Decizia nr. 251/A/2017 · Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie — Secţia Penală

Deliberând asupra apelurilor penale de faţă, constată următoarele:

Judecata în primă instanţă

Prin sentinţa penală nr. 17 din 01 martie 2016 a Curţii de Apel Iaşi, secţia penală şi pentru cauze cu minori, pronunţată în Dosar nr. x/32/2013, s-au dispus următoarele:

Au fost respinse cererile formulate de inculpaţii A. şi B. privind restituirea cauzei la Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Bacău.

A fost respinsă cererea formulată de inculpatul C. privind suspendarea cauzei până la soluţionarea de către Comisia Europeană a procedurii de infringement declanşată cu privire la U.N.B.R. - D. şi U.N.B.R. - A.

În baza art. 60 alin. (6) din Legea nr. 51/1995, cu referire la art. 26 alin. (1), art. 113 alin. (1) din Legea nr. 51/1995, republicată, cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. din 1969, art. 33 lit. a) C. pen. 1969 şi art. 5 C. pen., a fost condamnat inculpatul A. la pedeapsa principală de 2 ani închisoare.

În baza art. 281 C. pen. din 1969 cu referire la art. 26 alin. (1), art. 113 alin. (1) din Legea nr. 51/1995, republicată, cu aplicarea art. 41 alin. (2), art. 33 lit. a) C. pen. din 1969 şi art. 5 C. pen., a fost condamnat acelaşi inculpat la pedeapsa principală de 8 luni închisoare.

În baza art. 396 alin. (5) raportat la art. 16 alin. (1) lit. a) C. proc. pen., a fost achitat inculpatul A. sub aspectul săvârşirii infracţiunii de fals în înscrisuri sub semnătură privată, prevăzută de art. 290 C. pen. din 1969 cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. din 1969 şi art. 5 C. pen.

În baza art. 396 alin. (5) raportat la art. 16 alin. (1) lit. a) C. proc. pen., a fost achitat inculpatul A. sub aspectul săvârşirii infracţiunii de înşelăciune, prevăzută de art. 215 alin. (1), (2), (3) C. pen. din 1969, cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. din 1969 şi art. 5 C. pen.

S-a constatat că inculpatul A. a săvârşit infracţiunile pentru care a fost condamnat în prezenta cauză în concurs real cu infracţiunea prevăzută de art. 60 alin. (6) din Legea nr. 51/1995, republicată, cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. din 1969 şi art. 5 C. pen. pentru comiterea căreia a fost condamnat la pedeapsa de 2 ani închisoare prin sentinţa penală nr. 1631 din 1 iulie 2014 a Judecătoriei Bacău, modificată şi rămasă definitivă prin decizia penală nr. 1002 din 17 decembrie 2014 a Curţii de Apel Bacău.

În baza art. 33 lit. a), art. 36 alin. (1) şi art. 34 lit. b) C. pen. din 1969, au fost contopite pedepsele cu închisoarea aplicate inculpatului A. pentru infracţiunile concurente în pedeapsa cea mai grea, de 2 ani închisoare.

Au fost interzise inculpatului A. drepturile prevăzute de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a şi lit. b) C. pen. din 1969, pe durata şi în condiţiile prevăzute de art. 71 alin. (2) C. pen. din 1969.

În baza art. 88 şi art. 36 alin. (3) C. pen. din 1969, s-a scăzut din pedeapsa stabilită perioada reţinerii şi arestării preventive şi perioada executată, de la data de 08.05.2013 la data de 11 iunie 2013 şi de la data de 18.12.2014 la zi.

Au fost retrase formele de executare emise în baza sentinţei penale nr. 1631 din 01.07.2014 a Judecătoriei Bacău, modificată şi rămasă definitivă prin decizia penală nr. 1002 din 17.12.2014 a Curţii de Apel Bacău şi s-a dispus emiterea unor noi forme de executare conform prezentei hotărâri.

În baza art. 26 C. pen. din 1969, art. 60 alin. (6) cu referire la art. 26 alin. (1), art. 113 alin. (1) din Legea nr. 51/1995, republicată, cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. din 1969 şi art. 5 C. pen. a fost condamnat inculpatul B. la pedeapsa principală a amenzii în cuantum de 3.000 lei.

S-a atras atenţia inculpatului B. asupra prevederilor art. 631 C. pen. din 1969 privind neplata cu rea-credinţă a amenzii penale aplicate.

În baza art. 396 alin. (5) raportat la art. 16 alin. (1) lit. a) C. proc. pen., a fost achitat inculpatul B. sub aspectul săvârşirii infracţiunii de complicitate la fals în înscrisuri sub semnătură privată, prevăzută de art. 26, art. 290 C. pen. din 1969 cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. din 1969 şi art. 5 C. pen.

În baza art. 396 alin. (5) raportat la art. 16 alin. (1) lit. a) C. proc. pen., a fost achitat inculpatul B. sub aspectul săvârşirii infracţiunii de complicitate la înşelăciune, prevăzută de art. 26 raportat la art. 215 alin. (1), (2) C. pen. din 1969, cu aplicarea art. 5 C. pen.

În baza art. 60 alin. (6) din Legea nr. 51/1995, cu referire la art. 26 alin. (1), art. 113 alin. (1) din Legea nr. 51/1995, republicată, cu aplicarea art. 41 alin. (2), art. 33 lit. a) C. pen. din 1969 şi art. 5 C. pen. a fost condamnat inculpatul C. la pedeapsa principală de 3.000 lei amendă penală.

În baza art. 281 C. pen. din 1969, cu referire la art. 26 alin. (1), art. 113 alin. (1) din Legea nr. 51/1995, republicată, cu aplicarea art. 41 alin. (2), art. 33 lit. a) C. pen. din 1969 şi art. 5 C. pen., a fost condamnat acelaşi inculpat la pedeapsa principală de 1.000 lei amendă penală.

În baza art. 33 lit. a) şi art. 34 lit. c) C. pen. din 1969, au fost contopite pedepsele cu amenda aplicate inculpatului C., în pedeapsa cea mai grea, de 3.000 lei amendă penală.

S-a atras atenţia inculpatului C. asupra prevederilor art. 631 C. pen. din 1969 privind neplata cu rea-credinţă a amenzii penale aplicate.

În baza art. 396 alin. (5) raportat la art. 16 alin. (1) lit. a) C. proc. pen., a fost achitat inculpatul C. sub aspectul săvârşirii infracţiunii de fals în înscrisuri sub semnătură privată, prevăzută de art. 290 C. pen. din 1969 cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. din 1969 şi art. 5 C. pen.

În baza art. 396 alin. (5) raportat la art. 16 alin. (1) lit. b) C. proc. pen., a fost achitat inculpatul C. sub aspectul săvârşirii infracţiunii de înşelăciune, prevăzută de art. 215 alin. (1), (2), (3) C. pen. din 1969, cu aplicarea art. 5 C. pen.

În baza art. 397 alin. (1) C. proc. pen., au fost respinse acţiunile civile formulate de părţile civile E., F., G., H. şi Baroul Bacău.

În baza art. 118 lit. e) C. pen., au fost confiscate de la inculpatul A. sumele de bani dobândite prin săvârşirea infracţiunii, respectiv sumele de 4.000 lei, 3.500 lei, 2.000 lei, 2.250 lei, 250 lei, 400 lei, 3.500 lei, 2.000 lei, 2.000 lei, încasate de la părţile civile E., F., G., H. şi de la martorii I., J., K., L., M. şi suma de 718 lei, reprezentând legalizări acte.

În baza art. 118 lit. e) C. pen., a fost confiscată de la inculpatul C. suma de 250 lei încasată de la martorul N. şi de la inculpatul B. suma de 800 lei încasată pentru examinarea părţii vătămate E. şi a inculpatului C.

În baza art. 118 alin. (1) lit. b) C. pen., s-a dispus confiscarea de la inculpatul A. a HDD Western Digital WTCANMF 293045, HDD Western Digital WCAM9D 490391 şi a unui număr de 6 ştampile ridicate în vederea confiscării de la inculpatul C., legitimaţia de avocat nr. 6, care are menţiunea pe copertă şi în interior "Uniunea Naţională a Barourilor din România - Baroul Bacău".

În baza art. 397 alin. (3) raportat la art. 255 C. proc. pen., s-a dispus restituirea către inculpatul A. a unui laptop - bun aflat la Camera de corpuri delicte a Curţii de Apel Iaşi, cu obligaţia de a-l păstra până la rămânerea definitivă a soluţiei în cauză.

În baza art. 274 alin. (1) şi (2) C. proc. pen., au fost obligaţi inculpaţii A., B. şi C., la plata sumei de câte 1.000 lei cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

În baza art. 274 alin. (1) teza ultimă raportat la art. 272 C. proc. pen., onorariile cuvenite apărătorilor din oficiu desemnaţi pentru inculpaţii A. şi C. au fost fi avansate din fondurile speciale ale Ministerului Justiţiei.

Pentru a pronunţa această soluţie, Curtea de Apel Iaşi, secţia penală, a reţinut:

Prin rechizitoriul nr. x/P/2012 al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Bacău s-a dispus punerea în mişcare a acţiunii penale şi trimiterea în judecată a inculpaţilor:

1. B. pentru săvârşirea sub forma complicităţii prev. de art. 26 C. pen. a infracţiunilor de:

- fals în înscrisuri sub semnătură privată, prev. de art. 290 C. pen. din 1969 cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. din 1969;

- folosirea fără drept a denumirilor "Barou", "Uniunea Naţională a Barourilor din România", "U.N.B.R." sau a denumirilor specifice formelor de exercitare a profesiei de avocat, precum şi folosirea însemnelor specifice profesiei ori purtarea robei de avocat, în formă continuată, prev. de art. 60 alin. (6) cu referire la art. 26 alin. (1), art. 113 alin. (1) din Legea nr. 51/1995, republicată, cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. din 1969, ambele cu aplicarea art. 33 lit. b) C. pen. din 1969 şi

- înşelăciune prev. de art. 215 alin. (1), (2) C. pen. din 1969, toate cu aplicarea art. 33 lit. a) C. pen. din 1969.

2. C. pentru săvârşirea infracţiunilor de:

- folosirea fără drept a denumirilor "Barou", "Uniunea Naţională a Barourilor din România", "U.N.B.R." sau a denumirilor specifice formelor de exercitare a profesiei de avocat, precum şi folosirea însemnelor specifice profesiei ori purtarea robei de avocat, în formă continuată, prev. de art. 60 alin. (6) cu referire la art. 26 alin. (1), art. 113 alin. (1) din Legea nr. 51/1995, republicată, cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. din 1969;

- fals în înscrisuri sub semnătură privată, prev. de art. 290 C. pen. din 1969 cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. din 1969, ambele cu aplicarea art. 33 lit. b) C. pen. din 1969;

- exercitarea fără drept a unei profesii, prev. de art. 281 C. pen. cu referire la art. 26 alin. (1), art. 113 alin. (1) din Legea nr. 51/1995, republicată, cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. din 1969;

- înşelăciune prev. de art. 215 alin. (1), (2), (3) C. pen. din 1969, toate cu aplicarea art. 33 lit. a) C. pen. din 1969.

3. A. pentru săvârşirea infracţiunilor de:

- fals în înscrisuri sub semnătură privată, prev. de art. 290 C. pen. din 1969 cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. din 1969;

- folosirea fără drept a denumirilor "Barou", "Uniunea Naţională a Barourilor din România", "U.N.B.R." sau a denumirilor specifice formelor de exercitare a profesiei de avocat precum şi folosirea însemnelor specifice profesiei ori purtarea robei de avocat, în formă continuată prev de art. 60 alin. (6) cu referire la art. 26 alin. (1), art. 113 alin. (1) din Legea nr. 51/1995, republicată, cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen., ambele cu aplicarea art. 33 lit. b) C. pen. din 1969;

- înşelăciune, prev. de art. 215 alin. (1), (2), (3) C. pen. din 1969 cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. din 1969;

- exercitarea fără drept a unei profesii, prev. de art. 281 C. pen. din 1969 cu referire la art. 26 alin. (1), art. 113 alin. (1) din Legea nr. 51/1995, modificată, cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. din 1969, toate cu aplicarea art. 33 lit. a) C. pen. din 1969.

În fapt, în actul de sesizare a instanţei, în sarcina inculpatului B. s-a reţinut că, în cursul lunii iunie 2012, l-a ajutat pe inculpatul A., prin semnarea de înscrisuri private cu conţinut neadevărat, să folosească fără drept denumirile de "Barou", "Uniunea Naţională a Barourilor din România", "U.N.B.R.", a denumirilor specifice şi a însemnelor profesiei de avocat şi să ateste neadevărat atribuirea calităţii de "avocat" pentru E. şi C.

S-a mai reţinut în sarcina aceluiaşi inculpat că l-a ajutat pe inculpatul A. să inducă în eroare partea vătămată E., cunoscând că aceasta nu va putea exercita profesia de avocat, date fiind interdicţiile dispuse de Legea nr. 51/1995, cauzându-i acesteia un prejudiciu material de 4.000 lei, din care a încasat 400 lei.

În sarcina inculpatului C. s-a reţinut că, în perioada 04.02.2013-15.04.2013, în realizarea aceleiaşi rezoluţii infracţionale, la Curtea de Apel Bacău - Dosar nr. x/260/2010 şi Judecătoria Bacău - Dosar nr. x/180/2012, s-a prezentat în calitate de avocat stagiar la "Cabinetul de avocatură A.", care nu este constituit potrivit Legii nr. 51/1995, republicată, prestând efectiv activitate de avocat şi a folosit fără drept denumirile false de "Barou", "Uniunea Naţională a Barourilor din România", a aplicat ştampila având impresiunea "Uniunea Naţională a Barourilor din România - Baroul Bacău avocat stagiar" pe "împuternicire avocaţială", punând astfel în circuitul civil înscrisuri cu conţinut neadevărat şi a purtat roba de avocat, reuşind să inducă în eroare persoana vătămată N. pentru care a prestat în condiţii de ilegalitate activităţi de avocatură în Dosarul nr. x/180/2012 al Judecătoriei Bacău şi pentru care i-a plătit suma de 250 lei, sumă cu care persoana vătămată nu s-a constituit parte civilă.

În sarcina inculpatului A. s-a reţinut că:

- a emis împuternicirea avocaţială nr. 1 din 01.01.2011, prin care s-a împuternicit să acorde asistenţă juridică în Dosarul nr. x/180/2008 al Judecătoriei Bacău în contradictoriu cu Inspecţia de Stat în Construcţii Bacău, ca şi factura nr. 1 din 01.01.2011, ambele înscrisuri având la antet menţiuni false, respectiv "Uniunea Naţională a Barourilor din România", "Baroul Bacău - U.N.B.R.", "Cabinet avocat drd. A.", ştampila cu menţiuni false "Cabinet avocat Baroul Bacău - U.N.B.R.", "Avocat drd. A.";

- a legalizat sub nr. 866 din 05.10.2012 declaraţia lui O., precum şi încheierile de atestare nr. 861 din 04.10.2012, nr. 867 din 05.10.2012, nr. 873 din 08.10.2012, toate acestea purtând antet neadevărat "Uniunea Naţională a Barourilor din România - Baroul Bacău - cabinet avocat dr. A." şi ştampila "cabinet individual de avocat Baroul Bacău av. A.";

- a obţinut cinci procuri speciale autentificate la notar sub nr. 557 din 20.09.2012, nr. 510 din 30.08.2012, nr. 515 din 20.09.2012, nr. 485 din 27.08.2012 şi nr. 478 din 24.08.2012, folosind legitimaţia de "avocat", în care în nume propriu şi prin "Cabinet av. A." este mandatat să obţină de la autorităţile statului: recuperarea taxei de poluare, achitată la Ministerul Finanţelor Publice, recalcularea punctului de pensie şi daune, înfiinţarea şi înregistrarea SC P. SRL, toate aceste fapte fiind anterioare datei de 10.10.2012.

În realizarea aceleaşi rezoluţii infracţionale, a introdus în circuitul civil înscrisuri cu conţinut neadevărat, folosind denumiri şi însemne specifice profesiei de avocat, fără a îndeplini condiţiile prevăzute de lege, exercitând activităţi şi acte specifice profesiei de avocat, neavând dobândită această calitate, reuşind astfel să inducă în eroare părţile vătămate E. la 04.06.2012, F. la 30.08.2010, G. la 07.01.2012, cărora le-a creat un prejudiciu total de 9.500 lei şi martorii H. la 14.05.2012, I. şi J. la 12.04.2012, K. la 20.07.2011, M. la 27.09.2011, L. la 07.01.2012, Q. la 31.03.2012, R. la 30.06.2012.

Pentru a se dispune astfel, pe parcursul urmăririi penale au fost administrate următoarele mijloace de probă:

- plângere parte vătămată E.;

- "cerere de înscriere pentru participarea la examenul de primire în profesia de avocat" nr. 52 din 04.06.2012;

- decizie olografă nr. 51 din 04.06.2012;

- subiecte examen E.;

- proces-verbal privind rezultatul "examinării" din 15.06.2012;

- decizia nr. 2 din 30.06.2012 pentru E.;

- contract de colaborare;

- contract de comodat din 22.06.2012;

- fotografii E.;

- copii carte identitate S. şi T.;

- copii contract vânzare-cumpărare;

- cerere E.;

- copie diplomă licenţă E.;

- supliment la diplomă;

- cerere E.;

- curriculum vitae E.;

- adeverinţă de absolvire E.;

- copie certificat naştere E.;

- copie certificat de căsătorie E.;

- copie carte identitate E.;

- certificat de atestare fiscală E.;

- adeverinţă medicală E.;

- certificat cazier judiciar E.;

- curriculum vitae E.;

- mesaje telefon;

- conversaţii reţea socializare iniţiate de B.;

- plângere parte vătămată F.;

- declaraţie olografă parte vătămată F.;

- "proces-verbal privind examenul de admitere în profesia de avocat" F.;

- subiecte "examen" F.;

- chitanţa nr. 04512893 din 30.08.2010, F.;

- cerere de restituire F. din 31.08.2010;

- "decizia nr. 45 din 27.08.2010" de înscriere în "Tabloul Avocaţilor" F.;

- cerere de restituire F. din 31.08.2010;

- decizia nr. 130 din 01.09.2010 F.;

- menţiune F.;

- adeverinţă nr. 735 din 08.07.2009 F.;

- copie carte identitate F.;

- chitanţa din 31.08.2010 F., achitare 500 lei;

- copie certificat naştere F.;

- plângere penală a Baroului Bacău din 26.09.2012;

- plângere penală a Baroului Bacău din 25.09.2012;

- plângere penală a Baroului Bacău din 13.08.2012;

- adresa nr. 358 din 02.04.2013 a Baroului Bacău de constituire parte civilă;

- consideraţii, practică judiciară depusă de Baroul Bacău;

- rechizitoriul nr. x/P/2011 al Parchetului de pe lângă Judecătoria Bacău;

- CD "unbr.info" din 03.04.2013 cu seria nr. 1282-178-1-18560;

- proces-verbal de descărcare a CD-ului "unbr.info" cu seria nr. 1282-178-1-18560;

- referat pentru descărcarea site-ului "unbr.info" din 03.04.2013;

- adresa Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Bacău nr. x/P/2012 din 22.05.2013 de înaintare dosar la Curtea de Apel Bacău;

- adresa Curţii de Apel Bacău nr. x/32/2012 de restituire Dosar nr. x/P/2013 la P.C.A. Bacău;

- proces-verbal din 22.05.2013 de aducere la cunoştinţă a învinuirii învinuitului C.;

- proces-verbal din 22.05.2013 prezentare inculpat C.;

- proces-verbal din 15.05.2013 solicitare asistenţă juridică av. U.;

- ordonanţă din 21.05.2013 de extindere cercetări;

- rezoluţie din 22.05.2013 de conexare dosar;

- împuternicire avocat;

- proces-verbal confruntare;

- delegaţie avocat V.;

- referat din 13.05.2013 decontare onorariu avocat;

- declaraţie martor N.;

- adresă din 09.05.2013 de restituire dosar la Judecătoria Bacău;

- rechizitoriu din 10.08.2012 al P.J. Bacău privind pe N.;

- împuternicire avocaţială C.;

- procură împuternicire C.;

- cerere C. pentru studiere dosar;

- rechizitoriu din 10.08.2012 al P.J. Bacău privind pe N.;

- citaţie din 13.05.2013 pentru N.;

- confirmare fax transmitere citaţie;

- declaraţie din 15.05.2013 martor W.;

- procură împuternicire C.;

- declaraţie X. din 21.08.2008;

- împuternicire avocaţială C.;

- citaţie W. din 13.05.2013;

- confirmare fax transmitere citaţie;

- dovada primire citaţie;

- memoriu B. din 17.05.2013;

- plic;

- adresă U.N.B.R. Bucureşti din 8.04.2013;

- adresă înaintare referate la 29.10.2012 către S.R.I. Bacău şi Curtea de Apel Bacău;

- notă telefonică din 22.05.2013 căutare dl. judecător B. pentru luare la cunoştinţă material urmărire penală;

- proces-verbal din 12.04.2013 ref. contactare telefonică A. pentru audiere;

- adresă I.P.J. Bacău din 02.04.2013 către U.N.B.R. Bucureşti;

- adresă U.N.B.R. Bucureşti din 08.04.2013;

- adresa nr. 11028/P/2012 din 29.11.2012 a P.J. Bacău de solicitare cercetări faţă de A.;

- adresa nr. 1128/P/2012 din 21.05.2013 de înaintare dosar la P.C.A. Bacău;

- rezoluţia nr. 1028/P/2012 din 21.05.2013 de trimitere dosar pentru conexare la P.C.A. Bacău;

- adresă Baroul Bacău nr. 345 din 26 martie 2013 ref. Tablou avocaţi;

- decizia nr. 6618 din 26 noiembrie 2004 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie ref. respingere cerere înregistrare persoană juridică;

- decizia nr. 6619 din 26 noiembrie 2004 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie ref. respingere cerere înregistrare persoană juridică;

- sentinţa civilă nr. 51 din 20 decembrie 2004 a Judecătoriei Târgu Jiu ref. dizolvare Asociaţia Y.;

- decizia civilă nr. 307/A din 6.07.2007 a Tribunalului Gorj ref. respingere apel Asociaţia Y.;

- act grefa Judecătoriei Târgu Jiu anulare ca netimbrat recurs Asociaţia Y.;

- decizia civilă nr. 1197 din 6 noiembrie 2007 a Curţii de Apel Craiova ref. anulare ca netimbrat recurs Asociaţia Y.;

- decizia nr. 191 din 28 februarie 2008 a Curţii de Apel Craiova ref. respingere contestaţie în anulare a Asociaţiei Y.;

- sentinţa penală nr. 538 din 5 aprilie 2012 a Judecătoriei Deva ref. condamnare inc. D.;

- proces-verbal din 23.05.2013 prezentare material urmărire penală C.;

- notă C. ref. prezentare împuternicire avocaţială;

- proces-verbal din 23.05.2013 prezentare material urmărire penală B.;

- proces-verbal de aducere la cunoştinţă a învinuirii B.;

- proces-verbal din 23.05.2013 prezentare material urmărire penală A.;

- notă cu probatorii solicitate de inculpatul A.;

- adresă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie din 31.05.2013 de restituire dosar;

- adresă P.C.A. Bacău din 24.05.2013 de trimitere dosar la C.A. Bacău;

- delegaţie avocat pentru parte vătămată E.;

- declaraţie parte vătămată E.;

- declaraţie olografă parte vătămată F.;

- declaraţie olografă Z.;

- declaraţie parte vătămată G.;

- declaraţie martor AA.;

- declaraţie martor S.;

- declaraţie martor T.;

- declaraţie martor BB.;

- declaraţie martor Z.;

- declaraţie martor CC.;

- declaraţie martor DD.;

- declaraţie martor EE.;

- declaraţie martor FF.;

- declaraţie martor GG.;

- declaraţie martor HH.;

- declaraţie martor II.;

- declaraţie martor JJ.;

- declaraţie martor KK.;

- declaraţie martor LL.;

- declaraţie martor MM.;

- declaraţie martor NN.;

- declaraţie martor K.;

- declaraţie martor L.;

- declaraţie martor M.;

- declaraţie martor J.;

- declaraţie martor I.;

- declaraţie martor H.;

- declaraţie martor Q.;

- declaraţie martor R.;

- declaraţie martor OO.;

- declaraţie martor O.;

- declaraţie martor PP.;

- declaraţie martor QQ.;

- declaraţie martor RR.;

- declaraţie martor SS.;

- declaraţie martor TT.;

- declaraţie martor UU.;

- declaraţie martor VV.;

- declaraţie martor WW.;

- rezoluţii din 01 şi 4.02.2013 pentru audiere prin comisie rogatorie;

- procese-verbale de percheziţie domiciliară din 18.10.2012;

- referat din 11.10.2012 pentru autorizare efectuare percheziţii imobiliare;

- referat din 11.10.2012 pentru interceptare şi înregistrare convorbiri telefonice;

- încheierea din 15.10.2012 a Curţii de Apel Bacău în Dosarul nr. x/32/2012;

- autorizaţia nr. 1 din 15.10.2012 în Dosarul nr. x/32/2012 al Curţii de Apel Bacău pentru efectuarea percheziţiei domiciliare;

- ordonanţă de delegare lucrători de poliţie din cadrul I.P.J. Bacău din 15.10.2012 pentru ridicare bunuri la percheziţia domiciliară;

- încheiere din 15.10.2012 a Curţii de Apel Bacău în Dosarul nr. x/2012 de autorizare şi înregistrare a convorbirilor telefonice;

- referat din 29.10.2012 pentru încetarea autorizaţiei nr. 5 din 15.10.2012;

- referat din 22.10.2012 pentru efectuarea unei percheziţii informatice;

- autorizare de percheziţie informatică nr. 2 din 22.10.2012 în Dosarul nr. x/32/2012 al Curţii de Apel Bacău;

- încheiere din 22.10.2012 a Curţii de Apel Bacău în Dosarul nr. x/32/2012 de încuviinţare a efectuării percheziţiei informatice;

- ordonanţă din 29.10.2012 de delegare de ofiţeri din cadrul B.C.C.O. Bacău pentru efectuarea percheziţiei informatice;

- proces-verbal de efectuare a percheziţiei informatice;

- ordonanţă de efectuare a percheziţiei informatice din 29.10.2012;

- procese-verbale de confruntare din datele de 28.01.2013, 30.01.2013, 04.02.2013, 11.02.2013;

- adresa nr. 40/16A/18.03.2010 a Judecătoriei Bacău;

- adresa nr. 1332/I/A/22 din 15 aprilie 2013 a Curţii de Apel Bacău la care este ataşată copia nr. 251/25A/18.01.2010 a Curţii de Apel Bacău;

- "hotărârea nr. 192 din 01.10.2011" a "Uniunii Naţionale a Barourilor din România - Baroul Bacău";

- dosar ce conţine cereri pentru a deveni membri în "comisia de examinare" la "Baroul" inc. A.;

- adresa nr. 651 din 6 iulie 2011 a Baroului Bacău şi documentaţia anexată de Inspectoratul de Stat în Construcţii Bacău;

- adresa nr. 1120 din 16 aprilie 2013 a Colegiului "Henri Coandă" Bacău cu anexele declaraţiei atestate XX., YY., ZZ.;

- adresa nr. 916 din 16.04.2013 a Colegiului "Grigore Antipa" Bacău cu anexă declaraţia O.;

- adresa din 11.04.2013 a AAA. Bistriţa;

- procuri speciale autentificate la notar pentru A. şi copia cărţii sale de identitate nr. 1;

- notă telefonică solicitare procură de la B.N.P. BBB.;

- adresa nr. 303 din 06.12.2012 a Universităţii din Iaşi;

- adresa nr. 01/596 din 12 martie 2013 a Universităţii de Stat din Moldova;

- lista cu martori propusă de inculpatul B.;

- fotografii depuse de partea vătămată E. aparţinând inculpatului B.;

- decizia Baroului Neamţ de respingere cerere A. de primire în profesia de avocat;

- sentinţa nr. 4626/2012 pronunţată în Dosarul nr. x/32/2010 al Tribunalului Mureş;

- rezoluţie de începere a urmăririi penale din 10.10.2012;

- ordonanţă de extindere a urmăririi penale;

- proces-verbal de aducere la cunoştinţă a învinuirii inculpatului B.;

- declaraţie olografă inculpat B. din 24.10.2012;

- declaraţie de inculpat B. din 25.01.2013;

- declaraţie olografă a inculpatului B. din 25.01.2013;

- proces-verbal de aducere la cunoştinţă a învinuirii lui A.;

- declaraţie olografă inculpatului A. din 24.10.2012;

- declaraţie inculpat A. din 12.03.2013;

- declaraţie inculpat A. din 13.04.2013;

- declaraţie inculpat A. din 28.06.2011;

- statutul "Baroului Bacău" autentificat sub nr. 205 din 07.02.2007;

- extrase de la Ministerul Finanţelor;

- răspunsul Ministerului Justiţiei nr. 112213 din 14.12.2010;

- înştiinţare a Administraţiei Finanţelor Publice Bacău nr. 122370 din 20.03.2013;

- copie extras din carnetul de muncă al inculpatului A.;

- înscris ce conţine reclamă pentru activităţile prestate ilegal de inculpatul A.;

- înscrisuri ce conţin reclamă pentru activităţile prestate ilegal de inculpatul A.;

- copie a încheierii din 20.02.2012 pronunţată în Dosarul nr. x/180/2011 al Judecătoriei Bacău;

- proces-verbal din 26.11.2012 ref. percheziţie;

- copie anunţ organizare concurs din 08.11.2012;

- proces-verbal din 24.04.2013 convorbiri telefonice interceptate;

- autorizaţie interceptare nr. 5 din 27 februarie 2013 a C.A. Bacău;

- încheiere din 27.02.2013 a C.A. Bacău ref. cerere autorizare interceptare convorbiri telefonice;

- proces-verbal din 26.04.2013 analiza listing telefonic;

- autorizaţie expert contabil CCC.;

- cerere DDD. de acordare personalitate juridică;

- copie cărţi identitate A. şi EEE.;

- act constitutiv, statut Asociaţia FFF.;

- copie cărţi identitate DDD. şi GGG.;

- adresă şi contract comodat către HHH.;

- copie cărţi identitate DDD. şi III.;

- dovada disponibilitate denumire;

- chitanţă taxa timbru;

- copie cărţi identitate DDD. şi GGG.;

- copie cărţi identitate A. şi EEE.;

- certificat cazier judiciar DDD.;

- certificat cazier judiciar A.;

- certificat cazier fiscal DDD.;

- certificat cazier fiscal GGG.;

- certificat cazier fiscal A..

- certificat cazier fiscal EEE.;

- autorizaţie expert contabil CCC.;

- contract comodat Asociaţia FFF.;

- contract vânzare-cumpărare apartament;

- adresa nr. 1828/63 A/30.04.2013 a Tribunalului Bacău ref. corespondenţă cu A.;

- solicitare cazier judiciar B.;

- solicitare cazier judiciar A.;

- cazier judiciar A.;

- cazier judiciar C.;

- CD - Tratate II./AA.;

- memoriu B.;

- copii e-mailuri B. şi E., JJJ.;

- copii coperte cărţi cu autor B.;

- decizia penală nr. 467R/02.04.2012 a C.A. Galaţi ref. admitere recurs KKK.;

- sentinţa penală nr. 538 din 05 aprilie 2012 a Judecătoriei Deva ref. condamnare D.;

- anunţ organizare concurs U.N.B.R.;

- planşe fotografice;

- anunţ concurs U.N.B.R.;

- articol ziar;

- proces-verbal ref. anunţ examen barou;

- anunţ concurs U.N.B.R.;

- certificat înregistrare fiscală U.N.B.R. Bacău;

- rezoluţie din 08.04.2013 conexare sesizare C.A. Bacău;

- rezoluţie din 25.04.2013 conexare sesizare Judecătoria Bacău;

- rezoluţie începere urmărire penală din 09.04.2013 faţă de C.;

- proces-verbal aducere la cunoştinţă a învinuirii C.;

- proces-verbal de constatate a infracţiunii de audienţă din 15.04.2013;

- încheiere şedinţă din 15.04.2013 a Judecătoriei Bacău pentru sesizare P.J. Bacău ref. C.;

- împuternicire avocaţială C.;

- adrrsă ref. calitate avocat C.;

- copie legitimaţie C.;

- certificat înregistrare fiscală C.;

- încheiere din 28.03.2013 a C.A. Bacău ref. sesizare P.J. Bacău exercitare profesie avocat C.;

- copie programare şedinţă instanţă Dosar nr. x/260/2010;

- împuternicire avocaţială C.;

- procură specială împuternicire C.;

- proces-verbal aducere la cunoştinţă a învinuirii C.;

- proces-verbal din 08.05.2013 prezentare C.;

- încheiere din 04.02.2013 a Judecătoriei Bacău ref. amendare LLL.;

- copie programare şedinţă instanţă Dosar nr. x/180/2012;

- încheiere din 11.03.2013 a Judecătoriei Bacău ref. scutire plată amendă LLL.;

- copie programare şedinţă instanţă Dosar nr. x/180/2012;

- adresă din 20.03.2013 a Judecătoriei Bacău ref. calitate avocat C.;

- refuzare declaraţie C. din 11.04.2013;

- declaraţie C. din 11.04.2013;

- adresă Ministerul Justiţie nr. 4347 din 31 ianuarie 2013 ref. înfiinţare barou;

- adresă Agenţia Naţională de Administrare Fiscală nr. 805197 din 25 februarie 2013 ref. exercitare profesie avocat;

- certificat înregistrare fiscală;

- proces-verbal privind ridicarea legitimaţiei inculpatului C. din 11.04.2013;

- declaraţii olografe inculpat C. din 29.11.2012, 22.10.2012;

- declaraţie pe formular de parte vătămată C. din 22.10.2012;

- declaraţie martor C. din 29.11.2012;

- "cerere de înscriere pentru participarea la examenul de primire în profesia de avocat" nr. 55 din 22 iunie 2012 - C.;

- curriculum vitae C.;

- copie C.I. C.;

- copie diplomă bacalaureat C.;

- foaie matricolă C.;

- "decizia nr. 63 din 27.06.2012" de stabilire a membrilor "comisiei de examinare" şi subiectelor pentru C.;

- proces-verbal privind "rezultatul examinării" din 28.06.2012 C.;

- subiecte pentru inculpatul C.;

- "decizia nr. 6 din 3.07.2012" privind pe inculpatul C.;

- contract de colaborare privind pe C.;

- adeverinţe medicale privind pe C.;

- adeverinţă de absolvire C.;

- copie certificat naştere C.;

- certificat cazier judiciar C.;

- certificat fiscal C.;

- adresa nr. x/180/2012 din 24.04.2013 ref. exercitare profesie avocat C.;

- adresa nr. x/180/2012 din 24.04.2013 ref. exercitare profesie avocat C.;

- ordonanţă din 22.04.2013 de schimbare încadrare juridică;

- ordonanţă extindere cercetări din 25.04.2013;

- rezoluţie din 14.01.2013 conexare dosare;

- proces-verbal de aducere la cunoştinţă a învinuirii A.;

- delegaţie avocat MMM. din 8.05.2013;

- referat din 9.05.2013 propunere arestare preventivă A.;

- declaraţie inculpat A. din 8.05.2013;

- proces-verbal din 8.05.2013 ref. asistenţă judiciară A.;

- proces-verbal din 8.05.2013 ref. solicitare declaraţie A.;

- ordonanţă din 8.05.2013 de punere în mişcare a acţiunii penale faţă de A.;

- ordonanţă reţinere din 8.05.2013 A.;

- proces-verbal din 8.05.2013 aducere la cunoştinţă familie;

- adresă U.N.B.R. din 8.01.2010 către Tribunalul Bacău de înaintare Statut Baroul Bacău;

- certificat înregistrare fiscală Baroul Bacău;

- certificat înregistrare fiscală A.;

- certificat înregistrare fiscală A.;

- certificat înregistrare fiscală Baroul Bacău;

- adresa Tribunalului Bacău nr. 21/40A/22.01.2010 solicitare dovadă înscriere Barou către A.;

- adresa Tribunalului Bacău nr. 21/40A/22.01.2010 relaţii decan NNN.;

- adresa Tribunalului Bacău nr. 21/40A/22.01.2010 către U.N.B.R. Bucureşti solicitare relaţii;

- adresa Baroului Bacău nr. 54 din 29 octombrie 2010 relaţii;

- decizia nr. 27 din 16.04.2007 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie admitere recurs ref. exercitare profesie avocat;

- decizia Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie nr. 1480 din 9 martie 2007 de respingere recurs OOO.;

- decizie Consiliul Europei;

- traducere decizia Consiliul Europei;

- Tablou avocaţi U.N.B.R. Bacău;

- adresa U.N.B.R. Bucureşti nr. 256 din 1 februarie 2010 ref. exercitare profesie avocat;

- "decizia" nr. 3 din 30.06.2012;

- cerere olografă;

- adeverinţă medicală;

- cazier judiciar;

- cerere olografă;

- copie carte identitate;

- certificat căsătorie;

- copie diplomă de licenţă;

- foaie matricolă;

- certificat de înregistrare fiscală;

- decizia nr. 27A din 06.03.2007;

- decizia nr. 27 din 29 noiembrie 2005;

- proces-verbal privind depunerea jurământului;

- proces-verbal privind susţinerea examenului de admitere în profesia de avocat;

- decizie a Colegiului Consilierilor Juridici Arad;

- copie certificat naştere;

- un înscris în care figurează la persoane de contact PPP.;

- cerere de înscriere pentru participarea la examenul de primire în profesia de avocat nr. 40 din 12.04.2012;

- chitanţa în original nr. 5 din 12 aprilie 2012;

- cerere olografă din 12.04.2012;

- subiecte de admitere în profesia de avocat;

- cazier judiciar;

- copie diplomă de licenţă;

- supliment de diplomă;

- plic conţinând fotografii;

- copie carte identitate;

- copie carte de identitate 92A;

- legitimaţie nr. 92;

- proces-verbal privind susţinerea examenului de admitere în profesia de avocat;

- decizia nr. 92 din 10 noiembrie 2008;

- decizia nr. 92A din 25.09.2009;

- autorizaţia nr. 95A din 25.09.2009;

- certificat de înregistrare fiscală;

- cerere de înscriere pentru participarea la examenul de primire în profesia de avocat nr. 39 din 12.04.2012;

- cerere olografă;

- chitanţa în original nr. 4 din 12 aprilie 2012;

- subiecte de admitere în profesia de avocat;

- copie legitimaţie nr. 85;

- carte de identitate nr. 85;

- copie carte identitate;

- certificat cazier judiciar;

- decizia nr. 85;

- atestat;

- certificat de înregistrare fiscală;

- copie diplomă de licenţă;

- foaie matricolă;

- copie diplomă studii postuniversitare;

- foaie matricolă;

- plic cu fotografii;

- cerere olografă;

- certificat medical prenupţial;

- certificat cazier judiciar;

- certificat cazier fiscal;

- proces-verbal privind verificarea cunoştinţelor de admitere în profesia de avocat nr. 173 din 01 august 2011;

- decizia nr. 171 din 01 august 2011;

- decizia nr. 25A/07.04.2011;

- copie certificat naştere;

- subiecte de admitere în profesia de avocat;

- cerere olografă nr. 165 din 20 iulie 2011;

- adeverinţa nr. 1135 din 11 iulie 2011;

- copie carte identitate;

- copie certificat cazier;

- cerere pentru suspendare;

- proces-verbal privind verificarea cunoştinţelor de admitere în profesia de avocat nr. 173 din 01 august 2011;

- decizie nr. 171 din 01 august 2011;

- adeverinţa nr. 1135 din 11 iulie 2011;

- contract de comodat;

- atestat nr. 139 din 24 februarie 2012;

- decizia nr. 1182/A/24.02.2012 de înfiinţare a cabinetului individual de avocat "L.";

- decizia nr. 1182/A/24.02.2012 de înscriere pe Tabloul Avocaţilor Baroului Bucureşti;

- proces-verbal de examinare a cererilor de primire în profesia de avocat;

- cereri olografe formulate de L. şi fotografii ale acestuia;

- subiecte de admitere în profesia de avocat;

- cererea din 07.01.2012 a lui L.;

- adeverinţa nr. 37 din12.07.2011;

- copie diplomă de licenţă;

- adeverinţa nr. 1451 din 17 iulie 2002;

- decizie de înscriere în Tabloul consilierilor juridici Iaşi;

- copie carte identitate;

- decizia nr. 5 din 30 iunie 2012;

- copie cazier judiciar;

- adeverinţă medicală;

- cerere olografă de admitere în barou;

- subiecte de admitere în profesia de avocat;

- copie carte de identitate;

- adeverinţă nr. 5722 din 30 martie 2012;

- copie carnet de muncă;

- decizia nr. 4 din 30 iunie 2012;

- cerere olografă de admitere în avocatură;

- subiecte de admitere în profesia de avocat;

- cerere olografă de admitere în avocatură din 31.03.2012;

- copie carte de identitate;

- decizia nr. 7 din 10.08.2012;

- adeverinţa nr. 503 din 08 mai 2012;

- copie carte de identitate;

- proces-verbal din 15.05.2013;

- adresa I.P.J. nr. 251748 din 13.05.2013;

- cerere în copie formulată din arest de inculpatul A.;

- acte înaintate la dosar de către de inculpatul A.;

- ordonanţa din 21.05.2013;

- rezoluţia din 14.03.2013;

- adresa nr. 251748 din 21.05.2013 a I.P.J. Bacău cu care a fost înaintată cererea de scoatere de sub urmărire penală formulată de inculpatul A.;

- proces-verbal din 23.05.2013 cu ocazia prezentării materialului de urmărire penală;

- "Enciclopedie juridică - tratat - Vasile Sorin Curpăn";

- documente remise de Judecătoria Bacău reprezentând copii ale documentaţiilor înregistrate la nr. 40/16A/18.03.2010, nr. 193/16A/23.09.2010 şi nr. 80/16A/26.04.2010;

- adrese de răspuns ale Inspecţiei judiciare către inculpatul A.;

- copii ale unor soluţii dispuse de procuror şi instanţele de judecată, decizii ale Curţii Constituţionale, decizii ale Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie;

- corespondenţă pe e-mail transmisă de inculpatul B. la Revista Dreptul din Bucureşti;

- anunţuri publicitare din presa locală;

- corespondenţă adresată de inculpatul A. unităţilor de parchet;

- documente (între care Tabloul Avocaţilor) înaintate de Curtea de Apel Bacău la I.P.J. Bacău cu adresa nr. 2376/I/A/38 din 15 iulie 2011;

- Adresa C.S.M. nr. 28988/1154/2012 din 20.12.2012 ca răspuns către inculpatul A.;

- sentinţa penală nr. 538 din 05.04.2012 a Judecătoriei Deva, jud. Hunedoara;

- contract individual de muncă între "Baroul Bacău" şi A.;

- hotărârea nr. 9 din 10 ianuarie 2012;

- decizia nr. 5 din 26 iulie 2012 dată de avocat QQQ.;

- înscrisuri depuse la dosar de inculpatul A.;

- plângere penală în copie E.;

- acte în original şi copie întocmite de A. şi B. cu ocazia "admiterii în avocatură" a părţii vătămate E.;

- acte în original şi copie întocmite de A. şi B. cu ocazia "admiterii în avocatură" lui C.;

- decizii emise de inculpatul A. pentru FF., R., Q.;

- înscrisuri de participare la examen - 40 din 12 aprilie 2012 I.; 39 din 12 aprilie 2012 J.; K.; F.; L.;

- certificat de înregistrare fiscală A.;

- cereri formulate de inculpatul A.;

- adresa C.S.M. nr. 1/30496/1154/2012;

- sentinţa penală nr. 1793 a Judecătoriei Bacău;

- Statutul "Baroului Bacău";

- adresa nr. 1078 din 19 august 2011 a "U.N.B.R. - D.";

- certificat fiscal A.;

- acte emise de Autoritatea Fiscală din România;

- sentinţa penală nr. 215 din 10.11.2009 a Judecătoriei Bacău;

- sentinţa penală nr. 1793 din 10.11.2011 a Judecătoriei Bacău;

- acte depuse de inculpatul A.;

- CD cu listingul telefonic pe perioada 04.09-31.10.2012;

- CD percheziţie informatică nr. 13/50/252/2012;

- 2 DVD-uri perchiziţia domiciliară;

- CD depus de partea vătămată E.;

- ordonanţă extindere cercetări din 21.05.2013;

- CD U.N.B.R. info din 03.04.2013;

- caiet corespondenţă - 91 file;

- registrul I - 98 file;

- registrul II - 99 file;

- registrul III - 48 file;

- chitanţier 1 - 75 file;

- chitanţier 2 - 94 file;

- chitanţier 3 - 85 file;

- chitanţier 4 - 50 file;

- chitanţier 5 - 43 file.

Cu judecarea cauzei a fost sesizată Curtea de Apel Bacău.

După sesizarea instanţei de judecată s-a procedat la discutarea regularităţii actului de sesizare, regularitate constată de Curtea de Apel Bacău prin încheierea din data de 05.09.2013.

Aceeaşi instanţă l-a audiat pe inculpatul A. şi a încuviinţat audierea tuturor martorilor din lucrări, audierea martorilor propuşi de inculpatul A., respectiv RRR. şi SSS., proba cu înscrisuri şi audierea unui martor propus de partea civilă E.

În declaraţia dată, inculpatul A., în esenţă, a arătat că nu recunoaşte faptele pentru care a fost trimis în judecată, biroul său funcţionând legal. A mai precizat că persoanele care participau la concursul de intrare în profesia de avocat organizată de baroul său cunoşteau situaţia existenţei mai multor barouri de avocaţi, fiindu-le aduse la cunoştinţă aceste aspecte şi prin cererea de înscriere la concurs.

Pe parcursul judecării cauzei de către Curtea de Apel Bacău, inculpatul A. a formulat numeroase cereri de probe pe care instanţa le-a respins motivat, cu excepţia probelor cu înscrisuri şi de introducere în cauză, în calitate de parte responsabilă civilmente, a Baroului Bacău din cadrul U.N.B.R. Bacău şi a celorlalte persoane nominalizate şi în calitate de părţi vătămate a Baroului de Avocaţi Bacău din cadrul U.N.B.R. Bacău, cereri de asemenea respinse.

La aceeaşi instanţă, inculpaţii B. şi C. nu au fost audiaţi, nefiind prezenţi

La data de 06.02.2014 Curtea de Apel Bacău a trimis cauza spre competentă soluţionare Curţii de Apel Iaşi, având în vedere că prin sentinţa penală nr. 96 din 31 ianuarie 2014 Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a admis cererea petentului A. şi a dispus strămutarea cauzei la Curtea de Apel Iaşi.

Învestită cu soluţionarea cauzei, Curtea de Apel Iaşi a procedat la administrarea probelor admise de Curtea de Apel Bacău, inclusiv audierea martorilor din lucrări şi a prorogat discutarea tuturor cererilor formulate pe parcursul judecării cauzei de către inculpaţi, după administrarea acelui probatoriu.

Inculpatul B. a dat declaraţie în cauză, dar inculpatul C. nu a fost audiat deoarece a fost prezent la un singur termen de judecată, când cauza s-a amânat.

Inculpatul B., în declaraţia dată, a recunoscut situaţia de fapt, considerând că prin participarea la organizarea concursului de către Baroul A. nu a încălcat nici o prevedere legală.

După administrarea probatoriului admis, la data de 05 ianuarie 2016, instanţa a pus în discuţie cererea formulată de inculpatul A. privind suplimentarea probatoriului.

În raport de teza probatorie susţinută şi obiectul probaţiunii supusă judecăţii de faţă, s-a constatat că nu se impune audierea martorului Pavel Abraham şi că sunt lipsite de relevanţă celelalte probe solicitate, respectiv, ataşarea actului constitutiv al Baroului Bacău, ataşarea rezoluţiei emise în Dosarul nr. x/P/2014 al Parchetului Alba Iulia şi a sentinţei penale nr. 179/2015 pronunţată de Judecătoria Bacău, expertiza grafoscopică pentru fiecare document ataşat în dosarul de urmărire penală pentru a se stabili pe care dintre ele se află semnătura inculpatului A., emiterea unei adrese către Ministerul Educaţiei pentru a comunica care au fost documentele care au stat la baza validării tezei sale de doctorat a numitului A., ataşarea Hotărârii Curţii de Justiţie a Uniunii Europene din 5 iulie 2014.

Tot ca lipsită de relevanţă a fost respinsă şi cererea formulată de procuror privind identificarea şi citarea în calitate de martor a persoanei de sex feminin care a fost indicată de martori ca fiind prezentă la biroul inculpatului A.

Pe parcursul procedurii din prezenta cauză, la data de 01.02.2014 a intrat în vigoare noul C. pen. şi noul C. proc. pen. Din acest motiv s-a avut în vedere stabilirea legii penale mai favorabilă pentru inculpaţi.

Întrucât pe tot parcursul judecării cauzei inculpaţii au formulat multiple cereri pe care le-au considerat excepţii, instanţa prorogând discutarea lor după administrarea probatoriului, la termenul de judecată din data de 02.02.2016 s-a pus în vedere inculpaţilor să le reitereze pe cele pe care înţeleg să le susţină în continuare, fiind puse în discuţia părţilor.

În susţinerea acestor excepţii, inculpaţii A. şi B. au arătat că ele vizează nulitatea actului de sesizare a instanţei, solicitând refacerea urmăririi penale.

Cu privire la aceste solicitări instanţa a reţinut că urmărirea penală s-a desfăşurat în cauză în timp ce era în vigoare C. proc. pen. din anul 1969. Potrivit prevederilor acestei legi, restituirea cauzei la procuror putea fi dispusă la prima înfăţişare în cazul în care instanţa constata că sesizarea nu este făcută potrivit legii, iar neregularitatea nu putea fi înlăturată de instanţă şi nici prin acordarea unui termen în acest scop, sau când se constata, înainte de terminarea cercetării judecătoreşti, că în cauza supusă judecăţii s-a efectuat cercetare penală de un alt organ decât cel competent şi în cazul nerespectării dispoziţiilor privitoare la competenţa după materie sau după calitatea persoanei.

În cauza de faţă s-a constatat regularitatea actului de sesizare a instanţei la prima înfăţişare, cercetarea penală a fost făcută de un organ competent, instanţa învestită cu soluţionarea cauzei fiind cea competentă după calitatea persanei.

Raportat la aceste aspecte, instanţa a constatat că, la acest moment, nu se mai poate dispune restituirea cauzei la parchet pentru refacerea urmăririi penale.

Instanţa a arătat însă că, în deliberare, va examina toate aspectele invocate de inculpaţi, pe care le consideră ca fiind apărări în susţinerea nevinovăţiei lor.

În ceea ce priveşte încălcarea dreptului la apărare, instanţa a constatat că regulile procedurale privind asistenţa juridică au fost respectate, pe parcursul judecăţii inculpaţii având acces la toate actele şi lucrările dosarului şi având posibilitatea odată cu administrarea probatoriului solicitat şi admis să-şi formuleze toate apărările pentru a contracara cele susţinute în actul de sesizare a instanţei.

La acelaşi termen de judecată s-a pus în discuţia contradictorie a părţilor şi cererea formulată de inculpatul C. privind suspendarea cauzei până la soluţionarea de către Comisia Europeană a procedurii de infringement declanşată cu privire la U.N.B.R. - D. şi U.N.B.R.- A.

Aşa cum a arătatat şi apărătorul inculpatului C., suspendarea judecăţii poate avea loc. doar în cazurile prevăzute de lege, motivul invocat nefiind prevăzut de dispoziţiile art. 367 C. proc. pen., care reglementează suspendarea judecăţii.

În ultimul cuvânt, inculpatul A., în susţinerea nevinovăţiei sale a solicitat şi "schimbarea încadrării juridice" din toate infracţiunile pentru care a fost trimis în judecată în infracţiunea prev. de art. 281 C. pen. raportat la dispoziţiile deciziei nr. 51/2015 a Înaltei Curţi de Casaţie şi justiţie.

Instanţa a apreciat că solicitarea inculpatului nu poate fi considerată o cerere de schimbare a încadrării juridice, nefiind argumentată, ci susţineri în apărare.

Pe fondul cauzei, analizând actele şi lucrările dosarului de urmărire penală, dar şi probatoriile administrate în faza cercetării judecătoreşti, Curtea de Apel Iaşi a reţinut următoarele:

Din perspectiva infracţiunilor prevăzute de art. 60 alin. (6) din Legea nr. 51/1995, cu referire la art. 26 alin. (1), art. 113 alin. (1) din Legea nr. 51/1995 şi art. 281 C. pen. din 1969 cu referire la art. 26 alin. (1), art. 113 alin. (1) din Legea nr. 51/1995, republicată, pentru care inculpaţii A., B. şi C. au fost trimişi în judecată.

În fapt, instanţa a reţinut că împotriva inculpaţilor A. şi B. au fost formulate mai multe plângeri în care se relata că la nivel local se practica avocatură clandestină organizată de către inculpatul A., care a înfiinţat şi înregistrat fiscal o entitate nelegală, intitulată "U.N.B.R.", însă cu date de identitate proprii. S-a mai precizat că pe imobilul din Bacău, jud. Bacău, au fost amplasate, în anul 2012, firme specifice profesiei de avocat "Baroul Bacău. Decan. Avocat", precum şi reclame cu privire la faptul că în acest imobil se derulează activităţi specifice profesiei de avocat. A mai reţinut instanţa că pentru "baroul" pe care l-a înfiinţat, inculpatul A., ajutat şi de inculpatul B., a făcut demersuri pentru înscrierea în avocatură a unor persoane.

În urma verificărilor efectuate s-a constatat că inculpatul A., în calitate de decan al baroului de avocaţi înfiinţat de el, organiza admiterea în profesia de avocat, conform Legii nr. 51/1995, făcând reclamă atât în presă, cât şi pe internet. Persoanele interesate completau o cerere de înscriere pentru participarea la examenul de înscriere în profesia de avocat, plătind o taxă cu titlu de donaţie, după care erau chemaţi să susţină o probă scrisă în faţa unei comisii formate din inculpatul A. şi o altă persoană. În urma susţinerii acelui examen, persoanele interesate primeau o decizie de intrare în profesia de avocat.

Din comisiile de examinare a persoanei vătămate E. şi a inculpatului C. a făcut parte, alături de inculpatul A., inculpatul B. Acesta a formulat subiectele împreună cu inculpatul A., pentru persoana vătămată E., sub antetul "Uniunii Naţionale a Barourilor din România - Centrul Teritorial de Studii - Baroul Bacău", a semnat în calitate de membru al comisiei de examinare înscrisul olograf intitulat "Decizie" nr. 51 din 4 iunie 2012, sub antetul "Uniunea Naţională a Barourilor din România - Baroul Bacău" pe care este aplicată ştampila având impresiunea "Uniunea Naţională a Barourilor din România - Baroul Bacău"; la data de 04.06.2012, ora 14:00-17:00, ca membru în comisia de examinare pentru "admiterea în profesia de avocat, conform Legii nr. 51/1995", a semnat şi a notat răspunsurile la subiectele tratate de partea vătămată E., înscris înregistrat sub nr. 54 din iunie 2012, pe care l-a semnat.

Acelaşi inculpat, sub antetul "Uniunea Naţională a Barourilor din România - U.N.B.R.; Baroul Bacău - U.N.B.R." a semnat, în calitate de membru al comisiei de examinare pentru verificarea actelor depuse de C., pe cererea nr. 55 din 22 iunie 2012, care poartă şi ştampila cu impresiunea având acelaşi conţinut, "Decizia" nr. 63 din 27 iunie 2012, procesul-verbal privind rezultatul examinării din 28.06.2012 şi fişa de examen pentru "admiterea în profesia de avocat conform Legii nr. 51/1995, republicată". Aceste acte au fost semnate şi de inculpatul A.

Din actele şi lucrările dosarului a rezultat că acesta a emis şi înscrisul numit "Decizia nr. 2 din 30.06.2012 de admitere în profesia de avocat" a persoanei vătămate E., pe care l-a semnat; la data de 02.07.2012 a încheiat contractul de colaborare nr. 67 cu aceeaşi persoană vătămată, pe care l-a semnat, semnând şi chitanţa nr. 7 din 04.06.2012, prin care a încasat suma de 4.000 lei reprezentând "donaţie pentru Baroul Bacău - U.N.B.R., nereturnabilă" de la persoana vătămată E., precum şi - "Decizia nr. 6 din 3 iulie 2012 de admitere în profesia de avocat" a inculpatului C., contractul de colaborare nr. 14 din 16.10.2012, chitanţa nr. 8 din 27.06.2012, pentru încasarea sumei de 4.000 lei reprezentând "donaţie pentru Baroul Bacău - U.N.B.R., nereturnabilă" de la acelaşi inculpat.

Aceleaşi seturi de acte au fost emise şi semnate de inculpatul A. şi cu ocazia examinării şi admiterii în profesia de avocat a persoanelor vătămate F. şi G. precum şi a martorilor H., I., J., K., L., M., Q., R., FF.

Astfel, pentru persoana vătămată F.:

- a aplicat ştampila cu impresiunea neconformă realităţii "Uniunea Naţională a Barourilor din România - Baroul Bacău" pe cererea de aprobare a susţinerii examenului de "înscriere în Baroul Bacău" înregistrată sub nr. 27 din 30.08.2010;

- sub antetul necorespunzător adevărului "Uniunea Naţională a Barourilor din România - Baroul Bacău" a semnat în calitate de "decan" şi "preşedinte";

- "procesul verbal privind susţinerea examenului de admitere în profesia de avocat" pentru persoana vătămată F. la 27.08.2010, care poartă două ştampile cu impresiunea având acelaşi conţinut neadevărat, respectiv "Uniunea Naţională a Barourilor din România - Baroul Bacău" şi "Uniunea Naţională a Barourilor din România";

- "Decizia" nr. 45 din 27.08.2010 de înscriere în "Tabloul Avocaţilor în Baroul Bacău" a părţii vătămate F., care poartă două ştampile cu impresiunea având acelaşi conţinut neadevărat, respectiv "Uniunea Naţională a Barourilor din România - Baroul Bacău" şi "Uniunea Naţională a Barourilor din România";

- "Decizia nr. 130 din 01.09.2010", prin care aprobă retragerea din "Baroul Bacău" din cadrul "Uniunii Naţionale a Barourilor din România" a persoanei vătămate F.;

- cererea olografă nr. 30 din 01.09.2010 de restituire a sumei de 3.500 lei formulată de aceeaşi persoană vătămată, care poartă ştampila cu impresiunea având acelaşi conţinut neadevărat, respectiv "Uniunea Naţională a Barourilor din România - Baroul Bacău";

- chitanţa nr. 04512893 din 30 august 2010 de încasare a sumei de 3.500 lei de la aceeaşi persoană vătămată, reprezentând "contravaloare taxă de înscriere la examen nereturnabilă" semnată de învinuit;

Pentru persoana vătămată G.:

- chitanţa nr. 1 din 07.01.2012, fără serie şi număr, în original şi copie, în care inculpatul A. a atestat că a primit de la persoana vătămată 2.000 lei, reprezentând "donaţie nereturnabilă" pentru care a semnat şi a aplicat ştampila cu impresiune neadevărată "Uniunea Naţională a Barourilor din România - Baroul Bacău", aşa cum de altfel se regăseşte şi în antetul chitanţei.

