Legislator Case Law & Legislation
Decizia nr. 421/RC/2017 AI generated

Aggravated robbery conviction for minor: scope of cassation review on statutory penalty limits versus individualization of educational internment measures

Case Number Decizia nr. 421/RC/2017
Court / Authority
Jurisdiction Romania (RO)
Decision Date
Outcome Dismissed
Court Costs Borne by appellant

Legislator summary

AI generated

The High Court of Cassation and Justice dismissed the cassation appeal of a minor defendant, leaving in force the appellate decision that upheld his conviction and the two-year educational internment in a specialized center for aggravated robbery; the case involved a 15-year-old minor who, along with an adult accomplice, broke into a home with his face covered and used threats and physical violence against a vulnerable elderly victim and two young children to steal money, with the defendant appealing on the grounds that the punishment exceeded statutory limits and ignored mitigating personal circumstances. The Supreme Court rejected the appeal, holding that the ground for cassation under Article 438(1) point 12 of the Code of Criminal Procedure applies only to illegal sentences exceeding legal limits, not to disputes over the discretionary individualization of the penalty, and confirmed that the imposed measure complied with Article 114(2)(b) and Article 124(2) of the Criminal Code, as the crime carries a prison term exceeding seven years, thereby validating the privative educational measure.

Legislator headnote

AI generated

art. 234 alin. (1) lit. f) C. pen, art. 229 alin. (2) lit. b) C. pen, art. 114 alin. (2) lit. b) C. pen, art. 77 lit. e) C. pen, art. 128 C. pen, art. 78 alin. (1) C. pen; Aggravated robbery conviction for minor: scope of cassation review on statutory penalty limits versus individualization of educational internment measures: The Supreme Court rejected the appeal, holding that the ground for cassation under Article 438(1) point 12 of the Code of Criminal Procedure applies only to illegal sentences exceeding legal limits, not to disputes over the discretionary individualization of the penalty, and confirmed that the imposed measure complied with Article 114(2)(b) and Article 124(2) of the Criminal Code, as the crime carries a prison term exceeding seven years, thereby validating the privative educational measure.

Keywords

AI generated
sentencing for robbery aggravated case grounds for cassation statutory limits code of criminal procedure minor children

Cited Legislation

AI generated
art. 234 alin. (1) lit. f) C. pen
233 - art. 234 alin. (1) lit. f) C. pen.
art. 229 alin. (2) lit. b) C. pen
228 - art. 229 alin. (2) lit. b) C. pen., ca nefondată şi, în baza art.
art. 114 alin. (2) lit. b) C. pen
raportat la art. 114 alin. (2) lit. b) C. pen., s-a stabilit faţă de inculpatul minor A.
art. 77 lit. e) C. pen
pen., cu aplicarea art. 77 lit. e) C. pen.
art. 128 C. pen
art. 78 alin. (1) C. pen
raportat la art. 78 alin. (1) C. pen.
art. 72 alin. (1) C. pen
În temeiul art. 72 alin. (1) C. pen.
art. 399 alin. (1) C. proc. pen
s-a dedus perioada reţinerii şi arestării preventive de la data de 10.06.2015 şi până la data de 10.07.2015, inclusiv şi potrivit art. 399 alin. (1) C. proc. pen.
AI generated

Key legal questions extracted by Legislator

AI generated
art. 448 alin. (1) pct. 1 C. proc. pen.

This provision serves as the legal basis for the court's final decision to dismiss the cassation appeal as unfounded.

art. 275 alin. (2) C. proc. pen.

This provision is cited in the dispositive to impose judicial costs on the unsuccessful appellant.

Need to analyze how this precedent applies to your matter?

Cross-reference this judgment against statutes, commentaries, and subsequent citing case law inside Legislator AI.

Open in Legislator →

Full text

Asupra recursului în casaţie;

În baza actelor şi lucrărilor din dosar constată următoarele:

Prin sentinţa penală nr. 1332 din 28.06.2016 a Judecătoriei Galaţi, pronunţată în Dosarul nr. x/233/2015, s-a dispus, între altele, respingerea cererii de schimbare a încadrării juridice a faptei din infracţiunea de tâlhărie calificată, prevăzută de art. 233 - art. 234 alin. (1) lit. f) C. pen. în infracţiunea de furt, prevăzută de art. 228 - art. 229 alin. (2) lit. b) C. pen., ca nefondată şi, în baza art. 124 alin. (1) şi (2) C. pen. raportat la art. 114 alin. (2) lit. b) C. pen., s-a stabilit faţă de inculpatul minor A. măsura educativă privativă de libertate a internării într-un centru educativ, pe o perioadă de 2 ani, pentru săvârşirea infracţiunii de tâlhărie calificată, faptă prevăzută de art. 233 - art. 234 alin. (1) lit. c) şi f) C. pen., cu aplicarea art. 77 lit. e) C. pen. şi art. 128 C. pen. raportat la art. 78 alin. (1) C. pen. (faptă din 23.03.2015).

În temeiul art. 72 alin. (1) C. pen. s-a dedus perioada reţinerii şi arestării preventive de la data de 10.06.2015 şi până la data de 10.07.2015, inclusiv şi potrivit art. 399 alin. (1) C. proc. pen. s-a menţinut măsura controlului judiciar pe cauţiune, luată asupra inculpatului A.

S-a admis acţiunea civilă şi s-a dispus obligarea, în solidar, a inculpaţilor B. şi A. la achitarea către partea civilă C., a sumei de 1.230 lei, cu titlu de daune materiale.

În temeiul art. 397 alin. (6) C. proc. pen. raportat la art. 217 alin. (7) C. proc. pen., s-a dispus plata din cauţiunea de 8.000 lei (achitată de inculpatul A.) a despăgubirilor civile în valoare de 1.230 lei, către partea civilă C.

Potrivit art. 272 alin. (2) C. proc. pen., s-a dispus avansarea onorariului avocatului desemnat din oficiu (în cursul urmăririi penale), din fondul Ministerului Justiţiei, iar, în baza art. 274 alin. (2) C. proc. pen. acesta a fost obligat la plata sumei de 1.000 lei (din care suma de 1.000 lei aferentă urmăririi penale) cu titlu de cheltuieli judiciare avansate de stat.

În temeiul art. 217 alin. (7) C. proc. pen., s-a dispus plata din cauţiunea de 8.000 lei (achitată de inculpatul A.) a sumei de 1.000 lei, reprezentând partea inculpatului A. din cheltuielile de judecată, iar, în temeiul art. 217 alin. (6) C. proc. pen., s-a dispus restituirea către inculpatul A. a diferenţei de cauţiune, în cuantum de 5.770 lei.

