Revision based on ECtHR Article 6 violation for failure to directly hear witnesses in overturning acquittal

Asupra cererii de revizuire formulată de către condamnatul A. împotriva deciziei penale nr. 1545 din 28 aprilie 2009 pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia penală, în Dosarul nr. x/2/2008, examinând actele şi lucrările dosarului, constată următoarele:

Prin sentinţa penală nr. 732 din data de 1 iunie 2005 pronunţată de Tribunalul Bucureşti, secţia I penală, în temeiul art. 11 pct. 2 lit. a) raportat la art. 10 lit. a) C. proc. pen., inculpatul A. a fost achitat, sub aspectul săvârşirii infracţiunii de trafic internaţional de droguri de mare risc, prevăzută de art. 3 alin. (1) şi (2) din Legea nr. 143/2000. S-a constatat că inculpatul a fost reţinut şi arestat preventiv începând cu data de 6.06.2004 până la data de 11.02.2005.

În temeiul art. 357 alin. (2) lit. e) C. proc. pen. s-a dispus restituirea bunurilor aparţinând inculpatului A., aflate la adresa din Bucureşti, sector 1, şi lăsate în custodia numitului B., conform procesului-verbal din data de 15.06.2004. S-a dispus restituirea către numita C. a următoarelor bunuri ridicate din imobilul situat în Bucureşti, sector 1: 30 de fotografii, două agende telefonice, 15 casete video de dimensiuni diferite şi o casetă video, şi, respectiv, către inculpatul A. a următoarelor bunuri ridicate din imobilul situat în Bucureşti, sector 1; două casete video de dimensiuni mici; o xerocopie a contractului de împrumut încheiat între D. şi A., autentificat de notarul public E., la data de 16.01.1998 şi un port-vizit, conţinând cărţi de vizită, fotografii şi înscrisuri, conform procesului-verbal din data de 15.06.2004.

Pentru a pronunţa această decizie, Tribunalul Bucureşti a reţinut că prin rechizitoriul Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Secţia de Combatere a Criminalităţii Organizate şi Antidrog nr. 193/P/2004, s-a dispus trimiterea în judecată, în stare de arest preventiv, a inculpaţilor F. şi A., pentru săvârşirea infracţiunii de trafic internaţional de droguri de mare risc, prevăzută de art. 3 alin. (1) şi (2) din Legea nr. 143/2002.

În fapt, s-a reţinut că, la data de 4.06.2004, lucrători din cadrul Inspectoratului General al Poliţiei de Frontieră - Punct Control Trecere Frontieră Otopeni au sesizat telefonic Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Secţia de Combatere a Criminalităţii Organizate şi Antidrog, cu privire la faptul că, în aceeaşi zi, în jurul orei 18.30, cu ocazia controlului vamal efectuat asupra bagajelor numitului F., care sosise pe Aeroportul Henry Coandă cu o cursă din direcţia Madrid, a fost descoperită o cantitate de aproximativ 8 kg de cocaină.

S-a reţinut că inculpatul A. s-a prezentat la Aeroportul Henry Coandă pentru a-l prelua pe inculpatul F., încercând, de asemenea, să influenţeze autorităţile vamale, în scopul trecerii prin vamă a bagajului în care se aflau ascunse drogurile, fără a fi efectuat controlul. Fiind întrebat despre provenienţa drogurilor, inculpatul F. iniţial a negat că ar avea vreo legătură cu traficul de droguri, după care, fiind audiat în cauză a revenit asupra declaraţiilor date la momentul prinderii în flagrant, recunoscând comiterea faptei. Acesta a recunoscut pe tot parcursul procesului că nu cunoştea identitatea persoanei care trebuia să-l aştepte la aeroport, spunându-i-se de către cei care i-au încredinţat drogurile pentru a le transporta şi a le introduce în ţară doar că este vorba despre "o persoană importantă", fără a i se da detalii.

În raport de probele dosarului, instanţa de fond nu a putut reţine că între inculpaţii F. şi A. a existat vreo înţelegere cu privire la introducerea drogurilor în ţară şi nu s-a putut reţine că o astfel de înţelegere a existat între inculpatul A. şi persoanele care au organizat transportul de droguri din Venezuela.

Împotriva sentinţei penale nr. 732 din data de 1 iunie 2005 pronunţată de Tribunalul Bucureşti, secţia I penală, au declarat apel Parchetul de pe lângă Tribunalul Bucureşti şi inculpatul F.

