Cassation dismissed: Criminal conviction for tax evasion upheld against re-evaluation of proof and merits

Asupra recursului în casaţie de faţă,

În baza actelor şi lucrărilor dosarului, constată următoarele:

Prin Sentinţa penală nr. 158 din 6 octombrie 2015 pronunţată de Tribunalul Bihor, printre altele, s-au dispus următoarele:

În baza art. 5 C. pen., văzând şi decizia Curţii Constituţionale nr. 265/2015, s-a constatat că, în ceea ce priveşte dispoziţiile privitoare la infracţiunea continuată, pedepsele complementare şi accesorii, în mod global, inculpaţilor le sunt mai favorabile dispoziţiile prevăzute în legea penală veche, respectiv în C. pen. din 1969.

I.1. În baza art. 386 C. proc. pen. s-a schimbat încadrarea juridică a infracţiunii reţinute în sarcina inculpatului A. din cea prevăzută de art. 9 alin. (1) lit. a) şi b) din Legea nr. 241/2005 cu referire la art. 13 alin. (12) din O.U.G. nr. 43/2002 cu modificările şi completările ulterioare, cu aplicarea art. 13, art. 41 alin. (2) C. pen. de la 1969 şi art. 5 C. pen. în vigoare, în infracţiunea prevăzută de art. 9 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 241/2005 cu referire la art. 13 alin. (12) din O.U.G. nr. 43/2002 cu modificările şi completările ulterioare, cu aplicarea art. 13, art. 41 alin. (2) C. pen. 1969 şi art. 5 C. pen.

În baza art. 9 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 241/2005 cu referire la art. 13 alin. (12) din O.U.G. nr. 43/2002 cu modificările şi completările ulterioare, cu aplicarea art. 13, art. 41 alin. (2) C. pen. 1969 şi art. 5 C. pen. în vigoare a fost condamnat inculpatul A. la pedeapsa principală de 5 ani închisoare şi 5 ani pedeapsa complementară a interzicerii exercitării drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) teza a II-a, b) şi c) C. pen. de la 1969, respectiv dreptul de a fi ales în autorităţile publice sau în orice alte funcţii publice, dreptul de a ocupa o funcţie care implică exerciţiul autorităţii de stat şi dreptul de a ocupa funcţia şi a-şi exercita profesia sau meseria de care s-a folosit pentru săvârşirea infracţiunii (administrator societate comercială), pedeapsă complementară ce se va executa conform art. 66 C. pen. de la 1969, respectiv după executarea pedepsei principale a închisorii.

În baza art. 2801 din Legea nr. 31/1990, republicată (astfel cum a fost modificată prin Legea nr. 187/2012) a fost condamnat inculpatul A. la pedeapsa principală de 2 ani închisoare şi 5 ani pedeapsa complementară a interzicerii exercitării drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) teza a II-a, b) şi c) C. pen. de la 1969.

În baza art. 33 lit. a), 34 alin. (1) lit. b) şi art. 35 alin. (3) C. pen. 1969 cu aplicarea art. 5 C. pen. în vigoare, au fost contopite pedepsele stabilite mai sus şi i s-a aplicat inculpatului A., pedeapsa principală cea mai grea, respectiv 4 ani închisoare, la care s-a adăugat un spor de 2 luni închisoare, urmând ca inculpatul să execute pedeapsa principală rezultantă de 5 ani şi 3 luni închisoare, în regim de detenţie şi pedeapsa complementară a interzicerii exercitării drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) teza a II-a, b) şi c) C. pen. 1969, în condiţiile prevăzute de art. 55 C. pen. 1969.

În baza art. 71 alin. (2) C. pen. 1969, i s-a interzis inculpatului exercitarea drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) teza a II-a, b) şi c) C. pen. 1969 cu titlu de pedeapsă accesorie.

II.1. În baza art. 386 C. proc. pen. s-a schimbat încadrarea juridică a infracţiunii reţinute în sarcina inculpatului B. din cea prevăzută de art. 26 C. pen. 1969 rap. la art. 9 alin. (1) lit. a) şi b) din Legea nr. 241/2005 cu referire la art. 13 alin. (12) din O.U.G. nr. 43/2002 cu modificările şi completările ulterioare, cu aplicarea art. 13, art. 41 alin. (2) C. pen. 1969 şi art. 5 C. pen. în vigoare, în infracţiunea prevăzută de art. 26 C. pen. 1969 rap. la art. 9 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 241/2005, cu referire la art. 13 alin. (12) din O.U.G. nr. 43/2002 cu modificările şi completările ulterioare, cu aplicarea art. 13, art. 41 alin. (2) C. pen. de la 1969 şi art. 5 C. pen.

În baza art. 9 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 241/2005, cu referire la art. 13 alin. (12) din O.U.G. nr. 43/2002 cu modificările şi completările ulterioare, cu aplicarea art. 13, art. 41 alin. (2) C. pen. 1969 şi art. 5 C. pen. a fost condamnat inculpatul B. la pedeapsa principală de 5 ani închisoare şi 5 ani pedeapsa complementară a interzicerii exercitării drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) teza a II-a, b) şi c) C. pen. 1969, respectiv dreptul de a fi ales în autorităţile publice sau în orice alte funcţii publice, dreptul de a ocupa o funcţie care implică exerciţiul autorităţii de stat şi dreptul de a ocupa funcţia şi a-şi exercita profesia sau meseria de care s-a folosit pentru săvârşirea infracţiunii (administrator societate comercială), pedeapsă complementară urmează a se executa conform art. 66 C. pen. de la 1969, respectiv după executarea pedepsei principale a închisorii.

2. În baza art. 2801 din Legea nr. 31/1990, republicată (astfel cum a fost modificată prin Legea nr. 187/2012), a fost condamnat inculpatul B. la pedeapsa principală de 2 ani închisoare şi 5 ani pedeapsa complementară a interzicerii exercitării drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) teza a II-a, b) şi c) C. pen. 1969.

În baza art. 33 lit. a), art. 34 alin. (1) lit. b) şi art. 35 alin. (3) C. pen. 1969, cu aplicarea art. 5 C. pen. în vigoare, s-au contopit pedepsele stabilite mai sus şi s-a aplicat pedeapsa cea mai grea de 4 ani închisoare, la care s-a adăugat un spor de 3 luni închisoare, urmând ca inculpatul B. să execute pedeapsa principală rezultantă de 5 ani şi 3 luni închisoare, în regim de detenţie şi 5 ani pedeapsa complementară a interzicerii exercitării drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) teza a II-a, b) şi c) C. pen. 1969, în condiţiile prevăzute de art. 66 C. pen. 1969.

În baza art. 71 alin. (2) C. pen. 1969, i s-a interzis inculpatului exercitarea drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) teza a II-a, b) şi c) C. pen. 1969, cu titlu de pedeapsă accesorie.

III. În baza art. 386 C. proc. pen. s-a schimbat încadrarea juridică a infracţiunii reţinute în sarcina inculpatului C. din cea prevăzută de art. 26 C. pen. 1969 rap. la art. 9 alin. (1) lit. a) şi b) din Legea nr. 241/2005, cu referire la art. 13 alin. (12) din O.U.G. nr. 43/2002 cu modificările şi completările ulterioare, cu aplicarea art. 13, art. 41 alin. (2) C. pen. de la 1969 şi art. 5 C. pen. în vigoare, în cea prevăzută de art. 26 C. pen. 1969 rap. la art. 9 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 241/2005 cu referire la art. 13 alin. (12) din O.U.G. nr. 43/2002 cu modificările şi completările ulterioare, cu aplicarea art. 13, art. 41 alin. (2) C. pen. 1969 şi art. 5 C. pen. în vigoare.

În baza art. 26 C. pen. 1969 rap. la art. 9 alin. (1) lit. a) şi b) din Legea nr. 241/2005, cu referire la art. 13 alin. (12) din O.U.G. nr. 43/2002 cu modificările şi completările ulterioare, cu aplicarea art. 13, art. 41 alin. (2) C. pen. de la 1969 şi art. 5 C. pen. în vigoare a fost condamnat inculpatul C. la pedeapsa principală de 3 ani închisoare.

În baza art. 71 alin. (2) C. pen. 1969 i s-a interzis inculpatului exercitarea drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) teza a II-a şi lit. b) C. pen. 1969 pe durata executării pedepsei, ca pedeapsă accesorie.

În baza art. 861 şi art. 71 alin. (5) C. pen. 1969 s-a dispus suspendarea condiţionată a executării pedepsei principale şi a pedepsei accesorii, sub supraveghere, pe durata unui termen de încercare de 6 ani, stabilit conform art. 862 C. pen. 1969.

S-a atras atenţia inculpatului asupra prevederilor art. 864 C. pen. 1969 privind revocarea suspendării sub supraveghere.

În baza art. 863 alin. (1) C. pen. 1969, a fost obligat inculpatul C., ca pe durata termenului de încercare mai sus stabilit, să respecte următoarele obligaţii: a) să se prezinte la Serviciul de probaţiune Bihor, la datele fixate de acesta; b) să anunţe acestui serviciu, în prealabil, orice schimbare de domiciliu, reşedinţa sau locuinţa şi orice deplasare care depăşeşte 8 zile, precum şi întoarcerea; c) să comunice acestui serviciu şi să justifice schimbarea locului de munca; d) să comunice acestui serviciu informaţii de natură a putea fi controlate mijloacele lui de existenţă.

IV. În baza art. 386 C. proc. pen. s-a schimbat încadrarea juridică a infracţiunii reţinute în sarcina inculpatului D. din cea prevăzută de art. 26 C. pen. 1969 rap. la art. 9 alin. (1) lit. a) şi b) din Legea nr. 241/2005 cu referire la art. 13 alin. (12) din O.U.G. nr. 43/2002 cu modificările şi completările ulterioare, cu aplicarea art. 13, art. 41 alin. (2) C. pen. 1969 şi art. 5 C. pen. în vigoare, în cea prevăzută de 26 C. pen. 1969 rap. la art. 9 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 241/2005 cu referire la art. 13 alin. (12) din O.U.G. nr. 43/2002 cu modificările şi completările ulterioare, cu aplicarea art. 13, art. 41 alin. (2) C. pen. 1969 şi art. 5 C. pen. în vigoare.

În baza art. 26 C. pen. 1969 rap. la art. 9 alin. (1) lit. a) şi b) din Legea nr. 241/2005 cu referire la art. 13 alin. (12) din O.U.G. nr. 43/2002 cu modificările şi completările ulterioare, cu aplicarea art. 13, art. 41 alin. (2) C. pen. 1969 a fost condamnat inculpatul D. la pedeapsa principală de 3 ani închisoare.

În baza art. 71 alin. (2) C. pen. 1969 i s-a interzis inculpatului exercitarea drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) teza a II-a şi lit. b) C. pen. 1969 pe durata executării pedepsei, ca pedeapsă accesorie.

