Prosecution and expert appeals rejected; lawyer's acquittal upheld on influence peddling, money laundering, and tax evasion charges

Asupra apelurilor penale de faţă,

În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin Sentinţa penală nr. 110/P.I. din 21 noiembrie 2016 pronunţată de Curtea de Apel Oradea, secţia penală şi pentru cauze cu minori, în Dosarul nr. x/35/P/2014, în baza art. 396 alin. (5) C. proc. pen. cu referire la art. 17 alin. (2) C. proc. pen. rap. la art. 16 lit. a) C. proc. pen. a achitat pe inculpatul A. (avocat) pentru comiterea infracţiunilor de trafic de influenţă prevăzute de art. 291 alin. (1) C. pen., cu referire la art. 6 din Legea nr. 78/2.000, cu aplicarea art. 5 C. pen. şi spălare a banilor prevăzute de art. 29 alin. (1) lit. "b" din Legea nr. 656/2002, cu aplicarea art. 5 C. pen.

În baza art. 396 alin. (5) C. proc. pen. cu referire la art. 17 alin. (2) C. proc. pen. rap. la art. 16 lit. b) teza a I-a C. proc. pen. a achitat pe inculpatul A. de comiterea infracţiunii de evaziune fiscală, prevăzute de art. 9 alin. (1) lit. "b" din Legea nr. 241/2005, cu aplicarea art. 5 C. pen.

A dispus ridicarea sechestrului asigurător instituit asupra bunurilor mobile şi imobile ale inculpatului A. prin Ordonanţa din 13 octombrie 2014 şi procesul-verbal de sechestru din data de 14 octombrie 2014, până la concurenţa sumei de 91.684 lei.

A constatat că inculpatul a fost reţinut pe o perioadă de 24 ore din data de 03 decembrie 2013 orele 17:45, până la data de 04 decembrie 2013 orele 17:45, prin Ordonanţa de reţinere nr. x/P din 03 decembrie 2013, ora 17:45, emisă de D.N.A - Serviciul Teritorial Oradea.

În baza art. 275 alin. (3) C. proc. pen. cheltuielile judiciare avansate de stat au rămas în sarcina acestuia.

Pentru a pronunţa această hotărâre instanţa de fond a reţinut în fapt următoarele:

În data de 15 mai 2012 a fost încheiat contractul de asistenţă juridică între Cabinetul Individual de Avocatură "B." şi D., având ca obiect "asistenţa juridică, reprezentare şi asistare în faza de executare silită a sentinţei civile pronunţate în Dosarul nr. x/271/2004 al Judecătoriei Oradea"

În contract s-a precizat un onorariu de 2.000 lei. Pe lângă onorariul mai sus indicat, părţile, de comun acord, au stabilit un onorariu de succes în cuantum de 5.000 lei în situaţia în care în urma licitaţiei clientul va cumpăra imobilul la suma maximă de 45.000 lei. La momentul încheierii contractului de asistenţă juridică dintre inculpatul A. şi D. şi primirea de către inculpat a sumelor de 2.000 lei şi 500 lei, acesta nu a emis nici o chitanţă sau alt act justificativ, care să dovedească primirea banilor.

Cu privire la aceste sume, se susţine că din cei 2.500 lei, 2.000 lei i-a reţinut inculpatul pentru sine, iar 500 de lei au fost daţi executorului judecătoresc E., inculpatul lăsând să se înţeleagă că are influenţă asupra acestuia şi că îl poate determina, ca în dosarul execuţional, să organizeze o licitaţie trucată, în urma căreia D., ca singur participant al licitaţiei, să achiziţioneze un imobil scos la licitaţie cu suma de maximum 45.000 lei, în condiţiile în care imobilul respectiv fusese evaluat la 95.800 lei.

Cu privire la suma de 2.000 de lei, se susţine că inculpatul a disimulat-o ca onorariu de avocat, pentru a ascunde adevărata natură a provenienţei banilor, şi anume cea de folos pentru exercitarea influenţei asupra executorului judecătoresc E., faptă ce ar întruni elementele constitutive ale infracţiunii de spălare a banilor, prev. de art. 29 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 656/2002, cu aplicarea art. 5 C. pen.

Tot cu acea ocazie, inculpatul A. i-a comunicat lui D. că poate interveni pe lângă un executor judecătoresc, pentru ca D. să câştige licitaţia şi să cumpere imobilul la un preţ subevaluat.

Cu privire la acuzaţiile de trafic de influenţă şi spălare de bani, ce-i sunt aduse inculpatului, Curtea a reţinut că, iniţial, denunţătorul D. a reclamat fapta inculpatului A. ca fiind una de înşelăciune, întrucât inculpatul a neglijat dosarele în care a fost angajat de către acesta.

S-a arătat că această susţinere a denunţătorului intră în contradicţie totală cu ceea ce a urmat pe parcursul anchetării cauzei şi, pentru aceeaşi faptă, DNA a considerat, în mod eronat, că este vorba despre trafic de influenţă, cu atât mai mult cu cât denunţătorul a declarat că se simte înşelat şi că dacă şi-ar fi recuperat cei 2.500 de lei de la inculpat atunci nu ar mai fi fost nicio problemă (declaraţie de martor atât lui D. cât şi lui F. din Şedinţa publică 4 iunie 2015).

Aceste presupuse fapte nu se conturează decât în baza declaraţiilor martorului-denunţător D. şi a soţiei sale F., care sunt aşa cum au reţinut atât Curtea de Apel Oradea, învestită cu soluţionarea propunerii de arestare preventivă, cât şi cea care a exercitat controlul asupra încheierii celei dintâi, şi anume Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, simple supoziţii, ce rămân "doar la stadiul de judecăţi de valoare, aprecieri subiective pe care acesta le face şi nimic mai mult".

Este extrem de important să constatăm că judecătorii de la cele două instanţe, respectiv Curtea de Apel Oradea, prin Încheierea penală nr. x/I/P/2013 din 04 decembrie 2013 şi Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, prin Încheierea din 12 decembrie 2013, au respins propunerile de arestare preventivă a inculpatului, nu pe motivul generic invocat, al lipsei unui pericol concret pentru ordinea publică, ci pentru lipsa unor probe certe care, nici măcar în numărul şi fundamentul lor, nu pot justifica o privare temporară de libertate, întrucât, aşa cum a reţinut judecătorul de drepturi şi libertăţi din cadrul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, "nu rezultă fără dubiu că inculpatul ar fi lăsat să se înţeleagă că are influenţă asupra executorului judecătoresc E. ...".

S-a mai constatat faptul că după respingerea propunerii de arestare preventivă, organul de urmărire penală nu a mai administrat nicio probă în defavoarea inculpatului, rezumându-se doar la acele aspecte cu privire la care, din contră, Curtea de Apel Oradea şi Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie au statuat că ar fi probe în apărare.

Un alt aspect foarte important, surprins de judecătorii din cadrul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, se referă la faptul că, denunţătorul, încercând din răsputeri să-l facă pe inculpat să zică ca banii ar fi fost daţi pentru a avea "trecere" la executorul judecătoresc, diametral opus s-a remarcat conduita aflată în concordanţă cu spiritul legii a inculpatului, care de fiecare dată ar fi încercat să explice modul cum funcţionează instituţiile dreptului civil, conform înregistrărilor ambientale.

S-a remarcat şi faptul că inculpatul menţionează fără echivoc că s-ar putea merge la un alt executor judecătoresc dacă primul ar tergiversa organizarea licitaţiei ori că imobilul s-ar putea vinde la un terţ la un preţ mai bun:

"Ori dacă el nu poate s-o mai ... o organizează într-o lună, două, merem la altu! Adică ... mă duc, frumos, îmi dă banii înapoi şi nu ... merem la altu!"- aspect revelat în baza înregistrărilor ambientale de la data de 25 noiembrie 2013, redate în procesul-verbal nr. 4 aflat la dosarul cauzei.

Mai mult, respectivul executor a fost ales şi indicat de către clienţii inculpatului, deoarece aceştia au mai apelat la serviciile executorului G. (conform declaraţiei martorului D. din şedinţa publică 4 iunie 2015).

În ceea ce priveşte suma de 5.000 de lei, despre care organul de urmărire penală consideră că ar fi pretinşi ca urmare a traficării influenţei pe lângă executorul judecătoresc în vederea trucării licitaţiei în sensul de a adjudeca imobilul la suma de 45.000 lei, s-a constatat (conform declaraţiei de martor F. din şedinţa publică 4 iunie 2015) că această sumă nu reprezintă altceva decât onorariul de succes stabilit în acord cu clientul:

Instanţa a mai precizat că stabilirea acestui onorariu de succes este în concordanţă cu statutul profesiei de avocat, care în art. 129 alin. (6) prevede că: "Avocatul are dreptul ca în completarea onorariului fixat să solicite şi să obţină şi un onorariu de succes, cu titlu complementar, în funcţie de rezultat sau de serviciul furnizat. Onorariul de succes constă într-o sumă fixă sau variabilă stabilită pentru atingerea de către avocat a unui anumit rezultat. Onorariul de succes poate fi convenit împreună cu onorariul orar sau fix."

Această practică este justificată, având în vedere caracterul neunitar al jurisprudenţei naţionale. Atingerea unui anumit rezultat în aceste condiţii nu poate fi considerat decât un fapt supus incertitudinii, intervenţia factorului "alea" fiind una evidentă în relaţiile contractuale sau angajamentele juridice; bineînţeles aceste raporturi fiind guvernate de obligaţii de diligenţă şi numai într-un mod cu totul şi cu totul subsidiar, de obligaţii de rezultat.

În ceea ce priveşte suma de 500 de lei, sumă ce se pretinde că ar fi fost oferită executorului judecătoresc pentru trucarea licitaţiei pentru ca denunţătorii să adjudece imobilul la suma de 45.000 lei, s-a precizat că tocmai declaraţiile martorei F. contravin acestei idei, aceasta arătând în faţa instanţei, conform declaraţiei de martor din Şedinţa publică din 4 iunie 2015, că "inculpatul ne-a spus că va da suma de 500 de lei pentru a începe licitaţia" şi că "întotdeauna înainte de începerea licitaţiei am achitat onorariul la executorul (...)".

Instanţa de fond a apreciat că acest aspect se coroborează cu declaraţia dată de inculpatul A. în data de 3 decembrie 2013 în faza de urmărire penală, care arată că "Da. I-am cerut şi primit de la D. suma de 500 de lei la data de 15 mai 2012, pentru a-i fi înmânată executorului judecătoresc E. cu titlu de avans onorariu de executare silită." iar "suma de 500 de lei, reprezentând avans pentru executarea silită urma să i-o înmânez lui E. la momentul semnării cererii de executare silită dintre client, respectiv D., reprezentat de mine şi executorul judecătoresc, respectiv E.."

