Decizia nr. 416/A/2017 · Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie — Secţia Penală

Asupra apelului penal de faţă constată următoarele:

Prin sentinţa penală nr. 1 din 04 ianuarie 2016 pronunţată de Curtea de Apel Alba Iulia, secţia penală, în Dosarul nr. x/43/2013, în baza art. 5 C. pen., s-a stabilit că legea penală mai favorabilă aplicabilă inculpaţilor este C. pen. din 1969 şi forma nemodificată a Legii nr. 78/2000.

În baza art. 386 alin. (1) C. proc. pen., s-a dispus schimbarea încadrării juridice a faptei de complicitate la infracţiunea de luare de mită prev. de art. 26 C. pen. 1969, rap. la art. 254 alin. (1) şi (2) C. pen. 1969, cu aplic. art. 7 alin. (1) din Legea nr. 78/2000 (în forma nemodificată) şi art. 5 C. pen., reţinută în sarcina inculpatului A., în infracţiunea de trafic de influenţă prev. de art. 257 alin. (1) C. pen. 1969, cu aplic. art. 5 C. pen.

I. În baza art. 396 alin. (5) rap. la art. 16 alin. (1) lit. a) C. proc. pen. s-a dispus achitarea inculpatei B. - pentru acuzaţia săvârşirii infracţiunii de luare de mită, prev. de art. 254 alin. (1) şi (2) din C. pen. 1969, cu aplic. art. 5 C. pen. cu aplic. art. 7 alin. (1) din Legea nr. 78/2000 (nemodificată) - denunţător C.

În baza art. 396 alin. (5) rap. la art. 16 alin. (1) lit. b) C. proc. pen., a fost achitată aceeaşi inculpată pentru acuzaţia săvârşirii infracţiunii de instigare la infracţiunea de fals în înscrisuri sub semnătură privată, prev. de art. 25 C. pen. 1969, cu aplic. art. 5 C. pen., cu aplic. art. 17 lit. c) din Legea nr. 78/2000 (nemodificată), rap. la art. 290 alin. (1) C. pen. 1969, cu aplic. art. 5 C. pen.

În baza art. 396 alin. (5) rap. la art. 16 alin. (1) lit. b) C. proc. pen. a fost achitată aceeaşi inculpată pentru acuzaţia săvârşirii infracţiunii de luare de mită, prev. de art. 254 alin. (1) şi (2) C. pen. 1969, cu aplic. art. 5 C. pen., cu aplic. art. 7 alin. (1) din Legea nr. 78/2000 (nemodificată).

S-a constatat că inculpata B. a fost reţinută şi arestată preventiv în perioada 7 noiembrie 2013 - 31 ianuarie 2014, de la 31 ianuarie 2014 şi până la data de 21 februarie 2014 s-a aflat sub măsura preventivă a interzicerii părăsirii ţării prev. de art. 1451 C. proc. pen. 1969, iar de la data de 21 februarie 2014 şi până la data de 14 iulie 2015 s-a aflat sub măsura preventivă a controlului judiciar prev. de art. 215 C. proc. pen.

De asemenea, s-a mai dispus ridicarea măsurii asiguratorie constând în indisponibilizarea - prin instituirea sechestrului, asupra sumei de 7.000 RON din contul X deschis la Banca D.-Sucursala Miercurea Ciuc pe numele inculpatei B., măsură asiguratorie dispusă de procuror în prezentul dosar prin ordonanţa din 21 noiembrie 2013.

II. În baza art. 396 alin. (5) rap. la art. 16 alin. (1) lit. c) C. proc. pen., s-a dispus achitarea inculpatului A. - pentru acuzaţia săvârşirii infracţiunii de trafic de influenţă prev. de art. 257 alin. (1) C. pen. 1969, cu aplic. art. 5 C. pen.

În baza art. 396 alin. (5) rap. la art. 16 alin. (1) lit. b) C. proc. pen., a fost achitat acelaşi inculpat pentru acuzaţia săvârşirii infracţiunii de fals în înscrisuri sub semnătură privată, prev. de art. 17 lit. c) din Legea nr. 78/2000 (nemodificată), rap. la art. 290 alin. (1) C. pen. 1969, cu aplic. art. 5 C. pen.

S-a constatat că inculpatul A. a fost reţinut pentru 24 ore, din 7 noiembrie 2013 - 8 noiembrie 2013. De la data de 8 noiembrie 2013 şi până la data de 21 februarie 2014 inculpatul s-a aflat sub măsura preventivă a interzicerii părăsirii ţării prev. de art. 1451 C. proc. pen. 1969 iar de la data de 21 februarie 2014 şi până la data de 14 iulie 2015 s-a aflat sub măsura preventivă a controlului judiciar prev. de art. 215 C. proc. pen.

III. În baza art. 396 alin. (5) rap. la art. 16 alin. (1) lit. b) C. proc. pen., s-a dispus achitarea inculpatului E. - pentru acuzaţia săvârşirii infracţiunii de dare de mită, prev. de art. 255 alin. (1) C. pen. 1969, cu aplic. art. 5 C. pen., cu aplic. art. 7 alin. (2) din Legea nr. 78/2000 (nemodificată).

S-a constatat că inculpatul E. s-a aflat sub măsura preventivă a interzicerii părăsirii ţării prev. de art. 1451 C. proc. pen. 1969 de la data de 12 noiembrie 2013 şi până la data de 21 februarie 2014, iar de la data de 21 februarie 2014 şi până la data de 14 iulie 2015 s-a aflat sub măsura preventivă a controlului judiciar prev. de art. 215 C. proc. pen.

În baza art. 275 alin. (3) C. proc. pen., s-a stabilit că cheltuielile judiciare (inclusiv cele de la urmărirea penală) vor fi suportate de stat.

De asemenea, onorariile parţiale cuvenite apărătorilor desemnaţi din oficiu pentru inculpaţi, s-au avansat din fondurile Ministerului Justiţiei.

Pentru a pronunţa această soluţie, Curtea de apel a reţinut, în ceea ce priveşte acuzaţia de luare de mită adusă inculpatei B. în urma denunţului formulat de F., următoarele aspecte:

Inculpata B. - prim procuror la Parchetul de pe lângă Judecătoria Gheorgheni, a fost acuzată că în cursul anului 2011 în com. Ditrău, jud. Harghita, prin intermediul concubinului ei inculpatul A., a pretins şi primit de la C., în mai multe tranşe, două vaci, trei oi şi doi miei, în schimbul promisiunii că va adopta o soluţie favorabilă faţă de C. şi F., cercetaţi penal în acea perioadă pentru fapte de violenţă într-un dosar penal a cărui supraveghere s-a realizat de către inculpată, faptă întrunind elementele constitutive ale infracţiunii de luare de mită prev. de art. 254 alin. (1) şi (2) C. pen. 1969 cu aplic. art. 7 alin. (1) din Legea nr. 78/2000.

Conform art. 15 alin. (2) C. pen., infracţiunea este singurul temei al răspunderii penale iar potrivit alin. (1) al aceluiaşi art. infracţiunea este fapta prevăzută de legea penală, săvârşită cu vinovăţie, nejustificată şi imputabilă persoanei care a săvârşit-o.

Conform art. 4 C. proc. pen., orice persoană este considerată nevinovată până la stabilirea vinovăţiei sale printr-o hotărâre penală definitivă.

După administrarea întregului probatoriu, orice îndoială în formarea convingerii organelor judiciare se interpretează în favoarea suspectului sau inculpatului.

Astfel, conform art. 254 C. pen. 1969, fapta funcţionarului care, direct sau indirect, pretinde ori primeşte bani sau alte foloase care nu i se cuvin, ori acceptă promisiunea unor astfel de foloase sau nu o respinge, în scopul de a îndeplini, a nu îndeplini ori a întârzia îndeplinirea unui act privitor la îndatoririle sale de serviciu sau în scopul de a face un act contrar acestor îndatoriri, se pedepseşte cu închisoarea de la 3 la 12 ani şi interzicerea unor drepturi.

Dispoziţiile alin. (2) al. art. 254 C. pen. 1969 şi ale art. 7 alin. (1) din Legea nr. 78/2000 reprezintă agravante şi majorează limitele de pedeapsă.

Conţinutul constitutiv al infracţiunii constă în ceea ce obiectiv şi subiectiv trebuia să realizeze inculpata pentru existenţa infracţiunii. Latura obiectivă este alcătuită dintr-un element material însoţit de anumite cerinţe esenţiale, o urmare imediată şi o legătură de cauzalitate.

Elementul material constă în acţiunea de luare de mită care se poate realiza alternativ fie printr-o acţiune, fie printr-o inacţiune şi anume: pretinderea sau primirea unei sume de bani sau a altor foloase, acceptarea ori nerespingerea promisiunii unor astfel de foloase, în scopul îndeplinirii, neîndeplinirii sau întârzierii în îndeplinirea unui act privitor la îndatoririle de serviciu, ori în vederea îndeplinirii unui act contrar acestor îndatoriri.

Banii sau alte foloase pot fi pretinse sau primite atât direct cât şi indirect, adică prin persoană interpusă.

Acţiunea sau inacţiunea care constituie elementul material este condiţionată de anumite cerinţe esenţiale, respectiv:

- pretinderea, primirea, acceptarea sau nerespingerea trebuie să aibă ca obiect bani sau alte foloase, foloasele putând fi patrimoniale sau nepatrimoniale;

- banii sau celelalte foloase pretinse, primite ori promise trebuie să fie necuvenite, adică să aibă caracter de retribuţie, retribuţie care implică la rândul ei existenţa unei anumite proporţii între actul determinat şi răsplată şi, pe de altă parte, conştiinţa pentru cel care pretinde sau primeşte banii sau foloasele, ori acceptă sau nu le respinge, că este vorba de o retribuţie;

- acţiunea sau inacţiunea care constituie elementul material al infracţiunii să fie anterioară îndeplinirii, neîndeplinirii ori întârzierii în îndeplinirea actului determinat privitor la îndatoririle de serviciu.

Urmarea imediată constă în crearea unei stări de pericol care aduce atingere bunului mers al activităţii prin atitudinea lipsită de probitate a inculpatei şi vătămarea patrimonială adusă persoanei constrânsă a da mită.

Legătura de cauzalitate rezultă din însăşi materialitatea activităţii desfăşurate de inculpată.

Sub aspectul laturii subiective este necesar ca fapta să fi fost săvârşită cu intenţie directă, legea condiţionând existenţa infracţiunii de luare de mită de urmărirea unui scop, ca atare intenţia indirectă nu este suficientă, fiind necesară o intenţie calificată.

Lipseşte intenţia necesară dacă făptuitorul nu îşi dă seama că primeşte sau acceptă promisiunea unei retribuţii - şi aceasta chiar şi atunci când persoana care dă sau promite folosul are credinţa că este vorba de o retribuţie.

Analizând fapta aşa cum reiese din probaţiunea administrată în cauză Curtea de apel a reţinut următoarele:

La data de 2 iulie 2013 martora G. a formulat un denunţ împotriva inculpatei B. şi a inculpatului A. arătând că au primit de la ea şi de la fiul ei F.. mai multe animale, în valoare de 10.000 RON, pentru ca inculpata să soluţioneze favorabil un dosar penal în care fiul ei era cercetat penal în acea perioadă, fără a menţiona care a fost perioada şi faptul că în dosar a fost cercetat şi C.

Denunţul a fost urmat de o declaraţie dată la aceeaşi dată de către martoră, care a arătat că în anul 2010, după luna septembrie, fiul ei F. a avut un conflict cu numiţii H. şi I., conflict în urma căruia fiului său i s-a deschis un dosar penal.

Martora a mai afirmat că era de notorietate că inculpatul A. este concubinul inculpatei B. şi că aceasta primeşte bani sau bunuri în legătură cu atribuţiile sale de serviciu de prim procuror la Parchetul de pe lângă Judecătoria Gheorgheni, astfel că fiul ei a luat legătura cu inculpatul A. care i-a spus că o să-l ajute dacă va da ceva pentru inculpată, respectiv animale pentru tăiat, familia denunţătoarei fiind cunoscută ca şi crescători de animale.

Împreună cu soţul şi cu fiul său a hotărât să dea animalele inculpatei şi a dat acesteia un miel în perioada Paştelui din 2011. După aprox. 2 luni inculpatul A. a pretins o vită pentru carne pe care i-au dat-o şi ulterior a mai primit 3 oi, caş, smântână, un miel şi încă o vacă. Când F. a fost condamnat şi-au dat seama că au dat degeaba bunurile şi a formulat denunţ.

Martora a fost ascultată în instanţă în cursul cercetării judecătoreşti, ocazie cu care a menţinut declaraţia de la urmărire penală. Martora a relatat că nu a participat la discuţiile dintre inculpatul A. şi C. şi F. dar cunoaşte pretenţiile inculpatului din relatările lui C.

Martora a arătat că la o săptămână de la discuţia inculpatului cu soţul şi fiul său a fost de faţă când a venit la fermă inculpatul A. şi a luat împreună cu martorul J. o vacă tăiată, ocazie cu care inculpatul a asigurat-o că deşi ştie că familia ei nu este vinovată îi va ajuta să rezolve problema prin intermediul inculpatei B.

Martora a mai arătat că din spusele inculpatului A. a înţeles că inculpata B. cunoştea despre problemă şi că îi va ajuta. La fel, martora a mai arătat că C. şi F. au fost de mai multe ori la Parchet dar F. nu a fost trimis în judecată deoarece nu era vinovat.

Martora are totuşi relatări contradictorii afirmând că s-a dus în audienţă la inculpata B. nemulţumită că fiul ei a fost condamnat ştiind că inculpatul A. i-a asigurat - în schimbul produselor primite, că inculpata B. îi va ajuta ca fiul ei să nu fie condamnat şi de acolo a plecat nemulţumirea sa dându-şi seama de fapt că inculpatul A. i-a minţit. Cu toate acestea martora a considerat că inculpata B. cunoştea despre chestiunea lor.

Martora G. a arătat în cuprinsul declaraţiei că nu ştie ca familia ei să fi avut vreo relaţie comercială sau vreun schimb de produse cu inculpatul A., dar apoi a afirmat că într-adevăr în acea perioadă inculpatul A. a dat familiei sale o cantitate de cartofi, câini de rasă şi un cărucior dar ştie de la soţul şi fiul său că acestea au fost plătite.

Întrucât persoana care ar fi putut clarifica situaţia era martorul C., la data de 27 august 2013 s-a procedat la audierea de către procuror a acestuia martorul relatând în esenţă următoarele:

- la data de 10 ianuarie 2010 a avut loc. incidentul în urma căruia C. şi F. au fost cercetaţi penal;

- după aprox. o săptămână sau două, la sfatul fratelui său care lucra la inculpatul A., a discutat cu inculpatul căruia i-a relatat cele petrecute. Inculpatul i-a spus să facă plângere la poliţie şi i-a spus că îl va ajuta şi că nu i se va întâmpla nimic, mai precis i-a promis că nu i se va întâmpla nimic. A mai arătat că inculpatul nu i-a pretins explicit nimic dar, în aprecierea lui, era de la sine înţeles că inculpatul trebuia să primească ceva;

- cunoscând şi alte situaţii în care inculpatul a mai ajutat persoane în schimbul unor foloase i-a dat acestuia în aceeaşi zi o jumătate de porc şi încă o pulpă de porc, prezenţi la remiterea bunurilor fiind numiţii K. şi J.;

- aprox. în 20 aprilie 2010 a fost sunat de inculpat care i-a cerut să pregătească pentru familia sa un miel, o roată de caş şi un flacon de smântână. În aceeaşi zi, la ferma sa i-a dat inculpatului un miel sacrificat, 5 kg. caş, 2 kg. smântână şi 1 kg. urdă, inculpatul asigurându-l că problema pe care o avea se va rezolva prin intermediul concubinei sale prim procuror, inculpata B.;

- în acelaşi an, aprox. în luna noiembrie, la cererea inculpatului A. care i-a spus că are nevoie pentru el şi concubina sa de carne de vită şi fiindu-i frică că altfel va ajunge la închisoare, a sacrificat o vacă, carnea fiind luată de inculpat şi martorul J. de la G. Numitul L. cunoştea destinaţia cărnii, acesta fiind măcelarul care a sacrificat vita;

- martorul C. a mai precizat că anterior remiterii acestei vaci a fost chemat împreună cu fiul său la Parchet unde inculpata B. le-a spus că îi va ajuta astfel încât dosarul lor să nu ajungă la instanţa de judecată, dar nu a înţeles exact ce a vrut să spună aceasta, el realizând doar că de inculpată depinde soarta lor şi că ea are puterea să-i ajute;

- îşi aminteşte că în anul 2011 inculpatul A. a mai pretins şi el i-a dat aprox. 20 kg. caş, unt şi smântână, tot în contul ajutorului promis, iar apoi în primăvară, în urma primirii unei citaţii s-a prezentat cu fiul său la judecătorie dar nu s-a putut împăca cu H.;

- în anul 2012 văzând că procesul fiului său merge în continuare l-a sunat pe inculpatul A. care l-a întrebat dacă a plătit avocatul şi la cererea acestuia care i-a spus că îl ajută inculpata B., i-a mai dat acestuia un miel sacrificat, inculpatul A. luând mielul împreună cu numitul M., după ce anterior i-a mai dat în acelaşi scop şi trei oi;

- la sfârşitul lunii octombrie 2012 i-a mai dat inculpatului A. încă o vacă deoarece a reuşit să-l scoată din dosar şi sperând că inculpatul poate să facă acelaşi lucru şi pentru fiul său; animalul a fost sacrificat la ferma sa în prezenţa numiţilor N., O., P. şi R.

- în august 2013 după ce G. şi F. au fost în audienţă la inculpata B., el şi fiul său au fost chemaţi de inculpatul A. la ferma sa să discute despre nemulţumirea sa, inculpatul spunându-i ceva de genul că au mâncat cu toţii din bunurile remise, referindu-se şi la inculpata B., după care au început să calculeze valoarea vacilor, într-un final căzând de acord ca inculpatul A. să-i înapoieze suma de 3000 RON urmând să se întâlnească şi să primească banii;

- la data de 14 august 2013 împreună cu fiul său F. s-a dus într-un bar din Gheorgheni unde trebuia să se întâlnească cu inculpatul A., bar situat lângă Judecătoria Gheorgheni; inculpata B. se afla la o masă cu inculpatul A. şi când i-a văzut a fugit la o altă masă; inculpatul A. avea la masă o hârtie, de fapt o chitanţă falsă din care reieşea în mod fictiv că îi dădea suma de 3000 RON pentru marfă, fără a preciza ce anume; a fost de acord să semneze hârtia deoarece ştia că dacă nu o va semna nu va primi bani; a semnat chitanţa, inculpatul i-a dat banii şi un exemplar din chitanţă pe care a scris ceva după care inculpatul s-a dus să arate chitanţa inculpatei B., după care au ieşit din bar, când au reintrat văzând că cei doi inculpaţi au plecat împreună.

C. a fost audiat în cursul cercetării judecătoreşti la instanţa de fond iniţial investită, menţinând declaraţiile date la urmărire penală.

Martorul a mai arătat că până când a avut conflictul în care a fost cercetat nu a făcut vreun schimb de bunuri cu inculpatul A. şi nici acesta nu i-a vândut vreun bun. Cu toate acestea inculpatul A. i-a vândut 2500 kg. cartofi pe care i-a plătit în rate şi i-a mai dat şi 2 câini care însă au murit, dar nu îşi aminteşte să fi primit vreun cărucior.

Martorul a declarat că a avut o singură întâlnire cu inculpata B. la sediul Parchetului, ocazie cu care aceasta i-a spus că nu o să fie trimis în judecată iar fiul său o să primească 2-3 luni de închisoare cu suspendare pentru că aşa prevede legea. Mai arată că nu a discutat nimic cu inculpata, nici despre inculpatul A. şi nici despre produsele pe care le-a dat acestuia. Niciodată inculpatul A. nu i-a spus că inculpata B. ar fi cerut produsele pe care i le-a dat, dar i-a spus că acele produse vor fi duse inculpatei.

Martorul crede doar că inculpata B. ştia de înţelegerea sa cu inculpatul A. deoarece când acesta din urmă i-a plătit cei trei mii RON a afirmat că i-a împrumutat de la inculpată. Martorul apreciază că acea chitanţă întocmită cu ocazia primirii sumei de 3000 RON este falsă deoarece avea pretenţii la o sumă mai mare de la inculpatul A.

S-a procedat de către instanţă la reaudierea martorului C. ocazie cu care martorul a menţinut declaraţiile anterioare menţionând doar că este în duşmănie cu inculpatul A.

Martorul C. a precizat că atunci când a fost citat şi s-a prezentat la Parchet cu fiul său inculpata B. nu a solicitat nimic pentru soluţionarea dosarului penal. Cu toate acestea inculpatul A. i-a cerut animalele pentru ca inculpata B. să-i soluţioneze favorabil dosarul penal şi tot inculpatul A. i-a spus că mama inculpatei B. a apreciat brânza şi mielul pe care le-a dat inculpatului A., de unde a dedus că inculpata B. cunoştea despre înţelegerea lor. A mai adăugat că inculpata B. i-a spus când s-a dus la Parchet că nu o să aibă probleme în urma dosarului penal, că aceasta a fost prezentă în localul în care inculpatul A. i-a dat suma de 3000 RON, dar că aceasta niciodată nu i-a spus nimic despre inculpatul A.

În cursul urmăririi penale a fost ascultat şi martorul F., persoană care trebuia să cunoască împrejurări utile lămuririi cauzei.

În declaraţia de denunţător F. arată, aşa cum a relatat şi în declaraţia anterioară, că:

- părinţii lui au dat inculpatei B. - în calitatea sa de prim procuror şi prin intermediul inculpatului A. mai multe animale pentru a fi ajutat el şi tatăl lui în dosarul penal pe care-l aveau;

- inculpatul A. i-a spus lui şi tatălui său că trebuie să meargă la biroul prim procurorului şi să discute cu aceasta în legătură cu dosarul penal în care erau cercetaţi;

- în biroul său inculpata B. ar fi recunoscut că inculpatul A. ar fi primit pentru ea animalele precizate în sesizare şi a afirmat că o să-l ajute pe el şi pe tatăl lui în dosarul în care erau cercetaţi şi să stea liniştiţi că rezolvă ea dosarul penal deoarece este şefa parchetului;

- la data de 6 august 2013 a fost cu mama lui G. la Parchet la inculpata B. şi i-au reproşat acesteia că a fost condamnat de instanţă, mama lui cerându-i banii pe animalele date;

- inculpata ar fi afirmat că ea s-a angajat doar să-l ajute pe tatăl lui deoarece era mai în vârstă şi i-a trimis să discute cu inculpatul A.;

- inculpatul A. a refuzat să le dea banii deşi i-au arătat că el şi tatăl lui l-au înregistrat şi fotografiat într-un bar atunci când s-a obligat să-i ajute, astfel că s-au întors la Parchet la inculpată. Aceasta s-a supărat pe ei şi i-a dat afară din birou;

- la solicitarea telefonică a inculpatului A. el şi tatăl lui s-au întâlnit cu acesta la ferma lui, la data de 8 august 2013, ocazie cu care după mai multe discuţii s-au înţeles ca inculpatul A. să le plătească suma de 3000 RON, acesta cerându-le să nu mai meargă la inculpată la Parchet;

- la solicitarea inculpatului A., la data de 14 august 2013, împreună cu părinţii săi s-a deplasat la Gheorgheni şi s-a dus doar cu tatăl său în localul x. La o masă în stânga intrării se aflau inculpaţii A. şi B. Inculpsatul A. s-a ridicat şi s-a dus cu ei la o altă masă, le-a numărat suma de 3000 RON şi a scris o dovadă fictivă că banii îi datora tatălui său;

- acest înscris a fost arătat de inculpatul A. inculpatei B., după care acesta a revenit la masă fără hârtie şi de la masa la care se aflau a vorbit la telefon cu inculpata cu privire la completarea dovezii, dacă scrisese bine;

- inculpatul s-a dus din nou la masa la care se afla inculpata şi a revenit cu hârtia completată şi în partea de jos, unde anterior nu fusese completată iar denunţătorul a mai reţinut că inculpata i-ar fi spus la telefon inculpatului A. că trebuie să semneze şi tatăl lui;

- după ce tatăl lui a semnat, inculpatul a rupt coala în două pe mijloc şi i-a înmânat tatălui său o jumătate, din înscris rezultând că suma de 3000 RON a plătit-o pentru o datorie;

- la ieşirea din restaurant a trecut pe lângă masa la care se afla inculpata B. şi a salutat-o dar aceasta nu i-a răspuns fiind vizibil nervoasă şi nemulţumită că i s-a adresat.

Denunţătorul a fost ascultat în calitate de martor la instanţa iniţial investită.

F. a declarat că-şi menţine declaraţia dată la urmărire penală adăugând că a fost la inculpată la Parchet o singură dată împreună cu tatăl său C., dar acesta a mai fost la inculpată înainte dar singur.

- inculpata le-a spus că pe tatăl lui îl scoate din cauză iar el va primi o pedeapsă de aprox. 2 luni cu suspendare;

- niciodată nu a pus problema în faţa inculpatei să nu fie trimişi în judecată sau să nu fie pedepsiţi în vreun fel, ca în schimbul acestui "serviciu" ei să-i dea mită;

- prin rezolvarea dosarului el a înţeles că inculpata îl va scoate pe tatăl lui din cauză şi el va primi aprox. 2 luni cu suspendare;

- anterior prezentării la Parchet el cu tatăl lui au discutat cu inculpatul A. care le-a promis că îi va ajuta dar va trebui să dea pentru el şi inculpată o serie de produse constând în carne şi produse lactate;

- prima vacă au dat-o în primăvara anului 2011, după ce au fost la Parchet şi le-a făcut acea promisiune inculpata;

- cel care a cerut produsele a fost inculpatul A. care preciza că trebuie să le ducă inculpatei;

- după ce a fost trimis în judecată a mai dat produse inculpatului A.;

- s-a dus cu mama sa la biroul inculpatei nemulţumit fiind că nu a primit pedeapsa pe care inculpata i-a spus că o va primi;

- faţă de inculpată nu au promis că îi vor da produse şi nici aceasta nu a cerut să i se dea produse, dar crede că produsele au ajuns la inculpată deoarece de la P. a auzit că mamei inculpatei i-ar fi plăcut carnea de miel şi i-a lăudat;

- până la incidentul în care au fost implicaţi nu au avut relaţii de prietenie sau comerciale cu inculpatul A.

În declaraţia dată în faţa instanţei de fond martorul F. a arătat în esenţă următoarele:

- împreună cu tatăl lui a fost în biroul inculpatei şi a întrebat-o cum îl poate ajuta, inculpata B. liniştindu-l că nu va primi o pedeapsă prea mare şi că aceasta va fi cu suspendare;

- nu a discutat niciodată cu inculpata despre darea sau primirea unor bunuri sau bani cu referire la vreun ajutor în dosarul în care era inculpat;

- inculpatul A. l-ar fi căutat pe el şi pe tatăl său şi le-a spus că a aflat despre incidentul în care au fost implicaţi şi că ei îi pot ajuta, dar nu a precizat cine anume sunt ei; nu cunoaşte amănunte deoarece inculpatul A. a discutat cu tatăl lui şi cu ocazie acestei prime discuţii nu a ştiut de nici o solicitare a inculpatului;

- după terminarea procesului s-a dus cu mama sa la inculpata B. reproşându-i că a primit o pedeapsă prea mare şi că a fost obligat la despăgubiri, deşi a dat atâtea produse;

- inculpata l-a întrebat de ce nu este mulţumit şi i-a trimis să se înţeleagă cu inculpatul A. şi ea să fie lăsată în pace;

- la prima prezentare la Parchet împreună cu tatăl lui inculpata B. nu a menţionat nimic despre inculpatul A. şi nici ulterior, nu reţine la cât timp de la discuţie a dat primele produse, nu ştie dacă acestea s-au dat anterior discuţiei;

- cu ocazia acestei discuţii la Parchet inculpata a spus că nu-l va trimite în judecată pe tatăl lui dar nu a spus de ce şi nici atunci când a fost cu mama sa la inculpată aceasta nu a spus nimic referitor la faptul că ar fi trebuit să-l trimită în judecată pe tatăl lui;

- prima vită a dat-o inculpatului la aprox. 3 săptămâni de la incidentul în care a fost implicat; nu a discutat niciodată cu inculpatul A. dar a fost de faţă când acesta a discutat cu tatăl lui şi a auzit când inculpatul l-a sfătuit să-şi angajeze avocat;

- au primit de la inculpatul A. cartofi dar i-a plătit, el fiind acela care a dus banii în două tranşe.

În cauză a mai fost ascultat în calitate de martor numitul J. În declaraţia dată la urmărire penală martorul a relatat că în cursul anului 2010 a fost angajat în calitate de şofer la inculpatul A. şi îşi aduce aminte că aproximativ în toamna acestui an s-a dus împreună cu acesta la locuinţa lui C. din com. Ditrău unde au găsit-o acasă pe G. şi pe fiul ei F.

G. i-a condus într-o cameră unde se afla o vacă tranşată în 4 bucăţi jos pe o folie de plastic. Împreună cu F. au dus vita la maşina inculpatului A. şi au dus-o la ferma inculpatului. Nu ştie amănunte despre obţinerea de către inculpat a acestei vaci dar nu a văzut ca inculpatul A. să o plătească cu acea ocazie.

Martorul a fost ascultat şi la instanţa de fond precizând că a fost angajat la inculpatul A. în perioada august 2010 - august 2011 şi este absolut sigur că s-au dus după vacă în toamna anului 2010.

Martorul a fost reaudiat menţinându-şi întru totul declaraţiile date anterior.

La dosar s-au depus transcrierile convorbirilor purtate în mediu ambiental şi înregistrate, la data de 6 iunie 2013, între inculpata B. şi G. şi F.

