Legislator Case Law & Legislation
Decizia nr. 48/A/2018 AI generated

Clarification of criminal judgment to replace conviction with penalty establishment for deferred application, correcting warning clause for revocation

Case Number Decizia nr. 48/A/2018
Court / Authority
Jurisdiction Romania (RO)
Decision Date
Outcome Allowed / Granted
Court Costs Borne by public authority

Legislator summary

AI generated

The High Court of Cassation and Justice (Penal Section) admitted the objection to execution filed by the enforcement department, clarifying the operative provisions of a prior final judgment in a multi-defendant criminal case involving fraud, abuse in office, and forgery. The dispute concerned an inconsistency in the previous appellate decision regarding a defendant (an attorney), who was convicted for false declarations but had the application of the penalty deferred under Article 83 of the Penal Code; the court found that maintaining a "condemnation" while applying deferral was legally incompatible, as deferral requires only the establishment of a penalty without a formal conviction. Citing Article 598(1)(c) of the Code of Criminal Procedure, which allows for clarification when ambiguity or obstruction arises during execution, the court ordered that the prior decision be interpreted as establishing a penalty rather than a conviction for the specific offense, and corrected the warning clause to specify the revocation of the deferred application of the penalty rather than the revocation of suspended execution.

Legislator headnote

AI generated

art. 48 C. pen, art. 5 C. pen, art. 26 C. pen, art. 322 C. pen, art. 290 C. pen, art. 326 C. pen; Clarification of criminal judgment to replace conviction with penalty establishment for deferred application, correcting warning clause for revocation: The dispute concerned an inconsistency in the previous appellate decision regarding a defendant (an attorney), who was convicted for false declarations but had the application of the penalty deferred under Article 83 of the Penal Code; the court found that maintaining a "condemnation" while applying deferral was legally incompatible, as deferral requires only the establishment of a penalty without a formal conviction. Citing Article 598(1)(c) of the Code of Criminal Procedure, which allows for clarification when ambiguity or obstruction arises during execution, the court ordered that the prior decision be interpreted as establishing a penalty rather than a conviction for the specific offense, and corrected the warning clause to specify the revocation of the deferred application of the penalty rather than the revocation of suspended execution.

Keywords

AI generated
criminal penalty application for enforcement - Decision false declaration fraud e-justice criminal procedure

Cited Legislation

AI generated
art. 48 C. pen
complicitate la înşelăciune prev. de art. 48 C. pen. rap. la art. 244 alin. (1) şi (2) C. pen., cu aplicarea art. 5 C. pen., prin recalificarea infracţiunii prev. de art. 26 C. pen. din 1969 rap. la art. 215 alin. (1), (2) şi (5) C. pen. din 1969, la pedeapsa de 2 (doi) ani închisoare
art. 5 C. pen
pen., cu aplicarea art. 5 C. pen., prin recalificarea infracţiunii prev.
art. 26 C. pen
complicitate la înşelăciune prev. de art. 48 C. pen. rap. la art. 244 alin. (1) şi (2) C. pen., cu aplicarea art. 5 C. pen., prin recalificarea infracţiunii prev. de art. 26 C. pen. din 1969 rap. la art. 215 alin. (1), (2) şi (5) C. pen. din 1969, la pedeapsa de 2 (doi) ani închisoare
art. 322 C. pen
de art. 322 C. pen., cu aplicarea art.
art. 290 C. pen
fals în înscrisuri sub semnătură privată, prev. de art. 322 C. pen., cu aplicarea art. 5 C. pen., prin recalificarea infracţiunii prev. de art. 290 C. pen. din 1969, la pedeapsa de 1 (un) an închisoare.
art. 326 C. pen
de art. 326 C. pen., cu aplicarea art.
art. 292 C. pen
fals în declaraţii, prev. de art. 326 C. pen., cu aplicarea art. 5 C. pen., prin recalificarea infracţiunii prev. de art. 292 C. pen. din 1969, la pedeapsa de 6 (şase) luni închisoare.
art. 39 alin. (1) lit. b) C. pen
(1) şi art. 39 alin. (1) lit. b) C. pen.
AI generated

Key legal questions extracted by Legislator

AI generated
art. 598 alin. (1) lit. c) C. proc. pen.

Procedural basis cited in the dispositive for admitting the objection to execution and clarifying the previous decision's operative part.