Pentru martora H.:

- sub antetul necorespunzător adevărului "Uniunea Naţională a Barourilor din România - U.N.B.R., "Baroul Bacău - U.N.B.R." pe care a aplicat ştampila având impresiunea neadevărată "Uniunea Naţională a Barourilor din România - Baroul Bacău" a emis "Decizia nr. 3 din 30.06.2012 de admitere în profesia de avocat";

- chitanţa nr. 6 din 14.05.2012 purtând ştampila "Baroul Bacău" din cadrul "Uniunii Naţionale a Barourilor din România" şi ştampila "Uniunea Naţională a Barourilor din România - Baroul Bacău", având impresiuni neadevărate şi semnate de către inculpat, atestă că a încasat de la persoana vătămată 2250 lei reprezentând "Donaţie pentru Baroul Bacău - U.N.B.R.".

Pentru martor I.:

- cererea nr. 40 din 12.04.2012, de înscriere pentru participarea la examenul de primire în "profesia de avocat", sub antetul necorespunzător adevărului "Uniunea Naţională a Barourilor din România - U.N.B.R., "Baroul Bacău - U.N.B.R.";

- chitanţa nr. 5 din 12.04.2012 în care învinuitul a consemnat neadevărat că suma de 250 lei încasată reprezintă "donaţie nereturnabilă", pe care a semnat-o şi a aplicat ştampila cu impresiunea neadevărată "Uniunea Naţională a Barourilor din România - Baroul Bacău", care se regăseşte şi în antet.

Pentru martorul J.:

- cererea nr. 39 din 12.04.2012 de înscriere pentru participarea la examenul de primire în "profesia de avocat", sub antetul necorespunzător adevărului "Uniunea Naţională a Barourilor din România - U.N.B.R.", "Baroul Bacău - U.N.B.R.";

- chitanţa nr. 4 din 12.04.2012, în care inculpatul a consemnat neadevărat că suma de 400 lei încasată reprezintă "donaţie nereturnabilă", pe care a semnat-o şi a aplicat ştampila cu impresiunea neadevărată "Uniunea Naţională a Barourilor din România - Baroul Bacău", care se regăseşte şi în antet.

Pentru martorul K.:

- cerere de înscriere în "Baroul Bacău", component al U.N.B.R. Bucureşti, sector 3, înregistrată sub nr. 165 din 20.07.2011 la "Baroul Bacău" din cadrul "Uniunii Naţionale a Barourilor din România";

- fişă de examen pentru "admitere în profesia de avocat conform Legii nr. 51/1995 modificată şi completată" ce poartă antetul "Uniunea Naţională a Barourilor din România";

- "Decizia" nr. 171 din 01.08.2011 ce poartă antetul neadevărat "Uniunea Naţională a Barourilor din România - Baroul Bacău" şi ştampila cu impresiunea falsă "Uniunea Naţională a Barourilor din România - Baroul Bacău", înscriind în mod mincinos calităţile de "decan, avocat, doctor", pe care a semnat-o;

- "procesul-verbal al comisiei de examinare înregistrat sub nr. 172 din 01.08.2011", semnat de inculpat, ce poartă ştampila cu impresiune neadevărată, precum şi antetul fals;

- chitanţa nr. 1 din 04.08.2011, prin care inculpatul A. a încasat suma de 3500 lei, reprezentând contravaloare "taxă înscriere nereturnabilă - donaţie", pe care a semnat-o şi a aplicat ştampila cu impresiunea neadevărată "Uniunea Naţională a Barourilor din România - Baroul Bacău" şi care se regăseşte şi în antet.

Pentru L.:

- procesul verbal de "examinare a cererilor de primire în profesia de avocat" înregistrat sub nr. 11 din 10.02.2012, care poartă menţiuni neadevărate cu privire la "Uniunea Naţională a Barourilor din România - U.N.B.R., Cabinet Preşedinte semnat de inculpatul A.";

- fila 12 verso din dosarul cu actele martorului, în care inculpatul a semnat în calitate de preşedinte comisie, în mod fals ca fiind "doctor, avocat";

- chitanţa nr. 3 din 16.02.2012 (original şi copie), prin care inculpatul A. a semnat că a încasat suma de 2000 lei, reprezentând "donaţie nereturnabilă" şi pe care a aplicat ştampila cu impresiunea neadevărată "Uniunea Naţională a Barourilor din România - Baroul Bacău" şi care se regăseşte şi în antet.

Pentru M.:

- chitanţa nr. 2 din 27.09.2011, prin care inculpatul A. a atestat prin semnătură că a încasat 2000 lei reprezentând "donaţie Baroul Bacău conform art. 26 lit. c) din statut, nereturnabilă" şi pe care este aplicată ştampila "Baroul Bacău din cadrul Uniunii Naţionale a Barourilor din România".

Pentru Q.:

- a emis înscrisul numit "Decizia nr. 5 din 30.06.2012 de "admitere în profesia de avocat" a numitei Q., pe care l-a semnat, atribuindu-şi mincinos calitatea de "decan", a aplicat ştampila "Uniunea Naţională a Barourilor din România - U.N.B.R.", menţiune care se regăseşte şi în antet;

- fişa de examen pentru "admiterea în profesia de avocat conform Legii nr. 51/1995" ce poartă ştampila cu impresiunea falsă "Uniunea Naţională a Barourilor din România - U.N.B.R.".

Pentru R.:

- "Decizia nr. 4 din 30.06.2012 de admitere în profesia de avocat" semnată de inculpatul A., prin care şi-a atribuit mincinos calitatea de "decan" şi a aplicat ştampila cu impresiunea "Uniunea Naţională a Barourilor din România - U.N.B.R." care se regăseşte şi în antet;

- fişa de examen pentru "admiterea în profesia de avocat conform Legii nr. 51/1995", ce poartă ştampila cu impresiunea falsă "Uniunea Naţională a Barourilor din România - U.N.B.R.";

Pentru FF.:

- "Decizia nr. 7 din 10.08.2012 de admitere în profesia de avocat" semnată de inculpatul A., prin care şi-a atribuit mincinos calitatea de "decan" şi a aplicat ştampila cu impresiunea "Uniunea Naţională a Barourilor din România - Baroul Bacău" care regăseşte şi în antet.

Urmărirea penală şi cercetarea judecătorească au evidenţiat şi alte forme de acordare a asistenţei juridice şi reprezentare juridică a persoanelor fizice sau juridice, apărare şi reprezentare la instanţele judecătoreşti de către inculpatul A., după cum urmează:

La data de 01.01.2011, inculpatul a emis împuternicirea avocaţială nr. 1, prin care s-a împuternicit să acorde asistenţă juridică în Dosarul nr. x/180/2008 al Judecătoriei Bacău, în contradictoriu cu Inspectoratul de Stat în Construcţii Bacău, precum şi factura nr. 1, ambele înscrisuri având în antet menţiunea "Uniunea Naţională a Barourilor din România, Baroul Bacău - U.N.B.R.", "Cabinet avocat - Baroul Bacău - U.N.B.R.", avocat dr. A.

A legalizat sub nr. 866 din 05.10.2012 declaraţia lui O., precum şi încheierile de atestare nr. 861 din 04.10.2012, nr. 867 din 05.10.2012, nr. 873 din 08.10.2012, toate acestea purtând antetul "Uniunea Naţională a Barourilor din România - Baroul Bacău - cabinet avocat dr. A." şi ştampila "cabinet individual de avocat Baroul Bacău av. A.".

A obţinut cinci procuri speciale autentificate la notar sub nr. 557 din 20.09.2012, nr. 510 din 30.08.2012, nr. 515 din 20.09.2012, nr. 485 din 27.08.2012 şi nr. 478 din 24.08.2012, folosind legitimaţia de "avocat", în care în nume propriu şi prin "Cabinet av. A." este mandatat să obţină de la autorităţile statului: recuperarea taxei de poluare, achitată la Ministerul Finanţelor Publice; recalcularea punctului de pensie şi daune; înfiinţarea şi înregistrarea SC P. SRL.

În ceea ce îl priveşte pe inculpatul C., actele şi lucrările dosarului au arătat că aceasta a asigurat efectiv asistenţă juridică la Curtea de Apel Bacău în Dosarul nr. x/260/2010, ca avocat, în baza împuternicirii avocaţiale nr. 330 din 27 martie 2013 şi la Judecătoria Bacău, în Dosarul nr. x/180/2012 a prestat efectiv asistenţă juridică la trei termene de judecată, în baza împuternicirii avocaţiale nr. 1 din 01.02.2013, în ambele cazuri purtând şi roba specifică activităţii avocaţiale în faţa instanţei de judecată.

Probele administrate în cauză în cursul urmăririi penale - mai sus enumerate precum şi cele administrate în cursul cercetării judecătoreşti, respectiv declaraţiile martorilor S., T., BB., Z., CC., DD., EE. FF., GG., HH., II., JJ., KK., MM., NN., K., L., M., I., H., Q., OO., O., PP., QQ., RR., SS., TT., UU., VV., WW., declaraţiile inculpaţilor A. şi B. şi înscrisurile depuse de inculpaţi şi de părţile civile, au dovedit că inculpaţii au desfăşurat aceste activităţi.

De altfel, în mare parte, inculpaţii le-au recunoscut, dar au considerat că sunt legale, neîncălcând nici o dispoziţie legală, invocând un număr de speţe în care procurorii sau instanţele judecătoreşti au dat soluţii de neîncepere a urmăririi penale sau achitări în situaţii asemănătoare.

Este adevărat că în practica judiciară naţională nu a existat un punct de vedere unitar cu privire la exercitarea activităţilor specifice profesiei de avocat de către persoane care nu făceau parte din formele de organizare profesionale recunoscute de Legea nr. 51/1995, republicată.

Într-o primă orientare, instanţele au considerat că persoanele care nu fac parte din formele de organizare profesionale consacrate prin Legea nr. 51/1995, republicată, cu modificările ulterioare şi îşi desfăşoară activităţile în cadrul unor structuri constituite în temeiul unor hotărâri judecătoreşti, încalcă prevederile acestei legi şi trebuie să răspundă penal.

Într-o a doua orientare a practicii, alte instanţe au considerat că persoanele care îşi desfăşoară activitatea în cadrul unei structuri constituite în temeiul unei hotărâri judecătoreşti nu pot fi trase la răspundere penală, motivat de lipsa formei de vinovăţie prevăzută de lege, respectiv a intenţiei, această concluzie fiind fundamentată prin faptul că "barourile" din care fac parte aceste persoane au fost constituite prin intermediul unor asociaţii a căror personalitate juridică a fost recunoscută prin hotărâri judecătoreşti şi care aveau printre obiectele de activitate şi "înfiinţare de barouri".

De altfel, acestea au fost principalele argumente pe care inculpaţii le-au susţinut în apărarea lor.

Pentru a rezolva această problemă de practică unitară procurorul general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a formulat un recurs în interesul legii.

Prin decizia nr. 15 din 21 septembrie 2015, care este obligatorie pentru toate instanţele, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a admis recursul în interesul legii şi a stabilit că "fapta unei persoane care exercită activităţi specifice profesiei de avocat în cadrul unor entităţi care nu fac parte din formele de organizare profesională recunoscute de Legea nr. 51/1995 privind organizarea şi exercitarea profesiei de avocat, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, constituie infracţiunea de exercitare fără drept a unei profesii sau activităţi prevăzută de art. 348 C. pen."

La stabilirea acestei soluţii s-au avut în vedere prevederile Legii nr. 51/1995 şi analiza Curţii Constituţionale, a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie şi a Curţii Europene a Drepturilor Omului privind chestiuni referitoare la modul de exercitare a profesiei de avocat în România.

Legea nr. 51/1995, republicată, cu modificările ulterioare, reglementează forme unice şi exclusive de organizare profesională a avocaţilor din România, în sensul că această profesie poate fi exercitată numai de avocaţi înscrişi în barou (existând şi funcţionând câte un singur barou în fiecare judeţ), component din Uniunea Naţională a Barourilor din România ca unică structură naţională a ordinului profesional al avocaţilor din România.

Prin Legea nr. 255/2004 privind modificarea şi completarea Legii nr. 51/1995 privind organizarea şi exercitarea profesiei de avocat, s-a interzis în mod expres constituirea şi funcţionarea de barouri în afara U.N.B.R., sub sancţiunea nulităţii de drept a actelor de constituire şi de înregistrare a acestora, iar art. 82 alin. (1) şi (2) din aceeaşi lege (devenit art. 113 după republicarea legii) a prevăzut clar că "la data intrării în vigoare a legii persoanele fizice sau juridice care au fost autorizate în baza altor acte normative ori au fost încuviinţate prin hotărâri judecătoreşti să desfăşoare activităţi de consultanţă, reprezentare sau asistenţă juridică, în orice domenii, îşi încetează de drept activitatea. Continuarea unor asemenea activităţi constituie infracţiune şi se pedepseşte potrivit legii penale."

Curtea Constituţională a statuat că nu poate fi considerată neconstituţională opţiunea legiuitorului care a stabilit că "avocatura este un serviciu public care este organizat şi funcţionează pe baza unei legi speciale, iar profesia de avocat poate fi exercitată de un corp profesional selectat şi funcţional, după reguli stabilite de lege, având în vedere scopul asigurării unei asistenţe juridice calificate, cei care doresc să practice această profesie fiind datori să respecte legea şi să accepte regulile impuse de aceasta", iar Curtea Europeană a Drepturilor Omului, declarând inadmisibilă cererea ce i-a fost adresată de o asociaţie din România, care a reclamat încălcarea libertăţii de asociere prevăzute de art. 11 din Convenţia Europeană a reţinut că "ordinele profesiilor" liberale sunt instituţii de drept public, reglementate de lege şi care urmează scopuri de interes general.

Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a arătat că "singura modalitate de exercitare a profesiei de avocat este cea prevăzută de Legea nr. 51/1995, republicată, cu modificările şi completările ulterioare şi este condiţionată de înscrierea în tabloul unui barou component al Uniunii Naţionale a Barourilor din România, formă de organizare profesională unică şi exclusivă, această condiţie nefiind îndeplinită în cazul persoanelor care exercită activităţi specifice profesiei de avocat în cadrul unei entităţi paralele cu cele care fiinţează în mod legal şi sunt succesoare în drepturi ale celor existente anterior, chiar dacă aceste entităţi ar utiliza, contrar dispoziţiilor legale exprese, denumiri identice. Simpla invocare a dispoziţiilor Legii nr. 51/1995, republicată, cu modificările ulterioare, în deciziile emise de aceste entităţi, nu poate să conducă la concluzia dobândirii calităţii de avocat în mod legal, în condiţiile în care emitentul nu are abilitatea conferită de lege de a organiza examenul de accedere în profesia de avocat, fiind în realitate doar o structură paralelă înfiinţată pentru eludarea dispoziţiilor Legii nr. 51/1995, aşa cum a fost modificată şi completată prin Legea nr. 255/2004."

Analizând apărările inculpaţilor în raport de legislaţia în vigoare şi decizia nr. 15 din 21 septembrie 2015 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, Curtea de Apel Iaşi le-a considerat nefondate, motivat de faptul că Legea nr. 51/1995 reglementează în mod explicit condiţiile pe care trebuie să le îndeplinească o entitate pentru a putea organiza legal examenul de accedere în profesia de avocat în România şi instituie în mod expres interdicţia de a se constitui şi de a funcţiona barouri în afara Uniunii Naţionale a Barourilor din România, cu referire explicită la activitatea desfăşurată anterior intrării în vigoare a legii, precizând clar că desfăşurarea în continuare după această dată de astfel de activităţi "constituie infracţiune şi se pedepseşte potrivit legii penale".

S-a reţinut că, în drept:

Fapta inculpatului B., săvârşită în baza aceleiaşi rezoluţii infracţionale, de a semna înscrisurile întocmite de inculpatul A. în care a folosit fără drept denumirile de "Barou", "Uniunea Naţională a Barourilor din România", "U.N.B.R.", denumiri specifice formelor de exercitare a profesiei de avocat, precum şi a însemnelor specifice profesiei, respectiv ştampile, cunoscând că nu sunt respectate prevederile Legii nr. 51/1995 republicată, pentru admiterea în profesia de avocat, întruneşte elementele constitutive ale complicităţii, prev. de art. 26 C. pen. din 1969 la infracţiunea prev. de art. 60 alin. (6) cu ref. la art. 26 alin. (1), art. 113 alin. (1) din Legea nr. 51/1995, modificată, cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. din 1969.

Fapta inculpatului A. săvârşită în baza aceleiaşi rezoluţii infracţionale:

- de a fi întocmit şi semnat mai multe înscrisuri în care a folosit, fără drept, denumirile de "Barou", "Uniunea Naţională a Barourilor din România", "U.N.B.R.", denumiri specifice formelor de exercitare a profesiei de avocat, precum şi a însemnelor specifice profesiei, respectiv ştampile, ştiind că nu sunt respectate prevederile Legii nr. 51/1995 republicată, pentru admiterea în profesia de avocat, folosirea unor denumiri specifice profesiei de avocat cu ocazia înfiinţării unor entităţi denumite "barou" şi unde a semnat, atât în calitate de reprezentant al acestora, cât şi ca executant, de asemenea, folosirea site-ului www.unbr.info aflat în administrarea inculpatului A., ce conţine înscrisuri, în care sunt folosite, fără drept, denumirile de "Barou", "Uniunea Naţională a Barourilor din România", "Cabinet Avocat", "Avocat", întruneşte elementele constitutive ale infracţiunii prevăzute de art. 60 alin. (6) din Legea nr. 51/1995, modificată, cu ref. la art. 26 alin. (1), art. 113 alin. (1) din Legea nr. 51/1995, modificată, cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. din 1969.

- de a fi emis împuternicirea avocaţială nr. 1 din 01.01.2011, prin care s-a împuternicit să acorde asistenţă juridică în Dosarul nr. x/180/2008 al Judecătoriei Bacău în contradictoriu cu Inspecţia de Stat în Construcţii Bacău, ca şi factura nr. 1 din 01.01.2011, ambele înscrisuri având la antet menţiuni false, respectiv "Uniunea Naţională a Barourilor din România", "Baroul Bacău - U.N.B.R.", "Cabinet avocat drd.A.", ştampila cu menţiuni false "Cabinet avocat Baroul Bacău - U.N.B.R.", "Avocat drd. A.";

- de a fi legalizat sub nr. 866 din 05.10.2012 declaraţia lui O., precum şi încheierile de atestare nr. 861 din 4.10.2012, nr. 867 din 5.10.2012, nr. 873 din 8.10.2012, toate acestea purtând antet neadevărat "Uniunea Naţională a Barourilor din România - Baroul Bacău - cabinet avocat dr. A." şi ştampila "cabinet individual de avocat Baroul Bacău av. A.";

- de a fi obţinut cinci procuri speciale autentificate la notar sub nr. 557 din 20.09.2012, nr. 510 din 30.08.2012, nr. 515 din 20.09.2012, nr. 485 din 27.08.2012, nr. 478 din 24.08.2012, folosind legitimaţia de "avocat", în care în nume propriu şi prin "Cabinet av. A." este mandatat să obţină de la autorităţile statului: recuperarea taxei de poluare, achitată la Ministerul Finanţelor Publice, recalcularea punctului de pensie şi daune, înfiinţarea şi înregistrarea SC P. SRL, întruneşte elementele constitutive ale infracţiunii prevăzute de art. 281 C. pen. din 1969 cu ref. la art. 26 alin. (1), art. 113 alin. (1) din Legea nr. 51/1995, republicată, cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. din 1969, ambele cu aplicarea art. 33 lit. a) C. pen. din 1969.

Fapta inculpatului C., săvârşită în realizarea aceleiaşi rezoluţii infracţionale de a se fi prezentat:

- la Curtea de Apel Bacău în Dosarul nr. x/260/2010 "ca avocat" în baza "împuternicirii avocaţiale nr. 330 din 27 martie 2013", unde a purtat roba specifică profesiei de avocat, fără drept, asigurând efectiv asistenţă juridică;

- la Judecătoria Bacău, în Dosarul nr. x/180/2012, unde a prestat efectiv asistenţă juridică la trei termene de judecată, depunând "împuternicirea avocaţială nr. 1 din 01.02.2013", a purtat roba specifică activităţii avocaţiale în faţa instanţei de judecată, întruneşte elementele constitutive ale infracţiunii de exercitarea fără drept a profesiei de avocat, prevăzută de art. 281 C. pen. din 1969 cu ref. la art. 26 alin. (1), art. 113 alin. (1) din Legea nr. 51/1995 cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. din 1969 şi de a folosi fără drept, în baza aceleiaşi rezoluţii infracţionale, pe înscrisurile depuse la instanţele de judecată, denumirile "Barou", "Uniunea Naţională a Barourilor din România" şi a denumirilor specifice exercitării profesiei de avocat, precum şi folosirea însemnelor specifice profesiei şi purtarea fără drept a robei de avocat în condiţii nelegale, întruneşte elementele constitutive ale infracţiunii prev. de art. 60 alin. (6) din Legea nr. 51/1995, republicată cu ref. la art. 26 alin. (1), art. 113 alin. (1) din Legea nr. 51/1995 cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. din 1969.

Cu privire la latura obiectivă a acestor infracţiuni, instanţa a reţinut că legiuitorul incriminează "folosirea fără drept a denumirilor Barou, Uniunea Naţională a Barourilor din România, U.N.B.R. ori Uniunea Avocaţilor din România sau a denumirilor specifice formelor de exercitare a profesiei de avocat de către orice persoană fizică sau persoană juridică, indiferent de obiectul activităţii desfăşurate de aceasta şi folosirea însemnelor specifice profesiei ori purtarea robei de avocat în alte condiţii decât cele prevăzute de prezenta lege şi a exercitării fără drept a activităţii specifice de avocat". Singura modalitate legală de exercitare a profesiei de avocat şi de folosire a denumirilor enumerate în art. 60 din legea specială, este cea prevăzută de lege. În baza acestei legi s-a înfiinţat legal câte un singur barou în fiecare judeţ, component din Uniunea Naţională a Barourilor din România, ca unică structură naţională a ordinului profesional al avocaţilor din România.

Din probele administrate în cauză, a rezultat că Baroul înfiinţat de inculpatul A. este o entitate paralelă, nu este component al Uniunii Naţionale a Barourilor din România, deci nu avea abilitatea conferită de lege de a organiza examenul de accedere în profesia de avocat şi de a folosi însemnele unice ale structurii naţionale a ordinului profesional al avocaţilor din România.

Obţinând calitatea de avocat cu încălcarea prevederilor legii speciale, inculpaţii A. şi C., prin activităţile desfăşurate, specifice profesiei de avocat şi folosirea însemnelor specifice, au săvârşit infracţiunea de exercitare fără drept a profesiei de avocat şi folosirea fără drept a denumirilor "Barou, Uniunea Naţională a Barourilor din România, U.N.B.R. (…) sau a denumirilor specifice formelor de exercitare a profesiei de avocat (…) precum şi folosirea însemnelor specifice profesiei ori purtarea robei de avocat" în formă continuată.

În ceea ce îl priveşte pe inculpatul B., instanţa a considerat că prin participarea sa în comisia de organizare a examenului de accedere în profesia de avocat de către o entitate paralelă constituită prin eludarea legii speciale, cunoscând această situaţie şi semnarea înscrisurilor care conţineau fără drept denumirile prevăzute la art. 60 din legea specială, l-a ajutat pe inculpatul A. să săvârşească fapta prevăzută de art. 60 alin. (6) cu referire la art. 26 alin. (1), art. 113 alin. (1) din Legea nr. 51/1995, modificată.

S-a reţinut că, sub aspectul laturii subiective, infracţiunile prev. de art. 60 alin. (6) cu referire la art. 26 alin. (1), art. 113 alin. (1) din Legea nr. 51/1995 şi art. 281 C. pen. din 1969 cu ref. la art. 26 alin. (1), art. 113 alin. (1) din Legea nr. 51/1995 cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. din 1969 se comit cu intenţie.

Apărarea inculpaţilor în sensul lipsei laturii subiective a infracţiunilor întrucât aveau credinţa legalităţii structurii de barou înfiinţată de inculpatul A. şi nu au avut intenţia de a frauda legea nu a putut fi primită, fiind evident faptul că inculpaţii fac o gravă confuzie între intenţie, ca element constitutiv al infracţiunii şi necunoaşterea legii, care nu înlătură răspunderea penală. În plus, simpla declarare a lipsei de intenţie nu este suficientă, atâta vreme cât din probele administrate în cauză rezultă în mod indubitabil că inculpaţii ştiau de problemele referitoare la legalitatea barourilor paralele.

Aşa cum a arătat Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie în decizia nr. 15 din 21 septembrie 2016, Legea nr. 51/1995, republicată, cu modificările ulterioare, reglementează în mod explicit condiţiile pe care trebuie să le îndeplinească o persoană pentru a profesa avocatura în România, iar prin modificările aduse odată cu intrarea în vigoare a Legii nr. 255/2004 a fost instituită în mod expres interdicţia de a se constitui şi de a funcţiona în barouri în afara Uniunii Naţionale a Barourilor din România, cu referire, de asemenea, explicită la activităţile desfăşurate anterior intrării în vigoare a legii, a căror continuare după această dată "constituie infracţiune şi se pedepseşte potrivit legii penale", astfel încât instanţa a concluzionat că persoanele care au continuat să exercite activităţi specifice profesiei de avocat în cadrul barourilor paralele după această dată au avut reprezentarea subiectivă a faptului că acţionează dincolo de cadrul legal în vigoare, căci această lege are suficientă precizie şi claritate pentru a permite destinatarilor ei să înţeleagă şi să-şi conformeze conduita dispoziţiilor sale.

Cu privire la încadrarea juridică a infracţiunilor reţinute în sarcina inculpaţilor s-a reţinut că prevederile art. 5 C. pen. vizează imperativul aplicării legii penale mai favorabile în cazul celor trei inculpaţi. Comparând dispoziţiile legale incidente cauzei prin raportare la exigenţele instituite de Curtea Constituţională în aplicarea art. 5 C. pen., instanţa a reţinut că mai favorabile situaţiei juridice a inculpaţilor sunt prevederile C. pen. din 1969 - lege penală care stabileşte un minim al pedepsei cu închisoarea mai mic pentru infracţiunea prev. de art. 281 C. pen. şi un cuantum mai redus pentru amenda penală.

În plus, în cazul inculpaţilor s-a reţinut comiterea unui concurs de infracţiuni, situaţie în care caracterul mai favorabil al C. pen. din 1969 este cu atât mai evident.

Referitor la infracţiunea de fals în înscrisuri sub semnătură privată prev. de art. 290 C. pen. din 1969, reţinută în sarcina celor trei inculpaţi:

A reţinut procurorul în actul de sesizare că folosirea fără drept a denumirilor prevăzute în art. 60 din legea specială întrunesc şi elementele constitutive ale infracţiunii de fals în înscrisuri sub semnătură privată prev. de art. 290 C. pen. din 1969, cele două infracţiuni fiind comise în concurs ideal, prev. de art. 33 lit. b) C. pen. din 1969.

Infracţiunea de fals în înscrisuri sub semnătură privată, sub aspectul elementului material, presupune în primul rând, falsificarea unui înscris sub semnătură privată prin contrafacerea scrierii sau a subscrierii ori prin alterarea înscrisului în orice mod. În cazul falsificării înscrisului prin contrafacere, esenţială este contrafacerea subscrierii, adică a semnăturii, deoarece ceea ce dă caracter veridic înscrisului sub semnătură privată constă tocmai în semnătura aflată pe el. Falsificarea unui înscris sub semnătură privată prin alterare constă în denaturarea conţinutului unui înscris adevărat şi, deci preexistent, prin efectuarea unor adăugiri sau ştersături.

În cauza de faţă, nu s-a putut reţine că s-au falsificat actele folosite prin contrafacerea scrierii sau subscrierii sau prin denaturarea conţinutului unui înscris. Chiar dacă "Baroul A." a fost înfiinţat cu încălcarea prevederilor legale, el a fost înregistrat cu denumirea folosită în actele pe care procurorul consideră că au fost falsificate. Prin urmare, nu s-a putut reţine că acele acte au fost falsificate atâta timp cât denumirea baroului înfiinţat cu nerespectarea legii este cea folosită în acele acte, chiar dacă coincide cu denumirea baroului de avocaţi înfiinţat şi înregistrat legal.

Raportat la aceste aspecte, instanţa a considerat că folosirea denumirilor de "Barou", "Uniunea Naţională a Barourilor din România", "Cabinet avocat", "avocat" în actele care au stat la baza organizării examenelor de primire în profesia de avocat şi în activităţile desfăşurate specifice profesiei de avocat, întruneşte doar elementele constitutive ale infracţiunii prev. de art. art. 60 alin. (6) cu referire la art. 26 alin. (1), art. 113 alin. (1) din Legea nr. 51/1995, republicată, neputându-se reţine şi săvârşirea faptei de fals în înscrisuri sub semnătură privată.

Referitor la infracţiunea de înşelăciune şi complicitate la infracţiunea de înşelăciune, reţinută în sarcina inculpaţilor A. şi B.:

Procurorul a reţinut în sarcina inculpatului B. că folosindu-se de mijloacele frauduloase enumerate, respectiv înscrisurile arătate, l-a ajutat pe inculpatul A. să inducă în eroare pe persoana vătămată E., în sensul că poate profesa avocatură în condiţiile Legii nr. 51/1995 republicată, urmare a examenului susţinut "la Baroul A.", cauzându-i un prejudiciu în sumă de 4.000 lei, iar în sarcina inculpatului A. că a indus în eroare mai multe persoane cărora le-a promis în mod mincinos, că, susţinând examen la "Baroul av. A.", vor putea profesa ca şi avocat în condiţiile Legii nr. 51/1995, republicată şi cu care a încheiat şi contracte de colaborare.

Atât în faza de urmărire penală cât şi în faza de judecată a fost administrat un amplu material probator pentru a se stabili dacă persoanele vătămate au fost induse în eroare cu privire la susţinerea examenului de admitere în profesia de avocat.

Astfel, au fost audiate persoanele vătămate E., F., G. şi în calitate de martori soţul şi părinţii persoanei vătămate E., părinţii persoanei vătămate F., au fost efectuate confruntări între inculpaţi şi persoanele vătămate. De asemenea a fost audiat un număr semnificativ de martori, care se presupune că aveau cunoştinţă despre modalitatea de organizare a examenului de intrare în profesia de avocat organizat de inculpatul A.

Deşi persoanele vătămate E. şi F. au acreditat ideea că nu ar fi ştiut că baroul înfiinţat de A. nu era acelaşi cu baroul "tradiţional", din coroborarea probelor administrate a rezultat altă situaţie de fapt.

Toate persoanele care au susţinut sau urmau să susţină acest examen erau absolvenţi de drept, majoritatea având la acel moment alte locuri de muncă. În acea perioadă, problema înfiinţării barourilor paralele era amplu mediatizată. Legea nr. 51/1995, republicată, pe care persoanele vătămate au invocat-o şi la care aveau acces, prezenta clar condiţiile în care se poate profesa ca avocat şi modalitatea în care se susţinea examenul de intrare în profesia de avocat. O simplă lecturare a acestei legi creează convingerea că primirea în profesia de avocat se face numai pe baza unui examen la nivel naţional, organizat de U.N.B.R., potrivit legii şi statutului profesiei de avocat, data examenului, tematica, bibliografia şi metodologia de examinare fiind unică.

Raportat la aceste împrejurări susţinerea existenţei confuziei între cele două entităţi apare necredibilă.

Condiţiile în care s-a desfăşurat presupusul examen, imediat după completarea cererii de înscriere, de către o comisie formată numai din doi sau un singur examinator, la nivelul baroului, prin examinarea unui singur candidat, întăreşte convingerea oricărei persoane interesate că nu era un concurs organizat potrivit legii, care reglementează profesia de avocat şi statutului avocatului.

În sprijinul convingerii că persoanele vătămate nu aveau cum să nu îşi dea seama că Baroul A. nu este acelaşi cu Baroul Bacău, care funcţiona potrivit legii care reglementează profesia de avocat, vine şi precizarea consemnată în cererile de înscriere referitoare la existenţa barourilor paralele.

Nici susţinerile părţilor civile şi ale martorilor audiaţi, privind inducerea în eroare a lor de către inculpaţi cu privire la funcţionarea în condiţii legale a Baroului A., nu au putut fi reţinute. Astfel, legea care reglementează profesia de avocat şi statutul avocaţilor arată foarte clar, pe înţelesul tuturor, chiar şi pentru persoanele mai puţin instruite, care sunt barourile care funcţionează legal şi cum se organizează concursul de intrare în profesia de avocat. Aceeaşi lege arată că toate celelalte entităţi înfiinţate până la apariţia acestei legi îşi încetează de drept activitatea, continuarea activităţii fiind sancţionată penal.

Instanţa a avut convingerea că persoanele vătămate şi martorii care au acceptat să susţină examenul în condiţiile arătate, cunoşteau atât existenţa barourilor paralele, cât şi problemele de legalitate pe care le aveau, dar datorită practicii judiciare neunitare au sperat că în timp vor putea obţine dreptul de a profesa legal.

Potrivit textelor de lege care reglementează infracţiunile de înşelăciune, activitatea de inducere în eroare trebuie să-i creeze celui indus în eroare o falsă reprezentare a realităţii ori, cum s-a arătat mai sus, calitatea persoanelor, legislaţia în vigoare, notorietatea problemelor controversate legate de existenţa barourilor de avocaţi paralele, exclud posibilitatea creării acestora a unei reprezentări false în ceea ce priveşte dobândirea calităţii de avocat în condiţii legale prin susţinerea unor examene în condiţiile arătate.

Prin urmare, instanţa a constatat că în cauză nu se poate reţine în sarcina inculpatului A. şi a inculpatului B. săvârşirea infracţiunilor de înşelăciune, respectiv complicitate la înşelăciune.

Cu privire la infracţiunea de înşelăciune reţinută în sarcina inculpatului C., a reţinut procurorul în actul de sesizare a instanţei faptul că probele administrate în cauză au dovedit că inculpatul C. l-a indus în eroare pe martorul N., în sensul că i s-a prezentat ca fiind avocat, a intrat ca şi apărător al acestuia la trei termene de judecată la Judecătoria Bacău, în scopul materializat de a încasa onorariul de 250 lei şi a încheiat contractul de asistenţă juridică cu acesta aşa cum rezultă din împuternicirea avocaţială.

Cu ocazia audierii în cursul urmăririi penale, martorul N. a declarat că dacă ar fi ştiut că nu exercită în mod legal activitatea de avocat nu ar mai fi încheiat contract de asistenţă juridică cu inculpatul C.

Martorul N. a înţeles să nu participe în proces ca persoană vătămată.

Pentru existenţa infracţiunii de înşelăciune în convenţie este necesar ca urmarea imediată, adică schimbarea situaţiei de fapt rezultată din încheierea contractului sub imperiul acţiunii de amăgire să fie de natură păgubitoare. Sub aspectul laturii subiective, infracţiunea de înşelăciune în convenţie este condiţionată de existenţa scopului de a obţine pentru sine sau pentru altul un folos material injust. Prin "folos material" se înţelege orice profit, avantaj, care poate fi evaluat în bani şi care atunci când este realizat duce la creşterea sau consolidarea patrimoniului.

Din actele şi lucrările dosarului a rezultat că inculpatul C. a încheiat cu martorul N. pe baza contractului de asistenţă juridică şi o procură de reprezentare în instanţă şi a fost prezent la termenele de judecată fixate pentru a-i susţine interesele.

Prin urmare, instanţa a considerat că prin activitatea desfăşurată nu i s-a creat martorului o pagubă pentru suma încasată, neputîndu-se trage concluzia că este nedreptăţită. Această concluzie este întărită şi de poziţia martorului N., care nu a solicitat inculpatului să-i restituie suma plătită.

În acest context, instanţa a reţinut că fapta inculpatului C. nu întruneşte elementele constitutive ale infracţiunii de înşelăciune în convenţie, lipsind elemente esenţiale ale laturii obiective şi laturii subiective.

Reţinând întrunirea în cauză a condiţiilor prevăzute de art. 396 alin. (2) C. proc. pen., în cazul tuturor celor trei inculpaţi, cu privire la infracţiunile de folosirea fără drept a denumirilor "Barou, Uniunea Naţională a Barourilor din România, U.N.B.R. sau a denumirilor specifice formelor de exercitare a profesiei de avocat, precum şi folosirea însemnelor specifice profesiei ori purtarea robei de avocat" în formă continuată, prevăzută de art. 60 alin. (6) din Legea nr. 51/1995, cu referire la art. 26 alin. (1), art. 113 alin. (1) din Legea nr. 51/1995, republicată şi exercitarea fără drept a unei profesii, în formă continuată prev. de art. 281 C. pen. cu referire la art. 26 alin. (1), art. 113 alin. (1) din Legea nr. 51/1995, republicată, în sensul că au fost administrate probatorii de natură a convinge instanţa dincolo de orice îndoială rezonabilă că faptele există, constituie infracţiuni, cu încadrarea juridică şi în limitele anterior arătate, că aceste infracţiuni au fost comise de inculpaţii A., B. şi C., instanţa a dispus condamnarea acestora.

Individualizarea pedepselor pentru infracţiunile reţinute în sarcina inculpaţilor

Având în vedere considerentele pentru care instanţa a reţinut că legea penală veche este mai favorabilă situaţiei juridice a incupaţilor din prezenta cauză, în raport de exigenţele deciziei Curţii Constituţionale anterior menţionată privind interpretarea art. 5 C. pen., C. pen. din 1969 a fost aplicat în integralitatea lui, deci şi referitor la individualizarea pedepselor şi individualizarea executării acestora.

În acelaşi timp, dispoziţiile C. pen. din 1969 au fost aplicate coroborat cu cele ale Codului de procedură penală în vigoare, legea de procedură fiind de imediată aplicare şi neimpunându-se principiul legii penale mai favorabile.

Astfel, la alegerea şi individualizarea pedepselor aplicate inculpaţilor B. şi C. pentru fapta, respectiv faptele comise, intanţa a avut în vedere prevederile art. 72 C. pen. din 1969, privind dispoziţiile părţii generale ale acestui cod, limitele de pedeapsă fixate de textul incriminator din legea specială, gradul de pericol social al faptelor comise, relevat de modalitatea şi condiţiile de comitere - inculpatul B., deşi cunoştea problemele de legalitate pe care le aveau barourile paralele, l-a ajutat pe inculpatul A. să folosească fără drept denumirile prevăzute la art. 60 din legea specială cu ocazia organizării examenelor de primire în profesia de avocat, iar inculpatul C. a folosit aceste denumiri şi însemne şi a desfăşurat activităţi specifice profesiei de avocat, ca reprezentant al unui barou paralel, deşi ştia problemele de nelegalitate cu care acesta se confrunta.

Având în vedere limitele de pedeapsă prevăzute de textele incriminatoare din C. pen., respectiv legea specială, consecinţele săvârşirii acestor fapte, dar şi lipsa antecedentelor penale ale inculpaţilor, contribuţia pe care au avut-o în comiterea faptelor, vârsta şi nivelul de educaţie, instanţa a considerat că scopul pedepsei poate fi realizat şi prin aplicarea unei amenzi penale al cărei cuantum a fost orientat peste minimul special pevăzut de lege. S-a atras atenţia inculpaţilor asupra prevederilor art. 631 C. pen. din 1969 privind neplata cu rea-credinţă a amenzii penale stabilite.

La individualizarea pedepsei aplicată inculpatului A. pentru infracţiunile comise, instanţa a avut în vedere dispoziţiile legii penale identificată ca fiind mai favorabilă conform criteriilor anterior expuse, respectiv art. 72 din C. pen. din 1969 privind dispoziţiile părţii generale ale acestui cod, limitele de pedeapsă fixate de textul incriminator din C. pen., respectiv legea specială, gradul de pericol social al faptelor comise, relevat de modalitatea şi condiţiile de comitere - inculpatul a înfiinţat un barou paralel, cu denumire asemănătoare celui legal, deşi ştia că legea specială interzice acest lucru, a organizat concursul de intrare în profesia de avocat - folosind însemnele baroului legal înfiinţat şi a exercitat activităţi specifice profesiei de avocat, deşi cunoştea problemele de legalitate a barourilor paralele înfiinţate. Instanţa a avut în vedere desfăşurarea într-o perioadă mare de timp a activităţii infracţionale reţinute în sarcina sa.

La toate acestea s-au adăugat şi datele ce caracterizează persoana inculpatului, respectiv prezenţa antecedentelor penale, la momentul pronunţării acesta fiind în executarea unei pedepse cu închisoarea pentru fapte similare, precum şi faptul că inculpatul nu a înţeles gravitatea faptelor sale, susţinând chiar şi după pronunţarea deciziei Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie despre care s-a vorbit în considerente, că activitatea sa este licită.

În raport de aceste aspecte, de activitatea perseverentă a inculpatului A., instanţa de fond a considerat că se impune aplicarea unor pedepse cu închisoarea în cazul infracţiunilor comise, pedeapsa amenzii penale nefiind suficientă pentru atingerea scopului de reeducare a acestuia.

Având în vedere că inculpatul a săvârşit infracţiunile pentru care a fost condamnat în prezenta cauză în concurs real cu infracţiunea prevăzută de art. 60 alin. (6) din Legea nr. 51/1995, republicată cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. din 1969 şi art. 5 C. pen., pentru comiterea căreia a fost condamnat la pedeapsa de 2 ani închisoare prin sentinţa penală nr. 1631 din 01 iulie 2014 a Judecătoriei Bacău, modificată şi rămasă definitivă prin decizia penală nr. 1002 din 17 decembrie 2014 a Curţii de Apel Bacău, în baza art. 33 lit. a), art. 36 alin. (1) şi art. 34 lit. b) C. pen. din 1969, au fost contopite cele trei pedepse în pedeapsa cea mai grea de 2 ani închisoare.

În raport de prevederile art. 71 alin. (2) C. pen. din 1969, instanţa a interzis inculpatului drepturile prevăzute de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a şi lit. b) C. pen. din 1969, respectiv dreptul de a fi ales în autorităţile publice sau în funcţii elective publice şi dreptul de a ocupa funcţii implicând exerciţiul autorităţii de stat, reţinând că natura faptelor săvârşite determină concluzia unei nedemnităţi în exercitarea drepturilor de natură electorală prevăzute de textul de lege menţionat.

Potrivit prevederilor art. 88 şi art. 36 alin. (3) C. pen. din 1969, s-a scăzut din pedeapsa stabilită perioada reţinerii şi arestării preventive din cauză şi, respectiv, perioada executată din pedeapsa aflată în curs de executare, de la data de 08.05.2013 la data de 11 iunie 2013 şi de la data de 18.12.2014 la zi.

Sub aspectul laturii civile, instanţa a reţinut că în cauză s-au formulat cereri de constituire de părţi civile: E. cu suma de 4.000 lei, reprezentând daune materiale şi 100.000 lei daune morale; F. cu suma de 3.500 lei, reprezentând daune materiale; G. cu suma de 2.000 lei, reprezentând daune materiale; H. cu suma de 2.250 lei, reprezentând daune materiale; Baroul Bacău cu suma de 100.000 lei reprezentând daune morale pentru folosirea fără drept a înscrisurilor sale.

Dat fiind momentul comiterii presupuselor fapte cauzatoare de prejudicii care reprezintă temeiul exercitării acţiunilor civile în prezenta cauză, pentru soluţionarea pretenţiilor civile formulate în cauză au fost avute în vedere dispoziţiile art. 1349 şi 1357 C. civ., în vigoare la acel moment, în conformitate cu care "cel care cauzează altuia un prejudiciu printr-o faptă ilicită, săvârşită cu vinovăţie, este obligat să-l repare".

Ca urmare, pentru admiterea acţiunilor civile formulate, este necesară întrunirea cumulativă a mai multor condiţii: să existe o faptă ilicită; să existe o legătură de cauzalitate între faptă şi prejudiciul a cărui reparare se cere; să existe un prejudiciu cert atât în ceea ce priveşte existenţa, cât şi modalitatea de reparare; vinovăţia autorului faptei ilicite.

Instanţa a reţinut în cazul pretenţiilor solicitate de părţile civile E., F., G. şi H. că în cauză nu s-a dovedit existenţa faptei de înşelăciune. Nefiind îndeplinită prima şi cea mai importantă condiţie necesară admiterii acţiunii civile, au fost respinse, ca nefondate, acţiunile civile formulate de părţile civile E., F., G., H.

Instanţa a constatat că nu sunt îndeplinite condiţiile instituite de legiuitor prin dispoziţiile legale menţionate anterior, ce reglementează răspunderea civilă delictuală şi în cazul solicitării de daune morale de către Baroul Bacău. Acesta a solicitat suma de 100.000 lei reprezentând daune morale, fără să dovedească în nici un fel cauzarea acestui prejudiciu prin comiterea faptelor ilicite. Baroul Bacău nu a arătat care au fost consecinţele negative pe care le-a suferit prin comiterea faptelor de către inculpaţi şi nu a probat existenţa prejudiciului invocat.

Raportat acestor considerente, instanţa a respins ca nefondate acţiunile civile formulate.

În ce priveşte măsura confiscării, s-a reţinut că potrivit art. 118 lit. e) C. pen. din 1969:

" sunt supuse confiscării speciale bunurile dobândite prin săvârşirea faptei prevăzute de legea penală, dacă nu sunt restituite persoanei vătămate şi în măsura în care nu servesc la despăgubirea acesteia". Având în vedere că inculpaţii au încasat sumele de bani pentru organizarea concursului de dobândire a calităţii de avocat şi pentru prestarea diferitelor activităţi specifice profesiei de avocat, folosind fără drept însemnele prevăzute de art. 60 din legea specială şi exercitând fără drept această profesie, în baza art. 118 lit. e) C. pen. s-a dispus confiscarea de la inculpatul A. a sumelor de bani dobândite prin săvârşirea infracţiunii, respectiv sumele de 4.000 lei, 3.500 lei, 2.000 lei, 2.250 lei, 250 lei, 400 lei, 3.500 lei, 2.000 lei, 2.000 lei, încasate de la părţile civile E., F., G., H. şi de la martorii I., J., K., L., M. şi suma de 718 lei, reprezentând legalizări acte.

În baza art. 118 lit. e) C. pen., s-a confiscat de la inculpatul C. suma de 250 lei încasată de la martorul N. şi de la inculpatul B. suma de 800 lei încasată pentru examinarea persoanei vătămate E. şi a inculpatului C.

În baza art. 118 alin. (1) lit. b) C. pen., s-a dispus confiscarea de la inculpatul A. a HDD Western Digital WTCANMF 293045, HDD Western Digital WCAM9D 490391 şi a unui număr de şase ştampile ridicate în vederea confiscării de la inculpatul C., legitimaţia de avocat nr. 6, care are menţiunea pe copertă şi în interior "Uniunea Naţională a Barourilor din România - Baroul Bacău":

În baza art. 397 alin. (3) raportat la art. 255 C. proc. pen., s-a dispus restituirea către inculpatul A. a unui laptop - bun aflat la Camera de corpuri delicte a Curţii de Apel, cu obligaţia de a-l păstra până la rămânerea definitivă a soluţiei în cauză.

În baza art. 274 alin. (1) şi (2) C. proc. pen., au fost obligaţi inculpaţii A., B. şi C., la plata sumei de câte 1.000 lei cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

În baza art. 274 alin. (1) teza ultimă raportat la art. 272 C. proc. pen., onorariile cuvenite apărătorilor din oficiu desemnaţi pentru inculpaţii A. şi C. au fost avansate din fondurile speciale ale Ministerului Justiţiei.

Judecata în apel

Împotriva sentinţei penale nr. 17 din 01 martie 2016 a Curţii de Apel Iaşi, secţia penală şi pentru cauze cu minori, pronunţată în Dosar nr. x/32/2013, au declarat apel:

- Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Iaşi;

- Uniunea Naţională a Barourilor din România (reprezentată de A.), Cabinet Avocat Doctor A. (reprezentat de A.), Baroul Bacău din cadrul Uniunii Naţionale a Barourilor din România (reprezentat de A.);

- inculpaţii A., B., C.;

- părţile civile E. şi Baroul Bacău (tradiţional).

Motivele formulate de apelanţi în susţinerea căii de atac au fost depuse în scris, fiind susţinute cu ocazia dezbaterilor, astfel cum sunt redate pe larg în cuprinsul încheierii din data de 30 mai 2017, urmând a fi evidenţiate, punctual, cu ocazia analizării lor.

În ce priveşte desfăşurarea judecăţii în apel, se constată:

Prin încheierea din data de 07 iunie 2016, Înalta Curte a încuviinţat cererea formulată de apelantul intimat A. privind comunicarea încheierilor de şedinţă, în conformitate cu art. 369 alin. (3) C. proc. pen., având în vedere că apelantul intimat inculpat se afla în stare de detenţie. Totodată, instanţa a constatat că au fost depuse la dosar trei cereri de apel din partea Uniunii Naţionale a Barourilor din România (reprezentată de A.), Cabinet Avocat Doctor A. (reprezentat de A.) şi Baroul Bacău din cadrul Uniunii Naţionale a Barourilor din România (reprezentat de A.), discutarea acestor aspecte fiind prorogată pentru următorul termen de judecată.

La acelaşi termen de judecată, Înalta Curte a încuviinţat cererea de amânare formulată de apelantul intimat inculpatul A. în vederea pregătirii apărării şi a pus în vedere reprezentantului Ministerului Public şi părţilor ca, în situaţia în care solicită administrarea de probe în faţa instanţei de apel, să depună cererile până la data de 14 septembrie 2016. De asemenea, s-a pus în vedere apelanţilor intimaţi inculpaţi să precizeze dacă doresc să dea declaraţii în faţa instanţei de apel.

La termenul din data de 27 septembrie 2016, a fost încuviinţată cererea de amânare formulată de apelantul intimat inculpat A., pentru imposibilitate de prezentare din motive obiective şi a fost respinsă cererea formulată de acelaşi apelant intimat inculpat privind comunicarea în continuare a încheierilor de şedinţă, având în vedere că, între timp, fusese eliberat din penitenciar şi se afla în stare de libertate, având deplina posibilitate de a intra în posesia încheierilor de şedinţă, urmând căile regulamentare.

Prin încheierea de şedinţă din data de 08 noiembrie 2016, a fost respinsă, ca nefondată, cererea de amânare pentru angajarea unui apărător formulată de apelantul intimat inculpat A., având în vedere că la primul termen de judecată din 07 iunie 2016, cauza s-a amânat la cererea acestuia, formulată în acelaşi sens, respectiv pentru a-şi angaja un apărător ales. De asemenea, s-a constatat că a mai fost acordat un termen, iar la dosar sunt depuse numeroase cereri din partea apelantului intimat inculpat, care trebuie dezbătute. În plus, în perioada în care apelantul intimat inculpat A. s-a aflat în stare de detenţie, instanţa a comunicat, la solicitarea acestuia, actele procesuale, astfel încât cererea formulată de apelantul intimat inculpat a fost apreciată, şi din acest punct de vedere, nefondată.

La termenul din 08 noiembrie 2016, Înalta Curte a dispus ca cele trei entităţi reprezentate de inculpatul A., pentru care au fost formulate, de asemenea, apeluri, respectiv Cabinetul Avocat Doctor A., Baroul Bacău din cadrul Uniunii Naţionale a Barourilor din România şi Uniunea Naţională a Barourilor din România, să figureze în citativ prin apelantul intimat inculpat A., astfel cum au fost formulate cererile de apel.

La acelaşi termen din 8 noiembrie 2016, instanţa de apel a pus în discuţie cererile formulate de apelanţii intimaţi inculpaţi şi de către reprezentantul Ministerului Public şi, în baza art. 391 alin. (1) C. proc. pen., s-a stabilit termen la data de 22 noiembrie 2016, pentru deliberare şi pronunţare asupra respectivelor cereri. Totodată, s-a pus în vedere apelantului intimat inculpat A. să precizeze în scris cererea de probe formulată în completare, până la următorul termen de judecată.

Prin încheierea de şedinţă din data de 22 noiembrie 2016, s-a admis cererea formulată de apelanţii intimaţi inculpaţi B. şi C. şi s-a dispus sesizarea Curţii Constituţională în vederea soluţionării excepţiei de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 60 alin. (6) din Legea nr. 51/1995.

S-a admis cererea de probe formulată de Ministerul Public - Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, respectiv proba testimonială constând în audierea părţilor civile E., F., G. şi a martorilor N., H., I., J., K., AA., S., T., BB., Z., GG.

Au fost respinse, ca inadmisibile, cererile formulate de apelanţii intimaţi inculpaţi B. şi A., de sesizare a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept, în materie penală, în vederea pronunţării unei hotărâri prealabile.

A fost respinsă, ca inadmisibilă, cererea formulată de apelantul intimat inculpat B., privind sesizarea Curţii Constituţionale cu excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 62 alin. (1) lit. a) şi alin. (3) din Legea nr. 303/2004.

S-a prorogat discutarea cererilor de probe formulate de apelantul intimat inculpat A. la termenul din 10.01.2017 şi s-a pus în vedere acestuia ca, înaintea termenului menţionat, să precizeze în scris cererea.

La termenul din 10 ianuarie 2017, faţă de imposibilitatea obiectivă de prezentare a apelanţilor intimaţi inculpaţi A. şi B., precum şi faţă de lipsa de apărare a apelantului intimat inculpat B., care era obligatorie, potrivit art. 90 lit. c) C. proc. pen., s-a dispus amânarea cauzei şi emiterea unei adrese către Baroul Bucureşti, în vederea desemnării unui apărător din oficiu pentru apelantul intimat inculpat B.

Totodată, s-a pus în vedere părţilor şi reprezentantului Ministerului Public faptul că la termenul următor se va proceda la audierea părţilor şi a martorilor citaţi în acest sens şi că vor fi puse în discuţie noile cereri formulate în cauză până la acel moment, sens în care s-a pus în vedere părţilor şi reprezentantului Ministerului Public să ia cunoştinţă, de la dosarul cauzei, de conţinutul acestora.

S-a dispus efectuarea de verificări la Direcţia pentru Evidenţa Persoanelor şi Administrarea Bazelor de Date, cu privire la domiciliul actual al martorului N.

Prin încheierea din data de 07 martie 2017, a fost respinsă ca neîntemeiată cererea de amânare formulată de apelantul intimat inculpat A., transmisă instanţei chiar în ziua şedinţei. Mai mult, aceasta a fost motivată doar în mod formal, fără a fi dovedită imposibilitatea de prezentare, asistenţa juridică a apelantului intimat inculpat fiind asigurată de către apărătorul desemnat din oficiu.

S-a prorogat pentru următorul termen de judecată discutarea cererilor formulate de către apelantul intimat inculpat A., precum şi de către ceilalţi apelanţi intimaţi inculpaţi şi s-a dispus efectuarea de verificări în baza de date a Administraţiei Naţionale a Penitenciarelor, cu privire la situaţia juridică a martorului N.

La termenul din data de 18 aprilie 2017, s-a dispus amânarea cauzei faţă de lipsa de procedură cu apelantul intimat inculpat A. (aflat în stare de deţinere din data de 27 martie 2017), pentru a asigura prezenţa acestuia în faţa instanţei.

Prin încheierea din data de 28 aprilie 2017, a fost respinsă ca neîntemeiată cererea de amânare a judecării cauzei formulată de apelantul intimat inculpat A., având în vedere că adeverinţa medicală pe care a depus-o în susţinerea cererii nu dovedea imposibilitatea de prezentare, făcându-se referire la un anumit diagnostic, necesitatea unui anumit examen medical şi tratament ambulatoriu, fără a se stabili necesitatea unui repaus total pentru inculpat şi nici un interval de timp vizând imposibilitatea de deplasare.

Ulterior, a fost transmisă prin e-mail, la ora 09.26, o cerere de amânare formulată de apelantul intimat inculpat A., identică cu cea pusă deja în discuţie, fiind anexată adeverinţa medicală, un istoric medical, cererea discutată anterior, precum şi biletul de externare, iar Înalta Curte, după discutarea cererii cu respectarea principiilor publicităţii, contradictorialităţii şi oralităţii, a menţinut soluţia de respingere a cererii de amânare, având în vedere că fişa de externare înaintată era datată mai 2016 şi nu modifica situaţia avută în vedere la momentul respingerii cererii anterioare.

Prin aceeaşi încheiere, în temeiul dispoziţiilor art. 420 alin. (5) rap. la art. 100 alin. (4) lit. a) C. proc. pen., au fost respinse cererile de probe formulate de apelantul intimat inculpat A. privind proba testimonială, proba cu efectuarea unor adrese către diverse autorităţi, precum şi proba cu expertiza grafoscopică.

În temeiul art. 100 alin. (1) C. proc. pen., a fost admisă proba cu înscrisuri solicitată de apelantul intimat inculpat A., privind înscrisurile depuse deja la dosar.

În temeiul art. 420 alin. (5) rap. la art. 100 alin. (4) lit. b) C. proc. pen., a fost respinsă proba testimonială solicitată de Ministerul Public.

A fost respinsă, ca inadmisibilă, cererea de sesizare a Curţii Constituţionale cu excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 420 alin. (5) teza I C. proc. pen., formulată de apelanţii intimaţi inculpaţi B. şi A.

A fost respinsă, ca inadmisibilă, cererea de sesizare a Curţii Constituţionale cu excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 474 alin. (4) C. proc. pen., formulată de apelanţii intimaţi inculpaţi B., C. şi A.

A fost respinsă, ca inadmisibilă, cererea de sesizare a Curţii Constituţionale cu excepţia de neconstituţionalitate a deciziei nr. 15/2015 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţiile unite, formulată de apelantul intimat inculpat A.

A fost respinsă cererea de sesizare a Curţii de Justiţie a Uniunii Europene formulată de apelantul intimat inculpat A..

A fost respinsă cererea de sesizare a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept în materie penală, în vederea pronunţării unei hotărâri prealabile, formulată de apelantul intimat inculpat C.

S-a pus în discuţie intervenirea termenului de prescripţie specială, raportat la infracţiunea prevăzută de art. 281 C. pen. anterior, pentru varianta în care în cauză se va aprecia că legea penală mai favorabilă este legea veche şi i s-a pus în vedere apelantului intimat inculpat A. să formuleze concluzii sub acest aspect şi să precizeze, în mod expres, dacă înţelege sau nu să solicite continuarea procesului penal sub acest aspect. De asemenea, s-a pus în vedere apelantului intimat inculpat A. să precizeze dacă îşi menţine poziţia pe care a manifestat-o la începutul soluţionării apelului, când a precizat că doreşte să dea declaraţie în cauză.

La termenul din data de 12 mai 2017, a fost respinsă, ca inadmisibilă, cererea de sesizare a Curţii Constituţionale cu excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 32-34 C. proc. pen., formulată de apelanţii intimaţi inculpaţi B. şi C.

A fost respinsă, ca inadmisibilă, cererea de constatare a calităţii de ofiţer acoperit al securităţii politice a domnului judecător TTT. şi cererea de administrare a probei cu înscrisuri, în susţinerea acestei solicitări, formulată de apelantul intimat inculpat A.

La termenul din 30 mai 2017, a fost încuviinţată cererea de probe formulată de apelantul intimat inculpat A., respectiv proba cu înscrisuri constând în documentele ataşate la dosar, precum şi copia cărţii de muncă a apelantului intimat inculpat A.

La acelaşi termen, în temeiul art. 420 alin. (11) C. proc. pen. raportat la art. 378 alin. (5) C. proc. pen., instanţa a dispus citirea declaraţiei dată de către apelantul intimat inculpat C., la data de 11 aprilie 2013, în cursul urmăririi penale.

În faţa instanţei de apel au fost audiaţi: apelantul intimat inculpat A., apelanta parte civilă E., intimatul parte civilă G., martorii I., J., N., K., GG., H., BB. şi Z.

