Instigation to intellectual forgery via contract with deceased party; proportionality of concurrent offense penalties and refusal of sentence suspension

Deliberând asupra apelului de faţă, în baza actelor şi lucrărilor dosarului constată următoarele:

Prin sentinţa penală nr. 140 din 21 decembrie 2015, Curtea de Apel Iaşi, secţia penală şi pentru cauze cu minori, printre altele, a condamnat pe inculpatul A., domiciliat în com. Horleşti, jud. Iaşi, cu reşedinţa în Belgia, oraşul Brussel, cetăţean român, cu antecedente penale, pentru săvârşirea infracţiuni de "instigare la fals intelectual" prev. şi ped. de art. 25 din C. pen. din 1969 raportat la art. 289 din C. pen. din 1969, cu aplicarea art. 5 C. pen., cu referire la art. 396 alin. (10) C. proc. pen., la pedeapsa de 1 an şi 2 luni închisoare.

A descontopit pedeapsa rezultantă de 3 ani închisoare şi pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 66 lit. a) şi b) C. pen. pentru o durată de 2 ani aplicate inculpatului A. prin sentinţa penală nr. 82 din 25 februarie 2013 a Tribunalului Iaşi, menţinută prin decizia penală nr. 145 din 17 septembrie 2013 a Curţii de Apel Iaşi, modificată şi rămasă definitivă prin decizia penală nr. 634 din 20 februarie 2014 a Înaltei Curţi, secţia penală, şi a repus în individualitatea lor pedepsele componente, după cum urmează:

- pedeapsa de 2 ani închisoare şi pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 66 alin. (1) lit. a) şi b) C. pen. pe durata de 1 an, aplicată pentru săvârşirea infracţiunii de "trafic de droguri de risc", prev. şi ped. de art. 2 alin. (1) din Legea nr. 143/2000, cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. din 1969, art. 74 lit. a) C. pen. din 1969 raportat la art. 76 lit. c) C. pen. din 1969;

- pedeapsa de 3 ani închisoare şi pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 66 alin. (1) lit. a) şi b) C. pen. pe durata de 2 ani, aplicată pentru săvârşirea infracţiunii de "introducere în ţară de droguri de risc, fără drept" prev. şi ped. de disp. art. 3 alin. (1) din Legea nr. 143/2000, cu modificările şi completările ulterioare, cu aplicarea art. 74 lit. a) C. pen. din 1969 raportat la art. 76 lit. a) C. pen. din 1969;

- pedeapsa de 2 ani închisoare şi pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 66 alin. (1) lit. a) şi b) C. pen. pe durata de 2 ani, pentru săvârşirea infracţiunii de "spălare de bani", prev şi ped. de art. 29 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 656/2002, cu aplicarea art. 74 lit. a) C. pen. din 1969 raportat la art. 76 lit. c) C. pen. din 1969.

A constatat că infracţiunea de "instigare la fals intelectual" ce formează obiectul prezentului dosar a fost comisă de inculpatul A. în concurs real cu infracţiunile de "introducere în ţară de droguri de risc, fără drept", "trafic de droguri de risc" şi "spălare de bani" pentru care inculpatul a fost condamnat prin sentinţa penală nr. 82 din 25 februarie 2013 a Tribunalului Iaşi, menţinută prin decizia penală nr. 145 din 17 septembrie 2013 a Curţii de Apel Iaşi, modificată şi rămasă definitivă prin decizia penală nr. 634 din 20 februarie 2014 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia penală.

În baza dispoziţiilor art. 33 lit. a), art. 34 lit. b) şi art. 36 alin. (1) din C. pen. din 1969, a contopit pedepsele cu închisoare aplicate inculpatului A. pentru comiterea celor 4 infracţiuni concurente, respectiv pedepsele de 1 an şi 2 luni închisoare, 2 ani închisoare, 3 ani închisoare şi 2 ani închisoare, inculpatul urmând să execute pedeapsa cea mai grea de 3 ani închisoare, la care a adăugat un spor de pedeapsa de 6 luni închisoare.

A dispus ca inculpatul A. să execute în total o pedeapsă de 3 ani şi 6 luni închisoare.

A aplicat inculpatului A. şi pedeapsa complementară a interzicerii exerciţiului drepturilor prevăzute de art. 66 alin. (1) lit. a) şi b) C. pen. pe durata de 2 ani care se va executa conform art. 68 C. pen.

Pe durata şi în condiţiile prevăzute de art. 71 din C. pen. din 1969 a interzis inculpatului A. drepturile prevăzute de art. 64 lit. a) teza a II-a şi lit. b) din C. pen. din 1969.