Apelul Parchetului a vizat soluţia greşită de achitare a inculpatului A., solicitându-se condamnarea acestuia pentru fapta săvârşită, iar apelul inculpatului F. vizează individualizarea pedepsei pe care o consideră exagerată faţă de pericolul social al faptei comise.

Prin decizia penală nr. 717/A din data de 21 septembrie 2005 pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia I penală, s-a admis apelul declarat de Parchetul de pe lângă Tribunalul Bucureşti, s-a desfiinţat, în parte, sentinţa penală atacată, în ceea ce priveşte pe inculpatul A. şi, rejudecând, în fond, în baza art. 334 C. proc. pen., s-a schimbat încadrarea juridică a faptei inculpatului, din cea prevăzută de art. 3 alin. (1) şi (2) din Legea nr. 143/2000, în cea prevăzută de art. 26 C. pen., raportat la art. 3 alin. (1) şi (2) din Legea nr. 143/2000, texte de lege în baza cărora inculpatul A. a fost condamnat la o pedeapsă de 15 ani închisoare. S-a făcut aplicarea dispoziţiilor art. 71-64 C. pen., în baza art. 65 C. pen., a interzis inculpatului drepturile prevăzute de art. 64 lit. a) şi b) C. pen., pe timp de 5 ani, iar în baza art. 67 C. pen., a dispus degradarea militară a inculpatului.

În baza art. 88 C. pen., a dedus din pedeapsă perioada reţinerii şi arestării preventive de la 6.07.2004 şi până la punerea efectivă în libertate conform deciziei penale nr. 219 din 11 februarie 2005 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia I penală, Dosar nr. x/2005, respectiv 11 februarie 2005. A obligat pe inculpat la 10.000.000 lei cheltuieli judiciare către stat. A menţinut celelalte dispoziţii ale sentinţei apelate.

Pentru a pronunţa această hotărâre, Curtea de Apel Bucureşti a reţinut că, din analiza materialului probator administrat în cauză, inculpatul A. se face vinovat de săvârşirea faptei în sensul că la data de 4 iunie 2004, în baza unei înţelegeri prealabile cu alte persoane care coordonau activitatea din străinătate, l-a aşteptat în Aeroportul Henry Coandă Bucureşti, în vederea preluării, pe inculpatul F. care venea cu o cursă de la Madrid şi transporta aproximativ 8 kg cocaină.

S-a reţinut, în baza aceloraşi probe că inculpatul A. s-a deplasat în acea zi de 4 iunie 2004 de la Sinaia la Bucureşti la Aeroportul Henry Coandă, după ce anterior primise mai multe telefoane de încunoştiinţare despre acest eveniment, pentru a se întâlni cu inculpatul F. care venea de la Madrid, în acest sens fiind concludente declaraţiile martorilor G., H., I. şi J.

Împotriva deciziei penale nr. 717/A din data de 21 septembrie 2005 pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia I penală, a declarat recurs inculpatul A., solicitând trimiterea cauzei spre rejudecare la instanţa de apel, iar în subsidiar, menţinerea soluţiei instanţei de fond, întrucât nu este vinovat.

Prin decizia nr. 7269 din data de 13 decembrie 2006 pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia penală, s-a admis recursul declarat de inculpatul A. împotriva deciziei penale nr. 717 din 21 septembrie 2005 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia I penală, s-a casat decizia penală atacată numai cu privire la inculpatul A. şi s-a trimis cauza spre rejudecare la aceeaşi instanţă.

Pentru a pronunţa această hotărâre, Înalta Curte a reţinut că inculpatul A. a fost condamnat de instanţa de control judiciar fără să fie audiat, în condiţiile în care s-a dispus pentru prima dată condamnarea inculpatului, încălcându-se astfel dispoziţiile art. 6 din C.E.D.O., aplicarea acestor reglementări în legislaţia internă a statelor semnatare fiind obligatorie.

