Tax evasion via fictive invoices: penalty reduction under simplified procedure and exclusion of profit tax from civil damages

Asupra apelului de faţă;

În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin sentinţa penală nr. 108 din 10 noiembrie 2016 pronunţată de Curtea de Apel Iaşi, secţia penală şi pentru cauze cu minori, în temeiul art. 9 alin. (1) lit. c) şi alin. (2) din Legea nr. 241/2005 pentru prevenirea şi combaterea evaziunii fiscale, în forma anterioară modificării aduse prin Legea nr. 50/2013, cu aplicarea art. 5 alin. (1) C. pen. și cu referire la art. 41 C. pen. din 1969 rap. la art. 10 şi art. 396 alin. (10) C. proc. pen., a fost condamnat inculpatul A. la pedeapsa de 4 (patru) ani închisoare, pentru infracţiunea de evaziune fiscală, în formă continuată.

În temeiul art. 65 C. pen. din 1969 s-a interzis inculpatului, cu titlu de pedeapsă complementară, exerciţiul drepturilor prev. de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a - dreptul de a fi ales în autorităţi publice sau în funcţii elective publice, lit. b) - dreptul de a ocupa o funcţie care implică exerciţiul autorităţii de stat, şi lit. c) C. pen. din 1969 cu referire la art. 12 din Legea nr. 241/2005 - dreptul de a fi administrator sau reprezentant legal al vreunei societăţi comerciale, pentru o durată de 3 ani, în condiţiile art. 66 C. pen. din 1969.

În temeiul art. 71 C. pen. din 1969, s-a interzis inculpatului, cu titlu de pedeapsă accesorie, exerciţiul drepturilor prev. de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a - dreptul de a fi ales în autorităţi publice sau în funcţii elective publice, lit. b) - dreptul de a ocupa o funcţie care implică exerciţiul autorităţii de stat şi lit. c) C. pen. din 1969 cu referire la art. 12 din Legea nr. 241/2005 - dreptul de a fi administrator sau reprezentant legal al vreunei societăţi comerciale, în condiţiile art. 71 alin. (2) C. pen. din 1969.

În temeiul art. 397 alin. (1) rap. la art. 25 alin. (1) şi art. 86 C. proc. pen. şi cu referire la art. 998, art. 1000 alin. (3) şi art. 1003 C. civ. din 1865, s-a admis, în parte, acţiunea civilă formulată de partea civilă Ministerul Finanţelor Publice prin A.N.A.F. reprezentat prin D.G.R.F.P. Iaşi - Administraţia Judeţeană a Finanţelor Publice Vaslui.

A fost obligat inculpatul, în solidar cu partea responsabilă civilmente SC B. SRL Vaslui, prin administrator judiciar provizoriu C. Huşi, judeţul Vaslui, la plata către partea civilă a sumei de 777.487 RON reprezentând debitul principal (compus din suma de 481.438 RON reprezentând TVA datorat din operaţiuni financiare anterioare şi nevirat şi din suma de 296.049 RON reprezentând impozit pe profit diminuat), şi a dobânzilor şi penalităţilor prevăzute de art. 119 C. proc. fisc. aferente debitului principal, calculate de la data scadenţei debitului principal şi până la plata integrală a acestuia, toate acestea reprezentând prejudiciul material cauzat bugetului statului.

În temeiul art. 404 alin. (4) lit. c) C. proc. pen., s-a menţinut măsura asiguratorie a sechestrului, în vederea acoperirii prejudiciului material, luată asupra bunurilor imobile aparţinând inculpatului A. prin ordonanţa nr. 59/P/2012 din data de 12 septembrie 2012 a Parchetului de pe lângă Tribunalul Vaslui, până la concurenţa sumei reprezentând debitul principal de 777.487 RON şi accesoriile aferente, calculate potrivit art. 119 C. proc. fisc.

În temeiul art. 256 C. proc. pen., s-au desfiinţat înscrisurile reprezentate de cele 128 de facturi fiscale şi cele 113 chitanţe, individualizate expres la filele din rechizitoriu, pretins emise de SC D. SRL Bucureşti, SC E. SRL Bucureşti, SC F. SRL Bucureşti, SC G. SRL Bucureşti, SC H. SRL Bucureşti, SC I. SRL Bucureşti, SC J. SRL Bucureşti, SC K. SRL Bucureşti, SC L. SRL Cornetu, judeţul Ilfov, SC M. SRL Bucureşti, SC N. SRL Bucureşti, SC O. SRL Bucureşti, SC P. SRL Bucureşti şi SC R. SRL Iaşi, către SC B. SRL Vaslui.

În temeiul art. 13 din Legea nr. 241/2005 pentru prevenirea şi combaterea evaziunii fiscale, s-a dispus comunicarea către Oficiul Naţional al Registrului Comerţului a unei copii de pe dispozitivul hotărârii judecătoreşti, la data rămânerii definitive a hotărârii, pentru efectuarea menţiunilor corespunzătoare în Registrul Comerţului.

În temeiul art. 274 alin. (1) C. proc. pen., a fost obligat inculpatul la plata sumei de 12.199,60 RON reprezentând cheltuieli judiciare către stat, din care suma de 11.799,60 RON aferentă fazei de urmărire penală, suma de 150 RON aferentă fazei de cameră preliminară şi suma de 250 RON aferentă fazei de judecată.

În temeiul art. 275 alin. (6) C. proc. pen., suma de 520 RON reprezentând onorariul apărătorului desemnat din oficiu pentru inculpat - faza de cameră preliminară şi faza de judecată, avocat S., potrivit delegaţiei din 06 aprilie 2016, a rămas în sarcina statului, fiind avansată către Baroul Iași din Fondul Special al Ministerului Justiției.

Pentru a dispune astfel, instanța a reținut că, prin rechizitoriul emis de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Iaşi la data de 31 martie 2016, în Dosarul nr. x/P/2014, s-a dispus trimiterea în judecată a inculpatului A., avocat în Baroul Bacău, suspendat la cerere, sub aspectul săvârşirii infracţiunii de evaziune fiscală prev. de art. 9 alin. (1) lit. c), alin. (2) din Legea nr. 241/2005 cu aplicarea art. 35 alin. (1) şi alin. (2) C. pen. (128 acte materiale), menţinerea sechestrului asigurător instituit prin ordonanţa emisă la data de 12 septembrie 2012 și clasarea cauzei privind săvârşirea de către numita Ş. a infracţiunii prev. de art. 9 alin. (1) lit. c), alin. (2) din Legea nr. 241/2005.

În Dosarul penal nr. x/P/2014 privind pe inculpatul A., procurorul a reținut cu privire la situația de fapt că, în perioada aprilie 2010 - mai 2011, inculpatul A., în calitate de asociat unic şi administrator al SC B. SRL Vaslui, în mod repetat şi în baza aceleiaşi rezoluţii infracţionale, a înregistrat în evidenţa contabilă şi a declarat la organele fiscale operaţiuni comerciale fictive (achiziţii de bunuri şi servicii de la alte societăţi comerciale), în scopul diminuării obligaţiilor fiscale şi sustragerii de la plata către bugetul consolidat al statului a sumei de 777.487,58 RON reprezentând TVA din operaţiuni anterioare şi nevirate (481.438 RON) şi impozit pe profit (296.049 RON).

Referitor la SC B. SRL, procurorul a reținut că aceasta este o societate comercială cu răspundere limitată înfiinţată în anul 2001, având codul unic de înregistrare x și sediul social în Municipiul Vaslui. În perioada 2001 - 2011, asociatul unic şi administratorul societăţii a fost A., capitalul social al societăţii a fost de 200 RON la înfiinţare şi s-a majorat la data de 31 iulie 2007 la valoarea de 170.000 RON, urmând ca la data de 16 octombrie 2008 acesta să fie de 1.370.000 RON, având ca obiect principal de activitate declarat la înfiinţare comerţul cu ridicata al tutunului (cod CAEN 5135), iar de la data de 13 octombrie 2008 obiectul de activitate principal fiind comerţul cu ridicata al cărnii şi produselor din carne (cod CAEN 4632).

În prezent, societatea se află în procedura de insolvenţă, conform Legii nr. 85/2006, fiindu-i desemnat administrator judiciar provizoriu C. Huşi, judeţul Vaslui, conform informaţiilor din baza de date a Oficiului Naţional al Registrului Comerţului și sentinţa civilă nr. 525 din 11 aprilie 2012 pronunţată de Tribunalul Vaslui în Dosarul nr. x/89/2010, definitivă.

Cauza a fost înregistrată pe rolul Curţii de Apel Iaşi la data de 05 aprilie 2016, sub nr. 320/45/2016, fiind repartizată aleatoriu judecătorului de cameră preliminară conform art. 344 alin. (1) C. proc. pen.

Judecătorul de cameră preliminară a dispus comunicarea către inculpat, la data de 07 aprilie 2016, a copiei certificate a rechizitoriului nr. 241/P/2014 din data de 31 martie 2016 emis de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Iaşi prin care a fost trimis în judecată, potrivit art. 344 alin. (2) C. proc. pen., aducându-i-se la cunoştinţă obiectul procedurii de cameră preliminară, posibilitatea de a formula în scris cereri şi excepţii cu privire la legalitatea administrării probelor şi a efectuării actelor de către organele de urmărire penală, pe care să le depună la dosar, în termen de 25 de zile de la primirea rechizitoriului, precum şi faptul că i-a fost desemnat un apărător din oficiu cu care poate lua legătura.

De asemenea, despre trimiterea în judecată a inculpatului A., precum şi despre obiectul procedurii de cameră preliminară şi posibilitatea de a formula în scris cereri şi excepţii cu privire la legalitatea administrării probelor şi a efectuării actelor de către organele de urmărire penală, pe care să le depună la dosar, în termen de 20 de zile, au fost înştiinţate partea civilă Ministerul Finanţelor Publice prin A.N.A.F. reprezentat prin D.G.R.F.P. Iaşi - Administraţia Judeţeană a Finanţelor Publice Vaslui şi partea responsabilă civilmente SC B. SRL Vaslui, prin administrator judiciar provizoriu C. Huşi, judeţul Vaslui.

În interiorul termenului acordat, potrivit art. 344 alin. (2) C. proc. pen., niciuna dintre părţi nu a formulat cereri şi nici nu a invocat excepţii.

În cauză, nu s-a impus invocarea din oficiu a unor excepţii şi nici nu au fost necesare lămuriri din partea organului de urmărire penală.

Prin încheierea judecătorului de cameră preliminară din data de 04 iulie 2016 pronunţată în Dosarul nr. x/45/2016 a fost finalizată, cu caracter definitiv, faza de cameră preliminară, fiind constatată legalitatea sesizării instanţei, precum şi legalitatea administrării probelor şi legalitatea efectuării actelor de urmărire penală.

În consecinţă, s-a dispus începerea judecăţii faţă de inculpatul A. pentru infracţiunea de evaziune fiscală prev. de art. 9 alin. (1) lit. c) şi alin. (2) din Legea nr. 241/2005, cu aplicarea art. 35 alin. (1) şi alin. (2) C. pen.

Inculpatului A. i-a fost desemnat un apărător din oficiu care i-a asigurat asistenţa juridică atât în faza de cameră preliminară, cât şi în faza de judecată, având în vedere dispoziţiile art. 90 alin. (1) lit. c) C. proc. pen.

Constatând îndeplinite condiţiile prev. de art. 374 alin. (4) rap. la art. 375 alin. (1) C. proc. pen., instanţa a considerat ca judecata să se desfăşoare potrivit procedurii simplificate (încheierea de şedinţă de la termenul din data de 15 septembrie 2016).

S-a consemnat că, la primul termen de judecată din data de 15 septembrie 2016, inculpatul A. a dat declaraţie, potrivit art. 375 alin. (1) C. proc. pen., arătând că recunoaşte fapta de care este acuzat, aşa cum este descrisă în rechizitoriu, inclusiv cuantumul prejudiciului infracţiunii pentru care a fost trimis în judecată în sumă de 777.487 RON, cu accesoriile prevăzute de C. proc. fisc. , fiind de acord cu probele administrate în faza de urmărire penală.

S-a arătat că, la solicitarea inculpatului, a fost administrată proba cu un înscris în circumstanţiere.

Totodată, s-a constatat depunerea la dosarul cauzei a fişei de cazier judiciar actualizată a inculpatului.

Din analiza probelor administrate în cauză, în faza de urmărire penală şi însuşite de inculpatul A. în faza de judecată, instanţa a reţinut următoarea situaţie de fapt:

În perioada 2010-2011, SC B. SRL Vaslui a înregistrat în contabilitate achiziţii de bunuri şi servicii de la 14 furnizori, după cum urmează:

1. SC D. SRL Bucureşti: 7 facturi de achiziţii diverse materiale în valoare totală de 33.465,12 RON din care 26.988 RON valoarea marialelor fără TVA şi TVA de 6.477,12 RON;

2. SC E. SRL Bucureşti: 3 facturi de achiziţii diverse materiale în valoare totală de 14.700 RON din care 11.855,08 RON valoarea marialelor fără TVA şi TVA de 2.845,40 RON;

3. SC F. SRL Bucureşti: 2 facturi înregistrate ca avans marfă în valoare totală de 285.200 RON din care 230.000 RON valoarea fără TVA şi TVA de 55.200,00 RON;

4. SC G. SRL Bucureşti: 50 facturi de achiziţii servicii transport marfă în valoare totală de 249.389,80 RON din care 201.119,30 RON valoarea serviciilor fără TVA şi TVA de 48.270,50 RON;

5. SC H. SRL Bucureşti: o factură de achiziţie diverse materiale în valoare totală de 4.989,76 RON din care 4.024,00 RON valoarea materialelor fără TVA şi TVA de 965,76 RON;

6. SC I. SRL Bucureşti: 8 facturi de achiziţii mărfuri în valoare totală de 269.288,40 RON din care 217.160,00 RON valoarea mărfurilor fără TVA şi TVA de 55.128,40 RON;

7. SC J. SRL Bucureşti: 9 facturi de achiziţii diverse materiale în valoare totală de 43.739,76 RON din care 35.274,00 RON valoarea materialelor fără TVA şi TVA de 8.465,76 RON;

8. SC K. SRL Bucureşti: 2 facturi de achiziţii diverse materiale în valoare totală de 9.715,88 RON din care 7.835,40 RON valoarea materialelor fără TVA şi TVA de 1.880,48 RON;

9. SC L. SRL Cornetu: o factură de achiziţie mărfuri (ţigări) în valoare totală de 424.492,99 RON din care 356.716,80 RON valoarea mărfurilor fără TVA şi TVA de 67.776,19 RON;

10. SC M. SRL Bucureşti: o factură de achiziţie diverse materiale în valoare totală de 4,993,48 RON din care 4.027,00 RON valoarea materialelor fără TVA şi TVA de 966,48 RON;

11. SC N. SRL Bucureşti: 2 facturi de achiziţii diverse materiale în valoare totală de 4.800,02 RON din care 3.870,98 RON valoarea materialelor fără TVA şi TVA de 929,04 RON;

12. SC O. SRL Bucureşti: 5 facturi de achiziţii diverse materiale în valoare totală de 24.236,62 RON din care 19.550,50 RON valoarea materialelor fără TVA şi TVA de 4.686,12 RON;

13. SC P. SRL Bucureşti: o factură de achiziţie mărfuri (ţigări) în valoare totală de 831.444,80 RON din care 670.520,00 RON valoarea materialelor fără TVA şi TVA de 160.924,80 RON;

14. SC R. SRL Iaşi: 31 facturi de achiziţii servicii transport marfă în valoare totală de 654.970,31 RON din care 528.202,05 RON valoarea serviciilor fără TVA şi TVA de 126.768,26 RON.

S-a reținut că valoarea totală a acestor facturi a fost de 2.561.747,85 RON, din care valoarea fără TVA a fost de 2.080.309,85 RON şi TVA de 481.438.00 RON, facturi care au fost înregistrate în contabilitatea societăţii astfel: cheltuieli cu serviciile: 586.749,05 RON; achiziţii de bunuri materiale: 1.263.560,80 RON, din care: mărfuri 1.244.146,80 RON, ambalaje: 4.024, imobilizări corporale: 15.390 RON; avansuri acordate furnizorilor: 230.000 RON și TVA deductibilă: 481.438 RON.

De asemenea, s-a arătat că, la data de 18 martie 2011, Garda Financiară Vaslui a efectuat un control operativ şi inopinat la SC B. SRL Vaslui, perioada verificată vizând anii fiscali 2010 şi 2011. În urma controlului efectuat, s-a constatat că în perioada aprilie 2010 - mai 2011, inculpatul A., în calitate de asociat unic şi administrator la SC B. SRL Vaslui, a înregistrat în evidenţele contabile 128 facturi fiscale de achiziţii de mărfuri şi servicii în sumă de 2.884.049,75 RON, de la un număr de 14 societăţi comerciale, menţionate mai sus, tranzacţii care însă nu au avut loc. în realitate, aşa cum rezultă din procesul verbal încheiat în data de 17 februarie 2012 și care au determinat prejudicierea bugetului consolidat al statului cu suma de 881.461,92 RON, din care TVA de 543.825,24 RON şi impozit pe profit de 337.608,68 RON, motiv pentru care au formulat plângerea penală înregistrată sub nr. 123.055 din 17 februarie 2012 sub aspectul săvârşirii infracţiunii de evaziune fiscală prev. de art. 9 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 241/2005.

