Homicide self-defense limits and cassation admissibility of justifying cause arguments

Asupra recursului în casație de față;

În baza actelor și lucrărilor din dosar constată următoarele:

Prin sentinţa penală nr. 185 din 01 noiembrie 2016 pronunţată de Tribunalul Bihor, în baza art. 5 C. pen. cu aplicarea Deciziei Curţii Constituţionale nr. 265 din 06 mai 2014 a constatat că pentru inculpatul A. legea penală mai favorabilă este reprezentată de C. pen. 1969.

În baza art. 174 C. pen. (1969), art. 175 alin. (1) lit. i) C. pen.(1969) cu aplicarea art. 73 lit. b), raportat la art. 76 alin. (1) lit. a) C. pen. (1969), a fost condamnat inculpatul A. la pedeapsa de 6 ani şi 2 luni închisoare și 5 ani pedeapsa complementara a interzicerii exercitării drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) teza a II a, b) C. pen. (1969), cu aplicarea art. 12 alin. (1) din Legea nr. 187/2012, respectiv dreptul de a fi ales în autorităţile publice sau în orice alte funcţii publice, dreptul de a ocupa o funcţie care implică exerciţiul autorităţii de stat.

În baza art. 71 C. pen. (1969) cu aplicarea art. 12 alin. (1) din Legea nr. 187/2012 a interzis inculpatului exerciţiului drepturilor prevăzute de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a şi b) C. pen. (1969) cu titlu de pedeapsă accesorie pe durata executării pedepsei principale rezultante.

În baza art. 404 alin. (4) lit. b) C. proc. pen. raportat la art. 72 C. pen., a dedus din pedeapsa aplicată inculpatului durata reținerii de 24 ore începând cu data de 16 noiembrie 2015 ora 14,10 până în data de 17 noiembrie 2015, ora 14,10.

În baza art. 399 C. proc. pen. raportat la art. 208 alin. (5) raportat la art. 207 alin. (4) și (7) C. proc. pen. a menţinut măsura controlului judiciar luată faţă de inculpatul A. prin încheierea penală nr. 112/JDLC/2015 a judecătorului de camera preliminară din cadrul Curții de Apel Oradea.

În baza art. 397, art. 19, 25 C. proc. pen. raportat la art. 1357, art. 1381, art. 1391 C. civ. a admis acțiunea civilă formulată de partea civilă B. și a obligat pe inculpatul A. la plata către aceasta a sumei de 25 000 euro reprezentând daune morale,actualizați cu dobânda legală la data plății.

În baza art. 397, art. 19, 25 C. proc. pen. raportat la art. 1357, art. 1381, 1392 C. civ. a admis acțiunea civilă formulată de partea civilă B. și a obligat pe inculpatul A. la plata către aceasta a sumei de 20.000 RON cheltuieli de avocat și 6.760 RON daune materiale reprezentând cheltuieli de înmormântare și expertiza, actualizați cu dobânda legală la data plații.

În baza art. 118 alin. (1) lit. b) C. pen.(1969) a dispus confiscarea specială a cuțitului/briceag culoare maro, folosit la comiterea infracțiunii, care se află atașat la dosarul cauzei (într-un plic).

În baza art. 7 din Legea nr. 76/2008, a dispus prelevarea de probe biologice de la inculpat în vederea înregistrării acestora în Registrul Național de Amprente Genetice.

În baza art. 274 alin. (1) C. proc. pen., a obligat pe inculpat la plata sumei de 11.000 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare în favoarea statului.

Pentru a hotărî astfel, instanţa de fond a reţinut, în esenţă, că, prin rechizitoriul emis în Dosarul penal nr. x/P/2013 al Parchetului de pe lângă Tribunalul Bihor inculpatul A. a fost trimis în judecată pentru săvârşirea infracţiunii de omor calificat prin cruzimi, faptă prevăzută de art. 188 raportat la art. 189 alin. (1) lit. h) C. pen, constând în aceea că în data de 02 decembrie 2013, în jurul orei 18, după ce victima a spart geamul autoturismului inculpatului, acesta a plecat în urmărirea ei şi i-a aplicat multiple lovituri de cuţit, în zone vitale ale organismului. Victima C. a mai reuşit să se deplaseze circa 300 metri până la locuinţa sa, unde a fost găsită de martorii ce au anunţat ambulanţa, fără însă ca intervenţia medicală de urgenţă să fi fost în măsură să salveze viaţa acesteia date fiind leziunile grave produse.

Starea de fapt a fost probată de procuror prin următoarele mijloace de probă: raportul organelor de poliţie ca urmare a sesizării prin sistemul 112; fişa de intervenţie la eveniment; proces-verbal de cercetare la faţa locului; declaraţiile martorilor; procesul - verbal de examinare criminalistică; dovezi de ridicare; declaraţie parte civilă;- certificat de deces; rapoarte de constatare medico-legală; rapoarte de expertiză medico-legală; rapoarte de constatare criminalistică a comportamentului simulat; raport de expertiză genetică judiciară; raport suplimentar de expertiză genetică judiciară; proces verbal de redare a convorbirilor dintre operatorul sistemului 112 şi persoanele care au anunțat evenimentul; declarații suspect, declaraţie inculpat; briceagul corp delict ridicat cu ocazia cercetării la faţa locului.

La primul termen de judecată numita B. și-a precizat constituirea de parte civilă solicitând doar 150.000 euro, cheltuieli materiale în cuantum de circa 9000 RON, cheltuieli cu apărătorul în cuantum de 20.000 RON.

Instanţa de fond a pus în discuție schimbarea încadrării juridice din infracțiunea de omor calificat prevăzută de art. 189 lit. h) C. pen. prin cruzimi, în infracțiunea de omor simplu prevăzută de art. 188 C. pen., schimbând încadrarea juridică.

Inculpatul a uzitat de procedura de drept comun.

În cursul fazei de judecată, instanţa de fond a remediat presupusele "vicii" invocate de către apărare și anume a dispus depunerea la dosar a înregistrărilor video provenite de la camerele de supraveghere provenite la intersecția Bd. D. cu str. T.; a solicitat UTAI din cadrul IPJ Bihor să comunice atât transcrierea CD-urilor cuprinzând listingurile și să depună o legendă a acestora.

Ulterior instanţa de fond, la acest ultim termen, a pus în discuție legea penală mai favorabilă, potrivit art. 5 C. pen. și în acest context o eventuală schimbare de încadrare juridică din infracțiunea de omor simplu prevăzută de art. 174 C. pen. (1969) în infracțiunea de omor calificat în public prevăzută de art. 175 lit. i) C. pen. (1969).

În faza de judecată s-au audiat pe lângă inculpat și partea civilă, martorii contestați, respectiv D., E., F., G., H.

Instanţa de fond, dată fiind probațiunea amplă administrată, raportat la certificatele medico-legale și expertizele efectuate în cauză a apreciat că nu s-a impus efectuarea unei expertize medico-legale și a unei expertize genetice.

Au fost încuviințate pentru inculpat depunerea listingurilor, interpretarea listingurilor, depunerea înregistrărilor camerelor de supraveghere însă toate tezele probatorii îndepărtau cercetarea judecătorească de la limitele judecății și anume fapta de omor săvârșită de A., către o potențială infracțiune de tâlhărie având ca autor inclusiv pe defunctul C.

Învederându-se, în faza de judecată, faptul că în faza de urmărire penală au fost sesizate Parchetului aspecte legate de infracțiunea de tâlhărie/distrugere, asupra cărora prin rechizitoriu nu s-a dat nicio dezlegare, instanţa de fond a sesizat Parchetul, pentru a aprecia asupra oportunității efectuării unor cercetări, trimițând în acest sens copii după declarații, cereri, listinguri.

Tot Parchetului a fost trimisă și solicitarea de efectuare a identificării criminalistice a doua mașini, care apar pe camerele de supraveghere din 2 decembrie 2013, la minutul 17.59 la intersecția străzilor D. cu T., împreuna cu capturile foto.

Analizând actele şi lucrările dosarului, instanţa de fond a reţinut că inculpatul A., în data de 02 decembrie 2013, în jurul orelor 18,00, la intersecția străzilor T. cu strada A. din Oradea, a aplicat multiple lovituri de briceag (9 împunsături, din care 3 în zone vitale ale corpului, restul până la 15 leziuni fiind zgârieturi și tăieturi) numitului C., provocându-i leziuni fizice grave în urma cărora acesta din urmă a decedat. Inculpatul A. a comis infracțiunea de omor în public, după ce a avut o altercație cu victima sa C. care îi spărsese geamul de la mașină, în stare de provocare generată de fapta victimei care i-a spart geamul la mașina, şi ulterior în timpul altercației avute cu aceasta a scos un cuțitul amenințându-l că îl omoară.

Potrivit declarațiilor date de inculpat şi martora D., cei doi stăteau în mașina inculpatului așteptând să fie sunați în legătura cu repararea unui telefon.

D. l-a descris pe agresor ca fiind "bărbat atletic, la 1,70-1,80m, îmbrăcat cu o geacă neagră cu o glugă trasă pe cap cu blăniţă pe margine" care ulterior "a traversat strada în fugă pe diagonală spre strada care da spre M.".

Ambii au relatat că după ce persoana cu glugă a spart geamul la mașina, A., a luat-o la fuga după victimă. În ceea ce privește fuga, însă, inculpatul a susţinut că nu a luat-o la fugă imediat, victima așteptându-l, declarație care însă nu este confirmată de nici un alt martor, nici măcar de numita D.

Aceeaşi martora D. a arătat că "A. a deschis portiera, a lăsat-o deschisă şi a alergat după acel bărbat în aceeaşi direcţie. Amândoi au intrat pe strada menţionată şi au depăşit câmpul meu vizual" (...) "bărbatul şi A. au ieşit din raza mea vizuală întrucât au intrat pe strada O.".

Declaraţia martorei s-a coroborat cu declaraţiile inculpatului A. în ce priveşte modul în care a fost spart geamul autoturismului, sub aspectul susţinerilor ca fizionomia bărbatului era ascunsă de glugă şi fularul amplasat pe faţă, precum şi în ce priveşte împrejurarea că a plecat în urmărirea autorului distrugerii "pentru a-i cere socoteala.

Declarațiile date de inculpat și martora D., în ceea ce privesc urmele de distrugere, de agresiune asupra mașinii s-au coroborat cu procesul-verbal de cercetare la faţa locului și planșele foto efectuate cu această ocazie de organele de poliţie, de unde a rezultat spargerea geamului mașinii inculpatului.

Instanţa de fond a reţinut din declarațiile de martori necontestate date în faza de urmărire penală, modul în care a decurs urmărirea acelui bărbat de către inculpatul A. Scena a fost relatată şi de către doi martori oculari (J. și K.).

Totodată martora L., care se afla în mașina cu M. a văzut când cei doi participanți la altercație s-au fugărit reciproc. A văzut ca unul dintre ei a avut un cuțit în mână și de asemenea faptul că cei doi au început să se bată. A sunat la 112 pentru a anunța faptul că doi indivizi se fugăreau. Martora M., a confirmat că două persoane se fugăreau pe str. T., și la solicitarea numitei L. cu care se afla în mașina a sunat la 112.

Cei patru martori împreună cu martora D. au contrazis susținerea inculpatului că bărbatul, după ce a spart geamul autoturismului s-ar fi oprit după circa 10 metri, s-ar fi întors spre el, iar apoi a continuat să se deplaseze "la pas".

Din cercetarea judecătorească efectuată, coroborat cu probele administrate în cursul urmăririi penale, instanţa de fond a constatat, în raport de conţinutul declaraţiilor martorilor audiaţi, că relatările inculpatului referitor la starea de fapt descrisă până la momentul prinderii victimei sunt total subiective, probele administrate reliefând împrejurarea că a avut loc. o urmărire rapidă, în fugă, a victimei, nicidecum una la pas şi ca primul contact fizic între cei doi a avut la iniţiativa inculpatului care a prins-o pe victima de braţ sau umăr, comportament concordant cu propria afirmaţie "am plecat să îi cer socoteală" (declaraţie instanţă).

Din momentul contactului fizic şi până la cel al găsirii victimei în faţa locuinţei sale de pe strada P., mijloacele de probă apte să conducă la stabilirea stării de fapt sunt, în principal, declaraţiile de suspect şi inculpat din faza de urmărire și judecată, relatările sale iniţiale consemnate în actele de constatare întocmite în seara incidentului, convorbirea telefonică purtată de către acelaşi inculpat în data de 04 decembrie 2013, interceptată, cu un cunoscut în care s-a făcut referire la incident şi rapoartele de constatare medico-legale privind pe victimă şi inculpat.

a) Din raportul din 02 decembrie 2013, întocmit de echipajul de poliţie ajuns iniţial la faţa locului, la care a făcut referire în declarația sa și martorul F., inculpatul le-a fi spus poliţiştilor verbal că "l-a urmărit, iar la intersecţie cu str. A. l-a ajuns din urmă şi s-au luptat, în cursul luptei A. l-a dezarmat de cuţit pe agresor şi l-a înjunghiat de mai multe ori pe acesta la nivelul spatelui, în cele din urmă agresorul a reuşit să fugă", depoziție din care rezultă, că, în prima descriere a incidentului, inculpatul a susţinut că, după dezarmarea victimei, el a fost cel care a avut iniţiativa actelor de violenţă, înjunghiindu-o pe aceasta de mai multe ori - semnificativ - în spate, până în momentul în care aceasta a reuşit să fugă.

b) Cu aceeași ocazie agenții de poliţie au întocmit fișa de intervenţie consemnând relatarea verbală a inculpatului:

" după ce a fost atacat şi înjunghiat de către acea persoana, a fugit după el şi l-a reţinut la intersecţia străzilor T. cu A., agresorul l-a lovit în continuare, A. l-a imobilizat, i-a smuls cuţitul cu care l-a atacat şi l-a înjunghiat la rândul sau la nivelul pieptului. În cele din urma agresorul a reuşit să scape şi să fugă în direcţia străzii P.".

Succesiunea declarațiilor inculpatului privind desfășurarea incidentului, reliefează mai multe aspecte, de multe ori chiar contradictorii.

Astfel, în prima declarație olografă dată în seara incidentului 12 decembrie 2013 inculpatul a menționat "am fugit spre el, ajungând aproape după ce a traversat şoseaua am strigat către el Ba! El s-a întors spre mine şi a dat să mă lovească cu pumnul (...) moment în care eu l-am spray-at, dar în mare parte gazul a ajuns pe mine deoarece eu mergeam spre el. Apoi am ripostat lovindu-l în faţă cu pumnul după care am început să ne batem. Am ajuns pe celalalt trotuar, acesta reuşind să mă doboare am căzut amândoi între spaţiul verde şi trotuar. În timp ce ne luptam, bărbatul a scos un cuţit tip briceag, cel mai probabil din buzunarul de la geacă (...) a dat cu cuţitul spre mine încercând să mă înjunghie în partea stânga a pieptului, afirmând repetat că - pentru asta o să mori. Eu am ridicat mână stângă pentru a mă apăra, iar atunci a înfipt cuţitul în palma stânga. Eu am strâns cu putere de cuţit speriat că mă va mai lovi. L-am tot lovit să lase cuţitul, apoi cu mână dreaptă l-am tras şi l-am muşcat de mâna în care a avut cuţitul. Mâna acestuia a cedat, eu reuşind să iau cuţitul. Acesta tot încerca să îl ia înapoi. Atunci am reuşit să îl ţin cumva cu o mână de cap(?), iar cu cealaltă l-am lovit cu cuţitul în partea stânga şi în umăr de mai multe ori pentru a mă lăsa în pace şi a scăpa. Eu am vrut să îl lovesc în (?) pentru a mă lăsa în pace şi pentru a nu reuşi să îmi ia cuţitul şi nu ştiu să îl fi lovit în altă parte a corpului, apoi bărbatul a luat de pe jos spray-ul meu şi m-a sprayat în faţă după care a luat-o la fuga spre liceu".

În declaraţia tipizată de a doua zi - 03 decembrie 2013, inculpatul a susţinut că "am alergat spre bărbat pentru a-l imobiliza şi anunţa organele de poliţie. Am traversat astfel strada T., după care am ajuns pe trotuar şi i-am strigat bărbatului să se oprească. Acesta s-a întors spre mine şi a încercat să mă lovească cu pumnul în faţă. Nu mai reţin dacă atunci m-a şi lovit în faţă. Eu atunci l-am sprayat am înaintat spre el, iar atunci gazul mi-a intrat şi mie în ochi. Apoi, eu şi acel bărbat am început să ne lovim reciproc cu pumnii (...) la un moment dat, în timp ce ne băteam, am observat ca acesta a scos de undeva dintr-un buzunar un briceag (...) spunându-mi ceva de genul - Pentru asta o să mori!. Bărbatul respectiv a vrut să mă lovească cu cuţitul în partea stângă a pieptului iar eu am ridicat mâna stângă pentru a mă apăra şi astfel am fost împuns în palma. Am ţinut cu mâna stânga de briceag pentru a nu mă lovi, timp în care îl loveam cu cealaltă mână pentru a mă apăra. La un moment dat, l-am muşcat de încheietura mâinii drepte iar atunci a eliberat cuţitul, care a rămas la mine în mâna stânga. Am luat apoi cuţitul în mâna dreaptă şi, pentru că bărbatul a încercat să îmi smulgă cuţitul din mână, eu l-am lovit de câteva ori cu cuţitul în umărul şi omoplatul stâng pentru a mă apăra. Precizez că în acele momente stăteam oarecum faţă în faţă sau el era uşor cu o parte spre mine, stând amândoi în genunchi. Nu ştiu de căte ori l-am lovit cu cuţitul şi nici dacă l-am lovit în alte zone ale corpului. Oricum, în tot acest timp, bărbatul încerca să îmi smulgă cuţitul din mână, fără ca în tot acest timp să-mi spună ceva. La un moment dat, bărbatul a luat sprayul meu de jos şi m-a sprayat în faţă, după care a fugit spre liceu".

Ulterior în declaraţia dată de inculpat în faţa celui de al doilea procuror din 16 noiembrie 2015, acesta a reiterat aceleaşi afirmaţii, reţinându-se următoarele modificări: inculpatul ar fi încercat după dezarmarea victimei să îi imobilizeze acesteia mâinile "am mutat cuţitul în mâna dreaptă şi am încercat să-o imobilizez mâinile … am vrut să-l imobilizeze prin aceea ca am vrut să-l rănesc la mâini … i-am aplicat lovituri de cuţit acelei persoane, indirect, fără nicio intenţie, decât de a-l imobiliza. Arăt că am vizat doar zona mâinilor".

De asemenea, s-a remarcat afirmaţia inculpatului în sensul că în cadrul acestei din urma încleștări, "persoana m-a călcat, am căzut în fund şi acesta a luat sprayul meu şi când am vrut să mă ridic mi-a dat cu sprayul în faţă. Atunci am aruncat cuţitul jos, iar persoana s-a întors şi a fugit sărind un gard viu".

În declaraţia dată cu ocazia soluţionării propunerii de arestare preventivă, inculpatul a susţinut că "am început să ne batem însă nu aş putea să spun cine a lovit primul ci doar că ne-am lovit reciproc. Nu aş putea spune unde l-am lovit însă cred că la nivelul capului, de asemenea şi el a acţionat în acelaşi fel. În momentul în care am început să ne batem, eram în apropierea şoselei pe partea dreaptă, aceeaşi cu locul parcării maşinii, însă în timp ce ne încăieram am traversat strada pe cealaltă parte. La un moment dat am ajuns pe partea cealaltă într-un loc. unde era o bordură mai înaltă eu m-am împiedicat şi am căzut în genunchi în faţa victimei. Eu am încercat să mă ridic trăgându-mă în acelaşi timp de el iar atunci am văzut-o pe victimă desfăcând un briceag în mână şi înjurându-mă spunându-mi totodată "o să mori pentru asta "Victima a lovit cu cuţitul din mâna dreaptă cu o mişcare de sus în jos spre mine, eu am încercat cu mâna stângă să-l prind de încheietură iar în acel moment victima m-a înţepat cu cuţitul în palmă străpungându-mi palma. În acel moment eu m-am speriat am strâns cuţitul în palmă pentru că mi-a fost teamă să nu mă lovească în altă parte şi l-am lovit concomitent cu pumnul, de asemenea l-am şi muşcat de braţul cu care ţinea cuţitul şi atunci a dat drumul la cuţit care a rămas în palma mea. După ce a dat drumul la cuţit victima a sărit din nou şi mai agresiv pentru a recupera cuţitul. Văzându-l am mutat cuţitul din palma stg. în mâna dreaptă am ţinut bine de cuţit şi am încercat să-l imobilizez ţinându-l de mâini şi de corp ca să nu mă atace. Nu vroiam să ajungă la cuţit pentru a mi-l lua. De asemenea, atunci când băga mâinile să-mi ia cuţitul eu l-am lovit cu cuţitul peste mâini dar şi cu cealaltă mână liberă. Nu pot spune dacă l-am prins cu mâna de gât, a fost vorba de câteva secunde în care nu îmi aduc aminte mişcările. În timpul acestei încăierări, îmi aduc aminte că am fost călcat pe picior iar atunci mi-am pierdut echilibrul şi am căzut. Am apucat să o văd pe victimă cum ia de jos sprayul meu ce îmi căzuse în timpul încăierării, l-a folosit pe tot împotriva mea după care a sărit două gărduleţe din apropiere şi a fugit".

Examinând succesiunea declarațiilor date de inculpat, prin prisma celorlalte probe, instanţa de fond a constatat din nou numeroase contradicţii între depozițiile sale față de celelalte probe administrate în cauza, cât şi între propriile sale declaraţii.

Instanţa de fond a constatat că aserțiunile inculpatului privind prima parte a confruntării (din momentul prinderii şi până la folosirea cuţitului) sunt contrazise de conţinutul convorbirilor telefonice interceptate purtate de către acesta cu un cunoscut de al sau, în care modul de desfăşurare al conflictului este diferit de cel expus în declaraţii.

Tribunalul a reţinut că acea convorbire telefonică se coroborează cu restul materialului probator. Bunăoară inculpatul în faza de urmărire penală și judecată afirma că (am plecat să îi cer socoteală), fraza care se coroborează cu declarația pasagerilor din mașină care au observat urmărirea victimei de către inculpat. Toate acestea la rândul lor, se coroborează cu urmele de violență, altele decât cele ce au fost rezultatul folosirii cuţitului şi care sunt rezultatul confruntării iniţiale, aceste urme, echimoze fiind mult mai numeroase în cazul victimei decât al inculpatului.

Urmele în cauză au reieşit din certificatul medico-legal: excoriaţie buză inferioară şi mucoasa bucală infiltrată sanguin, echimoză la nivel cervical anterior şi supraclavicular, echimoză şi zona tumefiată (17/10 cm) la nivelul braţului drept, excoriaţii multiple la nivelul antebraţului drept şi stâng, precum şi multiple excoriaţii la nivelul ambilor genunchi, gambe şi glezna în cazul victimei, iar în cazul inculpatului două echimoze la nivelul regiunii orbito-palprebale stg şi buza superioară, precum şi o serie de excoriaţii la nivelul degetelor mâinilor şi genunchilor.

Instanţa de fond a apreciat că între cei doi combatanți a existat în primul rând o disproporție de forţă, amintind, în acest sens, că victima a avut pe lângă o constituie slabă şi o proteza de glob ocular drept. Aceasta este o deficiență gravă de vedere cu influență majoră într-o astfel de confruntare, în contextul în care inculpatul a susținut că a folosit şi spray-ul.

Instanţa de fond a apreciat că, tocmai, această disproporţie vădită de forțe a determinat-o pe victimă să apeleze la armă, pe care inculpatul a susţinut că a avut-o în buzunarul gecii, pentru a o folosi împotriva sa.