Pentru a hotărî astfel, s-a a reţinut, în esenţă, că, prin rechizitoriul nr. x/P/2015 din 19.08.2015 al Parchetului de pe lângă Judecătoria Galaţi, s-a dispus trimiterea în judecată, între alţii, sub control judiciar pe cauţiune a inculpatului A., pentru săvârşirea infracţiunii de tâlhărie calificată prevăzută de art. 233 C. pen. raportat la art. 234 alin. (1) lit. c) şi f) C. pen. cu aplicarea art. 77 lit. e) şi art. 113 alin. (2) C. pen.

În sarcina inculpatului A. s-a reţinut că, la data de 23.03.2015, între orele 14.00-15.00, având faţa acoperită, a pătruns împreună cu inculpatul B., în curtea, apoi în locuinţa persoanei vătămate C., din Galaţi, şi exercitând acte de ameninţare asupra martorelor minore D. şi E., pentru a le împiedica să ceară ajutorul, a asigurat acţiunea de sustragere de către inculpatul B. a sumei de 1.230 lei.

Actele de urmărire penală efectuate în cauză s-au materializat în următoarele mijloace de probă: proces-verbal de cercetare la faţa locului şi planşă fotografică, declaraţie persoană vătămată C., recunoaşterea după planşa foto a inculpatului B. de către persoana vătămată, declaraţii martori: F., G., H., D., E., I., J., K., L., M., N., procesul-verbal de audiere a minorului A., proces-verbal de conducere în teren a minorului A., proces-verbal de vizualizare a imaginilor surprinse de sistemul de supraveghere video, declaraţiile inculpaţilor B. şi A.

Prin ordonanţa din 02.03.2015 a fost începută "in rem" urmărirea penală pentru infracţiunea de tâlhărie calificată, faptă prevăzută şi pedepsită de art. art. 233 C. pen. raportat la art. 234 alin. (1) lit. c) şi f) C. pen.

Prin ordonanţa din 23.03.2015, s-a dispus, între altele, efectuarea în continuare a urmăririi penale faţă de suspectul minor A., pentru săvârşirea infracţiunii de tâlhărie calificată, faptă prevăzută de art. 233 C. pen. raportat la art. 234 alin. (1) lit. c) şi f) C. pen., cu aplicarea art. 77 lit. e) C. pen. şi art. 113 alin. (2) C. pen., iar, prin ordonanţa din 10.06.2015, s-a dispus punerea în mişcare a acţiunii penale, între alţii, împotriva acestuia pentru săvârşirea infracţiunii sus menţionate.

Inculpatul minor A. a fost reţinut pe o durată de 24 de ore, începând cu data de 10.06.2015, orele 12.45 - 11.06.2015, orele 12.45.

Prin încheierea din 10.06.2015 pronunţată de Judecătoria Galaţi în Dosarul nr. x/233/2015, s-a dispus, între altele, arestarea preventivă a inculpatului A., pentru o perioadă de 30 de zile, începând cu 10.06.2015 până la 09.07.2015, inclusiv, măsură prelungită prin încheierea din 03.07.2015 a Judecătoriei Galaţi, pronunţată în Dosarul nr. x/233/2015, pentru o perioadă de 30 de zile, începând din data de 10.07.2015 până la data de 08.08.2015, inclusiv.

Prin încheierea din 10.07.2015, pronunţată de Tribunalul Galaţi, în Dosarul nr. x/233/2015, a fost admisă cererea formulată de inculpatul A. şi s-a dispus înlocuirea măsurii arestării preventive cu măsura controlului judiciar pe cauţiune pe o durată de 60 de zile, începând cu data punerii în libertate (10.07.2015). Măsura arestării controlului judiciar pe cauţiune a fost menţinută, în procedura camerei preliminare şi în faza de judecată, succesiv prin încheierile din 24.08.2015, 06.10.2015, 04.11.2015, 18.12.2015, 03.02.2016, 02.03.2016, 06.04.2016 şi 11.05.2016.

Cu privire la inculpatul minor A. a fost dispusă o expertiză medico-legală psihiatrică, din raportul de expertiză rezultând că acesta a avut discernământul păstrat cu privire la fapta pentru care este cercetat.

S-a mai reţinut că inculpatul nu a formulat cereri sau excepţii, motiv pentru care prin încheierea din data de 06.10.2015 a Judecătoriei Galaţi s-a constatat legalitatea sesizării instanţei, legalitatea administrării probelor şi legalitatea actelor de urmărire penală şi s-a dispus începerea judecăţii cauzei privind, între alţii, pe inculpatul minor A., pentru săvârşirea infracţiunii de tâlhărie calificată, faptă prevăzută de art. 233 C. pen. raportat la art. 234 alin. (1) lit. c) şi f) C. pen., cu aplicarea art. 77 lit. e) C. pen. şi art. 113 alin. (2) C. pen.

În faţa instanţei, înainte de începerea cercetării judecătoreşti, inculpatul A. a precizat, la primul termen de judecată din 03.11.2015, că nu doreşte să se prevaleze de dispoziţiile art. 375 raportat la art. 374 alin. (4) C. proc. pen., solicitând readministrarea probelor din faza de urmărire penală.

La termenul din 03.11.2015, instanţa a procedat la audierea inculpaţilor, a martorilor F. şi F. (la 05.01.2016), N. şi L. (la 02.02.2016), J., I. şi K., toţi arătând că îşi menţin declaraţiile date la urmărirea penală.

La termenul din 01.03.2016, instanţa a dispus renunţarea la audierea martorului G., având în vedere că din procesul-verbal de căutare rezultă că este plecat în Spania, iar, la cel din data de 10.05.2016, au fost audiaţi martorii M., O., P. şi Q., care au arătat că îşi menţin declaraţiile date la urmărirea penală. Martora R. (mama inculpatului A.) nu a dorit să dea declaraţie.

La termenul din 05.01.2016, instanţa, având în vedere dispoziţiile art. 124 alin. (3) şi (4) C. proc. pen., a dispus ca martorele E. - 10 ani şi D. - 8 ani, să nu mai fie audiate în faza de judecată, urmând a se ţine cont de declaraţiile date la urmărirea penală.

Pe parcursul urmăririi penale, inculpatul minor A. a fost asistat de apărător din oficiu, iar faza de cameră preliminară şi la judecată, de avocat ales.

Pe parcursul urmăririi penale persoana vătămată C. s-a constituit parte civilă cu suma de 1.230 lei, reprezentând suma de care a fost deposedată prin violenţă de inculpaţi.

Pentru buna soluţionare a cauzei, instanţa a dispus ataşarea fişei de cazier judiciar a inculpaţilor şi au fost depuse referate de evaluare, întocmite de Serviciul de Probaţiune Galaţi.

