Police Bribery and Abuse of Service: Scope of Constitutional Limitation on "Defective Performance" to Primary Legislation in Extraordinary Review

Deliberând asupra recursului în casaţie de faţă;

În baza actelor şi lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin sentinţa penală nr. 105 din 4 iulie 2016 a Tribunalului Vrancea s-a respins ca neîntemeiată cererea formulată de inculpatul A., de schimbare a încadrării juridice a faptei din infracţiunea de luare de mită prevăzută de art. 254 alin. (1) C. pen. 1969, cu referire la art. 7 lit. c) din Legea nr. 78/2000, modificată, în infracţiunea de primire de foloase necuvenite prevăzută de art. 256 alin. (1) C. pen. 1969. Pe de altă parte, s-a admis cererea formulată de același inculpat, de schimbare a încadrării juridice prin aplicarea art. 5 noul C. pen. şi, în consecinţă, în baza art. 386 C. proc. pen., s-a schimbat încadrarea juridică a faptelor, astfel:

- din infracţiunea de abuz în serviciu prevăzută de art. 297 noul C. pen., în infracţiunea de abuz în serviciu prevăzută de art. 248 C. pen. (1969);

- din infracţiunea de fals material în înscrisuri oficiale prevăzută de art. 320 alin. (1) şi (2) noul C. pen., în infracţiunea de fals material în înscrisuri oficiale prevăzută de art. 288 alin. (2) C. pen. (1969);

- din infracţiunea de luare de mită prevăzută de art. 289 alin. (1) noul C. pen., cu referire la art. 7 lit. c) din Legea nr. 78/2000, modificată, în infracţiunea de luare de mită prevăzută de art. 254 alin. (1) C. pen. (1969), cu referire la art. 7 lit. c) din Legea nr. 78/2000, modificată.

A fost condamnat inculpatul A. pentru săvârşirea infracţiunilor de:

- abuz în serviciu prevăzută de art. 248 C. pen. (1969), la pedeapsa de 3 (trei) ani închisoare;

- fals material în înscrisuri oficiale prevăzută de art. 288 alin. (2) C. pen. (1969), la pedeapsa de 2 ani şi 6 luni închisoare;

- luare de mită prevăzută de art. 254 alin. (1) C. pen. (1969), cu referire la art. 7 lit. c) din Legea nr. 78/2000, modificată, la 4 ani închisoare.

În baza art. 33 lit. a) - 34 lit. b) C. pen. (1969), s-a dispus ca inculpatul A. să execute pedeapsa cea mai grea, de 4 ani închisoare.

În baza art. 861 C. pen. (1969), s-a dispus suspendarea sub supraveghere a executării pedepsei aplicate inculpatului pe durata unui termen de încercare de 7 ani, stabilit în condiţiile art. 862 C. pen. (1969).

În temeiul art. 71 C. pen. (1969), s-a interzis inculpatului, pe durata executării pedepsei principale, exercitarea drepturilor prevăzute de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a şi b) C. pen. (1969), iar în temeiul art. 711 C. pen. (1969), pe durata suspendării executării pedepsei sub supraveghere, s-a suspendat și executarea pedepsei accesorii.

În conformitate cu dispoziţiile art. 863 C. pen. (1969), s-a pus în vedere inculpatului A. ca pe durata termenului de încercare să se supună următoarelor măsuri de supraveghere:

- să se prezinte la datele fixate la organul desemnat cu supravegherea;

- să anunţe în prealabil orice schimbare de domiciliu, reşedinţă sau locuinţă şi orice deplasare care depăşeşte 8 zile precum şi întoarcerea;

- să comunice şi să justifice schimbarea locului de muncă;

- să comunice informaţii de natură a putea controla mijloacele de existenţă.

De asemenea, în baza dispoziţiilor art. 863 alin. (3) C. pen. (1969), s-a impus inculpatului ca pe durata termenului de încercare să respecte următoarele obligaţii:

- să desfăşoare o activitate lucrativă;

- să urmeze un curs de învăţământ ori recalificare;

- să comunice informaţii de natură a putea controla mijloacele de existenţă;

- să nu schimbe domiciliu sau reşedinţa şi să nu depăşească limita teritorială a României, decât cu acordul organelor de supraveghere;

- să nu intre în legătură cu denunţătorul B. sau cu membrii familiei acestuia (soţie, copii).

S-a stabilite ca organ de supraveghere Serviciul de Probaţiune Vrancea.

S-a atras atenţia inculpatului asupra dispozițiilor art. 864 alin. (2) C. pen. (1969).

A fost anulat actul falsificat, respectiv raportul de sinteză din data de 20 decembrie 2013.

Totodată, s-a dispus confiscarea de la inculpatul A. a sumei de 600 RON.

S-a luat act că inculpatul A. a beneficiat de serviciile unor apărători aleşi.

În fine, a fost obligat inculpatul la plata către stat a sumei de 800 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare.

Pentru a hotărî astfel, instanţa de fond a reţinut următoarele:

Prin rechizitoriul nr. 669/P/2014 al Parchetului de pe lângă Tribunalul Vrancea s-a dispus trimiterea în judecată a inculpatului A. S-a reţinut prin actul de sesizare că inculpatul A., în calitate de agent de poliţie, organ de cercetare al poliţiei judiciare, la data de 20 decembrie 2013, în timp ce se afla în exercitarea atribuţiilor de serviciu şi efectuând controlul traficului rutier pe DN 2 D pe raza comunei Vidra, judeţul Vrancea, a oprit în trafic pe numitul B., ocazie cu care a întocmit un proces-verbal de constatare a unei infracţiuni de conducere pe drumurile publice a unui autovehicul neînmatriculat sau neînregistrat, iar ulterior nu a prezentat procesul-verbal spre a fi înregistrat în evidenţele Postului de Poliţie Vidra. În continuare, a falsificat raportul de sinteză din data de 20 decembrie 2013 întocmit la ieşirea din schimb, prin modificarea scrierii la rubricile "infractori prinşi în flagrant" şi "infracţiuni constatate în flagrant", în scopul săvârşirii infracţiunii de corupţie. Astfel, în cursul zilei de 21 decembrie 2013, a pretins şi primit de la B. suma de 600 RON, pretinzând, totodată, şi o cantitate de material lemnos, care nu i-a mai fost însă dată, în schimbul neîndeplinirii atribuţiilor de serviciu.

Cauza a fost înregistrată la Tribunalul Vrancea sub numărul 3282/91/2014 din 23 decembrie 2014, când potrivit dispoziţiilor art. 344 C. proc. pen., s-a acordat un termen de 30 de zile pentru a se formula în scris cereri şi excepţii cu privire la legalitatea administrării probelor şi a efectuării actelor de către organele de urmărire penală.

De asemenea, s-a comunicat inculpatului copia certificată după rechizitoriu.

Inculpatul şi-a valorificat drepturile prevăzute de art. 344 C. proc. pen., în sensul că a formulat cereri şi excepţii prin care a contestat legalitatea sesizării instanţei şi legalitatea administrării probelor şi efectuării actelor de către organul de urmărire penală.

Parchetul de pe lângă Tribunalul Vrancea, în răspunsul dat la cererile invocate de inculpat, a precizat că în cursul urmăririi penale au fost administrate probe în conformitate cu dispoziţiile art. 100 C. proc. pen., nu s-a procedat la înregistrarea audio-video a declaraţiilor de suspect sau inculpat şi martori, din cauza lipsei mijloacelor tehnice, inculpatul nu a formulat în cursul urmăririi penale cereri prin care să fi solicitat administrarea de probe şi, prin urmare, nu i s-a încălcat dreptul la apărare, nu s-a solicitat de către inculpat proba cu expertiza grafoscopică, iar celelalte aspecte invocate, s-au apreciat prin răspunsul dat, că nu pot fi supuse analizei în procedura de cameră preliminară, fiind chestiuni care vizează fondul cauzei.

Prin încheierea din data de 16 februarie 2015 a judecătorului de cameră preliminară au fost respinse ca neîntemeiate cererile formulate de inculpat, fiind admisă proba cu martori administrată în faza de urmărire penală, încheierea rămânând definitivă prin încheierea din 06 martie 2015 a judecătorului de cameră preliminară de la Curtea de Apel Galaţi.

După respingerea contestaţiei formulate de inculpat, Tribunalul Vrancea, prin încheierea din data de 30 martie 2015, în baza art. 342, art. 346 alin. (1) şi (2) C. proc. pen., cu referire la art. 36 alin. (1) lit. c) C. proc. pen., a constatat competența instanţei, legalitatea actului de sesizare, cât şi legalitatea probelor administrate şi a actelor înfăptuite de organul de urmărire penală.

S-a dispus începerea judecăţii, fixându-se termen la data de 27 aprilie 2015, cu citarea părţilor şi apărătorilor din oficiu.

