Typicity of organized criminal group and instigation of tax evasion via fictitious fuel excise scheme

Deliberând asupra recursurilor în casaţie, în baza actelor dosarului constată următoarele:

Prin sentinţa penală nr. 1039 din 01 aprilie 2014 pronunţată în Dosarul nr. x/3/2011*, Tribunalul Bucureşti, secţia I penală, a hotărât:

I. În ceea ce îl priveşte pe inculpatul A.:

1. În baza art. 47 C. pen. raportat la art. 9 lit. a), b), c), cu aplicarea alin. (3) din Legea nr. 241/2005, cu aplicarea art. 5 C. pen., a fost condamnat inculpatul A. la câte o pedeapsă de 7 ani închisoare pentru fiecare din cele două infracţiuni de instigare la evaziune fiscală.

În baza art. 67 alin. (2) C. pen. cu aplicarea art. 5 C. pen., s-a aplicat inculpatului A., pe lângă fiecare pedeapsă principală de mai sus, câte o pedeapsă complementară a interzicerii exerciţiului drepturilor prev de art. 66 lit. a), b) şi g) C. pen. pe timp de 5 ani, în condiţiile art. 68 C. pen.

Au fost aplicate dispoziţiile art. 65 alin. (1) C. pen.

2. În baza art. 367 C. pen. (fost art. 7 din Legea nr. 39/2003), cu aplicarea art. 5 C. pen. a fost condamnat inculpatul A. la pedeapsa de 4 ani închisoare.

În baza art. 67 alin. (2) C. pen., cu aplicarea art. 5 C. pen. s-a aplicat inculpatului A. pedeapsa complementară a interzicerii exerciţiului drepturilor prev. de art. 66 lit. a), b) C. pen. pe timp de 3 ani, în condiţiile art. 68 C. pen.

Au fost aplicate dispoziţiile art. 65 alin. (1) C. pen.

În baza art. 291 C. pen. (fost art. 257 C. pen.), cu aplicarea art. 6 din Legea nr. 78/2000, cu aplicarea art. 5 C. pen. a fost condamnat inculpatul A. la o pedeapsă de 2 ani închisoare.

În baza art. 39 alin. (1) C. pen., cu aplicarea art. 5 C. pen., au fost contopite pedepsele, inculpatul A. urmând să execute pedeapsa de 7 ani închisoare şi 5 ani interzicerea drepturilor prev. de art. 66 lit. a), b), g) C. pen., cu aplicarea art. 65 alin. (1) C. pen.

În baza art. 72 C. pen., s-a dedus reţinerea şi arestarea preventivă de la 25.07.2011 la 22.09.2011 din durata pedepsei.

În baza art. 399 alin. (1) C. proc. pen., s-a dispus menţinerea măsurii preventive a controlului judiciar dispusă pe parcursul procesului penal, conform art. 202 C. proc. pen., prin încheierea de şedinţă din 18.02.2014.

II. Cu privire la inculpatul B.

1. În baza art. 367 C. pen. (fost art. 7 din Legea nr. 39/2003), cu aplicarea art. 5 C. pen., a fost condamnat inculpatul B. la o pedeapsă de 3 ani închisoare.

În baza art. 67 alin. (2) C. pen., cu aplicarea art. 5 C. pen. s-a aplicat inculpatului pedeapsa complementară a interzicerii exerciţiului drepturilor prev. de art. 66 lit. a), b) C. pen. pe timp de 2 ani, în condiţiile art. 68 C. pen.

Au fost aplicate dispoziţiile art. 65 alin. (1) C. pen.

2. În baza art. 47 C. pen. raportat la art. 9 lit. a), b, c), cu aplicarea alin. (3) din Legea nr. 241/2005, cu aplicarea art. 5 C. pen. a fost condamnat inculpatul B. la o pedeapsă de 6 ani închisoare.

În baza art. 67 alin. (2) C. pen., cu aplicarea art. 5 C. pen. s-a aplicat inculpatului B. pedeapsa complementară a interzicerii exerciţiului drepturilor prev. de art. 66 lit. a), b) şi g) C. pen. pe timp de 3 ani, în condiţiile art. 68 C. pen.

Au fost aplicate dispoziţiile art. 65 alin. (1) C. pen.

În baza art. 39 alin. (1) C. pen. cu aplicarea art. 5 C. pen. au fost contopite pedepsele, inculpatul urmând să execute pedeapsa cea mai grea, respectiv 6 ani închisoare şi 3 ani interzicerea drepturilor prev. de art. 66 lit. a), b), g) C. pen., în condiţiile art. 68 C. pen. şi cu aplicarea art. 65 alin. (1) C. pen.

În baza art. 72 C. pen. s-a dedus prevenţia de la 25.07.2011 la 02.09.2011.

În baza art. 399 alin. (1) C. proc. pen. a fost menţinută măsura controlului judiciar, dispusă pe parcursul procesului, prin încheierea de şedinţă din 18.02.2014.

III. În ceea ce îl priveşte pe inculpatul C.

1. În baza art. 367 C. pen. (fost art. 7 din Legea nr. 39/2003), cu aplicarea art. 5 C. pen., a fost condamnat inculpatul C. la o pedeapsă de 3 ani închisoare.

În baza art. 67 alin. (2) C. pen., cu aplicarea art. 5 C. pen. s-a aplicat inculpatului pedeapsa complementară a interzicerii exerciţiului drepturilor prev. de art. 66 lit. a) şi b) C. pen. pe timp de 2 ani, în condiţiile art. 68 C. pen.

Au fost aplicate dispoziţiile art. 65 alin. (1) C. pen.

2. În baza art. 47 C. pen. raportat la art. 9 lit. a), b, c), cu aplicarea alin. (3) din Legea nr. 241/2005, cu aplicarea art. 5 C. pen. a fost condamnat inculpatul B. la o pedeapsă de 6 ani închisoare.

În baza art. 67 alin. (2) C. pen. cu aplicarea art. 5 C. pen. s-a aplicat inculpatului C. pedeapsa complementară a interzicerii exerciţiului drepturilor prev. de art. 66 lit. a), b) şi g) C. pen. pe timp de 3 ani, în condiţiile art. 68 C. pen.

Au fost aplicate dispoziţiile art. 65 alin. (1) C. pen.

În baza art. 39 alin. (1) C. pen. cu aplicarea art. 5 C. pen. au fost contopite pedepsele, inculpatul urmând să execute pedeapsa cea mai grea, respectiv 6 ani închisoare şi 3 ani interzicerea drepturilor prev. de art. 66 lit. a), b), g) C. pen., în condiţiile art. 68 C. pen. şi cu aplicarea art. 65 alin. (1) C. pen.

În baza art. 72 C. pen. s-a dedus prevenţia de la 26.07.2011 la 22.09.2011.