Redarea fidelă în limba română a unor discuţii purtate în limba maghiară şi înregistrate a fost contestată de către inculpată, astfel că după efectuarea expertizei constând în eliminarea zgomotelor de fond, aceste înregistrări au fost din nou transcrise şi depuse la dosarul cauzei.

Nu au fost identificate alte probe care să poată fi administrate pentru a lămuri suplimentar cauza.

Din analiza tuturor acestor probe s-a constatat de către instanţa de fond că niciuna dintre ele nu relevă că inculpata B. ar fi ştiut despre presupusele discuţii care ar fi avut loc. între denunţătorii C. şi F. şi inculpatul A.

S-a constatat astfel că inculpata nu a pretins vreodată direct sau indirect, nu a primit bani sau alte foloase care nu i se cuveneau, nu a acceptat promisiunea unor astfel de foloase sau nu a respins-o, în scopul de a soluţiona în vreun mod apreciat a fi favorabil de către denunţători dosarul penal în care aceştia erau implicaţi.

În acest sens, niciunul dintre denunţători nu afirmă că inculpata B. le-ar fi pretins vreodată ceva pentru a soluţiona într-un anume mod dosarul în care erau cercetaţi şi nu există nici o dovadă că inculpata B. ar fi solicitat bani sau foloase prin intermediul inculpatului A.

Analizând conţinutul declaraţiilor martorei G., din cuprinsul acestora nu rezultă că martora ar fi fost prezentă la vreuna din discuţiile purtate de C. şi inculpatul A. iar faptele pe care le-a relatat le cunoştea din relatările lui C. şi F.

Martora a vorbit o singură dată cu inculpata B. - la data de 6 august 2013, când s-a dus la Parchet cu fiul ei, martorul F., ocazie cu care a avut impresia că inculpatul A. i-a minţit în legătură cu ajutorul dat. Aprecierea sa că inculpata B. ar fi cunoscut despre presupusa înţelegere între inculpatul A. şi martorul C. este pur personală şi nu a fost concretizată prin nici o probă.

Nici declaraţiile martorului C. nu aduc vreo dovadă că inculpata B. ar fi pretins sau primit ceva, sau ar fi promis că în schimbul vreunor bani sau foloase ar soluţiona într-un mod apreciat a fi favorabil de către denunţători dosarul penal în care aceştia erau implicaţi.

Martorul a declarat că a avut o singură întâlnire cu inculpata B. la sediul Parchetului, ocazie cu care aceasta i-a spus că nu o să fie trimis în judecată iar fiul său o să primească 2-3 luni de închisoare cu suspendare pentru că aşa prevede legea. Mai arată că nu a discutat nimic cu inculpata, nici despre inculpatul A. şi nici despre produsele pe care le-a dat acestuia. Niciodată inculpatul A. nu i-a spus că inculpata B. ar fi cerut produsele pe care i le-a dat, dar i-a spus că acele produse vor fi duse inculpatei.

Martorul crede doar că inculpata B. ştia de înţelegerea sa cu inculpatul A. deoarece când acesta din urmă i-a plătit cei trei mii RON a afirmat că i-a împrumutat de la inculpată.

Declaraţii contradictorii a dat martorul F. dar s-a constatat că acesta nu a discutat cu inculpatul A. şi dacă iniţial, la urmărire penală, a afirmat că în biroul său inculpata B. ar fi recunoscut că inculpatul A. ar fi primit pentru ea animalele precizate în sesizare şi a afirmat că o să-l ajute pe el şi pe tatăl lui în dosarul în care erau cercetaţi şi să stea liniştiţi că rezolvă ea dosarul penal deoarece este şefa parchetului ulterior, în toate declaraţiile date în cursul cercetării judecătoreşti, a arătat că împreună cu tatăl lui a fost în biroul inculpatei şi a întrebat-o cum îl poate ajuta, inculpata B. liniştindu-l că nu va primi o pedeapsă prea mare şi că aceasta va fi cu suspendare şi nu a discutat niciodată cu inculpata despre darea sau primirea unor bunuri sau bani cu referire la vreun ajutor în dosarul în care era inculpat.

Analizând declaraţia dată în cursul urmăririi penale de către martorul F. s-a constatat că aceasta este singulară şi nu se coroborează cu nici o altă probă administrată, fiind modificată ulterior chiar de către martor.

De altfel, chiar dacă martorii ar fi înţeles că au dat bunuri pentru a li se soluţiona favorabil dosarul penal, convingerea lor nu dovedeşte că inculpata ştia de vreo înţelegere frauduloasă.

Nu există nici o probă din care să rezulte intenţia, directă sau chiar indirectă a inculpatei B. de a-şi tranzacţiona efectuarea corectă a atribuţiilor de serviciu.

Acest fapt rezultă cu evidenţă chiar din comportarea pe care a avut-o faţă de martorii G. şi F. la data de 6 august 2013, dată la care cei doi martori s-au dus în audienţă şi s-au declarat nemulţumiţi de soluţia de condamnare a martorului F.

Din lecturarea transcrierilor înregistrărilor ambientale efectuate cu acel prilej precum şi a transcrierii convorbirii telefonice purtate în acelaşi timp de inculpata B. cu inculpatul A. rezultă clar, în opinia Curţii, că inculpata nu a avut cunoştinţă de vreo înţelegere existentă sau nu între martori şi inculpatul A. Inculpata nu s-a manifestat ca o persoană care ar fi avut cunoştinţă de vreo înţelegere frauduloasă, dimpotrivă, le-a spus celor doi martori să meargă să discute cu inculpatul A. dacă au discutat ceva cu el, le-a mai spus că nu a avut şi nu are nevoie de vreun bun pentru a-şi face meseria, atitudinea acesteia arătând clar surprindere şi enervare faţă de relatările martorilor.

S-a mai arătat că împrejurarea reţinută de acuzare că inculpata ar fi afirmat cu ocazia discuţiei din 6 august 2013 cu martorii G. şi F. că putea să-l trimită în judecată şi pe martorul C. dar nu a făcut-o în considerarea vârstei acestuia, nu poate fi apreciată a fi o probă care să dovedească săvârşirea faptei de către inculpată atâta timp cât apare cu evidenţă din cuprinsul discuţiei că inculpata a făcut acea afirmaţie într-un context în care îi reamintea martorului F. discuţia avută la data când ambii martori au fost la Parchet şi ea le-a explicat acestora situaţia lor juridică şi faptul că pot să se împace cu părţile adverse. În plus, afirmaţia este făcută pe o stare de nervozitate indusă de acuzaţiile celor doi martori.

Un alt argument al acuzării vizează faptul că inculpata B. l-ar fi împrumutat cu suma de 3000 RON pe inculpatul A., bani pe care acesta i-a înmânat martorului C., reţinându-se că inculpata nu ar fi dat banii dacă nu ar fi avut cunoştinţă de înţelegerea frauduloasă.

Susţinerile acuzării nu au fost apreciate drept dovezi în acuzare în lipsa unor probe care să dovedească aceste susţineri. S-a apreciat că înregistrările ambientale şi convorbirile telefonice înregistrate dovedesc faptul că inculpata nu avea cunoştinţă de existenţa vreunei eventuale înţelegeri frauduloase între martori şi inculpatul A. iar faptul că inculpata B. l-ar fi împrumutat pe inculpatul A. cu o sumă de bani nu este o dovadă în sprijinul acuzaţiilor în lipsa altor probe. Ambii inculpaţi au arătat că deşi sunt concubini se gospodăresc separat iar la data înmânării sumei convenite cu cei doi martori C. şi F. inculpatul A. nu avea cei 3000 RON, bani pe care i-a împrumutat de la inculpată deoarece aceasta tocmai primise salariul iar bancomatul era mai aproape de localul x.

A doua acuzaţie vizând-o pe inculpata B. se referă tot la denunţul lui C., inculpatei reţinându-i-se acuzaţia de instigare la fals în înscrisuri sub semnătură privată, infracţiune reţinută în actul de sesizare a fi fost săvârşită de către inculpatul A., astfel că s-a procedat la analizarea ambelor acuzaţii, atât în ce o priveşte pe inculpata B., cât şi în ce-l priveşte pe inculpatul A.

S-a arătat că în esenţă acuzarea a reţinut că inculpatul A., în urma instigării şi coordonării realizate de inculpata B. şi cu ajutorul acesteia, a contrafăcut, la data de 14 august 2013, în două exemplare, înscrisul în care a consemnat, neconform adevărului, că a remis 3000 RON lui C., pentru diferenţa de valoare a unor mărfuri date şi primite, în scopul de a ascunde comiterea infracţiunii de luare de mită.

După întocmirea înscrisului, tot la instigarea inculpatei B., inculpatul A. a păstrat, ca dovadă a tranzacţiei fictive, un exemplar semnat de C. căruia i-a înmânat celălalt exemplar, fiind realizate condiţiile laturii obiective specifice infracţiunii de fals în înscrisuri sub semnătură privată.

Menţiunea neconformă adevărului din acest înscris ar viza cauza remiterii celor 3000 RON, în condiţiile în care banii au fost predaţi cu titlu de echivalent al bunurilor luate, în anul 2011, cu titlu de mită, şi nu ca diferenţă a unor mărfuri date şi primite. În concret, cele 2 vaci, 3 oi şi 2 miei nu au fost remise în cadrul unui contract civil de achiziţionare produse, ci în baza unei convenţii ilicite de corupţie.

Relativ la înscrisul olograf întocmit de inculpatul A., în două exemplare, la instigarea şi coordonarea inculpatei B., cu ajutorul acesteia, în Mun. Gheorgheni, în scopul creării unei dovezi care să mascheze plata echivalentului bunurilor primite cu titlu de mită, în anul 2011, de la C., în care sub titlul "dovadă" a consemnat, în limba maghiară, următoarele:

" am primit de la A. 3000 RON, trei mii de lei, reprezentând diferenţa de valoare a mărfurilor date şi primite. Gheorgheni 14 august 2013. Am predat. Am primit.", pe care a realizat semnătura sub rubrica "am predat", s-a reţinut săvârşirea de către inculpat a infracţiunii de fals în înscrisuri sub semnătură privată, prev. de art. 17 lit. c) din Legea nr. 78/2000 rap. la art. 290 alin. (1) C. pen.

Instanţa de fond a analizat existenţa infracţiunilor reţinute de acuzare în sarcina inculpaţilor raportând probele administrate la conţinutul constitutiv al infracţiunii de fals în înscrisuri sub semnătură privată.

Astfel, conform disp. art. 290 C. pen. 1969, falsificarea unui înscris sub semnătură privată prin vreunul din modurile arătate în art. 288 C. pen. 1969, dacă făptuitorul foloseşte înscrisul falsificat ori îl încredinţează altei persoane spre folosire, în vederea producerii unei consecinţe juridice, se pedepseşte cu închisoare sau amendă, în limitele prevăzute de lege.

Latura obiectivă este alcătuită din elementul material, unele cerinţe esenţiale, urmarea imediată şi legătura de cauzalitate.

Elementul material constă în acţiunea de falsificare prin contrafacerea scrierii ori a subscrierii sau prin alterarea în orice mod a unui înscris existent.

În caz de săvârşire prin contrafacere este esenţială imitarea semnăturii, fiindcă semnul de veracitate a unui înscris sub semnătură privată este, aşa după cum subliniază chiar denumirea infracţiunii, semnătura de pe înscris. În cazul alterării prin adăugiri apare ca necesară o contrafacere a scrierii existente.

Acţiunea de falsificare nu întregeşte latura obiectivă a infracţiunii de fals în înscrisuri sub semnătură privată, dacă nu sunt îndeplinite anumite cerinţe esenţiale şi anume: să fie vorba despre un înscris sub semnătură privată, care să aibă relevanţă juridică, să poarte semnătură şi data redactării; înscrisul falsificat să fie folosit de către însuşi autorul falsului sau să fie încredinţat de către acesta unei alte persoane spre folosire.

Astfel, simpla falsificare a unui înscris privat nu constituie o infracţiune; pentru ca fapta să capete acest caracter este necesar ca falsificatorul să folosească el însuşi înscrisul fals sau să-l încredinţeze altei persoane pentru a fi folosit.

Această cerinţă nu este îndeplinită dacă înscrisul falsificat a ajuns în mâna altuia altfel decât prin încredinţare sau dacă încredinţarea înscrisului s-a făcut în alt scop decât în vederea folosirii (de ex. pentru a fi păstrat, ori remis celui la care se referea).

Sub aspectul laturii subiective această infracţiune se săvârşeşte cu intenţie.

Analizând acuzaţia adusă inculpatului A. precum şi probele administrate în cauză s-a constatat că fapta reţinută în sarcina acestuia nu este reţinută de legea penală ca infracţiune în forma în care a fost săvârşită.

Astfel, înscrisul întocmit de către inculpatul A. nu este contrafăcut sau alterat în vreun mod iar cele menţionate în înscris corespund acţiunii efectiv desfăşurate cu ocazia întocmirii acestuia.

S-a constatat că inculpatul A. i-a înmânat martorului C. suma de 3000 RON, sumă convenită anterior între cei doi ca diferenţă de valoare între bunurile date şi primite, înscrisul este datat şi semnat de către cei doi.

S-a apreciat că susţinerea acuzării că menţiunea neconformă adevărului din acest înscris ar viza cauza remiterii celor 3000 RON nu face parte obiectiv din conţinutul constitutiv al infracţiunii de fals material în înscrisuri sub semnătură privată, mai ales că atât inculpatul cât mai ales martorul a fost de acord cu acest conţinut al înscrisului, acesta din urmă primind şi suma menţionată în înscris.

Împrejurarea că martorul C. a arătat că nu a fost mulţumit de suma primită şi din acest motiv consideră că înscrisul este fals, nu are relevanţă, în opinia instanţei de fond, cu atât mai mult cu cât a primit exact suma convenită cu inculpatul A.

Mai mult, martorul A. a participat în aceeaşi măsură la întocmirea înscrisului, semnându-l şi acceptând conţinutul acestuia, dar în ce-l priveşte în mod corect nu s-a procedat la începerea urmăririi penale pentru săvârşirea acestei fapte şi la trimiterea lui în judecată.

Pe de altă parte, nu este îndeplinită o cerinţă esenţială pentru existenţa infracţiunii ca faptă penală şi anume, condiţia folosirii sau încredinţării în vederea producerii de consecinţe juridice. Faptul că fiecare dintre semnatari a păstrat câte un exemplar din înscris nu îndeplineşte această condiţie, păstrarea unui înscris - chiar în ipoteza în care acesta ar fi fost contrafăcut sau alterat, nu este suficientă pentru ca fapta să fie una penală.

S-a arătat că inculpatul A. nu a folosit în nici un fel înscrisul ci l-a păstrat la domiciliu, loc. de unde a fost ridicat de către organele de urmărire penală.

Faţă de cele expuse, în baza art. 16 alin. (1) lit. b) C. proc. pen., instanţa de fond l-a achitat pe inculpatul A. pentru săvârşirea infracţiunii de fals material în înscrisuri sub semnătură privată.

În ce o priveşte pe inculpata B., s-a reţinut în sarcina inculpatei săvârşirea infracţiunii de instigare la fals în înscrisuri sub semnătură privată constând în aceea că plata sumei de 3000 RON a fost condiţionată de ea de întocmirea unei dovezi false care să ateste că aceşti bani au avut ca temei obligaţii contractuale pe care concubinul ei le avea faţă de denunţători şi că l-a coordonat şi ajutat pe inculpatul A. cu ocazia întocmirii înscrisului menţionat.

Conform art. 25 C. pen. 1969 instigator este persoana care, cu intenţie, determină pe o altă persoană să săvârşească o faptă prevăzută de legea penală.

Acceptând că inculpata a putut săvârşi o acţiune de instigare la săvârşirea unei fapte care nu este prevăzută de legea penală în forma în care a fost săvârşită, Curtea a arătat că acuzarea nu a explicat în ce a constat determinarea inculpatului A. de către inculpata B.

Din probele administrate nu rezultă, în opinia instanţei de fond, că inculpata B. l-ar fi determinat pe inculpatul A. să întocmească înscrisul. Faptul că i-a cerut inculpatului să-şi rezolve problemele cu denunţătorii fără a o implica în acţiunile lui, nu constituie o determinare. Din probe a rezultat că între inculpatul A. şi martorul C. a existat o negociere cu privire la sumă, dar nu rezultă că inculpata B. s-ar fi implicat în vreun mod în această înţelegere.

De altfel, conform legii penale instigarea este anterioară săvârşirii faptei penale de către autor iar faptul că ulterior întocmirii înscrisului, inculpata a observat că martorul C. nu a semnat înscrisul care atesta primirea celor 3000 RON şi i-a cerut inculpatului A. ca martorul să semneze şi el, nu constituie, în opinia Curţii de apel, o faptă de instigare, la fel nici faptul că l-a împrumutat pe inculpatul A. cu cei 3000 RON.

Faţă de cele expuse, în baza art. 16 alin. (1) lit. b) C. proc. pen., instanţa a achitat-o pe inculpata B. pentru săvârşirea infracţiunii de instigare la fals material în înscrisuri sub semnătură privată.

Referitor la acuzaţia de complicitate la luare de mită reţinută în sarcina inculpatului A., s-a constatat că în sarcina inculpatului A. prin actul de sesizare al instanţei s-a reţinut săvârşirea infracţiunii de complicitate la infracţiunea de luare de mită prev. de art. 26 rap. la art. 254 alin. (1) şi (2) C. pen. 1969, cu aplic. art. 7 alin. (1) din Legea nr. 78/2000 (în forma nemodificată) constând în aceea că în cursul anului 2011, în com. Ditrău, în calitate de intermediar al inculpatei B., a pretins şi primit pentru aceasta, de la denunţătorul C., în mai multe tranşe, două vaci, trei oi şi doi miei, în schimbul promisiunii că prim procurorul Parchetului de pe lângă Judecătoria Gheorgheni va adopta o soluţie favorabilă faţă de C. şi F., cercetaţi penal, în acea perioadă, pentru fapte de violenţă fizică comise faţă de I. şi H., în dosarul penal în care supravegherea penală a fost realizată de inculpata B.

S-a apreciat că pentru a se putea reţine săvârşirea infracţiunii de luare de mită în forma complicităţii de către inculpatul A. este necesar ca din probele existente la dosar să rezulte existenţa infracţiunii de luare de mită săvârşită de către autor, în speţă inculpata B.

S-a arătat că, întrucât din probele administrate s-a apreciat că inculpata B. nu a săvârşit fapta de luare de mită, nu se poate reţine săvârşirea de către inculpatul A. a infracţiunii de complicitate la săvârşirea acestei fapte.

Cu toate acestea, raportat la acuzaţiile aduse inculpatului şi constatând că faptele ce se reţin a fi fost săvârşite de către inculpat ar putea întruni elementele constitutive ale altei infracţiuni - în speţă infracţiunea de trafic de influenţă, instanţa de fond din oficiu, prealabil dezbaterii pe fond a cauzei a pus în discuţia părţilor schimbarea încadrării juridice a faptei de complicitate la infracţiunea de luare de mită prev. de art. 26 rap. la art. 254 alin. (1) şi (2) C. pen. 1969, cu aplic. art. 7 alin. (1) din Legea nr. 78/2000 (în forma nemodificată) şi art. 5 C. pen. reţinută în sarcina inculpatului A. în infracţiunea de trafic de influenţă prev. de art. 257 alin. (1) C. pen. 1969, cu aplic. art. 5 C. pen.

Constatând că din descrierea faptelor din actul de sesizare acestea întrunesc elementele constitutive ale infracţiunii de trafic de influenţă prev. de art. 257 alin. (1) C. pen. 1969, cu aplic. art. 5 C. pen. instanţa a schimbat încadrarea juridică a faptelor de care a fost acuzat inculpatul A.

În ce priveşte legea penală mai favorabilă s-a constatat că potrivit art. 257 C. pen. 1969 traficul de influenţă constă în primirea ori pretinderea de bani sau alte foloase ori acceptarea de promisiuni, de daruri, direct sau indirect, pentru sine ori pentru altul, săvârşită de către o persoană care are influenţă sau lasă să se creadă că are influenţă asupra unui funcţionar pentru a-l determina să facă ori să nu facă un act ce intră în atribuţiile sale de serviciu, se pedepseşte cu închisoare de la 2 la 10 ani.

Conform actualei reglementări penale traficul de influenţă constă în pretinderea, primirea ori acceptarea promisiunii de bani sau alte foloase, direct sau indirect, pentru sine sau pentru altul, săvârşită de către o persoană care are influenţă sau lasă să se creadă că are influenţă asupra unui funcţionar public şi care promite că îl va determina pe acesta să îndeplinească, să nu îndeplinească, să urgenteze ori să întârzie îndeplinirea unui act ce intră în îndatoririle sale de serviciu sau să îndeplinească un act contrar acestor îndatoriri, se pedepseşte cu închisoarea de la 2 la 7 ani.

Instanţa, analizând aceste dispoziţii penale, nu numai prin prisma sancţiunii, a constatat că mai favorabilă inculpatului este legea penală aplicabilă la data săvârşirii presupusei fapte, actuala reglementare a infracţiunii menţionate fiind mai complexă şi putând fi săvârşită în mai multe modalităţi.

Pe baza probelor administrate, atât în faza de urmărire penală cât şi în faza cercetării judecătoreşti instanţa de fond a constatat că în cauză nu s-a dovedit fără dubiu că inculpatul A. a săvârşit fapta.

Astfel, aşa cum s-a arătat, cercetările au fost declanşate în cauză urmare a denunţului formulat la data de 2 iulie 2013 martora G., martora denunţând pe inculpata B. şi pe inculpatul A. că au primit de la ea şi de la fiul ei F. mai multe animale, în valoare de 10.000 RON, pentru ca inculpata să soluţioneze favorabil un dosar penal în care fiul ei era cercetat penal în acea perioadă, fără a menţiona care a fost perioada şi faptul că în dosar a fost cercetat şi C.

În declaraţia dată la aceeaşi dată de către martoră, s-a arătat că în anul 2010, după luna septembrie, fiul ei F. a avut un conflict cu numiţii H. şi I., conflict în urma căruia fiului său i s-a deschis un dosar penal.

Martora a mai făcut afirmaţii că era de notorietate că inculpatul A. este concubinul inculpatei B. şi că aceasta primeşte bani sau bunuri în legătură cu atribuţiile sale de serviciu de prim procuror la Parchetul de pe lângă Judecătoria Gheorgheni.

A mai afirmat că împreună cu soţul şi cu fiul său a hotărât să dea animalele inculpatei şi a dat acesteia un miel în perioada Paştelui din 2011. După aprox. 2 luni inculpatul A. a pretins o vită pentru carne pe care i-au dat-o şi ulterior a mai primit 3 oi, caş, smântână, un miel şi încă o vacă. Când F. a fost condamnat şi-au dat seama că au dat degeaba bunurile şi a formulat denunţ.

În instanţă martora a relatat că nu a participat la discuţiile dintre inculpatul A. şi C. şi F. dar cunoaşte pretenţiile inculpatului din relatările lui C.

Martora arată că la o săptămână de la discuţia inculpatului cu soţul şi fiul său a fost de faţă când a venit la fermă inculpatul A. şi a luat împreună cu martorul J. o vacă tăiată, ocazie cu care inculpatul a asigurat-o că deşi ştie că familia ei nu este vinovată îi va ajuta să rezolve problema prin intermediul inculpatei B.

Martora G. a arătat în cuprinsul declaraţiei că nu ştie ca familia ei să fi avut vreo relaţie comercială sau vreun schimb de produse cu inculpatul A., dar apoi afirmă că într-adevăr în acea perioadă inculpatul A. a dat familiei sale o cantitate de cartofi, câini de rasă şi un cărucior dar ştie de la soţul şi fiul său că acestea au fost plătite.

În cauză au fost audiaţi C. şi F., cei doi fiind persoanele care erau în măsură să dea lămuriri referitoare la fapte.

Astfel, în declaraţia dată la urmărire penală martorul C., la data de 27 august 2013, a relatat că incidentul în urma căruia el şi fiul său au fost cercetaţi penal a avut loc. la data de 10 ianuarie 2010 iar după aprox. o săptămână sau două, la sfatul fratelui său care lucra la inc. A., a discutat cu inculpatul căruia i-a relatat cele petrecute. Inculpatul i-a spus să facă plângere la poliţie şi i-a spus că îl va ajuta şi că nu i se va întâmpla nimic, mai precis i-a promis că nu i se va întâmpla nimic. A mai declarat că inculpatul nu i-a pretins explicit nimic dar, în aprecierea lui, era de la sine înţeles că inculpatul trebuia să primească ceva şi i-a dat acestuia în aceeaşi zi o jumătate de porc şi încă o pulpă de porc, prezenţi la remiterea bunurilor fiind numiţii K. şi J.;

Cu toate acestea, la fel ca şi martora G., martorul C. nu a putut indica de unde cunoaşte că inculpatul A. ar mai fi pretins bunuri în schimbul unui presupus "ajutor" dat de concubina sa, inculpata B. şi de unde rezultă notorietatea acestor fapte, astfel că nu s-au putut verifica aceste afirmaţii.

Martorul a mai afirmat că aproximativ în 20 aprilie 2010 a fost sunat de inculpat care i-a cerut să pregătească pentru familia sa un miel, o roată de caş şi un flacon de smântână şi în aceeaşi zi, la ferma sa, i-a dat inculpatului un miel sacrificat, 5 kg. caş, 2 kg. smântână şi 1 kg. urdă. Inculpatul l-a asigurat din nou că problema pe care o avea se va rezolva prin intermediul concubinei sale prim procuror, inculpata B. În acelaşi an, în luna noiembrie, la cererea inc. A. care i-a spus că are nevoie pentru el şi concubina sa de carne de vită şi fiindu-i frică că altfel va ajunge la închisoare, a sacrificat o vacă, carnea fiind luată de inculpat şi martorul J. de la G. Numitul L. cunoştea destinaţia cărnii, acesta fiind măcelarul care a sacrificat vita.

A mai afirmat martorul că în anul 2011 inculpatul A. a mai pretins şi el i-a dat aprox. 20 kg. caş, unt şi smântână, tot în contul ajutorului promis, iar în anul 2012 văzând că procesul fiului său merge în continuare l-a sunat pe inculpatul A. care l-a întrebat dacă a plătit avocatul şi la cererea acestuia care i-a spus că îl ajută inculpata B., i-a mai dat acestuia un miel sacrificat, inculpatul A. luând mielul împreună cu numitul M., după ce anterior i-a mai dat în acelaşi scop şi trei oi. La sfârşitul lunii octombrie 2012 i-a mai dat inculpatului A. încă o vacă deoarece a reuşit să-l scoată din dosar şi sperând că inculpatul poate să facă acelaşi lucru şi pentru fiul său; animalul a fost sacrificat la ferma sa în prezenţa numiţilor N., O., P. şi R.

Martorul F. audiat în calitate de denunţător la urmărire penală a arătat că inculpatul A. i-a spus lui şi tatălui său că trebuie să meargă la biroul prim procurorului şi să discute cu aceasta în legătură cu dosarul penal în care erau cercetaţi.

Ascultat în calitate de martor la instanţa iniţial investită F. a arătat că anterior prezentării la Parchet el cu tatăl lui au discutat cu inculpatul A. care le-a promis că îi va ajuta dar va trebui să dea pentru el şi inculpata B. o serie de produse constând în carne şi produse lactate. Prima vacă au dat-o în primăvara anului 2011, după ce au fost la Parchet şi inculpata le-a spus că îi va ajuta.

A mai arătat că cel care a cerut produsele a fost inculpatul A. care preciza că trebuie să le ducă inculpatei şi că după ce a fost trimis în judecată a mai dat produse inculpatului A.

În declaraţia dată în faţa instanţei de fond martorul F. a arătat că inculpatul A. l-ar fi căutat pe el şi pe tatăl său şi le-a spus că a aflat despre incidentul în care au fost implicaţi şi că ei îi pot ajuta, dar nu a precizat cine anume sunt ei, dar nu cunoaşte amănunte deoarece inculpatul A. a discutat cu tatăl lui şi cu ocazie acestei prime discuţii nu a ştiut de nici o solicitare a inculpatului.

A mai relatat că prima vită a dat-o inculpatului la aprox. 3 săptămâni de la incidentul în care a fost implicat, că nu a discutat niciodată cu inculpatul A. dar a fost de faţă când acesta a discutat cu tatăl lui şi a auzit când inculpatul l-a sfătuit să-şi angajeze avocat.

Martorul a relatat că au primit de la inculpatul A. cartofi dar i-a plătit, el fiind acela care a dus banii în două tranşe.

Referitor la produsele pe care martorii C. şi F. au afirmat că le-au dat inculpatului A. în schimbul influenţei sale pe lângă inculpata B. a mai fost ascultat martorul J. În declaraţia dată la urmărire penală martorul a relatat că în cursul anului 2010 a fost angajat în calitate de şofer la inculpatul A. şi îşi aduce aminte că aproximativ în toamna acestui an s-a dus împreună cu acesta la locuinţa lui C. din com. Ditrău unde au găsit-o acasă pe G. şi pe fiul ei F.

G. i-a condus într-o cameră unde se afla o vacă tranşată în 4 bucăţi jos pe o folie de plastic. Împreună cu F. au dus vita la maşina inculpatului A. şi au dus-o la ferma inculpatului. Nu ştie amănunte despre obţinerea de către inculpat a acestei vaci dar nu a văzut ca inculpatul A. să o plătească cu acea ocazie.

Martorul a fost ascultat şi la instanţa de fond precizând că a fost angajat la inculpatul A. în perioada august 2010 - august 2011 şi este absolut sigur că s-au dus după vacă în toamna anului 2010.

Martorul a fost reaudiat menţinându-şi întru totul declaraţiile date anterior.

S-a arătat că toate declaraţiile date de martori dovedesc cu certitudine faptul că inculpatul A. a primit de la denunţători produse animale, fapt pe care inculpatul nu îl neagă.

