Legislator Case Law & Legislation
Încheierea nr. 490/RC/2017 AI generated

Recidivism and revocation of conditional suspension based on exhaustion of continued tax evasion crime

Case Number Încheierea nr. 490/RC/2017
Court / Authority
Jurisdiction Romania (RO)
Decision Date
Outcome Dismissed
Court Costs Borne by appellant

Legislator summary

AI generated

The High Court of Cassation and Justice dismissed the defendant's cassation appeal, upholding the appellate decision that imposed a total prison term of 4 years and 4 months (3 years and 4 months for tax evasion plus 1 year for a prior conviction) and the revocation of the conditional suspension of the earlier sentence. The dispute centered on whether the aggravating circumstance of post-conviction recidivism and the revocation of the suspended sentence should be calculated based on the date of the crime's consumption or its exhaustion (epuizare), with the defense arguing that because the continued crime was exhausted after the prior conviction became final, the acts constituted concurrence rather than recidivism. The court held that for continued crimes, the decisive moment for applying material penal law institutions, such as recidivism and the revocation of conditional suspension, is the date of the last material act (exhaustion), not the initial act; consequently, because the final act of tax evasion occurred within the three-year probation period of the prior sentence, the strict regime of recidivism and full execution of the suspended penalty were legally applicable.

Legislator headnote

AI generated

art. 35 alin. (1) C. pen, art. 35 C. pen, art. 41 din C. pen, art. 41 alin. (2) C. pen, art. 386 C. proc. pen, art. 396 alin. (10) C. proc. pen; Recidivism and revocation of conditional suspension based on exhaustion of continued tax evasion crime: S-a respins ca nefondată cererea formulată de instanţă din oficiu, de schimbare a încadrării juridice din infracţiunea prev. de art. 9 alin. (1) lit. b) şi c) din Legea nr. 241/2005 cu aplicarea art. 35 alin. (1) C. pen. în infracţiunea prevăzută de art. 9 alin. (1) lit. b) şi c) din Legea nr. 241/2005 cu aplicarea art. 35 C. pen., cu aplicarea art. 41 din C. pen.

Keywords

AI generated
revocation of suspended sentence tax evasion criminal recidivism barring of penalties by limitation forfeiture of criminal assets tax on consumption

Cited Legislation

AI generated
art. 35 alin. (1) C. pen
241/2005 cu aplicarea art. 35 alin. (1) C. pen.
art. 35 C. pen
241/2005 cu aplicarea art. 35 C. pen., cu aplicarea art.
art. 41 din C. pen
pen., cu aplicarea art. 41 din C. pen.
art. 41 alin. (2) C. pen
241/2005 cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen.
art. 386 C. proc. pen
În temeiul dispoziţiilor art. 386 C. proc. pen.
art. 396 alin. (10) C. proc. pen
cu aplicarea art. 396 alin. (10) C. proc. pen., cu aplicarea art.
art. 76 lit. b) C. pen
c) şi art. 76 lit. b) C. pen.
art. 71 C. pen
În temeiul disp. art. 71 C. pen. din 1969 a interzis inculpatului exerciţiul drepturilor prev. de art. 64 lit. a) teza a II-a şi lit. b) C. pen.

Cited Case Law

AI generated
decizia nr. 1451/1996
Ca atare infracţiunea de uz de fals nu se epuizează instantaneu, în momentul angajării făptuitorului pe baza carnetului falsificat, ca şofer de autobuz, ci de la data când a folosit pentru ultima oară carnetul de conducere (Curtea Supremă de Justiţie, secţia penală, decizia nr. 1451/1996).
AI generated

Need to analyze how this precedent applies to your matter?

Cross-reference this judgment against statutes, commentaries, and subsequent citing case law inside Legislator AI.