Apelantul intimat inculpat B. a invocat dreptul la tăcere, nedorind să fie audiat în faţa instanţei de apel, iar apelantul intimat inculpat C. nu s-a prezentat în faţa instanţei de control judiciar, aşa încât nu a putut fi audiat.

Examinând cauza, atât prin prisma criticilor invocate, cât şi din oficiu, conform art. 417 alin. (2) C. proc. pen., sub toate aspectele de fapt şi de drept, Înalta Curte constată următoarele:

I. Principalele critici formulate de inculpaţii A., B. şi C.

Conform motivelor de apel depuse în scris, inculpatul C. a criticat sentinţa pentru nelegalitate şi netemeinicie.

În principal, referitor la condamnarea pentru săvârşirea infracţiunii de folosire fără drept a denumirilor de barou şi U.N.B.R., a susţinut că faptele nu erau incriminate în perioada 19.03.2010 (data publicării Deciziei Curţii Constituţionale nr. 109 din 9 februarie 2010) şi 1.02.2014 (data intrării în vigoare a Legii nr. 187/2012), aşa încât soluţia legală era de achitare în baza art. 16 alin. (1) lit. b) teza I C. proc. pen.

În subsidiar, inculpatul solicită să se constate intervenirea prescripţiei răspunderii penale în privinţa infracţiunii prev. de art. 60 alin. (6) din Legea nr. 51/1995, republicată, arătând că potrivit legii vechi, termenul de prescripţie este de 3 ani şi s-a împlinit în luna februarie 2016.

Referitor la aceeaşi infracţiune, inculpatul a formulat şi critici referitoare la lipsa de netemeinicie a soluţiei de condamnare, arătând că folosirea este numai în interes propriu, pe când el a încheiat contractul cu partea vătămată în temeiul calităţii de avocat, deci în interesul acesteia. Pe de altă parte, inculpatul invocă lipsa de previzibilitate a normei de incriminare deoarece legea nu specifică în mod clar şi neechivoc care U.N.B.R şi care barouri sunt legale, în contextul în care entităţile juridice U.N.B.R. şi barou au fost înfiinţate prin hotărâri judecătoreşti, dar şi în contextul unei instabilităţi legislative accentuate, a unei tehnici de redactare deficitară a textului incriminator şi a unei jurisprudenţe neunitare, fie în sensul existenţei răspunderii penale, fie în sensul legalităţii Baroului D. (din care face parte şi Baroul A.) şi a lipsei elementelor constitutive a infracţiunii prev. de art. 60 alin. (6) din Legea nr. 51/1995, republicată, inculpatul invocând în acest sens mai multe hotărâri judecătoreşti de confirmare a soluţiilor de neîncepere a urmăririi penale, de scoatere de sub urmărire penală sau de clasare.

Inculpatul mai susţine că decizia în interesul legii din 2015 nu este opozabilă, fiind ulterioară comiterii faptelor, că instanţa de fond a dispus condamnarea fără să dea eficienţă sentinţei civile nr. 2425/2013 a Tribunalului Bacău, secţia a II-a civilă şi de contencios administrativ şi fiscal, care statuează asupra existenţei entităţilor juridice care au organizat examenul pentru accederea sa în profesia de avocat şi că nu s-a pronunţat asupra cererii de chemare în garanţie a acestor entităţi, care au utilizat denumirile cu care erau înregistrate de organele abilitate ale Statului Român.

În final, inculpatul invocă incidenţa erorii în temeiul art. 30 alin. (5) C. pen., solicitând achitarea pentru infracţiunile prev. de art. 60 alin. (6) din Legea nr. 51/1995, republicată, şi prev. de art. 281 C. pen. anterior şi menţinerea celorlalte soluţii pronunţate de instanţa de fond.

Ulterior, inculpatul C. şi-a completat motivele de apel cu un element suplimentar de nelegalitate, arătând că prima instanţă a utilizat în mod nejustificat o prezumţie, respectiv că inculpatul cunoştea problemele de legalitate/nelegalitate pe care le aveau barourile paralele, în lipsa oricăror probe care să dovedească această împrejurare. Susţine că, în realitate, este vorba despre o culpă a autorităţilor publice care au autorizat existenţa barourilor începând cu anul 2004, ulterior au autorizat şi înregistrat U.N.B.R. D. în anul 2007, precum şi U.N.B.R. A. în data de 29.12.2011, nu au procedat la radierea şi dizolvarea acestor barouri şi U.N.B.R., au pronunţat hotărâri de înfiinţare a barourilor, de constatare a existenţei şi a legalităţii acestor persoane juridice, după caz, au dat soluţii de neîncepere a urmăriri penale, de scoatere de sub urmărire penală sau de clasare, respectiv de achitare în perioada 2004-2015, în condiţiile în care în cadrul barourilor paralele funcţionau numeroşi avocaţi.

Pentru toate aceste considerente, inculpatul solicită să se constate că a folosit cu drept denumirile de barou şi de U.N.B.R. şi că a exercitat în mod legal profesia de avocat, aşa încât se impune achitarea sa atât pentru infracţiunea prev. de art. 60 alin. (6) din Legea nr. 51/1995, cât şi pentru infracţiunea prev. de art. 281 C. pen. anterior.

Conform motivelor de apel depuse în scris, inculpatul B. a criticat hotărârea pentru nelegalitate şi netemeinie, în ceea ce priveşte soluţiile de condamnare dispuse prin hotărârea atacată.

Cu privire la condamnarea pentru complicitate la infracţiunea prev. de art. 60 alin. (6) din Legea nr. 51/1995 republicată, arată că la data comiterii faptelor, astfel cum au fost reţinute prin rechizitoriu, nu exista un text incriminator, aşa încât se impune achitarea în temeiul art. 16 alin. (1) lit. b) C. proc. pen.

În subsidiar, inculpatul critică temeinicia hotărârii de condamnare pe motiv că faptele reţinute în sarcina sa nu întrunesc elementele constitutive ale infracţiunii mai sus-menţionate, activitatea concretă fiind plasată în sfera didactico-ştiinţifică permisă magistraţilor, cu atât mai mult cu cât a înştiinţat autorităţile despre activităţile pe care urma să le efectueze, sens în care a sesizat Consiliul Superior al Magistraturii şi a obţinut un aviz favorabil. Mai mult, inculpatul B. nu a comis acte care să corespundă elementului material al infracţiunii prev. de art. 60 alin. (6) din Legea nr. 51/1995 republicată, respectiv nu a conceput, nu a întocmit acte care să se circumscrie laturii obiective ale acestei infracţiuni şi nici nu a efectuat alte activităţi similare, după cum nu a acţionat cu intenţia de a-l ajuta pe inculpatul A. la săvârşirea vreunei infracţiuni, motive pentru care se solicită achitarea în temeiul art. 16 alin. (1) lit. b) C. proc. pen.

În dezvoltarea motivelor de apel, inculpatul B. a depus la dosar un memoriu, identic cu motivele de apel formulate de inculpatul C., astfel cum au fost expuse mai sus. De asemenea, inculpatul B. a depus la dosar un motiv suplimentar de nelegalitate, identic cu cel formulat de inculpatul C., astfel cum a fost expus în cele ce preced.

De asemenea, inculpatul B. a solicitat examinarea excepţiilor invocate în faţa primei instanţe, soluţionate prin respingere de către instanţa de fond conform încheierii din 2.02.2016, privind restituirea cauzei la parchet pentru refacerea urmăririi penale.

În ce-l priveşte pe inculpatul A., se constată că, potrivit motivele scrise depuse la dosar - dactilografiate la solicitarea instanţei de către apărătorul desemnat din oficiu, inculpatul critică sentinţa pentru nelegalitate şi netemeinicie în ce priveşte soluţiile de condamnare şi de confiscare a sumelor de bani, dar şi încheierile premergătoare prin care au fost soluţionate excepţiile invocate în apărare, respectiv:

- excepţia de nulitate a actelor de urmărire penală din Dosarul nr. x/P/2012 în care a fost emis rechizitoriul;

- excepţia de nelegalitate a actului de sesizare pe motiv de nesoluţionare de către procurorul general al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Bacău, anterior trimiterii în judecată, a plângerii formulate împotriva ordonanţei de aducere la cunoştinţă a materialului de urmărire penală;

- excepţia de nelegalitate a actelor administrative care au stat la baza înfiinţării entităţilor juridice înregistrare cu denumirile de Baroul Bacău din str. Mihai Viteazul; Uniunea Naţională a Barourilor din România - Bucureşti, cu sediul în Splaiul Independenţei.

În principal, se solicită desfiinţarea în parte a sentinţei şi a încheierilor nelegale prin neparticiparea avocatului din oficiu şi trimiterea cauzei spre rejudecare la instanţa de fond.

În secundar, se solicită constatarea nulităţii absolute sau relative a sentinţei atacate şi rejudecarea de către instanţa de apel, cu consecinţa anulării actului de sesizare a instanţei, atât pentru omisiunea de soluţionare a plângerii mai sus-menţionate, cât şi pentru lipsa de competenţă a organului de urmărire penală.

În al treilea rând, se solicită desfiinţarea în parte a hotărârii, numai cu privire la condamnarea pentru infracţiunile prev. de art. 60 alin. (6) din Legea nr. 51/1995 republicată şi prev. de art. 281 C. pen. anterior şi rejudecarea cauzei prin pronunţarea unei soluţii de achitare pentru cele două infracţiuni.

Sub acest ultim aspect, se arată că în perioada 19.03.2010 (când a fost publicată Decizia Curţii Constituţionale nr. 109/2010) şi 1.02.2014 (data intrării în vigoare a Legii nr. 187/2012), dispoziţiile art. 60 alin. (6) din Legea nr. 51/1995, republicată, nu au fost în vigoare.

Un alt motiv de apel constă în lipsa de previzibilitate a dispoziţiilor legale mai sus-menţionate, tehnica deficitară de redactare a normei de incriminare, concurenţa între textul legal incriminator şi hotărârile judecătoreşti de înfiinţare a entităţilor juridice U.N.B.R. şi barou, respectiv hotărârile judecătoreşti de confirmare a soluţiilor de începere a urmărire penale, de scoatere de sub urmărire penală şi de clasare definitive, despre care se susţine că au intrat în puterea lucrului judecat, aşa încât este incidentă o prezumţie absolută irefragabilă, care nu admite nicio probă contrarie.

Pe de altă parte, inculpatul arată că infracţiunea prev. de art. 60 alin. (6) din Legea nr. 51/1995 presupune folosirea fără drept a denumirilor de U.N.B.R. şi barou, ceea ce nu s-a întâmplat în speţă, deoarece aceste denumiri au fost înregistrate de statul român, respectiv Ministerul Finanţelor Publice, pe baza hotărârilor judecătoreşti de autorizare a acestor persoane juridice şi a actelor de înfiinţare - statut şi act constitutiv, autentificate de notarul public.

Inculpatul mai susţine că soluţia de condamnare s-a întemeiat pe eludarea principiului in dubio pro reo, deoarece instanţa de fond a dispus condamnarea, deşi a reţinut că au existat 2 orientări ale jurisprudenţei: una care a constatat răspunderea penală, cealaltă în sensul că persoana care desfăşura o activitate în baza unei hotărâri judecătoreşti nu putea fi trasă la răspundere penală datorită lipsei vinovăţiei prevăzută de lege. În plus, decizia în interesul legii nr. 15/2015 nu poate fi folosită în acuzare deoarece nu produce efecte retroactive, fiind ulterioară comiterii faptelor reţinute prin rechizitoriu.

Prin urmare, se solicită achitarea în baza art. 16 alin. (1) lit. b) C. proc. pen., pe motiv că faptele nu sunt prevăzute de legea penală, iar în situaţia în care se consideră că aceste fapte erau prevăzute de legea penală, se solicită să se dispună achitarea pentru lipsa intenţiei.

În al patrulea rând, inculpatul A. solicită admiterea apelului, desfiinţarea soluţiilor de condamnare şi:

- încetarea procesului penal pentru infracţiunea prev. art. 60 alin. (6) din Legea nr. 51/1995 republicată, pe motiv că faptele nu sunt prevăzute de legea penală;

- încetarea procesului penal pentru infracţiunea prev. de art. 281 C. pen. anterior şi aplicarea art. 16 alin. (1) lit. e) C. proc. pen., respectiv art. 16 alin. (1) lit. a), d) şi i) C. proc. pen., pe motiv că există un impediment în exercitarea urmăririi penale, deoarece inculpatul a mai fost cercetat, anchetat şi judecat, fiind vorba despre o identitate de acuzaţii, de fapte, de părţi vătămate şi de mijloace folosite;

- aplicarea principiului ne bis in idem pe motiv că în cauza de faţă instanţa a dispus condamnarea reţinând în mod greşit că este vorba de o infracţiune concurentă cu cea pedepsită prin sentinţa penală nr. 1631 din 1.07.2014 a Judecătoriei Bacău, deşi era vorba despre una şi aceeaşi faptă;

- aplicarea corectă a art. 5 C. pen. în ce priveşte condamnarea în temeiul art. 60 alin. (6) din Legea nr. 51/1995, avîndu-se în vedere că prin Legea nr. 187/2012 textul incriminator a fost abrogat parţial, înlăturându-se sintagma "de către orice persoană fizică sau persoană juridică, indiferent de obiectul de activitate desfăşurat de aceasta". Prin hotărârea atacată în prezenta cauză s-a reţinut textul vechi al art. 60 alin. (6) din Legea nr. 51/1995, valabil la data sesizării instanţei, fără să se aplice legea mai favorabilă, care era legea nouă, care nu mai incrimina fapta comisă de orice persoană fizică sau juridică.

În al cincilea rând, inculpatul A. solicită încetarea procesului penal cu privire la infracţiunile prev. de art. 60 alin. (6) din Legea nr. 51/1995 şi art. 281 C. pen. anterior, arătând că termenul de prescripţie este de 3 ani şi s-a împlinit în data de 2 iulie 2016.

Ulterior depunerii la dosar a motivelor de apel, astfel cum au fost expuse mai sus, cu ocazia soluţionării căii de atac, cei 3 inculpaţi au adresat instanţei de apel diverse cereri privind stabilirea cadrului procesual, susţinând că aceste solicitări au fost formulate şi în faţa primei instanţe, care fie le-a respins, fie a omis să se pronunţe asupra acestora, motiv pentru care, prin încheierea din 28.04.2017, Înalta Curte le-a calificat ca fiind critici formulate împotriva hotărârii atacate, după cum urmează:

- chemarea în garanţie pe latură penală şi latură civilă a statului român în calitate de reprezentant al persoanelor juridice înregistrate, respectiv Cabinet avocat dr. A., Baroul Bacău din cadrul Uniunii Naţionale a Barourilor din România şi Uniunea Naţională a Barourilor din România;

- chemarea în garanţie pe latură penală şi latură civilă a Ministerului Educaţiei Naţionale şi Cercetării Ştiinţifice din România, în solidar cu Consiliul Naţional al Diplomelor şi Certificatelor Universitare, având în vedere că aceste instituţii au atestat din punct de vedere ştiinţific teza de doctorat a inculpatului A., care a avut drept obiect "Pluralismul de U.N.B.R.-uri înregistrate la nivel naţional şi pluralismul de Barouri înregistrate la nivel judeţean şi Municipiul Bucureşti";

- introducerea în cauză ca părţi vătămate a Inspectoratului de Stat în Construcţii, ca autor al plângerii penale, dar şi a numitului N., acesta din urmă fiind parte vătămată în procesul penal intentat inculpatului C.;

- introducerea în cauză în calitate de părţi responsabile civilmente a Cabinetului de avocat Dr. A., a Baroului Bacău din cadrul Uniunii Naţionale a Barourilor din România şi a Uniunii Naţionale a Barourilor din România;

Examinând aceste critici formulate de inculpaţi, pentru considerentele ce vor fi expuse, Înalta Curte constată că motivele invocate sunt fondate numai în parte şi numai în ce-l priveşte pe inculpatul A.

1. Cu privire la nelegalitatea actelor de urmărire penală şi a rechizitoriului emis în Dosarul nr. x/P/2012 al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Bacău

Aceste excepţii formulate de inculpaţi în faţa instanţei de apel, au fost invocate şi în faţa instanţei de fond, fiind dezbătute la termenul din 2.02.2016 (conform încheierii de dezbateri de la aceeaşi dată), iar instanţa de fond le-a analizat şi s-a pronunţat asupra acestora prin sentinţa atacată, respingând cererile formulate de inculpaţii A. şi B. privind restituirea cauzei la Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Bacău.

Înalt Curte constată că, în cauza de faţă, sesizarea instanţei s-a realizat prin rechizitoriul emis în data de 3.06.2013, în Dosarul nr. x/P/2012, anterior intrării în vigoare a noului C. proc. pen., iar verificarea legalităţii actului de sesizare s-a realizat în conformitate cu disp. art. 300 C. proc. pen. anterior. Astfel, prin încheierea de şedinţă din 5.09.2013 pronunţată de Curtea de Apel Bacău, s-a constatat că sunt îndeplinite dispoziţiile art. 300 coroborat cu art. 263 C. proc. pen. anterior, dispoziţie menţinută prin hotărârea de strămutare a cauzei la Curtea de Apel Iaşi (sentinţa penală nr. 96 din 31 ianuarie 2014 pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie).

Dată fiind intrarea în vigoare a noului C. proc. pen., sunt aplicabile disp. art. 3 şi 7 din Legea nr. 255/2013 privind reglementarea situaţiilor tranzitorii, potrivit cărora, odată cu intrarea în vigoare a noului C. proc. pen. la 1.02.2014, a început să se aplice legea nouă, luând procedura din stadiul în care se găsea, aşa încât, în speţă, nu sunt aplicabile prevederile referitoare la camera preliminară.

Conform art. 3 din Legea nr. 255/2013 pentru punerea în aplicare a Legii nr. 135/2010 privind Codul de procedură penală şi pentru modificarea şi completarea unor acte normative care cuprind dispoziţii procesual penale:

"

Legea nouă se aplică de la data intrării ei în vigoare tuturor cauzelor aflate pe rolul organelor judiciare, cu excepţiile prevăzute în cuprinsul prezentei legi".

În conformitate cu art. 7:

"

Cauzele aflate în curs de judecată în primă instanţă în care s-a început cercetarea judecătorească anterior intrării în vigoare a legii noi rămân în competenţa aceleiaşi instanţe, judecata urmând a se desfăşura potrivit legii noi.".

În esenţă, inculpaţii A. şi B. au invocat nelegalitatea urmăririi penale pentru:

- lipsa de competenţă a organului de urmărire penală;

- omisiunea parchetului de a cerceta alte persoane pentru comiterea aceloraşi infracţiuni;

- lipsa de imparţialitate a procurorului de caz;

- lipsa de apărare;

- nerespectarea dispoziţiilor referitoare la prezentarea materialului de urmărire penală şi emiterea rechizitoriului înaintea soluţionării plângerilor formulate de către inculpaţi împotriva modalităţii de prezentare a materialului de urmărire penală.

La examinarea criticilor formulate de inculpaţii A. şi B. în ce priveşte nulitatea actelor de urmărire penală şi a rechizitoriului, trebuie avute în vedere şi disp. art. 4 din Legea nr. 255/2013, potrivit cărora nulităţile se evaluează pe baza legii noi, prin aplicarea disp. art. 280-282 C. proc. pen. în vigoare.

Astfel, potrivit art. 4 din Legea nr. 255/2013:

"

(1) Actele de procedură îndeplinite înainte de intrarea în vigoare a C. proc. pen., cu respectarea dispoziţiilor legale în vigoare la data îndeplinirii lor, rămân valabile, cu excepţiile prevăzute de prezenta lege.

(2) Nulitatea oricărui act sau oricărei lucrări efectuate înainte de intrarea în vigoare a legii noi poate fi invocată numai în condiţiile C. proc. pen.

(3) În cauzele aflate în curs de judecată la data intrării în vigoare a legii noi, încălcarea, în cursul urmăririi penale, a dispoziţiilor legale privind prezenţa obligatorie a învinuitului sau a inculpatului ori asistarea obligatorie a acestora de către apărător poate fi invocată până la începerea dezbaterilor.".

Conform art. 281 C. proc. pen. - Nulităţile absolute:

"

(1) Determină întotdeauna aplicarea nulităţii încălcarea dispoziţiilor privind:

a) compunerea completului de judecată;

b) competenţa materială şi competenţa personală a instanţelor judecătoreşti, atunci când judecata a fost efectuată de o instanţă inferioară celei legal competente;

c) publicitatea şedinţei de judecată;

d) participarea procurorului, atunci când participarea sa este obligatorie potrivit legii;

e) prezenţa suspectului sau a inculpatului, atunci când participarea sa este obligatorie potrivit legii;

f) asistarea de către avocat a suspectului sau a inculpatului, precum şi a celorlalte părţi, atunci când asistenţa este obligatorie.".

Se constată, astfel, că şi pentru actele efectuate înainte de intrarea în vigoare a noului C. proc. pen., este aplicabilă legea nouă de procedură, respectiv dispoziţiile art. 280-282 C. proc. pen., care impun un regim al nulităţilor ce restrânge sfera cazurilor de nulitate absolută. Exceptând critica referitoare la lipsa de apărare invocată de inculpatul A. (asistenţa juridică a acestuia fiind obligatorie în cursul urmăririi penale în perioada în care acesta era privat de libertate), toate celelalte critici formulate de inculpaţii A. şi B. vizează nerespectarea unor dispoziţii legale pentru care legea prevede sancţiunea nulităţii relative.

Mai trebuie observat că o parte din cererile celor doi inculpaţi nu vizează legalitatea actelor de urmărire penală şi a rechizitoriului, ci constituie apărări de fond, iar pe de altă parte, că aceste cereri nu au ca obiect actul de sesizare propriu-zis ci, în special, legalitatea actelor de urmărire penală.

În ce priveşte competenţa organului de urmărire penală, criticile inculpaţilor sunt nefondate, deoarece în conformitate cu disp. art. 209 alin. (4) C. proc. pen. anterior (potrivit căruia este competent să efectueze urmărirea penală şi să exercite supravegherea asupra activităţii de cercetare penală, procurorul de la parchetul corespunzător instanţei care potrivit legii judecă în primă instanţă cauza), coroborat cu art. 281 pct. 1 lit. b) C. proc. pen. anterior (potrivit căruia curtea de apel soluţionează cauzele privind infracţiunile săvârşite de judecătorii de la judecătorii), se constată că Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Bacău a efectuat în mod legal urmărirea penală şi a dispus sesizarea cauzei, competenţa acestei unităţi de parchet fiind atrasă de calitatea inculpatului B., de judecător la Judecătoria Bacău.

Este nefondată susţinerea inculpatului A., care a arătat că, dată fiind "cercetarea infracţiunii de falsificare de date informatice" era competentă să efectueze urmărirea penală Direcţia de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism. Contrar afirmaţiilor inculpatului A., în cauza de faţă, niciunul dintre inculpaţi nu au fost cercetaţi pentru infracţiuni prevăzute la Titlul III - "Prevenirea şi combaterea criminalităţii informatice" al Cărţii I din Legea nr. 161/2003 şi nici pentru alte infracţiuni din cele prevăzute de art. 12 din Legea nr. 508/2004, care să atragă competenţa D.I.I.C.O.T.

În ce priveşte nelegalitatea urmăririi penale şi a actului de sesizare pe motiv că în cauză nu au fost cercetate persoanele juridice Baroul D., respectiv Baroul A., după caz, alte persoane care au făcut parte din comisiile de examinare organizate în cadrul acestor barouri, instanţa de apel constată că exercitarea acţiunii penale este prerogativa exclusivă a procurorului, opţiunea acestuia de a nu cerceta anumite persoane fizice sau juridice neputând fi cenzurată decât în situaţia unei soluţii de neurmărire sau netrimitere în judecată, şi doar în condiţiile art. 340 C. proc. pen., ceea ce nu este cazul în speţă.

Instanţa de apel constată nefondate şi criticile formulate referitor la lipsa de imparţialitate a procurorului de caz, pe motiv că acesta dobândise calitatea de avocat în baroul tradiţional (din care face parte Baroul Bacău, ce are calitate de parte civilă în cauză) şi era suspendat din această activitate.

Pe de o parte, în conformitate cu dispoziţiile legale, baroul denumit "tradiţional" este singura entitate specializată care poate desfăşura în mod legal activităţi specifice avocaturii, iar pe de altă parte, inculpaţii au invocat la modul general lipsa de imparţialitate a procurorului, fără să indice în concret acte procesuale sau acţiuni ale acestuia care să vădească lipsa de imparţialitate, să aibă caracter vătămător ori să fi fost de natură să creeze impresia lipsei de obiectivitate faţă de inculpaţi, aşa încât nu se poate constata existenţa unei vătămări. Nu există niciun fel de date ori elemente care să conducă, în mod obiectiv, la constatarea că aspectele menţionate ar fi avut influenţă asupra imparţialităţii procurorului însărcinat cu instrumentarea cauzei şi asupra modului de desfăşurare a urmăririi penale.

În plus, deşi inculpaţii aveau la îndemână un miloc procedural specific prin intermediul căruia puteau invoca lipsa de imparţialitate a procurorului în cursul urmăririi penale - în temeiul art. 49 alin. (2) raportat la art. 48 alin. (1) lit. d) C. proc. pen. anterior, potrivit căruia procurorul este incompatibil dacă în cauza respectivă există împrejurări din care rezultă că este interesat sub orice formă, el, soţul sau vreo rudă apropiată, se constată că nu au formulat o cerere de recuzare a procurorului.

În ce priveşte asigurarea apărării celor doi inculpaţi, aceştia au arătat că asistenţa juridică a fost asigurată de către apărători din cadrul baroului tradiţional (care are calitate de parte civilă în cauză), aşa încât a existat un conflict de interese, iar apărarea nu a fost efectivă, mai mult, în ce-l priveşte pe inculpatul A., se arată că unele împuterniciri avocaţiale au fost depuse la dosar după efectuarea actelor procedurale (emiterea ordonanţei de reţinere şi confruntarea cu părţile vătămate).

Aşa cum s-a arătat, motivul de nulitate absolută îl vizează doar pe inculpatul A. şi este prevăzut de disp. art. 281 alin. (1) lit. f) C. proc. pen., care se referă la asistarea de către avocat a suspectului sau inculpatului precum şi a celorlalte părţi, atunci când asistenţa este obligatorie.

Luând în considerare legea aplicabilă la momentul efectuării actului, se constată că, potrivit art. 171 alin. (2) C. proc. pen. anterior, asistenţa juridică a inculpatului A. era obligatorie în perioada în care a fost reţinut şi arestat preventiv în cursul urmăririi penale (de la data de 8.05.2013 până la data de 3 iunie 2013).

Anterior reţinerii, asistenţa juridică nu era obligatorie pentru inculpatul A., dar se constată că a fost asistat cu ocazia aducerii la cunoştinţă a învinuirii şi a drepturilor procesuale în data de 24.11.2012, când a declarat că nu doreşte să fie asistat de un avocat, atitudine manifestată şi cu ocazia audierilor, când nu a fost asistat de un apărător.

Cu ocazia aducerii la cunoştinţă a învinuirii şi a dreptului la apărare, respectiv cu ocazia reţinerii, în data de 8.05.2013, inculpatul A. a refuzat avocatul din oficiu desemnat în mod legal de organul de urmărire penală, dată fiind obligativitatea asistenţei juridice.

Apărarea inculpatului a fost asigurată în toată perioada în care a fost privat de libertate, astfel cum reiese din conţinutul actelor procedurale şi din delegaţia depusă la dosar. În ce priveşte persoana care l-a asistat efectiv pe inculpat în data de 8.05.2013, cu ocazia reţinerii, printr-o menţiune olografă, procurorul a precizat pe Referatul privind plata onorariilor, faptul că asistenţa a fost asigurată de doamna avocat MMM., ceea ce corespunde cu delegaţia depusă la dosar, dar şi cu menţiunea olografă şi semnătura de pe procesul-verbal de aducere la cunoştinţă a învinuirii şi de pe declaraţii.

Referitor la obiecţiunea formulată de inculpatul A. cu ocazia actelor procedurale din 8.05.2013, în sensul că doreşte să fie asistat de un avocat ales, se constată că inculpatul nu a indicat numele unui asemenea avocat, procurorul întocmind în acest sens procesul-verbal de la aceeaşi dată.

Cu ocazia confruntărilor cu martorii Z. şi BB., în data de 13.05.2013, respectiv cu partea vătămată G. în data de 15.05.2013 când inculpatul A. era arestat preventiv, deci asistenţa juridică era obligatorie, se constată că acesta a fost asistat de avocat desemnat din oficiu şi a formulat obiecţiuni, invocând un conflict de interese pe motiv că avocatul este din Baroul Bacău (tradiţional) şi că nu a depus la dosar delegaţia ori că nu a citit dosarul sau actul de urmărire la a cărei efectuare a asistat.

Cu ocazia confruntării cu partea civilă E., în data de 16.05.2013, se constată că inculpatul A. a fost asistat de avocat desemnat din oficiu, fără să facă vreo obiecţiune referitor la asistenţa juridică.

În conformitate cu art. 171 alin. (1) şi (2) C. proc. pen. anterior, se constată că asistenţa juridică a inculpatului B. nu era obligatorie, aşa încât nerespectarea dispoziţiilor privind apărarea acestui inculpat ar putea atrage doar nulitatea relativă. Însă, aşa cum reiese din actele de urmărire penală (proces-verbal de aducere la cunoştinţă a învinuirii şi declaraţii), acest inculpat nu a solicitat să fie asistat de un apărător.

Drept urmare, în cazul ambilor inculpaţi, instanţa de apel constată că nu se poate reţine încălcarea dispoziţiilor referitoare la asigurarea apărării în cursul urmăririi penale.

În plus, nici asistarea inculpatului A. de către avocaţi din cadrul baroului tradiţional şi nici depunerea împuternicirii avocaţiale din 13.05.2013 după efectuarea confruntării, nu constituie o încălcare a dreptului la apărare, deoarece, în conformitate cu legea internă, dar şi cu Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale, astfel cum a fost conturată prin jurisprudenţa C.E.D.O., important este ca persoana acuzată să beneficieze de o apărare efectivă, ceea ce în cauză nu se poate contesta (numele avocaţilor desemnaţi din oficiu care l-au asistat pe inculpat este menţionat şi aceştia au semnat alături de inculpat la efectuarea actelor de urmărire penală, în plus, nici măcar inculpatul nu neagă faptul că a fost asistat de un avocat).

Asistenţa juridică a fost asigurată de avocaţi care făceau parte din singurul barou care funcţiona în conformitate cu dispoziţiile legale, aşa încât, luând în considerare şi decizia în interesul legii nr. 27 din 16 aprilie 2007, prin care s-a statuat că:

"

(...) asistenţa juridică acordată în procesul penal unui inculpat sau învinuit de o persoană care nu a dobândit calitatea de avocat în condiţiile Legii nr. 51/1995, modificată şi completată prin Legea nr. 255/2004, echivalează cu lipsa de apărare a acestuia", rezultă că, abia o atitudine contrară a organului de urmărire penală (în sensul acceptării unui avocat din structurile paralele), ar fi condus la lipsa de apărare a inculpatului A. şi la încălcarea dispoziţiilor privind obligativitatea asistenţei juridice.

Mai mult, verificând conţinutul actelor de urmărire penală, nu se poate constata că avocaţii desemnaţi din oficiu ar fi manifestat o atitudine părtinitoare faţă de Baroul Bacău tradiţional (care avea calitate de parte civilă în cauză) sau că ar fi asigurat o asistenţă juridică formală inculpatului A.

În ce priveşte prezentarea materialului de urmărire penală, se constată că la momentul efectuării actului erau aplicabile dispoziţiile art. 250-251 C. proc. pen. anterior.

Într-adevăr, inculpaţilor li s-au prezentat 5 din cele 6 volume ce au fost înaintate instanţei, însă, fiind vorba despre o nulitate relativă, nu se poate constata existenţa vreunei vătămări, având în vedere că al şaselea volum al dosarului de urmărire penală este constituit din registre şi chitanţiere ridicate de la inculpatul A. cu ocazia percheziţiei domiciliare din 18.10.2012.

Pentru aceleaşi raţiuni, nu se poate constata existenţa vreunei vătămări cauzate prin sesizarea instanţei de judecată înainte de soluţionarea, de către procurorul ierarhic superior, a plângerii împotriva modului de prezentare a materialului de urmărire penală.

În plus, aşa cum reiese din ordonanţa din 5.06.2013 a procurorului general al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Bacău, se constată că inculpatul A. a formulat mai multe cereri la locul de detenţie împotriva modului de aducere la cunoştinţă a materialului de urmărire penală, solicitând, totodată, administrarea altor probe şi trimiterea cauzei la o altă unitate de parchet, abia la data de 29.05.2013. iar până la soluţionarea acestor cereri, în cauză fusese deja emis rechizitoriul din data de 3.06.2013. Drept urmare, prin ordonanţa din 5.06.2013, procurorul general al parchetului de pe lângă Curtea de Apel Bacău a constatat că plângerea formulată de inculpatul A. a rămas fără obiect, motiv pentru care, în temeiul art. 275-278 C. proc. pen. a respins-o.

S-a mai invocat nulitatea actelor de urmărire penală şi a rechizitoriului pentru următoarele motive:

- neadministrarea probelor solicitate în apărare în vederea asigurării egalităţii de arme în procesul penal;

- neadministrarea actelor invocate în susţinerea capacităţii de exerciţiu şi de folosinţă a Baroului Bacău din cadrul U.N.B.R. - decan A.;

- neadministrarea actelor de înfiinţare a structurii tradiţionale Baroul Bacău AFJ din str. Mihai Viteazu, deşi au fost cerute şi s-a invocat nulitatea actelor de înfiinţare ale acestei entităţi şi lipsa capacităţii de exerciţiu şi de folosinţă a acestei părţi vătămate.

Din analiza materialului probator, reiese că şi această critică este nefondată. Procurorul s-a pronunţat motivat asupra cererilor de probe formulate de inculpaţi, încuviinţându-le în parte, respectiv audierea unor martori, efectuarea de confruntări şi depunerea de înscrisuri.

Este adevărat că, prin Rezoluţia din 14.03.2013, a fost respinsă o cerere de înscrisuri a inculpatului A., dar, aşa cum rezultă din conţinutul rezoluţiei, procurorul de caz a avut în vedere că multe din acestea se repetă şi sunt deja depuse la dosar, urmând a fi avute în vedere cu ocazia anchetei penale.

Se constată, de altfel, că în cadrul probei cu înscrisuri, inculpaţii A. şi B. au depus la dosar, chiar din cursul urmăririi penale, toate actele pe care le-au considerat relevante, inclusiv actele constitutive şi de înregistrare fiscală a entităţilor înfiinţate de A., jurisprudenţă, adrese emise de autorităţi. Parte din acestea au fost depuse şi în cursul judecăţii, inclusiv la instanţa de apel.

Referitor la legalitatea înfiinţării şi funcţionării structurii avocaţiale tradiţionale, se constată că aceasta reprezintă o apărare de fond, analizată în prezenta decizie la pct. I.3.a), dar a fost invocată şi ca excepţie procesuală vizând calitatea de parte vătămată a Baroului Bacău (tradiţional), fiind analizată de instanţa de apel la pct. VIII.

Rezultă, aşadar că, nici din aceste motive nu se poate constata existenţa vreunei vătămări.

În final, instanţa de apel are în vedere că pentru incidenţa nulităţii relative, disp. art. 282 alin. (1) C. proc. pen. prevăd necesitatea îndeplinirii cumulative a mai multor condiţii:

- să existe o încălcare a dispoziţiilor legale care reglementează desfăşurarea procesului penal;

- prin nerespectarea cerinţei legale să se aducă o vătămare drepturilor părţilor ori ale subiecţilor procesuali principali;

- vătămarea să nu poată fi înlăturată altfel decât prin desfiinţarea actului;

- vătămarea să privească un interes procesual propriu în respectarea dispoziţiei legale încălcate;

- nulitatea să fie invocată în termenul prevăzut de lege.

Dat fiind stadiul procesual (cauza a ajuns în faza apelului), se constată că, referitor la toate cauzele de nulitate relativă invocate de inculpaţi, existenţa vătămării şi a posibilităţii de înlăturare a acesteia în altă modalitate decât aceea a desfiinţării actului contestat, trebuie evaluată global, deci şi prin raportare la desfăşurarea ulterioră a procesului penal, mai precis, prin luarea în considerare a modului în care s-a desfăşurat judecata. Caracterul echitabil al procedurii trebuie analizat în ansamblu: pe de o parte, trebuie avută în vedere gravitatea încălcării şi modul de respectare a dreptului la apărare în tot cursul urmăririi penale, pe de altă parte, trebuie luată în considerare posibilitatea remedierii eventualei încălcări de o manieră echitabilă, inclusiv în cursul judecăţii.

Or, din acest punct de vedere, se constată că inculpaţii au beneficiat de posibilitatea de a lua cunoştinţă de întregul material probator invocat în acuzare şi au avut ocazia concretă şi efectivă de a contesta acuzaţiile şi toate aceste mijloace de probă, prin invocarea a numeroase cereri şi excepţii care au fost examinate de instanţele de fond (Curtea de Apel Bacău, şi apoi, după strămutare, de Curtea de Apel Iaşi), toate aceste cereri şi excepţii fiind reiterate în faza soluţionării apelului şi analizate şi prin prezenta decizie.

În ce priveşte solicitările de trimitere a cauzei la parchet pentru ca organul de urmărire penală să ţină cont de actele de înfiinţare a baroului A., ca şi cele privind contestarea rechizitoriului sub aspectul temeiniciei, instanţa de apel constată că acestea sunt apărări de fond care nu vizează legalitatea actului de sesizare şi au fost reiterate, de asemenea, în faţa instanţei de fond, dar şi a instanţei de apel, fiind examinate la celelalte puncte ale capitolului I din prezenta decizie [pct. 3.a)-b)].

În plus, se constată că inculpaţii au invocat în acest sens sentinţa civilă nr. 2425 din 16 decembrie 2013 pronunţată de Tribunalul Bacău, secţia a II-a civilă şi de contencios administrativ şi fiscal, care este ulterioară trimiterii în judecată, aşa încât parchetul nu avea cum să o aibă în vedere la emiterea rechizitoriului. Solicitarea de refacere a urmăririi penale în raport de această hotărâre judecătorească este neîntemeiată, sentinţa invocată fiind analizată de instanţa de apel în cadrul apărărilor de fond formulate de inculpaţi [în acest sens, pct. I.3.b) de mai jos].

2. Cu privire la nelegalitatea judecăţii în primă instanţă

Inculpaţii au invocat nulitatea sentinţei pentru nerespectarea dispoziţiilor legale referitoare la chemarea în garanţie a statului român prin Ministerul Finanţelor Publice, în calitate de reprezentant al persoanelor juridice înregistrate la organele fiscale (Cabinet avocat Dr. A., Baroul Bacău din cadrul Uniunii Naţionale a Barourilor din România şi Uniunea Naţională a Barourilor din România), respectiv chemarea în garanţie a Ministerului Educaţiei Naţionale şi Cercetării, în solidar cu Consiliul Naţional al Diplomelor şi Certificatelor Universitare.

Aceste cereri formulate în faţa instanţei de fond sunt inadmisibile, prin raportare la dispoziţiile art. 23 şi 24 C. proc. pen. anterior, respectiv art. 29-34 C. proc. pen. în vigoare, care stabilesc în mod strict şi limitativ participanţii în procesul penal şi calitatea în care pot sta în procesul penal persoanele fizice sau juridice.

Chiar şi în eventualitatea recalificării acestor cereri în sensul introducerii în cauză a statului român şi a instituţiilor mai sus-menţionate în calitate de părţi responsabile civilmente, cererile nu ar fi putut fi admise, deoarece între acestea şi numiţii A., B. şi C. - singurele persoane care au calitatea de inculpaţi în cauza de faţă, nu există un raport de prepuşenie, care să facă aplicabile dispoziţiile art. 1373 C. civ., astfel încât să se poată stabili că statul român sau Ministerului Educaţiei Naţionale şi Cercetării ori Consiliul Naţional al Diplomelor şi Certificatelor Universitare, pot fi chemate în procesul penal şi să răspundă potrivit legii pentru pagubele provocate prin faptele inculpaţilor.

Astfel, conform art. 1373 C. civ. - Răspunderea comitenţilor pentru prepuşi:

"

(1) Comitentul este obligat să repare prejudiciul cauzat de prepuşii săi ori de câte ori fapta săvârşită de aceştia are legătură cu atribuţiile sau cu scopul funcţiilor încredinţate. (2) Este comitent cel care, în virtutea unui contract sau în temeiul legii, exercită direcţia, supravegherea şi controlul asupra celui care îndeplineşte anumite funcţii sau însărcinări în interesul său ori al altuia."

Niciunul din aspectele invocate de inculpaţii A. şi B. nu constituie motive temeinice pentru a considera că statul român şi/sau instituţiile invocate de către inculpaţi pot răspunde din punct de vedere civil alături de inculpaţii din prezenta cauză, respectiv: adoptarea unor dispoziţii legale de către organele competente ale statului român, în speţă modificarea şi completarea Legii nr. 51/1995, admiterea în baza O.G. nr. 26/2000 a cererilor de înregistrare în Registrul asociaţiilor şi fundaţiilor a trei asociaţii care aveau în obiectul de activitate desfăşurarea activităţilor specifice profesiei de avocat, înregistrarea de către organele fiscale a entităţilor înfiinţate de inculpatul A., la fel ca şi recunoaşterea de către autorităţile române a titlului de doctor obţinut de inculpatul A. în cadrul Universităţii de Stat din Republica Moldova.

De altfel, toate aceste aspecte au fost invocate în apărare de către inculpaţi şi prin raportare la soluţia de condamnare dispusă de instanţa de fond şi urmează a fi examinate de instanţa de apel din perspectiva legalităţii înfiinţării şi funcţionării celor trei entităţi, a previzibilităţii legii şi întrunirii elementelor constitutive ale infracţiunilor sub aspectul laturii subiective.

Mai mult, în ce priveşte finalitatea cererilor de chemare în garanţie şi de introducere în cauză a unor părţi responsabile civilmente (de a răspunde din punct de vedere civil alături de inculpaţi), instanţa de apel constată că interesele inculpaţilor nu sunt în niciun mod afectate, având în vedere soluţia pronunţată de instanţa de fond, menţinută de instanţa de apel, în sensul respingerii tuturor acţiunilor civile exercitate în cauză împotriva inculpaţilor.

De asemenea, pentru aceleaşi raţiuni, se constată că este inadmisibilă şi cererea de introducere în cauză ca parte vătămată ori, după caz, ca parte responsabilă civilmente, a celor trei entităţi netradiţionale, constituite de inculpatul A. (Cabinet avocat Dr. A., Baroul Bacău din cadrul Uniunii Naţionale a Barourilor din România şi Uniunea Naţională a Barourilor din România).

Potrivit art. 24 alin. (1) C. proc. pen. anterior, partea vătămată este persoana care a suferit prin fapta penală o vătămare fizică, morală sau materială - situaţie ce nu poate fi constatată în ce priveşte cele 3 entităţi, luând în considerare infracţiunile pentru care au fost trimişi în judecată inculpaţii A., B. şi C. în prezenta cauză.

Pe de altă parte, în ce priveşte calitatea de parte responsabilă civilmente a celor trei entităţi netradiţionale (Cabinet avocat Dr. A., Baroul Bacău din cadrul Uniunii Naţionale a Barourilor din România şi Uniunea Naţională a Barourilor din România), pentru motivele expuse în cele ce urmează [pct. 3.a)], se constată că aceste entităţi nu puteau sta în judecată, având în vedere dispoziţiile art. 1 alin. (2) şi (3) şi art. 82 [devenit art. 113 alin. (1) după republicare] din Legea nr. 51/1995, astfel cum a fost modificată prin Legea nr. 255/2004, potrivit cărora: entităţile înfiinţate în afara Legii nr. 51/1995 până la data de 26.06.2004 îşi încetează de drept activitatea şi efectele tuturor actelor de înfiinţare încetează de drept, indiferent de natura acestora; actele de constituire şi de înregistrare a unor asemenea entităţi, încheiate începând cu data de 26.06.2004, sunt nule drept.

În plus, nu sunt îndeplinite condiţiile de introducere în cauză în calitate de parte responsabilă civilmente, având în vedere că nu suntem în situaţia existenţei unui raport real de prepuşenie între cele trei entităţi şi inculpatul A. Aceste entităţi nu au o existenţă de sine-stătătoare, ci au fost înfiinţate în contra legii chiar de către inculpatul A., care este cercetat tocmai pentru activităţi de desfăşurare ilegală a activităţilor de avocatură, prin intermediul acestor entităţi, pe care chiar el le-a înfiinţat.

În egală măsură, nu există temei de admitere a cererii de introducere în cauză ca părţi vătămate a Inspectoratului de Stat în Construcţii şi a numitului N..

Este adevărat că inculpatul A. a fost trimis în judecată şi în legătură cu fapta de a fi emis împuternicirea avocaţială nr. 1 din 01.01.2011, prin care s-a împuternicit să acorde asistenţă juridică în Dosarul nr. x/180/2008 al Judecătoriei Bacău, precum şi de a fi emis factura nr. 1 din 01.01.2011, ambele înscrisuri având la antet menţiuni folosite fără drept, respectiv "Uniunea Naţională a Barourilor din România", "Baroul Bacău - U.N.B.R.", "Cabinet avocat drd.A.", ştampila cu menţiuni false "Cabinet avocat Baroul Bacău - U.N.B.R.", "Avocat drd. A.", activităţile desfăşurate înscriindu-se în sfera infracţiunilor prev. de art. 281 C. pen. anterior rap. la art. 26 alin. (1) şi art. 113 alin. (1) din Legea nr. 51/1995 republicată şi prev. de art. 60 alin. (6) din Legea nr. 51/1995 republicată.

Cauza înregistrată sub nr. x/180/2008 pe rolul Judecătoriei Bacău, în care a fost depusă împuternicirea avocaţială, se soluţiona în contradictoriu cu Inspectoratul Judeţean de Construcţii Bacău, care, prin adresa nr. 1000 din 17 iunie 2011, a solicitat relaţii de la Baroul Bacău cu privire la înscrierea lui A. în Tabloul Avocaţilor al Baroului Bacău din cadrul U.N.B.R., având în vedere că atât împuternicirea avocaţială, semnată de inculpatul A., cât şi factura, purtau antetul "Uniunea Naţională a Barourilor din România - Baroul Bacău", precum şi menţiunea "Cabinet Avocat dr. A.". Baroul Bacău a răspuns cu adresa nr. 651 din 6 iulie 2011 în sensul că inculpatul A. nu este înscris pe Tabloul Avocaţilor al Baroului Bacău din cadrul U.N.B.R. şi că nu există un act de înfiinţare al unui cabinet de avocatură "A.".

Se constată, aşadar, că nici Inspectoratul Judeţean în Construcţii Bacău nici Inspectoratul de Stat în Construcţii nu au fomulat o plângere penală sau denunţ cu privire la faptele inculpatului A. de exercitare nelegală a avocaturii şi nici nu are calitate de subiect pasiv şi, pe cale de consecinţă, nici de parte vătămată în raport cu vreuna din infracţiunile pentru care inculpaţii au fost trimişi în judecată, aşa încât solicitarea de introducere în cauză în atare calitate, este nefondată. Mai mult, inculpaţii nu au invocat, sub acest aspect, existenţa vreunei vătămări a propriilor drepturi procesuale prin neintroducerea în cauză, în calitate de parte vătămată, a Inspectoratului Judeţean în Construcţii Bacău.

În ce-l priveşte pe numitul N., acesta a fost considerat de acuzare ca fiind victimă a infracţiunii de înşelăciune comisă doar de inculpatul C. N. a uzat de dreptul de a nu participa în procesul penal în calitate de persoană vătămată, însă drepturile inculpaţilor nu au fost lezate în niciun mod, deoarece N. a fost audiat în calitate de martor atât în cursul urmăririi penale cât şi în faţa instanţei de apel, menţinându-şi poziţia de a nu se considera vătămat şi de a-şi păstra calitatea de martor.

Inculpatul A. a criticat hotărârea invocând nulitatea acesteia pe motiv de lipsă de apărare, solicitând desfiinţarea în parte a sentinţei şi a încheierilor nelegale pentru lipsă de apărare şi trimiterea cauzei spre rejudecare la instanţa de fond. Instanţa de apel constată că regulile procedurale privind asistenţa juridică în cursul judecăţii în faţa primei instanţe nu au fost încălcate, fiind asigurată asistenţa juridică a inculpatului A. în conformitate cu dispoziţiile art. 171 alin. (1)-(3) C. proc. pen. anterior, iar după intrarea în vigoare a noului C. proc. pen., cu respectarea prevederilor art. 90 C. proc. pen. în vigoare. Toate raţiunile expuse cu ocazia analizării aceleiaşi critici invocate cu privire la desfăşurarea urmăririi penale, în ce priveşte calitatea avocaţilor de membri ai baroului tradiţional, sunt valabile şi pentru desfăşurarea judecăţii.

Pe cale de consecinţă, se constată că inculpatul A. nu a fost lipsit de apărare la soluţionarea cauzei în primă instanţă.

3. Cu privire la soluţia de condamnare pentru infracţiunile prev. de art. 60 alin. (6) din Legea nr. 51/1995, republicată, şi prev. de art. 281 C. pen. anterior, cu ref. la art. 26 alin. (1) şi art. 113 alin. (1) din Legea nr. 51/1995, republicată

Inculpaţii nu au criticat situaţia de fapt stabilită de instanţa de fond şi nici existenţa faptelor imputate.

Examinând din oficiu sentinţa atacată, se constată că situaţia de fapt a fost stabilită în concordanţă cu mijloacele de probă administrate în tot cursul procesului penal, că faptele există şi au fost comise de inculpaţi, aşa încât nu există temeiuri de achitare a inculpaţilor în conformitate cu dispoziţiile art. 16 alin. (1) lit. a) sau lit. c) C. proc. pen.

Pentru motivele ce vor fi expuse, se constată că faptele reţinute în sarcina inculpaţilor corespund tipicităţii obiective şi subiective a celor două infracţiuni pentru care s-a dispus condamnarea şi, pe cale de consecinţă, nu există temeiuri de achitare a acestora nici în conformitate cu dispoziţiile art. 16 alin. (1) lit. b) teza I sau teza a II-a C. proc. pen.

Criticile formulate de inculpaţi vizează legalitatea înfiinţării şi funcţionării Baroului A., lipsa normei de încriminare, lipsa de previzibilitate a legii, existenţa unei practici judiciare neunitare referitor la sancţionarea penală a faptelor comise de inculpaţi, neîntrunirea elementelor constitutive ale infracţiunilor, existenţa unor cauze justificative sau de neimputabilitate, greşita stabilire a legii penale mai favorabile, toate aceste motive de apel urmând a fi analizate, punctual, în cele ce succed.

Luând în considerare că principalele critici au în vedere legalitatea înfiinţării Baroului A. (ceea ce are legătură cu latura obiectivă a infracţiunilor) şi lipsa de previzibilitate a dispoziţiilor legale (ceea ce vizează latura subiectivă a infracţiunilor reţinute în sarcina inculpaţilor), Înalta Curte apreciază că se impune analiza separată şi prioritară a acestor motive de apel, înainte de examinarea propriu-zisă a conţinutului constitutiv al celor două infracţiuni.

Această analiză este relevantă, pe de o parte, din perspectiva laturii obiective a infracţiunilor prev. de art. 281 C. pen. din 1969 cu aplic. art. 41 alin. (2) C. pen. din 1969, cu ref. la art. 26 alin. (1) şi art. 113 alin. (1) din Legea nr. 51/1995, republicată şi prev. de art. 60 alin. (6) din Legea nr. 51/1995, republicată, una dintre condiţii fiind exercitarea fără drept a acţiunilor ce constituie elementul material, în esenţă, fiind vorba despre exercitarea fără drept a avocaturii, de către persoane care nu au calitatea de avocat, nefiind înscrise în Tabloul avocaţilor, potrivit Legii nr. 51/1995.

Pe de altă parte, analiza este relevantă din perspectiva laturii subiective a celor două infracţiuni, care se comit cu intenţie, întrucât această analiză vizează şi apărările inculpaţilor privind lipsa intenţiei şi incidenţa erorii, ca şi cauză de neimputabilitate, pe motivul unei lipse de previzibilitate a normei de încriminare datorată tehnicii deficitare de redactare a textului incriminator şi instabilităţi legislative, în contextul înfiinţării prin hotărâri judecătoreşti a entităţilor în care au activat ca avocaţi, şi a unei jurisprudenţe neunitare (fie în sensul existenţei răspunderii penale, fie în sensul legalităţii barourilor paralele) ori a lipsei elementelor constitutive a infracţiunii.

a) Legalitatea înfiinţării şi funcţionării entităţilor denumite generic "barouri paralele": Cabinet avocat dr. A., Baroul Bacău din cadrul Uniunii Naţionale a Barourilor din România şi Uniunea Naţională a Barourilor din România; legalitatea dobândirii calităţii de avocat de către inculpaţii A. şi C.

Conform art. 371 C. proc. pen., obiectul judecăţii se mărgineşte la faptele şi persoanele arătate în actul de sesizare a instanţei, iar, în speţă, inculpaţilor li se impută desfăşurarea unor activităţi în cadrul unor structuri avocaţiale diferite de cele tradiţionale, legal constituite.

Rezultă, astfel, că obiectul cauzei penale de faţă nu este cenzurarea legalităţii înfiinţării Baroului Tradiţional, aşa încât instanţa de apel nu se poate pronunţa asupra existenţei, menţinerii sau desfiinţării actelor constitutive ale acestei entităţi, astfel cum au solicitat inculpaţii. Ceea ce face obiectul cauzei de faţă este legalitatea înfiinţării şi funcţionării unor alte entităţi (în cadrul cărora au activat inculpaţii A. şi C.) - ce revendică dreptul de a exercita aceleaşi activităţi ca cele reglementate de Legea nr. 51/1995, în condiţiile preexistenţei şi funcţionării structurilor avocaţiale denumite generic "barou Tradiţional".

De altfel, chiar inculpatul A. a depus la dosar extras de pe site-ul Ministerului Finanţelor Publice cu datele de înregistrare ale Baroului Bacău cu sediul în Bacău, str. Mihai Viteazu (tradiţional), din care reiese că are codul unic de identificare 944491, că este autorizat în temeiul Decretului 281/1954 şi Decretului-lege nr. 90/1990, fiind înregistrat din data de 7 decembrie 1992, deci mult anterior constituirii primelor "barouri paralele", şi apoi, a "baroului A.", faţă de care inculpaţii A. şi C. îşi afirmă apartenenţa.

Înalta Curte constată că ordinul profesional al avocaţilor din România este supus dispoziţiilor legii speciale, respectiv Legea nr. 51/1995 pentru organizarea şi exercitarea profesiei de avocat.

Potrivit acestei legi, atât Uniunea Naţională a Barourilor din România cât şi Barourile sunt persoane juridice de interes public, învestite cu misiunea de serviciu public pentru organizarea exercitării avocaturii.

Cele două entităţi deţin monopolul activităţii avocaţiale (nicio persoană nu poate purta titlul de avocat şi nu poate desfăşura activităţi specifice dacă nu este membru al unui barou şi nici un barou nu poate exista în afara Uniunii Naţionale a Barourilor din România), deţinând şi monopolul activităţilor de de consultanţă, reprezentare şi asistenţă juridică, cu excepţia activităţilor recunoscute prin legi speciale altor profesii juridice (notari publici, consilieri juridici, executori judecătoreşti, lichidatori judiciari, mediatori).

Din coroborarea tuturor dispoziţiilor Legii nr. 51/1995, rezultă fără putinţă de tăgadă că înfiinţarea, modificarea sau încetarea activităţii Uniunii Naţionale a Barourilor din România şi a Barourilor nu se poate face decât prin lege şi nu poate avea la bază o iniţiativă privată.

De asemenea, legea consacră principiul unicităţii la nivel naţional şi teritorial, aşa încât în România nu poate exista decât o singură Uniune Naţională a Barourilor, iar la nivel teritorial, nu poate exista decât un singur Barou.

Or, aşa cum se va arăta în continuare, entităţile în cadrul cărora au activat inculpaţii A. şi C. (entităţi ce revendicau dreptul de a exercita aceleaşi activităţi ca cele reglementate de Legea nr. 51/1995) au fost înfiinţate în alte temeiuri decât Legea nr. 51/1995 ori chiar prin acţiuni cu caracter privat, mai mult, în condiţiile în care deja existau şi funcţionau structuri avocaţiale, denumite generic "barou Tradiţional".

Pentru o mai bună înţelegere a situaţiei, este relevant, în speţă, istoricul înfiinţării şi funcţionării în România a aşa-ziselor "barouri paralele".

Anterior apariţiei Legii nr. 255/2004 de modificare a Legii nr. 51/1995 pentru organizarea şi exercitarea profesiei de avocat, au existat trei entităţi înfiinţate la solicitarea numitului D. în baza O.G. nr. 26/2000, care au dobândit personalitate juridică prin înscriere în registre ale asociaţiilor şi fundaţiilor, respectiv:

- Asociaţia de Binefacere UU. - înregistrată la Judecătoria Deva;

- Asociaţia Y. - înregistrată la Judecătoria Alba Iulia;

- Filiala Băleşti Gorj a Asociaţiei Y. - înregistrată la Judecătoria Târgu Jiu.

În actele constitutive ale acestor entităţi s-a menţionat, ca obiect de activitate, printre altele, şi înfiinţarea de barouri, iar numitul D. împreună cu alte persoane, printre care, aşa cum se va arăta în continuare, şi inculpatul A., au procedat la înfiinţarea de barouri. Toate asociaţiile menţionate, prin ale căror "hotărâri" au fost înfiinţate ulterior aşa-zisele "barouri paralele" (Baroul Constituţional Român, Baroul D.) au fost desfiinţate definitiv şi irevocabil prin alte hotărâri judecătoreşti.

Astfel:

Prin încheierea nr. 31/A din 5.08.2002 dată în Dosar nr. x/2002, Judecătoria Deva, în temeiul O.G. nr. 26/2000, a admis cererea formulată de petentul D., a recunoscut personalitatea juridică Asociaţiei de Binefacere UU. şi a dispus înscrierea acesteia în registrul special al asociaţiilor şi fundaţiilor de la grefa instanţei.

Ulterior, prin sentinţa civilă nr. 281 din 3 februarie 2003, Judecătoria Deva a admis acţiunea Baroului judeţean Hunedoara (membru al Uniunii Naţionale a Avocaţilor - baroul tradiţional) şi, în temeiul art. 56 alin. (1) lit. a) şi e) combinat cu art. 14 din O.G. nr. 26/2000, a dispus dizolvarea Asociaţiei de Binefacere UU., pe motiv că obiectul statutar al acesteia era ilicit şi contrar ordinii publice instituite prin Legea nr. 51/1995.

Recursul declarat de Asociaţia de Binefacere UU. împotriva soluţiei de dizolvare a fost respins prin decizia nr. 583 din 25 noiembrie 2003 a Tribunalului Hunedoara.

Între timp, procurorul general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a declarat recurs în anulare împotriva hotărârii de înfiinţare a Asociaţiei de Binefacere UU., iar prin decizia nr. 6618 din 26 noiembrie 2004 pronunţată în Dosarul nr. x/2002 de către secţia civilă şi de proprietate intelectuală din cadrul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, s-a admis recursul în anulare declarat împotriva încheierii nr. 31/A din 05.08.2002 pronunţată de Judecătoria Deva, pe care a casat-o, respingând pe fond cererea de înregistrare a persoanei juridice în Registrul Asociaţiilor şi Fundaţiilor de la Judecătoria Deva.