Cu toate acestea, esenţial în dovedirea faptului că inculpatul ar fi săvârşit infracţiunea de trafic de influenţă este motivul pentru care s-au dat aceste bunuri.

Or, din acest punct de vedere, în opinia instanţei de fond, există un puternic dubiu că scopul în care s-au dat bunurile a fost acela ca inculpatul A. să intervină în favoarea denunţătorilor la inculpata B.

Astfel, denunţurile şi declaraţiile martorilor C., F. şi G. nu se coroborează cu nici o altă probă administrată în cauză şi contrazic declaraţiile inculpatului A. că a făcut un schimb de bunuri cu familia, bunurile fiind primite în schimbul altora pe care el el-a dat acestora.

Din declaraţiile denunţătorilor martori rezultă că au dat o vită inculpatului A. anterior săvârşirii faptei care a făcut obiectul dosarului în care C. şi F. au fost cercetaţi. Se susţine în actul de sesizare al instanţei că denunţătorii nu-şi amintesc anul în care au început să dea produse animale inculpatului A. dar acest fapt relevă sinceritatea acestora raportat la nivelul lor de percepere a faptelor.

Cu toate acestea instanţa de fond a constatat că aceste declaraţii referitoare la data când au început să dea produse inculpatului A. nu se coroborează cu declaraţiile constante ale martorului J. ascultat la urmărire penală şi de două ori de către instanţă şi care a relatat că în toamna anului 2010 a luat o vită de la denunţători.

Martorul a relatat că este sigur asupra perioadei deoarece a lucrat la inculpatul A. în perioada anilor 2010 - 2011, astfel că doar în toamna anului 2010 s-a putut petrece acest fapt, instanţa constatând că incidentul în care au fost implicaţi denunţătorii C. şi F. s-a petrecut în ianuarie 2011.

Deşi denunţătorii au declarat că între ei şi inculpatul A. nu a avut loc schimburi de bunuri, insistându-se asupra acestui aspect cu ocazia audierii lor, cu toţii au acceptat că într-o perioadă mai mult sau mai puţin suprapusă cu perioada în care au susţinut că s-au petrecut faptele au primit şi ei diverse bunuri de la inculpat (cartofi, cărucior pentru copii, câini), dar susţin că au plătit aceste bunuri, aspect însă nedovedit.

Nu se explică nici de ce se susţine de către denunţători că au continuat să dea bunuri inculpatului A. după ce martorul C. a fost scos de sub urmărire penală de către inculpata B. şi dosarul în care a fost acuzat martorul F. a plecat de la Parchet şi a fost sesizată instanţa de judecată, martorul fiind şi condamnat, fiind evident că inculpata B. nu mai putea interveni în nici un fel în favoarea lui F. şi nu se mai justifica predarea unor bunuri în acest scop inculpatului A.

S-a constatat astfel că declaraţiile inculpatului A. se confirmă prin însăşi declaraţiile denunţătorilor care acceptă că între ei a existat un troc, chiar dacă valoarea bunurilor date şi primite a fost, conform declaraţiilor denunţătorilor, disproporţionată.

Instanţa de fond a apreciat că acesta a fost în fapt şi motivul pentru care C. a solicitat a se întâlni cu inculpatul A. pentru a lămuri situaţia creată ca urmare a acestor schimburi şi a valorii apreciată a fi disproporţionată între cele date şi primite, denunţătorul fiind de acord să primească de la inculpatul A. suma de 3000 RON deşi el vroia o sumă mai mare.

A accepta un alt motiv al întâlnirii dintre denunţător şi inculpat la data de 14 august 2013 înseamnă a se accepta că s-a încercat în fapt a obţine o dovadă în sprijinul acuzaţiilor, în condiţiile în care în afara afirmaţiilor denunţătorilor nu exista altă probă că inculpatul A. ar fi săvârşit o infracţiune.

În cauză s-a procedat şi la interceptarea şi înregistrarea convorbirilor telefonice purtate de către inculpatul A. începând cu data de 6 august 2013, după ce denunţătorii au fost la Parchet la inculpata B.

Lecturând conţinutul acestor înregistrări s-a constatat că deşi în mod repetat denunţătorul C. a deschis discuţia cu inculpatul A. asupra pretinsului ajutor promis de acesta în schimbul primirii unor animale, inculpatul A. nu a afirmat niciodată că ar fi primit animalele cu acest scop. Dimpotrivă, tot timpul îi spune denunţătorului că sfatul lui a fost să-şi plătească un avocat, să facă plângeri împotriva celor cu care au avut conflict, să fi mers la medicul legist pentru a obţine zile de îngrijiri medicale, afirmând că se simte jignit de către denunţător atunci când îl acuză că ar fi pretins bunuri pentru a-l ajuta prin intermediul inculpatei B.

S-a mai constatat că între inculpatul A. şi denunţător a existat un schimb de bunuri şi că cei doi au negociat diferenţele de valoare dintre bunurile date şi primite, ei înţelegându-se în final ca inculpatul A. să-i dea denunţătorului suma de 3000 RON, sumă de care denunţătorul nu a fost mulţumit.

Într-un final, la dosar au fost depuse procesele verbale de transcriere a înregistrărilor ambientale efectuate în localul x la data de 14 august 2013 cu ocazia întâlnirii dintre inculpatul A. şi denunţători pentru ca aceştia din urmă să primească suma de bani convenită la care s-au ataşat şi planşele fotografice realizate cu această ocazie, precum şi chitanţa întocmită cu acea ocazie.

Şi cu această ocazie în mod repetat şi provocator, în opinia instanţei, denunţătorul C. deschide discuţia cu referire la ajutorul promis de inculpatul A. şi întreabă şi de ajutorul inculpatei B., dar nu obţine de la inculpatul A. vreo confirmare.

S-a apreciat că probaţiunea în ce-l priveşte pe inculpatul A. cu referire la săvârşirea faptei de trafic de influenţă se rezumă la afirmaţiile denunţătorilor, afirmaţii care nu s-au putut corobora cu declaraţiile martorilor şi conţinutul înregistrărilor convorbirilor telefonice şi ambientale.

La fel, chiar dacă denunţătorul C. a înregistrat şi fotografiat o întâlnire anterioară cu inculpatul A., nici aceasta nu a putut fi valorificată, în rechizitoriu afirmându-se că înregistrarea este neinteligibilă.

În aceste condiţii instanţa de fond a apreciat că în cauză există dubiu şi nu există probe certe că inculpatul A. ar fi săvârşit faptele de care este acuzat, astfel că faţă de acesta s-a dispus achitarea de sub acuzaţia săvârşirii infracţiunii de trafic de influenţă prev. de art. 257 alin. (1) C. pen. 1969, cu aplic. art. 5 C. pen., în baza art. 16 alin. (1) lit. c) C. proc. pen.

În ce priveşte acuzaţia de luare de mită adusă inculpatei B. şi cea de dare de mită adusă inculpatului E., s-au reţinut următoarele:

În actul de sesizare al instanţei s-a arătat că în perioada 26 august-septembrie 2013, inculpata B. i-a solicitat inculpatului E. să-i faciliteze obţinerea de către Întreprinderea Individuală A., deţinută, de concubinul ei, a lucrării de construcţie comandată de Parohia Romano Catolică din Mun. Gheorgheni, pentru realizarea unei clădiri pe terenul din Str. S., în curtea unde se află imobilul în care a funcţionat Şcoala Generală nr. x din localitate, în vederea obţinerii unor foloase materiale.

Ca şi echivalent al acestor pretinderi de foloase, inculpata B. i-a promis inculpatului E., la data de 26 august 2013, în legătură cu dosarul penal de care acesta era interesat, fiind influent cu privire la conţinutul sesizării, că formal va trimite cauza penală organelor de poliţie şi nu o să lase ca dosarul să stea prea mult timp la poliţie. Inculpata B. i-a precizat interlocutorului că din cele 4 capete de acuzare trebuie să le şteargă pe ultimele două, pentru ca unitatea de parchet ce o conduce să fie competentă, în scopul evitării declinării în favoarea Parchetului de pe lângă Tribunalul Harghita.

Totodată, din conţinutul discuţiilor purtate la data de 26 august 2013, de inculpata B. cu inculpatul E., a reieşit că prim-procurorul l-a lăsat pe interlocutor să creadă că o să-l ajute, prin urgentarea soluţionării şi aplecarea atentă faţă de acea cauză, din prisma atribuţiilor ei de serviciu, de conducere a Parchetului de pe lângă Judecătoria Gheorgheni, în legătură cu dosarul penal în care i-a dat indicaţii clare să renunţe la ultimele două puncte din cele 4 inserate în sesizare şi să facă ulterior o completare la plângerea penală iniţială.

Tot la data de 26 august 2013, ca şi echivalent al ajutorului promis inculpatului E. în dosarul penal menţionat, inculpata a primit de la acesta o sacoşă ce conţinea produse alimentare.

Darea de mită a fost săvârşită de inculpatul E. prin remiterea către inculpata B., în ziua de 26 august 2013, a sacoşei ce conţinea produse alimentare şi angajarea faţă de aceasta că va efectua demersuri în vederea obţinerii de către firma deţinută de A. a lucrării de construcţii din curtea imobilului unde a funcţionat Şcoala Generală nr. x din Mun. Gheorgheni, în schimbul ajutorului promis de prim-procuror în legătură cu dosarul penal menţionat.

S-a arătat că acuzaţiile au fost dovedite prin declaraţiile inculpatei B., ale inculpatului A., ale inculpatului E., convorbirile purtate de inculpaţi, convorbiri care au fost interceptate şi înregistrate - atât cele telefonice cât şi cele ambientale, declaraţiile martorilor S., Ş., T., Ţ., U., V., W., X., precum şi cu documentele ridicate de la Parohia Gheorgheni şi la percheziţiile domiciliare efectuate la domiciliile inculpaţilor.

În cursul cercetării judecătoreşti efectuate la Curtea de Apel Tărgu Mureş au fost administrate următoarele probe: declaraţia inculpatei B.; declaraţia inculpatului A.; declaraţia inculpatului E.; declaraţie martor S.; declaraţie martor Ş.; declaraţie martor Ţ.; declaraţie martor U.; declaraţia martorei V.; declaraţia martorului W.; declaraţie martorului X.;

La dosar s-au mai depus în probaţiune copia unui articol publicat într-un ziar de limbă maghiară, împreună cu traducerea acestuia, planurile de construcţie ale lăcaşului de cult, deviz - ofertă şi copia contractului de execuţie a bisericii cu nr. x/2013, precum şi contractul de execuţie lucrări din 14 octombrie 2013.

La Curtea de Apel Alba Iulia s-a procedat la: audierea martorilor Y, Z, AA., S., Ş., BB., CC., DD. iar în cauză a mai fost audiată inculpata B.

Pentru a stabili dacă fapta este prevăzută de legea penală sau a fost săvârşită cu vinovăţia cerută de lege trebuie avute în vedere toate probele administrate prin raportare la conţinutul constitutiv al infracţiunii de luare de mită, aşa cum a fost aceasta prevăzută în dispoziţiile art. 254 C. pen. 1969.

S-au reluat dispoziţiile art. 254 C. pen. 1969 care incriminează fapta funcţionarului care, direct sau indirect, pretinde ori primeşte bani sau alte foloase care nu i se cuvin, ori acceptă promisiunea unor astfel de foloase sau nu o respinge, în scopul de a îndeplini, a nu îndeplini ori a întârzia îndeplinirea unui act privitor la îndatoririle sale de serviciu sau în scopul de a face un act contrar acestor îndatoriri.

Elementul material constă în acţiunea de luare de mită care se poate realiza alternativ fie printr-o acţiune, fie printr-o inacţiune şi anume: pretinderea sau primirea a unei sume de bani sau a altor foloase, acceptarea ori nerespingerea promisiunii unor astfel de foloase, în scopul îndeplinirii, neîndeplinirii sau întârzierii în îndeplinirea unui act privitor la îndatoririle de serviciu, ori în vederea îndeplinirii unui act contrar acestor îndatoriri.

Banii sau alte foloase pot fi pretinse sau primite atât direct cât şi indirect, adică prin persoană interpusă şi este de menţionat că în legea veche această pretindere sau primire trebuie să se facă pentru sine.

Aşa cum s-a mai arătat acţiunea sau inacţiunea care constituie elementul material este condiţionată de anumite cerinţe esenţiale, respectiv:

- pretinderea, primirea, acceptarea sau nerespingerea trebuie să aibă ca obiect bani sau alte foloase, foloasele putând fi patrimoniale sau nepatrimoniale;

- banii sau celelalte foloase pretinse, primite ori promise trebuie să fie necuvenite, adică să aibă caracter de retribuţie, retribuţie care implică la rândul ei existenţa unei anumite proporţii între actul determinat şi răsplată şi, pe de altă parte, conştiinţa pentru cel care pretinde sau primeşte banii sau foloasele, ori acceptă sau nu le respinge, că este vorba de o retribuţie;

- acţiunea sau inacţiunea care constituie elementul material al infracţiunii să fie anterioară îndeplinirii, neîndeplinirii ori întârzierii în îndeplinirea actului determinat privitor la îndatoririle de serviciu.

Analizând faptele s-a remarcat, de către instanţă, în primul rând, că inculpata B. nu a pretins, acceptat sau primit bani sau vreun alt folos patrimonial sau nepatrimonial de la inculpatul E. iar acuzarea nu a arătat în ce a constat folosul primit de inculpată.

La data săvârşirii presupusei fapte legea arăta că folosul trebuia primit sau acceptat pentru sine. Or, s-a constatat că inculpata nu a primit sau acceptat nimic pentru sine.

Acuzarea a arătat că inculpaţii B. şi A. aveau relaţii de concubinaj similare căsătoriei şi că se gospodăreau împreună, astfel că orice avantaj patrimonial obţinut de către inculpatul A. intra şi în patrimoniul inculpatei. Cu toate acestea nu s-a dovedit acest fapt, inculpata arătând constant că se gospodărea separat de inculpatul A., astfel că afirmaţiile acuzării nu se susţin, în opinia instanţei.

Afirmaţiile inculpatei sunt susţinute chiar de acuzare care arată cu privire la săvârşirea primei fapte de către inculpată - ca argument al implicării acesteia, că cei 3000 RON pe care inculpatul A. i-a înmânat lui C. au fost daţi de inculpata B., acceptându-se faptul că inculpaţii B. şi A. se gospodăreau separat. În ce priveşte acuzaţia de luare de mită analizată se susţine, că dimpotrivă, inculpaţii se gospodăreau împreună, fără a se prezenta vreo dovadă în acest sens.

Se susţine că între inculpaţii B. şi E. a intervenit o convenţie ilicită de corupţie la data de 26 august 2013 când cei doi s-au înţeles ca în schimbul ajutorului dat de inculpată cu privire la o plângere penală a inculpatului E., acesta să-i faciliteze obţinerea de către Întreprinderea Individuală A., deţinută, de concubinul ei, a lucrării de construcţie comandată de Parohia Romano Catolică din Mun. Gheorgheni. Tot la data de 26 august 2013, ca şi echivalent al ajutorului promis inculpatului E. în dosarul penal menţionat, inculpata a primit de la acesta o sacoşă de culoare albă care conţinea băuturi energizante şi dulciuri.

Se arată că inculpatul E. a intervenit la martorul Ş. ca acesta să atribuie lucrarea inculpatului A.

Martorul Ş. a fost audiat atât în faza de urmărire penală cât şi faza cercetării judecătoreşti, fiind persoana în măsură să relateze desfăşurarea faptelor.

Din relatările martorului s-a constatat că în anul 2012 s-a întocmit de către consilierul juridic al Parohiei Gheorgheni - martorul S., documentaţia necesară obţinerii autorizaţiei de construire a unei biserici. Se mai susţine de către martor că a luat legătura cu inculpatul E. pentru turnarea fundaţiei deoarece acesta s-a oferit anterior să completeze suma de 50.000 RON primită de la Consiliul Judeţean, sumă insuficientă pentru costul total al turnării fundaţiei care costa 100.000 RON, ca donaţie personală.

Pentru suprastructură şi acoperiş Parohia a mai primit suma de 80.000 RON de la Consiliul Judeţean şi au organizat licitaţie pentru efectuarea acestor lucrări, din comisie făcând parte el şi martorul S., arhitectul şi un reprezentant al bisericii, martorul CC.

Martorul a mai relatat că inculpatul A. îi spusese în urmă cu mai mulţi ani că ar dori să participe financiar şi să construiască o capelă în oraş în memoria unui fiu al său care murise. Auzind că se construieşte o biserică inculpatul A. i-a repetat disponibilitatea de a se implica în construcţia acesteia şi chiar a lucrat împreună cu arhitectul la realizarea proiectului pe partea de construcţie din lemn, având o firmă care se ocupa cu astfel de construcţii.

Martorul a relatat că inculpatul A. i-a înmânat un plic închis cu oferta sa, plic pe care nu l-a deschis şi l-a restituit la cererea acestuia, ulterior inculpatul făcând o ofertă mai mică, acest fapt cunoscându-l chiar de la inculpat.

Martorul Ş. a afirmat că nu a participat la analizarea celor trei oferte primite, această analiză fiind făcută de membrii comisiei care i-au spus că a câştigat inculpatul A. care a oferit preţul cel mai mic.

În legătură cu inculpatul E. martorul a mai relatat că în vara anului 2013, cu o lună sau două înainte de organizarea licitaţiei, acesta i-a sugerat să continue lucrarea cu inculpatul A. deoarece acesta are o mare experienţă în efectuarea de construcţii din lemn. Inculpatul E. i-a spus că nu doreşte să îl impună pe inculpatul A. dar să fie anunţat cine va fi câştigătorul.

Cu ocazia primei sale audieri în instanţă martorul Ş. a menţinut cele declarate şi a completat că nu ar fi putut hotărî singur cui să atribuie lucrarea. A mai menţionat că al doilea rând de oferte au fost depuse la sfârşitul lunii august sau începutul lunii septembrie 2013 şi a fost determinat de modificări de proiect.

În a doua declaraţie dată la instanţă martorul Ş. a afirmat că prima licitaţie a fost câştigată de inculpatul A. şi crede că s-a încheiat un contract cu acesta dar a fost nevoie de o a doua licitaţie deoarece s-a modificat proiectul construcţiei şi era posibil să se modifice şi preţul.

Martorul a subliniat că inculpatul E. i-a spus că ei (comisia) hotărăsc cine va construi biserica dar să fie şi el anunţat. A discutat cu inculpatul E. că inculpatul A. ar fi cel mai bun pentru efectuarea construcţiei fiind specializat în construcţii din lemn dar personal nu a ţinut ca acesta din urmă să execute lucrarea, fiind de părere că dacă ar fi participat mai multe firme la licitaţie ar fi putut obţine un preţ mai bun.

Analizând aceste declaraţii instanţa de fond a constatat că deşi au existat discuţii între inculpatul E. şi martorul Ş. referitor la persoana care să efectueze construcţia, inculpatul nu i-a cerut martorului să-l aleagă pe inculpatul A., martorul nu ar fi putut decide singur în acest sens, iar inculpatul E. nu era în măsură să decidă cui să se atribuie lucrarea, afirmaţiile acuzării că acest inculpat ar fi avut un rol decisiv în stabilirea persoanei care să efectueze construcţia exterioară datorită calităţii sale de donator fiind lipsite de orice suport probator.

Faţă de poziţia martorului Ş. că nu s-a intervenit la el pentru atribuirea lucrării de construcţie în favoarea inculpatului A., pentru a se clarifica modalitatea în care s-a atribuit această lucrare şi dacă s-a intervenit în vreun fel pentru ca inculpatul A. să efectueze construcţia, instanţa a dispus audierea tuturor membrilor comisiei de licitaţie, în faza de urmărire penală fiind audiaţi doar martorii Ş. şi S.

Din declaraţia martorului BB., a rezultat că acesta a făcut parte din comisia de licitaţie şi îşi aminteşte că în iunie sau iulie 2013 a fost chemat la Parohie, prezenţi fiind martorii CC., preotul Ş. şi juristul S. I s-au arătat două oferte diferite, una având un preţ mai mare, ocazie cu care a văzut că oferta inculpatului A. era mai bună, astfel că le-a spus celorlalţi să o aleagă pe aceasta, cu atât mai mult cu cât inculpatul a mai lucrat la construcţia de biserici din lemn. Nu a observat ca martorul Ş. să manifeste vreo preferinţă pentru vreo ofertă.

Martorul CC., a relatat că la sfârşitul lunii iulie 2013 au fost analizate ofertele depuse pentru construcţia bisericii, el făcând parte din Consiliul Parohial. Îşi aminteşte că au fost trei oferte, una nici nu a fost luată în calcul deoarece suma cerută era mult prea mare. Celelalte două oferte au fost analizate şi erau sume relativ apropiate şi după o zi sau două a fost acceptată oferta inculpatului A., mai ales că acesta avea şi experienţă în construcţii de acest gen şi o soluţie constructivă brevetată. Martorul a relatat că nu a observat ca martorul Ş. să manifeste vreo preferinţă pentru alegerea vreunei oferte.

În final a fost audiat martorul DD., arhitectul care a întocmit proiectul construcţiei. Martorul a relatat că a lucrat la întocmirea proiectului fiind ajutat de un inginer proiectant şi consultându-se cu inculpatul A. deoarece acesta avea o soluţie tehnică proprie pentru construcţia lăcaşurilor de cult din lemn, soluţie pe care o agreau atât el cât şi inginerul. Martorul a mai relatat că a fost invitat să participe la alegerea firmei care să construiască biserica, confirmând că au fost trei oferte şi că din comisie au făcut parte persoanele menţionate şi de ceilalţi martori.

Din cele trei oferte una nu a fost luată în considerare şi s-au analizat doar ofertele depuse de inculpatul A. şi cea depusă de SC EE., niciunul dintre membrii comisiei nemanifestând vreo preferinţă, dimpotrivă aceştia solicitându-i opinia în calitatea lui de specialist.

Opinia martorului a fost de atribuire a lucrării inculpatului A. cu argumentele că acesta deţinea soluţia constructivă brevetată şi experienţă în domeniu iar cealaltă societate spunând că nu poate respecta termenele. Martorul relatează că nu s-a produs o modificare de proiect ci în cauză au fost două tipuri de proiect şi doar soluţia tehnică a inculpatului A. era acoperită de un brevet. Martorul nu cunoştea cine a turnat fundaţia şi nici nu a discutat cu inculpatul E.

Din conţinutul tuturor acestor declaraţii nu reiese ca inculpatul E. să fi intervenit în vreun fel pentru atribuirea construcţiei în favoarea inculpatului A., el neavând nici o calitate şi neavând vreo autoritate în această atribuire.

Acuzarea arată că în documentele Parohiei contractul încheiat cu inculpatul A. apare a fi antedatat şi trecut a fi fost încheiat la data de 29 iulie 2013, această înscriere fiind falsă, în cauză efectuându-se cercetări în acest sens. Cu toate acestea, acuzarea nu a prezentat soluţia şi nu există certitudinea că s-a săvârşit vreun fals.

Din probe a rezultat cert că în iulie 2013 s-a discutat atribuirea lucrării de construcţie inculpatului A. iar membrii comisiei au fost de acord cu acest fapt. La fel, este cert că s-a mai depus un rând de oferte la sfârşitul lunii august, începutul lunii septembrie 2013 ca urmare a nemulţumirii preotului Ş. asupra preţului mare.

Din coroborarea declaraţiilor date de către inculpaţii A. şi E. rezultă şi faptul că a fost nevoie de încastrarea confecţiilor metalice în fundaţia turnată de către inculpatul E. şi acesta a fost interesul inculpatului E. de a şti cui i se atribuie lucrarea, inculpatul A. încastrând aceste confecţii chiar acceptând că nu va face lucrarea.

La fel, examinând conţinutul documentelor depuse la dosar respectiv copiile unor articole publicate în ziare de limbă maghiară, împreună cu traducerile acestora rezultă că încă din 4 iulie 2013 s-a relatat că inculpatul A. participă la edificarea construcţiei.

Din conţinutul transcrierilor convorbirilor telefonice purtate de către inculpatul A: cu martorul C. la data de 13 august 2013 rezultă că inculpatul A. aştepta avansul de la preot care să dea undă verde şi să vireze banii, astfel că la acea dată inculpatul cunoştea că va face lucrarea.

Instanţa de fond a arătat că deşi s-a susţinut de către acuzare că la data de 26 august 2013 s-a încheiat convenţia ilicită de corupţie între inculpata B. şi inculpatul E., din examinarea conţinutului înregistrărilor din mediu ambiental efectuate rezultă că la data de 6 august 2013 s-a purtat o discuţie telefonică între inculpatul E. şi martorul Ş.

Din conţinutul discuţiei rezultă că s-a discutat despre turnarea fundaţiei de către inculpat care a întrebat martorul când se apucă inc. A. de structura de lemn, acesta spunându-i că oferta lui CC. este mai mare cu 400 milioane. Inculpatul l-a mai întrebat pe martor ce decizie s-a luat cu privire la atribuirea lucrării, martorul i-a spus că nu s-a lat nici o decizie urmând să se discute cu proiectanţii şi să se pună de acord.

Rezultă că au existat modificări în proiect, că inc. A. a adus o altă ofertă de preţ, iar inculpatul E. a afirmat repetat că pe el nu îl interesează decât doar ca "cineva să nu o dea în bară".

Lecturând conţinutul înregistrărilor făcute în mediul ambiental şi cele telefonice la data de 26 august 2013, Curtea a apreciat că nu rezultă că inculpata B. i-ar fi cerut inculpatului E. să intervină la martorul Ş. pentru atribuirea lucrării de construcţie inculpatului A. în schimbul instrumentării în favoarea lui a plângerii penale depuse de acesta.

Într-adevăr s-a discutat despre atribuirea lucrării dar nu rezultă, în opinia instanţei, că a existat o convenţie ilicită de corupţie.

Din conţinutul discuţiilor purtate de inculpata B. şi inculpatul E. încă din august 2013 şi până în octombrie 2013, discuţii înregistrate şi redate la dosar rezultă cu evidenţă că între cei doi inculpaţi existau relaţii prieteneşti, cei doi discutând despre sănătate, cunoştinţe comune, afaceri, preferinţe culinare, de modă şi amintiri din copilărie. În acest context cei doi inculpaţi consumau dulciuri şi băuturi energizante.

Audiaţi în calitate de martor colegii inculpatei şi personalul auxiliar confirmă vizitele dese ale inculpatului E. în biroul inculpatei B. şi faptul că exista obiceiul să se consume cafea, dulciuri şi alte asemenea produse care erau ţinute la dispoziţia tuturor, ca un fond de protocol. A se vedea în acest sens declaraţiile martorilor Ţ., U., V., Y, Z.

Instanţa de fond a apreciat că banii sau celelalte foloase pretinse, primite ori promise trebuie să fie necuvenite, adică să aibă caracter de retribuţie, retribuţie care implică la rândul ei existenţa unei anumite proporţii între actul determinat şi răsplată şi, pe de altă parte, conştiinţa pentru cel care pretinde sau primeşte banii sau foloasele, ori acceptă sau nu le respinge, că este vorba de o retribuţie. Or, în contextul relaţiilor existente între cei doi inculpaţi, nu se poate susţine, în opinia Curţii, că primirea de către inculpată a unor produse alimentare consumate împreună cu cel care le-a dat, ar constitui un folos patrimonial, cerinţă esenţială pentru existenţa unei infracţiuni de luare de mită.

Se arată că se mai susţine că în schimbul serviciului prestat de către inculpatul E. inculpata B. i-a promis acestuia că va instrumenta un dosar penal creat urmare a unei plângeri penale pe care inculpatul a depus-o într-o manieră care-l va favoriza şi l-a implicat şi pe acesta în instrumentarea cauzei.

Din examinarea ansamblului probatoriu administrat referitor la această faptă rezultă cu evidenţă că inculpata s-a implicat în rezolvarea acelei plângeri penale depăşindu-şi atribuţiile, dar nu rezultă că ar fi făcut acest lucru ca o plată pentru vreun serviciu promis de inculpatul E., ci urmare a relaţiilor de prietenie cu acesta.

Pe de altă parte, având în vedere specificul muncii unui procuror (instrumentarea cauzelor penale şi întocmirea actelor de acuzare), s-a constatat că inculpata, indiferent ce eforturi ar fi depus, nu ar fi putut rezolva problema inculpatului E., acesta putând obţine suma de bani cu care s-a constituit parte civilă în acea plângere penală numai dacă instanţele, în urma unei hotărâri definitive ar fi obligat persoana împotriva căreia a formulat plângere, să-i plătească acea sumă.

Instanţa de fond a apreciat, în raport de probele administrate că modalitatea în care s-a implicat personal inculpata în soluţionarea plângerii penale depuse de inculpatul E., fapta nu este prevăzută de legea penală, putând constitui însă o abatere disciplinară pentru care însă a fost sesizată Inspecţia Judiciară.

Concluzionând, s-a constatat că aceste fapte săvârşite de către inculpata B. şi inculpatul E., în forma în care au fost săvârşite, nu sunt prevăzute de legea penală sau nu au fost săvârşite cu forma de vinovăţie prevăzută de lege, astfel că în cauză s-a pronunţat o soluţie de achitare pentru ambii inculpaţi în baza art. 16 alin. (1) lit. b) C. proc. pen.

Împotriva sentinţei penale a declarat apel Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Direcţia Naţională Anticorupţie, Serviciul Teritorial Alba Iulia care a solicitat desfiinţarea, în totalitate, a sentinţei penale nr. 1 din 04 ianuarie 2016, iar în rejudecare condamnarea inculpatei B. la pedepse cu închisoarea, în regim de detenţie, pentru săvârşirea celor două infracţiuni de luare de mită, prevăzute de art. 254 alin. (1) şi alin. (2) C. pen. anterior, cu aplicarea art. 7 alin. (1) din Legea nr. 78/2000, anterior modificării acesteia ca urmare a intrării în vigoare a Noului C. pen. şi art. 33 lit. a) C. pen. anterior, respectiv condamnarea aceleiaşi inculpate pentru săvârşirea infracţiunii de instigare la fals în înscrisuri sub semnătură privată, prevăzută de art. 25 C. pen. anterior cu aplicarea art. 17 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 78/2000 raportat la art. 290 alin. (1) C. pen. anterior, cu aplicarea art. 33 lit. a) C. pen. anterior.