Din declarațiile inculpatului a rezultat că s-a opus loviturii cu cuţitul cu mâna, prinzând de lama şi mânerul cuţitului, concomitent cu aplicarea repetată de lovituri cu mâna liberă, precum şi cu aplicarea unei muşcături la nivelul încheieturii mâinii victimei cu care aceasta ţinea cuţitul, astfel încât a reuşit dezarmarea sa:

" şi-o picat pa jos şi … nu m-am uitat! La un moment dat nu ştiu cum m-o împins şi am picat şi eu. Am dat să mă ridic şi atunci, mi-o zis că - Pentru asta mori! Aşa mi-o zis! O scos cutitu şi o vrut să mi-l bage sus, unde-i tatuaju, în stânga, la piept. Umăr. Şi-am băgat mâna! Şi mi-o trecut prin mână cutitu. Şi eu l-am ţinut! L-am ridicat, am întors înapoi, am strâns de cuţit tare. Nu i-am dat drumu la mână nicicum. Am strâns tare, ca tăt, tăt, tăt mana mi-e tăiată. L-am strâns tare, tare, tare şi l-am lovit cu dreapta! Tăt ii dădeam cu pumnii în cap… Şi tăt l-am lovit, l-am lovit, l-am lovit … am văzut că nu cedează, am luat mâna, l-am tras cu amândouă mâinile, i-am prins mâna şi l-am muşcat de mâna cu cuţitul. L-am muşcat rău! După aia a cedat, a scăpat cutitu!".

Această declarație a inculpatului nu este confirmată de concluziile raportului de constatare medico-legală nr. 3503/IIa/55 din 02 decembrie 2013, privind muşcătura aplicată pe antebraţul victimei susţinându-se că mecanismul de producere al leziunilor de violență descrise a fost cel al lovirii "active cu un corp înțepător-tăietor cu vârf, o muchie rotunjită şi o muchie ascuţită (posibil briceag)".

În legătură cu scena omorului, instanţa de fond a apreciat că la momentul luptei corp la corp de faţă nu au fost decât victima şi inculpatul, martori muți fiind urmele lăsate însă pe haine şi corpul victimei şi al agresorului.

O singura afirmație făcută de inculpat a fost apreciată certă și coroborabilă cu întregul material probator și anume că, după dezarmarea victimei, el a fost cel care a avut inițiativa actelor de violență, înjunghiind-o pe aceasta de mai multe ori, până în momentul în care aceasta a reușit să fugă. În instanţă a susţinut inculpatul ca victima după dezarmare a declanșat împotriva sa un atac de nestăvilit, lovindu-l ca şi turbat, aspect confirmat doar parțial de echimozele mai puțin numeroase aflate pe corpul inculpatului. Or instanţa de fond a concluzionat că inculpatul prezintă o versiune de natura a-i crea o poziție favorabilă.

Instanţa de fond a luat cunoștință de leziunile pe care le-au suferit cei doi combatanți și din concluziile celor două expertize medico - legale care au avut ca obiective stabilirea mecanismului de producere a leziunilor prezentate de către A. și nu în cele din urma dacă pe brațul drept al decedatului C. sunt urme de mușcătură de om.

a) Potrivit concluziilor raportului de expertiză medico-legală nr. 2936/IIi/234 din 07 decembrie 2015, întocmit de către specialiști din cadrul S.J.M.L. Bihor, numitul A. a prezentat leziuni ce pot data din 02 decembrie 2013. Leziunile au fost localizate la nivelul extremității cefalice (palpebral stg, buza superioară), la nivelul mâinii drt, deget V, la nivelul mâinii stg, față palmară, la nivelul degetului II și IV mâna stg, față palmară, la nivelul genunchiului stg, la nivelul gleznei stg, genunchiului drt). Leziunile s-au produs prin lovire cu corp dur, prin acțiunea unui instrument tăietor-înțepător și prin cădere pe un plan rugos. Leziunile de la nivelul palmei stg, reprezentate de plăgi tăiate, s-au putut produce prin acțiunea unui instrument tăietor-înțepător. Descrierile și constatările medico-legale nu relevă vreo acțiune transfixiantă a obiectului tăietor-înțepător. Modalitatea de autoprovocare a leziunilor de la nivelul palmei stg nu poate fi exclusă.

b) În același cadru, în concluziile raportului de expertiză medico-legală nr. 2937/Iii/2015 din 08 decembrie 2015 emis de către specialiști din cadrul S.J.M.L. Bihor s-a arătat că ținând cont de forma și dimensiunile leziunii asupra cărora ne solicitați s-a făcut aprecieri, considerăm că aceasta s-a produs prin lovire cu un corp dur, excluzând mecanismul de producere prin mușcătură de om.

c) Totodată în concluziile raportului întocmit de către experți din cadrul Institutului Național de Medicină Legală Mina Minovici, s-a arătat că, caracterele genetice din profilul de referință al numitului A. nu se regăsesc între caracterele genetice evidențiate pe probele analizate. Astfel, s-a stabilit prin mijloace științifice că pe bluza victimei C. nu există urme de sânge aparținând inculpatului A.

Bunăoară cu privire la reîntoarcerea la mașină a inculpatului, martora D. a susţinut (în declarația olografă) că, la revenirea de la locul faptei, inculpatul i-a cerut un șervețel pentru a se șterge la ochi, spunându-i că a fost sprayat, fără să facă vreo referire la faptul că a fost tăiat, însă așa cum a arătat în motivare instanţa de fond nu poate aprecia că inculpatul și-a autoprovocat rana.

Chiar daca martorul N. (ofițer criminalist) a relatat că pete de sânge se aflau doar la mașină și că nu erau uscate, nu s-a putut aprecia, în lipsa unei cercetări la locul agresiunii că acestea nu ar fi existat şi acolo.

Potrivit concluziilor raportului de constatare medico - legală nr. 3504/III/437 din 03 decembrie 2013, emis de către S.J.M.L. Bihor s-a arătat că, moartea numitului C. a fost violentă. Ea s-a datorat șocului hemoragic, consecința hemoragiei externe și interne survenite în evoluția unui politraumatism cu plăgi multiple înjunghiate cu lezare de pleure și parenchim pulmonar. Leziunile de violență descrise s-au produs prin lovire activă cu un corp înțepător - tăietor cu vârf, o muchie rotunjită și o muchie ascuțită (posibil briceag). Victima a avut în momentul decesului o alcoolemie de 0 grame la mie. Între leziunile de violență descrise și decesul victimei există legătură de cauzalitate directă, necondiționată. Topografia, forma și direcția plăgilor înjunghiate pledează pentru ipoteza ca poziția victimă-agresor s-a modificat în timpul agresiunii, plăgile fiind produse atât din față cât și din spate, succesiunea lor neputând fi precizată cu certitudine. Moartea datează din 02 decembrie 2013. În același act medico-legal au fost consemnate constatările medicului legist.

Instanţa de fond a efectuat o sinteza a leziunilor descrise în certificatul medico-legal constatând că pe corpul victimei s-au identificat un număr de 30 de leziuni produse în altercație: împunsături, tăieturi, excoriații (zgârieturi), placarde, echimoze.

Folosirea cuțitului/briceagului asupra corpului victimei este evidențiată la punctele (2, 4, 6,11, 12, 13, 14, 15, 16, 18, 19, 20, 21, 25, 26). Loviturile de cuțit/briceag în zone vitale sunt în număr de trei, fiind evidențiate la punctele (15, 16, 18). Leziunile produse în spatele victimei sunt evidențiate la punctele (4, 14, 19, 20, 21), însă cele de la punctele 19-21 reprezintă excoriații, iar cele de la punctele 4 şi 14 tăieturi - împunsături.

Instanţa de fond a reţinut concluzionând că victima a decedat ca urmare a aplicării a trei lovituri de cuțit în zone vitale (hemitorace stâng-organ afectat plămânul, hemitorace pe linia axiala medie, abdominal).

Radiografiind întregul plan al urmelor de violență, instanţa de fond a respins ca irelevantă, efectuarea unei expertize medico-legale care ar fi putut duce doar la tergiversarea soluționării cauzei, în speță existând suficiente probe pentru a dispune o soluție în dosar.

Pe cale de consecință, instanţa de fond nu a putut fi de acord cu formularea Parchetului din descrierea faptei din rechizitoriu potrivit căreia inculpatul "i-a aplicat multiple lovituri de cuțit, în zone vitale ale organismului.", întrucât multe lovituri de cuțit au vizat zone neletale, iar unele dintre acestea au fost simple zgârieturi.

La dosarul de urmărire penală, într-un plic este atașat briceagul de culoare maro cu care inculpatul i-a aplicat loviturile în cauza victimei, şi pe care acesta a declarat că l-a aruncat lângă mașină pentru a fi ridicat de organele judiciare. Cu privire la acest briceag în cursul anchetei au fost examinate ipoteze privind aparținătorul. Bunăoară atât prietena victimei C., cât și martorul G., au relatat faptul că victima obișnuia să poarte un briceag cu deschidere laterală, pentru a se apără de eventuali dușmani.

Prietena victimei a menționat însă că briceagul maro care i-a fost prezentat la anchetă nu aparținea victimei. Martorul G. a declarat că victima a avut un briceag negru, dar nu exclude să fi avut şi unul maro. Instanţa de fond a apreciat că ambele declarații sunt subiective, în cauză neexistând probe că briceagul ar fi fost al inculpatului.

Tot în același sens, instanţa de fond a avut în vedere că martora D., care se afla în mașină cu inculpatul a susținut, la urmărire, că nu a văzut ca acesta, înainte de a porni în urmărirea agresorului să fi scos din portiera mașinii un obiect, iar din cotieră nu ar fi avut cum să scoată întrucât martora ar fi ținut mâna pe cotieră.

Inculpatul A. a susţinut că ar fi luat cu sine din portiera mașinii un spray paralizant pe care l-ar fi folosit înainte de a-l deposeda pe C. de briceag, afirmație care este reală dată fiind declarația martorei D. care îl vede revenind la mașina sprayat, existând posibilitatea ca inculpatul să se autosprayeze când a folosit sprayul.

Ambele persoane au declarat că, după incident, inculpatul s-a întors la mașină solicitându-i martorei un șervețel să se șteargă de urmele de spray, la fața locului fiind descrise și fotografiate acele șervetele.

Instanţa de fond nu a insistat asupra acestor aspecte, existând un dubiu privind persoana în posesia căreia se afla briceagul înainte de comiterea agresiunii.

Scena agoniei victimei în fața blocului acesteia a fost descrisă de câțiva martori, care au observat rănile lui C., ulterior materializate în rapoartele de constatare medico-legale. Astfel, martora I., vecina inculpatului C., l-a văzut venind pe picioare, pe acesta până în faţa blocului unde s-a prăbușit. Martora a declarat la procuror că nu a văzut niciun cuțit, ci că victima sângera și că la fața locului s-a strâns mai multă lume. În prezent martora este decedată, iar la momentul comiterii faptei aceasta avea în jur de 84 de ani.

Martorul O., a declarat în faza de urmărire penală că:" La un moment dat îl văd venind aplecat pe C. dinspre Piața R. P., l-ar fi sprijinit să nu cadă, observând că este înjunghiat".

În ședința de judecată inculpatul a invocat mai multe apărări care au fost analizate punctual de instanță;

I. Susținerea că victima, la momentul spargerii geamului a încercat să pună în pericol viața sau integritatea corporală cel puțin a inculpatului A., nu a rezultat din probele administrate în faza de urmărire penală, acesta venind în contextul afirmației că folia de protecție a geamului mașinii a fost căzută, de pe geam.

Procesul-verbal de cercetare la faţa locului nu a făcut referire la folia aplicată pe geamuri dacă atârna în exteriorul mașinii. Din planșele foto, a rezultat însă că bucăți de geam, posibil cu folie sunt în interiorul mașinii. Din pozele de la filele d.u.p., nu a rezultat că folia ar fi căzut în afara mașinii. Ca atare instanţa de fond a considerat că nu se susține teza potrivit căreia victima, după ce a spart geamul a băgat mână în mașină cu intenția de a-l lovi pe inculpat, și când și-a retras mână, aceasta folie ar fi ieșit în afară. Instanţa de fond nu neagă faptul că dat fiind rezistența unei folii și rolul acesteia, geamul nu putea fi spart decât de un corp metalic. În declarația dată, martorul N., cel care a efectuat cercetarea la faţa locului, a declarat că a văzut cioburi numai în mașină, aspect confirmat de martora D. care atesta că au căzut pe ea cioburile.

Susținerea avocatului R. că folia ar fi fost aplicată pe partea exterioară a geamului mașinii, nu are susținere din punct de vedere tehnic, întrucât aceasta se aplica pe interiorul geamului tocmai pentru a nu se zgâria.

II. Faptul că inculpatul a fost atacat de victima și că a avut mai multe leziuni a rezultat din mai multe probe administrate în faza de urmărire penală și judecată: din planșa foto, iar teza că inculpatul a fost la un moment dat în genunchi din fotografie. Mai mult, la dosarul de urmărire penală sunt pozele depuse de inculpat, prin care se atestă lovituri la ochi, genunchi, gleznă, mână.

Starea fizică a lui A. după incident a fost descrisă "la cald" de către D., "acesta venea dezorientat", acesta" a fost sprayat", declarație ce se coroborează cu cea a inculpatului și cu șervețelele fotografiate de criminaliști la faţa locului. Totodată, martora a susţinut că inculpatul era "foarte panicat și speriat", poziție care și-a menţinut-o și în fața instanței. Potrivit declarației, palma îi este tăiată, iar martora D. încerca să îi pună comprese. Tăietura a fost descrisă ulterior în rapoarte medico - legal și fotografiată.

Referitor la celelalte leziuni ale inculpatului, instanţa de fond a reţinut că, potrivit expertizei medico-legale materializată în raportul nr. 2936/II.i/234/2015, a rezultat că leziunile inculpatului A. s-au produs prin cădere pe un plan rugos și prin lovire cu corp dur sau obiect înțepător.

Prin urmare, instanţa de fond nu exclude căderea în genunchi a inculpatului, în timpul agresiuni ci, din contră, consideră că aceasta a avut loc.

Conform acelei expertize, leziunile nu i-au pus în primejdie viața inculpatului, iar din punct de vedere al mecanismului de producere a rănilor s-a apreciat ca poziția victima - inculpat a fost inițial față în față, iar ulterior a fost variabilă în timp.

III. Referitor la apărarea invocată de avocații inculpatului în sensul că acesta s-ar fi aflat în situația persoanei care uzitează de procedura infracțiunii flagrante prevăzute la art. 456 C. proc. pen., prima instanță a reținut că nu are sustenabilitate întrucât, prin raportul întocmit de către lucrătorii de poliţie, s-a reținut că A. le-a relatat că "l-a ajuns din urmă și s-au luptat, în cursul luptei A. l-a dezarmat de cuțit pe agresor și l-a înjunghiat de mai multe ori la nivelul spatelui, în cele din urma agresorul a reușit să fugă", reieșind cert că A. s-a dus să îi dea o lecție, iar după ce l-a înjunghiat nu l-a mai urmărit pentru a-l prinde și a-l prezenta autorităților".

La fila document "fișa intervenție la eveniment", se relatează în aceeași notă că: "A. l-a imobilizat, i-a smuls cuțitul, l-a atacat și l-a înjunghiat la rândul său, în cele din urma agresorul a reușit să scape și să o ia în direcția str. P." . Din cele două documente enunțate nu rezidă că ceva anume l-a împiedicat pe A. să îl urmărească după înjunghiere pe agresor și să îl ducă în fața poliției, în contextul în care rănile sale erau superficiale.

A. fugea după victima, aspect ce a reieşit din mai multe mijloace de probă care denota dorinţa inculpatului de a-i aplica o corecție. Astfel, declarația martorei D. este completată cu depoziția martorului K. care relatează că cel de-al doilea bărbat fugea după primul.

În sensul fugăririi victimei de către A., este și declarația martorei J. care a susţinut că "a fost prins din urmă de tânărul care îl urmărea, am văzut când cel de a-l doilea l-a prins pe primul de undeva din zona sub braț", depoziție ce contrazice susținerea inculpatului că victima a lovit prima cu pumnul, în contextul în care inculpatul l-a apucat pe C. de sub braț. Modul în care a procedat la contactul cu victima rezidă din conversația interceptată de PT Bihor, în baza autorizației emisă de Tribunal; la care am mai făcut referire.

Din declarația martorei J. a rezultă că i-a văzut ce cei doi fugărindu-se,"cel din urma fugea amenințător "după primul" și că cei doi au traversat în fugă strada.

Martora L. a arătat că "am văzut fugind două peroane de sex masculin care s-au și ajuns una pe alta în acel loc, persoane care au început să se bată reciproc, declarație ce se coroborează cu înregistrarea apelului la 112.

Faptul că a fugit după victimă o recunoaște la 112 și inculpatul: "Da da, am fugit, l-am prins pe el și l-am bătut, l-am sprayat și m-o tăiat şi pe mine", declarații ce se coroborează cu profilul psihologic conturat de psihologul "angajat" de inculpat să îi realizeze caracterizarea.

Prima instanță a apreciat că rezultă în mod clar că inculpatul nu a avut intenția de a-l prinde pe agresor și a-l deferi organelor judiciare întrucât, după altercație, agresorul fuge, dar foarte interesant, inculpatul nu se ia după el, pentru a-l demasca sau pentru a-l imobiliza și a-l duce în fața autorităţilor. A. nu țipa după ajutor, A. și-a făcut singur dreptate, concluzie întărită instanței chiar de înscrisul psihologului.

Faptul că inculpatul (fire colerică, punitivă) voia să îi aplice o corecție victimei este confirmat și din interpretarea testului poligraf, în ceea ce privește întrebarea nr. 9. şi anume" După ce l-ai deposedat de cuțit pe C. ai vrut sa te răzbuni să îl omori?".

Expertiza poligraf relevă, însă, la întrebarea "În încăierarea cu C., ai avut intenția să îl omori?" că răspunsul "NU "este sincer, însă acest raport este unul pro causa, prezentat de inculpat, nefiind încuviințat de procuror.

Chiar și apărarea recunoaște în concluziile scrise că în speță este vorba de o acțiune ilicită de distrugere, bunul neputând fi recuperat decât prin plata unui echivalent, însă din probele administrate a rezultat că după ce l-a înjunghiat pe victimă, A., l-a lăsat să fugă nefiind interesat să îl demaște.

IV. Apărarea inculpatului potrivit căreia victima împreună cu martorii O. și G. ar fi vrut să îl tâlhărească.

Prima instanță a arătat că teza planului comiterii unei tâlharii de către victima C., martorul G. şi martorul O. nu poate fi examinată în prezenta cauză, fiind învestită cu infracțiunea de omor.

Declarațiile inculpatului, privind contactele cu martorul G. se coroborează parțial cu declarațiile martorului G. și cu analiza efectuată de UTAI, rezultând că, în ziua de 2 decembrie 2013, au loc. convorbiri între C. şi G., la orele 13.06 și ulterior la orele 16.59, posibil înainte de întâlnirea avută de victima C., cu martorul G. La orele 17,29 potrivit analizei, UTAI telefonul lui C. iese în afara rețelei. Telefonul victimei nu s-a aflat în nici o celulă toată luna decembrie, aspect ce poate reliefa interferența a doua antene, astfel încât datele de trafic vizându-l pe acesta pot fi utilizate și coroborate doar parțial. La orele 17,31, A. este apelat de martorul G., pentru a fi întrebat (ipotetic, unde este și dacă are un anumit telefon a se vedea declarația martorului), urmând ca în următoarea jumătate de ora să aibă loc. conflictul dintre victima și inculpat, conflict soldat cu decesul lui C.

Localizarea în timp a incidentului este dată de apelarea numărului unic 112 de către o martoră la orele 18,05, care anunța, urmărirea în fugă dintre cei doi protagoniști ai altercației, respectiv de apelarea aceluiași număr la orele 18.10 de către inculpatul A., din celula Sovata, celula activă pe o raza de 10 km, care are în acoperire atât zona Hotelului S.

Prezența celor doi prieteni ai victimei în zona, lipsa unui mobil în comiterea agresiunii asupra geamului mașini, nu constituie elemente de fapt care să acrediteze, la acest moment în lipsa unei cercetări penale, teza unui jaf și să ducă la exonerarea de răspundere penală a inculpatului pentru fapta săvârșită.

Instanţa de fond a efectuat această interpretare pentru a nu îngrădi dreptul la apărare și a exploata toate apărările inculpatului, însă, la momentul comiterii agresiunii, inculpatul nu era conștient că a fost atacat de C., acesta având fața acoperită cu glugă și fular, și, pe cale de consecință, la acel moment nu ar fi putut anticipa mintal planul pe care îl invocă acum.

Faptul ca decedatul a avut la el fular, mânuși, geaca cu glugă sau că și-a închis telefonul, respectiv că la câteva momente de la apelul 112 apar martorii O. şi G., în fața blocului decedatului sunt aspecte asupra cărora instanţa nu se poate pronunța. Atribuția era a procurorului care avea obligația să elucideze aceste aspecte și să dea o soluție cu privire la aceste potențiale fapte cu atât mai mult cu cât la dosarul de urmărire penală exista un memoriu al inculpatului A. Parchetul nu a dat o soluție nici cu privire la fapta de distrugere a geamului, cu toate ca martorul N. afirma în faţa procurorului că aceștia au efectuat cercetarea criminalistică cu privire la fapta de distrugere.

Teza avansată de apărare cum că martorul G. a stat lângă victimă și nu l-a lăsat să vorbească cu polițiștii pentru ca nu cumva să relateze existența unui scenariu, nu are sustenabilitate. S-a reţinut, din declarațiile martorilor (polițiștii) și ale martorului G., că între F. şi martorul G. a existat o discuție pe tema sosirii salvării și pe tema faptului că starea victimei se agrava.

O parte din cele susținute de martorul G., privind starea critică a pacientului, se aud pe înregistrarea de la 112. Instanţa de fond a constatat că, indiferent cât de dur ar fi fost G., cunoscut de avocații apărării în lumea interlopă, acesta clachează, se teme, de ceea ce vede, aspect ce se poate remarca după vocea acestuia. La acel moment când victima agoniza neputând silabisi decât "frig, frig", interogarea ei de poliție ar fi fost mai mult chinuitoare pentru aceasta.

Faptul că victima la momentul la care trece pe lângă mașina inculpatului are un rucsac, în opinia, apărării, ar denota că l-ar fi luat cu sine pentru a sustrage telefoanele aflate în mașina la A., or dacă aceasta era ipoteza unei tâlharii, pretinșii complici puteau interveni la rândul lor mascați să ia telefoanele în timp ce inculpatul se bătea cu victima, indiferent că la mașina mai rămăsese o persoana de sex feminin.

S-a invocat principiul oficialității cercetării infracțiunilor de tâlhărie și furt, considerându-se că nu le este imputabilă neformularea unei plângeri penale în decurs de trei ani pentru infracțiuni de tâlhărie sau furt, însă inculpatul putea formula o plângere explicită cu privire la aceste aspect, chiar și la unitatea de Parchet inferioară care era competentă să cerceteze pretinsele fapte.

Instanţa de fond nu a ajuns la concluzia că autoturismul x, condus de A., a fost urmărit de un auto marca y negru înainte de producerea crimei. Acest aspect pe care apărarea îl susține prin capturile foto de pe înregistrările camerelor de supraveghere nu poate fi dovedit în această faza procesuală din lipsa clarității și întrucât instanţa de fond nu poate analiza ipoteza tâlhăriei nefiind sesizată cu aceasta.

V. Apărarea inculpatului privind comiterea omorului de către o terță persoană este şi ea nefondată. Astfel, din cercetarea judecătorească efectuată coroborată cu probele administrate în cursul urmăririi penale a rezultat inexistența unei terțe persoane care să fi agresat victima.

Martora protejata T. a declarat că l-a văzut pe C., ținându-se de gardul din faţa blocului, a crezut că este în stare de ebrietate, l-a văzut făcând câțiva pași până la interfon, că au apărut doi bărbați care se cunoșteau cu victima și care îi spuneau "fratele meu", astfel încât, din depoziția sa nu a rezultat că a fost o terță persoană înainte de venirea lui G., care să îi fi aplicat vreo lovitură în fața blocului.