Prin decizia penală nr. 169 din 10 mai 2007 pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia I penală, s-a admis apelul declarat de Parchetul de pe lângă Tribunalul Bucureşti, s-a desfiinţat parţial sentinţa şi în fond, în baza art. 334 C. proc. pen. s-a schimbat încadrarea juridică a faptei din infracţiunea prev. de art. 3 alin. (1) şi (2) din Legea nr. 143/2000 în cea prev. de art. 26 rap. la art. 3 alin. (1) şi (2) din Legea nr. 143/2000, texte de lege în baza cărora inculpatul A. a fost condamnat la 15 ani închisoare. S-a făcut aplicarea art. 71, 64 C. pen., iar în baza art. 65 C. pen. s-au interzis inculpatului drepturile prev. de art. 64 lit. a), b) C. pen. pe timp de 5 ani. În baza art. 67 C. pen. s-a dispus degradarea militară. În baza art. 88 C. pen. s-a dedus din pedeapsă perioada reţinerii şi arestării preventive de la 06.07.2004 şi până la punerea efectivă în libertate conform deciziei penale nr. 219 din 11 februarie 2005 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia I penală, respectiv 11 februarie 2005. A fost obligat inculpatul la 1.000 lei cheltuieli judiciare statului. S-au menţinut celelalte dispoziţii ale sentinţei.

Pentru a pronunţa această hotărâre, curtea de apel a reţinut că vinovăţia inculpatului A. rezultă din declaraţiile inculpatului F. care se coroborează cu declaraţiile învinuitului G. şi ale martorului K., probe din care rezultă că inculpatul F. a transportat cantitatea de 8 kg cocaină cu promisiunea că va fi ajutat la aeroport să introducă această cantitate în România şi în acest scop, inculpatul A. s-a deplasat de la Sinaia pentru a-l ajuta pe inculpatul F.

Împotriva deciziei penale nr. 169 din 10 mai 2007 pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia I penală, a declarat recurs inculpatul A. criticând-o pentru nelegalitate şi netemeinicie cu privire la existenţa cazului de incompatibilitate prev. de art. 47 alin. (2) şi art. 48 alin. (1) C. proc. pen. faţă de unul din membri completului de judecată şi cu privire la soluţia de condamnare a inculpatului în lipsa unor dovezi de vinovăţie.

Prin decizia nr. 5851 din data de 5 decembrie 2007 pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia penală, s-a admis recursul declarat de inculpatul A. împotriva deciziei penale nr. 169 din data de 10 mai 2007 a Curţii de Apel Bucureşti, s-a casat decizia penală atacată şi s-a trimis cauza spre rejudecare la aceeaşi instanţă, respectiv Curtea de Apel Bucureşti.

Pentru a dispune acestea, Înalta Curte a reţinut că hotărârea judecătorească pronunţată este nulă, deoarece din completul de judecată care a pronunţat decizia penală nr. 1543 din 31 august 2004 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia I penală, a făcut parte acelaşi magistrat ce a făcut parte şi din completul de judecată ce a dispus condamnarea, în apel, pronunţând decizia nr. 169 din 10 mai 2007, împrejurări faţă de care sunt aplicabile dispoziţiile art. 197 alin. (2) C. proc. pen., refritoare la nulitatea absolută.

Prin decizia penală nr. 251 din 16 octombrie 2008 pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia I penală, s-a respins ca nefondat apelul declarat de Parchetul de pe lângă Tribunalul Bucureşti împotriva sentinţei penale nr. 732 din data de 1 iunie 2005 pronunţată de Tribunalul Bucureşti, secţia I penală, în Dosarul nr. x/2004.

Pentru a pronunţa această hotărâre, curtea de apel, în fond, după casare, a procedat la audierea inculpatului A. şi a martorilor G., H. şi K., iar din examinarea întregului material probator de la dosar s-a constatat că acuzaţia se întemeiază pe simple prezumţii, care au stat şi la baza trimiterii în judecată a inculpatului A. pentru infracţiunea de trafic de droguri, că singura probă care îl incriminează pe acesta este declaraţia martorului G., ce a fost înlăturată pentru lipsă de credibilitate. S-a mai constatat că la dosar nu există probe certe care să confirme existenţa infracţiunii de trafic de droguri, astfel că soluţia de achitare dată de instanţa de fond este justificată.

Împotriva deciziei penale nr. 251 din 16 octombrie 2008 pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia I penală, a declarat recurs Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Bucureşti, criticând-o cu privire la greşita încadrare juridică dată faptei săvârşite de inculpat şi cu privire la greşita achitare a inculpatului sub aspectul săvârşirii infracţiunii prevăzute de art. 3 alin. (1) şi (2) din Legea nr. 143/2000.

Prin decizia nr. 1545 din data de 28 aprilie 2009 pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia penală, în Dosarul nr. x/2/2008 s-a admis recursul declarat de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Bucureşti împotriva deciziei penale nr. 251 din 16 octombrie 2008 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia I penală, privind pe inculpatul A.