În baza art. 399 alin. (1) C. proc. pen., a fost menţinută măsura controlului judiciar, dispusă prin încheierea de şedinţă din 18.02.2014.

În baza art. 396 C. proc. pen., raportat la art. 19 şi urm. C. proc. pen. a fost admisă acţiunea civilă exercitată de A.N.A.F., ca reprezentant al Statului Român, şi, în consecinţă:

Au fost obligaţi în solidar inculpaţii A., B., C., D., E., F., G., H., I., J. şi K., în solidar şi cu părţile responsabile civilmente, la plata sumei de 87.386.308,61 lei către stat, cu obligaţiile fiscale accesorii, calculate de la data rămânerii definitive a hotărârii.

Au fost menţinute măsurile asiguratorii dispuse în cauză, respectiv măsurile sechestrului şi ipotecii asiguratorii dispuse de procuror la urmărirea penală prin ordonanţele nr. 2673/P/2010 şi nr. 62/P/2011, cu excepţia măsurii sechestrului asigurator instituit asupra bunurilor SC L. SRL prin ordonanţa procurorului din 03.08.2011 a Direcţiei Naţionale Anticorupţie.

În baza art. 112 C. pen., s-a dispus confiscarea specială a următoarelor bunuri: laptop cu carcasă de culoare argintie ridicată de la sediul SC M. SRL Constanţa, societate administrată de inculpatul C.; laptop ridicat de la sediul SC M. Constanţa; laptop de culoare albă, ridicat de la sediul SC M. SRL Constanţa; laptop de culoare albă, ridicat de la sediul SC M. SRL Constanţa; telefon mobil găsit în autoturismul utilizat de inculpatul C.; telefon mobil identificat asupra inculpatului C. cu ocazia încarcerării; telefon mobil ridicat cu ocazia percheziţiei domiciliare efectuate în locuinţa inculpatului C.; telefon mobil ridicat cu ocazia percheziţiei efectuate în garsoniera situată în Constanţa, proprietatea inculpatului D.; telefon mobil, precum şi cartela SIM aflată în acesta, ridicate cu ocazia percheziţiei efectuate în garsoniera situată în Constanţa, proprietatea inculpatului D.; unitate centrală de calculator ridicată cu ocazia percheziţiei efectuate în apartamentul situat în mun. Oradea, jud. Bihor, proprietatea numitei N. - mama inculpatului A., apartament folosit de inculpat ca birou; mobil aflat asupra inculpatului A. cu ocazia încarcerării acestuia; unitatea centrală de calculator ridicată cu percheziţiei efectuate la sediul SC O. SRL din mun. Vaslui; hard-disk ridicat cu ocazia percheziţiei efectuate la sediul SC O. SRL din mun. Vaslui.

S-a dispus anularea înscrisurilor falsificate de către inculpaţi, respectiv cele prevăzute în anexa la rechizitoriu.

Împotriva acestei sentinţe au declarat apel Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Direcţia Naţională Anticorupţie, partea civilă Agenţia Naţională de Administrare Fiscală şi inculpaţii A., D., C., B., E., F., G., I., J. şi K.

Prin decizia nr. 1622/A din 27 noiembrie 2015 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia I penală, în temeiul art. 421 pct. 2 lit. a) C. proc. pen. au fost admise apelurile declarate de către Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Direcţia Naţională Anticorupţie, partea civilă Agenţia Naţională de Administrare Fiscală şi inculpaţii A., D., C., B., E., F., G., I., J. şi K. împotriva sentinţei penale nr. 1039 din 01 aprilie 2014, pronunţată de Tribunalul Bucureşti, secţia I penală.

A fost desfiinţată, în parte, sentinţa penală apelată şi rejudecând, în fond:

1. În baza art. 25 C. pen. raportat la art. 9 lit. a), c) cu aplicarea alin. (3) din Legea nr. 241/2005, cu aplicarea art. 5 C. pen. a fost condamnat inculpatul A. la pedeapsa de 7 ani închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de instigare la evaziune fiscală şi 5 ani interzicerea exerciţiului drepturilor prev. de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a, b) şi c) C. pen.

S-a făcut aplicarea art. 71 C. pen. raportat la art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a, b) şi c) C. pen.

În baza art. 29 C. pen. cu referire la art. 25 C. pen. raportat la art. 9 lit. a), c) din Legea nr. 241/2005, cu aplicarea art. 5 C. pen., a fost condamnat inculpatul A. la pedeapsa de 1 an închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de instigare la evaziune fiscală.

S-a făcut aplicarea art. 71 C. pen. raportat la art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a, b) şi c) C. pen.

În baza art. 7 alin. (1) şi (3) din Legea nr. 39/2003 cu aplicarea art. 5 C. pen., a fost condamnat inculpatul A. la pedeapsa de 7 ani închisoare şi 5 ani interzicerea exerciţiului drepturilor prev. de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a, b) şi c) C. pen.

S-a făcut aplicarea art. 71 C. pen. raportat la art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a, b) şi c) C. pen.

În baza art. 257 C. pen. cu aplicarea art. 6 din Legea nr. 78/2000, cu aplicarea art. 5 C. pen. a fost condamnat inculpatul A. la o pedeapsă de 2 ani închisoare şi 1 an interzicerea exerciţiului drepturilor prev. de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a, b) şi c) C. pen.

În baza art. 33-34 C. pen. au fost contopite pedepsele stabilite inculpatului A. şi s-a aplicat pedeapsa cea mai grea de 7 ani închisoare.

În temeiul art. 35 alin. (3) C. pen. s-a interzis inculpatului exerciţiul drepturilor prev. de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a, b) şi c) C. pen. pe o durată de 5 ani după executarea pedepsei principale.

2. În baza art. 25 C. pen. raportat la art. 9 lit. a), c cu aplicarea alin. (3) din Legea nr. 241/2005, cu aplicarea art. 5 C. pen. a fost condamnat inculpatul B. la pedeapsa de 6 ani închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de instigare la evaziune fiscală şi 3 ani interzicerea exerciţiului drepturilor prev. de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a, b) şi c) C. pen.

S-a făcut aplicarea art. 71 C. pen. raportat la art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a, b) şi c) C. pen.

În baza art. 7 alin. (1) şi (3) din Legea nr. 39/2003 cu aplicarea art. 5 C. pen. a fost condamnat inculpatul B. la pedeapsa de 6 ani închisoare şi 3 ani interzicerea exerciţiului drepturilor prev. de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a, b) şi c) C. pen.

S-a făcut aplicarea art. 71 C. pen. raportat la art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a, b) şi c) C. pen.

În baza art. 33-34 C. pen. au fost contopite pedepsele stabilite inculpatului B. şi s-a aplicat pedeapsa cea mai grea de 6 ani închisoare.