Cel de-al doilea bărbat care s-a apropiat de locul unde agoniza victima era martorul O., aspect ce a reieşit și din declarația data de G. cu care acesta din urma se îndrepta spre locuința lui C.

Instanţa de fond nu are explicații cu privire la declarația pe care această martoră o da instanței, cum că nu mai a menţinut declarația dată la procuror privind suma de 10000 euro, pe care ar primi-o dacă s-ar întâlni cu A.

Instanţa de fond a apreciat că martora cu identitate protejată nu este sinceră, nu are nici o explicație pentru care nu încunoștințează procurorul, ulterior, că a fost protagonista unei glume făcute de fratele ei la momentul la care ar fi afirmat că i s-ar fi promis 10.000 euro pentru a se întâlni cu inculpatul A.

Aceeași martoră pare o persoana instabilă emoțional, nu știe (în faţa instanței), dacă a venit sau a plecat un băiat în fuga din fața blocului unde agoniza victima, dar, instanţa de fond a dedus, din probele testimoniale administrate în cauză, că se refera la prietenul lui G., martorul O. Cert este că martora a încălcat prevederile Legii nr. 682/2002 privind protecția martorilor, întrucât nu a fost pe deplin sinceră în fața instanței.

Mai mult martorul O. în faza de urmărire penală, mai precis în luna mai 2016, a declarat faptul că s-a dat jos cu G. din mașină și au mers în fața lui C., astfel încât a auzit întrebările pe care C, i le punea, că l-a auzit pe C. având o respirație "tip horcăit", aspect ce duce la concluzia ca a fost lângă el, astfel încât susținerea martorei cu identitate protejată pare incertă.

Martora I., audiată în faza de urmărire penală, era născută la 16 februarie 1929, iar la data audierii a avut o vârstă înaintată. Instanţa de fond a apreciat că nu era ancorată în realitate la momentul declarației: "în urmă cu mai mult timp, nu știu luna și nici dacă era dimineața sau seara eram acasă stăteam în camera privind pe geam". Martora a declarat că nu a văzut pe nimeni să vina în spatele lui C. cu un cuțit sau briceag. Martora fusese audiată în contextul în care, cu ocazia unei înregistrări audio făcute de avocații parții civile a relatat că o terță persoana l-a înjunghiat pe C., în fața scării.

Cu privire la aceasta declarație audio transcrisă în limba română, instanţa de fond a reţinut că este una extrajudiciară, nesusținută nici în fața procurorului de martoră, iar întrebările puse acesteia erau foarte sugestive.

Totodată martora cu identitate protejata T. a atestat faptul că persoana în vârstă de la etajul unu care ar fi relatat acest aspect a avut probleme de vedere.

S-a marşat de către apărare, ca urmare a acestor două declarații subiective, pe faptul că în faţa blocului unde locuia, victima și unde aceasta era căzută existau petele de sânge și se susține că aceleași urme de sânge nu au fost găsite în locul ipotetic în care ar fi avut loc. bătaia. S-a concluzionat astfel greșit de apărare că înjunghierea ar fi avut loc. în faţa blocului. Este și firesc ca sângele să se găsească în fața blocului în primul rând pentru ca victima era căzută acolo, agonizează acolo și sângele începe să se scurgă. O explicație pentru faptul că nu s-a găsit sânge la locul bătăii este faptul că altercația a durat maxim câteva minute (loc neidentificat exact nici în procesul verbal de cercetare la faţa locului și nici în fotografii).

Altercația este localizată temporar între apelurile la 112 ale martorei L. (18.05) care îi vede pe cei doi protagoniști că se fugăresc și că un bun cetățean anunță incidentul și primul apel al lui A. la numărul unic de urgență 112 (la ora 18.10). Este vorba de aproximativ 5 minute în care inculpatul se întoarce la mașina și formează numărul cu ajutorul martorei D., pentru că nu vedea, fiind sprayat. (a se vedea ambele declarații martor și inculpat).

S-a concluzionat de instanţa de fond că loviturile au fost fulgerătoare, unele mici, altele mari profunde, dar cuțitul a trebuit să penetreze îmbrăcămintea victimei (geaca, bluza maieu), care a îngreunat (inclusiv temporar), ieșirea sângelui, şi astfel, se explica ipotetica lipsă a sângelui, la potențialul loc al agresiunii (loc neiluminat, umbrit de pomi).

Faptul că nu a fost găsite urme de sânge la locul luptei ridica o problemă cu privirea efectuării cercetării la faţa locului. Declarația martorului N. ofițer criminalist (cum ca au căutat colegi pe traseu, şi enumera străzile (...) și nu au găsit urme) nefiind în măsură să remedieze viciul cercetării efectuate la fața locului.

Organele de urmărire penală, chiar cu lumina artificială trebuiau să fotografieze locul în care inculpatul a susţinut și indica că s-a bătut cu victima, chiar dacă acesta ipotetic nu conținea urme de sânge.

Instanţa de fond nu a contestat realitatea declarațiilor celor doi polițiști F. și E., care a declarat că nu au văzut urme de sânge în acel loc. (nu intra în atribuția acestora să le identifice), însă dat fiind gravitatea infracțiunii, cercetarea la fata locului trebuia efectuată fără a crea dubii.

Instanţa de fond a apreciat că probele de vinovăție sunt certe, sigure și complete. Apărarea interpretează trunchiat declarația martorului G. și anume: "dacă eu nu îl găseam poate nu îl găsea nimeni", neexistând dubii ca o terță persoană l-a înjunghiat pe C. Martorul nu este un intelectual, termenii folosiți sunt specifici mediului stradal, iar sensul expresiei folosite a fost că dacă acesta nu ar fi venit el, este posibil ca victima să fie găsită moartă.

Pe de altă parte faptul că inculpatul a avut o atitudine relativ constantă în cursul procesului penal nu este de natură a făcut pe deplin credibil in integrum toate apărările sale, potrivit art. 103 C. proc. pen. probele fiind supuse liberei aprecieri a organelor judiciare, instanţa având obligația să decidă motivat cu privire la toate probele evaluate.

Faptul că inculpatul a vrut să dea declarație în seara crimei fără avocat în sediul poliţiei nu denotă că tot ce a relatat a fost real în totalitate, ci faptul că nu s-a sustras urmăririi penale și a avut o atitudine sinceră pe care instanţa de fond a avut-o în vedere. Mai mult la acel moment acesta nu a avut nici măcar calitatea de suspect sau învinuit.

Astfel, teza avansată de către apărătorul Ţ., cum că victima ar fi fost ucisă prin aplicarea unui cuțit în spate în faţa blocului de către o terță persoană nu are sustenabilitate. În concluzie, instanţa de fond nu a putut trage concluzia că altcineva l-a înjunghiat pe C. în faţa scării.

VI. Apărarea inculpatului privind teza legitimei apărări avansate de către primul procuror de caz. Înainte de toate aceste aspecte, instanţa de fond a reţinut că în cauză nu s-a dat niciodată o soluție de scoatere de sub urmărire penală. Din actele de la dosar s-a reţinut că în ziua de 2 decembrie 2013 a fost începută urmărirea penală față de A., pentru infracțiunea prevăzută la art. 174 raportat la art. 175 alin. (1) lit. i) C. pen. (1969), însă nu a fost pusă în mișcare acțiunea penală. Ulterior, la 10 noiembrie 2015 s-ar fi pus în mișcare acțiunea penală față de inculpat de către un alt procuror, însă pentru infracțiunea prevăzută la art. 188 raportat la art. 189 alin. (1) lit. h) C. pen., în contextul în care inițial se efectuau cercetări pentru un omor comis în public.

Consultările efectuate de procurorul U., cu alți doi procurori în materie de legitima apărare nu constituie elemente asupra cărora instanţa de fond ar trebui să statueze. Este adevărat ca lecturând cererea de abținere, instanţa de fond remarcă că respectivul înscris este primul document în care procurorul de caz a făcut vorbire de o potențială depășire a legitimei apărări, însă concluziile acestea nu sunt agreate de instanţa de fond pentru considerentele pe care le va dezbate pe larg la paragraful consacrat legitimei apărări.

Instanţa de fond şi-a fundamentat soluția pe baza probelor administrate în fața acesteia sau a probelor necontestate din faza de cercetare penală, în baza legii, a jurisprudenței și doctrinei. Nu are relevanta aspectul că un număr de trei procurori ar fi apreciat că în cauză sunt incidente prevederile care reglementează legitima apărare sau depășirea acesteia. Instanţa de fond nu comentează motivele pentru care un procuror formulează cerere de abținere și nici de ce un alt procuror a admis acestuia cererea, obiectul judecății trebuind să se mărginească la fapta și la persoana care sunt deferite instanței, potrivit art. 371 C. proc. pen.

VII. Solicitările de efectuare a unor expertize respinse în faza de judecată.

Instanţa de fond a lămurit problema temeiului respingerii cererii de probațiune, cu expertizele solicitate, la termenul din data de 24 octombrie 2016 și anume a art. 100 alin. (4) lit. d) C. proc. pen. Din lecturarea considerentelor încheierii din 24 octombrie 2016, a rezultat că instanţa a avut în vedere că, raportat la obiectul infracțiunii, au fost administrate probe suficiente. Pe cale de consecință s-a constatat că temeiul în baza cărora au fost respinse cererile de efectuare a expertizelor este art. 100 alin. (4) lit. b) C. proc. pen., fiind vorba de o evidentă eroare materială.

Analizând expertizele efectuate în cauză în faza de urmărire penală, coroborate cu certificatele de constatare, cercetările la fața locului s-a reţinut că:

a) Potrivit expertizei medico legale materializată în raportul nr. 2937/Iii/235/2015 a rezultat că leziunile de pe brațul defunctului C. nu s-au produs prin mușcătură de om ci prin lovire cu un corp dur.

b) Potrivit expertizei medico - legale materializată în raportul nr. 2936/II.i/234/2015, leziunile de la nivelul palmei stângi - reprezentând plăgi tăiate s-au putut produce prin acțiunea unui instrument tăietor - înțepător. Expertiza a constatat faptul că constatările medico - legale nu releva "vreo acțiune transfixianta" a obiectului tăietor sau înțepător. Expertiza nu exclude posibilitatea automutilării inculpatului.

Potrivit expertizei medico-legale materializată în raportul nr. 2936/II.i/234/2015, a rezultat că leziunile inculpatului A. s-au produs prin cădere pe un plan rugos, şi prin lovire cu corp dur sau obiect înțepător.

c) Expertiza genetică judiciară e materializată în raportul nr. A 15/2426/2015, şi concluzionează că: "caracterele genetice ale lui A. nu se regăsesc între caracterele genetice evidențiate pe probele menționate în materialul de analiză, de pe bluza de trening a decedatului."

În suplimentul la acest raport a rezultat că urmele de sânge care s-au regăsit pe bluza de trening sunt identice cu cele de pe geaca și maieul victimei, neaparținând inculpatului.

Aceste aspecte însă nu exclud ideea ca după ce A. a fost tăiat la mână, l-ar fi prins pe C. cu mâna sângerândă de haina, întrucât la contractarea mușchilor palmari, ca urmare a strângerii pumnului, sângele nu poate curge fiind obstrucționat.

Examinând certificatul medico - legal, instanţa de fond a reţinut că pe corpul victimei s-au identificat un număr de 30 de leziuni produse în altercație: împunsături, tăieturi, excoriații (zgârieturi), placarde, echimoze (pete ce pot fi de la culoarea brun închis, violaceu până la galben verzui, în funcție de oxidarea sângelui). Folosirea cuțitului/briceagului de inculpat asupra corpului victimei este evidențiata la punctele (2, 4, 6, 11, 12, 13, 14, 15, 16, 18, 19, 20, 21, 25, 26); la punctele (2, 4, 6, 11, 12, 14, 15, 16, 18) se evidențiază un număr de 9 împunsăturile de cuțit; la punctele (13, 19, 25, 26) se evidențiază un număr de 4 excoriații produse de cuțit; la punctele (20 şi 21) sunt evidențiate tăieturile de cuțit. Loviturile de cuțit în zone vitale sunt trei fiind evidențiate la punctele (15, 16, 18). Leziunile produse în spatele victimei sunt evidențiate la punctele (4, 14, 19, 20, 2), însă cele de la punctele 19-21 reprezintă excoriații, iar cele de la punctele 4 şi 14 tăieturi - împunsături.

Instanţa de fond a reţinut concluzionând că victima a decedat ca urmare a aplicării a 3 lovituri de cuțit în zone vitale (hemitorace stâng-organ afectat plămânul, hemitorace pe linia axială medie, abdominal).

Radiografiind întregul plan al urmelor de violenţă instanţa de fond a respins ca irelevantă efectuarea unei expertize medico-legale care ar fi putut duce doar la tergiversarea soluționării cauzei, în cauză existând suficiente probe pentru a dispune o soluție în cauză.

Pe cale de consecință, instanţa de fond nu a putut fi de acord cu formularea Parchetului din descrierea faptei din rechizitoriu potrivit căreia inculpatul:

" i-a aplicat multiple lovituri de cuțit, în zone vitale ale organismului.", întrupat multe lovituri de cuțit au vizat zone neletale, iar unele dintre acestea au fost simple zgârieturi, potrivit interpretării efectuate mai sus.

Instanţa de fond a respins cele două expertize judiciare ca fiind nerelevante la momentul solicitării, în cauză administrându-se suficiente probe, dat fiind faptul că inculpatul de la început chiar din faza de urmărire penală a învederat că nu se simte vinovat, întrucât se afla în legitimă apărare. Cât privesc concluziile expertizei medico-legale extrajudiciare, pe care le va valorifica ca pe un înscris, instanţa de fond a apreciat că acestea erau inutile cauzei. Instanţa de fond după citirea actelor medico-legale, coroborate cu probele testimoniale, fotografiile efectuate, a concluzionat că afirmațiile formulate de expert V. sunt veridice, însă aceleași concluzii le-ar fi tras și în lipsa acestui înscris.

Bunăoară, din probe s-a stabilit că inculpatul a avut o poziție în genunchi față de victima la un moment dat (când acesta a fost agresat cu cuțitul la gamba) și că victima a fost în ortostatism cu fața la inculpat. S-a mai concluzionat și fără acest înscris că poziția în lupta a fost dinamică, că și victima a căzut pe genunchi de cel puțin 5 ori dat fiind placardele pe care le-a avut la genunchi, respectiv ca ambii combatanți au avut o poziție fie sus fie jos pe asfalt. Instanţa de fond nu a negat că leziunile de pe spatele victimei, dat fiind superficialitatea lor, două fiind sub forma de tăiere, puteau apărea în pozițiile inculpat - victimă față în față, inculpat față-victimă lateral sau ambii căzuți față în față cu victima deasupra.

Toate aceste concluzii însă nu susțineau teza legitimei apărări sau depășirii acesteia, expertizele solicitate în cauza fiind absolut inutile. Pe cale de consecință instanţa de fond a apreciat că nu se impunea efectuarea acestei expertize medico-legale.

Cât privește expertiza genetică, inculpatul a solicitat să se examineze întreaga geacă, purtată de către victima la momentul comiterii infracțiunii, întrucât, potrivit descrierii comisarului W., care a examinat acest obiect de vestimentație, geaca ar fi avut mai multe tăieturi, iar în jurul lor s-ar fi găsit urme de culoare brună. Or, inculpatul solicită la acest moment o completarea a raportului de expertiză genetică, în contextul în care a avut posibilitatea să o ceară în faza de urmărire penală, imediat după ce a vizualizat raportul. Mai mult examinarea genetică a gecii avute de către victimă, care conținea pete brune nu este utilă cauzei dat fiind faptul că instanţa de fond nu a îmbrățișat teza automutilării presupusă de către Parchet, potrivit căreia automutilarea nu ar fi fost exclusă.

Instanţa de fond nu a fost de acord cu susținerea rechizitoriului privind lupta dusă între victima și inculpat, apreciind din totalitatea probelor administrate că între cei doi combatanți a existat o lupta energică, grea, fiind posibil ca, în altercație, inculpatul să pareze lovitura de cuțit cu palma, producându-i-se leziuni, cu toate că acestea nu se găseau pe haina victimei, dat fiind ca prin strângerea pumnului exista posibilitatea contractării musculaturii cu consecința directă asupra obstrucției circulației sanguine.

Acest aspect privind inutilitatea expertizelor s-a confirmat ulterior, instanţa de fond apreciind probele administrate atât în faza de judecată, cât și în faza de urmărire penală.

Cu referire la constatările medico-legale, faptul că victima a avut pe spate o tăietură orizontală, ar putea denota și aspectul că la momentul aplicării ei de către inculpat, inculpatul să fi stat faţă în față cu victima și în timp ce se băteau inculpatul să înconjure cu mâna partea superioară a corpului victimei şi să o secționeze pe spate. Nu este exclus ca victima ar fi fost căzută peste inculpat, iar în același moment așa cum am descris şi mai sus, trecându-şi mâna peste spatele victimei să o fi tăiat pe aceasta.

Din raportul medico-legal inițial nu se poate stabili succesiunea loviturilor, dar rezultă că tăieturile sunt produse în mod dinamic, aspect ce denotă că în funcție de fazele luptei, că victima și inculpatul au avut pe rând o poziție dominantă, respectiv una dominată. Deși inculpatul, după dezarmarea victimei de cuțit, fiind tăiat, putea să fugă, să urle după ajutor, la acel moment nemaiavând importanță valoarea unui geam spart, a ales însă să ducă lupta până la capăt, până când - potrivit declarației sale - victima fuge pe picioarele ei, sărind două rânduri de arbuști.

Apărarea avocatului X., cum că inculpatul provine dintr-un mediu în care trebuie să se mențină pe poziție, nu poate fi primită, fiind interpretată de instanţa în defavoarea sa întrucât dacă inculpatul, după ce a luat cuțitul, ar fi fugit sau ar fi încercat să îl demaște pe agresor, prin descoperirea capului, nu s-ar fi ajuns la rezultatul de astăzi.

Inculpatul este o persoană inteligentă, aspect ce a reieşit din raportul psihologului, care se descurcă în activitatea comercială prestată (mulți martorii atesta că este cunoscut ca dealer de telefoane), iar instanţa de fond a apreciat că aceasta nu și-a pierdut rațiunea și şi-a dat seama și la momentul încăierării că poate produce vătămări mai grave victimei.

Starea de tulburare la care a făcut referire inculpatul nu are sustenabilitate, el dorește să domine, este impulsiv, este o persoană care pedepsește. Deși se inserează în același raport extrajudiciar faptul că inculpatul nu și-ar fi dat seama de acțiunile sale, instanţa de fond a avut în vedere că acesta este un raport pro cauza, care a fost valorificat de instanţă ca o simplă caracterizare.

Instanţa de fond nu a dispus din oficiu efectuarea unei expertize psihiatrice sau psihologice întrucât nu a avut dubii asupra stării în care se afla inculpatul la momentul la care s-a bătut cu victima. Instanţa de fond, potrivit declarațiilor inculpatului, coroborată cu declarațiile martorilor care au văzut victima urmărită de acesta, concordant cu rapoartele medico-legale, a considerat că inculpatul s-a dus să îl tragă la răspundere pe cel care i-a spart geamul.

Prin urmare, s-a apreciat că art. 2 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului cu trimitere la legitima apărare nu este incident în ipoteza de față întrucât nu exista probe din care să rezulte că, la mașină, când a spart geamul, victima să fi pus în pericol viața inculpatului sau a martorei. Instanţa de fond a reţinut că a fost o agresiune împotriva unui bun, un geam înfoliat spart, care ar fi justificat un apel la 112. Acest geam spart nu justifica luarea din portiera a unui spray, acțiune conștientă, chiar dacă este luat în vederea urmăririi unei persoane mascate.

Inculpatul a avut telefoane în mașină, potrivit susținerilor martorei D., telefoane lăsate acesteia, mergând după agresor, astfel încât nu se mai poate vorbi de un atac material, imediat, injust, întrucât inculpatul se transforma în atacator. La fel se întâmpla și în cadrul scenei în care inculpatul a susţinut că victima ar fi vrut să îl lovească deasupra inimii cu cuțitul, iar acesta îl dezarmează preluând controlul. Instanţa de fond, din declarația inculpatului, coroborată cu juliturile sale la genunchi a concluzionat că, la un moment dat, inculpatul ar fi fost în genunchi în fața agresorului, însă, în luptă, poziția lor este dinamică, inculpatul putând ajunge în orice moment în genunchi. Mai mult, din analiza certificatului medico-legal al victimei, instanţa de fond a dedus că aceasta ar fi căzut în genunchi de vreo 5 ori (cele 5 placarde de la genunchi). S-a avut în vedere că declarația inculpatului este divizibilă şi retractabilă.

Or, din momentul dezarmării lui C. de briceag, atacul nu mai exista, iar apărarea începe să nu mai fie legitimă, transformându-se într-un atac. Instanţa de fond nu își explica de ce inculpatul nu a fugit, întrucât martorii (E., G.) atestă că îi era frica, îi tremura vocea. Frica inculpatului apare ca urmare a conștientizării gestului său, a urmărilor la care își imagina ca va fi suspus ulterior. În acest sens declarația lui, că a cerut să fie protejat de prietenii lui C.

A) Instanţa de fond a înlăturat apărarea invocată de inculpatul A. privind incidența legitimei apărări condițiile acesteia nefiind îndeplinite.

Examinând acțiunile de atac și apărare intervenite între combatanți la momentul agresiuni instanţa de fond a reținut că atacul este material când pentru folosirea lui se folosește o forță fizică, iar în cazul de față inculpatul a fost atacat atât când s-a spart geamul autoturismului, cât și la momentul la care victima scoate un briceag pentru a-i aplica inculpatului o lovitură în zona hemitoracelui stâng.

Atacul este direct atât la momentul agresiunii exercitate asupra geamului mașinii cât și atunci când victima încearcă atacarea inculpatului cu cuțitul în zona hemitoracică stângă.

Atac imediat şi injust este atacul în desfășurare (ex spargerea geamului sau pe cale să se producă, înjunghierea inimii). Din punct de vedere al injusteții atacul provoacă o paguba în primul caz şi este pe cale să provoace o vătămare corporală fizică în cel de al doilea caz.

Apărarea însă este depășită din momentul dezarmării victimei, A. devine agresor.

Este adevărat că nu exista o regula care să estimeze unde se termina proporția apărării și unde începe disproporția. De obicei la stabilirea acesteia se au în vedere mijloacele folosite, împrejurările în care s-a desfășurat atacul și acțiunea de apărare, forța fizică a combatanților, evaluările teoretice realizându-se la finalul consumării ambelor acțiuni.

Instanţa de fond a apreciat că nu există nici o justificare logică pentru faptul că inculpatul a aplicat mai multe lovituri de briceag numitului C., după ce în prealabil l-a deposedat de arma crimei, considerând că, după dezarmare, inculpatul se transformă în atacator, astfel încât nu a existat o apărare proporțională.

Proporționalitatea apărării cu gravitatea pericolului și cu împrejurările în care s-a produs atacul a fost analizată de instanţa de fond prin compararea elementelor de circumstanță vizând "excesul justificat de apărare", care presupune depășirea proporționalității apărării ca urmare a stării de temere și tulburare a făptuitorului, prin comparație cu "excesul scuzabil de apărare", care implică depășirea proporționalității apărării ca urmare a stării de indignare, de revoltă declanșată de victimă, prin atacul injust.

Din cercetarea judecătorească a rezultat că acţiunile inculpatului, înarmat cu un cuţit împotriva victimei, nu se pot constitui ca şi apărare, ci dimpotrivă ca şi o continuare a atacului iniţial, pornit de inculpat asupra victimei pe care a ajuns-o pe drum și pe care a deposedat-o de cuțit.