În concordanţă cu cele susţinute de cei doi se află declaraţia executorului E., care susţine în faţa organului de urmărire penală la data de 4 decembrie 2013 că "A. nu mi-a spus şi nu mi-a dat nicio sumă de bani ca şi avans pentru executarea silită în cazul organizării acelei licitaţii."

În baza acestor aspecte, s-a apreciat că este evident că cei 2.000 de lei nu pot reprezenta decât onorariul stabilit în vederea prestării unor servicii avocaţiale, iar faptul pretins de organul de urmărire penală cum că această sumă ar fi de fapt o disimulare a adevăratei provenienţe din activitatea infracţională, nu poate fi primit întrucât nu este confirmată de nicio probă.

Mai mult, Curtea a considerat că probele administrate şi pe care se bazează acuzarea sunt de fapt probe în apărare şi dovedesc indubitabil nevinovăţia inculpatului, sens în care s-a reţinut că inclusiv denunţătorul a declarat în faţa organului de cercetare penală că au stabilit un onorariu care s-a şi achitat, în cuantumul sumei de 2.000 lei, aşa cum rezultă din declaraţia acestuia "doresc să menţionez că i-am achitat cu acel prilej avocatului suma de 2.000 lei, reprezentând onorariul cuvenit".

Un aspect fundamental care clarifică indubitabil faptul că cei 2.000 de lei nu reprezintă altceva decât onorariul avocaţial, este faptul că inculpatul a şi plătit impozitul pentru această sumă.

Totodată, Curtea a reţinut că din declaraţiile martorului G. rezultă modul în care se organizează licitaţiile, precum şi faptul că dosarul execuţional a fost înregistrat la birou de către denunţătorul D. şi nu de inculpat.

Curtea a reţinut că din declaraţiile acestor martori nu rezultă că inculpatul ar fi încercat să-şi exercite asupra lor influenţa, respectiv să-i determine să îndeplinească, să nu îndeplinească, să urgenteze ori să întârzie îndeplinirea unui act ce intra în îndatoririle lor de serviciu, sau să îndeplinească un act contrar acestor îndatoriri.

Pe de altă parte, Curtea a reţinut că, în ceea ce priveşte infracţiunea de trafic de influenţă, din probele administrate în cauză nu se poate reţine că inculpatul ar fi avut conduita descrisă de verbum regens, respectiv că ar fi pretins, primit bani de la denunţător pentru a-şi exercita influenţa asupra executorului judecătoresc, relevant în acest sens fiind faptul că inculpatul, de fiecare dată, deşi provocat de denunţător, a încercat să-i explice acestuia modul în care funcţionează instituţiile dreptului civil, spunându-i chiar că se pot adresa unui alt executor în cazul în care executorul la care s-a depus dosarul ar tergiversa organizarea licitaţiei, fiind evident că banii achitaţi de denunţător au fost achitaţi cu titlu de onorariu avocaţial, nefiind solicitaţi de inculpat pentru a-şi exercita influenţa asupra executorului.

Cu privire la cealaltă infracţiune reţinută în sarcina inculpatului A., organul de urmărire penală a apreciat că există date şi indicii temeinice de săvârşire a infracţiunii de evaziune fiscală de către inculpat, întrucât acesta a omis să evidenţieze în actele contabile anumite venituri din activităţile realizate.

Având în vedere că pentru sumele menţionate în rechizitoriu, nu s-au emis clientului acte doveditoare ale executării obligaţiei de plată, totuşi acestea nu au reprezentat operaţiuni oculte prin care să se urmărească sustragerea de la obligaţiile fiscale, întrucât s-au materializat în contracte de asistenţă juridică, care au şi fost înmânate clienţilor. Or, într-o atare situaţie, nu poate fi vorba despre vreo "ascundere" a sursei impozabile din moment ce întreaga sumă a fost menţionată în contractul de asistenţă juridică. Mai mult, pentru cei 2.000 de lei inculpatul a şi plătit impozitul datorat.

Instanţa de fond a mai constatat că cei 2.000 de lei nu pot reprezenta şi obiectul material al infracţiunii de evaziune fiscală şi obiectul material al infracţiunii de spălare a banilor, întrucât printr-un raţionament logico-juridic, ar fi absurd să spunem că o activitate infracţională din care ar rezulta anumite foloase pecuniare să fie supusă unui regim impozabil.

Astfel, inculpatul a declarat în cursul urmăririi penale "recunosc faptul că am debite faţă de organele fiscale, dar eu nu mi-am ascuns nicio operaţiune, toate încasările fiind evidenţiate în chitanţiere şi în extrasele de cont."

Faptul că inculpatul a neglijat să emită chitanţe pentru respectivele sume, nu poate atrage reţinerea în sarcina inculpatului a infracţiunii de evaziune fiscală, întrucât aceste fapte nu comportă caracter penal, impunându-se a fi supus rigorilor dreptului fiscal. Acest aspect este evidenţiat în raportul de expertiză contabilă judiciară din 14 iunie 2016, care la obiectivul de la nr. 4 arată că nedepunerea în termen a declaraţiilor fiscale atrage sancţiunea unei amenzi, stabilită de către organul fiscal în mod diferenţiat, conform art. 122 C. fisc.

Referitor la acest aspect s-a constatat că procesul-verbal de inspecţie fiscală întocmit de către AJFP Bihor a fost întocmit la data de 25 martie 2014, or, la acest moment inculpatul se află încă în termenul legal de raportare a situaţiei fiscale, care expira la data de 31 mai al aceluiaşi an; astfel se poate constata prematuritatea efectuării acestui control, care nu ar putea justifica în vreun fel sumele neraportate la acel moment.

În acord cu cele susţinute, în ceea ce priveşte infracţiunea de evaziune fiscală, s-a pronunţat şi Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie prin Decizia nr. 3.907/2012, care a reţinut că "Omisiunea plăţii unei taxe datorate nu constituie infracţiunea de evaziune fiscală, dacă bunul sau sursa impozabilă nu au fost ascunse. În acest caz ia naştere pentru cel care nu a efectuat plata doar obligaţia de plată a taxei respective, nu şi răspunderea penală. Atunci când o persoană fizică nu se înregistrează ca plătitor de TVA, evaziunea fiscală există doar dacă bunul sau sursa impozabilă au fost ascunse."

Or, s-a apreciat că în cazul de faţă nu poate fi vorba ca inculpatul să devină plătitor de TVA, întrucât suma de 51.300, despre care se susţine că ar fi fost încasată de două ori şi în consecinţă că a generat plasarea inculpatului la rangul de plătitor de TVA, de fapt a fost plătită o singură dată. Acest aspect este probat prin documentul "Supliment la raportul de expertiză contabilă judiciară" în care la "Obiecţiunea nr. 3" se reţine că "dacă prin mijloace de probă, altele decât expertiza contabilă, se dovedeşte faptul că suma de 51.300, rezultată din însumarea chitanţelor din 17 august 2012 nu a fost încasată în numerar, plafonul de scutire pentru obligativitatea înregistrării contribuabilului ca plătitor de TVA nu este depăşit ... " - ori martorul H. a declarat în faţa instanţei la data de 07 noiembrie 2016 că "nu am plătit anticipat suma de 51.000 ron (face referire la suma de 51.300) inculpatului A. Nici nu am primit vreo chitanţă de la inculpatul A. pentru suma de 51.000 (face referire la suma de 51.300).

Într-o altă decizie a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, nr. 2.885/2012, se arată, în ceea ce priveşte infracţiunea de evaziune fiscală că "sub aspectul vinovăţiei infracţiunea se comite cu intenţie directă calificată prin scop", or, din întreaga situaţie de fapt nu rezultă sub nicio formă această intenţie calificată prin scop de a se sustrage obligaţiilor fiscale.

S-a apreciat ca având o relevanţă importantă fapta inculpatului de a nu-şi deduce anumite cheltuieli care i-ar fi generat indirect un oarecare câştig deşi avea acest drept, în sensul de a dovedi că nu există un scop intrinsec al inculpatului de a-şi mări veniturile cu orice preţ şi prin orice mijloace.

Mai mult, nu se poate contura nici măcar latura obiectivă a infracţiunii de evaziune fiscală, întrucât nu a existat o conduită frauduloasă în sensul de a ascunde sau disimula realitatea fiscală, aşa cum statuează Înalta Curte, prin "întocmirea de documente false - ca latură obiectivă".

Simpla neglijenţă ori dezorganizarea contabilităţii de către inculpatul A. nu generează repercusiuni penale, ci întocmai cum susţine expertul în raportul de constatare financiară, o amendă contravenţională.

Or, din cele două decizii de referinţă, instanţa de fond a constatat că fapta de evaziune fiscală ce i se impută inculpatului A. nu există, întrucât nu a existat nicio activitate de ascundere, disimulare concretizată prin întocmirea de documente false şi nici o sustragere de la plata obligaţiilor printr-o activitate ocultă, condiţii în care, nici în ceea ce priveşte această infracţiune de evaziune fiscală nu există conduita descrisă verbum regens.

Împotriva hotărârii pronunţată de prima instanţă au formulat apel Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Direcţia Naţională Anticorupţie - Serviciul Teritorial Oradea şi expertul J.

Parchetul critică hotărârea sub aspectul omisiunii citării ANAF Bihor ca parte civilă, respectiv greşita achitare a inculpatului A. pentru infracţiunile de trafic de influenţă prev. de art. 291 alin. (1) C. pen., spălare de bani prev. de art. 29 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 656/2002 respectiv, evaziune fiscală prev. de art. 9 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 241/2005.

În motivele de apel, în susţinerea orală a procurorului de şedinţă şi în concluziile scrise se reţine, sub primul aspect, că prin săvârşirea infracţiunii de evaziune fiscală inculpatul a produs un prejudiciu ANAF şi ca atare aceasta are calitatea de parte civilă, impunându-se desfiinţarea hotărârii şi trimiterea cauzei spre rejudecare, cu citarea părţii în condiţiile legii.

Sub cel de-al doilea aspect, Parchetul reţine că nelegalitatea hotărârii instanţei de fond a fost generată de aprecierea greşită a probelor, nefiind realizată o evaluare proprie şi nemotivând înlăturarea probelor pe care nu le-a luat în considerare.

1. Cu privire la infracţiunea de trafic de influenţă, Parchetul susţine că probele administrate dovedesc, dincolo de orice dubiu, vinovăţia inculpatului A.

Astfel, reţine că după sesizarea organelor de urmărire penală, prin denunţul martorului D., inculpatul a fost supus, în condiţiile legii, unor măsuri de supraveghere tehnică, hotărârea infracţională fiind luată cu mult înainte, - fiind exclusă astfel provocarea - constatându-se că la data de 15 mai 2012, inculpatul a primit banii de la martorul denunţător, în schimbul promisiunii de a interveni la executorul judecătoresc.

