EU-fund fraud conviction quashed and retrial ordered after sentencing below legal minimum

Asupra cauzei penale de faţă, constată următoarele:

Prin sentinţa penală nr. 623 din 24 noiembrie 2014, pronunţată de Tribunalul Alba în Dosarul nr. x/107/2012, în baza art. 396 alin. (5) rap. la art. 16 alin. (1) lit. a) C. proc. pen., cu aplicarea art. 5 C. pen., a fost achitat inculpatul A. de sub învinuirea săvârşirii infracţiunilor de:

- folosire sau prezentare de documente false, incomplete sau inexacte care au avut ca rezultat obţinerea pe nedrept de sume de bani din bugetul general al Comunităţilor Europene sau din bugetele administrate de acestea ori în numele lor, prev. de art. 181 alin. (1), (3) din Legea nr. 78/2000;

- înşelăciune prev. de art. 215 alin. (1), (2), (3), (5) C. pen. (din 1969);

- fals în înscrisuri sub semnătură privată prev. de art. 290 C. pen. cu aplic. art. 41 alin. (2) C. pen. (din 1969).

În baza art. 397 C. proc. pen., a fost respinsă acţiunea civilă formulată în cauză de Ministerul Agriculturii şi Dezvoltării Rurale - Agenţia de Plăţi pentru Dezvoltare Rurală şi Pescuit.

În baza art. 404 alin. (4) lit. c) C. proc. pen. au fost revocate măsurile asigurătorii dispuse prin rechizitoriu asupra bunurilor imobile şi mobile proprietatea inculpatului A.

Pentru a pronunţa această hotărâre, instanţa a reţinut următoarele:

La data de 30.05.2006, SC B. SRL , prin administratorul său A., a depus la Agenţia de Plăţi pentru Dezvoltare Rurală şi Pescuit - unitatea regională Centrul de Plăţi pentru Dezvoltare Rurală şi Pescuit, o cerere de finanţare pentru realizarea şi implementarea proiectului "Abator bovine, porcine, ovine - secţia tranşare şi fabrică preparate carne Galda de Jos - sat ", finanţat prin programul SAPARD, reprezentantul legal al proiectului fiind desemnat inculpatul A.

Valoarea totală eligibilă menţionată în bugetul indicativ anexat cererii a fost de 14.101.999 lei (4.000.000 euro), iar valoarea neeligibilă de 3.599.743 lei (1.021.059 euro).

La data de 01.02.2007 a fost încheiat contractul cadru nr. C11.1020167010008 pentru acordarea ajutorului financiar nerambursabil în condiţiile programului SAPARD România, între A.P.D.R.P. în calitate de autoritate contractantă şi SC B. SRL în calitate de beneficiar.

Prin acest contract, A.P.D.R.P. s-a angajat să acorde o finanţare nerambursabilă de maxim 10.576.499 lei, echivalentul a 75% din valoarea totală eligibilă a proiectului.

Pentru atribuirea contractelor de servicii, bunuri şi lucrări necesare implementării proiectului, beneficiarul era obligat să respecte regulile menţionate în Anexa IV la contractul de finanţare, conform art. 1 alin. (2) şi art. 6 din contractul de finanţare.

Pentru realizarea şi implementarea proiectului susmenţionat, beneficiarul SC B. SRL a depus la C.R.P.D.R.P. dosarul de achiziţie pe proiect, cuprinzând: dosar de achiziţie servicii de consultanţă, dosar de achiziţie lucrări, dosar de achiziţie bunuri - utilaje şi echipamente frigorifice, dosar de achiziţie bunuri-linii de abatorizare şi prelucrare carne, dosar de achiziţie servicii-dirigenţie de şantier.

Pentru execuţia de lucrări de construcţii şi instalaţii precum şi reţele exterioare, SC B. SRL a solicitat ofertă de preţ de la SC C. SRL, SC D. SRL şi SC E. SRL şi în raport de sumele prezentate de aceste firme a fost desemnată câştigătoare oferta SC C. SRL, încheindu-se contractul de antrepriză nr. 33 din 28 februarie 2007 în valoare de 2.052.129 euro (fără T.V.A.).

Pentru achiziţia de utilaje şi echipamente tehnologice cu montaj şi fără montaj, precum şi mijloace de transport noi, au prezentat oferte SC F. SRL, SC G. SRL , SC C. SRL şi SC H. SA şi în raport de sumele solicitate prin aceste oferte a fost desemnată câştigătoare oferta SC C. SRL, încheindu-se contractul de antrepriză nr. 32 din 28 februarie 2007 în valoare de 5.884.452,84 lei (fără TVA).

La data de 14.09.2007 au fost reziliate contractele între SC C. SRL şi SC B. SRL şi la aceeaşi dată, prin memoriul justificativ nr. 56 din 14 septembrie 2007, beneficiarul SC B. SRL a solicitat autorităţii contractante A.P.D.R.P. să-i aprobe reluarea procedurii de achiziţie pentru lucrări şi utilaje precum şi a procedurii de achiziţie pentru execuţie de lucrări şi furnizare de echipamente şi utilaje.

În acest sens s-au primit oferte de la: SC I. SRL , SC J. SRL şi SC D. SRL şi în raport de sumele prezentate, a fost desemnată câştigătoare oferta depusă de SC I. SRL , în valoare de 5.844.473,17 lei, iar în data de 25 octombrie 2007, s-a încheiat contractul de antrepriză nr. 83 între furnizorul SC I. SRL reprezentată de administratorul K. şi beneficiarul SC B. SRL reprezentată de inculpatul A.

În rechizitoriu se menţionează că:

" la reluarea procedurii de achiziţie de către beneficiar, acesta era obligat potrivit procedurilor SAPARD să completeze o nouă declaraţie de confidenţialitate, imparţialitate, înscris în care inculpatul A. a omis, cu intenţie, să menţioneze că între participantul la licitaţie SC I. SRL având ca asociat unic şi administrator pe numitul K. şi inculpatul A. ca reprezentant legal al proiectului finanţat comunitar, a existat anterior o relaţie contractuală de muncă, numitul K. fiind angajat la16.01.2007 la SC L. SRL, firmă la care era asociat şi administrator inculpatul A.".