În temeiul art. 35 alin. (3) C. pen. s-a interzis inculpatului exerciţiul drepturilor prev. de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a, b) şi c) C. pen. pe o durată de 3 ani după executarea pedepsei principale.

3. În baza art. 25 C. pen. raportat la art. 9 lit. a), c cu aplicarea alin. (3) din Legea nr. 241/2005, cu aplicarea art. 5 C. pen. a fost condamnat inculpatul C. la pedeapsa de 6 ani închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de instigare la evaziune fiscală şi 3 ani interzicerea exerciţiului drepturilor prev. de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a, b) şi c) C. pen.

S-a făcut aplicarea art. 71 C. pen. raportat la art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a, b) şi c) C. pen.

În baza art. 7 alin. (1) şi (3) din Legea nr. 39/2003 cu aplicarea art. 5 C. pen. a fost condamnat inculpatul C. la pedeapsa de 6 ani închisoare şi 3 ani interzicerea exerciţiului drepturilor prev. de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a, b) şi c) C. pen.

S-a făcut aplicarea art. 71 C. pen. raportat la art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a, b) şi c) C. pen.

În baza art. 33-34 C. pen. au fost contopite pedepsele stabilite inculpatului C. şi s-a aplicat pedeapsa cea mai grea de 6 ani închisoare.

În temeiul art. 35 alin. (3) C. pen. s-a interzis inculpatului exerciţiul drepturilor prev. de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a, b) şi c) C. pen. pe o durată de 3 ani după executarea pedepsei principale.

În baza art. 396 C. proc. pen. raportat la art. 19 şi următoarele C. proc. pen. s-a admis acţiunea civilă exercitată de A.N.A.F., ca reprezentant al Statului Român şi au fost obligaţi în solidar inculpaţii A., B., C., D., E., F., G., H., I., P., Q., R. şi K., la plata sumei de 87.386.308,61 lei către stat, cu obligaţiile fiscale accesorii, calculate de la data rămânerii definitive a hotărârii, iar inculpatul J. în solidar cu aceştia numai pentru partea de prejudiciu aferentă perioadei 1 martie 2010 - august 2010 (cuantumul va fi stabilit la momentul punerii în executare a hotărârii).

În temeiul art. 397 alin. (3) C. proc. pen., s-a dispus restituirea următoarelor bunuri: laptop cu carcasă de culoare argintie, ridicat de la sediul SC M. SRL Constanţa, societate administrată de inculpatul C.; laptop ridicat de la sediul SC M. Constanţa; laptop de culoare albă, ridicat de la sediul SC M. SRL Constanţa; laptop de culoare albă, ridicat de la sediul SC M. SRL Constanţa; telefon mobil găsit în autoturismul utilizat de inculpatul C.; telefon mobil identificat asupra inculpatului C. cu ocazia încarcerării; telefon mobil ridicat cu ocazia percheziţiei domiciliare efectuate în locuinţa inculpatului C.; telefon mobil ridicat cu ocazia percheziţiei efectuate în garsoniera situată în Constanţa, proprietatea inculpatului D.; telefon mobil, precum şi cartela SIM aflată în acesta, ridicate cu ocazia percheziţiei efectuate în garsoniera situată în Constanţa, proprietatea inculpatului D.; unitate centrală de calculator ridicată cu ocazia percheziţiei efectuate în apartamentul situat în mun. Oradea, jud. Bihor, proprietatea numitei N. - mama inculpatului A., apartament folosit de inculpat ca birou; mobil aflat asupra inculpatului A. cu ocazia încarcerării acestuia; unitatea centrală de calculator ridicată cu percheziţiei efectuate la sediul SC O. SRL din mun. Vaslui; hard-disk ridicat cu ocazia percheziţiei efectuate la sediul SC O. SRL din municipiul Vaslui.

Împotriva acestei decizii au formulat cerere de recurs în casaţie inculpaţii C. şi B., comunicate procurorului şi părţilor din dosar.

În cuprinsul motivelor de recurs în casaţie, recurenţii C. şi B. au susţinut că instanţa de apel a reţinut, în mod global, că "inculpaţii au constituit/aderat/sprijinit un grup infracţional organizat în vederea săvârşirii infracţiunii de evaziune fiscală. Săvârşirea acestei infracţiuni a avut la bază o metodă simplă: achiziţionarea motorinei în regim suspensiv de acciză (sub pretextul că ar urma a fi prelucrată) şi revânzarea acesteia către benzinării (în preţ fiind menţionată şi acciza)".

Cu privire la infracţiunea prev. de art. 7 alin. (1) şi (3) din Legea nr. 39/2003, cu aplicarea art. 5 C. pen., s-a solicitat să se observe că nu se indică în considerentele deciziei niciun element de fapt care ar putea reprezenta element constitutiv al infracţiunii care trebuie să se regăsească în verbum regens al normei de incriminare. Dintre modalităţile în care se poate manifesta, alternativ, elementul material al acestei infracţiuni, în sarcina recurentului C. a fost reţinută aceea a constituirii grupului infracţional organizat, sens în care ar fi acţionat împreună cu inculpaţii B., A. şi D., iar în sarcina recurentului B. a fost reţinută aceea a constituirii grupului infracţional organizat, sens în care ar fi acţionat împreună cu inculpaţii C., A. şi D.

S-a arătat că acţiunea de constituire presupune o asociere efectivă a trei sau mai multe persoane, asociere realizată printr-un acord de voinţă, pentru a organiza un grup care să pregătească şi să pună în aplicare rezoluţia privind săvârşirea uneia sau mai multor infracţiuni. Or, chiar din starea de fapt reţinută în mod sumar de instanţa de apel, precum şi de prima instanţă, rezultă că aceste condiţii nu sunt îndeplinite, fapta nefiind astfel prevăzută de legea penală.

Recurentul C. a menţionat că, în redarea pretinselor relaţii apropiate ce au stat la baza constituirii grupului infracţional organizat, s-a reţinut că "din acest grup fac parte fraţi (B. şi C.), veri prin alianţă (D. cu fraţii B. şi C.), fini şi naşi (S. cu B. şi D. cu fraţii B. şi C.), mătuşă şi nepot (G. şi K.), prieteni de zeci de ani". Aşadar, s-a acceptat faptul că singurii inculpaţi pe care recurentul îi cunoştea erau inculpatul I., cu care, de altfel, avusese de-a lungul timpului raporturi comerciale doar prin prisma societăţii SC M. SRL, ce avea ca obiect de activitate comerţul cu cereale şi inculpatul D., cu care se afla într-o relaţie de rudenie, acesta fiind finul fratelui său, inculpatul B., pe restul inculpaţilor necunoscându-i anterior demarării procedurilor penale în cauză.