Se face trimitere la declaraţiile martorului denunţător D. din care rezultă că inculpatul i-a adus la cunoştinţă faptul că îl cunoaşte pe executorul judecătoresc E., la care ar putea interveni pentru vânzarea imobilului la un preţ subevaluat, adică cu maxim 45.000 lei, cerându-i, pentru această intervenţie, suma de 500 lei, bani care vor ajunge la executor.

Martorul a acceptat, astfel încât a dat inculpatului suma de 2.500 lei încheindu-se contractul de asistenţă juridică din 15 mai 2012 doar pentru suma de 2.000 lei.

Inculpatul nu a eliberat chitanţă şi nici un alt document justificativ care să ateste primirea acestor sume.

Starea de fapt relatată de martorul denunţător este confirmată - în opinia Parchetului- de către soţia acestuia, martora F.

Se face trimitere şi la declaraţiile martorilor E. şi G., aceştia afirmând că niciodată nu li s-a propus "trucarea" vreunei licitaţii.

În fine, se apreciază că declaraţiile martorilor se completează cu procesele-verbale de redare a discuţiilor ambientale purtate, în cursul lunii noiembrie 2013, între martorii D. şi F. respectiv inculpatul A.

Parchetul susţine că inculpatul, în calitatea sa de avocat în procedura executării silite, potrivit prevederilor C. proc. civ., nu are nicio prerogativă legală, ci doar executorul judecătoresc, astfel încât, în mod obiectiv, onorariul avocaţial nu se justifică.

Ca atare, acţiunea inculpatului s-a realizat prin invocarea expresă a unei influenţe reale asupra executorului judecătoresc E., scopul urmărit fiind acela de a-l determina pe acesta să îndeplinească un act ce intră în atribuţiile sale de serviciu, astfel încât, preţul imobilului să fie subevaluat.

2. În ceea ce priveşte infracţiunea de spălare de bani, Parchetul susţine că suma de 20.000 lei pretinsă şi primită de către inculpatul A. la data de 15 mai 2012 a reprezentat preţul traficului de influenţă exercitată în favoarea martorului denunţător D.

Pentru a disimula adevărata natură a acestei sume, inculpatul a întocmit contractul de asistenţă juridică din 15 mai 2012, în conţinutul căreia a înserat faptul că această sumă reprezintă onorariu avocaţial.

Infracţiunea predicat o constituie infracţiunea de trafic de influenţă, astfel încât suma de 2.000 lei a fost spălată sub forma contractului de asistenţă juridică, prin simulaţie ca operaţie juridică neconformă cu realitatea prin încheierea a două acte juridice: unul public şi nereal - contractul de asistenţă juridică şi înţelegerea secretă şi adevărată, care conţine în sine, acordul părţilor de a simula.

3. Sub aspectul infracţiunii de evaziune fiscală, Parchetul susţine că prima instanţă "a ignorat cu desăvârşire probele administrate".

Se face trimitere la procesul-verbal de percheziţie domiciliară efectuat la data de 3 decembrie 2013 la Cabinetul Individual de Avocatură "B." de unde au fost ridicate mai multe înscrisuri (registru încasări şi plăţi, contracte de asistenţă juridic, facturi, chitanţe) din analiza acestora rezultând că inculpatul a înregistrat venituri şi plăţi pentru perioada 2006 - 2011, în anul 2012 a efectuat doar două înregistrări iar pentru anul 2013 nu a înregistrat nicio încasare sau plată.

Martorii K., L., N. şi O. au apelat, în perioada 2011 - 2013 la serviciile avocatului A., fără a primi chitanţe care să ateste plata efectivă.

De asemenea, se face trimitere la Raportul de constatare financiar-contabilă din 30 mai 2014, întocmit de către specialiştii din cadrul Direcţia Naţională Anticorupţie - Serviciul Teritorial Oradea - prin care au fost stabilite obligaţiile fiscale datorate de către Cabinetul Individual de Avocatură B., urmare a neînregistrării veniturilor realizate în perioada 2011 - 2013, în cuantum total de 89.184 lei reprezentând 54.088 lei TVA, 27.484 lei impozit pe venit şi 89.194 lei contribuţii de asigurări sociale de sănătate.

Parchetul susţine că şi concluziile Raportului de expertiză contabilă judiciară converg spre reţinerea infracţiunii de evaziune fiscală.

Omisiunea de a evidenţia în documentele contabile veniturile realizate de inculpat nu a fost una accidentală ci s-a desfăşurat constant, pe parcursul mai multor ani.

De asemenea, deşi constatarea iniţială a obligaţiilor fiscale datorate bugetului de stat, ca urmare a neevidenţierii în documentele legale a tuturor veniturilor realizate, datează din martir 2014, iar raportul de expertiză a fost depus la instanţă în luna iunie 2016, inculpatul nu a făcut dovada achitării debitelor şi regularizării evidenţelor contabile nici la instanţa de fond şi nici în calea de atac a apelului.

Pe cale de consecinţă, s-a solicitat, în principal, desfiinţarea sentinţei pronunţată de instanţa de fond şi trimiterea cauzei spre rejudecare, întrucât judecarea cauzei a avut loc. în lipsa unei părţi nelegal citate, respectiv ANAF - Administraţia Judeţeană a Finanţelor Publice Bihor, - iar în subsidiar, pronunţarea unei hotărâri de condamnare a inculpatului A. pentru săvârşirea infracţiunilor de trafic de influenţă, spălare de bani şi evaziune fiscală.

Apelanta J. a solicitat repunerea în termenul de apel, desfiinţarea hotărârii atacate şi în rejudecare acordarea integrală a onorariului de expert.

Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, examinând apelurile declarate conform art. 420 şi următoarele C. proc. pen., constată că apelul Parchetului este nefondat, iar apelul declarat de expertul J. este tardiv.

I. Cu privire la prima critică invocată de Parchet, respectiv judecarea cauzei la fond în lipsa unei părţi nelegal citate - respectiv ANAF - Administraţia Judeţeană a Finanţelor Publice Bihor - Înalta Curte constată că aceasta este nefondată.

Astfel, potrivit dispoziţiilor art. 84 alin. (1) C. proc. pen. "persoana vătămată care exercită acţiunea civilă în cadrul procesului penal este parte în proces şi se numeşte parte civilă, având toate drepturile ce-i sunt conferite de dispoziţiile art. 81 C. proc. pen."

Potrivit acestui text, persoana vătămată are printre alte drepturi şi dreptul de a propune administrarea de probe, de a ridica excepţii şi de a pune concluzii, dreptul de a formula orice alte cereri ce ţin de soluţionarea laturii penale a cauzei.

Dispoziţiile art. 80 - 81 C. proc. pen. se impun a fi corelate, pe de o parte, cu prevederile art. 20 C. proc. pen., iar, pe de altă parte, cu prevederile art. 342 şi următoarele C. proc. pen., respectiv decizia Curţii Constituţionale a României nr. 641 din 11 noiembrie 2014.

Conform art. 20 alin. (1) C. proc. pen., constituirea ca parte civilă se poate face până la începerea cercetării judecătoreşti, organele judiciare având obligaţia de a aduce la cunoştinţa persoanei vătămate acest drept.

Cu privire la procedura camerei preliminare - examinată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie prin prisma cauzei deduse judecăţii - instanţa de contencios constituţional a reţinut că în ceea ce priveşte partea civilă şi partea responsabilă civilmente, acestea sunt excluse ab initio din procedura de cameră preliminară. Reglementând în acest mod, legiuitorul a restrâns în mod absolut posibilitatea părţilor de a avea cunoştinţă şi de a dezbate excepţiile ridicate din oficiu şi susţinerile parchetului, plasându-le într-o situaţie dezavantajoasă faţă de procuror.

În acelaşi sens, instanţa constituţională a apreciat că norma legală trebuie să permită comunicarea către toate părţile din procesul penal - inculpat, parte civilă, parte responsabilă civilmente- a documentelor care sunt de natură să influenţeze decizia judecătorului şi să prevadă posibilitatea tuturor acestor părţi de a discuta în mod efectiv şi de a pune concluzii.

În această procedură se stabileşte cadrul procesual şi, în condiţiile în care se constată legalitatea sesizării instanţei, se dispune începerea judecăţii.

Din economia dispoziţiilor legale invocate anterior, rezultă că persoana vătămată dobândeşte calitatea de parte civilă dacă înţelege să exercite acţiunea civilă în procesul penal şi dacă se constituie parte civilă până la începerea cercetării judecătoreşti.

Nerespectarea acestor dispoziţii atrage sancţiunea prevăzută de art. 20 alin. (4) C. proc. pen., potrivit cu care "în cazul nerespectării vreuneia dintre condiţiile prevăzute la alin. (1) şi (2), persoana vătămată sau succesorii acesteia nu se mai pot constitui parte civilă în procesul penal, putând introduce acţiunea la instanţa civilă."

În cauza pendinte, Înalta Curte constată că persoana vătămată - Administraţia Judeţeană a Finanţelor Publice Bihor nu s-a constituit parte civilă în faza de urmărire penală, astfel că, procurorul, în cuprinsul rechizitoriului, nu a indicat, conform art. 328 alin. (2) C. proc. pen., citarea acestei părţi ca şi parte civilă sau persoană vătămată.

În aceste condiţii, nici în procedura camerei preliminare, această parte nu a fost citată şi nici ulterior, până la începerea cercetării judecătoreşti sau la instanţa de fond.

Ca atare, în prezenta cauză Administraţia Judeţeană a Finanţelor Publice Bihor, nu are calitate de parte civilă şi deci nu sunt incidente dispoziţiile art. 421 pct. 2 lit. b) teza a II-a C. proc. pen., astfel cum a solicitat Parchetul.

În ipoteza în care, în prezenta cauză, se pronunţa o hotărâre de condamnare, persoana vătămată avea deschisă calea unei acţiuni civile separate la instanţa civilă.

II. Probele administrate în faza de urmărire penală şi în cursul cercetării judecătoreşti evidenţiază, ca stare de fapt, următoarele:

A. Inculpatul A. este avocat în cadrul Baroului Bihor, acordând asistenţă juridică în materie civilă. În virtutea acestei calităţi, în cursul anului 2012 martorul denunţător D., reprezentant al SC P. SRL, l-a contactat pe inculpatul A., solicitându-i să promoveze o acţiune în constatare, în contradictoriu cu SC Q. SRL pentru reţinerea nelegală a unui container cu agent refrigerant, fiind încheiat contractul de asistenţă juridică din 9 ianuarie 2012, ce a avut ca obiect "asistenţă juridică, reprezentare şi redactare acte juridice", stabilindu-se un onorariu de 1.500 lei.

La câteva zile, inculpatul a mai cerut, pentru acelaşi litigiu, suma de 1.500 lei, fiind emise chitanţele şi facturile corespunzătoare.