A constatat prima instanță că, la urmărirea penală, în declaraţia dată în calitate de suspect, inculpatul A. nu a recunoscut acuzațiile ce i-au fost aduse de către denunţătorul B., iar în ceea ce priveşte raportul de sinteză, a susţinut că l-a întocmit colegul său, martorul C., negând că, ulterior, ar fi făcut modificări la acest act.

Ulterior, când a fost audiat în calitate de inculpat, acesta a susţinut că nu mai are de făcut declaraţii suplimentare, că îşi menţine declaraţiile date anterior, cu precizarea că solicită un termen rezonabil pentru a-şi exprima poziţia cu privire la încheierea unui acord de recunoaştere a vinovăţiei.

În cursul cercetării judecătoreşti inculpatul a avut aceeaşi poziţie ca la urmărirea penală, în sensul că nu a recunoscut faptele reţinute în sarcina sa.

În data de 15 mai 2014, B. a depus la Serviciul Judiciar Anticorupţie Vrancea un denunţ cu privire la săvârşirea infracţiunii de luare de mită de către inculpat. În sesizare acesta a menţionat că în jurul datei de 20-23 decembrie 2014, agentul de poliţie A., ajutor şef de post în cadrul Postului de Poliţie Vidra, i-a pretins suma de 600 RON şi o autoutilitară cu material lemnos ca să nu-i întocmească dosar penal pentru săvârşirea infracţiunii de conducere pe drumurile publice a unui autovehicul neînmatriculat sau neînregistrat. Referitor la această faptă, denunţătorul s-a prezentat iniţial la şeful Secţiei x de Poliţie Vidra, comisar-şef D., care i-a comunicat să se adreseze la I.P.J. Vrancea, Serviciul Anticorupţie, pentru a prezenta cele susţinute, lucru pe care B. l-a făcut, după cum s-a menţionat mai sus.

Denunţul depus la data de 15 mai 2014 a fost înaintat Parchetului de pe lângă Tribunalul Vrancea.

Din probele administrate atât la urmărirea penală, cât şi în cursul cercetării judecătoreşti, instanţa de fond a reţinut că, la data când se reţine comiterea faptelor, inculpatul A. ocupa funcţia de agent de poliţie şi ajutor al şefului de post în cadrul Postului de Poliţie Vidra - I.P.J. Vrancea şi conform fişei postului îndeplinea şi atribuţii de control al traficului rutier şi constatarea eventualelor încălcări ale legii circulaţiei pe drumurile publice. În acest sens, pe linia rutieră în grafic erau prevăzute posturile de poliţie, intervalul orar şi ora la care se efectua serviciul de control trafic cu aparatul radar pe DN2D pe raza comunei Vidra şi Valea Sării, serviciul fiind organizat în două schimburi, zilnic, inclusiv sâmbăta şi duminica, repartizarea fiecărui agent fiind făcută de către şeful de post, în funcţie de graficul serviciilor din cadrul fiecărei subunităţi arondate Secţiei x Poliţie Vidra.

În cadrul atribuţiilor de serviciu, la data de 20 decembrie 2013 inculpatul A. a efectuat controlul traficului rutier, acţionând cu aparatul radar pe DN2D, pe raza comunei Vidra, sat Tichiriş, în intervalul de timp 14:00 - 17:00, împreună cu agenţii de poliţie C. şi E. din cadrul Postului de Poliţie Paltin, în baza graficului întocmit de conducerea secţiei de poliţie.

Conform registrului radar din data de 20 decembrie 2013, schimbul 2, agentul de poliţie C. a acţionat ca operator radar, iar martora E. şi inculpatul A. au acţionat ca şi lucrători oprire.

La data respectivă, martorul denunţător B. s-a deplasat cu tractorul proprietate personală la pădure, comuna Vidra pentru a presta diferite activităţi, iar la întoarcere către domiciliu, în jurul orelor 16:00, datorită faptului că drumurile forestiere erau distruse din cauza precipitaţiilor abundente, a fost nevoit să parcurgă o distanţă de circa 500 m pe DN2D, pe raza satului Tichiriş, com Vidra, jud. Vrancea. Cu denunţătorul în tractor se mai afla şi martorul F., din com. Valea Sării, jud. Vrancea.

Inculpatul A., în exercitarea atribuţiilor de serviciu, a oprit pentru control tractorul condus de B., constatând că tractorul nu era înmatriculat sau înregistrat. În această situaţie, inculpatul A. a întocmit proces-verbal de comitere a infracţiunii de conducere pe drumurile publice a unui autovehicul neînmatriculat sau neînregistrat, act ce a fost semnat şi de către ceilalţi doi agenţi de poliţie, respectiv martorii C. şi E., precum şi de către martorul F., pasagerul din tractor, aspect ce rezultă din declaraţiile acestor martori.

În acelaşi timp, inculpatul l-a invitat pe tractorist, a doua zi, la sediul Postului de Poliţie Vidra pentru a prezenta permisul de conducere, întrucât acesta nu-l avea asupra sa. A doua zi, în jurul orelor 09:00, conform înţelegerii, B. l-a invitat pe inculpat la Postul de Poliţie Vidra, pentru a prezenta permisul de conducere, ocazie cu care i s-a comunicat că agentul de poliţie A. se află pe raza localităţii Burca, unde activează cu aparatul radar. Martorul denunţător s-a prezentat la locul indicat, unde s-a întâlnit cu inculpatul, care i-a cerut să se întoarcă la postul de poliţie şi să-l aştepte întrucât este ocupat şi va reveni la sediu în jurul orei 11:00. La orele 11:00, agentul de poliţie A. a revenit la post, unde era aşteptat de către B.

În discuţia purtată între cei doi, inculpatul a prezentat situaţia în care se afla B., apreciind-o ca fiind "gravă", în sensul că urma să i se întocmească dosar penal şi să i se reţină permisul de conducere pentru cercetări.

La rugămintea denunţătorului de a i se aplica doar o sancţiune constând în amendă, inculpatul a fost de acord să renunţe la predarea către secţia de poliţie a procesului-verbal de comitere a infracţiunii, cu condiţia ca denunţătorul să-i remită o sumă de bani, precizându-i că suma respectivă va fi împărţită în mod egal şi cu cei doi colegi, care au făcut parte din echipaj şi care au semnat procesul-verbal întocmit.

Astfel, inculpatul i-a pretins denunţătorului suma de 600 RON, pentru el şi colegii săi, precum şi o camionetă cu material lemnos, pentru sine. B. i-a dat pe loc. inculpatului suma de 600 RON ce a fost pretinsă, urmând ca după trecerea sărbătorilor de iarnă să-i transporte la locuinţa închiriată din com. Vidra, jud. Vrancea, cantitatea de material lemnos pretinsă.

Întrucât B. nu i-a mai adus inculpatului cantitatea de lemn pretinsă, acesta din urmă l-a oprit în trafic în repetate rânduri, reproşându-i că nu şi-a respectat promisiunea, spunându-i însă că, în condiţiile în care nu-i mai poate aduce materialul lemnos, să-i remită contravaloarea acestuia. În plus, lucrătorul de poliţie i-a mai spus denunţătorului că îi este dator cu suma de 100 RON, pretinzând că s-a deplasat cu autoturismul proprietate personală la domiciliul celorlalţi doi colegi, pentru a le da partea fiecăruia din suma de 600 RON pe care o primise, suma de 100 RON reprezentând contravaloarea combustibilului necesar deplasării respective.

În acest context, la data de 14 mai 2014, orele 08:30, B. a fost oprit în trafic şi amendat pentru depăşirea vitezei legale de către agenţii de poliţie A. de la Postul de Poliţie Vidra, jud. Vrancea şi G. de la Postul de Poliţie Năruja, care acţionau cu aparatul radar pe raza localităţii Burca.

Dată fiind situaţia conflictuală existentă între agentul de poliţie şi denunţător, acesta din urmă a apreciat că sancţiunea i-a fost aplicată în mod abuziv, întrucât nu se deplasa cu autoturismul cu o viteză peste limita prevăzută de lege, motiv pentru care la aceeaşi dată a sesizat conducerea Secţiei de Poliţie Rurală nr. x Vidra, jud. Vrancea şi I.P.J. Vrancea, precum şi Serviciul Judeţean Anticorupţie Vrancea cu privire la infracţiunea de luare de mită, săvârşită de agentul de poliţie A. în luna decembrie 2013.

S-a menţionat că inculpatul, în calitate de lucrător al organelor de poliţie judiciară, trebuia să se conformeze procedurilor legale, în legătură cu atribuţiile sale de serviciu, potrivit cărora era obligat să predea procesul-verbal de constatare a infracţiunii la Postul de Poliţie Vidra pentru a fi înregistrată cauza penală, apoi să administreze probele necesare cu privire la existenţa infracţiunii şi la stabilirea răspunderii făptuitorului, lucru pe care nu l-a făcut întrucât primise suma de 600 RON pe care a pretins-o de la cel depistat, încălcându-şi astfel atribuţiile de serviciu sub acest aspect.