În temeiul art. 88 C. pen. din 1969 şi art. 36 alin. (3) C. pen. din 1969, a dedus şi respectiv a scăzut din durata pedepsei de 3 ani şi 6 luni închisoare aplicată prin prezenta hotărâre inculpatului A., perioada reţinerii, a arestului preventiv executată, respectiv perioada de la data de 26.06.2012 până la 15.07.2014.

În baza dispoziţiilor art. 25 alin. (3) C. proc. pen., a dispus desfiinţarea integrală a contractului de comodat autentificat prin încheierea nr. 388 din 13 iunie 2012 la Biroul Notarului Public B., din oraşul Negreşti, jud. Vaslui.

În baza dispoziţiilor art. 274 C. proc. pen., a obligat pe inculpatul A. să plătească statului suma de 1.100 lei, cu titlu de cheltuieli judiciare.

Pentru a pronunţa această hotărâre prima instanţă a reţinut următoarele:

Prin rechizitoriul nr. x/P/2012 din 30.12.2014 emis de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Iaşi, s-a dispus trimiterea în judecată, în stare de libertate, a inculpaţilor B., domiciliată în mun. Bârlad, ocupaţia notar public, sub aspectul comiterii infracţiunii de "fals intelectual", prev. şi ped. de art. 321 C. pen., A., domiciliat în comuna Heleşteni, jud. Iaşi, sub aspectul comiterii infracţiunii de "instigare la fals intelectual", prev. şi ped. de art. 47 C. pen. raportat la art. 321 C. pen., C., domiciliat în comuna Ciurea, jud. Iaşi, sub aspectul săvârşirii infracţiunii de "complicitate la instigare la fals intelectual", prev. şi ped. de 48 raportat la art. 47 C. pen. raportat la art. 321 C. pen. şi D., domiciliat în oraş Negreşti, jud. Vaslui, aspectul comiterii infracţiunii de "mărturie mincinoasă", prev. şi ped. în art. 273 alin. (1) C. pen.

Dosarul a fost înaintat pentru competentă soluţionare la Curtea de Apel Iaşi, competenţa fiind atrasă de calitatea de notar public a inculpatei B.

După înregistrarea cauzei pe rolul Curţii de Apel Iaşi, a debutat etapa de cameră preliminară, finalizată prin încheierea din 15.05.2015 a judecătorului de cameră preliminară de la Curtea de Apel Iaşi, confirmată şi rămasă definitivă prin încheierea nr. 1144 din 07 septembrie 2015 a judecătorului de cameră preliminară din cadrul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, încheiere prin care s-a dispus, între altele, începerea judecăţii.

După rămânerea definitivă a încheierii judecătorului de cameră preliminară prin s-a dispus începerea judecăţii, s-a stabilit prim termen de judecată la data de 02.10.2015.

La termenul din 16.10.2015, în condiţii de legală citare şi de asigurare a asistenţei juridice pentru fiecare dintre cei patru inculpaţi din dosar, în conformitate cu dispoziţiile art. 374 alin. (1) şi (2) C. proc. pen., s-a procedat la aducerea la cunoştinţă a învinuirii şi a celorlalte drepturi procesuale ale inculpaţilor.

După ce au primit explicaţii cu privire la învinuirea ce li se aduce prin actul de inculpare şi au fost informaţi asupra drepturilor procesuale recunoscute de lege în favoarea lor, inculpaţii C. şi A. şi-au manifestat neechivoc voinţa ca judecata în privinţa lor să se facă potrivit procedurii abreviate a recunoaşterii învinuirii.

Cu ocazia audierii în faţa instanţei de judecată la termenul din 16.10.2015, inculpaţii C. şi A. au declarat că nu contestă situaţia de fapt reţinută prin rechizitoriu, recunoscând astfel săvârşirea infracţiunilor pentru care au fost trimişi în judecată în modalitatea descrisă în actul de sesizare al instanţei. Totodată, inculpaţii C. şi A. au solicitat ca judecata în ceea ce îi priveşte să se facă exclusiv pe baza probelor administrate în cursul urmăririi penale, cu excepţia înscrisurilor în circumstanţiere.

Cererea inculpaţilor C. şi A. referitoare la procedura de judecată de urmat în cazul său, după ce a fost pusă în discuţia contradictorie a părţilor, a fost admisă de către instanţă şi, în condiţiile în care ceilalţi doi inculpaţi din dosar - B. şi D. - au optat pentru procedura obişnuită de judecată, prin încheierea de şedinţă din 11.12.2015, s-a dispus disjungerea cauzei în privinţa inculpaţilor C. şi A. şi s-a acordat cuvântul în dezbateri asupra fondului cauzei.