S-a argumentat că sunt indicii temeinice cu privire la săvârşirea infracţiunii de evaziune fiscală de către asociatul unic şi administratorul SC B. SRL, A. din următoarele considerente: niciuna dintre cele 14 societăţi comerciale care ar fi furnizat bunuri şi servicii către SC B. SRL nu a declarat livrările de bunuri şi prestările respective de servicii prin declaraţia informativă "Cod 394", obligaţie legală prevăzută de ordinul A.N.A.F. nr. 702/2007 şi care incumbă tuturor persoanelor juridice înregistrate în scop de TVA în România pentru orice operaţiune taxabilă pentru care este emisă o factură; administratorii societăţilor respective au negat derularea de relaţii comerciale cu SC B. SRL; o parte dintre societăţile respective aveau comportament de "firme fantomă" în sensul că nu funcţionau la sediile sociale declarate, iar o altă parte erau radiate ori aveau activitatea suspendată, fiind declarate contribuabili inactivi.

Ulterior, în perioada 08 mai 2012-26 iunie 2012, SC B. SRL Vaslui a făcut obiectul unei inspecţii fiscale generale vizând întreaga activitate comercială (evidenţa contabilă) a agentului economic, iar inspectorii din cadrul D.G.F.P. Vaslui au confirmat în cuprinsul raportului de inspecţie fiscală din 29 iunie 2012, caracterul fictiv al tranzacţiilor încheiate de reprezentanţii societăţii verificate cu cele 14 societăţi comerciale menţionate în procesul verbal de control al Gărzii Financiare Vaslui.

Pentru a se stabili aceste aspecte de fapt au fost efectuate controale încrucişate la solicitarea Gărzii Financiare - Secţia Judeţeană Vaslui de către Garda Financiară - Secţia Bucureşti.

În urma cercetărilor efectuate cu privire la realitatea operaţiunilor comerciale pretins a fi derulate de SC B. SRL Vaslui cu fiecare dintre cele 14 societăţi comerciale menţionate mai sus, s-a stabilit că societatea a înregistrat în contabilitate şi a declarat organului fiscal achiziţii de mărfuri şi servicii, tranzacţii care nu au avut loc. în realitate.

Astfel:

1. În contabilitatea SC B. SRL Vaslui au fost înregistrate 7 facturi fiscale în valoare totală de 33.465,12 RON ce ar fi fost emise de SC D. SRL Bucureşti în cursul lunii februarie 2011, reprezentând livrări de materiale (dulapuri vestiar, uşi termopan, instalaţii sanitare, birouri pal, freon, instalaţii sanitare, etc) şi prestări de servicii înlocuire instalaţii frigorifice, fiecare dintre acestea fiind achitată cu chitanţe fiscale, având o valoare de până la 4999 RON, limită peste care plata ar fi trebuit făcută prin cont.

Fiind audiat numitul T., administrator al SC D. SRL Bucureşti, acesta a declarat că societatea pe care o reprezenta nu a desfăşurat vreodată relaţii comerciale cu SC B. SRL Vaslui, nu îl cunoaşte pe A., iar numărul şi seria de pe facturi, precum şi contul bancar înscris pe acestea nu aparţin societăţii.

2. În evidenţele contabile ale SC B. SRL Vaslui s-a înregistrat un număr de 6 facturi fiscale în valoare totală de 29.287,73 RON pretins a fi emise de către SC E. SRL Bucureşti, în perioada ianuarie-februarie 2011, reprezentând livrări de piese auto (motor, alternator, etc.) şi prestări de servicii de întreţinere a instalaţiilor frigorifice (verificare instalaţie frig, înlocuire freon) către societatea din Vaslui, facturi ce figurau ca fiind achitate în baza unui număr de 6 chitanţe fiscale.

Numita Ţ, administrator al SC E. SRL Bucureşti, a declarat că societatea pe care o reprezenta nu a desfăşurat niciodată relaţii comerciale cu SC B. SRL Vaslui, nu-l cunoaşte pe A., iar facturile şi chitanţele mai sus menţionate nu au fost emise de către SC E. SRL Bucureşti.

Conform adresei din 09 martie 2012 a Oficiului Naţional al Registrului Comerţului, SC E. SRL Bucureşti figura ca fiind dizolvată din data de 18 februarie 2011 şi radiată din data de 29 august 2011.

3. În evidenţele contabile ale SC B. SRL Vaslui au fost înregistrate un număr de două facturi fiscale în valoare totală de 285.200 RON, pretins a fi fost emise în luna ianuarie 2011 de SC F. SRL Bucureşti, reprezentând "avans marfă" pentru SC B. SRL Vaslui, marfă care nu a mai fost livrată şi nici nu există documente din care să rezulte că facturile respective au fost achitate.

S-a reţinut că, în faza de urmărire penală, a fost audiată numita U., asociat unic la SC F. SRL Bucureşti care a declarat că societatea a fost înfiinţată în luna aprilie 2007 şi a funcţionat până în luna noiembrie 2008 când a fost suspendată activitatea pe o perioadă de 3 ani. Totodată, a mai declarat că SC F. SRL Bucureşti nu a avut relaţii comerciale cu SC B. SRL Vaslui şi nu cunoaşte vreun reprezentant al acestei societăţi comerciale.

4. În perioada 01 aprilie - 20 mai 2011 au fost înregistrate în contabilitatea SC B. SRL Vaslui un număr de 50 facturi fiscale în valoare totală de 437.421,88 RON, emise de către SC G. SRL Bucureşti, reprezentând servicii de transport marfă, al cărei administrator era cetăţeanul egiptean V. și care, în urma cercetărilor efectuate nu a putut fi identificat pentru a fi audiat.

În cadrul cercetărilor efectuate a mai rezultat că, la data de 15 aprilie 2011, Garda Financiară - Secţia Municipiului Bucureşti a formulat o sesizare penală la Parchetul de pe lângă Judecătoria Sectorului 1 Bucureşti cu privire la săvârşirea de către administratorul SC G. SRL a infracţiunii de evaziune fiscală, prevăzută de art. 9 alin. (1) lit. f) din Legea nr. 241/2005 constând în sustragerea de la efectuarea controlului fiscal prin declararea fictivă a sediului societăţii.

5. SC H. SRL Bucureşti a emis o factură fiscală în luna februarie 2011 către SC B. SRL Vaslui în valoare de 4989,76 RON reprezentând livrări de paleţi plastic şi europaleţi plastic, însă numitul W., administrator al SC H. SRL Bucureşti, a declarat în cursul urmăririi penale că societatea pe care o reprezintă nu a avut niciun fel de relaţie comercială cu SC B. SRL Vaslui şi că nu îl cunoaşte pe A. Totodată, prezentând, de asemenea, documente din care rezultă că a formulat plângeri la Poliţia Sectorului 5 Bucureşti şi la Agenţia Naţională de Administrare Fiscală cu privire la faptul că persoane neidentificate au pus în circulaţie în mod ilegal facturi emise în numele SC H. SRL Bucureşti.

6. În documentele contabile ale SC B. SRL Vaslui au fost înregistrate un număr de 8 facturi fiscale ce ar fi fost emise în cursul lunii februarie 2011 de către SC I. SRL Bucureşti în valoare totală de 269.288,4 RON reprezentând livrări de pulpe pui şi copănele pui, în condițiile în care societatea avea ca obiect principal de activitate servicii IT şi componente periferice şi nu a avut niciodată relaţii comerciale cu SC B. SRL Vaslui, după cum rezultă din declarația numitei X., contabilă în cadrul SC I. SRL Bucureşti.

7. În sesizarea formulată de către Garda Financiară Vaslui s-a menţionat că, la SC B. SRL Vaslui, au fost identificate un număr de 9 facturi fiscale ce ar fi fost emise în luna februarie 2011 de către SC J. SRL Bucureşti în valoare totală de 43.739,76 RON, reprezentând livrări de piese auto şi prestări de servicii service.

Din declaraţia dată în faza urmăririi penale de către numitul Y., administrator al SC J. SRL Bucureşti a rezultat că societatea nu a derulat relaţii comerciale cu SC B. SRL Vaslui, nu-l cunoaşte pe inculpatul A. și că obiectul principal de activitate al societăţii constă în livrarea de echipamente de frână pentru locomotive şi vagoane, iar plaja de numere de pe facturi nu corespunde cu cea atribuită de SC J. SRL Bucureşti.

8. În documentele de evidenţă contabilă ale SC B. SRL Vaslui au fost identificate două facturi fiscale pretins a fi emise în luna februarie 2011 de către SC K. SRL Bucureşti în valoare totală de 9715,88 RON reprezentând livrări de piese auto şi prestări servicii. Fiind audiat în cursul urmăririi penale numitul Z., asociat la SC K. SRL Bucureşti, acesta a declarat că societatea nu a avut relaţii comerciale cu SC B. SRL Vaslui şi că nu-l cunoaşte pe inculpatul A. Totodată, a mai declarat că în urmă cu circa 4-5 ani a înmânat o copie a cărţii de identitate unei persoane pentru a fi girant la un împrumut, iar după o perioadă a fost contactat de mai multe instituţii cu privire la faptul ar fi desfăşurat activităţi în numele unor societăţi fără însă să cunoască ceva despre aceste aspecte.

9. În contabilitatea SC B. SRL Vaslui a fost identificată de către Garda Financiară Vaslui o factură fiscală ce ar fi fost emisă în luna aprilie 2010 de către SC L. SRL Ilfov în valoare totală de 424.492,99 RON reprezentând livrări cartuşe ţigări de diferite mărci.

În urma verificărilor efectuate de către Garda Financiară Ilfov prin adresa din 12 aprilie 2011 s-a constatat că SC L. SRL Ilfov nu funcţionează la sediul social declarat şi se sustrage de la efectuarea verificărilor financiar-fiscale. Nici administratorul acestei societăţi numitul AA., cetăţean moldovean, domiciliat în Republica Moldova, localitatea Ialoveni, Chişinău nu a putut fi identificat pentru a fi audiat.

10. SC M. SRL Bucureşti a emis o factură fiscală în luna februarie 2011 către SC B. SRL Vaslui în valoare totală de 4993,48 RON reprezentând livrări piese auto şi manoperă. Din verificările efectuate de către lucrători din cadrul D.G.P.M.B. - Poliţia Sectorului 2 a rezultat că numitul BB., administratorul societății nu a putut fi găsit pentru a fi audiat, acesta fusese evacuat din locuinţă şi nu au existat date despre domiciliul acestuia. De altfel, conform datelor comunicate de Oficiul Naţional al Registrului Comerţului a rezultat că această societate comercială a fost radiată la data de 25 iunie 2010 ca urmare a închiderii procedurii falimentului.

11. În evidenţele contabile ale SC B. SRL Vaslui au fost identificate un număr de 4 facturi fiscale în valoare totală de 18.834,62 RON, emise în perioada ianuarie-februarie 2011 de către SC N. SRL Bucureşti, reprezentând piese auto (cutie de viteză, kit volantă, anvelope) şi prestări servicii de întreţinere a instalaţiilor frigorifice (verificare instalaţie frig, înlocuire freon).

Cu privire la aceste aspecte, a fost audiat în cursul urmăririi penale numitul CC., administrator al SC N. SRL Bucureşti care a declarat că, începând cu data de 01 februarie 2010, SC N. SRL are activitatea suspendată pe o perioadă de 3 ani ca urmare a unei cereri formulate la Oficiul Registrul Comerţului; nu a desfăşurat relaţii comerciale cu SC B. SRL Vaslui şi nu îl cunoaşte pe inculpatul A. și că ştampila aplicată pe facturile respective nu corespunde ca dimensiuni şi înscrisuri cu cea a societăţii care a avut ca obiect de activitate şi s-a ocupat doar de comercializarea produselor textile.

12. În contabilitatea SC B. SRL Vaslui au mai fost înregistrate un număr de 5 facturi fiscale în valoare totală de 24.236,62 RON, pretins a fi fost emise în cursul lunii februarie 2011 de către SC O. SRL Bucureşti, reprezentând piese auto (electromotor, pompă apă, pompă ambreiaj, acumulator) şi prestări servicii montare piese auto.

Fiind audiat, în cursul urmăririi penale, numitul DD., administrator al SC O. SRL Bucureşti în perioada în care au fost emise cele 5 facturi fiscale, acesta a declarat că nu a avut vreodată relaţii comerciale cu SC B. SRL Vaslui şi nu îl cunoaşte pe inculpatul A. și că cele 5 facturi şi chitanţe ataşate diferă ca format de facturile şi chitanţele emise de către SC O. SRL Bucureşti.

13. SC P. SRL Bucureşti figurează că a emis în luna aprilie 2010 o factură fiscală în valoare totală de 831,444,80 RON către SC B. SRL Vaslui, reprezentând livrări de cartuşe ţigări de diferite mărci.

Din verificările efectuate în evidenţele Oficiului Naţional al Registrului Comerţului a rezultat că începând cu data de 12 mai 2010 administrator al SC P. SRL Bucureşti a fost numitul EE. care nu a putut fi audiat în cursul urmăririi penale, acesta figurând la Evidenţa Populaţiei că a decedat în data de 05 inuarie 2012.

14. SC R. SRL Iaşi au emis un număr de 31 de facturi fiscale pretins a fi emise în cursul lunii martie 2011 către SC B. SRL Vaslui în valoare totală de 528.202,05 RON, reprezentând servicii de transport marfă.

În faza de urmărire penală a fost audiat numitul FF., administrator al SC R. SRL Iaşi, aflat la data consemnării declaraţiei în Penitenciarul Botoşani şi a declarat că nu a desfăşurat nicio activitate comercială cu SC B. SRL Vaslui, nu a efectuat servicii de transport marfă pentru această societate şi nici nu îl cunoaşte pe A., declarând, totodată, că a împuternicit pe numitul GG. din mun. Iaşi să se ocupe de activitatea societăţii.

În urma verificărilor efectuate în bazele de date de la Evidenţa Populaţiei a rezultat că există o singură persoană cu numele de GG. cu domiciliul în Iaşi, care fiind audiat în cursul urmăririi penale, a declarat că nu s-a ocupat de activitatea SC R. SRL Iaşi, nu a avut relaţii comerciale cu SC B. SRL Vaslui şi nu îl cunoaşte pe inculpatul A.

Pentru verificarea înregistrării în evidenţa contabilă a SC B. SRL a facturilor fiscale de achiziţii mărfuri şi prestări servicii din perioada 2010 - 2011, menţionate în procesul verbal din 17 februarie 2012 al Gărzii Financiare - Secţia Vaslui şi pentru a stabili eventualul prejudiciu cauzat bugetului statutului prin această activitate, a fost efectuată, în faza de urmărire penală, o expertiză fiscală de către un expert din cadrul Biroului Local de Expertize Judiciare Tehnice şi Contabile de pe lângă Tribunalul Vaslui, învinuitului, la acea dată, A. i-au fost aduse la cunoştinţă obiectivele expertizei, precum şi dreptul de a-şi desemna un expert recomandat care să participe la efectuarea expertizei (procesul verbal din 10 mai 2012), însă acesta nu şi-a desemnat expert parte.

Din raportul de expertiză fiscală judiciară din data de 11 iunie 2012 a rezultat că în evidenţa contabilă a SC B. SRL Vaslui au fost operate facturile fiscale de achiziţii mărfuri şi servicii din perioada 2010 - 2011 de la un număr de 14 societăţi comerciale menţionate în procesul verbal din 17 februarie 2012 al Gărzii Financiare - Secţia Vaslui, valoarea totală a operaţiunilor comerciale pretins a fi efectuate fiind de 2.561.747,85 RON cu TVA şi 2.080.309,85 RON fără TVA.

Sub acest aspect, s-a arătat că suma totală a operaţiunilor comerciale stabilită de expertul fiscal a fost cu 322.301,90 RON mai mică decât constatarea iniţială a Gărzii Financiare Vaslui (suma de 2.884.049,75 RON), din următoarele motive:

- facturile din 30 martie 2011 şi din 31 martie 2011 pretins a fi fost emise de SC R. SRL au fost stornate prin facturile în roşu din 1 aprilie 2011 şi din 4 aprilie 2011 cu aceleaşi sume, stornarea fiind înregistrată în contabilitate, rezultând o diferenţă în expertiză faţă de controlul Gărzii Financiare Vaslui de - 509.999,60 RON.