Open in Legislator →

Full text

Deliberând asupra recursului în casaţie de faţă, în baza actelor şi lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin sentinţa penală nr. 1581 din data de 29 septembrie 2015, pronunţată de Tribunalul Bucureşti, secţia I penală, în Dosarul nr. x/3/2014:

S-a respins ca nefondată cererea formulată de instanţă din oficiu, de schimbare a încadrării juridice din infracţiunea prev. de art. 9 alin. (1) lit. b) şi c) din Legea nr. 241/2005 cu aplicarea art. 35 alin. (1) C. pen. în infracţiunea prevăzută de art. 9 alin. (1) lit. b) şi c) din Legea nr. 241/2005 cu aplicarea art. 35 C. pen., cu aplicarea art. 41 din C. pen.

S-a admis cererea de schimbare a încadrării juridice formulată de reprezentantul Ministerului Public, din infracţiunea prev. de art. 9 alin. (1) lit. b) şi c) din Legea nr. 241/2005 cu aplicarea art. 35 alin. (1) C. pen. în infracţiunea prevăzută de art. 9 alin. (1) lit. b) şi c) şi alin. (3) din Legea nr. 241/2005 cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. din 1969, cu aplicarea art. 5 noul C. pen.

În temeiul dispoziţiilor art. 386 C. proc. pen. a schimbat încadrarea juridică a faptelor reţinute în sarcina inculpatului A. din infracţiunea prevăzută de art. 9 alin. (1) lit. b) şi c) din Legea nr. 241/2005 cu aplicarea art. 35 alin. (1) C. pen. în infracţiunea prevăzută de art. 9 alin. (1) lit. b) şi c) şi alin. (3) din Legea nr. 241/2005 cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. din 1969, cu aplicarea art. 5 noul C. pen.

În temeiul disp. art. 9 alin. (1) lit. b) şi c) şi alin. (3) din Legea nr. 241/2005, cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. din 1969 cu aplicarea art. 5 noul C. pen. cu aplicarea art. 396 alin. (10) C. proc. pen., cu aplicarea art. 74 lit. c) şi art. 76 lit. b) C. pen. din 1969 a condamnat pe inculpatul A. la pedeapsa de 3 ani închisoare.

În temeiul disp. art. 71 C. pen. din 1969 a interzis inculpatului exerciţiul drepturilor prev. de art. 64 lit. a) teza a II-a şi lit. b) C. pen.

În temeiul disp. art. 65 C. pen. din 1969 a interzis inculpatului exerciţiul drepturilor prev. de art. 64 lit. a) teza a II-a şi lit. b) C. pen. pe o durată de 2 ani după executarea pedepsei principale.

A constatat că faptele din prezenta cauză sunt concurente cu cele pentru care a fost condamnat inculpatul la pedeapsa de 1 an închisoare aplicată prin sentinţa penală nr. 243 din 18 august 2009 a Judecătoriei Râmnicu Sărat, definitivă prin decizia penală nr. 11 din 26 ianuarie 2010 a Tribunalului Buzău.

În temeiul disp. art. 83 C. pen. din 1969 a anulat suspendarea condiţionată a executării pedepsei de 1 an închisoare aplicată prin sentinţa penală nr. 243 din 18 august 2009 a Judecătoriei Râmnicu Sărat, definitivă prin decizia penală nr. 11 din 26 ianuarie 2010 a Tribunalului Buzău.

În temeiul disp. art. 33 lit. a), art. 34 lit. b) C. pen. din 1969 a contopit pedeapsa de 3 ani aplicată în prezenta cauza cu pedeapsa de 1 an închisoare aplicată inculpatului prin sentinţa penală nr. 243 din 18 august 2009 a Judecătoriei Râmnicu Sărat, definitivă prin decizia penală nr. 11 din 26 ianuarie 2010 a Tribunalului Buzău, astfel că inculpatul va executa pedeapsa cea mai grea de 3 ani închisoare.

În temeiul disp. art. 71 C. pen. a interzis inculpatului exerciţiul drepturilor prev. de art. 64 lit. a) teza a II-a şi lit. b) C. pen.

În temeiul disp. art. 65 C. pen. a interzis inculpatului exerciţiul drepturilor prev. de art. 64 lit. a) teza a II-a şi lit. b) C. pen. pe o durată de 2 ani după executarea pedepsei principale.

