Surrender consent under European Arrest Warrant bars ordinary appeal, rendering appeal inadmissible

Asupra apelului de faţă;

În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin Sentinţa penală nr. 127 din data de 14 septembrie 2017, pronunţată de Curtea de Apel Ploieşti, secţia penală şi pentru cauze cu minori şi de familie, în baza art. 107 rap. la art. 103 alin. (3), (5) şi (6) din Legea nr. 302/2004 republicată, a fost admisă sesizarea formulată de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Ploieşti privind executarea mandatului european de arestare emis la data de 13 februarie 2017 în Dosarul nr. x/13.9TAPFR de Tribunalul Judicial da Comarca do Porto Este faţă de persoana solicitată A.

S-a luat act că persoana solicitată A. - fiul lui B. şi C., născut în Ploieşti, judeţul Prahova cetăţean român, domiciliat în comuna P., judeţul Prahova, în prezent condamnat şi aflat în Penitenciarul Mărgineni, în executarea unei pedepsei privative de libertate, este de acord să fie predată către autorităţile judiciare din Portugalia.

A fost autorizată predarea persoanei solicitate A. către autoritatea judiciară portugheză, respectiv Tribunalul Judicial da Comarca do Porto Este (mandat european de arestare x/13.9TAPFR) conform art. 103 alin. (5)-(6) şi art. 111 din Legea nr. 302/2004, republicată şi art. 27 parag. 2 din Decizia-Cadru nr. 2.002/284/JAI din 13 iunie 2002 a Consiliului Uniunii Europene, cu respectarea drepturilor conferite de regula specialităţii, prev. de art. 115 din Legea nr. 302/2004, exclusiv pentru cele menţionate în mandatul european de arestare .

Conform art. 112 alin. (1) rap la art. 107 alin. (1) şi 3 comb. cu art. 58 alin. (1) teza I din Legea nr. 302/2004, republicată s-a dispus amânarea predării persoanei solicitate A. către autoritatea judiciară solicitantă până la executarea la termen a pedepsei de 23 de ani şi 6 luni la care a fost condamnat prin Sentinţa penală nr. 95 din 07 mai 2014, pronunţată în Dosarul nr. x/42/2014 al Curţii de Apel Ploieşti, sau până la punerea în libertate ca urmare a liberării condiţionate, potrivit art. 58 alin. (1) teza a II-a din aceeaşi lege.

Conform art. 103 alin. (6) şi art. 13 din Legea nr. 302/2004, republicată s-a dispus arestarea persoanei solicitate A., pe o durată de 30 zile ce se va calcula în conformitate cu art. 107 alin. (3) din acelaşi act normativ, începând cu data punerii în libertate ca urmare a liberării condiţionate sau a executării pedepsei la termen.

S-a dispus emiterea mandatului de arestare preventivă în vederea predării persoanei solicitate către autoritatea judiciară portugheză, mandat ce se va pune în executare la momentul încetării motivelor care au justificat amânarea predării.

S-a dispus ca hotărârea să se notifice persoanei solicitate, autorităţii judiciare emitente, Ministerului Internelor şi Reformei Administrative - Centrul de Cooperare Poliţienească Internaţională - Biroul SIRENE, Penitenciarului Mărgineni, Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Ploieşti şi Ministerului Justiţiei - Direcţia Drept Internaţional şi Tratate - Serviciul Cooperare Judiciară Internaţională în Materie Penală.

Cheltuielile judiciare au rămas în sarcina statului.

Pentru a pronunţa această hotărâre s-au reţinut următoarele:

Prin adresa nr. x/II/5/2017, Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Ploieşti a transmis solicitarea formulată prin adresa din data de 16 iunie 2017 a Centrului de Cooperare Poliţienească Internaţională - Biroul SIRENE - România prin care s-a solicitat de către autoritatea judiciară emitentă - Tribunalul Judicial da Comarca do Porto Este arestarea şi predarea persoanei solicitate A. către autorităţile judiciare din Portugalia, pentru executarea unei pedepse privative de libertate de 4 ani şi 6 luni închisoare aplicată prin sentinţa pronunţată la 5 martie 2015 de către Instanţa Centrală Criminală J2 din oraşul Porto Este, Nucelul din Penafiel, în dosarul x/13.9TAPFR şi confirmată de Tribunalul de Relaţie din Potro în a II-a instanţă, la 23 septembrie 2015.

La termenul de judecată de la 15 iunie 2017 i s-a adus la cunoştinţă persoanei solicitate că împotriva sa autorităţile judiciare din Portugalia au emis mandat european de arestare în vederea arestării şi predării în scopul executării pedepsei arătate.