Prin încheierea din data de 23.08.2002 pronunţată de Judecătoria Alba Iulia în Dosar nr. x/2002, în temeiul O.G. nr. 26/2000, s-a admis cererea formulată de petentul D. şi s-a dispus înscrierea Asociaţiei Y. în registrul special al asociaţiilor şi fundaţiilor de la grefa instanţei.

Prin hotărârea adunării generale din 6 octombrie 2003, asociaţia se dizolvă în mod voluntar şi, pe baza acestui act, asociaţia a fost dizolvată prin încheierea din 18 noiembrie 2003 a Judecătoriei Alba Iulia.

Ulterior, prin decizia nr. 6619 din 26 noiembrie 2004 pronunţată în Dosarul nr. x/2002 de către secţia civilă şi de proprietate intelectuală din cadrul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, s-a admis recursul în anulare declarat de Procurorul general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie împotriva încheierii mai sus-menţionate, pronunţată de Judecătoria Alba Iulia, pe care a casat-o, respingând pe fond cererea de înregistrare a persoanei juridice Asociaţia Y..

Soluţionarea ambelor recursuri în anulare s-a desfăşurat cu participarea numitului D. În motivarea deciziilor pronunţate în recurs în anulare, prin care au fost casate încheierile de acordare a personalităţii juridice Asociaţiei UUU. şi Asociaţiei Y., Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a reţinut că au fost încălcate esenţial prevederile O.G. nr. 26/2000, prin aceea că s-a validat un statut din care lipsesc mai multe menţiuni obligatorii pentru înfiinţarea legală a persoanei juridice şi că acordarea personalităţii juridice unei asociaţii cu scop nepatrimonial care are ca obiect de activitate înfiinţarea de barouri de avocaţi contravine prevederilor Legii nr. 51/1995 cu privire la organizarea şi exercitarea profesiei de avocat.

Prin pronunţarea celor două decizii mai sus-menţionate, au fost desfiinţate, implicit, şi aşa-zisele "barouri" înfiinţate în cadrul respectivelor asociaţii.

Prin încheierea din 30.07.2003 pronunţată de Judecătoria Târgu Jiu în Dosarul nr. x/PJ/2003, în temeiul O.G. nr. 26/2000, s-a admis cererea formulată de petentul D. şi s-a dispus înscrierea Filialei Băleşti Gorj a Asociaţiei Y. Alba Iulia, în registrul asociaţiilor şi fundaţiilor al acestei judecătorii.

Prin sentinţa civilă nr. 51 din 20 decembrie 2004 a Judecătoriei Târgu Jiu pronunţată în Dosarul nr. x/PJ/2004, definitivă şi irevocabilă, s-a dispus dizolvarea Filialei Băleşti Gorj a Asociaţiei Y. Alba Iulia.

Soluţia de dizolvare a Filialei Băleşti Gorj a Asociaţiei Y. Alba Iulia a fost atacată prin exercitarea unor căi ordinare şi extraordinare (apel, recurs, contestaţie în anulare), care au fost respinse în mod definitiv de către instanţele de judecată. Astfel, prin decizia civilă nr. 307/A din 6.07.2007 a Tribunalului Gorj, a fost respins apelul declarat de Asociaţia Y., prin decizia civilă nr. 1197 din 6 noiembrie 2007 a Curţii de Apel Craiova a fost anulat ca netimbrat recursul Asociaţiei Y., iar prin decizia nr. 191 din 28 februarie 2008 a aceleiaşi curţi de apel, a fost respinsă şi contestaţia în anulare formulată de Asociaţia Y.

Între timp, la data de 02.06.2003, numitul D. a înaintat o cerere la Curtea Europeană a Drepturilor Omului în legătură cu dizolvarea Asociaţiei UUU. - prima din cele menţionate mai sus, reclamând că statul român nu i-a respectat dreptul la libera asociere şi că prin obligaţia de a fi membru al Uniunii Naţionale a Barourilor din România (structura tradiţională) pentru a putea exercita profesia de avocat, se pune un obstacol libertăţii de asociere.

C.E.D.O. a stabilit că, ţinând cont de marja de apreciere de care beneficiază Statele în această materie, dizolvarea Asociaţiei UUU. este proporţională cu scopul vizat şi că motivele invocate de jurisdicţiile interne se dovedesc pertinente şi suficiente. Plecând de la acestea, Curtea a concluzionat că ingerinţa era necesară într-o societate democratică. În consecinţă, Curtea nu a constatat nicio formă de încălcare a drepturilor şi libertăţilor garantate de Convenţie sau de Protocoalele sale şi a respins ca inadmisibilă cererea formulată de Bota contra României (C.E.D.O., secţia II, decizia Bota contra România, 12 octombrie 2004, 24057/03).

După dizolvarea Asociaţiei UUU. şi a Asociaţiei Y. în anul 2003, mai înainte, însă, de pronunţarea Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie asupra recursurilor în anulare în sensul desfiinţării hotărârilor judecătoreşti prin care s-a acordat personalitate juridică Asociaţiei UUU. şi Asociaţiei Y. şi înainte de dizolvarea Filialei Băleşti Gorj a Asociaţiei Y., dar, extrem de important, între momentul adoptării (la data de 16.06.2004) şi cel al intrării în vigoare a Legii nr. 255/2004 de modificare a Legii nr. 51/1995 (la data de 26.06.2004, legea fiind publicată în M. Of. nr. 559/23.06.2004), mai precis, după 4 zile de la data adoptării şi cu 6 zile înaintea publicării Legii nr. 255/2004, în data de 20.06.2004, a fost organizat un "Congres al Uniunii Avocaţilor din România", ocazie cu care, D. împreună cu alte persoane, printre care şi inculpatul A., membri ai Filialei Băleşti Gorj a Asociaţiei Y. Alba Iulia, au hotărât înfiinţarea a 42 de "barouri" şi a "Uniunii Avocaţilor din România/Uniunii Naţionale a Barourilor din România", toate cu personalitate juridică.

Astfel, prin actul constitutiv din 20.06.2004, au înfiinţat Uniunea Avocaţilor din România cu sediul în Bucureşti, sector 2, "în temeiul art. 40 din Constituţia României şi Legea nr. 51/1995, republicată, prin acordul liber de asociere, în condiţiile stabilite şi adoptate în actul constitutiv".

În aceleaşi condiţii şi la aceeaşi dată de 20.06.2004, a fost adoptat "Statutul Uniunii Avocaţilor din România" care apoi a fost autentificat cu nr. 1476 din 01 august 2006, la B.N.P. VVV. din Târgu Mureş, iar prin hotărârea nr. 15 din 20 iunie 2004 a Adunării Generale a Filialei Băleşti Gorj a Asociaţiei Y. Alba Iulia, s-a decis "în temeiul Legii nr. 51/1995 modificată prin Legea nr. 255/2004 şi a art. 6 din Statutul Filialei", înfiinţarea unui Barou denumit "Baroul Bacău", care a fost înregistrat la organele fiscale cu C.I.F. nr. 16655686 din 5.08.2004.

În cadrul acestui barou, prin decizia nr. 1 din 15 iulie 2004, a fost înfiinţat "Cabinetul de avocat dr. A.", cu sediul în Bacău, str. Republicii, care, la solicitarea inculpatului A., a fost înregistrat la organele fiscale cu C.I.F. nr. 21183784 din 23.02.2007.

Extrem de important de menţionat, acest congres a fost organizat în cadrul Filialei Băleşti Gorj a Asociaţiei Y. Alba Iulia, ultima dintre cele trei asociaţii înfiinţate, deoarece, urmare a promovării recursului în anulare împotriva hotărârilor judecătoreşti de înfiinţare a celelorlalte două asociaţii (Asociaţia UUU. şi Asociaţia Y.), prin încheierile de şedinţă din data de 21.10.2003, în ambele dosare, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a suspendat punerea în executare a hotărârilor judecătoreşti de înfiinţare a celor două asociaţii. În plus, aşa cum s-a arătat, la data organizării congresului, primele două asociaţii erau dizolvate din anul 2003, prin hotărâre judecătorească, inclusiv asociaţia mamă a filialei, respectiv Asociaţia Y., care nu mai exista ca persoană juridică, fiind dizolvată voluntar, ceea ce atrăgea şi încetarea existenţei filialei.

Procedând de asemenea manieră, prin adoptarea acestor documente şi prin copierea intenţionată a denumirilor de "Barou" şi "Uniunea Naţională a Barourilor din România" prevăzute de Legea nr. 51/1995, s-a încercat eludarea dispoziţiilor Legii nr. 51/1995, aşa cum a fost modificată şi completată prin Legea nr. 255/2004.

Astfel, în art. 15 din Statutul Uniunii Naţionale a Avocaţilor din România, se menţionează:

"

În termen de 90 de zile de la data publicării Legii nr. 255/2004 în M. Of. al României, Consiliul Uniunii Naţionale a Barourilor din România este obligat să convoace Congresul avocaţilor în şedinţă extraordinară, în vederea organizării barourilor într-o structură comună, denumită Uniunea Naţională a Barourilor din România (U.N.B.R.) şi a elaborării statutului profesiei. La data intrării în vigoare a Legii nr. 255/2004, denumirea Uniunea Avocaţilor din România se va înlocui cu Uniunea Naţională a Barourilor din România (U.N.B.R.)." De asemenea, în art. 16 din acelaşi statut, se arată că "Uniunea Naţională a Barourilor din România (U.N.B.R.) este succesoarea de drept a Uniunii Avocaţilor din România."

Cunoaşterea şi înţelegerea deplină a dispoziţiilor Legii nr. 15/1995, dar şi a conţinutului Legii nr. 255/2004 şi, pe cale de consecinţă, intenţia frauduloasă este astfel, evidentă, căci actele constitutive arată tocmai preocuparea de a adapta situaţia entităţilor avocaţiale paralele la modificările legislative operate de Legea nr. 255/2004.

La acel moment, organizarea avocaturii în România era reglementată, ca şi în prezent, prin Legea nr. 51/1995, potrivit căreia, avocatura este organizată şi funcţionează în baza principiului autonomiei profesiei. Ea prezintă următoarea structură organizatorică: Uniunea Naţională a Barourilor din România, formată din toate barourile din România. Baroul este constituit din toţi avocaţii dintr-un judeţ sau din municipiul Bucureşti.

Astfel, potrivit dispoziţiilor art. 1 alin. (2) din Legea nr. 51/1995, modificată şi completată prin Legea nr. 255/2004, s-a prevăzut că "profesia de avocat se exercită numai de avocaţii înscrişi în tabloul baroului din care fac parte, barou component al Uniunii Naţionale a Barourilor din România, denumită în continuare U.N.B.R.", iar prin alin. (3) al aceluiaşi articol s-a interzis expres constituirea şi funcţionarea de barouri în afara U.N.B.R., sub sancţiunea nulităţii de drept a acestor acte.

După modificarea Legii nr. 51/1995 prin Legea nr. 255/2004, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a pronunţat două decizii în interesul legii referitor la legalitatea desfăşurării activităţii de avocatură şi la calitatea de avocat, relevante pentru cauza de faţă.

Astfel, prin decizia nr. 22 din 12.06.2006 (publicată în M. Of. , Partea I, nr. 936/20.11.2006), cu privire la aplicarea dispoziţiilor art. 46 alin. (1) din Legea nr. 31/1990 privind societăţile comerciale, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţiile unite, a statuat:

"

Cererile de autorizare a constituirii şi de înmatriculare a societăţilor comerciale de consultanţă, asistenţă şi reprezentare juridică sunt inadmisibile."

În cuprinsul acestei decizi, se arată:

" activităţile juridice de consultanţă, de reprezentare şi asistenţă juridică, precum şi de redactare de acte juridice, inclusiv a acţiunilor introductive în instanţă, cu posibilitatea atestării identităţii părţilor, a conţinutului şi a datei actelor, apărarea şi reprezentarea cu mijloace juridice a drepturilor şi intereselor legitime ale persoanelor fizice şi juridice, în raporturile cu autorităţile publice, cu instituţiile şi cu orice persoană română sau străină, constituie, după caz, activităţi specifice profesiei de avocat, reglementate în art. 3 din Legea nr. 51/1995, cu modificările şi completările ulterioare, profesiei de notar public (art. 8, 9 şi 10 din Legea nr. 36/1995, cu modificările şi completările ulterioare) sau celei de executor judecătoresc (art. 7 din Legea nr. 188/2000, cu modificările şi completările ulterioare)."

În acelaşi sens, prin decizia nr. 27 din 16.04.2007, (publicată în M. Of. , Partea I, nr. 772/14.11.2007), Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a admis recursul în interesul legii şi a stabilit că "asistenţa juridică acordată în procesul penal unui inculpat sau învinuit de o persoană care nu a dobândit calitatea de avocat în condiţiile Legii nr. 51/1995, modificată şi completată prin Legea nr. 255/2004, echivalează cu lipsa de apărare a acestuia."

În cuprinsul acestei decizii se reţine, printre altele:

«Corelativ cu dispoziţiile din C. proc. pen. referitoare la asigurarea dreptului la apărare (…), precum şi la caracterul absolut al nulităţii de care sunt lovite actele îndeplinite în lipsa apărătorului atunci când prezenţa şi asistenţa juridică ce trebuie acordate de acesta sunt obligatorii potrivit legii, prin Legea nr. 51/1995, astfel cum a fost modificată şi completată prin Legea nr. 255/2004, sunt reglementate condiţiile exercitării profesiei de avocat. În acest context de ordin normativ, este semnificativ că în art. 1 alin. (2) din Legea nr. 51/1995, modificată şi completată prin Legea nr. 255/2004, s-a prevăzut că profesia de avocat se exercită numai de avocaţii înscrişi în tabloul baroului din care fac parte, barou component al Uniunii Naţionale a Barourilor din România, denumită în continuare U.N.B.R., iar prin alin. (3) al aceluiaşi articol s-au interzis expres constituirea şi funcţionarea de barouri în afara U.N.B.R., sub sancţiunea nulităţii de drept a acestor acte.

Or, câtă vreme dispoziţiile din actul normativ arătat, având caracter de lege specială cu privire la modul de exercitare a profesiei de avocat, conţin anumite cerinţe imperative, este de la sine înţeles că nu este posibilă îndeplinirea unei asemenea profesii în afara cadrului instituţionalizat de acea lege.

Aşa fiind şi cum, în raport de prevederile art. 2 pct. 3 şi art. 4 din Legea nr. 303/2004 privind statutul judecătorilor şi procurorilor, republicată, "judecătorii şi procurorii sunt obligaţi ca, prin întreaga lor activitate, să asigure supremaţia legii", se impune ca organele judiciare să ia nu numai măsurile necesare asigurării apărării învinuitului sau inculpatului în procesul penal, atunci când aceasta este obligatorie, potrivit legii, ci şi să observe că asistenţa juridică să fie acordată de o persoană care a dobândit calitatea de avocat în condiţiile Legii nr. 51/1995, astfel cum a fost modificată şi completată prin Legea nr. 255/2004, pentru că, altfel, asistenţa juridică acordată echivalează cu o lipsă de apărare.»

Rezultă, aşadar că potrivit modificărilor aduse Legii nr. 51/1995, aceasta reprezintă singurul temei de organizare şi exercitare a profesiei de avocat, prin norme de ordine publică. Organizarea şi exercitarea profesiei de avocat nu aparţine domeniului privat, iar titlul profesional de avocat nu poate fi dobândit ori atribuit în afara acestui cadru legal, obligatoriu pentru toate autorităţile publice, inclusiv pentru instanţele judecătoreşti.

Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie şi-a menţinut acest punct de vedere pronunţând ulterior şi decizia în interesul legii nr. 15/2015 (publicată în M. Of. , Partea I, nr. 816/03.11.2015), privind interpretarea şi aplicarea dispoziţiilor art. 348 C. pen. care reglementează exercitarea fără drept a unei profesii sau activităţi.

Această decizie este menţionată doar pentru a evidenţia că în materia recursului în interesul legii nu a intervenit nicio modificare a jurisprudenţei. Decizia nu poate fi folosită, însă, împotriva inculpaţilor, fiind ulterioară comiterii faptelor ce fac obiectul cauzei de faţă.

Inculpatul A. a afirmat legalitatea calităţii de avocat şi a entităţilor pe care le-a înfiinţat prin apartenenţa la Baroul Constituţional Român - Baroul D., barou despre care susţine că a avut ca temei legal o hotărâre judecătorească definitivă, care i-a permis să se înregistreze cu obiect şi scop de activitate privind organizarea şi desfăşurarea profesiei de avocat. Mai precis, inculpatul invocă: hotărârea judecătorească din 30.07.2003 dată în Dosarul nr. x/PJ/2003 al Judecătoriei Târgu Jiu, de înfiinţare a Filialei Băleşti Gorj a Asociaţiei Y. Alba Iulia; actul constitutiv al Uniunii Avocaţilor din România adoptat la 20 iunie 2004; Hotărârea nr. 15 din 20 iunie 2004 prin care a fost înfiinţat Baroul Bacău.

Atât natura publică a activităţii de avocatură, cât şi monopolul activităţii avocaţiale şi unicitatea structurilor avocaţiale sunt concluzii ce au fost exprimate de Curtea Europeană a Drepturilor Omului prin hotărârea din 12 octombrie 2004, prin care s-a pronunţat asupra admisibilităţii cererii nr. 24057/2003 formulată de D. contra României în legătură cu dizolvarea Asociaţiei UUU. - prima din cele menţionate mai sus (C.E.D.O., secţia II, decizia Bota contra România, 12 octombrie 2004, 24057/03).

Curtea EDO a statuat că ordinele profesiilor liberale sunt instituţii de drept public, reglementate de lege şi urmăresc scopuri de interes general, nefiind supuse art. 11 din Convenţie, precizând că Uniunea Avocaţilor din România (U.A.R.) a fost constituită prin Legea nr. 51/1995 şi că ea urmăreşte un scop de interes general, respectiv promovarea unei asistenţe juridice adecvate şi, implicit, promovarea justiţiei înseşi (mutatis mutandis, A. şi ceilalţi c. Spania, nr. 13750/88 hotărârea Comisiei din 2 iulie 1990, Hotărâri şi rapoarte nr. 66, pag. 188).

De asemenea, în cuprinsul hotărârii din 12 octombrie 2004, C.E.D.O. reţine:

«În speţă, Curtea apreciază că printre obiectele statutare ale Asociaţiei UUU., figura crearea de barouri, fapt ce contravine dispoziţiilor Legii nr. 51/1995 care interzice crearea de barouri şi exercitarea profesiei de avocat în afara Uniunii Avocaţilor din România. Curtea ia în considerare, la fel ca şi jurisdicţiile interne, îndeosebi faptul că membrii asociaţiei au efectuat acte concrete, anume crearea unui barou, şi că ei şi-au arogat prerogative care erau de competenţa exclusivă a Uniunii Avocaţilor din România (a contrario, Patidul socialist din Turcia şi altele c. Turcia, nr. 26482/95, parag. 48, hotărârea definitivă din 12 noiembrie 2003, Sidirlopoulos şi alţii c. Grecia, parag. 46).

În acelaşi sens, din perspectiva normelor interne, se constată că, fiindu-i atribuite prin lege prerogative de drept public, ordinul avocaţilor din România nu intră în sfera de aplicare a O.G. nr. 26/2000 cu privire la asociaţii şi fundaţii, deoarece Uniunea Naţională a Barourilor din România şi Barourile nu dobândesc personalitate juridică prin hotărâre judecătorească, ci prin lege sau printr-un act normativ cu forţă egală legii. În acest sens, art. 85 din O.G. nr. 26/2000 prevede în mod expres că "persoanele juridice de utilitate publică - asociaţii, fundaţii sau alte organizaţii de acest fel - înfiinţate prin legi, ordonanţe, decrete-lege, hotărâri ale Guvernului sau prin orice alte acte de drept public nu intră sub incidenţa prevederilor prezentei ordonanţe, ci rămân supuse reglementărilor speciale care stau la baza înfiinţării şi funcţionării lor."

Rezultă, astfel, că Uniunea Naţională a Barourilor din România şi Barourile nu pot fi calificate ca fiind asociaţii de drept privat şi nu atrag aplicabilitatea art. 11 din Convenţia Europeană a Drepturilor Omului şi art. 40 din Constituţia României, înfiinţarea şi funcţionarea structurilor avocaţiale fiind supusă regulilor prevăzute de Legea nr. 51/1995.

Or, aşa cum rezultă din actele constitutive din 20.06.2004 a "Uniunii Avocaţilor din România" devenită "Uniunea Naţională a Barourilor din România - U.N.B.R.", respectiv a "Baroului Bacău", aceste entităţi au fost înfiinţate prin acordul liber de asociere, prin acte sub semnătură privată ce au fost ulterior autentificate de către notar, urmare a unei iniţiative private, deci în afara cadrului legal.

Extrem de important de menţionat, la momentul organizării congresului din 20.06.2004, punerea în executare a hotărârilor judecătoreşti de înfiinţare a Asociaţiei UUU. şi Asociaţiei Y. era suspendată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie prin încheierile de şedinţă din data de 21.10.2003, în ambele dosare, urmare a promovării recursului în anulare împotriva hotărârilor judecătoreşti de înfiinţare a celelo două asociaţii. În plus, aceste două asociaţii erau dizolvate din anul 2003, prin hotărâre judecătorească, inclusiv asociaţia mamă a filialei, respectiv Asociaţia Y., care nu mai exista ca persoană juridică, fiind dizolvată voluntar, ceea ce atrage şi încetarea existenţei filialei. În consecinţă, niciunul din actele constitutive din 20.06.2004 nu puteau fi legal adoptate în cadrul vreuneia dintre cele trei persoane juridice a căror funcţionare fusese autorizată prin hotărâre judecătorească.

Mai mult, soarta Filialei Băleşti Gorj a Asociaţiei Y. a fost tranşată, în sensul dizolvării prin sentinţa civilă nr. 51 din 20 decembrie 2004 a Judecătoriei Târgu Jiu pronunţată în Dosarul nr. x/PJ/2004, rămasă definitivă şi irevocabilă. Chiar dacă actul constitutiv al Uniunii Avocaţilor din România din 20 iunie 2004 şi Hotărârea nr. 15 din 20 iunie 2004, prin care a fost înfiinţat Baroul Bacău, au fost adoptate mai înainte de dizolvarea Filialei Băleşti Gorj a Asociaţiei Y., se constată că, după rămânerea definitivă a sentinţei civile nr. 51 din 20 decembrie 2004 a Judecătoriei Târgu Jiu, nici entităţile constituite în cadrul Filialei Băleşti Gorj a Asociaţiei Y. Alba Iulia nu mai puteau funcţiona, fiind desfiinţate conform principiului quod nullum est, nullus producit effectum. Drept urmare, şi aşa-zisele "barouri" înfiinţate în cadrul acestei filiale, inclusiv "Baroul Bacău" înfiinţat prin Hotărârea nr. 15 din 20 iunie 2004, ca şi "Cabinetul de avocat dr. A." şi-au încetat de drept existenţa, urmare a dizolvării filialei mai sus-menţionate.

Pe de altă parte, chiar şi în situaţia în care s-ar considera că respectivele "barouri" ar fi fost legal constituite prin actele adoptate la Congresul din 20.06.2004 (pe motiv că ar fi avut la bază hotărârea judecătorească de acordare a personalităţii juridice pentru Filiala Băleşti Gorj a Asociaţiei Y.), se constată că, începând cu data intrării în vigoare a Legii nr. 255/2004, respectiv din data de 26.06.2004 (legea a fost publicată în M. Of. , Partea I, nr. 559/23.06.2004), în conformitate cu art. 82 alin. (1) şi (2) din această lege [devenit art. 113 alin. (2) după republicarea Legii nr. 51/1995], actele de constituire şi-au încetat de drept efectele, iar continuarea activităţii de avocatură în baza acestor documente era interzisă, fiind încriminată ca infracţiune.

Astfel, conform acestor dispoziţii legale:

"

(1) La data intrării în vigoare a prezentei legi (Legea nr. 255/2004, s.n.) persoanele fizice sau juridice care au fost autorizate în baza altor acte normative ori au fost încuviinţate prin hotărâri judecătoreşti să desfăşoare activităţi de consultanţă, reprezentare sau asistenţă juridică, în orice domenii, îşi încetează de drept activitatea. Continuarea unor asemenea activităţi constituie infracţiune şi se pedepseşte potrivit legii penale. (2) De asemenea, la data intrării în vigoare a prezentei legi, încetează de drept efectele oricărui act normativ, administrativ sau jurisdicţional prin care au fost recunoscute ori încuviinţate activităţi de consultanţă, reprezentare şi asistenţă juridică contrare dispoziţiilor prezentei legi."

Cu atât mai mult, orice entităţi constituite prin acte adoptate ulterior rămânerii definitive a hotărârii de dizolvare ori după intrarea în vigoare a Legii nr. 255/2004, sunt nule de drept şi nu pot reprezenta temei legal de înfiinţare a unor "barouri", "cabinete de avocatură" ori a "Uniunii Naţionale a Barourilor din România - U.N.B.R." şi de desfăşurare a activităţii de avocatură.

Acest lucru este prevăzut în mod expres de art. 1 alin. (3) din Legea nr. 51/1995, modificată şi completată prin Legea nr. 255/2004, în sensul că, începând cu data de 26.06.2004:

"

Constituirea şi funcţionarea de barouri în afara U.N.B.R. sunt interzise. Actele de constituire şi de înregistrare ale acestora sunt nule de drept."

Or, în speţă, inculpatul A. a invocat inclusiv acte de constituire prin înscrisuri sub semnătură privată, din anul 2007 şi 2011.

Astfel, fiind conştient de faptul că, după intrarea în vigoare a Legii nr. 255/2004 şi după pronunţarea de către Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a deciziilor în interesul legii nr. 22/2006 şi 27/2007, mai sus-menţionate, nu mai putea invoca înfiinţarea structurilor avocaţiale în temeiul actelor adoptate la Congresul din 20.06.2004, deşi "Statutul Baroului Bacău" fusese adoptat la acest congres prin hotărârea nr. 15 din 20 iunie 2004, pentru a eluda acest fapt şi a crea impresia legalităţii acestei entităţi, inculpatul A. a solicitat autentificarea "Statutului Baroului Bacău" cu sediul în Bacău, str. Republicii, nr. 27, actul fiind autentificat la B.N.P. VVV. din Târgu Mureş, prin încheierea nr. 205 din 7 februarie 2007.

Deşi în cursul procesului penal, în mod constant, inculpatul a invocat legala constituire a entităţilor în cadrul cărora a activat ca avocat, prin referire la hotărârea de înfiinţare a Filialei Băleşti Gorj a Asociaţiei Y. şi la actele constitutive din 20.06.2004, se constată că în conţinutul "Statutului Baroului Bacău", astfel cum a fost autentificat la cererea inculpatului, nu se face referire la vreo hotărâre judecătorească sau la actele adoptate la Congresul din 20.06.2004, ci se indică numai dispoziţiile art. 57 pct. 4 din Legea nr. 51/1995 modificată prin Legea nr. 255/2004.

Acest statut este rodul unui demers privat, iar autentificarea statutului nu legitimizează înfiinţarea sau funcţionarea acestei entităţi, care era nelegal constituită. Şi acest demers îşi păstrează caracterul de iniţiativă privată, nereglementată de Legea nr. 51/1995 republicată, constituirea baroului fiind în contra acestei legi.

Aceasta rezultă chiar din conţinutul "Statutului Baroului Bacău", unde se menţionează următoarele:

"

Art. 2. Baroul Bacău este un corp de avocaţi independent şi autonom constituit din toţi avocaţii din judeţul Bacău înscrişi pe tabloul acestui Barou.

Art. 3. Baroul Bacău îşi desfăşoară activitatea potrivit dispoziţiilor Legii 51/1995, privind exercitarea profesiei de avocat şi potrivit Statutului Profesiei denumit Codul avocatului.

Art. 4. Baroul Bacău este o structură profesională de drept privat, cu caracter nonprofit şi apolitic, cu patrimoniu şi buget propriu, înfiinţată pentru o perioadă nedeterminată. 4.1. Patrimoniul baroului poate fi folosit în activităţi producătoare de venituri, în condiţiile legii."

Ulterior, prin Hotărârea nr. 192 din 01 octombrie 2011 adoptată de Baroul Bacău, inculpatul A. a înfiinţat şi "Uniunea Naţională a Barourilor din România - U.N.B.R." (aşa-zisul Barou A.), cu sediul în Bucureşti, B-dul Nicolae Bălcescu, CIF 29497286 şi a adoptat statutul acestei uniuni, declarându-se preşedinte.

În această hotărâre, inculpatul A. a făcut referire la: dispoziţiile Legii nr. 51/1995, republicată, Statutul Baroului Bacău autentificat la B.N.P. VVV. prin încheierea nr. 205 din 7 februarie 2007 şi sentinţa penală nr. 2015 din 10 noiembrie 2009 a Judecătoriei Bacău, care nu autoriza funcţionarea vreuneia din entităţile paralele, ci era o hotărâre prin care, în temeiul art. 2781 C. proc. pen. anterior, s-a soluţionat o plângere împotriva soluţiei dată de procuror.

Lăsând la o parte împrejurarea că respectiva "Uniune" fusese înfiinţată de către o structură inferioară, respectiv de către Baroul Bacău, prin voinţa unică a inculpatului A., hotărârea fiind semnată doar de către acesta în calitate de "decan al Baroului Bacău", se constată că, potrivit art. 1 alin. (3) din Legea nr. 51/1995 republicată, actul de înfiinţare este nul şi nu putea produce efecte, demersul inculpatului de autentificare a aşa-zisului act constitutiv fiind nerelevant din perspectiva legalităţii înfiinţării acestei entităţi.

În acest mod, deşi inculpatul A. reclamă legalitatea entităţilor sale prin apartenenţa la Baroul D., se constată că el şi-a creat propria structură avocaţială paralelă cunoscută drept "Baroul A.", distinctă de cea din care s-a desprins. Acest demers se pare că a urmat unei dispute între A. şi D., în urma căreia, prin Decizia nr. 507 din 19 decembrie 2011, Baroul D. a decis excluderea din profesia de avocat a numitului A. (conform relaţiilor depuse de partea civilă Baroul Bacău - tradiţional). Deşi disputa dintre inculpatul A. şi numitul D. vizează constituirea în afara legii a celor două structuri, se constată că, în mod surprinzător, chiar şi numitul D., iniţiatorul "barourilor paralele" din România, neagă legalitatea baroului A.

Revenind la entităţile create de inculpatul A., se constată că, la momentul autentificării "Statutului Baroului Bacău" şi la data adoptării hotărârii nr. 192 din 01 octombrie 2011 prin care inculpatul A. a înfiinţat "Uniunea Naţională a Barourilor din România - U.N.B.R.", niciuna din cele trei asociaţii care dobândiseră personalitate juridică în temeiul O.G. nr. 26/2000 nu mai era în fiinţă. În plus, conform art. 82 alin. (1) şi (2) din Legea nr. 51/1995 [devenit art. 113 alin. (1) şi (2) după republicare], activitatea entităţilor constituite la congresul din 20.06.2004, încetase de drept încă din data de 26.04.2004, iar efectele actelor constitutive adoptate în cadrul acelui congres au încetat de drept la aceeaşi dată.

Faţă de toate aceste constatări, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie apreciază că rezultă, în mod evident, că niciuna dintre respectivele entităţi nu a fost legal înfiinţată, fiind rodul unor demersuri private, care se situează în afara rigorilor de legalitate stabilite de Legea nr. 51/1994 privind exercitarea profesiei de avocat, astfel cum s-a statuat chiar şi prin decizia pronunţată de Curtea de la Strasbourg în cauza D. contra României (C.E.D.O., secţia II, decizia Bota contra România, 12 octombrie 2004, 24057/03).

Se mai constată că, în dorinţa de a obţine recunoaşterea entităţilor pe care le-a constituit, inculpatul A. a depus actele de înfiinţare la Curtea de Apel Bacău, Tribunalul Bacău şi la Judecătoria Bacău, solicitând şi alocarea unui spaţiu de lucru. Acest fapt nu are nicio relevanţă din punct de vedere al legalităţii înfiinţării şi funcţionării Baroului A. De altfel, aşa cum reiese din adresele de răspuns emise de instanţe, respectivele documente au fost înregistrate în registrul de corespondenţă, deoarece Legea nr. 51/1995 nu prevede obligativitatea depunerii actelor de înfiinţare a unui barou la instanţe, acestea neavând o evidenţă specială de înregistrare a barourilor sau a avocaţilor. Dimpotrivă, această manieră de a proceda a inculpatului A. evidenţiază preocuparea sa de a da, respectiv, de a obţine - pe orice cale, o aparenţă de legalitate pentru structurile ilegale pe care le înfiinţase.

Referitor la legalitatea înfiinţării şi funcţionării barourilor constituite de inculpatul A., aceleaşi apărări au fost formulate şi de către ceilalţi inculpaţi (B. şi C.), dar toţi trei inculpaţii au omis să facă referire la adevărata şi completa situaţie juridică, astfel cum a fost relatată mai sus şi care poate fi sintetizată, după cum urmează:

- toate entităţile la care se face referire în apărare au fost constituite în condiţiile în care în România funcţionau deja, în conformitate cu Legea nr. 51/1995, atât Uniunea Avocaţilor din România, devenită Uniunea Naţională a Barourilor din România, cât şi barouri organizate la nivel judeţean şi al municipiului Bucureşti, structuri avocaţiale denumite generic "baroul tradiţional";

- cele trei asociaţii care dobândiseră personalitate juridică în temeiul O.G. nr. 26/2000 şi care nu puteau desfăşura activităţi specifice avocaturii, au avut o existenţă de scurtă durată: Asociaţia UUU., Asociaţia Y. şi Filiala Băleşti Gorj a Asociaţiei Y. au fost dizolvate definitiv şi irevocabil în cursul anilor 2003 şi 2004, iar hotărârile judecătoreşti de acordare a personalităţii juridice pentru asociaţiile UU. şi Y. au fost desfiinţate definitiv şi irevocabil de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie în anul 2004;

- prin efectul acestor hotărâri judecătoreşti, conform principiului quod nullum est, nullus producit effectum, aşa-zisele "barouri" înfiinţate în cadrul celor trei asociaţii, şi-au încetat de drept existenţa încă din anul 2004;

- la momentul organizării congresului din 20.06.2004, niciuna din aceste persoane juridice nu mai era în fiinţă: primele două asociaţii erau dizolvate din anul 2003, prin hotărâre judecătorească, inclusiv asociaţia mamă a Filialei Asociaţiei Y., ceea ce atrage şi încetarea existenţei filialei. În consecinţă, niciunul din actele constitutive din 20.06.2004 nu puteau fi legal adoptate în cadrul vreuneia dintre cele trei persoane juridice a căror funcţionare fusese autorizată prin hotărâre judecătorească;

- cele trei încheieri mai sus-menţionate (ale Judecătoriei Deva, Judecătoriei Alba Iulia şi Judecătoriei Târgu Jiu), sunt singurele prin care instanţele de judecată au acordat personalitate juridică în temeiul O.G. nr. 26/2000 unor entităţi care aveau în obiectul de activitate desfăşurarea activităţii de avocatură;

- după anul 2003, nu au mai fost pronunţate asemenea hotărâri sau alte hotărâri judecătoreşti de înfiinţare, în alt temei, a unor "structuri avocaţiale paralele" cu cea care funcţiona conform Legii nr. 51/1995;

- niciuna din entităţile înfiinţate în baza unor acte constitutive întocmite începând cu anul 2004, nu au fost autorizate prin hotărâri judecătoreşti, nu au fost înfiinţate prin acte emise de o altă autoritate statală, ci prin acte sub semnătură privată, ce au fost ulterior autentificate;

- la data de 26.06.2004, odată cu intrarea în vigoare a Legii nr. 255/2004 privind modificarea şi completarea Legii nr. 51/1995 pentru organizarea şi exercitarea profesiei de avocat, persoanele fizice sau juridice care au fost autorizate în baza altor acte normative decât Legea nr. 51/1995, ori au fost încuviinţate prin hotărâri judecătoreşti să desfăşoare activităţi de consultanţă, reprezentare sau asistenţă juridică, în orice domenii, şi-au încetat de drept activitatea, iar actele prin care au fost recunoscute, autorizate sau înfiinţate, şi-au încetat de drept efectele;

- începând cu data de 26.06.2004 (intrarea în vigoare a Legii nr. 255/2004 privind modificarea şi completarea Legii nr. 51/1995), constituirea şi funcţionarea de barouri în afara U.N.B.R. a fost interzisă, iar actele de constituire şi de înregistrare ale acestora sunt nule de drept.

Se constată, aşadar, că în deplină cunoştinţă de dispoziţiile legale, şi în contra acestor prevederi, în data de 20.06.2004, inculpatul A. - alături de alte persoane, a înţeles să constituie o structură paralelă cu cea existentă la acel moment (baroul tradiţional), folosind aceleaşi denumiri ca structura avocaţială recunoscută şi care funcţiona deja conform Legii nr. 51/1995, republicată, iar ulterior, a înfiinţat în mod nelegal alte structuri avocaţiale paralele, care nu fac parte din formele de organizare profesională recunoscute de Legea nr. 51/1995 pentru organizarea şi exercitarea profesiei de avocat.

Rezultă, astfel, nelegalitatea înfiinţării şi funcţionării acestor entităţi, înregistrate cu denumirile de:

- "Uniunea Avocaţilor din România" cu sediul în Bucureşti, str. Batiştei, sector 2, înfiinţată în baza statutului adoptat la 20.06.2004 în cadrul Congresului Uniunii Avocaţilor din România de la aceeaşi dată, autentificat cu nr. 1476 din 01 august 2006 la B.N.P. VVV. din Târgu Mureş;

- "Uniunea Naţională a Barourilor din România", cu sediul în Bucureşti, sector 3, str. Academiei, succesoarea "Uniunii Avocaţilor din România" cu sediul în Bucureşti, str. Batiştei, sector 2;

- "Baroul Bacău" din cadrul Uniunii Naţionale a Barourilor din România, cu sediul în Bacău, Calea Republicii, cu sediu de lucru în Bacău, str. Oituz;

- "Cabinet de avocat dr. A." cu sediul în Bacău, Calea Republicii;

- "Uniunea Naţională a Barourilor din România - U.N.B.R.", cu sediul în Bucureşti, sector 1, bld. N. Bălcescu, cu sediu de lucru în Bacău, str. Oituz.

Drept urmare, fiind membri ai unor asemenea entităţi, inculpaţii A. şi C. nu au dobândit niciun moment calitatea de avocat, în sensul Legii nr. 51/1995 (în sensul lipsei calităţii de avocat a persoanei înscrisă în unul din "barourile paralele", a se vedea şi Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia penală, decizia nr. 139/A din 17 aprilie 2015,).

b) Lipsa de previzibilitate a încriminării faţă de modificările Legii nr. 51/1995; aparenţa de legalitate a activităţilor desfăşurate prin raportare la jurisprudenţa neunitară a instanţelor şi parchetelor şi la comportamentul autorităţilor.

În primul rând, inculpaţii au invocat lipsa de previzibilitate a legii.

Sub acest aspect, se constată că incriminarea faptei de exercitare fără drept a profesiei de avocat era prevăzută chiar de la adoptarea Legii nr. 51/1995, care în art. 25 prevedea că "Exercitarea oricărei activităţi de asistenţă juridică specifică profesiei de avocat, de către persoana care nu este înscrisă în tabloul avocaţilor, constituie infracţiune şi se sancţionează potrivit legii penale.", dispoziţie care se completa cu art. 281 C. pen. anterior.

După apariţia, în cursul anilor 2002-2004, a structurilor avocaţiale paralele, tocmai pentru a stopa asemenea activităţi, leguitorul a intervenit prin modificări ale Legii nr. 51/1995, relevante din perspectiva previzibilităţii normei de incriminare.

Două sunt momentele importante din această perspectivă, ambele fiind anterioare comiterii faptelor reţinute în sarcina celor trei inculpaţi.

Astfel cum s-a arătat în cele ce preced (analiza legalităţii înfiinţării entităţilor paralele), Legea nr. 255/2004 (publicată în M. Of. Partea I, nr. 559/23.06.2004) a adus mai multe modificări Legii nr. 51/1995 pentru organizarea şi exercitarea profesiei de avocat.

Astfel, în conformitate cu art. 1 din Legea nr. 51/1995, s-a prevăzut:

"

(1) Profesia de avocat este liberă şi independentă, cu organizare şi funcţionare autonome, în condiţiile prezentei legi şi ale statutului profesiei. (2) Profesia de avocat se exercită numai de avocaţii înscrişi în tabloul baroului din care fac parte, barou component al Uniunii Naţionale a Barourilor din România, denumită în continuare U.N.B.R. (3) Constituirea şi funcţionarea de barouri în afara U.N.B.R. sunt interzise. Actele de constituire şi de înregistrare ale acestora sunt nule de drept."

Conform art. 25, s-a prevăzut că "Exercitarea oricărei activităţi de asistenţă juridică specifică profesiei de avocat şi prevăzută la art. 3 de către o persoană fizică sau juridică ce nu are calitatea de avocat înscris într-un barou şi pe tabloul avocaţilor acelui barou constituie infracţiune şi se pedepseşte potrivit legii penale."

Potrivit art. 82 (devenit art. 113 după republicarea Legii nr. 51/1995):

"

(1) La data intrării în vigoare a prezentei legi (Legea nr. 255/2004, s.n.) persoanele fizice sau juridice care au fost autorizate în baza altor acte normative ori au fost încuviinţate prin hotărâri judecătoreşti să desfăşoare activităţi de consultanţă, reprezentare sau asistenţă juridică, în orice domenii, îşi încetează de drept activitatea. Continuarea unor asemenea activităţi constituie infracţiune şi se pedepseşte potrivit legii penale.

(2) De asemenea, la data intrării în vigoare a prezentei legi (începând cu data de 26.06.2004, s.n.) încetează de drept efectele oricărui act normativ, administrativ sau jurisdicţional prin care au fost recunoscute ori încuviinţate activităţi de consultanţă, reprezentare şi asistenţă juridică contrare dispoziţiilor prezentei legi.

(3) Prevederile alin. (1) şi (2) nu se aplică profesiei de consilier juridic, care va fi exercitată potrivit dispoziţiilor Legii nr. 514/2003 privind organizarea şi exercitarea profesiei de consilier juridic.

(4) Consiliile şi decanii barourilor au obligaţia şi autorizarea să urmărească ducerea la îndeplinire a prevederilor alin. (1) şi (2) şi să ia măsurile legale în acest sens."

Rezultă, astfel, că Legea nr. 255/2004 a reglementat de o manieră clară, neechivocă situaţia entităţilor care nu fac parte din formele de organizare profesională recunoscute de Legea nr. 51/1995:

- pentru trecut, în cazul entităţilor înfiinţate până la data de 26.06.2004, în sensul încetării activităţii şi încetării de drept a efectelor tuturor actelor de înfiinţare, indiferent de natura acestora;

- pentru viitor: în sensul interdicţiei înfiinţării şi a nulităţii de drept a actelor de constituire şi de înregistrare a unor asemenea entităţi.

Drept urmare, dacă anterior intrării în vigoare a Legii nr. 255/2004, activităţile specifice profesiei de avocat exercitate de persoanele care nu făceau parte din formele de organizare profesională recunoscute de Legea nr. 51/1995, mai puteau fi justificate prin invocarea hotărârilor judecătoreşti de înscriere în registrul asociaţiilor şi fundaţilor a celor trei asociaţii mai sus-menţionate [lit. a) de mai sus], ulterior modificărilor aduse prin această lege, toate argumentele de ordin jurisprudenţial care ar fi putut justifica legalitatea înfiinţării acestor structuri şi-au pierdut valabilitatea.

Ulterior, legiuitorul a procedat la incriminarea unor noi fapte ce vizează desfăşurarea ilegală a activităţii de avocatură. În acest sens, se constată că fapta de folosire fără drept a denumirilor de Barou Uniunea Naţională a Barourilor din România, U.N.B.R. ori Uniunea Avocaţilor din România sau a denumirilor specifice formelor de exercitare a profesiei de avocat de către orice persoană fizică sau persoană juridică, indiferent de obiectul activităţii desfăşurate de aceasta, precum şi folosirea însemnelor specifice profesiei opri purtarea robei de avocat în alte condiţii decât cele prevăzute de Legea nr. 51/1995 republicată, a fost incriminată pentru prima dată prin art. I pct. 27 din O.U.G. nr. 159/2008, fiind prevăzută iniţial de art. 57 alin. (6) din Legea nr. 51/1995 şi apoi de art. 60 alin. (6) din Legea nr. 51/1995, republicată.

Aceste dispoziţii au fost în vigoare în perioada 26.11.2008 - data publicării ordonanţei de urgenţă (M. Of. , Partea I, nr. 792/26.11. 2008) şi până la 18.03.2010 - data publicării Deciziei Curţii Constituţionale nr. 109 din 9 februarie 2010, prin care s-a constatat neconstituţionalitatea întregii ordonanţe, pe motiv că nu au fost respectate condiţiile de adoptare a unei ordonanţe de urgenţă, stabilite prin legea fundamentală (în preambulul ordonanţei nu s-a motivat existenţa unei situaţii extraordinare a cărei reglementare nu poate fi amânată).

Voinţa legiuitorului de incriminare specială a unor fapte privind exercitarea fără drept a avocaturii s-a manifestat mai apoi prin adoptarea Legii nr. 270/2010 privind modificarea şi completarea Legii nr. 51/1995 pentru organizarea şi exercitarea profesiei de avocat (publicată în M. Of. , Partea I, nr. 872/28.12.2010). Astfel, conform art. I pct. 33 din această lege, la art. 57, după alin. (5) al Legii nr. 51/1995 s-a introdus un nou alineat, alin. (6), cu următorul cuprins:

"

(6) Folosirea fără drept a denumirilor «Barou», «Uniunea Naţională a Barourilor din România», «U.N.B.R.» ori «Uniunea Avocaţilor din România» sau a denumirilor specifice formelor de exercitare a profesiei de avocat de către orice persoană fizică sau persoană juridică, indiferent de obiectul activităţii desfăşurate de aceasta, precum şi folosirea însemnelor specifice profesiei ori purtarea robei de avocat în alte condiţii decât cele prevăzute de prezenta lege constituie infracţiuni şi se pedepsesc cu închisoare de la 6 luni la 3 ani sau cu amendă." [în urma republicării Legii nr. 51/1995, art. 57 alin. (6) a devenit art. 60 alin. (6)].

De asemenea, conform art. 1 pct. 1 din Legea nr. 270/2010, art. 1 alin. (3) din Legea nr. 51/1995 a fost modificat şi a dobândit următorul cuprins:

"

Constituirea şi funcţionarea de barouri în afara U.N.B.R. sunt interzise. Actele de constituire şi înregistrare ale acestora sunt nule de drept. Nulitatea poate fi constatată şi din oficiu.".

În plus, în conformitate cu decizia în interesul legii nr. 27/2007, potrivit art. I pct. 18, la art. 25, după alin. (1) au fost introdse patru noi alineate, alin. (2)-(5), cu următorul cuprins:

"

(2) Instanţele sunt obligate să verifice şi să se pronunţe asupra calităţii de reprezentant al unei persoane care se prezintă ca avocat, exercitând acte specifice acestei profesii şi folosind însemnele profesiei de avocat.

(3) Actele specifice profesiei de avocat, efectuate în mod public de o persoană care nu a dobândit calitatea de avocat în condiţiile prezentei legi, sunt nule dacă s-a produs o vătămare ce nu poate fi remediată în alt mod, în afară de cazul în care modul de îndeplinire a acestora a fost de natură să producă o eroare comună cu privire la calitatea celui care le-a săvârşit.

(4) În cazurile prevăzute deaprezentul articol, baroul are dreptul la acţiune în despăgubiri împotriva persoanei fizice sau juridice care exercită fără drept profesia de avocat.

(5) Sumele obţinute cu titlu de despăgubiri potrivit alin. (4) vor fi cuprinse în bugetele barourilor şi vor fi folosite în mod exclusiv pentru organizarea activităţii de pregătire profesională a avocaţilor, în condiţiile legii."

Drept urmare, nu poate fi invocată lipsa de previzibilitate a normei de incriminare, în condiţiile în care legea specifică în mod clar şi neechivoc care Uniune Naţională a Barourilor din România şi care barouri sunt legale, inculpaţii având deplină cunoştinţă de aceste dispoziţii. Faţă de cele reţinute, se constată că dispoziţiile legale incidente din Legea nr. 51/1995 erau predictibile, în sensul unicităţii structurii care poate să presteze activităţi specifice profesiei de avocat, astfel încât numai avocaţii constituiţi în barouri în cadrul Uniunii Naţionale a Barourilor din România, conform Legii nr. 51/1995 republicată, structură deja constituită şi care funcţiona de o perioadă lungă de timp (baroul "tradiţional" sau "istoric"), puteau exercita profesia de avocat.

În plus, legea este clară şi în ce priveşte incriminarea ca infracţiune a faptelor contrare.

Mai mult, sub aspectul previzibilităţii şi clarităţii legii, trebuie avut în vedere că, numai în cursul anului 2004, Legea nr. 51/1995 a fost supusă controlului de constituţionalitate, iar Curtea Constituţională a respins toate excepţiile invocate de numitul D., privind dispoziţiile art. 48 şi art. 57 din Legea nr. 51/1995, care reglementează, în esenţă, modul de constituire şi funcţionare a barourilor din România şi a Uniunii Naţionale a Barourilor din România, precum şi interdicţia de constituire de barouri de avocaţi în afara U.N.B.R. (Deciziile nr. 233, 234, 321 din 2004).

Astfel, în cuprinsul Deciziei nr. 23 din 25 mai 2004, Curtea Constituţională a reţinut:

"

Legiuitorul are libertatea de a reglementa condiţiile în care pot fi constituite, organizate şi în care funcţionează diferite tipuri şi forme de asociaţie, inclusiv să dispună constituirea obligatorie a unor asociaţii pentru exercitarea unor profesii ori îndeplinirea unor atribuţii de interes public. (...) Barourile şi Uniunea Avocaţilor, precum şi camerele notarilor publici sunt asociaţii profesionale cu un specific deosebit. Întreaga activitate desfăşurată de aceste asociaţii şi de membrii lor este una de interes public, ceea ce presupune o reglementare legală mai cuprinzătoare, chiar în ceea ce priveşte calităţile membrilor, condiţiile de organizare şi funcţionare, nedemnităţile, incompatibilităţile, răspunderea disciplinară şi altele. (...) Înscrierea în barourile avocaţilor sau în camerele notarilor publici constituie o condiţie legală pentru a putea exercita profesia de avocat ori pe cea de notar public. Aşadar, nu avocatul sau notarul public practicant este obligat să adere la asociaţie, ci calitatea de membru al asociaţiei condiţionează practicarea profesiei."

De asemenea, până la data comiterii faptelor de către cei trei inculpaţi, dispoziţiile Legii nr. 51/1995 relevante pentru cauza de faţă au fost supuse controlului de constituţionalitate şi după modificările aduse prin Legea nr. 255/2004 şi apoi, prin Legea nr. 270/2010, toate excepţiile fiind respinse.

Curtea Constituţională s-a pronunţat atât cu privire la constituţionalitatea art. 1 alin. (3) şi art. 82 alin. (1) şi (2) din Legea nr. 51/1995, cât şi asupra constituţionalităţii Legii nr. 51/1995, în integralitatea sa (cu titlu de exemplu: Deciziile nr. 495/2006, 164/2007, 1177/2008, 150/2009, 1354/2009, 1070/2010). Curtea Constituţională s-a pronunţat şi asupra constituţionalităţii art. 113 alin. (1) şi (2) din Legea nr. 51/1995 republicată (Decizia nr. 1134/2011).

Acest punct de vedere a fost menţinut şi prin deciziile pronunţate după comiterea faptelor de către inculpaţi, excepţiile de neconstituţionalitate privind dispoziţiile art. 1 şi art. 113 din Legea nr. 51/1995, republicată, fiind respinse (Deciziile nr. 379/2013, 412/2013, 129/2014, 135/2014, 155/2015, 472/2016, 158/2017, 349/2017).

În esenţă, în motivarea acestor decizii, Curtea Constituţională a avut în vedere următoarele considerente:

- în concepţia legiuitorului, avocatura este un serviciu public, care este organizat şi funcţionează pe baza unei legi speciale, iar profesia de avocat poate fi exercitată de un corp profesional selectat şi funcţionând după reguli stabilite de lege. S-a mai reţinut că această opţiune a legiuitorului nu poate fi considerată ca neconstituţională, având în vedere că scopul ei este asigurarea unei asistenţe juridice calificate, iar normele în baza cărora funcţionează nu contravin principiilor constituţionale, cei care doresc să practice această profesie fiind datori să respecte legea şi să accepte regulile impuse de aceasta. Curtea a constatat, de asemenea, că astfel se explică de ce condiţiile de organizare şi exercitare a profesiei de avocat sunt prevăzute într-o lege specială. Curtea a mai statuat că profesia de avocat se poate exercita numai cu respectarea legii, şi nu împotriva ei, iar faptul că accesul la profesia de avocat este condiţionat de satisfacerea anumitor cerinţe nu poate fi privit ca o îngrădire a dreptului la muncă sau a alegerii libere a profesiei;

- deşi avocatura este o profesie liberală şi independentă, exercitarea sa trebuie să se desfăşoare într-un cadru organizat, în conformitate cu reguli prestabilite, a căror respectare trebuie asigurată inclusiv prin aplicarea unor măsuri coercitive, raţiuni care au impus constituirea unor structuri organizatorice unitare şi prohibirea constituirii în paralel a altor structuri destinate practicării aceleiaşi activităţi, fără suport legal. Curtea a constatat, astfel, că instituirea, prin legea care reglementează exercitarea profesiei de avocat, a unor obligaţii pentru cei în cauză, precum şi a unor măsuri sancţionatoare faţă de cei ce încalcă regulile prevăzute nu încalcă sub niciun aspect dispoziţiile constituţionale invocate.

Drept urmare, este respectat principiul legalităţii delictelor şi pedepselor (nullum crimen, nulla poena sine lege), dar şi principiul previzibilităţii normei de incriminare, deoarece legea defineşte clar infracţiunile şi pedepsele care le sancţionează [în acest sens, jurisprudenţa C.E.D.O.: Hotărârea din 29 martie 2006 în cauza Achour c. Franţei, parag. 41 şi Hotărârea din 24 mai 2007 în cauza Dragotoniu şi Militaru-Pidhorni c. României, parag. 33].

În al doilea rând, inculpaţii au invocat în favoarea lor existenţa unei practici judiciare neunitare şi contradictorii.

În acest sens, în toate fazele procesuale, au depus la dosar sau au indicat un număr mare de soluţii pronunţate de parchete şi de instanţele de judecată în perioada 2003-2017.

Rezultă că parte din aceste soluţii sunt ulterioare comiterii faptelor, aşa încât nu pot fi avute în vedere din perspectiva previzibilităţii soluţiei de condamnare. Pentru cauza de faţă, interesează perioada anterioară comiterii infracţiunilor, respectiv: înainte de luna octombrie 2012 - pentru inculpatul A., înainte de luna iunie 2012 - pentru inculpatul B. şi înainte de luna aprilie 2013 - pentru inculpatul C.

Într-adevăr, după intrarea în vigoare a Legii nr. 255/2004, la nivelul parchetelor şi instanţelor de judecată nu a existat o practică unitară în aprecierea calităţii de "avocat" a membrilor structurilor paralele şi în ce priveşte incidenţa normei penale asupra faptelor acestora de exercitare fără drept a avocaturii.

În ce priveşte asigurarea asistenţei sau reprezentarea juridică în faţa instanţei:

- unele instanţe judecătoreşti au tolerat structurile paralele, au acceptat şi au permis ca membrii barourilor paralele să acorde asistenţă şi reprezentare juridică şi să pună concluzii. Totuşi, trebuie menţionat că, în foarte multe cazuri şi pentru o perioadă lungă de timp, acest fapt s-a adatorat imposibilităţii de a sesiza apartenenţa la alte structuri decât cele legale, din cauza utilizării de denumiri identice sau similare, respectiv a documentaţiei şi însemnelor specifice calităţii de avocat, astfel cum erau prevăzute de lege (purtarea robei, depunerea de împuterniciri avocaţiale asemănătoare);

- alte instanţe au pus în vedere membrilor baroului să prezinte dovezi cu privire la calitatea de avocat, în condiţiile Legii nr. 51/1995, iar, în lipsa acestora, nu le-a permis să acorde asistenţă juridică şi reprezentare, ori au au calificat mandatul ca fiiind de reprezentare dat unui neavocat şi, în conformitate cu dispoziţiile art. 68 alin. (4) C. proc. civ., nu au permis membrilor barourilor paralele să pună concluzii;

- alte instanţe nu au acceptat nici măcar reprezentarea convenţională potrivit codului de procedură civilă, considerând că, în acest fel, se practică o avocatură clandestină şi, în unele cazuri, instanţele au sesizat parchetul în acest sens (aşa cum s-a întâmplat şi în cazul inculpatului C.).

Deşi inculpaţii nu au evidenţiat acest aspect, se constată, însă, că la nivelul Curţii de Apel Bacău - unde îşi aveau sediul două din cele trei entităţi constituite de inculpatul A., se manifesta o practică unitară "de a nu permite reprezentanţilor entităţii conduse de A. să efectueze activităţi de asistenţă juridică în cadrul dosarelor aflate pe rol" (adresa nr. 2376/I/38 din 15.07.2011 a Curţii de Apel Bacău).

În ce priveşte soluţionarea cauzelor penale având ca obiect comiterea de către membrii structurilor paralele a infracţiunilor de de exercitare fără drept a avocaturii şi/sau de folosire fără drept a denumirilor "Barou", "Uniunea Naţională a Barourilor din România", "U.N.B.R." ori "Uniunea Avocaţilor din România" sau a denumirilor specifice formelor de exercitare a profesiei de avocat, precum şi folosirea însemnelor specifice profesiei ori purtarea robei de avocat, la nivelul instanţelor şi parchetelor, s-au conturat două opinii:

- una, în sensul legalităţii acestor persoane juridice, ori în în sensul lipsei de previzibilitate a Legii nr. 51/1995 republicată (astfel cum a fost modificată prin Legea nr. 255/2004). Drept urmare, parchetul a dat soluţii de neîncepere a urmăririi penale, de scoatere de sub urmărire penală sau de clasare, iar instanţele au respins plângerile formulate împotriva acestor soluţii date de procuror, după caz, au pronunţat soluţii de achitare (inculpaţii au invocat, în mod special, decizia penală nr. 1561 din 07 mai 2008, prin care Înalta Curte de Casaţie şi Justitie, secţia penală, în opinie majoritară, a menţinut soluţia de achitare a unui membru al U.N.B.R. Structura D. - Baroul Constituţional, motivat de faptul că lipseşte latura subiectivă a infracţiunii, persoana acuzată având reprezentarea că exercită în mod legal avocatura, dat fiind că instanţele au dat interpretari contradictorii în ceea ce priveşte calitatea de avocat a membrilor U.N.B.R. - D.);

- alte parchete au desfăşurat anchete penale şi au constatat întrunirea elementelor constitutive ale infracţiunilor mai sus-menţionate, dispunând, după caz, aplicarea unei amenzi administrative sau trimiterea în judecată a membrilor structurilor paralele. De asemenea, au existat instanţe care au dispus condamnarea pentru comiterea acestor infracţiuni de către persoanele înscrise în barourile care nu funcţionau în baza Legii nr. 51/1995, republicată.