Need to analyze how this precedent applies to your matter?

Cross-reference this judgment against statutes, commentaries, and subsequent citing case law inside Legislator AI.

Open in Legislator →

Full text

Asupra cauzei penale de faţă, constată următoarele:

Prin Sentinţa penală nr. 37 din 28 mai 2015, pronunţată de Curtea de Apel Suceava, secţia penală şi pentru cauze cu minori, cu privire la inculpata A. s-au decis următoarele:

A fost condamnată inculpata A., studii superioare, avocat la Baroul Iaşi, căsătorită, un copil minor, fără antecedente penale, pentru săvârşirea infracţiunilor de:

1. complicitate la înşelăciune prev. de art. 48 C. pen. rap. la art. 244 alin. (1) şi (2) C. pen., cu aplicarea art. 5 C. pen., prin recalificarea infracţiunii prev. de art. 26 C. pen. din 1969 rap. la art. 215 alin. (1), (2) şi (5) C. pen. din 1969, la pedeapsa de 2 (doi) ani închisoare

2. fals în înscrisuri sub semnătură privată, prev. de art. 322 C. pen., cu aplicarea art. 5 C. pen., prin recalificarea infracţiunii prev. de art. 290 C. pen. din 1969, la pedeapsa de 1 (un) an închisoare.

3. fals în declaraţii, prev. de art. 326 C. pen., cu aplicarea art. 5 C. pen., prin recalificarea infracţiunii prev. de art. 292 C. pen. din 1969, la pedeapsa de 6 (şase) luni închisoare.

În baza art. 38 alin. (1) şi art. 39 alin. (1) lit. b) C. pen. şi art. 5 C. pen., s-au contopit pedepsele aplicate inculpatei A., urmând ca aceasta să execute pedeapsa cea mai grea de 2 (doi) ani închisoare, la care s-a adăugat un spor de 1/3 din totalul celorlalte pedepse stabilite, respectiv 6 (şase) luni închisoare, pedeapsa finală de executat fiind de 2 (doi) ani şi 6 (şase) luni închisoare.

În temeiul art. 91 alin. (1) rap. la art. 92 alin. (1) şi (2) C. pen. cu aplicarea art. 5 C. pen. s-a suspendat executarea pedepsei de 3 ani închisoare sub supraveghere pe durata termenului de supraveghere de 3 ani şi 6 luni, termen ce se calculează de la data rămânerii definitive a prezentei hotărâri.

În baza art. 93 alin. (1) lit. a) - e C. pen., pe durata termenului de supraveghere, inculpata A. trebuie să respecte următoarele măsuri de supraveghere:

- să se prezinte la Serviciul de Probaţiune Iaşi la datele fixate de acesta;

- să primească vizitele consilierului de probaţiune desemnat cu supravegherea sa;

- să anunţe, în prealabil, schimbarea locuinţei şi orice deplasare care depăşeşte 5 zile;

- să comunice schimbarea locului de muncă;

- să comunice informaţii şi documente de natură a permite controlul mijloacelor sale de existenţă.

Pe durata termenului de supraveghere, datele prev. la literele c - e se comunică Serviciului de Probaţiune Iaşi.

În baza art. 93 alin. (2) lit. b) C. pen., pe durata termenului de supraveghere, s-a impus inculpatei A. să execute următoarea obligaţie:

- să frecventeze unul sau mai multe programe de reintegrare socială derulate de către serviciul de probaţiune sau organizate în colaborare cu instituţii din comunitate.

Potrivit art. 94 alin. (2) C. pen. supravegherea executării obligaţiei prev. de art. 93 alin. (2) lit. b) C. pen. se face de Serviciul de Probaţiune Iaşi.

Conform art. 93 alin. (3) C. pen. raportat la art. 404 alin. (2) C. proc. pen., pe parcursul termenului de supraveghere, inculpata A. va presta o muncă neremunerată în folosul comunităţii pe o perioadă de 80 zile la una din următoarele două instituţii publice: Agenţia Judeţeană de Ocupare a Forţei de Muncă Iaşi, respectiv Inspectoratul Şcolar Judeţean Iaşi, instituţia urmând a fi decisă de consilierul de probaţiune din cadrul Serviciului de Probaţiune Iaşi în urma evaluării iniţiale a inculpatei.