La termenul din data de 14.06.2016, s-a solicitat oral, prin avocatul ales, schimbarea încadrării juridice a faptei din infracţiunea de tâlhărie, prevăzută de art. 233 C. pen. raportat la art. 234 alin. (1) lit. f) C. pen. în infracţiunea de furt calificat prevăzută de art. 228-229 alin. (2) lit. b) C. pen., susţinând că lovirea patului cu braţele nu constituie un act de violenţă.

Împotriva acestei hotărâri, între alţii, inculpatul A. a declarat apel, criticând soluţia pronunţată sub aspectul evaluării probelor de care au condus la vinovăţia inculpaţilor, încadrării juridice a faptelor şi individualizării pedepselor.

Prin decizia penală nr. 981 din 07 octombrie 2016 a Curţii de Apel Galaţi a fost admis apelul declarat, între alţii, de inculpatul A., a fost desfiinţată sentinţa penală nr. 1332/2016 a Judecătoriei Galaţi şi s-a dispus trimiterea cauzei spre rejudecare la aceeaşi instanţă, fiind menţinute actele procedurale efectuate până la începutul judecării în fond a cauzei şi măsura preventivă a controlului judiciar pe cauţiune.

Pentru a decide astfel, s-a reţinut că la, data săvârşirii infracţiunii, inculpatul A. era minor (avea vârsta de 15 ani), că potrivit art. 508 C. proc. pen., la judecata minorilor se citează Serviciul de Probaţiune, părinţii minorului sau, după caz, tutorele sau curatorul acestuia, persoane care au dreptul şi îndatorirea să dea lămuriri, să formuleze cereri şi să prezinte propuneri în privinţa măsurilor ce urmează a fi luate, precum şi că potrivit alin. (3) neprezentarea părţilor legal citate nu împiedică judecarea cauzei.

Verificând actele dosarului, Curtea a reţinut că, la judecata în fond a cauzei, nu a introdus în cauză Serviciul de Probaţiune şi părinţii minorului, astfel încât aceasta s-a efectuat în lipsa unor părţi care nu au fost legal citate şi că această lipsă, se încadrează în motivele de desfiinţare cu trimitere a cauzei spre rejudecare, prevăzute de art. 421 pct. 2 lit. b) C. proc. pen., respectiv că judecata cauzei a avut loc în lipsa unei părţi nelegal citate.

Curtea a decis că, în rejudecare, vor fi introduse în cauză ca părţi în proces Serviciul de Probaţiune şi părinţii inculpatului minor A. şi se va relua cercetarea judecătorească, respectiv judecata în fond a cauzei, se vor readministra probele solicitate de parchet în dovedirea vinovăţiei inculpatului, precum şi cele solicitate de apărare, în măsura admiterii acestora, urmând a se avea în vedere, la pronunţarea hotărârii, după efectuarea cercetării judecătoreşti şi motivele de apel ale inculpaţilor.

Cauza a fost înregistrată la Judecătoria Galaţi la data de 21.10.2016, sub nr. x/233/2015*, inculpatul A. precizând că îşi menţine declaraţiile date anterior şi nu doreşte să facă declaraţii suplimentare.

Instanţa a procedat la reaudierea martorilor N., F., P., O., M., K., I., L., H.

Prin sentinţa penală nr. 361 din 17 februarie 2017 a Judecătoriei Galaţi, pronunţată în Dosarul nr. x/233/2015*, între altele, în baza art. 386 alin. (1) C. proc. pen. a fost respinsă cererea inculpatului A. de schimbare a încadrării juridice din infracţiunea de tâlhărie calificată, prevăzută de art. 233 - art. 234 alin. (1) lit. c) şi f) C. pen., cu aplicarea art. 77 lit. e) şi art. 113 alin. (2) C. pen. în infracţiunea de furt calificat, prevăzută de art. 228 alin. (1) - art. 229 alin. (2) lit. b) C. pen., cu aplicarea art. 77 lit. e) şi art. 113 alin. (2) C. pen.

În baza art. 124 alin. (1) şi (2) C. pen., s-a stabilit, faţă de inculpatul minor A.,măsura educativă privativă de libertate a internării într-un centru educativ, pe o perioadă de 2 ani, pentru săvârşirea infracţiunii de tâlhărie calificată, prevăzută de art. 233 - art. 234 alin. (1) lit. c) şi f) C. pen., cu aplicarea art. 77 lit. e) C. pen. şi art. 113 alin. (2) C. pen. (faptă săvârşită la data de 23.03.2015).

În temeiul art. 127 C. pen. raportat la art. 72 alin. (1) C. pen. s-a scăzut din durata măsurii educative aplicate perioada reţinerii şi arestării preventive de la 10.06.2015 până la 10.07.2015, inclusiv.

Potrivit art. 399 alin. (1) C. proc. pen. s-a menţinut, ca fiind legală şi temeinică, măsura controlului judiciar pe cauţiune faţă de inculpatul A.

În temeiul art. 397 alin. (1) C. proc. pen. în referire la art. 25 C. proc. pen., raportat la art. 1349, art. 1372 C. civ., s-a admis acţiunea civilă şi a fost obligat inculpatul B., în solidar cu inculpatul A., acesta din urmă în solidar cu părţile responsabile civilmente R. şi S. să achite părţii civile C. suma de 1.230 lei, cu titlu de daune materiale.

În temeiul art. 397 alin. (6) C. proc. pen. raportat la art. 217 alin. (7) C. proc. pen., s-a dispus plata din cauţiunea de 8.000 lei (achitată de inculpatul A.) a despăgubirilor civile în valoare de 1.230 lei, către partea civilă C.

Potrivit art. 272 alin. (2) C. proc. pen., onorariile avocaţilor desemnaţi din oficiu (în cursul urmăririi penale), s-a dispus a fi avansate din fondul Ministerului Justiţiei.

Conform art. 274 alin. (2) C. proc. pen. a obligat pe inculpatul A. la plata sumei de 1.000 lei cu titlu de cheltuieli judiciare avansate de stat.

În temeiul art. 217 alin. (7) C. proc. pen., s-a dispus plata din cauţiunea de 8.000 lei, achitată de inculpatul A., a sumei de 1.000 lei, reprezentând partea inculpatului A. din cheltuielile de judecată.

În temeiul art. 217 alin. (6) C. proc. pen. s-a dispus restituirea către inculpatul A. a diferenţei de cauţiune, în cuantum de 5.770 lei.

În rejudecare, după introducerea în cauză şi legala citare a Serviciului de Probaţiune şi a părinţilor inculpatului minor A., după reluarea cercetării judecătoreşti, după readministrarea probelor solicitate de parchet şi celor propuse în apărare, având în vedere şi motivele de apel, instanţa a reţinut, în esenţă, că, în ziua de 23.03.2015, între orele 14.00-15.00, inculpatul B. (major) şi vărul său minor, în vârstă de 15 ani - inculpatul A., acesta din urmă având faţa acoperită cu o cagulă, au pătruns în curtea şi apoi în camera în care se afla imobilizată la pat persoana vătămată C., din Galaţi, cu intenţia de a o deposeda de bani.