Relevant de reţinut este împrejurarea că martorul D. a solicitat ca acţiunea civilă să fie introdusă la Judecătoria Oradea, deşi competenţa instanţelor este stabilită potrivit C. proc. civ.

Prin Sentinţa civilă nr. 5.706/2013 a Judecătoriei Oradea s-a dispus declinarea cauzei în favoarea Judecătoriei Constanţa, care prin încheierea din 11 septembrie 2013 pronunţată în Dosarul civil nr. x/271/2012 a dispus suspendarea cauzei.

În aceeaşi perioadă, martorul denunţător D. i-a spus inculpatului A. că este parte într-un alt litigiu aflat pe rolul Judecătoriei Oradea ce avea ca obiect dezbaterea succesorală, rugându-l pe inculpat să se intereseze despre stadiul dosarului.

Urmare discuţiilor purtate între inculpat şi martorul denunţător D. a fost încheiat contractul de asistenţă juridică din 15 mai 2012 având ca obiect "reprezentarea şi asistarea în faza de executare silită a sentinţei civile pronunţată în Dosarul nr. x/271/2004 al Judecătoriei Oradea".

La pct. 1.3 din contract, părţile au convenit asupra unui onorariu de 2.000 lei iar pe lângă acesta, părţile de comun acord au stabilit un onorariu de succes în cuantum de 5.000 lei în situaţia în care în urma licitaţiei, clientul (martorul denunţător D.) va cumpăra imobilul la suma maximă de 45.000 lei.

Contractul a fost semnat de inculpatul A., respectiv martorul denunţător D., inculpatul primind de la acesta suma de 2.500 lei, nefiind eliberată o chitanţă.

Dosarul nr. x/271/2004 al Judecătoriei Oradea - cu privire la care martorul denunţător i-a solicitat inculpatului să verifice stadiul procesual şi reprezentarea intereselor sale în faza de executare silită - a avut ca obiect succesiune şi sistare indiviziune, ca urmare a dezbaterii moştenirii lăsată de defunctul D. pentru moştenitorii D. - fiu, R. - fiică şi S. - fiică.

Prin Sentinţa civilă nr. 1.514 din 25 februarie 2008 pronunţată de Judecătoria Oradea, s-a admis acţiunea formulată de R. în contradictoriu cu pârâţii D. şi S.; a admis în parte acţiunea reconvenţională formulată de D.; a constatat că au calitate de moştenitori R., D. şi S., în calitate de fii, în cotă de 1/3 fiecare; a constatat că masa succesorală se compune din imobil, casă şi teren, în valoare de 75.000 lei; a dispus sistarea stării de indiviziune; a atribuit lui R. în întregime imobilul menţionat mai sus, obligând-o pe aceasta la o sultă în cuantum de 23.418,78 lei în favoarea lui D. şi 23.006,2 lei în favoarea lui S.

Hotărârea a rămas definitivă prin Decizia civilă nr. 638/R/2012 din 14 iunie 2012 a Tribunalului Bihor, prin respingerea, ca perimat, a recursului civil introdus de recurenţii R. şi S.

Cu privire la suma de 2.500 lei se susţine că 2.000 lei au fost reţinuţi de inculpat, iar 500 lei au fost daţi pentru executorul judecătoresc E., inculpatul lăsând să se înţeleagă că are influenţă asupra acestuia şi că îl poate determina ca în dosarul execuţional să organizeze o licitaţie cu încălcarea legii, în urma căreia martorul denunţător D. să fie singurul participant al licitaţiei şi să achiziţioneze imobilul cu suma maximă de 45.000 lei, în condiţiile în care acesta a fost evaluat la suma de 95.800 lei.

Pentru suma de 2.000 lei, Parchetul susţine că inculpatul a disimulat-o ca onorariu de avocat, pentru a ascunde adevărata natură a provenienţei banilor şi anume, de a o folosi pentru exercitarea influenţei asupra executorului judecătoresc E., în scopul obţinerii de către martorul denunţător D. a imobilului la un preţ subevaluat.

B. Parchetul porneşte de la o premisă greşită, susţinând că "în procedura soluţionării unui dosar execuţional privitor la vânzarea unui imobil prin licitaţie publică, conform prevederilor C. proc. civ., avocatul nu are nicio prerogativă legală, ci doar executorul judecătoresc, astfel încât în mod obiectiv, onorariul avocaţial nu se justifică" şi ca atare prin contractul încheiat nu s-a urmărit altceva decât disimularea naturii sumei de 2.000 lei.

Pe de altă parte nu se observă contradicţiile dintre declaraţiile martorului denunţător D., respectiv declaraţiile martorei F., asupra unor elemente esenţiale dar şi faptul că acestea nu se coroborează cu celelalte probe administrate.

În fine, nici analiza proceselor-verbale de redare a discuţiilor ambientale purtate între inculpat şi martorul denunţător D., respectiv F., în cursul lunii noiembrie 2013, nu converg spre ipoteza săvârşirii infracţiunilor reţinute în sarcina inculpatului A.

C. Înalta Curte, prealabil analizării probelor administrate în prezenta cauză, reţine, contrar susţinerilor parchetului, că potrivit dispoziţiilor art. 646 alin. (1) C. proc. pen. - Cartea a V-a . Despre executare silită. Capitolul II. Titlul executoriu: creditorul şi debitorul au dreptul să asiste, personal sau prin reprezentanţii lor, la efectuarea tuturor actelor de executare, să ia cunoştinţă de actele dosarului de executare şi să obţină adeverinţe şi copii de pe aceste acte, certificate de executorul judecătoresc, pe cheltuiala părţii interesate, iar atunci când se consideră vătămaţi în drepturile ori interesele lor legitime, pot contesta actele de executare sau executarea silită însăşi, în termenele şi condiţiile prevăzute de lege.

De asemenea, potrivit dispoziţiilor art. 2 alin. (3) din Legea nr. 51/1995 pentru organizarea şi exercitarea profesiei de avocat: "Avocatul are dreptul să asiste şi să reprezinte persoanele fizice şi juridice în faţa autorităţilor judecătoreşti şi a altor organe de jurisdicţie, a organelor de urmărire penală, a autorităţilor şi instituţiilor publice, precum şi în faţa altor persoane fizice sau juridice, care au obligaţia să permită şi să asigure avocatului desfăşurarea nestingherită a activităţii sale, în condiţiile legii".

- art. 3 alin. (2) lit. b): "Activitatea avocatului se realizează prin: (... ) b) asistenţă şi reprezentare juridică în faţa (... ) executorilor judecătoreşti (... ) în condiţiile legii".

- art. 29 alin. (1): "avocatul înscris în tabloul baroului are dreptul să asiste şi să reprezinte orice persoană fizică sau juridică, în temeiul unui contract încheiat în formă scrisă (... )".

În ceea ce priveşte onorariul de succes, Înalta Curte reţine dispoziţiile art. 129 alin. (2) lit. c) din Statutul profesiei de avocat, publicată în M.Of. nr. 898 din 19 decembrie 2011, cu modificările şi completările ulterioare potrivit cu care: "Onorariile pot fi stabilite astfel: (... ) c) onorarii de succes; alin. (6) "Avocatul are dreptul, ca în completarea onorariului fix, să solicite şi să obţină şi un onorariu de succes, în funcţie de rezultat sau de serviciul furnizat"

În fine, în ceea ce priveşte efectuarea licitaţiei cu consecinţe directe asupra valorii bunului, în dispoziţiile art. 846 alin. (8) C. proc. civ. se prevede că: "în cazul în care nu este oferit preţul la care imobilul a fost evaluat, vânzarea se va amâna la un alt termen, de cel mult 30 de zile, pentru care se va face o nouă publicaţie, în condiţiile art. 839, cu excepţia publicării anunţului într-un ziar de circulaţie naţională sau locală. La acest termen, licitaţia va începe de la preţul de 75% din preţul de pornire al primei licitaţii. Dacă nu se obţine preţul de începere a licitaţiei şi există cel puţin 2 licitatori, la acelaşi termen, bunul va fi vândut la cel mai mare preţ oferit, dar nu mai puţin de 30% din preţul de pornire al primei licitaţii. Vânzarea se va putea face chiar dacă se prezintă o singură persoană care oferă preţul de la care începe licitaţia . . . . . . . . . ."

- (9) "Dacă nici la a doua licitaţie imobilul nu a fost adjudecat, la cererea creditorului, executorul judecătoresc va putea stabili o nouă licitaţie, în condiţiile prevăzute la alin. (8) ... licitaţia va începe de la preţul de 50% din preţul de pornire al primei licitaţii. Dacă nu se obţine acest preţ şi există cel puţin 2 licitatori, bunul va fi vândut la cel mai mare preţ oferit, chiar dacă acesta din urmă este mai mic decât valoarea creanţei ori a garanţiei ... "

Infracţiunea de trafic de influenţă

D) Având în vedere competenţa avocatului în faza procedurii executării silite dar şi a relaţiilor dintre inculpatul A. şi martorul denunţător D. a fost încheiat, astfel cum s-a arătat anterior, contractul de asistenţă juridică din 15 mai 2012.

Cu privire la împrejurările încheierii acestui contract, Înalte Curte are în vedere, pe de o parte, declaraţiile martorului denunţător D., - contradictorii pe durata procedurii -, declaraţiile martorei F. - contradictorii sub aspectele esenţiale cu declaraţiile martorului denunţător -, iar pe de altă parte, celelalte probe administrate care nu susţin versiunea denunţătorului şi nu converg spre reţinerea vinovăţiei inculpatului A., sub aspectul săvârşirii infracţiunii de trafic de influenţă, prezumţia de nevinovăţie nefiind înlăturată.

Astfel, în declaraţia dată la 29 mai 2017, martorul denunţător D. arată că "inculpatul A. mi-a pretins suma de 500 lei pentru a discuta cu executorul judecătoresc, în sensul organizării unei licitaţii, în sensul favorizării mele, urmând să cumpăr imobilul cu suma de 45.000 lei.

A. mi-a zis că urmează ca executorul judecătoresc, urmare sumei de 500 lei, să organizeze licitaţia în sensul de a publica licitaţia într-un ziar mai puţin citit şi la licitaţie să particip numai eu.

... mă reprezenta în două cauze civile, pentru aceste contracte mi-a emis chitanţă, iar pentru suma de 2.000 lei am primit contract de asistenţă, dar nu şi chitanţă. Suma de 500 lei era destinată executorului judecătoresc.

Datorită lipsei de diligenţă, nu numai că am pierdut procesele civile, dar am pierdut şi casa unde urma să câştig licitaţia.

... A., în legătură cu executorul, mi-a spus că rezolvă tot. Ştiam că trebuie să plătesc taxe executorului judecătoresc.

... A. mi-a spus că suma de 500 lei îi va da executorului judecătoresc pentru ca acesta să organizeze licitaţia privind vânzarea imobilului pe care l-am primit moştenire.