Analizând materialul probator administrat în cauză în cursul urmăririi penale, în conformitate cu dispoziţiile art. 103 C. proc. pen., şi luând în considerare prevederile art. 374 alin. (4), art. 375 şi art. 377 C. proc. pen. care reglementează judecata în cazul recunoaşterii învinuirii, având în vedere că din probele legal administrate în prima fază a procesului penal rezultă că faptele imputate inculpaţilor C. şi A. sunt pe deplin stabilite şi lămurite, instanţa de fond a reţinut următoarea situaţie de fapt:

În cursul anului 2010 inculpatul C. a achiziţionat de la unchiul său, numitul E. (fratele tatălui inculpatului) autoturismul marca X, pentru suma de 3.500 euro. Pentru tranzacţia ce a avut ca obiect autoturismul menţionat, cele două părţi nu au întocmit şi actele necesare pentru ca autoturismul să fie înmatriculat pe numele noului proprietar, inculpatul C.

La scurt timp după vânzarea-cumpărarea autoturismului marca X, mai exact la data de 20.07.2010, vânzătorul E. a decedat, iar autoturismul a rămas în continuare în folosinţa inculpatului C.

În luna februarie a anului 2012, inculpatul C. l-a cunoscut pe A., între cei doi stabilindu-se o relaţie de amiciţie.

În acest context, în luna iunie 2012 inculpatul A. i-a propus co-inculpatului C. să se deplaseze împreună în străinătate pentru a duce în ţară o cantitate de droguri.

Pentru efectuarea respectivului transport era nevoie de un autoturism, iar inculpatul A. i-a propus lui C. să se deplaseze cu maşina acestuia din urmă, datorită faptului că, având instalat un sistem de alimentare tip GPL, făceau economii cu cheltuielile de transport.

Inculpatul C. i-a spus inculpatului A. că nu pot ieşi din ţară cu maşina sa întrucât unchiul său E. a decedat şi nu a reuşit să întocmească actul de vânzare-cumpărare şi nici dezbaterea succesiunii de pe urma acestuia nu avusese loc, astfel că maşina pe care o deţinea nu era înmatriculată pe numele său.

Auzind acestea, inculpatul A. i-a precizat lui C. că aceasta nu este o problemă, dându-i asigurări că o va rezolva el urmând ca împreună să se deplaseze la un birou notarial.

Se impune a arăta faptul că inculpatul C. avea în posesie certificatul de înmatriculare al autoturismului marca X, şi o copie de pe cartea de identitate a unchiului său E.

În ziua de 13.06.2013, inculpaţii C. şi A. s-au deplasat cu autoturismul menţionat în localitatea Negreşti, jud. Vaslui, la Biroul Notarului Public B. De menţionat că deplasarea s-a făcut în condiţiile în care anterior, în dimineaţa zilei de 12.06.2012, la ora 09.35.44, inculpatul A. i-a trimis un mesaj de pe telefonul mobil inculpatei B. prin care o ruga pe acesta să-i întocmească un contract de comodat pentru a putea ieşi cu maşina, din ţară.

Când au ajuns în faţa Biroului Notarului Public B., inculpatul A. i-a cerut inculpatului C. actele pe care le avea în posesie, respectiv certificatul de înmatriculare a autoturismului şi copia de pe cartea de identitate a lui E.

Având asupra sa cele două documente, inculpatul A. a mers în incinta biroului notarial unde, în baza înţelegerii anterioare, inculpata B. a autentificat un contract comodat încheiat între inculpatul C., în calitate de comodatar şi E., în calitate de comodant, prin care acesta din urmă i-a dat inculpatului, cu titlu de împrumut gratuit, autoturismul, pentru o perioadă de 12 luni cu posibilitatea de prelungire a contractului.

Contractul de comodat a fost încheiat la data de 13.06.2012, a fost înregistrat la nr. 1289 şi a fost autentificat prin încheierea nr. 388 din 13 iunie 2012 dată de Biroul Notarului Public B.

Contractul de comodat în discuţie a fost tehnoredactat de către inculpatul D. care la momentul respectiv era angajat la biroul notarial în calitate de secretar şi avea, conform propriei declaraţii, atribuţia de tehnoredactare a actelor notariale.

După tehnoredactare, inculpatul C. a fost chemat în incinta biroului notarial unde a semnat contractul de comodat în dreptul numelui său, la rubrica intitulată "comodatar". Acest din urmă aspect rezultă din declaraţiile inculpatului C. care şi-a recunoscut şi însuşit semnătura atât cea de pe contractul de comodat nr. 388 din 13 iunie 2012, cât şi pe cea de pe cererea adresată notarului public în acest sens. S-a reţinut că declaraţiile inculpatului C. se coroborează pe deplin cu susţinerile făcute în această privinţă de co-inculpatul A.