Tribunalul a apreciat că inculpatul a lovit-o pe victimă de mai multe ori cu cuţitul producându-i leziunile constatate prin raportul de constatare medico-legală nr. 3504/III/437 din 03 decembrie 2013, dintre care 3 lovituri penetrante hemitorace, 1 deasupra inimii - zona claviculara şi 1 subaxilară chiar în zona inimii - precum şi 1 lovitura sub zona inimii în peretele abdominal la aproximativ 5 cm superior de spina iliaca anteroposterioara, dar toate în partea stânga a corpului victimei), rănile fiind evidențiate și în fotografiile întocmite cu ocazia autopsiei cadavrului.

La același subpunct al diferenței de proporționalitate a apărării lui A. față de atacul lui C. este relevant a aminti rezultatul care se consemnează în rapoartele medico-legale.

a) Potrivit raportului de constatare medico-legală nr. 3503/IIa/55 din 02 decembrie 2013, s-a arătat că "numitul A. prezintă leziuni posttraumatice din 2 decembrie 2013; Leziunile s-au produs prin lovire cu corp contondent și acțiunea unui corp tăietor, urmată de cădere; Poziția ipotetică a victimei-agresor a putut fi inițial față în față, ulterior a fost variabilă în timp, necesită 6 (șase) zile de îngrijiri medicale dacă nu survin complicații și nu au pus în primejdie viața victimei."

Faptul că rănile suferite de inculpat au fost superficiale a rezultat din concluziile expertizei genetică judiciară, având ca obiective stabilirea profilului genetic al probei judiciare, mai precis, stabilirea profilului genetic de pe bluza de trening a defunctului C. (articolul de îmbrăcăminte care poartă cele mai multe urme ale altercației dintre părți, chiar dacă nu era îmbrăcat la exterior în timpul agresiunii) și compararea acestuia cu profilul ADN de referință aparținând numitului A. În concluziile raportului întocmit de către experți din cadrul Institutului Național de Medicină Legală Mina Minovici, s-a arătat că, caracterele genetice din profilul de referință al numitului A. nu se regăsesc între caracterele genetice evidențiate pe probele analizate. Astfel, s-a stabilit, prin mijloace științifice, că pe bluza victimei C. nu există urme de sânge aparținând inculpatului A.

b) Mai mult concluziile raportului de constatare medico-legală nr. 3503/IIa/55 din 02 decembrie 2013 nu a confirmat susţinerile inculpatului privind muşcătura aplicată pe antebraţul victimei susţinându-se că mecanismul de producere al leziunilor de violenţă descrise a fost cel al lovirii "active cu un corp înțepător - tăietor cu vârf, o muchie rotunjită şi o muchie ascuţită (posibil briceag)".

c) Faptul că au fost produse leziuni şi în alte părţi ale corpului - umeri, braţe, spate, reflectă o luptă care s-a dat între cei doi şi faptul că victima a reuşit să pareze sau să evite o parte a loviturilor, nicidecum că inculpatul a vizat zone non vitale. Dacă inculpatul a susţinut că a vizat zone non-vitale în încăierarea avută, această afirmație este contrazisă de loviturile cu efect tanataogenerator.

Or vizualizând certificatul medico-legal al victimei a rezultat că 2 lovituri i-au fost aplicate acesteia în spate de către inculpat, acesta mai având și două tăieturi (pozițiile 4, 14, 19, 20, 21 din certificat). Instanţa de fond a mai considerat, dat fiind întregul tablou al săvârșirii faptei, că nu are relevanță poziția în care aceste lovituri au fost aplicate. Elementele constitutive ale infracțiunii de omor persistă și în situația ipotetică în care victima ar fi deasupra inculpatului, iar inculpatul i-ar aplica în spate loviturile.

Cert este că Tribunalul a apreciat că la momentul la care s-a ajuns la aplicarea acestor lovituri deja inculpatul a ajuns să preia controlul faţă de adversarul său.

Mai mult mergând pe teza inculpatului că, respectivul cuțit ar fi aparținut victimei și inculpatul l-a deposedat de acest cuțit, în momentul deposedării de arma alba, atacul ar deveni proporțional cu apărarea. Deja din momentul aplicării primei lovituri de cuțit în orice zona a corpului nu se mai poate vorbi de o legitimă apărare, întrucât persoana ce se apăra devine atacator.

Teza modului deposedării victimei de cuțit avansată de inculpat este interesantă dar nu este exclusă, putând fi provocată în maniera descrisă de A., în condițiile în care inculpatul a susţinut că, deși tăiat la mâna stângă, cu acea mână, a prins cu două degete de lama cuțitului, a răsucit mâna și a reușit deposedarea concomitent cu mușcătura din încheietura mâinii lui C.

Petele de sânge brun roșcate, grupate neoxidate găsite lângă autoturism, aspect imortalizat în poze și în procesul verbal de cercetare la faţa locului, coroborată cu mențiunea din expertiza medico-legală cum că rana de la mâna inculpatului nu este transfixiantă şi că putea fi autoprovocată, nu sunt suficiente pentru ca instanţa de fond să concluzioneze că inculpatul și-a provocat rana în contextual în care martora D. afirma că este exclus ca inculpatul să se fi automutilat.

Instanţa de fond văzând rana inculpatului prezentată în sala de judecată a constatat că aceasta corespunde cu cea imortalizată în fotografie. Rana nu este una transfixiantă dar, după părerea instanței se putea produce la momentul la care inculpatul a încercat să îl deposedeze pe decedat de cuțit.

Instanţa de fond nu a fost convinsă de autoprovocarea rănii susținută de Parchet și partea civilă, în contextual existentei concluziilor expertizei genetice, care atesta că pe hainele agresorului-victima, nu s-au găsit pete de sânge, urme de ADN, a inculpatului, în condițiile în care acesta la urmărire penală ar fi declarat că l-a prins de haine cu mâna tăiată pe decedat.

Tot în sensul că tăietura nu a fost voluntară stă și declarația martorei D. care vede sângele și tăietura la mână și exclude ca inculpatul să se fi tăiat la mână în timp ce aceasta introducea blănița în mașina.

Faptul ca pe traseul până la mașină nu au fost găsite pete de sânge, faptul că nu au fost identificate pete de sânge în locul încăierării este o chestiune legată de modul în care s-a efectuat cercetarea la faţa locului. Având în vedere că inculpatul a avut tăietura în palmă este posibil ca sângele să nu fi început să curgă din cauza strângerii pumnului, până la momentul la care mâna s-a relaxat, după finalizarea agresiunii, când inculpatul a ajuns în faţa autoturismului. Acesta este însă un dubiu, iar potrivit principiului in dubio pro reo, acesta se interpretează în favoarea inculpatului.

Instanţa de fond nu a fost de acord cu concluziile formulate de apărare potrivit cărora: "în măsura în care atacatorul acționează pentru suprimarea vieții celui atacat, uciderea lui în apărare nu este disproporționată". Afirmația enunțată este una generală, și nu una particulară care să se plieze cazului judecat, întrucât rănile inculpatului sunt puține și superficiale pe când ale victimei sunt numeroase și plasate în zone vitale.

În schimb instanţa de fond a apreciat că s-ar fi putut evita confruntarea dacă inculpatul, la momentul la care s-a spart geamul, A. ar fi sunat la 112, iar la momentul deposedării victimei de cuțit, inculpatul putea să fugă sau să aplice agresorului o lovitura într-o zonă nevitală.

Un argument în plus este acela că a aplicat loviturile de briceag care au vizat zone vitale ale organismului, când acesta putea viza zone nevitale sau chiar putea evita confruntarea. Atacul declanșat împotriva inculpatului de C., nu l-a pus în pericol grav pe cel dintâi în condițiile în care era deja înarmat cu briceagul, iar în timpul altercației fizice s-a dovedit mai puternic decât rivalul său.

Astfel, din întreg tabloul infracțiunii, instanţa de fond a reţinut ca acţiunile inculpatului nu pot realiza condiţiile apărării prevăzute de art. 44 C. pen. (1969) sau art. 19 C. pen., sub aspectul proporționalității dintre cele două acţiuni, pentru a se putea a reţinut existenţa unei legitime apărări ca şi cauză de înlăturare a caracterului penal al faptei în lumina vechiului C. pen. sau ca şi cauză justificativă din perspectiva noii reglementări substanţial penale. Instanţa de fond a reținut că dezarmarea victimei a avut loc. foarte rapid, după care pretinsa apărare a inculpatului se transforma într-un atac mortal de nestăvilit.

Chiar în încheierile în care s-a luat în discuție arestarea preventivă a inculpatului s-a arătat că în cauză nu exista date suficiente pentru a susţine ideea unei legitime apărări. Or după luarea acestei măsuri nu au mai fost administrate probe, iar din întreaga cercetare judecătorească nu a reieşit ideea legitimei apărări.

B) De asemenea instanţa de fond nu a identificat nici un fel de probe în raport de care să se poată reţine existenţa tulburării prevăzute de alin. (3) al art. 44 C. pen. (1969) sau art. 26 C. pen. Nu poate fi vorba de temere sau tulburare care să ducă la depășirea proporționalității între apărare și atac, raportat la poziţia de urmăritor a inculpatului, la afirmația lui că a plecat să îi ceară socoteală, precum şi la raportul de putere dintre cei doi (victima fiind de constituție astenica şi fără un ochi).

Chiar din relatarea inculpatului cu privire la modul în care a decurs atacul după ce a deposedat victima de cuțit, că a încercat sa îl lovească doar peste mâini rezidă că inculpatul nu a fost tulburat, inculpatul este cel care deținea cuțitul și a început să dețină controlul. Inculpatul putea să arunce în tufișuri cuțitul și să continue să îi aplice lovituri victimei însă acest lucru nu s-a întâmplat.

Instanţa a apreciat că dacă inculpatul ar fi aruncat cuțitul în tufișurile între care a avut loc. bătaia nu s-ar mai fi pus problema ca victima să încerce să îl recupereze, mai mult, dat fiind concentrarea inculpatului asupra menținerii cuțitului, denotă existența unui proces rațional și exclude existența tulburării.

Faptul că inculpatul a fost conștient de acțiunile sale și de atuul fizic pe care l-a avut față de adversarul său rezida dintr-o convorbire telefonică avută cu o persoană apropiată, interceptată în baza autorizației dată de judecător la 4 decembrie 2013.

Conștientizarea faptei săvârșite a reieşit și din discuția avută de inculpat cu ocazia anunțării evenimentului prin sistemul 112, acesta comunicându-i operatorului ce s-a întâmplat.

În atare împrejurări instanţa de fond a apreciat că inculpatul a fost pe deplin conştient cu privire la acțiunile sale în acele momente, inculpatul reflectând și în ambulanță asupra celor ce s-au întâmplat. Este de menționat faptul că fiind în ambulanță acesta își fotografiază mâna bandajată și ulterior postează pe rețeaua de socializare o justificare a ceea ce a făcut.

Teza fricii de agresiunea la care l-ar fi expus victima, pe care încercă să o sugereze în declarații inculpatul, nu se poate contura din probele administrate. La momentul altercației A. nu a fost conștient cu cine se luptă, chiar dacă ulterior s-a dovedit că cei doi se cunoșteau.

Instanţa de fond nu a putut aprecia teza invocată de inculpat, că i-a fi fost frică de victima sa C. și astfel, după ce a preluat controlul intrând în posesia cuțitului i-a aplicat acestuia cele 9 împunsături de cuțit (3 in zone vitale), că acesta să nu mai riposteze pe viitor, întrucât inculpatul nu știa că se lupa cu un interlop, ci doar cu o persoana mascată, ale cărei intenții nu le cunoștea.

În concluzie, în speța de față, instanţa de fond nu a putut reține incidența art. 44 alin. (3) C. pen. (1969) sau incidența art. 26 C. pen., inculpatul fiind cel care a urmărit victima, cel care s-a înarmat cu spray-ul lacrimogen și apoi cu cuțitul pe care îl luase de la victima și cu care i-a aplicat acesteia loviturile fatale.

C) Instanţa de fond a apreciat însă că în cauza este incidenta scuza provocării.

Circumstanţa atenuantă legală a provocării, prevăzută în art. 73 alin. (1) lit. b) C. pen. (1969) presupune săvârșirea infracţiunii sub stăpânirea unei puternice tulburări sau emoţii, determinată de o provocare din partea persoanei vătămate, iar nu a altei persoane, produsă prin violenţă, printr-o atingere gravă a demnităţii sau prin altă acţiune ilicită gravă. Prin urmare, circumstanţa atenuantă legală a provocării nu poate fi reţinută, dacă făptuitorul nu a avut certitudinea că violenţa a fost exercitată de persoana vătămată. Textul este similar celui prevăzut în art. 75 alin. (1) lit. a) C. pen.

În cauză s-a reținut că inculpatul a săvârșit infracţiunile într-o stare de încărcare nervoasă, însă din probele administrate a rezultat că această stare a fost determinată de faptele provocatoare ale victimei care prima dată i-a spart geamul înfoliat al mașinii, iar în al doilea rând ar fi scos cuțitul pentru a-l folosi împotriva inculpatului.

Excesul scuzabil cum îl definește noul C. pen. desemnează acea ripostă exagerată care nu este determinată de starea de tulburare sau temere provocată de atac, ci eventual de sentimentul de indignare, de mânie, de revoltă în faţa violenţei nejustificate.

Legea penală nouă, la rândul său, a socotit excesul de apărare, atunci când nu este datorat tulburării sau temerii, și nu este deci asimilat cu legitima apărare, ca o circumstanţă atenuantă legală, cunoscută ca "exces scuzabil", prevăzută în art. 73 lit. b) C. pen.

Inculpatul a utilizat un cuţit/briceag, a aplicat lovituri repetate şi de mare intensitate victimei, vizând şi regiuni vitale, în timp ce victima a lovit inculpatul cu același cuțit anterior care i-a provocat leziuni ce au necesitat doar câteva zile de îngrijiri medicale.

Riposta exagerată a inculpatului nu a fost determinată de o pretinsă stare de tulburare sau temere provocată de atac, ci de sentimentul de indignare, de mânie, de revoltă în faţa violenţei nejustificate a victimei.

La început, când inculpatul iese din mașină (potrivit declarației sale), acesta se înarmează cu un spray, având reprezentarea ca agresorul poate fi mai puternic sau poate a avut o bâtă la el. Mai mult întrucât în mașină se mai afla amica inculpatului, acesta capătă încredere și siguranță și pornește în urmărirea agresorului. Inculpatul (potrivit declarației sale) este conștient că victima l-a așteptat și astfel s-a îndreptat după el pentru a-l trage la răspundere, pentru că nu ar fi vrut să rămână cu paguba.

Instanţa de fond a apreciat că altercația care s-a soldat cu decesul inculpatului a intervenit după ce victima a spart geamul mașinii în care inculpatul A. se afla cu martora D.

Or spargerea unui geam, cu intenția certă de a distruge şi eventuala de (a fura, a tâlhari sau doar pentru a atras un semn de alarma inculpatului), constituie o fapta ilicită gravă, care poate crea o reacție de nervozitate persoanei prejudiciate. Temerea lui A., cum că victima împreună cu alte persoane putea să îl tâlhărească nu are suport explicativ, nefiind de natură a-i crea exonerarea de răspundere. Cel puțin această temere nu a existat la momentul comiterii faptei, A. necunoscându-și agresorul.

Instanţa de fond nu a tăgăduit că A., comerciant de telefoane purta asupra lui mai multe telefoane mobile sau chiar și sume de bani, or aceste elemente în lipsa unei cercetări penale, sunt insuficiente pentru a acredita teza tâlhăriei invocată de inculpat, chiar şi printr-un memoriu scris depus la dosar.

Or, în aceste situații, instanţa de fond a văzut incidenţa art. 73 alin. (1) lit. b) C. pen. (1969), inculpatul comițând fapta sub imperiul unei nervozități produsă acestuia atât prin fapta ilicită a victimei C. care i-a spart geamul de la mașină, dar și din faptul că C. ar fi încercat să îl lovească cu un cuțit, în zona cordului.

Lipsa demersurilor pentru stabilirea locului faptei (scena altercației), lipsa unei reconstituiri, lipsa chiar a unei expertize psihiatrice, lipsa unei analize a listingurilor obținute în faza de urmărire penală, neridicarea înregistrărilor video ale camerelor de supraveghere de pe stâlpii din zonă, nu sunt în măsura să ducă la concluzia că nu inculpatul a fost cel care a produs moartea victimei, în prezenţa unor probe certe de vinovăție.

Cu privire la legea penală mai favorabilă instanţa a apreciat că potrivit art. 5 C. pen., cu aplicarea Deciziei Curții Constituționale nr. 264/2014, în cauză reglementarea anterioară constituie lege penală mai favorabilă pentru inculpat.

În vederea stabilirii legii penale mai favorabile cu privire și la aplicarea circumstanțelor atenuante, acestea nu vor fi avute în vedere independent de stabilirea limitelor de pedeapsă, ci în cadrul unei evaluări globale asupra legii penale mai favorabile. Astfel instanţa a comparat limitele de pedeapsa prevăzute de C. pen. de la 1969 pentru infracțiunea de omor prevăzută la art. 175 alin. (1) lit. i) (respectiv între 15 şi 25 de ani închisoare şi interzicerea unor drepturi și efectele circumstanțelor atenuante (coborârea pedepsei sub minimul special până la 3 ani, conform art. 76 C. pen. (1969) cu limitele de pedeapsă pentru infracțiunea de omor simplu prevăzută de art. 188 C. pen. (între 10 şi 20 ani și interzicerea unor drepturi) și efectul circumstanțelor atenuante asupra acestor limite (diminuarea facultativă a limitelor de pedeapsa cu 1/3- art. 76 alin. (1) C. pen.).

Instanţa de fond a apreciat că în cauză nu se pune problema unei schimbări de încadrare juridică, cu toate că acest aspect a fost pus în discuția părților și asupra acestei chestiuni s-au pus concluzii.

În cauză se pune problema aplicării exclusive a legii penale mai favorabile care potrivit circumstanțelor cauzei duce în cele din urmă la aplicarea textului de lege. Bunăoară C. pen. de la 1969 diversifică circumstanțele atenuante și obligă la diminuarea pedepsei sub mimul special, în timp ce în actuala reglementare limitele speciale ale pedepsei se reduc cu o treime.

Instanţa de fond a reţinut, din probele administrate, că în seara zilei de 02 decembrie 2013, inculpatul A. se afla împreună cu martora D. în autoturismul său marca x care staționa pe strada T. din Oradea. La un moment dat victima C. (mascata), a trecut pe lângă autoturismul inculpatului şi, fără niciun motiv (aparent), a spart cu un corp dur geamul de la portiera dreapta faţă după care a fugit.

Inculpatul A. a luat un spray lacrimogen, din autoturism şi a plecat în urmărirea victimei, iar la momentul când s-a apropiat, i-a aplicat acesteia un jet de spray lacrimogen după care au început să se lovească reciproc. În ceea ce priveşte dinamica agresiunii, probele administrate în cauză au dovedit că după ce şi-au aplicat mai multe lovituri cu pumnii, victima a scos un briceag cu care a încercat să-i aplice inculpatului o lovitură în partea superioară a corpului, lovitură care se pare că a fost blocată de acesta din urmă, ocazie cu care a fost tăiat în palmă. Inculpatul se pare că a reuşit să o deposedeze pe victimă de acel cuţit şi în contextul aceleiaşi agresiuni i-a aplicat acesteia 9 lovituri penetrante, din care 3 în zona toracelui, lovituri care au condus la decesul victimei C.

Pe cale de consecință s-a reţinut că fapta inculpatului A. care în data de 02 decembrie 2013, în jurul orelor 18,00, la intersecția străzilor T. cu strada A. din Oradea,(după ce victima i-a spart geamul), i-a aplicat multiple lovituri de briceag (9, dintre care 3 în zone vitale) numitului C. (după ce în prealabil l-a deposedat de cuțit), unele în zone vitale ale corpului (3), provocându-i leziuni fizice grave în urma cărora acesta din urmă a decedat, întrunește elementele constitutive ale infracțiunii de omor calificat săvârșită în public, sancționată de art. 174-175 lit. i) C. pen. (1969), cu reținerea circumstanței atenuante a scuzei provocării prevăzută la art. 73 lit. b) C. pen. (1969).

Inculpatul A. a comis infracțiunea de omor calificat, în public, asupra numitului C. cu intenție directă, prevăzând rezultatul faptei sale și urmărind producerea lui prin aplicarea loviturilor de cuțit în zone vitale ale corpului victimei, după ce în prealabil victima îi spărsese geamul de la mașină și îl amenințase cu un cuțit, dorind să îl lovească în zona cordului. Cele 9 lovituri, restul până la 15 excoriații reprezintă un tot unitar și intră în conținutul elementului material al infracțiunii deduse judecații. Instanţa de fond a clarificat de la bun început faptul că nu se poate vorbi de infracțiunea de omor prin cruzimi, dat fiind că aceea implică existența unor suferințe mari, prelungite în timp, generate de aplicarea unor procedee caracterizate prin ferocitate.

Din probele administrate în cauză a rezultat că, potrivit art. 396 alin. (2) C. proc. pen., inculpatul este autorul infracţiunii de omor asupra victimei C., al cărei deces a fost provocat prin aplicarea repetată a 9 lovituri de cuţit penetrante, dintre care 3 cu efect tanataogenerator localizate inclusiv la nivel toracic şi abdominal, restul până la 15 fiind zgârieturi.

Latura obiectivă a infracțiunii de omor. Elementul material a constat într-o acțiune a inculpatului, acesta aplicând mai multe lovituri de cuțit victimei, dintre care 3 în zone vitale și restul până la 9 în zone nevitale. Urmarea imediată a constat în moartea victimei, care a intervenit după agresiune când aceasta se afla în blocul operator al Spitalului Județean. Raportul de cauzalitate dintre fapta inculpatului şi moartea victimei exista şi acesta a fost probat prin rapoartele de expertiză medico-legală, constatările medico-legale, cercetarea efectuată la faţa locului, în faţa blocului, declarațiile inculpatului.

Latura subiectivă a infracțiunii analizate presupune vinovăția inculpatului sub forma intenției directe sau indirecte. Sub acest aspect, nu interesează mobilul (cauza) sau scopul săvârșirii faptei, care vor fi luate în calcul la individualizarea pedepsei. Intenția a fost una directă, aspect ce a reieşit din numărul de lovituri (9), zona de aplicare, zona pulmonară, cele 3 în zone vitale, restul fiind în spate și zone nevitale. Inculpatul a ripostat după dezarmarea victimei la aplicarea unui număr de 9 lovituri de cuțit (împunsături, tăieturi, zgârieturi) cu toate că victima nu mai a avut în mână nici o armă. Inculpatul a fost conștient că, deși era furios, C., după ce a fost dezarmat, acesta nu mai a avut nici o armă şi cu toate acestea, a ripostat loviturilor de pumn ale lui C., cu împunsături de cuțit.

Instanţa de fond a luat act de faptul că la dosar s-a depus în faza de judecată o "expertiză psihologică", care însă poate fi utilizată doar ca înscris în circumstanțiere și care constituie un înscris "pro-causa". Bunăoară la punctul 2 din concluziile acestui înscris a rezultat că profilul inculpatului este congruent cu manifestări de tip paranoia și alte stări emoționale tip furie. Acest paragraf al concluziilor înscrisului se pliază perfect pe scenariul imaginat de inculpat cum că "banda" din care ar fi făcut parte defunctul "formata din martorii O. şi G." ar fi vrut să îl tâlhărească. Potrivit celui de-al doilea atribut inserat în caracterizarea făcută de psiholog (alte stări emoționale tip furie), riposta inculpatului a fost din furie, din răzbunare.

Mai rezultă că inculpatul are un comportament impulsiv, agitat, pătimaș dornic de senzații (lupta corp la corp) și are o dificultate în controlarea impulsurilor, fiind intolerant, punitiv, având un sentiment de superioritate dorind să dețină controlul și puterea, are un comportament exploziv cu abcese de furie ce denotă o atitudine activă, impulsivă împotriva necunoscutului care îi avariase mașina. Acesta dorea să îi ceară explicații autorului necunoscut, luându-şi un spray din mașină pentru că își imagina că situația putea să iasă de sub control, lucru care s-a și întâmplat.