... valoarea imobilului a cărei licitaţie urma să fie trucată (A. folosea în mod repetat expresia "aranjare, trucarea licitaţiei . . . . . . . . . .) era de 1 miliard lei iar A., pentru suma de 500 lei, se obliga să mă favorizeze să cumpăr casa prin executorul judecătoresc.

... s-a prevăzut şi un onorariu de succes în cuantum de 5.000 lei dacă imobilul se vindea la suma de maxim 45.000 lei.

... A. mi-a zis că urma ca anunţul privind vânzarea imobilului să fie trecut într-un ziar de mic tiraj şi într-o rubrică mai puţin citită ... în noiembrie 2012 a spus, dacă se doreşte să emită chitanţe pentru contractele încheiate.

... executorul judecătoresc a fost ales de A.

... am aflat de la executorul judecătoresc că inculpatul nu a realizat nici un demers în legătură cu licitaţia privind imobilul . . . . . . . . . .

... În final am pierdut dreptul de a lua banii de pe moştenire datorită prescripţiei executării.

... Colaborarea mea directă cu executorul judecătoresc E. a început în septembrie 2012.

... Deşi îl ştiam pe executorul judecătoresc am apelat la avocat datorită confuziei din hotărârea ce urma a fi pusă în executare. De fapt, nu înţelegeam dispozitivul hotărârii".

În faţa instanţei de fond, denunţătorul D., în declaraţia dată în 4 iunie 2015, prezintă un mod diferit în ceea ce privesc discuţiile purtate cu inculpatul în legătură cu procedura executării silite.

"... inculpatul mi-a cerut 2.500 lei ca să organizeze licitaţia pentru imobilul respectiv. Noi am dat suma respectivă, iar după un interval de timp nu l-am găsit, ocazia cu care l-am notificat acasă, am încercat să îl sunăm, respectiv e-mail-uri.

... 2.000 lei reprezintă onorariul convenit iar 500 lei suma pe care să o dea executorului judecătoresc ca acesta să organizeze licitaţia ca să cumpărăm casa la preţul de 45.000 lei.

... inculpatul mi-a spus că se va trece într-un ziar mai puţin citit unde se va trece minimul, iar la licitaţie voi participa numai eu. Aceasta era afirmaţia iniţială, iar în local mi-a spus că nu se poate să particip doar eu ci şi surorile mele.

... inculpatul mi-a spus despre licitaţie când l-am consultat.

... în afara sumei de 500 lei emisă inculpatului, nu mi-a mai cerut alţi bani".

Relativ la ce înţelege martorul denunţător prin noţiunea de "trucare" acesta arată că:

"... în primă fază nu mi s-a părut ceva ilegal, dar am înţeles ulterior că ar fi ceva trucat. Mi s-au părut anormale sumele de bani pentru care nu am primit facturi sau chitanţe ... modul de a publica în ziar şi faptul că din 2012 ne tot amâna sub diferite pretexte cum ar fi că se însoară E., că se mută arhiva.

... inculpatul a spus că în schimbul celor 2.500 lei va rezolva licitaţia ca să cumpărăm casa . . . . . . . . . .

... în discuţia din noiembrie mi-a spus că valoarea licitaţiei va scădea treptat dacă nu se prezintă licitanţi şi respectiv dacă nu se vinde imobilul la prima licitaţie.

... în noiembrie mi-a spus că dacă executorul nu va realiza legal executarea, ne putem adresa unui alt executor... Noi aveam deja dosarul execuţional deschis din septembrie, de către noi la executorul (...) şi inculpatul ne minţea că a deschis el dosarul execuţional."

Contrar susţinerilor martorului denunţător D., în cursul judecării cauzei în apel, în sensul că "în final, am pierdut dreptul de a lua banii de pe moştenirea respectivă, datorită prescripţiei executării", Înalta Curte reţine că prin Actul de adjudecare încheiat la 31 martie 2014 de către S.E.J. E.(preţul de adjudecare fiind de 75.000.000 lei) imobilul i-a fost atribuit adjudecătorului D. Actul de adjudecare constituie titlul de proprietate în vederea înscrierii dreptului său de proprietate asupra imobilului situat în localitatea Oradea, jud. Bihor.

De asemenea, în declaraţia martorului denunţător D., dată în faza de urmărire penală la data de 30 octombrie 2013 - în ceea ce priveşte legătura cu executorul judecătoresc E.- arată că, "... cunoscându-l de mai mult timp, l-am întrebat pe E. dacă are cunoştinţă că la biroul său este înregistrat un dosar execuţional pe numele meu, la care executorul judecătoresc a răspuns că nu.

În luna septembrie 2013 ... m-am prezentat la executorul judecătoresc E., care a format un dosar execuţional, în curs de soluţionare."

Cât priveşte semnificaţia cuvântului "trucare" pentru martorul denunţător D., este relevantă şi declaraţia acestuia din 3 decembrie 2013 dată în faza de urmărire penală în care arată "... avocatul A. mi-a cerut suma de 2.500 lei pentru a interveni la executorul judecătoresc E., pentru ca acesta să trucheze o licitaţie asupra unui imobil, casă de locuit şi teren, situate în Mun.Oradea, în sensul ca eu să fiu singurul participant la licitaţie, iar valoarea imobilului să fie diminuată progresiv, astfel ca la a treia licitaţie să mi se adjudece imobilul respectiv cu suma maximă de 45.000 lei ... "

"... avocatul mi-a spus că 2.000 reprezintă onorariul său ca avocat, iar 500 vor fi daţi executorului judecătoresc E. pentru trucarea licitaţiei ... după ce voi câştiga licitaţia şi mi se va adjudeca imobilul şi terenul cu suma maximă de 45.000 lei va trebui să-i dau lui un onorariu de succes de 5.000 lei ... "

Sub acelaşi aspect, relevantă este şi declaraţia aceluiaşi martor denunţător din 9 ianuarie 2014 în care arată că, ... eu aveam pe rolul instanţei din Oradea un dosar de moştenire şi nu mai ştiam în ce stadiu se află şi l-am rugat pe avocatul A. să se intereseze de acest litigiu

... avocatul A. mi-a spus mie şi soţiei mele că va interveni pe lângă executorul judecătoresc, pentru ca acesta să organizeze o licitaţie în urma căreia eu să fiu câştigător şi să pot adjudeca imobilul respectiv cu suma de 45.000 lei, în condiţiile în care prin expertiza imobiliară acest imobil fusese evaluat la 95.800.

... Pentru această intervenţie a avocatului A. la executorul judecătoresc E., avocatul a cerut suma de 2.000 lei cu titlu de onorariu pentru a participa şi a ne reprezenta la licitaţie şi suma de 500 lei pentru a o da executorului judecătoresc, fără să ne spună cu ce titlu

... pe lângă aceste sume a spus că după ce voi câştiga licitaţia şi voi putea cumpăra imobilul cu suma maximă de 45.000 lei, el să primească un onorariu de succes de 5.000 lei.

... Avocatul A. nu a menţionat foarte clar ce reprezintă suma de 500 lei pe care urma să i-o dea executorului judecătoresc şi anume că aceşti bani îi va da pentru a putea organiza licitaţia în aşa fel încât eu să fiu singurul participant la licitaţie şi tot eu să câştig licitaţia, adjudecându-mi imobilul la o sumă de mai mult de jumătate din valoarea reală a imobilului."

Evaluând declaraţiile martorului denunţător din cursul judecăţii, respectiv urmărire penală, Înalta Curte reţine neconcordanţe evidente în ceea ce priveşte semnificaţia, pentru acesta, a noţiunii de "trucare", a noţiunii de "evaluare, subevaluare imobil", titlul cu care a fost remisă inculpatului A. suma de 500 lei, cine a luat legătura cu executorul judecătoresc E. pentru demararea procedurii execuţionale şi nu în ultimul rând împrejurarea că imobilul a fost adjudecat de martorul denunţător şi că acesta "nu a pierdut" astfel cum a susţinut în declaraţia dată în apel.

Starea de fapt, prezentată diferit pe parcursul investigaţiilor, de către denunţător, este confirmată, doar în parte, de către soţia acestuia, martora F., asupra unor împrejurări esenţiale cauzei având o altă versiune.

Audiată în apel (29 mai 2017) martora arată că inculpatul A. a pretins suma de 500 lei "pentru a rezolva o licitaţie"

"... A. mi-a spus că anunţul pentru organizarea licitaţiei va fi publicat într-un ziar obscur, mai puţin citit, într-un colţ şi că va participa numai soţul meu. Ulterior mi-a spus că vor participa şi celelalte două rude ale noastre, iar din exterior nu va participa nicio altă persoană.

... Soţul meu a câştigat licitaţia şi a cumpărat cu 75.000 lei.

... suma de 2.000 lei a fost dată lui A. cu titlu de onorariu avocat, fără a fi emisă chitanţă . . . . . . . . . . . . . . . . . . . .A. mi-a spus să-i aduc aminte dacă a omis să emită chitanţă."

Aceleaşi împrejurări sunt prezentate de martoră şi la instanţa de fond (declaraţia din 4 iunie 2015), confirmând faptul că inculpatul - urmare discuţiilor purtate de acesta şi soţul său - trebuia să se intereseze de dosar, fiindu-i remisă suma de 2.500 lei din care 2.000 lei cu titlu de onorariu pentru reprezentare "la licitaţia respectivă", 500 lei pentru executor "ca să rezolve licitaţia", respectiv să pună anunţul la o rubrică mai puţin citită într-un ziar mai puţin citit ... Inculpatul mi-a spus că va da 500 lei executorului pentru a începe licitaţia."

Atât martora cât şi denunţătorul D. au fost de acord "pentru că doreau să se termine totul şi nu aveau cunoştinţă despre dosarul respectiv."

În ceea ce priveşte onorariul de succes, martora arată că suma de 5.000 lei "a fost convenabilă pentru noi". Nu ne-a fost impusă de inculpat, s-a discutat pur şi simplu. Inculpatul a spus că la prima licitaţie va fi o anumită sumă, iar la următoarea va fi redusă, la următoarea din nou redusă".

Întrebată fiind, în cadrul audierilor, dacă executorul trebuia să facă ceva nelegal, să încalce legea, martora a răspuns "Nu".

Aceeaşi martoră susţine că inculpatul A. le-a spus că în ipoteza în care "E. nu va face executarea convenabil, va formula contestaţie la executare".

Cu privire la declanşarea procedurii execuţionale, martora afirmă că "noi deschisesem dosarul execuţional în septembrie 2013" şi nu inculpatul A., care nu s-a prezentat şi nu s-a ocupat de "cele 3 procese" pe care le-a pierdut.

Nici în faza de urmărire penală martora nu susţine, în totalitate, starea de fapt prezentată de denunţător.