În baza art. 861 C. pen. 1969, art. 71 alin. (5) C. pen. 1969 s-a dispus suspendarea condiţionată a executării pedepsei principale şi a pedepsei accesorii, sub supraveghere, pe durata unui termen de încercare de 6 ani, stabilit conform art. 862 C. pen. 1969.

S-a atras atenţia inculpatului asupra prevederilor art. 864 C. pen. 1969 privind revocarea suspendării sub supraveghere.

În baza art. 863 alin. (1) C. pen. 1969, a fost obligat inculpatul D. ca pe durata termenului de încercare mai sus stabilit, să respecte următoarele obligaţii: a) să se prezinte la Serviciul de Probaţiune Bihor, la datele fixate de acesta; b) să anunţe acestui serviciu, în prealabil, orice schimbare de domiciliu, reşedinţa sau locuinţa şi orice deplasare care depăşeşte 8 zile, precum şi întoarcerea; c) să comunice acestui serviciu şi să justifice schimbarea locului de munca; d) să comunice acestui serviciu informaţii de natură a putea fi controlate mijloacele lui de existenţă.

V. În baza art. 386 C. proc. pen. s-a schimbat încadrarea juridică a infracţiunii reţinute în sarcina inculpatului E. din cea prevăzută de art. 26 C. pen. 1969 rap. la art. 9 alin. (1) lit. a) şi b) din Legea nr. 241/2005 cu referire la art. 13 alin. (12) din O.U.G. nr. 43/2002 cu modificările şi completările ulterioare, cu aplicarea art. 13, art. 41 alin. (2) C. pen. 1969 şi art. 5 C. pen. în vigoare, în cea prevăzută de art. 26 C. pen. 1969 rap. la art. 9 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 241/2005 cu referire la art. 13 alin. (12) din O.U.G. nr. 43/2002 cu modificările şi completările ulterioare, cu aplicarea art. 13, art. 41 alin. (2) C. pen. 1969 şi art. 5 C. pen. în vigoare.

În baza art. 26 C. pen. 1969 rap. la art. 9 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 241/2005 cu referire la art. 13 alin. (12) din O.U.G. nr. 43/2002 cu modificările şi completările ulterioare, cu aplicarea art. 13, art. 41 alin. (2) C. pen. 1969 şi art. 5 C. pen. în vigoare, a fost condamnat inculpatul E. la pedeapsa principală de 2 ani şi 6 luni închisoare.

În baza art. 71 alin. (2) C. pen. 1969 s-a interzis inculpatului exercitarea drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) teza a II-a şi lit. b) C. pen. 1969 pe durata executării pedepsei, ca pedeapsă accesorie.

În baza art. 861 C. pen. 1969, art. 71 alin. (5) C. pen. 1969 s-a dispus suspendarea condiţionată a executării pedepsei principale şi a pedepsei accesorii, sub supraveghere, pe durata unui termen de încercare de 5 ani şi 6 luni, stabilit conform art. 862 C. pen. 1969.

S-a atras atenţia inculpatului asupra prevederilor art. 864 C. pen. 1969 privind revocarea suspendării sub supraveghere.

În baza art. 863 alin. (1) C. pen. 1969, a fost obligat inculpatul E. ca, pe durata termenului de încercare mai sus stabilit, să respecte următoarele obligaţii: a) să se prezinte la Serviciul de probaţiune de pe lângă Tribunalul Bihor, la datele fixate de acesta; b) să anunţe acestui serviciu, în prealabil, orice schimbare de domiciliu, reşedinţa sau locuinţa şi orice deplasare care depăşeşte 8 zile, precum şi întoarcerea; c) să comunice acestui serviciu şi să justifice schimbarea locului de munca; d) să comunice acestui serviciu informaţii de natură a putea fi controlate mijloacele lui de existenţă.

VI. În baza art. 386 C. proc. pen. s-a schimbat încadrarea juridică a infracţiunii reţinute în sarcina inculpatului F. din cea prevăzută de art. 26 C. pen. 1969 rap. la art. 9 alin. (1) lit. a) şi b) din Legea nr. 241/2005 cu referire la art. 13 alin. (12) din O.U.G. nr. 43/2002 cu modificările şi completările ulterioare, cu aplicarea art. 13, art. 41 alin. (2) C. pen. 1969 şi art. 5 C. pen. în vigoare, în cea prevăzută de art. 26 C. pen. 1969 rap. la art. 9 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 241/2005 cu referire la art. 13 alin. (12) din O.U.G. nr. 43/2002 cu modificările şi completările ulterioare, cu aplicarea art. 13, art. 41 alin. (2) C. pen. 1969 şi art. 5 C. pen. în vigoare.

În baza art. 26 C. pen. 1969 rap. la art. 9 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 241/2005 cu referire la art. 13 alin. (12) din O.U.G. nr. 43/2002 cu modificările şi completările ulterioare, cu aplicarea art. 13, art. 41 alin. (2) C. pen. 1969 şi art. 5 C. pen. în vigoare, a fost condamnat inculpatul F. la pedeapsa principală de 2 ani şi 6 luni închisoare.

În baza art. 71 alin. (2) C. pen. 1969 s-a interzis inculpatului exercitarea drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) teza a II-a şi lit. b) C. pen. 1969 pe durata executării pedepsei, ca pedeapsă accesorie.

În baza art. 861 C. pen. 1969, art. 71 alin. (5) C. pen. 1969 s-a dispus suspendarea condiţionată a executării pedepsei principale şi a pedepsei accesorii, sub supraveghere, pe durata unui termen de încercare de 5 ani şi 6 luni, stabilit conform art. 862 C. pen. 1969.

S-a atras atenţia inculpatului asupra prevederilor art. 864 C. pen. privind revocarea suspendării sub supraveghere.

În baza art. 863 alin. (1) C. pen. 1969, a fost obligat inculpatul F. ca, pe durata termenului de încercare mai sus stabilit, să respecte următoarele obligaţii: a) să se prezinte la Serviciul de probaţiune Bihor, la datele fixate de acesta; b) să anunţe acestui serviciu, în prealabil, orice schimbare de domiciliu, reşedinţa sau locuinţa şi orice deplasare care depăşeşte 8 zile, precum şi întoarcerea; c) să comunice acestui serviciu şi să justifice schimbarea locului de muncă; d) să comunice acestui serviciu informaţii de natură a putea fi controlate mijloacele lui de existenţă.

VII. În baza art. 386 C. proc. pen. s-a schimbat încadrarea juridică a infracţiunii reţinute în sarcina inculpatului G. din cea prevăzută de art. 9 alin. (1) lit. a) şi b) din Legea nr. 241/2005 cu aplicarea art. 13, art. 41 alin. (2) C. pen. 1969 şi art. 5 C. pen. în vigoare în cea prevăzută de art. 9 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 241/2005 cu aplicarea art. 13, art. 41 alin. (2) C. pen. 1969 şi art. 5 C. pen. în vigoare.

În baza art. art. 9 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 241/2005 cu aplicarea art. 13, art. 41 alin. (2) C. pen. 1969 şi art. 5 C. pen. în vigoare a fost condamnat inculpatul G. la pedeapsa principală de 3 ani închisoare şi 2 ani pedeapsa complementară a interzicerii exercitării drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) teza a II-a, b) şi c) C. pen. 1969, respectiv dreptul de a fi ales în autorităţile publice sau în orice alte funcţii publice, dreptul de a ocupa o funcţie care implică exerciţiul autorităţii de stat şi dreptul de a ocupa funcţia şi de a-şi exercita profesia sau meseria de care s-a folosit pentru săvârşirea infracţiunii (administrator societate comercială), pedeapsă complementară.

În baza art. 71 alin. (2) C. pen. 1969, s-a interzis inculpatului exercitarea drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) teza a II-a, b) şi c) C. pen. 1969, cu titlu de pedeapsă accesorie.

În baza art. 861 C. pen. 1969, art. 71 alin. (5) C. pen. 1969 s-a dispus suspendarea condiţionată a executării pedepsei principale şi a pedepsei accesorii, sub supraveghere, pe durata unui termen de încercare de 8 ani, stabilit conform art. 862 C. pen. 1969.

S-a atras atenţia inculpatului asupra prevederilor art. 864 C. pen. 1969 privind revocarea suspendării sub supraveghere.

În baza art. 863 alin. (1) C. pen. 1969, a fost obligat inculpatul G. ca, pe durata termenului de încercare mai sus stabilit, să respecte următoarele obligaţii: a) să se prezinte la Serviciul de probaţiune Bihor, la datele fixate de acesta; b) să anunţe acestui serviciu, în prealabil, orice schimbare de domiciliu, reşedinţa sau locuinţa şi orice deplasare care depăşeşte 8 zile, precum şi întoarcerea; c) să comunice acestui serviciu şi să justifice schimbarea locului de munca; d) să comunice acestui serviciu informaţii de natură a putea fi controlate mijloacele lui de existenţă.

În baza art. 863 alin. (1) C. pen. 1969, a fost obligat inculpatul să presteze o activitate neremunerată în folosul comunităţii şi anume 60 de ore de muncă în folosul comunităţii şi s-a dispus ca aceasta să fie stabilită de Serviciul de Probaţiune Bihor fie în cadrul Primăriei Oradea, fie în cadrul altor persoane juridice aflate în protocol cu acest serviciu.

În baza art. 19 raportat la art. 397 alin. (1) C. proc. pen. raportat la art. 998 - 999 C. civ. 1864 (în vigoare la data săvârşirii faptelor) s-au admis, în parte, acţiunile civile formulate de părţile civile Ministerul Finanţelor Publice, Agenţia Naţională de Administrare Fiscală prin Autoritatea Naţională a Vămilor - Direcţia Regională pentru Accize şi Operaţiuni Vamale Cluj, Ministerul Finanţelor Publice prin ANAF Bucureşti şi Ministerul Finanţelor Publice prin DGFP Bihor şi, în consecinţă, au fost obligaţi în solidar inculpaţii A., B., C., D., E., F., H., în solidar şi cu partea responsabilă civilmente SC I. SRL, prin lichidator judiciar RVA J. SPPI, la plata sumei totale de 44.389,1 lei, reprezentând daune materiale din care (TVA, accize şi impozit pe profit), aferent prejudiciului produs prin intermediul SC K. SRL.

În baza art. 19 raportat la art. 397 alin. (1) C. proc. pen. şi coroborat cu art. 998 - 999 C. civ. 1864 (în vigoare la data săvârşirii faptelor) s-au admis, în parte, acţiunile civile formulate de părţile civile Ministerul Finanţelor Publice, Agenţia Naţională de Administrare Fiscală prin Autoritatea Naţională a Vămilor - Direcţia Regională pentru Accize şi Operaţiuni Vamale Cluj, Ministerul Finanţelor Publice prin ANAF Bucureşti şi Ministerul Finanţelor Publice prin DGFP Bihor şi, în consecinţă, au fost obligaţi în solidar inculpaţii A., B., C., D., E., F., în solidar şi cu partea responsabilă civilmente SC I. SRL, prin lichidator judiciar RVA J. SPPI la plata sumei totale de 4.405.054,56 lei, reprezentând daune materiale (TVA, accize şi impozit pe profit), aferent prejudiciului săvârşit prin SC L. SRL.