Faptul că jurisprudenţa în domeniu nu a fost unitară, în sensul că pentru fapte similare comise de către inculpatul A. sau de către alţi membri ai barourilor paralele, în diferite perioade de timp, s-au dat soluţii de scoatere de sub urmărire penală, confirmate în instanţă, sau soluţii de achitare pentru lipsa vinovăţiei, nu poate duce la concluzia că legea naţională nu este predictibilă şi previzibilă, deoarece normele legale sunt clare şi nu suportă interpretări echivoce.

Soluţiile favorabile date atât de parchet - prin netrimiterea în judecată, cât şi de instanţe - prin achitare, se întemeiază pe faptul că "barourile paralele" nu au fost desfiinţate şi, astfel, s-a apreciat că activitatea exercitată de către membrii acestuia este una justificată, iar faptele sunt comise fără vinovăţia prevăzută de lege. În unele cazuri, s-a reţinut că legea care reglementează exercitarea fără drept a profesiei de avocat nu este previzibilă.

Pentru toate motivele expuse pe larg în prezenta decizie [în acest sens, a se vedea şi lit. a) de mai sus privind legalitatea înfiinţării celor trei entităţi], niciunul din aceste argumente nu este însuşit de Înalta Curte în cauza de faţă.

În esenţă, în opinia instanţei de apel, legea este clară, în sensul că entităţile paralele constituite anterior intrării în vigoare a Legii nr. 255/2004 au fost scoase în afara legii [conform art. 113 alin. (1) din Legea nr. 51/1995 republicată, şi-au încetat de drept activitatea, iar actele lor constitutitve şi-au încetat de drept efectele], iar după intrarea în vigoare a Legii nr. 255/2004, alte entităţi nu mai puteau fi constituite decât cu încălcarea dispoziţiilor legale.

Pe de altă parte, soluţiile favorabile date de instanţe nu pot fi opuse cu valoare de principiu:

- este vorba despre jurisprudenţă de speţă, şi nu despre decizii obligatorii conform legii [cum este cazul deciziilor pronunţate în interesul legii - art. 474 alin. (4) C. proc. pen. şi a celor de dezlegare a chestiunilor de drept - art. 477 alin. (3) C. proc. pen.];

- soluţiile jurisprudenţiale favorabile nu se constituie într-o practică judiciară constantă, din care să rezulte că activitatea desfăşurată în cadrul structurilor paralele este legală, aşa încât nu se poate invoca o jurisprudenţă clară şi definită, pe baza căreia inculpaţii să îşi poată baza, de o manieră rezonabilă, credinţa că activitatea lor a fost una legală. Dimpotrivă, în mod previzibil, inculpaţii se puteau aştepta la condamnarea lor pentru faptele comise.

Desigur, în conformitate cu principiile statuate de Curtea de la Strasbourg:

- "Noţiunea de «drept» («law») folosită la art. 7 corespunde celei de «lege» care figurează în alte articole ale Convenţiei; ea înglobează dreptul de origine atât legislativă, cât şi jurisprudenţială şi implică unele condiţii calitative, între altele, cele ale accesibilităţii şi ale previzibilităţii" (în acest sens, Cantoni împotriva Franţei, parag. 29; Coëme şi alţii împotriva Belgiei, parag. 145; E.K. împotriva Turciei, parag. 51; Dragotoniu şi Militaru-Pidhorni împotriva României, parag. 34);

- "Funcţia decizională acordată instanţelor serveşte tocmai pentru a îndepărta îndoielile ce ar putea exista în privinţa interpretării normelor, ţinând cont de evoluţiile practicii cotidiene, cu condiţia ca rezultatul să fie coerent cu substanţa infracţiunii şi, evident, previzibil" (S.W. împotriva Regatului Unit al Marii Britanii, parag. 36; Dragotoniu şi Militaru-Pidhorni împotriva României, parag. 37).

În speţă, pentru argumentele ce vor fi expuse, Înalta Curte apreciază că la momentul comiterii faptelor ce fac obiectul cauzei penale de faţă, textul legal al normelor de incriminare, chiar evaluat în lumina jurisprudenţei neunitare de care este însoţit, îndeplinea condiţia de previzibilitate.

Trebuie observat că faptele pentru care inculpaţii sunt trimişi în judecată în cauza de faţă au fost comise/au continuat să fie comise în perioada 2011-2013, după ce jurisprudenţa naţională în materie (atât cea de speţă, dar şi cea în domeniul recursului în interesul legii) a cunoscut o schimbare.

Mai întâi, prin decizia nr. 22 din 12.06.2006 şi apoi prin decizia nr. 27 din 16.04.2007 [enunţate la lit. a) de mai sus], s-a conturat o jurisprudenţă constantă a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie în ce priveşte structurile avocaţiale paralele, fiind înlăturat echivocul asupra modalităţii de exercitare a avocaturii şi cu privire la calitatea de avocat. Astfel, divergenţa de opinii exprimate în practica instanţelor judecătoreşti cu privire la efectele asistării sau reprezentării părţilor în cadrul procesului penal, de persoane care nu au dobândit calitatea de avocat în condiţiile Legii nr. 51/1995, modificată şi completată prin Legea nr. 255/2004, a fost tranşată prin ponunţarea de către Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a deciziei în interesul legii nr. 27/2007, prin care s-a stabilit că asistenţa juridică acordată în procesul penal unui inculpat sau invinuit de o persoană care nu a dobândit calitatea de avocat în condiţiile Legii nr. 51/1995, modificată şi completată prin Legea nr. 255/2004, echivalează cu lipsa de apărare a acestuia.

În acest mod, instanţa supremă a statuat asupra lipsei calităţii de avocat a persoanelor înscrise în aşa-zisele barouri paralele.

Acest punct de vedere a fost menţinut de instanţa supremă prin mai multe decizii de speţă, unele privindu-l chiar pe inculpatul A., cum este decizia nr. 5862 din 6 decembrie 2011 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia de contencios administrativ şi fiscal, prin care s-a stabilit cu claritate lipsa calităţii de avocat a acestuia şi nelegalitatea structurilor avocaţiale constituite în afara baroului tradiţional.

În plus, înainte de comiterea faptelor ce fac obiectul cauzei de faţă, au fost pronunţate soluţii penale defavorabile, inclusiv de condamnare pentru fapte similare, de exercitare fără drept a avocaturii de către numitul D., membru marcant şi iniţiatorul barourilor paralele.

Astfel, cu titlu de exemplu, faptele inculpaţilor sunt ulterioare:

- sentinţei penale nr. 538 din 5 aprilie 2012 a Judecătoriei Deva, de condamnare a numitului D. pentru infracţiunea de exercitare fără drept a profesiei de avocat, rămasă definitivă prin decizia nr. 722 din 29 mai 2012 a Curţii de Apel Alba Iulia;

- încheierii nr. 878 din 16 iunie 2011 a Înaltei Curţi, prin care s-a soluţionat conflictul negativ de competenţă intervenit între Judecătoria Bacău şi Curtea de Apel Bacău, stabilindu-se că inculpatul A. nu are calitatea de avocat şi, în consecinţă, competenţa de soluţionare a cauzei penale aparţine Judecătoriei Bacău, unde cauza a fost, ulterior, înregistrată sub nr. x/180/2011;

- încheierii din 20.02.2012 dată în Dosar nr. x/180/2011 al Judecătoriei Bacău, prin care a fost admisă plângerea împotriva soluţiei de scoatere de sub urmărire penală a inculpatului A. şi a fost desfiinţată ordonanţa nr. 2783/P/2006 a Parchetului de pe lângă Judecătoria Bacău, cauza fiind reţinută spre judecare, instanţa considerând că există indicii temeinice că inculpatul nu a dobândit calitatea de avocat conform Legii nr. 51/1995 (fila 268, vol.2 d.u.p.);

- Ordonanţei nr. 991/P/2010 a Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Bacău, de neîncepere a urmăririi penale pentru lipsa pericolului social şi aplicarea unei amenzi administrative faţă de numitul WWW., membru al unei structuri avocaţiale paralele, prin această ordonanţă parchetul reţinând că sunt întrunite elementele constitutive ale infracţiunii de exercitare fără drept a profesiei de avocat. Soluţia a fost menţinută prin sentinţa penală nr. 738 din 24 aprilie 2012 a Judecătoriei Bacău. Soluţia este relevantă deoarece, conform C. pen. anterior, aplicarea unei sancţiuni cu caracter administrativ era posibilă numai dacă se constata existenţa elementelor constitutive ale infracţiunii.

Rezultă, astfel, că înainte ca inculpaţii să fi săvârşit faptele pentru care sunt cercetaţi, au fost date soluţii prin care s-a stabilit că fapte de tipul celor comise de către inculpaţii A., B. şi C., constituie infracţiuni, fiind pronunţată cel puţin o hotărâre de condamnare. Este îndeplinită, astfel, cerinţa stabilită de Curtea de la Strasbourg cu privire la existenţa precedentului judiciar de constatare ca infracţiune a faptelor imputate (Dragotoniu şi Militaru-Pidhorni împotriva României, parag. 42-43).

Drept urmare, inculpaţii aveau suficiente elemente pe baza cărora să devină conştienţi de faptul că acţiunile lor puteau antrena o sancţiune penală (în acest sens, Dragotoniu şi Militaru-Pidhorni împotriva României, parag. 44).

Mai trebuie amintit că, astfel cum a statuat Curtea de la Strasbourg:

" însemnătatea noţiunii de previzibilitate depinde în mare măsură de contextul textului despre care este vorba, de domeniul pe care îl acoperă precum şi de numărul şi calitatea destinatarilor săi" (Groppera Radio AG şi alţii împotriva Elveţiei, parag. 68; Dragotoniu şi Militaru-Pidhorni împotriva României, parag. 35); "Previzibilitatea legii nu se opune ca persoana interesată să fie nevoită să recurgă la o bună consiliere pentru a evalua, la un nivel rezonabil în circumstanţele cauzei, consecinţele ce ar putea decurge dintr-o anumită acţiune" (Tolstoy Miloslavsky împotriva Regatului Unit al Marii Britanii, parag. 37; Dragotoniu şi Militaru-Pidhorni împotriva României, parag. 35). "Acest lucru se întâmplă de obicei cu profesioniştii, obişnuiţi să facă dovada unei mari prudenţe în exercitarea meseriei lor. De asemenea, se poate aştepta de la ei să acorde o atenţie deosebită evaluării riscurilor pe care le implică" (Cantoni împotriva Franţei, parag. 35; Dragotoniu şi Militaru-Pidhorni împotriva României, parag. 35).

În speţă, destinatarii normei de incriminare erau avizaţi şi diligenţi. Cei trei inculpaţi erau absolvenţi de drept, instruiţi în domeniul reglementat, foarte buni cunoscători ai dispoziţiilor legale pe care le contestă şi, aşa cum se va arăta în cele ce urmează [lit. c) - analiza condiţiilor de tipicitate a infracţiunilor], aceştia au acţionat cu intenţie directă, fără să poată invoca în favoarea lor că au fost în eroare din cauza practicii judiciare neunitare.

În al treilea rând, au fost invocate o serie de hotărâri pronunţate de instanţele naţionale şi de Curtea de la Strasbourg, susţinându-se că prin acestea se atestă calitatea de avocat a inculpatului A.. Apărarea este nefondată, deoarece respectivele hotărâri nu constituie temeiuri care să dovedească calitatea sa de avocat/nu legitimează, astfel cum pretinde acesta. Aceste hotârâri, prin conţinutul lor, nu au aptitudinea de a conferi inculpatului calitatea de avocat, atât timp cât acestea nu conţin dispoziţii imperative privind admiterea în profesie, consemnându-se doar calitatea de "avocat", astfel cum a fost afirmată de către inculpatul A..

În mod special, a fost invocată sentinţa civilă nr. 2425 din 16 decembrie 2013 pronunţată de Tribunalul Bacău, secţia a II-a civilă şi de contencios administrativ şi fiscal, în Dosarul nr. x/32/2012 (definitivă), în contradictoriu cu Ministerul Public reprezentat de către Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Bacău, prin care au fost respinse ca nefondate: excepţia lipsei capacităţii de folosinţă şi excepţia lipsei capacităţii de exerciţiu a reclamanţilor "Dr. A. - avocat şi Dr. A. în calitate de titular al Cabinetului de Avocat Dr. A.", precum şi excepţia lipsei calităţii procesuale active a aceloraşi reclamanţi.

În motivarea hotărârii, referitor la excepţia lipsei capacităţii de folosinţă şi excepţia lipsei capacităţii de exerciţiu se arată că "Din probele administrate în cauză nu rezultă însă că actele de înfiinţare ale Baroului Bacău din cadrul Uniunii Naţionale a Barourilor din România sau Cabinetul de avocat al reclamantului, au fost desfiinţate, anulate, astfel că nu se poate reţine lipsa capacităţii de folosinţă a acesteia de a sta în proces, iar în privinţa "dr. A. avocat în nume personal" nu s-a făcut nicio dovadă în sensul că prin hotărârile judecătoreşti s-ar fi constatat că acesta nu are calitate de avocat, s-au că i s-ar fi interzis să practice această activitate."

În ce priveşte excepţia lipsei calităţii procesuale active a reclamanţilor, se arată că pârâtul a invocate aceleaşi motive ca şi în motivarea celorlalte excepţii, în sensul că "reclamantul A. nu are calitatea de avocat, deoarece nu a dobândit această calitate în conformitate cu prevederile Legii nr. 51/1995 nu este înscris în Tabloul avocaţilor în vreun barou din România, iar cabinetul său de avocatură este constituit în afara cadrului legal."

Sub acest aspect, instanţa a reţinut că "nu s-a făcut nicio dovadă din care să rezulte că actele de înfiinţare ale Cabinetului de avocatură au fost desfiinţate de o instanţă judecătorească sau că reclamantului A. i s-ar fi interzis printr-o hotărâre judecătorească definitivă şi irevocabilă să practice avocatura, sau să se fi constatat că acesta nu are calitatea de avocat".

Înalta Curte apreciază că hotărârea judecătorească de mai sus nu poate legitima constituirea nelegală a celor trei entităţi de către inculpatul A. Este o decizie de speţă, dată într-un caz concret şi nu o decizie general obligatorie. Această hotărâre, prin care instanţa s-a pronunţat pe cale incidentală asupra calităţii de avocat a inculpatului A., nu poate fi opusă cu autoritate de lucru judecat conform art. 52 alin. (3) C. proc. pen., din moment ce, în respectiva cauză, instanţa nu a fost învestită cu analiza legalităţii constituirii şi funcţionării "Baroului Bacău - A.", a "Cabinetului de avocat dr. A." şi a "Uniunii Naţionale a Avocaţilor din România - U.N.B.R." şi nu au fost avute în vedere toate probele existente sub acest aspect şi nici toate dispoziţiile legale incidente.

Instanţa penală este îndreptăţită la propria analiză, în conformitate cu dispoziţiile art. 1 alin. (3) din Legea nr. 51/1995 republicată, potrivit cărora:

"

Constituirea şi funcţionarea de barouri în afara U.N.B.R. sunt interzise. Actele de constituire şi de înregistrare ale acestora sunt nule de drept. Nulitatea poate fi constatată şi din oficiu". Drept urmare, faptul că această nulitate nu a fost constatată printr-o hotărâre anterioară nu împiedică instanţa penală ca, pentru toate argumentele expuse pe larg în cele ce preced, să stabilească incidenţa prevederilor legale referitoare la caracterul nul al acestor acte constitutive.

Mai mult, strict din perspectiva laturii subiective, inculpaţii nu pot susţine ca temei al lipsei de vinovăţie, sentinţa civilă nr. 2425 din 16 decembrie 2013 pronunţată de Tribunalul Bacău, secţia a II-a civilă şi de contencios administrativ şi fiscal, deoarece este ulterioară comiterii faptelor.

În sprijinul legitimării entităţilor pe care le-a înfiinţat, inculpatul A. a mai invocat decizia nr. 4451 din 29 septembrie 2010 a Judecătoriei Piatra Neamţ prin care s-a luat act de acordul de mediere încheiat între Cabinetul de avocat A. şi SC XXX. SRL în legătură cu rezoluţiunea unui contract. Din conţinutul sentinţei rezultă că instanţa a analizat doar îndeplinirea condiţiilor referitoare la mediere, fără să se pună în discuţie ori ca instanţa să analizeze legalitatea Cabinetului de avocat dr. A.

De asemenea, a fost invocată Hotărârea din 21 februarie 2012, definitivă la 21 mai 2012, în Cauza SC XXX.. SRL şi Botomei Vasile împotriva României (publicată în M. Of. , Partea I, nr. 610/24.08.2012), cu privire la care Înalta Curte constată următoarele:

În decizia menţionată nu a fost analizată şi Curtea nu s-a pronunţat asupra calităţii de avocat a inculpatului A., cauza respectivă a avut un cu totul alt obiect, şi anume, plângerea privind încălcarea mai multor articole din Convenţie prin demolarea construcţiilor anexe la un local comercial şi refuzul reînnoirii autorizaţiei de funcţionare.

Curtea a admis în parte cererea SC XXX. SRL. În ce priveşte cererea formulată în nume propriu de către A., se constată că prin decizia de mai sus, Curtea de la Strasbourg a considerat că, în calitate de reprezentant şi administrator al primei reclamante, SC XXX. SRL, "domnul A. nu se poate pretinde victima unei încălcări a articolelor din Convenţie invocate şi, în consecinţă, declară cererea, în ceea ce îl priveşte pe acesta, incompatibilă ratione personae cu dispoziţiile Convenţiei în sensul art. 35 & 3 şi o respinge în conformitate cu art. 35 & 4" (parag. 31).

În conţinutul deciziei se face referire la inculpatul A., reţinându-se că "Societatea Comercială XXX. SRL este reprezentată de al doilea reclamant, domnul A., administratorul acesteia, care este totodată avocat în Bacău." (parag. 2). Se remarcă faptul că, în ce priveşte cheltuielile de reprezentare în faţa Curţii, în cuprinsul deciziei se reţin următoarele:

" în absenţa altor documente justificative, factura emisă pe numele cabinetului de avocat A. nu permite stabilirea naturii exacte a serviciilor oferite şi caracterul lor necesar şi obiectiv în cadrul procedurii angajate în faţa Curţii" - parag. 66.

Drept urmare, decizia este lipsită de relevanţă pentru a stabili calitatea de avocat a inculpatului. Menţionarea acestei calităţi s-a făcut în scop procedural, pe baza afirmaţiilor şi documentele prezentate de inculpatul A., care, la fel ca în alte cazuri, a folosit însemnele specifice profesiei, fără a se putea considera că, în acest mod, Curtea de la Strasbourg a recunoscut sau a atestat din punct de vedere legal o atare calitate, din moment ce acest aspect nu a fost supus controlului C.E.D.O.

Această situaţie a fost, de altfel, constatată şi prin sentinţa civilă nr. 2425 din 16 decembrie 2013 pronunţată de Tribunalul Bacău, secţia a II-a civilă şi de contencios administrativ şi fiscal, în Dosarul nr. x/32/2012 (invocată în apărare), motiv pentru care a fost respinsă ca nefondată acţiunea formulată de reclamanţii A. şi Cabinet avocat dr. A. în contradictoriu cu pârâtul Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Bacău.

În al patrulea rând, în sprijinul ideii de legitimitate a entităţilor nelegal constituite, s-a mai invocat înregistrarea acestora la organele fiscale, înregistrarea la Inspectoratul Teritorial de Muncă Bacău a contractului individual de muncă al inculpatului A. şi efectuarea menţiunilor corespunzătoare în carnetul de muncă.

Într-adevăr, din actele şi lucrările dosarului reiese că aceste entităţi au fost înregistrate, după cum urmează:

- certificat de înregistrare fiscală a "Uniunii Naţionale a Barourilor din România" cu sediul în Bucureşti, sector 3, str. Academiei, în calitate de succesoare a "Uniunii Avocaţilor din România", cu sediul în Bucureşti, str. Batiştei, sector 2 (înfiinţată la congresul din 20.06.2004), C.I.F. 20626000 (data atribuirii: 18.01.2007);

- certificat înregistrare fiscală a Baroului Bacău cu sediul în Bacău, Calea Republicii, cu sediu de lucru în Bacău, str. Oituz, C.I.F. 16655686 (data atribuirii: 5.08.2004);

- certificat înregistrare fiscală a Cabinetului de avocat dr. A. cu sediul în Bacău, Calea Republicii, C.I.F. 21183784 (data atribuirii: 23.02.2007);

- certificat înregistrare fiscală a Uniunii Naţionale a Barourilor din România - U.N.B.R., cu sediul în Bucureşti, sector 1, bld. N. Bălcescu, C.I.F. 29497286 (data atribuirii: 29.12.2011).

Alte documente în acest sens au fost depuse şi la instanţa de apel.

Împrejurarea că aceste entităţi au fost înregistrate la organele fiscale, că au plătit taxe şi impozite, ori că la Inspectoratul Teritorial de Muncă Bacău a fost înregistrat contractul de muncă al inculpatului A., cu consecinţa menţiunilor corespunzătoare în carnetul de muncă nu autorizează funcţionarea şi nu poate acoperi lipsa de legalitate a înfiinţării şi funcţionării celor trei entităţi. Aceste operaţiuni cu valoare administrativă nu echivalează cu acordarea unei licenţe legale de funcţionare, deoarece nu aceasta era modalitatea prevăzută de lege pentru legala înfiinţare şi funcţionare.

Pe de o parte, înregistrările au în vedere exclusiv normele fiscale şi de legislaţia muncii şi au fost generate de persoanele care le-au constituit (pentru ultimele trei entităţi, s-au efectuat la cererea inculpatului A.), iar înscrisurile depuse la organele fiscale şi la Inspectoratul Teritorial de Muncă Bacău aveau o aparenţă de legalitate, deoarece purtau denumirile protejate de "Barou", "Uniunea Naţională a Barourilor din România - U.N.B.R", "Cabinet de avocat", prevăzute de Legea nr. 51/1995 (folosite fără drept), creând astfel o eroare comună cu privire la calitatea de avocat.

Pe de altă parte, conform art. 1 alin. (3) din Legea nr. 51/1995, republicată, sunt nule de drept nu numai actele de constituire, ci şi actele de înregistrare a barourilor care sunt constituite şi funcţionează în afara U.N.B.R. (în sensul Legii nr. 51/1995, republicată), nulitatea putând fi constatată şi din oficiu.

În al cincilea rând, inculpatul A. a invocat faptul că, în mai multe adrese emise de autorităţile publice, inclusiv de Ministerul justiţiei, Consiliul Superior al Magistraturii, Inspecţia Judiciară, ori de către instanţele judecătoreşti, se menţionează titulatura sa de avocat sau de decan al Baroului Bacău.

Nici acestea nu au vreo relevanţă din perspectiva legalităţii înfiinţării şi funcţionării celor trei entităţi, ori a previzibilităţii legii. Dimpotrivă, constituie încă un argument pentru lipsa erorii din partea inculpatului A., căci respectivele adrese constituie răspunsuri ale unor autorităţi, urmare a solicitărilor formulate chiar de către inculpat, în calitatea pe care acesta şi-o aroga, de avocat sau decan al Baroului Bacău. Modul de adresare sau modalitatea în care a fost menţionat destinatarul acelor documente nu echivalează cu o analiză pe fond a calităţii persoanei căreia i-a fost adresat documentul, modul în care s-a răspuns datorându-se inducerii în eroare a acelor instituţii, prin declinarea de către inculpat a unei calităţi pe care nu o avea.

Cu titlu exemplificativ, adresa nr. 112213/2010 din 14.12.2010 emisă de Ministerul Justiţiei către A. nu recunoaşte calitatea de avocat sau legitimitatea vreuneia dintre entităţile înfiinţate de inculpatul A., ci constituie un răspuns la un memoriu depus de acesta în contextul dezbaterii Proiectului de lege privind modificarea Legii nr. 51/1995, republicată, adoptat de plenul camerei deputaţilor în data de 7.12.2010. Se constată, de altfel, că acest proiect a fost adoptat ulterior prin intrarea în vigoarea Legii nr. 270/2010, care nu a modificat cu nimic organizarea şi desfăşurarea activităţii de avocatură, altfel spus, nu a prevăzut posibilitatea înfiinţării sau funcţionării barourilor paralele. Dimpotrivă, a incriminat în mod special anumite fapte de exercitare fără drept a avocaturii [art. 60 alin. (6) din Legea nr. 51/1995, republicată].

Situaţia este similară în ce priveşte alte adrese invocate de inculpatul A., emise de Inspecţia judiciară.

Dimpotrivă, din conţinutul respectivelor adrese, rezultă că inculpatul a formulat propuneri de modificare legislativă, că a solicitat mai multor organisme din domeniul justiţiei dezbaterea situaţiei entităţilor pe care le-a înfiinţat, a dreptului avocaţilor înscrişi în barourile paralele de a asigura reprezentarea şi asistenţa juridică în faţa parchetelor şi instanţelor, toate acestea constituindu-se în demersuri de asigurare a confirmării legalităţii înfiinţării entităţilor nelegal constituite.

În ce priveşte adresa nr. 28988/2012 a Consiliului Superior al Magistraturii, se constată că nu confirmă posibilitatea Baroului A. de a desfăşura examen de admitere în avocatură. În adresa respectivă se menţionează că magistraţii pot participa în comisiile organizate de barourile de avocaţi numai în cazul în care legea ar recunoaşte, în mod expres, dreptul de a organiza astfel de concursuri.

În al şaselea rând, inculpatul A. a încercat să justifice legalitatea entităţilor prin teza sa de doctorat din 2013 (pe care a ataşat-o la dosar în original, în copie şi în format electronic), arătând că prin această lucrare ştiinţifică au fost înfiinţate Uniunea Naţională a Barourilor din România, Baroul Bucureşti, Baroul Bacău.

Se constată că, potrivit înscrisurilor depuse de către inculpatul A., teza de doctorat a fost susţinută în data 5.07.2013 în cadrul Universităţii de Stat din Moldova şi a fost validată prin diploma de doctor în ştiinţe seria DR nr. 1787 din 10 decembrie 2013, eliberată de autorităţile din Republica Moldova. Ulterior, Ministerul Educaţiei Naţionale din România a emis atestatul seria M 0001712 nr. 66035 din 17 aprilie 2014.

Aceste documente sunt nerelevante pentru cauza penală. Pe lângă faptul că teza de doctorat a fost susţinută ulterior comiterii faptelor din prezenta cauză, aşa încât nu poate justifica retroactiv înfiinţarea entităţilor, se constată că reprezintă o lucrare cu caracter ştiinţific evaluată de autoritatea competentă, fără influenţă asupra legalităţii înfiinţării şi funcţionării entităţilor create de inculpatul A., legea neprevăzând o atare modalitate de constituire a structurilor avocaţiale.

Inculpatul a mai depus la dosar şi o copie de pe Decizia din 28.02.2014 emisă de Uniunea Avocaţilor din Republica Moldova, potrivit căreia, la aceeaşi dată, Consiliul Uniunii Avocaţilor din Republica Moldova a decis "a înscrie sub nr. 18 în Registrul avocaţilor din alte state care au dreptul de a exercita profesia de avocat pe teritoriul Republicii Moldova a dl. A., avocat definitiv Bacău, România". În mod evident, această decizie emisă într-o altă ţară nu produce efecte juridice în România, unde, în ce priveşte avocatura, se aplică regimul juridic specific reglementat de Legea nr. 51/1995.

De asemenea, inculpatul a depus la dosar adresa nr. 2/311 din 8.09.2014 emisă de Uniunea Avocaţilor din Republica Moldova, adresa nr. 323950/RA/03.09.2014 emisă de Ministerul Afacerilor Externe, Inspectoratul General al Poliţiei Române - Direcţia Management Resurse Umane, adresa nr. C.C.R.P.M.M./17.01.2014 emisă de Ministerul Finanţelor Publice, adresa nr. G-246 din 5.05.2014 emisă de Universitatea Naţională de Apărare Carol I, adresa nr. 983/P/16.07.2014 emisă de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Biroul de Informare şi Relaţii Publice, precum şi adrese emise de instanţe.

Nici acestea nu atestă calitatea de avocat a inculpatului A. sau legalitatea înfiinţării şi funcţionării entităţilor constituite de către inculpat. Din conţinutul respectivelor adrese rezultă că respectivele instituţii au acceptat depunerea tezei de doctorat a inculpatului A., doar în scop de documentare.

În concluzie:

Odată cu modificarea legislativă intervenită prin Legea nr. 255/2004 în domeniul profesiei de avocat, niciun membru al vreunei structuri paralele nu mai putea desfăşura în mod legal activităţi specifice profesiei de avocat, fiind fară relevanţă că entităţile juridice înfiinţate de către numitul D. sau de către A. nu au fost desfiinţate efectiv.

Deşi entităţile înfiinţate de inculpatul A. nu au fost declarate, formal, în afara legii, acesta, la fel ca şi ceilalţi membri, nu putea exercita activităţi specifice profesiei de avocat, decât în contra dispoziţiilor exprese ale Legii nr. 51/1995, republicată.

Chiar şi Curtea de la Strasbourg s-a pronunţat în acelaşi sens în cauza Bota contra României, statuând că membrii Asociaţiei UUU. puteau exercita profesia de avocat, cu condiţia să îndeplinească şi să se supună exigenţelor şi condiţiilor prevăzute de Legea nr. 51/1995 şi că înfiinţarea de barouri în afara Legii nr. 51/1995 constituie o asociaţie cu scop ilicit (C.E.D.O., secţia II, decizia Bota contra România, 12 octombrie 2004, 24057/03).

Soluţiile favorabile date de parchet şi de instanţe nu pot constitui temei pentru lipsa de vinovăţie a inculpaţilor, nu pot justifica şi nu evidenţiază buna-credinţă a inculpaţilor, în sensul că au acţionat conform legii, fără să încalce norma de incriminare. Dimpotrivă, exista un nivel rezonabil de previzibilitate a caracterului penal al faptelor.

Inculpaţii nu pot invoca o jurisprudenţă neechivocă, unitară, care să fi stabilit că barourile paralele au fost înfiinţate în mod legal, că membrii acestor structuri aveau calitate de avocat şi că faptele comise în această calitate nu constituie infracţiuni. Aşa cum s-a arătat, la momentul comiterii faptelor pentru care inculpaţii A., C. şi B. sunt trimişi în judecată în cauza de faţă, jurisprudenţa instanţelor era neunitară, dar exista cel puţin o hotărâre de condamnare pentru fapte similare.

În plus, existenţa şi legalitatea barourilor paralele făcea de mult timp obiectul unei dezbateri publice şi în mediul juridic cu argumente pro şi contra, iar Înalta Curte exprimase deja un punct de vedere defavorabil prin pronunţarea unor decizii general obligatorii şi Curtea Constituţională respinsese prin numeroase decizii excepţiile de necostituţionalitate privind normele de incriminare din Legea nr. 51/1995 republicată, aşa încât, din aceste motive se poate constata că, activând în cadrul structurilor avocaţiale paralele, în perioada 2011-2013, inculpaţii au acţionat, cel puţin, cu intenţie indirectă, acceptând posibilitatea de a se constata încălcarea legii penale.

Pe cale de consecinţă, aceştia nu pot invoca lipsa intenţiei, dimpotrivă, pentru inculpatul A., aşa cum reiese din cele reţinute referitor la înfiinţarea barourilor paralele [lit. a) de mai sus] şi pentru toţi inculpaţii, astfel cum se va evidenţia în mod particular, pentru fiecare dintre ei [lit. c) de mai jos], se constată că au acţionat în deplină cunoştinţă de cauză, cu intenţie directă, deoarece au prevăzut rezultatul faptelor, urmărind producerea acestuia.

Înalta Curte apreciază întemeiat argumentul invocat cu ocazia dezbaterilor de către reprezentantul Ministerului Public, în sensul că trebuie să se facă distincţie între problematica previzibilităţii legii şi inaptitudinea organelor statale de a pune în aplicare prevederile legale [astfel cum s-a arătat la lit. a) de mai sus, în unele cazuri, neaplicarea legii a fost generată chiar de către inculpatul A., prin prezentarea unor documente cu aparenţă de legalitate].

Pentru deplina şi corecta lămurire a cauzei, previzibilitatea legii şi caracterul neunitar al jurisprudenţei trebuie analizate nu doar distinct - cu valoare de fapt obiectiv, ci trebuie avută în vedere percepţia şi atitudinea subiectivă a inculpaţilor, deci întreg contextul factual, fiind relevante toate circumstanţele cauzei, inclusiv aspectele evidenţiate la lit. c) de mai jos, din care reiese atitudinea subiectivă a inculpaţilor, de deplină cunoaştere, înţelegere şi asumare a dispoziţiilor legale şi a consecinţelor încălcării acestor prevederi.

c) Îndeplinirea condiţiilor de tipicitate obiectivă şi subiectivă ale infracţiunilor

În drept, faţă de constatările mai sus-menţionate şi în funcţie de particularităţile ce vor fi expuse, se constată că faptele reţinute în sarcina inculpaţilor corespund tiparului de incriminare a celor două infracţiuni pentru care au fost condamnaţi prin sentinţa atacată.

Inculpaţii A. şi C. au invocat calitatea de avocat prin apartenenţa la o structură ce nu a fost înfiinţată în conformitate cu Legea nr. 51/1995 pentru organizarea şi exercitarea profesiei de avocat. Pe cale de consecinţă, nu au dobândit calitatea de avocat, potrivit legii.

Activităţile desfăşurate de aşa zisele "barouri paralele" au fost de notorietate şi au produs efecte importante, respectiv perturbarea sistemului judiciar românesc, fapt care a determinat legiuitorul să intervină prin promovarea Legii nr. 255/2004 (de modificare a Legii nr. 51/1995), intrată în vigoare la data de 26.06.2004 şi să sancţioneze penal persoanele care, după data intrării în vigoare a legii, continuă să exercite aceste activităţi specifice profesiei de avocat.

În ciuda acestor modificări legislative, a hotărârii pronunţate de Curtea de la Strasbourg în anul 2004 în cauza D. contra României şi a celor două decizii în interesul legii din anul 2006 şi anul 2007, pronunţate de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, inculpaţii A., C. şi B. au comis în perioada anilor 2011-2013, fapte care corespund normei de incriminare a infracţiunilor de exercitare fără drept a avocaturii şi/sau de folosire fără drept a denumirilor "Barou", "Uniunea Naţională a Barourilor din România", "U.N.B.R." ori "Uniunea Avocaţilor din România" sau a denumirilor specifice formelor de exercitare a profesiei de avocat, precum şi folosirea însemnelor specifice profesiei ori purtarea robei de avocat, A. şi C. în forma autoratului, iar B. în forma complicităţii.

Astfel, faptele inculpatului C. săvârşite în perioada februarie-aprilie 2013, în realizarea aceleaşi rezoluţii infracţionale, de a se fi prezentat, fără drept, în calitate de avocat:

- la Curtea de Apel Bacău în Dosarul nr. x/260/2010, în baza "împuternicirii avocaţiale nr. 330 din 27 martie 2013", asigurând efectiv asistenţă juridică la termenul din 28.03.2013;

- la Judecătoria Bacău, în Dosarul nr. x/180/2012, unde a prestat efectiv asistenţă juridică la trei termene de judecată (04.02.2013, 11.03.2013, 15.04.2013), depunând "împuternicirea avocaţială nr. 1 din 01.02.2013", întrunesc elementele constitutive ale infracţiunii de exercitare fără drept a profesiei de avocat, prev. de art. 281 C. pen. din 1969 cu aplic. art. 41 alin. (2) C. pen. din 1969, cu ref. la art. 26 alin. (1) şi art. 113 alin. (1) din Legea nr. 51/1995, republicată.

Faptele aceluiaşi inculpat, constând în aceea că, în baza aceleiaşi rezoluţii infracţionale, în perioada februarie-aprilie 2013:

- a folosit fără drept denumirile de "Barou", "Uniunea Naţională a Barourilor din România" specifice exercitării profesiei de avocat, precum şi însemnele specifice acestei profesii, respectiv ştampila, depunând la instanţele de judecată "împuternicirea avocaţială nr. 1 din 01.02.2013" şi "împuternicirea avocaţială nr. 330 din 27 martie 2013", pe care era aplicată ştampila şi care conţineau denumirile mai sus-menţionate;

- a purtat fără drept roba specifică profesiei de avocat la Curtea de Apel Bacău în Dosarul nr. x/260/2010 şi la Judecătoria Bacău în Dosarul nr. x/180/2012, întrunesc elementele constitutive ale infracţiunii prev. de art. 60 alin. (6) din Legea nr. 51/1995, republicată, cu aplic. art. 41 alin. (2) C.pen. din 1969.

Faptele inculpatului A., săvârşite în perioada 20.07.2011-10.10.2012:

- de a fi folosit, fără drept, denumirile de "Barou", "Uniunea Naţională a Barourilor din România", "U.N.B.R.", denumiri specifice formelor de exercitare a profesiei de avocat, precum şi însemnele specifice profesiei, respectiv ştampile, ştiind că nu sunt respectate prevederile Legii nr. 51/1995, republicată, pentru admiterea în profesia de avocat [actele materiale privind documentele întocmite în legătură cu admiterea în profesia de avocat în cadrul "Baroului A." a numiţilor E., C., G., H., I.,J., K., L., M., Q., R. şi FF., acte materiale redate pe larg în hotărârea atacată, motivarea fiind expusă în prezenta hotărâre];

- de a fi folosit site-ului www.unbr.info, aflat în administrarea sa, ce conţine înscrisuri în care sunt folosite, fără drept, denumirile de "Barou", "Uniunea Naţională a Barourilor din România", "Cabinet avocat", "avocat", întrunesc elementele constitutive ale infracţiunii prev. de art. 60 alin. (6) din Legea nr. 51/1995 republicată, cu aplic. art. 41 alin. (2) C.pen. din 1969.

Înalta Curte nu are în vedere actele materiale reţinute prin actul de sesizare în sarcina inculpatului A., ce privesc admiterea în barou a numitei F., deoarece, astfel cum se va arăta în cele ce urmează [lit. d)], la data comiterii acestor acte materiale (27.08.-01.09.2010), nu era în vigoare norma de încriminare, pentru aceste acte urmând a se dispune achitarea inculpatului.

Faptele aceluiaşi inculpat, săvârşite în baza aceleiaşi rezoluţii infracţionale, în perioada 1.01.2011-8.10.2012:

- de a fi emis împuternicirea avocaţială nr. 1 din 01.01.2011, prin care s-a împuternicit să acorde asistenţă juridică în Dosarul nr. x/180/2008 al Judecătoriei Bacău în contradictoriu cu Inspectoratul Judeţean în Construcţii Bacău, ca şi factura nr. 1 din 01.01.2011, ambele înscrisuri având la antet menţiunile neadevărate "Uniunea Naţională a Barourilor din România", "Baroul Bacău - U.N.B.R.", "Cabinet avocat drd. A.", fiind aplicată ştampila cu menţiunile "Cabinet avocat Baroul Bacău - U.N.B.R.", "Avocat drd. A.";

- de a fi legalizat sub nr. 866 din 5.10.2012 declaraţia lui O., precum şi încheierile de atestare nr. 861 din 4.10.2012, 867 din 5.10.2012, 873 din 8.10.2012, toate acestea purtând antetul neadevărat "Uniunea Naţională a Barourilor din România - Baroul Bacău - cabinet avocat dr. A." şi ştampila "cabinet individual de avocat Baroul Bacău av. A.";

- de a fi obţinut 5 procuri speciale autentificate la notar sub nr. 557 din 20.09.2012; 510 din 30.08.2012; 515 din 20.09.2012; 485 din 27.08.2012; 478 din 24.08.2012, folosind legitimaţia de "avocat", în care în nume propriu şi prin "Cabinet av. A." este mandatat să obţină de la autorităţile statului: recuperarea taxei de poluare, achitată la Ministerul Finanţelor Publice; recalcularea punctului de pensie şi daune; înfiinţarea şi înregistrarea SC P. SRL, întrunesc elementele constitutive ale infracţiunii de exercitare fără drept a profesiei de avocat, prev. de art. 281 C.pen. cu aplic. art. 41 alin. (2) C.pen. din 1969, cu ref. la art. 26 alin. (1) şi art. 113 alin. (1) din Legea nr. 51/1995, republicată.

Faptele inculpatului B., săvârşite în baza aceleiaşi rezoluţii infracţionale în cursul lunii iunie 2012, de a semna înscrisurile întocmite de inculpatul A., în care acesta din urmă a folosit fără drept denumirile de "Barou", "Uniunea Naţională a Barourilor din România", "U.N.B.R.", denumiri specifice formelor de exercitare a profesiei de avocat, precum şi însemnele specifice profesiei, respectiv ştampile, cunoscând că nu sunt respectate prevederile Legii nr. 51/1995, republicată, pentru admiterea în profesia de avocat, întrunesc elementele constitutive ale complicităţii prev. de art. 26 C. pen. din 1969 la infracţiunea prev. de art. 60 alin. (6) din Legea nr. 51/1995 republicată, cu aplic. art. 41 alin. (2) C. pen. din 1969.

În concret, faptele inculpatului B. constau în semnarea, după cum urmează:

pentru admiterea în barou a părţii vătămate E.:

- sub antetul necorespunzător adevărului "Uniunea Naţională a Barourilor din România - Centrul Teritorial de Studii - Baroul Bacău", inculpatul B. a semnat în calitate de membru al comisiei de examinare înscrisul olograf intitulat "Decizie", înregistrat sub nr. 51 din 4 iunie 2012;

- sub antetul fals "Uniunea Naţională a Barourilor din România - Baroul Bacău" pe care este aplicată ştampila având impresiunea neconformă cu realitatea "Uniunea Naţională a Barourilor din România - Baroul Bacău", la data de 4.06.2012, ora 14:00-17:00, ca membru în comisia de examinare pentru "admiterea în profesia de avocat, conform Legii nr. 51/1995", a semnat şi a notat răspunsurile la subiectele tratate de partea vătămată E., precum şi pentru "media generală 9,45";

- la data de 15.06.2012, ora 13:00, în calitate de membru al comisiei, a hotărât admiterea "în profesia de avocat" a părţii vătămate E., înscris înregistrat sub nr. 54 din iunie 2012, pe care l-a semnat;

pentru admiterea în barou a inculpatului C.:

- sub antetul necorespunzător adevărului "Uniunea Naţională a Barourilor din România - U.N.B.R.; Baroul Bacău - U.N.B.R.", inculpatul B. a semnat în calitate de membru al comisiei de examinare pentru verificarea actelor depuse de C., pe cererea nr. 55 din 22 iunie 2012, care poartă şi ştampila cu impresiunea având acelaşi conţinut neadevărat;

- sub acelaşi antet şi ştampilă neadevărate, inculpatul B. a semnat "Decizia" nr. 63 din 27 iunie 2012; procesul-verbal privind rezultatul examinării din 28.06.2012, ora 15:15; fişa de examen pentru "admiterea în profesia de avocat conform Legii nr. 51/1995, republicată".

Instanţa de apel va proceda la analiza conţinutului legal şi a conţinutului constitutiv al ambelor infracţiuni, luând în considerare că obiectul juridic şi urmarea imediată sunt identice şi, în ce priveşte condiţiile esenţiale ale elementului material, infracţiunile prezintă similitudini,.

Referitor la infracţiunea de exercitare fără drept a profesiei de avocat, prev. de art. 281 C. pen. anterior cu ref. la art. 26 alin. (1) şi art. 113 alin. (1) din Legea nr. 51/1995, republicată, se constată următoarele:

Conform art. 281 C. pen. anterior:

"

Exercitarea, fără drept, a unei profesii sau activităţi pentru care legea cere autorizaţie ori exercitarea acestora în alte condiţii decât cele legale, dacă legea specială prevede că săvârşirea unor astfel de fapte se sancţionează potrivit legii penale, se pedepseşte cu închisoare de la 1 lună la un an sau cu amendă."

Potrivit art. 26 alin. (1) din Legea nr. 51/1995:

"

Exercitarea oricărei activităţi de asistenţă juridică specifică profesiei de avocat şi prevăzută la art. 3 de către o persoană fizică sau juridică ce nu are calitatea de avocat înscris într-un barou şi pe tabloul avocaţilor acelui barou constituie infracţiune şi se pedepseşte potrivit legii penale" (iniţial, dispoziţia era cuprinsă în art. 25 alin. (1), astfel cum a fost modificat prin art. I pct. 24 din Legea nr. 255/2004; apoi, în urma republicării Legii nr. 51/1995 în M. Of. nr. 98/07.02.2011, conform dispoziţiilor art. VI din Legea nr. 270/2010, prevederile art. 25 au devenit art. 26, urmare a renumerotării).

În conformitate cu art. 113 alin. (1) din Legea nr. 51/1995, republicată:

"

La data intrării în vigoare a prezentei legi (s.n.: Legea nr. 255/2004) persoanele fizice sau juridice care au fost autorizate în baza altor acte normative ori au fost încuviinţate prin hotărâri judecătoreşti să desfăşoare activităţi de consultanţă, reprezentare sau asistenţă juridică, în orice domenii, îşi încetează de drept activitatea. Continuarea unor asemenea activităţi constituie infracţiune şi se pedepseşte potrivit legii penale." [iniţial, dispoziţia era cuprinsă în art. 82 alin. (1), astfel cum a fost modificat prin art. I pct. 68 din Legea nr. 255/2004; ulterior, urmare a renumerotării prin republicarea Legii nr. 51/1995 în M. Of. nr. 98/07.02.2011, conform dispoziţiilor art. VI din Legea nr. 270/2010, prevederile art. 82 au devenit art. 113].

Pe de altă parte, se constată că, potrivit art. 60 alin. (6) din Legea nr. 51/1995, republicată:

"

Folosirea fără drept a denumirilor "Barou", "Uniunea Naţională a Barourilor din România", "U.N.B.R." ori "Uniunea Avocaţilor din România" sau a denumirilor specifice formelor de exercitare a profesiei de avocat de către orice persoană fizică sau persoană juridică, indiferent de obiectul activităţii desfăşurate de aceasta, precum şi folosirea însemnelor specifice profesiei ori purtarea robei de avocat în alte condiţii decât cele prevăzute de prezenta lege constituie infracţiuni şi se pedepsesc cu închisoare de la 6 luni la 3 ani sau cu amendă."

Obiectul juridic al celor două infracţiunii constă în relaţiile sociale care se formează şi se dezvoltă în activitatea de organizare şi exercitare a profesiei de avocat, relaţii protejate prin incriminarea faptelor care încalcă sau stânjenesc buna desfăşurare a acestei activităţi.

Aceste infracţiuni fac parte din categoria celor formale. Urmarea imediată constă în crearea unei stări de pericol pentru relaţiile sociale apărate prin incriminarea faptelor de legea specială, urmare ce rezultă implicit din acţiunea prevăzută de text. Pentru infracţiunea prev. de art. 281 C. pen. anterior cu ref. la art. 26 alin. (1) şi art. 113 alin. (1) din Legea nr. 51/1995, urmarea imediată există chiar atunci când exercitarea profesiei sau activităţii a fost făcută în bune condiţii, fiindcă starea de pericol apare şi în acest caz, garanţiile legale fiind nesocotite, persoanele care au apelat la serviciile inculpatului având reprezentarea faptului că acesta are calitatea de avocat.

În ce priveşte latura obiectivă, o situaţie aparte prezintă infracţiunea de exercitare fără drept a unei profesii, deoarece dispoziţiile din C. pen. (în speţă, art. 281 C. pen. anterior) nu indică profesiile sau activităţile a căror exercitare fără drept sau în alte condiţii decât cele legale constituie infracţiune. Drept urmare, prevederile C. pen. au caracterul unei norme cadru, care se completează cu normele din legile speciale ce stabilesc, pentru fiecare domeniu în parte, condiţiile şi limitele de exercitare a anumitor profesii.

Pe cale de consecinţă, o cerinţă esenţială pentru existenţa acestei infracţiuni este ca legea specială să prevadă că faptele de exercitare fără drept a unei profesii sau unei activităţi pentru care legea cere autorizaţie, ori exercitarea acestora în alte condiţii decât cele legale, sunt sancţionate potrivit legii penale.

Această cerinţă este îndeplinită în speţă. Dispoziţiile art. 26 alin. (1) şi art. 113 alin. (1) din Legea nr. 51/1995 pentru organizarea şi exercitarea profesiei de avocat, interzic, sub sancţiunea legii penale, exercitarea acestei profesii:

- de către o persoană fizică sau juridică ce nu are calitatea de avocat înscris într-un barou şi pe tabloul avocaţilor acelui barou, în condiţiile Legii nr. 51/1995, republicată;

- de către persoanele fizice sau juridice care, anterior intrării în vigoare a Legii nr. 255/2004, au fost autorizate în baza altor acte normative decât Legea nr. 51/1995 ori prin hotărâri judecătoreşti să desfăşoare activităţi de consultanţă, reprezentare sau asistenţă juridică, în orice domenii; în aceste cazuri, legea prevede că activitatea acestora a încetat de drept la data intrării în vigoare a Legii nr. 255/2004, respectiv 26.06.2004.

Se poate astfel, constata, că este vorba despre o variantă de specie a infractiunii-cadru înscrisă în art. 281 C. pen. anterior, incriminată într-o singură formă, cea consumată, legea neprevăzând expres pedepsirea tentativei. Cadrul general al incriminării din art. 281 C. pen. anterior se completează cu prevederile incriminatoare înscrise în legea specială, respectiv Legea nr. 51/1995 care, la rândul său, conţine dispoziţii penale, în acest mod realizându-se reglementarea unei infracţiuni speciale, care se săvârşeşte în domeniul specific de activitate al avocaturii.

Elementul material al infracţiunii prev. de art. 281 C. pen. cu referire la art. 26 alin. (1) şi art. 113 alin. (1) din Legea nr. 51/1995 republicată este mai general şi constă în exercitarea, fără drept, a profesiei de avocat, sintagmă explicitată în două variante alternative: prin art. 26 alin. (1) din Legea nr. 51/1995 republicată, în: exercitarea oricărei activităţi de asistenţă juridică specifică profesiei de avocat şi prevăzută la art. 3 de către o persoană fizică sau juridică ce nu are calitatea de avocat înscris într-un barou şi pe tabloul avocaţilor acelui barou"; prin art. 113 alin. (1) din Legea nr. 51/1995 republicată, în: continuarea unor asemenea activităţi de către persoanele fizice sau juridice care au fost autorizate în baza altor acte normative ori au fost încuviinţate prin hotărâri judecătoreşti să desfăşoare activităţi de consultanţă, reprezentare sau asistenţă juridică, în orice domenii, persoane care, la data intrării în vigoare a Legii nr. 255/2004, şi-au încetat de drept activitatea.

În esenţă, este vorba despre efectuarea de acte specifice profesiei de avocat, astfel cum sunt reglementate în legea specială, conform art. 3.

Spre deosebire de infracţiunea de exercitare fără drept a profesiei de avocat, cea prev. de art. 60 alin. (6) din Legea nr. 51/1995 republicată are un element material mai restrâns, chiar dacă este circumstanţiat în mai multe variante alternative: folosirea fără drept a denumirilor protejate (Barou", "Uniunea Naţională a Barourilor din România", "U.N.B.R." ori "Uniunea Avocaţilor din România") sau a denumirilor specifice formelor de exercitare a profesiei de avocat, folosirea însemnelor specifice profesiei (ştampilă, insignă) ori purtarea robei de avocat în alte condiţii decât cele prevăzute de prezenta lege.

În esenţă, este vorba despre utilizarea denumirilor protejate şi a însemnelor specifice avocaturii sau despre utilizarea robei specifice acestei profesii.

În speţă, toate acţiunile comise de inculpaţii C. şi A. în calitate de autori, astfel cum au fost descrise mai sus, corespund elementului material specific al fiecăreia din cele două infracţiuni reţinute în sarcina acestora: prev. de art. 281 C. pen. anterior cu ref. la art. 26 alin. (1) şi art. 113 alin. (1) din Legea nr. 51/1995 republicată, respectiv prev. de art. 60 alin. (6) din aceeaşi lege.

În cazul ambelor infracţiuni, condiţia esenţială ataşată elementului material este ca acţiunile ce corespund verbum regens să fie comise fără drept.

În cauza de faţă, este îndeplinită şi această condiţie, căci, astfel cum s-a reţinut la lit. a) de mai sus, structura avocaţială în cadrul căruia şi-au desfăşurat activitatea inculpaţii A. şi C. [autorii infracţiunilor prev. de art. 281 C. pen. anterior cu ref. la art. 26 alin. (1) şi art. 113 alin. (1) din Legea nr. 51/1995 republicată, respectiv prev. de art. 60 alin. (6) din aceeaşi lege], nu a fost înfiinţată şi nu a funcţionat în mod legal.

Pe cale de consecinţă, nici inculpaţii C. şi A. nu aveau calitatea de avocaţi înscrişi într-un barou şi pe tabloul avocaţilor acelui barou, în condiţiile Legii nr. 51/1995, republicată şi, pe cale de consecinţă, nu aveau dreptul de a desfăşura activităţi specifice de avocatură, după cum nu aveau dreptul de a folosi denumirile şi însemnele specifice avocaturii, ori de a purta roba specifică acestei profesii.

În mod particular, cu privire la faptele de complicitate la infracţiunea prev. de art. 60 alin. (6) din Legea nr. 51/1995, republicată, reţinute în sarcina inculpatului B., se constată următoarele:

Această infracţiune nu este susceptibilă de participare sub forma coautorului, deoarece fiecare dintre persoanele care utilizează fără drept denumirile protejate şi însemnele specifice avocaturii sau foloseşte roba specifică acestei profesii, chiar în acelaşi timp şi loc, săvârşeşte o faptă distinctă şi este autor al acelei fapte, iar nu coautor la faptele comise de alţii. Este însă pe deplin posibilă participaţia proprie sub forma instigării sau a complicităţii, ca şi participaţia improprie. Fiind o contribuţie la săvârşirea faptei, complicitatea se inserează în antecedenţa cauzală a acesteia, atrăgând calitatea de participant a complicelui.

Aşa cum s-a arătat în cele ce preced, faptele inculpatului A. constituie infracţiune şi corespund tiparului de incriminare prev. de art. 60 alin. (6) din Legea nr. 51/1995, republicată. Este îndeplinită, astfel, prima condiţie a complicităţii, respectiv ca fapta autorului să constituie cel puţin o tentativă pedepsibilă.

În concret, în ce priveşte actele referitoare la admiterea în avocatură a numiţilor E. şi C., această infracţiune a fost comisă de inculpatul A. (autor) în participaţie penală cu inculpatul B. (complice), acesta din urmă semnând respectivele documente ca membru al comisiei de examinare, alături de inculpatul A.. Înscrisurile în care s-au folosit fără drept denumirile de "Barou", "Uniunea Naţională a Barourilor din România", "U.N.B.R.", denumiri specifice formelor de exercitare a profesiei de avocat, precum şi a însemnelor specifice profesiei, respectiv ştampile, au fost întocmite de inculpatul A. şi semnate de către inculpatul B., în baza aceleiaşi rezoluţii infracţionale, cunoscând că acestea nu emană de la o entitate autorizată şi nu sunt respectate prevederile Legii nr. 51/1995 republicată, pentru admiterea în profesia de avocat.

În acest mod, B. a acceptat folosirea pe nedrept a denumirilor de "Barou", "Uniunea Naţională a Barourilor din România", "U.N.B.R." şi a întărit rezoluţia infracţională a inculpatului A., având în vedere, pe de o parte, calitatea de judecător a inculpatului B. (care dădea o mai mare greutate actului), iar pe de altă parte, faptul că din aşa-zisa comisie de examen trebuiau să facă parte cel puţin două persoane, care semnau actele de admitere în avocatură. În plus, chiar dacă pe documente erau deja imprimate denumirile protejate folosite pe nedrept, aceste documente nu puteau fi folosite în absenţa semnăturilor. Rezultă, astfel, că actele inculpatului B. se constituie într-un ajutor efectiv dat autorului infracţiunii şi reprezintă atât o complicitate morală, cât şi materială.

Contrar apărărilor formulate de inculpatul B. în ce priveşte valoarea documentelor semnate, Înalta Curte constată că înscrisurile atestau desfăşurarea examenului de admitere în avocatură şi, pe baza acestor documente, au fost emise şi deciziile de admitere în profesia de avocat, inculpatul B. semnânu-le pe ambele (atât cea referitoare la E., cât şi pe cea privindu-l pe C.). Or, aceste documente erau destinate a fi utilizate, inclusiv în faţa autorităţilor publice, ceea ce s-a şi întâmplat, căci atât E. cât şi C. au folosit decizia pentru a se înscrie la organele fiscale în calitate de avocat.

Referitor la importanţa actelor de complicitate, trebuie amintit şi faptul că la adresa www.unbr.info (denumire utilizată ilegal de către A.), se regăsea un site care conţinea mai multe informaţii sub titulatura generală "Uniunea Naţională a Barourilor din România - U.N.B.R.", structurat pe mai multe capitole, iar pe una dintre paginile acestui site, în legătură cu desfăşurarea examenului de admitere în avocatură, se menţiona că "Baroul Bacău are un judecător, doctor în drept în comisa de examinare", fiind vorba despre inculpatul B.

În toate cazurile, folosirea fără drept a denumirilor de "Barou", "Uniunea Naţională a Barourilor din România", "U.N.B.R.", de către autorul infracţiunii, titular al structurii avocaţiale care funcţiona nelegal - inculpatul A., s-a realizat prin completarea/semnarea respectivelor documente, care au fost puse în circulaţie (folosite) după ce a semnat şi inculpatul B., deci este îndeplinită şi condiţia ca actele de complicitate să fie anterioare sau, cel mult, concomitente comiterii infracţiunii (verbum regens) de către autor.

Tocmai de aceea, acţiunile inculpatului B. corespund formei de participaţie penală a complicităţii şi nu ale autoratului, căci întocmirea şi folosirea au fost comise de inculpatul A., pe când, prin semnarea respectivelor documente, inculpatul B. a acordat doar un ajutor la comiterea faptelor, subiectul activ al infracţiunii prev. de art. 60 alin. (6) din Legea nr. 51/1995 fiind cel care foloseşte efectiv denumirile specifice profesiei de avocat. Examenul de admitere în avocatură a fost organizat de inculpatul A., în calitate de decan al baroului Bacău pe care îl constituise nelegal, inculpatul B. fiind doar membru al comisiei de examinare.

În ce priveşte latura subiectivă a infracţiunilor prev. de art. 60 alin. (6) din Legea nr. 51/1995, republicată şi prev. de art. 281 C. pen. din 1969 cu aplic. art. 41 alin. (2) C. pen. din 1969, cu ref. la art. 26 alin. (1) şi art. 113 alin. (1) din Legea nr. 51/1995, republicată, se constată că acestea se comit cu intenţie directă sau indirectă. Pentru existenţa vinovăţiei nu interesează mobilul sau scopul comiterii infracţiunii. Consimţământul persoanei în legătură cu care se exercită profesia sau se desfăşoară activitatea nu înlătură răspunderea penală, deoarece, prin săvârsirea faptelor, se pun în pericol relaţiile sociale care interesează societatea, nu doar interesele persoanelor în favoarea cărora inculpaţii au prestat activităţi de asistentă juridică specifice profesiei de avocat.

