Abuse of office conviction challenged via post-conviction constitutional decriminalization; limit of cassation review to legal errors precluding factual reassessment of primary legislative violations

Deliberând asupra recursurilor în casaţie declarate de inculpaţii A. şi B. împotriva Deciziei penale nr. 610/A din 20 iunie 2017 a Curţii de Apel Piteşti, secţia penală şi pentru cauze cu minori şi de familie, pronunţată în Dosarul nr. x/288/2014,

În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Prin Sentinţa penală nr. 291/S193 din 2 iunie 2016, pronunţată de Judecătoria Râmnicu Vâlcea în Dosarul nr. x/288/2014, s-au hotărât următoarele:

S-a admis cererea formulată de procuror şi de inculpaţi, prin apărători, de schimbare a încadrării juridice a faptelor şi, în baza art. 386 C. proc. pen., s-a dispus schimbarea încadrării juridice a faptelor pentru care sunt trimişi în judecată inculpaţii, astfel:

În ce-l priveşte pe inculpatul B., din art. 132 din Legea nr. 78/2000, rap. la art. 297 alin. (1) C. pen., cu art. 35 alin. (1) C. pen. şi art. 321 alin. (1) C. pen. cu art. 35 alin. (1) C. pen., în:

- art. 132 din Legea nr. 78/2000 rap. la art. 246 C. pen. din 1969, cu art. 41 alin. (2) C. pen. din 1969 şi

- art. 289 alin. (1) C. pen. din 1969, cu art. 41 alin. (2) C. pen. din 1969, ambele cu art. 33 C. pen. din 1969 şi cu aplicarea art. 5 C. pen.

În ce-l priveşte pe inculpatul A., din art. 132 din Legea nr. 78/2000, rap. la art. 297 alin. (1) C. pen., cu art. 35 alin. (1) C. pen. şi art. 321 alin. (1) C. pen., cu art. 35 alin. (1) C. pen., în:

- art. 132 din Legea nr. 78/2000 rap. la art. 246 C. pen. din 1969, cu art. 41 alin. (2) C. pen. din 1969 şi

- art. 289 alin. (1) C. pen. din 1969, cu art. 41 alin. (2) C. pen. din 1969, ambele cu art. 33 C. pen. din 1969 şi cu aplicarea art. 5 C. pen.

În ce-l priveşte pe inculpatul C., din art. 321 alin. (1) C. pen., cu art. 35 alin. (1) C. pen., în art. 289 alin. (1) C. pen., cu art. 41 alin. (2) C. pen. din 1969, cu art. 5 C. pen.

S-au respins cererile de schimbare a încadrării juridice din fapta de abuz în serviciu contra intereselor persoanelor, asimilată infracţiunii de corupţie, în abuz în serviciu contra intereselor publice, prev. de art. 132 din Legea nr. 78/2000 rap. la art. 248 C. pen. din 1969, respectiv din abuz în serviciu, în neglijenţă în serviciu, prev. de art. 249 C. pen. din 1969, formulate de inculpaţi, prin apărători.

1. În baza art. 132 din Legea nr. 78/2000 rap. la art. 246 C. pen. din 1969, cu art. 41 alin. (2) C. pen. din 1969, cu aplicarea art. 5 C. pen., a fost condamnat inculpatul B., ocupaţia primar la Primăria com. D., jud. Vâlcea, studii superioare, la pedeapsa de 3 ani închisoare, pentru săvârşirea infracţiunii de abuz în serviciu contra intereselor persoanelor, în formă continuată, asimilată infracţiunii de corupţie.

În baza art. 289 alin. (1) C. pen. din 1969, cu art. 41 alin. (2) C. pen. din 1969, cu aplicarea art. 5 C. pen., a fost condamnat inculpatul B. la pedeapsa de 1 an închisoare, pentru săvârşirea infracţiunii de fals intelectual în formă continuată.

În baza art. 33 şi art. 34 C. pen. din 1969, au fost contopite pedepsele, urmând ca inculpatul să execute pedeapsa rezultantă, de 3 ani închisoare.

În baza art. 65 C. pen. din 1969, s-au interzis inculpatului B., ca pedeapsă complementară, pe o perioadă de 2 ani, drepturile prev. de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a, lit. b) C. pen. din 1969, respectiv dreptul de a fi ales în autorităţile publice sau în funcţii elective publice, dreptul de a ocupa o funcţie implicând exerciţiul autorităţii de stat.