Tot potrivit rechizitoriului, inculpatul a omis cu aceeaşi ocazie să menţioneze că numita M. a fost angajată la SC B. SRL în perioada 1.07.2007-20.01.2008 în funcţia de secretar asistent director, iar din 01.02.2008 până la 12.11.2009 a fost angajată în aceeaşi funcţie la SC I. SRL .

Cu privire la această persoană, în rechizitoriu se menţionează că ea a fost împuternicită de reprezentantul SC I. SRL în 06.09.2007, prin procură autentificată, să facă plăţi, încasări, ridicări sau depuneri la băncile din România, deschideri de conturi bancare, să încheie orice acte şi formalităţi în scopul bunei desfăşurări a activităţii SC I. SRL .

De asemenea, în rechizitoriu se mai menţionează că la cererea de plată pentru tranşa a V-a, inculpatul a anexat mai multe înscrisuri şi anume:

- declaraţii de conformitate din 7.05.2009 eliberate de N. România pentru SC I. SRL aferente autovehiculelor cu serie de şasiu 1111, 2222, 3333;

- proces-verbal de predare-primire nr. 108 din 14.04.2009 înregistrat la SC B. SRL cu nr. 68 din 14 aprilie 2009 din care rezultă în mod necorespunzător adevărului că I. SRL a predat către SC B. SRL articol M0105 autocamionetă cu seria 4444;

- proces-verbal de predare-primire nr. 95 din 6 aprilie 2009 înregistrat la SC B. SRL cu nr. 59 din 6 aprilie 2009 din care rezultă în mod nereal că SC I. SRL a achiziţionat şi predat către SC B. SRL , izoterma M.01.00 şi izoterma M 01.02 cu instalaţie de refrigerare;

- proces-verbal de recepţie nr. 69 din 14 aprilie 2009 din care rezultă în mod nereal că SC B. SRL a recepţionat autovehiculele;

- proces-verbal nr. 60 din 16 aprilie 2009 din care rezultă în mod nereal că autovehiculele-izotermă achiziţionate pe proiect au fost recepţionate de către SC B. SRL;

- raport de execuţie încheiat de inculpat la data de 4.05.2009;

aceste înscrisuri au fost ataşate cererii de plată pentru acordarea tranşei V, împreună cu factura fiscală nr. 29 din 14 aprilie 2009, factura de avans nr. 24 din 24 noiembrie 2008 şi o factură din 19.06.2009.

Potrivit rechizitoriului, aspectele menţionate în înscrisurile sus-menţionate erau nereale deoarece potrivit contractelor încheiate de I. SRL în calitate de cumpărător şi SC O. SRL Braşov, respectiv SC P. SRL în calitate de vânzător, transferul dreptului de proprietate asupra autovehiculelor opera doar după plata integrală a preţului, ceea ce nu s-a întâmplat niciodată deoarece I. SRL nu a plătit integral preţul niciunui autovehicul.

Tribunalul a reţinut că art. 181 din Legea nr. 78/2000 prevede ca infracţiune, folosirea sau prezentarea de documente ori declaraţii false, inexacte sau incomplete, care are ca rezultat obţinerea pe nedrept de fonduri din bugetul general al Comunităţilor Europene sau din bugetele administrate de acestea ori în numele lor.

Din textul legal rezultă clar două condiţii şi anume: documentele folosite sau prezentate să fie false, inexacte sau incomplete iar urmarea să fie obţinerea pe nedrept de fonduri europene.

În ceea ce priveşte declaraţia de confidenţialitate, imparţialitate în legătură cu care se susţine de către Parchet că inculpatul ar fi omis să menţioneze existenţa anterioară a unei relaţii contractuale de muncă cu numitul K., reprezentant al SC I. SRL , tribunalul a reţinut următoarele: în anexa nr. 1 la contractul de finanţare s-a prevăzut la art. 4, denumit Conflict de interese, că:

" beneficiarul va adopta o asemenea conduită care va evita conflictul de interese şi va informa imediat Autoritatea Contractantă despre orice situaţie care dă naştere sau este posibil să dea naştere unui astfel de conflict".

Existenţa unui conflict de interese atrage anumite incompatibilităţi, iar potrivit obligaţiei sus-menţionate inculpatul A., în calitate de reprezentant legal al proiectului a dat o declaraţie în care a menţionat că nu este acţionar/asociat/administrator la firmele participante la licitaţie, nu are legături/relaţii profesionale sau de rudenie cu firmele participante la licitaţie, din momentul depunerii ofertelor de către acestea.

În rechizitoriu se menţionează la fila 8 că între inculpat şi participantul la licitaţie S.C. I. a existat anterior o relaţie contractuală de muncă deoarece administratorul firmei, numitul K. a fost angajat începând cu 16.01.2007 la SC L. SRL, societate la care inculpatul A. era asociat unic şi administrator; în rechizitoriu nu se menţionează că la momentul depunerii ofertei de către SC I., numitul K. nu mai era angajat la SC L. SRL, dar se precizează "a existat anterior o relaţie contractuală de muncă".

Tribunalul a apreciat că, în condiţiile în care obligaţia inculpatului în calitate de reprezentant legal al proiectului se referea la o incompatibilitate existentă la acel moment şi nu la ceva anterior, declaraţia de confidenţialitate, imparţialitate a fost corect completată de către inculpat, nefiind vorba despre o omisiune intenţionată, ci despre nemenţionarea unor aspecte care nu se încadrau în conţinutul obligatoriu, standard al declaraţiei respective.

De asemenea, Tribunalul a constatat că nici omisiunea referitoare la numita M. nu are relevanţă prin prisma datelor care trebuiau furnizate de către inculpat prin declaraţia de confidenţialitate şi imparţialitate, deoarece chiar potrivit susţinerilor din rechizitoriu, la momentul completării declaraţiei respective de către inculpat, numita M. era angajată la SC B. SRL şi nu la I. , prin urmare nu exista nicio incompatibilitate pe care inculpatul ar fi trebuit să o menţioneze în declaraţie.

În ceea ce priveşte înscrisurile menţionate în rechizitoriu, despre care se susţine că ar conţine menţiuni necorespunzătoare, tribunalul a constatat că pct. 1 sunt menţionate declaraţii de conformitate eliberate în 7.05.2009 de către N. România pentru I. SRL cu privire la trei autovehicule (marca N. Eurocargo MLC120E18 cu izotermă de refrigerare şi 2 marca N. Daily3591OV cu izotermă de refrigerare) care au fost achiziţionate prin contractul nr. ITC 163 din 12 decembrie 2008.