S-au casat decizia atacată şi sentinţa penală nr. 732 din 1 iunie 2005 pronunţată de Tribunalul Bucureşti, secţia I penală, în Dosarul nr. x/1/2004, numai cu privire la greşita achitare a inculpatului A. şi rejudecând:

În baza art. 26 C. pen. rap. la art. 3 alin. (1) şi (2) din Legea nr. 143/2000, prin schimbarea încadrării juridice a faptei, conform art. 334 C. proc. pen., din infracţiunea prev. de art. 3 alin. (1) şi (2) din Legea nr. 143/2000, inculpatul A. a fost condamnat la 15 ani închisoare şi 5 ani interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) şi b) C. pen. S-a făcut aplicarea art. 71 şi art. 64 C. pen. S-a dedus din pedeapsa aplicată inculpatului, timpul reţinerii şi al arestării preventive de la 6 iunie 2004 la 11 februarie 2005. A fost obligat recurentul inculpat la plata sumei de 700 lei cu titlu de cheltuieli judiciare către stat, din care suma de 200 lei, reprezentând onorariul parţial cuvenit apărătorului desemnat din oficiu se va avansa din fondul Ministerului Justiţiei şi Libertăţilor Cetăţeneşti.

Pentru a pronunţa această decizie, Înalta Curte a reţinut că prin rechizitoriul Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Secţia de Combatere a Criminalităţii Organizate şi Antidrog nr. 193/P/2004, s-a dispus trimiterea în judecată, în stare de arest preventiv, a inculpaţilor F. şi A., pentru săvârşirea infracţiunii de trafic internaţional de droguri de mare risc, prevăzută de art. 3 alin. (1) şi (2) din Legea nr. 143/2002.

În fapt, s-a reţinut că, la data de 4.06.2004, lucrători din cadrul Inspectoratului General al Poliţiei de Frontieră - Punct Control Trecere Frontieră Otopeni au sesizat telefonic Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Secţia de Combatere a Criminalităţii Organizate şi Antidrog, cu privire la faptul că, în aceeaşi zi, în jurul orei 18.30, cu ocazia controlului vamal efectuat asupra bagajelor numitului F., care sosise pe Aeroportul Henry Coandă cu o cursă din direcţia Madrid, a fost descoperită o cantitate de aproximativ 8 kg de cocaină. Inculpatul A. s-a prezentat la Aeroportul Henry Coandă pentru a-l prelua pe inculpatul F., încercând, de asemenea, să influenţeze autorităţile vamale, în scopul trecerii prin vamă a bagajului în care se aflau ascunse drogurile, fără a fi efectuat controlul.

Din examinarea actelor şi lucrărilor dosarului, a rezultat că recursul Parchetului a fost determinat de greşita achitare a inculpatului A. prin decizia atacată şi sentinţa penală nr. 732 din 1 iunie 2005 a Tribunalului Bucureşti, secţia I penală.

Într-adevăr, contrar declaraţiei făcute de inculpat, în şedinţa publică din 10 aprilie 2008 prin care se declară nevinovat, susţinând că nu s-ar fi deplasat la aeroport, luând legătura cu lucrătorul G. din Brigada Antiteroristă, pentru a-i facilita coinculpatului F., trecerea prin vamă, fără controlul bagajelor, în care avea ascunse aproximativ 8 kg de cocaină, din probatoriul administrat în cauză, rezultă, că urmare a coroborării declaraţiilor inculpatului F. cu declaraţiile martorilor G., K., L., M., N., O., H. şi I., că inculpatul a comis fapta, aşa cum este descrisă în rechizitoriu. Prin aceasta, inculpatul A. are calitate de complice al coinculpatului F., sosit în ţară, la data de 4.06.2004, cu o cursă de avion sosită de la Madrid, în bagajele căruia se aflau cca. 8 kg cocaină. Descoperirea cantităţii de droguri a avut loc. ca urmare a faptului că lucrătorul vamal K., atenţionat dinainte, despre faptul că urma să se introducă o cantitate mare de droguri în ţară, n-a dat curs intervenţiilor inculpatului A., prin intermediul numitului G., de a-l trece pe F., fără a-i face controlul vamal.