A apreciat prima instanță că, faptul că B. i-a remis suma de 600 RON inculpatului aşa cum s-au înţeles rezultă nu numai din denunţul şi declaraţiile date ulterior de denunţător, atât la urmărirea penală, cât şi în faza cercetării judecătoreşti, dar şi din declaraţiile martorilor D., F., H. și C.

Astfel, în declaraţia sa, martorul D. a confirmat prezentarea în audienţă a denunţătorului, care i-a relatat că lucrătorul de poliţie A. i-a solicitat suma de 600 RON şi o camionetă de material lemnos pentru a nu-i întocmi dosar penal, întrucât l-a depistat conducând pe DN2D, în localitatea Tichiriş, tractorul proprietate personală, care nu era înmatriculat şi nici înregistrat la primărie. A mai arătat în declaraţie că l-a îndrumat să se adreseze organelor competente.

De suma de 600 RON pretinsă de inculpatul a făcut menţiune şi martorul F.:

"

(...) ulterior, am aflat de la B. că poliţistul A. i-a pretins suma de 600 RON (...)", şi că "suma urma să fie împărţită între el şi ceilalţi doi poliţişti împreună cu care a format echipajul".

Martorul H. a relatat că la începutul lunii iunie 2014 a fost oprit în trafic pe raza comunei Vidra, jud. Vrancea de către agentul de poliţie A. şi, după ce i-a încheiat un proces-verbal de control, acesta i-a propus să-l însoţească la "procuror" unde să declare că B. este "un om recalcitrant, agresiv şi care, creează frecvent scandaluri", dar a refuzat.

Instanţa de fond, în aprecierea existenţei faptei de luare de mită, a avut în vedere şi două convorbiri telefonice.

Astfel, la din dosar de urmărire penală a fost depus procesul-verbal încheiat la data de 03 decembrie 2014, privind înregistrarea convorbirilor telefonice între denunţător şi un domn, în care acesta i-a relatat faptul că a fost oprit în trafic de inculpat solicitându-i să meargă la Parchet pentru a de declaraţii nefavorabile lui B., "domnul" respectiv fiind identificat ulterior în persoana martorului H., de care s-a făcut vorbire.

Din convorbirea telefonică purtată între denunţătorul B. şi o doamnă (proces-verbal din 03 decembrie 2014) rezultă că, la ieşirea de la audieri, C. i-ar fi reproşat că în denunţ ar fi făcut referire şi la persoana sa, privind suma dată, însă B. a replicat "Bre, eu n-am zis că ţi-am dat mata 2 milioane. Zic eu i-am dat lui şase şi el a zis că urmează să-ţi dea mata şi fetei două, două (...)", la care, martorul C. s-a arătat surprins şi total nemulţumit de ce aflase şi de fapta colegului său.

Aşa fiind, prima instanţă a apreciat că fapta inculpatului A., care în cursul zilei de 21 decembrie 2013 a pretins şi primit de la B. suma de 600 RON, pretinzând totodată şi o cantitate de material lemnos, întruneşte elementele constitutive ale infracţiunii de luare de mită, iar nu ale infracțiunii de primire de foloase necuvenite. S-a arătat că, pentru a ne afla în faţa infracţiunii de primire de foloase necuvenite, o primă cerinţă prevăzută de lege este ca funcţionarul să fi îndeplinit un act care intră în atribuţiile sale de serviciu. O altă cerinţă constă în aceea ca folosul material sau banii să fi fost primiţi după executarea sau neexecutarea unui act privitor la îndeplinirea atribuţiilor de serviciu ale funcţionarului.

Or, inculpatul A. nu a îndeplinit un act (înregistrarea cauzei penale) care intra în atribuţiile sale de serviciu, iar suma de 600 RON a primit-o înainte de a nu executa acel act cu privire la atribuţiile de serviciu.

Pentru aceste considerente, cererea inculpatul A. de schimbare a încadrării juridice din infracţiunea de luare de mită în infracţiunea de primire de foloase necuvenite nu a putut fi primită, fiind respinsă ca neîntemeiată.

În ceea ce priveşte fapta de abuz în serviciu, s-a reţinut împrejurarea că pe numele martorului denunţător B., ulterior datei de 20 decembrie 2014, nu a fost înregistrată nicio cauză penală având ca obiect săvârşirea infracţiunii de conducere a unui autovehicul neînmatriculat sau neînregistrat, fapt ce rezultă din procesele-verbale întocmite în urma verificărilor efectuate în evidenţele Parchetului de pe lângă Judecătoria Focşani, Parchetul de pe lângă Tribunalul Vrancea, precum şi ale Postului de Poliţie Vidra.

Potrivit procedurii stabilite la nivelul Secţiei de Poliţie Rurală nr. x Vidra, după fiecare serviciu de control radar, agentul de poliţie întocmea câte un raport sinteză, în care sunt detaliate toate activităţile desfăşurate pe linie rutieră, constarea unor infracţiuni flagrante, şi evenimentele la care au participat lucrătorii de poliţie.

Potrivit declaraţiilor martorului D., şeful Secţiei de Poliţie Rurală nr. x Vidra, în baza acestor rapoarte se întocmesc analize săptămânale şi lunare şi se planifică activitatea în perioada următoare, rapoartele fiind vizate de şeful secţiei înlocuitorul său legal, regula fiind ca atunci când, rapoartele sunt întocmite în ziua de vineri, în schimbul II sau la sfârşitul săptămânii, să fie lăsate la mapă pentru a fi vizate luni. În situaţia în care, pe lângă contravenţii se constată şi infracţiuni la regimul circulaţiei rutiere, în raportul sinteză infracţiunile constatate se regăsesc doar numeric.

Totodată, în situaţia în care se constată şi infracţiuni la regimul circulaţiei rutiere, se întocmeşte un buletin de eveniment, care - potrivit dispoziţiilor interne - se transmite la dispeceratul I.P.J. Vrancea.

Aşadar, neîndeplinirea obligaţiilor legale ce-i reveneau inculpatului A., în sensul că nu a înregistrat cauza penală privind pe B. şi nu a declanşat cercetările privind infracţiunea de conducere pe drumurile publice a unui autovehicul neînmatriculat, reprezintă - în opinia primei instanţe - o conduită abuzivă, fapta astfel comisă întrunind elementele constitutive ale infracţiunii de abuz în serviciu.

În ce priveşte raportul de sinteză din data de 20 decembrie 2013, întocmit de agenţii de poliţie C., A. şi E., acesta a fost scris de agentul de poliţie C., conform declaraţiilor şefului de secţie, martorul D.

Verificându-se acest raport, s-a constatat că au fost efectuate modificări, în sensul că la rubricile "infractori prinşi în flagrant" şi "infracţiuni constatate în flagrant" iniţial a fost scrisă cifra "1", întrucât agenţii de poliţie au constatat cu ocazia controlului traficului rutier săvârşirea de către B. a infracţiunii de conducere a unui autovehicul neînmatriculat sau neînregistrat, pentru care s-a încheiat proces-verbal, iar ulterior, la cele două rubrici pentru cifra "1", a fost scrisă cifra "0". Modificările au fost executate înainte ca raportul să fie vizat de şeful secţiei martorul D., care a declarat că din raportul de sinteză susmenţionat nu a rezultat că s-ar fi constatat vreo infracţiune, astfel încât nu s-a impus parcurgerea procedurii în astfel de situaţii, respectiv nu s-a întocmit un eveniment de raport, care potrivit dispoziţiilor se transmite la dispeceratul I.P.J. Vrancea.

Din verificările registrului radar întocmite în cursul lunii decembrie 2013, a rezultat că inculpatul s-a aflat în serviciul de control trafic rutier, acţionând cu aparatul radar şi la data de 21 decembrie 2013, schimbul 1.

Cu privire la modificările aduse raportului de sinteză din cifra "1" în cifra "0", s-a constatat că acestea există, fapt confirmat şi de concluziile raportului de expertiză grafică efectuat de specialiştii criminalişti ai I.P.J. Vrancea, raport care nu indică autorul.

În această situaţie, la stabilirea autorului/autoarei, instanţa de fond a avut în vedere ansamblul de probe administrate pe parcursul judecăţii şi cine avea interes în a executa aceste modificări.

Astfel, s-a reţinut că, potrivit planificării, inculpatul A. a acţionat cu aparatul radar în cursul zilei de vineri 20 decembrie 2013, schimbul II, dar şi a doua zi, sâmbătă 21 decembrie 2013, schimbul I, când l-a şi chemat pe martorul denunţător.

Raportul de sinteză din data de vineri, 20 decembrie 2013, a rămas asupra sa, iar a doua zi, sâmbătă 21 decembrie 2013, în scopul comiterii infracţiunii de luare de mită şi abuz în serviciu, a executat modificările în conţinutul raportului, adăugând cifra "0" peste cifra "1", la rubricile "infractori prinşi în flagrant" şi "infracţiuni constate în flagrant".