În baza art. 71 C. pen. din 1969, s-a aplicat pedeapsa accesorie a interzicerii drepturilor prev. de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a, lit. b) C. pen. din 1969, respectiv: dreptul de a fi ales în autorităţile publice sau în funcţii elective publice, dreptul de a ocupa o funcţie implicând exerciţiul autorităţii de stat.

În baza art. 861 şi urm. C. pen. din 1969, s-a dispus suspendarea sub supraveghere a executării pedepsei pe un termen de încercare de 5 ani.

În baza art. 863 C. pen. din 1969, s-au instituit măsurile de supraveghere la care trebuie să se supună inculpatul pe durata termenului de încercare, prev. la alin. (1) lit. a)-d) C. pen., şi anume: a) să se prezinte, la datele fixate, la Serviciul de Probaţiune Vâlcea; b) să anunţe, în prealabil, orice schimbare de domiciliu, reşedinţă sau locuinţă şi orice deplasare care depăşeşte 8 zile, precum şi întoarcerea; c) să comunice şi să justifice schimbarea locului de muncă; d) să comunice informaţii de natură a putea fi controlate mijloacele sale de existenţă.

S-a atras atenţia inculpatului asupra dispoziţiilor art. 864 C. pen., cu privire la revocarea suspendării executării pedepsei în cazul comiterii în termenul de încercare a unei noi infracţiuni sau în cazul în care inculpatul nu îndeplineşte cu rea-credinţă măsurile de supraveghere prevăzute de lege.

S-a făcut aplicarea dispoziţiilor art. 71 alin. (5) C. pen. din 1969, în sensul suspendării executării pedepsei accesorii pe durata termenului de încercare.

2. În baza art. 132 din Legea nr. 78/2000 rap. la art. 246 C. pen. din 1969, cu art. 41 alin. (2) C. pen. din 1969, cu art. 5 C. pen., a fost condamnat inculpatul A. la pedeapsa de 3 ani închisoare, pentru săvârşirea infracţiunii de abuz în serviciu contra intereselor persoanelor, în formă continuată, asimilată infracţiunii de corupţie.

În baza art. 289 alin. (1) C. pen. din 1969, cu art. 41 alin. (2) C. pen. di 1969, cu art. 5 C. pen., a fost condamnat inculpatul A., studii medii, la pedeapsa de 1 an închisoare, pentru săvârşirea infracţiunii de fals intelectual în formă continuată.

În baza art. 33 şi art. 34 C. pen. din 1969, au fost contopite pedepsele, urmând ca inculpatul să execute pedeapsa rezultantă, de 3 ani închisoare.

În baza art. 65 C. pen. din 1969, s-au interzis inculpatului A., ca pedeapsă complementară, drepturile prev. de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a, lit. b) C. pen. din 1969: dreptul de a fi ales în autorităţile publice sau în funcţii elective publice, dreptul de a ocupa o funcţie implicând exerciţiul autorităţii de stat, pe o perioadă de 2 ani.

În baza art. 71 C. pen. din 1969, s-a aplicat pedeapsa accesorie a interzicerii drepturilor prev. de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a, lit. b) C. pen. din 1969: dreptul de a fi ales în autorităţile publice sau în funcţii elective publice, dreptul de a ocupa o funcţie implicând exerciţiul autorităţii de stat.

În baza art. 861 şi urm. C. pen. din 1969, s-a dispus suspendarea sub supraveghere a executării pedepsei pe un termen de încercare de 5 ani.

În baza art. 863 C. pen. din 1969, s-au instituit măsurile de supraveghere la care trebuie să se supună inculpatul pe durata termenului de încercare, prev. la alin. (1) lit. a)-d) C. pen., şi anume: a) să se prezinte, la datele fixate, la Serviciul de Probaţiune Vâlcea; b) să anunţe, în prealabil, orice schimbare de domiciliu, reşedinţă sau locuinţă şi orice deplasare care depăşeşte 8 zile, precum şi întoarcerea; c) să comunice şi să justifice schimbarea locului de muncă; d) să comunice informaţii de natură a putea fi controlate mijloacele sale de existenţă.