Modalitatea de pătrundere (unul dintre inculpaţi având faţa acoperită) în imobil, relevă o acţiune planificată corelată cu disponibilitatea utilizării violenţei, în scopul sustragerii banilor, asupra unei eventuale prezente umane din imobilul respectiv, pe care inculpaţii au anticipat-o.

La momentul comiterii faptei, în imobilul respectiv se afla persoana vătămată C., persoană în vârstă de 69 de ani, care de mai mulţi ani este paralizată şi imobilizată la pat. De asemenea, în locuinţă se aflau în acel moment şi nepoatele persoanei vătămate, martora E. - 9 ani şi martora D. - 7 ani. Ajunşi în holul casei, cei doi inculpaţi au făcut zgomot, fiind auziţi de martorele E. şi D., care se aflau într-o cameră alăturată. Martora D. a deschis uşa camerei şi cu această ocazie i-a văzut pe cei doi inculpaţi, atrăgându-i atenţia că inculpatul minor avea faţa acoperită cu o cagulă de culoare neagră. Martora a mai observat că inculpatul B., neavând faţa acoperită, a încercat totuşi să se ascundă după coinculpatul minor, pentru a nu fi recunoscut. Martora D. a intrat imediat în camera sa, închizând uşa şi precizându-i surorii sale că în casă au intrat două persoane.

Constatând că au fost reperaţi de cele două minore, inculpatul A. a deschis uşa camerei în care se aflau acestea şi le-a ameninţat cu degetul la gură, atenţionându-le în acest mod să nu spună nimic, după care le-a închis uşa.

În acest timp, inculpatul B. a intrat în camera în care se afla persoana vătămată C. şi pe un ton violent i-a cerut banii victimei, spunându-i că o omoară. Văzând că victima nu răspunde favorabil cerinţelor sale, inculpatul a început să exercite violenţe asupra persoanei vătămate. În acest sens, a lovit cu mâinile, patul în care se afla victima, apoi i-a tras perna de sub cap şi i-a scos fesul de pe cap, aruncându-le pe jos.

Văzând că persoana vătămată nu se poate mişca, din cauza afecţiunilor medicale, inculpatul B. a început să răvăşească în mod violent, lucrurile, răscolind sub toate hainele şi aşternuturile, ocazie cu care a găsit sub salteaua celuilalt pat din cameră (cel pe care-l foloseşte soţia persoanei vătămate) un portofel din care a sustras suma de 1.230 lei.

La un moment dat martora D. a întredeschis uşa şi a auzit cum unul dintre cei doi inculpaţi a spus:

"

Moşule, spune unde sunt banii sau te omor!", apoi la scurt timp a auzit cum unul dintre inculpaţi spus:

"

A., hai mai repede că ne dau fetele de gol!". După ce a luat banii, inculpatul B. a părăsit locuinţa persoanei vătămate împreună cu coinculpatul A. Nemaifiind zgomot în casă, cele două minore au ieşit din cameră şi au mers în camera bunicului lor, observând că lucrurile erau răvăşite, iar perna şi fesul acestuia erau aruncate pe jos. Minorele i-au spus bunicului că au văzut că în casă au intrat două persoane.

La scurt timp în locuinţă, au venit ginerele persoanei vătămate - martorul L., nora - H., fiul - Ş. şi soţia - F., care au aflat de la cele două minore şi de la persoana vătămată despre pătrunderea inculpaţilor în locuinţă şi sustragerea prin violenţă a sumei de 1.230 lei.

Martora F. a sesizat organele de poliţie, care au efectuat cercetarea la faţa locului. Cu această ocazie, s-a constatat că lucrurile din camera persoanei vătămate erau puternic răscolite, iar pe pat a fost identificat un portofel din care s-a sesizat sustragerea sumei de 1.230 lei. Din cercetările efectuate de organele de urmărire penală a rezultat că autorii faptei sunt inculpaţii B. şi A.

În acest sens, prin înregistrările video efectuate de sistemul de supraveghere video aparţinând SC T. SRL, amplasat în proximitatea locuinţei victimei, cei doi inculpaţi au fost localizaţi în apropiere de locuinţa victimei.

A fost identificat martorul G., care a declarat că în ziua respectivă i-a transportat cu maşina pe cei doi inculpaţi în apropierea locuinţei victimei. Acest aspect este confirmat şi de martora N.

La data de 06.05.2015, organele de cercetare penală, efectuând verificări în vederea identificării autorilor, l-au chemat la sediul poliţiei pe inculpatul minor A. şi pe mama sa, R. Cu această ocazie, în prezenţa mamei sale, inculpatul a relatat organelor de cercetare penală că în primăvara anului 2015, împreună cu vărul său, inculpatul B. au pătruns în locuinţa persoanei vătămate C., de unde au sustras o suma de 1.200 lei. Inculpatul a precizat că a primit 200 lei din banii sustraşi, pe care i-a cheltuit singur fără a spune vreunui membru de familie.

Inculpatul a relatat aspecte care se coroborează şi cu alte mijloace de probă administrate în cauză. Astfel, a confirmat că el a purtat la momentul comiterii faptei o cagulă (un fes de culoare neagră), că el şi coinculpatul au ajuns pe str. Tunelului, în apropierea locuinţei victimei cu autoturismul condus de martorul G. A relatat aspecte ce ţin de detaliu cu privire la amplasarea şi alcătuirea locuinţei victimei, precizând că a mers la o casă de pe partea stângă, a intrat în curte, apoi în locuinţă, unde a văzut un bătrân care dormea într-o cameră situată pe partea stângă din holul principal. Inculpatul a arătat că el a rămas la uşa de acces din hol, iar inculpatul B. a intrat în camera unde dormea acel bătrân şi a văzut cum acesta căuta banii, răvăşind lucrurile. Inculpatul a mai precizat că vărul său a venit cu ideea de a merge în locuinţa persoanei vătămate pentru a-i lua banii, dar şi că după mai mult timp a hotărât să dea foc cagulei purtate cu ocazia comiterii faptei, deoarece i-a fost frică să nu fie descoperit.

Toate aceste aspecte au fost consemnate de organul de cercetare în procesul-verbal din data de 06.05.2015, actul fiind semnat de organul de cercetare penală, de inculpatul minor şi de mama sa, în calitate de reprezentant legal.

