Cassation review limited to legality: re-evaluation of construction works facts does not establish that offense is not provided by penal law

Asupra recursului în casaţie de faţă;

În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin Sentinţa penală nr. 1.590 din 21 decembrie 2016 pronunţată de Judecătoria Constanţa, în baza art. 24 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 50/1991, a fost condamnată inculpata A. (fiica lui B. şi C., născută în municipiul Mangalia, domiciliată în municipiul Constanţa, jud. Constanţa, la pedeapsa de 200 zile amendă cu valoarea unei zile amendă de 40 lei, inculpata urmând să achite către stat amenda penală în sumă de 8.000 lei, pentru săvârşirea infracţiunii de continuarea executării lucrărilor după dispunerea opririi acestora de către organele de control competente, potrivit legii.

În baza art. 19 alin. (1) C. proc. pen., s-a respins, ca inadmisibilă, acţiunea civilă promovată de numitul D., domiciliat în municipiul Constanţa, jud. Constanţa.

În baza art. 274 alin. (1) C. proc. pen., a fost obligată inculpata A. la plata cheltuielilor judiciare avansate de către stat în cuantum de 2.000 de lei (1.000 lei aferenţi urmăririi penale şi 1.000 lei aferenţi judecăţii în primă instanţă).

Împotriva sentinţei penale, a declarat apel inculpata A., care a solicitat, achitarea arătând că fapta nu este prevăzută de legea penală.

Prin Decizia penală nr. 565/P din 19 mai 2017 pronunţată de Curtea de Apel Constanţa, secţia penală şi pentru cauze cu minori şi de familie, în baza art. 421 pct. 2 lit. b) C. proc. pen. s-a respins, ca nefondat, apelul declarat de către apelanta A. împotriva sentinţei penale nr. 1.590 din 21 decembrie 2016 a Judecătoriei Constanţa.

În baza art. 275 alin. (2) C. proc. pen., a fost obligată inculpata A. la plata sumei de 500 lei reprezentând cheltuielile judiciare avansate de stat în apel.

Împotriva hotărârii instanţei de apel, a formulat cerere de recurs în casaţie, inculpata A. care, invocând dispoziţiile art. 438 pct. 7 C. proc. pen. - inculpatul a fost condamnat pentru o faptă care nu este prevăzută de legea penală, a solicitat admiterea cererii, achitarea în temeiul art. 16 alin. (1) lit. b) teza I C. proc. pen., întrucât fapta nu este prevăzută de legea penală.

Prin Încheierea din 27 septembrie 2017, pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, s-a admis în principiu cererea de recurs în casaţie a inculpatei A. împotriva Deciziei penale nr. 565/P din 19 mai 2017 pronunţată de Curtea de Apel Constanţa, secţia penală şi pentru cauze cu minori şi de familie, şi s-a dispus trimiterea cauzei completului care judecă recursul în casaţie respectiv, C8, în compunere de 3 judecători.

Pentru a dispune admiterea în principiu, instanţa, verificând îndeplinirea condiţiilor de admisibilitate a cererii de recurs în casaţie, a constatat că hotărârea atacată face parte din categoria hotărârilor ce pot fi atacate cu recurs în casaţie, iar calea de atac a fost formulată de inculpat în termenul prevăzut de lege, fiind, aşadar, respectate dispoziţiile art. 434 - 436 C. proc. pen.

Totodată, s-a reţinut îndeplinirea condiţiilor prevăzute de art. 437 alin. (1) şi 438 C. proc. pen.

Examinând pe fond recursul în casaţie, în limitele prevăzute de art. 442 alin. (1) şi 2 C. proc. pen., declarat de inculpata A., în baza actelor şi lucrărilor din dosar şi în considerarea cazului menţionat (pct. 7 al art. 438 C. proc. pen.) constată următoarele:

În susţinerea căii extraordinare de atac, inculpata A. a invocat cazul de recurs în casaţie prevăzut de art. 438 alin. (1) pct. 7 C. proc. pen., inculpatul a fost condamnat pentru o faptă care nu este prevăzută de legea penală, arătând în esenţă, că după data la care societatea E. SRL a fost sancţionată contravenţional nu au mai fost continuate lucrările constatate ca fiind neconforme, fiind imposibil acest aspect în condiţiile în care lucrările erau deja finalizate la data efectuării controlului şi a aplicării sancţiunii contravenţionale.