S-a procedat la ascultarea persoanei solicitate în prezenţa apărătorului desemnat din oficiu după ce i-a fost înmânat mandatul european de arestare însoţit de traducerea în limba română. Persoana solicitată a fost informată cu privire la drepturile prev. de art. 103 din Legea nr. 302/2004, republicată, i s-au adus la cunoştinţă disp. art. 115 din acelaşi act normativ privind regula specialităţii, efectele acesteia, conţinutul mandatului european de arestare, posibilitatea de a consimţi la predare către autorităţile judiciare Portugalia şi caracterul irevocabil al acordului dat voluntar.

Deşi, iniţial, persoana solicitată a refuzat să-şi dea consimţământul la predare, solicitând expres ca pe cale incidentală să-i fie recunoscută respectiva hotărâre de condamnare pentru a fi ulterior contopită cu pedeapsa pe care o execută în prezent - aceea de 23 de ani şi 6 luni închisoare - ulterior, a fost de acord să fie predată autorităţilor judiciare portugheze. În continuare, persoana solicitată a arătat că nu renunţă la regula specialităţii şi a înţeles caracterul irevocabil al consimţământului său.

Faţă de situaţia de fapt expusă, Curtea a reţinut că mandatul european de arestare, ce face obiectul prezentei proceduri, a fost emis de Tribunalul Judicial da Comarca do Porto Este la 13 februarie 2017, în scopul arestării şi predării către autorităţile judiciare emitente în vederea executării pedepsei privative de libertate pronunţate pe numele persoanei solicitate A., că autoritatea judiciară solicitantă face parte dintr-un stat membru al Uniunii Europene şi care a transpus în legislaţia internă Decizia-Cadru nr. 2.002/584/JAI din 13 iunie 2002, a Consiliului Uniunii Europene; iar decizia judiciară s-a luat în vederea predării persoanei solicitate pentru a executa o pedeapsă privativă de libertate pronunţată în cauza în care a fost condamnat pentru comiterea infracţiunii prev. de art. 144 (a) C. pen. Portughez.

S-a mai reţinut că circumstanţele de fapt ale cauzei, conform mandatului european de arestare, constau în aceea că, la data de 9 aprilie 2013, în jurul orelor 14,00, în interiorul celulei părţii vătămate D., în închisoarea Pacos de Ferreira, pârâtul a intrat în momentul în care era deschis şi, echipat cu un instrument ale cărui caracteristici nu sunt clare, l-a lovit în faţă pe reclamant şi l-a făcut să-şi piardă cunoştinţa şi, inconştient fiind, acesta l-a lovit cu pumni în zona abdomenului şi feţei, ceea ce a condus la hemoragie nazală şi dureri la deschiderea gurii şi la dureri hemifaciale, pleurale, în partea stângă hemotoracică (regiunea posterolaterală) şi disconfort abdominal în partea superioară. Totodată, partea vătămată a suferit echimoze faciale, o rană în zona superciliară stânga de aproximativ 2 cm., echimoză nazală cu punct hemoragic în nara dreaptă, rană incizată pe partea interioară a buzei superioare, durere la palparea feţei şi zgomot costal (cu pocnituri asociate).

Ulterior, s-a reţinut că persoana solicitată a consimţit la predarea sa către autorităţile judiciare emitente, conform declaraţiei din data de 14 septembrie 2017.

Împotriva acestei hotărâri, a formulat apel persoana solicitată A. care a solicitat respingerea sesizării privind executarea mandatului european de arestare, întrucât nu i s-a adus la cunoştinţă nicio acuzaţie, fiind condamnat în lipsă de autorităţile judiciare portugheze.

Cauza a fost înregistrată pe rolul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia penală, la data de 05 octombrie 2017, dosarul fiind repartizat aleatoriu Completului 8.

La termenul de judecată din data de 11 octombrie 2017, reprezentantul Ministerului Public a invocat excepţia inadmisibilităţii căii de atac formulată de persoana solicitată, având în vedere că aceasta şi-a dat consimţământul la predare.

Analizând cu prioritate excepţia invocată de reprezentantul Ministerului Public, constată că este întemeiată pentru următoarele considerente:

Potrivit dispoziţiilor art. 108 alin. (2) din Legea nr. 302/2004, modificată şi completată prin Legea nr. 222/2008, sentinţa prin care instanţa se pronunţă asupra executării mandatului european de arestare poate fi atacată cu recurs în termen de 5 zile de la pronunţare, cu excepţia cazului în care persoana solicitată consimte la predare, când hotărârea este definitivă.

Se reţine că în privinţa hotărârii penale atacate, definitivă, legea nu prevede posibilitatea exercitării vreunei căi ordinare de atac, fiind susceptibile de reformare pe calea apelului exclusiv hotărârile judecătoreşti nedefinitive, determinate de lege.