În ziua de 06.05.2015, inculpatul A., în prezenţa mamei sale, a condus organele de urmărire penală în Parcul CFR, indicând locul unde a ars fesul folosit la comiterea faptei. Cu aceeaşi ocazie, a indicat organelor de cercetare penală traseul pe care l-a parcurs în ziua de 23.03.2015 pentru a ajunge la locuinţa persoanei vătămate, locul de unde a urcat în autoturismul condus de martorul G., apoi locul unde a coborât din autoturism împreună cu inculpatul B., direcţia de deplasare către locuinţa persoanei vătămate, pentru ca în final să indice, cu exactitate, locuinţa victimei, precum şi locul din curtea acesteia în care el şi-a pus cagula pe faţă pentru a nu fi recunoscut. Totodată, inculpatul a indicat şi traseul parcurs de el şi coinculpat după comiterea faptei, precum şi locul în care coinculpatul i-a înmânat suma de 200 lei din banii sustraşi de la persoana vătămată. Despre toate aceste activităţi, organele de cercetare penală au întocmit un proces verbal, semnat şi de inculpat şi de mama sa, principalele momente fiind fixate şi prin fotografii judiciare.

Singurul aspect pe care inculpatul l-a negat a fost cel referitor la folosirea violenţelor.

După dispunerea în continuare a urmăririi penale (11.05.2015), inculpatul minor A. a fost chemat de organele de urmărire penală pentru a fi audiat în calitate de suspect, însă cu această ocazie nu a recunoscut comiterea faptei, precizând că, de teamă, a colaborat în data de 06.05.2015, cu organele de cercetare penală, că el ar fi autor al faptei, că nu a fost agresat de poliţişti, dar şi că a fost o singură dată, cu colindul, în locuinţa persoanei vătămate.

În cauză a fost efectuată o recunoaştere după planşa fotografică, ocazie cu care persoana vătămată C. l-a recunoscut pe inculpatul B., ca fiind cel care prin violenţă i-a sustras din locuinţă suma de 1.230 lei, persoana vătămată declarând că are vederea bună şi nu poartă ochelari. Momentul recunoaşterii a fost fixat de organele de cercetare penală prin fotografii judiciare. Instanţa a apreciat că forţa probatorie a recunoaşterii efectuate de către persoana vătămată este confirmată prin declaraţia martorului I., care a declarat că persoana vătămată îi cunoştea de mici pe cei doi inculpaţi şi l-a indicat pe inculpatul B.

La termenul din data de 02.02.2016, martora N. a relatat denaturat situaţia de fapt pe care a descris-o în faza urmăririi penale. Astfel, cu această ocazie, martora a declarat că în maşina condusă de martorul G. ar fi urcat doar inculpatul B., intenţia sa fiind, probabil, de a nu-l mai plasa pe inculpatul minor A. în apropierea locului faptei.

Având în vedere că această declaraţie a martorei N. este diferită de declaraţia dată la urmărirea penală şi că nu se coroborează cu celelalte probe administrate în cauză, instanţa a înlăturat proba şi nu a avut-o în vedere la aprecierea vinovăţiei inculpaţilor.

Din analiza coroborată a mijloacelor de probă administrate în cauză, instanţa fondului a arătat că rezultă vinovăţia, dincolo de orice îndoială rezonabilă, a inculpatului în privinţa săvârşirii infracţiunii de "tâlhărie calificată" împotriva persoanei vătămate C.

Astfel, s-a arătat că prezenţa inculpaţilor în proximitatea locuinţei persoanei vătămate reiese fără echivoc din înregistrările video ataşate la dosarul cauzei, dar şi din declaraţiile martorilor G. şi N.

S-a mai reţinut că declaraţiile coroborate ale persoanei vătămate C. şi ale martorelor E. şi D., indică fără dubiu, că inculpaţii la data de 23.03.2015, în intervalul 14.00-15.00, au pătruns în locuinţa persoanei vătămate şi prin violenţă au sustras suma de 1.230 lei. La momentul comiterii faptei inculpatul minor A. a purtat pe faţă o cagulă de culoare neagră. Toate aceste aspecte relatate de persoana vătămată şi de nepoatele sale, se coroborează cu susţinerile inculpatului minor A., făcute în prezenţa mamei sale şi consemnate în procesele-verbale încheiate de organele de cercetare penală în data de 06.05.2015. Persoana vătămată C. l-a recunoscut după planşa fotografică pe inculpatul B.

Totodată, la momentul comiterii faptei, după cum rezultă din declaraţia martorei D., s-a folosit de către inculpaţi, numele care din cercetări a rezultat că este porecla inculpatului minor A.

De asemenea, instanţa a reţinut, ca relevantă, în sensul unei recunoaşteri implicite a faptei, dorinţa şi demersurile familiilor inculpaţilor de a se împăca cu persoana vătămată, deşi această instituţie nu este incidentă în cazul infracţiunii de tâlhărie.

Faţă de vârsta fragedă a celor două minore, respectiv 9 şi 7 ani, la data comiterii faptei, şi raportat la modul de acţiune al inculpaţilor (fiind doi în casă, unul fiind acoperit la faţă, gestul de a deschide şi reînchide uşa, semnul de atenţionare făcut cu degetul, la care se adaugă percepţia minorelor că se aflau singure în casă, fără apărare, doar cu bunicul lor paralizat), instanţa a apreciat că sunt suficiente elemente pentru a considera că asupra minorelor s-au exercitat acte de violenţă psihică, pentru a le împiedica să cheme ajutoare şi a da astfel posibilitatea coinculpatului B. de a deposeda persoana vătămată de bani.

Instanţa a apreciat că violenţele exercitate de inculpatul A. împotriva minorelor sunt subordonate scopului iniţial de deposedare a persoanei vătămate C., de suma de bani.

Analizând contribuţia fiecărui inculpat, instanţa apreciază că tocmai conjugarea acţiunilor celor doi inculpaţi şi subordonarea lor unui scop unic, reprezentat de deposedarea persoanei vătămate de suma de bani, au asigurat "reuşita" activităţii infracţionale.

După readministrarea probatoriului, în rejudecare, nu au fost identificate elemente de probă care să conducă la reţinerea unei alte situaţii de fapt. Astfel, martorii N., F., P., O., M., K., I., L., H. au menţinut declaraţiile date anterior în cauză şi nu au făcut referire la alte împrejurări de fapt legate de obiectul cauzei.

Instanţa a reţinut situaţia de fapt prin raportare la toate mijloacele de probă administrate în cauză, în cursul urmăririi penale (proces-verbal de cercetare la faţa locului şi planşă fotografică, declaraţie persoană vătămată C., recunoaşterea după planşa foto a inculpatului B. de către persoana vătămată, declaraţii martori: F., G., H., D., E., I., J., K., L., M., N., procesul-verbal de audiere a minorului A., proces-verbal de conducere în teren a minorului A., proces-verbal de vizualizare a imaginilor surprinse de sistemul de supraveghere video, declaraţiile inculpaţilor B. şi A.), în cursul judecăţii şi rejudecării cauzei (declaraţiile inculpaţilor şi ale martorilor N., F., P., O., M., K., I., L., H.