În baza art. 19 raportat la art. 397 alin. (1) C. proc. pen. şi coroborat cu art. 998 - 999 C. civ. 1864 (în vigoare la data săvârşirii faptelor) s-au admis, în parte, acţiunile civile formulate de părţile civile Ministerul Finanţelor Publice, Agenţia Naţională de Administrare Fiscală prin Autoritatea Naţională a Vămilor - Direcţia Regională pentru Accize şi Operaţiuni Vamale Cluj, Ministerul Finanţelor Publice prin ANAF Bucureşti şi Ministerul Finanţelor Publice prin DGFP Bihor şi, în consecinţă, au fost obligaţi în solidar inculpaţii A., B., C., D., E., F., M., în solidar şi cu partea responsabilă civilmente SC I. SRL, prin lichidator judiciar RVA J. SPPI la plata sumei totale de 1.286.829,11 lei, reprezentând daune materiale (TVA, accize şi impozit pe profit), aferent prejudiciului generat prin SC N. SRL.

În baza art. 19 raportat la art. 397 alin. (1) C. proc. pen. şi coroborat cu art. 998 - 999 C. civ. 1864 (în vigoare la data săvârşirii faptelor) s-au admis, în parte, acţiunile civile formulate de părţile civile Ministerul Finanţelor Publice, Agenţia Naţională de Administrare Fiscală prin Autoritatea Naţională a Vămilor - Direcţia Regională pentru Accize şi Operaţiuni Vamale Cluj, Ministerul Finanţelor Publice prin ANAF Bucureşti şi Ministerul Finanţelor Publice prin DGFP Bihor şi, în consecinţă, au fost obligaţi în solidar inculpaţii A., B., C., D., E., F., O. în solidar şi cu partea responsabilă civilmente SC I. SRL, prin lichidator judiciar, RVA J. SPPI, la plata sumei totale de 2.838.172,29 lei, reprezentând daune materiale (TVA, accize şi impozit pe profit), aferent prejudiciului săvârşit prin intermediul SC P. SRL.

În baza art. 19 raportat la art. 397 alin. (1) C. proc. pen. şi coroborat cu art. 998 - 999 C. civ. 1984 (în vigoare la data săvârşirii faptelor) s-au admis, în parte, acţiunile civile formulate de părţile civile Ministerul Finanţelor Publice, Agenţia Naţională de Administrare Fiscală prin Autoritatea Naţională a Vămilor - Direcţia Regională pentru Accize şi Operaţiuni Vamale Cluj, Ministerul Finanţelor Publice prin ANAF Bucureşti şi Ministerul Finanţelor Publice prin DGFP Bihor şi, în consecinţă, a fost obligat inculpatul G. la plata sumei totale de 191.441 lei, reprezentând daune materiale (TVA, accize şi impozit pe profit) aferent faptei săvârşite prin intermediul SC Q. SRL.

În baza art. 19 raportat la art. 397 alin. (1) C. proc. pen. raportat la art. 998 - 999 C. civ. 1864 (în vigoare la data săvârşirii faptelor) au fost admis, în parte, acţiunile civile formulate de părţile civile Ministerul Finanţelor Publice, Agenţia Naţională de Administrare Fiscală prin Autoritatea Naţională a Vămilor - Direcţia Regională pentru Accize şi Operaţiuni Vamale Cluj, Ministerul Finanţelor Publice prin ANAF Bucureşti şi Ministerul Finanţelor Publice prin DGFP Bihor şi, în consecinţă, au fost obligaţi, în solidar, inculpaţii A., B., în solidar şi cu partea responsabilă civilmente SC I. SRL, prin lichidator judiciar, RVA J. SPPI la plata sumei totale de 2.642.548,4 lei, reprezentând daune materiale (TVA, accize şi impozit pe profit), aferentă operaţiunilor de comercializare băuturi alcoolice prin folosirea a 175.932 banderole fiscale.

În baza art. 404 alin. (4) lit. b) C. proc. pen. s-au menţinut măsurile asigurătorii (sechestru asigurător) dispuse în cauză.

Împotriva acestei sentinţe, au declarat apel partea civilă ANAF - Direcţia Generală a Finanţelor Publice Cluj Napoca - Administraţia Judeţeană a Finanţelor Publice Bihor, Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie Direcţia Naţională Anticorupţie - Serviciul Teritorial Oradea şi inculpaţii A., B., D., C., E., H., O., F., M. şi G.

Prin Decizia penală nr. 85/A din 14 februarie 2017 pronunţată de Curtea de Apel Oradea, secţia penală şi pentru cauze cu minori, s-au dispus următoarele:

În baza art. 421 pct. 1 lit. b) C. proc. pen., a fost respins, ca nefondat, apelul declarat de partea civilă ANAF - Direcţia Generală a Finanţelor Publice Cluj Napoca - Administraţia Judeţeană a Finanţelor Publice Bihor împotriva Sentinţei penale nr. 158 din 06 octombrie 2015 pronunţate de Tribunalul Bihor în Dosarul nr. x/271/2010*.

În baza art. 421 pct. 2 lit. a) C. proc. pen., au fost admise apelurile declarate de Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Direcţia Naţională Anticorupţie - Serviciul Teritorial Oradea şi de inculpaţii A., B., D., C., E., H., O., F., M. şi G. împotriva Sentinţei penale nr. 158 din 06 octombrie 2015 pronunţate de Tribunalul Bihor în Dosarul nr. x/271/2010*.

A fost desfiinţată, în parte, sentinţa atacată şi rejudecând:

I.1. În baza art. 5 C. pen. cu aplicarea deciziei Curţii Constituţionale nr. 265 din 06 mai 2014 s-a constatat că legea penală mai favorabilă pentru inculpatul A. este C. pen. din 1969 şi legislaţia penală specială în vigoare la data comiterii faptelor de care a fost acuzat inculpatul.

2. A fost schimbată încadrarea juridică a faptelor de care a fost acuzat inculpatul A. din infracţiunea de evaziune fiscală prevăzută de art. 9 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 241/2005 cu referire la art. 13 alin. (12) din O.U.G. nr. 43/2002 cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. 1969 şi art. 5 C. pen. şi infracţiunea de cesionare a părţilor sociale în scopul sustragerii de la urmărirea penală prevăzută de art. 2801 din Legea nr. 31/1990 în infracţiunea evaziune fiscală prevăzută de art. 9 alin. (1) lit. b) şi (3) din Legea nr. 241/2005, cu referire la art. 13 alin. (12) din O.U.G. nr. 43/2002, cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. 1969 şi art. 5 C. pen. şi infracţiunea de cesionare a părţilor sociale în scopul sustragerii de la urmărirea penală prevăzute de art. 2801 din Legea nr. 31/1990.

3. În baza art. 396 alin. (5) cu referire la art. 17 alin. (2) şi raportat la art. 16 lit. b) teza a II-a C. proc. pen. s-a dispus achitarea inculpatului A. sub aspectul comiterii infracţiunii de cesionare a părţilor sociale în scopul sustragerii de la urmărirea penală, prevăzute de art. 2801 din Legea nr. 31/1990, faţă de lipsa de tipicitate subiectivă a faptei, parchetul nedovedind dincolo de orice îndoială rezonabilă comiterea faptei cu intenţie directă de către inculpat.

4. S-a constatat depăşirea termenului rezonabil al procesului penal, prevăzut de art. 6 paragraful 1 din Convenţia Europeană pentru Apărarea Drepturilor Omului şi a Libertăţilor Fundamentale, ca urmare a duratei de ansamblu a procesului penal în faza de urmărire penală şi de judecată în primă instanţă (având în vedere inclusiv trimiterea cauzei spre rejudecare), durată disproporţionat de mare faţă de complexitatea concretă a cauzei şi de comportamentul procesual loial al inculpatului şi, pe cale de consecinţă, s-a reţinut incidenţa circumstanţelor atenuante judiciare, prevăzute de art. 74 alin. (2) C. pen. 1969, la individualizarea pedepsei pentru infracţiunea de evaziune fiscală comisă în formă continuată de inculpatul A.

5. În baza art. 9 alin. (1) lit. b) şi (3) din Legea nr. 241/2005 cu referire la art. 13 alin. (12) din O.U.G. nr. 43/2002, cu aplicarea art. 41 alin. (2) coroborat cu art. 74 alin. (2) şi art. 76 alin. (1) lit. b) C. pen. din 1969 şi cu reţinerea art. 5 C. pen. a fost condamnat inculpatul A. la pedeapsa de 4 ani închisoare, în regim privativ de libertate, pentru comiterea infracţiunii de evaziune fiscală în formă continuată.

II.1. În baza art. 5 C. pen. cu aplicarea deciziei Curţii Constituţionale nr. 265 din 06 mai 2014 s-a constatat că legea penală mai favorabilă pentru inculpatul B. este C. pen. din 1969 şi legislaţia penală specială în vigoare la data comiterii faptelor de care a fost acuzat inculpatul.

2. A fost schimbată încadrarea juridică a faptelor de care a fost acuzat inculpatul B. din complicitate la infracţiunea de evaziune fiscală prevăzută de art. 26 C. pen. 1969 raportat la art. 9 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 241/2005 cu referire la art. 13 alin. (12) din O.U.G. nr. 43/2002 şi cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. 1969 şi art. 5 C. pen. şi infracţiunea de cesionare a părţilor sociale în scopul sustragerii de la urmărirea penală prevăzute de art. 2801 din Legea nr. 31/1990 în infracţiunea evaziune fiscală prevăzută de art. 9 alin. (1) lit. b) şi (3) din Legea nr. 241/2005 cu referire la art. 13 alin. (12) din O.U.G. nr. 43/2002 şi cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. 1969 şi art. 5 C. pen. şi infracţiunea de cesionare a părţilor sociale în scopul sustragerii de la urmărirea penală prevăzute de art. 2801 din Legea nr. 31/1990.

3. În baza art. 396 alin. (5) cu referire la art. 17 alin. (2) raportat la art. 16 lit. b) teza a II-a C. proc. pen. a fost dispusă achitarea inculpatului B. sub aspectul comiterii infracţiunii de cesionarea părţilor sociale în scopul sustragerii de la urmărirea penală prevăzute de art. 2801 din Legea nr. 31/1990, faţă de lipsa de tipicitate subiectivă a faptei, parchetul nedovedind dincolo de orice îndoială rezonabilă comiterea faptei cu intenţie directă de către inculpat.