În temeiul disp. art. 25 C. proc. pen. rap. la art. 397 C. proc. pen. a admis acţiunea formulată de partea civilă Agenţia Naţională de Administrare Fiscală şi s-a dispus instituirea măsurii sechestrului asigurator asupra bunurilor mobile şi imobile aparţinând inculpatului pănă la concurenţa sumei de 3.106.410 RON reprezentând prejudiciul cauzat bugetului de stat.

Prin decizia penală nr. 394 din 02 martie 2016 pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia I penală, s-a dispus:

În baza art. 421 alin. (2) lit. a) C. proc. pen. a admis apelul declarat de Parchetul de pe lângă Tribunalul Bucureşti împotriva sentinţei penale nr. 1581 din data de 29 septembrie 2015, pronunţată de Tribunalul Bucureşti, secţia I penală, în Dosarul nr. x/3/2014.

A desfiinţat, în parte sentinţa penală atacată şi rejudecând, în fond:

A făcut aplicarea art. 5 C. pen. şi în consecinţă:

În baza art. 386 C. proc. pen. a schimbat încadrarea juridică a faptelor reţinute în sarcina inculpatului A. din infracţiunea prevăzută de art. 9 alin. (1) lit. b) şi c) din Legea nr. 241/2005 cu aplicarea art. 35 alin. (1) C. pen. în infracţiunea prevăzută de art. 9 alin. (1) lit. b) şi c) şi alin. (3) din Legea nr. 241/2005 cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. din anul 1969 şi art. 37 alin. (1) lit. a) C. pen. din anul 1969.

În baza art. 9 alin. (1) lit. b) şi c) şi alin. (3) din Legea nr. 241/2005 cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. din anul 1969, art. 37 alin. (1) lit. a) C. pen. din anul 1969 şi art. 396 alin. (10) C. proc. pen. a condamnat pe inculpatul A. la pedeapsa de 3 ani şi 4 luni închisoare.

În baza art. 71 C. pen. din 1969 a interzis inculpatului exerciţiul drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) teza a II-a, lit. b) şi lit. c) C. pen. din anul 1969.

În baza art. 65 C. pen. din 1969 a interzis inculpatului exerciţiul drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) teza a II-a, lit. b) şi lit. c) C. pen. din anul 1969 pe o durată de 2 ani după executarea pedepsei principale.

În baza art. 15 alin. (2) din Legea nr. 187/2012 şi art. 83 C. pen. din anul 1969 a revocat suspendarea condiţionată a executării pedepsei de 1 an închisoare aplicată prin sentinţa penală nr. 243 din data de 18 august 2009 a Judecătoriei Râmnicu Sărat, definitivă prin decizia penală nr. 11 din data de 26 ianuarie 2010 a Tribunalului Buzău şi a dispus ca inculpatul A. să execute această pedeapsă alături de pedeapsa de 3 ani şi 4 luni închisoare aplicată în prezenta cauză, în total 4 ani şi 4 luni închisoare şi 2 ani interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) teza a II-a, lit. b) şi lit. c) C. pen. din anul 1969.

În baza art. 421 pct. 1 lit. b) C. proc. pen. a respins, ca nefondat, apelul declarat de inculpatul A. împotriva aceleiaşi sentinţei penale.

Împotriva deciziei deciziei penale nr. 394/A din data de 02 martie 2016 pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia I penală, în termen legal, a declarat recurs în casaţie inculpatul A.

Prin încheierea din data de 06 iulie 2016 pronunţată în Dosarul nr. x/3/2014, Înalta Curte a dispus sesizarea Curţii Constituţionale cu excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 434 alin. (2) lit. f) C. proc. pen.