Pe baza probatoriului administrat, instanţa şi-a format convingerea, dincolo de orice îndoială rezonabilă, că inculpatul A. a săvârşit infracţiunea pentru care a fost trimis în judecată.

Întrucât instanţa a reţinut că inculpatul A. a exercitat acte de ameninţare în desfăşurarea activităţii infracţionale, în baza art. 386 alin. (1) C. proc. pen. a respins cererea inculpatului A. de schimbare a încadrării juridice a faptei pentru care a fost trimis în judecată din infracţiunea de tâlhărie calificată, prevăzută de art. 233 - art. 234 alin. (1) lit. c) şi f) C. pen., cu aplicarea art. 77 lit. e) şi art. 113 alin. (2) C. pen. în infracţiunea de furt calificat, prevăzută de art. 228 alin. (1) - art. 229 alin. (2) lit. b) C. pen., cu aplicarea art. 77 lit. e) şi art. 113 alin. (2) C. pen.

În drept, fapta inculpatului minor A., care la data de 23.03.2015, între orele 14.00-15.00, având faţa acoperită, a pătruns împreună cu inculpatul B., în curtea, apoi în locuinţa persoanei vătămate C., din Galaţi, şi exercitând acte de ameninţare asupra martorelor minore D. şi E., pentru a le împiedica să ceară ajutorul, a asigurat acţiunea de sustragere de către inculpatul B. a sumei de 1.230 lei, întruneşte elementele constitutive ale infracţiunii de tâlhărie calificată, prevăzută de art. 233 - art. 234 alin. (1) lit. c) şi f) C. pen., cu aplicarea art. 77 lit. e) C. pen. şi art. 113 alin. (2) C. pen.

Instanţa a apreciat că faptele întrunesc toate trăsăturile esenţiale ale infracţiunii, respectiv sunt prevăzute de legea penală ca infracţiuni, sunt săvârşite cu vinovăţie, nejustificate şi imputabile inculpaţilor.

Referitor la latura subiectivă a infracţiunilor, s-a reţinut că inculpatul a acţionat cu intenţie directă, prevăzând rezultatul faptei şi urmărind producerea acestuia prin săvârşirea faptei.

Având în vedere starea de minoritate a inculpatului A., la individualizarea măsurii educative, instanţa a avut în vedere, potrivit art. 115 alin. (2) C. pen., criteriile generale de individualizare prevăzute de dispoziţiile art. 74 C. pen., respectiv a ţinut seama de împrejurările şi modul de comitere a infracţiunii, precum şi de mijloacele folosite, de starea de pericol creată pentru valoarea ocrotită, natura şi gravitatea rezultatului produs (inculpatul a dat dovadă de determinare infracţională şi, folosind un mod de operare, prin purtarea unei cagule, a acţionat prin ameninţarea martorelor minore împotriva persoanei vătămate aflate într-o stare de vulnerabilitate, cu scopul de a o prejudicia; instanţa are în vedere că activitatea desfăşurată de către inculpaţi a afectat, în mod nemijlocit, buna dezvoltare a martorelor minore, impactul activităţii inculpaţilor în privinţa stării psiho-somatice a minorelor fiind major, aşa cum rezultă din evaluarea psihologică efectuată în cauză şi din declaraţiile mamei acestora, marora H.), natura şi frecvenţa infracţiunilor care constituie antecedente penale ale infractorului (inculpatul nu are antecedente penale), conduita după săvârşirea infracţiunii şi în cursul procesului penal (inculpatul a avut iniţial o atitudine de recunoaştere, după care a încercat să inducă în eroare organele judiciare, prezentând o situaţie de fapt care nu corespunde adevărului), nivelul de educaţie, vârsta, starea de sănătate, situaţia familială şi socială a inculpatului. În privinţa acestor din urmă criterii, instanţa reţine concluziile referatului de evaluare întocmit. Astfel, s-a reţinut în privinţa inculpatului minor că acesta beneficiază de o supraveghere formală din partea familiei şi are carenţe educaţionale.

Deşi Serviciul de Probaţiune a propus luarea faţă de inculpatul A. a măsurii educative neprivative de libertate a asistării zilnice, instanţa, având în vedere gravitatea faptei dedusă din împrejurările şi modul în care inculpatul a acţionat şi urmarea produsă, a apreciat că măsura nu este suficientă pentru îndreptarea conduitei inculpatului, fiind necesară luarea unei măsuri privative de libertate.

Instanţa a constatat că, pe baza probelor administrate şi analizate, s-a dovedit, fără dubiu, că prin acţiunile ilicite ale inculpaţilor s-a produs prejudiciul reclamat de persoana vătămată, existând legătură directă de cauzalitate între activitatea infracţională şi paguba suferită.

Împotriva acestei hotărâri a declarat apel, în termenul legal, între alţii inculpatul A., criticând soluţia instanţei de fond pentru nelegalitate şi netemeinicie, pentru motivele pe larg arătate în încheierile din 18.05.2017 şi 19.06.2017 (când dezbaterile au fost reluate în complet de divergenţă) şi solicitând, în esenţă, în principal, achitarea sa, în baza art. 396 alin. (5) C. proc. pen. raportat la art. 16 alin. (1) lit. c) C. proc. pen., iar în subsidiar, schimbarea încadrării juridice din infracţiunea de tâlhărie calificată în cea de furt calificat, prevăzută de art. 228 alin. (1) - 229 alin. (1) lit. c) şi alin. (2) lit. b) C. pen. şi încetarea procesului penal, în baza art. 396 alin. (6) C. proc. pen. în referire la art. 16 alin. (1) lit. g) C. proc. pen., raportat la art. 231 alin. (2) C. pen., iar într-un alt subsidiar, aplicarea unei măsuri educative neprivative de libertate (asistare zilnică).

Prin decizia penală nr. 765/A din 26 iunie 2017 pronunţată de Curtea de Apel Galaţi, secţia penală şi pentru cauze cu minori, cu majoritate, între altele, a fost respins, ca nefondat, apelul inculpatului A., cu obligarea acestuia la plata cheltuielilor judiciare către stat.