Instanţa de fond nu a agreat in integrum concluziile acestui raport psihologic, întrucât nu se coroborează cu probele din dosar, respectiv teza că: "a rezultat înclinația de a continua acțiunile în care este angajat deja (lovituri pentru a se apăra) și dificultăți majore de analizare și angajare în alte acțiuni în condiții de stres".

Instanţa de fond nu a pierdut din vedere că la o întrebare a procurorului de ședință inculpatul a reacționat spontan: "De ce să îmi pese mie de acesta"?, ceea ce reliefează că ăi pasă doar de propria situație și că trăsături de caracter reliefate de psiholog sunt cât de cât definitorii pentru atitudinea sa dominantă și agresivă.

Stările la care fac referire martorii audiați de instanţă, E. și D., că inculpatul era "speriat, agitat", denotă o conștientizare a faptei grave pe care a comis-o, acesta imaginându-și ce va urma, din punct de vedere juridic ca urmare a faptei pe care a săvârșit-o. Chiar în convorbirea cu operatorul 112 inculpatul a făcut afirmația "l-am tăiat", conștientizând ce s-a întâmplat la momentul în care riposta agresiunii printr-o altă agresiune.

Ca un simplu indiciu, instanţa de fond a reţinut comportamentul simulat al inculpatului, reliefat la poligraf la momentul la care i se pune întrebarea "După ce l-ai deposedat de cuțit ai vrut să îl omori?". Instanţa de fond nu a putut primi concluziile înscrisul intitulat" expertiza "depus la dosar, din care a rezultat că ar fi fost sincer, la aceeași întrebare cu ocazia testării la un cabinet privat, acesta constituind un document extrajudiciar - pro causa procurat de inculpat.

Oricum rezultatul testului poligraf este un simplu indiciu pentru instanţă, iar aceasta nu şi-a fundamentat hotărârea pe concluziile reliefate de aceasta tehnică de investigare, raționamentul fiind în acord cu practica Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția penală (Decizia nr. 1894/2012, în Dosarul nr. 5130/101/2010).

Insistând asupra acestei tehnici de investigare, instanţa de fond a concluzionat că potrivit jurisprudenței testul de poligraf s-a dovedit a fi o experiență intimidantă pentru multe persoane. De pildă, o persoană onestă ce cunoaște limitele și posibilele consecințe pe plan procesual ale testării cu aparatura poligraf, poate a avut stări de nervozitate și îngrijorare, în special din cauza faptului că se teme de un rezultat fals-pozitiv, aspecte care conduc la un raport ce nu reflectă realitatea.

Latura subiectiva este reliefată și din raportul medico - legal care descrie cele 3 lovituri vitale tanatogeneratoare: una deasupra inimii clavicular, alta în zona inimi și una sub inima abdominal. Loviturile vitale sunt date cu precizie, denotând intenția de a ucide, independent de localizarea celorlalte tăieturi şi zgârieturi de cuțit.

În surprinderea poziţiei psihice pe care inculpatul, a avut-o în momentul comiterii infracţiunii, trebuie pornit de la premisa că tocmai faptul că s-au aplicat loviturile repetat în zone vitale, cu o anumită intensitate şi la întâmplare, este de natură să conducă la ideea că inculpatul a prevăzut şi acceptat posibilitatea lezării unor regiuni cu potenţial mortal ridicat (torace, abdomen). Este adevărat că orientarea expresă a loviturilor către aceste regiuni reliefează mai puternic intenţia de a ucide (care este directă), însă lipsa acestei orientări concretizată în loviri întâmplătoare a unor atari regiuni, nu poate constitui o prezumţie de înlăturare a intenţiei indirecte. Intensitatea loviturilor aplicate şi rezultatul letal, a confirmat intenţia de a ucide.

Ca atare, ansamblul împrejurărilor în care a avut loc. agresiunea şi rezultatul acesteia infirmă apărarea inculpatului că el nu a urmărit şi nici nu a acceptat producerea unui asemenea rezultat și că ar fi acționat în legitimă apărare sau cu depășirea acesteia.

Astfel, fapta săvârșită așa cum a fost reținută de instanţa de fond este una gravă, încadrată la infracțiunea de omor calificat - în public, având ca efect curmarea vieții unei persoane, acțiune care, însă, survine ca urmare a provocării graduale a inculpatului, de victima însăși. Inculpatul în acele momente de furie, provocate, ripostează împotriva acțiunii ilicite prin care i se sparge geamul, aplicând în prima faza lovituri de pumni agresorului și încercând să îl sprayeze. În a doua fază inculpatul ripostează și mai ferm, ca urmare a provocării la care este expus, ca urmare a scoaterii cuțitului de către victima și amenințării acestuia cu moartea. Așadar s-a apreciat că, în seara de 02 decembrie 2013, inculpatul a fost provocat de către victima în mod succesiv, rezultatul fiind unul tragic, soldat cu înțeparea victimei cu cuțitul de trei ori în zone vitale, tăiat două ori în spate și de alte 4 ori în zone non vitale, pe corpul victimei găsindu-se 15 (înțepături, tăieturi și zgârieturi) de cuțit, descrise la momentul la care s-a analizat certificatul medico-legal.

În ceea ce priveşte pedeapsa accesorie, instanța a apreciat că aplicarea acesteia trebuie realizată atât în baza art. 71 alin. (2) şi (3) C. pen. (1969) şi art. 64 C. pen.(1969), cât şi prin prisma C.E.D.O., a Protocoalelor adiţionale şi a jurisprudenţei C.E.D.O.

Astfel, restrângerea exerciţiului drepturilor şi libertăţilor poate fi dispusă numai dacă este necesară, iar o atare măsură trebuie să fie proporţională cu situaţia care a determinat-o. În consecinţă, o aplicare automată, în temeiul legii, a pedepsei accesorii a interzicerii dreptului de a vota, care nu a lăsat nici o marjă de apreciere judecătorului naţional în vederea analizării temeiurilor care ar determina luarea acestei măsuri, încalcă atât principiul proporţionalităţii, cât şi art. 3 din Protocolul adiţional nr. 1, aşa cum a statuat şi instanța supremă prin Decizia nr. 74/2007, pronunţată într-un recurs interesul legii.

Aşadar, conform art. 71 alin. (3) C. pen. (1969), instanţa de fond a reţinut că urmarea socialmente periculoasă care s-a produs prin săvârşirea infracţiunii reținute mai sus, duc la concluzia existenţei unei nedemnități ce a atras necesitatea interzicerii exercitării drepturilor de natură electorală prevăzute de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a şi lit. b) C. pen. (1969), motiv pentru care a interzis inculpatului exercitarea acestor drepturi pe durata executării pedepsei principale.

La stabilirea şi aplicarea pedepsei inculpatului instanţa de fond a apreciat că executare în detenție a unei pedepse de 6 ani şi 2 luni închisoare corespunde cerinței restabilirii ordinii de drept încălcate și nevoii de reeducare a inculpatului. Sancțiunea aplicată este proporțională cu gravitatea faptei săvârșite de inculpat, în condițiile incidentei scuzei provocării, în contextul în care acesta nu mai are antecedente penale, și are asigurată existenţa prin mijloace oneste. Instanţa de fond a avut în vedere că inculpatul a avut pe durata întregului proces o atitudine ireproșabilă, chiar și în momentele în care partea civilă a încercat să îl jignească în sala de judecată.

Aspectele invocate de inculpat în favoarea sa, cu toate că nu a întrunit condițiile unei legitime apărări sau a depășirii legitimei apărări, au fost reținute și evaluate de către instanţa de fond de judecată, stabilind o sancțiune orientată spre minimul special prevăzut de lege ca urmare a reducerii pedepsei ca efect al circumstanței atenuante legale, valorificate potrivit C. pen. de la 1968.

Instanţa de fond a apreciat că orice sancţiune produce efecte diferite asupra fiecărui inculpat în parte, în funcţie de caracteristicile biologice, psihologice sau sociologice ale acestuia şi ca atare la aplicarea unei pedepse unui anumit inculpat, instanţa de fond nu poate aplica un șablon, singurele constante la care este obligat judecătorul fiind limitele legale ale pedepsei ca urmare a constatării unei circumstanțe atenuante legale.

La stabilirea şi individualizarea pedepsei pentru inculpat, Tribunalul a avut în vedere pe lângă criteriile de individualizare generale prevăzute de art. 72 C. pen. (1969) și următoarele aspecte: împrejurările şi modul de comitere a infracţiunii, precum şi mijloacele folosite (în public, prin aplicarea unui număr de 3 lovituri de cuțit în zone vitale, 2 tăieturi în spate, 2 zgârieturi în spate și alte 6 împunsături și înțepături în zone novitale), starea de pericol creată pentru valoarea ocrotită (inculpatul acceptând ca decesul victimei să se producă), natura şi gravitatea rezultatului produs (moartea violentă a victimei împunsă de 15 ori), motivul săvârşirii infracţiunii şi scopul urmărit (dorința de a riposta faţă de fapta ilicită a acestuia care îi spărsese geamul și ulterior îl amenințase cu un cuțit), natura şi frecvenţa infracţiunilor care constituie antecedente penale ale inculpatului (lipsa condamnări definite), conduita după săvârşirea infracţiunii şi în cursul procesului penal (inculpatul a recunoscut fapta, regretă ceea ce s-a întâmplat, însă a considerat că se afla în legitimă apărare, a participat la toate ședințele de judecată, muncește cinstit ca vânzător de telefoane mobile, este susținut de membrii familiei care au participat la fiecare termen în faţa instanței), nivelul de educaţie, vârsta, starea de sănătate, situaţia familială şi socială a inculpatului (cu loc. de muncă, susținere familială din partea părinților). Din ultimul cuvânt al inculpatului instanţa de fond a tras concluzia că acesta a regretat tot ce s-a întâmplat la data de 2 decembrie 2013, fiind marcat de acel eveniment. Cu privire la inculpat, instanţa de fond a reţinut atitudinea relativ stabilă pe care acesta a avut-o pe perioada audierilor în faza urmăririi penală, şi în faza de judecată, acesta prezentând, potrivit propriei opinii; o situație de fapt posibil imaginativă (probabil pe fond de paranoia - trăsătura preluata în "din raport psiholog AA."), despre care acesta crede că l-ar favoriza.

Instanţa de fond a avut în vedere prevederile art. 73 lit. b) C. pen. (1969) raportat la art. 76 alin. (1) lit. a) C. pen. (1969), reținând scuza provocării în sarcina inculpatului. A apreciat că inculpatul a fost provocat de două ori de victimă, o dată atunci când victima i-a spart geamul de la mașină și, a doua oară, când victima a scos un cuțit cu care a vrut să îl lovească în zona inimii și a reușit să îl taie la mână.

În contextul în care s-a apreciat că reglementarea anterioară este legea penală mai favorabilă, coborârea pedepsei sub minimul special fiind obligatorie. Pentru a nu stârni controverse privind aplicabilitatea fidelă a circumstanței atenuante legale prin prisma succesiunii în timp a codurilor, instanţa de fond s-a orientat și sub pragul de 6 ani şi 8 luni închisoare, care ar fi reprezentat minimul special al pedepsei pentru infracțiunea de omor simplu prevăzută la art. 188 C. pen., în condițiile în care s-a reţinut aceeași circumstanță atenuantă prevăzută la art. 75 lit. a) C. pen.

Ca urmare a reținerii circumstanței atenuante legale a scuzei provocării pedeapsa prevăzută de lege, pentru infracțiunea de omor calificat prevăzută la art. 174-175 lit. i) C. pen. (1969) (între 15 şi 25 ani închisoare), dobândește alte limite legale şi anume un minim de 3 ani închisoare şi un maxim de 14 ani 11 luni şi 29 zile închisoare, textul de lege impunând reducerea obligatorie a pedepsei sub minimul special.

În aceste condiții, dat fiind circumstanțele concrete ale comiterii faptei s-a stabilit o pedeapsă principală de 6 ani şi 2 luni închisoare.

Instanţa de fond nu a pierdut totuși din vedere la momentul la care a stabilit acestă pedeapsă, faptul că dacă inculpatul nu para acea lovitură de cuțit şi nu ar fi avut tăria de caracter să prindă cu mâna goală lama cuţitului ar fi existat posibilitatea ca acesta să fie mort la acest moment, însă acțiunea sa de a ucide ulterior pe agresor este esențialmente nescuzabilă.

Cu privire la latura civilă a cauzei deduse judecății. Mama victimei B., s-a constituit parte civilă cu suma de 150.000 euro daune morale, şi cu circa 9700 RON daune materiale reprezentând cheltuieli de înmormântare şi taxe expertiză. La dosar s-au depus de asemenea chitanțe din care a rezultat că aceasta a achitat avocaților suma de 20.000 RON.

I. Referitor la cheltuielile materiale: în faza de judecată pe lângă înscrisurile depuse a fost audiat un martor care a relatat că la un interval de timp de la decesul victimei a fost ridicat un parastas în memoria acestuia care a costat în jur de 1.000 RON.

Instanţa de fond a respins pretențiile civile pentru suma de 1.000 RON reprezentând masa de parastas, având în vedere că în cauză nu au fost prezentate documente justificative, dovada acestora s-a făcut prin declarații de martori peste dispozițiile art. 309 C. proc. civ.

La dosar exista înscrisuri din care a rezultat valoarea cheltuielilor materiale efectuate ca urmare a decesului numitului C. și care au fost totalizate de instanţa de fond, rezultând suma de 6760 RON aferentă cheltuielilor de înmormântare şi expertiza. Aceștia vor trebui actualizați cu dobânda legală la data plății.

În ceea ce privesc onorariile celor doi apărători aleși ai părții civile, instanţa de fond a luat act că aceștia au avut o atitudine activă atât în faza de urmărire penală, când au redactat cereri de probațiune, memorii, au participat la audieri, au studiat dosarul, au încercat identificarea unor martori efectuând unele înregistrări. Totodată a constatat că aceștia au avut o activitate activă și în fața instanței.

Caracterul rezonabil al cheltuielilor semnifică faptul că, în raport cu natura activităţii efectiv prestate, complexitatea, riscul implicat de existenţa litigiului şi/sau reputaţia celui care acordă asemenea servicii, ele să nu fie exagerate. De asemenea, tot subscris caracterului rezonabil, ele trebuie să fie şi previzibile, adică să fie la timp recunoscute de cel împotriva căruia se fac, pentru ca acesta să aibă dreptul a le contesta şi combate.

În primul rând, ceea ce interesează este natura litigiului complexitatea cauzei, deci miza litigiului, nu obiectul în sine. În al doilea rând, partea care a câştigat procesul nu va putea obţine rambursarea unor cheltuieli, decât în măsura în care s-a constatat necesitatea şi caracterul lor rezonabil. Instanţa de fond a reţinut că partea civilă a fost îndreptăţită a apela la serviciile a doi avocați, având în vedere că o lungă perioadă de timp dosarul a stat în nelucrare la Parchet, a fost avansată pe faza de urmărire penală o teză a legitimei apărări, care dacă ar fi fost apreciată de instanţa de fond ca reală, ar fi dus la achitarea inculpatului şi pe cale de consecință la respingerea acțiunii civile in integrum. Față de aceste aspecte instanţa de fond a apreciat ca fondate cheltuielile cu apărătorii în cuantum de 20.000 RON.

II. În ceea ce privește solicitarea de acordare a daunelor morale, instanţa de fond a apreciat că la acordarea daunelor morale nu are importanţă cine era fiul decedat, dacă a fost condamnat sau nu, ci are importanţa suferința îndurată de mama rămasă fără unicul fiu. Chiar cu o conduita neconformă cu legea unicul fiu al părții civile putea să îi fie acesteia un sprijin la bătrânețe. Se mai are în vedere consumul psihic de care a avut parte mama victimei pe perioada anchetei penale.

Analizând acțiunea civilă privitor la daune morale, instanţa de fond a reţinut că daunele morale sunt prejudiciile nepatrimoniale, denumite și daune morale, și că reprezintă acele consecințe damnatoare care nu pot fi evaluate în bani, deci cu conținut neeconomic, ce au rezultat din atingerile și încălcările drepturilor personale nepatrimoniale. Asemenea consecință este durerea psihică, resimțită de către partea civilă ca urmare a pierderii fiului.

Sumele acordate cu titlu de daune morale nu trebuie să reprezinte o îmbogățire fără justă cauză, ci ele trebuie să aibă caracter compensatoriu pentru o suferință certă, rezultată din producerea unei fapte ilicite cauzatoare de prejudicii. În ceea ce privesc daunele morale, instanţa de fond s-a orientat după practica judiciară în materie având în vedere, nu în ultimul rând că vina declanșării conflictului a aparținut inclusiv victimei C.

Cât privesc despăgubirile civile, în speţă daunele morale, instanţa de fond a avut în vedere considerentele cauzei Otgon împotriva Republicii Moldova, unde Curtea Europeană a Drepturilor Omului, a arătat că a fost încălcat art. 8 (dreptul la respectarea vieții private și de familie), întrucât instanțele naționale nu au ținut cont de valoarea constantă a despăgubirilor acordate în cazuri similare potrivit jurisprudenței naționale și europene.

Astfel, prima instanță a arătat că pierderea unui fiu, indiferent de vârstă constituie un prejudiciu moral semnificativ pentru părinte, modificând trăirile şi concepţiile ascendentului, mai ales în cazul probării unor relaţii apropiate (astfel cum este cazul în prezenta acţiune, raporturi de a rezultat din depoziţia martorului audiat), suferinţa cauzată fiind cu atât mai puternică în contextul în care ea vine în mod neaşteptat, printr-o moarte violentă, care nu a fost precedată de o problemă de sănătate sau de o suferinţă, constituind, totodată, o emoție violentă, care modifică personalitatea individului, sensibilizându-l la alte emoții de același fel şi generându-i o tulburare sufletească.

În cea ce îl privește pe defunct, la verificarea efectuată în portalul instanțelor de judecată la Tribunalul Bihor, a rezultat, potrivit Dosarului nr. x/111/2008, că victima a avut de executat o pedeapsa rezultantă în urma contopirii, de 15 ani în detenție, acesta fiind liberat la 2 decembrie 2013. În fapt C. ar fi fost condamnat la o pedeapsa de 15 ani închisoare prin sentinţa penală nr. 198/2002 pronunţată de Tribunalul Bihor în Dosar nr. x/2002, pentru comiterea infracţiunii de complicitate la omor calificat prev. de art. 26 rap. la art. 174-175 lit. f) C. pen. şi pentru comiterea infracţiunii de tentativă la infracţiunea de distrugere prevăzută şi pedepsită de art. 20 C. pen. raportat la art. 217 alin. (4) C. pen.

Instanţa de fond a avut în vedere că victima a fost o persoană cunoscută în lumea interlopă, care a mai comis o infracțiune de omor, săvârșit prin cruzimi, pentru care a primit o pedeapsa de 15 ani închisoare, astfel încât s-a apreciat că rolul educativ al pedepsei nu și-a atins scopul, că victima beneficia de o pensie de invaliditate și era ajutată de mama sa, din punct de vedere financiar (susținerea părții civile B. care a arătat că, la 2 decembrie 2013 i-a dat fiului său 10 RON din care după incident, polițiștii i-au înapoiat 9 RON, bani aflați asupra decedatului, precum și depoziția martorului G. - declarații din care rezultă că partea civilă nu beneficia de un sprijin financiar din partea fiului său ci invers).

Bunăoară instanţa de fond a considerat că starea materială a părții civile nu este deloc de neglijat. Deși aceasta a susținut verbal în sala de judecată că este beneficiara unei pensii în valoare de circa 600 RON, aceasta a avut posibilitatea ca pe durata desfășurării procesului să achite suma de 20.000 RON avocaților (a se menționa aici că a fost achitată suma de 10.000 RON, în două zile consecutiv), şi de asemenea să suporte costurile unei expertize genetice, care în mod normal trebuiau achitate de Parchet. S-au avut în vedere, totodată, veniturile de care a dispus inculpatul, care este vânzător de telefoane.

Prin urmare, instanţa de fond a apreciat că suma de 25.000 euro, este în măsura să acopere prejudiciul moral suferit de mama victimei.

Reținându-se scuza provocării în favoarea inculpatului s-a reţinut că și prejudiciul produs, moartea victimei survine ca urmare a provocării inculpatului de către victima, sens în care și la stabilirea despăgubirilor s-a ținut cont de acest aspect.

Pe cale de consecință instanţa de fond a apreciat că indiferent cât de mari ar fi pretențiile pății civile, o altă sumă nu se justifica a fi achitată de către inculpat cu titlu de daune morale.

Împotriva sentinţei penale nr. 185 din 01 noiembrie 2016 pronunţate de Tribunalul Bihor au declarat apel Parchetul de pe lângă Tribunalul Bihor, inculpatul A. şi partea civilă B.

Parchetul de pe lângă Tribunalul Bihor a solicitat admiterea apelului, desfiinţarea parţială a sentinţei atacate, deducerea din pedeapsa aplicată inculpatului a perioadei de detenţie preventivă, înlăturarea circumstanţei atenuante a scuzei provocării şi aplicarea unei pedepse inculpatului A. în limitele legale prevăzute de C. pen. pentru infracţiunea de omor.

Inculpatul apelant A. a solicitat, în temeiul art. 421 pct. 2 lit. a) C. proc. pen., admiterea apelului şi, pe latură penală, în principal, achitarea sa, în baza art. 16 alin. (1) lit. d) teza I C. proc. pen. apreciind că în speţa de faţă există o cauză justificativă, existenţa legitimei apărări raportat atât la infracţiunea de distrugere sau posibilă tâlhărie în desfăşurare, cât şi la infracţiunea de tentativă la omor comise de victimă faţă de persoana sa, în subsidiar, achitarea sa în temeiul art. 16 alin. (1) lit. d) C. proc. pen. raportat la art. 44 alin. (3) C. pen., apreciind că există o cauză justificativă raportat la depăşirea limitelor legitimei apărări ca urmare a tulburării sau temerii, iar în mod cu totul subsidiar, achitarea sa în temeiul art. 16 alin. (1) lit. c) C. proc. pen., respectiv nu există probe că o persoană a săvârşit infracţiunea. Sub aspectul laturii civile, a solicitat respingerea acţiunii civile formulate de partea civilă B. ca neîntemeiată.

S-a mai solicitat, în subsidiar, în situaţia în care instanţa va considera că nu se impune achitarea sa, reformarea sentinţei atacate în sensul reducerii pedepsei de la 6 ani şi 2 luni închisoare la 3 ani închisoare ca efect al incidenţei dispoziţiilor art. 76 alin. (1) lit. a) C. pen. (1969) coroborat cu art. 73 lit. b) şi art. 74 alin. (1) lit. a) şi c) C. pen. (1969).

Cu privire la latura civilă a cauzei, a solicitat în temeiul art. 25 alin. (1) C. proc. pen. raportat la art. 1357 - 1360 C. civ. respingerea, ca nefondată, a acţiunii civile exercitate de partea civilă B.

Partea civilă apelantă B. a solicitat, în temeiul art. 421 pct. 2 lit. a) C. proc. pen., admiterea apelului, desfiinţarea hotărârii atacate şi, pe latură penală, înlăturarea circumstanţei atenuante a scuzei provocării cu consecinţa stabilirii unei pedepse inculpatului A. corespunzătoare textelor de lege care stau la baza condamnării, iar, pe latură civilă, acordarea daunelor materiale şi morale în integralitate, astfel cum au fost precizate în constituirea de parte civilă.

Prin decizia penală nr. 905/A din 21 decembrie 2017 pronunțată de Curtea de Apel Oradea, secția penală și pentru cauze cu minori, cu majoritate, în baza art. 421 pct. 1 lit. b) C. proc. pen., a fost respins, ca nefondat, apelul declarat de inculpatul A. împotriva sentinţei penale nr. 185 din 01 noiembrie 2016 a Tribunalului Bihor.