4. S-a constatat depăşirea termenului rezonabil al procesului penal, prevăzut de art. 6 paragraful 1 din Convenţia Europeană pentru Apărarea Drepturilor Omului şi a Libertăţilor Fundamentale, ca urmare a duratei de ansamblu a procesului penal în faza de urmărire penală şi de judecată în primă instanţă (având în vedere inclusiv trimiterea cauzei spre rejudecare), durată disproporţionat de mare faţă de complexitatea concretă a cauzei şi de comportamentul procesual loial al inculpatului şi, pe cale de consecinţă, s-a reţinut incidenţa circumstanţelor atenuante judiciare, prevăzute de art. 74 alin. (2) C. pen. 1969, la individualizarea pedepsei pentru infracţiunea de evaziune fiscală comisă în formă continuată de inculpatul B.

5. În baza art. 9 alin. (1) lit. b) şi (3) din Legea nr. 241/2005 cu referire la art. 13 alin. (12) din O.U.G. nr. 43/2002 cu aplicarea art. 41 alin. (2) coroborat cu art. 74 alin. (2) şi art. 76 alin. (1) lit. b) C. pen. din 1969 şi cu reţinerea art. 5 C. pen. a fost condamnat inculpatul B. la pedeapsa de 4 ani închisoare, în regim privativ de libertate, pentru comiterea infracţiunii de evaziune fiscală în formă continuată.

III.1. În baza art. 5 C. pen. cu aplicarea deciziei Curţii Constituţionale nr. 265 din 06 mai 2014 s-a constatat că legea penală mai favorabilă pentru inculpatul C. este C. pen. din 1969 şi legislaţia penală specială în vigoare la data comiterii faptei de care a fost acuzat inculpatul.

2. S-a schimbat încadrarea juridică a faptei de care a fost acuzat inculpatul C. din complicitate la infracţiunea de evaziunea fiscală prevăzută de art. 26 C. pen. 1969, raportat la art. 9 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 241/2005 cu referire la art. 13 alin. (12) din O.U.G. nr. 43/2002 cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. 1969 şi art. 5 C. pen. în complicitate la infracţiunea evaziune fiscală prevăzută de art. 26 C. pen. 1969, raportat la art. 9 alin. (1) lit. b) şi (3) din Legea nr. 241/2005, cu referire la art. 13 alin. (12) din O.U.G. nr. 43/2002, cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. 1969 şi art. 5 C. pen.

3. S-a constatat depăşirea termenului rezonabil al procesului penal, prevăzut de art. 6 paragraful 1 din Convenţia Europeană pentru Apărarea Drepturilor Omului şi a Libertăţilor Fundamentale, ca urmare a duratei de ansamblu a procesului penal în faza de urmărire penală şi de judecată în primă instanţă (având în vedere inclusiv trimiterea cauzei spre rejudecare), durată disproporţionat de mare faţă de complexitatea concretă a cauzei şi de comportamentul procesual loial al inculpatului şi, pe cale de consecinţă, s-a reţinut incidenţa circumstanţelor atenuante judiciare, prevăzute de art. 74 alin. (2) C. pen. 1969, la individualizarea pedepsei pentru complicitate la infracţiunea de evaziune fiscală comisă de inculpatul C..

4. În baza art. 26 C. pen. 1969 raportat la art. 9 alin. (1) lit. b) şi (3) din Legea nr. 241/2005, cu referire la art. 13 alin. (12) din O.U.G. nr. 43/2002 cu aplicarea art. 41 alin. (2) şi coroborat cu art. 74 alin. (2) şi art. 76 alin. (1) lit. b) C. pen. din 1969 şi cu reţinerea art. 5 C. pen. a fost condamnat inculpatul C. la pedeapsa de 2 ani şi 6 luni închisoare, pentru complicitate la comiterea infracţiunii de evaziune fiscală în formă continuată.

Au fost menţinute dispoziţiile privind suspendarea sub supraveghere a executării pedepsei pe durata unui termen de încercare de 6 ani, stabilit conform art. 862 C. pen. 1969.

IV.1. În baza art. 5 C. pen. cu aplicarea deciziei Curţii Constituţionale nr. 265 din 06 mai 2014 s-a constatat că legea penală mai favorabilă pentru inculpatul D. este C. pen. din 1969 şi legislaţia penală specială în vigoare la data comiterii faptei de care a fost acuzat inculpatul.

2. S-a schimbat încadrarea juridică a faptei de care a fost acuzat inculpatul D. din complicitate la infracţiunea de evaziunea fiscală prevăzută de art. 26 C. pen. 1969, raportat la art. 9 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 241/2005, cu referire la art. 13 alin. (12) din O.U.G. nr. 43/2002, cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. 1969 şi art. 5 C. pen. în complicitate la infracţiunea evaziune fiscală prevăzută de art. 26 C. pen. 1969 raportat la art. 9 alin. (1) lit. b) şi (3) din Legea nr. 241/2005 cu referire la art. 13 alin. (12) din O.U.G. nr. 43/2002 şi cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. 1969 şi art. 5 C. pen.

3. S-a constatat depăşirea termenului rezonabil al procesului penal, prevăzut de art. 6 paragraful 1 din Convenţia Europeană pentru Apărarea Drepturilor Omului şi a Libertăţilor Fundamentale, ca urmare a duratei de ansamblu a procesului penal în faza de urmărire penală şi de judecată în primă instanţă (având în vedere inclusiv trimiterea cauzei spre rejudecare), durată disproporţionat de mare faţă de complexitatea concretă a cauzei şi de comportamentul procesual loial al inculpatului şi, pe cale de consecinţă, s-a reţinut incidenţa circumstanţelor atenuante judiciare, prevăzute de art. 74 alin. (2) C. pen. 1969, la individualizarea pedepsei pentru complicitate la infracţiunea de evaziune fiscală comisă de inculpatul D..

4. În baza art. 26 C. pen. 1969 raportat la art. 9 alin. (1) lit. b) şi (3) din Legea nr. 241/2005, cu referire la art. 13 alin. (12) din O.U.G. nr. 43/2002, cu aplicarea art. 41 alin. (2) coroborat cu art. 74 alin. (2) şi art. 76 alin. (1) lit. b) C. pen. din 1969 şi cu reţinerea art. 5 C. pen. a fost condamnatul inculpatul D. la pedeapsa de 2 ani şi 6 luni închisoare, pentru complicitate la comiterea infracţiunii de evaziune fiscală în formă continuată.

5. Au fost menţinute dispoziţiile privind suspendarea sub supraveghere a executării pedepsei pe durata unui termen de încercare de 6 ani, stabilit conform art. 862 C. pen. 1969.

V.1. În baza art. 5 C. pen. cu aplicarea deciziei Curţii Constituţionale nr. 265 din 06 mai 2014 s-a constatat că legea penală mai favorabilă pentru inculpatul E. este C. pen. din 1969 şi legislaţia penală specială în vigoare la data comiterii faptei de care a fost acuzat inculpatul.

2. S-a schimbat încadrarea juridică a faptei de care a fost acuzat inculpatul E. din complicitate la infracţiunea de evaziunea fiscală prevăzută de art. 26 C. pen. 1969 rap. la art. 9 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 241/2005 cu referire la art. 13 alin. (12) din O.U.G. nr. 43/2002 cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. 1969 şi art. 5 C. pen. în complicitate la infracţiunea evaziune fiscală prevăzută de art. 26 C. pen. 1969 raportat la art. 9 alin. (1) lit. b) şi (3) din Legea nr. 241/2005, cu referire la art. 13 alin. (12) din O.U.G. nr. 43/2002, cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. 1969 şi art. 5 C. pen.

3. S-a constatat depăşirea termenului rezonabil al procesului penal, prevăzut de art. 6 paragraful 1 din Convenţia Europeană pentru Apărarea Drepturilor Omului şi a Libertăţilor Fundamentale, ca urmare a duratei de ansamblu a procesului penal în faza de urmărire penală şi de judecată în primă instanţă (având în vedere inclusiv trimiterea cauzei spre rejudecare), durată disproporţionat de mare faţă de complexitatea concretă a cauzei şi de comportamentul procesual loial al inculpatului şi, pe cale de consecinţă, s-a reţinut incidenţa circumstanţelor atenuante judiciare, prevăzute de art. 74 alin. (2) C. pen. 1969, la individualizarea pedepsei pentru complicitate la infracţiunea de evaziune fiscală comisă de inculpatul E.

4. În baza art. 26 C. pen. 1969 raportat la art. 9 alin. (1) lit. b) şi (3) din Legea nr. 241/2005, cu referire la art. 13 alin. (12) din O.U.G. nr. 43/2002 şi cu aplicarea art. 41 alin. (2) coroborat cu art. 74 alin. (2) şi art. 76 alin. (1) lit. b) C. pen. din 1969 şi cu reţinerea art. 5 C. pen. a fost condamnat inculpatul E. la pedeapsa de 2 ani şi 6 luni închisoare, pentru complicitate la comiterea infracţiunii de evaziune fiscală în formă continuată.

5. S-a majorat termenul de încercare stabilit conform art. 862 C. pen. 1969 de la 5 ani şi 6 luni la 6 ani.

VI.1. În baza art. 5 C. pen. cu aplicarea deciziei Curţii Constituţionale nr. 265 din 06 mai 2014 s-a constatat că legea penală mai favorabilă pentru inculpatul F. este C. pen. din 1969 şi legislaţia penală specială în vigoare la data comiterii faptei de care a fost acuzat inculpatul.

2. S-a schimbat încadrarea juridică a faptei de care a fost acuzat inculpatul F. din complicitate la infracţiunea de evaziunea fiscală prevăzută de art. 26 C. pen. 1969 rap. la art. 9 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 241/2005 cu referire la art. 13 alin. (12) din O.U.G. nr. 43/2002 şi cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. 1969 şi art. 5 C. pen. în complicitate la infracţiunea evaziune fiscală prevăzută de art. 26 C. pen. 1969 raportat la art. 9 alin. (1) lit. b) şi (3) din Legea nr. 241/2005 cu referire la art. 13 alin. (12) din O.U.G. nr. 43/2002 cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. 1969 şi art. 5 C. pen.

3. S-a constatat depăşirea termenului rezonabil al procesului penal, prevăzut de art. 6 paragraful 1 din Convenţia Europeană pentru Apărarea Drepturilor Omului şi a Libertăţilor Fundamentale, ca urmare a duratei de ansamblu a procesului penal în faza de urmărire penală şi de judecată în primă instanţă (având în vedere inclusiv trimiterea cauzei spre rejudecare), durată disproporţionat de mare faţă de complexitatea concretă a cauzei şi de comportamentul procesual loial al inculpatului şi, pe cale de consecinţă, s-a reţinut incidenţa circumstanţelor atenuante judiciare, prevăzute de art. 74 alin. (2) C. pen. 1969, la individualizarea pedepsei pentru complicitate la infracţiunea de evaziune fiscală comisă de inculpatul F.