În temeiul art. 407 alin. (2) C. proc. pen., raportat la art. 96 alin. (1), (4), (6) C. pen., art. 91 alin. (4) C. pen., s-a atras atenţia inculpatei A. asupra consecinţelor nerespectării măsurilor de supraveghere sau neexecutării obligaţiei impuse prin prezenta sau săvârşirii unei noi infracţiuni în cursul termenului de supraveghere, constând în sancţiunea revocării suspendării sub supraveghere urmată de executarea pedepsei.

Prin Decizia penală nr. 407/A din data de 23 noiembrie 2017, pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia penală, în Dosarul nr. x/39/2012, au fost admise apelurile formulate de Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Direcţia Naţională Anticorupţie - Serviciul Teritorial Suceava, apelanţii inculpaţi B., C., D., A. împotriva Sentinţei penale nr. 37 din 28 mai 2015, pronunţată de Curtea de Apel Suceava, secţia penală şi pentru cauze cu minori, în Dosarul nr. x/39/2012, numai în ceea ce priveşte:

- Greşita condamnare a inculpatului B. pentru săvârşirea infracţiunii de înşelăciune, prev. de art. 244 alin. (1) şi (2) C. pen. cu aplicarea art. 5 C. pen., prin recalificarea infracţiunii prev. de art. 215 alin. (1), (2) şi (5) C. pen. din 1969

- Pedeapsa rezultantă de executat aplicată acestui inculpat

- Greşita condamnare a inculpatului C.

- Cuantumul pedepselor aplicate inculpatei D., pedeapsa rezultantă de executat şi modalitatea de executare.

- Modalitatea de executare a pedepsei aplicate inculpatului E.

- Greşita condamnare a inculpatei A. pentru săvârşirea infracţiunilor de complicitate la înşelăciune prev. de art. 48 C. pen. rap. la art. 244 alin. (1) şi (2) C. pen., cu aplicarea art. 5 C. pen., prin recalificarea infracţiunii prev. de art. 26 C. pen. din 1969 rap. la art. 215 alin. (1), (2) şi (5) C. pen. din 1969 şi de fals în înscrisuri sub semnătură privată, prev. de art. 322 C. pen., cu aplicarea art. 5 C. pen., prin recalificarea infracţiunii prev. de art. 290 C. pen. din 1969.

- Cuantumul pedepsei aplicate inculpatei A. pentru comiterea infracţiunii de fals în declaraţii, prev. de art. 326 C. pen., cu aplicarea art. 5 C. pen., prin recalificarea infracţiunii prev. de art. 292 C. pen. din 1969 şi modalitatea de executare.

S-a desfiinţat sentinţa penală apelată sub aspectele arătate, s-a reţinut cauza spre rejudecare şi, în fond:

I. În baza art. 396 alin. (5) C. proc. pen. rap. la art. 16 alin. (1) lit. b) teza I C. proc. pen. a fost achitat inculpatul B. pentru săvârşirea infracţiunii de înşelăciune, prev. de art. 244 alin. (1) şi (2) C. pen. cu aplicarea art. 5 C. pen., prin recalificarea infracţiunii prev. de art. 215 alin. (1), (2) şi (5) C. pen. din 1969.

S-au menţinut pedepsele aplicate aceluiaşi inculpat respectiv:

- 1 (un) an închisoare pentru comiterea infracţiunii de uz de fals, prev. de art. 323 C. pen., cu aplicarea art. 35 alin. (1) C. pen. şi art. 5 C. pen., prin recalificarea infracţiunii prev. de art. 291 C. pen. din 1969 cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. din 1969;

- 2 (doi) ani închisoare pentru comiterea infracţiunii de participaţie improprie la infracţiunea de fals intelectual prev. de art. 52 alin. (3) C. pen. rap. la art. 321 C. pen. cu aplicarea art. 35 alin. (1) şi art. 5 C. pen., prin recalificarea infracţiunii prev. de art. 31 alin. (2) C. pen. din 1969 rap. la art. 289 C. pen. din 1969 cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. anterior;

- 3 (trei) ani închisoare pentru comiterea infracţiunii de instigare la infracţiunea de abuz în serviciu prev. de art. 47 C. pen. raportat la art. 297 alin. (1) C. pen. raportat la art. 132 din Legea nr. 78/2000 şi art. 5 C. pen., prin recalificarea infracţiunii prev. de art. 25 rap. la art. 248 C. pen. anterior şi art. 132 din Legea nr. 78/2000.