Aceste înscrisuri nu conţineau nicio menţiune nereală.

În ceea ce priveşte documentele de la pct. 2, 3, 4, 5, 6, tribunalul a reţinut că nici acestea nu conţin menţiuni necorespunzătoare adevărului deoarece autovehiculele achiziţionate în cadrul proiectului au fost predate şi recepţionate ulterior încheierii contractelor de achiziţie chiar dacă preţul n-a fost achitat integral.

În rechizitoriu se confundă momentul transferului dreptului de proprietate asupra autovehiculelor respective cu momentul predării efective a acelor autovehicule către cumpărătoarea I. , apreciindu-se că din moment ce cumpărătoarea SC I. nu a achitat preţul integral pentru niciunul dintre autovehiculele respective, dreptul de proprietate nu a fost transmis şi prin urmare nu avea cum să le predea către SC B. . Acest raţionament este greşit, deoarece conform contractelor de cumpărare, SC I. a intrat în posesia autovehiculelor la momentul încheierii contractelor şi doar dreptul de proprietate era transmis în momentul achitării integrale a preţului.

Prin urmare, chiar dacă la momentul întocmirii înscrisurilor menţionate în rechizitoriu la pct. nr. 2, 3, 4, 5, 6, preţurile autovehiculelor respective nu erau achitate integral, fiind vorba de contracte de tip "leasing", cu plata în tranşe succesive, predarea bunului la momentul încheierii contractului şi transferul dreptului de proprietate la momentul achitării preţului integral, autovehiculele erau în posesia cumpărătoarei SC I. SRL şi au putut fi predate către beneficiara SC B. SRL care le-a recepţionat.

În acest sens, tribunalul a reţinut că şi în contractul de finanţare a proiectului se menţionează că leasingul este eligibil dacă rezultă transferul de proprietate al bunului în posesia beneficiarului în perioada de implementare a proiectului până la ultima cerere de plată; or, cererea de plată nr. V nu a fost ultima în cadrul proiectului. Totodată, tribunalul reţine că în aceste condiţii referitoare la existenţa posesiei, nu şi a proprietăţii s-a efectuat şi verificarea în teren de către reprezentanţii A.P.D.R.P., prealabilă aprobării plăţii tranşei V, conform proceselor-verbale întocmite, aflate la dosarul cauzei.

Pe lângă aceste aspecte, tribunalul a avut în vedere concluziile raportului de expertiză contabilă judiciară întocmit în cauză de expert Q., potrivit cărora din documentele analizate, şi anume: cererea de finanţare cu dosarul administrativ aferent, memoriul tehnic şi studiul de fezabilitate, proiectul tehnic şi detaliile de execuţie, dosarele de achiziţii, cererile de rambursare/plată şi înregistrările contabile aferente proiectului, rezultă că au fost respectate procedurile privind derularea proiectului, atât în ceea ce priveşte forma, cât şi în ceea ce priveşte conţinutul, aşa cum, de altfel, au constatat şi A.P.D.R.P. - Direcţia de Control Antifraudă Bucureşti şi departamentul responsabil cu verificarea cererilor de rambursare din cadrul A.P.D.R.P. cu ocazia verificărilor efectuate pe parcursul implementării proiectului.

Mai mult decât atât, autovehiculele cu privire la care se susţine în rechizitoriu că inculpatul a întocmit acele documente conţinând aspecte nereale, au fost identificate de către expert scriptic şi faptic în patrimoniul SC B. SRL.

Pentru considerentele expuse, Tribunalul a constatat că nu se poate reţine în sarcina inculpatului A. niciuna dintre infracţiunile pentru care a fost trimis în judecată, ele neexistând, astfel că în baza art. 396 alin. (5) raportat la art. 16 alin. (1) lit. a) C. proc. pen. s-a dispus achitarea inculpatului de sub învinuirea săvârşirii infracţiunilor reţinute în actul de sesizare.

Cu privire la latura civilă a cauzei, tribunalul a reţinut că, raportat la soluţia de achitare se constată că inculpatul nu a cauzat niciun prejudiciu părţii civile şi în consecinţă, în baza art. 397 C. proc. pen. a respins acţiunea civilă formulată de M.A.P.R.D.R. - Agenţia de Plaţi Pentru Dezvoltare Rurală şi Pescuit.

Împotriva acestei hotărâri au declarat apel, în termenul prevăzut de art. 410 alin. (1) C. proc. pen., Direcţia Naţională Anticorupţie - Serviciul Teritorial şi Ministerul Agriculturii şi Dezvoltării Rurale - Agenţia de Plăţi pentru Dezvoltare Rurală şi Pescuit, solicitând desfiinţarea sentinţei penale atacate şi, în rejudecarea cauzei, condamnarea inculpatului pentru cele trei infracţiuni reţinute în actul de sesizare şi admiterea acţiunii civile formulate în cauză.

Prin motivele scrise de apel, Direcţia Naţională Anticorupţie - Serviciul Teritorial a arătat că în mod greşit prima instanţă a reţinut că inculpatul A. a depus declaraţii de confidenţialitate conforme exigenţelor legale.

În acest sens au fost invocate nota de control nr. 7/2/2010 emisă de Guvernul României - Departamentul pentru Luptă Antifraudă, precum şi adresa nr. R 6222 din 14 octombrie 2010 transmisă de Banca R. SA către Departamentul pentru Luptă Antifraudă, arătându-se că înscrisul completat şi ataşat de inculpatul A., constituind declaraţie de confidenţialitate şi imparţialitate, în care a omis să insereze anumite aspecte, care dacă ar fi fost cunoscute de autoritatea contractantă la momentul verificării dosarului de achiziţii şi care a stat la baza cererilor de plată, reprezintă un înscris incomplet, iar prezentarea acestuia a avut ca rezultat obţinerea pe nedrept de sume de bani din bugetul Comunităţilor Europene.