S-a atras atenţia inculpatului asupra dispoziţiilor art. 864 C. pen., cu privire la revocarea suspendării executării pedepsei în cazul comiterii în termenul de încercare a unei noi infracţiuni sau în cazul în care inculpatul nu îndeplineşte cu rea-credinţă măsurile de supraveghere prevăzute de lege.

S-a făcut aplicarea dispoziţiilor art. 71 alin. (5) C. pen. din 1969, în sensul suspendării executării pedepsei accesorii pe durata termenului de încercare.

În baza art. 274 C. proc. pen., a fost obligat fiecare dintre inculpaţi la plata cheltuielilor judiciare către stat în cuantum de câte 1000 lei.

Împotriva acestei hotărâri au exercitat calea de atac a apelului Parchetul de pe lângă Judecătoria Râmnicu Vâlcea şi inculpaţii B., A. şi C., criticând-o pentru nelegalitate şi netemeinicie.

II. Prin Decizia penală nr. 610/A din 20 iunie 2017 pronunţată de Curtea de Apel Piteşti, secţia penală şi pentru cauze cu minori şi de familie în Dosarul nr. x/288/2014, au fost admise apelurile declarate de Parchetul de pe lângă Judecătoria Râmnicu Vâlcea şi de inculpatul C. împotriva Sentinţei penale nr. 291/S193 din 2 iunie 2016, pronunţată de Judecătoria Râmnicu Vâlcea în Dosarul nr. x/288/2014.

A fost desfiinţată, în parte, sentinţa apelată.

A fost înlăturată condamnarea inculpatului C., cu toate consecinţele.

În rejudecare, a fost achitat inculpatul C. pentru săvârşirea infracţiunii prevăzute de art. 289 alin. (1) C. pen. anterior, cu art. 41 alin. (2) C. pen. anterior, cu art. 5 C. pen., în baza art. 16 alin. (1) lit. b) C. proc. pen.

A fost menţinută, în rest, sentinţa.

Au fost respinse, ca nefondate, apelurile declarate de inculpaţii B. şi A. împotriva aceleiaşi sentinţe.

În baza art. 274 alin. (1) C. proc. pen., onorariul parţial al apărătorului din oficiu pentru inculpaţi, în cuantum total de 270 lei, s-a dispus a se avansa din fondurile Ministerului Justiţiei.

În baza art. 275 alin. (2) C. proc. pen., au fost obligaţi inculpaţii B. şi A. să plătească fiecare suma de 500 lei, cheltuieli judiciare către stat.

III. Împotriva Deciziei penale nr. 610/A din 20 iunie 2017 pronunţată de Curtea de Apel Piteşti, secţia penală şi pentru cauze cu minori şi de familie în Dosarul nr. x/288/2014 au formulat recurs în casaţie inculpaţii A. şi B.

Recurenţii inculpaţi A. şi B. au invocat în susţinerea căii extraordinare de atac cazul de recurs în casaţie prevăzut de art. 438 alin. (1) pct. 7 C. proc. pen. (potrivit căruia hotărârile sunt supuse casării atunci când s-a dispus condamnarea pentru o faptă care nu este prevăzută de legea penală).

Prin prisma cazului de recurs în casaţie invocat, recurentul inculpat B. a susţinut că actele materiale reţinute în sarcina sa, raportat la Decizia Curţii Constituţionale nr. 405/2016, prin care instanţa de contencios constituţional a motivat cum trebuie definită infracţiunea de abuz în serviciu pentru a fi în acord cu legea fundamentală, nu se circumscriu unei fapte prevăzute de legea penală.

Prin urmare, a apreciat că se impune admiterea recursului în casaţie, casarea hotărârii atacate şi, în temeiul art. 17 alin. (2) rap. la art. 16 alin. (1) lit. b) teza I C. proc. pen., achitarea sa pentru săvârşirea infracţiunii de abuz în serviciu contra intereselor persoanelor, în formă continuată, asimilată infracţiunii de corupţie, prev. de art. 132 din Legea nr. 78/2000 rap. la art. 246 C. pen. din 1969, cu aplic. art. 41 alin. (2) C. pen. din 1969.