4. În baza art. 26 C. pen. 1969 raportat la art. 9 alin. (1) lit. b) şi (3) din Legea nr. 241/2005, cu referire la art. 13 alin. (12) din O.U.G. nr. 43/2002 şi cu aplicarea art. 41 alin. (2) coroborat cu art. 74 alin. (2) şi art. 76 alin. (1) lit. b) C. pen. din 1969 şi cu reţinerea art. 5 C. pen. a fost condamnat inculpatul F. la pedeapsa de 2 ani şi 6 luni închisoare, pentru complicitate la comiterea infracţiunii de evaziune fiscală în formă continuată.

5. S-a majorat termenul de încercare stabilit conform art. 862 C. pen. 1969 de la 5 ani şi 6 luni la 6 ani.

VII.1. În baza art. 5 C. pen. cu aplicarea deciziei Curţii Constituţionale nr. 265 din 06 mai 2014 s-a constatat că legea penală mai favorabilă pentru inculpatul G. este C. pen. din 1969 şi legislaţia penală specială în vigoarea la data comiterii faptei de care a fost acuzat inculpatul.

2. S-a constatat depăşirea termenului rezonabil al procesului penal, prevăzut de art. 6 paragraful 1 din Convenţia Europeană pentru Apărarea Drepturilor Omului şi a Libertăţilor Fundamentale, ca urmare a duratei de ansamblu a procesului penal în faza de urmărire penală şi de judecată în primă instanţă (având în vedere inclusiv trimiterea cauzei spre rejudecare), durată disproporţionat de mare faţă de complexitatea concretă a cauzei şi de comportamentul procesual loial al inculpatului şi, pe cale de consecinţă, s-a reţinut incidenţa circumstanţelor atenuante judiciare prevăzute de art. 74 alin. (2) C. pen. 1969 la individualizarea pedepsei pentru infracţiunea de evaziune fiscală comisă de inculpatul G.

3. S-a redus de la 3 ani închisoare la 1 an închisoare pedeapsa ce i-a fost aplicată inculpatului G. pentru comiterea infracţiunii de evaziune fiscală prevăzute de art. 9 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 241/2005 cu aplicarea art. 41 alin. (2), art. 74 alin. (2) şi art. 76 lit. b) C. pen. 1969 şi cu reţinerea art. 5 C. pen.

4. În raport de dispoziţiile art. 65 alin. (1) C. pen. 1969 a fost înlăturată pedeapsa complementară a interzicerii exercitării drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) teza a II-a, b) C. pen. 1969 pe o durată de 2 ani.

5. În baza art. 81 şi art. 71 alin. (5) C. pen. 1969 s-a dispus suspendarea condiţionată a executării pedepsei de 1 an închisoare cu aplicarea art. 71 alin. (2), art. 64 lit. a) teza a II-a, b) C. pen. 1969 pe durata unui termen de încercare de 3 ani închisoare, stabilit conform art. 82 C. pen. 1969.

S-a atras atenţia inculpatului asupra dispoziţiilor art. 83 C. pen. 1969 privind revocarea suspendării condiţionate în cazul comiterii în cursul termenului de încercare a unei noi infracţiuni.

VIII. S-a înlăturat obligarea inculpatului M. de la plata, în solidar, cu inculpaţii A., B., C., D., E., F. şi cu partea responsabilă civilmente SC I. SRL, prin Lichidator Judiciar, RVA J. SPPI a sumei totale de 1.286.829,11 lei, reprezentând daune materiale (TVA, accize şi impozit pe profit), aferent prejudiciului generat prin intermediul SC N. SRL.

IX. S-a înlăturat obligarea inculpatului O. de la plata, în solidar, cu inculpaţii A., B., C., D., E., F. şi cu partea responsabilă civilmente SC I. SRL, prin Lichidator Judiciar, RVA J. SPPI a sumei totale de 2.838.172,29 lei, reprezentând daune materiale (TVA, accize şi impozit pe profit), aferent prejudiciului generat prin intermediul SC P. SRL.

X. S-a înlăturat obligarea inculpatului H. de la plata, în solidar cu inculpaţii A., B., C., D., E., F. şi cu partea responsabilă civilmente SC I. SRL, prin Lichidator Judiciar, RVA J. SPPI la plata sumei totale de 44.389,1 lei, aferent prejudiciului generat prin intermediul SC K. SRL.

S-au menţinut celelalte dispoziţiile ale sentinţei apelate care nu contravin prezentei decizii.

Împotriva Deciziei penale nr. 85/A din 14 februarie 2017 pronunţată de Curtea de Apel Oradea, secţia penală şi pentru cauze cu minori, au declarat recurs în casaţie inculpaţii A., D., C., E. şi F.

Curtea de Apel Oradea, secţia penală şi pentru cauze cu minori, în conformitate cu art. 439 alin. (2) C. proc. pen., a dispus comunicarea cererilor de recurs în casaţie formulate de către inculpaţii A., D., C., E. şi F. către Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Direcţia Naţională Anticorupţie - Serviciul Teritorial Oradea, părţilor civile Ministerul Finanţelor Publice - ANAF - prin Autoritatea Naţională a Vămilor - Direcţia Regională pentru Accize şi Operaţiuni Vamale Cluj şi ANAF - DGRFP Cluj Napoca - Administraţia Judeţeană a Finanţelor Publice Bihor şi părţii responsabile civilmente SC I. SRL prin lichidator judiciar, RVA J. SPPI.

Constatându-se că cererile de recurs în casaţie formulate de către inculpaţii A., D., C., E. şi F. nu au fost comunicate tuturor părţilor interesate de către Curtea de Apel Oradea, secţia penală şi pentru cauze cu minori, în conformitate cu art. 439 alin. (5) rap. la art. 439 alin. (2) C. proc. pen. a fost complinită procedura de comunicare.

Cu privire la cererile de recurs în casaţie formulate de către inculpaţii A., D., C., E. şi F., au fost depuse concluzii scrise de către Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Direcţia Naţională Anticorupţie - Serviciul Teritorial Oradea, solicitând, în principal, în temeiul art. 440 alin. (2) C. proc. pen., respingerea, ca inadmisibilă, a cererii de recurs în casaţie, iar, în subsidiar, în temeiul art. 448 alin. (1) pct. 1 C. proc. pen., respingerea recursului în casaţie, ca nefondat.

Urmare comunicării realizate în temeiul art. 439 alin. (5) C. proc. pen., inculpatul B. prin avocat ales, a transmis la dosar "Concluzii scrise" solicitând admiterea, în principiu, a recursului în casaţie, casarea hotărârii atacate şi pronunţarea achitării în baza art. 16 alin. (1) lit. b) teza I C. proc. pen. - fapta nu este prevăzută de legea penală pentru săvârşirea infracţiunii de evaziune fiscală prev. de art. 9 alin. (1) lit. b) şi alin. (3) din Legea nr. 241/2005 cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen.

În temeiul art. 441 C. proc. pen., a solicitat suspendarea executării hotărârii atacate.

Dosarul având ca obiect recursurile în casaţie declarate de inculpaţii D., C., E., F. şi A. a fost înregistrat pe rolul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, la data de 01 septembrie 2017, sub nr. x/271/2010*, termenul pentru examinarea admisibilităţii în principiu a cererii de recurs în casaţie, conform art. 440 C. proc. pen., a fost stabilit la data de 11 octombrie 2017, fără citarea părţilor.

La termenul din camera de consiliu din 11 octombrie 2017, cauza a fost amânată pentru termenul din 08 noiembrie 2017, întrucât nu au fost restituite dovezile de comunicare a cererilor de recurs în casaţie comunicate inculpaţilor G., B. şi părţii civile Agenţia Naţională de Administrare Fiscală.

Prin încheierea din camera de consiliu din data de 08 noiembrie 2017, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, pentru argumentele expuse în cuprinsul încheierii respective, s-a dispus admiterea, în principiu, a cererilor de recurs în casaţie formulate de inculpaţii A., D., C., E. şi F. împotriva Deciziei penale nr. 85/A din 14 februarie 2017 a Curţii de Apel Oradea, secţia penală şi pentru cauze cu minori şi trimiterea cauzei completului competent pentru judecarea pe fond a recursurilor în casaţie, conform dispoziţiilor art. 440 alin. (4) C. proc. pen.

Prin aceeaşi încheiere s-au respins cererile de suspendare a executării hotărârii atacate formulate de inculpaţii A., D., C., E. şi F.

Având în vedere împrejurarea că solicitarea inculpatului B. a fost determinată de comunicarea cererilor de recurs în casaţie declarate de inculpaţii A., D., C., E. şi F., că aceasta a fost transmisă Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, iar nu Curţii de Apel Oradea ca instanţă care a pronunţat Decizia penală nr. 85/A din 14 februarie 2017, că este formulată prin apărător ales care explicit a solicitat aplicarea efectului extensiv al căii de atac, Înalta Curte a constatat că inculpatul B., a formulat concluzii scrise, în calitate de intimat, potrivit art. 439 alin. (2) C. proc. pen.

Prin încheierea de admitere în principiu s-a apreciat că măsura suspendării executării hotărârii atacate, formulate în baza art. 441 alin. (2) C. proc. pen. de inculpaţii A., D., C., E. şi F., nu este oportună în raport de actele şi lucrările dosarului, stadiul procesual al cauzei când se analizează doar îndeplinirea formală a condiţiei prev. de art. 434 - 438 C. proc. pen., ţinându-se totodată seama de împrejurările concrete ale cauzei şi conţinutul motivelor invocate în susţinerea recursului în casaţie.

De asemenea, în privinţa cererii de suspendare a executării hotărârii atacate formulate de intimatul inculpat B., Înalta Curte a notat că efectul extensiv prev. de art. 443 C. proc. pen. acordă posibilitatea examinării situaţiei juridice a altor părţi numai când hotărăşte în cauză, nefiind justificat a se analiza această solicitare a intimatului inculpat.

Prin motivele de recurs în casaţie, inculpaţii A., D., C., E. şi F. au solicitat achitarea, în temeiul art. 396 alin. (5) rap. la art. 16 lit. b) teza I C. proc. pen. arătând, în esenţă că, în cauză, din materialul probator administrat, rezultă că faptele reţinute în sarcina lor nu întrunesc elementele constitutive ale infracţiunilor pentru care au fost condamnaţi, în viziunea Noului C. pen., infracţiunea presupunând o concordanţă deplină a trăsăturilor concrete ale faptei cu norma de incriminare.

Inculpaţii au mai arătat că, în cursul cercetării judecătoreşti a fost întocmit un raport de expertiză contabilă din conţinutul căruia nu se poate stabili un prejudiciu care să fie reţinut în sarcina SC I. SRL, întrucât nu s-a făcut dovada producerii de către această societate a vreunei cantităţi suplimentare de băuturi alcoolice, altele decât cele înregistrate şi declarate în evidenţele supraveghetorilor fiscali.