Pentru considerentele expuse mai sus la lit. a) - legalitatea înfiinţării şi funcţionării entităţilor paralele) şi la lit. b) - lipsa de previzibilitate a legii, etc., Înalta Curte constată că cei trei inculpaţi şi-au dat seama de natura acţiunii pe care o săvârşesc şi au prevăzut că în acest fel încalcă regimul juridic al profesiei de avocat, creând o stare de pericol pentru relaţiile sociale ocrotite, urmărind (intenţie directă) producerea rezultatului socialmente periculos.

În mod particular, sub aspectul îndeplinirii condiţiilor de tipicitate subiectivă, pe lângă aspectele evidenţiate [inclusiv la lit. a)-b) de mai sus], mai trebuie adăugate următoarele:

În ce-l priveşte pe inculpatul C.

Aşa cum reiese din declaraţiile date iniţial, în calitate de persoană vătămată, C. a afirmat că este fără ocupaţie, deci avea reprezentarea lipsei de legalitate a baroului din care susţine că făcea parte şi, implicit, a lipsei calităţii sale de avocat. Mai mult, acesta a declarat că ştia cu mult înainte care este situaţia Baroului A., iar la momentul la care era interesat să devină avocat, a aflat de pe internet că la nivelul judeţului Bacău funcţionează două barouri, respectiv Baroul Tradiţional şi Baroul Alternativ înfiinţat de dl. A., la care acesta din urmă era decan. Deşi din datele pe care le-a obţinut de pe internet reieşea că existau opinii diferite cu privire la legalitatea "Baroului Alternativ A.", având acces la documentele de înfiinţare ale "Baroului A.", el a tras concluzia că "funcţionarea ambelor barouri este permisă" şi că "instanţele de judecată din România, cât şi practica C.E.D.O. au recunoscut funcţionarea legală a "Baroului Alternativ A.".

Aceste ultime susţineri sunt contrazise, însă, de declaraţiile inculpaţilor B. şi A., care în mod concordant, au arătat că C. avea deplină cunoştinţă de situaţia Baroului A., deoarece A. i-a prezentat situaţia juridică a baroului, i-a explicat că nu este constituit legal dar că vor fi propuneri legislative în acest sens şi că i-a arătat toate actele de înfiinţare (declaraţiile inculpaţilor date la Curtea de Apel Bacău). Parte din aceste împrejurări sunt recunoscute de inculpatul C., care a arătat că a dat examen după întâlnirea pe care a avut-o cu E. şi B., ocazie cu care s-a discutat despre faptul că baroul A. "funcţionează paralel" şi că avocaţii au nevoie de procură. De asemenea, inculpatul C. a declarat:

" l-am întrebat pe dl. A. şi mi-a răspus că s-ar putea să am anumite probleme cu colegii din celălalt barou în legătură cu prestarea activităţii de avocat"; "dl. A. ne-a prezentat realitatea despre existenţa celor două barouri, amănunte pe care le-am regăsit şi în cererea de înscriere, decizia de numire şi, inclusiv, contractul de colaborare.

În plus, trebuie avut în vedere că, potrivit propriilor declaraţii, inculpatul C. se interesase şi era informat şi cu privire la admiterea în Baroul tradiţional. Or, la acel moment, conform art. 17 din Legea nr. 51/1995 republicată, examenul de intrare în profesia de avocat se organiza de Uniunea Naţională a Barourilor din România cel puţin anual şi la nivel naţional, nu ad-hoc, de către un anumit barou.

Din acest punct de vedere, astfel cum se reţine şi în cazul persoanelor considerate de către parchet ca fiind vătămate prin comiterea infracţiunii de înşelăciune (pct. III de mai jos), examenul pe care l-a dat pentru intrarea în Baroul A., nu doar că era de natură să ridice suspiciuni asupra seriozităţii şi legalităţii procedurii, ci constituia temei suficient pentru concluzia lipsei sale de legalitate, fiind contrar modului de desfăşurare a examenului în Baroul Tradiţional şi dispoziţiilor Legii nr. 51/1995, republicată (i s-a cerut o taxă de 4.000 lei cu titlu de donaţie, examenul a avut loc. la scurt timp chiar la sediul baroului, fără un anunţ prealabil, C. fiind singurul care a participat la aşa-zisa examinare, iar dosarul său nu era complet, lipsind inclusiv diploma de licenţă; subiectele au fost concepute pe loc. de către inculpatul B., care i-a şi dictat răspunsurile - în acest sens, declaraţia părţii civile E. care a asistat la respectiva examinare).

Mai mult, conform propriilor declaraţii, avea cunoştinţă despre existenţa barourilor paralele şi, la fel ca celelalte persoane, inculpatul C. a semnat cererea de înscriere în care se menţiona în mod expres:

" solicit înscrierea la examenul de primire în profesia de avocat organizat de Uniunea Naţională a Barourilor din România - U.N.B.R., (...) prin Centrul Teritorial Bacău din cadrul Baroului Bacău - U.N.B.R. (...), faţă de care sunt în cunoştinţă de existenţa organizaţiilor profesionale concurente, organizate la nivel naţional şi judeţean, în raport de care, în urma studierii actelor, aleg susţinerea examenului în cadrul acestei organizaţii profesioanle, renunţând la orice obiecţiuni, de orice natură, cu privire la înscriere", aşa încât nu poate invoca faptul că a fost în eroare cu privire la situaţia juridică a aşa-zisului Barou în care s-a înscris.

Nu în ultimul rând, poziţia subiectivă a inculpatului C., de a acţiona în deplină cunoştinţă de cauză, este evidenţiată şi de faptul că, deşi la termenul din 28.03.2013, instanţa a constatat infracţiunea de audienţă în sensul că C. purta fără drept roba specifică profesiei de avocat şi că nu are calitatea de avocat potrivit Legii nr. 51/1995, republicată şi a sesizat Parchetul de pe lângă Judecătoria Bacău cu privire la comiterea infracţiunii prev. de art. 281 C.pen. (astfel cum reiese din încheierea de la aceeaşi dată din Dosarul nr. x/260/2010 al Curţii de Apel Bacău), ulterior, în data de 15.04.2013, acesta s-a prezentat din nou ca avocat şi a purtat roba, depunând o împuternicire avocaţială şi la Judecătoria Bacău, pentru a asigura asistenţă juridică unui inculpat în Dosarul nr. x/180/2012, unde a folosit şi copia legitimaţiei avocaţiale eliberată la cerere, după ce originalul fusese ridicat de Curtea de Apel Bacău în Dosarul nr. x/260/2010.

În acelaşi context, se constată că, admiţând faptul că nu poate profesa în mod legal avocatura şi având cunoştinţă de refuzul instanţelor de a-l recunoaşte ca avocat, pentru a-l putea reprezenta pe numitul N. în faţa instanţei de judecată în Dosarul nr. x/180/2012, inculpatul a recurs la întocmirea unei procuri autentificate, mai înainte de încheierea contractului de asistenţă juridică şi de emiterea împuternicirii avocaţiale. Inculpatul a procedat în aceeaşi manieră şi în Dosarul nr. x/260/2010, în care a asigurat asistenţa juridică pentru numita W.

Rezultă, aşadar, că inculpatul C. a acţionat cu intenţie directă.

În ce-l priveşte pe inculpatul A.

Împrejurarea că inculpatul A. a acţionat cu intenţie directă este demonstrată, pe lângă cele expuse pe larg la lit. a)-b) de mai sus, şi de alte circumstanţe:

Fiind conştient de consecinţele practicării avocaturii în afara cadrului legal, inculpatul A. a depus cereri de primire în barourile organizate potrivit legii (Baroul Tradiţional) la Botoşani, Suceava, Iaşi, Neamţ, Bacău, Bucureşti. Toate cele şase barouri i-au respins solicitarea de primire în profesia de avocat cu scutire de examen, având în vedere şi activitatea nelegală de avocat pe care a desfăşurat-o. Inculpatul A. a contestat în instanţă deciziile de respingere a cererilor sale de către barouri, iar prin epuizarea căilor de atac, soluţia de respingere a cererii de intrare în barou, a fost menţinută de instanţe. Cu titlu de exemplu, în motivarea deciziei nr. 5862 din 6 decembrie 2011, pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, s-au reţinut următoarele: «Analizate prin prisma cadrului normativ în care se exercită profesia de avocat, aşa cum a fost interpretat în jurisprudenţa Curţii Constituţionale (...), a Curţii Europene a Drepturilor Omului (cauzele D. c. României, Le Compte, Van Leuven şi De Meyere c. Belgiei), faptele prezentate fiind de natură să creeze confuzii şi distorsionări ale cadrului legal în care se exercită profesia, nu pot fi caracterizate ca fiind simple "animozităţi care au stat la baza exercitării profesiei de avocat (…)", fără efecte juridice în planul evaluării cererii de primire în profesie, aşa cum a considerat prima instanţă. Conduita de negare a legalităţii structurilor de exercitare a profesiei conform Legii nr. 51/1995 a persistat şi în faza dezbaterilor orale asupra recursului, când intimatul reclamant a susţinut inexistenţa unui act de înfiinţare a Baroului Bacău, împrejurare ce pune sub semnul îndoielii legitimitatea interesului privat a cărui ocrotire a solicitat-o în temeiul art. 1 alin. (1) şi art. 8 alin. (1) din Legea nr. 554/2004. În raport cu toate împrejurările de fapt şi de drept expuse mai sus şi având în vedere interesul public pe care U.N.B.R. şi barourile componente au obligaţia să îl îndeplinească, prin exercitarea atribuţiilor legate de reglementarea şi organizarea avocaturii, ca serviciu public, conform Legii nr. 51/1995 şi Statului profesiei, Înalta Curte constată că refuzul primirii intimatului-reclamant în profesia de avocat cu scutire de examen nu are caracter nejustificat în accepţiunea art. 2 alin. (1) lit. i) şi n) din Legea nr. 554/2004».

Înalta Curte apreciază că toate aceste împrejurări conduc indubitabil la concluzia că inculpatul, contrar a ceea ce susţine, a avut reprezentarea faptului că nu are calitatea de avocat şi că foloseşte fără drept denumirile de "Barou, Uniunea Naţională a Barourilor din România", cât şi alte denumiri specifice formelor de exercitare a profesiei, respectiv "cabinet avocat" şi "avocat". Continuând aceste activităţi ilegale, inculpatul A. a acţionat cu rea-credinţă.

Sub aspectul acestei conduite, sunt relevante şi declaraţiile părţii civile E. şi ale inculpatului C. (acesta a fost audiat iniţial în calitate de parte vătămată), care au relatat că, după admiterea în baroul A., odată cu încheierea contractului de colaborare în cadrul acestui barou, inculpatul A. le-a spus că, pentru a evita anumite probleme, trebuie să prezinte în instanţă o procură pentru fiecare din părţile pe care le reprezintă. Aceasta pune încă o dată în evidenţă faptul că, în deplină cunoştinţă despre lipsa de legalitate a entităţilor pe care le înfiinţase, inculpatul A. urmărea să practice în continuare avocatura.

Inculpatul a manifestat o atitudine nesinceră în cursul procesului penal, apărările sale fiind înlăturate prin celelalte mijloace de probă.

Chiar şi în ce priveşte constituirea entităţilor [în acest sens, lit. a) de mai sus], deşi susţine că a desfăşurat activitate de avocatură având convingerea că funcţionează legal, întreruperea în exercitarea calităţii sale de avocat având loc. abia cu ocazia arestării preventive din 8 mai 2013, inculpatul A. admite că avea cunoştinţă de existenţa celor două decizii pronunţate în interesul legii, inclusiv de cea din 2007, care a stabilit că Legea nr. 51/1995 "reprezintă singurul temei de organizare şi exercitare a profesiei de avocat, prin norme de ordine publică şi că organizarea şi exercitarea profesiei de avocat nu aparţine domeniului privat, iar titlul profesional de avocat nu poate fi dobândit ori atribuit în afara acestui cadru legal". Raportat la această decizie, inculpatul susţine că a avut în vedere că actele de înregistrare şi de înfiinţare a baroului la care este decan au fost autorizate tocmai în temeiul Legii 51/1995. La interpelarea instanţei de apel, a precizat, însă, că înfiinţarea Filialei Băleşti Gorj a Asociaţiei Y. (faţă de care îşi revendică legalitatea constituirii propriului barou) s-a făcut în baza O.G. nr. 26/2000 privind înfiinţarea organizaţiilor şi asociaţiilor, deci nu în baza Legii nr. 51/1995. Chiar şi în atare condiţii, a precizat că o hotărâre judecătorească cum era cea de înfiinţarea a acestei asociaţii are putere de lege, omiţând însă să arate că efectele acelei hotărâri nu se mai produc, filiala fiind ulterior dizolvată.

Pentru toate motivele expuse la lit. b) de mai sus în legătură cu înregistrarea fiscală a entităţilor şi înregistrarea contractului de muncă, rezultă că, solicitând să se constate incidenţa erorii, ca şi cauză justificativă, inculpatul A. invocă în favoarea sa propria turpitudine, ceea ce nu poate fi acceptat, căci inculpatul cunoştea modalitatea de înfiinţare şi nu a prezentat toate documentele relevante, ci doar pe acelea care, prin formă şi conţinut, creau o aparenţă de legalitate a constituirii respectivelor structuri avocaţiale.

Nici faptul că inculpatul a desfăşurat o activitate de cercetare având ca obiect pluralitatea de barouri, a făcut aceste studii şi a obţinut titlu de doctor în Republica Moldova, titlu recunoascut şi în România, nu conduce la concluzia că a acţionat cu bună-credinţă. Împrejurarea că inculpatul A. a obţinut titlul de doctor cu o temă care viza tocmai pluralismul entităţilor care desfăşoară la nivel naţional şi local activitatea de avocatură nu legitimează în niciun mod exercitarea în alte condiţii decât cele prevăzute de lege a acestei activităţi. Şi acest demers se înscrie în linia de acţiuni menite să asigure legitimitatea entităţilor nelegal constituite şi desfăşurării în continuare, în contra legii, a activităţii de avocatură.

Faptul că inculpatul A. a acţionat cu vinovăţia prevăzută de lege este confirmată şi prin aceea că, în cuprinsul cererilor de înscriere pe care le concepuse/a căror completare o solicita persoanelor care doreau să intre în baroul A., se făcea referire la decizia în interesul legii din anul 2007, mai mult, existau menţiuni despre "existenţa organizaţiilor profesionale concurente organizate la nivel naţional şi judeţean" (în acest sens, pct. III de mai jos privind înfracţiunea de înşelăciune). De asemenea, în deciziile de admitere în profesia de avocat, inculpatul inserase menţiunea că "pentru reprezentare în faţa instanţelor de judecată este necesară o procură autentică încheiată de către client, care întăreşte mandatul de reprezentare".

Cunoaşterea şi înţelegerea deplină a dispoziţiilor Legii nr. 15/1995, dar şi a conţinutului Legii nr. 255/2004 este evidenţiată şi de participarea inculpatului A. la congresul din 20.06.2004 şi la adoptarea actelor constitutive (pe care le invocă în apărare), din conţinutul cărora rezultă că au fost adoptate tocmai pentru a eluda consecinţele modificării iminente a Legii nr. 51/1995 [în acest sens, a se vedea lit. a) de mai sus]. Înscrisurile menţionate se coroborează cu declaraţia inculpatului A., care nu a negat participarea sa la acest congres (dată în faţa Curţii de Apel Bacău la data de 5.09.2013, respectiv, cea dată în faţa instanţei de apel).

Rezultă, astfel, că inculpatul A. avea deplină cunoştinţă de conţinutul Legii nr. 255/20004, dar şi de consecinţele adoptării acestui act normativ.

În final, se constată că parte din faptele ce fac obiectul acuzaţiei penale au fost comise după ce, anterior, împotriva inculpatului A. se dispusese începerea urmăririi penale în Dosarul nr. x/P/2011 al Parchetului de pe lângă Judecătoria Bacău, pentru săvârşirea infracţiunii prev. de art. 60 alin. (6) Legea nr. 51/1995, republicată, pentru fapte similare celor din cauza de faţă - fără a avea calitatea de avocat, a folosit fără drept denumirile de "barou", "Uniunea Naţională a Barourilor din România", cât şi alte denumiri specifice formelor de exercitare a profesiei, respectiv "cabinet avocat", "avocat". Ulterior, prin Rechizitoriul din data de 29.11.2012 dat în acelaşi dosar, s-a dispus punerea în mişcare a acţiunii penale şi trimiterea în judecată a inculpatului A.

Cu toate acestea, inculpatul A. a continuat să exercite avocatura în cadrul entităţilor pe care le-a constituit, vădind rea-credinţă.

În ce-l priveşte pe inculpatul B.

Faptul că, în calitate de judecător, acest inculpat a pronunţat sentinţa penală nr. 2015 din 10 noiembrie 2009, prin care a respins plângerea împotriva soluţiei dată de procuror, de scoatere de sub urmărire penală a numitului A. şi a altor persoane înscrise în structuri avocaţiale paralele, apreciind că "legea care reglementează exercitarea fără drept a profesiei de avocat nu este previzibilă şi accesibilă", nu-l exonerează de răspundere penală, căci, faţă de cele reţinute la lit. b) de mai sus, reise că legea era previzibilă, clară, şi că inculpatul a acţionat în mod conştient, semnând documentele emise în cadrul baroului A., care folosea fără drept denumirile specifice profesiei de avocat. Poziţia sa de judecător exclude împrejurarea ca inculpatul B. să nu fi avut cunoştinţă şi să nu fi înţeles dispoziţiile legale care reglementau activitatea de avocatură şi deciziile pronunţate în interesul legii.

Mai mult, existenţa unei dispoziţii legale care permitea participarea judecătorilor în anumite comisii de examinare nu-l exonerează de răspundere penală şi nu legitimează participarea sa la comisia de admitere organizată în cadrul unui barou nelegal constituit.

În acest sens, se constată că, potrivit art. 11 din Legea nr. 303/2004 privind statutul judecătorilor şi procurorilor:

"

(1) Judecătorii şi procurorii pot participa la elaborarea de publicaţii, pot elabora articole, studii de specialitate, lucrări literare ori ştiinţifice şi pot participa la emisiuni audiovizuale, cu excepţia celor cu caracter politic. (2) Judecătorii şi procurorii pot fi membri ai unor comisii de examinare sau de întocmire a proiectelor de acte normative, a unor documente interne sau internaţionale. (3) Judecătorii şi procurorii pot fi membri ai societăţilor ştiinţifice sau academice, precum şi ai oricăror persoane juridice de drept privat fără scop patrimonial."

În primul rând, tocmai faptul că era judecător şi, mai mult, faptul că anterior soluţionase o cauză penală privind baroul A. (în care analizase legalitatea înfiinţării şi desfăşurării activităţii în cadrul acestui barou), exclud necunoaşterea legii care reglementa activitatea de avocatură.

În al doilea rând, contrar celor susţinute de inculpat, nu există vreo adresă a Consiliului Superior al Magistraturii din care să reiasă că această instituţie ar fi acordat unor magistraţi dreptul de a participa în comisiile de examen din cadrul baroului A.. În adresa invocată de inculpat se menţionează că "judecătorii şi procurorii pot participa în comisiile de examinare din cadrul concursurilor de admitere în barourile de avocaţi, numai în cazurile în care legea recunoaşte, în mod expres, dreptul de a organiza astfel de concursuri, entităţii organizatoare" (adresa nr. 28988/2012 a Consiliul Superior al Magistraturii).

De altfel, în cursul urmăririi penale, inculpatul a admis acest fapt neechivoc declarând:

" recitind răspunsul pe care l-am depus ca şi probă în favoarea mea de la C.S.M., mi s-a clarificat complet ideea că în calitate de magistraţi, putem participa în comisii de examinare organizate în condiţiile legii".

Ulterior, cu ocazia audierii în faţa instanţei, inculpatul B. susţine că după ce A. i-a propus să facă parte din respectivele comisii, i-a cerut un termen de gândire, el a citit şi a studiat problema. De asemenea, recunoaşte că la nivelul judeţului Bacău, existenţa celor două barouri paralele era de notorietate şi că a sfătuit-o pe partea civilă E. să nu se înscrie în Baroul A. şi să meargă la Baroul Tradiţional, deoarece "erau probleme cu privire la membrii Baroului A. la unele complete de judecată, care îi acceptau doar cu procură" (declaraţia dată la Curtea de Apel Bacău în data de 5.01.2016).

Rezultă, astfel, că inculpatul avea cunoştinţă de situaţia controversată a Baroului A. şi de faptul că membrii acestui barou nu puteau pleda în faţa instanţelor de judecată.

De altfel, cu ocazia audierii în cursul urmăririi penale, inculpatul B. a admis că nu a acordat suficientă atenţie prevederilor Legii nr. 51/1995 modificată şi deciziei în interesul legii nr. 27/2007, iar cu privire la interpretarea pe care a dat-o art. 11 din Legea nr. 303/2004 privind statutul judecătorilor şi procurorilor, arată cu nu l-a citit cu suficientă atenţie şi recunoaşte că aceste dispoziţii se referă doar la participarea la proiecte legislative şi nu la participarea în comisii de examinare pentru admiterea în avocatură. Mai mult, inculpatul B. declară în mod expres:

" am realizat că potrivit Legii nr. 51/1995, A. nu desfăşura o activitate legală prin aşa-zisul «barou»"; "Recunosc că actele pe care le-am făcut sunt false, din moment ce A. cu entitatea lui nu funcţionează în mod legal, lucru pe care l-am ştiut cel puţin de la modificarea Legii nr. 51/1995 şi apariţia RIL-ului, care clarifica în mod indubitabil faptul că avocatura prestată de alte entităţi decât baroul constituit potrivit Legii nr. 51/1995, este nulă. Recunosc că A. a folosit fără drept şi foloseşte şi în continuare denumirea de «Barou», «UNBR», «Uniunea Naţională a Avocaţilor din România» şi foloseşte însemnele specifice profesiei".

De asemenea, cu ocazia dezbaterilor în faţa instanţei de apel, la interpelarea Înaltei Curţi, apărătorul ales al apelantului intimat inculpat B., a precizat că inculpatul B. avea cunoştinţă despre respectivele hotărâri întrucât profesa în funcţia de judecător în cadrul judecătoriei, iar pe rolul instanţei existau numeroase dosare având ca obiect plângerile formulate de Baroul Bacău împotriva soluţiilor de netrimitere în judecată, cazuistica fiind cunoscută de către acesta.

Este nefondată şi critica formulată de inculpatul B., care a arătat că nu a acţionat cu vinovăţie, deparece a avut în vedere actele de înfiinţare a persoanei juridice baroul A. emise de statul român. Însă, astfel cum s-a reţiut la lit. a) de mai sus, înfiinţarea entităţilor nu s-a făcut prin hotărâri judecătoreşti sau alte acte emise de vreo autoritate statală, ci inculpatul A. a înfiinţat propria structură avocaţială prin acte sub semnătură privată.

Drept urmare, inculpatul B. a săvârşit faptele cu intenţie directă, prin ignorarea cu ştiinţă a legii, urmărind prin acţiunile sale să sprijine, implicit, entităţile avocaţiale constituite în mod nelegal de către inculpatul A..

În ce priveşte incidenţa erorii de drept, se constată următoarele:

Astfel cum s-a arătat, inculpaţii au încercat să acrediteze ideea că s-au aflat în eroare asupra înţelegerii dispoziţiilor legale, faţă de multiplele modificări ale Legii nr. 51/1995, lipsa de precizie a normelor legale, jurisprudenţa neunitară a parchetelor şi instanţelor, comportamentul autorităţilor faţă de structurile paralele - în sensul înregistrării fiscale şi a contractului de muncă, anumite adrese emise de parchete şi instanţe sau de alte autorităţi ale statului, din care ar fi rezultat că activitatea entităţilor constituite de inculpatul A. nu era în afara legii şi că membrii acestui barou puteau exercita profesia de avocat, deşi nu erau înscrişi în Baroul Tradiţional.

Conform art. 51 C. pen. anterior - eroarea era reglementată ca şi cauză de înlăturare a răspunderii penale, dar numai atunci când priveşte "existenţa unei stări, situaţii, împrejurări, de care depinde caracterul penal al faptei". Conform art. 51 alin. (4) C. pen. anterior, eroarea de drept nu era acceptată:

"

Necunoaşterea sau cunoaşterea greşită a legii penale nu înlătură caracterul penal al faptei".

Spre deosebire de legea veche, noul cod penal prevede incidenţa erorii şi în cazul dispoziţiilor legale. Astfel, conform art. 30 C. pen.:

"

(1) Nu constituie infracţiune fapta prevăzută de legea penală săvârşită de persoana care, în momentul comiterii acesteia, nu cunoştea existenţa unei stări, situaţii ori împrejurări de care depinde caracterul penal al faptei.

(2) Dispoziţiile alin. (1) se aplică şi faptelor săvârşite din culpă pe care legea penală le pedepseşte, numai dacă necunoaşterea stării, situaţiei ori împrejurării respective nu este ea însăşi rezultatul culpei.

(3) Nu constituie circumstanţă agravantă sau element circumstanţial agravant starea, situaţia ori împrejurarea pe care infractorul nu a cunoscut-o în momentul săvârşirii infracţiunii.

(4) Prevederile alin. (1)-(3) se aplică în mod corespunzător şi în cazul necunoaşterii unei dispoziţii legale extrapenale.

(5) Nu este imputabilă fapta prevăzută de legea penală săvârşită ca urmare a necunoaşterii sau cunoaşterii greşite a caracterului ilicit al acesteia din cauza unei împrejurări care nu putea fi în niciun fel evitată."

În primul rând, se constată, într-adevăr, că norma cu caracter general din art. 281 C. pen. anterior se completează cu dispoziţiile art. 26 alin. (1) şi art. 113 alin. (1) din Legea nr. 51/1995 pentru organizarea şi exercitarea profesiei de avocat, deoarece faptele concrete incriminate nu se regăsesc în prevederile art. 281 C. pen. anterior, ci în legea specială.

Deşi prevăzute într-o lege nepenală, dispoziţiile art. 26 alin. (1) şi art. 113 alin. (1) din Legea nr. 51/1995 au caracter de norme penale. Cadrul general al incriminării din art. 281 C. pen. anterior se completează cu prevederile incriminatoare înscrise în legea specială, respectiv Legea nr. 51/1995 care, la rândul său, conţine dispoziţii penale, în acest mod realizându-se reglementarea unei infracţiuni speciale, care se săvârşeşte în domeniul specific de activitate al avocaturii.

În egală măsură, dispoziţiile de incriminare a infracţiunii prev. de art. 60 alin. (6) din Legea nr. 51/1995 sunt norme de drept substanţial penal, neavând natura unor norme extrapenale, deşi sunt cuprinse într-o lege specială nepenală.

În al doilea rând, se constată că nu este vorba despre necunoaşterea sau cunoaşterea greşită a condiţiilor legale în care se exercita activitatea de avocat, ci, aşa cum s-a arătat în cele ce preced, inculpaţii nu au fost în eroare cu privire la dispoziţiile legale, ci, cunoscându-le şi înţelegându-le, nu le-au respectat.

Chiar şi în situaţia în care s-ar reţine că aceste împrejurări ar fi putut genera un dubiu asupra condiţiilor de încriminare, disp. art. 30 C. pen. nu ar fi incidente, fapta fiind imputabilă, deoarece îndoiala nu echivalează cu eroarea, ci implică, pe de o parte, cunoaşterea unei împrejurări şi, pe de altă parte, conştientizarea consecinţelor, aşa încât, comiterea faptei înseamnă acceptarea consecinţelor mai grave, lipsa de siguranţă echivalând cu intenţia indirectă, ceea ce exclude incidenţa cauzei de neimputabilitate.

În concret, în cauza de faţă, pentru motivele expuse pe larg în cele ce preced [inclusiv la lit. a)-b) de mai sus], s-a constatat că inculpaţii au acţionat cu intenţie directă. Inculpaţii aveau pregătire de specialitate juridică, cunoşteau temeinic prevederile Legii nr. 51/1995, iar circumstanţele faptelor au evidenţiat că jurisprudenţa neunitară şi comportamentul autorităţilor nu au generat, în ceea ce-i priveşte, o eroare asupra modului de interpretare şi aplicare a legii, aşa încât inculpaţii au fost pe deplin conştienţi de caracterul ilicit al activităţilor desfăşurate.

Pentru aceleaşi motive, şi având în vedere că entităţile constituite de inculpatul A. nu au fost legal înfiinţate, aşa încât inculpaţii au acţionat fără drept, Înalta Curte constată că nu sunt incidente nici disp. art. 21 alin. (1) C. pen. în vigoare - Exercitarea unui drept sau îndeplinirea unei obligaţii, potrivit cărora:

"

Este justificată fapta prevăzută de legea penală constând în exercitarea unui drept recunoscut de lege sau în îndeplinirea unei obligaţii impuse de lege, cu respectarea condiţiilor şi limitelor prevăzute de aceasta."

Drept urmare, nu există temei de încetare a procesului penal conform art. 396 alin. (8) cu referire la art. 16 lit. d) C. proc. pen., privind incidenţa cauzelor justificative sau de neimputabilitate.

d) Criticile privind succesiunea în timp a legilor, inexistenţa normei de incriminare la data comiterii faptelor de către inculpaţi, legea penală mai favorabilă şi îndeplinirea condiţiilor de încetare a procesului penal prin împlinirea termenului de prescripţie a răspunderii penale

Referitor la infracţiunea prev. de art. 60 alin. (6) din Legea nr. 51/1995, republicată se constată că fapta de folosire fără drept a denumirilor de Barou Uniunea Naţională a Barourilor din România, U.N.B.R. ori Uniunea Avocaţilor din România sau a denumirilor specifice formelor de exercitare a profesiei de avocat de către orice persoană fizică sau persoană juridică, indiferent de obiectul activităţii desfăşurate de aceasta, precum şi folosirea însemnelor specifice profesiei ori purtarea robei de avocat în alte condiţii decât cele prevăzute de Legea nr. 51/1995 republicată, a fost incriminată pentru prima dată prin art. I pct. 27 din O.U.G. nr. 159/2008.

Astfel, prin art. I pct. 27 al O.U.G. nr. 159/2008 privind modificarea şi completarea Legii nr. 51/1995 pentru organizarea şi exercitarea profesiei de avocat, la art. 57, după alin. (5) s-a introdus un nou alineat, alin. (6), cu următorul conţinut:

"

(6) Folosirea fără drept a denumirilor «Barou», «Uniunea Naţională a Barourilor din România», «U.N.B.R» ori «Uniunea Avocaţilor din România» sau a denumirilor specifice formelor de exercitare a profesiei de avocat de către orice persoană fizică sau persoană juridică, indiferent de obiectul activităţii desfăşurate de aceasta, precum şi folosirea însemnelor specifice profesiei ori purtarea robei de avocat în alte condiţii decât cele prevăzute de prezenta lege constituie infracţiuni şi se pedepsesc cu închisoare de la 6 luni la 3 ani."

O.U.G. nr. 159/2008 privind modificarea şi completarea Legii nr. 51/1995 pentru organizarea şi exercitarea profesiei de avocat a intrat în vigoare la data publicării în M. Of. , respectiv 26 noiembrie 2008 (M. Of. , Partea I, nr. 792/26.11.2008).

Prin Decizia Curţii Constituţionale nr. 109 din 9 februarie 2010 (publicată în M. Of. , Partea I, nr. 175/18.03.2010), a fost admisă excepţia de neconstituţionalitate şi s-a constatat că dispoziţiile O.U.G. nr. 159/2008 privind modificarea şi completarea Legii nr. 51/1995 pentru organizarea şi exercitarea profesiei de avocat sunt neconstituţionale. Motivele au fost că în preambulul ordonanţei de urgenţă nu s-a evidenţiat "existenţa unei situaţii extraordinare a cărei reglementare nu poate fi amânată. Carenţele în motivarea unei asemenea situaţii impun concluzia că adoptarea reglementării în cauză, pe calea unei ordonanţe de urgenţă, nu îndeplineşte exigenţele impuse de textul constituţional."

Conform prevederilor art. 31 alin. (3) din Legea nr. 47/1992, dispoziţiile din legile şi ordonanţele în vigoare constatate ca fiind neconstituţionale îşi încetează efectele juridice la 45 de zile de la publicarea deciziei Curţii Constituţionale, dacă, în acest interval, Parlamentul sau Guvernul, după caz, nu pune de acord prevederile neconstituţionale cu dispoziţiile Constituţiei. Pe durata acestui termen, dispoziţiile constatate ca fiind neconstituţionale sunt suspendate de drept.

Drept urmare, dispoziţiile O.U.G. nr. 159/2008 privind modificarea şi completarea Legii nr. 51/1995 pentru organizarea şi exercitarea profesiei de avocat au fost suspendate de la data 18 martie 2010 până la data 02 mai 2010, ca efect al Deciziei Curţii Constituţionale nr. 109/2010.

Având în vedere că prevederile constatate neconstituţionale prin Decizia Curţii Constituţionale nr. 109/2010 nu au fost puse în acord cu dispoziţiile Constituţiei în intervalul de 45 de zile de la publicarea deciziei, acestea şi-au încetat efectele juridice la 2 mai 2010.

De altfel, după expirarea termenului menţionat, prin Legea nr. 81/2010 publicată în M. Of. nr. 300/10.05.2010, a fost respinsă O.U.G. nr. 159/2008 privind modificarea şi completarea Legii nr. 51/1995 pentru organizarea şi exercitarea profesiei de avocat.

Ulterior, prin art. I pct. 33 din Legea nr. 270/2010 privind modificarea şi completarea Legii nr. 51/1995 pentru organizarea şi exercitarea profesiei de avocat (publicată în M. Of. , Partea I, nr. 872/28.12.2010), la art. 57, după alin. (5) s-a introdus un nou alineat, alin. (6), cu următorul cuprins:

"

(6) Folosirea fără drept a denumirilor «Barou», «Uniunea Naţională a Barourilor din România», «U.N.B.R.» ori «Uniunea Avocaţilor din România» sau a denumirilor specifice formelor de exercitare a profesiei de avocat de către orice persoană fizică sau persoană juridică, indiferent de obiectul activităţii desfăşurate de aceasta, precum şi folosirea însemnelor specifice profesiei ori purtarea robei de avocat în alte condiţii decât cele prevăzute de prezenta lege constituie infracţiuni şi se pedepsesc cu închisoare de la 6 luni la 3 ani sau cu amendă."

Având în vedere că în textul legii nu s-a prevăzut o dată ulterioară de intrare în vigoare, această lege a intrat în vigoare - conform dispoziţiilor art. 78 din Constituţia României, în termen de 3 zile de la data publicării în M. Of. , respectiv la data de 31 decembrie 2010.

În urma republicării Legii nr. 51/1995 în M. Of. nr. 98/07.02.2011 conform dispoziţiilor art. VI din Legea nr. 270/2010, art. 57 alin. (6) din Legea nr. 51/1995 a dobândit o nouă numerotare, devenind art. 60 alin. (6) din Legea nr. 51/1995, republicată.

Art. 60 alin. (6) din Legea nr. 51/1995 pentru organizarea şi exercitarea profesiei de avocat, republicată în M. Of. al României, Partea I, nr. 98/07.02.2011, cu modificările ulterioare, a fost modificat prin art. 51 pct. 3 din Legea nr. 187/2012 pentru punerea în aplicare a Legii nr. 286/2009 privind C. pen., dobândind următorul conţinut:

"

(6) Folosirea fără drept a denumirilor «Barou», «Uniunea Naţională a Barourilor din România», «U.N.B.R.» ori «Uniunea Avocaţilor din România» sau a denumirilor specifice formelor de exercitare a profesiei de avocat, precum şi folosirea însemnelor specifice profesiei ori purtarea robei de avocat în alte condiţii decât cele prevăzute de prezenta lege constituie infracţiune şi se pedepseşte cu închisoare de la 6 luni la 3 ani sau cu amendă."

Această formă a dispoziţiilor art. 60 alin. (6) din Legea nr. 51/1995 a intrat în vigoare în data de 1.02.2014 (art. 51 pct. 3 nu face parte din cele menţionate în art. 247 din Legea nr. 187/2012, cu privire la care s-a stabilit că intră în vigoare la 3 zile de la data publicării legii în M. Of. ).

Faţă de cele reţinute, se constată că susţinerea inculpaţilor, în sensul că faptele săvârşite anterior datei de 01.02.2014 nu constituie infracţiunea prev. de art. 60 alin. (6) din Legea nr. 51/1995, republicată, este nefondată. Norma de incriminare a fost în vigoare în perioada 26 noiembrie 2008 - 18 martie 2010 şi apoi, în mod continuu, începând din data de 31 decembrie 2010.

Cu excepţia actelor materiale săvârşite de inculpatul A. în perioada 27.08.-1.09.2010 referitor la admiterea numitei F., se constată că, la momentul comiterii de către inculpaţi a faptelor pentru care au fost trimişi în judecată, erau în vigoare dispoziţiile de incriminare care, iniţial, începând cu data de 31.12.2010, erau cuprinse în art. 57 alin. (6) din Legea nr. 51/1995 şi mai apoi, după republicarea acestei legi în data de 7.02.2011, se regăsesc în dispoziţiile art. 60 alin. (6) din Legea nr. 51/1995, republicată.

Aceasta din urmă este şi legea aplicabilă, sub imperiul căreia au fost săvârşite faptele reţinute în sarcina inculpatului B. (iunie 2012), a inculpatului C. (februarie-aprilie 2013) şí a inculpatului A. (comise în perioada 20.07.2011-10.10.2012).

Pe cale de consecinţă, cu privire la aceste fapte nu sunt incidente dispoziţiile art. 16 alin. (1) lit. b) C. proc. pen., pe motiv că fapta nu era prevăzută de legea penală, respectiv că nu ar fi fost incriminată de o dispoziţie legală în vigoare, astfel cum au susţinut cei trei inculpaţi cu privire la toate actele materiale reţinute în acuzare.

Critica este întemeiată numai în ceea ce-l priveşte pe inculpatul A. şi numai raportat la actele materiale ale infracţiunii prev. de art. 60 alin. (6) din Legea nr. 51/1995, republicată, acte comise în perioada 27.08.-1.09.2010, în legătură cu persoana vătămată F.

Aşa cum s-a arătat pe larg, se constată că, în succesiunea normei de incriminare, în perioada respectivă nu exista o dispoziţie legală în vigoare care să atragă răspunderea penală pentru folosirea fără drept a denumirilor de Barou Uniunea Naţională a Barourilor din România, U.N.B.R. ori Uniunea Avocaţilor din România sau a denumirilor specifice formelor de exercitare a profesiei de avocat de către orice persoană fizică sau persoană juridică, indiferent de obiectul activităţii desfăşurate de aceasta, precum şi folosirea însemnelor specifice profesiei opri purtarea robei de avocat în alte condiţii decât cele prevăzute de Legea nr. 51/1995, republicată. O atare prevedere legală a intrat în vigoare abia începând cu data de 31.12.2010.

Această constatare impune pronunţarea unei soluţii de achitare pentru respectivele acte materiale reţinute în sarcina inculpatului A., şi pe cale de consecinţă, schimbarea încadrării juridice dintr-o singură infracţiune prev. de art. 60 alin. (6) din Legea nr. 51/1995, republicată în 2 infracţiuni: o infracţiune ce vizează actele materiale comise în perioada 27.08-1.09.2010, pentru care se va dispune achitarea şi o infracţiune ce vizează celelalte acte materiale ce corespund infracţiunii prev. de art. 60 alin. (6) din Legea nr. 51/1995, republicată, pentru care se va dispune condamnarea inculpatului menţinându-se, implicit, sub acest aspect, soluţia pronunţată de instanţa de fond.

Pe de altă parte, se constată că inculpaţii au solicitat achitarea pe motiv că fapta a fost dezincriminată prin Legea nr. 187/2012.

Este nefondată susţinerea inculpaţilor în sensul că, raportat la infracţiunea prev. de art. 60 alin. (6) din Legea nr. 51/1995, instanţa de fond trebuia să reţină dispoziţiile legii noi, în vigoare de la 1.02.2014 (conform modificării aduse prin Legea nr. 187/2012), mai favorabile prin schimbarea conţinutului constitutiv, mai precis prin eliminarea sintagmei "de către orice persoană fizică sau persoană juridică, indiferent de obiectul activităţii desfăşurate de aceasta".

Modificarea intervenită la 1.02.2014 nu a afectat prevederea respectivei fapte ca infracţiune şi nu sunt incidente disp. art. 3 alin. (1) din Legea nr. 187/2012, potrivit căruia:

"

Dispoziţiile art. 4 din C. pen. privind legea penală de dezîncriminare sunt aplicabile şi în situaţiile în care o faptă determinată, comisă sub imperiul legii vechi, nu mai constituie infracţiune potrivit legii noi datorită modificării elementelor constitutive ale infracţiunii, inclusiv a formei de vinovăţie, cerută de legea nouă pentru existenţa infracţiunii."

Dimpotrivă, incriminarea faptei de folosire fără drept a denumirilor de Barou Uniunea Naţională a Barourilor din România, U.N.B.R. ori Uniunea Avocaţilor din România sau a denumirilor specifice formelor de exercitare a profesiei de avocat, precum şi folosirea însemnelor specifice profesiei opri purtarea robei de avocat în alte condiţii decât cele prevăzute de Legea nr. 51/1995 republicată, a fost menţinută şi după intrarea în vigoare a noului C. pen.

Prin eliminarea sintagmei "de către orice persoană fizică sau persoană juridică, indiferent de obiectul activităţii desfăşurate de aceasta", legiuitorul nu a operat o modificare a conţinutului constitutiv al infracţiunii prev. de art. 60 alin. (6) din Legea nr. 51/1995, republicată, deoarece elementele de tipicitate au rămas aceleaşi (latura obiectivă şi latură subiectivă). În ce priveşte subiectul activ, legea veche nu prevedea o calitate specială, iar potrivit legii noi este în continuare necircumstanţiat, fapta putând fi comisă de către orice persoană fizică sau juridică, indiferent de obiectul activităţii desfăşurate, legea nouă operând doar o modificare formală, de redactare a textului, fără consecinţe asupra conţinutului infracţiunii şi prevederii faptei de legea penală.

Referitor la aplicarea legii penale mai favorabile, se constată că una dintre reguli este cea a interdicţiei lex tertia, aşa încât, ţinând cont şi Decizia Curţii Constituţionale nr. 265/2014, aplicarea legii penale mai favorabile se face global, prin luarea în considerare a tuturor instituţiilor de drept substanţial incidente. Drept urmare, în absenţa modificării conţinutului constitutiv al infracţiunilor, în speţă au devenit prioritare dispoziţiile mai favorabile ale legii vechi în ce priveşte limitele de pedeapsă în cazul amenzii penale, tratamentul sancţionator în cazul concursului de infracţiuni şi al infracţiunii continuate şi cele privind prescripţia răspunderii penale.

Aceasta a impus, ca şi în cazul disp. art. 60 alin. (6) din Legea nr. 51/1995, republicată, să fie avută în vedere forma în vigoare anterior datei de 1.02.2014, când au intrat în vigoare noul C. pen. şi Legea nr. 187/2012.

În ce priveşte infracţiunea de exercitare fără drept a unei profesii, se constată că la data comiterii faptelor era reglementată în art. 281 C. pen. anterior cu ref. la art. 26 alin. (1) şi art. 113 alin. (1) din Legea nr. 51/1995, republicată, fiind sancţionată cu pedeapsa închisorii de la 1 lună la un an sau cu amendă, iar începând cu data de 1.02.2014 - intrarea în vigoare a noului C. pen., este reglementată cu acelaşi conţinut în art. 348 C. pen. în vigoare, singura modificare fiind în ceea ce priveşte pedeapsa, legea nouă prevăzând un minim de 3 luni închisoare (mai mare decât cel prevăzut de art. 281 C. pen. anterior, de o lună închisoare), menţinându-se însă pedeapsa alternativă a amenzii.

În ce priveşte solicitarea inculpaţilor de încetare a procesului penal pentru intervenirea prescripţiei, Înalta Curte constată că este întemeiată numai critica formulată de inculpatul A. şi doar în ceea ce priveşte infracţiunea prev. de art. 281 C. pen. anterior, celelalte critici - atât ale inculpatului A., cât şi a celorlalţi inculpaţi - fiind nefondate.

Cei trei inculpaţi au invocat prescripţia răspunderii penale prin raportare la legea veche, în vigoare la data comiterii faptelor, dar s-au raportat la termenul general de prescripţie prev. de art. 122 C. pen. anterior, fără să aibă în vedere incidenţa dispoziţiilor legale ce reglementează prescripţia specială.

În acest sens, se constată că pentru infracţiunea prev. de art. 60 alin. (6) din Legea nr. 51/1995, republicată, sancţionată în toate formele legislative succesive cu închisoare de la 6 luni la 3 ani sau amendă, în conformitate cu disp. art. 124 rap. la art. 122 alin. (1) lit. d) C. pen. anterior, termenul de prescripţie specială a răspunderii penale este de 7 ani şi 6 luni. În ce-l priveşte pe inculpatul B., termenul de prescripţie s-ar fi împlinit abia în data de 27.12.2019; pentru inculpatul C., acest termen se împlinea în data de 14.10.2020; pentru inculpatul A., termenul de prescripţie s-ar fi împlinit în data de 9.04.2020.

Din aceste motive, se constată că nu sunt incidente dispoziţiile prev. de art. 396 alin. (6) rap. la la art. 16 alin. (1) lit. f) teza a II-a C. proc. pen. privind încetarea procesului penal.

Cu privire la infracţiunea prev. de art. 281 C. pen. anterior, sancţionată cu pedeapsa închisorii de la 1 lună la un an sau cu amendă, se constată că termenul special al prescripţiei răspunderii penale calculat conform art. 124 rap. la art. 122 alin. (1) lit. e) C. pen. anterior este de 4 ani şi 6 luni. Pentru inculpatul A., termenul s-a împlinit în data de 7.04.2017 (fapte comise în perioada 1.01.2011-8.10.2012), iar pentru inculpatul C., s-ar fi împlinit abia în data de 14.10.2017 (fapte comise în perioada 4.02.-15.04.2013).

La calculul tuturor termenul de prescripţie, instanţa de apel a avut în vedere şi disp. art. 154 C. pen. anterior, potrivit cărora, la calculul termenelor substanţiale, luna şi anul se socotesc împlinite cu o zi înaintea datei de la care au început să curgă.

Rezultă astfel, că încetarea procesului penal trebuie dispusă numai în ceea ce-l priveşte pe inculpatul A. şi doar cu privire la infracţiunea prev. de art. 281 C. pen. anterior, ca urmare a constatării a intervenirii prescripţiei speciale a răspunderii penale.

Constatând, în acest mod, că în ce-l priveşte pe inculpatul B. se impune menţinerea condamnării doar pentru infracţiunea prev. de art. 26 C. pen. anterior rap. la art. 60 alin. (6) din Legea nr. 51/1995, republicată, în ceea ce-l priveşte pe inculpatul A. pentru infracţiunea prev. de art. 60 alin. (6) din Legea nr. 51/1995, republicată, dar şi încetarea procesului penal pentru infracţiunea prev. de art. 281 C. pen. anterior, iar în ce-l priveşte pe inculpatul C. condamnarea pentru infracţiunile prev. de art. 60 alin. (6) din Legea nr. 51/1995 republicată şi prev. de art. 281 C. pen. anterior, luând în considerare dispoziţiile mai favorabile ale legii vechi în ce priveşte minimul pedepsei cu închisoarea prevăzut pentru infracţiunea de exercitarea fără drept a profesiei de avocat, limitele de pedeapsă în cazul amenzii penale, tratamentul sancţionator în cazul concursului de infracţiuni şi în cazul infracţiunii continuate, dar şi prescripţia răspunderii penale şi sancţiunea mai blândă a pedepsei prevăzută pentru infracţiunea de exercitare fără drept a unei profesii, se constată că legea veche (în vigoare anterior datei de 1.02.2014) este mai favorabilă.

În final, se constată că solicitarea inculpatului A. de încetare a procesului penal pentru infracţiunea prev. art. 60 alin. (6) din Legea nr. 51/1995 republicată, pe motiv că faptele nu sunt prevăzute de legea penală, este contrară legii, căci acesta nu constituie un temei de încetare a procesului penal, ci de achitare conform art. 16 alin. (1) lit. b) teza I C. proc. pen., critică ce a fost analizată în cele ce preced [pct. a)-c)].

e) Criticile privind îndeplinirea condiţiilor de încetare a procesului penal pentru autoritate de lucru judecat (ne bis in idem)

Cu titlu prealabil, trebuie amintit că principiul ne bis in idem este reglementat atât în norma internă - art. 6 C. proc. pen., cât şi în art. 4 din Protocolul nr. 7 adiţional la Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale - dreptul de a nu fi judecat sau pedepsit de două ori, în art. 50 din Carta drepturilor fundamentale a Uniunii europene (2012/C 326/02) - dreptul de a nu fi judecat sau condamnat de două ori pentru aceeaşi infracţiune, precum şi în art. 54 din Convenţia de punere în aplicare a acordului Schengen din 14.06.1985 între guvernele statelor uniunii economice Benelux, Republicii Federale Germania şi Republicii Franceze cu privire la eliminarea progresivă a controalelor la frontierelor lor comune (semnată la 19.06.1990).

Principiul ne bis in idem este indisolubil legat de principiul autorităţii de lucru judecat, care operează numai în cazul în care, cu privire la o persoană, s-a desfăşurat o judecată penală pentru o anumită faptă considerată infracţiune.

Acest principiu interzice urmărirea penală sau judecarea unei a doua infracţiuni în măsura în care este vorba despre fapte identice, implicând aceeaşi persoană, fapte indisolubil legate între ele în timp şi spaţiu, respectiv interzice ca o procedură penală să fie începută din nou cu privire la aceeaşi faptă după ce a fost finalizată printr-o decizie definitivă, cu atât mai mult, ca o persoană să fie condamnată de două ori pentru aceeaşi faptă.

Acest drept nu este limitat doar la a nu fi pedepsit de două ori, ci se referă şi la garanţia ca o persoană să nu fie urmărită sau judecată de două ori, principiul ne bis in idem fiind incident chiar şi în situaţia în care persoana a fost doar urmărită în cadrul unor proceduri care nu au condus la o condamnare, respectiv în situaţia în care procurorul a dispus o soluţie de netrimitere în judecată, menţinută printr-o hotărâre definitivă a unui judecător care s-a pronunţat asupra fondului acuzaţiei penale (în acest sens, şi decizia penală nr. 147/RC din 3 aprilie 2017 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia penală).

În speţa de faţă, s-a invocat greşita soluţionare a cauzei prin condamnarea celor trei inculpaţi, pe motiv că inculpatul A. a mai fost cercetat, anchetat şi judecat pentru aceleaşi fapte.

În primul rând, s-a făcut referire la condamnarea inculpatului A. prin sentinţa penală nr. 1631 din 1 iulie 2014 a Judecătoriei Bacău.

Examinând această sentinţă, instanţa de apel constată că nu este vorba despre o identitate de fapte, dimpotrivă, acuzaţia penală din acea cauză vizează o faptă diferită de cea pentru care inculpatul a fost trimis în judecată în cauza de faţă.

O anumită confuzie ar putea fi justificată de împrejurarea că ambele acuzaţii sunt aduse inculpatului A., că încadrarea juridică este cea prev. de art. 60 alin. (6) din Legea nr. 51/1995 republicată şi vizează utilizarea unor site-uri în aceeaşi perioadă: în cauza de faţă, la fel ca şi în cauza soluţionată prin sentinţa penală nr. 1631 din 1 iulie 2014 a Judecătoriei Bacău, activitatea infracţională este plasată într-o perioadă care începe cu data de 1.01.2011.

Deosebirile sunt esenţiale.

Prin sentinţa penală nr. 1631 din 1 iulie 2014 a Judecătoriei Bacău, definitivă prin decizia penală nr. 1002 din 17 decembrie 2014 Curţii de Apel Bacău, inculpatul A. a fost condamnat la pedeapsa de 2 ani închisoare în baza art. 60 alin. (6) din Legea nr. 51/1995, republicată, cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. din 1969 şi art. 5 C. pen., inculpatul fiind trimis în judecată prin rechizitoriul nr. x/P/2011 din data de 29.11.2012 al Parchetului de pe lângă Judecătoria Bacău.

Conform acestui act de sesizare, în sarcina inculpatului A. s-a reţinut că, în realizarea aceleiaşi rezoluţii infracţionale, fără a avea calitatea de avocat, în diverse moduri, a folosit fără drept denumirile de "barou", "Uniunea Naţională a Barourilor din România", cât şi alte denumiri specifice formelor de exercitare a profesiei, respectiv "cabinet avocat", "avocat", atât prin intermediul sistemului informatic, prin folosirea site-ului www.baroulbacău.ro (pe care îl administrează) unde, începând cu data de 01.01.2011, procedează la încărcarea de fişiere în a căror conţinut se regăsesc înscrisuri sub semnătură privată, respectiv: cererea nr. 814 din 05 aprilie 2011 emisă de SC YYY. SRL Bacău către B.E.J. ZZZ., notificarea nr. 814 din 05 aprilie 2011 faţă de D.S.V. Bacău, cât şi prin memoriul nr. 119 din 17 iunie 2011 înaintat către diverse instituţii publice, inclusiv prin aplicarea ştampilei ce conţine aceste denumiri.

Prin acelaşi rechizitoriu nr. x/P/2011 din data de 29.11.2012 al Parchetului de pe lângă Judecătoria Bacău, s-a dispus disjungerea cauzei în vederea efectuării cercetărilor sub aspectul infracţiunii prev. de art. 60 alin. (6) din Legea nr. 51/1995, faţă de sesizarea Baroului Bacău depusă în data de 12.03.2012, prin care se arată că A. deţine şi administrează un alt site, respectiv www.unbr.info, precum şi trimiterea sesizării la Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Bacău, pentru a se dispune asupra conexării la Dosarul nr. x/P/2012 al acestei din urmă unităţi de parchet.

Urmare a disjungerii, la Parchetul de pe lângă Judecătoria Bacău s-a format Dosarul nr. x/P/2012 care a fost înaintat Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Bacău şi, prin Rezoluţia din 22.05.2013, această cauză disjunsă a fost conexată la Dosarul nr. x/P/2012 al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Bacău.

Prin rechizitoriul emis în prezenta cauză în Dosarul nr. x/P/2012 al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Bacău, inculpatul A. a fost trimis în judecată pentru folosirea site-ului www.unbr.info aflat în administrarea sa, ce conţine înscrisuri, în care sunt folosite, fără drept, denumirile de "Barou", "Uniunea Naţională a Barourilor din România", "Cabinet Avocat", "Avocat".

În materie penală, pentru incidenţa autorităţii de lucru judecat, se cere existenţa a două elemente, identice în cauza judecată definitiv şi cauza ce urmează a fi soluţionată, şi anume: identitate de persoană şi identitate de obiect.

În analiza de faţă, se constată, însă, că nu este vorba despre una şi aceeaşi faptă, ci despre fapte diferite, ce constituie infracţiuni concurente, care se deosebesc în ce priveşte acţiunile concrete imputate inculpatului A.: pe de o parte, folosirea site-ului www.baroulbacău.ro, pe de altă parte, folosirea site-ului www.unbr.info.

Fiind vorba despre infracţiuni concurente, în mod corect prin sentinţa atacată s-a dispus contopirea pedepsei aplicată prin sentinţa nr. 1631 din 1 iulie 2014 a Judecătoriei Bacău cu pedepsele aplicate în cauza de faţă.

În al doilea rând, s-a invocat sentinţa penală nr. 1682 din 31 octombrie 2011 a Judecătoriei Bacău, secţia penală, prin care a fost respinsă ca nefondată plângerea formulată de petentul Baroul Bacău - Uniunea Naţională a Barourilor din România (reprezentată prin avocat doctor A.), cu sediul în mun. Bacău, str. Republicii, împotriva rezoluţiei din 30.03.2011 emisă în Dosarul nr. x/P/2009 al Parchetului de pe lângă Judecătoria Bacău, prin care, în temeiul art. 226 alin. (6) rap. la art. 10 lit. d) C. proc. pen. anterior, s-a dispus neînceperea urmăririi penale faţă de numitul A. sub aspectul săvârşirii infracţiunii prev. de art. 281 C. pen. anterior, reţinându-se că fapta nu întruneşte elementele constitutive ale infracţiunii sub aspectul laturii obiective.

Aşa cum rezultă din considerentele sentinţei de mai sus, cauza penală a avut la bază plângerea formulată prin adresa nr. 1774 din 24 iulie 2009 a Camerei Notarilor Publici Bacău şi a avut drept obiect fapta inculpatului A. din 17.09.2009, constând în legalizarea copiei certificatului de naştere pe numele AAAA. şi a copiei certificatului de căsătorie pe numele BBBB. şi CCCC., la cererea acestor persoane, pentru această activitate fiind încasată suma de 40 lei.

Prin compararea faptelor pentru inculpatul A. a fost trimis în judecată în cauza de faţă cu cele care au constituit obiectul cercetării în Dosarul nr. x/P/2009 al Parchetului de pe lângă Judecătoria Bacău, se poate constata cu uşurinţă, că nu este vorba despre o identitate de acuzaţii şi de fapte, aşa încât nu este incident principiul ne bis in idem.

În al treilea rând, s-a invocat ordonanţa nr. 2008/P/2015 a Parchetului de pe lângă Tribunalul Bacău, prin care s-a dispus scoaterea de sub urmărire penală a inculpatului A. şi aplicarea unei amenzi administrative în cuantum de 1.000 lei, sub aspectul săvârşirii infracţiunilor de evaziune fiscală şi deturnare de fonduri, constând în aceea că nu a achitat la timp sumele reprezentând stopajul la sursă pentru angajaţii săi.

În mod evident, nu doar încadrarea juridică, ci şi faptele sunt diferite de cele pentru care A. a fost inculpat şi trimis în judecată în prezenta cauză.

Cu privire la aceste cauze, se observă, aşadar, că autoritatea de lucru judecat este invocată de toţi inculpaţii (B., C. şi A.), dar motivele îl vizează, punctual, doar pe unul dintre aceştia (inculpatul A.), aşa încât, pentru ceilalţi doi (inculpaţii B. şi C.) nu este îndeplinită nici condiţia de identitate a persoanei, esenţială pentru aplicarea principiului ne bis in idem (nu este vorba despre fapte identice, implicând aceeaşi persoană).

În afara acestor situaţii concrete, inculpaţii au mai invocat o serie de hotărâri judecătoreşti, dintre care unele sunt anterioare comiterii faptelor din cauza de faţă (sentinţa penală nr. 1077/2007 pronunţată de Judecătoria Bacău; sentinţa penală nr. 533/2007 pronunţată de Judecătoria Roman; sentinţa penală nr. 156/2007 pronunţată de Judecătoria Bacău; sentinţa penală nr. 2287/2008 pronunţată de Judecătoria Bacău; sentinţa penală nr. 1232/2009 pronunţată de Judecătoria Bacău; sentinţa penală nr. 2015/2009 pronunţată de Judecătoria Bacău), rezultând cu evidenţă că vizează alte fapte, comise înaintea celor ce fac obiectul cercetării în cauza de faţă.

