Cassation scope: statutory sentencing limits versus discretionary reduction for acknowledged guilt in bribery

Asupra recursului în casaţie de faţă;

În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin sentinţa penală nr. 113/PI din 18 martie 2016 pronunțată de Tribunalul Timiş, în baza art. 290 alin. (1) C. pen. rap. la art. 6 din Legea nr. 78/2000, a fost condamnat inculpatul A., la o pedeapsă de 2 ani închisoare, pentru săvârşirea infracţiunii de dare de mită.

În baza art. 67 alin. (1) C. pen. a fost aplicat inculpatului pedeapsa complementară a interzicerii exercitării drepturilor prevăzute la art. 66 lit. a) şi b) C. pen. pe o perioadă de 2 ani după executarea pedepsei principale.

În baza art. 65 alin. (1) C. pen. a fost interzis inculpatului exercitarea drepturilor prevăzute la art. 66 lit. a) şi b) C. pen. pe durata executării pedepsei.

În baza art. 72 C. pen. s-a dedus din pedeapsa aplicată durata reţinerii de 24 ore din data 07 iunie 2015, ora 22 - 08 iunie 2015, ora 2159.

În baza art. 112 lit. b) C. pen. raportat la art. 290 alin. (5) C. pen. a fost confiscată suma de 100 euro, bani oferiţi cu titlu de mită, consemnaţi la CEC conform recipisei de consemnare din 23 iunie 2015 şi chitanţei din 23 iunie 2015.

În baza art. 275 alin. (1) C. proc. pen. a fost obligat inculpatul A. la plata sumei de 500 RON cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

Împotriva sentinţei Tribunalului Timiş a declarat apel inculpatul A., criticând-o pentru netemeinicie.

În motivare, s-a arătat că inculpatul a recunoscut infracţiunea pentru care a fost trimis în judecată încă din faza de urmărire penală, însă nu s-a putut prezenta în faţa instanţei de fond pentru a recunoaşte fapta şi pentru a-şi exprima acordul de a presta muncă neremunerată în folosul comunităţii în vederea reducerii limitelor de pedeapsă, în conformitate cu prev. art. 396 alin. (10) C. proc. pen.

Prin decizia penală nr. 365/A din 20 martie 2017 pronunţată de Curtea de Apel Timişoara, secţia penală, în baza art. 421 pct. 1 lit. b) C. proc. pen. s-a respins, ca nefondat, apelul declarat de inculpatul A. împotriva sentinţei penale nr. 113 din 18 martie 2016 pronunţată de Tribunalul Timiş în Dosarul nr. x/30/2015.

În baza art. 275 alin. (2) C. proc. pen. a fost obligat apelantul la plata sumei de 100 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

Împotriva deciziei penale nr. 365/A din 20 martie 2017 pronunţată de Curtea de Apel Timişoara, secţia penală, inculpatul A. a formulat cerere de recurs în casaţie care, indicând cazul prevăzut de art. 438 alin. (1) pct. 12 C. proc. pen., în considerarea faptului că deşi inculpatul s-a prevalat de dispoziţiile art. 375 alin. (11) C. proc. pen., în sensul că a recunoscut integral învinuirea prin act autentic, respectiv declaraţie notarială, instanţa de judecată nu a procedat în temeiul art. 396 alin. (10) C. proc. pen. la reducerea cu o treime a limitelor de pedeapsă prevăzute de lege pentru infracţiunea de dare de mită prevăzută de art. 290 alin. (1) C. pen.

Prin încheierea din data de 27 septembrie 2017, pronunţată în Dosarul nr. x/30/2015 a fost admisă, în principiu cererea de recurs în casaţie formulată de inculpatul A. împotriva deciziei penale nr. 365/A din 20 martie 2017 pronunţată de Curtea de Apel Timişoara, secţia penală.

Cauza a fost trimisă în vederea judecării recursului în casaţie la Completul 8 şi s-a fixat termen la data de 25 octombrie 2017, cu citarea inculpatului.

Pentru a dispune astfel, Înalta Curte a constatat că cererea de recurs în casaţie formulată de către inculpatul A. îndeplineşte condiţiile prevăzute la art. 434 - art. 438 C. proc. pen., iar în procedura de examinare a admisibilităţii recursului în casaţie instanţa supremă verifică doar aspectele strict formale care nu pun în discuţie chestiuni ce ţin de soluţionarea fondului recursului în casaţie.