Totodată, a solicitat condamnarea inculpatului A. la o pedeapsă cu închisoarea, cu executare în regim penitenciar, pentru complicitate la luare de mită, prevăzută de art. 26 C. pen. anterior raportat la art. 254 alin. (1) şi alin. (2) C. pen. anterior cu aplicarea art. 7 alin. (1) din Legea nr. 78/2000 şi art. 33 C. pen. anterior, respectiv condamnarea aceluiaşi inculpat pentru infracţiunea de fals în înscrisuri sub semnătură privată, prevăzută de art. 17 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 78/2000 raportat la art. 290 alin. (1) C. pen. anterior cu aplicarea art. 33 lit. a) C. pen. anterior.

De asemenea, s-a mai solicitat condamnarea inculpatului E. pentru săvârşirea infracţiunii de dare de mită, prevăzută de art. 255 alin. (1) C. pen. anterior cu aplicarea art. 7 alin. (2) din Legea nr. 78/2000.

Concluziile reprezentantului Ministerului Public au fost expuse detaliat la termenele de dezbateri din data de 10 martie 2017, cât şi ulterior repunerii cauzei pe rol, din data de 27 octombrie 2017, astfel cum rezultă din încheierile de şedinţă aflate la dosar.

În cursul cercetării judecătorești din apel a fost audiată inculpata B. la termenul din data de 24 iunie 2016, la același termen intimații inculpați A. și E. menționând că uzează de dreptul la tăcere.

În cauză, s-a dispus şi s-a procedat la audierea martorilor F., C. şi G. (la termenul din 14 octombrie 2016), Ş. şi J. (la termenul din 25 noiembrie 2016), U. şi V. (la termenul din 27 ianuarie 2017), O. şi J. (la termenul din 27 ianuarie 2017) şi GG. (la termenul din 27 octombrie 2017).

La termenul din data de 27 februarie 2017, s-au vizionat, în şedinţă publică, înregistrările audio- video efectuate la datele de 6 august 2013, 14 august 2013 şi 26 august 2013.

La termenul din data de 10 martie 2017, s-au formulat concluzii pe fondul apelului declarat de Parchet, cauza fiind, însă, repusă pe rol în vederea administrării de probe, respectiv audierea martorilor J. şi O., efectuarea unei adrese la Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Tg. Mureş pentru a comunica dacă ordonanţa nr. 81/P/2014 din data de 27 septembrie 2016 a fost atacată în condiţiile art. 339 şi art. 340 C. proc. pen., respectiv efectuarea unei adrese la Parohia Romano-Catolică Gheorgheni pentru a se înainta copii ale tuturor înscrisurilor ce au precedat întocmirea procesului verbal de licitaţie datat 27 iulie 2013. Totodată, s-a pus în vedere intimatului inculpat A. să depună copii ale foilor colective de prezenţă pentru intervalul septembrie - decembrie 2011. Repunerea cauzei pe rol a fost determinată, în principal, de înscrisurile depuse de apărare la termenul de dezbateri din data de 10 martie 2017 - deşi la termenul anterior din 27 februarie apărătorii intimaţilor învederaseră instanţei de apel că nu mai au cereri de probatorii de formulat în cauză - apărarea inculpatei B. depunând copia ordonanţei mai sus menţionate, iar apărarea inculpatului A. depunând copii ale foilor colective de prezenţă ale angajaţilor firmei deţinute de inculpat aferente perioadei cuprinse între august 2010 - august 2011.

La termenul din 29 mai 2017, Parohia Romano-Catolică a depus la dosar procesul verbal de adjudecare datat 27 iulie 2013 şi cele două devize de ofertă depuse de I.I. A. şi SC EE. SRL, iar intimatul inculpat A. foile colective de prezenţă aferente lunilor septembrie - octombrie 2011.

De asemenea, la solicitarea instanţei, de la acelaşi termen de judecată, a fost înaintat în integralitate, dosarul de urmărire penală nr. x/P/2014 al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Tg. Mureş.

La termenul din 14 octombrie 2016, intimatul inculpat E. a depus o cerere prin care a solicitat eliminarea tuturor probelor constând din interceptările efectuate de Serviciul Român de Informaţii din dosarul de urmărire penală, conform pct. 52 din Decizia nr. 51 din 16 februarie 2016 pronunţată de Curtea Constituţională solicitând, în şedinţă publică, efectuarea unei adrese către Direcţia Naţională Anticorupţie pentru a preciza cine a pus în executare autorizaţiile de interceptare pentru fiecare tip de înregistrare.

Din relaţiile transmise de Parchet a rezultat că înregistrarea ambientală din data de 6 august 2013, precum şi convorbirile telefonice au fost interceptate de către ofiţerii de poliţie judiciară din cadrul Serviciului tehnic al Direcţiei Naţionale Anticorupţie care au implementat actele de autorizare şi au pus la dispoziţia procurorului de caz suporţii optici. În ceea ce priveşte înregistrările dialogurilor ambientale din biroul inculpatei B., s-au realizat prin intermediul D.N.A. - Serviciul tehnic, implicarea S.R.I. rezumându-se la acordarea de sprijin tehnic organului de cercetare penală, doar în acele cazuri în care tehnica necesară în cazul montării de tehnică în încăperea cu destinaţia de birou nu era deţinută de către D.N.A. S-a arătat că sprijinul tehnic acordat pentru o parte a operaţiunilor concrete (tehnica propriu-zisă) implicate în punerea în executare a supravegherii video în birou nu echivalează cu punerea în executare a supravegherii tehnice.

Deşi depusese la dosar o cerere similară, în raport de răspunsul Parchetului, la termenul din data de 25 noiembrie 2016, intimatul A. a arătat că nu mai insistă în solicitarea formulată la termenul din 24 iunie 2016.

Apărarea celor doi intimaţi nu a mai reiterat solicitarea de înlăturare a mijloacelor de probă privind interceptările convorbirilor telefonice sau ambientale cu ocazia dezbaterilor, motiv pentru care acestea vor fi avute în vedere de instanţa de apel la soluţionarea cauzei. Pe de altă parte, având în vedere relaţiile înaintate de Parchet, o astfel de cerere are caracter vădit nefondat.

Analizând apelul declarat de Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Direcţia Naţională Anticorupţie, Serviciul Teritorial Alba Iulia, prin prisma motivelor invocate, precum şi sub toate aspectele de fapt şi de drept, în conformitate cu prevederile art. 417 alin. (2) C. proc. pen., în urma coroborării probelor administrate în cursul urmăririi penale şi al cercetării judecătoreşti din fond şi din apel, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie apreciază că acesta este fondat, în parte, pentru considerentele ce se vor expune în continuare.

Referitor la primul motiv de apel al Parchetului prin care s-a solicitat condamnarea inculpaţilor B. şi A. pentru comiterea infracţiunii de luare de mită, în forma autoratului, respectiv a complicităţii, Înalta Curte îl apreciază ca fiind nefondat. Din analiza probatoriului administrat pe parcursul procesului penal, după cum se va arăta în continuare, s-a constatat că, în cauză, nu sunt probe certe, din care să rezulte, dincolo de orice îndoială rezonabilă, că inculpata B. a comis infracţiunea de luare de mită. Totodată, probele administrate dovedesc, comiterea, cu vinovăţie, de către inculpatul A. a infracţiunii de trafic de influenţă. Soluţia este fundamentată pe analiza coroborată a declaraţiilor martorilor audiaţi pe parcursul procesului penal (martorii G., C., F., J., O., GG. fiind audiaţi (şi) în faţa Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie), a declaraţiilor succesive ale inculpaţilor (inculpata B. fiind audiată şi în faţa instanţei de apel, iar inculpatul A. a uzat de dreptul la tăcere), a înregistrărilor audio/video a discuţiilor purtate ambiental, respectiv telefonic (fiind audiate, respectiv vizionate în şedinţă publică în faţa instanţei de apel) şi a înscrisurilor ataşate la dosar, inclusiv a celor depuse cu ocazia judecării apelului.

Având în vedere că, în considerentele sentinţei penale atacate, instanţa de fond a redat pe larg conţinutul declaraţiilor martorilor, Înalta Curte nu va mai expune detaliat, în cuprinsul prezentei decizii, declaraţiile succesive ale acestora, ci va puncta numai elementele apreciate ca fiind relevante în cauză. De altfel, se constată că, deşi instanţa de fond a expus, în mod fidel, afirmaţiile martorilor, a dat o interpretare eronată împrejurărilor relatate în cuprinsul declaraţiilor.

Astfel, prezintă relevanţă declaraţia dată de martora G. în faţa Curţii de Apel Târgu Mureş, în care a arătat, în mod expres că, atunci când a luat prima vacă, inculpatul A. a asigurat-o că "va rezolva problema noastră prin intermediul inculpatei B., concubina lui". Martora a mai afirmat că scopul remiterii mielului de Paşte a fost "pentru a se rezolva acel eveniment în care a fost implicat fiul meu". Aceste afirmaţii au fost reluate şi cu ocazia audierii în faţa instanţei de apel, martora precizând că "Inculpatul A. a luat acele produse de la noi spunând că îl ajută pe fiul nostru să nu facă puşcărie, afirmaţii pe care le-a făcut faţă de mine personal. Inculpatul A. a afirmat că inculpata B. ne va ajuta să închidă dosarul şi să nu avem probleme în justiţie". Faptul că martora nu a mai putut preciza în faţa instanţei de apel - la termenul din 14 octombrie 2016, data la care s-a predat prima vacă sau intervalul de timp de la data altercaţiei şi predării animalului, s-a datorat timpului scurs de la data incidentului, dar şi de la data audierilor anterioare în faţa organelor judiciare. Martora a precizat, ca şi în declaraţiile anterioare, că la predarea vitei a fost prezent martorul J.

Şi martorul C., în declaraţia dată în faţa Curţii de Apel Târgu Mureş, a arătat că inculpatul A. i-a promis "că va apela şi la concubina sa pentru a mă ajuta", martorul cunoscând că A. este în relaţii de concubinaj cu B. Totodată, inculpatul l-a asigurat pe martor că "va rezolva problema întrucât soţia sa, d-na B., este procuror". În cadrul aceleiaşi declaraţii, martorul a afirmat, în mai multe rânduri, că aceste produse le-a dat inculpatului A. pentru ca acesta "să-mi rezolve dosarul penal în care am fost implicat eu şi fiul meu", foloase cerute de inculpat, la diferite intervale de timp. Deşi martorul nu a putut preciza exact data la care a remis toate aceste foloase inculpatului A., la întrebarea adresată de apărare în sensul dacă a "dat primul miel şi prima vacă în anul 2010", martorul a răspuns că "nu am dat niciun fel de produs d-lui A. înainte de conflictul în care am fost implicat eu şi fiul meu împotriva numiţilor H. şi I.". De altfel, la începutul audierii, martorul a arătat că nu a făcut vreun schimb de produse cu inculpatul, iar în zona Gheorgheni nu se obişnuieşte să se facă schimb de produse între prieteni sau amici fără a se plăti un preţ. Împrejurarea că martorul nu a putut preciza data la care a dat prima vacă inculpatului A., este credibilă, raportat la intervalul de timp scurs, afirmând cu ocazia audierii la Curtea de Apel Alba Iulia că nu-şi mai aminteşte exact, afirmând că prima vacă a dat-o în noiembrie 2011 şi a doua în 2012.

Cu ocazia audierii în faţa Înaltei Curţi, martorul a descris, detaliat, împrejurările şi scopul în care au fost remise bunurile inculpatului A. Încă de la prima discuţie, purtată la un interval de aproximativ o săptămână de la data altercaţiei, inculpatul A. i-a promis martorului rezolvarea favorabilă a dosarului penal, "prin intermediul inculpatei B.", acesta afirmând că "trebuie să dau ceva" pentru a se interveni în soluţionarea acelui dosar, fără a se face o precizare expresă a bunurilor ce urmau a fi date. Solicitările ulterioare ale inculpatului A. au fost remiterea unui miel de Paşte, în aprilie 2011, şi a mai multor produse lactate (caşcaval, urdă, smântână), a unei vaci, în noiembrie 2011, şi a mai multor animale (cinci oi şi o vacă) în anul 2012. De fiecare dată, inculpatul l-a asigurat că "dosarul se va rezolva cu ajutorul soţiei sale", promiţându-i că, în schimbul acestor produse, "va rezolva toate problemele legate de altercaţia respectivă (...) m-a asigurat că nu trebuie să îmi fac griji pentru nimic întrucât B. se va ocupa de toate".

Martorul F. a dat o declaraţie detaliată cu privire la bunurile remise inculpatului şi scopul remiterii acestora la Curtea de Apel Târgu Mureş confirmând discuţiile purtate cu inculpatul A. pentru rezolvarea favorabilă a procesului penal în care erau implicaţi el şi tatăl său, acesta promiţându-le că "ne va ajuta dar va trebui să dăm pentru el şi doamna B., o serie de produse constând în carne şi produse lactate". Martorul a reiterat faptul că "toate produsele pe care noi i le-am dat lui A. constând în vaci, oi, miei şi produse, le-am dat pentru că el ne-a promis că ne ajută împreună cu doamna B.". Faptul că acesta nu-şi mai aminteşte datele la care s-au remis animalele tranşate inculpatului nu poate fi interpretată ca o dovadă a nesincerităţii sale, în lipsa unor elemente obiective, concrete în acest sens. Explicaţia dată de martor, în declaraţia dată în faţa Înaltei Curţi, în sensul că nu îşi aminteşte cu exactitate datele "întrucât în acea perioadă s-au desfăşurat mai multe evenimente legate de relaţia cu inculpaţii" este apreciată de instanţa de apel ca fiind credibilă. Martorul a precizat că "A. a cerut o vacă în două rânduri, ambele animale fiind date inculpatului. Ulterior, pentru Paşti a solicitat şi un miel, apoi a avut pretenţii şi la oi (...) de fiecare dată când inculpatul A. a solicitat aceste produse, ne-a spus să stăm liniştiţi pentru că se va rezolva problema în justiţie".

Faţă de cele arătate, instanţa de apel apreciază că nu se poate susţine că există un puternic dubiu asupra scopului în care s-au dat bunurile şi produsele, concluzia instanţei de fond pe acest aspect fiind eronată şi în contradicţie cu probele administrate în cauză, declaraţiile martorilor C. şi F. fiind constante pe acest aspect.

Neconcordanţele din declaraţiile martorilor reliefate de instanţa de fond nu poartă asupra împrejurărilor esenţiale ale cauzei (remiterea bunurilor şi scopul predării acestora inculpatului A.). Acestea se datorează modului de percepere a evenimentelor de către denunţători, oameni simpli (după propriile declaraţii, crescători de animale) şi cu o educaţie limitată. De altfel, aceste pretinse neconcordanţe nu pot conduce la înlăturarea declaraţiilor martorilor, constante, în esenţă, prin raportarea la remiterea animalelor ulterior momentului temporal al conflictului petrecut în luna ianuarie 2011, incident ce a făcut obiectul cercetării martorilor C. şi F. în Dosarul penal nr. x/P/2011 la Parchetul de pe lângă Judecătoria Gheorgheni.

Nici susţinerea instanţei de fond în sensul că, din declaraţiile martorilor, rezultă că au dat o vită anterior săvârşirii faptei care a făcut obiectul dosarului în care martorii C. şi F. au fost cercetaţi, considerent bazat exclusiv pe declaraţiile martorului J. nu poate fi avută în vedere de instanţa de apel. Se constată că afirmaţia martorului că a preluat vita de la domiciliul martorilor denunţători în toamna anului 2010 şi nu în toamna anului următor, se bazează, exclusiv, pe împrejurarea că, în această ultimă perioadă, nu mai era angajatul inculpatului A.

Pe de altă parte, pretinsa siguranţă a martorului cu privire la data deplasării la familia lui C. în toamna anului 2010, în condiţiile în care precizia cronologică a martorului vizează un singur eveniment nu este credibilă şi este recunoscută inclusiv de acesta, cu ocazia audierii la Curtea de Apel Târgu Mureş, martorul arătând că "eu de obicei nu ţin minte cu exactitate anumite date în care s-ar fi întâmplat anumite evenimente" neputând preciza când a avut loc. conflictul dintre familia C. şi numiţii H. şi I. Contrar celor afirmate anterior, acesta arată, în continuare, că este "absolut sigur că în toamna anului 2010" s-a deplasat cu inculpatul A. la familia lui C., unde a încărcat o vacă tăiată.

Revenind la afirmaţia martorului făcută la aceeaşi instanţă şi reiterată şi în faţa Curţii de Apel Alba Iulia, respectiv în faţa Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie în sensul că a fost angajat al inculpatului A. în perioada august 2010 - august 2011, se constată că aceasta nu corespunde adevărului. Apărarea inculpatului A. a depus la termenul din data de 10 martie 2017, stabilit pentru dezbateri, copii de pe foile de prezenţă ale angajaţilor inculpatului numai pe perioada relatată de martorul J. La solicitarea instanţei de apel, ulterior repunerii cauzei pe rol, s-au depus şi foile de prezenţă pe lunile septembrie - decembrie 2011 rezultând cu certitudine că martorul a lucrat, în continuare, inclusiv în acest interval, pentru inculpatul A. Având în vedere înscrisurile ataşate dosarului, Înalta Curte nu poate avea în vedere declaraţia martorului pe aspectele relatate de acesta, afirmaţiile sale fiind în contradicţie cu foile de prezenţă, şi, pe cale de consecinţă, nu corespund adevărului.

În plus, raportat la lipsa de credibilitate a martorului J., se constată că împotriva acestuia şi a altor persoane, s-au formulat plângeri de către martorii G. şi F., aceştia sesizând faptul că, ulterior formulării denunţurilor împotriva inculpaţilor din prezenta cauză, la datele de 7, respectiv 11 noiembrie 2013 li s-au adresat ameninţări, martora fiind contactată inclusiv telefonic de J. În acest sens, prin ordonanţa din data de 18 noiembrie .2013, Parchetul a instituit măsuri de protecție și de siguranță față de martorii G., C. şi F.

Înalta Curte notează şi faptul că bunurile remise de familia lui C. inculpatului A. şi cronologia remiterilor rezultă din discuţia purtată de martorul C. cu inculpatul la data de 06 august 2013, orele 16:52 "C.: Fii atent la mine CC. Pe care l-ai luat cel mai repede, ai zis, un miel de paşte, caş şi urda, ţi le-am dat? Le-ai luat de paşti, atunci în toamnă ai luat vaca, în primăvara cealaltă ai luat cele trei oi, când lupii le-au prins, în vară ai luat celălalt miel. A.: (...) Aşa este, aşa este. C.: Da. După aia ai luat vaca" (discuţie redată în procesul verbal, înregistrare audiată şi în şedinţa publică din data de 27 februarie 2017).

Declaraţiile inculpatului A. au fost oscilante cu privire la numărul şi felul animalelor primite de la familia lui C. Deşi iniţial a recunoscut, în cursul urmăririi penale, primirea a două vaci, doi miei şi trei oi, plasând primirea acestora în intervalul anilor 2010 - 2012, în faţa instanţei de fond, a revenit şi a recunoscut doar primirea a două vaci, una în anul 2010 şi cealaltă în anul 2012. Inculpatul a fost, însă, constant în a nega, în cursul audierilor, faptul că produsele animale au fost primite în scopul obţinerii unor soluţii favorabile celor doi martori implicaţi într-un proces penal, arătând că nu le-a promis celor doi nimic în acest sens.

Instanţa de apel nu poate primi susţinerea inculpatului în sensul că bunurile primite au reprezentat un schimb de produse cu familia lui C., în raport de probatoriul analizat anterior. Nici apărarea inculpatului în sensul că animalele au fost primite de la familia lui C. fie anterior altercaţiei în care aceştia au fost implicaţi, fie ulterior trimiterii în judecată a acestora, deci, aparent, fără legătură cu acuzaţiile aduse nu poate fi primită, fiind în contradicţie cu celelalte probe administrate. Nu întâmplător, martorii J. şi O., angajaţii inculpatului, au susţinut exact varianta de apărare a inculpatului, relativ la data primirii acelor vite. Aşa cum s-a arătat anterior, declaraţiile martorului J. nu sunt reale, fiind în contradicţie cu înscrisurile aflate la dosar, respectiv foile colective de prezenţă depuse în cadrul apelului, iar declaraţiile martorului O., deşi constante şi menţinute şi în faza apelului cu privire la tranşarea a două vite, pretins efectuate în anul 2010 şi 2012, au caracter vag şi de generalitate care nu le conferă niciun grad de concludenţă factuală. În aceeaşi notă de generalitate se înscrie şi declaraţia martorului GG. care a afirmat că a tranşat o singură vacă pentru familia lui C., în cursul anului 2010. Instanţa de apel nu poate avea în vedere la analiza materialului probator declaraţia martorului, care în aceeaşi notă de nesiguranţă cu privire la alte evenimente de actualitate temporală cu incidentul în care au fost implicaţi martorii denunţători, afirmă cu pretinsă certitudine că un eveniment banal precum tranşarea unei vite, şi-l aminteşte cu siguranţă, la un interval îndelungat de timp, respectiv 7 ani.

Pe de altă parte, se constată că incupatul A. nu a negat, cu ocazia discuţiilor purtate cu martora G. la data de 06 august 2013, interceptate şi transcrise în procesul verbal, ascultată şi în şedinţa publică din data de 27 februarie 2017, faptul că şi-a luat angajamentul de a-i ajuta pe denunţători în rezolvarea situaţiei acestora din dosarul penal înregistrat la unitatea de Parchet la care concubina sa, inculpata B., era prim procuror. Acesta a evidenţiat faptul că şi-a respectat, în mare parte, promisiunea, în sensul că C. nu a fost trimis în judecată:

"

Eu i-am spus şi lui C. clar: C., bucură-te că tu ai ieşit din acest rahat. Că şi tu ai fost acolo. Şi tu ai fost băgat, şi cine a văzut, cine nu a văzut, important este că C. a ieşit din rahat până la urmă. C. nu a avut probleme, aşa este. (...) Atâta s-a putut face ca C. să nu intre şi el în rahat".

Prin afirmaţiile făcute, cu acelaşi prilej, inculpatul A. infirmă apărarea sa ulterioară în sensul că bunurile primite ar fi fost urmarea unui troc încheiat cu denunţătorii.

Împrejurarea că martorul i-a solicitat contravaloarea produselor predate, plată pe care inculpatul a efectuat-o la data de 14 august 2013 nu confirmă apărarea inculpatului.

Faptul că între inculpatul A. şi martorul C. au mai existat relaţii comerciale concretizate în vânzarea unor produse alimentare (cartofi) sau pretinse animale (câini de rasă) nu deturnează scopul remiterii bunurilor - soluţionarea favorabilă a dosarului aflat în supravegherea urmăririi penale a inculpatei B. în care denunţătorii aveau calitatea de inculpaţi, conţinutul discuţiilor purtate de inculpatul A. cu martorii C. şi F. în data, dar şi ulterior datei de 6 august 2013 nu confirmă existenţa unui schimb de produse.

Or, raţionamentul apărării intimatului A. privind cauza şi motivul remiterii acestor bunuri care s-ar fi limitat la tranzacţii de natură civilă între martori şi inculpat nu justifică implicarea activă a inculpatei B., pretins terţ în această convenţie, în derularea evenimentelor din intervalul 06 - 14 august 2013, după cum se va arăta în continuare.

Astfel, martorul F. a declarat că în ziua de 06 august 2013, dată la care s-a deplasat împreună cu mama sa, martora G. la biroul inculpatei B., căreia i-a reproşat că i-a dat mai multe animale, fără ca ea să se ţină de promisiune, adică să dispună o soluţie favorabilă, aceasta din urmă a făcut referire la discuţia purtată cu el şi tatăl său, la ea în birou, în perioada remiterilor de bunuri, când a precizat că poate să-l ajute pe tatăl său pentru că era în vârstă. Declaraţia martorului se coroborează cu procesul verbal de transcriere a convorbirii ambientale interceptate din data de 6 august 2013 (înregistrare ascultată/vizionată şi în şedinţa publică din data de 27 februarie 2017).

După cum s-a arătat şi anterior, incupatul A. a recunoscut, cu ocazia discuţiilor purtate cu martora G. la data de 06 august 2013, interceptate şi transcrise în procesul verbal înregistrare ascultată/vizionată şi în şedinţa publică din data de 27 februarie 2017, că le-a promis denunţătorilor că le va obţine o soluţie favorabilă, cel puţin în privinţa martorului C. "Eu i-am spus şi lui C. clar: C., bucură-te că tu ai ieşit din acest rahat. Că şi tu ai fost acolo. Şi tu ai fost băgat, şi cine a văzut, cine nu a văzut, important este că C. a ieşit din rahat până la urmă. C. nu a avut probleme, aşa este". La replica martorei "Nu aici este vorba despre copil", inculpatul neagă, în ciuda protestelor martorei care insistă" Ba da şi dumneavoastră domn CC. aţi spus că (...)", concluzionând "Atâta s-a putut face ca C. să nu intre şi el în rahat".

Or, se constată că, deşi inculpata B. neagă împrejurarea că ar fi avut cunoştinţă de promisiunile făcute martorilor denunţători de către inculpatul A., aceasta le relatează martorilor G. şi F. aceleaşi aspecte, prezentate anterior de către inculpatul A. aceloraşi martori:

"

V-am spus sau nu? Atunci? unde este povestea că nu vă trimit (...) V-am spus dumitale şi tatălui dumitale că, n-am să-l trimit pe el în faţa instanţei, cu toate că trebuia să fac acest lucru, fiindcă era şi el implicat, dar ţinând cont de vârsta lui, l-am trimis numai pe fiul dvs. Şi pe HH., aşa este? Şi să va împăcaţi! Că se mai pot împăca. Aşa a fost C.?" (discuţie redată la Curtea de Apel Alba Iulia ulterior ascultării în şedinţă publică, înregistrare ascultată/vizionată şi în şedinţa publică din data de 27 februarie 2017).

Totodată, inculpata B. s-a implicat activ în remiterea sumei de bani familiei lui C. de către inculpatul A., contribuind cu suma de 3.000 RON, împrejurare negată în mod pueril de inculpat în cursul urmăririi penale, în ciuda evidenţei (din extrasele emise de Banca D. rezultând că din contul în care inculpata îşi primea salariul a fost retrasă, la data de 14 august 2013, suma de 3.000 RON, de la ATM-ul situat în Mun. Gheorgheni), în încercarea de exonerare a concubinei sale de răspunderea penală.

Tot în scopul de a se distanţa de acuzaţiile aduse, inculpata a arătat că banii au fost predaţi în parcarea pizzeriei, în exteriorul localului, prezentând propria versiune privind întocmirea chitanţelor de plată, în contradicţie cu declaraţiile martorilor.

Prezenţa activă a inculpatei în incinta localului x, la momentul remiterii de către inculpat a sumei de 3.000 RON către martorii denunţători este relevată prin declaraţiile martorilor C. şi F., precum şi din imaginile cu inculpata aflată în incinta pizzeriei. Din declaraţia martorului F., dată în cursul urmăririi penale, rezultă că inculpatul A., după ce a scris chitanţa "s-a dus să o arate d-nei procuror la masa la care aceasta se afla în acelaşi restaurant, dar într-o încăpere distinctă. A. a revenit la masă fără să mai aibă la el hârtia pe care scrisese acea dovadă şi de la masa noastră a vorbit la telefon cu doamna prim procuror cu privire la completarea dovezii, dacă scrisese bine. La scurt timp, A. s-a dus iar la masa unde stătea doamna prim procuror şi a revenit cu hârtia de data aceasta cu menţiuni şi în partea de jos. (...) Mai reţin că, la telefon, doamna prim procuror i-a spus concubinului ei că trebuie să semneze şi tatăl meu pe cele două dovezi scrise pe aceeaşi coală".

Deopotrivă, înscrisul sub semnătură privată din data de 14 august 2013, prin care se atesta, în mod nereal, că suma de bani reprezenta diferenţa de valoare a unor mărfuri date şi primite, a fost întocmit de inculpatul A., la indicaţiile şi sub stricta supraveghere a inculpatei B., prezentă, după cum s-a arătat, în aceeaşi locaţie.

Afirmaţiile inculpatei, din cursul urmăririi penale şi cu ocazia audierii în faţa instanţelor de fond de apel, în sensul că nu a avut nicio contribuţie cu privire la conţinutul înscrisului sub semnătură privată sunt infirmate de declaraţiile martorilor prezenţi. În acelaşi timp, inculpata acreditează ideea, şi cu ocazia audierii, de la Curtea de Apel Alba Iulia că solicitarea adresată inculpatului A. de a-i cere martorului C. să semneze, s-a datorat întâmplării şi simplului fapt că a observat, în timp de îl aştepta pe concubinul său, care lăsase chitanţa la masa la care se afla, că aceasta nu este semnată şi de martor.

Aceste afirmaţii sunt în contradicţie cu conţinutul interceptărilor din data de 14 august 2013 (proces verbal de transcriere, audiată/vizionată şi în şedinţa publică din data de 27 februarie 2017), inculpata care ţinea legătura, inclusiv telefonic cu concubinul ei, primind, imediat după redactare chitanţa încheiată, o verifică şi observând lipsa semnăturii martorului, îi cere imperativ inculpatului să revină la denunţător, spunându-i: "Asta nu este semnată. Mie să mi-o semneze".

Toate aceste situaţii relevate anterior reprezintă, în opinia apelantului Parchet, elemente suficiente care să justifice condamnarea inculpatei.