De altfel, situaţia rezultată, indubitabil din probele dosarului, cu privire la ajutorul pe care inculpatul A. l-a promis şi a încercat să-l dea, în modul descris, coinculpatului F., a determinat Curtea de Apel Bucureşti, secţia I penală, ca prin decizia penală nr. 717 din 21.09.2005 să admită apelul declarat de Parchetul de pe lângă Tribunalul Bucureşti, să desfiinţeze, în parte, sentinţa penală nr. 732 din 12 iunie 2005 a Tribunalului Bucureşti, secţia I penală, numai cu privire la greşita achitare a inculpatului A. şi, rejudecând, în fond, l-a condamnat pe acest inculpat, la o pedeapsă de 15 ani închisoare cu aplicarea art. 71, 64 C. pen. şi, cu interzicerea, în baza art. 65 C. pen., a drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) şi b) C. pen., pe o perioadă de 5 ani.

Este adevărat că această condamnare a inculpatului A. a fost înlăturată, prin casare, în recursul inculpatului, prin decizia nr. 7269 din 13 decembrie 2006 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia penală, cu trimiterea cauzei spre rejudecare, dar aceasta, nu pentru că, în cauză, n-ar fi existat probe care să demonstreze participarea inculpatului la traficul internaţional de droguri de mare risc, comis de F., ci pentru că inculpatul A. a fost condamnat de instanţa de control judiciar pentru infracţiunea reţinută, fără ca acesta să fi fost audiat, mai ales, în condiţiile în care s-a dispus, pentru prima dată, condamnarea inculpatului în apel, încălcându-se, astfel, dispoziţiile art. 6 parag. 1 din C.E.D.O., aplicarea acestor reglementări în legislaţia internă a statelor semnatare fiind obligatorie. În favoarea soluţiei de casare cu trimitere, instanţa supremă a invocat şi modificările C. proc. pen., intrate în vigoare la 6.09.2006 prin Legea nr. 356/2006 care prevăd obligativitatea ascultării inculpatului atunci când acesta nu a fost ascultat la instanţa de fond, precum şi atunci când instanţa de fond nu a pronunţat împotriva inculpatului o hotărâre de condamnare [art. 378 alin. (11), astfel cum a fost modificat prin art. I pct. 172 din Legea nr. 356/2006].

Analiza deciziei Înaltei Curţi, se constată că, nici un considerent al acesteia, nu pune la îndoială temeinicia şi rezonabilitatea probelor de vinovăţie a inculpatului, legalitatea acestora. Desigur, acest lucru, n-ar fi putut pune la îndoială, posibilitatea instanţei căreia i-a fost trimisă cauza spre rejudecare, dacă, cu ocazia audierii inculpatului, acesta contestând comiterea faptei şi vinovăţia pentru aceasta ar fi cerut şi propus probe care să înlăture probele de vinovăţie existente în dosar, şi pe baza cărora, a fost, firesc, trimis în judecată şi condamnat.

Or, declaraţia inculpatului, dată în faţa curţii de apel la 26.02.2008, simpla nerecunoaştere a faptei şi a vinovăţiei pentru aceasta, simpla contestare a probelor ce-l învinovăţesc, încercarea de denaturare a declaraţiilor martorilor audiaţi, în cauză, din conţinutul cărora se desprinde, cu evidenţă, concluzia rezonabilă că acesta a comis fapta imputată, nu justifică decizia penală nr. 251 din 16 octombrie 2008 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia I penală, de respingere, ca nefondat a apelului declarat de Parchetul de pe lângă Tribunalul Bucureşti, împotriva sentinţei penale nr. 732 din 01.06.2005.

Aşa-zisele contradicţii la care se referă instanţa pentru a respinge recursul Parchetului nu sunt de natură a înlătura şi răspunderea penală pe care trebuie să o aibă inculpatul, faţă de ajutorul pe care l-a dat inculpatului F. în transportul internaţional de droguri, creîndu-i siguranţa că nu va fi controlat, în vamă, la intrarea în ţară, prin Aeroportul Otopeni - siguranţă, care l-a făcut pe acesta să lase drogurile, neascunse, ajutor, pe care, nu l-a putut finaliza, datorită refuzului lucrătorilor vamali K., L., M., N. şi O. de a da ascultare cererilor inculpatului A. făcute prin cunoştinţa sa G., audiat şi el ca martor.