- facturile din 29 aprilie 2011 şi din 30 aprilie 2011 şi din 30 aprilie 2011, fiecare cu suma de 98.999,98 RON pretins a fi fost emise de SC G. SRL au fost luate în calcul de Garda Financiară Vaslui cu suma de 4.987,69 RON fiecare, rezultând o diferenţă în plus, în expertiză, de 188.029,58 RON.

- factura din 5 februarie 2011, pretins a fi fost emisă de SC I. SRL a fost operată în contabilitate cu suma de 39.680 RON, apărând în procesul verbal al Gărzii Financiare Vaslui cu suma de 39.990 RON, rezultând astfel o diferenţă în expertiză faţă de controlul Gărzii Financiare Vaslui de -310 RON.

Totodată, expertul a constatat că pe facturile în litigiu identificate de comisarii gărzii financiare, la rubrica "date privind expediţia", în multe cazuri nu era înscris nimic însă, pe unele facturi, era înscris numele delegatului A., iar la rubrica "semnătura de primire" a facturii nu exista semnătură în toate cazurile.

Deopotrivă, cu excepţia facturii din 29 aprilie 2011 pretins a fi fost emisă de SC P. SRL pe care era înscrisă la rubrica "semnătura de primire", semnătura numitului A. şi pentru care era întocmită nota de intrare recepţie cu semnătura indescifrabilă, pentru toate celelalte facturi nu erau executate semnăturile membrilor comisiei de recepţie pe notele de intrare recepţie anexate facturilor.

În această situaţie, instanța a reținut din raportul de expertiză efectuat că nu există documente confirmate cu semnături care să constituie dovada intrării în gestiunea SC B. SRL Vaslui a produselor achiziţionate şi a prestărilor de servicii de care a beneficiat conform facturilor în litigiu.

Totodată, s-a constatat că, în cuprinsul facturilor pretins a fi emise de cele 14 societăţi comerciale furnizoare ce au fost înregistrate în evidenţa contabilă a SC B. SRL Vaslui, nu au fost înscrise elemente obligatorii precum: data livrării bunurilor, dacă aceasta este diferită de data facturării, precum şi data şi perioada în care serviciile au fost prestate.

Astfel, s-a stabilit că prejudiciul total cauzat bugetului de stat în perioada 2010 - 2011 de către SC B. SRL Vaslui prin înregistrarea facturilor de la cei 14 furnizori identificaţi de comisarii Gărzii Financiare Vaslui era în valoare de 777.488 RON, din care 481.438 RON reprezenta taxă pe valoare adăugată, iar 296.049,58 RON impozit pe profit.

Mai mult, la stabilirea prejudiciului cauzat, s-a apreciat că fiecare factură fiscală fictivă înregistrată în contabilitate a generat, pe de o parte, diminuarea taxei pe valoare adăugată (TVA) din perioada fiscală în care a fost înregistrată, iar pe de altă parte, s-a diminuat profitul impozabil al respectivei perioade fiscale.

Sub acest aspect, s-a mai reținut că, la data de 12 iunie 2012, un exemplar al raportului de expertiză fiscală a fost înmânat învinuitului A., acesta formulând obiecţiuni, la care expertul fiscal a răspuns în data de 03 iulie 2012.

Astfel, s-a mai reţinut din cuprinsul raportului de expertiză că obiecţiunile învinuitului privesc "realitatea" unor operaţiuni care au făcut obiectul expertizei fiscale, arătând în acest sens că expertiza fiscală a avut la bază constatările Gărzii Financiare Vaslui care a considerat fictive facturile înscrise în actul de control, nefiind atributul expertului să facă astfel de constatări.

În ceea ce privește raportul de expertiză fiscală, s-a reținut că acesta a fost comunicat şi Direcţiei Generale a Finanţelor Publice Vaslui, care a arătat că nu achiesează la concluziile raportului sub aspectul stabilirii prejudiciului total în sumă de 777.487,58 RON, fără a arăta însă şi care sunt motivele concrete pentru care nu e de acord cu prejudiciul stabilit prin expertiză, adresa din 26 iunie 2012.

De altfel, s-a mai arătat că, prin aceeaşi adresă, Direcţia Generală a Finanţelor Publice Vaslui s-a constituit parte civilă în cauză cu suma de 881.461,92 RON (543.825,24 RON reprezentând TVA şi 337.609,68 RON reprezentând impozit pe profit), la care s-au adăugat accesoriile calculate până la data achitării efective a prejudiciului direct.

Deopotrivă, s-a reţinut răspunsul expertului fiscal la obiecţiunile formulate de Direcţia Generală a Finanţelor Publice Vaslui, în sensul că, în ceea ce priveşte diferenţele stabilite la impozitul pe profit, din cumpărările de bunuri, cu facturile considerate fictive, suma de 1.244.146,80 RON reprezenta mărfuri care se regăsesc pe cheltuieli în momentul descărcării gestiunii, iar stocul de mărfuri al societăţii la data de 30 iunie 2011 era de 951.137,54 RON, stoc ce reprezenta cumpărări reale şi fictive. Pe măsura diminuării stocului şi înregistrării cheltuielilor aferente, cu aceste cumpărări considerate fictive s-au majorat cheltuielile societăţii şi s-a modificat rezultatul fiscal având ca efect diminuarea profitului impozabil şi implicit a impozitului pe profit, dacă în perioada respectivă societatea înregistra profit, sau majorarea pierderii fiscale, dacă societatea înregistra pierderi care puteau fi recuperate din profitul impozabil în următoarele cinci exerciţii fiscale.

Conform balanţelor de verificare, instanţa de fond a reţinut că societatea a înregistrat pierderi în exerciţiul financiar 2010, iar la 30 iunie 2011 s-a înregistrat o pierdere de 465.950,37 RON.

Totodată, s-a arătat că, în raportul de expertiză fiscală este prezentat efectul înregistrării acestor facturi, considerate fictive, asupra impozitului pe profit curent sau din perioadele viitoare, al căror total este de 296.049,58 RON.

Cu toate acestea, stabilirea cu exactitate, la o anumită dată, cu cât au fost majorate cheltuielile curente prin aceste facturi considerate fictive presupune cunoaşterea stocului real de marfă la acea dată, comparată cu cel scriptic, analizarea diferenţelor şi implicit verificarea descărcării gestiunilor de mărfuri, adică darea pe cheltuieli a mărfurilor. S-a mai învederat că separarea pe perioade a diferenţelor la impozitul pe profit este relativă, deoarece nu se poate stabili cu exactitate, pe luni, influenţa cumpărărilor fictive de mărfuri asupra cheltuielilor.

Astfel, în vederea identificării persoanelor care au completat facturile pretins a fi emise de cele 14 societăţi comerciale, în faza urmăririi penale a fost dispusă şi efectuată în cauză o expertiză grafică de către specialişti din cadrul I.P.J. Vaslui - Serviciul Criminalistic.

Din conţinutul şi concluziile raportului de expertiză criminalistică din 19 iulie 2012 au rezultat următoarele:

- scrisul de mână de pe copia xerografică a facturii fiscale din 29 aprilie 2011, furnizor P. SRL Bucureşti reproduce scrisul executat de A.;

- semnătura depusă la rubrica "semnătura de primire" pe acelaşi înscris reproduce o semnătură executată probabil de A.;

- scrisul de mână de pe celelalte facturi şi chitanţe fiscale nu a fost executat de A., ci de o altă persoană care a completat majoritatea documentelor fiscale (există comunitate de autor grafic), însă există şi facturi şi chitanţe fiscale puse la dispoziţie pentru care nu s-a putut stabili persoana/persoanele care le-a/le-au executat întrucât exista un număr redus al caracteristicilor grafice de identificare al semnăturilor.

După întocmirea raportului de expertiză criminalistică din 19 iulie 2012, a fost identificată şi audiată la datele de 27 iulie 2012 şi 3 august 2012, numita Ş. gestionar şi, ulterior, economist în cadrul SC B. SRL Vaslui şi în raport de caracteristicile grafice ale scrisului acestei persoane, a fost solicitată efectuarea unui supliment de expertiză grafică.

La data de 20 august 2012, prin suplimentul la raportul de expertiză, s-a stabilit că scrisul de mână de pe facturile şi chitanţele puse la dispoziţie, cu excepţia celui de pe facturile/chitanţele individualizate în raportul anterior de expertiză a fost executat de numita Ş.

Totodată, s-a reținut că semnăturile de la rubricile "semnătura furnizorului/casier, de pe facturile fiscale/chitanţele individualizate în acelaşi raport au fost executate probabil, de numita Ş.

S-a mai reținut, de asemenea, că pentru verificarea înregistrării în evidenţa contabilă a SC B. SRL a facturilor fiscale de achiziţii mărfuri şi prestări servicii din perioada 2010-2011, menţionate în procesul verbal din 17 februarie 2012 al Gărzii Financiare - Secţia Vaslui, a fost dispusă efectuarea unei expertize fiscale de către un expert din cadrul Biroului Local de Expertize Judiciare Tehnice şi Contabile de pe lângă Tribunalul Vaslui.

Fiindu-i prezentate obiectivele expertizei şi ulterior concluziile acesteia, A. a propus un expert asistent pentru a-şi exprima poziţia cu privire la constatări şi concluzii.

În cauză, au fost efectuate verificări cu privire la situaţia bunurilor mobile şi imobile deţinute de suspectul A. în vederea recuperării prejudiciului cauzat prin infracţiune. În urma verificărilor efectuate la Primăria municipiului Vaslui, Agenţia Naţională de Publicitate Imobiliară şi Oficiul de Cadastru şi Publicitate Imobiliară Vaslui a rezultat că A. are în proprietate un singur imobil (cu nr. cadastral x) - spaţiu comercial compus din două încăperi cu suprafaţa construită de 134 m.p. şi terenul aferent construcţiei în suprafaţă de 1347 mp situat în extravilanul satului, comuna Soleşti, judeţul Vaslui.

Prin ordonanţa din data de 12 septembrie 2012 a Parchetului de pe lângă Tribunalul Vaslui s-a instituit sechestrul asigurător asupra imobilului cu destinaţie de spaţiu comercial şi asupra terenului aferent construcţiei.

Totodată, în cursul cercetărilor s-a identificat un act de partaj voluntar autentificat prin încheierea din 16 martie 2012 la Biroul Notarului Public HH. din Vaslui. Din conţinutul actului a rezultat că, în urma partajului voluntar, numita II: (fosta soţie a inculpatului) a primit 80% din bunurile dobândite în timpul căsătoriei, respectiv un apartament şi garajul aferent în municipiul Iaşi, o casă de locuit în municipiul Vaslui, o casă de vacanţă în localitatea Izvorul Muntelui, comuna Bicaz, judeţul Neamţ şi suprafaţa de 7.500 m.p. teren (vii) situat în municipiul Iaşi, zona Buciumiar, iar numitul A. doar 20%, imobilul deţinut în comuna Soleşti (pe care a fost aplicat sechestrul asigurător) şi o "sultă" de 80.000 RON pretins a fi încasată la data încheierii actului de partaj, concluzionând că partajul voluntar încheiat în favoarea fostei soţii a fost realizat pentru conservarea bunurilor imobile în patrimoniul unei persoane apropiate care are în întreţinere copilul inculpatului şi pentru împiedicarea recuperării prejudiciului cauzat bugetului de stat. Soţii au divorţat pe cale judecătorească în anul 2011 (sentinţa civilă nr. 1193 din 17 martie 2011 pronunţată de Judecătoria Vaslui în Dosarul nr. x333/2010).

S-a reţinut în privinţa SC B. SRL Vaslui, că Banca X - Sucursala Vaslui ca urmare a unui credit încasat şi nerambursat, a solicitat deschiderea procedurii insolvenţei.

Prin sentinţele comerciale nr. 158/F din 23 martie 2011 şi 525 din 11 aprilie 2012 s-a dispus deschiderea procedurii generale de insolvenţă şi numirea în calitate de administrator judiciar provizoriu a C.

Au fost formulate mai multe acţiuni pentru anularea transferurilor patrimoniale în cadrul procedurii insolvenţei şi a falimentului de către C. Huşi, după cum urmează:

Prin sentinţa nr. 384 din 15 decembrie 2015 pronunțată de Tribunalul Vaslui în Dosarul nr. x/89/2013 a fost admisă acţiunea, a fost anulat transferul patrimonial dintre SC B. SRL Vaslui şi PF JJ., având drept obiect o autoutilitară X şi a fost obligat cumpărătorul să restituie autovehiculul societăţii debitoare.

Mai mult, prin sentinţa penală nr. 385 din 15 decembrie 2015 pronunțată de Tribunalul Vaslui în Dosarul nr. y89/2013 a fost admisă acţiunea, a fost anulat transferul patrimonial dintre SC B. SRL Vaslui şi PF KK., având ca obiect autoutilitara Y şi a fost obligat cumpărătorul să restituie autovehiculul societăţii debitoare.

Prin sentinţa nr. 39 din 27 ianuarie 2016 pronunțată de Tribunalul Vaslui în Dosarul nr. z/89/2013 a fost admisă acţiunea, a fost anulat transferul patrimonial dintre SC B. SRL Vaslui şi numita LL. (concubina suspectului) şi a fost dispusă restituirea autoutilitarei Z către societatea debitoare.

De asemenea, s-a constatat că, în Dosarul nr. x/89/2014 al Tribunalului Vaslui, lichidatorul judiciar a formulat o cerere având drept obiect antrenarea răspunderii patrimoniale a lui A., iar pe rolul Tribunalului Iasi s-a format Dosarul nr. x/99/2013 având drept obiect anularea transferurilor patrimoniale de către SC B. SRL Vaslui în favoarea numitului MM. (tatăl inculpatului) şi numita II. (fosta soţie a inculpatului), nesoluționat la momentul pronunțării hotărârii atacate.

Sub acest aspect, s-a arătat că toate aceste acţiuni judiciare au avut rolul de a asigura recuperarea prejudiciului cauzat bugetului de stat, iar prin admiterea acţiunilor judiciare formulate de lichidatorul judiciar s-a dovedit intenţia frauduloasă a inculpatului de a se sustrage de la obligaţia recuperării prejudiciului cauzat.

În privinţa facturilor fictive înregistrate în contabilitate de către SC B. SRL Vaslui, au fost audiaţi inculpatul A., asociat unic şi administrator al societăţii, numita Ş., gestionar în cadrul societăţii şi numitul NN., contabilul persoanei juridice.

S-a arătat că iniţial, A. a declarat că toate operaţiunile din facturile emise de cele 14 societăţi comerciale în litigiu sunt reale, dar nu-şi aminteşte şi nu poate oferi relaţii cu privire la detaliile operaţiunilor comerciale (cine a livrat marfa, cine a recepţionat-o, cine a completat facturile) şi nici nu cunoştea că societăţile comerciale sunt în parte radiate, nu funcţionează la sediul social ori că acestea nu recunosc relaţiile comerciale cu SC B. SRL Vaslui.

Referitor la etapa urmăririi penale, instanța de fond a reținut că, la data de 30 martie 2012, s-a dispus începerea urmăririi penale faţă de A. pentru săvârşirea infracţiunii de evaziune fiscală prev. de art. 9 alin. (1) lit. c), alin. (2) din Legea nr. 241/2005 cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. anterior, iar la data de 14 decembrie 2012, s-a dispus extinderea urmăririi penale cu privire la infracţiunea de fals în înscrisuri sub semnătură privată (contrafacerea facturilor şi chitanţelor fiscale ce atestă operaţiunile comerciale fictive cu cele ale societăţii comerciale) în forma participării improprii.

După începerea urmăririi penale, la data de 26 iulie 2012, A. şi-a rezervat dreptul de a nu da declaraţii.

La data de 9 decembrie 2015, i-a fost adusă la cunoştinţă numitului A. calitatea de suspect, fiind întocmit proces verbal şi, cu această ocazie, şi-a rezervat dreptul de a nu da declaraţii.

În calitate de inculpat, A. a declarat că este responsabil pentru întreaga activitate a SC B. SRL Vaslui, dar nu recunoaşte prejudiciul cauzat.

De altfel, la data de 29 decembrie 2015, inculpatul A. a solicitat în scris încheierea unui acord de recunoaştere a vinovăţiei şi stabilirea limitelor încheierii acordului, însă cererea formulată i-a fost respinsă prin ordonanţa din 12 februarie 2016 motivat de faptul că infracţiunea cu privire la care a fost pusă în mişcare acţiunea penală, evaziune fiscală prev. de art. 9 alin. (1) lit. c) şi art. 2 din Legea nr. 241/2005 prevede o pedeapsă mai mare decât cea stabilită de art. 480 alin. (1) C. proc. pen.

În cursul urmăririi penale, la datele de 27 iulie 2012, 03 august 3012, 10 octombrie 2012, 25 octombrie 2012, 21 noiembrie 2012, 02 noiembrie 2015 şi 05 noiembrie 2015 a fost audiată numita Ş. care, în calitate de vânzător gestionar în cadrul SC B. SRL Vaslui timp de 10 ani, s-a ocupat de gestiunea societăţii şi întocmirea documentelor de intrare - ieşire a mărfurilor.