Astfel, arată că în cursul lunii mai 2014 i-au solicitat inculpatului A. "să se intereseze de un proces pe care soţul meu îl avea pe rolul instanţei având ca obiect dezbatere succesorală, respectiv o moştenire împreună cu cele două surori ale sale" (declaraţie din 9 ianuarie 2014).

Inculpatul A. a afirmat că este prieten cu executorul judecătoresc E. şi că "acesta poate să rezolve în aşa fel încât imobilul care făcea obiectul dezbaterii succesorale să fie scos la licitaţie, iar executorul judecătoresc să facă în aşa fel încât la acea licitaţie să participe doar soţul meu, urmând ca acel imobil să fie adjudecat de soţul meu la o valoare de 45.000 lei maxim, în condiţiile în care evaluarea imobiliară stabilită în cursul judecăţii imobilul era evaluat la 98.000 lei".

Inculpatul A. "ne-a cerut suma de 25.000 lei, din care 2.000 lei onorariu iar 500 lei urmau să-i fie daţi, nu ştiu cu ce titlu, executorului judecătoresc E.".

Cât priveşte onorariul de succes, martora afirmă că acesta era un bonus pe care urma să-l remită inculpatului dacă "soţul meu va câştiga licitaţia şi va cumpăra imobilul cu suma de 45.000 lei".

Din analiza declaraţiilor martorei F. rezultă că, fie nu ştia cu ce titlu a fost dată suma de 500 lei inculpatului A., fie că a fost dată pentru a începe formele de executare, confirmă faptul că dosarul execuţional a fost deschis urmare demersurilor făcute de soţul său şi nu de inculpat, că ambele părţi au consimţit asupra unui onorariu în cuantum de 2.000 lei şi un onorariu de succes de 5.000 lei, dacă imobilul va fi adjudecat cu suma de 45.000 lei.

Nici prin corespondenţa electronică şi nici prin procesele-verbale de redare a înregistrărilor ambientale nu se susţine versiunea martorului denunţător în sensul remiterii, către inculpat, a sumei de 500 lei pentru a interveni pe lângă executorul judecătoresc E.

Astfel, urmare convorbirilor repetate ale denunţătorului D., prin e-mail, inculpatul A., la data de 28 septembrie 2012 îi aduce la cunoştinţă faptul că nu a ajuns la birou şi nici la toate cauzele, astfel că, solicită "rezilierea contractului de asistenţă juridică deoarece de la data semnării acestuia (15 mai 2012) până în prezent (3 octombrie 2012) nu au fost informaţi despre modul de desfăşurare al licitaţiei şi restituirea onorariului stabilit în contract precum şi cei 500 lei plătiţi, în aceeaşi zi, pentru executorul judecătoresc".

Analizând conţinutul fiecărui e-mail, se observă că acestea nu fac referire la o licitaţie "trucată", la primirea vreunei sume de bani de către inculpatul A. pentru a-şi exercita influenţa asupra executorului judecătoresc. Dimpotrivă, denunţătorul solicită, în mod expres, restituirea onorariului de 2.000 lei stabilit în contract, respectiv suma de 500 lei pentru executorul judecătoresc.

În acest sens, relevantă este comunicarea, prin e-mail, din 31 ianuarie 2012 prin care inculpatul transmite denunţătorului Sentinţa civilă nr. 1.514/2008 a Judecătoriei Oradea, investită cu formulă executorie ... "urmând ca până la sfârşitul săptămânii să vedem şi data licitării".

Aceleaşi elemente sunt reliefate şi în discuţiile telefonice purtate între denunţătorul D. şi inculpatul A. -discuţii în cadrul cărora inculpatul îi spune denunţătorului că trebuie să meargă împreună la executor (11 octombrie 2013) pentru a vedea care este situaţia concretă - răspunzând, totodată, la celelalte întrebări care-i erau adresate. Mai mult, din procesul-verbal de transcriere a convorbirilor telefonice din data de 25 noiembrie 2013 inculpatul îi spune denunţătorului că "... Deci, dacă din orice, cum să zic, dacă din orice motiv nu se ajunge, adică, cum să spun? Singura persoană, adică, singurul în care să se poată să nu se ajungă la licitaţie, îi că ... executorul n-o ... organizează! Ori dacă el nu poate... s-o mai organizeze într-o lună, două, mereu la altul! Adică ... mă duc, frumos, îmi dă banii înapoi şi nu ... merem la altul!"

Este de observat că inculpatul A., deşi martorul denunţător, în mod repetat, aduce în discuţie sumele date (2.000 lei onorariu, 500 lei pentru executorul judecătoresc, respectiv 45.000 valoarea imobilului), îi confirmă faptul că s-au făcut menţiunile corespunzătoare în Cartea funciară. Nu se desprinde, din dialogul purtat, aspecte legate de "trucarea licitaţiei", în sensul ca imobilul să fie adjudecat la suma dorită de martorul denunţător, prin încălcarea legii de către executorul judecătoresc.

Relevante, sub aspectul stabilirii stării de fapt şi a excluderii sferei ilicitului penal, sunt declaraţiile martorilor E. Florin şi G..

Astfel, în declaraţia dată la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, în data de 29 mai 2017, martorul E. arată că inculpatul A. nu i-a cerut să-l favorizeze pe martorul denunţător D. în desfăşurarea licitaţiei, "având însă o discuţie cu acesta în legătură cu executarea, dar pentru că nu a fost ceva special să-mi atragă atenţia nu mai pot reda conţinutul discuţiei".

Arată de asemenea, faptul că dispoziţiile C. proc. civ., aplicabile în materia executării silite, permit vânzarea imobilului la o valoare mai mică decât valoarea expertizată, putându-se ajunge până la 30% din aceasta.

Martorul arată că, în general, se percepe un avans cuprins între 100 şi "mii de lei" în funcţie de obiectul litigiului şi de suma ce trebuie recuperată iar vânzarea unui imobil la licitaţie la o valoare de 50% din valoarea expertizată nu este o sumă derizorie.

Aceleaşi aspecte sunt înserate şi în declaraţia martorului din 10 septembrie 2015 dată la instanţa de fond, confirmând faptul că "fiecare executare silită începe cu achitarea unui avans de către creditor urmând ca diferenţa să fie recuperată în cadrul executării silite.

Niciodată inculpatul nu i-a cerut să "trucheze" vreo licitaţie, având o discuţie de principiu cu inculpatul în vederea organizării unei licitaţii.

Martorul G. confirmă faptul că a înregistrat un dosar execuţional, privindu-l pe creditorul D. şi nu a discutat cu inculpatul A. despre organizarea licitaţiei.

Dosarul de executare a fost înregistrat ca urmare a cererii denunţătorului D. şi nu a demersurilor inculpatului A.

Cu respectarea legii, anunţul a fost făcut într-un ziar local iar în momentul înregistrării dosarului de executare se solicita un avans în funcţie de valoarea cauzei şi a posibilităţilor materiale ale părţilor.

Adjudecarea imobilului la un preţ mai mic decât cel stabilit prin expertiză, este conformă C. proc. civ., iar preţul de 45.000 lei, pentru imobilul în discuţie, nu este un preţ derizoriu (declaraţie din 4 iunie 2015 dată la Curtea de Apel Oradea).

Declaraţiile martorilor E. şi G. susţin ipoteza inculpatului A. în sensul că nu a dat nicio sumă de bani celor doi executori pentru organizarea executării silite, în alte condiţii decât cele prevăzute de lege.

Concluzionând, Înalta Curte reţine că probele administrate în cauză, dovedesc, fără putinţă de tăgadă, că inculpatul A. a primit de la martorul denunţător D. suma de 2.500 lei, - încheind contractul de asistenţă juridică din 15 mai 2012 - pentru asistenţă juridică, reprezentare şi asistare în faza de executare silită a sentinţei civile pronunţată în Dosarul nr. x/271/2004 al Judecătoriei Oradea) şi cheltuieli pentru executare, fără a lăsa să se creadă că ar avea influenţă asupra executorului judecătoresc pentru a-l determina să organizeze o licitaţie "trucată" cu scopul de adjudecare a imobilului la un preţ, mult inferior, celui stabilit prin raportul de expertiză.

Nu are nicio relevanţă - sub aspectul infracţiunii de trafic de influenţă - împrejurarea că la data de 15 mai 2012, când a fost încheiat contractul de asistenţă juridică, hotărârea primei instanţe nu era definitivă. Esenţial este faptul că la acea dată, se pronunţase o hotărâre prin care se stabilise calitatea de moştenitor a martorului denunţător D. precum şi sulta ce i se cuvenea. Acestea au fost, de altfel, împrejurările în care martorii D. şi F. i-au solicitat inculpatului A. să verifice "situaţia juridică a dosarului aflat pe rolul Judecătoriei Oradea, având ca obiect dezbaterea succesorală şi împărţirea unei moşteniri" (declaraţia din 30 octombrie 2013 dată la D.N.A.-Serviciul Teritorial Oradea).

Consultaţiile juridice date de inculpatul A. în baza contractului de asistenţă juridică încheiat cu denunţătorul D., - aducându-i-se la cunoştinţa denunţătorului inclusiv posibilitatea reducerii preţului imobilului scos la licitaţie în etapa a doua sau chiar a treia, conform dispoziţiilor cuprinse în art. 848 C. proc. civ. - nu se circumscriu elementului material al laturii obiective a infracţiunii de trafic de influenţă.

D.1. Elementul material al laturii obiective al infracţiunii de trafic de influenţă constă în pretinderea, primirea ori acceptarea promisiunii de bani sau alte foloase, direct sau indirect, pentru sine sau pentru altul, săvârşită de către o persoană care are influenţă sau lasă să se creadă că are influenţă asupra unui funcţionar public şi care promite că îl va determina pe acesta să îndeplinească, să nu îndeplinească, să urgenteze ori să întârzie îndeplinirea unui act ce intră în îndatoririle sale de serviciu sau să îndeplinească un act contrar acestor îndatoriri.

Pentru existenţa infracţiunii de trafic de influenţă - în toate variantele - este necesar ca făptuitorul să aibă influenţă sau să se lase să se creadă că are influenţă asupra unui funcţionar.

Esenţial este, ca influenţa reală sau presupusă a făptuitorului să fi constituit, pentru persoana interesată motivul determinant al tranzacţiei.

Prevalându-se de o influenţă reală sau imaginară asupra funcţionarului, făptuitorul trebuie să promită că va interveni la acel funcţionar pentru ca acesta să facă sau să nu facă un act ce intră în atribuţiile sale de serviciu. Nu interesează dacă acel act a fost sau nu efectuat, este suficient ca folosul să fi fost primit sau pretins pentru a-l determina pe funcţionar în sensul celor dorite de persoana interesată.