O hotărâre judecătorească nu poate fi atacată pe alte căi decât cele expres prevăzute de lege sau, cu alte cuvinte, căile de atac ale hotărârilor judecătoreşti nu pot exista în afara legii. Regula are valoare de principiu constituţional, dispoziţiile art. 129 din Constituţie prevăzând că mijloacele procesuale de atac a hotărârii judecătoreşti sunt cele prevăzute de lege, iar exercitarea acestora se realizează în condiţiile legii.

Dând eficienţă principiului stabilit prin art. 129 din Constituţia României, privind exercitarea căilor de atac în condiţiile legii procesual penale, precum şi a celui privind liberul acces la justiţie statuat prin art. 21 din legea fundamentală, respectiv exigenţelor determinate prin art. 13 din Convenţia pentru Apărarea Drepturilor Omului şi a Libertăţilor Fundamentale, legea procesual penală a stabilit un sistem coerent al căilor de atac, acelaşi pentru persoane aflate în situaţii identice.

Normele procesuale privind sesizarea instanţelor judecătoreşti şi soluţionarea cererilor în limitele competenţei atribuite prin lege sunt de ordine publică, corespunzător principiului stabilit prin art. 126 din Constituţia României.

Totodată, admisibilitatea căilor de atac este condiţionată de exercitarea acestora potrivit dispoziţiilor legii procesual penale, prin care au fost reglementate hotărârile susceptibile a fi supuse examinării, căile de atac şi ierarhia acestora, termenele de declarare şi motivele pentru care se poate cere reformarea hotărârii atacate.

Inadmisibilitatea reprezintă o sancţiune procedurală care intervine atunci când părţile implicate în proces efectuează un act pe care legea nu îl prevede sau îl exclude, precum şi în situaţia când se încearcă exercitarea unui drept epuizat pe o altă cale procesuală ori chiar printr-un act neprocesual.

În cauză, se constată că persoană solicitată A. a formulat apel împotriva Sentinţei penale nr. 127 din data de 14 septembrie 2017, pronunţată de Curtea de Apel Ploieşti, secţia penală şi pentru cauze cu minori şi de familie, în care aceasta a consimţit la predare.

Aşadar, în consens cu reglementările menţionate se reţine că hotărârea pronunţată în primă instanţă, prin care se ia act de consimţământul persoanei solicitate şi se dispune arestarea şi autorizarea predării persoanei solicitate, este definitivă, deoarece legiuitorul a reglementat, în mod expres, imposibilitatea atacării acesteia prin exercitarea căilor ordinare de atac prevăzute de lege, situaţie determinată tocmai de consecinţele pe care le produce acordul persoanei solicitate de a fi predată, măsurile de arestare şi predare dispunându-se în scopul aducerii la îndeplinire a mandatului european de arestare, având un caracter subsecvent consimţământului dat, ceea ce nu poate atrage o verificare distinctă pe calea controlului judiciar.

Or, în cauză a fost emis de către autorităţile portugheze un mandat european de arestare, iar persoana solicitată A. şi-a dat consimţământul la predare, prima instanţă, luând act de consimţământul acesteia, a dispus prin hotărârea pronunţată asupra arestării persoanei solicitate şi amânării predării sale. Astfel, hotărârea pronunţată de prima instanţă în condiţiile menţionate nu este supusă controlului judiciar, fiind definitivă, ceea ce atrage inadmisibilitatea apelului declarat.

Ca atare, recunoaşterea unei căi de atac în alte condiţii decât cele prevăzute de legea procesual penală constituie o încălcare a principiului legalităţii acestora şi, din acest motiv, apare ca o soluţie inadmisibilă în ordinea de drept.

Pentru aceste considerente, Înalta Curte va respinge, ca inadmisibil, apelul declarat de contestatorul persoană solicitată A. împotriva Sentinţei penale nr. 127 din data de 14 septembrie 2017, pronunţată de Curtea de Apel Ploieşti, secţia penală şi pentru cauze cu minori şi de familie.

În temeiul art. 275 alin. (2) C. proc. pen., va obliga contestatorul persoană solicitată la plata sumei de 200 lei, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

În temeiul art. 275 alin. (3) C. proc. pen., onorariul cuvenit apărătorului desemnat din oficiu pentru contestatorul persoană solicitată, în sumă de 420 lei, va rămâne în sarcina statului.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca inadmisibil, apelul declarat de contestatorul persoană solicitată A. împotriva Sentinţei penale nr. 127 din data de 14 septembrie 2017, pronunţată de Curtea de Apel Ploieşti, secţia penală şi pentru cauze cu minori şi de familie.

Obligă contestatorul persoană solicitată la plata sumei de 200 lei, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

Onorariul cuvenit apărătorului desemnat din oficiu pentru contestatorul persoană solicitată, în sumă de 420 lei, rămâne în sarcina statului.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 11 octombrie 2017.

Procesat de GGC - ED