De asemenea, au arătat că, în acelaşi raport de expertiză, s-a stipulat că, datorită faptului că nu s-au achiziţionat materii prime pentru producerea băuturilor alcoolice, nu se poate estima vreo cantitate de băuturi alcoolice care s-ar fi putut produce.

Deopotrivă, au menţionat că, audiat nemijlocit, atât de către instanţa de fond, cât şi de către instanţa de apel, expertul contabil a arătat că, în opinia sa, având în vedere situaţia de fapt concretă nu se poate stabili în sarcina SC I. SRL existenţa vreunui prejudiciu produs bugetului de stat, constând în obligaţii fiscale datorate, aferente unei producţii de alcool care să nu fi fost declarată.

Cu toate acestea, au arătat că instanţele de judecată au apreciat ca fiind corect calculul efectuat de specialistul D.N.A. şi au dispus condamnarea lor pentru infracţiunea de evaziune fiscală (inculpat A. în calitate de autor al acesteia, iar ceilalţi inculpaţi recurenţi în calitate de complici, participarea lor fiind reţinută cu motivarea că, deşi nu aveau atribuţii de administratori în sensul legii pentru evidenţierea operaţiunilor comerciale în actele contabile, întrucât au participat la valorificarea băuturilor alcoolice se presupune că ar fi cunoscut că pentru acestea nu sunt achitate obligaţii fiscale la bugetul statului).

Astfel, s-a apreciat că, în speţă, condamnarea recurenţilor inculpaţi pentru infracţiunea de evaziune fiscală este nelegală întrucât din probele administrate în cauză rezultă că nu sunt întrunite elementele constitutive ale acesteia, deoarece infracţiunea de evaziune fiscală, prev. de art. 9 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 241/2005, reprezintă în materialitatea ei atât o infracţiune de pericol, dar şi una de prejudiciu. S-a indicat că elementul material constă în faptul de a omite evidenţierea în actele contabile sau alte documente legale "în tot sau în parte, a operaţiunilor comerciale efectuate sau a veniturilor obţinute", urmarea imediată rezidă în neplata obligaţiilor fiscale către stat sau a unor obligaţii fiscale micşorate în raport cu cele prevăzute de lege. Despre consumarea infracţiunii s-a susţinut că este concomitentă cu producerea rezultatului, respectiv suprimarea sau diminuarea obligaţiei fiscale.

Prin urmare, inculpaţii au arătat că, pentru existenţa infracţiunii de evaziune fiscală este necesară existenţa unui prejudiciu cauzat bugetului de stat constând în obligaţii fiscale datorate şi neachitate de contribuabil, obligaţii care însă trebuie să fie certe, stabilite de organele competente pe baza unor criterii clar arătate de prevederile legale şi să fie aferente unor operaţiuni comerciale neevidenţiate în evidenţa contabilă ori în alte documente legale.

Or, inculpaţii au apreciat că, nici în cursul urmăririi penale şi nici în cursul cercetării judecătoreşti, nu s-a stabilit existenţa unor operaţiuni comerciale care să nu fi fost înregistrate, respectiv nu s-a stabilit, în mod cert şi indubitabil, că SC I. SRL a produs o cantitate suplimentară de băuturi alcoolice care să nu fi fost evidenţiată în evidenţa contabilă.

Din probatoriul administrat în cauză, inculpaţii au arătat că rezultă faptul că SC I. SRL a fost autorizată să producă alcool în baza unei planificări anticipate, înregistrate şi aprobate de DGFP Bihor - în care erau stabilite inclusiv perioadele de producţie, de întrerupere şi reluare a producţiei, erau întocmite procese - verbale de sigilare, respectiv desigilare, menţionându-se poziţia contorului, cantităţile de materii prime existente, numărul sigiliului, numele supraveghetorului fiscal, data şi ora.

Astfel, au arătat că, în conformitate cu prevederile art. 225, art. 226, art. 237 din C. fisc. , în vigoare, în perioada vizată (articole redate în Raportul de expertiză), se poate constata că nu a existat o activitate de producere a alcoolului care să nu fie evidenţiată.

În plus, inculpaţii au arătat că se regăseşte la dosarul cauzei şi este evidenţiată în Anexele Raportului de expertiză contabilă, Nota de constatare emisă de DGFP Bihor în data de 02 octombrie 2006, concluziile acesteia fiind: "din verificările efectuate pe perioada ianuarie 2004 - iulie 2006 s-a constatat că SC I. SRL a calculat corect accizele datorate bugetului general consolidat (...), a depus în termen declaraţiile privind obligaţiile de plată la bugetul consolidat (...), a achitat accizele (...), nu a avut abateri de natura obligaţiilor antrepozitarilor fiscali autorizaţi".

Mai mult, au arătat că, atât instanţa de fond, cât şi cea de apel au reţinut că nu reiese din probe că SC I. SRL ar fi produs alte băuturi alcoolice decât cele înregistrate în evidenţa contabilă şi au încercat să motiveze existenţa unei producţii suplimentare de alcool ce ar fi fost realizată de SC I. SRL şi, ulterior, valorificată prin intermediul celor patru societăţi comerciale - apreciate de organele de urmărire penală ca fiind "fantomă" - pe baza unor elemente de fapt adiacente, respectiv descoperirea unor livrări de băuturi alcoolice de către societăţile respective, fără a justifica provenienţa acestora datorită lipsei actelor contabile şi aprovizionarea aceloraşi societăţi cu o cantitate de ambalaje folosite pentru îmbutelierea băuturilor alcoolice (pet-uri, capse, dopuri), cantitatea de alcool pretins produsă suplimentar fiind calculată estimativ de către specialistul DNA, în cazul SC L. SRL, SC N. SRL şi SC P. SRL, exclusiv după numărul de pet-uri, capse şi dopuri, iar în cazul SC K. SRL raportat la date din facturile de livrare descoperite la beneficiarii acestei societăţi.

Recurenţii inculpaţi au mai menţionat că nu s-a făcut dovada aprovizionării societăţilor în cauză şi nici a societăţii I. cu cantităţi de materii prime specifice producţiei de alcool care să permită realizarea unei producţii suplimentare, ci doar a acestor ambalaje care puteau fi folosite în procesul de îmbuteliere. Pentru a se putea produce o cantitate atât de mare de alcool, s-a susţinut că erau necesare şi cantităţi tot atât de mari de materii prime a căror achiziţionare, însă, nu a fost dovedită pe întreg parcursul procesului penal, justificându-se realizarea unei producţii de alcool, raportat la numărul ambalajelor ce puteau fi folosite pentru îmbuteliere, ceea ce, au arătat inculpaţii, este contrar oricăror reguli, nu numai juridice, fiscale, ci chiar unui raţionament simplu, deoarece între cele două elemente de fapt - simpla achiziţionare a unor ambalaje şi realizarea efectivă a unei producţii de alcool - nu poate fi pus un semn de egalitate.

Totodată, recurenţii inculpaţi au precizat că, în afară de calculul efectuat în raport de numărul pet-urilor, specialistul a calculat separat cantităţi de băuturi alcoolice produse, raportat la numărul de capse şi dopuri care se foloseau la ambalaje din sticlă, fără a face însă dovada că vreuna dintre cele patru societăţi ori SC I. SRL s-a aprovizionat cu sticle de 0,5 litri, cum s-a pretins.

În ceea ce priveşte faptul că au fost descoperite livrări de băuturi alcoolice de către cele patru societăţi fără ca acestea să deţină acte de provenienţă în privinţa lor, în lipsa unei evidenţe contabile, s-a susţinut că nu este un fapt cert stabilit, cu atât mai mult cu cât, aşa cum se reţine chiar de specialistul DNA, au fost identificate plăţi prin bancă efectuate de acestea la diferite societăţi, sumele respective putând reprezenta contravaloarea tocmai a unor băuturi alcoolice achiziţionate şi care au făcut obiectul livrărilor ulterioare. Aceasta, au arătat inculpaţii, cu atât mai mult cu cât societăţile cărora li s-au făcut plăţi erau fie antrepozite fiscale (de exemplu, SC R. SRL), fie erau depozite autorizate pentru desfacerea băuturilor alcoolice (spre ex. SC K. SRL, societate care a încasat diferite sume de bani de la SC L. SRL, în cuantumul acestora putându-se încadra eventualele livrări de băuturi alcoolice).

Pe de altă parte, au arătat inculpaţii, toate aceste băuturi alcoolice erau legal comercializate, având marcaje corespunzătoare (aspect confirmat de toţi martorii - reprezentanţi ai beneficiarilor acestora), astfel încât nu se poate afirma că ar fi provenit dintr-o producţie clandestină.

În altă ordine de idei, apărarea a susţinut că, dacă s-ar demonstra, în mod cert, lipsa documentelor de provenienţă a băuturilor în discuţie, într-o atare situaţie, organele fiscale trebuiau să facă, în cauză, aplicarea disp. art. 6 din Legea nr. 12/1990, o astfel de faptă neputând constitui decât contravenţia prevăzută de art. 2 din aceeaşi lege.

S-a considerat că, în lipsa unor dovezi certe că aceste societăţi făceau producţie de alcool fie direct, fie prin intermediul SC I. SRL, nu pot fi obligate la plata accizelor, întrucât activitatea de bază a acestora era aceea de comerţ şi nu se poate stabili în mod cert că băuturile alcoolice nu ar fi fost, anterior, deja accizate la cel care le-a produs.

O situaţie aparte s-a apreciat că există în privinţa SC K. SRL, în cazul acestei societăţi calculul accizei făcându-se raportat la cantităţile de băuturi alcoolice din facturi, deşi nu se stabileşte, în mod cert, dacă acestea sunt produse ilegal sau au fost achiziţionate cu forme legale. S-a învederat că, în privinţa acestei societăţi, când e vorba de băuturi răcoritoare, specialistul DNA a calculat obligaţii fiscale suplimentare, considerând că s-a făcut comerţ, iar în cazul băuturilor alcoolice a calculat şi accize, prezumând, fără niciun fel de probe, existenţa unei producţii clandestine de alcool.

De aceea, inculpaţii au apreciat că toată situaţia de fapt reţinută de organele de urmărire penală şi însuşită de instanţă are la bază doar simple prezumţii ale organelor judiciare, deducţii bazate pe elemente adiacente şi pe speculaţii legate de modul de înfiinţare şi cesiune a societăţilor în discuţie, care nu pot face dovada, prin ele însele, a existenţei unei producţii suplimentare de alcool a SC I. SRL ci, în lipsa evidenţelor contabile a celor patru societăţi, doar a existenţei unor livrări de băuturi alcoolice a căror provenienţă nu poate fi justificată cu documente legale.