Pe de altă parte, recurentul inculpat B. a susţinut că se impune achitarea sa şi pentru săvârşirea infracţiunii de fals intelectual, în formă continuată, prev. de art. 289 alin. (1) C. pen. din 1969, cu aplic. art. 41 alin. (2) C. pen. din 1969, în temeiul dispoziţiilor art. 17 alin. (2) rap. la art. 16 alin. (1) lit. b) teza a II-a C. proc. pen., deoarece, reţinându-se în rechizitoriu că falsul este infracţiunea mijloc, săvârşită pentru ascunderea unei infracţiuni scop, nu se pot face aprecieri cu privire la infracţiunea de fals sub aspectul laturii subiective, în condiţiile în care nu ne aflăm în prezenţa infracţiunii de abuz în serviciu contra intereselor persoanelor.

La rândul său, recurentul inculpat A. a susţinut, prin prisma aceluiaşi caz de casare, că a fost condamnat pentru o faptă care nu este prevăzută de legea penală, având în vedere intervenţia deciziei Curţii Constituţionale nr. 405/2016, impunându-se astfel achitarea sa pentru săvârşirea infracţiunii de abuz în serviciu contra intereselor persoanelor, în formă continuată, asimilată infracţiunii de corupţie, prev. de art. 132 din Legea nr. 78/2000 rap. la art. 246 C. pen. din 1969, cu aplic. art. 41 alin. (2) C. pen. din 1969.

Totodată, a susţinut că, în condiţiile în care nu se face vinovat de săvârşirea infracţiunii de abuz în serviciu contra intereselor persoanelor, activitatea pe care a desfăşurat-o neintrând în sfera ilicitului penal, nu se poate reţine în sarcina sa nici infracţiunea de fals intelectual.

Examinând recursurile în casaţie, se constată că acestea sunt nefondate.

Examinând recursurile în casaţie declarate de inculpaţi, Înalta Curte reţine că recursul în casaţie întemeiat pe dispoziţiile art. 438 alin. (1) pct. 7 C. proc. pen. constituie un mijloc procesual prin care poate fi invocată dezincriminarea, ca efect al unei decizii a Curţii Constituţionale de admitere a excepţiei de neconstituţionalitate privind norma de incriminare, însă cu respectarea condiţiilor privind termenul de exercitare a recursului în casaţie.

În consecinţă, pot fi valorificate doar acele legi de dezincriminare (mutatis mutandis şi cazul unei decizii a Curţii Constituţionale prin care norma de incriminare este declarată neconstituţională) care intră în vigoare cel târziu până la expirarea termenului de declarare a recursului în casaţie.

Incidenţa art. 4 C. pen. referitor la aplicarea legii penale de dezincriminare a fost invocată pe cale recursului în casaţie şi poate fi evaluată în acest stadiu procesual.

În cauza de faţă, în sarcina inculpaţilor s-a reţinut infracţiunea de abuz în serviciu prevăzută de art. 132 din Legea nr. 78/2000 rap. la art. 246 C. pen. din 1969 şi infracţiunea de fals intelectual în formă continuată prevăzută de art. 289 alin. (1) C. pen. 1969, pentru ambele cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. 1969 şi a art. 5 C. pen.

Ca situaţie de fapt, s-a reţinut că inculpatul B., în calitate de primar al comunei D., nu şi-a îndeplinit atribuţiile de serviciu prevăzute de O.G. nr. 55/2002 privind regimul juridic al sancţiunii prestării unei activităţi în folosul comunităţii şi, pe de altă parte, a îndeplinit cu încălcarea legii atribuţiile privind aducerea la îndeplinire a mandatelor de executare emise de instanţele judecătoreşti, constând în aceea că nu a urmărit executarea mandatelor, nu a întocmit documentaţia prevăzută de lege, nu a stabilit activităţile ce trebuiau prestate de fiecare contravenient, condiţiile în care execută sancţiunea, programul de lucru, nu a supravegheat activitatea de executare a sancţiunii prestării unei activităţi în folosul comunităţii, permiţând ca terţe persoane să presteze munca în locul contravenienţilor şi în acest mod persoanele sancţionate nu mai răspundeau contravenţional şi nu executau sancţiunea, care potrivit legii are caracter personal, nu a luat măsurile necesare pentru ca persoana căreia i-a delegat verbal atribuţiile, respectiv inculpatul A., să aducă la îndeplinire executarea mandatelor, în condiţiile în care a acceptat ca mandatele să fie considerate ca executate, în lipsa unor evidenţe clare, a unor documente privind modul efectiv de executare a activităţii în folosul comunităţii.