În data de 17 octombrie 2017, Curtea Constituţională cu majoritate de voturi, a admis excepţia de neconstituţionalitate şi a constatat că dispoziţiile art. 434 alin. (2) lit. f) C. proc. pen. sunt neconstituţionale. Cu unanimitate de voturi, Curtea a respins, ca neîntemeiată, excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 439 alin. (41) teza a II-a C. proc. pen., în redactarea anterioară modificării prin O.U.G. nr. 70/2016 pentru modificarea şi completarea C. proc. pen. şi a Legii nr. 304/2004 privind organizarea judiciară.

În argumentarea soluţiei de admitere pronunţate, Curtea a constatat că dispoziţiile art. 434 alin. (2) lit. f) C. proc. pen., care exclud posibilitatea atacării cu recurs în casaţie a soluţiilor pronunţate ca urmare a aplicării procedurii privind recunoaşterea învinuirii, încalcă prevederile constituţionale ale art. 16 referitor la egalitatea în drepturi, ale art. 21 privind accesul liber la justiţie şi dreptul la un proces echitabil, precum şi ale art. 131 referitor la rolul Ministerului Public, întrucât, pe de o parte, creează pentru părţi o vădită inegalitate de tratament prin împiedicarea accesului la justiţie în situaţia soluţionării apelului prin pronunţarea unei hotărâri definitive nelegale în procedura privind recunoaşterea învinuirii, iar, pe de altă parte, lipsesc procurorul de pârghiile necesare exercitării rolului său specific în cadrul procesului penal. Astfel, în cazul în care normele de procedură penală şi/sau de drept penal substanţial - avute în vedere de dispoziţiile art. 438 alin. (1) C. proc. pen. la reglementarea cazurilor de casare - sunt încălcate, trebuie să se asigure atât părţii interesate, cât şi procurorului posibilitatea de a cere şi obţine restabilirea legalităţii, prin casarea hotărârii definitive nelegale pronunţate în cadrul procedurii privind recunoaşterea învinuirii.

Prin încheierea din 18 octombrie 2017, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia penală, a admis în principiu, cererea de recurs în casaţie formulată de inculpatul A. împotriva deciziei penale nr. 394 din 02 martie 2016 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia I penală, pronunţată în Dosarul nr. x/3/2014/R.

A trimis cauza la Completul 3 în vederea soluţionării şi a acordat termen la data de 29 noiembrie 2017, reţinându-se că tratamentul sancţionator este rezultatul îndepărtării incidenţei art. 85 C. pen. din anul 1969, privind anularea suspendării condiţionate a executării pentru infracţiuni săvârşite anterior şi a reţinerii incidenţei art. 83 C. pen. din anul 1969, privind revocarea suspendării condiţionate a executării în cazul săvârşirii unei noi infracţiuni astfel încât se impune admiterea cererii de recurs.

Analizând recursul în casaţie declarat de inculpatul A., Înalta Curte constată că motivele invocate nu sunt întemeiate, pentru următoarele considerente:

Prin recursul în casaţie declarat, inculpatul a invocat cazul de casare prevăzut de art. 438 alin. (1) pct. 12 C. proc. pen. "s-au aplicat pedepse în alte limite decât cele prevăzute de lege".

A arătat că, soluţia instanţei de apel este nelegală, întrucât în mod greşit a stabilit că în cauză sunt aplicabile prevederile referitoare la revocarea suspendării condiţionate a executării pedepsei şi recidivă, prevăzute de art. 15 alin. (2) din Legea nr. 187/2012, art. 83 şi 37 alin. (1) lit. a) C. pen. anterior.

S-a invocat faptul că infracţiunea de evaziune fiscală este o infracţiune continuată, epuizându-se la data de 24 februarie 2010, ulterior datei rămânerii definitive a hotărârii de condamnare pentru infracţiunea anterioară, însă, în opinia apărării, la stabilirea stării de recidivă, precum şi la revocarea liberării condiţionate se are în vedere data consumării infracţiunii, şi nu data epuizării acesteia.