Însă, contrar opiniei Parchetului, Înalta Curte apreciază că atitudinea inculpatei B. atunci când a fost înfruntată de martora G. şi afirmaţiile făcute cu acea ocazie, remiterea sumei de bani şi coordonarea inculpatului A. la discuţiile purtate cu denunţătorii, inclusiv prin prezenţa fizică în aceeaşi locaţie şi indicaţiile exprese privind întocmirea şi semnarea înscrisului sub semnătură privată, relevă indicii temeinice privind participarea sa, de conivenţă cu coinculpatul, la comiterea infracţiunii de corupţie. Prin probele relevate anterior, sunt dovedite, cu certitudine, implicarea activă a inculpatei în evenimentele ulterioare pretinderii şi primirii bunurilor, în scopul ilicit. Însă, mijloacele de probă relevate anterior nu conferă gradul de certitudine necesar probelor din care să rezulte că inculpata a pretins, în mod indirect, prin intermediul concubinului său, foloase materiale de la denunţători. De altfel, nici martorii denunţători nu au afirmat că inculpata le-ar fi pretins sau ar fi primit bunurile remise inculpatului A., convingerea acestora în acest sens neputând fundamenta o soluţie de condamnare.

În acest context, probele administrate în cauză nu formează convingerea instanţei în sensul că inculpata B. a comis infracţiunea de luare de mită, reţinută în sarcina sa prin rechizitoriu. În consecinţă, Înalta Curte, în opinie majoritară, apreciază că se impune achitarea acesteia, în temeiul art. 396 alin. (5) rap. la art. 16 alin. (1) lit. c) C. proc. pen., pentru săvârşirea infracţiunii de luare de mită, prev. de art. 254 alin. (1) şi (2) C. pen. anterior, cu aplicarea art. 7 alin. (1) din Legea nr. 78/2000 (nemodificată) şi art. 5 C. pen.

În ceea ce-l priveşte pe inculpatul A., instanţa de apel constată că, din probele administrate în cauză, analizate anterior, rezultă că acesta a pretins şi a primit, de la familia lui C., produse de origine animală, în scopul rezolvării favorabile a situaţiei juridice a martorilor C. şi F. în dosarul penal în care aceştia erau cercetaţi, activitate ce se circumscrie infracţiunii de trafic de influenţă, fiind întrunite elementele de tipicitate, sub aspectul laturii obiective, dar şi al laturii subiective, inculpatul săvârşind faptele cu intenţie directă.

Foloasele necuvenite ce fac obiectul activităţii infracţionale constau în pretinderea şi respectiv primirea, de către inculpatul A., a unui miel şi a unei vaci, în luna aprilie 2011, respectiv noiembrie 2011.

Pentru aceste motive, Înalta Curte va dispune condamnarea inculpatului A. pentru săvârşirea infracţiunii de trafic de influenţă prev. de art. 257 alin. (1) C. pen. anterior.

Celelalte animale, la care au făcut referire martorii denunţători, au fost date, în cursul anului 2012, după finalizarea rechizitoriului şi trimiterea în judecată, la data de 09 ianuarie 2012, a martorului F., inculpata B. nemaiavând atribuţii de serviciu legate de desfăşurarea procesului penal în care era implicat martorul F.

Or, fapta traficantului de influenţă trebuie să fie săvârşită înainte sau concomitent cu îndeplinirea sau neîndeplinirea actului ce intră în atribuţiile de serviciu ale funcţionarului, nefiind întrunită cerinţa esenţială ataşată laturii obiective a infracţiunii, în cazul foloaselor pretinse şi primite de către inculpat în timp ce dosarul penal se afla pe rolul instanţei de judecată.

Nu pot fi reţinute nici produsele lactate (caş, brânză, urdă, smântână) pretinse şi remise, de asemenea, inculpatului A., dat fiind că acestea nu au făcut obiectul acuzaţiilor formulate prin rechizitoriu.

Referitor la motivul de apel al Parchetului ce viza condamnarea inculpaţilor B. şi A. pentru comiterea infracţiunii de fals în înscrisuri sub semnătură privată, în forma instigării, respectiv a autoratului, Înalta Curte îl apreciază ca nefondat.

Contrar susţinerilor instanţei de fond, înscrisul sub semnătură privată atestă împrejurări care nu corespund realităţii, în sensul că ar fi existat anterior un raport juridic între martorul C. şi inculpatul A., iar ca urmare a acestuia, inculpatul are de efectuat o ultimă plată de 3.000 RON martorului, falsificarea, ca element de tipicitate obiectivă, purtând asupra conţinutului înscrisului. Aşa cum s-a arătat anterior, în considerentele prezentei decizii, înscrisul sub semnătură privată nu viza remiterea unei diferenţe de valoare a unor mărfuri date şi primite, ci contravaloarea bunurilor remise în scopul obţinerii unei soluţii favorabile denunţătorilor într-un dosar penal.

Însă, solicitarea de condamnare a inculpaţilor nu poate fi primită, întrucât în cauză nu este îndeplinită cerinţa esenţială ca înscrisul să fie folosit de către făptuitor (inculpatul A. nu a folosit înscrisul, acesta fiind ridicat cu ocazia efectuării percheziţiei domiciliare) sau să fie încredinţat unei alte persoane în vederea producerii de consecinţe juridice (remiterea unui exemplar nesemnat de ambele părţi martorului C., neputând produce efecte). De altfel, remiterea unui exemplar al chitanţei către martorul denunţător nu s-a făcut în scopul producerii vreunei consecinţe juridice, inculpatul A. fiind interesat să obţină pentru sine de la denunţător o pretinsă dovadă a convenţiei civile şi a lipsei oricărei datorii faţă de acesta.

În consecinţă, deşi motivarea sentinţei penale este criticabilă, soluţia achitării inculpaţilor este cea corectă, respectiv în temeiul art. 16 lit. b) teza I C. proc. pen.

Referitor la motivul de apel al Parchetului ce viza condamnarea inculpaţilor B. şi E. pentru comiterea infracţiunilor de luare de mită, respectiv dare de mită, Înalta Curte, în opinie majoritară, îl apreciază ca fiind întemeiat.

Se constată că instanţa de fond a dispus achitarea inculpatei B. pe considerentul că aceasta nu a pretins, acceptat sau primit bani sau vreun alt folos patrimonial sau nepatrimonial de la inculpatul E., nefiind precizat folosul obţinut de inculpată, iar aceasta nu a primit sau acceptat nimic pentru sine. De asemenea, nu s-a dovedit faptul că inculpaţii B. şi A. se gospodăreau împreună. În acest sens, s-a invocat, ca argument, împrejurarea că suma de 3.000 RON pe care inculpatul A. a remis-o martorului C. a fost dată de către inculpată, ceea ce confirmă susţinerea, în opinia instanţei de fond, că cei doi se gospodăreau separat.

Contrar susţinerilor instanţei de fond, instanţa de apel apreciază că folosul obţinut de inculpată şi solicitat inculpatului E. consta în obţinerea, de către concubinul acesteia, inculpatul A., cu care se afla în relaţii similare căsătoriei, a lucrării de construcţie comandată de Parohia Romano Catolică din Mun. Gheorgheni.

În acest sens, din declaraţia inculpatei B. dată în fața Curții de Apel Târgu Mureș rezultă că cei doi locuiesc împreună, fiind în relaţii de concubinaj de 19 ani.

Din procesul verbal de efectuare a percheziţiei la domiciliul inculpatei rezultă că în acest imobil au fost găsiţi inculpaţii B. şi A., ambii locuind la aceeaşi adresă. De asemenea, din procesul verbal de efectuare a percheziţiei la imobilul ce figura ca domiciliu al inculpatului rezultă că acesta nu locuia la acea adresă, unde era declarat sediul unei persoane juridice, imobilul fiind proprietatea SC II. SRL.

Or, în condiţiile în care locuiau împreună, fapt necontestat de părţi şi confirmat cu ocazia efectuării percheziţiilor domiciliare, aveau o relaţie de o perioadă îndelungată (19 ani, după cum însăşi inculpata a declarat) şi o relaţie solidă, raportat şi la formulele de adresare folosite în convorbirile interceptate în cauză, instanţa de apel apreciază că nu este plauzibilă susţinerea inculpatei că nu se gospodăreau împreună, aceştia fiind într-o relaţie similară căsătoriei.

De altfel, implicarea activă a inculpatei B. în atribuirea lucrării de construcţie a bisericii din localitate concubinului său, inculpatul A., după cum se va arăta în continuare, este în contradicţie cu atitudinea inculpatei expusă doar la nivel declarativ, în sensul că cei doi inculpaţi se gospodăreau separat.

Referitor la aptitudinea inculpatului E. de a influenţa decizia privind atribuirea lucrării de construcţie comandată de Parohia Romano Catolică unei persoane "agreate" de acesta, în cauză s-au decelat elemente concrete în acest sens, contrare susţinerilor instanţei de fond privind rolul avut de inculpat în această procedură.

Din declaraţia martorului Ş., preotul paroh (protopop al Protopopiatului Gheorgheni din anul 2006) rezultă că persoana la care a apelat pentru a face o donaţie pentru construirea unei noi biserici a fost inculpatul E. În urma demersului său, inculpatul E. s-a ocupat de turnarea fundaţiei, suportând diferenţa de bani dintre suma de care dispunea parohia şi costul total al lucrării. De altfel, conform propriilor declaraţii, martorul nu a discutat nici anterior, dar nici după turnarea fundaţiei de costul lucrărilor, ceea ce denotă faptul că plata diferenţei de preţ nu reprezenta o problemă pentru inculpatul E. Din contractul de lucrări din 29 martie 2013 încheiat între Parohia Romano Catolică GG. şi SC FF. SRL rezultă că valoarea lucrărilor care au făcut obiectul contractului este de 133.801,26 RON la care se adaugă TVA în valoare de 31.112,30 RON.

Relaţiile apropiate dintre cei doi au fost relevate şi de martorul S., care deţine funcţia de consilier juridic în cadrul Protopopiatului Romano Catolic Gheorgheni din anul 2006, martor audiat şi în faţa instanţei de apel, ocazie în care a menţionat că îşi menţine declaraţiile date anterior în cauză. Relevantă, pe acest aspect, este şi declaraţia martorului dată cu ocazia audierii în faţa Înaltei Curţi, acesta afirmând cu privire la E. că "se construia biserica lui".

Totodată, persoana decidentă, în fapt, a beneficiarului lucrării de construcţie percepută ca atare de inculpatul E., era martorul Ş., şi nu comisia constituită la nivelul parohiei, inculpatul afirmând, cu ocazia audierii în faţa Curţii de Apel Târgu Mureş, la întrebarea dacă A. ar fi câştigat lucrarea indiferent cât de mare ar fi fost preţul solicitat, "acest fapt îl ştie doar preotul", acesta fiind şi motivul pentru care inculpatul a apelat la această persoană, cu care se afla în relaţii apropiate, şi nu la membrii comisiei.

Aceeaşi percepţie a preotului Ş., ca factor decident din partea parohiei, transpare şi din conţinutul convorbirii telefonice purtate de inculpatul A. cu martorul C. în data de 13 august 2013 (proces verbal de redare) care îi solicita plata bunurilor remise anterior acestuia, inculpatul arătând:

" îmi spune preotul că este undă verde". Rezultă că inculpatul nu primise vreo plată de la parohie, contrar susţinerilor apărării.

Deşi apărarea inculpatului E. arată că inculpatului A. i s-a făcut o plată parţială la data de 13 august 2013, afirmaţia nu este confirmată de vreun înscris. De altfel, nici inculpatul A. nu susţine acest aspect, suma de bani plătită martorului C. provenind de la inculpată. "C.: Doamna procuror a dat bani? A.: De la ea am cerut împrumut, că eu nu am bani, eu ţi-am spu, eu numai atunci voi avea bani, când încep să lucrez" (convorbire ambientală din data de 14 august 2013 redată în procesul verbal). De altfel, aşa cum s-a arătat anterior în considerentele prezentei decizii, suma de bani plătită martorului C. i-a fost dată de inculpata B., fiind extrasă din contul în care aceasta îşi primea salariul.

Aceeaşi împrejurare că preotul avea putere decizională în cadrul atribuirii lucrării de construcţie, şi nu membrii comisiei de licitaţie, rezultă şi din convorbirea ambientală purtată la data de 06 august 2013 de inculpata B. cu inculpatul E. (proces verbal de redare), respectiv telefonică, din data de 26 august 2013, dintre cei doi inculpaţi şi inculpatul A. (proces verbal de redare):

"

B.: Este aici E.. A.: Da. B.: A vorbit ieri cu preotul. A.: Da. B.: Au căzut de acord".

Deşi apărarea intimaţilor inculpaţi neagă faptul că inculpatul E. ar fi putut influenţa atribuirea lucrării către inculpatul A., derularea ulterioară a evenimentelor privind procedura atribuirii construcției a confirmat acest fapt, contrar susţinerilor instanţei de fond care a arătat că inculpatul E. nu a intervenit în această procedură.

De altfel, intimatul inculpat E. a reiterat aceeaşi apărare şi în notele depuse în apel, în sensul că nu a avut vreo implicare în realizarea structurii capelei pentru că realizase deja fundaţia contrucţiei, interesul său fiind strict de natură tehnică legat de faptul că în raport cu câştigătorul lucrării de structură şi de varianta tehnică aleasă mai avea de făcut o completare la fundaţie şi a concluzionat că desemnarea persoanei care să efectueze construcţia s-a realizat de către membrii comisiei de licitaţie.

Instanţa de control judiciar constată, pe baza coroborării probelor administrate în cauză, contrar susţinerilor apărării, că atribuirea lucrării de construcţie a capelei inculpatului A. a fost determinată, într-o măsură suficientă, de diligenţele efectuate de inculpatul E., la solicitarea adresată acestuia de inculpata B., angajament pe care acesta din urmă l-a asumat faţă de inculpată, şi care a fost finalizat prin încheierea contractului de către A.

Chiar dacă această aptitudine a inculpatului E. de a influenţa decizia privind desemnarea persoanei care urma să efectueze lucrarea de construcţie nu era una discreţionară, această împrejurare nu înlătură caracterul ilicit al faptei reţinute în sarcina acestuia, ceea ce interesează este doar posibilitatea, vocaţia pe care inculpatul o avea în calitatea sa de donator şi constructor a unei părţi din lăcaşul de cult ce urma a fi ridicat, potent om de afaceri local, aflat în relaţii apropiate cu martorul Ş., persoană cu o înalta funcţie ecleziastică în comunitatea religioasă din zonă, de a decide şi influenţa procedura de atribuire a lucrării.

Apărarea inculpaţilor s-a bazat, în principal, pe faptul că nu există nicio legătură între plângerea penală formulată la data de 26 august 2013 de inculpatul E. la Parchetul de pe lângă Judecătoria Gheorgheni, instituţie la care inculpata îndeplinea funcţia de prim procuror şi atribuirea lucrării de construcţie a bisericii inculpatului A., contractul de execuţie fiind înregistrat la Parohia Gheorgheni la o dată anterioară, respectiv la 29 iulie 2013, aspecte relatate, în mod expres, de inculpata B. cu ocazia audierii la Curtea de Apel Târgu Mureş şi la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie.

Astfel, susţinerile martorului Ş., cu ocazia audierii la Curtea de Apel Alba Iulia, privind desfăşurarea a două licitaţii privind atribuirea construcţiei bisericii, prima în luna iulie 2013, câştigată de inculpatul A. şi alta în luna septembrie a aceluiaşi an nu sunt confirmate de înscrisurile care ar fi trebuit întocmite în acest sens. De altfel, martorul şi-a nuanţat declaraţia, cu ocazia audierii în faţa Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie menţinând afirmaţiile privind organizarea unei licitaţii în luna iulie 2013, "la care s-au înscris trei ofertanţi", câştigată de firma inculpatului A., "contractul fiind încheiat la câteva zile după aceea", însă a revenit asupra afirmaţiilor privind cea de a doua licitaţie, arătând că, "la sfârşitul verii 2013, parohia a cerut o nouă ofertă (...) ca urmare a unor modificări în proiectul aşezământului (...) motivul solicitării celei de a doua oferte a fost dorinţa membrilor parohiei de a ne asigura că oferta iniţială a inculpatului A. este una bună".

Din înscrisurile solicitate de instanţa de apel, ulterior repunerii cauzei pe rol, şi înaintate de Parohia Romano Catolică GG. rezultă că din comisia de licitaţie au făcut parte Ş., CC. şi BB.

Deşi instanţa de fond şi-a întemeiat soluţia de achitare pe declaraţiile membrilor comisiei de adjudecare a licitaţiei, se constată că acestea sunt în contradicţie cu declaraţiile martorilor, administratorii societăţilor ofertante, dar şi cu conţinutul înscrisurilor aflate la dosar, respectiv a interceptărilor din cauză.

Din declaraţia martorului BB., audiat la Curtea de Apel Alba Iulia rezultă că acesta a fost chemat la parohie de jurist, martorul S., în luna iulie 2013, în legătură cu licitaţia pentru construirea bisericii, unde i s-au arătat două oferte diferite, oferta depusă de inculpatul A. având un preţ mai mic, motiv pentru care le-a spus celorlalţi că e mai avantajos să o aleagă pe cea a inculpatului, cu atât cu cât acesta lucrase anterior la construcţia unor lăcaşuri de cult din lemn.

Martorul CC., membru în Consiliul Parohial Gheorgheni şi membru în comisia de licitaţie, a arătat că, la sfârşitul lunii iulie 2013, au fost analizate ofertele depuse de trei societăţi, SC EE. SRL, SC HH. SRL şi cea a inculpatului A. La depunerea şi studierea ofertelor au fost de faţă şi reprezentanţii celor trei licitatori, martorul Ş., martorul S. şi arhitectul DD. şi s-a stabilit să se analizeze oferta inculpatului şi a SC EE. SRL, deoarece cealaltă ofertă avea o valoare prea mare. După o zi sau două, membrii consiliului s-au reîntâlnit pentru a hotărî oferta câştigătoare, fiind prezenţi martorul Ş., martorul S., martorul BB. şi inculpatul A., hotărându-se ca acestuia din urmă să-i fie încredinţată construcţia, întrucât avea o soluţie tehnică brevetată specifică construcţiilor din lemn.

Martorul DD. a relatat aceleaşi împrejurări ca şi martorul CC. privind data întâlnirii, numărul ofertelor depuse, persoanele prezente şi soluţia la care s-a ajuns. Totodată, martorul a menţionat că până a se ajunge "la această discuţie finală anterior mai avuseseră loc. negocieri cu reprezentanţii celor 3 societăţi ofertante până la momentul arătat".

Audiat, în cursul urmăririi penale, martorul W., administratorul SC HH. SRL, a arătat că la sfârşitul verii anului 2013 a fost vizitat la birou de preotul paroh al Bisericii Romano Catolice din Mun. Gheorgheni, Ş. care l-a întrebat dacă doreşte să participe la construcţia unei noi biserici, convenind cu acesta să trimită oferte de preţ pentru licitaţia ce urma să se organizeze după spusele preotului. După studierea planurilor bisericii trimise de preotul paroh, la data de 10 septembrie 2013, martorul a făcut două oferte de preț (pentru construcţia "la roşu", respectiv finalizată a bisericii), oferte la care nu a primit niciun răspuns, nefiind chemat la nicio licitaţie sau procedură ce ține de aceasta. Martorul şi-a menţinut declaraţia în faţa Curţii de Apel Târgu Mureş, precizând că a fost anunțat la câteva zile de la depunerea ofertei de preotul Ş. că nu a câştigat licitaţia.

Martorul X. administratorul SC EE. SRL a arătat că, aflând că Parohia Romano Catolică din Mun. Gheorgheni doreşte construirea unei capele, l-a contactat pe reprezentantul parohiei, Ş., în vederea procedurii de atribuire a contractului, depunând în luna iunie sau iulie 2013 un deviz estimativ în valoare de 670.703,5 RON. După aproximativ o lună de zile, preotul i-a comunicat că Parohia nu dispune de suma necesară construirii în totalitate a capelei. La începutul lunii septembrie 2013, Ş. i-a dat un document privind antemăsurătorile pentru construirea capelei, întocmit de AA., datat 30 august 2013 şi care conţinea necesarul de materiale pentru construirea "la roşu" a capelei şi un set de schiţe care conţineau modificări faţă de schiţele anterioare. La scurt timp, la începutul lunii septembrie 2013, martorul a depus o nouă ofertă la preţul de 464.043,88 RON pentru construcţia "la roşu" a capelei. La câteva zile, după ce a predat ultima ofertă, l-a contactat pe Ş. şi i-a spus că îşi retrage oferta. Martorul şi-a menţinut declaraţia în faţa Curţii de Apel Târgu Mureş.

Fiind audiat în cursul urmăririi penale, martorul AA. a confirmat întocmirea documentului privind antemăsurătorile la care a făcut referire martorul X., arătând că la data de 30 august 2013 nu se începuseră lucrările de construcţie. Totodată, a precizat că inculpatul A. s-a apucat să construiască în luna septembrie 2013. Deşi şi-a menţinut declaraţia din cursul urmăririi penale, martorul a făcut precizări suplimentare cu ocazia audierii în faţa Curţii de Apel Alba Iulia în sensul că licitaţia a avut loc. în luna iunie sau iulie 2013 şi au fost analizate ofertele a trei societăţi. Martorul a arătat că a fost chemat în ziua desfăşurării licitaţiei în jurul orelor 14,00, din comisie făcând parte, contrar menţiunilor din procesul verbal de adjudecare, martorul, juristul şi preotul paroh. A mai declarat că "au fost deschise cele trei plicuri cu oferte, au fost consultate de către comisie (...) şi în final s-a ales societatea reprezentată de inculpatul A.".

Martorul nu a mai putut fi reaudiat în apel, acesta fiind decedat, fiind depus la dosar extrasul din registrul de deces.

Depunerea ofertelor din partea celor trei societăţi SC EE. SRL, SC HH. SRL şi cea a inculpatului A. în cursul lunii iunie sau iulie 2013 şi încheierea contractului în aceeaşi perioadă de inculpat, declarat câştigătorul licitaţiei, este susţinută şi de martorul S., în cursul audierilor.

Instanţa de apel constată că declaraţiile martorilor, membri, scriptic sau faptic, în comisia de licitaţie, sunt contradictorii sub aspectul numărului de ofertanţi, prezenţa reprezentanţilor societăţilor comerciale ofertante (niciunul dintre aceştia nu a declarat că au fost prezenţi, nici măcar inculpatul A.) şi asupra datei depunerii acestor trei oferte, în luna iulie 2013, în condiţiile în care, din probele administrate, rezultă că cele trei oferte analizate în scopul atribuirii lucrării de construcţie a bisericii au fost depuse, după cum se va arăta în continuare, două luni mai târziu.

Din discuţia ambientală purtată la data de 06 august 2013 de inculpata B. cu inculpatul E., în care este apelat telefonic martorul Ş., convorbirea purtată cu acesta din urmă fiind auzită şi de către inculpată, fiind activat difuzorul telefonului, rezultă că la acea dată lucrarea de construcţie nu fusese atribuită inculpatului A.:

"

E.: Dar ce decizie aţi luat ... atunci cui îi daţi lucrarea asta...?... Ş.: Deci încă nu s-a decis cine o va face", preţul oferit de inculpatul A. fiind unul ridicat şi neacceptat de către preot.

Nici la data de 26 august 2013, lucrarea nu fusese atribuită oficial inculpatului A., informaţie comunicată de acesta din urmă inculpatului E. în discuţia telefonică purtată la aceeaşi dată "A.: Spune-mi, te rog, ce vezi tu în legătură cu treaba aceasta. Ce va fi din asta? E.: Ieri pe la ora două am vorbit cu Ş. şi am discutat şi i-am spus "Te rog dacă e o posibilitate, daţi-i lui CC. lucrarea aceasta, te rog eu" şi a zis că şi dacă vor fi două oferte de preţ şi a ta va fi mai mare 5-10.000 RON şi atunci o vor alege pe a ta". În continuarea discuţiei, inculpatul A. îi transmite că are informaţii certe de la reprezentanţii parohiei că lucrarea nu îi va fi atribuită lui:

"

S. a spus în mod clar şi univoc că nu CC. va face lucrarea asta. Mă înţelegi? Că nu CC. face. Adică aceasta înseamnă că preotul i-a lăsat lui sau a decis deja, chiar nu ştiu ce să zic".

Din înscrisurile depuse la dosar rezultă că atribuirea lucrării a avut loc în luna septembrie şi nu în luna iulie 2013, cum susţine apărarea inculpaţilor. Deşi martorii implicaţi în procedura de atribuire a lucrării afirmă această ipoteză, înscrisurile dovedesc contrariul.

Astfel, în contractul de execuţie nr. x/2013 încheiat între Parohia Romano Catolică şi A., datat 29 iulie 2013, preţul lucrărilor a fost stabilit, conform ofertei executantului acceptat de beneficiar, la valoarea de 390.290 RON. Conform termenului de executare, data la care încep lucrările a fost stabilită la 01 august 2013.

Devizul de ofertă emis de inculpatul A. şi acceptat de Parohie, în valoare de 390.290 RON, care a stat la baza încheierii contractului de execuţie înaintat de Parohia Romano Catolică Gheorgheni la solicitarea Înaltei Curţi nu este datat, însă este identic, în conţinut, cu devizul de ofertă depus la urmărire penală, datat 13 septembrie 2013.

O altă ofertă a inculpatului A. a fost înaintată Parohiei la data de 5 august 2013, în valoare de 558.381 RON fără TVA, fiind însă returnată acestuia în luna septembrie 2013. Cu privire la acest aspect, martorul Ş. a declarat, în cursul urmăririi penale că inculpatul "mi-a înmânat un plic închis, în care mi-a spus că se află oferta sa pentru realizarea părţii de construcţie din lemn. Nu cunosc valoarea ofertei, întrucât nu am deschis plicul, iar A. (...) a cerut plicul, iar eu i l-am restituit. Ulterior, A. a prezentat o altă ofertă, mai mică decât prima", afirmaţii pe care nu şi le-a mai menţinut cu ocazia audierilor ulterioare în faţa instanţelor.

Declaraţia dată la 07 noiembrie 2013, de martorul Ş., în cursul urmăririi penale, la o dată apropiată de data evenimentelor confirmă concluzia la care a ajuns instanţa de apel, privind data atribuirii contractului, care s-a realizat în luna septembrie şi nu iulie 2013. Astfel, martorul a arătat textual că "(...) în vara acestui an, cu aproximativ a lună - două înainte de organizarea licitaţiei, am fost contactat telefonic de E., care s-a interesat cum merge construcţia (...). Cu aproximativ două săptămâni înainte de organizarea licitaţiei, am fost căutat la sediul Parohiei de A., care m-a întrebat de ce sunt supărat pe el, în sensul că nu doresc ca el să construiască biserica. I-am răspuns că nu sunt supărat (...) iar câștigătorul va fi stabilit în urma licitaţiei". Cele declarate se coroborează cu înregistrările convorbirilor interceptate şi transcrise în pocesele verbale aflate la dosar.

Cert este că prima plată efectuată inculpatului A. s-a realizat la data de 13 septembrie 2013, conform facturii emise de inculpat la aceeaşi dată. Valoarea plăţii a fost în cuantum de 80.000 RON, în acest sens fiind ordinul de plată, respectiv extrasul de cont. Suma de 80.000 RON a fost primită de Parohie ca sprijin financiar la data de 31 iulie 2013, provenienţa sumei de bani şi data plăţii fiind confirmate de martorii S. şi Ş.

În registrul Parohiei, la poziţia x, unde se află înscris contractul încheiat cu inculpatul A. s-a aplicat pastă corectoare peste o altă menţiune preexistentă, fiind inserat, în aceeaşi rubrică şi un alt contract numerotat cu nr. z.

Şi inculpatul A., în declaraţia dată în cursul urmăririi penale în 13 noiembrie 2013, la scurt timp după data faptelor, a arătat că la începutul lunii septembrie 2013, "nu reţin data exactă, însă sunt sigur că a fost această perioadă, a fost organizată licitaţia (...) pentru câştigarea licitaţiei au participat SC HH. SRL, încă o altă firmă administrată de numitul X. şi firma administrată de mine. (...) eu am prezentat oferta în plic pe care l-am depus la parohie, la începutul lunii septembrie, în mod sigur (...) Contractul fost semnat de mine şi de beneficiar după licitaţia de la începutul lunii septembrie 2013 (...) Până la acel moment nu am mai semnat vreun contract cu parohia. (...) Practic lucrarea a fost începută de mine (...) în luna septembrie 2013". Declaraţia a fost luată în prezenţa apărătorului inculpatului.

Înscrisurile depuse de apărare la Curtea de Apel Târgu Mureş constând în copiile unor articole publicate în luna iulie 2013 care îl prezentau pe inculpatul A. ca fiind reprezentantul firmei care va executa structura de lemn a lăcașului de cult nu pot constitui probe certe în ceea ce priveşte data atribuirii construcției.

Din probele administrate rezultă că, în luna august 2013, se purtau negocieri pe acest aspect, dar o decizie finală nu fusese luată, oferta inculpatului A. având un preţ care nu fusese acceptat de reprezentantul parohiei. Astfel, martorul Ş. îi transmite inculpatului E. "Cu CC. stăm în felul următor ... C. a dat o ofertă de preţ (...) Am mai primit două oferte ca să avem reper privind preţurile şi a lui CC. este mai mare cu 200 de milioane mai mare ca cealaltă (...) Este o sumă imensă. Pe de altă parte, i-am spus că eu nu pot să accept asta (...) CC. este pornit ... El a crezut că o să facă aşa cum vrea el" (convorbire din data de 06 august 2013 transcrisă în procesul verbal, redată după ascultarea în şedinţă publică la Curtea de Apel Alba Iulia).