Acelaşi inculpat, în calitate de primar al comunei D., a atestat în fals, împreună cu inculpatul C., secretarul comunei D. punerea în executare a mandatelor emise de instanţele judecătoreşti, prin adresele cu nr. 4386 din 19 noiembrie 2012 şi nr. 4388 din 19 noiembrie 2012, comunicate Judecătoriei Rm. Vâlcea, prin adresa cu nr. 3605 din 15 octombrie 2012, emisă către Judecătoria Balş, precum şi prin adresele cu nr. 4169 din 15 octombrie 2012 şi 4169 din 19 noiembrie 2012, comunicate Judecătoriei Deva.

Inculpatul A., în calitate de viceprimar al comunei D., persoană delegată de primarul comunei să se ocupe de punerea în executare a mandatelor având ca obiect prestarea unor activităţi în folosul comunităţii de către contravenienţi, şi-a îndeplinit atribuţiile de serviciu cu încălcarea prevederilor legale, respectiv O.G. nr. 55/2002 privind regimul juridic al sancţiunii prestării unei activităţi în folosul comunităţii, în legătură cu punerea în executare a mandatului nr. 1357/12011, emis de Judecătoria Rm. Vâlcea în Dosarul nr. x/288/2009, privind pe contravenientul H., a mandatului nr. 1347/2011, emis de Judecătoria Rm. Vâlcea în Dosarul nr. x/288/2011, privind pe contravenientul E., a mandatului nr. 1147/2011, emis de Judecătoria Rm. Vâlcea în Dosarul nr. x1/288/2011, privind pe contravenientul F., a mandatului nr. 69/2012, emis de Judecătoria Balş în Dosarul nr. x/184/2012, privind pe contravenientul G. şi a mandatului nr. 1298/2011, emis de Judecătoria Rm. Vâlcea în Dosarul nr. x2/288/2011, privind pe contravenientul G.

Încălcarea legii de către inculpaţi a fost reţinută ca efect al încălcării atribuţiilor privind aducerea la îndeplinire a mandatelor de executare emise de instanţele judecătoreşti şi al împiedicării stabilirii adevărului cu privire la conţinutul activităţii ce a fost prestată efectiv de către contravenienţi şi cu privire la executarea integrală a orelor de muncă în folosul comunităţii, astfel cum au fost stabilite de către instanţele de judecată, omiţând deliberat prevederile care reglementează aceste proceduri din O.G. nr. 55/2002, privind regimul juridic al sancţiunii prestării unei activităţi în folosul comunităţii.

S-a reţinut că potrivit Legii nr. 215/2001 a administraţiei publice locale, primarul şi viceprimarul îndeplinesc o funcţie de autoritate publică, asigurând respectarea drepturilor şi libertăţilor fundamentale ale cetăţenilor, punerea în aplicare a legilor, a hotărârilor şi ordonanţelor Guvernului, sens în care au obligaţia de a dispune măsurile legale.

Raportând considerentele teoretice anterior reliefate la speţa de faţă, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie constată că aspectele invocate de apărare nu sunt incidente în cauză, inculpaţii fiind condamnaţi pentru săvârşirea infracţiunii de abuz în serviciu în forma încălcării legislaţiei primare. În cauză, atât actul de sesizare, cât şi hotărârile de condamnare enumeră dispoziţiile încălcate de inculpaţi, respectiv O.G. nr. 55/2002, privind regimul juridic al sancţiunii prestării unei activităţi în folosul comunităţii, actualizată prin Legea nr. 294/2009 pentru modificarea O.G. nr. 55/2002. În cauza concretă dedusă judecăţii, prevederile legale reţinute ca nefiind respectate de inculpaţi aparţin legislaţiei primare, având în vedere că s-au încălcat dispoziţiile unui act normativ.

Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie reţine că, din perspectiva cazului de casare prevăzut în art. 438 alin. (1) pct. 7 C. proc. pen., nu se poate realiza o analiză a conţinutului mijloacelor de probă, o nouă apreciere a materialului probator sau stabilirea unei alte situaţii de fapt pe baza căreia să se concluzioneze că fapta nu este prevăzută de legea penală, verificarea hotărârii făcându-se exclusiv în drept, statuările în fapt ale instanţei de apel neputând fi cenzurate în niciun fel.