În temeiul art. 67 alin. (2) C. pen. şi art. 5 C. pen., s-a aplicat inculpatului B. pedeapsa complementară a interzicerii exercitării drepturilor prev. de art. 66 alin. (1) lit. a), b) C. pen. (dreptul de a fi ales în autorităţile publice sau în orice alte funcţii publice şi dreptul de a ocupa o funcţie care implică exerciţiul autorităţii de stat) pe o perioadă de 3 (trei) ani.

În baza art. 65 alin. (1) C. pen. şi art. 5 C. pen., s-a aplicat inculpatului pedeapsa accesorie a interzicerii exercitării drepturilor prev. de art. 66 alin. (1) lit. a), b) C. pen. (dreptul de a fi ales în autorităţile publice sau în orice alte funcţii publice şi dreptul de a ocupa o funcţie care implică exerciţiul autorităţii de stat).

În baza art. 38 alin. (1) şi art. 39 alin. (1) lit. b) C. pen. şi art. 5 C. pen. s-au contopit pedepsele aplicate inculpatului B., urmând ca acesta să execute pedeapsa cea mai grea de 3 (trei) ani închisoare la care s-a adăugat un spor de 1/3 din totalul celorlalte pedepse stabilite, respectiv 1 (un) an închisoare, pedeapsa finală de executat fiind de 4 (patru) ani închisoare.

Conform art. 45 alin. (1) C. pen. şi art. 5 C. pen., alături de pedeapsa principală de 4 ani închisoare, s-a aplicat inculpatului B. şi pedeapsa complementară a interzicerii exercitării drepturilor prev. de art. 66 alin. (1) lit. a), b) C. pen. (dreptul de a fi ales în autorităţile publice sau în orice alte funcţii publice şi dreptul de a ocupa o funcţie care implică exerciţiul autorităţii de stat) pe o perioadă de 3 (trei) ani, pedeapsă care se execută conform art. 68 alin. (1) lit. c) C. pen.

În baza art. 65 alin. (1) C. pen. şi art. 5 C. pen., s-a aplicat inculpatului pedeapsa accesorie a interzicerii exercitării drepturilor prev. de art. 66 alin. (1) lit. a), b) C. pen. (dreptul de a fi ales în autorităţile publice sau în orice alte funcţii publice şi dreptul de a ocupa o funcţie care implică exerciţiul autorităţii de stat), pedeapsă care se execută conform art. 65 alin. (3) din momentul rămânerii definitive a hotărârii de condamnare şi până când pedeapsa principală privativă de libertate a fost executată sau considerată executată.

II. În baza 396 alin. (5) C. proc. pen. rap. la art. 16 alin. (1) lit. d) C. proc. pen. şi art. 28 C. pen. a fost achitat inculpatul C. pentru comiterea infracţiunilor de:

- complicitate la înşelăciune, prev. de art. 48 C. pen. rap. la art. 244 alin. (1), 2 C. pen. cu aplicarea art. 5 C. pen., prin recalificarea infracţiunii prev. de art. 26 C. pen. din 1969 rap. la art. 215 alin. (1), (2) şi (5) C. pen. din 1969,

- fals în declaraţii, prev. de art. 326 C. pen. cu aplicare art. 5 C. pen., prin recalificarea infracţiunii prev. de art. 292 C. pen. din 1969

În temeiul art. 107 şi 109 C. pen. cu aplicarea art. 5 C. pen., s-a dispus faţă de inculpatul C. măsura de siguranţă a obligării la tratament medical până la însănătoşire sau până la obţinerea unei ameliorări care să înlăture starea de pericol.

III. S-a redus pedeapsa aplicată inculpatei D. pentru comiterea infracţiunii de abuz în serviciu prev. de art. 297 alin. (1) C. pen. raportat la art. 132 din Legea nr. 78/2000 cu aplicarea art. 5 C. pen., prin recalificarea infracţiunii prev. de art. 248 alin. (1) C. pen. din 1969 raportat la art. 132 din Legea nr. 78/2000, de la 3 ani închisoare la 2 (doi) ani şi 8 luni închisoare.