În baza art. 421 pct. 2 lit. a) C. proc. pen., au fost admise apelurile declarate de Parchetul de pe lângă Tribunalul Bihor şi partea civilă B. împotriva aceleiaşi sentinţe penale, pe care a desfiinţat-o în parte, în sensul că:

Au fost înlăturate dispoziţiile de condamnare a inculpatului A. în baza C. pen. din 1968 şi de aplicare a pedepselor complementare şi accesorii în baza aceluiaşi Cod.

În baza art. 5 C. pen., cu aplicarea Deciziei nr. 265 din 06 mai 2014 a Curţii Constituţionale, s-a reţinut că pentru inculpatul A. este mai favorabilă legea penală nouă, în vigoare din data de 01 februarie 2014, cu încadrarea juridică prevăzută de art. 188 alin. (1) C. pen. cu aplicarea art. 75 alin. (1) lit. a) C. pen. şi art. 76 alin. (1) C. pen., texte de lege în baza cărora a fost condamnat inculpatul A. la o pedeapsă de 10 (zece) ani închisoare în regim privativ de libertate.

În temeiul art. 67 C. pen. au fost interzise inculpatului exerciţiul drepturilor prevăzute la art. 66 alin. (1) lit. a) şi b) C. pen. cu titlu de pedeapsă complementară pe o perioadă de 3 ani, calculată potrivit art. 68 C. pen., iar, în temeiul art. 65 C. pen. a fost interzis exerciţiul aceloraşi drepturi cu titlu de pedeapsă accesorie.

A fost reformată dispoziţia instanţei de fond cu privire la deducerea măsurilor preventive în sensul că în baza art. 404 alin. (4) lit. a) C. proc. pen. raportat la art. 72 C. pen. a fost dedusă din pedeapsa aplicată durata reţinerii şi arestării preventive din data de 16 noiembrie 2015 până la data de 23 noiembrie 2015 inclusiv.

A fost reformată dispoziţia instanţei de fond cu privire la plata daunelor materiale către partea civilă B. în sensul că inculpatul A. a fost obligat la plata către partea civilă B. a sumei de 5.443 RON cu titlu de daune materiale și a sumei de 23.568 RON cu titlu de cheltuieli judiciare în baza art. 276 alin. (1) şi (2) C. proc. pen.

A fost înlăturată dispoziţia instanţei de fond de confiscare specială a briceagului de culoare maro şi dispune păstrarea şi conservarea acestuia la camera de corpuri delicte a Tribunalului Bihor conform art. 164 - 168 din Regulamentul de ordine interioară al instanţelor judecătoreşti.

Au fost menținute restul dispoziţiilor sentinţei apelate care nu contravin prezentei decizii.

În baza art. 276 C. proc. pen. a fost obligat inculpatul la plata către partea civilă a sumei de 2.000 RON cu titlu de cheltuieli judiciare în apel, iar, în temeiul art. 275 alin. (2) C. proc. pen. a fost obligat inculpatul la plata sumei de 200 RON cheltuieli judiciare în apel, restul cheltuielilor judiciare în apel rămânând în sarcina statului în baza art. 275 alin. (3) C. proc. pen.

Pentru a decide astfel, Curtea a constatat că instanţa de fond a realizat o expunere corectă a stării de fapt prin raportare la probele administrate în cauză, din cuprinsul materialului probator administrat atât în cursul urmăririi penale, cât şi în cursul cercetării judecătoreşti Curtea reţinând ca fiind dovedită săvârşirea faptei de omor de către inculpatul A. în stare de provocare din partea victimei C., pentru care inculpatul a fost trimis în judecată, fiind exclusă comiterea faptei de către o altă persoană, (apărare pur circumstanţială, într-o evidentă discrepanţă cu probele de la dosar).

Sintetizând această stare de fapt, Curtea a reţinut că la data de 02 decembrie 2013, în jurul orelor 18.00, inculpatul A. se afla la volanul autoturismului marca x împreună cu prietena sa martora D. (aflată pe scaunul din dreapta faţă), autoturism care staţiona pe strada T. din Oradea pe direcţia dinspre B-dul Dacia, aproximativ vizavi de intersecţia cu str. P. La un moment dat, victima C. (având faţa acoperită cu o glugă şi cu un fular), a trecut pe lângă autoturismul inculpatului şi, aparent fără niciun motiv, a spart geamul portierei dreapta faţă a autoturismului, după care a fugit.

În succesiunea faptelor, gestul victimei de a sparge geamul autoturismului inculpatului se constituie - aspect care a fost acceptat unanim în cauză - într-un veritabil atac, declanşator al conflictului care a urmat şi care a condus la decesul victimei.

Acest atac s-a epuizat însă odată cu fuga victimei, neputându-se aduce niciun argument logico-juridic contrar, cât timp nicio probă administrată în cauză nu a susţinut teza că un astfel de atac ar fi fost doar unul întrerupt de victimă în mod natural, datorită circumstanţelor, sau în mod voit, pentru o scurtă perioadă de timp şi că reluarea acestuia ar fi una iminentă, cu atât mai mult cu cât fuga victimei a continuat şi după momentul în care inculpatul a pornit în urmărirea sa.

Motivele care au determinat gestul victimei de a sparge geamul portierei (exploatate de apărare), nu au fost dovedite în cauză (formându-se însă un dosar distinct, aflat în instrumentarea parchetului, având ca obiect săvârşirea unei posibile infracţiuni de tâlhărie), având o importanţă secundară (pentru argumentele ce vor fi expuse la analiza stării de provocare).

Continuând cu expunerea stării de fapt, s-a reținut că imediat după gestul victimei şi după fuga acestuia, inculpatul A. a luat hotărârea spontană de a o urmări, luând asupra sa un spray lacrimogen pe care-l deţinea în autoturism.

Acest gest al inculpatului, se constituie, fără niciun dubiu într-un atac, raporturile iniţiale, determinate de spargerea geamului de către victimă, agresor (C.) - agresat (A.), inversându-se.

Reacţia inculpatului de a porni cu un spray lacrimogen în urmărirea victimei, a determinat-o să traverseze în fugă strada T. spre intersecţia acesteia cu strada P., urmărită fiind îndeaproape de inculpat.

În momentul în care a ajuns victima din urmă, pe trotuarul de la intersecția străzilor T. cu strada A., inculpatul A. i-a aplicat acesteia un jet de spray lacrimogen, a prins-o de umăr, după care cei doi au început să se lovească reciproc.

Nicio probă administrată în cauză, nici măcar declaraţiile succesive (şi inconstante) ale inculpatului nu susţin că, urmărită fiind, victima s-ar fi oprit intenţionat, pentru a da piept cu inculpatul.

Dimpotrivă, altercaţia celor doi s-a declanşat datorită prinderii victimei de umăr şi aplicării de către inculpat a jetului de spray lacrimogen, al cărui efect (care nu poate fi ignorat) asupra victimei a fost unul semnificativ în condiţiile în care victima avea doar un ochi.

Chiar inculpatul recunoaşte, în cadrul apelului la serviciul 112, cine a avut iniţiativa violenţelor şi succesiunea acestora: "Da da, am fugit, l-am prins pe el şi l-am bătut, l-am sprayat şi m-o tăiat şi pe mine".

În ceea ce priveşte dinamica agresiunii după momentul prinderii victimei de către inculpat, Curtea a avut în vedere modul în care aceasta a rezultat din probe administrate în cauză, inclusiv din declarațiile inculpatului, aplicând constant dispoziţiile art. 4 alin. (2) C. proc. pen. în favoarea inculpatului, în legătură cu aspectele expuse de acesta.

Din cuprinsul acestor probe, a rezultat că, în timp ce inculpatul şi victima îşi aplicau concomitent lovituri cu pumnii, la un moment dat victima a scos un briceag cu care a încercat să-i aplice inculpatului o lovitură în partea superioară a corpului, lovitură care a fost blocată de acesta din urmă, ocazie cu care inculpatul a fost tăiat în palmă (împuns, susţine inculpatul), reuşind să o deposedeze pe victimă (care nu reuşise astfel să-i aplice inculpatului nicio lovitură) de acel briceag (după ce inculpatul îl strânsese în palmă), după care, loviturile reciproce continuând să se succeadă, inculpatul i-a aplicat victimei multiple lovituri cu briceagul, inclusiv prin împungere, în zone vitale sau nevitale, în faţa violenţei acestei agresiuni, victima reuşind să ridice de jos sprayul lacrimogen căzut, pe care l-a pulverizat înspre inculpat, reuşind astfel să fugă.

Victima a părăsit în mod dezorientat locul altercaţiei, dezorientare rezultată din modul în care a fugit, trecând peste gardul viu din marginea trotuarului în două rânduri, pentru a ajunge tot pe trotuar (chiar inculpatul a descris modul în care victima a fugit).

Leziunile cauzate victimei de loviturile de briceag aplicate de inculpatul A., au condus la decesul acesteia în cursul aceleiaşi zile.

Aceasta este starea de fapt, prezentată sintetic de Curte, cu relevanţă penală în prezenta cauză, stare de fapt reţinută de Curte din coroborarea ansamblului probator administrat în cauză, cu aplicarea dispoziţiilor art. 4 alin. (2) C. proc. pen. în favoarea inculpatului.

Potrivit declarațiilor date de inculpat şi martora D. (prietena acestuia), cei doi erau în mașină în momentul spargerii geamului, D. descriindu-l pe agresor ca fiind "bărbat atletic, la 1,70-1,80 m, îmbrăcat cu o geacă neagră cu o glugă trasă pe cap cu blăniță pe margine" (din cuprinsul Raportului de autopsie rezultând că victima avea 1,72 m, n.i.), care ulterior agresiunii "a traversat strada în fugă pe diagonală spre strada care dă spre x".

Inculpatul a arătat în mod constant (aspect confirmat şi de martora D.) că victima avea faţa ascunsă, nu i-a recunoscut fizionomia şi nu a ştiut cine este decât la spital, acolo aflând prima dată că victima este C., persoană pe care inculpatul o cunoştea.

Atât inculpatul, cât şi martora D. au arătat că după ce victima a spart geamul, inculpatul A. a luat-o la fugă după victimă, susținerile inculpatului în sensul că nu a luat-o la fugă imediat, victima așteptându-l, neavând niciun suport probator, fiind infirmată atât de martora D. (care a arătat că A. a deschis portiera, a lăsat-o deschisă şi a alergat după acel bărbat în aceeaşi direcţie, cei doi intrând pe acea stradă şi depăşind câmpul ei vizual), cât şi de ceilalţi martori oculari.

Curtea a reținut în ceea ce priveşte dinamica iniţială a conflictului declaraţiile date de patru martori oculari, a căror obiectivitate este dincolo de orice echivoc.

Astfel, martora J., pasager pe bancheta din spate a autoturismului condus de K. care circula (în data de 02 decembrie 2013, în jurul orei 18.05) pe strada T. având direcţia de mers spre B-dul Dacia, a arătat că la un moment dat, de pe trotuarul din partea stângă a direcţiei lor de mers a văzut doi tineri alergând unul după altul care au traversat strada în fugă prin spatele mașinii în care ea se afla, prima persoană având faţa acoperită, posibil cu un fular de culoare închisă. Cu circa 1 metru înainte ca primul să urce pe trotuarul din dreapta direcţiei lor de mers, respectiv după traversarea străzii, a fost prins din urmă de tânărul care îl urmarea, martora văzând când cel de-al doilea tânăr l-a prins pe primul de undeva din zona umăr - braţ drept.

Martorul K. (şoferul autoturismului în care se afla martora J.) confirmă aceleaşi aspecte, arătând că a observat că din partea stângă a carosabilului aleargă spre partea dreaptă doi bărbați, care erau foarte aproape unul de altul şi care erau să intre în faţă autoturismului lui, martorul evitându-i, cei doi continuând să alerge, martorul văzând în oglinda laterală dreapta că cei doi ajunseseră pe trotuarul din dreapta, primul având faţa acoperită cu ceva negru.

Martora L., pasageră a unui alt autoturism care trecea prin zonă, a arătat că i-a văzut pe cei doi cum s-au fugărit reciproc, a văzut că unul dintre ei avea un cuțit în mână şi că cei doi au început să se bată, sunând la 112.

Martora M. (şoferul autoturismului în care se afla martora L.), confirmă şi ea că cele două persoane se fugăreau pe str. T. şi că la solicitarea numitei L. a sunat la 112, arătând că exista posibilitatea ca cei doi să ajungă pacienți la urgenţe.

Din coroborarea declaraţiilor celor patru martori, cu cele ale martorei D. a rezultat că inculpatul este cel care alerga după victimă traversând strada T., că a ajuns-o pe victimă cu circa 1 metru înainte de trotuarul situat pe partea cu strada P. şi că, în acel moment, a prins-o de undeva din zona umăr - braţ drept.

Curtea a apreciat că aceste declaraţii au confirmat fără echivoc raportul agresor (A.) - victimă (C.) dintre cei doi, infirmând susţinerile inculpatului cu privire la modul în care se deplasa victima (inculpatul arătând că victima după ce a spart geamul autoturismului s-ar fi oprit, s-ar fi întors spre el, iar apoi a continuat să se deplaseze "la pas"), confirmând, totodată, locul în care victima a fost prinsă (infirmând susţinerile ulterioare ale inculpatului în sensul că cei doi s-au îmbrâncit în timp ce traversau strada) şi atitudinea agresivă a inculpatului (care l-a prins de braţ/umăr pe C.).

Locul în care victima a fost prinsă a rezultat din declaraţiile acestor martori, a fost confirmat şi de raportul din 02 decembrie 2013, întocmit de către echipajul de poliţie ajuns iniţial la faţa locului, în cuprinsul căruia se consemnează că inculpatul a spus că "l-a urmărit iar la intersecţie cu Aleea P. l-a ajuns din urmă".

Un element important a fost apreciat și cel reţinut de martora L., care a văzut că unul dintre ei avea un cuțit în mână, aspect cu privire la care în urma epuizării tuturor probelor, Curtea a făcut aplicarea art. 4 alin. (2) C. proc. pen., reţinând (aspect favorabil inculpatului) că acest briceag aparţinea şi era asupra victimei, deşi raporturile urmăritor-urmărit erau altele, deşi briceagul nu a fost folosit de victimă în momentul iniţial al altercaţiei, ci în timpul acesteia (agresiunile reciproce iniţiale ale celor doi nu au presupus folosirea briceagului de către victimă şi s-au realizat neîntrerupt până la momentul la care victima, agresată fiind, l-a scos din buzunar, astfel cum susţine inculpatul, deşi în momentul urmăririi victimei briceagul era ţinut în mână de unul dintre cei doi potrivit martorei), deşi martorii care l-au cunoscut pe C. nu confirmă că acel briceag ar avea caracteristicile celui pe care victima îl avea în mod uzual asupra sa.

Motivul pentru care inculpatul a pornit în urmărirea victimei a fost pentru "a-i cere socoteală" (astfel cum a arătat în cursul urmăririi penale) şi pentru "a-l trage la răspundere" (astfel cum a arătat în faţa primei instanţe) şi nicidecum pentru a-l prezenta în faţa autorităţilor, martora D. arătând de altfel că, imediat după spargerea geamului, fără să stea pe gânduri, A. a înjurat la modul general şi a coborât repede din maşină, lăsând portiera deschisă (fără să-i ceară martorei, bunăoară, să sune la serviciul 112, aşa cum i-a cerut de altfel după finalizarea incidentului, când a realizat ce s-a întâmplat), inculpatul însuşi, arătând, în declaraţia dată la data de 16 noiembrie 2015 că după ce (la finalul altercaţiei) victima a reuşit să fugă, el nu a mai plecat în urmărirea acesteia şi nu a mai avut "intenţii de acest gen".

Curtea a reţinut, în raport de ansamblul elementelor factuale în care s-a desfăşurat incidentul (pornind de la propriile afirmaţii ale inculpatului în care a arătat că a vrut să-i ceară victimei socoteală, continuând cu înarmarea sa cu acel spray lacrimogen, cu atitudinea sa violentă în momentul în care a ajuns victima, dar şi după, atitudine violentă manifestată în mod neîntrerupt până când victima a fugit, ţinând cont şi de raportul de forţe dintre cei doi reflectat în natura şi numărul leziunilor avute de fiecare) că inculpatul nu a avut la momentul la care a pornit în urmărirea victimei nicio intenţie de a anunţa autorităţile, urmărind în realitate să-şi facă singur dreptate şi să-i aplice agresorului o corecţie, conduită care se regăseşte constant în anturajele din care inculpatul şi victima făceau parte.

Profilul psihologic al inculpatului, depus la dosarul cauzei, susţine aceeași concluzie. De altfel, este neverosimil ca inculpatul să fi pornit în urmărirea victimei cu scopul de a o prezenta în faţa autorităţilor pentru că a spart geamul portierei autoturismului, adică pentru o faptă de distrugere şi să nu mai aibă o intenţie similară pentru o tentativă de omor suprapusă distrugerii, având în vedere că victima (potrivit apărărilor inculpatului) intenţionase să-l omoare.

Lipsa unei astfel de intenţii a inculpatului limitată la a prinde victima şi a anunţa autorităţile în cazul unei infracţiuni mult mai grave decât prima este cu atât mai evidentă cu cât identitatea victimei nu fusese stabilită de inculpat în cursul altercaţiei, victimă care, la fel ca şi în cazul spargerii geamului, fugise din nou, gest care dovedeşte că raportul de forţe dintre cei doi era clar în favoarea inculpatului.

Prin urmare, Curtea a apreciat că, în mod corect, a fost înlăturată de instanţa de fond apărarea invocată în sensul că inculpatul s-ar fi aflat în situația persoanei care uzitează de procedura infracțiunii flagrante prevăzute la art. 456 C. proc. pen. (1968).

Curtea a apreciat că fapta reţinută în concret în sarcina inculpatului A., excede sferei de aplicare a art. 310 C. proc. pen. şi noţiunilor de prindere, reţinere şi predare de îndată organelor de urmărire penală, fapta sa depăşind cu mult cadrul unor "violenţe proporţionale cu rezistenţa pe care o manifestă infractorul surprins în flagrant" (la care inculpatul face referire în concluziile scrise).

Nici art. 456 C. proc. pen.(1968) nu autoriza, nici art. 310 C. proc. pen. nu autorizează în prezent, folosirea sprayului lacrimogen asupra infractorului prins în flagrant, lovirea acestuia cu pumnii şi nici aplicarea unor lovituri de cuţit în zone vitale (după dezarmarea sa), acţiuni care exced cu mult noţiunilor de prindere, reţinere şi predare de îndată organelor de urmărire penală, permise de art. 310 C. proc. pen., iar invocarea, în justificarea atitudinii inculpatului, a caracterului violent al victimei, sunt apărări contrazise de ansamblul probatoriului administrat în cauză.

Raporturile de forţe dintre cei doi pe parcursul conflictului au fost în favoarea inculpatului, în condiţiile în care victima avea o proteză de glob ocular drept, fiind în mod cert afectată de folosirea sprayului lacrimogen atât la debutul (de către inculpat), cât şi spre finalul conflictului (de către victimă), inculpatul însuşi, clinic sănătos, fiind afectat de folosirea respectivului spray (aspect reliefat atât de acesta, cât şi de martora D.).

Fişa de intervenţie întocmită de echipajul de poliţie sosit la faţa locului, consemnând relatarea inculpatului, confirmă un element important din care rezultă acelaşi raport de forţe dintre cei doi, anume că după ce a fost atacat şi înjunghiat de către victimă (susţinere infirmată de probele administrate în cauză şi chiar de declaraţiile succesive ulterioare ale inculpatului) inculpatul a fugit după victimă şi a reţinut-o la intersecţia străzilor T. cu A., victima lovindu-l în continuare, inculpatul arătând că l-a imobilizat, i-a smuls cuţitul cu care l-a atacat şi l-a înjunghiat la rândul său la nivelul pieptului. În cele din urmă agresorul a reuşit să scape şi să fugă în direcţia străzii P.

Prin urmare, în ciuda faptului că victima avea asupra sa un briceag, inculpatul a reuşit atât dezarmarea acesteia, cât şi înjunghierea ei ulterior dezarmării, conflictul finalizându-se pentru că victima a reuşit să scape şi să fugă, elemente factuale (relatate chiar de inculpat) care exclud atât rolul de atacator al victimei în cadrul conflictului, cât şi caracterul legitim şi în apărare al violenţelor exercitate de inculpat asupra acesteia.

Declaraţiile ulterioare ale inculpatului din care ar rezulta o anumită superioritate a victimei în raporturile de forţe dintre cei doi, sunt contrazise atât de probele deja expuse, cât şi de conţinutul actelor medico-legale efectuate în cauză (certificatul medico-legal şi rapoartele de expertiză medico-legală) şi al celorlalte înscrisuri de la dosar, din care rezultă disproporţia vădită a leziunilor, atât sub aspect cantitativ (al numărului), cât şi sub aspect calitativ (al gravităţii şi efectelor), regăsite pe corpul victimei faţă de cele regăsite pe corpul inculpatului.

În timp ce leziunile regăsite pe corpul inculpatului sunt minore ca număr şi gravitate (ţinând cont şi de numărul zilelor de îngrijiri medicale stabilite), victima prezenta nu mai puţin de 30 de urme de violenţă pe corp, reprezentând împunsături, tăieturi, excoriații, placarde, echimoze, fiind evidențiate pe corpul victimei un număr de 12 lovituri de briceag reprezentând împunsături, excoriații şi tăieturi (care i-au cauzat decesul).

Inculpatul însuşi a expus (aspect regăsit în cuprinsul convorbirilor telefonice interceptate purtate de către acesta cu un cunoscut), modul de desfăşurare al conflictului dintre cei doi, raporturile de forţe dintre aceştia, poziţia agresor-victimă din cadrul conflictului şi poziţia sa subiectivă.

În raport de acestea, Curtea a apreciat că, în mod judicios, a reţinut instanţa de fond că tocmai această disproporţie vădită de forţe a determinat-o pe victimă să apeleze la acel briceag, pe care inculpatul susţine că victima îl avea în buzunar, această disproporţie continuând să se manifeste chiar când victima era cu acel briceag în mână.

Relatarea inculpatului dovedeşte atât forţa acestuia, cât şi caracterul neîntrerupt al atacului declanşat iniţial, căruia victima i-a răspuns prin scoaterea acelui briceag.

Această disproporţie a continuat să se manifeste şi după ce victima a fost dezarmată de acel briceag, convorbirea telefonică avută la data de 4 decembrie 2013 susţinând-o în mod neechivoc.

Variantele prezentate de inculpat, în sensul că ar fi fost împuns prin mână de victimă cu acel briceag, că ar fi sângerat abundent şi că a reuşit dezarmarea victimei după ce a muşcat-o de antebraţ sunt infirmate de probatoriul de natură medico-legală administrat în cauză, dovedind nesinceritatea inculpatului cu privire la aspecte esenţiale ale conflictului.

Astfel, în legătură cu leziunea aflată pe antebraţul victimei, cu privire la care inculpatul susţine că reprezintă muşcătura sa, raportul de expertiză medico-legală nr. 2937/Iii/2015 din 08 decembrie 2015 al S.J.M.L. Bihor arată că, ținând cont de forma și dimensiunile acestei leziuni, aceasta s-a produs prin lovire cu un corp dur, excluzând mecanismul de producere prin mușcătură de om.

Cu privire la aceeași leziune, raportul de constatare medico-legală nr. 3503/IIa/55 din 02 decembrie 2013 arată că mecanismul de producere al leziunilor este cel al lovirii active cu un corp înțepător-tăietor cu vârf, o muchie rotunjită şi o muchie ascuțită, posibil briceag.