Conţinutul convorbirii telefonice expuse anterior contrazice susţinerile, din apel, ale intimaţilor în sensul inutilităţii intervenţiei inculpatului E. în procedura de atribuire a lucrării de construcţie în favoarea inculpatului A., în condiţiile în care acesta din urmă avea, în opinia apărării, un ascendent în raport cu ceilalţi concurenţi întrucât fusese consultant la elaborarea proiectului şi avea o metodă de lucru brevetată şi pusă în practică la lucrări de acelaşi timp, aceste elemente nefiind determinante la încheierea contractului, decizia urmând a fi luată şi în raport de preţul propus pentru efectuarea lucrărilor.

Atribuirea oficială a lucrării nu se realizase, după cum s-a mai arătat şi anterior, până la data de 26 august 2013, astfel cum rezultă din convorbirea telefonică de la acea dată dintre inculpaţii E. şi A., inclusiv la data de 29 august, aspect confirmat de inculpata B. în discuţia telefonică purtată cu inculpatul A. "După aceea le-a spus E. şi a spus să facă bine s-o desfacă şi pe aceea şi aşa zis o vor trimite proiectantului, că aşa zis s-o evalueze şi această treabă va fi aptă de decizie săptămâna viitoare".

Deşi inculpata B. neagă implicarea sa în atribuirea lucrării de construcţie şi solicitările adresate în acest sens inculpatului E., probele administrate în cauză infirmă apărarea sa. Relevante sunt afirmaţiile inculpatei din convorbirea telefonică purtată la data de 29 august 2013, aceasta transmiţându-i inculpatului A.:

"

Şi acuma (...) cum să-ţi spun (...) m-am ambalat şi eu cu succes acum şi l-am ambalat şi pe acesta aşa cum trebuie. (...) Ştiu foarte bine, ştiu foarte bine, aşa că tu nu te stresa din cauza asta. Trebuie să răzbim iarăşi cumva până săptămâna viitoare".

Faţă de cele arătate, instanţa de apel constată, din interpretarea coroborată a probelor administrate în cauză, detaliate în considerentele prezentei decizii, că la data de 26 august 2013 lucrarea de construcţie nu fusese atribuită inculpatului A., astfel că interesul inculpatei B. era de actualitate, iar demersurile sale susţinute pe lângă inculpatul E., s-au întrepătruns cu interesul acestuia din urmă în rezolvarea favorabilă a problemelor firmei sale.

Referitor la consideraţiile cuprinse în ordonanţa nr. 81/P/2014 din data de 27 septembrie 2016 a Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Tg. Mureş, depusă de apărătorul intimatei inculpate B. la primul termen de dezbateri din apel din 10 martie 2017, contrar opiniei apărării, acestea nu au autoritate de lucru judecat în prezenta cauză.

Astfel, prin ordonanţa antemenţionată s-a dispus clasarea cauzei având ca obiect faptele, prevăzute de art. 290 C. pen. anterior, constând în posibila falsificare a constractului de execuţie nr. x semnat între Parohia Romano Catolică din Gheorgheni şi I.I. A. şi datat 29 iulie 2013, a procesului verbal de predare - primire a amplasamentului, a procesului verbal de licitaţie datat 27 iulie 2013 şi a Registrului de evidenţă al Parohiei Romano Catolice Gheorgheni - poziţia nr. x din 29 iulie 2013. În motivarea soluţiei, s-a arătat că nu există probe suficiente în cauză, pe baza cărora să se poată reţine că aceste înscrisuri ar fi fost falsificate, prin inserarea în conţinutul lor a unor date anterioare celor reale.

Cu titlu preliminar, Înalta Curte constată că, potrivit Deciziei Curții Constituționale nr. 12 din 18 ianuarie 2014, o soluţie de netrimitere în judecată nu beneficiază de autoritate de lucru judecat.

De asemenea, prin hotărârea din data de 22 decembrie 2008, în cauza C-491/07,Turansky, Curtea de Justiţie a Uniunii Europene a statuat în sensul că:

" principiul ne bis in idem (...) nu este aplicabil unei decizii prin care, după examinarea pe fond a cauzei cu care este sesizat, un organ al unui stat contractant dispune încetarea urmăririi penale, într-un stadiu prealabil punerii în mişcare a acţiunii penale împotriva unei persoane bănuite că ar fi comis o infracţiune, în cazul în care această decizie de încetare, potrivit dreptului naţional al acestui stat, nu stinge definitiv acţiunea penală şi nu constituie astfel un impediment în calea unei noi urmăriri penale, pentru aceleaşi fapte".

Pe de altă parte, pentru reţinerea incidenţei principiului ne bis in idem, trebuie îndeplinite cumulativ următoarele condiţii: existenţa unei hotărâri definitive în materie penală, existenţa unei duble proceduri în materie penală de sancţionare, iar ambele proceduri să fie îndreptate împotriva aceleaşi persoane şi să privească fapte identice sau fapte care sunt în mod substanţial aceleaşi. Aşa cum s-a arătat în jurisprudenţa europeană, actele materiale din cele două cauze penale trebuie să reprezinte un ansamblu de fapte indisolubil legate în timp, în spaţiu, precum şi prin obiectul lor. În schimb dacă actele materiale nu formează un asemenea ansamblu, simpla împrejurare că autorul a acţionat în baza aceleiaşi rezoluţii infracţionale nu este suficientă pentru a asigura existenţa unui ansamblu de circumstanţe concrete care să intre în sfera noţiunii de "aceleaşi fapte" (Hotărârea din 9 martie 2006, Van Esbroeck, C-436/04, Hotărârea din 28 septembrie 2006, Gasparini şi alţii, C-467/04, Hotărârea Van Straaten, C-150/05).

Or, se constată că niciunul din criteriile menţionate anterior nu este îndeplinit în speţă, neexistând, în cele două proceduri penale analizate, identitate de persoane (în cauza penală nr. 81/P/2014 nici nu a fost pusă sub acuzare vreo persoană) şi fapte (Dosarul nr. x/P/2014 având ca obiect infracţiunea de fals în înscrisuri sub semnătură privată, iar cauza pendinte, are ca obiect infracţiunile de dare şi luare de mită).

În plus, arătăm că susţinerile instanţei de apel cu privire la data atribuirii lucrării de construcţie inculpatului A. s-au bazat pe coroborarea unui vast probatoriu administrat în faza urmăririi penale şi în ambele grade de jurisdicţie ale cercetării judecătoreşti din fond şi apel.

În consecinţă, contrar susţinerilor apărării, ordonanţa de clasare nu poate constitui o probă "dirimantă" la stabilirea situaţiei de fapt şi nu poate avea vreo înrâurire asupra existenţei infracţiunilor de luare şi dare de mită, nefiind aptă să înlăture concluzia confirmată de probatoriile învederate detaliate anterior.

Revenind la situaţia de fapt, instanţa de apel apreciază că susţinerile instanţei de fond care a arătat că nu a existat o convenţie ilicită de corupţie între inculpaţii B. şi E. s-au bazat pe o interpretare eronată, pur subiectivă, a discuţiilor purtate de cei doi inculpaţi la data de 26 august 2013, Curtea de apel analizând singular, exclusiv doar conţinutul interceptării ambientale de la aceeaşi dată, dar fără a face o evaluare coroborată a ansamblului materialului probator administrat în cauză.

Astfel, din convorbirea ambientală purtată la data de 26 august 2013 rezultă că discuţia referitoare la atribuirea lucrării de construcţie este iniţiată chiar de către inculpata B., inculpatul E. asigurând-o pe aceasta că a vorbit cu preotul care i-a dat un răspuns pozitiv:

"

Am tratat cu el că (...) că şi dacă a lui CC. va fi mai scump cu 10.000 RON (...) după amiază am vorbit cu el (...) şi i-am spus că îl rog că în cazul în care CC. va intra în preţul pe care îi ofertează ceilalţi, atunci să-l alegi pe CC. Şi a zis desigur. Şi a zis că şi în cazul în care va fi mai mult cu 10.000 RON (...)". Această informaţie i-a fost transmisă, cu acelaşi prilej, de inculpatul E. şi inculpatului A., acesta din urmă fiind apelat telefonic de inculpată "E.: Şi a spus că, întrucât sunt două oferte de preţ şi dacă e mai mult cu 5-10.000 RON e mai mult şi atunci o vor alege pe a ta (...) ieri la ora 2 (...) Nu, să introduci, nu te preocupa. Sigur. Mie, ieri, protopopul mi-a spus, că şi dacă al tău este mai mult cu 5-10 mii RON, tot pe tine te va alege".

Imediat după finalizarea acestei discuţii şi asigurarea că lucrarea de construcţie îi va fi atribuită concubinului său, inculpata discută cu inculpatul E. despre plângerea formulată de acesta, în calitate de reprezentant al SC FF. SRL: "punctul 3 şi 4 care nu este de competenţa noastră ci a judeţului (...) trebuie tăiate, restul poate să rămână" oferindu-i inculpatului şi explicaţia "deoarece nu este în competenţa noastră şi dacă nu este în competenţa noastră atunci trebuie să-l trimitem (...) asta funcţionează în felul că dacă nu este de competenţa mea, atunci eu trebuie să trimit totul, complet".

Inculpatul E. ia legătura, în timp ce se afla în biroul inculpatei, cu avocatul său în sensul modificării plângerii conform îndrumărilor date de inculpată.

Totodată, cu aceeaşi ocazie, inculpata îi explică inculpatului că, raportat la natura infracţiunilor sesizate, dosarul trebuie trimis pentru cercetări la organele de poliţie, însă doar pentru respectarea formală a procedurilor, asigurându-l că "(...) nu-l las eu la ei îndelung. Doar ca să treacă şi pe la ei, ca să zic aşa. (...) Numai formal. Şi nu-l voi uita acolo un an, E., că nu sunt atât de proastă".

Se constată că discuţiile dintre inculpaţii B. şi E. din data de 26 august 2013 au vizat exclusiv două aspecte esenţiale pentru fiecare dintre aceştia: inculpata B. să-l ajute pe inculpatul E. în dosarul penal în care acesta avea calitatea de parte vătămată, într-o reclamată infracţiune de natură economică în relaţiile comerciale dintre firma sa şi firma numitului T., iar inculpatul E. să o ajute pe inculpata B., în sensul de a întreprinde demersuri pentru ca inculpatului A., concubinul inculpatei, să-i fie atribuit contractul de lucrări la biserica din localitate, atribuire a lucrărilor care deşi antamată, nu fusese finalizată în beneficiul firmei inculpatului A., după cum s-a arătat anterior.

Inculpata B. îi arată în amănunt cum s-a implicat în problema în care era interesat inculpatul E., că a citit sesizarea penală formulată de acesta, recomandându-i să elimine ultimele două puncte din plângere pentru a nu fi nevoie să decline competenţa unui alt organ judiciar. I-a mai spus inculpatului că, formal, pentru a nu atrage atenţia va trimite cauza la organele de cercetare penală, însă va avea grijă ca dosarul să nu stea în nelucrare.

În aceeaşi zi, la Parchetul de pe lângă Judecătoria Gheorgheni, a fost înregistrat Dosarul penal nr. x/P/2013 având ca obiect sesizarea formulată de inculpatul E., conform menţiunilor ce rezultă din registrul unităţii de Parchet.

În schimb, inculpata B. a pretins foloase de ordin patrimonial, în sensul că i-a solicitat inculpatului E. să intervină, pentru ca inculpatul A. să câştige contractul de execuţie a lucrării la biserica din Gheorgheni.

Astfel, înregistrarea discuţiilor ambientale din data de 26 august 2013 ilustrează, în mod cert, asumarea de către inculpata B. a îndeplinirii unor acte ce intră în sfera atribuţiilor sale de serviciu, însă nu în scopul bunei desfăşurări a procesului penal, ci în scopul exclusiv al recuperării de către inculpatul E. a pretinsului prejudiciu reclamat de acesta, după cum se va arăta în continuare, şi în schimbul ajutorului promis de acesta din urmă.

De altfel, planul de anchetă expus inculpatului E., este urmat întocmai de către inculpată care îi dă lucrătorului de poliţie indicaţii în acest sens la data de 18 octombrie 2013 "Deci nu este în regulă cu începerea urmăririi penale. Şi vă zic de ce. În primul rând, nu putem începe pentru înşelăciune, una la mână, că ar fi înşelăciune, ipotetic, cu consecinţe deosebit de grave, şi doi la mână, (...) s-a pronunţat PT Harghita deja (...) Deci singura variantă ar fi început urmărirea penală pe gestiune frauduloasă".

Conform înscrisurilor aflate la dosar, se constată că lucrătorul de poliţie Ţ. a întocmit actele procedurale în sensul solicitat expres de către inculpata B., aceasta din urmă, confirmând, prin rezoluţie, începerea urmăririi penale pentru infracţiunea prev. de art. 214 alin. (1) şi (2) C. pen.

Analizând conţinutul plângerii formulate de inculpatul E. ce a făcut obiectul Dosarului nr. x/P/2013 al Parchetului de pe lângă Judecătoria Gheorgheni se constată că faptele concrete încadrate juridic ca fiind gestiune frauduloasă sunt, în esenţă, aceleaşi cu cele pentru care s-au dispus neînceperea urmăririi penale prin rezoluţia nr. 526/P/2012 din data de 29 iulie 2013 de către Parchetul de pe lângă Tribunalul Harghita, respectiv rezoluţia nr. 1377/P/2013 din data de 07 august 2013 de către Parchetul de pe lângă Judecătoria Miercurea Ciuc. Or, începerea urmăririi penale în Dosarul nr. x/P/2013 pentru infracţiunea prev. de art. 214 C. pen. s-a grefat pe aceeaşi situaţie de fapt avută în vedere în cele două cauze penale menţionate.

Susţinerile intimatei inculpate B. din notele depuse în apel privind legalitatea actelor procedurale dispuse în Dosarul nr. x/P/2013 nu înlătură caracterul penal al faptei reţinute în sarcina sa, fiind irelevant dacă mita se promite pentru un obiect licit sau ilicit. În jurisprudenţă şi literatura de specialitate s-a apreciat că elementul material al infracţiunii de dare de mită poate avea ca obiect inclusiv efectuarea unui act licit, atunci când e vorba de îndeplinirea unui act privitor la îndatoririle de serviciu ale funcţionarului, fiind, astfel, irelevant dacă actul solicitat funcţionarului este legal sau ilegal, ambele situaţii fiind acoperite de textul de incriminare.

Ulterior, la data de 21 octombrie 2013, când inculpata este vizitată din nou de inculpatul E. la birou, îi promite acestuia efectuarea de demersuri suplimentare, prin intermediul lucrătorului de poliţie Ţ.:

"

Rearanjez toate hârtiile lui Ţ. (...) şi i-am zis să scoată repede extrasele. Repede (...) Şi să-l ia pe lichidator" (convorbire ambientală redată în procesul verbal), promisiune finalizată conform înscrisurilor aflate la dosar - adrese întocmite de martorul Ţ. prin care se solicitau mai multor unitaţi bancare: Banca KK., Banca D., LL. Bank, MM. Bank, NN., OO., PP., relaţii privind rulajul conturilor SC RR. SA şi persoanele împuternicite pentru efectuarea tranzacţiilor.

Din convorbirea ambientală din data de 25 octombrie 2013 rezultă că inculpata B. insistă să rezolve problema coinculpatului E., păstrând în competenţa sa de soluţionare cauza penală:

"

Păi este infracţiune, dacă lichidatorul spune că nu, aia nu este de competenţa noastră", subliniind partenerului de discuţie că "Nu este de competenţa noastră (...) nu ne putem apropia de această infracţiune". Relevante sunt apreciate şi alte afirmaţii ale inculpatei:

"

I-am dat lui Ţ. acel extras şi zic să o finalizeze, că deja mă enervează (...) Numai că acum simt că avansăm foarte încet (...) Că eu vreau să-i citeze şi pe T.. Şi toată gaşca. Să-i citeze. Aşa ca fapt divers (...) Lichidatorul ne interesează numai că să-i facem zile fripte lui T. Noi nu pe lichidator îl vânăm", inculpata concluzionând:

"

E., rezolvăm asta, încă în termen".

Asigurările inculpatei B. sunt reiterate şi cu ocazia discuţiilor purtate la data de 30 octombrie 2013:

"

Uitaţi, E., eu v-am promis că o duc la bun sfârşit până-n decembrie, chiar dacă leşin".

Ulterior, o zi mai târziu, la data de 31 octombrie 2013, inculpata B. îi comunică aceluiaşi inculpat faptul că intenţionează să-l audieze personal pe numitul T. ("îi voi spune lui Ţ. să-l aducă aici") şi îi expune coinculpatului strategia de audiere, inculpatul E. solicitând ca acestuia să-i fie adresate şi întrebări sugerate de el. La momentul la care inculpatul E. îşi exprimă neîncrederea, pe parcursul discuţiei, privind instituirea măsurilor asigurătorii pe bunurile lui T., inculpata B. îi spune:

"

Cum adică vom vedea? E., a fost ceva ce v-am promis şi nu am făcut?", inculpatul arătând că "nu a fost nimic".

Aceleaşi promisiuni ferme sunt repetate şi cu ocazia discuţiilor purtate de cei doi inculpaţi la data de 04 noiembrie 2013, inculpata B. arătând că:

" dar în cazul lui T. mai degrabă mor decât să nu o duc la bun sfârşit".

De altfel, inculpatul E. devenise o prezenţă constantă în biroul inculpatei B. Ţinuta degajată a acestuia, care transpare din interceptările audio - video aflate la dosar, faptul că purta inclusiv convorbiri telefonice în timpul discuţiilor din incinta Parchetului sunt aspecte din care rezultă că acesta beneficia de un tratament preferenţial, deşi inculpata a negat acest lucru.

Frecvenţa crescută a vizitelor inculpatului E. la biroul inculpatei B. şi tratamentul preferenţial acordat acestuia sunt confirmate şi de martorii reaudiaţi în faţa instanţei de apel, V. şi U., martorul arătând că "aceste vizite erau aproape zilnice". La întrebarea instanţei referitoare la specificul relaţiei dintre cei doi inculpaţi, martorul a mai precizat că "acestea nu erau caracteristice raporturilor dintre justiţiabili şi procuror", inculpatul E. fiind singura persoana din afara instituţiei al cărui autoturism figura pe lista autoturismelor care aveau acces în parcarea Parchetului.

În acest context, afirmaţiile inculpatei că dosarul privind plângerea penală formulată de inculpatul E., în calitate de administrator al SC FF. SRL Gheorgheni "nu a avut un regim privilegiat, fiind tratat ca toate celelalte dosare" sunt infirmate de probele administrate în cauză, expuse anterior.

Scopul diligenţelor efectuate de inculpata B. nu a vizat buna derulare a anchetei penale, ci recuperarea de către inculpatul E. a sumei de bani învederată şi în cuprinsul rezoluţiei de începere a urmăririi penale.

Aprecierile instanţei de fond în sensul că relaţiile de prietenie dintre cei doi ar justifica comportamentul inculpatei şi inexistenţa unei convenţii ilicite de corupţie sunt eronate, diligenţele inculpatei au vizat, în principal, aducerea la îndeplinire a angamentului luat, în contrapartidă, faţă de coinculpat. Conţinutul dialogurilor ambientale dintre inculpaţi denotă faptul că cei doi au discutat mai multe aspecte decât cele ce ţineau de relaţiile de prietenie, cauza vizitelor repetate pe care E. le făcea inculpatei, la biroul acesteia, erau vădit disociate de pretinsele relaţii amicale. La fiecare dintre întâlnirile menţionate anterior, cei doi au discutat în concret despre dosarul penal iniţiat de plângerea depusă de inculpatul E., inculpata expunând, de fiecare dată, modul în care se lucra în dosar şi actele procedurale ce urmau a fi efectuate.

Pretinderea foloaselor de către inculpata B. a vizat avantaje materiale ce nu i se cuveneau acesteia şi concubinului său. Ansamblul probelor administrate în cauză reliefează că acordarea lucrării de construcţie inculpatului A. a fost determinată de solicitarea pe care inculpata a adresat-o unui decident faptic al lucrării, inculpatul E., persoană care a suportat costurile suplimentare ale lucrării ce au depăşit sumele date parohiei de Consiliul judeţean Harghita. Instanţa de apel apreciază că, în lipsa pretinderii formulate de inculpată (dat fiind că prima ofertă a inculpatului A. fusese restituită) şi, dacă nu ar fi existat o corelaţie cu interesele pe care inculpatul E. le avea în dosarul în care era parte vătămată, lucrarea nu ar fi fost atribuită în maniera expusă anterior în considerentele prezentei decizii.

Chiar dacă atribuirea lucrării de construcţie în favoarea inculpatului A. fusese antamată încă de la începutul lunii august 2013, în acest interval debutând şi unele discuţii cu privire la plângerea formulată de inculpatul E. aflată în soluţionare la altă unitate de Parchet, finalizată, conform înscrisurilor aflate la dosar cu neînceperea urmăririi penale, discuţii concrete pe ambele probleme, de a căror rezolvare erau interesaţi fiecare dintre coinculpaţii, expuse detaliat anterior, au avut loc la data de 26 august 2013, şi, respectiv, ulterior acestui moment.

După cum s-a arătat anterior în considerentele prezentei decizii, inculpatul E. avea posibilitatea reală de a interveni în procedura de selecţie a ofertelor de lucrări, câtă vreme avea o relaţie apropiată cu parohul bisericii şi era un om de afaceri prosper cu influenţă la nivel local, firma acestuia SC FF. SRL fiind beneficiara mai multor contracte încheiate cu autorităţi şi instituţii publice din judeţul Harghita, după cum însăşi a afirmat apărarea intimatului la termenul de dezbateri din data de 10 martie 2017, precum şi persoana care finanţa din fonduri proprii o parte a costului construcţiei, având şi premisele reale pentru a putea interveni în procesul decizional de atribuire a contractului.

În cauză, contrar considerentelor sentinţei penale, nu suntem în prezenţa unei abateri disciplinare, inculpata B. situându-se în sfera ilicitului penal prin pretinderea folosului învederat anterior, de la inculpatul E., în schimbul ajutorului dat acestuia din urmă în instrumentarea Dosarului nr. x/P/2013 al Parchetului de pe lângă Judecătoria Gheorgheni, încălcând normele relative la competenţa materială, având cunoştinţă că două cauze similare cu acelaşi obiect fuseseră soluţionate anterior (de Parchetul de pe lângă Tribunalul Harghita, prin rezoluţia de neîncepere a urmăririi penale din data de 29 iulie 2013 şi de Parchetul de pe lângă Judecătoria Miercurea Ciuc, prin rezoluţia de neîncepere a urmăririi penale din data de 07 august 2013) şi procedând la implicarea activă a inculpatului E. în stabilirea şi derularea activităţilor de cercetare penală (oportunitatea instituirii bunurilor sechestrului asigurător asupra bunurilor aparţinând numitului T. şi societăţii comerciale administrate de acesta, identificarea bunurilor sechestrabile, citarea cu mandat a acestuia din urmă, audierea presupusului făptuitor, confirmarea începerii urmăririi penale etc.), în condiţiile în care urmărirea penală este o fază nepublică şi necontradictorie pentru toate părţile şi participanţii procesuali, din dorinţa expresă a inculpatei de a se achita de promisiunea asumată în contrapartidă.

Deşi instanţa de fond achiesează la susţinerile acuzării privind implicarea inculpatei B. în rezolvarea plângerii penale formulate de inculpatul E. prin depăşirea atribuţiilor de serviciu, arată că acest fapt s-a datorat relaţiilor de prietenie cu acesta.

Contrar opiniei instanţei de fond, Înalta Curte apreciază că demersurile susţinute ale inculpatei în sensul de a-l ajuta pe E. să-şi rezolve problemele juridice cu numitul T. şi SC RR. SRL nu s-au datorat presupusei relaţii de prietenie cu acesta. Diligenţele depuse de inculpată confirmă, de fapt, decizia promisă anterior acestuia de onorare a obligaţiei asumate la formarea convenţiei ilicite de corupţie, realizată la data de 26 august 2013.

Derularea cronologică a evenimentelor relevată de conţinutul discuţiilor ambientale dintre inculpaţii B. şi E. evidenţiază faptul că, ulterior atribuirii lucrării de construcţie la biserica din localitate inculpatului A., urmare a demersurilor asumate şi efectuate de inculpatul E., discuţiile legate de această chestiune au încetat, fiind înlocuite de expunerea repetată de către inculpată a modului în care îndeplinea atribuţiile de serviciu din dosarul penal, în sensul dorit de inculpatul E. şi în favoarea acestuia, afirmaţii puse în practică şi transpuse în actele de urmărire penală efectuate în Dosarul nr. x/P/2013.

Fără a nega faptul că cei doi inculpaţi antamau şi unele chestiuni personale, fără legătură cu Dosarul penal nr. x/P/2013, în discuţiile purtate în lunile august - noiembrie 2013, însă această împrejurare trebuie privită în ansamblul evenimentelor derulate în perioada de referinţă ce face obiectul activităţii infracţionale, şi nu singular, ruptă din contextul factual al cauzei.

De altfel, chiar reale, relaţiile de prietenie dintre inculpaţii B. şi E. nu constituie o cauză de excludere a convenţiei de corupţie, după cum s-a mai susţinut în considerentele sentinţei penale atacate.

Pretinsele relaţii de prietenie dintre cei doi, nu pot conduce la concluzia că întreaga conduită a inculpatei B. şi, corelativ, a inculpatului E. a fost una lipsită de conotaţie penală, aşa cum eronat a constatat instanţa de fond prin hotărârea atacată.

În realitate, atât cel care remite foloasele, cât şi cel care le primeşte au conștiința unei prestaţii viitoare în schimbul acestor foloase necuvenite, prefigurându-se chiar şi tacit o conduită viitoare favorabilă a celui din urmă în raport cu cel dintâi ca "preţ" al acestor foloase, fiind fără relevanţă dacă această conduită va fi adoptată imediat sau după un interval de timp în raport cu remiterea foloaselor. Cu alte cuvinte, persoana care remite foloasele necuvenite o face în considerarea unui interes propriu, actual sau viitor, iar nu dezinteresat (în acest sens s-a pronunţat decizia penală nr. 1 din 06 ianuarie 2014 de către Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Completul de 5 judecători).

Deşi s-a afirmat acest lucru în sentinţa penală apelată, relaţiile dintre inculpaţi nu au fost unele apropiate de prietenie, ci s-au grefat pe funcţia de conducere ocupată de inculpată în cadrul unităţii de Parchet.

Prin urmare, scopul urmărit prin pretinderea, respectiv promisiunea primirii foloaselor necuvenite ce fac obiectul analizei, a fost realizat, iar acestea au avut un caracter oneros, valoarea lucrării atribuite inculpatului A. fiind în cuantum de 390.290 RON.

Or, în cazul infracţiunii de luare de mită, făptuitorul ştie că banii sau foloasele pretinse sunt necuvenite (contractul nefiind încheiat în lipsa diligenţelor depuse de inculpată) şi au drept scop îndeplinirea de către el a unui act privitor la îndatoririle sale de serviciu.

În speţă, este cert faptul că foloasele necuvenite au fost pretinse în favoarea, în mod direct a inculpatului A. şi indirect, a inculpatei B., cei doi fiind concubini de 19 ani, locuind împreună şi având relaţii specifice căsătoriei, inculpatul E. fiind conştient că, de conduita sa în raport cu aceasta, depindea rezolvarea problemei sale cu T., în condiţiile în care soluţionarea cu celeritate a plângerii penale depuse împotriva acestuia şi luarea măsurilor necesare pentru aplicarea măsurilor asigurătorii ţinea exclusiv de atribuţiile inculpatei, prim procuror, la acel moment, la unitatea de Parchet la care depusese plângerea penală.

În egală măsură, inculpata, a pretins aceste foloase necuvenite, conştientă la rândul său că în schimbul acestora, trebuie să acţioneze în sensul dorit de către inculpatul E., făcând în acest sens uz de prerogativele funcţiei de prim-procuror.

Faţă de cele arătate, sunt neîntemeiate susţinerile intimatului E. iterate în notele depuse în dosarul de apel în sensul că inculpata B. nu i-a promis şi nici nu l-a lăsat să înţeleagă că-l va favoriza în soluţionarea Dosarului nr. x/P/2013 în schimbul sprijinului pe care urma să i-l acorde pentru câştigarea licitaţiei de către A. De altfel, o promisiune expresă în acest sens nici nu era necesară, fiecare dintre părţile convenţiei de corupţie fiind conştientă de rolul său, şi acţionând în sensul angajamentelor luate de fiecare dintre aceştia.

Nu în ultimul rând, se constată că instanţa de fond a reţinut, în mod eronat, că la data săvârşirii infracţiunii, "legea arăta că folosul trebuia primit sau acceptat pentru sine". În literatura de specialitate, s-a stabilit în mod expres că folosul nelegal poate fi dobândit şi pentru altul (O. Loghin, A. Filipaş - Drept penal român - Partea specială, Casa de editură şi presă "Şansa" SRL, 1992).

De altfel, completarea textului de lege care incriminează în prezent infracţiunea de luare de mită prin adăugarea menţiunii "pentru sine sau pentru altul" nu are semnificaţia lărgirii sferei actelor sancţionate penal, ci clarificării manierei de interpretare şi aplicare a dispoziţiei legale, nefiind diferenţe sub aspectul condiţiilor de tipicitate obiectivă a infracţiunii reglementate în C. pen. anterior şi C. pen. actual.

În consecinţă, instanţa de apel, în opinie majoritară, constată întrunite, în sarcina inculpatei B., elementele constitutive ale infracţiunii de luare de mită în modalitatea pretinderii de foloase necuvenite, în sensul solicitării adresate inculpatului E. de a-i facilita obţinerea lucrării de construcţie de către inculpatul A., concubinul inculpatei.

De altfel, această modalitate nu implică, pentru realizarea condiţiilor de tipicitate, şi obţinerea folosului pretins.

Corelativ, în sarcina inculpatului E., sunt îndeplinite elementele constitutive ale infracţiunii de dare de mită, din probele expuse anterior, rezultând că inculpatul s-a angajat faţă de B. că va efectua demersuri în vederea obţinerii lucrării de construcţie de către A.