S-a reţinut că cererea de recurs în casaţie formulată de inculpatul A. din perspectiva dispoziţiilor art. 440 alin. (1) C. proc. pen. este admisibilă, motivul invocat încadrându-se în cazul prevăzut de art. 438 pct. 12 C. proc. pen., "s-au aplicat pedepse în alte limite decât cele prevăzute de lege".

Analizând recursul în casație formulat de inculpatul A. împotriva deciziei penale nr. 365/A din 20 martie 2017 a Curţii de Apel Timişoara, secţia penală, pronunţată în Dosarul nr. x/30/2015, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie constată că acesta este nefondat, pentru considerentele ce se vor arăta în continuare:

În intenţia de a răspunde cerinţelor jurisprudenţei Curţii Europene a Drepturilor Omului şi de a se conforma prevederilor Convenţiei, în privinţa asigurării celerităţii procesului penal prin desfăşurarea acestuia într-un termen rezonabil, actualul legiuitor român a reconfigurat sistemul căilor de atac, reducând numărul gradelor de jurisdicţie.

În acest context, noua legislaţie procesual penală prevede o singură cale de atac ordinară, şi anume apelul, recursul devenind astfel o cale extraordinară de atac, sub denumirea de recurs în casaţie, exercitat doar în cazuri anume prevăzute de lege şi numai pentru motive de nelegalitate.

Aşa cum reiese chiar din Expunerea de motive la proiectul noului C. proc. pen., recursul în casaţie este o cale extraordinară de atac ce urmăreşte verificarea legalităţii hotărârilor judecătoreşti definitive pronunţate de către curtea de apel.

Prin recursul în casaţie este analizată conformitatea hotărârilor definitive cu regulile de drept aplicabile. Recursul în casaţie vizează, aşadar, exclusiv legalitatea hotărârilor definitive. Scopul acestei căi extraordinare de atac este respectarea principiului legalităţii, ceea ce presupune ca întreaga activitate procesuală să se desfăşoare în conformitate cu dispoziţiile legale. Cu alte cuvinte, scopul recursului în casaţie este de a îndrepta erorile de drept comise de curţile de apel, ca instanţe de apel şi nu vizează temeiul niciunuia dintre cazurile de casare expres şi limitativ reglementate de art. 438 C. proc. pen.

Potrivit dispoziţiilor art. 447 C. proc. pen., instanţa este obligată să se pronunţe asupra tuturor cazurilor de recurs în casaţie invocate prin cerere de procuror sau de părţi, verificând exclusiv legalitatea hotărârii atacate.

Conform art. 438 alin. (1) pct. 12 C. proc. pen., hotărârile sunt supuse casării atunci când s-au aplicat pedepse în alte limite decât cele prevăzute de lege.

Cazul de recurs în casaţie prevăzut în art. 438 alin. (1) pct. 12 C. proc. pen. reprezintă expresia principiului consacrat de art. 7 din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale.

În speţă, inculpatul A. a invocat cazul de casare prevăzut de art. 438 alin. (1) pct. 12 C. proc. pen. "s-au aplicat pedepse în alte limite decât cele prevăzute de lege".

În motivarea cererii sale inculpatul a criticat faptul că a fost condamnat la o pedeapsă nelegală, întrucât Curtea de apel nu a procedat în temeiul art. 396 alin. (10) C. proc. pen. la reducerea cu o treime a limitelor de pedeapsă prevăzute de lege pentru infracţiunea de dare de mită prevăzută de art. 290 alin. (1) C. pen., respectiv de la 1 an şi 4 luni la 4 ani şi 8 luni închisoare, ceea ce permitea stabilirea unei pedepse şi amânarea acesteia, ca modalitate de executare.

Totodată, a menţionat că instanţa de apel a încălcat flagrant dispoziţiile art. 375 alin. (1) C. proc. pen. prin aceea că, deşi s-a solicitat ca judecata să aibă loc. în procedura simplificată ca urmare a recunoaşterii învinuirii prin înscris autentic, nu a pus în discuţie această cerere şi nu s-a pronunţat asupra ei, omisiune care potrivit art. 282 C. proc. pen. generează o nulitate gravă a procedurii de judecată, inculpatul fiind condamnat la o pedeapsă mai mare decât cea de care ar fi putut beneficia în lipsa acestei vătămări, fiind astfel privat de posibilitatea aplicării unei pedepse neprivative de libertate, respectiv amânarea.