Curtea Europeană a Drepturilor Omului, prin Hotărârea din 14 februarie 2017, în Cauza Potoroc împotriva României, publicată în M. Of. nr. 411/31.05.2017, a hotărât că a fost încălcat art. 6 parag. 1 din Convenţie şi a obligat statul pârât trebuie să plătească reclamantului, în termen de 3 luni, suma de 3.000 euro, plus orice sumă ce ar putea fi datorată cu titlu de impozit, cu titlu de prejudiciu morale, sumă ce va fi convertită în moneda naţională a statului pârât, la cursul de schimb valabil la data plăţii; b) că, de la expirarea termenului menţionat şi până la efectuarea plăţii, această sumă trebuie majorată cu o dobândă simplă, la o rată egală cu rata dobânzii facilităţii de împrumut marginal practicată de Banca Centrală Europeană, aplicabilă pe parcursul acestei perioade şi majorată cu trei puncte procesuale; c) respinge cererea de acordare a unei reparaţii echitabile pentru celelalte capete de cerere.

În motivarea acestei hotărâri, Curtea Europeană a reţinut că, în speţa de faţă, tribunalul şi curtea de apel, după audierea martorilor au considerat că probele aflate la dosar, în special declaraţiile martorilor, nu au dovedit că reclamantul comisese faptele imputate şi au dispus achitarea sa. Deşi curtea de apel a condamnat partea interesată de două ori pentru complicitate la trafic internaţional de droguri, totuşi aceste hotărâri au fost casate pentru erori de procedură, iar după interogarea reclamantului şi a unor martori, aceeaşi curte de apel a achitat persoana în cauză. Astfel, reclamantul nu a fost condamnat penal printr-o hotărâre validă a nici unei instanţe inferioare.

A mai reţinut C.E.D.O., că în urma recursului parchetului, Înalta Curte s-a prevalat de posibilitatea oferită de legea internă de a examina din nou chestiunea vinovăţiei părţii interesate. În acest scop, Înalta Curte s-a bazat pe aceleaşi probe care determinaseră instanţele inferioare să dispună achitarea părţii, nicio probă nouă nefiind prezentată în faţa instanţei. Înalta Curte a concluzionat că rezulta, în mod cert, din probatoriu şi mai ales din conţinutul declaraţiilor martorilor că reclamantul comisese fapta de care era acuzat.

S-a constatat că Înalta Curte a procedat la o interpretare a declaraţiilor care figurau în dosar fără a asculta ea însăşi martorii. Astfel, Înalta Curte a adoptat o poziţie opusă celei din hotărârile instanţelor inferioare, care l-au achitat pe reclamant, în special pe baza depoziţiilor martorilor respectivi, făcute în cursul şedinţelor desfăşurate în faţa lor.

În motivarea C.E.D.O. se reţine că, efectuând o astfel de analiză, Înalta Curte nu s-a limitat la simpla apreciere a unei chestiuni de drept, ci, pur şi simplu, a dat o nouă interpretare faptelor, ceea ce a dus la o reîncadrare a acţiunilor reclamantului. Condamnată penal, persoana interesată a cunoscut o agravare a situaţiei sale. Deşi era de competenţa instanţei de recurs să aprecieze diferitele elemente de probă, este la fel de adevărat că reclamantul a fost stabilit vinovat pe baza mărturiilor care fusese suficiente pentru a-i determina pe judecătorii din prima instanţă să se îndoiască de temeinicia acuzaţiei şi să motiveze achitarea acestuia. Or, Înalta Curte ar fi trebuit să analizeze necesitatea unei noi audieri a martorilor, cu atât mai mult cu cât, mărturia lucrătorului Brigăzii Antiteroriste, martorul C.I. care putea face legătura dintre reclamant şi R.R. nu a fost considerată credibilă de curtea de apel.

C.E.D.O. a reamintit prin hotărârea dată că persoanele care au responsabilitatea de a decide asupra vinovăţiei sau a nevinovăţiei unui inculpat trebuie să fie în măsură să audieze martorii personal, şi să evalueze credibilitatea acestora. Evaluarea credibilităţii unui martor este o sarcină complexă care, în general nu poate fi dusă la bun sfârşit prin simpla citire a declaraţiilor scrise.

Concluzionând, C.E.D.O. a arătat că, condamnarea reclamantului de Înalta Curte, pronunţată fără audierea directă a martorilor, deşi acesta fusese achitat de două instanţe inferioare, este contrară cerinţelor unui proces echitabil în sensul art. 6 parag. 1 din Convenţie.