În temeiul art. 67 alin. (2) C. pen. şi art. 5 C. pen., s-a aplicat inculpatei pedeapsa complementară a interzicerii exercitării drepturilor prev. de art. 66 alin. (1) lit. a), b) C. pen. (dreptul de a fi ales în autorităţile publice sau în orice alte funcţii publice şi dreptul de a ocupa o funcţie care implică exerciţiul autorităţii de stat) pe o perioadă de 2 (doi) ani.

În baza art. 65 alin. (1) C. pen. s-a aplicat inculpatei pedeapsa accesorie a interzicerii exercitării drepturilor prev. de art. 66 alin. (1) lit. a), b) C. pen. (dreptul de a fi ales în autorităţile publice sau în orice alte funcţii publice şi dreptul de a ocupa o funcţie care implică exerciţiul autorităţii de stat).

S-a redus pedeapsa aplicată aceleiaşi inculpate pentru comiterea infracţiunii de fals intelectual prev. de art. 321 C. pen. cu aplicarea art. 35 alin. (1) şi art. 5 C. pen., prin recalificarea infracţiunii prev. de art. 289 C. pen. din 1969 rap. la art. 17 lit. c) din Legea nr. 78/2000, cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. anterior de la 1 an şi 3 luni închisoare la 1 (un) an închisoare.

În baza art. 38 alin. (1) şi art. 39 alin. (1) lit. b) C. pen. şi art. 5 C. pen., s-au contopit pedepsele aplicate inculpatei D., urmând ca aceasta să execute pedeapsa cea mai grea de 2 ani şi 8 luni închisoare, la care s-a adăugat un spor de 1/3 din cealaltă pedeapsă stabilită, respectiv 4 (patru) luni închisoare, pedeapsa finală de executat fiind de 3 (trei) ani închisoare.

Conform art. 45 alin. (1) C. pen. şi art. 5 C. pen., alături de pedeapsa principală de 3 ani închisoare s-a aplicat inculpatei şi pedeapsa complementară a interzicerii exercitării drepturilor prev. de art. 66 alin. (1) lit. a), b) C. pen. (dreptul de a fi ales în autorităţile publice sau în orice alte funcţii publice şi dreptul de a ocupa o funcţie care implică exerciţiul autorităţii de stat) pe o perioadă de 2 (doi) ani, pedeapsă care se execută conform art. 68 alin. (1) lit. b) C. pen.

În baza art. 65 alin. (1) C. pen. şi art. 5 C. pen. s-a aplicat inculpatei pedeapsa accesorie a interzicerii exercitării drepturilor prev. de art. 66 alin. (1) lit. a), b) C. pen. (dreptul de a fi ales în autorităţile publice sau în orice alte funcţii publice şi dreptul de a ocupa o funcţie care implică exerciţiul autorităţii de stat), pedeapsă care se execută conform art. 65 alin. (3) din momentul rămânerii definitive a hotărârii de condamnare şi până când pedeapsa principală privativă de libertate a fost executată sau considerată executată.

În temeiul art. 91 alin. (1) rap. la art. 92 alin. (1) şi (2) C. pen., cu aplicarea art. 5 C. pen., s-a suspendat executarea pedepsei de 3 ani închisoare sub supraveghere pe durata termenului de supraveghere de 3 ani, termen ce se calculează de la data rămânerii definitive a prezentei hotărâri.

În baza art. 92 alin. (3) rap. la art. 93 alin. (1) lit. a)-e) C. pen. cu aplicarea art. 5 C. pen., pe durata termenului de supraveghere, inculpata trebuie să respecte următoare măsuri de supraveghere:

- să se prezinte la Serviciul de Probaţiune Suceava, la datele fixate de acesta;

- să primească vizitele consilierului de probaţiune desemnat cu supravegherea sa;

- să anunţe, în prealabil, schimbarea locuinţei şi orice deplasare care depăşeşte 5 zile;

- să comunice schimbarea locului de muncă;

- să comunice informaţii şi documente de natură a permite controlul mijloacelor sale de existenţă.

Pe durata termenului de supraveghere, datele prev. la literele c - e urmează a se comunica Serviciului de Probaţiune Suceava.

În baza art. 93 alin. (3) C. penal pe parcursul termenului de supraveghere condamnata D. urmează a presta o muncă neremunerată în folosul comunităţii, pe o perioadă de 60 de zile la una din următoarele două instituţii: Primăria mun. Vatra Dornei sau Primăria mun. Câmpulung Moldovenesc.