Pentru a decide astfel, Curtea a constatat că, din analiza materialului probator administrat în faza de urmărire penală şi cea de cercetare judecătorească, a rezultat, fără dubii, că inculpatul A. este unul din autorii faptei deduse în actul de sesizare, relevante fiind: declaraţia martorului G., conducătorul taxiului care i-a transportat pe cei doi inculpaţi, în apropierea domiciliului părţii vătămate; imaginile găsite pe camele de supraveghere ale SC T. SRL Galaţi, societate care îşi are sediul în apropierea domiciliului părţii vătămate; declaraţiile martorelor N., care conduce la concluzia că fapta s-a consumat într-un interval de aproximativ 8 minute, D. care i-a văzut pe cei doi inculpaţi intrând în imobil, l-a văzut pe inculpatul A., făcându-le semn ei şi surorii ei să tacă din gură şi a auzit când unul dintre cei doi inculpaţi a ameninţat pe partea vătămată spunând "Moşule, spune unde sunt banii sau te omor!" şi apoi "A., hai mai repede, că ne dau fetele de gol", E., care cunoaşte aceleaşi aspecte din relatările surorii sale D. şi l-a văzut pe inculpatul A. făcând semn ei şi surorii ei să tacă din gură; declaraţia inculpatului A., dată la 06.05.2015, în prezenţa mamei sale R., prin care recunoaşte săvârşirea faptei, arătând că iniţiativa a aparţinut inculpatului B.; recunoaşterea după planşa foto, cu persoana vătămată C., ocazie cu care acesta l-a recunoscut pe inculpatul B.; declaraţia părţii vătămate C. care a arătat că are probleme locomotorii, dar are vederea bună şi nu poartă ochelari(aspect conformat şi de soţia sa, martora F.); declaraţia martorei H., nora persoanei vătămate, care într-o discuţie la locuinţa suroriisale, martora Ţ., unde era prezintă şi martora N. (verişoara inculpaţilor) a afirmat că socrii săi au o situaţie materială bună şi dispun de bani, informaţie care a fost comunicată apoi de martora N. către inculpaţi; faptul că inculpaţii au depus stăruinţa pentru a se împăca cu persoana vătămată şi soţia acestuia, aspect care conduce la ideea că nu ar fi făcut aşa ceva dacă nu ei ar fi fost autorii faptei imputate.

Totodată, Curtea a apreciat că în cauză nu se poate dispune schimbarea încadrării juridice dată faptelor din infracţiunea de tâlhărie calificată prevăzută de art. 233-234 alin. (1) lit. f) C. pen. în infracţiunea de furt calificat prevăzută de art. 228-229 alin. (1) lit. c) şi alin. (2) lit. b) C. pen.

S-a arătat că ceea ce diferenţiază infracţiunea de tâlhărie de cea de furt calificat este exercitarea de ameninţări sau violenţe pentru ca inculpatul să îşi apropie bunul sau pentru ca acesta să îl păstreze au pentru a-şi asigura scăparea. Curtea a constatat că, din analiza materialului probator, au rezultat următoarele elemente de ameninţare sau violenţă, care conduc la ideea că fapta constituie infracţiunea de tâlhărie calificată şi nu de furt calificat: inculpaţii au pătruns în camera în care se afla persoana vătămată C., pe timp de zi, unul dintre ei (cel mai probabil A.) purtând pe faţă un fes, folosit în fapt ca o cagulă pentru a-i acoperi faţa; inculpaţii au adresat o ameninţare persoanei vătămate spunând "Moşule spune unde sunt banii sau te omor!"; inculpaţii au lovit, în mod repetat, cu mâinile în tăblia patului unde stătea persoana vătămată C., în apropierea capului acestuia, provocând zgomot şi încercând să acrediteze ideea că l-ar putea lovi, făcând astfel şi mai credibilă ameninţarea cu violenţa şi cu moartea; inculpaţii au exercitat "alte violenţe" asupra persoanei vătămate, trăgându-i perna de sub cap şi luându-i fesul de pe cap şi trimiţându-l pe jos, tocmai pentru a spori credibilitatea ameninţărilor cu violenţa şi cu moartea şi pentru a-l face să spună unde are ascunşi banii; inculpaţii au profitat de boala fizică a persoanei vătămate (handicap locomotor)care îl punea în imposibilitate de a se apăra.

S-a apreciat că nu are importanţă că, de frică, persoana vătămată C. nu a spus niciun cuvânt şi nu a indicat unde se aflau banii, aceştia fiind găsiţi ulterior de către inculpaţi, care au scotocit prin cameră. Important este că voinţa părţii vătămate a fost înfrântă, el ne mai reacţionând în niciun fel pentru a-şi apăra bunurile sau pentru a le păstra.

În privinţa criticii privind schimbarea modalităţii de executare a măsurii educative privative de libertate a internării într-un centru educativ, cu măsura educativă neprivativă de libertate a asistării zilnice pe durata ei maximă, Curtea l-a apreciat ca nefondat având în vedere că măsura asistării zilnice se poate lua faţă de inculpatul minor pe o durată de maxim 6 luni, cuantum pe care l-a apreciat ca neîndestulător pentru reeducarea şi resocializarea inculpatului, raportat la natura infracţiunii săvârşite, împrejurările comiterii faptelor, persoana părţii vătămate C., cuantumul prejudiciului produs, având, totodată, în vedere şi concluziile raportului de evaluare întocmit de Serviciul de Probaţiune Galaţi.

Împotriva hotărârii instanţei de apel a declarat recurs în casaţie condamnatul A.

În cuprinsul căii de atac formulată de condamnatul A., prin prisma cazului de casare prevăzut de art. 438 alin. (1) pct. 12 C. proc. pen., s-a arătat, în esenţă, că i-a fost aplicată o pedeapsă în alte limite decât cele prevăzute de lege întrucât, pe de o parte, din probatoriile administrate în cauză nu rezultă că a participat la săvârşirea infracţiunii, iar, pe de altă parte, ambele instanţe au stabilit măsura educativă privativă de libertate a internării într-un centru educativ, cu încălcarea dispoziţiilor art. 114 C. pen., în condiţiile în care era minor la data săvârşirii faptei şi nu avea antecedente penale, motiv pentru care se impune aplicarea unei măsuri neprivative de libertate.

Prin încheierea pronunţată la data de 05 octombrie 2017 în Dosarul nr. x/233/2015*, apreciind că sunt îndeplinite condiţiile prevăzute de art. 434-438 C. proc. pen., Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, în temeiul art. 440 alin. (4) C. proc. pen., a admis în principiu cererea de recurs în casaţie formulată de inculpatul A. împotriva deciziei penale nr. 765/A din 26 iunie 2017 pronunţată de Curtea de Apel Galaţi, secţia penală şi pentru cauze cu minori, şi a dispus trimiterea cauzei la completul competent în vederea judecării căii extraordinare de atac promovată de recurent.