Regula impunea ca rubricile din conţinutul rapoartelor de acest gen să rămână necompletate sau cel mult barate în cazul în care nu sunt făcute diferite constatări, aspect rezultat din analiza rapoartelor din luna decembrie 2013, însă în cadrul raportului din 20 decemrbie 2013, a fost adăugată cifra "0" şi la alte rubrici, în afara celor referitoare la infractori şi infracţiuni, tocmai pentru ca modificările efectuate să nu iasă în evidenţă.

S-a apreciat că, în drept, faptele inculpatului A., agent de poliţie - organ de cercetare al poliţiei judiciare, care la data de 20 decembrie 2013, în exercitarea atribuţiilor de serviciu, în timp ce efectua controlul traficului rutier pe DN2D, pe raza comunei Vidra, a oprit în trafic pe numitul B., ocazie cu care a întocmit un proces-verbal de constatare a infracţiunii de conducere pe drumurile publice a unui autovehicul neînmatriculat sau neînregistrat, iar ulterior nu a prezentat procesul-verbal pentru a fi înregistrat în evidenţele Postului de Poliţie Vidra, dar şi falsificând raportul de sinteză din data de 20 decembrie 2013, întocmit la ieşirea din schimb, prin modificarea scrierii la rubricile "infractori prinşi în flagrant" şi "infracţiuni constatate în flagrant", iar în cursul zilei de 21 decembrie 2013 a pretins şi primit de la B. suma de 600 RON, pretinzând şi o cantitate de material lemnos, care nu i-a mai fost însă dată, în schimbul neîndeplinirii atribuţiilor de serviciu, constituie infracţiunile de abuz în serviciu, fals material în înscrisuri oficiale şi luare de mită, prevăzute de art. 297 alin. (1), art. 320 alin. (1) și (2) şi art. 289 alin. (1) noul C. pen., cu referire la art. 7 lit. c) din Legea nr. 78/2000, modificată, cu aplicarea art. 38 alin. (1) noul C. pen., texte de lege în baza cărora inculpatul a fost condamnat.

Examinând cauza şi din perspectiva succesiunii de legi intervenite în cursul procesului penal, în vederea identificării legii penale mai favorabile inculpatului şi având în vedere caracterul definitiv şi general obligatoriu al Deciziei nr. 265 din 06 mai 2014, pronunţată de Curtea Constituţională, conform căreia dispoziţiile art. 5 noul C. pen. sunt constituţionale în măsura în care nu permit combinarea prevederilor din legi succesive şi stabilirea aplicarea legii penale mai favorabile, Tribunalul Vrancea a constatat că, potrivit art. 13 alin. (1) C. pen. (1969), în cazul în care de la săvârşirea infracţiunii şi până la judecarea definitivă a cauzei au intervenit una sau mai multe legi penale, se aplică legea cea mai favorabilă. Conform art. 5 alin. (1) noul C. pen., în vigoare la data judecării prezentei cauzei (la fond), în cazul în care de la săvârşirea infracţiunii şi până la judecarea definitivă a cauzei, au intervenit una sau mai multe legi penale se aplică legea mai favorabilă. Aşadar, pentru cele două texte din legi diferite, regimul aplicabil rămâne acelaşi. Prin urmare, la determinarea legii mai favorabile se au în vedere atât condiţiile de incriminare şi de tragere la răspundere penală, cât şi condiţiile referitoare la pedeapsă.

În cauză a constatat instanța de fond că legea nouă sancţionează infracţiunea cu pedeapsa închisorii între cele două limite cu pedepse mai ridicate (abuz în serviciu 2-7 ani, fals în înscrisuri oficiale 1-5 ani, faţă de legea veche 6 luni-5 ani, respectiv 6 luni-5 ani).

Pentru aceste considerente, cererea inculpatului privind schimbarea încadrării juridice, în sensul aplicării legii mai favorabile, a fost apreciată de instanța de fond ca fiind admisibilă astfel că, prin aplicarea art. 5 noul C. pen., cu referire la art. 386 C. proc. pen., s-a schimbat încadrarea juridică a faptelor astfel:

- din infracţiunea de abuz în serviciu prevăzută de art. 297 noul C. pen., în infracţiunea de abuz în serviciu prevăzută de art. 248 C. pen. (1969);

- din infracţiunea de fals material în înscrisuri oficiale prevăzută de art. 320 alin. (1) și (2) noul C. pen., în infracţiunea de fals material în înscrisuri oficiale prevăzută de art. 288 alin. (2) C. pen. (1969);

- din infracţiunea de luare de mită prevăzută de art. 289 alin. (1) noul C. pen., cu referire la art. 7 lit. a) și c) din Legea nr. 78/2000, în infracţiunea de luare de mită prevăzută de art. 254 alin. (1) C. pen. (1969), cu referire la art. 7 lit. c) din Legea nr. 78/2000.

La individualizarea pedepsei aplicate inculpatului, instanţa de fond a avut în vedere criteriile generale prevăzute de art. 72 C. pen. anterior, respectiv limitele de pedeapsă prevăzute pentru infracţiunile comise, gradul de pericol social al acestora, circumstanţele reale ale comiterii infracţiunilor, dar şi datele ce circumstanţiază persoana inculpatului, care nu a mai comis fapte penale, este tânăr, cu pregătire superioară, ceea ce presupune că reeducarea acestuia în spiritul respectării valorilor sociale, se va face într-un termen mai mic şi mult mai uşor, şi fără ca pedeapsa să fie executată în regim de detenţie.

Pentru aceste argumente, prima instanţă a apreciat că scopul educativ şi preventiv al pedepsei poate fi atins cu suspendarea sub supraveghere a pedepsei, fără executarea acesteia în regim de detenţie, astfel încât a făcut aplicarea art. 861 şi art. 862 C. pen. (1969). S-a făcut, de asemenea, aplicarea dispozițiilor art. 33 și 34 C. pen. anterior (întrucât infracţiunile au fost săvârşite de inculpat înainte de a fi condamnat definitiv pentru vreuna dintre ele), precum și a dispozițiilor art. 71, art. 64 şi art. 71 alin. (5) din vechiul C. pen.

În conformitate cu art. 863 C. pen. (1969), s-a pus în vedere inculpatului ca pe durata termenului de încercare să se supună măsurilor de supraveghere prevăzute de art. 863 C. pen. (1969) (să se prezinte la datele fixate la organul desemnat cu supravegherea; să anunţe în prealabil orice schimbare de domiciliu, reşedinţă sau locuinţă şi orice deplasare care depăşeşte 8 zile precum şi întoarcerea; să comunice şi să justifice schimbarea locului de muncă; să comunice informaţii de natură a putea controla mijloacele de existenţă).

De asemenea, în baza art. 863 alin. (3) C. pen. (1969), s-a impus inculpatului să respecte următoarele obligaţii: să desfăşoare o activitate lucrativă; să urmeze un curs de învăţământ ori recalificare; să comunice informaţii de natură a putea controla mijloacele de existenţă; să nu schimbe domiciliu sau reşedinţa şi să nu depăşească limita teritorială a României, decât cu acordul organelor de supraveghere; să nu intre în legătură cu denunţătorul B. sau cu membrii familiei acestuia (soţie, copii).

S-a stabilit ca organ de supraveghere Serviciul de Probaţiune Vrancea.

S-a atras atenţia inculpatului asupra dispozițiilor art. 864 C. pen. (1969).

S-a mai dispus anularea actului fals, respectiv raportul de sinteză din 20 decembrie 2013, precum şi confiscarea de la inculpat a sumei de 600 RON dobândită prin săvârşirea infracţiunii, conform art. 254 alin. (3) C. pen. (1969).

Împotriva acestei sentinţe penale au declarat apel, în termen legal, Parchetul de pe lângă Tribunalul Vrancea şi inculpatul A.

Procurorul a apreciat, prin motivele scrise de apel, că sentinţa pronunțată de instanța de fond este nelegală sub aspectul încadrării juridice date infracţiunii de luare de mită, precum şi sub aspectul confiscării de la inculpatul A. a sumei de 600 RON, reprezentând mita oferită pentru încălcarea atribuţiilor de serviciu. Suplimentar, s-a arătat că sentința este nelegală și pentru faptul că, datorită aplicării dispozițiilor art. 33 C. pen. din 1969, referitoare la concursul de infracţiuni, cu privire la pedeapsa rezultantă de 4 ani închisoare nu se mai putea dispune suspendarea executării sub supraveghere, dispozițiile art. 861 alin. (2) vechiul C. pen. interzicând acest lucru.

A susținut procurorul că încadrarea corectă pentru infracțiunea de luare de mită ar fi trebuit să fie aceea prevăzută de art. 254 alin. (1) şi (2) C. pen. din 1969, cu referire la art. 7 alin. (1) din Legea nr. 78/2000, în forma în vigoare la data faptei.