Conform notei de control O.L.A.F., urmare examinării in extenso a preţurilor pentru diferite componente, s-a constatat că S.C. I. S.R.L. a fost utilizată doar ca intermediar pentru a crea circumstanţele artificiale necesare în vederea creşterii preţurilor echipamentelor furnizate SC B SRL.

Cu privire la situaţia autoturismelor presupus a fi intrat în proprietatea SC B SRL şi a autoutilitarei achiziţionate pentru implementarea proiectului, prin motivele de apel au fost reluate starea de fapt şi probele expuse în rechizitoriu, apreciindu-se că este dovedită vinovăţia inculpatului.

Ministerul Agriculturii şi Dezvoltării Rurale - Agenţia de Plăţi pentru Dezvoltare Rurală şi Pescuit (în prezent Agenţia pentru finanţarea Investiţiilor Rurale), în motivarea apelului, a arătat în esenţă că aspectele reţinute prin rechizitoriu în sarcina inculpatului au fost confirmate de către Oficiul European de Luptă contra Fraudei, instituţie care a recomandat rezilierea contractului de finanţare şi recuperarea integrală a fondurilor comunitare acordate în cadrul acestui contract.

Verificând legalitatea şi temeinicia sentinţei atacate prin prisma celor expuse, precum şi din oficiu conform art. 417 C. proc. pen., curtea de apel constată următoarele:

Inculpatul A. a fost trimis în judecată prin rechizitoriul nr. x/P/2010 din 8 august 2012 al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - D.N.A. - Serviciul Teritorial pentru săvârşirea infracţiunilor de:

1. folosire sau prezentare de documente false, incomplete sau inexacte care au avut ca rezultat obţinerea pe nedrept de sume de bani din bugetul general al Comunităţilor Europene sau din bugetele administrate de acestea ori în numele lor, prevăzută de art. 181 alin. (1), (3) din Legea nr. 78/2000,

2. înşelăciune, prevăzută de art. 215 alin. (1), (2), (3), (5) C. pen.

3. fals în înscrisuri sub semnătură privată, în formă continuată, prevăzută de art. 290 C. pen. cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. (8 acte materiale).

În actul de sesizare s-a reţinut, în esenţă, că inculpatul, în calitate de reprezentant legal al SC B. SRL şi al proiectului "Abator bovine, porcine, ovine, secţia de tranşare şi fabrica preparate din carne" Galda de Jos, sat , jud. Alba, finanţat prin programul SAPARD Măsura 1.1., a prezentat la autoritatea contractantă înscrisuri cu conţinut nereal falsificat şi înscrisuri cu conţinut incomplet sau inexact în scopul de a obţine sume de bani din bugetul Comunităţilor Europene corespunzător tranşei IV şi V de plată pentru proiectul C1.10201670100081 din 2.02.2007, finanţat comunitar în procent de 75% din bugetul Comunităţilor Europene şi 25% din fonduri provenite de la bugetul naţional. Totodată, s-a reţinut că, în realizarea aceleiaşi rezoluţii infracţionale, inculpatul a atestat în mod nereal în procesele-verbale nr. 108 din 14 aprilie 2009, nr. 95 din 6 aprilie 2009, nr. 69 din 14 aprilie 2009, nr. 60 din 16 aprilie 2009, precum şi in înscrisul intitulat raport de execuţie că autovehiculele achiziţionate pe proiect i-au fost predate de I. SRL şi că au fost recepţionate de către SC B. SRL şi la fel şi pe declaraţiile de conformitate datate 07.05.2009.

În cursul judecăţii în primă instanţă au fost audiaţi inculpatul şi martorii S., Ş., T., Ţ., U., M., V., W., X., Y. şi Z. şi a fost efectuat un raport de expertiză judiciară contabilă.

Instanţa de apel a procedat la audierea inculpatului şi a martorilor W. - consilier juridic la O., V. - angajată la P., AA., BB. şi CC. - angajaţi ai A.P.D.R.P., M., Ţ., K. şi Z.

Principala problemă pusă în discuţie de o cauză penală este vinovăţia persoanei trimisă în judecată în raport cu faptele pentru care aceasta este acuzată. În cauza de faţă problema vinovăţiei este determinată de existenţa sau nu a acţiunii inculpatului de a fi prezentat, cu ştiinţă, la autoritatea contractantă înscrisuri cu conţinut nereal sau incomplet sau inexact în scopul de a obţine sume de bani din bugetul Comunităţilor Europene.

În primul rând, sub aspectul stării de fapt, instanţa reţine că din ansamblul materialului probatoriu administrat în cursul urmăririi penale şi al judecăţii rezultă următoarele:

La data de 3 aprilie 2006 a fost înregistrată la Oficiul pentru Registrul Comerţului SC B. SRL, societate cu principal obiect de activitate producţia şi conservarea cărnii, inculpatul având calitatea de asociat şi de administrator al societăţii.

Conform propriilor declaraţii, susţinute de documentele de la dosar, acesta s-a hotărât să acceseze prin Programul special de preaderare pentru agricultură şi dezvoltare rurală SAPARD - România, fonduri europene în vederea înfiinţării unui "Abator bovine, porcine, ovine, secţie tranşare şi fabrică preparate carne" în spaţiul deţinut în Galda de Jos, sat .

În acest sens, la data de 01.02.2007 a fost încheiat contractul cadru nr. CI1020167010008, pentru acordarea ajutorului financiar nerambursabil în condiţiile programului special de preaderare pentru agricultură şi dezvoltare rurală SAPARD - România (contract de finanţare) între Agenţia de Plăţi pentru Dezvoltare Rurală şi Pescuit în calitate de autoritate contractantă şi SC B. SRL, în calitate de beneficiar, contract, prin care A.P.D.R.P., s-a angajat să acorde o finanţare nerambursabilă de maxim 10.576.499 lei echivalentă cu 75% din valoarea totală eligibilă a proiectului (75% din fonduri europene şi 25% fonduri acordate de la bugetul de stat). Valoarea totală eligibilă a proiectului a fost de 14.101.999 lei, iar în anexa III - Bugetul indicativ la contractul de finanţare, au fost prevăzute cheltuieli neeligibile în sumă de 3.599.742 lei.