Şi pentru celelalte hotărâri, pronunţate ulterior săvârşirii infracţiunilor pentru care s-a dispus condamnarea în speţă, se constată că au ca obiect fapte diferite de cele reţinute, în speţă, în sarcina inculpaţilor, lipsind astfel condiţia esenţială pentru constatarea autorităţii de lucru judecat, respectiv identitatea de faptă (în acest sens, este vorba despre: sentinţa penală nr. 1417/2015 pronunţată de Judecătoria Galaţi, prin care a fost menţinută ordonanţa nr. 2783/P/2006 a Parchetului de pe lângă Judecătoria Bacău, de scoatere de sub urmărire penală, alături de alte persoane, şi a învinuitului A., sub aspectul infracţiunii prev. de art. 25 din Legea nr. 51/1995 rap. la art. 281 C. pen. anterior, pentru fapte comise în perioada anilor 2005-2007; sentinţa penală nr. 1793/2011 pronunţată în Dosarul nr. x/180/2011 al Judecătoriei Bacău, prin care a fost menţinută ordonanţa de netrimitere în judecată nr. 546/P/2011 a Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Bacău privind cercetarea faţă de A. pentru comiterea infracţiunii prev. de art. 60 alin. (6) din Legea nr. 51/1995, pentru fapte anterioare anului 2009; încheierea penală nr. 273/2015 a Judecătoriei Sibiu, pronunţată în Dosarul nr. x/306/2015, prin care a fost menţinută ordonanţa de clasare nr. x/P/2014 a Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Alba Iulia privind cercetarea faţă de A. pentru infracţiunile de exercitare fără drept a profesiei de avocat şi fals în înscisuri sub semnătură privată.

În toate aceste cauze, persoana cercetată a fost A., aşa încât, în ce-i priveşte pe inculpaţii B. şi C., lipseşte şi condiţia privind identitatea de persoană.

Pe de altă parte, cei trei inculpaţi au făcut referire generală la jurisprudenţa instanţelor de judecată şi la soluţiile pronunţate de unităţile de parchet cu privire la exercitarea avocaturii de către baroul D. şi baroul A., aceste aspecte fiind invocate în apărare şi din perspectiva existenţei unei jurisprudenţe neunitare, fiind analizate în acest sens de instanţa de apel [lit. b) de mai sus].

Analiza acestor soluţii din perspectiva incidenţei ne bis in idem conduce la concluzia că nu este vorba despre fapte identice, ci despre acuzaţii similare, care nu se încadrează în noţiunea de autoritate de lucru judecat, cu atât mai mult cu cât unele dintre aceste hotărâri au vizat alte persoane (cu titlu de exemplu, a fost invocată decizia penală nr. 467/R din 02.04.2012, pronunţată în Dosarul nr. x/324/2011 al Curţii de Apel Galaţi, privindu-l pe numitul KKK.).

În alte cauze penale, inculpatul A. sau alte persoane care au făcut parte din aceleaşi entităţi ca inculpatul A. au fost cercetate şi/sau judecate pentru folosirea fără drept a denumirilor de "Barou", "Uniunea Naţională a Barourilor din România", "U.N.B.R." şi a însemnelor specifice formelor de exercitare a profesiei de avocat, sau pentru exercitarea fără drept a profesiei de avocat, dar nu pentru aceleaşi fapte ca cele din cauza de faţă, ci pentru fapte asemănătoare, comise în alte împrejurări de timp şi de loc.

În final, se constată că inculpaţii au solicitat încetarea procesului penal invocând ne bis in idem printr-o trimitere generală la dispoziţiile art. 16 lit. d), e) şi i) C. proc. pen., cu toate că numai dispoziţiile art. 16 lit. i) C. proc. pen. se referă la autoritatea de lucru judecat.

În ce priveşte existenţa unei cauze justificative sau de neimputabilitate - art. 16 lit. d) C. proc. pen., critica face obiectul unei analize distincte la lit. c) de mai sus, iar în ce priveşte cazul de încetare a procesului penal prev. de art. 16 alin. (1) lit. e) C. proc. pen., se constată că nu este incident, deoarece niciuna dintre infracţiunile pentru care instanţa de fond a dispus condamnarea nu este urmărită la plângerea prealabilă a persoanei vătămate şi nici nu necesită o autorizare sau sesizarea organului competent ori o altă condiţie prevăzută de lege, necesară pentru punerea în mişcare a acţiunii penale.

II. Criticile formulate de parchet şi de Baroul Bacău (tradiţional) în ce priveşte achitarea inculpaţilor A., B. şi C. pentru infracţiunile de fals în înscrisuri sub semnătură privată şi complicitate la fals în înscrisuri sub semnătură privată:

Parchetul susţine că soluţia de achitare este nefondată, deoarece, în sfera activităţilor imputate inculpaţilor legate de înscrisuri, se pot delimita două categorii de acte - în cadrul cărora utilizarea denumirilor protejate prin legea specială este doar o componentă, şi nu întreaga activitate de falsificare.

Astfel, se arată că, potrivit rechizitoriului, unele acte au fost întocmite de inculpaţii A. şi C. în realizarea activităţilor de exercitare fără drept a profesiei de avocat, fiind vorba despre împuterniciri avocaţiale, contracte de asistenţă juridică, legalizări, facturi, în care s-au inserat fără drept denumiri protejate de Legea nr. 51/1995, iar redactarea acestor acte nu este inclusă în exercitarea fără drept a profesiei, fiind vorba despre activităţi diferite.

Nici infracţiunea de exercitare fără drept a profesiei şi nici cea de utilizare fără drept a denumirilor de avocat, barou, U.N.B.R., nu absorb infracţiunea de fals în înscrisuri sub semnătură privată, deoarece falsul nu este limitat la inserarea denumirii protejate, ci este reprezentat de emiterea "în întreg" a delegaţiei avocaţiale, document ce nu poarte emana decât de la un avocat legal licenţiat în profesie. Mai mult, aceste menţiuni protejate au fost inserate pe anumite tipizate care au formatul şi conţinutul unor documente ce aparţin unei categorii profesionale, referindu-se la servicii prestabile ca profesie doar de cei autorizaţi.

A doua categorie vizează acte ce au fost întocmite de inculpatul A. şi de inculpatul B., fiind vorba despre documente ce nu implicau exerciţiul avocaturii, ca profesie. Este vorba despre o activitate administrativă, dar conferită potrivit Legii nr. 51/1995 doar Uniunii Naţionale a Avocaţilor din România, ca organism abilitat să realizeze selecţia, examinarea şi licenţierea avocaţilor. În această categorie intră cererile de înscriere, procesele-verbale de examinare şi admitere la examen şi deciziile de admitere în barou menţionate în rechizitoriu, pentru a căror întocmire niciunul dintre cei doi inculpaţi nu erau abilitaţi. Parchetul mai susţine că aceste documente purtau în antet denumiri protejate de legea specială, dar concomitent cu utilizarea acestor denumiri, manopera de întocmire a documentelor reprezintă un fals prin scriere, deoarece, fiind redactate în întregime şi cuprinzând şi acele denumiri protejate, au în mod suficient aparenţa unor documente legal realizate cu ocazia procedurii de admitere în avocatură.

În speţă, denumirile utilizate pe respectivele documente erau în mod intenţionat identice cu cele ale organismelor profesionale recunoscute de legea specială, iar în ce priveşte elementul material al infracţiunii prev. de art. 290 C. pen., practica judiciară a stabilit (de exemplu, în ce priveşte facturile fiscale), că reprezintă infracţiune şi întocmirea în întregime, prin redactarea unor menţiuni necorespunzătoare realităţii, obiectiv aplicate pe rubricile dintr-un document tipizat, fără a exista modificări, ştersături ori alte alterări pe documentul legal completat iniţial. Or, prin completarea formularelor de înscriere a proceselor-verbale de examinare şi a deciziilor de admitere în avocatură, a fost comisă şi infracţiunea de fals în înscrisuri sub semnătură privată.

În plus, parchetul arată că situaţia de fapt din cauză cuprinde aspecte multiple, deoarece utilizarea acelor denumiri, abrevieri şi titulaturi era nelegală, atât în ce priveşte reclama sau firma ataşată spaţiului, precum şi în ceea ce priveşte documentele emise de inculpatul A. în numele cabinetului său. Faptul că menţiunile erau aceleaşi cu cele ale cabinetului utilizat de inculpat nu înlătură caracterul fals al documentelor, fiind vorba despre aspecte distincte.

Drept urmare, parchetul apreciază că faptele reţinute în sarcina inculpaţilor întrunesc, alături de elementele constitutive ale infracţiunilor prev. de art. 60 alin. (6) din Legea nr. 51/1995 şi prev. de art. 281 C. pen. anterior, şi elementele constitutive ale infracţiunii prev. de art. 290 C. pen. anterior, fiind incidente dispoziţiile concursului ideal de infracţiuni.

De asemenea, partea civilă Baroul Bacău cu sediul în Bacău, str. Mihai Viteazu, jud. Bacău (barou tradiţional) a criticat hotărârea doar cu privire la soluţia de achitare dispusă faţă de inculpaţii A. şi B. (nu şi în ce-l priveşte pe inculpatul C.), sub aspectul săvârşirii infracţiunii prev. de art. 290 C. pen. anterior, arătând că potrivit art. 1 alin. (3) din Legea nr. 51/1995:

" constituirea şi funcţionarea de barouri în afara U.N.B.R. sunt interzise. Actele de constituire şi înregistrare ale acestora sunt nule de drept. Nulitatea poate fi constată şi din oficiu", aşa încât se impune ca instanţa de apel să constate comiterea infracţiunii şi nulitatea actelor de înfiinţare de către inculpatul A. a structurilor ilegale, pe care nu le poate reţine ca producând efecte juridice.

Examinând cauza, Înalta Curte apreciază că aceste critici sunt nefondate, soluţia de achitare cu privire la infracţiunile de fals în înscrisuri sub semnătură privată - în ce-i priveşte pe inculpaţii A. şi C., respectiv complicitate la infracţiunea de fals în înscrisuri sub semnătură privată - în ce-l priveşte pe inculpatul B., fiind legală şi temeinică.

Potrivit art. 290 alin. (1) C. pen. din 1969, falsul în înscrisuri sub semnătură privată constă în "Falsificarea unui înscris sub semnătură privată prin vreunul din modurile arătate în art. 288, dacă făptuitorul foloseşte înscrisul falsificat ori îl încredinţează unei alte persoane spre folosire, în vederea producerii unei consecinţe juridice". Conform art. 288 alin. (1) C. pen. din 1969 privind falsul material în înscrisuri oficiale, este vorba despre "Falsificarea unui înscris oficial prin contrafacerea scrierii ori a subscrierii sau prin alterarea lui în orice mod, de natură să producă consecinţe juridice".

Potrivit art. 289 C. pen. anterior era incriminat falsul intelectual, constând în:

"

Falsificarea unui înscris oficial cu prilejul întocmirii acestuia, de către un funcţionar public aflat în exercitarea atribuţiilor de serviciu, prin atestarea unor fapte sau împrejurări necorespunzătoare adevărului ori prin omisiunea cu ştiinţă de a insera unele date sau împrejurări".

Urmare a diversificării relaţiilor sociale începând cu anul 1990, în doctrină şi în jurisprudenţă s-a cristalizat opinia în sensul că, deşi disp. art. 290 C. pen. anterior nu făcea trimitere expresă, în ce priveşte elementul material, la acţiuni specifice infracţiunii de fals intelectual, infracţiunea prev. de art. 290 C. pen. anterior putea fi comisă şi în modalitatea plăsmuirii sau prin completarea cu menţiuni neadevărate sau neconforme realităţii a unor documente, inclusiv a celor tipizate (aşa-zisul fals intelectual în înscrisuri sub semnătură privată).

În acest sens, Înalta Curte a statuat că, potrivit C. pen. anterior, falsul în înscrisuri sub semnătură privată e realizabil şi prin fals intelectual, deoarece contrafacerea scrierii include şi confecţionarea unui înscris sub semnătură privată, care conţine menţiuni necorespunzătoare adevărului (Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia penală, decizia nr. 2696 din 12 iulie 2011 şi decizia nr. 24 din 26 ianuarie 2016), respectiv că, în sensul art. 290 C. pen. anterior, contrafacerea scrierii înseamnă şi plăsmuirea, respectiv confecţionarea unui înscris similar cu cel care trebuia să conţină menţiuni adevărate, având şi sensul de alcătuire, de plăsmuire a înscrisului, nu numai de imitare a scrierii manuscrise a conţinutului lui (Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia penală, decizia nr. 1101 din 10 aprilie 2012).

Noul C. pen. - introdus prin Legea nr. 286/2009 a consacrat această orientare a doctrinei şi a practicii judiciare, deoarece în reglementarea falsului în înscrisuri sub semnătură privată se face trimitere expresă şi la acţiunea incriminată de falsul intelectual prin art. 321 C. pen. Astfel, conform art. 322 C. pen. în vigoare:

"

Falsificarea unui înscris sub semnătură privată prin vreunul dintre modurile prevăzute în art. 320 sau art. 321, dacă făptuitorul foloseşte înscrisul falsificat ori îl încredinţează altei persoane spre folosire, în vederea producerii unei consecinţe juridice, se pedepseşte cu închisoare de la 6 luni la 3 ani sau cu amendă".

Pe cale de consecinţă, la menţinerea soluţiei de achitare, instanţa de apel nu are în vedere motivul invocat în apărare în sensul că, potrivit legii vechi, fapta nu ar fi fost incriminată. Drept urmare, Înalta Curte nu apreciază că soluţia de achitare ar fi corectă pentru argumentul lipsei de tipicitate a faptelor reţinute în sarcina inculpaţilor, în sensul că, prin raportare la art. 290 C. pen. anterior, fapta de plăsmuire, de contrafacere, de întocmire în întregime a unui înscris sub semnătură privată nu ar fi fost incriminată.

Altele sunt raţiunile pentru care motivele de apel formulate de parchet şi de partea civilă Baroul Bacău (tradiţional) sunt considerate nefondate.

În esenţă, se constată că, deşi s-a stabilit că inculpaţii au utilizat în mod nelegal denumirile de "Barou", "Uniunea Naţională a Barourilor din România", "U.N.B.R." [în acest sens, lit. a)-c) de mai sus privind soluţia de condamnare], totuşi, modul de formulare a acuzaţiei penale, obiectul juridic special, elementul material şi urmarea imediată a infracţiunilor prev. de art. 60 alin. (6) din Legea nr. 51/1995 republicată, respectiv prev. de art. 281 C. pen. anterior [aşa cum au fost relevate la lit. c) de mai sus], conduc la concluzia că activităţile desfăşurate de către inculpaţi, astfel cum au fost reţinute în actul de sesizare, corespund numai tiparului de incriminare a celor două infracţiuni, nu şi tipicităţii specifice infracţiunii prev. de art. 290 C. pen. anterior.

Se observă, de altfel, că în dezvoltarea în scris a motivelor de apel, argumentele invocate de parchet referitor la raţiunea utilizării denumirilor identice cu cele definite ca având utilizare exclusivă prin voinţa legii, în condiţiile lipsei de legitimare a calităţii de avocat şi a cabinetului de avocatură, vizează tocmai urmarea specifică a celor două infracţiuni, pentru care s-a dispus condamnarea inculpaţilor. Astfel, se arată că utilizarea fără drept a denumirilor de "avocat", "barou", "Uniunea Naţională a Barourilor din România" şi "U.N.B.R.", a fost de natură să inducă în eroare terţii, creând aparenţa că aparţin organismului abilitat de lege, fiind utilizate pentru a crea confuzie, întrucât denumirile utilizate nu aveau elemente distinctive sau de diferenţiere cu excepţia adresei locative şi a site-ului.

Înalta Curte constată că, în toate cazurile, menţiunile considerate ca fiind falsificate corespund denumirilor protejate ce au fost folosite pe nedrept ("barou", "Uniunea Naţională a Barourilor din România" şi "U.N.B.R."). Nu au fost reţinute, evidenţiate sau constatate activităţi suplimentare, care să impună reţinerea în sarcina inculpaţilor, şi a infracţiunii de fals în înscrisuri sub semnătură privată. În consecinţă, ceea ce se impută inculpaţilor nu este propriu-zis o acţiune de falsificare, ci doar de utilizare fără nedrept a denumirilor de protejate de Legea nr. 51/1995 republicată, ceea ce, în mod evident, corespunde condiţiilor de tipicitate ale infracţiunii prev. de art. 60 alin. (6) din Legea nr. 51/1995.

În esenţă, în sarcina inculpaţilor se reţine, după caz, întocmirea, semnarea sau completarea documentelor care purtau denumirea de "barou", "Uniunea Naţională a Barourilor din România", "cabinet avocat", "avocat", precum şi punerea în circuitul civil a acestor documente, prin exercitarea fără drept a avocaturii în cadrul unor structuri nelegal înfiinţate.

Cum nici semnarea şi nici completarea acestor înscrisuri nu are în vedere contrafacerea/plăsmuirea/modificarea scrierii sau subscrierii (inculpaţii au semnat în numele lor, nu au falsificat semnăturile altor persoane; menţiunile completate vizau numele, adresa, datele anumitor persoane - care corespundeau realităţii), se constată că, în realitate, potrivit acuzaţiei penale, în toate cazurile, denaturarea adevărului constă tocmai în folosirea pe nedrept a denumirilor protejate de "barou", "Uniunea Naţională a Barourilor din România", "cabinet avocat", "avocat".

În mod evident, aceste acţiuni nu corepund tiparului de incriminare a infracţiunii de fals, ci infracţiunii prevăzute de legea specială, constând în folosirea fără drept a denumirilor specifice avocaturii.

Din aceste motive, nu se poate considera că denaturarea adevărului în privinţa înscrisurilor emise în cadrul Baroului A. se delimitează din punct de vedere faptic de acţiunea specifică, reţinută în sarcina inculpaţilor, care corespunde elementului material al infracţiunii prev. de art. 60 alin. (6) din Legea nr. 51/1995 republicată, pentru care s-a dispus condamnarea.

Diferenţierea tipurilor de documente şi a modalităţilor de utilizare a denumirilor de "avocat", "barou", "Uniunea Naţională a Barourilor din România", "U.N.B.R." este nerelevantă din perspectiva încadrării juridice a faptelor.

În ce priveşte împuternicirile avocaţiale, contractele de asistenţă juridică, legalizările, facturile şi chitanţele, se constată că toate aceste documente au fost întocmite de inculpaţii A. şi C., chiar în realizarea activităţilor de exercitare fără drept a profesiei de avocat. Împrejurarea că utilizarea denumirilor de "Barou", "Uniunea Naţională a Barourilor din România", "U.N.B.R." s-a făcut fără drept nu determină şi reţinerea infracţiunii de fals în înscrisuri sub semnătură privată, în condiţiile în care în sarcina inculpaţilor s-a reţinut infracţiunea prev. de art. 60 alin. (6) din Legea nr. 51/1995, care constă tocmai în folosirea fără drept a respectivelor denumiri.

Toate aceste consideraţii sunt valabile şi în ce priveşte cea de-a doua categorie de acte - întocmite de inculpaţii A. şi B., corespunzător activităţilor de selecţie, examinare şi licenţiere a avocaţilor, în scopul creării unei aparenţe de legalitate a calităţii de avocat (cererile de înscriere, procesele-verbale de examinare şi admitere la examen şi deciziile de admitere în barou).

În realitate, toate documentele au legătură cu activitatea de avocatură, fiind specifice acestui domeniu, iar acţiunile inculpaţilor au fost desfăşurate în cadrul mai larg al exercitării fără drept a acestei profesii, prin utilizarea ilegală a denumirilor de "avocat", "barou", "Uniunea Naţională a Barourilor din România" şi "U.N.B.R.", fiind incidente normele de incriminare din legea specială, motiv pentru care nu se impune reţinerea infracţiunii de fals în înscrisuri sub semnătură privată în concurs ideal cu infracţiunile prev. de art. 60 alin. (6) din Legea nr. 51/1995 şi prev. de art. 281 C. pen. anterior.

În concluzie, Înalta Curte constată că faptele reţinute în sarcina inculpaţilor nu corespund condiţiilor de tipicitate obiectivă a infracţiunii de fals în înscrisuri sub semnătură privată prev. de art. 290 C. pen. anterior, aşa încât se impune menţinerea soluţiei de achitare dispusă de instanţa de fond.

III. Criticile formulate de Parchet, de partea civilă E. şi de partea civilă Baroul Bacău (tradiţional) referitor la greşita achitare a inculpaţilor cu privire la săvârşirea infracţiunilor de înşelăciune şi complicitate la înşelăciune:

1. În ceea ce priveşte achitarea inculpatului C. pentru săvârşirea infracţiunii de înşelăciune:

În apelul declarat de parchet, referitor la inculpatul C., se susţine că instanţa a stabilit greşit semnificaţia juridică a faptelor, deoarece manopera de a-l angrena pa numitul N. în raporturi juridice nu a fost străină de scopul patrimonial, ci s-a realizat contra unui onorariu care a şi fost achitat, fiind evident că mobilul a fost unul patrimonial, şi nu cel de realizare în sine a activităţilor specifice avocaturii. În acelaşi context, parchetul susţine că şi întocmirea procurii a constituit o manoperă elevată a inculpatului, pentru a-şi crea temeiuri de a participa în cauza civilă, întrucât avea cunoştinţă de refuzul instanţelor de a-l recunoaşte ca avocat, în baza unei împuterniciri avocaţiale.

Se mai arată că pretinsa calitate de avocat a inculpatului a fost determinantă pentru numitul N. la încheierea raporturilor juridice, ceea ce corespunde infracţiunii de înşelăciune în convenţii, caracterizată prin aceea că una din părţi intră în raporturi contractuale care implică o prestaţie patrimonială din partea sa în condiţii pe care, dacă le-ar fi cunoscut, nu şi-ar fi realizat propria prestaţie.

Examinând cauza, instanţa de apel apreciază că soluţia de achitare dispusă de prima instanţă este legală şi temeinică, având în vedere că fapta reţinută în sarcina inculpatului C., astfel cum a fost dovedită prin probele administrate, nu este prevăzută de legea penală, fiind incidente disp. art. 16 alin. (1) lit. b) teza I şi teza a II-a C. proc. pen.

Potrivit actului de sesizare, în sarcina inculpatului s-a reţinut că l-a indus în eroare pe martorul N., în sensul că i s-a prezentat ca fiind avocat şi a intrat ca şi apărător al acestuia la trei termene de judecată în Dosarul nr. x/180/2012 al Judecătoriei Bacău, în scopul de a încasa onorariul de 250 lei, şi a încheiat contract de asistenţă juridică cu acesta, aşa cum rezultă din împuternicirea avocaţială, refuzând să-l depună la dosar, prevalându-se de principiul confidenţialităţii, ceea ce întruneşte elementele constitutive ale infracţiunii de înşelăciune prev. de art. 215 alin. (1), (2), (3) C. pen. anterior.

În mod corect, prin hotărârea atacată s-a stabilit că fapta nu corespunde tiparului de incriminare a infracţiunii de înşelăciune în convenţii lipsind, pe de o parte, condiţia obiectivă a producerii unui prejudiciu iar, pe de altă parte, intenţia inducerii în eroare, ca şi condiţie subiectivă.

Probele administrate sub acest aspect constau în declaraţiile date de inculpatul C. în cursul urmăririi penale şi declaraţiile date de numitul N. în cursul urmăririi penale - în data de 16.05.2013, precum şi în faţa instanţei de apel la 28.04.2017, în calitate de martor (deoarece nu a dorit să participe în proces în calitate de persoană vătămată).

De asemenea, trebuie avute în vedere înscrisurile ataşate în dosarul de urmărire penală, referitor la prezentarea inculpatului C. în faţa Judecătoriei Bacău.

Declaraţiile inculpatului şi ale martorului concordă în aceea că, având pe rolul instanţei un dosar penal privind infracţiunea de lovire, numitul N. a încheiat un contract de asistenţă juridică cu inculpatul C. şi a plătit un onorariu de 250 lei, pentru care inculpatul C. i-a emis chitanţă. Inculpatul s-a prezentat la trei termene de judecată în faţa Judecătoriei Bacău, perioadă în care asistenţa juridică a numitului N. era asigurată şi de către un avocat din baroul tradiţional. Inculpatul C. şi-a îndeplinit obligaţiile asumate până în momentul în care instanţa a constatat lipsa calităţii sale de avocat.

Potrivit declaraţiilor constante date de numitul N., acesta nu-l cunoştea pe inculpatul C., pe care l-a întâlnit întâmplător în perioada ianuarie-februarie 2013, fiindu-i prezentat de inculpatul B., pe care N. îl cunoştea de circa 20 de ani. Potrivit susţinerilor martorului, cel care a avut iniţiativa ca inculpatul Buleanu să-i asigure asistenţă juridică, a fost inculpatul B., care i l-a şi prezentat ca avocat. În conformitate cu precizările pe care N. le-a adus cu ocazia audierii în faţa instanţei de apel, chiar de la început, inculpatul C. i-a spus că este înscris în Baroul A. Este adevărat că martorul a susţinut că nu făcea diferenţa între acest barou şi cel tradiţional, diferenţă pe care a înţeles-o abia la momentul la care instanţa a contestat calitatea de avocat a inculpatului C. Pe de altă parte, numitul N. a precizat că, la acel moment, ştia că inculpatul B. este cercetat în dosarul penal de faţă pentru fapte ce aveau legătură cu desfăşurarea ilegală a avocaturii:

"

Când m-am întâlnit la suc, ştiam că B. este cercetat. Am auzit din presă. Cu B. nu am vorbit la acel moment despre acest lucru, ulterior am fost chemat la parchet să dau declaraţii.".

N. a mai precizat că nu se consideră păgubit prin faptele lui C. şi nu s-a constituit parte civilă în cauză.

Faţă de cele reţinute, rezultă în mod evident că inculpatul C. nu a acţionat cu intenţia de a-l induce în eroare pe N., dimpotrivă, i-a prezentat situaţia reală a apartenenţei sale la Baroul A., şi nu la cel tradiţional. În plus, inculpatul C. a întocmit un contract de asistenţă juridică şi a eliberat o chitanţă pentru suma de bani pe care a primit-o şi s-a prezentat în faţa instanţei de judecată pentru a asigura asistenţa juridică a numitului N., nerezultând că a acţionat cu intenţia specifică infracţiunii de înşelăciune.

În acest context, desfăşurarea activităţilor specifice avocaturii întruneşte elementele constitutive ale infracţiunilor de exercitare fără drept a unei profesii şi de folosire fără drept a denumirilor de "Barou" şi "Uniunea Naţională a Barourilor din România", fără să corespundă condiţiilor de tipicitate obiectivă şi subiectivă a infracţiunii de înşelăciune. Chiar dacă această activitate a fost desfăşurată în mod ilegal, din perspectiva examinării infracţiunii de înşelăciune, nu se poate nega caracterul său efectiv şi, corespunzător, împrejurarea că nu s-a produs un prejudiciu în ceea ce-l priveşte pe N., aspecte care, corelate cu toate celelalte împrejurări, conduc la concluzia că fapta comisă de inculpat nu corespunde tipicităţii infracţiunii de înşelăciune, ci numai infracţiunilor de exercitare fără drept a profesiei de avocat prev. de art. 281 C. pen. anterior şi de folosire fără drept a denumirilor de "Barou" şi "Uniunea Naţională a Barourilor din România", prev. de art. 60 alin. (6) din Legea nr. 51/1995, republicată.

2. În ce priveşte achitarea inculpatului A. pentru săvârşirea infracţiunii de înşelăciune şi a inculpatului B. pentru săvârşirea infracţiunii de complicitate la înşelăciune:

Astfel cum rezultă din motivele scrise, parchetul a criticat soluţia pentru nelegalitate şi netemeinicie, sub un prim aspect, pe motiv că temeiul corect al achitării era cel prev. de art. 16 lit. b) C. proc. pen., câtă vreme faptele există în materialitatea lor şi, aşa cum a reţinut instanţa de fond, între inculpatul A. şi părţile civile a existat o înţelegere privind intrarea în avocatură.

În ce priveşte temeinicia soluţiei de achitare, parchetul arată că hotărârea atacată stabileşte o situaţie nediferenţiată între părţile care s-au declarat înşelate, deşi din materialul probator rezultă existenţa unor circumstanţe concrete diferite în care părţile civile şi martorii au dat examen şi au luat legătura cu inculpatul A., precum şi în ce priveşte legislaţia admiterii în avocatură, care nu era identică în anii 2010, 2011 şi 2012, aspecte neanalizate de către prima instanţă.

În sinteză, parchetul arată că problematica înşelăciunii implică atât ipoteza că părţile vătămate ştiau că baroul este unic, dar li s-a indus ideea că inculpatul A. îl reprezintă, cât şi situaţia că ştiau de existenţa în fapt a mai multor barouri, iar inculpatul A. îl reprezenta pe cel legal, aspecte care, de asemenea, nu au fost analizate în mod diferenţiat prin hotărârea atacată.

În mod particular, în ceea ce o priveşte pe partea civilă F., parchetul invocă aspectele de fapt pe care le consideră relevante, respectiv durata scurtă pe care a avut-o la dispoziţie pentru a analiza şi reflecta asupra unor aspecte esenţiale ce ţineau de legitimitatea examinării sale şi a baroului A., prezenţa firmei şi a cabinetului de avocatură într-o locaţie centrală, antetul formularului de examen cu menţiuni ce trimiteau la organizaţia specifică de barou, faptul că partea civilă a declarat că nu a ştiut în ziua respectivă că exista şi un alt barou şi că nu acolo era baroul oficial, ea aflând abia a doua zi despre situaţia reală, susţinerile părţii vătămate fiind confirmate de martorul BB., tatăl acesteia. În opinia parchetului, semnarea de către partea vătămată a cererii olografe de înscriere în care a făcut menţiune că are cunoştinţă de actele de înfiinţare ale baroului, de concurenţa între barouri şi de o decizie pronunţată în recurs în interesul legii, este apreciată nerelevantă, deoarece părţii vătămate i s-a indus convingerea că baroul unde se afla era cel legal recunoscut.

Referitor la aceeaşi parte vătămată, în motivarea apelului declarat de parchet se mai susţine că procedura de admitere în avocatură în vigoare în luna august 2010 prevedea doar necesitatea unui examen organizat de barou conform prevederilor Legii nr. 51/1995 şi statutului profesiei [art. 16 alin. (1) din Legea nr. 51/1995], procedura fiind diferită de cea din anul 2012, ceea ce nu înlătură inducerea în eroare, atâta vreme cât din declaraţiile părţii vătămate F. şi ale martorului BB. reiese că motivul deplasării a fost tocmai nevoia de informaţii privind admiterea în avocatură.

În final, cu privire la situaţia părţii civile F., parchetul susţine că nu se poate face referire la abilitatea părţii civile de a sesiza situaţia reală a cabinetului care organiza examenul de admitere în avocatură, având în vedere că nu toţi absolvenţii facultăţilor de drept sunt interesaţi de avocatură, pentru a cunoaşte procedura de urmat şi problemele specifice acestei profesii, iar F. nu a avut tangenţă cu profesia de avocat şi nu rezultă că era la curent cu articolele din presă referitoare la Baroul A., ori că ar fi aflat în alt mod de disputa dintre barouri.

În ceea ce o priveşte pe partea civilă E., parchetul evidenţiază, de asemenea, aspectele considerate relevante, şi anume: era absolventă de drept, dar nu există o dovadă că avea legătură cu avocaţi sau cu mediul avocaţial, că intenţia iniţială a fost să se înscrie la cursuri de mediator şi nu de avocat, că nu există dovezi că avea cunoştinţă de persoana inculpatului A., de cabinetul de avocatură, ori de baroul acestuia, înainte de a-l cunoaşte pe inculpatul B., aşa încât a aflat de baroul A. de la inculpatul B. Se mai arată că menţiunile care ar fi putut să semnaleze părţii civile situaţia particulară a baroului A. se regăsesc în detaliu doar pe aversul deciziei de numire a avocat, pe când, în conţinutul cererii de înscriere, există o menţiune generală referitoare la existenţa organizaţiilor profesionale concurente, organizate la nivel naţional şi judeţean. În plus, menţiunile din antetul cererii de înscriere erau corespunzătoare titulaturilor utilizate de baroul tradiţional.

Parchetul consideră relevante, de asemenea, ascendentul pe care inculpatul B. le-a avut asupra părţii civile, aprecierea de care inculpatul se bucura în relaţia cu partea civilă şi familia acesteia - în considerarea calităţii de judecător a inculpatului B., precum şi împrejurarea că adresa de site a baroului A. era foarte asemănătoare cu cea a baroului tradiţional, iar cabinetul avocatului A. funcţiona la vedere.

În final, cu privire la partea civilă E., parchetul susţine că din probele administrate (declaraţiile părţii civile şi declaraţiile martorilor E. şi II.), rezultă că partea civilă a aflat abia după examen că nu va putea practica avocatura, că nu a cunoscut anterior că au existat două barouri şi nici statutul baroului A. şi că nu ar fi achitat taxa semnificativă solicitată dacă ar fi ştiut că nu poate practica efectiv această profesie.

În ce priveşte credibilitatea stării de eroare în care s-a aflat partea civilă, parchetul admite că dispoziţiile legii speciale valabile în 2012 erau clare, dar susţine că circumstanţele faptelor puteau crea confuzie pentru partea civilă E., deoarece aceasta a mers să dea examen la un cabinet ce cuprindea titulatura "decan" cu firmă vizibilă, a completat o cerere cu antet conţinând titulaturi semnificative, i s-a dat o testare scrisă în faţa unei comisii, iar lucrarea a rămas la corectat, din declaraţiile martorilor KK., MM. şi H. rezultând că în anii 2012-2013, cabinetul A. era situat vis-a-vis de judecătorie şi avea firma vizibilă, iar martora H. a declarat că la acea epocă, prima adresă care apărea pe internet la căutarea Baroului Bacău, era site-ul aferent Baroului A.

În final, se arată că toate aceste împrejurări susţin actul de sesizare în sensul că, urmare a comportamentului inculpaţilor A. şi B., partea civilă E. a fost convinsă că procedura de admitere în avocatură este legală.

Cu privire la restul persoanelor considerate păgubite prin comiterea infracţiunii de înşelăciune de către inculpatul A., parchetul arată că trebuie avută în vedere aparenţa de legalitate ţinând de firma, de antetul formularelor, de menţiunile certificatelor de înregistrare fiscală, dar şi de susţinerile inculpatului A., care i-a convins de legalitatea acelui barou, condiţii în care inducerea în eroare a fost posibilă întrucât, raportat la percepţia legislaţiei ce reglementa în anii 2011-2012 accesul în avocatură, înşelăciunea nu era absolut improprie.

Potrivit precizărilor formulate de reprezentantul parchetului cu ocazia dezbaterilor, soluţia a fost atacată în ce priveşte achitarea inculpatului B. pentru infracţiunea de complicitate la înşelăciune referitor la partea vătămată E., respectiv achitarea inculpatului A. pentru săvârşirea infracţiunii de înşelăciune numai referitor la părţile vătămate E., F. şi G. şi la persoanele audiate în faţa instanţei de apel, respectiv I., K. şi J. (ce au calitate de martori, nedorind să participe în procesul penal în calitate de persoană vătămată).

Având în vedere actul de sesizare, în care se reţine inducerea în eroare a părţilor vătămate E. - la 4.06.2012, F. - la 30.08.2010, G. - la 7.01.2012 şi a martorilor: H. - la 14.05.2012, I. - la 12.04.2012, J. - la 12.04.2012, K. - la 20.07.2011, M. - la 27.09.2011, L. - la 7.01.2012, Q. - la 31.03.2012 şi R. - la 30.06.2012", rezultă, aşadar, că soluţia de achitare a inculpatului A. nu a fost criticată prin raportare la actele materiale care îi privesc pe martorii H., L., M., R. şi Q.

În acelaşi mod, partea civilă E. a criticat soluţia de achitare a inculpatului A. pentru infracţiunea de înşelăciune şi a inculpatului B. pentru infracţiunea de complicitate la infracţiunea de înşelăciune, arătând că instanţa a interpretat în mod eronat probatoriul administrat în cauză, că nu a analizat faptele comise de inculpaţi în mod separat, deşi există diferenţe între părţile civile, iar în ceea ce o priveşte, instanţa a stabilit în mod greşit că acţiunile întreprinse de cei doi inculpaţi nu au fost efectuate în scopul de a o induce în eroare. În mod particular, consideră relevantă calitatea inculpaţilor de la acel moment, în special calitatea de judecător a inculpatului B. care, prin coroborare cu toate celelalte circumstanţe privind modalitatea de desfăşurare a examenului şi documentele ce i-au fost înmânate spre completare, dovedesc comiterea infracţiunilor de către inculpaţi.

Partea civilă a criticat şi modalitatea de soluţionare a laturii civile a cauzei, solicitând admiterea cererii pe care a formulat-o şi obligarea inculpaţilor la plata despăgubirilor civile în sumă de 4000 lei, echivalentul taxei de examen, considerând îndeplinite toate condiţiile prevăzute de lege în acest sens.

De asemenea, partea civilă Baroul Bacău (tradiţional) a formulat critici cu privire la soluţia de achitare a inculpaţilor A. şi B. sub aspectul infracţiunii de înşelăciune, dar aceste motive de apel nu pot fi analizate, deoarece Baroul Bacău (tradiţional) nu are calitate de parte vătămată raportat la infracţiunea de înşelăciune.

Examinând cauza, Înalta Curte apreciază că motivele de apel invocate de parchet şi partea civilă E. sunt nefondate, pentru următoarele considerente:

În esenţă, în sarcina inculpatului A., s-a reţinut că, folosindu-se de mijloace frauduloase, respectiv utilizarea fără drept a denumirilor de "Barou", "Uniunea Naţională a Barourilor din România", "U.N.B.R.", denumiri specifice formelor de exercitare a profesiei de avocat, a indus în eroare mai multe persoane cărora le-a promis în mod mincinos că, susţinând examen la "Baroul av. A.", vor putea profesa ca avocat în condiţiile Legii nr. 51/1995, republicată, cauzându-le un prejudiciu material constând în taxa de examen achitată, faptele întrunind elementele constitutive ale infracţiunii de înşelăciune, prev. de art. 215 alin. (1), (2), (3) cu aplic. art. 41 alin. (2) C. pen. anterior.

În sarcina inculpatului B. s-a reţinut că, folosindu-se de aceleaşi mijloace frauduloase, respectiv înscrisurile întocmite de către inculpatul A. cu ocazia examinării părţii civile E. şi semnate de inculpatul B., acesta din urmă l-a ajutat pe inculpatul A. să inducă în eroare pe partea civilă E., în sensul că poate profesa avocatură în condiţiile Legii nr. 51/1995 republicată, urmare a examenului susţinut "la Baroul A.", cauzându-i un prejudiciu în sumă de 4.000 lei, fapta constituind complicitate la infracţiunea de înşelăciune, prev. de art. 26 rap. la art. 215 alin. (1), (2) C. pen. anterior.

Soluţia de achitare a inculpaţilor A. şi B. este legală şi temeinică, deoarece din probele administrate a rezultat că nu există inducerea în eroare, ca şi element constitutiv specific al infracţiunii de înşelăciune.

Într-adevăr, soluţia de achitare este urmarea unei abordări globale de către instanţa de fond a situaţiei persoanelor pe care parchetul le-a indicat ca fiind victime ale infracţiunii de înşelăciune şi de complicitate la înşelăciune, însă această împrejurare nu este de natură să determine admiterea apelurilor declarate de parchet şi de partea civilă, deoarece diferenţele existente între situaţiile acestor victime nu sunt relevante pentru concluzia comună la care a ajuns prima instanţă, concluzie ce stă la baza soluţiei de achitare dispusă în temeiul art. 16 alin. (1) lit. a) C. proc. pen., respectiv că nu a existat o inducere în eroare.

a) Într-adevăr, părţile vătămate constituite părţi civile F. şi E. au o situaţie particulară, ce impune examinarea individuală a fiecărui caz în parte.

În ce o priveşte pe partea vătămată F., particularitatea constă în aceea că s-a prezentat la cabinetul inculpatului A. în luna august 2010 (acesta constituind din punct de vedere cronologic primul din actele materiale imputate inculpatului în cadrul infracţiunii de înşelăciune), că partea vătămată nu profesase şi se afla la un scurt interval de timp de momentul în care absolvise studiile şi că, la acel moment, disp. art. 16 alin. (1) din Legea nr. 51/1995 prevedeau doar că primirea în profesia de avocat se obţine pe baza unui examen organizat de barou, conform prevederilor legii şi ale statutului profesiei. În opinia instanţei de apel, aceste circumstanţe, deşi relevante pentru evaluarea existenţei inducerii în eroare, nu sunt concludente în maniera invocată de către parchet.

Pe lângă cele trei împrejurări trebuie avute în vedere şi alte aspecte care, şi în cazul părţii vătămate F., conturează concluzia că aceasta a fost animată de dorinţa de a accede într-un mod facil în profesia de avocat, fără să dorească să lămurească pe deplin numeroasele semne de întrebare care s-au prefigurat cu evidenţă din interacţiunea cu inculpatul A.

În primul rând, nici în cazul acestei părţi vătămate, vârsta sau pregătirea profesională nu pot fi invocate ca şi argument al inducerii sale în eroare. Partea vătămată F. absolvise cursurile facultăţi de drept şi administraţie publică, aceasta fiind a doua facultate. În plus, deşi avea o vârstă tânără - 25 de ani, nu se poate reţine lipsa experienţei de viaţă, având în vedere că era la o vârstă considerată din punct de vedere biologic ca fiind a maturităţii, precum şi datorită faptului că fusese plecată în străinătate (în Statele Unite ale Americii) pentru completarea studiilor juridice. Chiar acceptând că datorită acestei ultime împrejurări, partea vătămată nu era acomodată cu legislaţia română care reglementa accesul în avocatură şi că nu era la curent cu dezbaterea publică referitoare la barourile paralele, modalitatea în care i s-a propus desfăşurarea examenului a fost de natură să ridice oricărei persoane (chiar şi celor neavizaţi, cu atât mai mult unei persoane cu profilul părţii vătămate F.), serioase suspiciuni cu privire la corectitudinea şi legalitatea demersului de admitere în avocatură propus de inculpatul A.

Astfel, deşi - aşa cum rezultă din toate probele administrate, F. s-a deplasat la cabinetul de avocat A. cu intenţia de a obţine relaţii referitor la posibilitatea de a deveni avocat, aceasta a acceptat cu uşurinţă propunerea inculpatului A. de a plăti imediat o taxă de înscriere în cuantum foarte ridicat (3.500 lei în anul 2010), cu promisiunea desfăşurării imediate şi individuale a examenului şi a obţinerii în scurt timp a deciziei care ar fi atestat calitatea sa de avocat. Aceasta, în condiţiile în care, la fel ca în cazul celorlalte persoane, şi partea vătămată F. avea deplina posibilitate de a se informa asupra situaţiei baroului A., cel puţin prin accesarea site-ului acestui barou, unde putea să regăsească suficiente elemente de natură a genera cel puţin, nevoia lămuririi problemei legate de legalitatea înfiinţării şi funcţionării acestui barou.

Mai mult, partea vătămată a beneficiat de suportul părinţilor, fiind însoţită iniţial de tatăl său şi apoi, şi de mama sa, care au luat cunoştinţă de aceleaşi aspecte ca şi partea vătămată.

Nu în ultimul rând, lipsa inducerii în eroare este dovedită prin chiar cererea de înscriere formulată de partea vătămată, în care menţionează în mod expres:

" am luat cunoştinţă de actele de înfiinţare şi constituire a Baroului Bacău şi optez pentru înscrierea în acest barou, cunoscând concurenţa între barouri, inclusiv decizia nr. 27/2007 RIL".

Or, pregătirea profesională şi experienţa de viaţă a părţii vătămate erau suficiente pentru a crea măcar curiozitatea verificării acestor menţiuni din cererea de înscriere, pe care a formulat-o olograf. Acceptând să semneze o atare cerere, partea vătămată a atestat că avea cunoştinţă de cele două aspecte, inclusiv de decizia pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, care viza tocmai desfăşurarea legală a activităţii de avocatură, aspecte pe care nu le mai poate contesta, în condiţiile în care a semnat cererea în mod liber, fără presiuni din partea inculpatului A.

Şi situaţia părţii civile E. prezintă particularităţi, în special implicarea inculpatului B. care, la acel moment - iunie 2012, avea calitatea de judecător la Judecătoria Bacău şi, implicit, ascendentul pe care acesta l-a putut avea asupra părţii civile.

Ca şi în cazul celorlalte presupuse victimele ale infracţiunii de înşelăciune, trebuie evaluate în mod coroborat toate împrejurările faptice, iar din această perspectivă, calitatea inculpatului B. nu este preponderentă şi nu determină prin ea însăşi concluzia inducerii în eroare a părţii vătămate.

Contrar celor susţinute de partea civilă şi de către parchet, prin probele administrate s-a demonstrat că numita E. nu era o persoană lipsită de experienţă personală şi profesională, întrucât era licenţiată în drept, absolventă a Facultăţii de drept şi administraţie, era căsătorită, avea vârsta de 24 de ani şi era angajată în calitate de consilier juridic la o societate de insolvenţă (anterior, după terminarea facultăţii, începând cu luna septembrie 2011, fusese angajată în aceeaşi calitate, tot la o societate de insolvenţă).

Deosebit de important, aspect pe care partea civilă nu l-a menţionat în declaraţiile sale iniţiale, astfel cum reiese din Curriculum vitae depus la dosarul de urmărire penală, înainte de teminarea facultăţii, în perioada 2.08.2010-17.06.2011, partea civilă a fost angajată la Parchetul de pe lângă Judecătoria Bacău, unde, alături de alte activităţi, a participat efectiv la administrarea probelor în dosare aflate pe rolul acestei unităţi de parchet (audieri şi prezentarea materialului de urmărire penală), ce implicau participarea avocaţilor.

Drept urmare, nu se poate susţine că era străină de domeniul juridic şi nici de desfăşurarea avocaturii, cu atât mai mult cu cât, conform propriilor declaraţii, două dintre prietenele sale - DDDD. şi FFFF., erau avocate în Baroul Bacău (tradiţional), aspect confirmat şi de martora JJ.

Nu face obiectul cauzei penale examinarea respectării deontologiei profesionale de către inculpatul B. (la acel moment, judecător), dar, din punct de vedere al răspunderii penale, sunt considerate nerelevante amplele referiri din declaraţiile părţii civile E., ale soţului şi ale părinţilor acesteia cu privire la relaţia pe care au stabilit-o cu inculpatul B., dar şi cu privire la atitudinea pe care a manifestat-o în ce-i priveşte (numeroase vizite la domiciliul acestora, participarea la masă, solicitarea de împrumuturi băneşti).

Chiar dacă, de plano, implicarea inculpatului B. - judecător la una din instanţele din oraşul Bacău, poate părea să aibă o relevanţă deosebită în contextul cauzei (date fiind credibilitatea şi garanţiile de seriozitate oferite de funcţia de judecător), se constată că importanţa acestui aspect este mult diminuată, deoarece, din probele administrate rezultă că, la fel ca şi celelalte aşa-zise victime ale infracţiunii de înşelăciune, şi partea civilă E. a urmărit un acces uşor în profesia de avocat, acceptând să se implice în demersuri care prezentau cu evidenţă o lipsă de corectitudine şi seriozitate.

În acest sens, instanţa de apel are în vedere, în primul rând că, astfel cum reiese din actul de sesizare, în sarcina inculpatului B. se reţine inducerea în eroare a părţii civile E. doar cu ocazia desfăşurării examenului, în data de 4.06.2012, fără să fie reţinute fapte anterioare, începând cu data la care inculpatul B. şi partea civilă E. s-au cunoscut, respectiv din luan aprilie 2012.

În al doilea rând, se constată că, deşi inculpatul B. a fost cel care a iniţiat relaţia cu partea civilă, prin accesarea contului de socializare al acesteia, numita E. a acceptat în totalitate solicitările inculpatului B., respectiv să se întâlnească cu acesta în diverse locaţii, inclusiv la biroul de la instanţă, după cum a acceptat - mai întâi - promisiunile de mijlocire a dobândirii calităţii de mediator, prin intervenţii la persoanele îndreptăţite să ateste această calitate. În egală măsură, partea civilă a acceptat şi propunerea inculpatului B. de a intra în barou, pe baza intervenţiilor pe care inculpatul B. i le-a promis, invocând faptul că este prieten cu decanul baroului şi o poate ajuta în acest mod.

Pe de altă parte, se constată că din corespondenţa tip SMS, depusă la dosar în copie chiar de partea civilă, înscrisuri care se coroborează cu declaraţiile părţii civile şi cu declaraţiile martorilor AA. (soţul părţii civile), T. şi S. (părinţii părţii civile), reiese că partea civilă l-a cunoscut pe inculpatul B. la începutul lunii aprilie 2012, iar propunerea de a da examen pentru a intra în avocatură a survenit după circa 2 luni, perioadă în care partea civilă a avut posibilitatea de a-l cunoaşte pe inculpatul B. şi de a observa profilul moral şi comportamentul acestuia.

Este relevantă, în acest sens, declaraţia martorei HH., prietena părţii civile, care a arătat că l-a întâlnit o singură dată pe inculpatul B., chiar în casa familiei S. şi T., şi că acesta i-a făcut impresia că "nu este o persoană serioasă. Un om foarte agitat, care folosea un vocabular neadecvat locului, oamenilor şi calităţii relaţiilor cu cei dimprejur şi a calităţii lui profesionale". Un comportament asemănător al inculpatului B. a fost relatat şi de martora JJ.

În acest context, declaraţiile părţii civile privind caracterul intempestiv al propunerii făcute de inculpatul B. de a susţine examenul de dobândire a calităţii de avocat, ca şi ascendentul pe care inculpatul B. îl avea asupra sa (considerat de partea civilă determinant pentru toate acţiunile pe care ea le-a întreprins), sunt lipsite de credibilitate. Astfel, partea civilă a susţinut că inculpatul B. i-a cerut în mod repetat să nu discute cu alte persoane, în mod special cu prietenii săi avocaţi, despre propunerile profesionale pe care i le făcea şi despre demersurile pe care inculpatul B., împreună cu partea civilă, le efectuau pentru a asigura acesteia din urmă accesul în profesia de mediator sau avocat, respectiv despre demersurile ca partea civilă să devină asistenta inculpatului la Universitatea din Iaşi sau coautor la o carte, la a cărei editare partea civilă nu participase.

Aceste afirmaţii sunt contrazise prin mai multe mijloace de probă. Astfel, martora JJ. a relatat că, în cursul lunii mai sau iunie 2012, a participat la o întâlnire cu partea civilă, inculpatul B. şi inculpatul C., ocazie cu care s-a discutat despre susţinerea examenului de admitere în avocatură, partea civilă afirmând că nu este pregătită, ceea ce evidenţiază, pe de o parte, că examenul nu a constituit o surpriză pentru E., iar pe de altă parte, că aceasta a purtat discuţii şi cu alte persoane despre examen, nu doar cu inculpatul B.

Într-adevăr, parte din aceste afirmaţiile părţii civile se coroborează cu declaraţia martorului II., care a arătat că din comportamentul inculpatului B. şi al părţii civile, a observat că "inculpatul avea un ascendent asupra acesteia, permiţându-şi un comportament necivilizat". Pe de altă parte, martorul relatează anumite discuţii (altele decât cele din luna iulie 2012, la care face referire partea civilă) pe care le-a avut cu E. despre inculpatul B. şi despre inculpatul C., ceea ce infirmă declaraţiile părţii civile în sensul că nu ar fi putut discuta cu alte persoane.

În plus, declaraţia martorului II., care a arătat că în cursul verii 2012 a fost sunat de partea civilă, care l-a întrebat dacă poate profesa avocatura, deoarece o altă persoană i-a spus că "nu poate profesa nimic fără a da examen de admitere în Baroul adevărat", martorul II. relatând în continuare discuţia pe care a avut-o pe această temă cu partea civilă şi cu soţul acesteia, nu demonstrează faptul că numita E. a aflat, pentru prima dată, cu acea ocazie, despre barourile paralele sau despre situaţia Baroului A.

Concluzia lipsei de credibilitate a multora din afirmaţiile părţii civile, inclusiv a celor referitoare la lipsa oricărei informaţii despre problema barourilor paralele şi despre legalitatea Baroului A., este conturată de perioada lungă de timp în care partea civilă a interacţionat cu inculpatul B., perioadă în care E. s-a întâlnit de multe ori cu inculpatul (conform propriei afirmaţii, aproape zilnic), a participat şi la şedinţele de judecată ale acestuia de la Judecătoria Bacău - având, implicit, posibilitatea de a intra în contact cu avocaţii care participau la respectivele şedinţe, dar şi de faptul că avea prietene avocate în baroul tradiţional, nu în ultimul rând, de faptul că, potrivit propriilor declaraţii, chiar fiind însoţită de inculpatul B., a intrat în contact cu diverse persoane din mediul juridic.

În plus, parte din susţinerile părţii civile sunt puse sub semnul îndoielii de afirmaţiile concordante ale inculpaţilor C. şi B., consemnate în procesele-verbale de confruntare cu partea civilă. Astfel, C. a relatat o întâlnire pe care a avut-o cu inculpatul B. şi cu partea civilă E., ocazie cu care cei trei au discutat mai multe aspecte despre faptul că baroul A. funcţiona în paralel cu cel tradiţional, dar şi despre actele constitutive şi legalitatea baroului tradiţional şi a celui înfiinţat de A., fără ca partea civilă să fie uimită de subiect, dimpotrivă, a participat la discuţie afirmând că, în calitate de avocaţi la baroul A., au nevoie de o procură. Deşi, iniţial, partea civilă E. a negat existenţa acestei întâlniri, în final a recunoscut că a avut loc, dar după examenul său de intrare în barou, stăruind în a afirma că a fost influenţată de inculpatul B., care i-a dat asigurări că totul este legal. Inculpatul B. a declarat că, după ce E. a dat examenul, au avut o întâlnire cu C. şi au discutat despre admiterea în baroul A., confirmând toate afirmaţiile inculpatului C. referitor la acea întâlnire.

În plus, trebuie avută în vedere şi notorietatea discuţiilor referitoare la existenţa barourilor paralele şi la situaţia particulară a baroului A., care constituia o temă de interes inclusiv la nivelul oraşului Bacău, în care funcţiona baroul A., fiind şi localitatea de domiciliu a părţii civile.

În această ordine de idei, se constată că, făcând referire la baroul inculpatului A., martorul D. a declarat că Baroul Constituţional era "cel puţin, discutabil, sub aspectul legalităţii", iar martorul EE. a declarat:

"

Baroul Constituţional are notorietatea de a funcţiona în afara legii". Din aceste motive, ambii martori - persoane din comunitatea juridică a oraşului Bacău (în care locuia şi partea civilă), şi-au exprimat uimirea, în contextul în care au aflat despre admiterea părţii civile E. în Baroul A.

Importanţa calităţii de judecător deţinută de inculpatul B. este diminuată şi prin aceea că, nu doar partea civilă a interacţionat cu inculpatul B., demersurile acestuia din urmă fiind cunoscute de întreaga familie a părţii civile, respectiv părinţii şi soţul său. Lipsa de seriozitate a inculpatului, evidenţiată prin comportamentul acestuia şi promisiunile pe care i le făcea părţii civile, a putut fi observată şi de persoanele foarte apropiate părţii civile, care au susţinut-o în a accepta propunerile inculpatului B.

Mai mult, împrejurarea că, într-o zi de sâmbătă, inculpatul B. i-ar fi propus părţii civile să susţină examenul de intrare în barou peste 2 zile, respectiv în lunea următoare, nu o putea împiedica pe partea civilă să se informeze asupra modului de desfăşurare a acestui examen şi a tuturor condiţiilor pe care trebuia să le îndeplinească. Uşurinţa de informare cu privire la situaţia Baroului A. şi notorietatea funcţionării ilegale este evidenţiată şi prin declaraţia martorului FF., care a declarat că, în primăvara anului 2012 (deci imediat anterior susţinerii de către partea civilă a examenului de intrare în barou), în urma unei propuneri venită din partea inculpatului A. de a intra în baroul pe care inculpatul îl conducea, neştiind nimic despre acest barou, a consultat internetul şi a aflat că inculpatul A. "nu este în legalitate cu acest Barou, nefiind afiliat la U.N.B.R. tradiţional".

Partea civilă avea cel puţin posibilitatea de a consulta Legea nr. 51/1995, republicată, care în forma în vigoare în iunie 2012, prezenta cu claritate condiţiile pentru a profesa ca avocat, dar şi modul de desfăşurare a examenului de intrare în barou: conform art. 17 din Legea nr. 51/1995 republicată, examenul de intrare în profesia de avocat se organiza de Uniunea Naţională a Barourilor din România cel puţin anual şi la nivel naţional, nu ad-hoc, de către un anumit barou, astfel cum s-a întâmplat în cauză.

Modalitatea concretă în care s-a desfăşurat aşa-zisul examen, astfel cum a fost relatată de partea civilă (imediat după ce inculpatul B. a prezentat-o inculpatului A., la sediul cabinetului de avocatură, prin întocmirea întrebărilor pe loc, prin indicarea răspunsurilor de către B. şi corectarea imediată a lucrării), mai mult, atitudinea manifestată de cei 2 inculpaţi (potrivit declaraţiilor părţii civile, aceştia şi-au adresat cuvinte jignitoare, cei doi certându-se cu privire la întocmirea subiectelor), constituie circumstanţe care, chiar şi unei persoane lipsite de vigilenţă, generau serioase suspiciuni cu privire la nelegalitatea şi lipsa de seriozitate a respectivelor demersuri.

Cu toate acestea, partea civilă E. a acceptat să participe la aşa-zisul examen şi să plătească o sumă importantă de bani în acest scop (4.000 lei), concluzia fiind aceea că a urmărit accesul facil în profesie.

În esenţă, se constată că partea civilă nu era o persoană lipsită de discernământ, dimpotrivă, vârsta, pregătirea profesională, experienţa de viaţă, susţinerea din partea familiei, evidenţiază că influenţa inculpatului B. - deşi existentă - nu a fost covârşitoare în înţelegerea şi asumarea de către partea civilă a unei situaţii ce implica evidente componente de lipsă de corectitudine şi chiar de lipsă de legalitate.

În plus, la fel ca toate celelalte persoane, partea civilă E. a avut deplina posibilitatea de a se informa nu numai cu privire la prevederile legale, dar şi cu privire la situaţia Baroului A. căci, aşa cum reiese din declaraţia martorului FF. (mai sus-menţionată), dar şi din declaraţiile părţii vătămate G. şi ale martorului J., prin simpla căutare pe internet a numelui inculpatului A. şi a baroului acestuia, se puteau obţine numeroase date în sensul că baroul A. era diferit de cel tradiţional şi că nu era legal înscris, respectiv, astfel cum reiese din declaraţiile date iniţial în calitate de martor de C. (el însuşi interesat de admiterea în Baroul A., în aceeaşi perioadă ca şi partea vătămată E.), că din informaţiile pe care le-a obţinut de pe internet reieşea că la nivelul judeţului Bacău, funcţionează două barouri:

"

Baroul A." şi "Baroul Tradiţional", că a avut acces la documentele de înfiinţare ale "Baroului A." şi că existau opinii diferite cu privire la legalitatea "Baroului Alternativ A."

Luând în considerare toate aceste aspecte, nu se poate susţine că partea civilă a fost indusă în eroare, că nu cunoştea situaţia barourilor paralele şi situaţia Baroului A., cu atât mai mult cu cât, la fel ca şi celelalte persoane despre care parchetul susţine că au fost victimele infracţiunii de înşelăciune, şi partea civilă E. a completat şi a semnat cererea de înscriere în barou, în cuprinsul căreia se menţionează:

" solicit înscrierea la examenul de primire în profesia de avocat organizat de Uniunea Naţională a Barourilor din România - U.N.B.R., (...) prin Centrul Teritorial Bacău din cadrul Baroului Bacău - U.N.B.R. (...), faţă de care sunt în cunoştinţă de existenţa organizaţiilor profesionale concurente, organizate la nivel naţional şi judeţean, în raport de care, în urma studierii actelor, aleg susţinerea examenului în cadrul acestei organizaţii profesioanle, renunţând la orice obiecţiuni, de orice natură, cu privire la înscriere".