Cu privire la aplicarea art. 41 din Convenţie, C.E.D.O. a reţinut că reclamantul pretinde 100.000 euro pentru prejudiciul moral pe care l-a suferit. Referitor la solicitarea reclamantului, Curtea a relevat că, în speţă, singurul temei de reţinut pentru acordarea unei reparaţi echitabile rezidă în faptul că reclamantul nu a beneficiat de un proces echitabil în faţa Înaltei Curţi. În mod cert Curtea nu poate specula care ar fi fost rezultatul procesului în cazul în care art. 6 din Convenţie ar fi fost respectat, dar apreciază că este rezonabil să se considere că partea interesată a suferit pierderea unei şanse reale în procesul respectiv. Prin urmare, pronunţându-se în echitate, în conformitate cu art. 41 din Convenţie, Curtea a acordat reclamantului suma de 3.000 euro cu titlu de despăgubiri pentru prejudiciul moral.

Prin cererea de revizuire înregistrată pe rolul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie la data de 3 august 2017, condamnatul A. a solicitat desfiinţarea deciziei nr. 1545 din data de 28 aprilie 2009 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia penală, pronunţată în Dosarul nr. x/2/2008, achitarea sa în temeiul art. 16 alin. (1) lit. a) sau lit. c) C. proc. pen. De asemenea, revizuentul a solicitat suspendarea executării deciziei penale nr. 1545 din data de 28 aprilie 2009 până la soluţionarea definitivă a cererii de revizuire.

S-a arătat, de către revizuent, că a fost condamnat în recurs, fără să se procedeze la audierea sa nemijlocită, lucru obligatoriu la schimbarea de încadrare juridică şi fără audierea directă a martorilor din dosar, în condiţiile în care a fost achitat de două instanţe inferioare. Cu privire la cererea de suspendare, condamnatul a susţinut că, urmare a deciziei de condamnare, a suferit un accident cerebral grav, iar în regim de detenţie a suferit mai multe afecţiuni, inclusiv cancer de prostată.

Analizând cererea de revizuire prin prisma dispoziţiilor speciale prevăzute de art. 465 alin. (1) C. proc. pen., se constată că această cerere este întemeiată pentru considerentele ce se vor arăta:

Raportând cererea formulată la prevederile art. 465 alin. (1) şi (4) C. proc. pen., rezultă că aceasta respectă condiţiile prevăzute de norma legală invocată, respectiv:

- printr-o hotărâre definitivă a Curţii Europene a Drepturilor Omului s-a constatat încălcarea unui drept prevăzut de Convenţie (în speţa art. 6 parag. 1);

- consecinţele grave ale acestei încălcări continuă să se producă şi în prezent şi sunt reprezentate, în esenţă, de consecinţele condamnării revizuentului la o pedeapsă privativă de libertate, în urma unei proceduri judiciare ce nu a respectat garanţiile prevăzute de art. 6 parag. 1 din Convenţie;

- cererea a fost formulată de persoana al cărui drept a fost încălcat, condamnatul A. având legitimitate procesuală activă;

- cererea de revizuire a fost introdusă în termenul de 3 luni de la data publicării în M. Of. al României, Partea I, a hotărârii definitive pronunţate de Curtea Europeană a Drepturilor Omului.

Totodată, se reţine că încălcarea dreptului prevăzut de art. 6 parag. 1 cu distincţiile arătate în hotărârea C.E.D.O., respectiv fără audierea directă a martorilor, în condiţiile în care revizuentul a fost achitat de două instanţe inferioare, au determinat o vătămare, iar această vătămare constă în pronunţarea unei soluţii de condamnare în urma unei proceduri judiciare ce nu a respectat garanţiile prevăzute de art. 6 parag. 1 din Convenţie.

Rezultă, aşadar, că unicul remediu apt a înlătura consecinţele încălcării dreptului la un proces echitabil, îl reprezintă desfiinţarea hotărârii instanţei de recurs şi dispunerea rejudecării cauzei de către această instanţă, cu respectarea drepturilor revizuentului.

Având în vedere că revizuentul A. se află în stare de deţinere, Înalta Curte reţine că, date fiind considerentele ce susţin existenţa şi în continuare a vătămărilor datorate pronunţării unei hotărâri de condamnare, după ce instanţele inferioare au pronunţat achitarea acestuia şi fără o administrare directă a probelor în recurs, Înalta Curte va anula mandatul de executare a pedepsei închisorii nr. 1176 din data de 29 aprilie 2009, emis de către Tribunalul Bucureşti, secţia I penală, în Dosarul nr. x/3/2004 şi va dispune punerea de îndată în libertate pe revizuentul-inculpat A., dacă nu este arestat în altă cauză.