Cu privire la leziunile de la nivelul palmei stângi a inculpatului A. (care susţine că s-a produs prin împungere cu briceagul de către victimă), raportul de expertiză medico-legală nr. 2936/IIi/234 din 07 decembrie 2015, întocmit de S.J.M.L. Bihor, arată că leziunile de la nivelul palmei stângi, reprezentate de plăgi tăiate, s-au putut produce prin acțiunea unui instrument tăietor-înțepător. Descrierile și constatările medico-legale nu relevă vreo acțiune transfixiantă a obiectului tăietor-înțepător. Modalitatea de autoprovocare a leziunilor de la nivelul palmei stângi nu poate fi exclusă.

Cu privire la susţinerile inculpatului în sensul că ar fi sângerat abundent, conform concluziilor Raportului Institutului Național de Medicină Legală "Mina Minovici", caracterele genetice din profilul de referință al inculpatului nu se regăsesc între caracterele genetice evidențiate pe probele analizate. De altfel, din probele administrate în cauză nu a rezultat că nu s-au evidenţiat urme de sânge nici pe traseul de întoarcere a inculpatului de la locul conflictului spre autoturism, ci doar lângă acel autoturism, instanţa făcând aplicarea art. 4 alin. (2) C. proc. pen. şi cu privire la teza expusă de apărare în sensul că leziunea de la nivelul palmei stângi a inculpatului ar fi fost autoprovocată de acesta, după finalizarea conflictului şi după întoarcerea sa la autoturismul în care se afla martora D.

Decesul victimei s-a datorat atât hemoragiei externe, cât și interne, ceea ce înseamnă că nu doar cele 3 lovituri de briceag aplicate în zone vitale (hemitorace stâng-organ afectat plămânul, hemitorace pe linia axială medie, abdominal) au cauzat decesul victimei. O confirmă concluziile raportului de constatare medico - legală nr. 3504/III/437 din 03 decembrie 2013, emis de către S.J.M.L. Bihor în care se arată că moartea numitului C. a fost violentă şi s-a datorat șocului hemoragic, consecința hemoragiei externe și interne survenite în evoluția unui politraumatism cu plăgi multiple înjunghiate cu lezare de pleure și parenchim pulmonar. Leziunile de violență descrise s-au produs prin lovire activă cu un corp înțepător - tăietor cu vârf, o muchie rotunjită și o muchie ascuțită (posibil briceag). Victima avea în momentul decesului o alcoolemie de 0 grame la mie. Între leziunile de violență descrise și decesul victimei există legătură de cauzalitate directă, necondiționată. Topografia, forma și direcția plăgilor înjunghiate pledează pentru ipoteza ca poziția victimă-agresor s-a modificat în timpul agresiunii, plăgile fiind produse atât din față cât și din spate, succesiunea lor neputând fi precizată cu certitudine. Moartea datează din 02 decembrie 2013.

Un ultim argument legat de aceeaşi disproporţie de forţe rezultă şi din împrejurarea că din niciuna din declarațiile inculpatului nu rezultă ca acesta în vreun moment ar fi cerut sau ar fi încercat să ceară ajutorul altei persoane, anunţând organele abilitate abia în momentul în care, conflictul fiind stins prin fuga victimei, a realizat consecinţele faptei sale.

În raport de elementele de mai sus şi cele ce vor fi expuse în continuare, Curtea, în majoritate, a exclus teza incidenţei în cauză a vreunei cauze justificative sau de neimputabilitate, nefiind incidente dispoziţiile art. 19 alin. (1) sau art. 26 alin. (1) C. pen. Pentru raţiunile ce vor fi expuse, nici circumstanţa atenuantă a excesului scuzabil (prevăzută de art. 75 alin. (1) lit. b) C. pen.) nu este aplicabilă.

Curtea a apreciat că, în mod categoric, conflictul a fost declanşat de acţiunea provocatoare a victimei, de a sparge geamul portierei autoturismului în care inculpatul şi prietena lui se aflau, gest care reprezintă un atac în sensul legii penale al cărei autor a fost victima. Însă acest atac s-a epuizat imediat după acest gest, odată cu fuga victimei.

Teza (invocată în apelul inculpatului) referitoare la inepuizarea atacului în cazul infracţiunilor contra patrimoniului atunci când există posibilitatea recuperării bunului nu este aplicabilă în speţă, având în vedere că atacul în prezenta cauză a constat în distrugerea geamului şi nu în sustragerea (efectivă şi nu ipotetică) a vreunui bun care să poată fi recuperat imediat (aspect asumat chiar de inculpat în concluziile scrise).

Subsecvent acestui moment rolurile celor doi în cadrul conflictului s-au schimbat în mod definitiv, din cuprinsul probelor administrate în cauză, Curtea reţinând (în majoritate) că, în mod neechivoc, pe tot parcursul conflictului ce a urmat, inculpatul A. a avut calitatea de atacator, calitate asumată din momentul în care a coborât din autoturism, înarmat cu acel spray lacrimogen în urmărirea victimei (martora J. arătând că inculpatul "fugea amenințător" după victimă), calitate asumată în momentul prinderii victimei, prin iniţierea violenţelor (aspect atestat atât de martora J., cât şi de relatările proprii ale inculpatului expuse atât în cuprinsul convorbirilor telefonice interceptate, cât şi în apelul efectuat la serviciul 112), calitate asumată şi după momentul dezarmării victimei de acel briceag când a continuat să folosească violenţe şi să aplice cele 12 lovituri de briceag.

Împrejurarea că, în cadrul conflictului violent dintre cei doi, poziţiile acestora s-au schimbat (aspect confirmat inclusiv de actele medico-legale, în acest sens, potrivit raportului de constatare medico-legală nr. 3503/IIa/55 din 02 decembrie 2013, poziția ipotetică a victimei-agresor a putut fi inițial față în față, ulterior a fost variabilă în timp), schimbare inerentă în cadrul acţiunilor violente reciproce (ambii în ortostatism, faţă în faţă, inculpat faţă-victima lateral, unul în ortostatism celălalt căzut sau ambii căzuți, etc, schimbare de poziţii care explică şi urmele regăsite pe corpul inculpatului) nu semnifică, în raport de fiecare moment al conflictului şi de fiecare poziţie adoptată de cei implicaţi, o scindare a activităţilor violente declanşate iniţial de inculpat, o scindare a conflictului.

Conflictul a avut un caracter indivizibil din momentul declanşării sale până în momentul în care victima a reuşit să fugă, în tot acest conflict neexistând vreun moment în care atacul declanşat iniţial de inculpat asupra victimei să se fi întrerupt sau să se fi epuizat definitiv, voit și nu, pentru ca, subsecvent unei astfel de epuizări să intervină un atac declanşat de victimă, care să-l pună pe inculpat de această dată în postura de a se apăra.

Împrejurarea că în cadrul atacului declanşat de inculpat, au existat momente în care echilibrul de forţe dintre cei doi a suferit modificări, într-un sens sau altul, nu justifică nici scindarea conflictului în raport de fiecare din aceste momente, nici reanalizarea relaţiei agresor-victimă de fiecare dată când echilibrul de forţe s-a modificat, având în vedere că aceste modificări nici nu au condus la întreruperea definitivă a atacului iniţial declanşat de inculpat şi nici nu l-au pus vreun moment pe inculpat într-un vădit dezechilibru faţă de victimă.

În prezenta cauză debutul atacului (care a succedat celui declanşat iniţial de victimă, dar care s-a epuizat odată cu fuga acesteia) s-a realizat odată cu înarmarea inculpatului cu acel spray lacrimogen şi urmărirea victimei, atac care s-a epuizat în momentul în care (cum a afirmat şi inculpatul), victima a reuşit să scape şi să fugă, în tot acest interval de timp rolul de atacator fiind păstrat de inculpat.

Curtea nu şi-a însuşit concluziile instanţei de fond în sensul că scoaterea briceagului de către victimă ar fi reprezentat un atac epuizat prin dezarmarea sa de către inculpat, deoarece acest gest al victimei nu poate fi desprins de atacul iniţial declanşat de inculpat, la care victima a fost supusă, atac care a şi determinat-o să folosească acel briceag, gest care ar fi pus în discuţie, dacă deznodământul evenimentelor ar fi fost altul, o eventuală disproporţie a apărării victimei.

Stabilirea raportului atacator-victimă nu se opreşte la fiecare act material ce intră în compunerea atacului şi la fiecare ripostă în parte. Nu în raport de fiecare act material ce intră în compunerea atacului şi în raport de fiecare ripostă se atribuie calitatea de atacator şi victimă celor implicaţi în conflict, ci de ansamblul elementelor de fapt care caracterizează atacul şi apărarea.

Numai în măsura în care un anumit element factual din intervalul conflictului a determinat întreruperea definitivă a atacului iniţial şi schimbarea definitivă şi neechivocă a raportului de forţe dintre părţi, iar fapta este săvârşită subsecvent acestui moment, acel element factual capătă relevanţă penală pentru că determină reanalizarea raportului atacator-victimă în cadrul conflictului, cu efecte directe asupra răspunderii penale a celor implicaţi.

În prezenta cauză un astfel de element factual care să fi determinat întreruperea definitivă a atacului iniţial declanşat de inculpat şi schimbarea definitivă şi neechivocă a raportului de forţe dintre cei doi, în favoarea victimei şi în detrimentul inculpatului nu a existat.

Folosirea de către victimă a respectivului briceag nu poate avea valoarea unui astfel de element factual, pe de o parte pentru că această folosire (concretizată mai degrabă într-o intenţie) a fost anihilată de către inculpat încă de la debutul ei (dovedind încă o dată forţa atacatorului în detrimentul victimei, care nici cu un briceag în mână nu a reuşit să anihileze respectivul atac), pe de altă parte, pentru că imediat victima a fost deposedată de acel briceag, cu care, subsecvent deposedării, inculpatul a aplicat victimei toate cele 12 lovituri de briceag reţinute în actele medico-legale.

Cu alte cuvinte, actele materiale de violenţă care au condus la decesul victimei au fost săvârşite de inculpat subsecvent dezarmării victimei de acel briceag şi în mod conştient. Chiar descrierile inculpatului cu privire la modul în care a decurs conflictul dintre cei doi şi cu privire la modul în care, după ce a deposedat victima de briceag, a arătat că l-a folosit, dovedeşte că acesta a deţinut controlul în cadrul incidentului.

Curtea a mai reţinut că folosirea de către victimă a respectivului briceag nu poate avea semnificaţia scindării "juridice" a conflictului dintre părţi, care să conducă la o reanalizare a raportului atacator-victimă în cadrul conflictului.

Împrejurarea că legea penală împarte infracţiunile contra persoanei, în diferite capitole (infracţiuni contra vieţii, infracţiuni contra integrităţii corporale sau sănătăţii, etc.) reprezintă o problemă de sistematizare a C. pen., care nu produce efecte în raport de cauzele justificative şi de neimputabilitate, analizate în prezenta cauză.

Prin urmare, nu se poate spune că prin folosirea briceagului de către victimă s-a realizat o modificare a valorilor sociale încălcate în cadrul conflictului, trecându-se de la cele ce vizează integritatea corporală la cele care vizează viaţa şi prin aceasta, cel care a modificat aceste valori (victima în prezenta cauză), a devenit atacator contra vieţii, raţionament care s-ar reţine în orice caz, după momentul dezarmării victimei, şi în ceea ce-l priveşte pe inculpat.

În prezenta cauză, atât actele materiale ce au intrat în compunerea atacului, cât şi cele care au intrat în compunerea ripostei au fost îndreptate contra persoanei, vizând aceleaşi valori sociale apărate de legea penală. Pe tot parcursul ei, apărarea victimei a vizat persoana agresorului.

Împrejurarea că actele materiale ce intră în compunerea atacului sau cele care intră în compunerea ripostei sunt susceptibile de încadrări juridice diferite, în raport de efectul care l-au produs sau l-ar fi putut produce asupra integrităţii corporale a celui vizat, încadrări juridice care vizează infracţiuni contra persoanei, nu produce o scindare a conflictului şi schimbarea raportului atacator-victimă, în sensul de a se atribui calitatea de atacator celui care a săvârşit sau a intenţionat să săvârşească fapta susceptibilă de a fi încadrată în infracţiunea mai gravă.

Odată atribuite, în raport de elementele factuale, calităţile de atacator-victimă în cauză, aceasta determină aplicarea pentru fiecare parte, a normelor de drept substanţial indiferent de posibila încadrare juridică dată actelor lor, existând cu alte cuvinte posibilitatea ca atacatorul, reţinându-i-se această calitate, să răspundă pentru o faptă mai puţin gravă decât cea reţinută în sarcina celui care s-a apărat, care, la rândul lui, poate fi apărat de legea penală chiar dacă a săvârşit fapta mai gravă (inculpatul însuşi, săvârşind omorul, a invocat că s-ar fi aflat în această ipoteză).

În raport de aceste considerente, reţinându-se că niciun moment inculpatul nu a pierdut calitatea de atacator, calitate dobândită de la momentul iniţierii conflictului până la momentul fugii victimei, Curtea a concluzionat (în majoritate) că inculpatului nu-i sunt aplicabile dispoziţiile privind legitima apărare sau excesul neimputabil sau scuzabil, la momentul comiterii actelor de violenţă care au condus la decesul victimei, săvârşite de inculpat subsecvent dezarmării victimei de acel briceag, inculpatul nefiind în faţa unui atac.

Prin urmare, Curtea a apreciat că, în mod judicios, instanţa de fond a reţinut că acţiunile inculpatului, înarmat cu un briceag împotriva victimei, nu se pot constitui într-o apărare, ci dimpotrivă într-o continuare a atacului iniţial, pornit de inculpat asupra victimei pe care a ajuns-o pe drum şi pe care a deposedat-o de briceag.

Argumentele expuse de inculpat în legătură cu faptul că mai mulţi reprezentanţi ai Parchetului au opinat cu privire la incidenţa în cauză a legitimei apărări (ignorându-se bunăoară că doi judecători de drepturi şi libertăţi, care au analizat dosarul cauzei, au concluzionat că nu sunt elemente care să o justifice) sunt contrare principiilor elementare care guvernează dreptul la un proces echitabil şi procesul penal, toate aceste principii obligând organele judiciare să-şi fundamenteze soluţia pe bază de probe, hotărârea judecătorească neputând să aibă la bază decât o temeinică evaluare a probelor, conform art. 103 C. proc. pen. (cu privire la aceleaşi apărări, nu poate fi trecut cu vederea ce s-ar întâmpla dacă acuzarea ar folosi astfel de opinii în loc de probe într-o cauză penală).

Curtea a mai apreciat că, în mod corect, instanţa de fond a reţinut că inculpatul a fost permanent conştient atât de acţiunile sale, cât şi de atuul fizic pe care îl avea, convorbirea telefonică avută la data de 4 decembrie 2013, fiind numai unul din argumentele care susţin o astfel de concluzie. În acelaşi sens este şi convorbirea interceptată autorizat în care a arătat că "I-am dat pumni de l-o (...) nu s-o mai văzut capu, că (…) și era cu bandaj" și "I-am tot dat…no", "Ș-o picat jos, O mers la bordură, o picat pă jos, că l-am rupt din serie", "Deci i-am dat bine, bine i-am dat". În acelaşi sens este şi convorbirea avută de inculpat cu ocazia anunțării evenimentului prin sistemul 112.

Inculpatul însuşi a arătat că după dezarmarea victimei de briceag, raportul de forţe a fost net în favoarea sa, inculpatul însuşi arătând "(...) i-am prins mâna şi l-am muşcat de mâna cu cuţitul. L-am muşcat rău! După aia a cedat, a scăpat cuţitu! (...)".

Totodată, Curtea a constatat că, în mod corect a fost înlăturată de către instanţa de fond teza fricii inculpatului faţă de victimă, dinamica evenimentului declanşat şi continuat fără niciun fel de rezerve sau retrageri de către inculpat, dar şi propriile sale relatări (anterior expuse) legate de modul în care conflictul a decurs, înlăturând o astfel de teză.

Cazierul judiciar şi trecutul infracţional al victimei (elemente invocate insistent de apărare) nu pot susţine o astfel de frică şi nici violenţele excesive ale inculpatului (bunăoară numărul şi intensitatea loviturilor de briceag după dezarmarea victimei), decât în măsura în care toate aceste elemente ar fi fost cunoscute de inculpat, avute în vedere în realizarea propriilor acţiuni în cadrul conflictului şi ca atare i-ar fi configurat starea psihică sub imperiul căreia a comis fapta.

Cât timp inculpatul a arătat constant că nu a cunoscut identitatea persoanei cu care s-a bătut decât după epuizarea conflictului, la unitatea spitalicească, invocarea circumstanţelor personale ale victimei pentru a justifica, retroactiv, o faptă săvârşită fără ca aceste circumstanţe să fie cunoscute, nu poate fi primită.

De asemenea, Curtea a arătat că instanţa de fond a concluzionat în mod corect că inculpatul A. este autorul faptei pentru care a fost trimis în judecată, faptă săvârşită cu vinovăţia prevăzută de lege, Curtea însuşindu-şi în totalitate argumentele reţinute de instanţa de fond pentru înlăturarea tezei expuse de inculpat (neimpunându-se reiterarea acestora), cu privire la posibilitatea comiterii faptei de către o altă persoană.

Această teză se află într-o evidentă discrepanţă cu probele de la dosar, inclusiv cu declaraţiile date de inculpat, cu aspectele relatate de acesta în convorbirile telefonice purtate ulterior comiterii faptei şi cu actele medico-legale de la dosar (care confirmă legătura de cauzalitate dintre fapta inculpatului şi moartea victimei), împrejurările expuse de inculpat în motivele de apel (inclusiv cele referitoare la declaraţia martorului N.) în susţinerea tezei incidenţei în cauză a cazului de achitare prevăzut de art. 16 lit. c) C. proc. pen., nefiind în măsură decât să susţină concluzia corectă a instanţei de fond cu privire la caracterul defectuos al cercetărilor iniţiale ale incidentului, defectuozitate care nu a fost în măsură (prin prisma probelor administrate ulterior) să determine incidenţa acestui temei de achitare.

Totodată s-a constatat că instanţa de fond a calificat în mod corect fapta inculpatului ca realizând elementele constitutive ale infracţiunii de omor, Curtea apreciind însă că legea penală nouă este mai favorabilă inculpatului, fapta acestuia care în data de 02 decembrie 2013, în jurul orelor 18.00, la intersecția străzilor T. cu strada A. din Oradea, după ce victima i-a spart geamul autoturismului, i-a aplicat multiple lovituri (inclusiv cu un briceag) victimei C., provocându-i leziuni grave în urma cărora a decedat, faptă săvârşită de inculpat cu intenţie indirectă, întrunește elementele constitutive ale infracțiunii de omor simplu prevăzut de art. 188 C. pen. (încadrare pusă în discuţia părţilor şi stabilită de altfel de instanţa de fond prin încheierea prin care a procedat la schimbare a încadrării juridice), săvârşită în stare de provocare, urmând a se face aplicarea art. 75 alin. (1) lit. a) şi art. 76 alin. (1) C. pen.

Curtea și-a însușit în totalitate motivarea instanţei de fond cu privire la elementele constitutive ale infracţiunii de omor (similare în ambele legi penale succesive), neimpunându-se reiterarea acestora, reţinând însă că această faptă a fost săvârşită de inculpat cu intenţie indirectă şi nu directă, cum a reţinut prima instanţă, prin modul în care inculpatul a acţionat doar a acceptat nu şi a urmărit rezultatul faptei sale, aspect care rezultă din dinamica conflictului care a condus la decesul victimei, dinamică în care folosirea de către inculpat a briceagului a fost una spontană, conjuncturală, determinată de starea de nervozitate creată prin actul provocator iniţial al victimei şi amplificată de încercarea victimei de a folosi acel briceag, inculpatul prin fapta sa urmărind o pluralitate de efecte posibile, între care şi moartea victimei, consecinţă asumată de inculpat prin modul în care a comis fapta, obiectul vulnerant folosit, numărul şi intensitatea loviturilor, caracterul repetat, zona vitală a unora din acestea, atitudinea sa imediat după, în care a conştientizat şi prefigurat acest rezultat.

Cu privire la legea penală mai favorabilă, Curtea a apreciat că este incident art. 5 C. pen. în condiţiile în care fapta inculpatului a fost comisă la data de 02 decembrie 2013, însă a reţinut (contrar instanţei de fond şi contrar motivelor de apel ale inculpatului) că, analizată prin prisma Deciziei Curţii Constituționale nr. 264/2014, legea nouă este mai favorabilă inculpatului.

Comparând limitele de pedeapsă prevăzute de C. pen. de la 1969 pentru infracţiunea prevăzută la art. 175 alin. (1) lit. i) (respectiv 15 şi 25 de ani închisoare şi interzicerea unor drepturi) şi efectele circumstanţelor atenuante prevăzute în legea veche de art. 76 alin. (1) lit. a) şi alin. (2) C. pen. (1969) pe de-o parte, cu limitele de pedeapsă pentru infracţiunea prevăzută la art. 188 C. pen. (respectiv 10 şi 20 ani închisoare şi interzicerea unor drepturi) şi efectul circumstanţelor atenuante asupra acestor limite prin prisma art. 76 alin. (1) C. pen., pe de altă parte, se ajunge ca potrivit legii vechi limitele de pedeapsă aplicate inculpatului să fie 5 - sub 15 ani, iar potrivit legii noi 6 ani şi 8 luni - 13 ani şi 4 luni, limite asimetrice, maximul special prevăzut de legea nouă fiind însă mai favorabil inculpatului.

Curtea a constatat că, în mod greşit, în operaţiunea de evaluare a legii penale mai favorabile, instanţa de fond a reţinut (eroare regăsită şi în motivele de apel ale inculpatului) că potrivit legii vechi coborârea pedepsei se realizează sub minimul special până la 3 ani şi nu până la 5 ani, fiind omise dispoziţiile art. 76 alin. (2) C. pen. (1969) care limitează coborârea acestei pedepse până la 1/3 din minimul special, adică la 5 ani (textul prevede, între altele, că în cazul infracțiunii de omor, dacă se constată că există circumstanţe atenuante, pedeapsa închisorii poate fi redusă cel mult până la o treime din minimul special).

În raport de considerentele de mai sus, nu au putut fi primite nici motivele de apel ale inculpatului, care, referindu-se la acelaşi minim de 3 ani (şi nu 5 ani), apreciază că ar fi putut fi incidente dispoziţiile C. pen. anterior referitoare la suspendarea sub supraveghere a executării pedepsei, instituţie inaplicabilă faţă de condiţia impusă de art. 861 alin. (1) lit. a) C. pen. 1969) (care prevede o pedeapsă aplicată de cel mult 4 ani).

Curtea a constatat că, în mod greşit, în operaţiunea de evaluare a legii penale mai favorabile, instanţa de fond a reţinut că potrivit legii noi reducerea limitelor de pedeapsă cu 1/3 ca efect al reţinerii circumstanţelor atenuante este facultativă şi nu obligatorie, în condiţiile în care art. 76 alin. (1) C. pen. foloseşte sintagma "se reduc" şi nu "se pot reduce".

Or în condiţiile în care aplicarea criteriilor de individualizare a pedepsei au determinat Curtea să concluzioneze că apelurile declarate de procuror şi de partea civilă cu privire la cuantumul pedepsei, sunt fondate, justificându-se majorarea pedepsei, legea penală nouă, care prevede un maxim mai redus, este în concret mai favorabilă.

Curtea a apreciat că, în mod corect, instanţa de fond a reţinut incidenţa circumstanţei atenuante a scuzei provocării, dispoziţiile art. 73 alin. (1) lit. b) C. pen. (1969) regăsindu-se în actualul C. pen. (pe care Curtea l-a apreciat ca fiind lege penală mai favorabilă), cu aceeaşi conţinut, presupunând săvârşirea infracţiunii sub stăpânirea unei puternice tulburări sau emoţii, determinată de o provocare din partea persoanei vătămate, produsă prin violenţă, printr-o atingere gravă a demnităţii persoanei sau printr-o altă acţiune ilicită gravă.