Recurentul B. a susţinut că singurii inculpaţi pe care îi cunoştea în afară de fratele său, inculpatul C., erau inculpatul I., cu care, de altfel, avusese de-a lungul timpului raporturi comerciale doar prin prisma societăţii SC M. SRL, ce avea ca obiect de activitate comerţul cu cereale, inculpatul D., acesta fiind finul său, inculpaţii E. şi F., pe care i-a cunoscut prin intermediul lui D. şi inculpatul A., pe restul inculpaţilor necunoscându-i anterior demarării procedurilor penale în cauză.

Au arătat recurenţii că, fiind o formă a pluralităţii constituite, infracţiunea de constituire a unui grup infracţional organizat presupune o asociere efectivă în scopul săvârşirii uneia dintre infracţiunile prevăzute de art. 2 lit. b) din Legea nr. 39/2003 privind prevenirea şi combaterea criminalităţii organizate. Relaţiile fireşti de natură comercială, de rudenie sau de amiciţie pe care le-au avut cu inculpaţii menţionaţi, ce au generat simple întâlniri ocazionale cu aceştia, nu pot fi calificate drept acte de asociere, în condiţiile în care nu este descrisă nicio modalitate efectivă în care ar fi înfiinţat, creat pretinsul grup organizat.

Recurentul C. a menţionat că instanţa de apel a mai reţinut, în mod eronat, un aşa-numit "apetit infracţional", care s-ar fi menţinut chiar şi după descoperirea pretinsei evaziuni fiscale comisă la antrepozitul fiscal de la Slobozia, "membrii grupului infracţional intenţionând să continue activitatea prin intermediul unui alt antrepozit fiscal la Vaslui, prin cooptarea martorului denunţător Ş.". Nu se menţionează, însă, nicio legătură concretă pe care recurentul să o fi avut cu afacerea iniţiată de fratele său, inculpatul B., la Vaslui. Actele de pregătire a unei viitoare pretinse infracţiuni imputabile altor inculpaţi, care l-ar fi cooptat pe martorul Ş., nu îi pot fi reproşate drept acte din structura elementului material al infracţiunii de constituire a unui grup infracţional organizat.

Recurentul B. a arătat, referitor la reţinerea de către instanţa de apel a unui aşa-numit "apetit infracţional", care s-ar fi menţinut chiar şi după descoperirea pretinsei evaziuni fiscale comisă la antrepozitul fiscal de la Slobozia, că instanţa de control judiciar şi-a însuşit considerentele primei instanţe, potrivit cărora "păstrând oarecum modelul de la Slobozia, inculpaţii au încercat să creeze aparenţa unei activităţi de producţie de bitum, produs în a cărui reţetă de fabricaţie intră şi motorina". Or, chiar în decizia apelată se arată că "la antrepozitul din Vaslui activitatea evazionistă nu a mai apucat să fie adusă la îndeplinire". Astfel, simple acte de pregătire a unei viitoare presupuse infracţiuni nu pot fi interpretate ca act material al infracţiunii de constituire a unui grup infracţional organizat.

În continuare, ambii recurenţi au susţinut că faptele nu sunt comise cu forma de vinovăţie prevăzută de lege. În acest sens, s-a menţionat că infracţiunea prev. de art. 7 alin. (1) şi (3) din Legea nr. 39/2003, atunci când acţiunea din structura elementului material se manifestă în modalitatea constituirii, se săvârşeşte doar cu intenţie directă, raportat la scopul special de comitere a uneia sau mai multor infracţiuni. Or, din descrierea sumară a stării de fapt efectuată de instanţa de apel nu reiese că recurenţii ar fi avut reprezentarea că simple discuţii purtate întâmplător cu persoane cu care aveau fie o relaţie profesională, fie una familială sau de amiciţie ar putea fi calificate drept acte materiale ale unei infracţiuni de constituire a unui grup infracţional organizat.

Recurenţii au solicitat să se constate că au fost condamnaţi pentru fapte care nu sunt prevăzute de legea penală raportat, pe de o parte, la inexistenţa elementului material din structura laturii obiective a infracţiunii de constituire a unui grup infracţional organizat iar, pe de altă parte, la neîntrunirea formei de vinovăţie specifică acestei infracţiuni.

Cu privire la infracţiunea prevăzută de art. 25 C. pen. anterior raportat la art. 9 lit. a), c) cu aplicarea alin. (3) din Legea nr. 241/2005, cu aplicarea art. 5 C. pen. s-a susţinut că nici prima instanţă şi nici instanţa de apel nu realizează o descriere efectivă a componentei externe, fizice a acţiunii de instigare şi a momentului la care aceasta s-ar fi realizat în timp, tocmai pentru că nu poate fi constatată o astfel de activitate. Instanţa de apel s-a rezumat la a le atribui un rol în "palierul superior" al pretinsului mecanism evazionist, mecanism în care ar fi avut "putere de decizie". În considerentele deciziei atacate se face o singură menţiune cu privire la conduita lor, în sensul că i-ar fi solicitat inculpatului I. să găsească o persoană care să administreze SC T. SRL.

S-a menţionat că pentru existenţa instigării este necesar să fie îndeplinite trei condiţii: intenţia, actul de instigare şi fapta principală delictuoasă. Or, faptele reţinute în sarcina recurenţilor nu au caracter penal deoarece nu se regăsesc în conţinutul descris de norma de încriminare, nefiindu-le reproşată nicio activitate fizică, externă de esenţa participaţiei penale în modalitatea instigării. Mai exact, nu se arată în conţinutul acuzaţiilor aduse în ce ar fi constat un element fundamental pentru existenţa instigării, şi anume actul de instigare pe care l-ar fi exercitat asupra autorilor infracţiunii de evaziune fiscală, respectiv inculpaţii D., E., F. şi cum s-ar fi manifestat acesta.

S-a arătat că esenţial pentru actul de instigare este rezultatul său: determinarea unei persoane să săvârşească o infracţiune. Pentru a se ajunge la acest rezultat este necesar ca, mai întâi, autorul să nu aibă formată rezoluţia infracţională de a comite infracţiunea, ci ca aceasta să îi fie insuflată de către instigator. În măsura în care făptuitorul deja luase hotărârea de a săvârşi o infracţiune, suntem în situaţia unei complicităţi morale şi nu a unei instigări. S-a menţionat că relevant în acest sens este faptul că relaţiile dintre pretinşii autori ai infracţiunii de evaziune fiscală (D., E. şi F.) datau încă din anul 2008, fiind aşadar preexistente datei la care se consideră că recurenţii ar fi iniţiat activităţile specifice infracţiunii de evaziune fiscală, acele relaţii reprezentând consecinţa unor afaceri anterioare, cu care nu aveau nicio legătură. Astfel, hotărârea de a desfăşura afacerile cu motorină ce au făcut obiectul cauzei a fost luată încă din anul 2008, când inculpaţii F. şi E. au început să caute parteneri comerciali în acest sens.