În temeiul art. 407 alin. (2) C. proc. pen. rap. la art. 96 alin. (1), (4) şi (6) C. pen., art. 91 alin. (4) C. pen., s-a atras atenţia inculpatei D. asupra consecinţelor nerespectării măsurilor de supraveghere sau neexecutării obligaţiei impuse prin prezenta sau săvârşirii unei noi infracţiuni în cursul termenului de supraveghere, constând în sancţiunea revocării suspendării sub supraveghere urmată de executarea pedepsei.

Pe durata termenului de supraveghere pedepsele accesorii aplicate acestei inculpate nu se execută, acestea devenind executabile doar în caz de revocare a suspendării sub supraveghere urmată de executarea pedepsei.

Potrivit art. 68 alin. (1) lit. b) C. pen., executarea pedepselor complementare aplicate inculpatei în prezenta cauză începe de la rămânerea definitivă a hotărârii de condamnare cu suspendarea executării pedepsei sub supraveghere.

IV. S-au înlăturat dispoziţiile privind suspendarea executarea pedepsei sub supraveghere aplicate inculpatului E. şi s-a dispus executarea pedepsei de 3 (trei) ani închisoare în regim de detenţie.

În temeiul art. 67 alin. (2) C. pen. şi art. 5 C. pen., s-a aplicat inculpatului E. pedeapsa complementară a interzicerii exercitării drepturilor prev. de art. 66 alin. (1) lit. a), b) C. pen. (dreptul de a fi ales în autorităţile publice sau în orice alte funcţii publice şi dreptul de a ocupa o funcţie care implică exerciţiul autorităţii de stat) pe o perioadă de 3 (trei) ani.

În baza art. 65 alin. (1) C. pen. şi art. 5 C. pen. s-a aplicat inculpatului pedeapsa accesorie a interzicerii exercitării drepturilor prev. de art. 66 alin. (1) lit. a), b) C. pen. (dreptul de a fi ales în autorităţile publice sau în orice alte funcţii publice şi dreptul de a ocupa o funcţie care implică exerciţiul autorităţii de stat).

V. În baza art. 396 alin. (5) C. proc. pen. rap. la art. 16 alin. (1) lit. b) teza I C. proc. pen. a fost achitată inculpata A. pentru săvârşirea infracţiunilor de:

- complicitate la înşelăciune prev. de art. 48 C. pen. rap. la art. 244 alin. (1) şi (2) C. pen., cu aplicarea art. 5 C. pen., prin recalificarea infracţiunii prev. de art. 26 C. pen. din 1969 rap. la art. 215 alin. (1), (2) şi (5) C. pen. din 1969;

- fals în înscrisuri sub semnătură privată, prev. de art. 322 C. pen., cu aplicarea art. 5 C. pen., prin recalificarea infracţiunii prev. de art. 290 C. pen. din 1969.

S-a redus pedeapsa aplicată inculpatei A. pentru comiterea infracţiunii de fals în declaraţii, prev. de art. 326 C. pen., cu aplicarea art. 5 C. pen., prin recalificarea infracţiunii prev. de art. 292 C. pen. din 1969, de la 6 (şase) luni închisoare la 3 (trei) luni închisoare.

În temeiul art. 83 C. pen. s-a dispus amânarea aplicării pedepsei pe durata unui termen de supraveghere de 2 ani, calculat de la data rămânerii definitive a prezentei hotărâri.

În temeiul art. 85 C. pen. s-a dispus ca pe durata termenului de supraveghere inculpata să respecte următoarele măsuri de supraveghere:

- să se prezinte la Serviciul de Probaţiune Iaşi la datele fixate de acesta;

- să primească vizitele consilierului de probaţiune desemnat cu supravegherea sa;

- să anunţe, în prealabil, schimbarea locuinţei şi orice deplasare care depăşeşte 5 zile;

- să comunice schimbarea locului de muncă;

- să comunice informaţii şi documente de natură a permite controlul mijloacelor sale de existenţă.

În temeiul art. 407 alin. (2) C. proc. pen., raportat la art. 88 C. pen. s-a atras atenţia inculpatei A. asupra consecinţelor nerespectării măsurilor de supraveghere sau săvârşirii unei noi infracţiuni în cursul termenului de supraveghere, constând în sancţiunea revocării suspendării sub supraveghere urmată de executarea pedepsei.