După semnarea şi autentificarea contractului de comodat, inculpatul A. i-a dat inculpatului D. suma de 100 lei, aşa cum rezultă din mesajul telefonic expediat inculpatei B., după care în jurul orei 15.00 a părăsit biroul notarial şi, în continuare, împreună cu inculpatul C. au revenit în municipiul Iaşi.

Potrivit evidenţelor de la Biroul Notarului Public B., pentru contractul de comodat autentificat sub nr. 388 din 13 iunie 2012 au fost întocmite factura şi chitanţa fiscală pentru o suma mai mare decât cea remisa de inculpatul A., respectiv pentru suma de 186 lei (150 lei contravaloarea prestaţiei constând în întocmirea şi autentificarea contractului de comodat şi 36 lei TVA).

Pe baza extrasului din registrul de deces al comunei Şcheia, jud. Suceava, şi a certificatului constatator a decesului nr. 25 din 21 iulie 2010 s-a constatat că rezultă neechivoc faptul că numitul E., persoană care figurează ca şi parte în contractul de comodat autentificat de inculpata B. sub nr. 388/2012, era decedat încă de la data de 20.07.2010 (cu aproximativ 2 ani în urma de la momentul încheierii contractului de comodat). După decesul numitului E., aşa cum rezultă din adresa nr. 209242 din 27 august 2013 emisă de Direcţia Municipală de Evidenţă a Persoanelor - Biroul de Evidenţă a Persoanelor Suceava, cartea de identitate ce i-a aparţinut acestuia a fost distrusă conform dispoziţiilor legale în materie, sens în care a fost întocmit un proces-verbal.

S-a arătat de către prima instanţă că pe parcursul anchetei penale nu a putut fi identificată persoana care a executat semnătura de pe contratul de comodat nr. 388 din 13 iunie 2012 de la rubrica "comodant" şi de pe cererea de redactare şi autentificare a contractului.

De observat faptul că în documentaţia care a stat la baza întocmirii şi autentificării contractului de comodat pusă la dispoziţia organelor judiciare de inculpata B., formată din contractul de comodat încheiat între E. şi C., cererea semnată de către inculpatul C., factura nr. 1051 din 13 iunie 2012, chitanţa fiscală nr. 504 din 13 iunie 2012 şi o coală de hârtie format A4 pe care se află copii color de certificatul de înmatriculare a autoturismului şi de pe actul de identitate al inculpatului C., nu se regăseşte şi o copie color de pe actul de identitate a lui E.

În condiţiile în care, toate cele trei documente au fost prezentate notarului public în original, s-a considerat că nu există o explicaţie logică şi credibilă de ce numai pentru două dintre ele (certificatul de înmatriculare a autoturismului şi actul de identitate al inculpatului C.) copiile făcute la biroul notarial sunt color, iar de pe cel de-al treilea (cartea de identitate a lui E.) copia este alb negru. Această manieră de lucru poate fi explicată, în opinia primei instanţe, mai degrabă, prin aceea că având la dispoziţie o copie alb negru a actului de identitate al numitului E., act care la momentul 13.06.2012 era distrus, era practic imposibil să se obţină o copie color de pe respectivul document.

Audiaţi asupra învinuirii aduse, în cursul urmăririi penale, după ce în prealabil le-au fost aduse la cunoştinţă dispoziţiile procesual penale care reglementează "dreptul la tăcere", inculpaţii C. şi A. au recunoscut comiterea faptelor imputate de către organele de anchetă penală, relatând în mod amănunţit desfăşurarea activităţii infracţionale. Inculpatul A. a recunoscut că la iniţiativa sa, i-a determinat pe co-inculpaţii B. şi C. să întocmească respectiv să ajute la întocmirea în fals a contractului de comodat autentificat sub nr. 388 din 13 iunie 2012.

În faza judecăţii în primă instanţă, inculpaţii A. şi C. au adoptat aceeaşi poziţie procesuală de recunoaştere a comiterii, în calitate de instigator şi respectiv de complice, a infracţiunii pentru care a fost trimis în judecată fiecare dintre ei, solicitând ca judecata să se facă în baza procedurii abreviate prevăzută de art. 374 alin. (4), art. 375 şi art. 377 C. proc. pen.