Această suspendare a hotărârii de condamnare este necesar a fi evaluată, deoarece o condamnare nu poate fi pronunţată decât în situaţia în care probele confirmă bănuiala că o persoană a săvârşit o infracţiune. Or, Înalta Curte reţine că în speţă, dat fiind faptul că prin admiterea cererii de revizuire se reia ciclul procesual al cauzei în procedura de la momentul judecării recursului.

În egală măsură, Înalta Curte nu se poate face abstracţie de faptul că revizuentul A. s-a aflat în stare de deţinere în perioada de arest preventiv - de la 6 iunie 2004 la 11 februarie 2005 şi apoi, în perioada de executare a pedepsei - de la 30 aprilie 2009 la zi, deci, nu mai puţin de 8 ani şi 8 luni, ceea ce reprezintă o perioadă suficient de îndelungată pentru a impune o reevaluare atentă nu doar a particularităţilor obiective ale acuzaţiilor penale, ci şi a conduitei procesuale şi a situaţiei obiective prezente a revizuentului.

Şi din această ultimă perspectivă, Înalta Curte constată că revizuentul a avut un comportament procesual pozitiv, nu au fost identificate probe care să contureze previzibilitatea unei conduite ulterioare negative a acestuia, de natură a afecta buna desfăşurare a procesului penal şi din care să rezulte că suspendarea hotărârii atacate ar fi de natură a produce o vătămare îndeajuns de gravă a ordinii publice.

Mai mult, se constată că înscrisurile medicale depuse de către revizuent pentru a solicita această suspendare a executării pedepsei, respectiv raportul de expertiză medico-legală eliberat la 12.02.2013, ce concluzionează că afecţiunile de care suferă A. sunt grave şi pot avea evoluţie şi implicaţii imprevizibile în timp. Ţinând cont de condiţiile concrete de asistenţă medicală din Penitenciarul Colibaşi se apreciază că afecţiunile susnumitului fac imposibilă executarea pedepsei în acest penitenciar, dar A.N.P. dispune de o reţea sanitară în care poate fi tratat; referatul medical emis la dosar de către Spitalul Penitenciar Jilava la data de 5 septembrie 2017 din care rezultă că revizuentul A. prezintă boală cardiacă ischemică, parapareză ataxică şi hipoacuzie bilaterală care fac imposibilă aducerea lui la instanţă, susţin necesitatea suspendării executării pedepsei.

Faţă de cele ce preced, Înalta Curte va admite cererea de revizuire formulată de revizuentul A. împotriva deciziei penale nr. 1545 din 28 aprilie 2009 pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia penală, în Dosarul nr. x/2/2008, va desfiinţa decizia penală atacată şi se va dispune rejudecarea recursului.

În baza art. 465 alin. (5) C. proc. pen. va dispune suspendarea executării deciziei penale nr. 1545 din 28 aprilie 2009 pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia penală, în Dosarul nr. x/2/2008 şi va anula mandatul de executare a pedepsei închisorii nr. 1176 din data de 29 aprilie 2009 emis de către Tribunalul Bucureşti, secţia I penală, în Dosarul nr. x/3/2004 privind pe inculpatul A. şi va dispune punerea de îndată în libertate a acestuia, dacă nu este arestat în altă cauză.

Se va stabili termen pentru rejudecarea recursului.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite cererea de revizuire formulată de revizuentul A. împotriva deciziei penale nr. 1545 din 28 aprilie 2009 pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia penală, în Dosarul nr. x/2/2008.

Desfiinţează decizia penală atacată și dispune rejudecarea recursului.

În baza art. 465 alin. (5) C. proc. pen., dispune suspendarea executării deciziei penale nr. 1545 din 28 aprilie 2009 pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia penală, în Dosarul nr. x/2/2008.

Anulează mandatul de executare a pedepsei închisorii nr. 1176 din data de 29 aprilie 2009 emis de către Tribunalul Bucureşti, secţia I penală, în Dosarul nr. x/3/2004 privind pe inculpatul A. şi dispune punerea în libertate de îndată a acestuia, dacă nu este arestat în altă cauză.

Stabileşte termen pentru rejudecarea recursului data de 18 octombrie 2017.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, azi, 20 septembrie 2017.