Din analiza actelor dosarului se constată că inculpatului i s-a revocat suspendarea condiţionată a executării pedepsei de 1 an închisoare aplicată prin sentinţa penală nr. 243 din data de 18 august 2009 a Judecătoriei Râmnicu Sărat, definitivă prin decizia penală nr. 11 din data de 26 ianuarie 2010 a Tribunalului Buzău, reţinându-se că dispoziţiile legale aplicabile sunt cele prevăzute de art. 83 C. pen. din anul 1969 conform cărora dacă în cursul termenului de încercare cel condamnat a săvârşit din nou o infracţiune, pentru care s-a pronunţat o condamnare definitivă chiar după expirarea acestui termen, instanţa revocă suspendarea condiţionată, dispunând executarea în întregime a pedepsei, care nu se contopeşte cu pedeapsa aplicată pentru noua infracţiune.

Raţionamentul instanţei a fost judicios, iar tratamentul sancţionator aplicat este legal.

Înalta Curte aminteşte că, în cazul infracţiunii continuate momentul epuizării este în egală măsură momentul săvârşirii, potrivit art. 154 alin. (2) C. pen. ce a preluat dispoziţia anterioară (art 122 alin. (2) C. pen. de la 1969). Momentul săvârşirii (sau al epuizării, respectiv al ultimei acţiuni sau inacţiuni ce constituie verbum regens) este relevant sub aspectul incidenţei instituţiilor de drept material, cum este şi recidiva.

Astfel, în prezenta cauză, s-a reţinut că activitatea infracţională a fost desfăşurată de inculpatul A. în perioada 01 august 2009 - 24 februarie 2010, infracţiunea continuată fiind epuizată la data de 24 februarie 2010. În raportat cu această dată s-a stabilit incidenţa stării de agravare a recidivei, infracţiunea continuată epuizându-se după rămânerea definitivă a sentinţei penale nr. 243 din 18 august 2009 a Judecătoriei Râmnicu Sărat, la data de 05 februarie 2010 şi în interiorul termenului de încercare ce expira la data 05 februarie 2013 (termenul de încercare de 3 ani a început să curgă la data de 06 februarie 2010 şi urma a fi considerat împlinit la data de 05 februarie 2013, infracţiunea de evaziune fiscală epuizându-se la data de 24 februarie 2010, în cursul termenului de încercare).

Ca urmare, Înalta Curte apreciază că apărarea inculpatului conform căreia sunt aplicabile dispoziţiile concursului de infracţiuni nu este întemeiată, inculpatul săvârşind infracţiunea în stare de recidivă postcondamnatorie.

Evaluând poziţia apărării, Înalta Curte precizează următoarele:

Prin decizia de îndrumare nr. 1 din 20 iunie 1987, Tribunalul Suprem a stabilit că "în cazul infracţiunilor continue data săvârşirii este aceea a încetării acţiunii sau inacţiunii, iar în cazul infracţiunilor continuate, acesta este data comiterii ultimei acţiuni sau inacţiuni. În raport cu această dată se produc consecinţele juridice referitoare la aplicarea legii penale în spaţiu şi în timp, minoritate, prescripţia răspunderii penale, amnistie şi graţiere, precum şi orice alte consecinţe care sunt condiţionate de epuizarea activităţii infracţionale. Celelalte consecinţe ale infracţiunilor continue şi continuate, cum sunt cele referitoare la stabilirea stării de recidivă, revocarea liberării condiţionate, a suspendării condiţionate a executării pedepsei, a obligării la muncă corecţională, la înlăturarea beneficiului graţierii, la întreruperea cursului prescripţiei şi a termenului de reabilitare, se produc din momentul în care elementele constitutive ale infracţiunii sunt întrunite, potrivit legii, făptuitorul poate fi tras la răspundere penală." În acest sens se are în vedere orientarea doctrinară ori jurisprudenţială care a stabilit că infracţiunea continuată se consumă la momentul comiterii celei de-a doua acţiuni sau omisiuni care intră în componenţa infracţiunii şi se epuizează la data săvârşirii ultimei acţiuni sau inacţiuni, acesta fiind şi momentul de la care începe să curgă termenul de prescripţie al răspunderii penale sau se produc alte consecinţe, cum ar fi legea aplicabilă în caz de succesiuni de legi în timp, graţierea, amnistia, răspunderea penală a minorilor pentru actele comise anterior vârstei răspunderii penale (G. Bodoroncea, V. Cioclei, I. Kuglay, L.V. Lefterache, T. Manea, I. Nedelcu, F.M. Vasile, Codul penal, comentariu pe articole, ediţia 2, Editura C.H. Beck, p. 136, pct. 2.).