Pentru motivele învederate, a solicitat admiterea recursului în casaţie, casarea hotărârii atacate şi rejudecarea cauzei de către instanța de apel.

În ceea ce priveşte cazul de casare prevăzut de art. 438 alin. (1) pct. 12 C. proc. pen. "s-au aplicat pedepse în alte limite decât cele prevăzute de lege", invocat de inculpatul A. se constată următoarele:

Conform art. 438 alin. (1) pct. 12 C. proc. pen., hotărârile sunt supuse casării atunci când s-au aplicat pedepse în alte limite decât cele prevăzute de lege.

Cazul de recurs în casaţie prevăzut în art. 438 alin. (1) pct. 12 C. proc. pen. reprezintă expresia principiului consacrat de art. 7 din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale.

În motivarea cererii sale inculpatul a criticat faptul că nu s-a procedat la reducerea cu o treime a limitelor de pedeapsă prevăzute de lege pentru infracţiunea prev. de art. 290 alin. (1) C. pen.

Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie constată că aspectele invocate de către inculpat nu se circumscriu cazului de casare prevăzut de art. 438 alin. (1) pct. 12 C. proc. pen., acestea exced verificării legalităţii pedepsei aplicate.

Astfel, se constată că instanţa de apel a aplicat inculpatului o pedeapsă (2 ani închisoare) ce se încadrează în limitele expres prevăzute de lege pentru infracţiunea de dare de mită prevăzută de art. 290 alin. (1) C. pen. (de la 2 la 7 ani), or, se reţine că pct. 12 al art. 438 alin. (1) C. proc. pen. este incident atunci când s-au produs erori de drept referitoare la aplicarea pedepsei prin aplicarea unei pedepse neprevăzute de legea penală sau prin depăşirea limitelor legale.

Susţinerea inculpatului în sensul că instanţa de apel nu a constatat îndeplinite disp. art. 396 alin. (10) C. proc. pen. şi nu a redus limitele pedepsei cu o treime ca efect al recunoaşterii faptei reţinute în sarcina sa nu pot fi cenzurate de instanţă în temeiul art. 438 alin. (1) pct. 12 C. proc. pen. întrucât vizează o eventuală aplicare greşită a legii şi nu nelegalitatea pedepsei.

Prin urmare, se constată că, deşi a fost invocat cazul prevăzut de art. 438 alin. (1) pct. 12 C. proc. pen. criticile dezvoltate de inculpatul A., sunt încadrate doar formal în acest text de lege, în realitate inculpatul criticând netemeinicia pedepsei aplicate şi nu nelegalitatea acesteia, sancţiunea fiind stabilită în limitele legale. De altfel aceste critici au fost reiterate şi în calea de atac a apelului.

Pentru considerentele expuse, în temeiul art. 448 alin. (1) pct. 1 C. proc. pen., Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie va respinge, ca nefondat, recursul formulat de inculpatul A. împotriva deciziei penale nr. 365/A din 20 martie 2017 a Curţii de Apel Timişoara, secţia penală, pronunţată în Dosarul nr. x/30/2015.

În temeiul art. 275 alin. (2) C. proc. pen., va obliga recurentul inculpat la plata sumei de 200 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

În temeiul art. 275 alin. (3) C. proc. pen., onorariul cuvenit apărătorului desemnat din oficiu, în sumă de 260 RON, rămâne în sarcina statului.

Onorariul cuvenit interpretului de limbă albaneză urmează să se plătească din fondul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondat, recursul formulat de inculpatul A. împotriva deciziei penale nr. 365/A din 20 martie 2017 a Curţii de Apel Timişoara, secţia penală, pronunţată în Dosarul nr. x/30/2015.

Obligă recurentul inculpat la plata sumei de 200 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

Onorariul cuvenit apărătorului desemnat din oficiu, în sumă de 260 RON, rămâne în sarcina statului.

Onorariul cuvenit interpretului de limbă albaneză se va plăti din fondul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, azi, 6 decembrie 2017.