Situaţia de fapt a fost reţinută în baza examinării şi evaluării judicioase, completă şi coroborată a următoarelor mijloace de probă: procesul-verbal din data de 26.06.2012 întocmit de ofiţeri de poliţie judiciară din cadrul Brigăzii de Combatere a Criminalităţii Organizate Iaşi cu ocazia constatării flagrante a unor infracţiuni de trafic de droguri (împrejurare în care a fost percheziţionat autoturismul, unde, între altele, s-a găsit contractul de comodat din 13.06.2012 autentificat de notarul public B. şi copia după actul de identitate al numitului E.); contractul de comodat din data de 13.06.2012 autentificat sub nr. 388/2012; copia cărţii de identitate ce i-a aparţinut lui E.; factura fiscală nr. 1051 din 13 iunie 2012; chitanţa fiscală nr. 504 din 13 iunie 2012; copii color de pe certificatul de înmatriculare a autoturismului şi de pe actul de identitate al inculpatului C.; extras pentru uzul oficial de pe actul de deces privind pe E.; copia certificatului constatator a decesului nr. 25 din 21 iulie 2010 eliberat pentru E.; copie după rechizitoriul din data de 18.07.2012 al Direcţiei de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism - Serviciul Teritorial Iaşi; adresa nr. 209242 din 27 august 2013 emisa de Direcţia Municipală de Evidenţă a Persoanelor - Biroul de Evidenţă a Persoanelor Suceava; proces-verbal de distrugere a actelor de identitate a persoanelor decedate întocmit de Direcţia Municipală de Evidenţă a Persoanelor - Biroul de Evidenţă a Persoanelor Suceava; adresa nr. 8596 din 15 decembrie 2012 emisa de Primăria Şcheia, jud.

Suceava; evidenţa cu persoanele decedate în luna iulie 2010, decese înregistrate la Primăria Şcheia, jud. Suceava; copii conforme cu originalul de pe un set de înscrisuri din dosarul în care au fost implicaţi inculpaţii A. şi C. şi care a avut ca obiect infracţiuni din domeniul traficului de droguri; procese-verbale de redare a convorbirilor şi interceptărilor telefonice efectuate în baza autorizaţiilor emise de către Tribunalul Iaşi; planşa foto cu înscrisurile ce au fost verificate/ridicate de la Biroul Notarului Public B.; declaraţiile date de D.

în calitate de martor; proces-verbal de sesizare din oficiu cu privire la săvârşirea de către D. a infracţiunii de mărturie mincinoasă; proces-verbal de confruntare între inculpaţii C. şi B.; declaraţia martorului F. şi declaraţiile inculpaţilor C. şi A. date în cursul urmăririi penale şi în faza cercetării judecătoreşti.

În drept, s-a reţinut că fapta inculpatului A. care la data de 13.06.2012, în baza unei relaţii strânse de prietenie cu inculpata B., notar public, a determinat-o pe aceasta să întocmească şi să autentifice un contract de comodat având ca părţi pe inculpatul C., în calitate de comodatar şi numitul E., în calitate de comodant, în condiţiile în care acesta din urmă era decedat din data de 20.07.2010 astfel că nu a fost prezent la biroul notarial pentru a-şi manifesta voinţa în sensul încheierii contractului de comodat autentificat sub nr. 388 din 13 iunie 2012, întruneşte elementele constitutive ale infracţiunii de "instigare la fals intelectual", prev. de art. 47 C. pen. raportat la art. 321 C. pen.

Referitor la încadrarea în drept a faptelor ce formează obiectul judecăţii de faţă pentru inculpaţii A. şi C., în condiţiile în care de la momentul comiterii infracţiunilor (13.06.2012) şi până în prezent a intervenit o nouă lege penală prin intrarea în vigoare a Legii nr. 286/2009 privind C. pen., instanţa de fond a făcut o analiză şi din perspectiva dispoziţiilor art. 5 C. pen. şi a constatat că legea penală mai favorabilă pentru fiecare dintre inculpaţii A. şi C., este legea penală veche.

Faţă de acestea, în aplicarea art. 5 C. pen., prima instanţă a procedat la încadrarea în drept a faptelor pentru care prin rechizitoriul nr. x/P/2012 din 30.12.2014 al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Iaşi s-a dispus trimiterea în judecată a inculpaţilor C. şi A., după cum urmează:

- pentru inculpatul C., infracţiunea de "complicitate la fals intelectual" prev. şi ped. de art. 26 din C. pen. din 1969 raportat la art. 289 din C. pen. din 1969;

- pentru inculpatul A., infracţiunea de "instigare la fals intelectual" prev. şi ped. de art. 25 din C. pen. din 1969 raportat la art. 289 din C. pen. din 1969.