Cu ocazia dezbaterilor, recurentul A., prin apărător ales, în susţinerea cazului de casare prevăzut la art. 438 alin. (1) pct. 12 C. proc. pen., a arătat că, în mod greşit, i-a fost aplicată o pedeapsă în alte limite decât cele prevăzute de lege - internarea într-un centru educativ pe o perioadă de 2 ani -, fără a se da eficienţă circumstanţelor atenuante, respectiv că nu are antecedente penale, este întreţinătorul familiei şi are doi părinţi bolnavi, precizând, totodată, că s-a criticat nelegalitatea pedepsei sub aspectul greşitei individualizări, iar nu al cuantumului acesteia, motiv pentru care se impune, în temeiul art. 448 alin. (1) pct. 2 lit. a) C. proc. pen. raportat la art. 438 alin. (1) pct. 12 C. proc. pen., admiterea recursului în casaţie, casarea hotărârilor pronunţate de instanţele inferioare, şi, în rejudecare, stabilirea unei măsuri educative neprivative de libertate.

Examinând cauza prin prisma criticii formulate, circumscrisă cazului de casare prevăzut de art. 438 alin. (1) pct. 12 C. proc. pen., Înalta Curte apreciază recursul în casaţie formulat inculpatul A. ca fiind nefondat, pentru următoarele considerente:

Potrivit art. 433 C. proc. pen., în calea extraordinară a recursului în casaţie, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie este obligată să verifice, în condiţiile legii, conformitatea hotărârii atacate cu regulile de drept aplicabile.

Totodată, dispoziţiile art. 438 alin. (1) pct. 12 C. proc. pen. prevăd că hotărârile sunt supuse casării în cazul în care "s-au aplicat pedepse în alte limite decât cele prevăzute de lege", cazul de casare fiind incident în situaţia în care pedeapsa stabilită şi aplicată este nelegală, excluzându-se criticile privind greşita individualizare.

Astfel, prin "pedepse în alte limite decât cele prevăzute de lege", legiuitorul a avut în vedere limitele de pedeapsă ce sunt prevăzute de textul de lege în raport de încadrarea juridică şi de cauzele de atenuare sau agravare a pedepsei a căror incidenţă a fost stabilită de instanţa de apel.

Verificând hotărârea atacată, Înalta Curte constată că, faţă de inculpatul minor A., s-a stabilit măsura educativă privativă de libertate a internării într-un centru educativ, pe o perioadă de 2 ani, pentru săvârşirea infracţiunii de tâlhărie calificată, prevăzută de art. 233 - art. 234 alin. (1) lit. c) şi f) C. pen., cu aplicarea art. 77 lit. e) C. pen. şi art. 113 alin. (2) C. pen. (faptă săvârşită la data de 23.03.2015).

Totodată, se observă că, potrivit dispoziţiilor art. 114 alin. (2) lit. b) C. pen., se poate lua o măsură privativă de libertate în situaţia în care pedeapsa prevăzută de lege pentru infracţiunea săvârşită este închisoarea mai mare de 7 ani, or, fapta pentru care s-a dispus condamnarea inculpatului (infracţiunea de tâlhărie calificată, prevăzută de art. 233 - art. 234 alin. (1) lit. c) şi f) C. pen.) este sancţionată cu pedeapsa închisorii de la 3 şi 10 ani.

În aceste condiţii, Înalta Curte observă că măsura educativă privativă de libertate a internării într-un centru educativ stabilită faţă de inculpatul A. pentru infracţiunea de tâlhărie calificată, prevăzută de art. 233 - art. 234 alin. (1) lit. c) şi f) C. pen., cu aplicarea art. 77 lit. e) C. pen. şi art. 113 alin. (2) C. pen. (faptă săvârşită la data de 23.03.2015), respectiv pe o perioadă de 2 ani a fost luată cu respectarea dispoziţiilor art. 114 alin. (2) lit. b) C. pen. şi se încadrează în limitele prevăzute de art. 124 alin. (2) C. pen., de la 1 la 3 ani.

Referitor la criticile potrivit cărora, din probatoriile administrate în cauză nu a rezultat că a participat la săvârşirea infracţiunii sau că, în mod greşit, instanţele inferioare, în temeiul dispoziţiilor art. 124 alin. (1) şi (2) C. proc. pen., au aplicat o pedeapsă în alte limite decât cele prevăzute de lege - internarea într-un centru educativ pe o perioadă de 2 ani -, fără a se da eficienţă circumstanţelor atenuante, respectiv faptul că nu are antecedente penale, este întreţinătorul familiei, are doi părinţi bolnavi, susţineri circumscrise cazului de casare prevăzut de art. 438 alin. (1) pct. 12 C. proc. pen., Înalta Curte arată că motivul invocat este incident în situaţia în care s-au aplicat pedepse în alte limite decât cele prevăzute de lege; or, în cauza dedusă judecăţii, recurentul inculpat a criticat hotărârile pronunţate sub aspectul netemeiniciei pedepsei aplicate, în raport cu circumstanţele sale personale, solicitând, în realitate, o reapreciere a criteriilor de individualizare, situaţie care este, însă, exclusă din sfera de cenzură în calea de atac a recursului în casaţie, potrivit art. 438 alin. (1) pct. 12 C. proc. pen.

Prin urmare, Înalta Curte constă că măsura educativ privativă de libertate a internării într-un centru educativ pe o perioadă de 2 ani, stabilită pentru săvârşirea infracţiunii de tâlhărie calificată respectă dispoziţiile art. 114 alin. (2) lit. b) C. pen. şi ale art. 124 alin. (2) C. pen. (de la 1 la 3 ani), fiind astfel cuprinsă în limitele legale.

În consecinţă, constatând că nu este incident cazul de casare prevăzut de art. 438 alin. (1) pct. 12 C. proc. pen., Înalta Curte, în temeiul art. 448 alin. (1) pct. 1 din acelaşi cod, va respinge, ca nefondat, recursul în casaţie declarat de inculpatul A. şi, având în vedere că acesta este cel care se află în culpă procesuală, în baza art. 275 alin. (2) C. proc. pen., îl va obliga la plata sumei de 200 lei cheltuieli judiciare către stat, onorariul apărătorului desemnat din oficiu, în cuantum de 65 lei, urmând a fi plătit din fondul Ministerului Justiţiei.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondat, recursul în casaţie formulat de inculpatul A. împotriva deciziei penale nr. 765/A din 26 iunie 2017 pronunţată de Curtea de Apel Galaţi, secţia penală şi pentru cauze cu minori, în Dosarul nr. x/233/2015*.

Obligă recurentul inculpat la plata sumei de 200 lei cheltuieli judiciare către stat.

Onorariul apărătorului desemnat din oficiu, în sumă de 65 lei, se va plăti din fondul Ministerului Justiţiei.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 02 noiem brie 2017.