Pe cale de consecinţă, Înalta Curte constată că nu există temeiuri de condamnare a celor doi inculpaţi cu privire la actele materiale privind partea civilă E., respectiv de condamnare a inculpatului A. pentru actul material referitor la partea vătămată F..

Având în vedere menţinerea soluţiei de achitare dispusă de prima instanţă pentru infracţiunea de înşelăciune, sunt nefondate şi criticile privind soluţionarea laturii civile, deoarece lipsa inducerii în eroare echivalează cu inexistenţa unei condiţii esenţiale din perspectiva răspunderii civile delictuale, ceea ce împiedică acordarea de despăgubiri civile.

b) În cazul părţii vătămate G., la fel ca şi în cazul victimelor care nu au consimţit să participe în proces ca persoane vătămate, vizate de apelul parchetului (I., J. şi K.) - fapte comise de inculpatul A. în perioada 07.2011-04.2012, procedând la analiza materialului probator în virtutea efectului devolutiv al apelului, Înalta Curte constată că diferenţele existente între particularităţile fiecăreia dintre presupusele victime ale infracţiunii de înşelăciune, nu infirmă, ci susţin soluţia pronunţată de instanţa de fond care, în esenţă, a stabilit că legislaţia în vigoare, calitatea persoanelor şi notorietatea problemelor controversate legate de existenţa barourilor paralele, exclud posibilitatea creării unei false reprezentări în ceea ce priveşte dobândirea calităţii de avocat în condiţii legale, prin susţinerea unor examene în condiţiile arătate şi faptul că inculpatul A. le-ar fi indus în eroare.

În acest sens, instanţa de apel reţine următoarele:

În ce priveşte existenţa barorilor paralele, modificările de esenţă ale Legii nr. 51/1995 au intervenit încă din anii 2004 şi 2010, aşa încât în perioada comiterii faptelor imputate inculpatului A., respectiv 2011-2012, cadrul legal era foarte clar conturat, atât prin dispoziţiile Legii nr. 51/1995, dar şi prin decizia în interesul legii nr. 27/2007 pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie.

În plus, în acea perioadă, problemele barourilor denumite generic "paralele" erau de notorietate, aşa încât, Înalta Curte constată că prima instanţă a reţinut în mod corect faptul că, în calitate de absolvenţi ai facultăţii de drept şi cu experienţa proprie de viaţă, victimele au înţeles că activitatea baroului A. nu era legală.

În acest context, nu poate trece neobservată împrejurarea că, iniţial, inculpatul C. a avut aceeaşi calitate de parte vătămată, la fel ca persoanele indicate de parchet ca victime ale infracţiunii de înşelăciune în legătură cu acţiunile inculpaţilor A. şi B. de organizare a examenului de admitere în barou. Deosebirea este aceea că, ulterior, C. a şi exercitat profesia de avocat, motiv pentru care a fost pus sub acuzare. Raportat la poziţia de inculpat, lui C. i s-a opus notorietatea situaţiei baroului A., în sensul funcţionării în afara legii, pe când, în cazul celorlalte persoane indicate de parchet ca victime ale infracţiunii de înşelăciune, se susţine, fie că nu aveau cunoştinţă de situaţia barourilor paralele, fie că aveau cunoştinţă, dar au crezut că funcţionează legal.

Nu poate fi contestată similitudinea între titulatura utilizată de inculpatul A. (în calitatea sa de avocat, după caz, de baroul Bacău sau Uniunea Naţională a Barourilor din România - U.N.B.R.) cu titulaturile utilizate de baroul tradiţional, inclusiv în ce priveşte site-ul pe care l-a utilizat, însă, în egală măsură, fiecare dintre aşa-zisele victime ale infracţiunii de înşelăciune a avut deplina posibilitate de a se informa asupra situaţiei, în condiţiile în care, aşa cum a susţinut şi parchetul, chiar din declaraţiile martorilor a reieşit că primul sau printre primele link-uri afişate în urma căutării pe internet a Baroului Bacău era baroul A. Aceste împrejurări au fost relatate de martora H., de martorul J. care, în faţa instanţei de apel, a precizat că, vizualizând pagina de internet a baroului A., a înţeles că este un alt barou, nu cel tradiţional şi că, inclusiv statutul în baza căruia era organizat, făcea referire la faptul că nu este baroul tradiţional şi că este un alt barou, dar şi de partea vătămată G. care a declarat:

" m-am uitat pe internet şi am văzut că Baroul U.N.B.R. al dl. A., nu este legal înscris". În plus, astfel cum reiese din captura de pe site din 25.02.2012, în anunţul emis de Uniunea Naţională a Barourilor din România - U.N.B.R. cu sediul în Bucureşti, B-dul Bălcescu (baroul A.), se preciza în mod expres că are relaţii de parteneriat cu U.N.B.R. tradiţional.

Prin probele administrate nu s-a dovedit inducerea în eroare a numiţilor G., I., J. şi K. de către inculpatul A., ceea ce echivalează cu lipsa elementului material al infracţiunii de înşelăciune.

În acest sens, se constată că declaraţiile părţii vătămate G. se coroborează cu cele date de martorii GG. şi K. şi cu declaraţiile date de C. (în calitate de martor şi apoi de parte vătămată) şi susţin declaraţiile date de inculpaţii A. şi B. la instanţa de fond (Curtea de Apel Bacău), în care ambii au arătat că în momentul discuţiilor avute cu persoanele care doreau să dea examen pentru a intra în baroul A., inculpatul A. le aducea la cunoştinţă că acest barou este diferit de cel tradiţional şi într-o situaţie litigioasă cu Baroul Bacău, că nu vor fi într-o situaţie de egalitate cu avocaţii înscrişi în celălalt barou, că le prezenta situaţia juridică a baroului şi le arăta actele de înfiinţare a baroului A..

Chiar şi dacă s-ar considera că aceasta era doar o metodă subtilă de a trece sub tăcere situaţia reală, dat fiind că inculpatul A. ştia că funcţionează ilegal, totuşi, maniera în care a procedat nu pune în evidenţă intenţia de a înşela. Nu doar că inculpatul A. le-a explicat că este vorba despre un barou paralel, dar a emis chitanţă pentru sumele de bani încasate, care nu au fost însuşite în interes personal, ci au intrat în contul baroului, care putea fi verificat, deoarece, deşi nu era legal constituit, fusese înregistrat la organele fiscale, toate acestea punând în evidenţă şi lipsa intenţiei de a induce în eroare.

În plus, cei dornici să acceadă în baroul A. puteau verifica situaţia acestui barou şi se puteau informa cu uşurinţă, iar modul de desfăşurare a examenului ridica serioase semne de întrebare pentru toate persoanele cu pregătirea şi experienţa de viaţă a victimelor.

Drept urmare, nu se poate invoca cu caracter concludent existenţa unei aparenţe de legalitate a baroului A. decurgând din utilizarea firmei, a antetului formularelor, de menţiunile certificatelor de înregistrare fiscală, dar nici că inculpatul A. i-a convins de legalitatea acelui barou prin manopere de inducere în eroare. Astfel cum se va arăta în cele ce urmează, victimele aveau deplină cunoştinţă de situaţia baroului A.. Nu se poate susţine că aceste persoane nu au avut reprezentarea juridică a ilegalităţii "baroului" al cărui "decan" se prezenta A. şi nici că nu au avut posibilitatea unei suficiente documentări cu privire la prevederile Legii nr. 51/1995 referitor la admiterea în avocatură, având în vedere că era vorba despre un domeniu reglementat şi toate vitimele absolviseră facultatea de drept.

În ce priveşte procedura de admitere în avocatură, modificările esenţiale au intervenit înainte de datele la care cele patru presupuse victime ale infracţiunii de înşelăciune au susţinut examenul în cadrul baroului A., respectiv în perioada iulie 2011 - aprilie 2012. Astfel, Legea nr. 51/1995 a fost modificată prin Legea nr. 270/2010, iar conform art. 17 din Legea nr. 51/1995 (republicată la 7.02.2011), în vigoare la data comiterii acestor fapte imputate inculpatului A., examenul de intrare în profesia de avocat se organiza de Uniunea Naţională a Barourilor din România la nivel naţional, data examenului, tematica, bibliografia şi metodologia de examinare fiind unice, deci în condiţii total diferite de cele în care s-au desfăşurat aşa-zisele examene la care au participat G., I., J. şi K.

Împrejurările concrete de desfăşurare a acestor examene, astfel cum au fost relatate chiar de către presupusele victime ale infracţiunii de înşelăciune (G., I., J. şi K.), erau de natură să trezească fiecăruia dintre candidaţi suspiciuni rezonabile cu privire la lipsa de corectitudine, de seriozitate şi de legalitate a demersurilor. Din aceste motive, o parte dintre persoanele considerate victime ale infracţiunii de înşelăciune nu au dorit să participe în procesul penal în calitate de persoane vătămate (numiţii I., J., K. Astfel, "candidaţilor" li s-a cerut să plătească o sumă de bani cu titlu de donaţie şi nu de taxă de înscriere, examenul s-a susţinut în aceeaşi zi, subiectele au fost concepute ad-hoc, lucrarea a fost corectată pe loc.

Experienţa de viaţă şi profesională a aşa-ziselor victime ale infracţiunii de înşelăciune este încă un argument în favoarea concluziei lipsei inducerii în eroare, având în vedere, pe lângă faptul că toate aceste persoane absolviseră facultatea de drept, şi faptul că erau persoane care nu mai puteau fi considerate lipsite de maturitate, dimpotrivă, erau trecute de vârsta de 30 de ani şi desfăşurau activităţi ce implicau un nivel de pregătire şi de înţelegere a realităţii peste medie: G. era asociat în cadrul unei societăţi comerciale care desfăşura activitate, K. era subofiţer în cadrul Ministerului de Interne, J. era pensionar, iar I. era profesor în activitate.

Mai mult, numiţii G., I., K. şi J. nici nu aveau domiciliul în oraşul Bacău, iar la solicitarea instanţei de apel de a oferi o explicaţie de ce anume au ales să urmeze o procedură de admitere în avocatură în cadrul unui barou al cărui sediu era chiar la sute de km distanţă de domiciliu, au precizat că era vorba despre faptul că auziseră că se poate intra mai uşor, dar şi despre solicitarea unei taxe mai reduse de înscriere decât cea cerută de baroul tradiţional.

În ce-l priveşte pe G., se constată că acesta nu luase examenul de intrare în avocatură organizat de baroul tradiţional şi dorea să se înscrie în baroul paralel, aşa încât, cu atât mai mult, nu poate fi invocată lipsa informaţiilor concrete referitoare la modul de organizare a examenului şi dispoziţiile legale ce reglementau admiterea în avocatură, ori cunoaşterea situaţiei barourilor paralele. Dimpotrivă, conform propriilor declaraţii:

"

a fost o diferenţă mare între examinările de la Baroul Tradiţional Iaşi, unde am susţinut examen scris şi oral, progmat pe parcursul mai multor zile şi cu programări pe ore. La U.N.B.R. Bacău, la dl. A., într-o singură oră am dat un examen scris la civil şi la penal.". În plus, astfel cum reiese din declaraţiile inculpatului A. coroborate cu cele date de martora GG., aspecte confirmate de partea vătămată G., acesta din urmă a beneficiat de prezenţa şi sfaturile martorei GG., avocat cu experienţă îndelungată din cadrul baroului tradiţional care, aşa cum a relatat în mod constant şi în detaliu în faţa instanţei de apel, cunoştea foarte bine situaţia barourilor paralele, respectiv situaţia baroului D. constituit la nivel naţional, dar şi a baroului A., în mod particular.

Martorul K. a recunoscut că el ştia că baroul la care inculpatul A. este avocat este diferit de cel tradiţional, că cele două barouri sunt în conflict şi că inculpatul A. i-a spus că baroul său funcţionează paralel cu cel tradiţional. De asemenea, a arătat că înainte de a da examen, a citit Legea nr. 51/1995. martorul şi-a menţinut declaraţiile atât în faţa instanţei de fond, cât şi a instanţei de apel.

Martorul J. a declarat că, până în luna aprilie 2012, a fost înscris în Baroul Vrancea din cadrul U.N.B.R. D., fără a profesa, când a aflat că acest barou era ilegal, că a aflat de pe internet de baroul Bacău, a luat legătura iniţial telefonic cu A. şi apoi s-a deplasat la Bacău, unde a plătit o taxă şi a dat examen pe loc. A fost însoţit de I., în acelaşi scop, aceasta din urmă fiind în aceeaşi situaţie ca şi el, procedând în aceeaşi manieră. Anterior, consultase site-ul acestui barou, unde se regăsea un tabel cu avocaţii şi o hotărâre judecătorească de înfiinţare a baroului. În faţa instanţei de apel, a precizat:

"

Despre acest barou am aflat vizualizând pagina de internet şi am înţeles că este un al barou, nu cel tradiţional, dar că funcţionează legal. Prezentarea site-ului era făcută personalizat şi acest lucru m-a făcut să mă gândesc că nu este un barou tradiţional. Inclusiv statutul în baza căruia era organizat făcea referire la faptul că nu este baroul tradiţional şi că este un alt barou. Ştiam de când am mers la Bacău, şi eu şi d-na I., că nu este vorba despre cel tradiţional".

La fel a declarat şi martora I., care, în faţa instanţei de apel a precizat că anterior, aflase de la televizor despre baroul paralel "care nu are aceleaşi conotaţii sau drepturi în relaţia cu sistemul" şi că "Dl. A. ne-a pus câteva întrebări în scris şi oral, la care trebuia să răspundem. Noi nu ne-am dus pregătiţi pentru aşa ceva. Ni s-a părut dubios că ne-a pus să scriem".

Declaraţiile celor doi se coroborează cu înscrisurile depuse la dosar privind înscrierea acestora, anterior, în baroul D., altă structură avocaţială paralelă.

Lipsa inducerii în eroare este dovedită şi prin cererile de înscriere în barou semnate de I. şi J., în cuprinsul cărora se menţionează faptul că au luat la cunoştinţă că baroul A. este o structură paralelă, precum şi de decizia în interesul legii nr. 27/2007.

Toate aceste împrejurări conduc la concluzia că numiţii G., K., I., J. au acceptat în deplină cunoştinţă de cauză să achite sumele de bani solicitate de inculpatul A., după caz, să se supună procedurii stabilită de inculpatul A., aceste persoane fiind animate de obţinerea unui acces facil în profesia de avocat. Aşa cum au declarat cu sinceritate, niciunul dintre aceştia nu urmărea să profeseze avocatura, ci doreau să acceadă în profesie de o manieră formală, pentru ca, ulterior, să se suspende din activitatea de avocat.

IV. Criticile formulate de parchet, de inculpaţii A. şi C. şi de Baroul Bacău (tradiţional) referitor la individualizarea pedepselor

Parchetul susţine că acestea au fost aplicate într-un cuantum extrem de redus faţă de împrejurările concrete ale faptelor, impactul social al acţiunilor şi importanţa valorii lezate, pedepsele nefiind apte să creeze prevenţia generală şi cea specială. În consecinţă, se solicită aplicarea unor pedepse mai severe, care să reflecte o proporţie justă în raport de persoana făptuitorului, urmările produse şi rolul pedepsei.

Partea civilă Baroul Bacău cu sediul în Bacău, str. Mihai Viteazu, jud. Bacău, (Barou tradiţional) a criticat hotărârea cu privire la individualizarea pedepselor aplicate inculpaţilor A. şi B. sub aspectul săvârşirii infracţiunii prev. de art. 60 alin. (6) din Legea nr. 51/1995, republicată.

Se apreciază că instanţa de fond a aplicat un tratament extrem de blând, deşi prin faptele comise se aduce atingere bunei desfăşurări a actului de justiţiei şi, în general, încrederii în justiţie prin confuzia creată cu privire la persoanele ce pot avea calitatea de avocat.

În special, pentru inculpatul A., se susţine că trebuie avute în vedere şi antecedentele penale, amploarea activităţii ilicite şi faptul că a discreditat în mod constant Baroul de avocaţi legal constituit. În acest sens, invocă şi decizia penală nr. 219/2016 a Curţii de Apel Suceava, prin care inculpatul A. a fost condamnat la 4 luni închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de ultraj.

În ce-l priveşte pe inculpatul B., se arată că trebuie avută în vedere calitatea acestuia de magistrat, de care s-a folosit pentru a da o aparenţă de legalitate unei structuri paralele cu cea care funcţiona în mod legal.

Inculpatul C., într-un ultim subsidiar, a solicitat fie aplicarea dispoziţiilor art. 181 C. pen. anterior şi a unei sancţiuni cu caracter administrativ, fie aplicarea art. 80-82 C. pen. în vigoare privind renunţarea la aplicarea pedepsei, după caz, aplicarea art. 83 C. pen. în vigoare privind amânarea aplicării pedepsei. De asemenea, a solicitat reţinerea circumstanţelor atenuante prev. de art. 74 alin. (1) lit. a) şi c) C. pen. anterior, constând în buna conduită înainte de săvârşirea infracţiunii dar şi după comiterea acesteia, deoarece s-a prezentat în faţa autorităţilor şi a avut o comportare sinceră în cursul procesului penal.

Inculpatul A. a solicitat reindividualizarea pedepsei aplicate pentru cele 2 infracţiuni pentru care s-a dispus condamnarea, invocând raţiuni de egalitate de tratament cu ceilalţi inculpaţi şi încălcarea principiului de nediscriminare, susţinând că se impune reducerea pedepsei şi aplicarea amenzii penale în cuantum de 3.000 lei.

Astfel, solicitată aplicarea unei pedepse cu amenda, proporţională cu pedepsele aplicate celorlalţi apelanţi intimaţi inculpaţi, urmând a fi avute în vedere şi circumstanţele personale, respectiv faptul că are studii superioare, fiind absolvent al Şcolii Militare de Aviaţie, are studii în drept, psihologie şi este doctor în drept, obţinând atestate atât în România, cât şi în Moldova. De asemenea, arată că în prezent este liberat condiţionat, comisia de liberare condiţionată şi instanţa de judecată apreciind că este pe deplin reeducat şi prezintă garanţii suficiente de reintegrare socială. Faţă de toate acestea, apreciază că scopul pedepsei poate fi atins şi printr-o pedeapsă pecuniară.

Examinând aceste critici, instanţa de apel apreciază că pedepsele aplicate prin hotărârea atacată sunt în mod just individualizate şi corespund tuturor criteriilor prev. de art. 72 C. pen. anterior (stabilită ca lege penală mai favorabilă în cauză).

Într-adevăr, circumstanţele reale ce vizează împrejurările, durata de timp, modalitatea concretă de comitere a faptelor, ca şi valorile sociale lezate, pun în evidenţă o gravitate ridicată a faptelor pentru care inculpaţii au fost condamnaţi.

Pentru inculpatul B., trebuie avut în vedere că a acţionat în condiţiile în care, la momentul comiterii faptelor, avea calitate de judecător. Cu toate acestea, nu poate fi ignorată contribuţia concretă mai redusă la comiterea infracţiunilor, inculpatul B. acţionând în calitate de complice şi doar în legătură cu activităţile desfăşurate de inculpatul A. [acesta în calitate de autor al infracţiunii prev. de art. 60 alin. (6) din Legea nr. 51/1995, republicată], în cursul lunii iunie 2012.

Referitor la toţi inculpaţii, gravitatea faptelor este diminuată de alte împrejurări, atât cele ce ţin de contextul social şi legal în care au fost comise faptele, cât şi de cele referitoare la circumstanţele personale ale inculpaţilor.

Sub acest ultim aspect, nu poate fi omisă lipsa antecedentelor penale în ce-i priveşte pe inculpaţii B. şi C., iar în ce-l priveşte pe inculpatul A., lipsa antecedentelor penale la momentul comiterii faptelor, acesta fiind condamnat ulterior pentru comiterea unor fapte similare [prin sentinţa penală nr. 1631 din 01 iulie 2014 a Judecătoriei Bacău, rămasă definitivă, inculpatul A. a fost condamnat pentru infracţiunea prev. de art. 60 alin. (6) din Legea nr. 51/1995, republicată], dar şi pentru săvârşirea altor infracţiuni (prin decizia penală nr. 219 din 2 martie 2016 a Curţii de Apel Suceava, a fost condamnat la 4 luni închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de ultraj; prin sentinţa penală nr. 382 din 11 martie 2016 a Judecătoriei Bacău, definitivă, a fost condamnat la 1 an închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de înşelăciune).

Totuşi, nivelul ridicat şi specific de instrucţie a celor trei inculpaţi (absolvenţi de studii superioare în domeniul juridic, B. autor a numeroase cărţi de specialitate - conform actelor în circumstanţiere depuse la dosar urmărire penală) nu se constitutie în circumstanţe atenuante, ci reprezintă împrejurări ce pun în evidenţă comiterea cu bună-ştiinţă şi asumată a faptelor de natură penală, ce implicau tocmai respectarea dispoziţiilor legale în domeniul particular al desfăşurării activităţii de avocatură.

Pe de altă parte, chiar dacă instanţa de apel a apreciat, în acord cu prima instanţă, că inculpaţii au acţionat cu bună-ştiinţă, nefiind în eroare asupra dispoziţiilor ce reglementează exercitarea avocaturii, nu poate fi considerat nerelevant pentru individualizarea pedepselor contextul în care au fost comise faptele, respectiv: înregistrarea fiscală a celor 3 entităţi, înregistrarea contractului individual de muncă al inculpatului A. la Insepctoratul Teritorial de Muncă Bacău, lipsa de fermitate în aplicarea legii şi incapacitatea autorităţilor statale de a stopa fenomenul "barourilor paralele" (până în anul 2012, odată cu hotărârea definitivă de condamnare pronunţată în acest sens împotriva numitului D.), precum şi jurisprudenţa neunitară a instanţelor judecătoreşti în ceea ce priveşte sancţionarea faptelor de exercitare fără drept a profesiei de avocat şi de folosire fără drept a denumirilor de Barou, Uniunea Naţională a Barourilor din România, U.N.B.R.

Fără a constitui temei de înlăturare a răspunderii penale, toate acestea reprezintă împrejurări care, fără să dobândească valoarea unor circumstanţe atenuante judecătoreşti, în sensul art. 74 alin. (2) C. pen. anterior şi cu consecinţa prev. de art. 76 C. pen. anterior, trebuie avute în vedere în procesul de individualizare a pedepsei şi justifică, în ceea ce-i priveşte pe inculpaţii B. şi C., aplicarea pedepsei amenzii penale, iar în ceea ce-l priveşte pe inculpatul A., aplicarea unei pedepse cu închisoare orientată către maximul special, şi nu egală cu maximul prevăzut de lege, astfel cum au solicitat parchetul şi Baroul Bacău.

În ce priveşte solicitările inculpatului C., trebuie reamintit că rigorile aplicării legii penale mai favorabile împiedică crearea unei lex tertia, respectiv aplicarea normei de incriminare şi a sancţiunii dintr-o anumită lege, şi individualizarea executării pedepsei potrivit celeilalte legi (inculpatul C. a solicitat reţinerea circumstanţelor atenuante prev. de art. 74 alin. (1) lit. a) şi C. pen. anterior sau aplicarea art. 181 C. pen. anterior precum şi renunţarea la aplicarea pedepsei conform art. 80, 82 C. pen. în vigoare sau aplicarea art. 83 C. pen. în vigoare privind amânarea aplicării pedepsei).

În egală măsură şi pentru aceleaşi considerente, se apreciază că nu se poate aplica o amendă administrativă conform legii vechi, respectiv C. pen. din 1968, deoarece faptele comise nu sunt lipsite de importanţă, dimpotrivă, prezintă un grad de pericol social specific unei infracţiuni.

Pentru toate aceste motive, Înalta Curte va menţine sancţiunile aplicate de instanţa de fond inculpaţilor B. şi C., atât în ce priveşte natura acestora, cât şi cuantumul pedepselor.

Referitor la critica inculpatului A. privind egalitatea de tratament cu ceilalţi inculpaţi, Înalta Curte reţine că aplicarea sancţiunii este un proces individual, care se raportează la faptele comise de fiecare inculpat şi la datele specifice, ce caracterizează persoana fiecăruia în parte.

Din acest punct de vedere, se constată că inculpatul A. are o situaţie total diferită de ceilalţi inculpaţi, atât în ce priveşte amploarea activităţii infracţionale (în sarcina sa se reţine comiterea mai multor acte materiale, într-o perioadă mai mare de timp decât în cazul celorlalţi doi inculpaţi), în plus, poziţia sa de persoană care a constituit entităţile ce au desfăşurat activităţi contrare legii, reprezintă motive temeinice pentru aplicarea pedepsei închisorii cu executare în regim de detenţie, şi nu a sancţiunii alternative a amenzii penale.

Astfel, după schimbarea încadrării juridice din infracţiunea prev. de art. 60 alin. (6) din Legea nr. 51/1995 republicată, cu aplic. art. 41 alin. (2) C. pen. din 1969, în două infracţiuni (prima vizând actele materiale comise în perioada 27.08.-01.09.2010, cea de-a doua vizând celelalte acte materiale), respectiv după achitarea pentru prima infracţiune [în acest sens, pct. I.3.d) de mai sus], se impune aplicarea unei pedepse pentru a doua infracţiune (acte materiale comise în perioada 20.07.2011-10.10.2012).

Drept urmare, luând în considerare toate argumentele mai sus-expuse, în baza art. 60 alin. (6) din Legea nr. 51/1995 republicată, cu aplic. art. 41 alin. (2) C. pen. din 1969 şi art. 5 C. pen., Înalta Curte îl va condamna pe inculpatul A. la o pedeapsă de 2 ani închisoare.

Apreciind că săvârşirea acestei infracţiuni duce la concluzia existenţei unei nedemnităţi ce atrage necesitatea interzicerii exercitării drepturilor electorale, va fi aplicată în sarcina inculpatului şi pedeapsa accesorie prev. de art. 64 lit. a) teza a II-a şi lit. b) C. pen. din 1969, pe durata şi în condiţiile prev. de art. 71 alin. (2) C. pen. din 1969.

Constatând că infracţiunea de mai sus a fost comisă în concurs real cu infracţiunea prev. de art. 60 alin. (6) din Legea nr. 51/1995, republicată, cu aplic. art. 41 alin. (2) C. pen. din 1969 şi art. 5 C. pen. (pentru care inculpatul A. a fost condamnat la pedeapsa de 2 ani închisoare prin sentinţa penală nr. 1631 din 01 iulie 2014 a Judecătoriei Bacău, rămasă definitivă), în baza art. 33 lit. a), art. 34 alin. (1) lit. b) şi art. 36 alin. (1) C. pen. din 1969, va contopi această pedeapsă cu cea aplicată prin prezenta hotărâre şi va dispune ca inculpatul să execute pedeapsa cea mai grea, de 2 ani închisoare şi pedeapsa accesorie constând în interzicerea drepturilor prev. de art. 64 lit. a) teza a II-a şi lit. b) C. pen. din 1969, pe durata şi în condiţiile prev. de art. 71 alin. (2) C. pen. din 1969.

Instanţa de apel constată că prin decizia penală nr. 207 din 18 august 2016 a Tribunalului Tulcea, inculpatul A. a fost liberat condiţionat din executarea pedepsei aplicate conform sentinţei penale nr. 1631 din 01 iulie 2014 a Judecătoriei Bacău, modificată şi rămasă definitivă prin decizia penală nr. 1002 din 17 decembrie 2014 a Curţii de Apel Bacău.

Conform art. 88 şi art. 36 alin. (3) C. pen. anterior, va deduce din pedeapsa stabilită perioada reţinerii şi arestării preventive din prezenta cauză - de la data de 08.05.2013 la data de 11.06.2013 şi perioada deja executată - de la data de 18.12.2014 la 18.08.2016, când inculpatul A. a fost liberat condiţionat.

Luând în considerare faptul că pedeapsa aplicată prin prezenta hotărâre este egală cu pedeapsa aplicată pentru infracţiunea concurentă, iar prin aplicarea tratamentului sancţionator al concursului de infracţiuni, în conformitate cu legea veche, pedepsa rezultantă este egală cu pedeapsa din care inculpatul A. a fost liberat condiţionat, având în vedere cele reţinute prin hotărârea de liberare condiţionată (respectiv buna conduită pe perioada executării pedepsei, rezultând că scopul pedepsei a fost atins înainte de durata prevăzută în hotărârea de condamnare), precum şi restul de pedeapsă de circa 3 luni, Înalta Curte apreciază că nu se mai impune încarcerarea din nou a inculpatului pentru executarea acestui rest de pedeapsă şi, pe cale de consecinţă, va menţine liberarea condiţionată dispusă prin decizia penală nr. 207 din 18 august 2016 a Tribunalului Tulcea.

Înalta Curte are în vedere jurisprudenţa constantă în acest sens, conturată sub imperiul C. pen. anterior, soluţia jurisprudenţială fiind confirmată, de altfel, prin introducerea disp. art. 105 alin. (2) din noul C. pen., care reglementează în mod expres posibilitatea menţinerii liberării condiţionate în situaţii de tipul celei din speţă.

V. Criticile formulate de parchet şi de inculpatul A. cu privire la confiscarea specială:

Potrivit motivelor scrise de apel, parchetul a susţinut că sumele obţinute de inculpaţi nu puteau fi confiscate în temeiul art. 118 lit. e) C. pen. anterior, atâta vreme cât inculpaţii au fost condamnaţi exclusiv pentru infracţiuni de pericol şi nu pentru infracţiuni de prejudiciu, respectiv pentru infracţiunea de înşelăciune, deoarece, potrivit textului legal, sumele se confiscă numai în măsura în care nu au fost restituite persoanei vătămate. Potrivit concluziilor orale, parchetul a nuanţat această critică, subsumând-o solicitării de condamnare a inculpatului A. pentru infracţiunea de înşelăciune.

Inculpatul A. a solicitat anularea dispoziţiei de confiscare a sumelor de bani considerate ca fiind încasate pe nedrept, pe motiv că aceste sume nu au fost încasate pe numele inculpatului, ci au fost achitate Baroului Bacău din cadrul Uniunii Naţionale a Barourilor din România, în calitate de persoană juridică ce a funcţionat în mod legal şi a plătit impozite pentru sumele încasate, aceste sume fiind folosite la plata salariilor angajaţilor Baroului Bacău.

Înalta Curte constaă că soluţia de confiscare dispusă prin hotărârea atacată este legală şi temeinică. Stabilind că legea penală mai favorabilă este legea veche, instanţa de fond a făcut în mod corect aplicarea art. 118 lit. e) C. pen. anterior, potrivit căruia se confiscă "bunurile dobândite prin săvârşirea faptei prevăzută de legea penală, dacă nu sunt restituite persoanei vătămate şi în măsura în care nu servesc la despăgubirea acesteia".

Această dispoziţie a fost reluată şi în noul C. pen. - art. 112 lit. e), prevederile privind confiscarea fiind pe deplin aplicabile în cauză.

Pe de o parte, nu se poate susţine că dispoziţiile legale de confiscare se aplică exclusiv în cazul infracţiunilor de rezultat, iar pe de altă parte, în speţă, sunt îndeplinite toate condiţiile prev. de art. 118 lit. e) C. pen. anterior deoarece, având în vedere soluţia de achitare cu privire la infracţiunea de înşelăciune, menţinută de instanţa de apel, sumele confiscate nu folosesc la despăgubirea vreunei persoane vătămate, iar confiscarea acestora se impune având în vedere că au fost obţinute prin folosirea fără drept a denumirilor de barou, Uniunea Naţională a Barourilor din România, U.N.B.R. şi prin exercitarea fără drept a profesiei de avocat, constituind, astfel, un folos injust, produs al infracţiunilor pentru care s-a dispus condamnarea.

Luând în considerare şi argumentele expuse la pct. I.3.a)-b) de mai sus referitor la situaţia juridică a entităţilor constituite de inculpatul A., instanţa de apel apreciază ca nerelevante apărările invocate de inculpatul A., în sensul că sumele au fost încasate de o persoană juridică ce funcţiona în mod legal şi achita taxele către stat.

VI. Critica formulată de parchet cu privire la omisiunea desfiinţării de înscrisuri

Conform motivelor scrise de apel, parchetul a arătat că se impunea desfiinţarea înscrisurilor care conţin denumiri utilizate nelegal, inclusiv a impresiunilor de ştampilă, dar şi a actelor indicate în rechizitoriu şi depuse la dosar urmărire penală, impunându-se scoaterea acestora din circuitul civil, ca urmare a constatării încălcării legii cu ocazia întocmirii lor.

Mai mult, Parchetul susţine că se impunea şi desfiinţarea certificatelor de înregistrare fiscală, ca şi a încheierii de autentificare nr. 205 din 7 februarie 2007 emisă de B.N.P. VVV. Târgu Mureş şi a încheierii de dată certă nr. 2 din 3 februarie 2012 emisă de B.N.P. FFFF., ambele vizând actul denumit "statutul Baroului Bacău".

Cu ocazia dezbaterilor, critica parchetului nu a mai fost susţinută de către reprezentantul Ministerului Public, care a arătat că înscrisurile sunt nule de drept.

De asemenea, partea civilă Baroul Bacău cu sediul în Bacău, str. Mihai Viteazu, jud. Bacău, (barou tradiţional) a arătat că se impune ca instanţa de apel să constate comiterea infracţiunii de fals şi nulitatea actelor de constituire ale structurilor ilegale, înfiinţate de inculpatul A., pe care nu le poate reţine ca producând efecte juridice.

Pe de o parte, se constată că solicitarea de desfiinţare a actelor este subsecventă criticilor referitoare la soluţia de achitare dispusă sub aspectul infracţiunii de fals în înscrisuri sub semnătură privată, iar instanţa de apel nu dispune condamnarea, menţinând achitarea.

În ceea ce priveşte actele de înfiinţare a entităţilor juridice paralele în cadrul cărora inculpaţii au comis infracţiunile pentru care instanţa de apel menţine soluţia de condamnare, anularea nu poate fi dispusă deoarece inculpaţii nu au fost trimişi în judecată pentru acţiunile de înfiinţare a acestor entităţi (asemenea fapte nu fac obiectul acţiunii penale în cauza de faţă), problema fiind analizată doar ca şi chestiune prealabilă, fiind necesar a se stabili dacă inculpaţii A. şi C. aveau calitatea de avocat.

Pe de altă parte, aşa cum s-a reţinut la pct. I.3.a) de mai sus, actele de înfiinţare a celor 3 entităţi încheiate anterior datei de 26.06.2004 şi-au încetat de drept efectele, în conformitate cu art. 113 alin. (1) şi (2) din Legea nr. 51/1995 republicată, iar cele încheiate după această dată sunt nule de drept, în temeiul art. 1 alin. (3) din aceeaşi lege.

În atare situaţie, cu referire la cele două infracţiuni pentru care se menţine soluţia de condamnare, instanţa de apel constată că nu sunt incidente disp. art. 25 alin. (3) C. proc. pen. (în vigoare la data pronunţării sentinţei atacate) conform cărora:

" instanţa, chiar dacă nu există constituire de parte civilă, se pronunţă cu privire la desfiinţarea parţială sau totală a unui înscris (...)".

VII. Critica formulată de parchet sub aspectul omisiunii primei instanţe de a se pronunţa cu privire la onorariul cuvenit avocatului din oficiu pentru asistenţa juridică asigurată inculpatului A., în faza de urmărire penală şi în faza judecăţii, anterior strămutării cauzei la Curtea de Apel Iaşi.

Motivul de apel nu a mai fost susţinut cu ocazia dezbaterilor de către reprezentatul Ministerului Public, dar chiar şi în atare situaţie, Înalta Curte apreciază că o asemenea critică nu este de natură să determine desfiinţarea sentinţei atacate, în condiţiile în care legea procesual penal prevede un remediu procedural distinct, constând în înlăturarea omisiunilor vădite în conformitate cu disp. art. 276 C. proc. pen.

VIII. Asupra apelului declarat de partea civilă Baroul Bacău (tradiţional)

Aşa cum s-a arătat şi la pct. I.3.a) de mai sus (analiza legalităţii înfiinţării şi funcţionării entităţilor constituite de inculpatul A.), obiectul cauzei de faţă nu este cenzurarea legalităţii înfiinţării Baroului denumit "tradiţional". Cu toate acestea, cu ocazia analizei de mai sus, s-a stabilit că baroul denumit "tradiţional" a fost primul înfiinţat, funcţiona la momentul acordării personalităţii juridice celor trei asociaţii în care, iniţial, au fost constituite primele "barouri paralele", iar odată cu intrarea în vigoare a Legii nr. 255/2004, existenţa şi funcţionarea legală a acestei structuri a fost atestată prin lege. Pe cale de consecoinţă, este singura structură care desfăşoară în mod legal activitatea de avocatură în România.

În ce priveşte legitimitatea (abilitarea) procesuală de a sta în proces în calitate de apelant a Baroului Bacău (tradiţional), prin raportare la cadrul procesual stabilit de prima instanţă, se constată că Baroul Bacău cu sediul în Bacău, jud. Bacău, (tradiţional) a fost citat la judecata pe fond în calitate de parte civilă, iar hotărârea conţine soluţii care vizează această entitate şi, pe cale de consecinţă, Baroul Bacău (tradiţional) are dreptul de a ataca hotărârea primei instanţe, aşa încât apelul nu este inadmisibil.

Se constată, însă, că partea civilă Baroul Bacău (tradiţional) a criticat hotărârea cu privire la toate soluţiile de achitare dispuse faţă de inculpaţii A. şi B., precum şi la modalitatea de individualizare a pedepselor aplicate celor 2 inculpaţi sub aspectul săvârşirii infracţiunii prev. de art. 60 alin. (6) din Legea nr. 51/1995, republicată.

Baroul tradiţional are calitate de parte vătămată, fiind, alături de statul român, subiect pasiv al infracţiunilor prev. de art. 60 alin. (6) din Legea nr. 51/1995 republicată şi prev. de art. 281 C. pen. anterior, ca organizaţie a avocaţilor înscrişi în barouri, interesată nemijlocit de exercitarea avocaturii în conformitate cu regimul legal stabilit prin Legea nr. 51/1995. Aceasta calitate rezultă din disp. art. 26 alin. (4) din Legea nr. 51/1995, republicată, conform căruia "baroul are dreptul la acţiune în despăgubiri împotriva persoanei fizice sau juridice care exercită fără drept profesia de avocat".

Deşi sunt infracţiuni formale (de pericol), în a căror tipicitate nu intră producerea unui prejudiciu şi, pe cale de consecinţă, nu au ca element caracteristic un subiect pasiv secundar şi existenţa unei persoane vătămate, legea îi conferă această calitate în situaţia în care a fost prejudiciat.

Situaţia este similară în ce priveşte infracţiunea prev. de art. 290 C. pen. anterior, în cazul căreia, deşi subiectul pasiv principal este statul, se acceptă existenţa unui subiect pasiv adiacent, dacă s-a produs o vătămare a intereselor legitime ale unei persoane fizice sau juridice. Or, potrivit acuzaţiei penale, falsul are legătură cu exercitarea fără drept a profesiei de avocat şi folosirea fără drept a denumirilor protejate de Legea nr. 51/1995.

Din aceste motive, instanţa de apel a analizat doar criticile privind soluţiile de achitare sub aspectul infracţiunii de fals în înscrisuri sub semnătură privată (pct. II de mai sus) şi cele referitoare la individualizarea pedepselor aplicate inculpaţilor A. şi B. sub aspectul săvârşirii infracţiunii prev. de art. 60 alin. (6) din Legea nr. 51/1995 republicată (pct. IV de mai sus).

Cât priveşte criticile formulate de Baroul Bacău (Barou tradiţional) privind soluţia de achitare dispusă faţă de inculpaţii A. şi B. pentru infracţiunea de înşelăciune (în motivarea căii de atac s-a arătat că din probele administrate rezultă intenţia inculpaţilor de a induce în eroare victimele, deoarece inculpaţii au lăsat participanţilor la "examen" impresia clară că vor face parte dintr-un corp avocaţial cu organizare corespunzătoare Legii nr. 51/1995), Înalta Curte a constatat că nu pot fi analizate, deoarece Baroul Bacău (tradiţional) nu are calitatea de parte vătămată raportat la această infracţiune. Calitatea de persoană vătămată a fost stabilită chiar prin actul de sesizare numai pentru persoanele fizice, nu şi cu privire la Baroul Bacău - tradiţional (pct. III de mai sus).

Această ultimă împrejurare nu determină respingerea căii de atac declarată de partea civilă Baroul Bacău (tradiţional) ca inadmisibilă, asftel cum au solicitat inculpaţii, având în vedere că apelul nu este divizibil şi că, pentru celelalte critici, partea are calitatea procesuală necesară pentru formularea apelului.

IX. Asupra apelurilor declarate de Uniunea Naţională a Barourilor din România, Cabinetul Avocat Doctor A. şi Baroul Bacău din cadrul Uniunii Naţionale a Barourilor din România, toate reprezentate de A.:

Prin încheierea de şedinţă din 8.11.2016, instanţa de apel a dispus ca cele 3 entităţi reprezentate de inculpatul A., respectiv Cabinetul de avocat Dr. A., Baroul Bacău din cadrul Uniunii Naţionale a Barourilor din România şi Uniunea Naţională a Barourilor din România, să figureze în citativ prin apelantul intimat inculpat A..Această dispoziţie a instanţei a avut un caracter formal, cu relevanţă strict procedurală, şi a fost determinată de exercitarea căii de atac a apelului de către inculpatul A. în numele celor 3 entităţi, la dosar fiind depuse cererile de apel formulate în acest sens.

La termenul din 8.11.2016, instanţa de apel nu a evaluat capacitatea de folosinţă a acestor entităţi de a sta în proces într-o anume calitate, ci a avut în vedere exclusiv necesitatea menţionării acestora în calitate de apelant, pentru a da posibilitatea examinării căilor de atac ce au fost exercitate.

Examinând aceste apeluri, Înalta Curte constată că sunt inadmisibile.

Pe de o parte, se are în vedere cadrul procesual stabilit iniţial prin actul de sesizare şi apoi, în mod corect, de către instanţa de fond (astfel cum a fost analizat şi la pct. I.2 de mai sus), rezultând că niciuna din cele trei entităţi nu a avut vreo calitate în cauza de faţă.

Pe de altă parte, se constată că apelul declarat de aceste entităţi nu este admisibil nici din perspectiva dispoziţiilor art. 409 alin. (1) lit. f) C. proc. pen., care dă posibilitatea exercitării apelului de către orice persoană fizică sau juridică ale cărui drepturi legitime au fost vătămate nemijlocit printr-o măsură sau printr-un act al instanţei deoarece, în speţă, niciuna din măsurile dispuse prin hotărârea atacată nu vizează expres vreuna dintre aceste entităţi.

Înalta Curte are în vedere şi faptul că, astfel cum s-a arătat la pct. I.3.a) de mai sus, niciuna din cele trei entităţi nu a fost legal înfiinţată şi, chiar dacă s-ar considera că înfiinţarea s-a făcut în mod legal, odată cu intrarea în vigoare a Legii nr. 255/2004, au încetat de drept efectele tuturor actelor de înfiinţare, indiferent de natura acestora şi aceste entităţi şi-au încetat activitatea prin efectul legii, aşa încât nu au legitimarea procesuală de a participa în procesul penal în vreo calitate şi de a exercita drepturile procesuale.

În faţa instanţei de fond (la Curtea de Apel Bacău), inculpatul A. a formulat cereri de introducere în cauză, în calitate de parte responsabilă civilmente, a Uniunii Naţionale a Barourilor din România, Cabinetului de Avocat Doctor A. şi Baroului Bacău din cadrul Uniunii Naţionale a Barourilor din România, cerere reiterată după strămutarea cauzei la Curtea de Apel Iaşi.

Nu există alte cereri formulate de aceste entităţi prin alte persoane, ci doar de către inculpatul A., care în realitate, le-a formulat în interesul său propriu, aşa încât nu se poate constata afectarea dreptului procesual al entităţilor.

În plus, problema introducerii în cauză a celor trei entităţi, în calitate de părţi vătămate, respectiv părţi responsabile civilmente, a fost examinată în cadrul criticilor formulate în apelul inculpaţilor (pct. I.2 de mai sus), aşa încât nu se poate susţine că nu a făcut obiectul analizei instanţei de apel.

Drept urmare, Înalta Curte va respinge, ca inadmisibile, apelurile declarate de Uniunea Naţională a Barourilor din România, Cabinet Avocat Doctor A. şi Baroul Bacău din cadrul Uniunii Naţionale a Barourilor din România (toate reprezentate de inculpatul A.).

Având în vedere considerentele expuse,

I. În temeiul art. 421 pct. 2 lit. a) C. proc. pen., Înalta Curte va admite apelurile declarate de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Iaşi şi de inculpatul A. împotriva sentinţei penale nr. 17 din 01 martie 2016 a Curţii de Apel Iaşi, secţia penală şi pentru cauze cu minori, pronunţată în Dosar nr. x/32/2013, va desfiinţa, în parte, sentinţa penală mai sus menţionată şi, rejudecând:

1. Va descontopi pedeapsa rezultantă de 2 ani închisoare aplicată inculpatului A., în pedepsele componente, pe care le va repune în individualitatea lor:

- pedeapsa de 2 ani închisoare aplicată pentru infracţiunea prev. de art. 60 alin. (6) din Legea nr. 51/1995, republicată, cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. din 1969 şi art. 5 C. pen.;

- pedeapsa de 8 luni închisoare aplicată pentru infracţiunea prev. de art. 281 C. pen. din 1969, cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. din 1969 şi art. 5 C. pen.;

- pedeapsa de 2 ani închisoare aplicată prin sentinţa penală nr. 1631 din 01 iulie 2014 a Judecătoriei Bacău, modificată şi rămasă definitivă prin decizia penală nr. 1002 din 17 decembrie 2014 a Curţii de Apel Bacău, pentru infracţiunea prev. de art. 60 alin. (6) din Legea nr. 51/1995, republicată, cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. din 1969 şi art. 5 C. pen.

2. Conform art. 396 alin. (6) C. proc. pen. rap. la art. 16 alin. (1) lit. f) teza a II-a C. proc. pen. cu referire la art. 124 raportat la art. 122 alin. (1) lit. e) C. pen. din 1969 şi art. 5 C. pen., va dispune încetarea procesului penal pornit împotriva inculpatului A. sub aspectul săvârşirii infracţiunii prev. de art. 281 C. pen. din 1969, cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. din 1969 şi art. 5 C. pen., constatând că a intervenit prescripţia specială a răspunderii penale.

3. Conform art. 386 alin. (1) C. proc. pen., va schimba încadrarea juridică a faptelor reţinute în prezenta cauză în sarcina inculpatului A. din infracţiunea prev. de art. 60 alin. (6) din Legea nr. 51/1995 republicată, cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. din 1969 în două infracţiuni:

- o infracţiune prev. de art. 60 alin. (6) din Legea nr. 51/1995 republicată, cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. din 1969 (acte materiale comise în perioada 27.08.-01.09.2010, în legătură cu persoana vătămată F.);

- o infracţiune prev. de art. 60 alin. (6) din Legea nr. 51/1995 republicată, cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. din 1969 (celelalte acte materiale).

În temeiul art. 396 alin. (5) C. proc. pen. raportat la art. 16 alin. (1) lit. b) teza I C. proc. pen., va achita pe inculpatul A. pentru săvârşirea infracţiunii prev. de art. 60 alin. (6) din Legea nr. 51/1995 republicată, cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. din 1969 şi art. 5 C. pen. (acte materiale comise în perioada 27.08.-01.09.2010, în legătură cu persoana vătămată F.).

În baza art. 60 alin. (6) din Legea nr. 51/1995 republicată, cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. din 1969 şi art. 5 C. pen. (celelalte acte materiale), va fi condamnat inculpatul A. la o pedeapsă de 2 ani închisoare.

Vor fi interzise inculpatului, ca pedeapsă accesorie, drepturile prev. de art. 64 lit. a) teza a II-a şi lit. b) C. pen. din 1969, pe durata şi în condiţiile prev. de art. 71 alin. (2) C. pen. din 1969.

În baza art. 33 lit. a), art. 34 alin. (1) lit. b) şi art. 36 alin. (1) C. pen. din 1969, va contopi pedeapsa mai sus-menţionată, de 2 ani închisoare aplicată inculpatului A. pentru infracţiunea prev. de art. 60 alin. (6) din Legea nr. 51/1995, republicată, cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. din 1969 şi art. 5 C. pen., cu pedeapsa de 2 ani închisoare aplicată prin sentinţa penală nr. 1631 din 01 iulie 2014 a Judecătoriei Bacău, modificată şi rămasă definitivă prin decizia penală nr. 1002 din 17 decembrie 2014 a Curţii de Apel Bacău [pentru infracţiunea prev. de art. 60 alin. (6) din Legea nr. 51/1995, republicată, cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. din 1969 şi art. 5 C. pen.] şi va dispune ca inculpatul să execute pedeapsa cea mai grea, de 2 ani închisoare.

Vor fi interzise inculpatului, ca pedeapsă accesorie, drepturile prev. de art. 64 lit. a) teza a II-a şi lit. b) C. pen. din 1969, pe durata şi în condiţiile prev. de art. 71 alin. (2) C. pen. din 1969.

Se va deduce din pedeapsa stabilită perioada reţinerii şi arestării preventive - de la data de 08.05.2013 la data de 11.06.2013 şi perioada deja executată - de la data de 18.12.2014 la 18.08.2016, când inculpatul A. a fost liberat condiţionat din executarea pedepsei aplicate prin sentinţa penală nr. 1631 din 01 iulie 2014 a Judecătoriei Bacău, modificată şi rămasă definitivă prin decizia penală nr. 1002 din 17 decembrie 2014 a Curţii de Apel Bacău.

Va fi menţinută liberarea condiţionată dispusă prin decizia penală nr. 207 din 18 august 2016 a Tribunalului Tulcea.

Vor fi menţinute celelalte dispoziţii ale sentinţei apelate.

II. În temeiul art. 421 pct. 1 lit. a) C. proc. pen., Înalta Curte va respinge, ca inadmisibile, apelurile declarate de Uniunea Naţională a Barourilor din România (reprezentată de A.), Cabinet Avocat Doctor A. (reprezentat de A.), Baroul Bacău din cadrul Uniunii Naţionale a Barourilor din România (reprezentat de A.) împotriva aceleiaşi sentinţe penale.

III. În temeiul art. 421 pct. 1 lit. b) C. proc. pen., Înalta Curte va respinge, ca nefondate, apelurile declarate de inculpaţii B. şi C. şi de părţile civile E. şi Baroul Bacău împotriva aceleiaşi sentinţe penale.

Conform dispoziţiilor art. 275 alin. (3) C. proc. pen., cheltuielile judiciare ocazionate de soluţionarea apelurilor declarate de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Iaşi şi de inculpatul A., vor rămâne în sarcina statului.

Conform dispoziţiilor art. 275 alin. (2) C. proc. pen., vor fi obligaţi apelanţii Uniunea Naţională a Barourilor din România (reprezentată de A.), Cabinet Avocat Doctor A. (reprezentat de A.), Baroul Bacău din cadrul Uniunii Naţionale a Barourilor din România (reprezentat de A.), apelanţii inculpaţi B. şi C. şi apelantele părţi civile E. şi Baroul Bacău la plata sumei de câte 200 lei, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

Conform dispoziţiilor art. 275 alin. (6) C. proc. pen., onorariul apărătorului desemnat din oficiu pentru apelantul intimat inculpat A., în sumă de 1.000 lei şi onorariul apărătorului desemnat din oficiu pentru apelantul intimat inculpat C., în sumă de 500 lei [majorate conform art. 82 alin. (3) din Legea nr. 51/1995, luând în considerare durata cercetării judecătoreşti şi activitatea concretă depusă de avocaţi], precum şi onorariul parţial cuvenit apărătorului desemnat din oficiu pentru apelantul-intimat inculpat B., în sumă de 90 lei, se vor suporta din fondul Ministerului Justiţiei.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

I. Admite apelurile declarate de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Iaşi şi de inculpatul A. împotriva sentinţei penale nr. 17 din 01 martie 2016 a Curţii de Apel Iaşi, secţia penală şi pentru cauze cu minori, pronunţată în Dosar nr. x/32/2013.

Desfiinţează, în parte, sentinţa penală mai sus menţionată şi, rejudecând:

1. Descontopeşte pedeapsa rezultantă de 2 ani închisoare aplicată inculpatului A., în pedepsele componente, pe care le repune în individualitatea lor:

- pedeapsa de 2 ani închisoare aplicată pentru infracţiunea prev. de art. 60 alin. (6) din Legea nr. 51/1995 republicată, cu aplic. art. 41 alin. (2) C. pen. din 1969 şi art. 5 C. pen.;

- pedeapsa de 8 luni închisoare aplicată pentru infracţiunea prev. de art. 281 C. pen. din 1969, cu aplic. art. 41 alin. (2) C. pen. din 1969 şi art. 5 C. pen.;

- pedeapsa de 2 ani închisoare aplicată prin sentinţa penală nr. 1631 din 01 iulie 2014 a Judecătoriei Bacău, modificată şi rămasă definitivă prin decizia penală nr. 1002 din 17 decembrie 2014 a Curţii de Apel Bacău, pentru infracţiunea prev. de art. 60 alin. (6) din Legea nr. 51/1995, republicată, cu aplic. art. 41 alin. (2) C. pen. din 1969 şi art. 5 C. pen.

2. Conform art. 396 alin. (6) C. proc. pen. rap. la art. 16 alin. (1) lit. f) teza a II-a C. proc. pen. cu referire la art. 124 rap. la art. 122 alin. (1) lit. e) C. pen. din 1969 şi art. 5 C. pen., dispune încetarea procesului penal pornit împotriva inculpatului A. sub aspectul săvârşirii infracţiunii prev. de art. 281 C. pen. din 1969, cu aplic. art. 41 alin. (2) C. pen. din 1969 şi art. 5 C. pen., constatând că a intervenit prescripţia specială a răspunderii penale.

3. Conform art. 386 alin. (1) C. proc. pen., schimbă încadrarea juridică a faptelor reţinute în prezenta cauză în sarcina inculpatului A. din infracţiunea prev. de art. 60 alin. (6) din Legea nr. 51/1995 republicată, cu aplic. art. 41 alin. (2) C. pen. din 1969 în două infracţiuni:

- o infracţiune prev. de art. 60 alin. (6) din Legea nr. 51/1995 republicată, cu aplic. art. 41 alin. (2) C. pen. din 1969 (acte materiale comise în perioada 27.08.-01.09.2010, în legătură cu persoana vătămată F.);

- o infracţiune prev. de art. 60 alin. (6) din Legea nr. 51/1995 republicată, cu aplic. art. 41 alin. (2) C. pen. din 1969 (celelalte acte materiale).

În temeiul art. 396 alin. (5) C. proc. pen. rap. la art. 16 alin. (1) lit. b) teza I C. proc. pen., achită pe inculpatul A. pentru săvârşirea infracţiunii prev. de art. 60 alin. (6) din Legea nr. 51/1995 republicată, cu aplic. art. 41 alin. (2) C. pen. din 1969 şi art. 5 C. pen. (acte materiale comise în perioada 27.08.-01.09.2010, în legătură cu persoana vătămată F.).

În baza art. 60 alin. (6) din Legea nr. 51/1995 republicată, cu aplic. art. 41 alin. (2) C. pen. din 1969 şi art. 5 C. pen. (celelalte acte materiale), condamnă pe inculpatul A. la o pedeapsă de 2 ani închisoare.

Interzice inculpatului, ca pedeapsă accesorie, drepturile prev. de art. 64 lit. a) teza a II-a şi lit. b) C. pen. din 1969, pe durata şi în condiţiile prev. de art. 71 alin. (2) C. pen. din 1969.

În baza art. 33 lit. a), art. 34 alin. (1) lit. b) şi art. 36 alin. (1) C. pen. din 1969, contopeşte pedeapsa mai sus-menţionată, de 2 ani închisoare aplicată inculpatului A. pentru infracţiunea prev. de art. 60 alin. (6) din Legea nr. 51/1995 republicată, cu aplic. art. 41 alin. (2) C. pen. din 1969 şi art. 5 C. pen., cu pedeapsa de 2 ani închisoare aplicată prin sentinţa penală nr. 1631 din 01 iulie 2014 a Judecătoriei Bacău, modificată şi rămasă definitivă prin decizia penală nr. 1002 din 17 decembrie 2014 a Curţii de Apel Bacău [pentru infracţiunea prev. de art. 60 alin. (6) din Legea nr. 51/1995, republicată, cu aplic. art. 41 alin. (2) C. pen. din 1969 şi art. 5 C. pen.] şi dispune ca inculpatul să execute pedeapsa cea mai grea, de 2 ani închisoare.

Interzice inculpatului, ca pedeapsă accesorie, drepturile prev. de art. 64 lit. a) teza a II-a şi lit. b) C. pen. din 1969, pe durata şi în condiţiile prev. de art. 71 alin. (2) C. pen. din 1969.

Deduce din pedeapsa stabilită perioada reţinerii şi arestării preventive - de la data de 08.05.2013 la data de 11.06.2013 şi perioada deja executată - de la data de 18.12.2014 la 18.08.2016, când inculpatul A. a fost liberat condiţionat din executarea pedepsei aplicate prin sentinţa penală nr. 1631 din 01 iulie 2014 a Judecătoriei Bacău, modificată şi rămasă definitivă prin decizia penală nr. 1002 din 17 decembrie 2014 a Curţii de Apel Bacău.

Menţine liberarea condiţionată dispusă prin decizia penală nr. 207 din 18 august 2016 a Tribunalului Tulcea.

Menţine celelalte dispoziţii ale sentinţei apelate.

II. Respinge, ca inadmisibile, apelurile declarate de Uniunea Naţională a Barourilor din România (reprezentată de A.), Cabinet Avocat Doctor A. (reprezentat de A.), Baroul Bacău din cadrul Uniunii Naţionale a Barourilor din România (reprezentat de A.) împotriva aceleiaşi sentinţe penale.

III. Respinge, ca nefondate, apelurile declarate de inculpaţii B. şi C. şi de părţile civile E. şi Baroul Bacău împotriva aceleiaşi sentinţe penale.

Cheltuielile judiciare ocazionate de soluţionarea apelurilor declarate de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Iaşi şi de inculpatul A., rămân în sarcina statului.

Obligă apelanţii Uniunea Naţională a Barourilor din România (reprezentată de A.), Cabinet Avocat Doctor A. (reprezentat de A.), Baroul Bacău din cadrul Uniunii Naţionale a Barourilor din România (reprezentat de A.), apelanţii-inculpaţi B. şi C. şi apelantele părţi civile E. şi Baroul Bacău la plata sumei de câte 200 lei, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

Onorariul apărătorului desemnat din oficiu pentru apelantul intimat inculpat A., în sumă de 1000 lei [majorat conform art. 82 alin. (3) din Legea nr. 51/1995], onorariul apărătorului desemnat din oficiu pentru apelantul intimat inculpat C., în sumă de 500 lei [majorat conform art. 82 alin. (3) din Legea nr. 51/1995] şi onorariul parţial cuvenit apărătorului desemnat din oficiu pentru apelantul intimat inculpat B., în sumă de 90 lei, se suportă din fondul Ministerului Justiţiei.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, azi, 30 iunie 2017.