Pentru infracţiunile dovedit comise de inculpaţii A. şi C., instanţa a dispus condamnarea acestora.

Sub aspectul aplicării şi individualizării pedepsei instanţa de fond a reţinut următoarele:

Prima instanţă a procedat la stabilirea şi aplicarea pedepsei pentru fiecare dintre inculpaţii A. şi C. cu observarea criteriilor generale de individualizare prevăzute de art. 74 C. pen.

Aplicând cauza legală de reducere a pedepsei, prevăzută de dispoziţiile art. 396 alin. (10) C. proc. pen., instanţa de fond a aplicat fiecăruia dintre inculpaţii A. şi C. câte o pedeapsă cu închisoarea, între limitele speciale reduse cu o treime, respectiv, între limita minimă de 4 luni închisoare şi limita maximă de 3 ani şi 4 luni închisoare.

Totodată, prima instanţă a mai observat faptul că inculpaţii A. şi C. nu se află la prima încălcare a legii penale, anterior au mai suferit câte o condamnare definitivă la pedeapsa închisorii, aspect ce trădează perseverenţă infracţională şi, implicit, o periculozitate socială sporită.

Raportat la toate aceste criterii, punând aşadar în balanţă ansamblul tuturor circumstanţelor ce caracterizează fapta şi pe cele referitoare la persoana inculpatului, prima instanţă a apreciat că aplicarea unei pedepse dozate corespunzător, respectiv o pedeapsă de 1 an închisoare în cazul inculpatului C. şi o pedeapsa de 1 an şi 2 luni închisoare în cazul inculpatului A., apare ca fiind aptă să îl reeduce pe fiecare inculpat, să înfrângă pe viitor pornirea acestora de a mai comite alte fapte penale şi, totodată, în opinia judecătorului fondului, este proporţională cu gravitatea faptei şi cu periculozitatea socială a inculpatului.

Examinând actele dosarului de faţă prin prisma datei la care au fost comise infracţiunile deduse judecăţii (13.06.2012) în strânsă legătură cu data la care au fost comise infracţiunile pentru care inculpaţii A. şi C. au fost condamnaţi prin sentinţa penală nr. 82 din 25 februarie 2013 a Tribunalului Iaşi, menţinută prin decizia penală nr. 145 din 17 septembrie 2013 a Curţii de Apel Iaşi, modificată şi rămasă definitivă prin decizia penală nr. 634 din 20 februarie 2014 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia penală, (inculpatul A.) şi respectiv sentinţa penală nr. 457 din 12 noiembrie 2012 a Tribunalului Iaşi, menţinută prin decizia penală nr. 28 din 28 februarie 2013 a Curţii de Apel Iaşi, rămasă definitivă prin nerecurare la data de 12.03.2013 (inculpatul C.) şi, observând şi data la care acestea din urmă au rămas definitive (20.02.2014 şi 12.03.2013), instanţa de fond a constatat că infracţiunile "instigare la fals intelectual" şi "complicitate la fals intelectual" pentru a căror săvârşire cei doi inculpaţi au fost trimişi în judecată au fost comise în condiţiile concursului real de infracţiuni cu faptele pentru care au fost anterior condamnaţi prin hotarârile judecătoreşti menţionate.

Împotriva sentinţei penale nr. 140 din 21 decembrie 2015 a Curţii de Apel Iaşi, secţia penală şi pentru cauze cu minori, a declarat apel inculpatul A.

Apărătorul desemnat din oficiu pentru apelantul inculpat A., având cuvântul, a solicitat admiterea apelului, desfiinţarea hotărârii atacate şi în rejudecare, reindividualizarea pedepsei aplicate în sensul înlăturării sporului de 6 luni care a fost adăugat la pedeapsa rezultantă de 3 ani, iar sub aspectul modalităţii de executare să se aibă în vedere dispoziţiile art. 91 C. pen. care reglementează instituţia juridică a suspendării executării pedepsei sub supraveghere.

În argumentarea susţinerilor, apărătorul a solicitat să se aibă în vedere actele în circumstanţiere depuse la dosar, respectiv contractul de muncă pe care inculpatul l-a încheiat în Belgia, certificatele de naştere ale celor doi copii minori. De asemenea, a solicitat să se aibă în vedere şi împrejurarea că inculpatul are domiciliul stabilit în Belgia.

Examinând apelul declarat, prin prisma dispoziţiilor art. 417 şi art. 420 C. proc. pen., Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie constată că acesta este nefondat, pentru considerentele ce se vor arăta în continuare:

Pentru a-şi putea îndeplini funcţiile care sunt atribuite în vederea realizării scopului său, pedeapsa trebuie să corespundă, sub aspectul naturii, privativă sau neprivativă de libertate şi duratei, atât gravităţii faptei, potenţialului de pericol social pe care aceasta îl prezintă în mod real, persoanei făptuitorului cât şi aptitudinii acestuia de a se îndrepta sub influenţa pedepsei.