A mai arătat că lucrările menţionate în nota de constatare din 07 octombrie 2014 erau diferite de cele nominalizate în procesul-verbal de contravenţie din 27 martie 2014.

Totodată, a menţionat că din declaraţiile martorilor a reieşit că au fost efectuate "lucrări la interior", total diferite de lucrările constatate neconforme în nota de constatare din 07 octombrie 2014 care erau "lucrări la exterior".

Conchizând, a arătat că măsura nu poate privi decât lucrările neconforme, iar realizarea altor lucrări sau continuarea efectuării altor lucrări decât cele în privinţa cărora s-a dispus sistarea nu întruneşte elementele constitutive ale infracţiunii prevăzute de art. 24 din Legea nr. 50/1991.

Înalta Curte reţine că, recursul în casaţie este conceput ca o cale extraordinară de atac în care părţile îşi pot apăra drepturile lor, înlăturând efectele hotărârilor definitive pronunţate în condiţiile celor cinci cazuri de nelegalitate prevăzute de art. 438 C. proc. pen. şi nu presupune examinarea cauzei sub toate aspectele, ci numai controlul legalităţii hotărârii atacate, respectiv al concordanţei acesteia cu dispoziţiile legii materiale şi procesuale.

Ca atare, din perspectiva finalităţii avute în vedere, recursul în casaţie nu are drept scop soluţionarea unei cauze penale prin reaprecierea faptelor şi stabilirea vinovăţiei, ci doar sancţionarea deciziilor neconforme cu legea materială şi procesuală.

Înalta Curte raportat la cazul de casare prevăzut de art. 438 alin. (1) pct. 7 C. proc. pen., invocat de inculpata A. constată că acesta este nefondat, drept pentru care va respinge recursul în casaţie pentru următoarele motive:

Sfera controlului judiciar a fost limitată, astfel că nu pot fi examinate decât chestiunile ce privesc aspecte de drept, în limita cazurilor de casare prev. de art. 438 alin. (1) C. proc. pen., fără a putea examina şi netemeinicia deciziei atacate.

Pornind de la scopul recursului în casaţie impus prin dispoziţiile art. 433 C. proc. pen., potrivit căruia examinarea cauzei în recurs în casaţie se limitează doar la verificarea respectării legii de către instanţa a cărei hotărâre a fost atacată sub aspectul soluţionării cauzei prin aplicarea şi interpretarea corectă a legii, Înalta Curte nu poate cenzura situaţia de fapt.

Astfel, pentru a verifica dacă inculpata A. a fost condamnată pentru o faptă care nu este prevăzută de legea penală, Înalta Curte are în vedere situaţia de fapt deja stabilită de instanţa de apel, care nu poate fi schimbată, având caracter definitiv.

Înalta Curte constată în raport de argumentele ce susţin cererea de recurs în casaţie invocate că, în realitate, ele nu vizează nelegalitatea hotărârii, ci se solicită o rejudecare în fond a cauzei prin reaprecierea şi cenzurarea probelor, cu consecinţa pronunţării unei soluţii de achitare pentru săvârşirea infracţiunii prev. de art. 24 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 50/1991. Or, în prezent, această prerogativă este atributul exclusiv al instanţelor care administrează în mod nemijlocit probe cu privire la elementele de fapt, competente să devolueze cauza în fapt şi în drept, respectiv, instanţa de fond şi instanţa de apel.

Prin urmare, solicitarea recurentei inculpate A. de a se dispune achitarea sub aspectul infracţiunii pentru care a fost condamnată de cele două instanţe inferioare are la bază reanalizarea tuturor aspectelor de fond ale cauzei, inclusiv probatoriul, recurenta urmărind, în realitate, o rejudecare a cauzei în cadrul procedurii recursului în casaţie.

Or, scopul recursului în casaţie este de a îndrepta erorile de drept comise de curţile de apel, ca instanţe de control judiciar, iar argumentele invocate de inculpată nu susţin niciunul dintre cazurile de casare expres şi limitativ reglementate de art. 438 C. proc. pen., fiind formal circumscrise cazului de casare prevăzut de art. 438 alin. (1) pct. 7 C. proc. pen.