Pentru realizarea şi implementarea acestui proiect, beneficiarul SC B. SRL a depus la C.R.P.D.R.P. dosarul de achiziţie pe proiect cuprinzând dosar de achiziţie, servicii de consultanţă/dosar de achiziţie lucrări, dosar de achiziţie bunuri (utilaje şi echipamente frigorifice), dosar de achiziţie bunuri (liniile de abatorizare şi prelucrare carne/dosar de achiziţie servicii două contracte pentru servicii de dirigenţie şantier.

Prin procesul-verbal de adjudecare nr. 34 din 27 septembrie 2006, SC B. SRL a desemnat câştigătoare pentru execuţia de lucrări de construcţii şi instalaţii şi reţele exterioare oferta SC C. SRL, încheindu-se contractul de antrepriză nr. 33 din 28 februarie 2007 între cele două societăţi, pentru o valoare de 2.052.129 euro fără TVA şi având ca obiect furnizarea de utilaje echipamente tehnologice, dotări şi mijloace de transport, la acest contract părţile încheind ulterior şi actul adiţional nr. 1 din 14.09.2007.

În ceea ce priveşte achiziţia de către beneficiarul SC B. SRL de utilaje şi echipamente tehnologice cu montaj, utilaje şi echipamente fără montaj, mijloace de transport şi achiziţia de lucrări noi, prin procesul-verbal de adjudecare nr. 32 din 27 septembrie 2006 a fost desemnat câştigătoare oferta SC C. SRL, fiind încheiat contractul de antrepriză nr. 32 din 28 februarie 2007, în valoare de 5.884.452,84 lei fară TVA cu obiectul execuţie lucrări, construcţii şi montaj.

Prin actul adiţional nr. 1 din 14.09.2007 la contractul de antrepriză nr. 40, încheiat între SC C. SRL în calitate de furnizor şi SC B. SRL în calitate de client, a fost reziliat contractul începând cu data de 14.09.2007, iar la aceeaşi dată, prin memoriul justificativ nr. 56 din 14 septembrie 2007, beneficiarul SC B. SRL , jud. Alba, a solicitat A.P.D.R.P. aprobarea reluării procedurii de achiziţie pentru lucrări şi utilaje, iar consecutiv reluării procedurii de achiziţie pentru execuţie de lucrări şi furnizare echipamente şi utilaje.

Astfel cum a declarat inculpatul în faţa instanţei de apel, şi cum a afirmat şi martorul K., întrucât primul contract a fost reziliat deoarece antreprenorul nu se putea încadra în bugetul stabilit, inculpatul a apelat la o persoană pe care o cunoştea şi l-a rugat să intre în această procedură.

Martorul K. a mai arătat că inculpatul i-a cerut să preia o firmă, nu mai ştie în ce context, dar este cert că a preluat societatea I. cu scopul de a fi antreprenor la proiectul pe care îl desfăşura inculpatul.

La data de 04.10.2007 beneficiarul SC B. SRL , jud. Alba, a desemnat oferta câştigătoare depusă de către SC I. SRL (având asociat unic şi administrator pe numitul K.) în valoare de 5.844.473,17 lei, fiind încheiat contractul de antrepriză nr. 83 din 25 octombrie 2007 între SC I. SRL în calitate de furnizor prin reprezentant legal administrator K. şi beneficiarul SC B. SRL , jud. Alba, prin reprezentant legal inculpatul A.

Referitor la numitul K., din actele dosarului rezultă că acesta a fost angajat începând cu data de 16.01.2007 la SC L. SRL, societate la care era asociat şi administrator inculpatul.

Audiat fiind, martorul K. a învederat că, în fapt, numita M. şi apoi numitul U. au fost cei care s-a ocupat de activitatea societăţii comerciale.

Martora M. a fost angajată a SC B. SRL în perioada 1.07.2007-20.01.2008 în funcţia de secretar asistent director, ulterior fiind angajată la SC I. SRL , în perioada 1.02.2008-12.11.2009 în funcţia de secretar asistent director.

De la data de 6.09.2007, în timp ce era angajată la SC B., martora a fost împuternicită din partea SC I. SRL prin reprezentantul său legal numitul K., prin procura autentificată, să efectueze orice plăţi, încasări, ridicări sau depuneri de la orice bancă din România, orice sume de bani, să deschidă conturi bancare, să ridice extrase de cont,să facă plăţi integral sau în rate a datoriilor şi creditelor acordate societăţii, să îndeplinească toate formalităţile necesare contractării de credite de la orice unitate bancară, garantând împrumuturile acordate cu orice imobile proprietatea societăţii (...) să încheie orice acte cu persoane fizice sau juridice de vânzare-cumpărare a bunurilor mobile sau nemobile (...), să încheie orice acte şi formalităţi necesare bunei desfăşurări a activităţii societăţii de mai sus, respectiv a SC I. SRL . De asemenea, martora M. a fost împuternicită de numitul K., administrator al SC I. SRL să efectueze operaţiuni pe conturile I. SRL .

Aceasta a declarat că a plecat de la SC B. SRL pentru că activitatea societăţii era redusă şi că, dacă îşi aminteşte bine, inculpatul a fost cel care i-a propus să lucreze la SC I. SRL, pentru că la societatea lui nu mai are ce face. A mai arătat martora că numitul U. era cel care negocia contractele cu furnizorii şi care lua deciziile cu privire la aceste contracte, iar ea doar emitea facturi fiscale şi nu consideră că avea atribuţii de administrare a societăţii. În plus, martora a precizat că l-a văzut în câteva rânduri pe inculpat că a venit în biroul lui U. când acesta din urmă negocia contracte, dar nu ştie ce discutau acolo.

În fine, martorul U. a declarat că a lucrat ca director la SC I. timp de vreo 9 luni şi că în toată acea perioadă deciziile privind activitatea acestei societăţi erau luate de inculpatul A. A mai arătat martorul că a fost angajat la societate de numita M., aceasta spunându-i că au nevoie de o persoană care să se ocupe de partea de achiziţii. În plus, martorul a precizat că toată lumea din firmă se consulta cu inculpatul şi că acesta avea puterea de decizie.

Toate aceste aspecte ce rezultă din declaraţiile menţionate mai sus, precum şi faptul că I. nu presta servicii pentru alte societăţi (aspect confirmat şi de martora M.), atestă împrejurarea că inculpatul A. a urmărit, pentru realizarea proiectului său, să identifice o societate care să aibă calitatea de antreprenor, societate pe care în fapt a administrat-o tot el, în vederea realizării şi finalizării proiectului.