Decizia de îndrumare menţionată îşi păstrează actualitatea, numai în ceea ce priveşte prima teză.

Evoluţia jurisprudenţială conduce la stabilirea momentului epuizării sau momentul săvârşirii infracţiunii, ca unicul relevant pentru determinarea incidenţei instituţiilor de drept material.

Astfel jurisprudenţa instanţei supreme ce a reţinut într-o decizie de speţă că folosirea, în urma falsificării, a carnetului de conducere valabil pentru autocamioane la conducerea unor autovehicule de transport persoane constituie infracţiunea continuată de uz de fals, care durează de la prima folosire a actului falsificat până la ultima acţiune de acest fel, după care începe să curgă termenul de prescripţie. Ca atare infracţiunea de uz de fals nu se epuizează instantaneu, în momentul angajării făptuitorului pe baza carnetului falsificat, ca şofer de autobuz, ci de la data când a folosit pentru ultima oară carnetul de conducere (Curtea Supremă de Justiţie, secţia penală, decizia nr. 1451/1996).

De asemenea, doctrina reţine, evaluând jurisprudenţa mai recentă, că momentul săvârşirii infracţiunii continuate este data ultimului act material. În cazul recidivei, în raport de acest moment, instanţa verifică îndeplinirea condiţiilor cerute de art. 37 lit. a), respectiv lit. b) C. pen., în situaţia inculpatului condamnat anterior la mai multe pedepse. Ca atare, dacă ultimul act material al infracţiunii continuate a fost comis după expirarea restului rămas neexecutat ca urmare a liberării condiţionate dintr-o pedeapsă anterioară, în cauză vor fi incidente dispoziţiile art. 37 lit. b) C. pen., iar nu art. 37 lit. a) C. pen., întrucât noua infracţiune s-a comis după ce pedeapsa anterioară este considerată executată, chiar dacă unul sau mai multe acte materiale s-au săvârşit în timpul liberării condiţionate (Lavinia Valeria Lefterache, Drept penal. Partea generală. Curs II, Editura Universul Juridic, 2010, p. 403, C.A. Piteşti, SP, d. nr. 412/R/2005, în B.J.C.P.J., 2005, p. 106).

Conchizând, Înalta Curte constată că evoluţia jurisprudenţială în această materie a condus la reţinerea consecinţelor infracţiunii continuate în raport de momentul epuizării infracţiunii, respectiv momentul săvârşirii ultimului act de executare, aspect ce atrage în cauza pendinte incidenţa recidivei.

Faţă de cele anterior evocate, Înalta Curte, în temeiul art. 448 alin. (1) pct. 1 C. proc. pen., Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie va respinge, ca nefondat, recursul în casaţie declarat de inculpatul A., împotriva deciziei penale nr. 394/A din data de 02 martie 2016 pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia I penală.

Văzând şi dispoziţiile art. 275 alin. (2) C. proc. pen. conform cărora cheltuielile judiciare sunt suportate de persoana căreia i s-a respins recursul, precum şi protocolul privind stabilirea onorariilor cuvenite avocaţilor pentru furnizarea serviciilor de asistenţă judiciară în materie penală încheiat între Ministerul Justiţiei şi Uniunea Naţională a Barourilor din România.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondat, recursul în casaţie declarat de inculpatul A., împotriva deciziei penale nr. 394/A din data de 02 martie 2016 pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia I penală.

Obligă recurentul inculpat la plata sumei de 200 RON cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

Onorariul parţial cuvenit apărătorului desemnat din oficiu, în sumă de 65 RON rămâne în sarcina statului.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, azi 13 decembrie 2017.