Recursul în casaţie este o cale extraordinară de atac prin intermediul căreia este analizată conformitatea hotărârilor definitive cu regulile de drept prin raportare la cazurile de casare expres şi limitativ prevăzute de lege, legiuitorul urmărind prin această cale de atac extraordinară nu o rejudecare a litigiului, respectiv a fondului cauzei, ci o verificare a hotărârii pronunţate de instanţele de judecată din perspectiva legalităţii acestora. Cu alte cuvinte, recursul în casaţie reprezintă un mijloc de a repara aspectele de legalitate şi nu are, în consecinţă, drept obiect rezolvarea unei cauze penale, ci sancţionarea sentinţelor şi deciziilor necorespunzătoare, în scopul respectării legislaţiei şi a uniformităţii jurisprudenţei. Recursul nu are ca finalitate remedierea unei greşite aprecieri a faptelor sau a unei inexacte sau insuficiente stabiliri a adevărului printr-o urmărire penală incompletă sau o cercetare judecătorească nesatisfăcătoare. Instanţa de casare nu judecă procesul propriu-zis, respectiv litigiul care are ca temei juridic fapta penală, ci judecă exclusiv dacă, din punct de vedere al dreptului, hotărârea atacată este corespunzătoare.

Spre deosebire de contestaţia în anulare, care vizează îndreptarea erorilor de procedură, sau de revizuire, cale de atac de fapt care urmăreşte îndreptarea erorilor de judecată, recursul în casaţie are ca scop verificarea conformităţii hotărârii atacate cu regulile de drept aplicabile, scopul său fiind acela de a îndrepta erorile de drept comise de curţile de apel, ca instanţe de apel, prin raportare la cazurile de casare expres şi limitativ prevăzute de lege.

Având în vedere limitele prevăzute de dispoziţiile art. 447 C. proc. pen. prin raportare la art. 438 alin. (1) pct. 7 C. proc. pen. invocat de inculpată şi pentru care a fost admisă, în principiu, cererea de recurs în casaţie, Înalta Curte constată că recurenta inculpată a invocat, formal, nelegalitatea hotărârii atacate, criticile formulate, vizând, în realitate, netemeinicia hotărârii de condamnare pentru infracţiunea prev. de art. 24 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 50/1991, urmărind, în esenţă, reevaluarea stării de fapt, reţinută de ambele instanţe, activitate ce implică şi reaprecierea probatoriului administrat pe întreg parcursul procesului penal.

În consecinţă, apreciind că starea de fapt reţinută în cauză şi concordanţa acesteia cu probele administrate nu mai pot constitui motive de cenzură din partea instanţei supreme şi, constatând că, din situaţia de fapt reţinută de cele două instanţe în hotărârile pronunţate rezultă îndeplinirea elementelor constitutive ale infracţiunii de continuare a executării lucrărilor după dispunerii opririi acestora de către organele de control competente, potrivit legii, acestea făcând referiri concrete cu privire la realizarea elementelor constitutive ale acestei infracţiuni, Înalta Curte constată că motivele invocate de inculpata A. sunt neîntemeiate şi, pentru aceste considerente, în temeiul art. 448 alin. (1) pct. 1 C. proc. pen. va fi respins, ca nefondat, recursul în casaţie declarat împotriva Deciziei penale nr. 565/P din 19 mai 2017 a Curţii de Apel Constanţa, secţia penală, şi pentru cauze penale cu minori şi de familie, pronunţată în Dosarul nr. x/212/2016.

În baza art. 275 alin. (2) C. proc. pen., va obliga recurenta inculpată la plata sumei de 200 lei, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

În baza art. 275 alin. (3) C. proc. pen., onorariul parţial cuvenit apărătorului desemnat din oficiu, în sumă de 70 lei, rămâne în sarcina statului.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E:

Respinge, ca nefondat, recursul formulat de inculpata A. împotriva Deciziei penale nr. 565/P din 19 mai 2017 a Curţii de Apel Constanţa, secţia penală şi pentru cauze penale cu minori şi de familie, pronunţată în Dosarul nr. x/212/2016.

Obligă recurenta inculpată la plata sumei de 200 lei, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

Onorariul parţial cuvenit apărătorului desemnat din oficiu, în sumă de 70 lei, rămâne în sarcina statului.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, azi, 6 decembrie 2017.

Procesat de GGC - ED