De asemenea, a apreciat procurorul că, în speță, sunt incidente dispoziţiile art. 255 alin. (3) C. pen. din 1969, cu referire la art. 19 alin. (1) din Legea nr. 78/2000, în vigoare la data comiterii infracţiunii de luare de mită, care reglementează o cauză de impunitate. Pornind de la această cauză de impunitate, legiuitorul a consacrat şi principiul potrivit căruia "banii, valorile sau orice alte bunuri se restituie persoanei care le-a dat în cazurile prevăzute la alin. (2) şi (3)". Așa fiind, soluţia care se impunea era ca această sumă să fie restituită denunţătorului B.

Inculpatul-apelant, prin apărători aleși, a susținut următoarele:

- în legătură cu infracţiunea de luare de mită, inculpatul a solicitat achitarea în temeiul art. 16 alin. (1) lit. a) C. proc. pen., întrucât nu s-a făcut dovada existenţei faptei. S-a arătat în acest sens că probele administrate în cauză nu sunt convingătoare şi nu sunt de natură să răstoarne prezumţia de nevinovăţie a inculpatului, iar denunţul şi declaraţiile denunţătorului trebuie privite cu rezervă, fiindcă emană de la o persoană care are interes în cauză. Martorul-denunţător nici măcar nu a precizat din câte bancnote era formată suma de bani pretins a fi fost remisă inculpatului, iar martori oculari nu există;

- referitor la infracţiunea de abuz în serviciu, inculpatul a solicitat, de asemenea, achitarea în temeiul art. 16 lit. a) C. proc. pen., întrucât nu s-a făcut dovada existenţei infracţiunii de luare de mită şi, pe cale de consecinţă, nu s-a făcut dovada existenţei infracţiunii de abuz în serviciu. S-a mai invocat și faptul că procurorul nu a indicat care au fost consecinţele faptei inculpatului (în ce constă prejudiciul) și cine a fost păgubit în cauză (care este persoana vătămată). În subsidiar, s-a solicitat achitarea în temeiul art. 16 lit. b) teza a II-a C. proc. pen. S-a arătat că obligativitatea întocmirii proceselor-verbale de constatare îi revenea lui C., care avea aparatul radar, iar raportul de sinteză a fost întocmit de C.

Tot în legătură cu această infracțiune s-a mai arătat că este o infracţiune materială, de rezultat, şi prin urmare trebuia identificat subiectul pasiv al infracţiunii şi chemat la proces. Nestabilirea instituţiei, organului de stat, unităţii prevăzute de art. 145 C. pen. anterior, care are calitatea de persoană vătămată în raport cu infracţiunea de abuz în serviciu contra intereselor publice, reprezintă o nelegalitate a instanţei de fond. În consecință, s-a apreciat că, potrivit art. 421 pct. 2 lit. b) C. proc. pen., există un motiv de desfiinţare a sentinței apelate şi de trimitere a cauzei în rejudecare.

În fine, s-a precizat că analiza infracțiunii de abuz în serviciu trebuie raportată şi la Decizia nr. 405/2016 a Curţii Constituţionale, care a cenzurat această infracțiune şi a statuat că atribuţiile de serviciu în legătură cu care se face evaluarea modului cum şi-a îndeplinit sarcinile subiectul activ al infracţiunii trebuie să fie prevăzute în legislaţia primară (lege sau ordonanţă de urgenţă);

- cu privire la infracţiunea de fals material în înscrisuri oficiale, s-a arătat că raportul de expertiză criminalistică (grafică) întocmit în cauză nu a indicat cine este autorul modificărilor aduse raportului de sinteză, însă instanţa de fond a apreciat că inculpatul avea interes să modifice acest înscris. Referitor la această infracțiune, s-a solicitat achitarea inculpatului în temeiul art. 16 alin. (1) lit. c) C. proc. pen. S-a mai învederat în susținerea acestei solicitări că raportul de sinteză pretins falsificat nu este un înscris oficial, în sensul art. 150 alin. (2) C. pen. din 1969, întrucât este un act cu caracter intern, de natură a ajuta la supravegherea activităţii de către şefii ierarhici.

În subsidiar, inculpatul a susținut că hotărârea primei instanței este netemeinică, întrucât nu s-au reţinut în favoarea sa circumstanţele atenuante prevăzute de art. 74 alin. (1) lit. a) şi art. 74 alin. (2) vechiul C. pen., având în vedere că a fost un poliţist disciplinat, că nu are antecedente penale, că obiectul material al infracţiunii de luare de mită a fost unul relativ mic (de 600 RON), precum şi perioada relativ lungă scursă de la săvârşirea faptei şi de la formularea denunţului.

Prin decizia penală nr. 1341/A din 21 decembrie 2016 pronunţată de Curtea de Apel Galaţi, secţia penală şi pentru cauze cu minori, au fost admise apelurile declarate de Parchetul de pe lângă Tribunalul Vrancea și de inculpatul A.

A fost desființată în parte sentința penală nr. 105 din 04 iulie 2016 a Tribunalului Vrancea și, în rejudecare:

Au fost înlăturate din sentința penală apelată dispozițiile privind schimbarea încadrării juridice a faptelor reținute în sarcina inculpatului A., pe cele referitoare la aplicarea pedepselor principale și stabilirea pedepsei principale rezultante, precum și pe cele vizând confiscarea de la inculpat a sumei de 600 RON.

În baza art. 386 alin. (1) C. proc. pen., a schimbat încadrarea juridică a faptelor deduse judecății, după cum urmează:

- din infracţiunea de abuz în serviciu prevăzută de art. 297 noul C. pen., în infracţiunea de abuz în serviciu prevăzută de art. 248 C. pen. (1969);

- din infracţiunea de fals material în înscrisuri oficiale prevăzută de art. 320 alin. (1) şi (2) noul C. pen., în infracţiunea de fals material în înscrisuri oficiale, prevăzută de art. 288 alin. (2) C. pen. (1969);

- din infracţiunea de luare de mită prevăzută de art. 289 alin. (1) noul C. pen., cu referire la art. 7 lit. c) din Legea nr. 78/2000, modificată, în infracţiunea de luare de mită prevăzută de art. 254 alin. (1) și (2) C. pen. (1969), cu referire la art. 7 alin. (1) din Legea nr. 78/2000 (în forma în vigoare până la data de 01 februarie 2014).

În baza art. 248 C. pen. (1969), cu aplicarea art. 5 noul C. pen., l-a condamnat pe inculpatul A. la pedeapsa de 6 luni închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de abuz în serviciu.

În baza art. 288 alin. (2) C. pen. (1969), cu aplicarea art. 5 noul C. pen., l-a condamnat pe inculpatul A. la pedeapsa de 6 luni închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de fals material în înscrisuri oficiale.

În baza art. 254 alin. (1) și (2) C. pen. (1969), cu referire la art. 7 alin. (1) din Legea nr. 78/2000 (în forma în vigoare până la data de 01 februarie 2014), cu aplicarea art. 5 noul C. pen., l-a condamnat pe inculpatul A. la pedeapsa de 3 ani închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de luare de mită.

În baza art. 33 lit. a) - 34 lit. b) C. pen. (1969), s-au contopit pedepsele aplicate și s-a dispus ca inculpatul A. să execute pedeapsa cea mai grea, de 3 ani închisoare.

Au fost menținute dispozițiile referitoare la suspendarea sub supraveghere a executării pedepselor principală și accesorie aplicate inculpatului A. și a fost redus, de la 7 ani la 6 ani, durata termenului de încercare.

În baza art. 255 alin. (3) și (5) C. pen. (1969), a fost obligat inculpatul A. să restituie martorului denunțător B. suma de 600 RON.

Au fost menținute celelalte dispoziții ale sentinței penale apelate.

În baza art. 275 alin. (3) C. proc. pen., cheltuielile judiciare în apel au rămas în sarcina statului.

Pentru a se pronunţa astfel, instanţa de control judiciar a reţinut următoarele:

Analizând hotărârea apelată prin prisma criticii formulate, dar şi din oficiu sub toate aspectele, în conformitate cu art. 417 alin. (2) C. proc. pen., Curtea a reținut că prin hotărârea pronunţată de instanţa de fond situaţia de fapt a fost corect stabilită, pe baza probatoriilor administrate în cauză. De asemenea, în mod judicios instanța de fond a reținut că legea penală mai favorabilă inculpatului A. în cauza de față este aceea în vigoare la momentul săvârșirii faptelor, respectiv C. pen. din 1969, combinat cu Legea nr. 78/2000 pentru prevenirea, descoperirea şi sancţionarea faptelor de corupţie, în forma în vigoare la acel moment. De altfel, cu privire la acest aspect nu s-au formulat critici nici de către procuror, nici de către inculpat.