Elementul material al infracţiunii de dare de mită s-a realizat, în speţă, în modalitatea promisiunii.

Astfel, promisiunea constă în angajamentul pe care şi-l ia mituitorul de a da bani/foloase mituitului, dacă acesta acceptă să efectueze sau efectuează un anumit act.

Pentru îndeplinirea condiţiilor de tipicitate ale infracţiunii de dare de mită nu se cere însă ca inculpatul să fi realizat efectiv o astfel de intervenţie.

În jurisprudenţa şi literatura de specialitate s-a apreciat că elementul material al infracţiunilor de luare şi dare de mită poate avea ca obiect fie efectuarea unui act licit, atunci când e vorba de îndeplinirea unui act privitor la îndatoririle de serviciu ale unui funcţionar, fie efectuarea unor acte ilicite, atunci când e vorba de neîndeplinirea sau întârzierea îndeplinirii unui act privitor la îndatoririle de serviciu ori de întârziere a unui act contrar îndatoririlor de serviciu. Prin urmare, este irelevant dacă actul solicitat funcţionarului este legal sau ilegal, ambele situaţii fiind acoperite de textul de incriminare.

În cauză, este evident, că actele solicitate şi ulterior efectuate de inculpata B. sunt în sfera atribuţiilor de serviciu ale acesteia.

Totodată, este îndeplinită şi cerinţa esenţială ataşată laturii obiective, relativ la scopul îndeplinirii actelor privitoare la îndatoririle de serviciu ale inculpatei, aspect detaliat anterior în considerentele prezentei decizii.

Sub aspectul laturii subiective, instanţa de control judiciar apreciază că aceasta îmbracă forma intenţiei directe, în cazul ambilor inculpaţi.

Faţă de cele arătate, Înalta Curte, în opinie majoritară, va dispune condamnarea inculpatei B. pentru comiterea infracţiunii de luare de mită prev. de art. 254 alin. (1) şi (2) C. pen. anterior cu aplicarea art. 7 alin. (1) din Legea nr. 78/2000, respectiv condamnarea inculpatului E. pentru săvârşirea infracţiunii de dare de mită prev. de art. 255 alin. (1) C. pen. anterior cu aplicarea art. 7 alin. (2) din Legea nr. 78/2000.

Referitor la acuzaţia privind remiterea de către inculpatul E., respectiv primirea de către inculpata B. a unei pungi cu produse alimentare, Înalta Curte o apreciază ca nefondată.

Pentru stabilirea caracterului de retribuţie al foloaselor necuvenite, se cere ca între actul privitor la atribuţiile de serviciu şi folosul pretins să fie o oarecare proporţie. În cazul în care între actul pretins de la funcţionar şi plata ilicită există o mare diferenţă de valoare sau importanţă nu se poate reţine infracţiunea de luare de mită.

Or, prejudiciul reclamat prin plângerea formulată de inculpatul E. din Dosarul penal nr. x/P/2013 era de 2.864.741 RON, într-o vădită disproporţie cu valoarea produselor aflate în punga remisă la data de 26 august 2013. De altfel, aşa cum s-a reţinut şi în considerentele hotărârii apelate, în cadrul întâlnirilor dintre cei doi inculpaţi, aceştia obişnuiau să consume dulciuri şi băuturi energizante.

Faţă de cele arătate, în baza art. 421 pct. 2 lit. a) C. proc. pen., Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie va admite apelul declarat de Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Direcţia Naţională Anticorupţie, Serviciul Teritorial Alba Iulia, va desfiinţa în parte, sentinţa penală nr. 1 din 4 ianuarie 2016 pronunţată de Curtea de Apel Alba-Iulia, secţia penală, şi, rejudecând, va dispune, în majoritate, condamnarea inculpatei B. la o pedeapsă de 3 ani închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de luare de mită prevăzută de art. 254 alin. (1) şi (2) C. pen. anterior cu aplicarea art. 7 alin. (1) din Legea nr. 78/2000 (nemodificată) şi art. 5 C. pen.

De asemenea, va dispune, în unanimitate, condamnarea inculpatului A. la o pedeapsă de 2 ani închisoare pentru comiterea infracţiunii de trafic de influenţă prevăzută de art. 257 alin. (1) C. pen. anterior cu aplicarea art. 5 C. pen.

Totodată, va dispune, în majoritate, condamnarea inculpatului E. la o pedeapsă de 6 luni închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de dare de mită prevăzută art. 255 alin. (1) C. pen. anterior cu aplicarea art. 7 alin. (2) din Legea nr. 78/2000 (nemodificată) şi art. 5 C. pen.

În ceea ce priveşte individualizarea judiciară a pedepselor, instanţa de control judiciar are în vedere criteriile prevăzute în art. 72 C. pen. anterior, respectiv gradul de pericol social concret al faptelor săvârşite, persoana inculpaţilor şi împrejurările în care au fost comise faptele, apreciind că se impune aplicarea în favoarea inculpaţilor a unor pedepse egale cu minimul special prevăzut de lege.

În acest context, Înalta Curte apreciază că legea penală mai favorabilă în cauză este C. pen. anterior, care prevede limite minime mai reduse pentru infracţiunile pentru care urmează a se dispune condamnarea inculpaţilor B. (3 ani închisoare, faţă de limita de 4 ani închisoare conform legii în vigoare) şi E. (6 luni închisoare, faţă de limita actuală de 2 ani închisoare). Deşi în cazul inculpatului A., limita minimă a pedepsei aplicabilă pentru infracţiunea de trafic de influenţă este aceeaşi, atât în vechea, cât şi în actuala reglementare penală, respectiv 2 ani închisoare, criteriul limitei de pedeapsă neputând fi avut în vedere, totuşi, în considerarea modalităţii de executare a pedepsei ce urmează a fi aplicată în cauză, legea penală mai favorabilă în ceea ce-l priveşte şi pe acest inculpat este tot C. pen. anterior.

Revenind la individualizarea pedepselor aplicate în cauză, instanţa de apel apreciază că pedeapsa aplicată infractorului are ca scop reeducarea sa şi prevenirea de noi infracţiuni, deci ea trebuie să fie adaptată, individualizată persoanei căreia îi este destinată. Aceeaşi pedeapsă, identică ca gen şi cuantum, nu produce aceleaşi efecte asupra tuturor infractorilor cărora le este aplicată. Din aceste motive, pedeapsa trebuie să fie adaptată faţă de fiecare infractor.

Astfel, în opera de individualizare judiciară, pedeapsa trebuie să fie adecvată şi proporţională faţă de fiecare infractor, în raport cu trăsăturile sale specifice, cu periculozitatea sa pentru ordinea publică şi cu orice alte elemente de natură să caracterizeze personalitatea sa.

Ceea ce trebuie subliniat, este faptul că, cu cât adaptarea pedepsei este mai adecvată, cu atât sunt create condiţii mai corespunzătoare pentru a se realiza scopul pedepsei.

Pe cale de consecinţă, pedeapsa trebuie adecvată nu numai în raport cu fapta săvârşită, care rămâne totuşi în centul procesului de individualizare, dar şi cu periculozitatea infractorului, cu gradul său de moralitate şi cu şansa de reeducare pe care o prezintă.

Aplicând aceste consideraţii teoretice la speţa pendinte, Înalta Curte apreciază că o pedeapsă în cuantum de 3 ani închisoare ce va fi aplicată inculpatei B. satisface cerinţele unei juste individualizări în raport de gravitatea faptei comise, calitatea în care aceasta a comis infracţiunea şi urmările produse prin activitatea infracţională. În acest context, se reţine că fapta săvârşită de inculpată a afectat nu numai reputaţia sa de magistrat, dar şi a întregului corp de magistraţi, a sistemului judiciar în ansamblul său, în condiţiile în care calităţile personale, imaginea şi conduita magistratului afectează pe cele ale sistemului judiciar în ansamblul lor, şi în consecinţă şi încrederea publicului în acesta. Pe de altă parte, conduita ulterioară comiterii faptei adoptată de inculpată care s-a prezentat la orice chemare a organelor judiciare, dar şi împrejurările concrete ale comiterii infracţiunii de luare de mită şi scopul urmărit, respectiv obţinerea unei lucrări de construcţie la biserica din localitate pentru concubinul său justifică aplicarea unei pedepse într-un cuantum aflat la limita minimă prevăzută de lege.

În ceea ce-l priveşte pe inculpatul A., instanţa de apel are în vedere, pe de o parte, gravitatea faptei comise, care discretizează şi aduce grave prejudicii sistemului judiciar, prin insinuarea ideii că justiţia se poate realiza şi prin remiterea unor foloase necuvenite, inculpatul profitând de relaţia de concubinaj pe care o avea cu conducătorul unităţii de Parchet din localitate, relaţie de notorietate în comunitatea locală şi, pe de altă parte, comportamentul procesual al inculpatului, care s-a prezentat la organele judiciare, iniţial adoptând o atitudine parţial sinceră, dar şi natura foloaselor pretinse şi primite. În aceste coordonate, va aplica inculpatului o pedeapsă în cuantum de 2 ani închisoare, aflată la limita minimă prevăzută de textul de incriminare.

Referitor la inculpatul E., nu poate fi ignorat comportamentul său, incriminat distinct de legea penală, care urmărea, în calitate de parte civilă, recuperarea unui pretins prejudiciu produs de asociatul său în cadul unor relaţii comerciale, prin coruperea funcţionarului public însărcinat cu soluţionarea cauzei penale. Deşi mituitorul era sancţionat în reglementarea penală anterioară cu o pedeapsă mai blândă decât funcţionarul corupt, concluzie determinată de limita minimă prevăzută de lege, fapta săvârşită de inculpat prezintă un grad ridicat de pericol social. Însă, raportat la conduită bună a inculpatului anterior comiterii faptei, dar şi comportamentul procesual adoptat ulterior acesteia prin prezentarea la termenele stabilite în cauză în toate fazele procesului penal, se impune aplicarea unei pedepse egale cu minimul special prevăzut de lege.

Cu privire la pedepsele accesorii şi complementare, potrivit art. 12 din Legea nr. 187/2012, în cazul succesiunii de legi penale intervenite până la rămânerea definitivă a hotărârii de condamnare, acestea se aplică potrivit legii care a fost identificată ca lege mai favorabilă în raport cu infracţiunea comisă.

Astfel, în baza art. 71 C. pen. anterior, instanţa urmează a interzice fiecăruia dintre cei trei inculpaţi, ca pedeapsă accesorie, exerciţiul drepturilor prevăzute de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a şi lit. b) C. pen. anterior.

Raportat la dispoziţiile art. 71 C. pen. anterior, dar şi la considerentele Deciziei pronunţate în interesul legii nr. LXXIV/2007, Înalta Curte apreciază că natura faptelor săvârşite şi ansamblul circumstanţelor personale ale inculpaţilor duc la concluzia existenţei unei nedemnităţi în exercitarea drepturilor de natură electorală, prevăzute de art. 64 lit. a) teza a II-a şi lit. b) C. pen. anterior, respectiv, dreptul de a fi ales în autorităţile publice sau în funcţii elective publice şi dreptul de a ocupa o funcţie implicând exerciţiul autorităţii de stat - activităţi ce presupun responsabilitatea civică, încrederea publică sau exerciţiul autorităţii - motiv pentru care exerciţiul acestora va fi interzis pe perioada executării pedepsei. Faţă de aceste dispoziţii şi, analizând circumstanţele concrete ale prezentei cauze, în speţă nu se impune interzicerea dreptului de a alege prevăzut de dispoziţiile art. 64 lit. a) teza I C. pen. anterior.

Referitor la pedeapsa complementară, se constată că aplicarea acesteia este obligatorie potrivit art. 254 C. pen. anterior, astfel că instanţa de apel urmează a dispune, faţă de inculpata B., interzicerea exercitării drepturilor prevăzute de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a şi lit. b) C. pen. anterior, pe o durată de 3 ani, ca pedeapsă complementară, pentru săvârşirea infracţiunii de luare de mită, conform art. 65 alin. (1)-(3) C. pen. anterior.

În cazul inculpatului A., deşi legea penală nu prevede obligativitatea aplicării pedepsei complementare pentru infracţiunea de trafic de influenţă, instanţa apreciază că aceasta este necesară în raport de natura şi gravitatea infracţiunii săvârşite, împrejurările cauzei şi persoana inculpatului. Astfel, în baza art. 65 alin. (1) C. pen. anterior, urmează să interzică inculpatului exercitarea drepturilor prevăzute de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a şi lit. b) C. pen. anterior, pe o perioadă de 2 ani, ca pedeapsă complementară, pentru săvârşirea infracţiunii de trafic de influenţă.

În ceea ce priveşte modalitatea de executare a pedepselor, Înalta Curte apreciază că, în cauză, nu se justifică aplicarea unor pedepse cu executare în regim de detenţie.

Condiţia esenţială pentru suspendarea executării pedepsei este aptitudinea subiectivă a infractorului de a se îndrepta prin autoeducare, adică prin eforturi constante făcute sub ameninţarea pedepsei la care a fost condamnat. Îndeplinirea acestei condiţii se deduce dintr-un complex de date, situaţii şi însuşiri personale, care îndreptăţesc aprecierea că reeducarea poate fi realizată chiar fără executarea sancţiunii aplicate. Gravitatea faptei, conduita anterioară şi persoana infractorului sunt elemente care pot forma convingerea instanţei că pentru realizarea scopului pedepsei executarea efectivă a acesteia nu este necesară.

În contextul celor menţionate anterior, instanţa de apel apreciază că persoana inculpaţilor B. şi A. şi comportamentul acestora după comiterea faptelor justifică aplicarea unor pedepse cu suspendarea executării sub supraveghere, iar pronunţarea prezentei condamnări constituie un avertisment pentru fiecare dintre aceştia şi nu vor mai săvârşi alte infracţiuni, chiar fără executarea pedepsei. Fiind îndeplinite şi celelalte condiţii prevăzute de art. 861 alin. (1) C. pen. anterior privind cuantumul pedepsei (sub limita de 4 ani închisoare) şi lipsa antecedentelor penale, Înalta Curte va dispune suspendarea sub supraveghere a executării pedepsei de 3 ani închisoare, aplicată inculpatei B., pe durata unui termen de încercare de 5 ani, stabilit conform art. 862 C. pen. anterior. De asemenea, în baza art. 861 C. pen. anterior, va dispune suspendarea sub supraveghere a executării pedepsei de 2 ani închisoare, aplicată inculpatului A., pe durata unui termen de încercare de 4 ani, stabilit conform art. 862 C. pen. anterior.

Totodată, în baza art. 863 alin. (1) C. pen. anterior, va dipsune ca, pe durata termenului de încercare, inculpata B. şi inculpatul A. să se supună mai multor măsuri de supraveghere, al căror caracter este obligatoriu conform legii, respectiv:

a) să se prezinte, la datele fixate, la Serviciul de probaţiune Harghita;

b) să anunţe, în prealabil, orice schimbare de domiciliu, reşedinţă sau locuinţă şi orice deplasare care depăşeşte 8 zile, precum şi întoarcerea;

c) să comunice şi să justifice schimbarea locului de muncă;

d) să comunice informaţii de natură a putea fi controlate mijloacele ei de existenţă.

În plus, va atrage atenţia inculpaţilor asupra dispoziţiilor art. 864 C. pen. anterior privind revocarea suspendării sub supraveghere a executării pedepsei, în cazul săvârşirii unei noi infracţiuni pe durata termenului de încercare.

Deopotrivă, raportat la persoana inculpatului E. şi comportamentul procesual adoptat de acesta, instanţa apreciază că scopul pedepsei poate fi atins chiar fără executarea acesteia. Fiind îndeplinite şi celelalte condiţii prevăzute de art. 81 alin. (1) C. pen. anterior, pedeapsa aplicată în cauză fiind sub limita de 3 ani închisoare, iar inculpatul nu este cunoscut cu antecedente penale, instanţa de apel urmează a dispune suspendarea condiţionată a executării pedepsei de 6 luni închisoare, aplicată inculpatului, pe durata unui termen de încercare de 2 ani şi 6 luni, stabilit conform art. 82 C. pen. anterior.

Totodată, va atrage atenţia inculpatului asupra dispoziţiilor art. 83 C. pen. anterior privind revocarea suspendării condiţionate a executării pedepsei, în cazul săvârşirii unei noi infracţiuni pe durata termenului de încercare.

Pe cale de consecinţă, având în vedere modalitatea de executare a pedepselor aplicate fiecăruia dintre inculpaţi, în baza art. art. 71 alin. (5) C. pen. anterior, va dispune şi suspendarea executării pedepsei accesorii pe durata suspendării sub supraveghere a executării pedepsei închisorii, în cazul inculpaţilor B. şi A., respectiv pe durata suspendării condiţionate a executării pedepsei, în cazul inculpatului E.

Întrucât în cauză inculpaţii B. şi A. au fost supuşi unor măsuri preventive privative de libertate, în baza art. 72 C. pen., urmează a se constata că inculpata B. a fost reţinută şi arestată preventiv în perioada 07 noiembrie 2013 - 31 ianuarie 2014, inclusiv, iar inculpatul A. a fost reţinut în perioada 07 noiembrie 2013 - 08 noiembrie 2013.

Pe de altă parte, având în vedere că martorul C. şi inculpatul A. au convenit asupra echivalentului în bani al bunurilor primite, inculpatul restituindu-i martorului o sumă de bani în acest sens, în cauză nu se mai impune confiscarea specială, conform dispoziţiilor art. 257 alin. (2) rap. la art. 256 alin. (2) C. pen. anterior.

În raport de soluţia de condamnare dispusă de instanţa de apel, în cauză se impune obligarea inculpaţilor la plata cheltuielilor judiciare avansate de stat necesare pentru efectuarea actelor de procedură, administrarea probelor şi orice alte cheltuieli ocazionate de desfăşurarea procesului penal, în faza urmăririi penale şi a judecăţii în fond.

Astfel, în baza art. 274 C. proc. pen., va dispune obligarea inculpaţilor B., A. şi E. la plata sumei de câte 15.000 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

De asemenea, în raport de considerentele expuse cu privire la primul motiv de apel, se impune schimbarea temeiului achitării inculpatei B., pentru infracţiunea de luare de mită, reţinut de prima instanţă în legătură cu denunţul formulat împotriva acesteia de familia lui C.

Ca urmare, în majoritate, în baza art. 396 alin. (5) C. proc. pen. rap. la art. 16 alin. (1) lit. c) C. proc. pen., o va achita pe inculpata B. pentru săvârşirea infracţiunii de luare de mită, prev. de art. 254 alin. (1) şi (2) C. pen. anterior, cu aplicarea art. 7 alin. (1) din Legea nr. 78/2000 (nemodificată) şi art. 5 C. pen. - denunţător C.

În final, va menţine celelalte dispoziţii ale sentinţei penale atacate, care nu contravin prezentei decizii.

Conform art. 275 alin. (3) C. proc. pen., cheltuielile judiciare ocazionate de judecarea apelului Parchetului vor rămâne în sarcina statului.

În baza art. 275 alin. (6) din acelaşi Cod, onorariul parţial cuvenit apărătorilor desemnaţi din oficiu pentru intimaţii inculpaţi B., A. şi E., în sumă de câte 120 RON se suportă din fondul Ministerului Justiţiei, iar onorariul cuvenit interpretului de limbă maghiară se vor plăti din fondul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie.

În consecinţă, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie,

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

În majoritate:

Admite apelul declarat de Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Direcţia Naţională Anticorupţie, Serviciul Teritorial Alba Iulia împotriva sentinţei penale nr. 1 din 4 ianuarie 2016 pronunţată de Curtea de Apel Alba-Iulia, secţia penală.

Desfiinţează, în parte, sentinţa apelată, şi rejudecând:

I. 1. În baza art. 254 alin. (1) şi (2) C. pen. anterior cu aplicarea art. 7 alin. (1) din Legea nr. 78/2000 (nemodificată) şi art. 5 C. pen., condamnă pe inculpata B la o pedeapsă de 3 ani închisoare şi 3 ani interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a şi lit. b) C. pen. anterior, ca pedeapsă complementară, pentru săvârşirea infracţiunii de luare de mită.

În baza art. 71 C. pen. anterior, interzice inculpatei, ca pedeapsă accesorie, exerciţiul drepturilor prevăzute de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a şi lit. b) C. pen. anterior.

În baza art. 861 C. pen. anterior, dispune suspendarea sub supraveghere a executării pedepsei de 3 ani închisoare, aplicată inculpatei, pe durata unui termen de încercare de 5 ani, stabilit conform art. 862 C. pen. anterior.

În baza art. 863 alin. (1) C. pen. anterior, pe durata termenului de încercare, inculpata B. trebuie să se supună următoarelor măsuri de supraveghere:

a) să se prezinte, la datele fixate, la Serviciul de probaţiune Harghita;

b) să anunţe, în prealabil, orice schimbare de domiciliu, reşedinţă sau locuinţă şi orice deplasare care depăşeşte 8 zile, precum şi întoarcerea;

c) să comunice şi să justifice schimbarea locului de muncă;

d) să comunice informaţii de natură a putea fi controlate mijloacele ei de existenţă.

Atrage atenţia inculpatei asupra dispoziţiilor art. 864 C. pen. anterior privind revocarea suspendării sub supraveghere a executării pedepsei, în cazul săvârşirii unei noi infracţiuni pe durata termenului de încercare.

În baza art. 71 alin. (5) C. pen. anterior, suspendă executarea pedepsei accesorii pe durata suspendării sub supraveghere a executării pedepsei închisorii.

Constată că inculpata a fost reţinută şi arestată preventiv în perioada 07.11.2013 - 31.01.2014, inclusiv.

2. În baza art. 396 alin. (5) C. proc. pen. rap. la art. 16 alin. (1) lit. c) C. proc. pen., achită pe aceeaşi inculpată pentru săvârşirea infracţiunii de luare de mită, prev. de art. 254 alin. (1) şi (2) C. pen. anterior, cu aplicarea art. 7 alin. (1) din Legea nr. 78/2000 (nemodificată) şi art. 5 C. pen. - denunţător C.

II. În temeiul art. 257 alin. (1) C. pen. anterior cu aplicarea art. 5 C. pen. condamnă pe inculpatul A., la pedeapsa de 2 ani închisoare şi 2 ani interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a şi lit. b) C. pen. anterior, ca pedeapsă complementară, pentru săvârşirea infracţiunii de trafic de influenţă.

În baza art. 71 C. pen. anterior, interzice inculpatului, ca pedeapsă accesorie, exerciţiul drepturilor prevăzute de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a şi lit. b) C. pen. anterior.

În baza art. 861 C. pen. anterior, dispune suspendarea sub supraveghere a executării pedepsei de 2 ani închisoare, aplicată inculpatului, pe durata unui termen de încercare de 4 ani, stabilit conform art. 862 C. pen. anterior.

În baza art. 863 alin. (1) C. pen. anterior, pe durata termenului de încercare, inculpatul A. trebuie să se supună următoarelor măsuri de supraveghere:

a) să se prezinte, la datele fixate, la Serviciul de probaţiune Harghita;

b) să anunţe, în prealabil, orice schimbare de domiciliu, reşedinţă sau locuinţă şi orice deplasare care depăşeşte 8 zile, precum şi întoarcerea;

c) să comunice şi să justifice schimbarea locului de muncă;

d) să comunice informaţii de natură a putea fi controlate mijloacele lui de existenţă.

Atrage atenţia inculpatului asupra dispoziţiilor art. 864 C. pen. anterior privind revocarea suspendării sub supraveghere a executării pedepsei, în cazul săvârşirii unei noi infracţiuni pe durata termenului de încercare.

În baza art. 71 alin. (5) C. pen. anterior, suspendă executarea pedepsei accesorii pe durata suspendării sub supraveghere a executării pedepsei închisorii.

Constată că inculpatul a fost reţinut în perioada 07 noiembrie 2013 - 08 noiembrie 2013.

III. În baza art. 255 alin. (1) C. pen. anterior cu aplicarea art. 7 alin. (2) din Legea nr. 78/2000 (nemodificată) şi art. 5 C. pen., condamnă pe inculpatul E., la pedeapsa de 6 luni închisoare, pentru săvârşirea infracţiunii de dare de mită.

În baza art. 71 C. pen. anterior, interzice inculpatului, ca pedeapsă accesorie, exerciţiul drepturilor prevăzute de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a şi lit. b) C. pen. anterior.

În baza art. 81 C. pen. anterior, dispune suspendarea condiţionată a executării pedepsei de 6 luni închisoare, aplicată inculpatului, pe durata unui termen de încercare de 2 ani şi 6 luni, stabilit conform art. 82 C. pen. anterior.

Atrage atenţia inculpatului asupra dispoziţiilor art. 83 C. pen. anterior privind revocarea suspendării condiţionate a executării pedepsei, în cazul săvârşirii unei noi infracţiuni pe durata termenului de încercare.

În baza art. 71 alin. (5) C. pen. anterior, suspendă executarea pedepsei accesorii pe durata suspendării condiţionate a executării pedepsei închisorii.

Dispune obligarea inculpaţilor la plata sumei de câte 15.000 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

IV. Menţine celelalte dispoziţii ale hotărârii atacate, care nu contravin prezentei decizii.

Cheltuielile judiciare ocazionate de judecarea apelului parchetului rămân în sarcina statului.

Onorariul parţial cuvenit apărătorilor desemnaţi din oficiu pentru intimaţii inculpaţi B., A. şi E., în sumă de câte 120 RON, se suportă din fondul Ministerului Justiţiei.

Onorariul cuvenit interpretului de limbă maghiară se plătește din fondul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 4 decembrie 2017.

I. În opinie separată, consider că soluția de achitare dispusă față de inculpații B. și E. sub aspectul săvârșirii infracțiunilor corelative de luare de mită, respectiv, dare de mită, este temeinică, însă pentru argumente distincte de cele reținute prin sentința apelată, astfel cum vor fi expuse în cele ce urmează.

În sarcina inculpatei B. s-a reținut, în opinie majoritară, infracţiunea de luare de mită comisă în modalitatea pretinderii de foloase necuvenite, în sensul solicitării adresate lui E. de a-i facilita concubinului inculpatei, A., obţinerea lucrării de construcţie ce a făcut obiectul contractului de execuţie nr. x/2013 încheiat între Parohia Romano Catolică şi Întreprinderea Individuală A., datat 29 iulie 2013, în scopul favorizării lui E. în soluţionarea Dosarului penal nr. x/P/2013 al Parchetului de pe lângă Judecătoria Gheorgheni.

În mod corelativ, în sarcina inculpatului E. s-a reținut comiterea infracțiunii de dare de mită, în modalitatea promisiunii de foloase necuvenite, în sensul angajamentului luat față de inculpată (prim-procuror la data faptei) de a face demersuri pe lângă reprezentanții Parohiei, în vederea obținerii lucrării de construcţie de către A., în scopul anterior precizat.

Sub aspectul realizării conținutului tipic al infracțiunii de luare de mită în ipoteza în care, anterior intrării în vigoare a noului C. pen., "prețul" convenției de corupție putea fi reprezentat de un folos destinat nu funcționarului însuși, ci altei persoane, achiesez integral la argumentele de principiu dezvoltate în opinie majoritară. Sensul termenului "indirect" regăsit în cuprinsul dispozițiilor art. 254 C. pen. din 1969 include toate situațiile în care pretinderea, primirea sau acceptarea de foloase se realizează prin intermediul altor persoane decât funcționarul făptuitor, esențial fiind a se stabili dacă, dincolo de aparențe, acele foloase au, în realitate, caracterul de contraechivalent al prestației celui din urmă.

Probatoriul administrat în cauză a demonstrat că între inculpații B. și A. a existat o relație îndelungată și statornică de concubinaj, pe fondul căreia cei doi locuiau și se gospodăreau împreună. Din această perspectivă, obținerea unor foloase patrimoniale directe de către A. avea ca efect realizarea, în mod indirect, a unor avantaje de aceeași natură și de către inculpată.

În dezacord cu opinia majoritară, consider, însă, că, în speță, nu s-a demonstrat, dincolo de orice îndoială rezonabilă, existența a două elemente esențiale pentru a se reține existența infracțiunilor de luare de mită și dare de mită, respectiv:

a) - echivalența între demersurile promise de E. și folosul propriu-zis, reprezentat de încheierea contractului de execuție nr. x/2013;

b) - caracterul necuvenit al acestui din urmă folos.

a) Cu privire la măsura în care demersurile promise de E. au reprezentat un folos, în sensul normelor de incriminare

O convenție de corupție sub forma mitei implică, prin ipoteză, capacitatea fiecăruia dintre cei care "tranzacționează" de a asigura, în mod efectiv, executarea propriei "obligații" asumate în cadrul înțelegerii ilicite.

În cazul luării de mită, aceasta înseamnă că funcționarul corupt trebuie să aibă posibilitatea de a adopta conduita lipsită de probitate la care s-a angajat, adică să aibă atribuții de serviciu în legătură cu actul determinat, a cărui îndeplinire sau neîndeplinire este urmărită de mituitor. Faptul că, pentru existența infracțiunii, este irelevant în ce măsură făptuitorul a realizat în fapt, ulterior, actul de serviciu în modalitatea dorită, nu înlătură însă cerința existenței, la data comiterii faptei, a unor atribuții de serviciu concrete în legătură cu îndeplinirea acelui act, numai în această ipoteză fiind întrunite cerințele de tipicitate ale infracțiunii.

În mod corelativ, în cazul dării de mită, cel care promite sau oferă folosul trebuie să aibă posibilitatea de a-l asigura în mod efectiv, fie direct (personal), fie indirect (prin intermediul unor terțe persoane). Și în acest caz, deși infracțiunea de dare de mită va exista indiferent dacă, ulterior formulării promisiunii sau ofertei, folosul a fost sau nu remis, este însă necesar ca asigurarea folosului să fie posibilă, la data consumării faptei, prin însăși voința mituitorului. Prestația la care acesta din urmă se obligă este aceea de a pune la dispoziția funcționarului un folos patrimonial determinat, prin ipoteză aflat, așadar, în sfera bunurilor sau valorilor de care poate dispune, iar nu de a depune diligențe în vederea eventualei influențări a unor terți să remită acel folos.