Cu ocazia audierilor, numita Ş. a declarat că inculpatul A. era responsabil cu întreaga activitate a SC B. SRL atât în privinţa modului de derulare a relaţiilor comerciale, cât şi a modului de cheltuire a resurselor financiare. Martora a mai declarat că inculpatul A. i-a spus în mod repetat (prin prisma activităţii îndelungate desfăşurate în cadrul societăţii, aproximativ 10 ani şi a relaţiilor de prietenie şi încredere existente între aceștia), că nu este dispus să plătească taxe şi impozite către bugetul de stat pentru activitatea desfăşurată în cadrul societăţii.

S-a mai reţinut, în acest sens, că, în jurul datei de 24 ale fiecărei luni, contabilul societăţii NN. îl informa pe inculpatul A. cu privire la valoarea taxelor şi impozitelor datorate statului, iar inculpatul îşi exprima de fiecare dată nemulţumirea cu privire la sumele datorate, în special cu privire la valoarea TVA-ului.

În vederea diminuării taxelor şi a impozitelor datorate statului, numita Ş. a susţinut că a fost de faţă când inculpatul A. a completat factura fiscală datată 29 aprilie 2011 ce atesta în mod nereal că SC P. SRL Bucureşti a livrat către SC B. SRL Vaslui o cantitate impresionantă de ţigări, în valoare de 831.444,8 RON din care TVA pretins a fi achitat şi ce urma a fi restituit de autorităţile fiscale în valoare de 160.924,8 RON. Martora a afirmat că SC P. SRL nu se afla printre furnizorii cunoscuţi ai SC B. SRL, iar societatea comercială administrată de inculpat se aproviziona cu ţigări de la alte societăţi comerciale.

Totodată, instanţa de fond a reţinut din declaraţia numitei Ş., dată în cursul urmăririi penale că inculpatul A. a procurat mai multe facturi fiscale şi chitanţe necompletate (în alb) dar ştampilate şi a determinat-o să le completeze cu date fictive care să ateste în mod nereal că unele societăţi comerciale au derulat operaţiuni comerciale cu SC B. SRL Vaslui, sens în care i-a dictat menţiunile ce trebuiau trecute pe respectivele înscrisuri (facturi fiscale şi chitanţe). Aceasta a susţinut că nu mai ţine minte cu exactitate câte facturi fiscale şi chitanţe a completat cu date nereale, dar cunoaşte faptul că în cursul urmăririi penale a fost efectuată o expertiză grafică şi îşi însuşeşte în totalitate concluziile raportului de expertiză.

Din concluziile raportului de expertiză din 19 iulie 2012 şi a suplimentului de expertiză din 20 august 2012 a rezultat că numita Ş. a completat şi semnat în fals majoritatea facturilor menţionate în sesizarea Gărzii Financiare - Secţia Judeţeană Vaslui, cu excepţia a două facturi fiscale (din 22 ianuarie 2011 şi din 21 ianuarie 2011) şi a două chitanţe ataşate celor două facturi, pretins a fi emise de SC E. SRL Bucureşti, precum şi a două facturi fiscale (din 18 ianuarie 2011 şi din 05 ianuarie 2011) şi a două chitanţe ataşate celor două facturi, pretins a fi emise de SC N. SRL Bucureşti.

Pe parcursul urmăririi penale, numita Ş. a recunoscut că a completat cu date nereale facturile şi chitanţele menţionate în sesizarea Gărzii Financiare Vaslui şi în cuprinsul raportului de expertiză grafică a susţinut că a procedat astfel la solicitarea expresă a inculpatului A. care cumpărase facturile fiscale în alb din Bucureşti şi care i-a dictat toate menţiunile ce trebuiau trecute în respectivele înscrisuri, fiindu-i teamă să nu-şi piardă locul de muncă.

Nu în ultimul rând, s-a reținut declarația martorei Ş. care a declarat că inculpatul A. a înregistrat în contabilitatea SC B. SRL facturile ce atestau operaţiuni nereale pentru a nu se achita la bugetul de stat valoarea TVA, iar banii obţinuţi din această activitate ilegală i-a folosit singur în folosul societăţii ori în interes personal, achiziţionând şi renovând imobile (casa de vacanţă din localitatea Izvorul Muntelui, casa din municipiul Vaslui în care a locuit împreună cu soţia în timpul căsătoriei, bunuri pe care le-a cedat fostei soţii prin actul de partaj voluntar), precum şi autoturisme.

În cursul urmăririi penale, a fost audiat numitul NN. care, în baza unei relaţii de prietenie din timpul liceului cu inculpatul A. a ţinut evidenţa contabilă a SC B. SRL Vaslui. Astfel, în această calitate, numitul NN. a declarat că evidenţa contabilă primară era întocmită la nivelul societăţii, de regulă, de numita Ş., iar situaţiile contabile erau transmise în special în format electronic în perioada 15 - 20 a fiecărei luni.

În continuare, s-a subliniat că după preluarea datelor şi informaţiilor, martorul realiza cu ajutorul unui program informatic închiderile lunare (declaraţiile necesare depunerii la organele fiscale precum decont de TVA, declaraţia 394-achiziţii şi livrări pe teritoriul ţării, declaraţia 100 reprezentând valoarea impozitului pe profit, etc).

S-a constatat că, în raport de datele culese şi analizate, numitul NN., la solicitarea inculpatului A. întocmea şi prezenta, în jurul datei de 20-22 ale fiecărei luni, o balanţă provizorie cu principalii indicatori financiari ai societăţii, precum şi cu privire la taxele şi impozitele datorate statului, ce urmau a fi achitate. În ultima perioadă de timp a colaborării cu inculpatul A., acesta şi-a exprimat în mod vizibil nemulţumirea cu privire la sumele ce trebuiau a fi achitate cu titlu de taxe şi impozite şi a afirmat că nu este dispus să plătească aceste sume de bani, reproşând contabilului fie că a calculat greşit valoarea taxelor şi a impozitelor datorate, fie a preluat greşit datele din contabilitatea primară iar rezultatele sunt denaturate, moment în care, inculpatul A. spunea martorului că mai are nişte facturi fiscale de achiziţii de bunuri şi servicii ce le-a obţinut şi le-a introdus în societate după preluarea datelor contabile primare.

Pe cale de consecinţă, în aceeaşi zi, ori cel mai târziu a doua zi, inculpatul A. îi prezenta contabilului societăţii noi facturi fiscale pentru a recalcula TVA-ul şi impozitul pe profit datorat. S-a arătat că, în baza acestor noi facturi, erau refăcute calculele necesare înscrierilor lunare, iar prin introducerea acestor facturi în contabilitatea societăţii, în raportările lunare către organele fiscale se realiza o reducere a TVA-ului datorat bugetului de stat şi o reducere a impozitului pe profit (în special facturile de prestări servicii, efectuare transport şi efectuare reparaţii diminuau profitul impozabil al societăţii comerciale).

În declarația dată în cursul urmăririi penale, martorul a subliniat că uneori a avut semne de întrebare în legătură cu unele facturi prezentate de inculpatul A. după prezentarea provizorie a închiderilor lunare întrucât proveneau de la aceeaşi firmă şi aveau numere de facturi aproape consecutive însă inculpatul l-a asigurat că sunt corecte, marfa cuprinsă în facturi este recepţionată iar o parte fusese şi vândută.

În final, martorul a susţinut că societăţile comerciale în cuprinsul plângerii penale de Garda Financiară - Secţia Judeţeană Vaslui nu erau printre distribuitorii ori partenerii de afaceri obişnuiţi şi cu vechime ai SC B. SRL Vaslui.

În cazul SC B. SRL Vaslui, perioada fiscală pentru evidenţa TVA era luna calendaristică, iar termenul de depunere al decontului de TVA era cel mai târziu până la data de 25 a lunii în curs pentru luna anterioară.

Din verificarea jurnalelor de TVA ale persoanei juridice, s-a constatat că facturile ce au făcut obiectul controlului organelor fiscale au fost emise şi înregistrate în evidenţa contabilă la data înscrisă pe facturi la rubrica data întocmirii.

S-a precizat că, în cursul urmăririi penale, au fost audiaţi mai mulţi angajaţi ai SC B. SRL Vaslui cu privire la funcţionarea şi administrarea societăţii precum şi cu privire la puterea de decizie din cadrul persoanei juridice. Astfel, martorii OO. (conducător auto), PP. (gestionar), RR. (conducător auto), SS. şi ŞŞ. (vânzătoare) au declarat în unanimitate că inculpatul A., în calitate de asociat unic şi administrator al societăţii, avea în exclusivitate puterea de decizie, iar toţi ceilalţi angajaţi îşi desfăşurau activitatea în conformitate cu dispoziţiile inculpatului A.

Totodată, s-a reţinut declaraţia martorului RR. dată în cursul urmăririi penale în calitate de conducător auto, în sensul că nu cunoştea ca autovehiculele societăţii să fi fost reparate în municipiul Bucureşti, (aşa cum rezultă din relaţia contractuală şi facturile fiscale pretins a fi emise de SC J. SRL Bucureşti şi SC K. SRL Bucureşti), autovehiculele erau reparate la două unităţi service situate la ieşirea din municipiul Vaslui.

Pe de altă parte, acelaşi martor a susţinut tot în cursul urmăririi penale că a fost determinat de A. să înfiinţeze o societate comercială în municipiul Iaşi, SC TT. SRL (ce poartă numele soţiei martorului) şi să-l mandateze să desfăşoare activităţi în cadrul acestei societăţi, subliniind că inculpatul desfăşura activităţi comerciale în cadrul unei alte societăţi comerciale înregistrate pe numele concubinei sale LL. (fișa privind informaţiile extinse despre societate din baza de date a Oficiului Naţional al Registrului Comerţului), fapt ce demonstrează preocuparea inculpatului de a desfăşura acte de comerţ cu încălcarea regulilor ce reglementează această activitate.

În cauză, s-a constatat imposibilitatea audierii în calitate de martor a fostului conducător auto ŢŢ., din cadrul societăţii comerciale, întrucât acesta se afla la muncă în Franţa.

Aşadar, în urma probatoriului administrat, instanța a constatat că inculpatul A., în calitate de administrator şi asociat unic al SC B. SRL era singurul responsabil cu privire la înregistrarea în contabilitate, în mod repetat, şi în baza aceleiaşi rezoluţii infracţionale a unui număr de 128 facturi fiscale, prejudiciind bugetul de stat cu suma de 777.487,58 RON din care TVA în valoare de 481.438 RON şi impozit pe profit în valoare de 296.049,58 RON prin declararea la organele fiscale a unor operaţiuni comerciale fiscale (achiziţii de bunuri şi servicii de la 14 societăţi comerciale).

Totodată, instanța de fond a reținut că activitatea infracţională desfăşurată de inculpatul A. a constat şi în aceea de a contraface sub aspectul scrierii şi subscrierii (semnăturilor) factura fiscală din 29 aprilie 2011 pretins a fi emisă de SC P. SRL, precum şi de a determina pe numita Ş. şi pe unele persoane rămase neidentificate (în cazul a 4 facturi şi a 4 chitanţe fiscale după cum rezultă din suplimentul de expertiză grafică) să contrafacă 127 facturi fiscale şi 113 chitanţe aferente acestora, sub aspectul scrierii şi subscrierii, în scopul atestării în mod nereal că SC B. SRL Vaslui s-a aprovizionat cu mărfuri şi servicii ori a efectuat cheltuieli pentru a diminua taxele şi impozitele datorate statului (TVA şi impozit pe profit).

Nu în ultimul rând, în conformitate cu dispoziţiile Legii nr. 31/1990 privind societăţile comerciale şi ale Legii nr. 82/1991 (Legea contabilităţii), instanța a constatat că inculpatul A. este singurul responsabil cu privire la corecta desfăşurare a activităţii și a operaţiunilor economico-financiare efectuate, fiind singurul beneficiar al sumelor de bani obţinute în mod nelegal, prin diminuarea taxelor şi impozitelor datorate bugetului de stat.

De altfel, inculpatul A. a recunoscut în faţa instanţei fapta de care este acuzat, aşa cum este descrisă în rechizitoriu, inclusiv cuantumul prejudiciului infracţiunii pentru care a fost trimis în judecată în sumă de 777.487 RON, cu accesoriile prevăzute de C. proc. fisc. şi a fost de acord cu probele administrate în faza de urmărire penală.

Având în vedere situaţia de fapt reţinută pe baza probatoriului administrat, în drept, instanţa a reţinut că fapta inculpatului A. - avocat suspendat în Baroul Bacău, care, în calitatea sa de asociat unic şi administrator al SC B. SRL Vaslui, în perioada aprilie 2010-mai 2011, în mod repetat şi în baza aceleiaşi rezoluţii infracţionale, a dispus înregistrarea în evidenţa contabilă şi a declarat la organele fiscale operaţiuni comerciale fictive (achiziţii de bunuri şi servicii de la alte societăţi comerciale), în scopul diminuării obligaţiilor fiscale şi sustragerii de la plata către bugetul consolidat al statului a sumei de 777.487,58 RON reprezentând TVA din operaţiuni anterioare şi nevirat în sumă de 481.438 RON şi impozit pe profit în sumă de 296.049 RON, cu accesoriile aferente, iar pentru aceasta a contrafăcut, sub aspectul scrierii şi subscrierii (semnăturilor) factura fiscală din 29 aprilie 2011 pretins a fi emisă de SC P. SRL.

De asemenea, a determinat pe numita Ş., vânzător gestionar în cadrul societăţii, şi pe unele persoane rămase neidentificate (în cazul a 4 facturi şi a 4 chitanţe fiscale după cum rezultă din suplimentul de expertiză grafică) să contrafacă 127 facturi fiscale şi 113 chitanţe aferente acestora, sub aspectul scrierii şi subscrierii, în scopul atestării în mod nereal că SC B. SRL Vaslui s-a aprovizionat cu mărfuri şi servicii ori a efectuat cheltuieli pentru a diminua taxele şi impozitele datorate statului (TVA şi impozit pe profit), ceea ce întruneşte elementele constitutive ale infracţiunii de evaziune fiscală prin evidenţierea în actele contabile a unor operaţiuni fictive, în formă continuată, prevăzută de art. 9 alin. (1) lit. c) şi alin. (2) din Legea nr. 241/2005 pentru prevenirea şi combaterea evaziunii fiscale, în forma anterioară modificării aduse prin Legea nr. 50/2013, cu aplicarea art. 41 C. pen. din 1969.

Sub aspectul laturii obiective, instanța a reținut că elementul material al infracţiunii complexe de evaziune fiscală a fost realizat prin acţiunea inculpatului de a dispune înregistrarea în actele contabile ale SC B. SRL Vaslui a operaţiunilor comerciale fictive pretins derulate cu cele 14 societăţi comerciale menţionate în analiza situaţiei de fapt, operaţiuni obiectivate scriptic în cele 128 de facturi fiscale şi cele 113 chitanţe, individualizate expres în rechizitoriu, şi corespunzător în analiza situaţiei de fapt din prezenta sentinţă, toate aceste înscrisuri având caracter fals.

În acord cu decizia nr. 4 din 21 ianuarie 2008 pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie într-un recurs în interesul legii, instanța a avut în vedere că activitatea de falsificare a înscrisurilor contabile face parte din conţinutul constitutiv al laturii obiective a infracţiunii de evaziune fiscală.

Instanța a reținut că activitatea inculpatului a cauzat un prejudiciu material bugetului statului constând în suma de 777.487,58 RON reprezentând: TVA din operaţiuni anterioare şi nevirat în sumă de 481.438 RON şi impozit pe profit în sumă de 296.049 RON, cu accesoriile aferente, respectiv dobânzi şi penalităţi prevăzute de art. 119 C. proc. fisc. aferente debitului principal, calculate de la data scadenţei debitului principal şi până la plata integrală a acestuia.

Deoarece prejudiciul cauzat bugetului statului a fost mai mare de 100.000 de euro, în echivalentul monedei naţionale a fost reţinut în sarcina inculpatului A. alin. (2) al art. 9 din Legea nr. 241/2005.

Astfel, la data săvârşirii infracţiunii de evaziune fiscală, în formă continuată, în mai 2011 când s-a epuizat infracţiunea continuată, cursul euro - leu, conform datelor oficiale de pe site-ul www.bnr. ro, la data de 31 mai 2011, era de 4,1208 RON, ceea ce înseamnă că prejudiciul cauzat bugetului statului a fost de cel puţin 188.674 euro (777.487,58: 4,1208), luând în calcul doar debitul principal.

Deopotrivă, s-a considerat că între activitatea inculpatului de a înregistra în evidenţa contabilă a societăţii pe care o administra operaţiuni comerciale fictive pentru a diminua obligaţiile fiscale către stat şi prejudiciul cauzat bugetului de stat există legătură de cauzalitate directă.