Totodată, în ceea ce priveşte "conflictul de interese" invocat în cauză cu privire la faptul că în declaraţia de confidenţialitate, imparţialitate, inculpatul a omis să menţioneze existenţa anterioară a unei relaţii contractuale de muncă cu numitul K., reprezentant al SC I. SRL , precum şi informaţii cu privire la numita M. nu are relevanţă prin prisma datelor care trebuiau furnizate, Curtea de apel consideră că, raportat la starea de fapt anterior reţinută, în special la împrejurarea că inculpatul a urmărit să realizeze proiectul prin administrarea ambelor societăţi - antreprenorul şi beneficiarul - aspectele cu privire la situaţia numitului K. erau relevante pentru autoritatea contractantă în aprecierea existenţei unui conflict de interese. În ceea ce o priveşte pe M., tribunalul a reţinut corect faptul că la momentul completării declaraţiei respective de către inculpat, numita M. era angajată la SC B. SRL şi nu la I. .

În cauză a fost audiat martorul Z., a cărui societate a prestat servicii de consultanţă către SC B. cu privire la întocmirea documentaţiei pentru proiect. Astfel, martorul a relatat că din punctul său de vedere inculpatul nu ar fi trebuit să menţioneze în declaraţie faptul că K. a fost angajat la o altă societate dar că din punctul său de vedere există conflict de interese dacă angajatul respectiv era un personaj cheie, având putere de decizie în ambele societăţi.

De asemenea, se mai impune a se menţiona faptul că prin sentinţa civilă nr. 7679 din 16 decembrie 2011, pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a de contencios administrativ şi fiscal, în Dosarul nr. x/2/2011, rămasă irevocabilă prin anularea recursului ca netimbrat, a fost respinsă ca neîntemeiată acţiunea formulată de reclamanta SC B. în contradictoriu cu Ministerul Agriculturii şi Dezvoltării Rurale - Agenţia de Plăţi pentru Dezvoltare Rurală şi Pescuit, acţiune ce a avut ca obiect anularea procesului-verbal de constatare încheiat la data de 20.12.2010 privind proiectul "Abator bovine, porcine, ovine secţie tranşare şi fabrică preparate carne", sat , şi, pe cale de consecinţă, exonerarea de la plata sumei de 10.530.761,37 lei.

În considerentele acestei hotărâri, instanţa de contencios administrativ a reţinut ca rezonabilă concluzia la care a ajuns pârâta în sensul existenţei unui conflict de interese între SC I. şi SC B., relaţiile între cele două societăţi presupunând o "apropiere" de natură a crea premisele favorizării interesele financiare ale I. în detrimentul obligaţiei de cheltuire eficientă a fondurilor, asumată de beneficiarul SAPARD.

În ceea ce priveşte desfăşurarea propriu-zisă a proiectului, instanţa reţine că în baza contractului încheiat cu SC I. SRL , pe parcursul executării acestuia, inculpatul a solicitat, în cadrul tranşelor IV şi V, sume de bani de la A.P.D.R.P. constând în contravaloarea unui autoturism, a unui autovehicul marca N. Eurocargo MLC120E18 cu izoterme de refrigerare şi a 2 autovehicule marca N. Daily 35S10V cu izoterme de refrigerare, susţinând că le-a achiziţionat pentru SC B. SRL de la SC I. SRL , sens în care au fost depuse la autoritatea contractantă următoarele documente: contractul de vânzare-cumpărare nr. 84 din 29 octombrie 2007, împreună cu actele adiţionale la acesta, convenţii încheiate între SC B. SRL şi SC I. SRL având ca obiect aceste bunuri, precum şi următoarele înscrisuri:

- declaraţii de conformitate datate la 7.05.2009 eliberate de SC N. România pentru SC I. SRL aferente autovehiculelor cu serie şasiu 1111; 2222; 3333

- proces-verbal de predare-primire nr. 108 din 14.04.2009, înregistrat la SC B. SRL cu nr. 68/14.04.2009 în care se menţionează că I. SRL a predat efectiv către SC B. SRL articol M.01.05 autocamionetă, cu seria 5555;

- proces-verbal de predare-primire nr. 95 din 6 aprilie 2009 înregistrat la SC B. SRL cu nr. 59 din 6 aprilie 2009 în care se menţionează că SC I. SRL a achiziţionat şi predat către SC B. SRL articolele M.01.00 Izoterma şi M.01.02 Izoterma cu instalaţie de refrigerare 2 buc;

- proces-verbal de recepţie nr. 69/14.04.2009 în care se menţionează că SC B. SRL , prin reprezentantul legal A., a recepţionat autovehiculele;

- proces-verbal nr. 60/16.04.2009 în care se menţionează că autovehiculele tip izotermă achiziţionate pe proiect au fost recepţionate efectiv de către SC B. SRL;

- raport de execuţie încheiat Ia data de 4.05.2009 de către inculpatul A.

Din actele depuse la dosar şi din declaraţiile martorei V. rezultă că între SC I. SRL şi SC P. SRL s-a încheiat contractul de vânzare-cumpărare nr. 68/26.03.2009, în valoare de 10.940 euro având ca obiect autoturism.

Potrivit art. 4 din contractul de vânzare-cumpărare, transferul dreptului de proprietate către cumpărător, respectiv către SC I. SRL opera doar după plata integrală a preţului acestui autovehicul.

Din adresa nr. 625 din 5 octombrie 2002 emisă de SC P., rezultă că SC I. SRL nu a efectuat niciodată plata integrală a autovehiculul contractat, pe cale de consecinţă nu a devenit proprietar al acestuia.

În fapt, astfel cum a declarat martora V., la solicitarea SC I., autovehiculul a fost dus la sediul societăţii pentru a fi "văzut" de o comisie care urma să aprecieze asupra acordării fondurilor, activitate desfăşurată în scopul creării unei aparenţe de posesie şi proprietate a autovehiculului.

Astfel, la data de 8.05.2009, SC P. a predat pentru o zi autovehiculul spre expunere, în baza unui proces-verbal, iar la data de 9.05.2009 a ridicat autoturismul de la SC B. SRL , jud. Alba.