Astfel fiind, este evident că - raportat la dispozițiile art. 861 alin. (2) vechiul C. pen., potrivit cărora suspendarea executării pedepsei sub supraveghere poate fi acordată şi în cazul concursului de infracţiuni, dacă pedeapsa aplicată este închisoarea de cel mult 3 ani - instanța de fond nu putea dispune suspendarea sub supraveghere a executării pedepsei principale rezultante de 4 ani închisoare aplicate inculpatului A., aceasta depășind maximul prevăzut de textul de lege mai sus menționat.

În vederea înlăturării acestei nelegalități, instanța de apel a avut la dispoziție două posibilități: fie să reducă pedepsele principale individuale și, implicit, pedeapsa principală rezultantă până la un prag care să permită suspendarea sub supraveghere a executării pedepsei, fie să modifice modalitatea de executare stabilită de instanța de fond, respectiv să dispună executarea efectivă a pedepsei rezultante aplicate inculpatului.

În acord cu instanța de fond, Curtea a apreciat că, raportat la situaţia de fapt concretă dedusă judecăţii, dar şi la gravitatea faptelor reţinute în sarcina inculpatului, împrejurările personale favorabile acestuia (a fost un poliţist disciplinat, nu are antecedente penale, suma primită cu titlu de mită a fost una relativ mică, de numai 600 RON, perioada relativ lungă scursă de la săvârşirea faptei şi de la formularea denunţului) nu au putut fi reţinute ca şi circumstanţe atenuante, fiind suficientă luarea lor în considerare doar pentru a motiva orientarea pedepselor înspre limitele minime speciale prevăzute de lege.

Punând în balanţă toate criteriile de individualizare prevăzute de art. 72 vechiul C. pen., Curtea a conchis că, prin cuantumul ei, dar şi prin modalitatea de executare, o pedeapsă rezultantă de 3 ani închisoare este aptă să realizeze atât prevenţia generală, cât şi prevenţia specială şi să satisfacă scopul preventiv-educativ, prin executarea pedepsei urmărindu-se formarea unei atitudini corecte faţă de ordinea de drept şi de regulile de convieţuire socială. De asemenea, în opinia Curţii, un atare cuantum al pedepsei, precum și o astfel de modalitate de individualizare a executării apar ca fiind proporţionale cu împrejurările de fapt concrete ale cauzei, cu atitudinea procesuală a inculpatului, dar şi cu împrejurările care caracterizează persoana acestuia.

Pe de altă parte, Curtea a observat că încadrările juridice date de instanța de fond infracțiunilor reținute în sarcina inculpatului A. nu respectă întrutotul Decizia nr. 265/2014 a Curții Constituționale, prin care s-a statuat că dispoziţiile art. 5 noul C. pen. sunt constituţionale în măsura în care nu permit combinarea prevederilor din legi succesive în stabilirea şi aplicarea legii penale mai favorabile. Prin prisma acestei decizii, prima instanță ar fi trebuit să aibă în vedere la stabilirea încadrărilor juridice ale faptelor exclusiv dispozițiile legale în vigoare la momentul comiterii faptelor, respectiv C. pen. din 1969 și Legea nr. 78/2000 pentru prevenirea, descoperirea şi sancţionarea faptelor de corupţie, în forma în vigoare până la data de 01 februarie 2014).

Potrivit vechiului C. pen., fapta de luare de mită dedusă judecății, astfel cum s-a reținut a fi fost săvârșită, se încadrează în dispozițiile art. 254 alin. (1) și (2). Într-adevăr, în acord cu opinia exprimată de procuror în motivele de apel, Curtea a constatat că în speță sunt incidente și dispozițiile alin. (2) al art. 254 C. pen. din 1969, potrivit cărora fapta prevăzută în alin. (1) al aceluiași art. , dacă a fost săvârşită de un funcţionar cu atribuţii de control, se pedepseşte mai aspru. Or, în cauză, inculpatul A. avea la data comiterii faptei astfel de atribuții, acesta având misiunea de a controla traficul rutier pe DN 2D, pe raza comunei Vidra, județul Vrancea.

Corelativ, referirea la dispozițiile Legii nr. 78/2000 pentru prevenirea, descoperirea şi sancţionarea faptelor de corupţie ar fi trebuit să se facă la dispozițiile art. 7 alin. (1) din această lege, în forma în vigoare până la data de 01 februarie 2014, iar nu la dispozițiile art. 7 lit. c) din Legea nr. 78/2000, acest text de lege intrând în vigoare începând cu data de 01 februarie 2014. Conform art. 7 alin. (1) din Legea nr. 78/2000, în forma în vigoare la momentul comiterii faptei de luare de mită, dacă o astfel de faptă a fost săvârşită de o persoană care, potrivit legii, are atribuţii de constatare sau de sancţionare a contravenţiilor ori de constatare, urmărire sau judecare a infracţiunilor, aceasta se sancţionează cu pedeapsa prevăzută la art. 254 alin. (2) C. pen. anterior, privind săvârşirea infracţiunii de către un funcţionar cu atribuţii de control. Referirea făcută de art. 7 alin. (1) din Legea nr. 78/2000 la art. 254 alin. (2) vechiul C. pen. obliga o dată în plus instanța de fond să rețină în încadrarea juridică a faptei de luare de mită și această din urmă dispoziție legală.

În ceea ce privește dispoziția de confiscare de la inculpatul A. a sumei de 600 RON, reprezentând suma primită de acesta cu titlu de mită de la martorul denunțător B., Curtea a constatat că aceasta contravine prevederilor art. 255 alin. (3) și (5) C. pen. anterior, potrivit cărora banii, valorile sau orice alte bunuri se restituie persoanei care le-a dat în cazul în care aceasta denunţă autorităţii fapta mai înainte ca organul de urmărire să fi fost sesizat pentru acea infracţiune.

În altă ordine de idei, Curtea a apreciat ca nefiind întemeiate solicitările de achitare formulate de inculpatul A., prin apărători aleși.

Efectuând propria evaluare a materialului probator administrat în cauză, inclusiv a probelor readministrate nemijlocit în faza procesuală a apelului, Curtea a concluzionat - în acord cu instanța de fond - că faptele deduse judecății în sarcina inculpatului A. există, au fost săvârșite de acesta cu forma de vinovăție prevăzută de lege și îmbracă forma prevăzută de art. 248 C. pen. (1969), de art. 288 alin. (2) C. pen. (1969) și, respectiv, de art. 254 alin. (1) și (2) C. pen. (1969), cu referire la art. 7 alin. (1) din Legea nr. 78/2000.

În speță, s-a făcut dovada - dincolo de orice îndoială rezonabilă - că inculpatul A., în calitatea sa de agent de poliţie - organ de cercetare al poliţiei judiciare, la data de 20 decembrie 2013, în exercitarea atribuţiilor de serviciu, în timp ce efectua controlul traficului rutier pe DN2D, pe raza comunei Vidra din județul Vrancea, împreună cu martorii C. și E., a oprit în trafic pe martorul denunțător B., ocazie cu care a întocmit un proces-verbal de constatare a infracţiunii de conducere pe drumurile publice a unui autovehicul neînmatriculat sau neînregistrat, iar ulterior nu doar că nu a mai prezentat procesul-verbal pentru a fi înregistrat în evidenţele Postului de Poliţie Vidra, dar a şi falsificat raportul de sinteză din data de 20 decembrie 2013, întocmit la ieşirea din schimb de martorul C., prin modificarea scrierii la rubricile "infractori prinşi în flagrant" şi "infracţiuni constate în flagrant", iar în cursul zilei de 21 decembrie 2013 a pretins şi primit de la B. suma de 600 RON, solicitând şi o cantitate de material lemnos, care nu i-a mai fost însă dată, în schimbul neîndeplinirii atribuţiilor de serviciu.

Prima instanță a arătat pe larg în considerentele sentinței penale apelate motivele pentru care nu poate ține seama de declarațiile de nerecunoaștere date de inculpatul A. în faza de cercetare judecătorească, acestea nefiind credibile și fiind contrazise de celelalte mijloace de probă administrate în cauză.

Pe de altă parte, martorul denunțător B. a relatat atât în fața organelor de urmărire penală, cât și în fața instanței de fond și a instanței de apel, împrejurările în care a remis inculpatului suma de 600 RON cu titlu de mită, declarațiile succesive ale acestuia neconținând contradicții și fiind sprijinite, indirect, de celelalte mijloace de probă administrate în cauză. Mai mult, reaudierea nemijlocită a martorului denunțător în faza procesuală a apelului a fost de natură a crea convingerea acestei instanțe că declarațiile martorului denunțător sunt pe deplin sincere.

Astfel, în cauză s-a probat fără putință de tăgadă faptul că martorul denunțător a fost depistat în trafic conducând pe drumurile publice un tractor neînmatriculat sau neînregistrat, ocazie cu care s-a întocmit un proces-verbal de constatare a infracțiunii, acesta fiind semnat - alături de inculpat și de martorul denunțător - și de ceilalți membri ai echipajului de poliție [martorii C. și E.], dar și de martorul F., acesta din urmă aflându-se în tractor împreună cu martorul denunțător la momentul depistării în trafic.