Sub aspectul laturii subiective, făptuitorul îşi dă seama şi vrea să trafice influenţa sa reală sau presupusă asupra unui funcţionar, prevăzând şi dorind urmarea faptei, adică starea de pericol pentru buna desfăşurare a activităţii de serviciu.

Raportând starea de fapt, rezultată din probele administrate, la cerinţele normei de incriminare, Înalta Curte constată, astfel cum s-a analizat anterior, că inculpatul a primit suma de 2.500 lei de la martorul denunţător D., pentru a-l reprezenta în faza executării silite, încheind contract de asistenţă juridică şi nu pentru a influenţa executorul judecătoresc să îndeplinească sau să nu îndeplinească un act ce intră în îndatoririle sale de serviciu.

Nicio probă nu susţine varianta denunţătorului, demersurile sale la organele de urmărire penală fiind generate de nemulţumirea sa faţă de activitatea profesională a apărătorului său, care nu s-a prezentat la termenele stabilite în mai multe cauze aflate pe rolul Judecătoriei Oradea. În acest context, a apreciat că restituirea sumelor date cu titlu de onorariu i se cuvin, considerând în mod greşit că fapta inculpatului intră în sfera ilicitului penal.

E. Infracţiunea de spălare de bani

În opinia Parchetului, suma de 2.000 de lei, remisă inculpatului A. la data de 15 mai 2012, a reprezentat preţul traficului de influenţă exercitat asupra executorului judecătoresc, în favoarea martorului denunţător D., fiind disimulată în contractul de asistenţă juridică din 15 mai 2012.

Potrivit dispoziţiilor art. 29 lit. b) din Legea nr. 656/2002 pentru prevenirea şi sancţionarea spălării banilor, constituie infracţiunea de spălare a banilor ascunderea ori disimularea adevăratei naturi a provenienţei, a situării, a dispoziţiei, a circulaţiei sau a proprietăţii bunurilor ori drepturilor asupra acestora, cunoscând că bunurile provin din săvârşirea de infracţiuni.

Elementul material al laturii obiective a infracţiunii de spălare de bani se poate realiza în mai multe acţiuni alternative, în prezenta cauză, acţiunea făptuitorului - reţinută de Parchet - este aceea de ascundere sau disimularea adevăratei naturi a provenienţei banilor, cunoscând că aceştia provin din săvârşirea unei infracţiuni.

Indiferent de modalitatea de săvârşire a infracţiunii, aceasta cuprinde trei faze: a) plasarea banilor; b) stratificarea; c)integrarea. Ele pot fi regăsite în toate situaţiile sau pot avea o altă configuraţie, ori pot fi comprimate în una sau două dintre fazele menţionate. Toate însă, au o caracteristică comună, fictivitatea, ascunderea originii bunurilor, fabricarea unei aparenţe de provenienţă legală a bunurilor achiziţionate în mod nelegal, camuflarea.

În faza plasării, numită şi prespălare, bunurile provenite din săvârşirea de infracţiuni sunt introduse în circuitul civil prin crearea unei circulaţii fictive, iar în faza integrării, denumită şi reciclare, se realizează fabricarea unei aparenţe de provenienţă legală.

Acţiunea de ascundere sau disimulare a naturii reale infracţionale a bunului, a situării, a dispoziţiei, a circulaţiei sau a proprietăţii bunurilor ori a drepturilor asupra acestora, constă în mascarea provenienţei sau situaţiei sale juridice, de regulă prin operaţiuni juridice complexe, economice sau financiare cum ar fi de pildă operaţiuni prin care se efectuează plăţi fără contraprestaţie.

Raportând starea de fapt expusă anterior, la cerinţele normei de incriminare analizate în contextul probelor administrate, Înalta Curte reţine că inculpatul A. nu a ascuns, nu a disimulat, nu a atribuit un caracter fictiv acţiunilor sale, ci, dimpotrivă, a încheiat contractul de asistenţă juridică din 15 mai 2012 în condiţiile legii, urmând a-i asigura martorului denunţător D. reprezentare, asistare în faza de executare silită a Sentinţei civile nr. 1.514 din 25 februarie 2008 a Judecătoriei Oradea.

Se observă, dincolo de orice dubiu, suma convenită de părţi, activităţile pe care trebuia să le întreprindă în calitatea sa de avocat (reprezentate, asistare), faza procesului civil (executare silită), numărul dosarului, instanţa pe rolul căreia se află, nefiind deci o operaţiune prin care se efectuează o plată fără contraprestaţie.

În condiţii de transparenţă, este stabilit şi onorariul de succes, convenit de părţi şi permis de lege, astfel cum prevăd dispoziţiile art. 129 lit. c) din Statutul profesiei de avocat.

Pe de altă parte, împrejurarea că inculpatul a încheiat doar contractul de asistenţă juridică dar nu a eliberat şi chitanţă nu echivalează cu operaţiuni de ascundere sau disimulare în sensul normei de incriminare.

Această omisiune, neglijenţă, poate îmbrăca orice altă formă de răspundere (contravenţională, disciplinară), dar nu poate intra - în contextul stării de fapt reţinută în prezenta cauză - în sfera ilicitului penal.

În fine, trimiterile Parchetului, în concluziile scrise, la instituţia simulaţiei sunt esenţialmente greşite.

Simulaţia, ca operaţiune specifică dreptului civil, este considerată o excepţie de la opozabilitatea faţă de terţi a contractului. Simulaţia reprezintă operaţiunea juridică ce constă în încheierea unui contract aparent menit să dea impresia creării unei situaţii juridice diferite de cea reală şi a unui contract secret conţinând adevăratele raporturi juridice pe care părţile înţeleg să le stabilească în realitate. Scopul general şi abstract al oricărei simulaţii este acela al ascunderii de către părţi a cuprinsului ori existenţei acordului de voinţă real faţă de terţi.

Or, în cauză, părţile de comun acord, au încheiat un singur contract de asistenţă juridică, în condiţiile de legalitate enunţate anterior, nu au încheiat şi nici nu s-au înţeles asupra întocmirii unui alt contract secret de natură să stabilească alte raporturi juridice.

Ca atare, circumstanţele obiective ale faptei, analizate prin prisma probelor administrate, exclud, fără echivoc, reţinerea în sarcina inculpatului A. a infracţiunii de spălare de bani.

F. Infracţiunea de evaziune fiscală

Parchetul reţine că infracţiunea de evaziune fiscală constă în aceea că inculpatul A., în calitate de avocat în cadrul Baroului Bihor, în perioada 2011 - 2013, nu a evidenţiat, în integralitate, în documente legale, veniturile realizate, în scopul sustragerii de la îndeplinirea obligaţiilor fiscale, cauzând un prejudiciu în valoare de 89.194 lei reprezentând 54.088 lei taxă pe valoarea adăugată (TVA), 24.484 lei impozit pe venit şi 7.612 lei contribuţii la asigurări sociale de sănătate.

Potrivit dispoziţiilor art. 9 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 241/2005, constituie infracţiunea de evaziune fiscală, omisiunea, în tot sau în parte, a evidenţierii, în acte contabile ori în alte documente legale, a operaţiunilor comerciale efectuate sau a veniturilor realizate.

Omisiunea în tot sau în parte, a evidenţierii, în acte contabile ori în alte documente legale, a operaţiunilor comerciale efectuate sau a veniturilor realizate, constă în neînregistrarea, în aceste documente, a unor surse impozabile ori taxabile realizate de către contribuabil.

Spre deosebire de acţiune - ca modalitate de săvârşire a unei fapte penale - inacţiunea se circumscrie unui comportament pasiv, o manifestare de voinţă realizată prin abţinerea subiectului de la îndeplinirea unei obligaţii legale. Omisiunea nu se analizează niciodată în abstract, ca o simplă pasivitate, ci ea trebuie evidenţiată, întotdeauna, prin raportare la o anumită acţiune determinantă ce-i incumbă făptuitorului.

Cât priveşte sintagma "alte documente legale", avută în vedere de dispoziţiile art. 2 din Legea nr. 241/2005 acestea sunt prevăzute de actele normative prin care sunt stabilite obligaţiile fiscale şi de cele prin care se transpun în practică normele cuprinse în legislaţia financiar-fiscală, dar nu toate documentele legale ale unui contribuabil sunt documente de evidenţă contabilă, în această din urmă categorie intrând documentele justificative, documentele de evidenţă şi prelucrare contabilă, raportare contabilă, financiară şi fiscală.

În fine, şi în cazul omisiunii evidenţierii operaţiunilor în actele contabile sau în alte documente legale, scopul urmărit este eludarea în tot sau în parte de la plata obligaţiilor fiscale.

Infracţiunea de evaziune fiscală, reţinută în sarcina inculpatului A., va fi analizată pe baza probatoriului administrat, din perspectiva a trei coordonate: a) taxa pe valoarea adăugată; b) impozit pe venit; c) contribuţia la asigurări sociale de sănătate.

a) Sub primul aspect, Înalta Curte reţine că potrivit dispoziţiilor art. 152 alin. (6) din C. fisc. , persoana impozabilă care aplică regimul special de scutire şi a cărei cifră de afaceri, prevăzută la alin. (2), este mai mare sau egală cu plafonul de scutire prevăzut la alin. (1) ori, după caz, la alin. (5), trebuie să solicite înregistrarea în scopuri de TVA, conform art. 153, în termen de 10 zile de la data atingerii sau depăşirii plafonului. Data atingerii sau depăşirii plafonului se consideră a fi prima zi a lunii calendaristice următoare celei în care plafonul a fost atins sau depăşit. Regimul special de scutire se aplică până la data înregistrării în scopuri TVA, conform art. 153. Dacă persoana impozabilă nu solicită sau solicită înregistrarea cu întârziere, organele fiscale competente au dreptul să stabilească obligaţii privind taxa de plată şi accesoriile aferente, de la data la care ar fi trebuit să fie înregistrat conform art. 153.

Potrivit raportului de expertiză contabilă judiciară efectuat în cursul cercetării judecăţii (obiectivul nr. 6), la determinarea cifrei de afaceri prevăzute la art. 152 alin. (1) din C. fisc. , se cuprind inclusiv facturile emise pentru avansuri încasate sau neîncasate, precum şi alte facturi emise înainte de data livrării/prestării pentru operaţiunile prevăzute la art. 152 alin. (2) din C. fisc.

Suma care a condus la depăşirea plafonului pentru obligativitatea înregistrării contribuabilului ca plătitor de TVA, este facturată către martorul H. cu factura din 16 noiembrie 2010 - 51.300 lei, încasată integral prin bancă în aceeaşi zi. Suma de 51.300 lei este luată în considerare a singură dată la calculul plafonului de scutire, respectiv în momentul facturării.

Cu toate acestea, suma chitanţelor emise la 17 august 2010, este tot de 51.300 lei.