De asemenea, în ceea ce priveşte realizarea achiziţiei de autoutilitare pentru implementarea proiectului, la data de 12.12.2008 a fost încheiat contractul cu nr. 163 prin care se prevede că SC O. SRL Braşov vinde către SC I. SRL contra sumei totale de 116.240 euro fără TVA, un autovehicul marca N. Eurocargo MLC120E18 cu izotermă de refrigerare şi 2 autovehicule marca N. Daily 35S10V cu izotermă de refrigerare.

Potrivit art. 4 din contract, părţile au convenit că "transferul dreptului de proprietate către cumpărător are loc. în momentul eliberării de către vânzător a facturii fiscale finale conţinând seria de şasiu a autovehiculul".

La data de 18.06.2009, SC I. SRL - reprezentată de numitul K., a efectuat o primă plată în sumă 175.120.21 lei, iar consecutiv acestei plăţi SC O. SRL a emis factura fiscală YTC28155 din 29.06.2009 conţinând seria şasiu aferentă autovehiculului marca N. Daily 35S10V, şi anume 2222 şi a devenit proprietar al acestui autovehicul.

Ulterior, I. SRL nu şi-a mai îndeplinit obligaţiile contractuale asumate, situaţie în care vânzătorul SC O. SRL a optat pentru obligarea silită a cumpărătorului la executarea contractului, emiţând 2 facturi fiscale conţinând numerele de şasiuri aferente celorlalte 2 autovehicule care făceau obiectul contractului de vânzare-cumpărare nr. ITC/163 din 12 decembrie 2008, respectiv marca N. Daily 35S10V a seriei şasiu 2CFC357005763565, marca N. Eurocargo MLC120E18 cu serie şasiu 2CFA1ED1400546063.

Faţă de neachitarea autovehiculelor la data de 18.12.2009, prin contractul de cesiune de creanţă nr. 48 din 18 decembrie 2009 SC B. SRL , jud. Alba, prin reprezentantul legal A., a preluat debitul avut de SC I. SRL faţă de vânzătorul SC O. SRL în sumă de 423.382,52 lei.

Din adresa nr. 1422 din 12 octombrie 2012 emisă de SC O. SRL, rezultă că autovehiculele care au făcut obiectul contractului de vânzare-cumpărare au fost verificate de comisia venită din partea autorităţii contractante SAPARD şi reprezentantul cumpărătorului, inspecţia acestor autovehicule realizându-se în incinta punctului de lucru al SC O. SRL de pe raza comunei Vinţu de Jos, jud. Alba. Totodată, se menţionează expres faptul că autovehiculele nu au fost livrate SC I. sau SC B. sau puse la dispoziţia acestora în vederea prezentării, în afara incintei SC O. SRL.

În acest context, în scopul obţinerii finanţării comunitare, chiar şi în condiţiile în care autovehiculele achiziţionate de SC I. SRL pentru SC B. SRL , jud. Alba, de la SC O. SRL nu erau achitate, deci se aflau în patrimoniul vânzătorului, inculpatul a anexat la cererea de plată tranşa V, înscrisuri conţinând aspecte nereale.

Faptul că, prin raportul de expertiză judiciară contabilă întocmit de expert Q., la judecata în primă instanţă se reţine că autovehiculele au fost identificate scriptic şi faptic în patrimoniul SC B. SRL - aspect reţinut de prima instanţă - nu are relevanţă cu privire la data la care acestea au fost prezentate reprezentanţilor autorităţii contractante, la deplasarea acestora în teren, acestea fiind identificate la momentul inventarierii - 31.03.2014 - la sediul B. SRL. Totodată, este de menţionat că expertul a precizat că autoturismul figurează doar scriptic în actele contabile în fişa mijloacelor fixe, fiind reţinută de SC P., deoarece nu a fost achitat integral preţul de către I.

Prin urmare, este real că, exceptând autoturismul, celelalte autoutilitare au fost în final achiziţionate de către SC B. SRL, însă ulterior încheierii documentelor depuse la autoritatea contractantă pentru obţinerea tranşelor şi în condiţiile în care I. nu a devenit proprietarul acestora, deci nu putea să le vândă.În acest context, prin contractul de cesiune de creanţă nr. 48 din 18 decembrie 2009 SC B. SRL , jud. Alba, prin reprezentantul legal A., a preluat debitul avut de SC I. SRL faţă de vânzătorul SC O. SRL în sumă de 423.382,52 lei.

Din această perspectivă, nu este suficient faptul că în actele contabile ale B., expertul a identificat un ordin de plată cu nr. 60/26.11.2008 prin care această societate ar fi achitat către I. autocamioneta M01.05, atâta timp cât SC I. SRL - reprezentată de numitul K., a efectuat abia la data de 18.06.2009 o primă plată a contractului cu O., iar consecutiv acestei plăţi SC O. SRL a emis factura fiscală YTC28155 din 29.06.2009 conţinând seria şasiu aferentă autovehiculului marca N. Daily 35S10V, şi anume 2222.

Aceasta întrucât B. nu ar fi putut cumpăra de la I. la data de 26.11.2008 un bun achiziţionat de aceasta din urmă abia la data de 18.06.2009.

Tribunalul a reţinut că în rechizitoriu se confundă momentul transferului dreptului de proprietate asupra autovehiculelor respective cu momentul predării efective a acelor autovehicule către cumpărătoarea I. şi că potrivit contractelor de cumpărare, SC I. a intrat în posesia autovehiculelor la momentul încheierii contractelor şi doar dreptul de proprietate era transmis în momentul achitării integrale a preţului.

Or, în ceea ce priveşte autoturismul, astfel cum s-a reţinut anterior, acesta nu a intrat în posesia I. niciun moment, fiind predat doar pentru o zi, spre expunere. Referitor la cele trei autoutilitare, este de subliniat faptul că cine avea posesia acestora nu are nicio relevanţă, atâta timp cât pentru obţinerea banilor necesari derulării proiectului beneficiarul trebuia să achiziţioneze, deci să devină proprietar al bunurilor, în condiţiile contractului, fiind evident faptul că nu putea cumpăra de la I. bunuri care nu îi aparţineau acesteia din urmă.