Funcţiile de constrângere şi de reeducare, precum şi scopul preventiv al pedepsei, pot fi realizate numai printr-o justă individualizare a acesteia care să ţină seama de persoana căreia îi este destinată, pentru a fi ajutată să se schimbe, în sensul adaptării la condiţiile socio-etice impuse de societate.

Ca măsură de constrângere, pedeapsa are, pe lângă scopul său represiv şi o finalitate de exemplaritate, ea concretizând dezaprobarea legală şi judiciară, atât în ceea ce priveşte fapta penală săvârşită, cât şi în ceea ce priveşte comportamentul făptuitorului.

Ca atare, pedeapsa şi modalitatea de executare a acesteia, trebuie individualizată în aşa fel, încât inculpatul să se convingă de necesitatea respectării legii penale şi evitarea săvârşirii altor fapte penale.

La individualizarea pedepsei aplicată inculpatului, instanţa de fond a avut în vedere şi împrejurarea că la termenul de judecată din 16.10.2015 acesta a declarat că nu contestă situaţia de fapt reţinută în rechizitoriu, recunoscând săvârşirea infracţiunii pentru care a fost trimis în judecată în modalitatea descrisă în actul de sesizare a instanţei, manifestându-şi neechivoc voinţa ca judecata în privinţa sa să aibă loc potrivit procedurii abreviate a recunoaşterii învinuirii, instanţa constatând incidenţa dispoziţiilor art. 396 alin. (10) C. proc. pen.

Aplicând aşadar cauza legală de reducere a pedepsei prevăzută de art. 396 alin. (10) C. proc. pen. instanţa de fond, în mod corect, a aplicat inculpatului A. o pedeapsă cu închisoarea între limitele speciale prevăzute de lege, reduse cu o treime, respectiv între limita minimă de 4 luni închisoare şi limita maximă de 3 ani şi 4 luni închisoare.

Având în vedere considerentele anterior expuse şi luând în considerare faptul că pedeapsa are ca scop prevenirea săvârşirii de noi infracţiuni, Înalta Curte constată că în mod corect instanţa de fond a procedat la stabilirea şi aplicarea pedepsei pentru inculpatul A. cu observarea criteriilor generale de individualizare prevăzute de art. 74 C. pen., respectiv: împrejurările şi modul de comitere a infracţiunii, mijloacele folosite, starea de pericol creată pentru valoarea socială lezată, natura şi gravitatea rezultatului produs ori a altor consecinţe pe care le puteau produce infracţiunile comise, modalitatea concretă de săvârşire şi scopul urmărit, antecedentele penale ale inculpatului, conduita procesuală pe care acesta a adoptat-o, nivelul de educaţie, vârsta, starea de sănătate, situaţia familială şi socială a inculpatului.

Astfel, cu privire la inculpatul A. în mod corect s-a reţinut de către instanţa de fond că acesta a avut iniţiativa infracţională, fiind autorul moral al infracţiunii de fals intelectual, că acesta i-a atras şi i-a implicat pe coinculpaţii B. şi C. în derularea activităţii infracţionale având astfel un rol esenţial şi determinant în comiterea faptei, că săvârşirea infracţiunii de fals intelectual a constituit doar infracţiunea mijloc în scopul comiterii unor fapte mult mai grave.

Se mai reţine de asemenea că fapta la a cărei săvârşire şi-a adus aportul inculpatul A. prezintă o gravitate - abstractă şi concretă - sporită, că prin săvârşirea ei au fost lezate relaţii sociale importante, iar urmarea produsă a constat în crearea unei stări de pericol pentru încrederea în autenticitatea şi veridicitatea înscrisurilor autentice.

Referitor la elementele ce caracterizează persoana inculpatului A., în mod corect prima instanţă, la individualizarea pedepsei a avut în vedere că acesta este o persoană integrată social, are o familie organizată, manifestă interes pentru întreţinerea membrilor familiei, are un nivel mediu de instruire şi în prezent are o ocupaţie care îi asigură un venit periodic licit.

Totodată, Înalta Curte, în acord cu prima instanţă, are în vedere că inculpatul nu se află la prima încălcare a legii penale, anterior acesta suferind o condamnare definitivă la pedeapsa închisorii, aspect ce trădează perseverenţa infracţională şi, implicit o periculozitate socială sporită.