Totodată, s-a menţionat că cesionarea părţilor sociale ale SC T. SRL în luna iulie 2009 de către inculpaţii E. şi F. s-a realizat la iniţiativa acestora, în sarcina recurenţilor nefiind reţinute nici în decizia instanţei de apel şi nici în sentinţa primei instanţe acte de influenţare a acestui demers.

Inculpatul A., în cuprinsul concluziilor depuse la data de 13 februarie 2017, a invocat dispoziţiile art. 443 C. proc. pen., solicitând examinarea cauzei prin extindere şi la situaţia sa.

Prin încheierea din data de 07 aprilie 2017 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, dată în Dosarul nr. x/3/2011* cererile de recurs în casaţie formulate de inculpaţii B. şi C. împotriva deciziei penale nr. 1622/A din 27 noiembrie 2015 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia I penală, au fost admise în principiu pentru cazul prevăzut de art. 438 pct. 7 C. proc. pen., numai în ceea ce priveşte verificarea în drept a situaţiei de fapt, cu privire la inexistenţa elementului material al infracţiunilor prev. de art. 7 alin. (1) şi (3) din Legea nr. 39/2003 şi art. 25 C. pen. anterior raportat la art. 9 lit. a), c) cu aplicarea alin. (3) din Legea nr. 241/2005.

Prin încheierea de şedinţă din data de 16 mai 2017, Înalta Curte a respins cererea de suspendare a executării hotărârii de condamnare formulată de apărătorul recurenţilor condamnaţi B. şi C.

Examinând recursurile în casaţie, în limitele fixate prin încheierea de admitere în principiu, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie constată că sunt nefondate, pentru următoarele considerente:

Potrivit dispoziţiilor art. 438 alin. (1) pct. 7 C. proc. pen. hotărârile sunt supuse casării când inculpatul a fost condamnat pentru o faptă care nu este prevăzută de legea penală.

Recurenţii condamnaţi B. şi C. au invocat lipsa de tipicitate a infracţiunilor pentru care au fost trimişi în judecată şi condamnaţi [prevăzute de art. 7 alin. (1) şi (3) din Legea nr. 39/2003 şi art. 25 rap. la art. 9 lit. a) şi c) din Legea nr. 241/2005], constând în lipsa unei înţelegeri anterioare între membrii grupului apreciat de către instanţa de apel ca fiind grup infracţional (susţinându-se şi că între persoanele membre ale grupului existau relaţii de prietenie, relaţii de rudenie şi relaţii comerciale) dar şi faptul că, în ceea ce priveşte forma de participaţie reţinută în sarcina acestora lipseşte o acţiune anterioară faptei autorului astfel că nu s-ar fi putut reţine în ceea ce îi priveşte instigarea.

Criticile recurenţilor urmează a fi analizate de instanţa de recurs în casaţie prin raportare la situaţia de fapt deja reţinută de instanţele anterioare. Instanţa de recurs în casaţie nu poate reţine o situaţie de fapt diferită de cea avută în vedere de instanţele care au administrat nemijlocit probele care au condus la fundamentarea faptelor ce au stat la baza condamnării. Unele dintre criticile recurenţilor vizează modificarea situaţiei de fapt reţinute de instanţa de apel. Modificarea unei situaţii de fapt într-o cale de atac este strict în competenţa acelor instanţe pentru care legea prevede posibilitatea administrării de probe în baza cărora sunt dovedite faptele. O instanţă de recurs în casaţie, neavând în competenţă administrarea de probe cu privire la situaţia de fapt, va analiza criticile referitoare la concordanţa între faptele ce formează acuzaţia şi consecinţele acestora stabilite din punct de vedere legal de către instanţa de apel pe baza situaţiei de fapt reţinută de instanţele ce au procedat la examinarea fondului şi a căii ordinare de atac şi au administrat probele care au condus la reţinerea faptelor şi a consecinţelor juridice. În concluzie, instanţa de recurs în casaţie are în competenţă analiza legalităţii consecinţelor decurgând din faptele deja stabilite de către instanţa de apel. În raport de cele ce preced, criticile recurenţilor referitoare la lipsa de tipicitate a infracţiunii de grup organizat, motivate de o altă situaţie de fapt decât cea reţinută de instanţa de apel, nu pot fi analizate în calea de atac a recursului în casaţie.

Criticile recurenţilor au avut în vedere, de asemenea:

a. omisiunea indicării elementelor de fapt ce reprezintă elementele constitutive ale infracţiunii de grup infracţional organizat;

b. faptul că nu îl cunoşteau decât pe I. şi pe D., nu şi pe ceilalţi membrii ai grupării;

c. lipsa unei asocieri efective având în vedere că între persoane existau relaţii de rudenie şi de amiciţie;

d. faptul că între membrii grupării existau relaţii de afaceri;

e. faptul că actele reţinute în sarcina recurenţilor au consecinţele juridice ale unor acte de pregătire care nu sunt incriminate de legea penală.

Prin "grup infracţional organizat" reglementat de dispoziţiile art. 2 din Legea nr. 39/2003 se înţelege grupul structurat, format din trei sau mai multe persoane, care există pentru o perioadă şi acţionează în mod coordonat în scopul comiterii uneia sau mai multor infracţiuni grave, pentru a obţine direct sau indirect un beneficiu financiar sau alt beneficiu material.

Aşadar, scopul grupului este circumstanţiat săvârşirii de infracţiuni grave, astfel cum sunt definite în art. 2 lit. b) din Legea nr. 39/2003, şi obţinerii directe sau indirecte a unui beneficiu financiar sau altui beneficiu material.

Potrivit art. 7 alin. (1) din Legea nr. 39/2003, iniţierea sau constituirea unui grup infracţional organizat ori aderarea sau sprijinirea sub orice formă a unui astfel de grup se pedepseşte cu închisoare de la 5 la 20 de ani şi interzicerea unor drepturi.

Constituirea, reţinută de instanţa de apel ca modalitate de realizare a elementului material, înseamnă înţelegerea mai multor persoane de a înfiinţa o asociere/grup structurată, cu o anumită durată în timp pentru a pregăti, organiza şi executa una sau mai multe infracţiuni. Este necesar să fie îndeplinite cumulativ cerinţele privind existenţa grupului format din cel puţin trei persoane, unei durate în timp a grupului, unui scop material circumstanţiat săvârşirii de infracţiuni grave în accepţiunea art. 2 lit. b) din Legea nr. 39/2003.