În cauză, în raport cu situaţia de fapt, astfel cum a fost stabilită definitiv de instanţa de apel, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie constată că fapta pentru care au fost condamnaţi inculpaţii corespunde modelului legal incriminat de legiuitor prin infracţiunea de abuz în serviciu.

În motivele de recurs în casaţie, inculpaţii au susţinut că se impune achitarea lor şi pentru săvârşirea infracţiunii de fals intelectual, în formă continuată, infracţiunea mijloc, săvârşită pentru ascunderea infracţiunii scop, de abuz în serviciu

Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie constată că, deşi se menţionează de către apărare că nu se contestă în niciun fel situaţia de fapt stabilită de către instanţa de apel, această precizare este doar formală pentru că, în realitate, fondul criticilor formulate de inculpaţi pe calea recursului în casaţie porneşte de la negarea bazei factuale care a condus la condamnarea inculpaţilor pentru săvârşirea infracţiunii de abuz în serviciu, solicitându-se implicit o reevaluare a materialului probator, care nu este posibilă în actualul stadiu procesual.

Astfel, Înalta Curte constată că natura criticilor formulate de recurenţi - care se referă la faptul că prin dezincriminarea infracţiunii scop, abuz în serviciu, nu mai poate fi reţinută nici infracţiunea mijloc, de fals intelectual - reprezintă în esenţă critici ce ţin de fondul cauzei, de modalitatea în care instanţele ordinare au reţinut, pe baza probelor din dosar, vinovăţia şi participaţia inculpaţilor în săvârşirea infracţiunilor de fals intelectual şi de abuz în serviciu, însă nu aspecte de legalitate a hotărârii atacate.

Drept urmare, se constată că în cuprinsul căii de atac se formulează obiecţiuni care nu se subsumează cazului de recurs în casaţie invocat, respectiv aspecte care vizează temeinicia hotărârii de condamnare, iar nu conformitatea hotărârii atacate cu dispoziţiile legii, aspecte care nu pot fi cenzurate în această cale de atac, întrucât pun în discuţie probatoriul reţinut şi evaluat de instanţe.

De altfel, Înalta Curte constată că motivele de apel invocate de recurenţi au făcut obiectul căii de atac a apelului, fiind apreciate ca neîntemeiate de instanţa de apel şi respinse, astfel că motivul de recurs în casaţie nu poate constitui temei al casării hotărârii, în conformitate cu prevederile art. 438 alin. (2) C. proc. pen.

Având în vedere că în cauză nu este incident cazul de recurs în casaţie prevăzut de art. 438 alin. (1) pct. 7 C. proc. pen., instanţa va respinge ca nefondate, recursurile în casaţie declarate de inculpaţii A. şi B. împotriva Deciziei penale nr. 610/A din 20 iunie 2017, pronunţată de Curtea de Apel Piteşti, secţia penală şi pentru cauze cu minori şi de familie în Dosarul nr. x/288/2014.

În baza art. 275 alin. (2) C. proc. pen., va obliga recurenţii inculpaţi la plata sumei de câte 200 lei cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

Onorariile parţiale cuvenite apărătorilor desemnaţi din oficiu pentru recurenţii inculpaţi, în cuantum de câte 70 lei, vor rămâne în sarcina statului.

Onorariul apărătorului desemnat din oficiu pentru intimatul inculpat C., în cuantum de 260 lei, va rămâne în sarcina statului.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondate, recursurile în casaţie declarate de inculpaţii A. şi B. împotriva Deciziei penale nr. 610/A din 20 iunie 2017, pronunţată de Curtea de Apel Piteşti, secţia penală şi pentru cauze cu minori şi de familie, în Dosarul nr. x/288/2014.

Obligă recurenţii inculpaţi la plata sumei de câte 200 lei cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

Onorariile parţiale cuvenite apărătorilor desemnaţi din oficiu pentru recurenţii inculpaţi, în cuantum de câte 70 lei, rămân în sarcina statului.

Onorariul apărătorului desemnat din oficiu pentru intimatul inculpat C., în cuantum de 260 lei, rămâne în sarcina statului.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică azi, 5 martie 2018.

Procesat de GGC - GV