Pe latură subiectivă, instanţa a reţinut că inculpatul a săvârşit infracţiunea cu forma de vinovăţie a intenţiei directe, potrivit art. 19 alin. (1) lit. a) C. pen. anterior, prin săvârşirea faptei urmărind lezarea relaţiilor sociale privind obligaţiile fiscale pe care le are fiecare contribuabil faţă de bugetul de stat şi având drept scop sustragerea de la plata acestor obligaţii.

Având în vedere considerentele prezentate mai sus, instanţa a aplicat inculpatului o pedeapsă, la individualizarea căreia au fost avute în vedere dispoziţiile legii mai favorabile inculpatului, având în vedere succesiunea de legi în timp de la data săvârşirii faptei, respectiv luna mai 2011, şi până în prezent constând în intrarea în vigoare la data de 01 februarie 2014 a Legii nr. 286/2009 privind C. pen., modificările aduse Legii nr. 241/2005 pentru prevenirea şi combaterea evaziunii fiscale, precum şi Decizia nr. 265 din 06 mai 2014 a Curţii Constituţionale, publicată în M. Of. nr. 372 din 20 mai 2014, referitoare la aplicarea globală a legii penale mai favorabile.

În acest context, instanţa a reţinut, în primul rând, că dispoziţiile Legii nr. 241/2005 pentru prevenirea şi combaterea evaziunii fiscale care incriminează infracţiunea prezentată mai sus au suferit modificări în ceea ce priveşte regimul sancţionator al formei agravate a infracţiunii, conţinutul constitutiv al infracţiunii prev. de art. 9 alin. (1) lit. c) rămânând neschimbat de la data săvârşirii faptei şi până în prezent.

Astfel, s-a arătat că alin. (2) al art. 9 din Legea nr. 241/2005 a fost modificat de pct. 5 al articolului unic din Legea nr. 50/2013, publicată în M. Of. nr. 146 din 19 martie 2013, prevăzându-se că:

"

Dacă prin faptele prevăzute la alin. (1) s-a produs un prejudiciu mai mare de 100.000 euro, în echivalentul monedei naţionale, limita minimă a pedepsei prevăzute de lege şi limita maximă a acesteia se majorează cu 5 ani".

Anterior acestei modificări, textul alin. (2) al art. 9 din Legea nr. 241/2005 era următorul:

"

Dacă prin faptele prevăzute la alin. (1) s-a produs un prejudiciu mai mare de 100.000 euro, în echivalentul monedei naţionale, limita minimă a pedepsei prevăzute de lege şi limita maximă a acesteia se majorează cu 2 ani".

În consecinţă, în mod evident legea penală mai favorabilă inculpatului A., din perspectiva limitelor speciale de pedeapsă pe care le-a avut în vedere instanţa pentru a stabili pedeapsa concretă a fost considerată Legea nr. 241/2005 în forma anterioară modificării aduse prin Legea nr. 50/2013.

S-a subliniat că, în forma nemodificată, limitele speciale de pedeapsă prev. de art. 9 alin. (1) lit. c) sunt de la 2 la 8 ani închisoare, majorate cu 2 ani, rezultând limite speciale de pedeapsă principală de la 4 la 10 ani, iar în forma modificată a legii, aceleaşi limite de pedeapă de la 2 la 8 ani închisoare se majorează cu 5 ani, rezultând limite speciale de pedeapsă principală de la 7 la 13 ani închisoare.

Instanţa a mai observat că nu există vreo deosebire între cele două forme ale legii speciale în ceea ce priveşte pedeapsa complementară a interzicerii unor drepturi.

În al doilea rând, în ceea ce priveşte celelalte aspecte penale incidente în cauză, respectiv forma continuată a infracţiunii, pedeapsa complementară, pedeapsa accesorie, modalitatea de executare, prescripţia răspunderii penale, instanţa a constatat că în C. pen. anterior sunt prevăzute dispoziţii mai favorabile pentru inculpatul A. în ceea ce priveşte posibilităţile de individualizare a executării pedepsei şi durata termenului de prescripţie a răspunderii penale.

Astfel, la individualizarea pedepsei ce a fost aplicată inculpatului instanţa a reţinut dispoziţiile art. 52 C. pen. anterior, precum şi criteriile de individualizare prevăzute de art. 72 C. pen. anterior.

De asemenea, instanţa a ţinut seama de limitele speciale de pedeapsă prevăzute de art. 9 alin. (1) lit. c) şi alin. (2) din Legea nr. 241/2005, respectiv închisoare de la 4 la 10 ani şi interzicerea unor drepturi, limite reduse cu 1/3 prin efectul aplicării dispoziţiilor art. 396 alin. (10) C. proc. pen., urmare a aplicării procedurii simplificate de judecată, rezultând astfel limitele speciale de pedeapsă cuprinse între 2 ani şi 8 luni şi 6 ani şi 8 luni închisoare.

Totodată, instanţa a ţinut seama de natura faptei săvârşite şi de gravitatea acesteia prin prisma duratei mari de timp în care s-a desfăşurat activitatea infracţională, respectiv aprilie 2010-mai 2011, numărul mare al actelor materiale executate, în speţă 128, modalitatea concretă de săvârşire a faptei, rezultatul grav al faptei care a condus la prejudicierea bugetului statului cu o sumă de aproape 200.000 de euro la data săvârşirii faptei.

Au fost avute în vedere şi elementele care caracterizează persoana inculpatului şi atitudinea sa procesuală. Instanţa a reţinut în acest context că, pe parcursul urmăririi penale, inculpatul A. a avut o atitudine oscilantă în ceea ce priveşte săvârşirea faptei şi răspunderea pe care o poartă. Iniţial nu a recunoscut fapta săvârşită, apoi a recunoscut-o paţial, ajungând în final să-şi asume întreaga responsabilitate pentru activitatea comercială derulată de SC B. SRL Vaslui. Spre finalul urmăririi penale, inculpatul şi-a manifestat voinţa în sensul încheierii unui acord de recunoaştere a vinovăţiei, solicitare respinsă de procuror.

Mai mult, instanţa a mai reţinut reaua-credinţă a inculpatului, dar și dispreţul faţă de lege rezultate din aceea că a ascuns, în mod deliberat, în faţa organelor judiciare, cu intenţia clară de tergiversare a soluţionării cauzei, calitatea sa de avocat în Baroul Bacău, ceea ce ar fi determinat o altă competenţă materială de instrumentare a cauzei, atât în faza de urmărire penală, cât şi în faza de judecată, atât potrivit C. pen. din 1969, cât şi potrivit actualului C. pen.

Pentru edificare, instanţa a arătat că iniţial inculpatul a fost trimis în judecată pentru săvârşirea unei infracţiuni prev. de art. 9 alin. (1) lit. c), alin. (2) din Legea nr. 241/2005 rap. la art. 31 alin. (2) C. pen. şi a unei infracţiuni prev. de art. 290 rap. la art. 31 alin. (2) C. pen. anterior prin rechizitoriul din data de 22 martie 2013 a Parchetului de pe lângă Tribunalul Vaslui.

Dosarul a fost înregistrat la data de 26 martie 2013 la Tribunalul Vaslui, secţia penală, sub nr. 1479/89/2013 şi la datele de 29 martie 2013 și 01 aprilie 2013, trei magistraţi judecători s-au abţinut de la soluţionarea cauzei motivat de faptul că sunt în relaţii de prietenie cu inculpatul şi familia sa.

Nu lipsit de relevanţă este faptul că inculpatul A. a solicitat Curţii de Apel Iaşi strămutarea judecării cauzei ce formează obiectul Dosarului nr. x/89/2013 al Tribunalului Vaslui, iar instanţa de control judiciar, prin sentinţa penală nr. 122 din 28 iunie 2013, pronunţată în Dosarul nr. x/45/2013 a admis cererea şi a dispus strămutarea judecării cauzei la Tribunalul Iaşi.

În continuare, s-a reţinut că, prin încheierea din data de 02 iulie 2013, din oficiu, Tribunalul Vaslui a dispus scoaterea de pe rol a cauzei şi trimiterea acesteia spre competentă soluţionare la Tribunalul Iaşi în acord cu sentinţa Curţii de Apel Iaşi.

La termenul de judecată din data de 29 octombrie 2013, inculpatul A., prin apărător ales, a invocat că Tribunalul Iaşi nu este legal sesizat cu judecarea cauzei, raportat la calitatea specială a inculpatului şi a prezentat înscrisuri ce atestau că inculpatul era avocat în Baroul Bacău din anul 2000, suspendat la cerere din exerciţiul profesiei din anul 2003 ca urmare a derulării unor activităţi economice.

În raport de înscrisurile prezentate, prin sentinţa penală nr. 545 din 10 decembrie 2013, Tribunalul Iaşi a declinat competenţa de soluţionare în favoarea Curţii de Apel Iaşi, dosarul fiind înregistrat la această instanţă la data de 20 ianuarie 2014 sub nr. 36/45/2014.

De asemenea, s-a reţinut că, prin încheierea din data de 02 aprilie 2014, judecătorul de cameră preliminară a constatat neregularitatea actului de sesizare a instanţei de judecată, respectiv a rechizitoriului nr. 59/P/2012 emis de Parchetul de pe lângă Tribunalul Vaslui şi a sancţionat cu nulitatea absolută actele de urmărire penală efectuate cu încălcarea legii, respectiv rezoluţia de confirmare a urmăririi penale, rezoluţia de schimbare a încadrării juridice, procesul-verbal de aducere la cunoştinţă a învinuirii şi dreptul la apărare, procesul-verbal de prezentare a materialului de urmărire penală excluzând următoarele probe administrate în cursul urmăririi penale: declaraţiile învinuitului A. şi declaraţiile martorilor Ş. şi NN.

Totodată, s-a arătat că judecătorul de cameră preliminară a dispus menţinerea tuturor celorlalte acte de urmărire penală, dar şi a probelor administrate, având în vedere că nu au legătură directă cu actele declarate nule, fiind întocmite de experţi criminalişti ori consultanţi fiscali cu respectarea dispoziţiilor legale.

Împotriva încheierii de cameră preliminară din data de 2 aprilie 2014 pronunţată de Curtea de Apel Iaşi a formulat contestaţie, inculpatul A. exprimându-şi nemulţumirea că nu au fost anulate toate actele de urmărire penală efectuate în cauză împotriva sa.

Prin încheierea nr. 1638 din 14 mai 2014 pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia penală, s-a respins, ca nefondată, contestaţia formulată de inculpat.

Analizând declaraţiile date de inculpatul A. în cursul urmăririi penale anterior trimiterii sale în judecată, instanţa a constatat că acesta a ascuns în mod intenţionat calitatea sa de avocat ce ar fi atras schimbarea competenţei organului de urmărire penală, declarând că este administrator şi asociat unic al SC B. SRL (la data de 2 martie 3012), că este fără ocupaţie (data de 26 iulie 2012) ori este jurist în cadrul SC UU. SRL Vaslui (la data de 15 martie 2013).

Totodată, s-a reţinut că inculpatul A. a ascuns calitatea de avocat în faţa Tribunalului Vaslui, a solicitat doar strămutarea judecării cauzei la o altă instanţă de judecată egală în grad şi abia în faţa acestei instanţe (Tribunalul Iaşi) a invocat la data de 29 octombrie 2013 (la aproximativ 1 an și 6 luni de la declanşarea cercetărilor) necompetenţa după calitatea persoanei a organului de urmărire penală, în scopul evident de a tergiversa soluţionarea cauzei şi a amâna antrenarea răspunderii sale penale.

În succesiunea evenimentelor, s-a arătat că, prin încheierea nr. 25 din 28 mai 2014, judecătorul de cameră preliminară a restituit cauza privind pe inculpatul A. către Parchetul de pe lângă Tribunalul Vaslui.

Prin ordonanţa din data de 13 iunie 2014, procurorul din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Vaslui a dispus declinarea competenţei de soluţionare a cauzei în favoarea Parchetului de pe lângă Curtea de Apel laşi, unde a fost înregistrat Dosarul nr. x/P/2014, în care a fost emis rechizitoriul din data de 31 martie 2016.

La nivelul Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Iaşi, la data de 29 ianuarie 2015 s-a dispus prin ordonanţă începerea urmăririi penale cu privire la infracţiunile de evaziune fiscală şi fals în înscrisuri sub semnătură privată prev. de art. 9 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 241/2005 şi art. 322 C. pen.

Prin ordonanţa din data de 20 noiembrie 2015 s-a dispus schimbarea încadrării juridice din infracţiunile de evaziune fiscală şi fals în înscrisuri sub semnătură privată, prev. de art. 9 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 241/2005 şi art. 322 C. pen. cu aplicarea art. 35 alin. (1), art. 38 alin. (1) şi art. 52 alin. (3) C. pen. în infracţiunea de evaziune fiscală prev. de art. 9 alin. (1) lit. c), alin. (2) din Legea nr. 241/2005, cu aplicarea art. 35 alin. (1) şi (2) C. pen.

S-a reţinut că, la schimbarea încadrării juridice, s-au avut în vedere dispoziţiile Deciziei nr. 4 din 21 ianuarie 2008 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie într-un recurs în interesul legii privind activitatea de falsificare a înscrisurilor contabile în conţinutul constitutiv al laturii obiective a infracţiunii de evaziune fiscale, precum şi constatările expertului fiscal cu privire la valoarea prejudiciului cauzat (de peste 100.000 euro).

De asemenea, prin ordonanţa din data de 2 decembrie 2015, s-a dispus efectuarea în continuare a urmăririi penale faţă de suspectul A. pentru săvârşirea infracţiunii de evaziune fiscală prev. de art. 9 alin. (1) lit. c), alin. (2) din Legea nr. 241/2005, cu aplicarea art. 35 alin. (1) şi alin. (2) C. pen., calitatea de suspect i-a fost adusă la cunoştinţă numitului A. la datele de 3 decembrie 2015 şi 9 decembrie 2015 ocazie cu care i-a fost înmânat un proces verbal in extenso de prezentare a învinuirii, iar inculpatul şi-a rezervat dreptul la tăcere şi şi-a exercitat dreptul de a studia dosarul de urmărire penală.

S-a arătat că, la data de 14 decembrie 2015, A. a dat o declaraţie în calitate de suspect în care a consemnat că "în calitatea sa de asociat unic şi administrator al SC B. SRL Vaslui poartă întreaga responsabilitate a activităţii firmei şi, din această perspectivă este vinovat de faptele ce constituie obiectul prezentei cauze penale".

În calitate de suspect a mai susţinut că prejudiciul cauzat prin faptele sale este în realitate mult mai mic decât cel reţinut de organele fiscale, iar prejudiciul reţinut în actul de constatare al Gărzii Financiare Vaslui este incorect stabilit, din cauza relaţiilor de duşmănie existente între comisarul Gărzii Financiare Vaslui şi tatăl său, fost angajat în aceeaşi instituţie.

S-a reţinut că, prin ordonanţa din data de 21 decembrie 2015, s-a dispus punerea în mişcare a acţiunii penale împotriva numitului A. pentru săvârşirea infracţiunii de evaziune fiscală prev. de art. 9 alin. (1) lit. c), alin. (2) din Legea nr. 241/2005 cu aplicarea art. 35 alin. (1) şi (2) C. pen., ocazie cu care i-a fost înmânat inculpatului procesul verbal de aducere la cunoştinţă in extenso a punerii în mişcare a acţiunii penale.

În calitate de inculpat, A. a declarat că îşi menţine declaraţiile anterioare şi solicită completarea cercetărilor prin recalcularea prejudiciului cauzat bugetului de stat şi prin verificarea veridicităţii facturii din 29 aprilie 2011 emisă de SC P. SRL. În cuprinsul declaraţiei, inculpatul A. a declarat că nu cunoaşte şi nu poate oferi detalii cu privire la identitatea patronului care i-a oferit spre vânzare cantitatea impresionantă de ţigări ori a conducătorului auto care i-a efectuat transportul, susţinând că el însuşi a încercat să ia legătura cu aceste persoane dar nu a reuşit.

S-a constatat că, prin ordonanţa din data de 22 decembrie 2015, s-a dispus respingerea cererii de administrare de noi probe, constând în efectuarea unei noi expertize fiscale ori verificarea cantităţilor de ţigări achiziţionate ori livrate de SC B. SRL Vaslui, comunicată inculpatului la data de 22 decembrie 2015, ocazie cu care acesta a declarat că nu propune alte probe şi nu formulează alte cereri, subliniind că este responsabil pentru întreaga activitate desfăşurată de SC B. SRL Vaslui.

S-a argumentat în cuprinsul ordonanţei că solicitarea de efectuare a unei noi expertize financiare contabile este nejustificată întrucât pentru stabilirea prejudiciului au fost administrate suficiente mijloace de probă (sesizarea Gărzii Financiare - Secţia Judeţeană Vaslui, expertiza fiscală judiciară şi răspunsul expertului la obiecţiunile formulate de inculpat).