Infracţiunea prev. de art. 7 din Legea nr. 39/2003, referitoare la constituirea unui grup infracţional, implică o activitate de alcătuire a unui grup, respectiv de stabilire a componenţei, structurii, modului de organizare şi operare, scopului şi mijloacelor, a rolului fiecărui membru şi modalităţilor de aducere la îndeplinire a scopului urmărit.

Grupul infracţional organizat reprezintă o formă a pluralităţii constituite, caracterizată prin asocierea mai multor persoane în vederea comiterii de infracţiuni. Latura subiectivă a infracţiunii se caracterizează prin intenţie calificată prin scop.

Contrar susţinerilor recurenţilor, faptele întrunesc condiţiile de tipicitate. Criticile recurenţilor sunt infirmate pe considerentele instanţei de apel care indică atât membrii grupării, cât şi structura grupului, ca şi infracţiunea care constituia scopul grupului. Pentru pronunţarea soluţiei de condamnare de către instanţa de apel a fost determinantă reţinerea de către această instanţă a elementelor de tipicitate care au ţinut de numărul persoanelor ce au format grupul, relaţiile dintre aceştia, ca şi structura grupării. Atât instanţa de fond, cât şi instanţa de apel au pronunţat soluţii de condamnare în ceea ce priveşte infracţiunea de constituire de grup infracţional organizat. Ambele instanţe au menţionat faptul că B. şi C. au acţionat ca membrii ai unui grup infracţional împărţindu-şi atribuţiile pe diferite paliere şi la diferite nivele, acceptând în grup persoane care erau rude cu aceştia respectiv veri prin alianţă, fini şi naşi, mătuşă şi nepot, prieteni de mai mulţi ani.

Nu are relevanţă pentru existenţa grupului dacă între membrii acestuia sunt sau nu legături de rudenie. Atunci când există un număr de trei persoane care, cunoscându-se, s-au asociat şi au acţionat coordonat în scopul comiterii uneia sau mai multor infracţiuni, nu are relevanţă pentru caracterul penal al faptei acestora dacă există alte persoane care fie nu se cunosc una pe alta, fie nu au cunoscut scopul asocierii, dar au sprijinit sau aderat la grup (Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia penală, decizia penală nr. 604 din 19 februarie 2013, Dosar nr. x/3/2011).

Continuitatea temporală este, de asemenea, o condiţie a existenţei grupului infracţional organizat, fiind dovedită în cauză de faptul că în timp ce palierele inferioare au fost descoperite, membrii acestora fiind reţinuţi şi arestaţi, inculpaţii din palierul de conducere puneau bazele unei noi construcţii evazioniste la Vaslui, aceştia obţinând deja autorizaţiile necesare.

În ceea ce priveşte scopul grupului infracţional se reţine faptul că acesta a constat în săvârşirea unor infracţiuni de evaziune fiscală în conţinutul căreia instanţa a reţinut achiziţionarea motorinei în regim suspensiv de acciză (sub pretextul că urma a fi prelucrată) şi revânzarea acesteia către benzinării.

Reţinerea de către instanţă a două paliere infracţionale care din punct de vedere teritorial au acţionat atât în Slobozia, cât şi la Constanţa nu este de natură să conducă la concluzia inexistenţei tipicităţii grupului infracţional organizat.

Existenţa unor relaţii de prietenie, ca şi unor relaţii de afaceri anterioare sau a unor planuri de afaceri viitoare între membrii grupării nu contrazice elementele de tipicitate. Esenţial pentru reţinerea tipicităţii infracţiunii este numărul persoanelor care au contribuit într-o formă sau alta la grupul infracţional organizat (în ceea ce priveşte pe inculpaţii B. şi C. instanţa de fond reţine rolul primordial în conceperea circuitelor evazioniste), existenţa unor structuri ierarhice (instanţa de apel reţine implicarea la nivelul palierului superior a fraţilor B. şi C.), ca şi scopul infracţional (instanţa de apel reţine ca scop evaziunea fiscală şi descrie circuitul evazionist constând în achiziţionarea de către T. de motorină în regim suspensiv de acciză de la Oil Terminal Constanţa, cu motivarea că urma să fie prelucrată, şi vânzarea acesteia prin societăţi comerciale fantomă unor benzinării particulare din judeţele Botoşani, Sibiu, Brăila şi Călăraşi în preţul vânzării fiind încorporată acciza).

Existenţa şi a unor afaceri licite între membrii grupării nu conduce la achitarea acestuia pentru infracţiunea de grup infracţional organizat atât timp cât probele au condus la reţinerea unor fapte de evaziune fiscală comise de către membrii grupării prin intermediul achiziţionării de motorină în regim suspensiv de acciză şi revânzării acesteia fără a fi fost prelucrată cu includerea în preţul de vânzare a valorii accizelor.

În ceea ce priveşte critica referitoare la lipsa unei asocieri efective, relaţiile comerciale desfăşurate în scopul vânzării motorinei, în condiţiile arătate anterior reprezintă o modalitate faptică a asocierii ce stă la baza grupului infracţional organizat. În cazul de faţă, asocierea s-a manifestat prin intermediul relaţiilor comerciale care au reprezentat şi elementul material al infracţiunii de evaziune fiscală.

Şi susţinerea apărării referitoare la existenţa unor acte de pregătire care nu sunt incriminate de legea penală este infirmată de modul în care s-au produs consecinţele grupului infracţional. Instanţa de apel a reţinut că obligaţiile fiscale de la care membrii grupului s-au sustras sunt în cuantum de 87.386.308,61 lei, sumă la care inculpaţii au fost obligaţi prin admiterea acţiunii civile exercitată de către Agenţia Naţională de Administrare Fiscală. Specificul actelor de pregătire constă în lipsa rezultatului infracţional prezent în cazul de faţă şi indicat de către instanţa de apel în soluţionarea acţiunii civile aferente infracţiunii scop a grupului infracţional organizat, aceea de evaziune fiscală.

Instanţa de apel a reţinut, de altfel, că palierele infracţionale au fost clar definite încă din cursul urmăririi penale, membrii grupului acţionând de o manieră care să nu permită identificarea eşaloanelor superioare, acesta fiind motivul pentru care inculpaţii de la Slobozia nu aveau cunoştinţă de vârful grupului, identificarea capilor reţelei fiind anevoioasă.