S-a conchis că, în lipsa unor dovezi certe că SC I. SRL a produs în perioada de referinţă cantităţile de băuturi alcoolice reţinute de organele judiciare nu pot fi stabilite obligaţii fiscale datorate bugetului de stat.

Despre calculul obligaţiilor fiscale pretins datorate statului, s-a menţionat că nu are la bază, criterii obiective, prevăzute de dispoziţiile legale, astfel încât nu se poate stabili existenţa unui prejudiciu cert în dauna bugetului de stat. Cum de esenţa infracţiunii de evaziune fiscală este existenţa unui prejudiciu, s-a susţinut că inexistenţa acestuia duce la imposibilitatea reţinerii, în cauză, a laturii obiective a acestei infracţiuni.

Pentru a verifica dacă, în cauză, sunt sau nu întrunite elementele constitutive ale unei infracţiuni, în sensul cazului de casare prevăzut în disp. art. 438 pct. 7 C. proc. pen., s-a apreciat că instanţa de control judiciar trebuie să suprapună conţinutul normei de incriminare pe situaţia de fapt existentă, această suprapunere reprezentând o chestiune de legalitate, care, însă, nu poate fi rezolvată decât pe baza unei situaţii de fapt reţinută prin hotărârea atacată pe baza probatoriului administrat. Apărarea a arătat că dacă această situaţie de fapt este reţinută într-o vădită discordanţă cu probele sau este greşit "apreciată", "interpretată" ori răstălmăcită, evident că se pronunţă nu doar o soluţie netemeinică ci, în primul rând, una vădit nelegală. Şi aceasta întrucât, pe baza unei situaţii de fapt reţinute în modalitatea arătată - se reţine în mod nelegal existenţa elementelor de tipicitate cuprinse în norma de incriminare, respectiv se sancţionează o faptă care nu este prevăzută de legea penală.

În subsidiar, în privinţa actului material reţinut doar în sarcina inculpatului A., constând în neevidenţierea unei cantităţi suplimentare de alcool care ar fi fost valorificată cu ajutorul unui număr de 175.932 banderole, s-a arătat că trebuie reţinut că nici în cursul urmăririi penale şi nici în cursul cercetării judecătoreşti nu s-au administrat probe pentru stabilirea unei astfel de împrejurări, trimiterea în judecată având loc. doar în baza prezumţiei de "nepredare" a respectivelor banderole cesionarului părţilor sociale ale societăţii, considerat o persoană fictivă.

Or, apărarea a susţinut că simpla nepredare a acestor banderole de marcare la Imprimeria Naţională, după cesiunea părţilor sociale ale societăţii, nu poate întruni elementele de tipicitate cuprinse în norma de incriminare a infracţiunii de evaziune fiscală, în lipsa dovezii că acele banderole au justificat operaţiuni comerciale ilicite.

De asemenea, au menţionat că nu se poate vorbi despre neevidenţierea unei pretinse producţii de alcool după cesiunea părţilor sociale, o astfel de ipoteză nefiind posibilă având în vedere că activitatea de producere a alcoolului, în perioada vizată, s-a finalizat prin închiderea fabricii de alcool, fapt evidenţiat în procesul-verbal nr. 16942 din 06 februarie 2007 anexat la Raportul de expertiză întocmit în cursul cercetării judecătoreşti, în primul ciclu procesual. Cu acest prilej, fabrica de alcool a fost sigilată şi pe stoc nu a fost evidenţiată existenţa vreunor cantităţi suplimentare de băuturi alcoolice.

Totodată, s-a arătat că, după data cesiunii părţilor sociale ale SC I. SRL nu au mai fost făcute acte de administrare, pe firmă, de foştii asociaţi B. şi A. Astfel, s-a precizat că, la dosarul cauzei, nu exista nicio probă din care să rezulte că, după data cesiunii, s-au mai efectuat acte de administrare de către A., iar reţinerile din Raportul de expertiză conform cărora "nu au fost constatate relaţii comerciale ale SC I. SRL după data cesiunii", s-a arătat că se coroborează cu probaţiunea administrată în cauză.

S-a susţinut că menţiunile din rechizitoriu, conform cărora dovada că inculpaţii B. şi A. "au folosit la marcarea băuturilor alcoolice produse după data cesionarii părţilor sociale (...) banderolele în număr de 175.932 rămase neutilizate şi linia de îmbuteliere deţinută de SC I. SRL (...) sunt livrările de băuturi alcoolice care aveau aplicate marcaje (banderole fiscale) cu denumirea SC I. SRL", regăsite la SC S. SRL, nu pot fi primite pentru motivul că cele trei societăţi, respectiv SC Ş. SRL, SC T. SRL şi SC S. SRL au fost la rândul lor supuse verificărilor (atât a organelor fiscale, cât şi a organelor de cercetare penală), iar prin chiar rechizitoriul întocmit în cauză s-a dispus neînceperea urmăririi penale faţă de administratorii celor trei societăţi enumerate pentru săvârşirea infracţiunilor de evaziune fiscală (pct. 13 din rechizitoriu filele - 180, 181 din rechizitoriu). Cu alte cuvinte, s-a considerat că s-a demonstrat că toată marfa achiziţionată şi găsită pe stocul celor trei societăţi comerciale are provenienţă legală, era marcată corespunzător şi a fost înregistrată corect în acte, activitatea comercială a acestor firme fiind corectă. Luând în calcul aceste constatări ale organelor abilitate, apărarea a apreciat că este nefundamentată (în fapt, pe probaţiune, şi în drept, ca şi reţineri juridice) susţinerea din rechizitoriu conform căreia SC I. SRL ar fi produs şi comercializat, după data cesiunii, către aceste societăţi, băuturi alcoolice. S-a arătat că toate actele care au fost emise de SC I. SRL, ulterior cesionării, poartă semnătura noului administrator al firmei, acesta fiind şi cel care a efectuat operaţiunile bancare.

Drept urmare, inculpatul A. a apreciat că nu se poate reţine faţă de el comiterea vreunei infracţiuni de evaziune fiscală, cu privire la neplata obligaţiilor fiscale, datorate ca urmare a unei pretinse produceri a vreunei cantităţi de alcool corespunzătoare numărului de banderole de marcaj.

Analizând recursurile în casaţie formulate de recurenţii inculpaţi D., C., E., F. şi A. împotriva Deciziei penale nr. 85/A/2017 din 14 februarie 2017 pronunţată de Curtea de Apel Oradea, secţia penală şi pentru cauze cu minori, în limitele prevăzute de art. 442 alin. (1) şi (2) C. proc. pen., Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie apreciază că acestea sunt nefondate pentru următoarele considerente:

Recursul în casaţie, în reglementarea C. proc. pen. intrat în vigoare la 1 februarie 2014, este conceput ca fiind o cale extraordinară de atac, reprezentând un ultim nivel de jurisdicţie în care părţile pot solicita reformarea unei hotărâri definitive, însă doar în limita cazurilor de casare prevăzute expres şi limitativ de legiuitor la art. 438 C. proc. pen.

Prin intermediul acestei căi extraordinare de atac, a cărei soluţionare este dată numai în competenţa Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, este analizată conformitatea hotărârilor definitive atacate cu regulile de drept, prin raportare la cazurile de casare prevăzute de 438 C. proc. pen. Acestea pot constitui temei al casării hotărârii doar dacă nu au fost invocate pe calea apelului sau în cursul judecării apelului ori dacă, deşi au fost invocate, au fost respinse sau instanţa a omis să se pronunţe asupra lor.

Legiuitorul a prevăzut condiţii stricte cu privire la hotărârile ce pot fi atacate, termenul de declarare, cuprinsul şi motivarea cererii de recurs în casaţie, cazurile pentru care se poate formula această cale de atac şi titularii căii de atac, în scopul asigurării unei rigori şi discipline procesuale şi a evitării introducerii, în mod abuziv, a recursurilor care nu se încadrează în motivele prevăzute de lege.

Potrivit dispoziţiilor art. 438 alin. (1) C. proc. pen., motivele de recurs în casaţie sunt limitate la nerespectarea dispoziţiilor privind competenţa după materie sau după calitatea persoanei, atunci când judecata a fost efectuată de o instanţă inferioară celei legal competente (pct. 1); condamnarea inculpatului pentru o faptă care nu este prevăzută de legea penală (pct. 7); încetarea, mod greşit, a procesului penal (pct. 8); lipsa constatării graţierii sau constatarea în mod greşit că pedeapsa aplicată inculpatului a fost graţiată (pct. 11); aplicarea unor pedepse în alte limite decât cele prevăzute de lege (pct. 12).

În calea extraordinară a recursului în casaţie nu se rejudecă procesul propriu-zis, respectiv fondul cauzei, ci se fac aprecieri asupra hotărârii date şi dacă ea corespunde sau nu legii. Recursul în casaţie reprezintă un mijloc de a repara ilegalităţile şi nu are, în consecinţă, drept obiect rezolvarea unei cauze penale, ci sancţionarea deciziilor necorespunzătoare, în scopul respectării legislaţiei şi a uniformităţii jurisprudenţei. Această cale extraordinară de atac nu are ca finalitate remedierea unei greşite aprecieri a faptelor sau a unei inexacte sau insuficiente stabiliri a adevărului printr-o urmărire penală incompletă sau o cercetare judecătorească nesatisfăcătoare.

Aşadar, spre deosebire de contestaţia în anulare, care vizează îndreptarea erorilor de procedură, sau de revizuire, cale de atac de fapt care urmăreşte îndreptarea erorilor de judecată, recursul în casaţie are ca scop verificarea conformităţii hotărârii atacate cu regulile de drept aplicabile, scopul său fiind acela de a îndrepta erorile de drept comise de curţile de apel şi de Înalta Curte, ca instanţe de apel, prin raportare la cazurile de casare prevăzute de lege.

Totodată, se reţine că, în conformitate cu prevederile art. 447 alin. (2) C. proc. pen., la judecarea recursului în casaţie instanţa verifică exclusiv legalitatea hotărârii atacate, pe baza actelor şi a materialului din dosarul cauzei, precum şi a înscrisurilor anexate cererii de recurs în casaţie şi care au fost invocate în motivarea acesteia şi, de asemenea, este obligată să se pronunţe asupra tuturor cazurilor de recurs în casaţie invocate de părţi sau procuror.

Se mai reţine că, în cazul admiterii recursului în casaţie, potrivit dispoziţiilor art. 448 C. proc. pen., instanţa poate pronunţa o soluţie de achitare a inculpatului, încetarea procesului penal ori înlăturarea greşitei aplicări a legii, precum şi rejudecarea cauzei de către instanţa de apel ori instanţa competentă material sau după calitatea persoanei, dacă este incident vreunul din cazurile de casare prev. de art. 438 C. proc. pen.