VI. S-a respins ca nefondat apelul declarat de inculpatul F. şi partea civilă Statul Român prin Direcţia Generală a Finanţelor Publice Suceava împotriva Sentinţei penale nr. 37 din 28 mai 2015, pronunţată de Curtea de Apel Suceava, secţia penală şi pentru cauze cu minori, în Dosarul nr. x/39/2012.

S-a înlăturat dispoziţia instanţei de fond privind obligarea inculpatului C. la plata cheltuielilor judiciare către stat.

S-au menţinut celelalte dispoziţii ale sentinţei care nu sunt contrare prezentei hotărâri.

Cheltuielile judiciare ocazionate de calea de atac a parchetului au rămas în sarcina statului.

A fost obligat apelantul inculpat F. la plata sumei de 2.000 lei şi apelanta partea civilă Statul Român prin Direcţia Generală a Finanţelor Publice Suceava la plata sumei de 200 lei cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

Onorariile parţiale cuvenite apărătorilor desemnaţi din oficiu pentru inculpaţii B., D. şi E., în cuantum de 130 lei pentru fiecare, au rămas în sarcina statului.

Onorariile cuvenite apărătorilor desemnaţi din oficiu pentru inculpaţii F., C. şi A., în cuantum de 520 lei pentru fiecare, au rămas în sarcina statului.

La data de 27 noiembrie 2017 a fost înregistrată pe rolul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia penală, sub nr. x/1/2017, contestaţia la executare formulată de Compartimentul Executări Penale din cadrul Curţii de Apel Suceava, secţia penală şi pentru cauze cu minori, împotriva Deciziei penale nr. 407/A din data de 23 noiembrie 2017, pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia penală, în Dosarul nr. x/39/2012.

În motivarea scrisă a cererii s-a arătat că prin decizia penală sus-menţionată (nr. 407/A din 23 noiembrie 2017) s-a dispus amânarea aplicării pedepsei în sarcina inculpatei A., în conformitate cu dispoziţiile art. 83 C. pen., în condiţiile în care pentru comiterea infracţiunii de fals în declaraţii, prevăzută de art. 326 C. pen., cu aplicarea art. 5 C. pen., prin recalificarea infracţiunii prevăzută de art. 292 C. pen. din 1969, dispoziţia de condamnare a fost menţinută, fiind redusă pedeapsa aplicată de instanţa de fond de la 6 luni închisoare la 3 luni închisoare.

De asemenea, în cuprinsul dispozitivului s-a apreciat că, în mod eronat, făcându-se aplicarea art. 407 alin. (2) C. proc. pen. (referitor la comunicarea hotărârii) raportat la art. 88 C. pen., s-a atras atenţia inculpatei A. asupra consecinţelor nerespectării măsurilor de supraveghere sau săvârşirii unei noi infracţiuni în cursul termenului de supraveghere, constând în sancţiunea revocării suspendării sub supraveghere urmată de executarea pedepsei, în condiţiile în care s-a dispus amânarea aplicării pedepsei.

S-a invocat ca temei de drept al cererii art. 598 alin. (1) lit. c) C. proc. pen., solicitând pronunţarea unei hotărâri care să lămurească hotărârea care se execută.

Analizând contestaţia la executare formulată de Compartimentul Executări Penale din cadrul Curţii de Apel Suceava, secţia penală şi pentru cauze cu minori, împotriva Deciziei penale nr. 407/A din data de 23 noiembrie 2017, pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia penală, în Dosarul nr. x/39/2012, atât conform susţinerilor formulate în scris, cât şi în raport cu conţinutul actelor şi lucrărilor din dosar, Înalta Curte constată că aceasta este fondată pentru următoarele considerente:

Potrivit art. 598 C. proc. pen. contestaţia împotriva executării hotărârii penale se poate face în următoarele cazuri:

a) când s-a pus în executare o hotărâre care nu era definitivă;

b) când executarea este îndreptată împotriva altei persoane decât cea prevăzută în hotărârea de condamnare;

c) când se iveşte vreo nelămurire cu privire la hotărârea care se execută sau vreo împiedicare la executare;

d) când se invocă amnistia, prescripţia, graţierea sau orice altă cauză de stingere ori de micşorare a pedepsei.

Contestaţia la executare reprezintă procedeul jurisdicţional prevăzut de lege pentru rezolvarea incidentelor ivite pe parcursul executării unei hotărâri penale definitive.