Pe de altă parte, s-a apreciat că, în lipsa datelor concludente cu privire la identitatea patronului societăţii furnizoare şi a conducătorului mijlocului de transport care a efectuat livrarea, proba propusă este imposibil de administrat și că, din concluziile raportului de expertiză grafoscopică rezultă că scrisul de mână şi semnătura aplicată pe factura fiscală din 29 aprilie 2011 au fost executate de inculpat, iar martora Ş. a declarat că factura fiscală a fost completată cu date nereale în prezenţa sa, de către inculpat.

S-a precizat că, la data de 29 decembrie 2015, inculpatul A. a formulat cerere de încheiere a unui acord de recunoaştere a vinovăţiei şi a solicitat în conformitate cu disp. art. 478 alin. (4) C. proc. pen. stabilirea limitelor încheierii acordului care să permită demararea discuţiilor în vederea finalizării procedurii, respinsă prin ordonanţa din data de 12 februarie 2016 întrucât nu erau îndeplinite condiţiile încheierii acordului de recunoaştere a vinovăţiei prin raportare la pedepsele prevăzute de lege pentru infracţiunea săvârşită (pedeapsa cu închisoarea mai mare de 7 ani).

S-a reținut că, în drept, fapta inculpatului A. care, în calitate de asociat unic şi administrator al SC B. SRL, în mod repetat şi în baza aceleiaşi rezoluţii infracţionale, în perioada aprilie 2010-mai 2011 a înregistrat în evidenţa contabilă şi a declarat la organele fiscale operaţiuni comerciale fictive (achiziţii de bunuri şi servicii de la 14 societăţi comerciale), prin contrafacerea unei facturi fiscale şi determinarea cu intenţie a numitei Ş. ori alte persoane rămase neidentificate să contrafacă 127 facturi fiscale şi 113 chitanţe sub aspectul scrierii şi subscrierii (semnăturilor), în scopul diminuării obligaţiilor fiscale şi sustragerii de la plata acestora în sumă de 777.487 RON (din care 481.438 RON reprezentând TVA datorat din operaţiuni anterioare şi nevirat, iar suma de 296.049 RON reprezentând impozit pe profit diminuat), întruneşte elementele constitutive ale infracţiunii complexe de evaziune fiscală prev. de art. 9 alin. (1) lit. c), alin. (2) din Legea nr. 241/2005 cu aplicarea art. 35 alin. (1) şi (2) C. pen. (128 acte materiale).

S-a arătat că, în cursul urmăririi penale, inculpatul A. a avut o atitudine oscilantă, pendulând între nerecunoaşterea faptelor comise, invocarea dreptului la tăcere şi recunoaşterea parţială a faptelor, până la asumarea întregii responsabilități a activităţii comerciale derulate de SC B. SRL şi exprimarea manifestării de voinţă de încheiere a unui acord de recunoaştere a vinovăţiei.

De asemenea, s-a învederat că, apărarea formulată iniţial de inculpatul A. în sensul că facturile fiscale şi chitanţele identificate de Garda Financiară - Secţia Judeţeană Vaslui atestă operaţiuni comerciale reale dar nu-şi mai aminteşte detalii legate de derularea acestora (identitatea persoanelor care au livrat marfa ori a celor care au completat facturile, deşi controlul organelor fiscale a avut loc. la scurt timp de la data înregistrării primelor facturi, iar ultimele facturi au fost înregistrate chiar şi în timpul activităţii de control, nu este reală şi nu poate fi primită din următoarele considerente: respectivele societăţi nu au furnizat bunuri sau servicii către SC B. SRL, nu au declarat livrări către societatea din Vaslui, administratorii unora dintre societăţi au negat derularea de relaţii comerciale, unele societăţi au activitatea suspendată, alte societăţi sunt radiate fiind declaraţi contribuabili inactivi sau nu funcţionează la sediile sociale declarate. Fiecare factură fiscală înregistrată în contabilitate a generat diminuarea taxei pe valoarea adăugată din perioada fiscală în care a fost înregistrată, iar pe de altă parte, s-a diminuat profitul impozabil al respectivei perioade fiscale.

Din examinarea seriilor şi datelor de completare a facturilor fiscale au rezultat următoarele inadvertenţe de completare şi emitere: facturile fiscale nu respectă ordinea firească și cronologică de emitere şi completare (în cazul facturilor pretins a fi emise de SC D. SRL, SC E. SRL, SC I. SRL, SC J. SRL, SC O. SRI, numărul mare al seriei corespunde unei date de la începutul lunii, iar numărul mic al seriei corespunde unor date de la sfârşitul aceleiaşi luni), facturile fiscale în cazul SC R. SRL Iaşi și SC G. SRL Bucureşti respectă, fidel atât seria cât și ziua emiterii, fiind greu de crezut că societăţi din Bucureşti şi Iaşi au făcut livrări zilnice către SC B. SRL Vaslui şi au emis zilnic în total 50 de facturi fiscale în cazul SC G. SRL şi 31 de facturi în cazul SC R. SRL.

S-a apreciat că fapta inculpatului A. a fost dovedită cu ajutorul următoarelor mijloace de probă: sesizarea Gărzii Financiare - Secţia Judeţeană Vaslui nr. 123055 din 17 februarie 2012, proces verbal de control din 17 februarie 2012, raport de inspecţie fiscală din 29 iunie 2012 întocmit de D.G.F.P. Vaslui, raport de expertiză grafică, raport de expertiză fiscală judiciară, declaraţii martori NN., Ş., RR. şi declaraţiile suspectului/inculpatului A.

Instanța de fond a observat că desfăşurarea procesului penal împotriva inculpatului a fost tergiversată cu rea-credinţă timp de 3 ani de zile, prin voinţa expresă a acestuia.

La individualizarea cuantumului pedepsei, instanţa a mai avut în vedere şi faptul că de la declanşarea urmăririi penale, din luna martie 2012 şi până în prezent, inculpatul nu a depus nicio diligenţă pentru a acoperi prejudiciul cauzat bugetului statului. Dimpotrivă, aşa cum a reţinut instanţa în analiza situaţiei de fapt, a fost extrem de preocupat să-şi pună la adăpost bunurile dobândite în timpul căsătoriei, efectuând un partaj voluntar, în timp ce se desfăşura urmărirea penală, prin care fosta soţie a primit marea majoritate a bunurilor, astfel încât o eventuală executare silită să nu poată fi finalizată cu succes.

Totodată, instanţa a mai reţinut că inculpatul nu se află la primul contact cu legea penală, acesta, potrivit datelor care rezultă din fişa de cazier judiciar, a mai fost cercetat în Dosarul nr. x/P/2011 al Parchetului de pe lângă Judecătoria Vaslui şi sancţionat, prin ordonanţa din 04 iunie 2013, cu amendă administrativă în cuantum de 1.000 RON pentru săvârşirea infracţiunii prevăzute de Legea nr. 59/1934 privind instrumentele de plată (Legea cecului), ceea ce demonstrează o predilecţie a inculpatului în a săvârşi infracţiuni economice.

Faţă de toate aceste argumente, constatând îndeplinite condiţiile răspunderii penale în persoana inculpatului A., instanţa, în temeiul art. 9 alin. (1) lit. c) şi alin. (2) din Legea nr. 241/2005 pentru prevenirea şi combaterea evaziunii fiscale, în forma anterioară modificării aduse prin Legea nr. 50/2013, cu aplicarea art. 5 alin. (1) C. pen. şi cu reţinerea art. 41 C. pen. anterior şi art. 396 alin. (10) C. proc. pen. a condamnat inculpatul A. la pedeapsa de 4 (patru) ani închisoare, pentru infracţiunea de evaziune fiscală, în formă continuată.

Având în vedere implicaţiile socio-morale ale faptei săvârşite, gravitatea acesteia, pericolul pe care activitatea inculpatului a reprezentat-o pentru siguranţa relaţiilor sociale privind obligaţiile fiscale ale contribuabililor, instanţa, în temeiul art. 65 C. pen. anterior, a interzis inculpatului, cu titlu de pedeapsă complementară, exerciţiul drepturilor prev. de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a, lit. b) şi lit. c) C. pen. anterior cu referire la art. 12 din Legea nr. 241/2005, pentru o durată de 3 ani, în condiţiile art. 66 C. pen. din 1969.

Pentru aceleaşi raţiuni, instanţa, în temeiul art. 71 C. pen. anterior, a interzis inculpatului, cu titlu de pedeapsă accesorie, exerciţiul drepturilor prev. de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a, lit. b) şi lit. c) C. pen. anterior cu referire la art. 12 din Legea nr. 241/2005, în condiţiile art. 71 alin. (2) C. pen. anterior.

În ceea ce priveşte modalitatea de individualizare a executării pedepsei, instanţa, faţă de argumentele prezentate mai sus, a apreciat că singura posibilitate de reeducare a inculpatului o reprezintă executarea efectivă a pedepsei în penitenciar.

Sub aspectul laturii civile, instanța a reținut că, prin adresa din 11 decembrie 2015, Direcţia Generală a Finanţelor Publice Iaşi - Administraţia Judeţeană a Finanţelor Publice Vaslui a comunicat că se constituie parte civilă împotriva inculpatului A. în calitatea sa de reprezentant legal al SC B. SRL Vaslui cu suma de 1.092.027 RON, reprezentând prejudiciul rezultat ca urmare a activităţii infracţionale detaliat în raportul de inspecţie fiscală din 29 iunie 2012, precum şi cu dobânzile şi penalităţile aferente debitului, calculate de la data naşterii până la data achitării acestuia, în conformitate cu prevederile art. 119 C. proc. fisc.

Prin procesul verbal din 17 februarie 2012, Garda Financiară Vaslui a constatat că înregistrarea operaţiunilor fictive în contabilitatea SC B. SRL Vaslui a determinat prejudicierea bugetului consolidat al statului cu suma de 881.461,92 RON, din care TVA de 543.825,24 RON şi impozit pe profit de 337.608,68 RON, motiv pentru care a formulat plângere penală înregistrată sub nr. 123.055 din 17 februarie 2012 sub aspectul săvârşirii infracţiunii de evaziune fiscală prev. de art. 9 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 241/2005.

Pentru a stabili cuantumul prejudiciului cauzat prin infracţiunea săvârşită, în faza de urmărire penală a fost efectuată o expertiză fiscală, iar din raportul de expertiză fiscală judiciară din data de 11 iunie 2012, a rezultat că în evidenţa contabilă a SC B. SRL Vaslui au fost operate facturile fiscale de achiziţii mărfuri şi servicii din perioada 2010-2011 de la un număr de 14 societăţi comerciale menţionate în procesul verbal din 17 februarie 2012 al Gărzii Financiare - Secţia Vaslui, valoarea totală a operaţiunilor comerciale pretins a fi efectuate fiind de 2.561.747,85 RON cu TVA şi 2.080.309,85 RON fără TVA.

S-a stabilit că prejudiciul total cauzat bugetului de stat în perioada 2010 - 2011 de către SC B. SRL Vaslui prin înregistrarea facturilor de la cei 14 furnizori identificaţi de comisarii Gărzii Financiare Vaslui a fost de 777.488 RON, din care suma de 481.438 RON a reprezentat-o taxa pe valoare adăugată, iar suma de 296.049,58 RON impozit pe profit.

De asemenea, instanţa a reţinut ca fiind probat cuantumul prejudiciului aşa cum acesta a fost reţinut în raportul de expertiză fiscală judiciară din data de 11 iunie 2012, argumentele prezentate de expertul fiscal fiind pertinente şi convingătoare.

Aşa cum a reţinut instanţa şi cu ocazia analizei situaţiei de fapt, partea civilă, deşi a arătat că nu este de acord cu prejudiciul stabilit prin expertiza fiscală, totuşi nu a prezentat vreun argument în sprijinul poziţiei sale.

Potrivit analizei situaţiei de fapt prezentate mai sus, instanţa a reţinut vinovăţia inculpatului A. în săvârşirea infracţiunii de evaziune fiscală al cărei rezultat a constat în producerea prejudiciului efectiv părţii civile în valoare de 777.488 RON, din care suma de 481.438 RON reprezentând taxă pe valoare adăugată, iar suma de 296.049,58 RON impozit pe profit, precum şi accesoriile aferente prev. de art. 119 din O.G. nr. 92/2003 privind C. proc. fisc.

Deopotrivă, s-a menţionat că accesoriile debitului principal se calculează potrivit art. 119 din O.G. nr. 92/2003 privind C. proc. fisc. , în cauză fiind aplicabil acest act normativ şi nu Legea nr. 207/2015, intrată în vigoare la 01 ianuarie 2016, privind C. proc. fisc. , deoarece creanţa fiscală s-a născut sub imperiul vechiului C. proc. fisc. , având în vedere dispoziţiile art. 352 alin. (1) şi alin. (2) din Legea nr. 207/2015.

În plus, prin decizia nr. 17/2015 pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie într-un recurs în interesul legii, publicată în M. Of. nr. 875 din 23 noiembrie 2015, s-a stabilit că, în cauzele penale având ca obiect infracţiunile de evaziune fiscală prevăzute în Legea nr. 241/2005 instanţa, soluţionând acţiunea civilă, a dispus obligarea inculpatului condamnat pentru săvârşirea acestor infracţiuni, la plata sumelor reprezentând obligaţia fiscală principală datorată şi la plata sumelor reprezentând obligaţiile fiscale accesorii datorate, în condiţiile C. proc. fisc.

În ceea ce priveşte data de la care se datorează obligaţiile fiscale accesorii, Curtea a arătat că acestea se calculează de la data la care a devenit scadent debitul principal, iar debitorul nu l-a achitat, calcularea accesoriilor în alt mod determinând o percepere nelegală a acestora.

Conform art. 119 din O.G. nr. 92/2003 privind C. proc. fisc. (anterior abrogării intervenite la data de 01 ianuarie 2016) s-a arătat că, pentru neachitarea la termenul de scadenţă de către debitor a obligaţiilor de plată, se datorează după acest termen majorări de întârziere, iar în noţiunea de majorări de întârziere erau incluse dobânzile şi/sau penalităţile de întârziere.

De asemenea, s-a constatat că art. 120 alin. (1) din acelaşi act normativ prevedea că majorările de întârziere se calculează pentru fiecare zi de întârziere, începând cu ziua imediat următoare termenului de scadenţă şi până la data stingerii sumei datorate.

Sub aspectul angajării răspunderii civile delictuale a inculpatului A., instanţa a reţinut că acesta se face vinovat de săvârşirea infracţiunii de evaziune fiscală care a cauzat prejudiciul prezentat mai sus, motiv pentru care este ţinut să repare acest prejudiciu integral, atât în ceea ce priveşte debitul principal, cât şi accesoriile aferente acestuia, în acord cu dispoziţiile art. 998 şi art. 1000 alin. (3) C. civ. din 1865.

Răspunderea civilă delictuală a inculpatului este angajată în condiţiile C. civ. din 1865, ţinând seama de dispoziţiile art. 6 C. civ. (Legea nr. 287/2009) privind aplicarea în timp a legii civile, potrivit cărora dispoziţiile legii noi se aplică faptelor săvârşite, precum şi situaţiilor juridice născute după intrarea sa în vigoare.

De asemenea, instanţa a mai reţinut că potrivit art. 86 C. proc. pen., partea responsabilă civilmente este persoana care, potrivit legii civile, are obligaţia legală de a repara în întregime sau în parte, singură sau în solidar, prejudiciul cauzat prin infracţiune şi este chemată să răspundă în procesul penal.

Răspunderea solidară dintre inculpat şi partea responsabilă civilmente este atrasă în prezenta cauză de natura raporturilor juridice dintre aceştia, în virtutea Legii societăţilor nr. 31/1990, iar cei care răspund pentru o faptă care a produs un prejudiciu sunt ţinuţi solidari faţă de cel prejudiciat, potrivit art. 1003 C. civ.

În consecinţă, constatând îndeplinite condiţiile răspunderii civile delictuale, în temeiul art. 397 alin. (1) rap. la art. 25 alin. (1) şi art. 86 C. proc. pen. şi art. 998, art. 1000 alin. (3) şi art. 1003 C. civ. din 1865, instanţa a admis, în parte, acţiunea civilă formulată de partea civilă Ministerul Finanţelor Publice prin A.N.A.F. reprezentat prin D.G.R.F.P. Iaşi - Administraţia Judeţeană a Finanţelor Publice Vaslui.

Prin urmare, a obligat inculpatul, în solidar cu partea responsabilă civilmente SC B. SRL Vaslui, prin administrator judiciar provizoriu C. Huşi, judeţul Vaslui, la plata către partea civilă a sumei de 777.487 RON reprezentând debitul principal (compus din suma de 481.438 RON reprezentând TVA datorat din operaţiuni financiare anterioare şi nevirat şi din suma de 296.049 RON reprezentând impozit pe profit diminuat), şi a dobânzilor şi penalităţilor prevăzute de art. 119 C. proc. fisc. aferente debitului principal, calculate de la data scadenţei debitului principal şi până la plata integrală a acestuia, toate acestea reprezentând prejudiciul material cauzat bugetului statului.