Curtea a constatat că, în cauză, sunt îndeplinite în mod cumulativ toate condițiile pentru reținerea scuzei provocării, respectiv provocarea să fi fost produsă de victimă prin violenţă, printr-o atingere gravă a demnităţii persoanei sau prin altă acţiune ilicită gravă; să determine o puternică tulburare sau emoţie; sub stăpânirea unei puternice tulburări sau emoţii să se fi săvârşit fapta; fapta săvârşită sub imperiul provocării să fie îndreptată împotriva provocatorului. Astfel, spargerea, fără niciun motiv aparent, a geamului autoturismului inculpatului, faptă comisă de victimă într-un loc. public, reprezintă o provocare. Cu privire la motivele care au determinat-o pe victimă să procedeze astfel, Curtea le-a apreciat ca având o importanţă secundară.

S-a avut în vedere în primul rând natura faptei săvârşite de inculpat şi a împrejurărilor în care s-a comis, împrejurarea că în cauză odată reţinută circumstanța atenuantă a scuzei provocării prevăzută de art. 75 alin. (1) lit. a) C. pen. în favoarea inculpatului A., aceasta produce aceleaşi efecte indiferent de natura penală sau nu a acţiunii ilicite grave a victimei şi indiferent de eventuala încadrarea juridică dată acesteia, că, la verificarea existenţei scuzei provocării prezintă importanţă natura acţiunii ilicite grave efectiv săvârşite de victimă până în momentul comiterii faptei penale de către inculpat, adică actul provocator efectiv realizat, deoarece fapta penală comisă în stare de provocare trebuie să fie posterioară sau cel mult concomitentă cu actul provocator care trebuie să se fi consumat.

Fapta penală nu poate fi apreciată ca fiind săvârşită cu scuza provocării pe motiv că săvârşind-o, inculpatul a anticipat un act provocator care încă nu s-a materializat, nu este actual, este iminent sau doar ipotetic. Totodată, cât timp elementele factuale care preced săvârşirea faptei, elemente cunoscute şi avute în vedere de către inculpat la dozarea răspunsului la provocare, nu anticipează o amplificare a actului provocator, mobilul săvârşirii actului provocator (rezultat ulterior) este lipsit de relevanţă. De aceea nu pot fi primite apărările inculpatului formulate în cadrul apelului, în legătură cu intenţia victimei de a-l tâlhări.

Astfel de elemente nu s-au obiectivat în cauză până la momentul declanşării atacului inculpatului, pentru a justifica temerea inculpatului A. în sensul că prin spargerea geamului s-ar fi intenţionat tâlhărirea sa. Dimpotrivă, fuga victimei, care a continuat şi după ce inculpatul a pornit în urmărirea sa, dovedeşte surprinderea victimei, nepregătită pentru o astfel de ripostă din partea inculpatului, dovedind lipsa unei premeditări efective a gestului ei de a sparge acel geam.

Totodată, cât timp inculpatul nu a cunoscut identitatea victimei în timpul conflictului nu a avut cum (şi nici nu a susţinut) că a recurs la violenţe asupra victimei, cunoscând caracterul violent al acesteia, cunoscând cercul de prieteni al victimei (între care şi martorul G.) ori legând acest incident de discuţiile anterioare purtate cu martorul G., astfel încât împrejurările expuse de apărare în motivele de apel cu privire toate aceste împrejurări nu prezintă importanţă în raport de răspunderea inculpatului pentru fapta sa.

Gestul victimei a produs inculpatului o emoţie suficient de puternică pentru a-l determina să reacţioneze, sub impulsul tensiunii nervoase, a mâniei, a revoltei create de acţiunea ilicită a victimei (şi nicidecum sub impulsul fricii), şi să săvârșească actele de violenţă împotriva provocatorului.

În raport de criteriile prevăzute de art. 74 C. pen., în raport de gravitatea în concret a infracţiunii săvârşite (care a condus la decesul unei persoane) şi de periculozitatea infractorului (care nu a avut nicio rezervă în a-i da victimei o lecţie în plină stradă), de împrejurările şi modul de comitere a infracţiunii, precum şi mijloacele folosite (inculpatul a pornit fără ezitare în urmărirea victimei, pentru a-şi face dreptate, traversând strada printre maşini, aplicându-i violenţe repetate victimei în public, violenţe care au cuprins folosirea unui spray paralizant şi multiple lovituri de briceag), de starea de pericol creată pentru valoarea ocrotită, de natura şi gravitatea rezultatului produs (în mod categoric comunitatea este afectată de astfel de fapte de violenţă extremă produse în mijlocul străzii), de motivul săvârşirii infracţiunii şi scopul urmărit (inculpatul dorind să-i dea o lecţie victimei pentru gestul ei provocator), Curtea a apreciat că se impune majorarea pedepsei la 10 ani, neputând fi reţinute vreuna din circumstanţele atenuante prevăzute de art. 75 C. pen., cu excepţia celei prevăzute la alin. (1) lit. a) a acestui text de lege.

Curtea a avut în vedere la stabilirea acestui cuantum şi actul provocator al victimei, însă a reţinut că acesta nu poate să se impună de o manieră care să determine aplicarea unei pedepse spre minimul special ori cu suspendarea sub supraveghere a executării pedepsei (suspendare care nu este incidentă nici potrivit vechiului nici potrivit actualului C. pen., având în vedere minimul special rezultat, în cazul ambelor legi succesive, în urma aplicării efectelor circumstanţelor atenuante). Categoric, victima a fost cea care a declanşat atitudinea violentă a inculpatului, însă gestul său, pentru care victima însăşi ar fi urmat să răspundă, a costat-o până la urmă viaţa.

Împrejurările şi modul de comitere a infracţiunii în mod cert agravează fapta inculpatului, fiind vorba de o faptă de extremă violenţă, săvârşită în plină stradă.

Fără a face un examen al moralităţii (sau imoralităţii) persoanelor implicate în conflict, Curtea reţine că gravitatea unei fapte de omor nu poate fi atenuată de cazierul judiciar al victimei, viaţa unui om neputând fi apreciată în funcţie de moralitatea şi de trecutul său infracţional, iar acestea nu pot să justifice o atenuare a răspunderii penale pentru autorul omorului comis asupra unei astfel de persoane. Legea penală apără fără rezerve viaţa, nu doar viaţa persoanelor cu un trecut lipsit de antecedente penale.

Aceste considerente se regăsesc şi în prezenta cauză, cu atât mai mult circumstanţele personale ale victimei nu au fost cunoscute de inculpat la momentul comiterii faptei. Până la urmă, în prezenta cauză, inculpatul s-a aflat în faţa unui gest provocator (categoric condamnabil, indiferent de motivaţie) din partea unui necunoscut (care putea fi oricine, indiferent de vârstă sau sex), însă, fără să aibă vreo minimă reţinere, şi-a făcut dreptate într-un mod violent în plină stradă, o astfel de faptă stârnind indignarea comunităţii, independent de cazierul judiciar al victimei.

O astfel de faptă impune stabilirea unei pedepse care să contribuie la reeducarea efectivă a autorului ei, dar şi la inhibarea unor comportamente similare, prin pedeapsa aplicată neputându-se lăsa nici măcar aparenţa tolerării unor astfel de comportamente în spaţiul public (pe considerente ce ţin de imoralitatea persoanelor implicate, de anturajele din care acestea fac parte, etc).

Aceleaşi criterii sunt avute în vedere de curte şi la stabilirea conţinutului şi duratei pedepsei complementare şi accesorii a interzicerii exerciţiului drepturilor prevăzute la art. 66 alin. (1) lit. a) şi b) C. pen.

Curtea a apreciat ca fiind fondate criticile expuse de procuror cu privire la modul greşit în care s-a procedat la deducerea măsurilor preventive privative de libertate, impunându-se deducerea şi a măsurii arestării preventive, urmând a se reforma dispoziţia instanţei de fond în sensul de a se deduce din pedeapsa aplicată durata reţinerii şi arestării preventive din data de 16 noiembrie 2015 până la data de 23 noiembrie 2015 inclusiv.

În condiţiile în care Curtea a făcut aplicarea art. 4 alin. (2) C. proc. pen., cu privire la provenienţa briceagului cu care s-a comis omorul, reţinând că aceasta a aparţinut victimei, nefiind îndeplinite condiţiile impuse de art. 112 alin. (1) lit. b) C. pen. pentru a fi confiscat, se va dispune păstrarea şi conservarea acestuia la camera de corpuri delicte a Tribunalului Bihor conform art. 164-168 din Regulamentul de ordine interioară al instanţelor judecătoreşti.

Cu privire la latura civilă a cauzei, Curtea a apreciat că nu pot fi primite nici criticile formulate de partea civilă în sensul majorării daunelor materiale şi morale, nici cele ale inculpatului, în sensul reducerii lor.

La stabilirea cuantumului daunelor materiale şi morale a fost avută în vedere şi starea de provocare din partea victimei, în condiţiile în care faptă culpabilă a victimei a declanşat reacţia violentă a inculpatului, ce a determinat decesul victimei şi subsecvent, daune materiale şi morale. Astfel, nu se poate aprecia că suma stabilită cu titlu de daune morale este derizorie, la stabilirea unei astfel de sume neputându-se ignora factorul declanşator (culpabil victimei) al conflictului.

Pe de altă parte, pentru partea civilă, mama victimei, fapta de omor consumat săvârşită asupra fiului ei nu este atenuată de moralitatea şi trecutul lui infracţional, suferinţa părţii civile, prin prisma raporturilor de rudenie cu victima, nefiind înlăturată de aceste circumstanţe.

Este exagerat a concluziona că suferinţa unei mame se raportează la cazierul judiciar al fiului ei decedat, suferinţa părţii civile pe parcursul procesului fiind mai mult decât vizibilă.

Nici argumentul invocat pentru reducerea acestor sume, în sensul că victima nu realiza venituri, nu poate fi avut în vedere, pentru că scopul daunelor morale este acela de a oferi o compensare echitabilă a suferinţei generate părţii civile de decesul fiului, prin acordarea acestor sume nefiind avută în vederea acoperirea vreunui eventual folos nerealizat în viitor de către partea civilă.

Curtea a apreciat că se impune în schimb reformarea dispoziţiei instanţei de fond cu privire la plata daunelor materiale către partea civilă B., având în vedere că în mod eronat instanţa de fond a cuprins în cuantumul stabilit şi suma de 23.568 RON, care se impune a fi achitată părţii civile, dar cu titlu de cheltuieli judiciare în baza art. 276 alin. (1) şi (2) C. proc. pen., fiind vorba de cheltuieli avansate în cursul procesului penal, în legătură cu desfăşurarea acestuia (onorarii de avocaţi şi probaţiune).

Împotriva hotărârii instanţei de apel a declarat recurs în casație inculpatul A., prin avocat BB. (fără delegație la dosar), la data de 09 martie 2017.

În cuprinsul căii de atac formulată de condamnatul A., prin prisma cazului de casare prevăzut de art. 438 alin. (1) pct. 7 C. proc. pen., s-a arătat, în esență, că a fost condamnat pentru o faptă care nu este prevăzută de legea penală, sub aspectul neîndeplinirii condițiilor privind tipicitatea subiectivă, în speța de față fiind incident excesul neimputabil de apărare prevăzut de art. 26 alin. (1) C. pen. având în vedere că actele de violență exercitate de victimă asupra bunurilor, vieții, sănătății și integrității corporale a recurentului trebuie privite ca provenind de la o persoană extrem de periculoasă, că inculpatul a fost victima infracțiunii de tentativă la tâlhărie calificată comisă de C., astfel încât, în mod greșit, s-a apreciat că acțiunea sa de a-l urmări pe agresor pentru a-l prinde nu poate fi considerată ca având natura juridică a unui atac, ci a avut un caracter legal, justificată de necesitatea prinderii făptuitorului potrivit art. 293 alin. (2) și (3) C. proc. pen.

S-a mai susținut că este lipsit de relevanță cine a fost inițiatorul actelor de violență întrucât actele de apărare ale victimei au fost proporționale până când aceasta a exercitat un atac cu un briceag împotriva vieții inculpatului, astfel încât acțiunea victimei nu a avut un caracter justificativ și licit, că aflat în această situație, s-a apărat blocând cu mâna lovitura de cuțit a victimei, pentru ca ulterior să o lovească, după ce a constatat continuarea actelor ei de violență, aspecte ce rezultă din probatoriul administrat în cauză, precum și că, în mod greșit s-a reținut circumstanța atenuantă legală a provocării întrucât atacul victimei a fost imediat; deși s-a reținut că după dezarmarea victimei acțiunea sa ar fi fost disproporționată, aceasta nu este imputabilă întrucât a intervenit pe fondul tulburării sau temerii.

S-a precizat că acest caz de casare invocat (art. 438 alin. (1) pct. 7 C. proc. pen.) cuprinde atât situația în care o faptă nu este incriminată de legiuitor, cât și situația în care lipsește unul dintre elementele constitutive ale infracțiunii, adică elementele de tipicitate obiectivă sau subiectivă prevăzute de norma de incriminare.

În raport de cele expuse pe larg în cuprinsul motivelor de recurs în casaţie, s-a solicitat, în principal, în temeiul art. 448 alin. (1) pct. 2 lit. a) teza I C. proc. pen. cu referire la art. 438 alin. (1) pct. 7 C. proc. pen. și art. 396 alin. (5) C. proc. pen. raportat la art. 16 alin. (1) lit. b) C. proc. pen, achitarea inculpatului A. pentru infracțiunea pentru care a fost condamnat.

În subsidiar, în temeiul art. 448 alin. (1) pct. 2 lit. b) C. proc. pen. cu referire la art. 438 alin. (1) pct. 7 C. proc. pen., s-a solicitat admiterea recursului în casație, casarea hotărârii atacate și rejudecarea cauzei de către instanța de apel.

Prin încheierea pronunţată la data de 05 octombrie 2017 în Dosarul nr. x/111/2016, apreciind că sunt îndeplinite condiţiile prevăzute de art. 434 - 438 C. proc. pen., Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, în temeiul art. 440 alin. (4) C. proc. pen., a admis în principiu cererea de recurs în casaţie formulată de inculpatul A. împotriva deciziei penale nr. 905/A din 21 decembrie 2016 pronunţată de Curtea de Apel Oradea, secţia penală şi pentru cauze cu minori, pronunțată şi a dispus trimiterea cauzei la completul competent în vederea judecării căii extraordinare de atac promovată de recurent.

Cu ocazia dezbaterilor, recurentul A., prin apărător ales, a solicitat, conform art. 448 alin. (1) pct. 2 teza I C. proc. pen. raportat la art. 438 alin. (1) pct. 7 C. proc. pen., admiterea recursului în casaţie, casarea hotărârii atacate şi achitarea inculpatului, în temeiul art. 16 alin. (1) lit. d) teza a II-a C. proc. pen., iar nu în baza art. 16 alin. (1) lit. b) C. proc. pen., așa cum s-a menționat în cererea scrisă de recurs în casație.

În acest sens, a arătat că a fost condamnat pentru o faptă care nu este prevăzută de legea penală, sub aspectul neîndeplinirii condiţiilor privind tipicitatea subiectivă, în cauză, fiind incidentă cauza de neimputabilitate prevăzută de art. 26 alin. (1) C. pen., respectiv excesul neimputabil având în vedere că respectivul conflict care a determinat activitatea sa infracțională s-a declanșat la momentul în care partea vătămată i-a spart geamul autoturismului, astfel încât ne aflăm în situația în care s-au depășit limitele legitimei apărări, ca urmare a stării de neliniște în care s-a aflat.

S-a mai arătat că, în mod greşit, instanța de control judiciar a apreciat, în opinia majoritară, că acţiunea clientului său de a-l urmări pe agresor pentru a-l prinde poate fi considerată ca având natura juridică a unui atac, în condițiile în care aceasta a avut un caracter legal, justificată de necesitatea prinderii făptuitorului potrivit art. 293 alin. (2) şi (3) C. proc. pen., motiv pentru care, în opinia apărării, în speță, este incidentă și cauza justificativă prevăzută de art. 21 alin. (1) C. pen.

Examinând cauza prin prisma criticilor circumscrise cazului de casare prevăzut de art. 438 alin. (1) pct. 7 C. proc. pen., Înalta Curte apreciază recursul în casaţie formulat de inculpatul A. ca fiind nefondat, pentru următoarele considerente:

Potrivit dispoziţiilor art. 433 C. proc. pen., în calea extraordinară a recursului în casaţie, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie este obligată să verifice, în condiţiile legii, conformitatea hotărârii atacate cu regulile de drept aplicabile.

Recurentul și-a întemeiat cererile pe cazul de casare prevăzut de art. 438 alin. (1) pct. 7 C. proc. pen., arătând că, în mod greșit, a fost condamnat de către instanțele inferioare, întrucât, raportat la materialul probator, lipsește tipicitatea subiectivă pentru comiterea infracțiunii de omor, în cauză, fiind incidentă cauza de neimputabilitate prevăzută de art. 26 alin. (1) C. pen., respectiv excesul neimputabil, astfel încât ne aflăm în situația în care s-au depășit limitele legitimei apărări, ca urmare a stării de neliniște în care s-a aflat inculpatul.

Înalta Curte reține că, în esență, cazul de casare prevăzut de dispozițiile art. 438 alin. (1) pct. 7 C. proc. pen. - hotărârile sunt supuse casării, dacă inculpatul a fost condamnat pentru o faptă care nu este prevăzută de legea penală - se circumscrie situațiilor în care fapta concretă pentru care s-a pronunțat soluția definitivă de condamnare nu întrunește elementele de tipicitate obiectivă prevăzută de norma de incriminare, când instanța a ignorat o normă care conține dispoziții de dezincriminare a faptei, indiferent dacă vizează vechea reglementare, în ansamblul său, sau modificarea unor elemente ale conținutului constitutiv, astfel încât nu se mai realizează o corespondență deplină între fapta săvârșită și noua configurare legală a tipului respectiv de infracțiune. Acest caz de casare nu poate fi invocat pentru a se obține schimbarea încadrării juridice a faptei sau pentru a se constata incidența unei cauze justificative sau de neimputabilitate, acesta fiind atributul exclusiv al instanțelor de fond și de apel.

Pe de altă parte, trebuie menționat că, din perspectiva cazului de casare prevăzut de art. 439 alin. (1) pct. 7 C. proc. pen. nu se poate realiza o analiză a conținutului mijloacelor de probă, o nouă apreciere a materialului probator sau stabilirea unei alte situații de fapt pe baza căreia să se concluzioneze că fapta nu este prevăzută de legea penală, verificarea hotărârii făcându-se exclusiv în drept, fără a putea fi supuse cenzurii starea factuală reținută de instanța de apel.

Astfel, în cauză, în raport cu situația de fapt, astfel cum a fost stabilită în mod definitiv de către instanța de control judiciar, Înalta Curte constată că sunt întrunite elementele constitutive ale infracțiunii de omor prevăzute de art. 188 alin. (1) C. pen. cu aplicarea art. 75 alin. (1) lit. a) C. pen. și art. 76 alin. (1) C. pen., constând în aceea că, la data de 02 decembrie 2013, în jurul orelor 18,00, la intersecția străzilor T. cu strada A. din Oradea, (după ce victima i-a spart geamul) inculpatul A. i-a aplicat multiple lovituri de briceag (9, dintre care 3 în zone vitale) numitului C., după ce, în prealabil, îl deposedase de cuțit, provocându-i leziuni fizice grave în urma cărora acesta din urmă a decedat.

Totodată, se observă că prin susținerile formulate pe calea recursului în casație, inculpatul critică, în esență, baza factuală care a condus la reținerea vinovăției sale, solicitându-se implicit o reevaluare a materialului probator, care nu este posibilă în actualul stadiu procesual.

Cu privire la criticile formulate de către apărare potrivit cărora, în cauză nu ar fi întrunite condiţiile de tipicitate subiectivă, respectiv existența unor cauze justificative (art. 21 C. pen.) sau de neimputabilitate (art. 26 alin. (1) C. pen.), Înalta Curte apreciază că susținerile nu pot fi verificate pe calea recursului în casaţie, întrucât dispoziţiile art. 16 lit. b) C. proc. pen. prevăd această ipoteză ca o teză distinctă de cea în care soluţia de achitare se dispune pe motiv că "fapta nu este prevăzută de legea penală", cazul de casare analizat preluând doar prima teză a art. 16 lit. b) C. proc. pen. Ca atare, din perspectiva dispoziţiilor procesual penale, noţiunea de faptă ce nu este prevăzută de legea penală include situaţiile în care fapta atrage o altă formă de răspundere şi pe cele în care nu sunt întrunite elementele constitutive ale infracţiunii, cu excepţia laturii subiective, aceasta din urmă circumscriindu-se ipotezei prevăzute art. 16 lit. b) teza a II-a C. proc. pen.

Față de cele anterior menționate, Înalta Curte constată neîntemeiate criticile formulate, faptele inculpaților pentru care s-a pronunțat soluția de condamnare fiind prevăzute de lega penală.

Deși la acest termen de judecată, cu ocazia dezbaterilor, recurentul A. a solicitat achitarea sa în temeiul art. 16 alin. (1) lit. d) C. proc. pen., susținând că nu sunt îndeplinite condiţiile privind tipicitatea subiectivă, în cauză, fiind incidente cauzele de neimputabilitate și justificative, prevăzute de art. 26 alin. (1) C. pen. și art. 21 alin. (1) C. pen., Înalta Curte arată, pe de o parte, că aspectele nu pot fi încadrate în cazul de casare prevăzut la pct. 7 al art. 438 alin. (1) C. proc. pen., având în vedere, așa cum s-a menționat anterior, că nu se poate obține schimbarea încadrării juridice a faptei sau constatarea incidenței unei cauze justificative sau de neimputabilitate, acesta fiind atributul exclusiv al instanțelor de fond și de apel. Pe de altă parte, în actualul stadiu procesual, nu mai pot fi primite criticile formulate de apărare privind schimbarea temeiului de drept al achitării, invocate cu caracter de noutate, întrucât acestea nu au fost cuprinse în motivele scrise de recurs, iar admiterea în principiu a căii extraordinare de atac a vizat doar chestiunile analizate anterior.

În raport de aceste considerente, Înalta Curte constatând că în cauză nu este incident cazul de casare prevăzute de art. 438 alin. (1) pct. 7 C. proc. pen., în temeiul art. 448 alin. (1) pct. 1 C. proc. pen., va respinge, ca nefondat, recursul în casaţie formulat de inculpatul A. împotriva deciziei penale nr. 905/A din 21 decembrie 2016 pronunţată de Curtea de Apel Oradea, secţia penală şi pentru cauze cu minori pronunțată în Dosarul nr. x/111/2016.

Având în vedere că recurentul se află în culpă procesuală, îl va obliga la plata sumei de 1700 RON, din care 200 RON cu titlu de cheltuieli judiciare către stat, în temeiul art. 275 alin. (2) C. proc. pen., iar 1500 RON către partea civilă B., cu titlu de cheltuieli judiciare efectuate în recursul în casație, în baza art. 276 C. proc. pen., conform chitanțelor din 22 martie 2017 și din 20 octombrie 2017 (Dosar nr. x/111/2016 al Înaltei Curți de Casație și Justiție), onorariul apărătorului desemnat din oficiu urmând a fi plătit din fondul Ministerului Justiției, potrivit art. 275 alin. (6) C. proc. pen.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondat, recursul în casaţie formulat de inculpatul A. împotriva deciziei penale nr. 905/A din 21 decembrie 2016 pronunţată de Curtea de Apel Oradea, secţia penală şi pentru cauze cu minori, pronunțată în Dosarul nr. x/111/2016.

Obligă recurentul inculpat la plata sumei de 1700 RON, din care 200 RON cu titlu de cheltuieli judiciare către stat, iar 1500 RON către partea civilă B., cu titlu de cheltuieli judiciare efectuate în recursul în casație.

Onorariul apărătorului desemnat din oficiu, în sumă de 65 RON, se va plăti din fondul Ministerului Justiţiei.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, azi, 02 noiembrie 2017.