Aceasta deoarece rațiunea principală a convenției ilicite de tipul mitei este obținerea, de către ambele părți, a unui "câștig" efectiv, derivat din prestația la care se obligă fiecare. Din perspectiva funcționarului, acest "câștig" este materializat, întotdeauna, în obținerea concretă a unui folos patrimonial, iar din cea a mituitorului - în realizarea actului de serviciu în modalitatea considerată benefică satisfacerii intereselor sale.

Atunci când folosul promis sau ofertat de mituitor constă în sume de bani sau bunuri aflate în posesia mituitorului - situații majoritare, de altfel, în jurisprudență - nu se ridică probleme deosebite din perspectiva determinării tipicității infracțiunii de dare de mită.

Situația este însă distinctă atunci când folosul promis sau oferit poate fi asigurat exclusiv prin intermediul unui terț (de exemplu, încheierea unui contract, prestarea unor servicii). În această ipoteză, cel care orientează folosul spre funcționarul corupt/coruptibil este mituitorul, prin propria sa voință, ceea ce înseamnă că acesta din urmă are puterea reală de a controla faptic sau de a influența determinant plătitorul folosului, numai astfel promisiunea sau oferta având caracter efectiv și, prin urmare, decisiv pentru inițierea sau perfectarea convenției ilicite.

Deși neprevăzută expres de norma de incriminare, o atare particularitate a "folosului" tranzacționat de părțile convenției de corupție rezultă în mod implicit, dar evident, din interpretarea gramaticală și logică a dispozițiilor art. 290 C. pen.

Elementul material al dării de mită cunoaște trei variante alternative - promisiunea, oferirea sau darea - fiecare dintre acestea având însă un obiect comun, respectiv suma de bani sau foloasele patrimoniale concret tranzacționate. Aceasta înseamnă că, indiferent dacă verbum regens îmbracă forma promisiunii sau ofertei, pentru existența infracțiunii de dare de mită este esențial ca fiecare dintre aceste variante alternative să se raporteze la un folos ce poate fi, în final, dat funcționarului, adică remis sau asigurat efectiv, numai astfel subzistând rațiunea primară, ilicită, a convenției de tipul luare - dare de mită.

În situația în care obiectul promisiunii sau ofertei mituitorului este reprezentat nu de folosul pe care îl poate remite direct sau prin intermediul altei persoane, ci de asumarea unei conduite care ar putea influența un terț cu atribuții decizionale în asigurarea acelui folos, fapta sa va constitui infracțiunea de dare de mită numai în ipoteza în care s-ar demonstra că decidentul faptic este mituitorul, atribuțiile aparente ale terțului având un caracter pur formal.

În absența unei atare demonstrații, promisiunea făcută de mituitor funcționarului că va încerca să influențeze un terț - decident propriu-zis - pentru a-l determina să asigure un folos, chiar în schimbul realizării, de către funcționar, a unui anumit act privitor la îndatoririle sale de serviciu, nu realizează conținutul tipic al infracțiunii de dare de mită, ci, eventual, al unei alte infracțiuni de serviciu, în forma de participație a instigării, respectiv, autoratului.

A admite că noțiunii de "folos" regăsită în cuprinsul art. 289-290 C. pen. i se circumscrie și ipoteza în care obiectul promisiunii sau ofertei mituitorului îl constituie numai diligențele sale în vederea influențării unui terț pentru a remite folosul, cu incertitudinea inerentă lipsei de capacitate decizională reală, echivalează, în opinia mea, cu o interpretare extensivă a legii penale, în detrimentul inculpatului.

Or, subliniind exigențele art. 7 parag. 1 din Convenţia Europeană, Curtea Europeană a statuat că norma convențională "prevede, pe de altă parte, neaplicarea legii penale în mod extensiv în dezavantajul acuzatului, de exemplu prin analogie. Rezultă că legea trebuie să definească în mod clar infracţiunile şi sancţiunile care le pedepsesc"(…) "…în considerarea principiului generalităţii legilor, formularea acestora nu poate prezenta o precizie absolută. Una dintre tehnicile-tip de reglementare constă în recurgerea la unele categorii mai degrabă generale decât la liste exhaustive. (…) Interpretarea şi aplicarea acestor texte depind de practică. (…) Funcţia de decizie încredinţată instanţelor serveşte tocmai înlăturării îndoielilor ce ar putea rămâne în ceea ce priveşte interpretarea normelor, ţinându-se cont de evoluţia practicii cotidiene, cu condiţia ca rezultatul să fie coerent cu substanţa infracţiunii şi rezonabil de previzibil" (Hotărârea din data de 24 mai 2007 în "Cauza Dragotoniu şi Militaru-Pidhorni împotriva României").

Examinând cauza din această perspectivă argumentativă, în opinie separată, consider că probatoriul administrat în speță nu a demonstrat, cu certitudinea impusă de art. 103 alin. (2) C. proc. pen., că, în procesul de atribuire a lucrării de construcţie ce a făcut obiectul contractului nr. x/2013, decidentul real a fost inculpatul E., iar demersurile acestuia pe lângă preotul paroh Ş. au reprezentat factorul determinant pentru atribuirea lucrării către I.I. A., în absența căruia lucrarea nu ar fi fost atribuită celui din urmă.

Împrejurarea că, în raporturile Parohia Romano Catolică - I.I. "A.", preotul paroh a fost sau nu persoana a cărei autoritate era decisivă pentru atribuirea contractului este, în sine, insuficientă pentru existența infracțiunilor corelative de luare - dare de mită, câtă vreme nu s-a demonstrat, concomitent, că, în raporturile Ş. - E., cel dintâi nu s-a bucurat de o reală autonomie decizională, hotărârea aparținându-i, în realitate, inculpatului pretins mituitor. Or, aceste din urmă raporturi reprezentau baza și elementul esențial pentru a se reține că E. a promis inculpatei B. un "folos", constând în atribuirea contractului de lucrări nr. x/2013.

Declarațiile martorilor Ş., S., coroborate cu ansamblul înregistrărilor convorbirilor telefonice sau ambientale purtate în luna august 2013 între persoanele de interes în cauză, evidențiază, ca notă dominantă a raporturilor dintre E. și preotul paroh, condescendența reciprocă, grefată, cel puțin parțial, pe interese patrimoniale conjugate, a căror satisfacere în modalitatea cea mai avantajoasă a fost urmărită atât de preotul paroh (prin cointeresarea unui potent om de afaceri local în ridicarea fundației noului locaș de cult), cât și de către E. (pentru care, dincolo de semnificația creștinească a gestului, execuția fundației bisericii reprezenta, în mod evident, și o sursă sigură de obținere a unor beneficii patrimoniale, de vreme ce ea a fost parțial finanțată din fonduri publice).

În declarația dată în fața Înaltei Curți, martorul Ş. a admis, de altfel, interesul său în cooptarea inculpatului E. în structurile superioare ale bisericii, relatând că, în anul 2010, i s-a propus inculpatului să facă parte din consiliul parohial, dar el a refuzat întrucât era foarte ocupat și a "promis că ne va ajuta cu ce poate" (declarație din data de 25 noiembrie 2016, dosar apel).

În cazul particular al ridicării suprastructurii de lemn a lăcașului de cult - obiect al contractului nr. x/2013 - contribuția financiară proprie a lui E. la ridicarea fundației a constituit un argument important în consultarea acestuia și cu privire la persoana potrivită să execute suprastructura. În acest sens, atât Ş., cât și E. au admis constant că recomandarea celui din urmă a fost ca A. să execute lucrarea, date fiind specializarea și experiența sa în construirea acestui tip de structuri din lemn.

O atare poziție a inculpatului nu are, însă, semnificația unei conduite proprii încercării de influențare sau dirijare frauduloasă a deciziei parohiei de a atribui contractul către I.I. "A.", urmare a promisiunii asumate față de B. la data de 26 august 2013, de vreme ce astfel de recomandări au fost făcute și anterior datei critice, respectiv cu "o lună - două înainte de data licitației" (declarația martorului Ş. din data de 07 noiembrie 2013, menținută cu ocazia audierilor succesive în cursul judecății).

În plus, din declarațiile martorului Ş., cât și ale inculpatului E., rezultă că, pentru preotul-paroh, indiferent de atitudinea condescendentă adoptată față de inculpat, hotărârile privind ridicarea lăcașului de cult au avut o motivație preponderent pecuniară, elementul determinant fiind bonitatea societăților și prețul oferit de acestea, și numai în secundar, specializarea constructorului.

În acest sens, martorul Ş. a declarat constant că "I-am răspuns (nr. lui A.) că nu sunt supărat, dar că doresc ca banii enoriașilor să fie cheltuiți în mod transparent și chibzuit" (declarație dată în faza de urmărire penală, la data de 07 noiembrie 2013); "Eu nu am ținut ca inculpatul A. să efectueze lucrarea și aș dori să execute altcineva această lucrare. Aș fi dorit să participe mai mulți la licitație deoarece ar fi scăzut prețul și lucrarea nr-ar fi costat mai puțin" (declarație dată la Curtea de Apel Alba Iulia, la data de 27 februarie 2015); "Dacă eu aș fi putut să aleg firma care să execute lucrarea, aș fi ales firma condusă de SS. pentru că acesta avea bani și putea să suporte costul lucrării în roșu, dacă noi nu am fi avut suficienți bani (...)" (declarație dată la Curtea de Apel Târgu Mureș, la data de 18 aprilie 2014).

La rândul său, inculpatul E. a arătat că "Lucrarea (n.r. pentru ridicarea fundației bisericii) mi-a fost atribuită în anul 2013, luna mai și cred că a contat și faptul că o parte din lucrare a reprezentat donație din partea mea" (declarație dată la Curtea de Apel Târgu Mureș, la data de 21 februarie 2014).

Mijlocul de probă decisiv pentru stabilirea naturii reale a raporturilor dintre Ş. și E., îl constituie, însă, procesul verbal din data de 22 octombrie 2013, în cuprinsul căruia a fost redată convorbirea în mediu ambiental purtată, în biroul inculpatei, la data de 06 august 2013, pe de o parte, între B. și E. și, pe de altă parte, între E. și Ş.

Din examinarea procesului verbal de redare rezultă că, pe fondul întrebării adresate de inculpată "Ati vorbit cu preotul?", în evidentă legătură cu atribuirea lucrării de construcție, inculpatul E. s-a oferit să îl contacteze telefonic pe acesta din urmă, dialogul astfel inițiat fiind purtat pe difuzorul telefonului, perceput direct de către inculpată și interceptat ambiental. Discuțiile inițiale de tatonare dintre inculpatul A. și preotul-paroh au fost succedate de următorul dialog de interes purtat între cei doi:

- E.: Auzi, am vrut să-ți spun că acolo sus la capelă, azi noi terminăm de tot (...), dar se pare că numai marțea viitoare poate, că știi că trebuie să chemăm Autoritatea în Construcții, dacă (...)

(...) - Ş.: Mda, înțeleg, deci numai marți se poate (...)

- E.: Da. Ăăă... Ce este acolo la... nu se apucă cu CC. de structura de lemn?

- Ş.: Cu CC. stăm astfel, că CC. a făcut o ofertă de preț și au mai fost depuse încă două (...) din punctul de vedere al informării, și a lui CC. este mai mare cu 400 de milioane decât cealaltă ofertă de preț.

- E.: Cu cât ?

(...) - Ş.: Deci este o sumă uriașa și cealaltă este că ... că eu nu pot să fiu de acord cu asta, că această capelă .. .ca să se construiască, ăăă, ...ca să fie a noastră, că pentru asta avem... şi bani nu primim, ceea ce primim și aceea... Și ceea ce trebuie cumpărat... acum trebuie predat, cum avansează...și zic... că dacă se implică ...

(...) - E.: Dar ce decizie ați luat, că...ăăă...atunci cui îi dați lucrarea asta sau...

- Ş.: ...pentru că este și...și cu proiectanții și ne punem de acord...

(...) - Ş.: Deci încă nu s-a decis cine o va face.

- E.: Numai de aia întreb ca după aia să nu i-o dați cuiva care habar nu are de toată treaba aia. Deci a mai făcut așa ceva?

- Ş.: Nu, nu, nu facem așa ceva.

- E.: Dar ăștia care v-au dat ofertă de preț au mai făcut așa ceva? Au lucrare de referință sau ce au?

- Ş.: Una din ofertele de preț, aia a lui ..., el...celălalt este al.. (...) Și al treilea CC. Şi CC. a adus o altă ofertă de preț, va veni cu noua ofertă de preț. Nu cu cea veche...(...) proiectantul a spus că el cel care...dacă trebuie, mai și modifică, că sunt lucruri pe care CC. a vrut să le...le face...(...)

- E.: Nu, eu nu sunt...pe mine nu mă interesează toată treaba, stii... he, he, he!...(...) Eu așa te ajut cu tot ce pot, dar pe mine nu mă interesează, eu nu de aia întreb, eu numai de aia întreb ca cineva nu cumva să..(...) Deci ca cineva să nu o dea în bară, înțelegi.

- Ş.: Desigur, desigur (...) De-aia este... CC...

- E.: Deci eu consider că tot el ar trebui s-o așa...deci în opinia mea puteți să va înțelegeți și la preț cumva...

- Ş.: Păi eu ăăă...îți spun un exemplu, la școală...când am ajuns la execuție, au zis că...lucrarea, numai manopera costă...19 mii de RON.

(...) - Ş.: Și-mi pot imagina...lucruri necesare, când se ajunge la lucrări, atunci cu cât le face. Păi eu i-am spus, a venit și CC. aici și am vorbit, numai că eu nu am vrut să...Numai că eu nu pot să fac în așa fel ca să...dacă cere cu 200 de mii de RON mai mult pentru lucrări...atunci e normal că nu o fac...(...) Mulțumesc frumos pentru toate sfaturi și ajutor și Doamne ajută! Ne vedem..."

Dialogul anterior redat reprezintă unica probă directă, cu caracter obiectiv, necondiționat relevantă pentru caracterizarea relațiilor dintre inculpatul E. și preotul paroh. Ea demonstrează că, independent de natura sau amploarea pe care, în discuțiile private purtate cu inculpata, din rațiuni personale, inculpatul E. a atașat-o raporturilor sale cu preotul paroh, inculpatul nu avea, în realitate, nici superioritatea specifică unui decident faptic al lucrării și nici siguranța că sfaturile sale vor fi urmate. Sunt relevante, în acest sens, cele două încercări de a înlătura eventualele suspiciuni ale preotului pe durata convorbirii anterior redate, prin clamarea unui pretins dezinteres în stabilirea identității executantului și accentuarea, în schimb, a obligativității expertizei sale profesionale, în beneficiul lucrării.

În măsura în care inculpatul E. ar fi avut un ascendent consistent asupra preotului-paroh, aceste ezitări și încercări de disimulare a intenției sale reale ar fi fost complet inutile pentru atingerea finalității demersului întreprins.

În egală măsură, indiferent de preconcepțiile avute cu privire la raporturile dintre preot și inculpatul A., convorbirea analizată i-a permis inculpatei B. să observe ea însăși natura reală a acestora și să deceleze abordarea concret avută de cei doi interlocutori.

Plasarea acestui dialog la data de 6 august 2013, anterior și independent de activitatea din 26 august 2013, imputată ca element material al dării de mită, relevă, de asemenea, că interesul inculpatei B. de a beneficia de sprijinul coinculpatului în vederea obținerii, de către concubin, a lucrării de construcție, era, și el, anterior și independent de actul de serviciu ce a constituit scopul presupusei tranzacții ulterioare de corupție.

Relevant, în acest sens, este și procesul verbal din data de 26 august 2013, de redare a convorbirii telefonice purtate la data de 02 august 2013 între B. și A., din conținutul căruia rezultă că inculpata îl abordase pe E. încă de la acea dată, pentru a-i relata dificultățile ivite în relația dintre concubinul său și Parohia Romano-Catolică. B. I.: "Am să întârzii jumătate de oră... Pentru că trebuie să mă întâlnesc cu E ...(...) de altfel i-am povestit lui despre această chestie cu preotul, și îți spun..."

Tocmai de aceea, consider că probatoriul administrat nu demonstrează, cu certitudinea impusă de exigențele art. 103 alin. (2) C. proc. pen., că dialogul purtat între B. și E. la data de 26 august 2013, în biroul inculpatei, reprezintă expresia perfectării unei convenții de corupție, pe fondul căreia inculpata ar fi pretins, iar cel din urmă ar fi promis ca va facilita obținerea de către I.I. A. a lucrării ce a făcut obiectul contractului nr. x/2013, în scopul soluţionării favorabile a Dosarului penal nr. x/P/2013 al Parchetului de pe lângă Judecătoria Gheorgheni.

Relatările inculpatului E. la data critică de 26 august 2013, în care a pretins că ar fi discutat cu preotul pentru a accepta oferta lui A., constituie o reflectare subiectivă a unei întâlniri cu caracter întâmplător între inculpat și preotul Ş. ("Ieri m-am întâlnit cu el întâmplător"), a cărei semnificație a fost, chiar involuntar, exacerbată de inculpat, în scopul amplificării artificiale a influenței avute asupra preotului și captării, în contrapartidă, a bunăvoinței inculpatei-procuror, în vederea corectării și direcționării plângerii penale depuse de inculpat, în sensul dorit de acesta.

Activitatea din data de 26 august 2013 nu poate fi, însă, disociată de existența și conținutul obiectiv al contactelor directe avute de cei implicați încă din data de 06 august 2013, care, așa cum s-a demonstrat, permit caracterizarea raporturilor dintre A. și Ş. ca fiind marcate de condescendeță și interes pecuniar reciproc, însă nu relevă nicidecum lipsa de putere decizională reală a preotului paroh în gestionarea lucrărilor destinate bisericii.

În egală măsură, încercarea inculpatului E. de a da discuției întâmplătoare, avute cu preotul în ziua premergătoare, semnificația unei hotărâri luate de acesta, rămâne o opțiune personală a inculpatului, inerent subiectivă, care nu poate fi valorificată probator în detrimentul probelor cu caracter obiectiv anterior analizate.

b) Cu privire la caracterul necuvenit al contractului de execuție nr. x/2013

Existența infracțiunilor de luare-dare de mită reclamă, ca cerință de tipicitate, caracterul necuvenit al folosului pretins, promis sau oferit. Aceasta înseamnă că bunurile sau foloasele ce fac obiectul mitei nu îi revin în mod legitim funcționarului (atunci când fapta este comisă direct de acesta) sau terțului primitor (în ipoteza săvârșirii faptei în mod indirect), ci ele reprezintă contraechivalentul ilicit al conduitei profesionale pretinse funcționarului sau asumată de acesta.

În cazul în care folosul ilicit este asigurat de un terț plătitor către un terț beneficiar, subzistă cerința demonstrării caracterului său necuvenit, în sensul în care bunul, prestația sau serviciul sunt remise sau executate în considerarea exclusivă a voinței mituitorului ori, după caz, al mituitului și ca preț al conduitei acestuia din urmă.

În speță, achiesez la concluzia că, indiferent de modul în care s-a reflectat în scriptele întocmite de Parohia Romano-Catolică, decizia finală privind atribuirea lucrării ce a făcut obiectul contractului nr. x/2013 a fost luată în luna septembrie 2013, astfel că, raportat la acest reper temporal, interesul manifestat de către B., la data de 26 august 2013, pentru încheierea contractului, era unul de actualitate.

Consider însă că probatoriul este inapt a demonstra, cu certitudinea impusă de exigențele art. 103 alin. (2) C. proc. pen., că, în absența demersurilor întreprinse de E., contractul între Parohie și II A. nu s-ar fi încheiat în această modalitate.

Nu există vreun element faptic cert, care să demonstreze că atribuirea lucrării de construcție s-a realizat în mod fraudulos, cu încălcarea dispozițiilor legale, în detrimentul competitorilor ori al unității de cult, fiind necontestat, în schimb, că discuții și tratative pe marginea implicării lui A. în proiect au existat și anterior lunii august 2013, chiar dacă neconcretizate într-o înțelegere fermă și definitivă.

Declarațiile coroborate ale martorilor Ş., S., DD. relevă concordant interesul și implicarea anterioară a lui A. în realizarea proiectului noului așezământ de cult, precum și disponibilitatea sa de a pune la dispoziție propria expertiză profesională pentru ridicarea și finalizarea bisericii din lemn.

Aceste probe testimoniale necontestate, evaluate coroborat cu articolele postate pe pagina electronică a Parohiei la datele de 04 iulie 2013 și 08 iulie 2013, din care rezultă că, în acea perioadă, preotul Ş. optase pentru a-l prezenta public enoriașilor pe A. ca fiind viitorul executant al lucrării, relevă că, cel puțin la nivel de intenție, ridicarea suprastructurii bisericii urma a fi atribuită acestuia din urmă.

Factorul care a generat, ulterior, modificarea planului astfel creionat a fost alocarea de către Consiliul Județean Harghita, la data de 31 iulie 2013, a sumei de 80.000 RON cu titlu de sprijin financiar pentru ridicarea noii biserici.

Exigențele legale ce au însoțit alocarea fondurilor publice au impus beneficiarului lăcașului de cult transparentizarea procesului de atribuire, prin parcurgerea prealabilă a unei proceduri de achiziție (în modalitatea aparentă a cererii de ofertă), stabilirea unui criteriu pe baza căruia urma a fi declarat câștigătorul (prețul cel mai scăzut), reprezentanții parohiei procedând, în acest context, la solicitarea unor oferte de la alți potențiali constructori.

Pe de o parte, demersurile astfel întreprinse i-au permis preotului paroh Ş. să cunoască valoarea estimată a construcției, să evalueze cuantumul ofertei inițiale depuse de A. în comparație cu alte potențiale oferte și, în final, să declanșeze, în mod informal, negocieri cu toți ofertanții.

Pe de altă parte, aceste demersuri au avut ca efect întârzierea datei preconizate a începerii lucrărilor, spre nemulțumirea inculpatului A., care a încercat, într-o primă fază, să afle motivul întârzierii, iar, ulterior, a purtat discuții informale cu reprezentanții parohiei și și-a adaptat oferta într-o manieră care să îi permită câștigarea procedurii.

În acest sens, sunt relevante afirmațiile repetate, făcute tangențial de A. în discuțiile purtate cu C., la datele de 8 august 2013, 13 august 2013 și, respectiv, 14 august 2013, redate în procesele verbale de transcriere aferente: "(...) vor veni să încheiem contract sau dacă se mișcă mai repede preotul atunci de acolo îți primești banii ăștia", "...poate că mâine preotul îmi spune că e undă verde și virăm banii, să dea Domnul să fie așa. Că și aici ne putem aștepta la tot felul de nenorociri, așa lume este acum.", respectiv, "C., ți-am zis care este situația cu banii, și eu...nici eu nu am, înțelegi...De aia mă enervez, că și tac ca r...în iarbă, te rog frumos, la parohie. Și acum cu aia lucrăm, facem pentru grinzi, dar nu mai îndrăznesc să continui tată, că inventează ceva, altceva...".

Distinct de măsura în care demersurile parohiei s-au reflectat sau nu scriptic în mod corespunzător (aspect lipsit de relevanță particulară în raport de obiectul judecății), nu există, însă, probe care să susțină concluzia că încheierea contractului nr. x/2013, în sine, a fost urmarea exclusivă sau determinantă a demersurilor întreprinse de E. în virtutea convenției cu inculpata B. și a avut, drept urmare, un caracter necuvenit pentru beneficiar.

Legalitatea procedurii de atribuire sau raporturile inculpatului E. cu membrii comisiei de adjudecare nu au făcut obiectul urmăririi penale.

Probatoriul administrat pe parcursul celor două grade de jurisdicție nu a evidențiat, la rândul său, minime indicii că, în afara preotului paroh, ceilalți doi membri ai comisiei (în afara preotului) au avut un rol pur formal în procedură, iar inculpatul i-ar fi influențat, cel puțin indirect, în scopul atribuirii lucrării către I.I. A. În acest sens, se mențin pertinente observațiile anterioare, referitoare la natura reală a raporturilor dintre inculpat și preotul paroh, fiind superfluă reiterarea lor.

Martorii Ş., CC. și BB. au arătat, dimpotrivă, că decizia de atribuire a aparținut comisiei constituite la nivelul parohiei, că oferta declarată câștigătoare a avut valoarea cea mai mică și că nu au existat influențe sau presiuni din partea altor persoane.

Martorul DD., arhitect și participant la alegerea firmei câștigătoare în calitate de proiectant, a relatat, la rândul său, că "niciunul dintre membrii Consiliului Parohial, cu referire, mai ales, la martorul Ş. și S. - cei care s-au ocupat în principal, de această chestiune, nu au manifestat vreo preferință pentru una sau alta dintre oferte", solicitându-i, în schimb, opinia ca specialist cu privire la câștigătorul licitației. Martorul a relatat că a opinat în sensul efectuării lucrării de către inculpatul A., dată fiind, printre altele, experiența sa în lucrări de acest tip (declarația din data de 24 aprilie 2015, la Curtea de Apel Alba Iulia).

Or, declarațiile anterior analizate reprezintă mijloace de probă necontestate, ce reliefează concordant elemente faptice obiective privind condițiile în care s-a procedat la selectarea ofertei câștigătoare, ce a stat la baza încheierii contractului nr. x/2013. Înalta Curte nu a identificat date care să pună în discuție, în mod justificat, credibilitatea martorilor și să legitimeze eventuala înlăturare a depozițiilor lor.

În egală măsură, nu au fost administrate probe decisive în sens contrar, astfel că a valorifica juridic teza presupusei puteri decizionale faptice avute, în procesul de atribuire, de inculpatul E., ar echivala cu o interpretare speculativă a conținutului probelor, bazată pe prezumții, în detrimentul conținutului lor obiectiv neechivoc.

Pentru toate aceste considerente, am apreciat că "înțelegerea" dintre B. și E. din data de 26 august 2013 nu a avut ca obiect un "folos necuvenit", faptele comise de cei doi neîntrunind, sub aspect obiectiv, elementele de tipicitate specifice infracțiunilor prevăzute de art. 254 C. pen. din 1969, respectiv, art. 255 din același Cod. Prin urmare, soluţia de achitare dispusă prin sentinţa penală, în temeiul art. 396 alin. (5) rap. la art. 16 alin. (1) lit. b) C. proc. pen., este temeinică și se impunea a fi menținută.

II. În dezacord cu opinia majoritară, am considerat că temeiul soluţiei de achitare dispusă faţă de inculpata B., pentru săvârşirea infracţiunii prevăzute de art. 254 alin. (1) şi (2) C. pen. din 1969 cu aplic. art. 7 alin. (1) din Legea nr. 78/2000 (nemodificată) şi art. 5 C. pen. (denunţător C.), respectiv cel prevăzut de art. 16 alin. (1) lit. a) C. proc. pen., este legal și se impunea a fi menținut.

Din perspectiva informațiilor furnizate de probatoriul administrat, achiesez în totalitate la concluzia formulată în opinie majoritară. Ceea ce s-a demonstrat, în prezenta cauză, este implicarea activă a inculpatei B. în evenimentele ulterioare pretinderii şi primirii bunurilor de către A., în scopul precizat, nicidecum în demersurile de pretindere sau primire a acestora.

Conduita obiectivă imputată inculpatei prin actul de sesizare, subsumată verbum regens, a constat, însă, tocmai în acțiunea de a pretinde familiei lui C. bunuri, așadar, într-o conduită activă, manifestată indirect, dar explicit, anterior primirii lor efective. La această din urmă activitate trebuia să se raporteze și evaluarea probatoriului administrat, pentru a se constata, în principal, dacă acțiunea invocată de acuzare există ca manifestare în sfera realității obiective și, numai subsecvent, dacă ea întrunește elementele de tipicitate obiectivă sau dacă a fost săvârșită de cel acuzat.

Or, neexistând mijloace de probă din care să rezulte că inculpata a pretins, în mod indirect, prin intermediul concubinului său, foloase materiale de la denunţători, nu se decelează o bază faptică pentru a se reține însăși existența faptei de luare de mită, în materialitatea sa.

Impedimentul la exercitarea acțiunii penale prevăzut de art. 16 alin. (1) lit. a) C. proc. pen. devine incident tocmai în situațiile în care nu rezultă a se fi produs, în realitatea obiectivă, o intervenție sau o manifestare de tipul celei specifice elementului material al laturii obiective a infracțiunii analizate (în speță, acțiunea de pretindere).

Numai în ipoteza în care o atare manifestare are o existență obiectivă, demonstrată probator, urmează a se examina și întrunirea subsecventă a condițiilor prevăzute de lege pentru ca ea să constituie o infracțiune, a identității dintre persoana autorului și persoanei trimisă în judecată și, în fine, a poziției subiective a autorului față de faptă și urmările ei, în această ordine.

Prin urmare, incidența impedimentului prevăzut de art. 16 alin. (1) lit. c) C. proc. pen., reclamă întotdeauna stabilirea prealabilă a existenței unei modificări în realitatea obiectivă, aptă a se circumscrie tiparului obiectiv al infracțiunii pretinse. Neîndeplinirea oricăreia dintre aceste două cerințe atrage incidența unui temei legal distinct de stingere a acțiunii penale, respectiv fie cel prevăzut de art. 16 alin. (1) lit. a) fie, după caz, de art. 16 alin. (1) lit. b) C. proc. pen.

Problematica analizată nu are o finalitate practică în speța de față, dată fiind menținerea soluției de achitare, însă concluzia desprinsă din reevaluarea probatoriului în apel susține soluția dispusă sub acest aspect prin sentință, motiv pentru care am opinat că se impunea menținerea sa ca atare, inclusiv în privința temeiul legal al achitării.