În ceea ce privește măsurile asigurătorii, instanţa a reţinut că potrivit art. 11 din Legea nr. 241/2005 pentru prevenirea şi combaterea evaziunii fiscale, în cazul în care s-a săvârşit o infracţiune prevăzută de prezenta lege, luarea măsurilor asigurătorii este obligatorie.

De asemenea, s-a reținut că, potrivit art. 249 alin. (5) C. proc. pen., măsurile asigurătorii în vederea reparării pagubei produse prin infracţiune şi pentru garantarea executării cheltuielilor judiciare se pot lua asupra bunurilor suspectului sau inculpatului şi ale persoanei responsabile civilmente, până la concurenţa valorii probabile a acestora.

În urma demersurilor întreprinse în faza de urmărire penală, a fost identificat imobilul cu destinaţie de spaţiu comercial cu nr. cadastral nedefinitiv x compus din două încăperi cu o suprafaţă contruită de 134 mp şi terenul aferent construcţiei în suprafaţă de 1347 mp, situat în intravilanul satului, comuna Soleşti, judeţul Vaslui, intabulat în CF a localităţii Soleşti, judeţul Vaslui, asupra acestor bunuri fiind instituită măsura sechestrului asigurator prin ordonanţa nr. 59/P/2012 din data de 12 septembrie 2012 a Parchetului de pe lângă Tribunalul Vaslui.

Instanţa de fond a mai învederat că, din verificările complete efectuate în faza de urmărire penală a rezultat că inculpatul A. nu deţine alte bunuri mobile şi/sau imobile, iar partea responsabilă civilmente SC B. SRL Vaslui se află în insolvenţă.

Având în vedere prejudiciul reţinut în sarcina inculpatului şi nerecuperat până în prezent, instanţa a apreciat că se impune, în acord cu dispoziţiile art. 404 alin. (4) lit. c) C. proc. pen., menţinerea măsurii asigurătorii a sechestrului, în vederea acoperirii prejudiciului material, luată asupra bunurilor imobile aparţinând inculpatului A. prin ordonanţa nr. 59/P/2012 din data de 12 septembrie 2012 a Parchetului de pe lângă Tribunalul Vaslui, până la concurenţa sumei reprezentând debitul principal de 777.487 RON şi accesoriile aferente, calculate potrivit art. 119 C. proc. fisc.

Faţă de caracterul fals al facturilor fiscale şi al chitanţelor folosite în prezenta cauză pentru săvârşirea infracţiunii de evaziune fiscală, instanţa a apreciat că se impune desfiinţarea acestora, motiv pentru care, în temeiul art. 256 C. proc. pen., a desfiinţat înscrisurile reprezentate de cele 128 de facturi fiscale şi cele 113 chitanţe, individualizate expres la filele din rechizitoriu, şi corespunzător la pct. de la 1 la 14 din analiza situaţiei de fapt, pretins emise de: SC D. SRL Bucureşti, SC E. SRL Bucureşti, SC F. SRL Bucureşti, SC G. SRL Bucureşti, SC H. SRL Bucureşti, SC I. SRL Bucureşti, SC J. SRL Bucureşti, SC K. SRL Bucureşti, SC L. SRL Cornetu, judeţul Ilfov, SC M. SRL Bucureşti, SC N. SRL Bucureşti, SC O. SRL Bucureşti, SC P. SRL Bucureşti şi SC R. SRL Iaşi, către SC B. SRL Vaslui.

În temeiul art. 13 din Legea nr. 241/2005 pentru prevenirea şi combaterea evaziunii fiscale, instanţa a dispus comunicarea către Oficiul Naţional al Registrului Comerţului a unei copii de pe dispozitivul hotărârii judecătoreşti, la data rămânerii definitive a acesteia, pentru efectuarea menţiunilor corespunzătoare în Registrul Comerţului.

Reţinând culpa infracţională a inculpatului A., în temeiul art. 274 alin. (1) C. proc. pen., instanţa l-a obligat la plata sumei de 12.199,60 RON reprezentând cheltuieli judiciare către stat, din care suma de 11.799,60 RON aferentă fazei de urmărire penală, suma de 150 RON aferentă fazei de cameră preliminară şi suma de 250 RON aferentă fazei de judecată.

Împotriva acestei sentinţe, inculpatul A. a declarat apel, la data de 15 noiembrie 2016.

Cauza a fost înregistrată pe rolul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia penală, la data de 19 ianuarie 2017, formându-se Dosarul nr. x/45/2016 ca urmare a declarării de către inculpat a căii de atac a apelului.

Primul termen de judecată a fost fixat la data de 22 martie 2017, când inculpatul prezent personal a solicitat amânarea judecării cauzei pentru angajarea unui apărător şi pregătirea apărării, cerere care i-a fost admisă.

La data de 26 aprilie 2017, inculpatul A. a depus motive de apel, iar criticile aduse sentinţei curţii de apel au vizat latura civilă a cauzei, inculpatul apreciind că suma de 777.487 RON la care a fost obligat către partea civilă A.N.A.F. a fost mărită în mod nelegal și nejustificat cu suma de 296.049 RON reprezentând un eventual și provizoriu impozit pe profit, motivat de faptul că această sumă nu îndeplinește cerințele de creanță certă, reală și exigibilă cerute de legislația în vigoare.

Totodată, prin apelul formulat a precizat că impozitul pe profit se raportează la întreaga activitate desfășurată de către societate și nu doar la perioada de câteva luni din anul 2010 și a altor câteva luni din anul 2011, având în vedere că o firmă își poate regla câștigurile și pierderile pe o perioadă de 5 ani, astfel că, la finalul anului 2010, pierderile firmei erau de peste 400.000 RON, ceea ce înseamnă că profitul estimat a fi aferent facturilor și chitanțelor întocmite ilegal nu ar fi putut acoperi pierderile societății, nefiind în situația de a plăti sau încasa sume de bani ca impozite și taxe.

De asemenea, inculpatul a precizat că respectivele pierderi de care a făcut anterior vorbire erau înregistrate în contabilitate anterior începerii controlului Gărzii Financiare.

Referitor la atitudinea oscilantă și nesinceră care a fost reținută în sarcina acestuia, inculpatul prin motivele de apel a precizat că, pe perioada de 1 an de zile cât a durat controlul lucrătorilor de la Garda Financiară, care a dus, în final, la falimentarea societății, au fost întocmite mai multe facturi de către angajați, facturi despre care nu a avut cunoștință, dar le-a recunoscut ca fiind întocmite de el, asumându-și întreaga răspundere.

Concluzionând, inculpatul a considerat că examinarea doar a unei părți dintr-un întreg a condus la mărirea nejustificată a prejudiciului cauzat care depășește puțin peste limita de 100.000 euro prevăzută de lege și care, de asemenea, a determinat mărirea nejustificată a cuantumului pedepsei aplicate de către instanța de fond peste nivelul minim acceptat în cazul recunoașterii infracțiunilor comise de acesta.

Sub aspectul cuantumului facturilor existente în contabilitatea firmei, inculpatul a susținut că acestea nu depășeau suma de 300.000 RON, fiind situate sub pragul de 100.000 euro, motiv pentru care, în opinia inculpatului, controlul inopinat al Gărzii Financiare s-a prelungit în mod nejustificat în scopul agravării infracțiunilor de care a fost acuzat.

Pe de altă parte, inculpatul a considerat că aplicarea eronată a dobânzilor și a penalităților de întârziere se datorează lucrătorilor Gărzii Financiare Vaslui care nu au considerat că infracțiunea de evaziune fiscală constatată este un litigiu civil și a pus la dispoziția Parchetului facturile și chitanțele fiscale despre care se face vorbire în procesul verbal de constatare. Mai mult, inculpatul a arătat că nu avea de plătit vreo sumă de bani reprezentând impozit pe profit, existând o discordanță între considerentele hotărârii și dispozitivul acesteia în sensul desființării facturilor și a chitanțelor fictive.

Un alt aspect menționat în motivele de apel constă în susţinerea faptului că nu a existat intenţia inculpatului de a ascunde faptul că a terminat studiile superioare ale Facultății de Drept și că era înscris pe tabloul avocaților din cadrul Baroului Bacău, fiind suspendat din activitate încă de la început, procurorii care l-au anchetat fiind foștii săi colegi de facultate, care aveau cunoștință că era licențiat în drept.

Referitor la recunoașterea integrală a faptelor infracționale și la aplicarea de către instanța de fond a reducerii cu o treime a limitelor de pedeapsă, nu a fost aplicată o pedeapsă conform prejudiciului calculat corespunzător TVA-ului datorat, respectiv apropiat sumei de 100.000 euro.

În circumstanțiere, au fost depuse la dosar înscrisuri din care rezultă că are un loc. de muncă stabil în Marea Britanie, că locuiește cu chirie împreună cu familia că și-a achiziţionat o mașină, că a finalizat mai multe cursuri de perfecționare în noua sa meserie, că este masterand în drept la Universitatea din Bristol, că lucrează ca voluntar în cadrul Asociației VV., filiala Glastonbury și că a fost acceptat ca tenor în cadrul WW.

În concluzie, a solicitat admiterea apelului, desființarea sentinței Curții de Apel Iași și, rejudecând, să fie reconsiderată pedeapsa aplicată către limita minimului special prevăzut de legislația în vigoare cu scopul de a-și putea desfășura în continuare activitățile începute în Marea Britanie şi de a-și putea plăti datoriile asumate.

Au fost depuse note scrise invocând apărarea drepturilor fundamentale, ale vieții, libertății sale și ale familiei sale garantate de Constituția României.

În cursul procesului penal, în calea de atac a apelului declarat de inculpatul A., instanța a încuviinţat proba cu înscrisuri în circumstanțiere constând în diplome şi recomandări depuse de inculpat împreună cu motivele de apel.

Prin concluziile scrise, depuse la data de 23 iunie 2017, inculpatul A. a solicitat admiterea apelului, desființarea sentinței Curții de Apel Iași și pronunțarea unei pedepse către limita minimului special, respectiv de 2 ani și 8 luni închisoare cu suspendarea sub supraveghere a executării pedepsei aplicate.

În susținerea solicitării, a invocat următoarele critici aduse hotărârii instanței de fond:

- reținerea, în mod greşit, a art. 9 alin. (2) din Legea nr. 241/2005 privind evaziunea fiscală și prejudiciul cauzat bugetului statului mai mare de 100.000 euro,

- reținerea, în mod greșit, a prejudiciului cauzat bugetului statului în sumă de peste 200.000 euro (777.487 RON), sumă ce a inclus în mod nejustificat impozitul pe profit în cuantum de 296.049 RON care alături de dobânzi și penalități de întârziere nu se includ în estimarea prejudiciului.

A arătat că limitele speciale de pedeapsă, reduse cu 1/3, ca urmare a reținerii art. 396 alin. (10) C. proc. pen., sunt cuprinse între 2 ani și 8 luni închisoare și 6 ani și 8 luni închisoare.

Conform C. fisc. prejudiciul trebuie să fie o sumă certă, lichidă și exigibilă la data efectuării activității infracționale, respectiv suma de 481.438 RON reprezentând TVA datorat și nevirat bugetului de stat.

Referitor la facturile fiscale contrafăcute de către martora Ş., inculpatul a arătat că acestea și le-a asumat și evidențiază cuantumul TVA, nu însă şi impozitul pe profit.

Prin notele scrise s-a arătat că inculpatul a recunoscut în fața instanței de fond prejudiciul reținut în sarcina sa pentru a nu fi acuzat de rea-credință și nici de necunoașterea C. fisc.

Referitor la lipsa efectuării diligențelor de acoperire a prejudiciului, a precizat că SC B. SRL era în insolvență, administrată de un lichidator judiciar astfel că nu putea efectua vreo plată fără contrasemnătura acestuia. A mai arătat că refuzul administratorului judiciar de a valida un ordin de plată a condus la achitarea sumei de 300.000 euro din alte surse.

În ceea ce privește reținerea în sarcina acestuia a unei atitudini oscilante în fața organelor de urmărire penală a arătat că nu a avut cunoștință de facturile contrafăcute de Ş. care se ocupa cu vânzările, încasa sumele de bani și avea obligația de a-i depune la bancă, decât în fața instanței de judecată când a luat la cunoștință de prejudiciul cauzat de aceasta și pe care şi l-a asumat, la propunerea procurorului.

De asemenea, inculpatul a susținut că nu a avut cunoștință că pe perioada cât a fost angajată la SC B. SRL, Ş. şi-a achiziționat două apartamente în valoare de 49.000 euro și 75.000 euro și a transformat într-un apartament de lux, un al treilea apartament, aparținând părinților acesteia, martora efectuând și concedii luxoase în resorturi de lux, exemplificând două excursii în stațiunea Belek din Antalia.

Referitor la efectuarea unui partaj voluntar cu fosta soție, a arătat că bunurile imobile achiziționate în timpul căsătoriei au datat din 2001-2005, imobile care nu fac obiectul activității infracționale, respectiv anii 2010-2011, precizând și că fosta soție a fost angajată la o altă societate.

A mai arătat că instanţa de fond a reținut referitor la persoana inculpatului că acesta nu este la primul contact cu legea penală, întrucât anterior a fost amendat cu amendă administrativă de 1000 RON pentru săvârșirea de infracțiuni la Legea nr. 59/1934 privind instrumentele de plată.

Nu în ultimul rând, în ceea ce privește reținerea de către instanța de fond a intenției sale de tergiversare a soluționării cauzei prin ascunderea calității de avocat în cadrul Baroului Bacău, a arătat că, fiind incompatibilă activitatea de avocat cu exercitarea calității de administrator al societății, a solicitat suspendarea, fiind trecut pe tabloul avocaților suspendați, aspect care a scăpat din vedere organelor de urmărire penală din Iași, deoarece la Vaslui unii dintre procurori erau foștii săi colegi de facultate.

Examinând cauza din perspectiva motivelor de apel invocate de inculpatul A., a probelor administrate în cauză, cât şi din oficiu, conform art. 417 alin. (2) C. proc. pen., sub toate aspectele de fapt şi de drept, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia penală, constată fondat apelul formulat de inculpat pentru următoarele considerente:

Inculpatul A. a fost condamnat de prima instanţă de fond la pedeapsa de 4 (patru) ani închisoare, pentru infracţiunea de evaziune fiscală, în formă continuată, prevăzută de art. 9 alin. (1) lit. c) şi alin. (2) din Legea nr. 241/2005 pentru prevenirea şi combaterea evaziunii fiscale, în forma anterioară modificării aduse prin Legea nr. 50/2013, cu aplicarea art. 5 alin. (1) C. pen. și cu referire la art. 41 C. pen. din 1969 raportat la art. 10 şi art. 396 alin. (10) C. proc. pen., şi la pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prev. de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a, lit. b) şi lit. c) C. pen. din 1969 cu referire la art. 12 din Legea nr. 241/2005 pe o durată de 3 ani, în condiţiile art. 66 C. pen. din 1969.

În acord cu prima instanţă de fond, Înalta Curte reţine, în fapt, că, în perioada aprilie 2010-mai 2011, inculpatul A., în calitate de asociat unic şi administrator al SC B. SRL Vaslui, în mod repetat şi în baza aceleiaşi rezoluţii infracţionale, a înregistrat în evidenţa contabilă şi a declarat la organele fiscale operaţiuni comerciale fictive (achiziţii de bunuri şi servicii de la alte societăţi comerciale), în scopul diminuării obligaţiilor fiscale şi sustragerii de la plata către bugetul consolidat al statului a sumei de 777.487,58 RON reprezentând TVA din operaţiuni anterioare şi nevirat (481.438 RON) şi impozit pe profit (296.049 RON), situaţie care corespunde cu cea descrisă în actul de sesizare a instanţei şi care a fost reţinută şi de prima instanţă.

Analizând întreg materialul probator administrat în cauză pe parcursul urmăririi penale, instanţa constată că starea de fapt a fost corect expusă în actul de sesizare, fiind însuşită de inculpat şi reţinută, ca atare, şi de instanţa de fond, rezultând, fără dubiu, din coroborarea conţinutului mijloacelor de probă administrate în cauză, respectiv: sesizarea Gărzii Financiare - Secţia Judeţeană Vaslui nr. 123055 din 17 februarie 2012, proces verbal de control din 17 februarie 2012, raport de inspecţie fiscală din 29 iunie 2012 întocmit de D.G.F.P. Vaslui, raport de expertiză grafică, raport de expertiză fiscală judiciară, declaraţii martori NN., Ş., RR., declaraţiile suspectului/inculpatului A. şi înscrisuri.

În drept, fapta inculpatului A. întruneşte elementele constitutive ale infracţiunii de evaziune fiscală prev. de art. 9 alin. (1) lit. c), alin. (2) din Legea nr. 241/2005 cu aplicarea art. 35 alin. (1) şi (2) C. pen. (128 acte materiale).