Raportat la toate aceste criterii, punând aşadar în balanţă ansamblul tuturor circumstanţelor ce caracterizează fapta şi pe cele referitoare la persoana inculpatului, Înalta Curte apreciază că pedeapsa de 1 an şi 2 luni închisoare aplicată inculpatului A. de instanţa de fond, orientată spre minimul special prevăzut de textul incriminator, este corect individualizată, fiind aptă să-l reeduce şi totodată este o pedeapsă proporţională cu gravitatea faptei şi cu periculozitatea socială a inculpatului.

Critica inculpatului privind greşita aplicare a sporului de pedeapsă de 6 luni închisoare, se constată că este neîntemeiată.

Înalta Curte arată că potrivit dispoziţiilor art. 34 lit. b) C. pen. anterior, când s-au stabilit numai pedepse cu închisoare se aplică pedeapsa cea mai grea, care poate fi sporită până la maximul ei special, iar când acest maxim nu este îndestulător, se poate adăuga un spor de până la 5 ani.

Din examinarea actelor dosarului se reţine că fapta pentru care inculpatul A. a fost condamnat în prezenta cauză a fost săvârşită în condiţiile concursului real de infracţiuni cu faptele pentru care acesta a fost anterior condamnat prin sentinţa penală nr. 82 din 25.02.2013 a Tribunalului Iaşi, menţinută prin decizia penală nr. 145 din 17.09.2013 a Curţii de Apel Iaşi, modificată şi rămasă definitivă prin decizia penală nr. 634 din 20.02.2014 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia penală.

În raport de această situaţie, Înalta Curte constată că în mod corect, în baza dispoziţiilor art. 33 lit. a), art. 34 lit. b) şi art. 36 alin. (1) C. pen. din 1969, prima instanţă a procedat la contopirea pedepselor cu închisoare aplicate inculpatului A. pentru comiterea celor patru infracţiuni concurente, respectiv pedepsele de 1 an şi 2 luni închisoare, 2 ani închisoare, 3 ani închisoare şi 2 ani închisoare, şi a dispus adăugarea la pedeapsa rezultantă de 3 ani închisoare a unui spor de pedeapsă de 6 luni închisoare, avându-se în vedere perseverenţa infracţională a inculpatului.

În ceea ce priveşte modalitatea de executare a pedepsei rezultante aplicate inculpatului A. în cuantum de 3 ani şi 6 luni închisoare, reţinându-se că acesta a dat dovadă de persistenţă în domeniul infracţional, a avut iniţiativa comiterii infracţiunilor, atrăgând şi implicând şi alte persoane în planul său infracţional, observând şi cuantumul pedepselor stabilite prin hotărârea anterioară de condamnare, reţinând şi elementele ce caracterizează persoana inculpatului (mai sus dezvoltate), Înalta Curte apreciază că executarea pedepsei în regim privativ de libertate, în cazul acestui inculpat, este singura modalitate de natură să asigure corijarea acestuia şi schimbarea atitudinii faţă de valorile sociale ocrotite de legea penală.

Având în vedere că pedeapsa aplicată inculpatului a fost corect individualizată de prima instanţă atât sub aspectul cuantumului cât şi sub aspectul modalităţii sale de executare, că în mod corect s-a constatat că în raport de data săvârşirii infracţiunii (13.06.2012) legea penală mai favorabilă inculpatului este legea veche, Înalta Curte apreciază că nu există temeiuri pentru modificarea pedepsei, apelul declarat de inculpat fiind nefondat.

Faţă de aceste considerente, Înalta Curte, în temeiul art. 421 pct. 1 lit. b) C. proc. pen., va respinge, ca nefondat, apelul declarat de inculpatul A. împotriva sentinţei penale nr. 140 din 21 decembrie 2015 a Curţii de Apel Iaşi, secţia penală şi pentru cauze cu minori.

În baza art. 275 alin. (2) C. proc. pen., apelantul inculpat va fi obligat la plata sumei de 400 lei cheltuieli judiciare către stat.

În baza art. 275 alin. (6) C. proc. pen., onorariul cuvenit apărătorului desemnat din oficiu, în sumă de 130 lei, va rămâne în sarcina statului.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondat, apelul declarat de inculpatul A. împotriva sentinţei penale nr. 140 din 21 decembrie 2015 a Curţii de Apel Iaşi, secţia penală şi pentru cauze cu minori.

Obligă apelantul inculpat la plata sumei de 400 lei cheltuieli judiciare către stat.

Onorariul cuvenit apărătorului desemnat din oficiu, în sumă de 130 lei, rămâne în sarcina statului.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, azi, 01 iulie 2016.