În suplimentul la raportul de expertiză contabilă judiciară, depus la termenul din 6 octombrie 2016 la instanţa de fond - cu privire la acest aspect- se reţine că dacă prin mijloace de probă, altul decât expertiza contabilă, se dovedeşte faptul că suma de 51.300 lei, rezultată din însumarea chitanţelor din 17 august 2010 nu a fost încasată în numerar, plafonul de scutire pentru obligativitatea înregistrării contribuabilului ca plătitor TVA nu este depăşit întrucât cifra de afaceri realizată de către Cabinet Individual Avocaţial B., este inferioară plafonului de 35.000 euro prevăzut la art. 152 alin. (1) din C. fisc.

Relativ la cele trei chitanţe, expertul reţine că acestea există la cotor dar nu au fost anulate, respectiv barate cu o linie şi cu menţiunea "ANULAT". Prin urmare, aceste sume au fost cuprinse în baza de impozitare a veniturilor pe perioada 2010 - 2013.

Faptul că inculpatul A. a primit de la martorul H. o singură dată suma de 51.300 lei doar prin virament bancar, rezultă cu evidenţă din declaraţiile martorului H., coroborate cu înscrisurile comunicate de bancă, cu declaraţiile martorilor şi cele date de inculpat.

Astfel, în declaraţia din 11 septembrie 2017 la instanţa de apel, martorul precizează că nu a plătit, niciodată, vreo sumă de bani cash inculpatului A., nu a plătit anticipat suma de 51.000 lei "... nu am primit vreo chitanţă de la A.".

În acelaşi sens, martorul T. - declaraţie dată la 7 noiembrie 2016 la Curtea de Apel Oradea - arată că "onorariul atât a executorului judecătoresc cât şi al avocatului, erau plătite prin virarea banilor în cont de către executor ... onorariile erau plătite prin virament bancar".

Declaraţiile martorilor se coroborează cu declaraţiile inculpatului A. care arată că ... "referitor la cele 3 chitanţe emise, fiind singura încasare din acele cauze care îmi reveneau mie, menţionez că maestrul meu m-a anunţat că urmează să încasez o sumă de bani şi să pregătesc chitanţele. Am pregătit chitanţele pentru bani, însă maestrul meu mi-a spus că nu vom mai încasa acei bani în numerar, întrucât nu s-au adunat toţi şi să nu luăm banii fragmentaţi, şi că îi vom lua la sfârşitul executării silite pe care o vom face". De asemenea, U. Bank confirmă faptul că din contul deschis, s-a plătit suma de 51.303 lei la data de 16 noiembrie 2010 către C.A.I. B. cu titlu de onorariu de executare.

Totodată, urmare verificării documentaţiei pusă la dispoziţia organelor fiscale abilitate, sumele încasate în contul deschis la U. Bank de către C.A.I. B., nu reprezintă venituri ale cabinetului avocaţial în conformitate cu art. 48 alin. (1) şi 2 din C. fisc.

Ca atare, Înalta Curte reţine, pe de o parte că, probele administrate conduc la concluzia că suma de 51.300 lei a fost luată în calcul de organele fiscale de două ori, sau cel puţin există un dubiu semnificativ în acest sens, care trebuie să profite inculpatului, iar pe de altă parte şi în ipoteza în care, s-ar fi depăşit plafonul, persoana impozabilă era obligată, conform art. 153 din C. fisc. , la plata accesoriilor aferente pentru fiecare zi de întârziere.

Potrivit dispoziţiilor art. 1 pct. 11 din O.U.G. nr. 39/2010, plata cu întârziere a obligaţiilor fiscale se sancţionează cu o penalitate de întârziere datorată pentru neachitarea la scadenţă a obligaţiilor fiscale principale.

Nivelul penalităţilor de întârziere este de 0,02% pentru fiecare zi de întârziere în conformitate cu art. I pct. 2 alin. (2) din O.U.G. nr. 50/2013.

b) Cu privire la impozitul pe venit şi omisiunea depunerii "declaraţiei 200", Înalta Curte reţine, că pentru anul 2013 raportarea la organele fiscale trebuia făcută până la data de 25 mai 2014 (astfel încât această perioadă nu poate fi supusă analizei), iar pe de altă parte, nedepunerea declaraţiei constituie contravenţie şi nu infracţiune.

Potrivit art. 122 din C. fisc. , persoanele fizice şi asociaţiile fără personalitate juridică au obligaţia de depunere a declaraţiilor privind veniturile prin depunerea declaraţiilor 200, 201, 204 .., după caz, până la data de 25 mai inclusiv a anului următor celui de realizare a venitului. Nedepunerea la termenele legale a acestor declaraţii constituie contravenţie conform art. 336 alin. (1) lit. b) C. proc. fisc.

Aceste aspecte sunt evidenţiate atât în Raportul de expertiză contabilă judiciară cât şi în supliment, învederându-se faptul că nedepunerea declaraţiei la termen constituie contravenţie şi se sancţionează conform legislaţiei în vigoare.

Sumele obţinute din activităţi economice, dar declarate cu întârziere sau nedeclarate pot fi impozitate cu ocazia controlului fiscal, iar în termenul legal de prescripţie nu pot fi scoase de la impozitare.

De asemenea, este deosebit de relevant, aspectele reţinute în suplimentul de expertiză în care se arată că "prin necompletarea la zi a Registrului de Încasări şi Plăţi, nu pot fi sustrase sume de bani de la impozitare, întrucât documentele primare justificative, respectiv chitanţe şi facturi sunt întocmite, sunt disponibile şi pot fi verificate".

În procesul-verbal de control înregistrat la Activitatea de Inspecţie Fiscală din 25 martie 2014, se arată că pentru anul 2012 nu s-au calculat dobânzi şi penalităţi de întârziere, de către echipa de inspecţie fiscală, deoarece nu au trecut cele 60 de zile de la data confirmării de primire a Deciziei de impunere din oficiu aferentă anului 2012, astfel cum prevăd dispoziţiile art. 84 alin. (8) din Legea nr. 571/2003 şi art. 120 alin. (2) din O.G. nr. 92/2003.

c) În fine, cu privire la contribuţia de asigurări sociale de sănătate, din acelaşi proces-verbal rezultă că pentru perioada 1 octombrie 2010 - 30 iunie 2012, contribuţia de asigurări sociale de sănătate, pentru C.I.A. B. era reglementată de dispoziţiile art. 257 din Legea nr. 95/2006 privind reforma în domeniul sănătăţii.

Plata cu întârziere a obligaţiilor fiscale se sancţionează cu o penalitate de întârziere datorată pentru neachitarea la scadenţă a obligaţiilor fiscale principale după cum prevăd art. 1 pct. 11 din O.U.G. nr. 39/2010.

Prin raportul de expertiză, dar şi în procesul-verbal întocmit de Ministerul Finanţelor Publice, s-a stabilit că inculpatul A. datorează bugetului naţional unic de asigurări de sănătate şi penalităţi de întârziere - în sumă totală de 5.803 lei, iar contribuţia la asigurări de sănătate a fost stabilită la suma de 12.943 lei.

Ca atare, autorităţile de control, în baza documentelor ridicate de la C.I.A. B. au putut stabili atât suma datorată pentru asigurările sociale de sănătate cât şi cuantumul penalităţilor de întârziere.

Concluzionând, Înalta Curte reţine că nici infracţiunea de evaziune fiscală nu poate fi reţinută în sarcina inculpatului, faptele acestuia neputând fi circumscrise elementului material al infracţiunii, astfel cum prevăd dispoziţiile art. 91 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 241/2005. Nici sub aspectul laturii subiective, fapta nu constituie infracţiune, inculpatul nu a urmărit eludarea obligaţiilor fiscale, omisiunea sa îmbrăcând forma contravenţiei.

Având în vedere considerentele expuse anterior, Înalta Curte reţine că hotărârea pronunţată de instanţa de fond este legală şi pe cale de consecinţă, în temeiul dispoziţiilor art. 421 alin. (1) lit. b) va respinge apelul Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Direcţia Naţională Anticorupţie - Serviciul Teritorial Oradea împotriva Sentinţei penale nr. 110/P.I. din 21 noiembrie 2016 a Curţii de Apel Oradea, secţia penală şi pentru cauze cu minori, privind pe inculpatul A., ca nefondat.

Conform art. 421 alin. (1) lit. a) C. proc. pen., apelul declarat de expertul J. va fi respins, ca tardiv, fiind declarat cu depăşirea termenului prevăzut de lege.

Apelul trebuia declarat în condiţiile art. 410 alin. (2) C. proc. pen. - "în cazul prevăzut la art. 409 alin. (1) lit. e), apelul poate fi exercitat de îndată după pronunţarea încheierii prin care s-a dispus asupra cheltuielilor judiciare, indemnizaţiilor şi amenzilor judiciare şi cel mai târziu în 10 zile de la pronunţarea sentinţei prin care s-a soluţionat cauza" - în speţă, hotărârea a fost pronunţată la data de 21 noiembrie 2016, iar calea de atac a fost exercitată de expert la data de 7 iunie 2017.

De asemenea, se constată că nu sunt îndeplinite nici condiţiile prev. de art. 411 alin. (1) C. proc. pen. privind repunerea în termen, apelanta nefăcând dovada existenţei unei cauze temeinice de împiedicare a exercitării căii de atac.

Va obliga apelanta J. la plata cheltuielilor judiciare către stat.

Cheltuielile judiciare ocazionate cu soluţionarea apelului declarat de Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Direcţia Naţională Anticorupţie - Serviciul Teritorial Oradea vor rămâne în sarcina statului.

Onorariul cuvenit apărătorului desemnat din oficiu pentru intimatul inculpat, până la prezentarea apărătorului ales, în sumă de 70 lei, va rămâne în sarcina statului.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca neîntemeiată, cererea de repunere în termenul de apel formulată de apelanta J.

Respinge, ca tardiv, apelul declarat de apelanta J. împotriva Sentinţei penale nr. 110/P.I. din 21 noiembrie 2016 a Curţii de Apel Oradea, secţia penală şi pentru cauze cu minori.

Obligă apelanta J. la plata sumei de 50 lei cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

Respinge, ca nefondat, apelul declarat de Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Direcţia Naţională Anticorupţie - Serviciul Teritorial Oradea împotriva Sentinţei penale nr. 110/P.I. din 21 noiembrie 2016 a Curţii de Apel Oradea, secţia penală şi pentru cauze cu minori, privind pe inculpatul A.

Cheltuielile judiciare ocazionate cu soluţionarea apelului declarat de Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Direcţia Naţională Anticorupţie - Serviciul Teritorial Oradea rămân în sarcina statului.

Onorariul cuvenit apărătorului desemnat din oficiu pentru intimatul inculpat, până la prezentarea apărătorului ales, în sumă de 70 lei, rămâne în sarcina statului.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, azi 06 noiembrie 2017.

Procesat de GGC - ED