Criticle referitoare la omisiunea descrierii faptelor sunt de asemenea nefondate. Analizând situaţia de fapt reţinută de instanţa de apel cu privire la grupul infracţional organizat se constată că inculpaţii au constituit/aderat/sprijinit la un grup infracţional organizat în vederea săvârşirii infracţiunii de evaziune fiscală. Săvârşirea acestei infracţiuni a avut la bază o metodă simplă: achiziţionarea motorinei în regim suspensiv de acciză (sub pretextul că urma a fi prelucrată) şi revânzarea acesteia către benzinării (în preţ fiind menţionată şi acciza). Cu privire la infracţiunea prev. de art. 7 alin. (1) şi (3) din Legea nr. 39/2003 instanţa de apel a reţinut că în perioada 30 iulie 2009 - august 2010 inculpaţii au constituit grupul infracţional organizat în scopul săvârşirii de infracţiuni grave la Slobozia, prin SC T. SRL, grup ce nu s-a dezarticulat după descoperirea reţelei infracţionale, aceeaşi inculpaţi intenţionând să creeze acelaşi tip de antrepozit evazionist şi la Vaslui, fiind opriţi la 25.07.2011, ca urmare a reţinerii şi arestării membrilor din palierul de comandă.

Faţă de cele ce preced, criticile recurenţilor sunt nefondate, instanţa de apel referindu-se la faptele care au stat la baza condamnării cu reţinerea tuturor elementelor de tipicitate astfel cum sunt ele prevăzute în art. 367 C. pen.

O a doua critică a recurenţilor a vizat lipsa elementelor de tipicitate a formei de participaţie penală reţinută faţă de aceştia, respectiv:

a. omisiunea instanţei de a arăta în ce constă instigarea;

b. lipsa intenţiei în comiterea infracţiunilor de evaziune fiscală;

c. lipsa unei acţiuni anterioare de determinare a săvârşirii infracţiunii de evaziune fiscală.

Cu privire la infracţiunea prev. de art. 9 alin. (1) lit. a) şi c) din Legea nr. 241/2005, Înalta Curte reţine că ascunderea bunului ori a sursei impozabile sau taxabile, precum şi evidenţierea, în actele contabile sau în alte documente legale, a cheltuielilor care nu au la bază operaţiuni reale ori evidenţierea altor operaţiuni fictive realizează tipicitatea acestora. În sarcina inculpaţilor s-a reţinut participaţia sub forma instigării, actele lor fiind anterioare celor ale autorilor. Potrivit art. 25 C. pen. anterior, respectiv art. 47 C. pen., instigator este persoana care, cu intenţie, determină o altă persoană să săvârşească o faptă prevăzută de legea penală.

Criticile recurenţilor B. şi C. sunt nefondate şi în ceea ce priveşte evaziunea fiscală. Deşi apărarea a susţinut că ideea săvârşirii infracţiunii de către inculpaţii E. şi F. a apărut în anul 2008, înainte ca fraţii B. şi C. să determine ca fapta să fie săvârşită, situaţia de fapt reţinută în speţă infirmă această apărare.

Existenţa unei activităţi licite anterioare implicării inculpaţilor B. şi C. nu este de natură să înlăture faptul că aceştia sunt cei care au avut ideea cesionării firmelor către persoane care puteau fi uşor manipulate (H., de exemplu, a precizat că nu ştie să citească decât pe litere, arătând că a absolvit doar clasa I).

În privinţa instigării la infracţiunea de evaziune fiscală, instanţa de apel a reţinut că în perioada 30 iulie 2009 - august 2010, direct sau mediat, după ce inculpaţii au hotărât realizarea construcţiei evazioniste, i-au determinat pe cei care au derulat activitatea infracţională la Slobozia, foştii administratori de drept ai SC T. SRL şi administratorii de fapt din perioada derulării construcţiei evazioniste, inculpaţii E. şi F., să săvârşească evaziunea fiscală, creând un prejudiciu de 87.386.308,61 lei, respectiv peste 20 milioane euro, fosta contabilă în drept şi contabila în fapt G. fiind cea care în cadrul grupului infracţional avea menirea să falsifice actele, conform însărcinărilor primite.

Din cele ce preced, astfel cum au fost reţinute în rechizitoriu, rezultă că instigarea are un caracter tipic. Cronologic actele de instigare s-au situat anterior celor la care au fost determinaţi autorii, astfel cum a reţinut instanţa din declaraţia inculpatului I. Inculpatul I., reţin instanţele de fond şi de apel, a devoalat întregul mecanism evazionist, arătând faptul că la solicitarea fraţilor B. şi C. l-a găsit pe inculpatul H. pentru a fi administrator la T., urmând ca acesta din urmă să primească o sumă de bani pentru serviciile prestate. Această modalitate de acţiune a urmărit ca beneficiarii reali ai produsului evaziunii fiscale să nu apară cu vreo calitate în societate, iar în cazul în care activitatea frauduloasă ar fi fost descoperită să scape de răspundere penală membrii grupului infracţional. Pe cale de consecinţă, situaţia de fapt reţinută de instanţa de apel confirmă caracterul tipic al actelor instigatorilor de a fi comise anterior actelor autorilor.

Apărarea inculpaţilor B. şi C. a invocat inexistenţa instigării, nefiind materializată într-o acţiune anterioară celei a autorului. Conform situaţiei de fapt, astfel cum a fost stabilită de instanţa de apel, săvârşirea infracţiunii de evaziune fiscală a avut la bază o metodă simplă: achiziţionarea motorinei în regim suspensiv de acciză (sub pretextul că urma a fi prelucrată) şi revânzarea acesteia către benzinării (în preţ fiind menţionată şi acciza). În realizarea scopului urmărit s-a interpus o cesiune fictivă a părţilor sociale a societăţii comerciale SC T. SRL, deţinută de inculpaţii E. şi F., către inculpatul H., acesta din urmă fiind o persoană fără ştiinţă de carte şi folosită de membrii grupului infracţional pentru a ascunde identitatea participanţilor la comiterea infracţiunii de evaziune fiscală. Ulterior cesiunii (iulie 2009) T. a continuat să fie administrată în fapt de vechii acţionari, respectiv inculpaţii E. şi F., aceştia acceptând să intre în angrenajul infracţional pentru a-şi acoperi ratele la creditele luate în numele societăţii.

În concret, recurenţii B. şi C., în anul 2009, au solicitat inculpatului I. să găsească o modalitate de a prelua produsul evaziunii fiscale fără a le fi depistată identitatea, fiind reţinută astfel o instigare mediată. Mecanismul evazionist a fost devoalat de inculpatul I., care a precizat clar că la solicitarea inculpaţilor B. şi C. l-a găsit pe inculpatul H. pentru a fi administrator la SC T. SRL, în acest fel beneficiarii reali ai produsului evaziunii fiscale să nu apară cu nicio calitate în societate, iar în eventualitatea descoperirii activităţii infracţionale să nu poată fi traşi la răspundere penală. Modalitate de preluare a produsului infracţiunii fără a le fi depistată identitatea membrilor grupării, a constat în cesiunea fictivă a părţilor sociale deţinute la SC T. SRL, societate care din anul 2009 a fost angrenată în activitatea infracţională de evaziune fiscală. Instanţa de apel a stabilit că până la momentul cesiunii SC T. SRL a produs petrotex, fără a încorpora în compoziţia sa motorină, iar după preluarea fictivă a societăţii s-a introdus (de asemenea în mod fictiv) motorină în compoziţia petrotexului, aceasta pentru a justifica achiziţia motorinei în regim suspensiv de acciză. Preluarea T. a fost necesară întrucât aceasta deţinea autorizaţie de antrepozit fiscal, iar autorizarea unei noi societăţi comerciale ca deţinătoare de antrepozit fiscal ar fi însemnat un orizont de aşteptare îndelungat.