Săvârşirea faptei şi vinovăţia inculpatului A. sunt dovedite de probele administrate în cursul urmăririi penale, inculpatul solicitând, de altfel, la data de 15 septembrie 2016, în faţa primei instanţe, judecarea în procedura simplificată, instanţa încuviinţând cererea după luarea unei declaraţii inculpatului şi după constatarea îndeplinirii condiţiilor prevăzute de art. 374 alin. (4) C. proc. pen. privind judecarea cauzei în procedura recunoașterii vinovăției, cu toate consecințele ce decurg din aceasta.

Având în vedere probele administrate şi împrejurarea că inculpatul a recunoscut, în totalitate, fapta reţinută în sarcina sa şi nu a solicitat decât administrarea probei cu înscrisuri în circumstanţiere, în mod legal, prima instanţă a constatat că se impune reţinerea beneficiului acordat de legiuitor privind judecarea cauzei în procedura simplificată a recunoaşterii vinovăţiei.

Astfel, în raport de actele dosarului, Înalta Curte constată că, în mod întemeiat, instanţa de fond a considerat că sunt îndeplinite condiţiile legale, având în vedere declaraţia inculpatului, dată în primă instanţă, prin care a solicitat aplicarea dispoziţiilor art. 396 alin. (10) C. proc. pen., cât şi probele care au fost administrate în faza de urmărire penală care permit, într-adevăr, soluţionarea laturii penale a cauzei, fiind stabilite faptele inculpatului şi fiind suficiente date cu privire la persoana sa pentru a se putea aplica o pedeapsă.

Examinarea apelului se realizează în baza probelor administrate în cursul urmăririi penale şi a înscrisurilor în circumstanţiere depuse la instanţele de judecată (fond şi apel), inculpatul beneficiind de aplicarea dispozițiilor art. 374 alin. (4) şi art. 396 alin. (10) C. proc. pen. pentru infracţiunea de evaziune fiscală, în formă continuată, inculpatul nemaiputând contesta situația de fapt reținută în sarcina sa.

Dispoziţiile art. 374 C. proc. pen. nu prevăd posibilitatea revenirii asupra manifestării de voinţă în sensul judecării cauzei conform procedurii bazată pe pledoaria de vinovăţie a inculpatului, astfel că, după momentul admiterii cererii, acesta nu mai poate renunţa la opţiunea sa iniţială. Ori de câte ori legiuitorul a dorit o atare posibilitate a prevăzut-o în mod expres, astfel cum este cazul dispoziţiilor art. 414 alin. (2) C. proc. pen. anterior privind revenirea asupra renunţării la apel.

În mod evident, situaţia impune respectarea de către instanţa de judecată a dispoziţiilor care garantează dreptul la apărare şi exprimarea unei opţiuni libere, deplin conştiente, ceea ce presupune încunoştinţarea inculpatului asupra tuturor consecinţelor ce decurg din alegerea procedurii simplificate.

În prezenta cauză, având în vedere că manifestarea de voinţă a fost exprimată în faţa instanţei, după aducerea la cunoştinţă a consecinţelor unei atare opţiuni, în prezenţa apărătorului, iar inculpatul are cunoştinţe juridice (avocat suspendat), Înalta Curte constată că este exclusă posibilitatea existenţei unui viciu în consimţământul inculpatului de a fi judecat potrivit procedurii simplificate.

În ceea ce priveşte individualizarea sancţiunilor de drept penal, se notează că aceasta este, pe de o parte, legală - revine legiuitorului, care stabileşte normativ pedepsele şi celelalte sancţiuni de drept penal, prin fixarea unor limite minime şi maxime ale fiecărei pedepse, care să corespundă în abstract importanţei valorii sociale ocrotite, iar, pe de altă parte, judiciară - pe care o realizează judecătorul în cadrul limitelor stabilite de lege.

Din perspectiva individualizării legale, pentru infracţiunea de evaziune fiscală în formă continuată prevăzută de art. 9 alin. (1) lit. c) şi alin. (2) din Legea nr. 241/2005 pentru prevenirea şi combaterea evaziunii fiscale, legiuitorul a prevăzut pedeapsa închisorii cuprinsă între 4 şi 10 ani, ale cărei limite de pedeaspsă se reduc cu o treime ca urmare a reţinerii, în cauză, a dispoziţiilor art. 396 alin. (10) C. proc. pen., limitele de pedeapsă reduse fiind cuprinse între 2 ani şi 8 luni închisoare şi 6 ani şi 8 luni închisoare, astfel că pedeapsa de 4 ani închisoare aplicată inculpatului A., este în limite legale.

În privinţa individualizării judiciare a pedepsei, se reţine că potrivit art. 74 C. pen., stabilirea cuantumului pedepsei se face în raport de gravitatea infracţiunii săvârşite şi de periculozitatea infractorului, care se evaluează după următoarele criterii: împrejurările şi modul de comitere a infracţiunii, precum şi mijloacele folosite, starea de pericol creată pentru valoarea ocrotită, natura şi gravitatea rezultatului produs ori a altor consecințe ale infracţiunii, motivul săvârşirii infracţiunii şi scopul urmărit, natura şi frecvenţa infracţiunilor care constituie antecedente penale ale infractorului, conduita după săvârşirea infracţiunii şi în cursul procesului penal, nivelul de educaţie, vârsta, starea de sănătate, situaţia familială şi socială.

Raportat la criteriile enumerate, instanţa de apel apreciază că pedeapsa trebuie să exprime un echilibru între pericolul social al faptei privit prin prisma gravităţii acesteia, perioada de timp scursă de la săvârşirea faptei şi conduita inculpatului ulterior săvârşirii și din cursul procesului astfel că, Înalta Curte va admite apelul inculpatului în privința cuantumului pedepsei aplicate şi va reduce pedeapsa principală aplicată de la 4 ani închisoare la 3 ani închisoare, cuantum ce se impune raportat la criteriile judiciare de individualizare a pedepsei, privite în mod conjugat.

Referitor la datele ce caracterizează persoana sa, se reține că inculpatul a depus la dosar înscrisuri constând în diplome, recomandări din care rezultă că are un loc. de muncă stabil în Marea Britanie, că locuiește cu chirie împreună cu familia (soție și doi copii minori), că și-a achiziţionat o mașină, că a finalizat mai multe cursuri de perfecționare în noua sa meserie, că este înscris la cursuri de masterat în drept la Universitatea din Bristol, că lucrează ca voluntar în cadrul Asociației VV., filiala Glastonbury și că a fost acceptat, ca tenor, în cadrul WW., depunând în acest sens programul desfăşurării anumitor evenimente în domeniu muzical.

Înalta Curte consideră că, într-adevăr, cunoştinţele juridice pe care inculpatul le deţine conduc la concluzia că a înţeles, pe deplin, consecinţele faptei săvârşite şi va evita pe viitor intrarea în conflict cu legea penală.

În ceea ce priveşte modalitatea de executare a pedepsei aplicate inculpatului, instanţa de apel apreciază că se impune executarea în regim de detenție, în scopul prevenirii săvârşirii de noi infracţiuni şi formarea unei atitudini corecte faţă de ordinea de drept, faţă de regulile de convieţuire socială, în vederea reintegrării în societate, fiind neîntemeiată solicitarea inculpatului de suspendare sub supraveghere a executării pedepsei, faţă de urmările faptei săvârșite, constând în prejudicierea bugetului statului.

Înalta Curte notează că infracţiunea de evaziune fiscală în formă continuată prevăzută de art. 9 alin. (1) lit. c) şi alin. (2) din Legea nr. 241/2005 este o infracţiune îndreptată împotriva bugetului consolidat al statului şi nu este lipsit de relevanţă că inculpatul nu a efectuat nicio plată din cuantumul sumei datorate cu titlu de despăgubiri în perioada 2011-2017, precum şi faptul că a urmărit să-și pună la adăpost bunurile imobile dobândite prin partajarea în favoarea fostei soţii a majorităţii acestora.

Mai mult, se reţine că inculpatul a încercat să minimalizeze gravitatea acţiunilor sale și urmările produse, aspecte ce nu constituie premise ale reformării atitudinii sale faţă de normele penale decât prin executarea pedepsei reduse la 3 ani închisoare, prin executare în detenție.

Instanţa de control judiciar consideră că numai prin aplicarea unei pedepse cu executare, pentru infracţiunea de evaziune fiscală, în formă continuată, comisă de inculpat se creează condiţiile pentru atingerea scopului sancţionator şi preventiv-educativ al pedepsei.

La stabilirea tratamentului sancţionator, este avută în vedere și situația juridică relevată de Dosarul nr. x/P/2011 al Parchetului de pe lângă Judecătoria Vaslui, cu referire la inculpat, în sensul că, prin ordonanţa din 04 iunie 2013, inculpatul A. a fost sancţionat cu amendă administrativă, în cuantum de 1.000 RON, pentru săvârşirea infracţiunii prevăzute de Legea nr. 59/1934 privind instrumentele de plată (Legea cecului), fiind evident că inculpatul manifestă predilecție, pentru desfăşurarea unor activităţi cu caracter ilegal în domeniul economic.

Așadar, în mod justificat, la alegerea tratamentului sancţionator aplicat inculpatului, trebuia avută în vedere importanţa deosebită a valorii sociale lezate prin săvârşirea infracţiunii, modalitatea în care a acţionat şi actele materiale comise, valoarea ridicată a prejudiciului cauzat, rămas neacoperit, precum şi comportamentul procesual al inculpatului.

Referitor la pedepsele complementare aplicate inculpatului, instanţa de apel apreciază că acestea au fost just individualizate prin raportare la natura infracţiunii principale, iar pedeapsa accesorie a interzicerii aceloraşi drepturi s-a aplicat obligatoriu, conform art. 65 C. pen.

Totodată, se constată că, potrivit art. 404 alin. (4) lit. c) C. proc. pen., a fost, de asemenea, just menţinută măsura asiguratorie a sechestrului, în vederea acoperirii prejudiciului material, luată asupra bunurilor imobile aparţinând inculpatului până la concurenţa sumei reprezentând debitul principal de 777.487 RON şi accesoriile aferente, calculate potrivit art. 119 C. proc. fisc.

În mod corect, prima instanţă de fond a desființat înscrisurile reprezentate de cele 128 de facturi fiscale şi cele 113 chitanţe, individualizate, conform art. 256 C. proc. pen.

În ceea ce priveşte latura civilă, Înalta Curte reţine că, inculpatul s-a arătat nemulţumit de cuantumul sumei la care a fost obligat de prima instanţă, spre a fi plătită părţii civile cu titlu de despăgubiri, motivat de modul în care s-a calculat impozitul pe profit pe perioada anilor 2010 și 2011, considerând că trebuia să se aibă în vedere întreaga activitate desfășurată de către SC B. SRL Vaslui, în raport de care nu avea de plătit vreo sumă de bani.

Examinând actele dosarului, instanţa de apel observă că instanţa de fond a admis, în parte, acţiunea civilă formulată de partea civilă Ministerul Finanţelor Publice prin A.N.A.F. reprezentat prin D.G.R.F.P. Iaşi - Administraţia Judeţeană a Finanţelor Publice Vaslui şi a obligat inculpatul, în solidar cu partea responsabilă civilmente SC B. SRL Vaslui, prin administrator judiciar provizoriu C. Huşi, judeţul Vaslui, la plata către partea civilă a sumei de 777.487 RON, reprezentând debitul principal, compus din suma de 481.438 RON reprezentând TVA datorat din operaţiuni financiare anterioare şi nevirat, şi din suma de 296.049 RON reprezentând impozit pe profit diminuat, şi a dobânzilor şi penalităţilor prevăzute de art. 119 C. proc. fisc. aferente debitului principal, calculate de la data scadenţei debitului principal şi până la plata integrală a acestuia, toate acestea reprezentând prejudiciul material cauzat bugetului statului.

Suma la care a fost obligat inculpatul de către prima instanţă a fost reţinută, în conformitate cu probele administrate în cauză, relevant fiind raportul de expertiză fiscală efectuat prin care s-a concluzionat că impozitul pe profit datorat de inculpat este de 296.049,58 RON. Astfel, nu se justifică criticile legate de cuantumul sumei la care inculpatul a fost obligat cu titlu de despăgubiri, întrucât acestea rezultă din probele administrate în cursul urmăririi penale, care infirmă susținerile inculpatului exprimat în calea de atac a apelului.

Critica adusă de inculpatul A. referitoare la cuantumul despăgubirilor la care a fost obligat către partea civilă A.N.A.F., cuantum ce este de natură a determina nu doar încadrarea juridică, ci și limitele de pedeapsă în raport cu infracțiunea pentru care a fost trimis în judecată (evaziune fiscală în formă calificată prevăzută de art. 9 alin. (2) din Legea nr. 241/2005) reprezintă, de fapt, o revenire asupra opțiunii sale de a fi judecat potrivit procedurii simplificate, aspect care nu a fost prevăzut de legiuitor.

Însă, în contextul în care nu există nicio dovadă că a fost viciată manifestarea de voință a inculpatului care a optat pentru judecarea în procedura simplificată, iar soluţionarea laturii civile se bazează pe probele administrate în cauză, solicitarea de înlăturare din cuantumul prejudiciului de 777.487 RON a sumei de 296.049 RON, reprezentând impozit pe profit, nu se poate constitui într-o critică adusă sentinţei penale, inculpatul recunoscând în totalitate fapta reţinută în sarcina sa, inclusiv cuantumul prejudiciului, acceptând liber ca judecata să aibă loc. în baza probelor administrate în faza de urmărire penală, conform art. 374 alin. (4) şi art. 396 alin. (10) C. proc. pen.

Potrivit jurisprudenței Înaltei Curți de Casaţie şi Justiţie, inculpatul care a beneficiat de procedura simplificată nu își poate retracta manifestarea de voință liber exprimată, dată în cunoștință de cauză, care are caracter irevocabil.

Instanța de control judiciar apreciază că nu se poate admite că prejudiciul a fost mărit, în mod nejustificat, pentru a atrage o încadrare juridică agravată a faptei săvârşite și o pedeapsă mai aspră.

Chiar dacă s-ar accepta opinia inculpatului că valoarea impozitului pe profit nu ar fi trebuit să fie inclusă în paguba cauzată părţii civile A.N.A.F., se observă că suma de 481.438 RON reprezentând TVA - parte din prejudiciul total cauzat părţii civile prin infracţiunea săvârşită de inculpat, depăşeşte valoarea de 100.000 euro, astfel că, în mod legal şi temeinic, s-a reţinut forma agravată prev. de art. 9 alin. (2) din Legea nr. 241/2005.

Pentru aceste considerente, în temeiul art. 421 pct. 2 lit. a) C. proc. pen., va admite apelul declarat de inculpatul A. împotriva sentinţei penale nr. 108 din 10 noiembrie 2016 pronunţată de Curtea de Apel Iaşi, secţia penală şi pentru cauze cu minori.

Va desfiinţa, în parte, sentinţa penală atacată şi, rejudecând:

Va reduce pedeapsa principală aplicată inculpatului A. pentru săvârşirea infracţiunii de evaziune fiscală în formă continuată prev. de art. 9 alin. (1) lit. c) şi alin. (2) din Legea nr. 241/2005 pentru prevenirea şi combaterea evaziunii fiscale, în forma anterioară modificării aduse prin Legea nr. 50/2013, cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. din 1969, art. 5 alin. (1) C. pen. şi art. 396 alin. (10) C. proc. pen., de la 4 ani închisoare la 3 ani închisoare.

Va menţine celelalte dispoziţii ale sentinţei penale atacate.

În baza art. 275 alin. (3) C. proc. pen., cheltuielile judiciare ocazionate cu soluţionarea apelului formulat de inculpatul A. vor rămâne în sarcina statului.

În baza art. 275 alin. (6) C. proc. pen., onorariul cuvenit apărătorului desemnat din oficiu pentru apelantul inculpat, în sumă de 260 RON, va rămâne în sarcina statului.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite apelul declarat de inculpatul A. împotriva sentinţei penale nr. 108 din 10 noiembrie 2016 pronunţată de Curtea de Apel Iaşi, secţia penală şi pentru cauze cu minori.

Desfiinţează, în parte, sentinţa penală atacată şi, rejudecând:

Reduce pedeapsa principală aplicată inculpatului A. pentru săvârşirea infracţiunii de evaziune fiscală în formă continuată prev. de art. 9 alin. (1) lit. c) şi alin. (2) din Legea nr. 241/2005 pentru prevenirea şi combaterea evaziunii fiscale, în forma anterioară modificării aduse prin Legea nr. 50/2013, cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. din 1969, art. 5 alin. (1) C. pen. şi art. 396 alin. (10) C. proc. pen., de la 4 ani închisoare la 3 ani închisoare.

Menţine celelalte dispoziţii ale sentinţei penale atacate.

Cheltuielile judiciare ocazionate cu soluţionarea apelului formulat de inculpatul A. rămân în sarcina statului.

Onorariul cuvenit apărătorului desemnat din oficiu pentru apelantul inculpat, în sumă de 260 RON, rămâne în sarcina statului.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 28 iunie 2017.