În conformitate cu art. 442 alin. (2) C. proc. pen., instanţa de recurs examinează cauza numai în limitele motivelor de casare prev. de art. 438 C. proc. pen. invocate în cererea de recurs în casaţie.

Pornind de la consideraţiile de ordin teoretic expuse şi de la dispoziţiile legale enunţate, Înalta Curte notează că recurenţii inculpaţi D., C., E., F. şi A. au invocat motive de recurs în casaţie, subsumate cazului de casare prev. de art. 438 alin. (1) pct. 7 C. proc. pen., invocând că hotărârea atacată este nelegală întrucât din materialul probator administrat, rezultă că faptele reţinute în sarcina acestora nu întrunesc elementele de tipicitate impuse de norma de incriminare, ceea ce echivalează cu o neprevedere în legea penală, neexistând un prejudiciu reţinut în sarcina SC I. SRL şi produs bugetului de stat constând în obligaţii fiscale datorate, aferente unei producţii de alcool care să nu fi fost declarată.

Potrivit art. 438 alin. (1) pct. 7 C. proc. pen., hotărârile sunt supuse casării când "inculpatul a fost condamnat pentru o faptă care nu este prevăzută de legea penală".

Înalta Curte constată că, prin criticile aduse deciziei atacate, în realitate, nu se invocă nelegalitatea hotărârii, ci se solicită reanalizarea situaţiei de fapt şi reevaluarea materialului probator, cu consecinţa stabilirii unei alte situaţii de fapt decât cea avută în vedere de instanţa de apel, cu titlu definitiv, pe baza ansamblului materialului probator administrat şi care să conducă la o soluţie favorabilă inculpaţilor, motive ce nu pot fi circumscrise cazurilor de casare expres şi limitativ prevăzute de dispoziţiile legale în materie, respectiv art. 438 alin. (1) C. proc. pen.

Înalta Curte notează că starea de fapt reţinută în cauză, concordanţa acesteia cu probele administrate şi modul de apreciere al probatoriului nu pot fi analizate de către instanţa de recurs în casaţie.

Astfel, Înalta Curte nu are posibilitatea de a examina, în această fază procesuală, susţinerile inculpaţilor că nu s-a stabilit, în mod cert şi indubitabil, că SC I. SRL a produs o cantitate suplimentară de băuturi alcoolice care să nu fi fost înregistrată în evidenţele contabile, care ar avea drept consecinţă achitarea acestora sub aspectul comiterii infracţiunii de evaziune fiscală prevăzute de art. 9 alin. (1) lit. b) şi alin. (3) din Legea nr. 241/2005 cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. anterior şi, respectiv, complicitate la această infracţiune, deoarece, în mod real, se solicită stabilirea unei alte situaţii de fapt prin reinterpretarea materialului probator.

Se remarcă faptul că, susţinând nelegala hotărâre pronunţată, recurenţii au solicitat o reapreciere a probelor administrate în cauză, cu motivarea că prin probele administrate, inclusiv raportul de constatare, nu s-a demonstrat faptul că a existat o producţie de alcool pentru care să se fi datorat taxe la bugetul de stat.

În acelaşi registru, se înscrie solicitarea de a se constata că nu există vreo probă din care să rezulte că, după data cesiunii părţilor sociale, s-au mai efectuat acte de administrare de către A., sens în care s-a invocat faptul că raportul de expertiză, conform căruia "nu au fost constatate relaţii comerciale ale SC I. SRL după data cesiunii", se coroborează cu materialul probator administrat în cauză.

Deşi s-a invocat faptul că nu sunt întrunite elementele constitutive ale infracţiunii de evaziune fiscală, din perspectiva laturii obiective a acestei infracţiuni, faţă de motivele susţinute în sprijinul acestei critici, respectiv că din probele administrate în cauză nu rezultă un prejudiciu cert şi nici că s-au derulat operaţiuni comerciale care să nu fi fost înregistrate, Înalta Curte constată că numai în aparenţă motivele se circumscriu art. 438 alin. (1) pct. 7 C. proc. pen., în realitate solicitându-se reaprecierea materialului probator şi stabilirea unei alte situaţii de fapt.

Instanţa de apel a reţinut că recurentul inculpat A. împreună cu intimatul inculpat B., în calitate de administratori ai SC I. SRL Oradea, au ascuns producerea şi comercializarea de băuturi alcoolice, respectiv nu au evidenţiat în acte contabile sau alte documente legale ale societăţii operaţiunile comerciale de producere şi vânzare a băuturilor alcoolice, folosindu-se de SC L. SRL, SC N. SRL, SC K. SRL şi SC P. SRL, cu scopul de a se sustrage de la plata obligaţiilor fiscale datorate bugetului general consolidat al statului, în cuantum total de 8.574.445,06 lei şi nu au evidenţiat în acte contabile sau alte documente legale ale societăţii operaţiunile comerciale de vânzare a băuturilor alcoolice, folosind în procesul de producţie cele 175.932 banderole de marcaj pentru băuturile alcoolice, predate în mod fictiv cu ocazia cesionării firmei, sustrăgându-se astfel de la plata obligaţiilor fiscale datorate bugetului general consolidat al statului în cuantum de 2.642.584,4 lei, cauzând un prejudiciu în cuantum total de 11.217.029.46 lei.

Înalta Curte constată că situaţia de fapt relevă toate elementele de tipicitate ale infracţiunii de evaziune fiscală prevăzute de art. 9 alin. (1) lit. b) şi alin. (3) din Legea nr. 241/2005, cu referire la art. 13 alin. (12) din O.U.G. nr. 43/2002, cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. 1969 şi art. 5 C. pen.

În ceea ce-i priveşte pe recurenţii inculpaţii C., D., F. şi E., angajaţi ai SC I. SRL, instanţa de apel a reţinut că aceştia i-au ajutat pe inculpaţii A. şi B., administratorii SC I. SRL să ascundă producerea şi comercializarea de băuturi alcoolice, respectiv de a nu evidenţia în actele contabile sau alte documente legale ale societăţii operaţiunile comerciale de producere şi vânzare a băuturilor alcoolice, folosindu-se de SC L. SRL, SC N. SRL, SC K. SRL şi SC P. SRL, cu scopul de a se sustrage de la plata obligaţiilor fiscale datorate bugetului general consolidat al statului, în cuantum total de 8.574.445,06 lei.

De asemenea, fapta este tipică, întrunind elementele constitutive ale complicităţii la infracţiunea de de evaziune fiscală prevăzută de art. 26 C. pen. 1969, raportat la art. 9 alin. (1) lit. b) şi alin. (3) din Legea nr. 241/2005 cu referire la art. 13 alin. (12) din O.U.G. nr. 43/2002 cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. 1969 şi art. 5 C. pen.

Pornind de la scopul recursului în casaţie impus prin dispoziţiile art. 433 C. proc. pen., potrivit căruia examinarea cauzei în recurs în casaţie se limitează doar la verificarea respectării legii de către instanţa a cărei hotărâre a fost atacată sub aspectul soluţionării cauzei prin aplicarea şi interpretarea corectă a legii, este exclusă rejudecarea pentru a treia oară a unei cauze în parametrii în care a avut loc judecata în fond şi apel.

Limitarea obiectului judecăţii în recursul în casaţie la cazurile strict prevăzute de lege înseamnă că nu orice presupusă încălcare a legii de procedură penală sau a legii substanţiale constituie temei pentru a casa hotărârea recurată, ci numai acelea care corespund unuia dintre cazurile de casare prevăzute de lege, iar criticile recurenţilor nu se încadrează cazului de casare prev. de art. 438 alin. (1) pct. 7 C. proc. pen., neputând fi valorificate în contextul niciunuia dintre cazurile de casare expres şi limitativ reglementate de art. 438 C. proc. pen.

Motivul de recurs în casaţie potrivit cu care faptele recurenţilor inculpaţi constituie contravenţie în conformitate cu dispoziţiile art. 2 şi art. 6 din Legea nr. 12/1990 şi, prin urmare, inculpaţii ar fi fost condamnaţi pentru o faptă care nu este prevăzută de legea penală, este neîntemeiat.

Înalta Curte constată că nu există o identitate de reglementare între conţinutul constitutiv al vreuneia dintre contravenţiile prev. de art. 1 din Legea nr. 12/1990 şi conţinutul constitutiv al infracţiunii prev. de art. 9 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 241/2005. De altfel, apărarea nici nu a indicat care dintre contravenţiile reglementate de Legea nr. 12/1990 ar fi fost comisă de recurenţii inculpaţi.

Pe de altă parte, gradul de pericol al activităţii infracţionale săvârşite de inculpaţi depăşeşte cu mult gradul de pericol social al unei contravenţii, dovadă fiind şi faptul că legiuitorul a prevăzut că fapta prin care s-a adus un prejudiciu important, de peste 500.000 euro, reprezintă o formă calificată a infracţiunii prev. de art. 9 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 241/2005, fiind incidente dispoziţiile art. 9 alin. (3) din aceeaşi lege, reţinute de instanţa de apel în raport de cuantumul prejudiciului constatat.

Pentru considerentele expuse, în temeiul art. 448 alin. (1) pct. 1 C. proc. pen., Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie va respinge, ca nefondat, recursurile în casaţie formulate de recurenţii inculpaţi D., C., E., F. şi A. împotriva deciziei penale 85/A/2017 din 14 februarie 2017 pronunţată de Curtea de Apel Oradea, secţia penală şi pentru cauze cu minori.

În baza art. 275 alin. (2) C. proc. pen., va obliga recurenţii inculpaţi D., C., E., F. şi A. la plata sumei de câte 200 lei, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

În baza art. 275 alin. (6) C. proc. pen., onorariile parţiale cuvenite apărătorilor desemnaţi din oficiu pentru recurenţii inculpaţi D., C., E., F. şi A. în cuantum de câte 70 lei vor rămâne în sarcina statului.

În baza art. 275 alin. (6) C. proc. pen., onorariile cuvenite apărătorului desemnat din oficiu pentru intimaţii inculpaţi G. şi B., în sumă de câte 260 lei, rămân în sarcina statului.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondate, recursurile în casaţie formulate de recurenţii inculpaţi D., C., E., F. şi A. împotriva Deciziei penale nr. 85/A/2017 din 14 februarie 2017 pronunţată de Curtea de Apel Oradea, secţia penală şi pentru cauze cu minori.

Obligă recurenţii inculpaţi D., C., E., F. şi A. la plata sumei de câte 200 lei, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

Onorariile parţiale cuvenite apărătorilor desemnaţi din oficiu pentru recurenţii inculpaţi D., C., E., F. şi A. în cuantum de câte 70 lei rămân în sarcina statului.

Onorariile cuvenite apărătorului desemnat din oficiu pentru intimaţii inculpaţi G. şi B., în sumă de câte 260 lei, rămân în sarcina statului.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 10 ianuarie 2018.

Procesat de GGC - GV