Fapta de evaziune a fost comisă ca urmare a instigării recurenţilor B. şi C., care au acţionat în mod coordonat, cunoscând modalitatea de fraudare a legii, în vederea obţinerii de mari beneficii financiare.

În concluzie, în ceea ce priveşte lipsa unei corespondenţe între elementele constitutive ale infracţiunii de constituire de grup infracţional organizat, respectiv instigarea la evaziune fiscală, cu condiţiile laturii obiective ale acestor infracţiuni astfel cum sunt prevăzute de textele încriminatoare, se constată că sunt îndeplinite condiţiile de tipicitate pentru a se reţine atât comiterea infracţiunii de constituire de grup infracţional organizat, cât şi de instigare la evaziune fiscală, având în vedere exclusiv situaţia de fapt reţinută de instanţa de apel.

Înalta Curte constată că situaţia de fapt reţinută de prima instanţă şi confirmată de instanţa de apel, susţine acuzaţiile pentru care s-au pronunţat soluţii de condamnare şi infirmă teza apărării ale cărei solicitări decurg în principal dintr-o interpretare a situaţiei de fapt că nu a existat o grupare infracţională, că rezoluţia infracţională a fost luată de autori în anul 2008, iar acţiunea imputată inculpaţilor datează din 2009, faptul că membrii grupării nu se cunoşteau între ei, inexistenţa instigării.

Toate aceste apărări au fost deja analizate de instanţa de apel care a reţinut o altă situaţie de fapt decât cea pe care apărarea a invocat-o în motivele de recurs în casaţie. Situaţia de fapt nu poate fi reevaluată de instanţa de recurs în casaţie, toate concluziile în drept din recursul în casaţie trebuind să decurgă din situaţia de fapt reţinută de către instanţa care a administrat nemijlocit probele, şi anume instanţa de apel.

Criticile privind lipsa existenţei unei înţelegeri anterioare, între membri grupării infracţionale organizate, nu poate fi examinată de Înalta Curte, întrucât presupune o evaluare a probatoriului care nu este admisibilă pe calea recursului în casaţie.

Faţă de cele ce preced, criticile formulate de recurenţii B. şi C. sunt nefondate.

În ceea ce îl priveşte pe intimatul A., se reţine că acesta a solicitat extinderea efectelor recursului în casaţie şi în privinţa sa, cu privire la infracţiunile reţinute în sarcina sa.

Efectul extensiv al unei căi de atac este prevăzut de lege pentru a oferi posibilitatea ca o cale de atac introdusă de o parte să folosească tuturor părţilor care aparţin aceluiaşi grup procesual (consortium litis), cu privire la care există o indivizibilitate de situaţie sau care au interes comun cu inculpatul (N. Volonciu, Tratat de procedură penală. Partea specială, vol. II, 1994, p. 264). Cracterul indivizibil al situaţiei nu este îndeplinit atunci când faptele pentru care s-au formulat acuzaţii sunt diferite.

Pornind de la aceste considerente, Înalta Curte constată că A. a fost condamnat pentru săvârşirea infracţiunilor prev. de art. 7 alin. (1) şi (3) din Legea nr. 39/2003, art. 25 C. pen. raportat la art. 9 lit. a) şi c) din Legea nr. 241/2005, art. 29 C. pen. rap. la art. 25 C. pen. raportat la art. 9 lit. a) şi c) din Legea nr. 241/2005 şi art. 257 C. pen., cu aplicarea articolului 6 din Legea nr. 78/2000.

Conform situaţiei de fapt stabilită cu titlu definitiv de instanţa de apel există o diferenţă între faptele inculpaţilor pentru care s-a admis în principiu recursul în casaţie, circumscrise unor acte de executare şi unei limite teritoriale diferite de cele reţinute în principal faţă de A. A. s-a folosit de relaţiile pe care le avea cu anumite persoane situate în funcţii de conducere la diferite nivele decizionale, în vederea punerii în aplicare a mecanismului evazionist prin intermediul sistemului de societăţi implicate în activitatea infracţională. Acesta prin relaţiile pe care şi le-a creat la nivelul instituţiilor de control ale statului asigura atât obţinerea autorizaţiilor, prin primirea informaţilor atât cu privire la modalitatea de a frauda legea, falsificarea rezultatelor controalelor trimise. Recurenţii inculpaţi B. şi C. au avut atribuţii atât în domeniul achiziţiilor de motorină, cât şi al distribuirii acesteia. Chiar dacă cele două grupări au conlucrat în realizarea unui scop comun, în sarcina inculpaţilor reţinându-se aceleaşi infracţiuni de evaziune fiscală, sub aspectul conţinutului acuzaţiilor se observă că este vorba de fapte diferite, motiv pentru care nu se poate extinde recursul în casaţie şi în privinţa condamnatului A. Ca atare, efectele recursului în casaţie nu pot fi extinse cu privire la fapte care nu au fost reţinute în sarcina inculpaţilor B. şi C. care au promovat această cale extraordinară de atac.

În ceea ce priveşte infracţiunile de trafic de influenţă şi instigare neurmată de executare pentru care a fost condamnat A. extinderea efectelor recursului în casaţie formulat de condamnaţii C. şi B. nu este posibilă, având în vedere că în sarcina celor pentru care a fost admis recursul în casaţie aceste infracţiuni nu au fost reţinute.

Faţă de cele ce preced, în temeiul art. 448 alin. (1) pct. 1 C. proc. pen., Înalta Curte, va respinge ca nefondate, recursurile în casaţie formulate de inculpaţii C. şi B. împotriva deciziei penale nr. 1622/A din 27 noiembrie 2015 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia I penală, pronunţată în Dosarul nr. x/3/2011*.

În temeiul art. 275 alin. (2) C. proc. pen., va obliga recurenţii inculpaţi la plata sumei de câte 200 lei, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondate, recursurile în casaţie formulate de inculpaţii C. şi B. împotriva deciziei penale nr. 1622/A din 27 noiembrie 2015 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia I penală, pronunţată în Dosarul nr. x/3/2011*.

Obligă recurenţii inculpaţi la plata sumei de câte 200 lei, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, azi, 27 iunie 2017.