Or, procesul-verbal astfel încheiat, care a rămas în posesia inculpatului la sfârșitul programului de lucru, nu a mai fost depus la secretariatul Secției de Poliție Rurală nr. Y Vidra pentru a fi înaintat, ulterior, la dispeceratul I.P.J. Vrancea, conform procedurilor de lucru. Acest fapt, coroborat cu împrejurarea că raportul de sinteză întocmit în aceeași zi de martorul C. a fost modificat (în sensul că la rubricile "infractori prinşi în flagrant" şi "infracţiuni constatate în flagrant" iniţial a fost scrisă cifra "1", întrucât agenţii de poliţie au constatat cu ocazia controlului traficului rutier săvârşirea de către B. a infracţiunii de conducere a unui autovehicul neînmatriculat sau neînregistrat, pentru care s-a încheiat proces-verbal, iar ulterior, la cele două rubrici peste cifra "1", a fost scrisă cifra "0"), nu poate conduce decât la concluzia că procesul-verbal nu a mai fost depus la secretariat, rămânând în posesia inculpatului, iar rațiunea pentru care inculpatul a procedat astfel nu poate fi decât aceea că acesta a fost "recompensat" de către martorul denunțător pentru ca pe numele său să nu se întocmească un dosar penal. Inculpatul fiind așadar persoana în posesia căreia a rămas procesul-verbal de constatare a infracțiunii, acesta a fost și cel care a modificat raportul de sinteză întocmit de martorul C., tocmai pentru ca șeful său, martorul D., să nu sesizeze lipsa procesului-verbal.

În plus, deplasarea martorului denunțător la sediul Postului de Poliție Vidra în dimineața zilei imediat următoare celei în care acesta a fost depistat a fost confirmată de martora I., soția martorului denunțător.

Convingerea Curții, formată în urma analizei coroborate a materialului probator administrat în cauză în faza de urmărire penală și în faza de cercetare judecătorească la instanța de fond, dar și ca urmare a readministrării în mod nemijlocit a unor declarații de martori, este aceea că faptele s-au petrecut întocmai în modalitatea descrisă de martorul denunțător B. și că, în consecință, infracțiunile deduse judecății în sarcina inculpatului A. există și au fost comise de acesta cu forma de vinovăție prevăzută de lege.

Astfel fiind, nu au putut fi primite cererile de achitare formulate de inculpat pe considerentele prevăzute de art. 16 alin. (1) lit. a) C. proc. pen. ori de art. 16 alin. (1) lit. c) C. proc. pen., respectiv pentru că fapta nu există sau pentru că nu există probe că inculpatul ar fi săvârșit faptele imputate.

În aceeași ordine de idei, în privința infracțiunii de abuz în serviciu contra intereselor publice Curtea a apreciat că, deși este vorba despre o infracțiune de rezultat, nu este numaidecât necesară existența unei persoane vătămate, astfel cum s-a invocat de către inculpat. În speța de față, raportat la materialitatea faptei imputate, nici nu s-ar putea vorbi despre o persoană vătămată, în sensul art. 79 C. proc. pen., inculpatul aducând atingere acelor relații sociale care au ca obiect ordinea de drept, mai concret constatarea infracțiunilor și tragerea la răspundere penală a infractorilor. Pe de altă parte, trimiterea spre rejudecare a cauzei la instanța de fond nu ar putea fi dispusă decât la solicitarea expresă a părții în privința căreia nu a fost respectată procedura de citare, și nicidecum la cererea inculpatului care a fost legal citat la prima instanță.

Nu s-a putut susține nici că fapta de abuz în serviciu săvârșită de inculpat nu ar fi prevăzută de legea penală prin prisma faptului că nu s-ar fi produs urmarea prevăzută de lege, consecința faptei comise de inculpat fiind aceea că autorul unei infracțiuni nu a fost tras la răspundere penală, aducându-se astfel atingere intereselor generale ale societății.

Curtea a considerat că se impune reținerea în concurs a infracțiunii de luare de mită cu infracțiunea de abuz în serviciu, atâta vreme cât scopul pentru care inculpatul a primit mită a fost acela ca el să nu își îndeplinească atribuțiile de serviciu, respectiv să nu înregistreze procesul-verbal de constatare a infracțiunii, iar inculpatul nu și-a îndeplinit atribuțiile prevăzute de lege, aducând astfel atingere și relațiilor sociale referitoare la îndeplinirea întocmai a acestor atribuții. Pe de altă parte, este evident că trebuie făcută o diferențiere între luarea de mită urmată de îndeplinirea legală a unei atribuții de serviciu și luarea de mită urmată de îndeplinirea defectuoasă sau de neîndeplinirea unei astfel de atribuții.

În legătură cu intervenirea Deciziei nr. 405/2016 a Curții Constituționale, publicată în M. Of. nr. 517 din 08.07.2016, prin care s-a statuat că dispozițiile art. 246 C. pen. din 1969 și ale art. 297 alin. (1) noul C. pen. sunt constituționale în măsura în care prin sintagma "îndeplinește în mod defectuos" din cuprinsul acestora se înțelege "îndeplinește prin încălcarea legii", Curtea a constatat că aceasta nu produce niciun efect în cauza de față, inculpatul A. încălcând - printre altele - dispozițiile C. proc. pen. referitoare la constatarea și cercetarea infracțiunilor.

Neîntemeiate apar a fi și susținerile inculpatului A. în legătură cu calitatea de "înscris oficial" raportului de sinteză asupra căruia a efectuat modificări. Potrivit art. 150 alin. (2) vechiul C. pen., prin "înscris oficial" se înțelege orice înscris care emană de la o unitate din cele la care se referă art. 145 din același Cod sau care aparţine unei asemenea unităţi. Pe de altă parte, conform art. 145 C. pen. anterior, prin termenul "public" se înţelege tot ce priveşte autorităţile publice, instituţiile publice, instituţiile sau alte persoane juridice de interes public, administrarea, folosirea sau exploatarea bunurilor proprietate publică, serviciile de interes public, precum şi bunurile de orice fel care, potrivit legii, sunt de interes public. Legea nu distinge, așadar, între actele de uz intern și actele destinate terților, așa cum a susținut inculpatul, prin apărător ales, pentru a se putea trage concluzia că numai ultimele ar fi înscrisuri oficiale. Dimpotrivă, teza finală a art. 150 alin. (2) C. pen. anterior include în categoria înscrisurilor oficiale inclusiv actele care aparțin unei unități publice, iar actele de uz intern aparțin, în mod indiscutabil, unității care le-a emis.

Împotriva deciziei penale nr. 1341/A din 21 decembrie 2017 a Curţii de Apel Galaţi, secţia penală şi pentru cauze cu minori, inculpatul A. a declarat prezentul recurs în casaţie, invocând cazul de recurs în casaţie prevăzut de art. 438 alin. (1) pct. 7 C. proc. pen., respectiv "inculpatul a fost condamnat pentru o faptă care nu este prevăzută de legea penală".

În motivarea scrisă a cererii, inculpatul a solicitat admiterea recursului în casaţie formulat, casarea hotărârii atacate şi, în conformitate cu dispoziţiile art. 448 alin. (1) pct. 2 lit. b) C. proc. pen., rejudecarea de către instanţa de apel a laturii penale.

A învederat că instanţa de apel a făcut o aplicare greşită a legii condamnându-l pe inculpatul A. pentru săvârşirea infracţiunii de abuz în serviciu, deşi fapta săvârşită de acesta nu era prevăzută de legea penală.

În acest sens, a invocat Decizia nr. 405/2016 pronunţată de Curtea Constituţională a României prin care a fost admisă excepţia de neconstituţionalitate şi s-a constatat că dispoziţiile art. 246 C. pen. din 1969 şi ale art. 297 alin. (1) C. pen. sunt constituţionale în măsura în care prin sintagma "îndeplineşte în mod defectuos" din cuprinsul acestora se înţelege "îndeplineşte prin încălcarea legii".

Astfel, a susţinut că urmare a deciziei de neconstituţionalitate menţionate, practic, a intervenit o modificare a elementelor constitutive ale acestei infracţiuni, sub aspectul laturii obiective, fiind limitat domeniul de aplicare al acestei infracţiuni prin excluderea tuturor cazurilor în care norma a cărei încălcare este imputată subiectului activ al infracţiunii nu este o lege, o ordonanţă sau o ordonanţă de urgenţă.

A susţinut că instanţa de apel a făcut o apreciere generală a modalităţii de aplicare a Deciziei nr. 405/2016 pronunţată de Curtea Constituţională la data de 15 iunie 2016, neindicând prevederea legală pe care inculpatul a încălcat-o în exercitarea atribuţiilor de serviciu, menţionând o normă generală, C. proc. pen., fără a se raporta la particularităţile speţei.