Prin urmare, pe calea contestaţiei la executare nu se poate modifica o hotărâre, aducându-se atingere autorităţii de lucru judecat. Pe această cale se pot invoca numai aspecte ce privesc exclusiv executarea hotărârilor, neputându-se pune în discuţie legalitatea şi temeinicia hotărârilor în baza cărora se face executarea şi nu se poate ajunge la modificarea hotărârilor rămase definitive.

În cazul prevăzut de art. 598 alin. (1) lit. c) C. proc. pen. "când se iveşte vreo nelămurire cu privire la hotărârea care se execută sau vreo împiedicare la executare", împiedicarea la executare trebuie să se datoreze unor cauze legale prin care nu se poate pune în executare hotărârea sau nu poate continua executarea acesteia.

Analizând cererea de contestaţie la executare formulată în cauză, Înalta Curte constată că, într-adevăr, s-a ivit o nelămurire cu privire la Hotărârea nr. 407/A din 23 noiembrie 2017, care se execută, întrucât soluţia de condamnare a unei persoane este incompatibilă cu instituţia prevăzută de art. 83 C. pen.

Altfel spus, Înalta Curte constată că, pentru a fi în acord cu instituţia amânării aplicării pedepsei, cu privire la inculpata A., referitor la infracţiunea prevăzută de art. 326 C. pen., cu aplicarea art. 5 C. pen., prin recalificarea infracţiunii prevăzută de art. 292 C. pen. din 1969, se impune stabilirea unei pedepse în sarcina acestei inculpate şi nu condamnarea sa pentru această infracţiune, aşa cum greşit s-a procedat în cuprinsul deciziei contestate prin formularea "reduce pedeapsa ..", ceea ce înseamnă că dispoziţia de condamnare a fost menţinută.

Din aceleaşi considerente, adică pentru a fi în acord cu instituţia amânării aplicării pedepsei, se impune ca, în condiţiile aplicării art. 407 alin. (2) C. proc. pen. raportat la art. 88 C. pen., să se atragă atenţia inculpatei A. asupra consecinţelor nerespectării măsurilor de supraveghere sau săvârşirii unei noi infracţiuni în cursul termenului de supraveghere, constând în sancţiunea revocării amânării aplicării pedepsei şi nu în sancţiunea revocării suspendării sub supraveghere urmată de executarea pedepsei, astfel cum în mod eronat s-a consemnat în cuprinsul dispozitivului deciziei contestate.

Faţă de aceste considerente, Înalta Curte va admite contestaţia formulată şi, în baza art. 598 alin. (1) lit. c) C. proc. pen., va lămuri dispozitivul Deciziei penale nr. 407/A din data de 23 noiembrie 2017 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia penală, în sensul că, la pct. V alin. (2) din dispozitivul deciziei apelate, va dispune stabilirea unei pedepse în sarcina inculpatei A., în loc. de condamnarea acesteia, iar la pct. V alin. (7), va atrage atenţia asupra revocării amânării aplicării pedepsei inculpatei A., în loc. de "revocarea suspendării sub supraveghere urmată de executarea pedepsei".

Onorariul apărătorului desemnat din oficiu pentru intimata A. va fi avansat din fondul Ministerului Justiţiei.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite contestaţia la executare formulată de Compartimentul Executări Penale din cadrul Curţii de Apel Suceava, secţia penală şi pentru cauze cu minori, împotriva Deciziei penale nr. 407/A din data de 23 noiembrie 2017, pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia penală, în Dosarul nr. x/39/2012.

În baza art. 598 alin. (1) lit. c) C. proc. pen., lămureşte dispozitivul deciziei mai sus menţionate, în sensul că la pct. V alin. (2) din dispozitivul deciziei apelate, va dispune stabilirea unei pedepse în sarcina inculpatei A., în loc. de condamnarea acesteia, iar la pct. V alin. (7), va atrage atenţia asupra revocării amânării aplicării pedepsei inculpatei A., în loc. de "revocării suspendării sub supraveghere urmată de executarea pedepsei".

Cheltuielile judiciare rămân în sarcina statului.

Onorariul cuvenit apărătorului desemnat din oficiu pentru intimata A., în cuantum de 130 lei, se avansează din fondul Ministerului Justiţiei.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 2 martie 2018.

Procesat de GGC - GV