A mai susţinut că, raportat şi la Decizia nr. 11 din 12 aprilie 2017 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept în materie penală (prin care s-a stabilit că în interpretarea noţiunii de "autovehicul", prevăzută de art. 334 alin. (1) C. pen. şi art. 335 alin. (1) C. pen., raportat la art. 6 pct. 6 şi pct. 30 din O.U.G. nr. 195/2002, modificată şi completată prin O.G. nr. 21/2014, conducerea pe drumurile publice a unui tractor agricol sau forestier neînmatriculat/neînregistrat potrivit legii sau de către o persoană care nu posedă permis de conducere nu întruneşte condiţiile de tipicitate ale infracţiunilor prevăzute de art. 334 alin. (1) C. pen., respectiv, de art. 335 alin. (1) C. pen.), acţiunea inculpatului A., de a nu înregistra ca şi infracţiune fapta numitului B., aceea de a conduce un tractor agricol neînregistrat pe drumurile publice este cea corectă, nefiind îndeplinite condiţiile de tipicitate ale infracţiunii prevăzute de art. 334 alin. (1) C. pen.

În consecinţă, a arătat că eventualele încălcări ale atribuţiilor de serviciu se puteau raporta la graficul întocmit de conducerea secţiei şi în nici un caz la vreo prevedere a C. proc. pen., iar înregistrarea proceselor verbale şi a altor acte cu caracter administrativ se face potrivit Regulamentului de ordine interioară a secţiei de poliţie din care inculpatul făcea parte, şi nu conform prevederilor C. proc. pen.

Dosarul a fost înregistrat pe rolul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie la data de 19 mai 2017, fiind stabilit termen pentru examinarea admisibilităţii în principiu la data de 23 iunie 2017.

Prin încheierea din 23 iunie 2017, Înalta Curte a admis, în principiu, cererea de recurs în casaţie formulată de inculpatul A. împotriva deciziei penale nr. 1341/A din 21 decembrie 2016, pronunţată de Curtea de Apel Galaţi, secţia penală şi pentru cauze cu minori, şi a stabilit termen pentru judecarea pe fond a recursului în casaţie la data de 8 septembrie 2017.

La termenul fixat, respectiv 8 septembrie 2017, cauza s-a amânat pentru imposibilitatea de prezentare a apărătorului ales al inculpatului, acordându-se termen la 6 octombrie 2017.

Analizând recursul în casaţie în limitele prevăzute de art. 442 alin. (1) şi (2) C. proc. pen., Înalta Curte apreciază că acesta este nefondat pentru considerentele ce se vor arăta în continuare.

Potrivit dispoziţiilor art. 433 C. proc. pen., în calea extraordinară a recursului în casaţie, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie este obligată să verifice, în condiţiile legii, conformitatea hotărârii atacate cu regulile de drept aplicabile.

Drept urmare, orice chestiune de fapt analizată de instanţa de fond, respectiv de apel, intră în puterea lucrului judecat şi excede cenzurii instanţei investită cu judecarea recursului în casaţie.

Fiind reglementat ca o cale extraordinară de atac ce trebuie să asigure echilibrul între principiul legalităţii şi principiul respectării autorităţii de lucru judecat, recursul în casaţie vizează numai legalitatea anumitor hotărâri definitive indicate de lege şi numai anumite motive expres şi limitativ prevăzute, fără ca pe calea recursului în casaţie să se poată invoca şi, corespunzător, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie să poată analiza orice nelegalitate a hotărârilor, ci numai pe acelea pe care legiuitorul le-a considerat importante.

Cu atât mai mult, recursul în casaţie nu are în vedere elementele de fapt ce au fost stabilite cu autoritate de lucru judecat, aşa încât Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie nu poate să reevalueze materialul probator şi să stabilească o situaţie de fapt diferită de cea menţionată în hotărârile atacate.

În consecinţă, Înalta Curte constată că sfera controlului judiciar pe calea recursului în casaţie a fost limitată, astfel că nu pot fi examinate decât chestiunile ce privesc aspecte de drept, în limita cazurilor de casare prevăzute de art. 438 alin. (1) C. proc. pen., fără a putea analiza şi netemeinicia deciziei atacate.

Aceste consideraţii sunt aplicabile şi cazului de casare prevăzut de art. 438 alin. (1) pct. 7 C. proc. pen., conform căruia hotărârile sunt supuse casării dacă inculpatul a fost condamnat pentru o faptă care nu este prevăzută de legea penală.

Din această perspectivă, Înalta Curte constată că, prin cererea de recurs în casaţie, inculpatul A. nu invocă aspecte de nelegalitate, prin raportare la cazul de casare prevăzut de art. 438 alin. (1) pct. 7 C. proc. pen., referitor la condamnarea pentru o faptă care nu este prevăzută de legea penală, ci, practic, solicită rejudecarea cauzei de către instanţa de apel cu motivarea că faptele ce i se impută nu au caracter penal.

Înalta Curte reţine, aşadar, că inculpatul solicită o reevaluare a probelor administrate, situaţie nepermisă în calea de atac a recursului în casaţie, întrucât aspectele solicitate de inculpat vizează critici de netemeinicie. Or, în cadrul recursului în casaţie nu pot fi invocate decât aspecte de nelegalitate, astfel cum sunt prevăzute expres de dispoziţiile art. 438 alin. (1) C. proc. pen.

Înalta Curte nu poate proceda la un asemenea examen al situaţiei de fapt, nu poate reevalua conţinutul mijloacelor de probă, nu poate da o nouă apreciere materialului probator şi nu poate stabili o altă situaţie de fapt, acestea fiind atributul exclusiv al instanţei de fond şi de apel.

Limitarea obiectului judecăţii în cadrul recursului în casaţie la cazurile strict prevăzute de lege înseamnă că nu orice presupusă încălcare a legii de procedură penală sau a legii substanţiale constituie temei pentru a casa hotărârea recurată, ci numai acelea care corespund unuia dintre cazurile de casare prevăzute de lege.

Recursul în casaţie nu are ca finalitate remedierea unei greşite aprecieri a faptelor sau a unei inexacte sau insuficiente stabiliri a adevărului printr-o urmărire penală incompletă sau o cercetare judecătorească nesatisfăcătoare.

Instanţa de casare nu judecă pe fond procesul propriu-zis, respectiv litigiul care are ca temei juridic fapta penală, ci judecă, exclusiv, dacă din punct de vedere al dreptului, hotărârea atacată este necorespunzătoare. Scopul recursului în casaţie este de a îndrepta erorile de drept comise de curţile de apel ca instanţe de apel, prin raportare la cazurile de casare expres şi limitativ prevăzute de lege.

Cu privire la incidenţa Deciziei nr. 405/2016 a Curții Constituționale, publicată în M. Of. nr. 517 din 08.07.2016, prin care s-a statuat că dispozițiile art. 246 C. pen. din 1969 și ale art. 297 alin. (1) noul C. pen. sunt constituționale în măsura în care prin sintagma "îndeplinește în mod defectuos" din cuprinsul acestora se înțelege "îndeplinește prin încălcarea legii", Înalta Curte constată că aceasta nu produce niciun efect în cauza de față, inculpatul A. încălcând - printre altele - dispozițiile C. proc. pen. referitoare la constatarea și cercetarea infracțiunilor.

În consecinţă, Înalta Curte reţine că inculpatul A., deşi formal a invocat cazul de recurs în casaţie prevăzut de art. 437 alin. (1) pct. 7 C. proc. pen., criticile formulate nu se încadrează în această situaţie, întrucât inculpatul nu a fost condamnat pentru o faptă care să nu fi fost prevăzută de legea penală, aşa cum s-a susţinut, criticându-se, de fapt, modalitatea în care a fost reţinută de către instanţă starea de fapt, pe baza probatoriului aflat la dosarul cauzei şi interpretării acestuia, aspecte care, aşa cum s-a arătat, nu pot fi reevaluate pe calea recursului în casaţie.

Pentru aceste considerente, în temeiul dispoziţiilor art. 448 alin. (1) pct. 1 C. proc. pen., Înalta Curte va respinge, ca nefondat, recursul în casaţie declarat de inculpatul A. împotriva deciziei penale nr. 1341/A din data de 21 decembrie 2016, pronunțată de Curtea de Apel Galaţi, secţia penală şi pentru cauze cu minori, cu obligarea inculpatului la plata cheltuielilor judiciare către stat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondat, recursul în casaţie formulat de recurentul inculpat A. împotriva deciziei penale nr. 1341/A din 21 decembrie 2016 pronunțată de Curtea de Apel Galaţi, secţia penală şi pentru cauze cu minori.

Obligă recurentul inculpat la plata sumei de 200 RON cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

Onorariul parţial cuvenit apărătorului desemnat din oficiu pentru recurentul inculpat A. în sumă de 80 RON, se plăteşte din fondul Ministerului Justiţiei.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, azi 06 octombrie 2017.