Modul, condiţiile şi modalitatea de derulare a contractului rezultă atât din actele depuse la dosar, cât şi din declaraţiile date de martorii BB., şi CC., AA., angajaţi ai A.P.D.R.P.

De asemenea, în considerentele sentinţei civilă nr. 7679 din 16 decembrie 2011, pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a de contencios administrativ şi fiscal, în Dosarul nr. x/2/2011 (anterior menţionate) instanţa a reţinut, referitor la autovehiculele achiziţionate de la J. şi I., aceleaşi împrejurări reliefate mai sus, reţinând că SC B., în calitate de beneficiar al finanţării nerambursabile, a încălcat prevederile contractului cadru de finanţare, printre care art. 4 Anexa I referitor la conflictul de interese şi art. 1(1) din Anexa I prin aceea că a anexat la cererea de plată pentru tranşa cinci documente ce atestă în mod nereal faptul că autovehiculele au fost predate acesteia de către furnizorul SC I.

În concluzie, modalitatea prin care inculpatul a înţeles să acceseze fonduri nerambursabile, apelând la serviciile altor persoane cunoscute - numitul K. - şi folosind documente cu conţinut nereal pentru obţinerea unor sume de bani în cadrul proiectului, deşi ştia că nu îndeplineşte condiţiile legale în sensul că bunurile nu puteau fi achiziţionate de la I., întrucât nu deţinea vreun titlu de proprietate asupra acestora, dovedeşte intenţia directă cu care a acţionat în vederea inducerii în eroare a autorităţilor publice pentru obţinerea în mod nejustificat a unor sume de bani.

Inculpatul, in calitate de reprezentant legal al SC B. SRL şi al proiectului "Abator bovine, porcine, ovine, secţia de tranşare şi fabrica preparate din carne" Galda de Jos, sat , jud. Alba, finanţat prin programul SAPARD Măsura 1.1., a prezentat la autoritatea contractantă înscrisuri cu conţinut nereal falsificat şi înscrisuri cu conţinut incomplet sau inexact în scopul de a obţine sume de bani din bugetul Comunităţilor Europene corespunzător tranşei IV (în valoare de 4.082.666,55 lei) şi V (în valoare de 3.342.075,22 lei) de plată pentru proiectul C1.10201670100081 din 2.02.2007, finanţat comunitar în procent de 75% din bugetul Comunităţilor Europene şi 25% din fonduri provenite de la bugetul naţional.

Totodată, în realizarea unei rezoluţii infracţionale unice, inculpatul a atestat în mod nereal în procesele-verbale nr. 108 din 14 aprilie 2009, nr. 95 din 6 aprilie 2009, nr. 69 din 14 aprilie 2009, nr. 60 din 16 aprilie 2009, precum şi în înscrisul intitulat raport de execuţie că autovehiculele achiziţionate pe proiect i-au fost predate de I. SRL şi că au fost recepţionate de către SC B. SRL .

Cu privire la aceste înscrisuri, curtea de apel reţine că deşi în rechizitoriu se reţine că inculpatul ar fi săvârşit 8 acte materiale ale infracţiunii de fals în înscrisuri sub semnătură privată, în realitate, declaraţiile de conformitate la care se referă sunt documente emise de SC N. România SRL şi care atestă proprietăţile autovehiculelor, nefiind întocmite de inculpat.

Raportat la starea de fapt reţinută şi la probele administrate în cauză, curtea de apel constată aşadar că apelurile declarate de către Direcţia Naţională Anticorupţie - Serviciul Teritorial şi Ministerul Agriculturii şi Dezvoltării Rurale - Agenţia de Plăţi Pentru Dezvoltare Rurală şi Pescuit cu privire la greşita achitare a inculpatului pentru săvârşirea infracţiunilor prevăzute de art. 181 alin. (1), (3) din Legea nr. 78/2000 şi de art. 290 din C. pen. din 1969, sunt fondate, având în vedere discordanţa între cele reţinute de prima instanţă şi conţinutul real al probelor, având drept consecinţă pronunţarea altei soluţii decât cea pe care materialul probatoriu o susţine.

Referitor la infracţiunea de înşelăciune, instanţa va avea în vedere decizia nr. 4 din 04.04.2016 pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, completul competent să judece recursul în interesul legii, potrivit căreia:

"

Fapta de a folosi, în cadrul autorităţii contractante, printr-o acţiune a autorului, documente ori declaraţii inexacte, ce a avut ca rezultat obţinerea, pe nedrept, de fonduri din bugetul Uniunii Europene sau din bugetele administrate de aceasta ori în numele ei, precum şi de fonduri din bugetul naţional întruneşte elementele constitutive ale infracţiunii unice prevăzute de art. 181 alin. (1) din Legea nr. 78/2000 privind prevenirea, descoperirea şi sancţionarea faptelor de corupţie, indiferent dacă legea penală mai favorabilă este legea veche sau legea nouă.

În ceea ce priveşte încadrarea în drept a faptelor săvârşite, instanţa reţine că la data de 1 februarie 2014 au intrat în vigoare Legea nr. 286/2009 privind C. pen. şi Legea nr. 187/2012 de punere în aplicare a acesteia, dispoziţii legale care au adus modificări legislaţiei penale existente până la această dată şi care impun analiza acestora din perspectiva necesităţii identificării legii penale mai favorabile până la judecarea definitivă a cauzei, conform dispoziţiilor art. 5 alin. (1) din C. pen. în vigoare.

Astfel, potrivit art. 5 alin. (1) C. pen., "în cazul în care de la săvârşirea infracţiunii până la judecarea definitivă a cauzei au intervenit una sau mai multe legi penale, se aplică legea mai favorabilă."

Conform art. 15 alin. (2) din Constituţia României "legea dispune numai pentru viitor, cu excepţia legii penale sau contravenţionale mai favorabile".

Prin Decizia nr. 265 din 06 mai 2014 a Curţii Constituţionale, publicată în M. Of. nr. 372/20.05.2014 s-a admis excepţia de neconstituţionalitate ridicată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia penală, în Dosarul nr. x/118/2012 şi s-a constatat că dispoziţiile art. 5 C. pen. sunt constituţionale în măsura în care nu permit combinarea prevederilor din legi succesive în stabilirea şi aplicarea legii penale mai favorabile.

De asemenea, s-a reţinut că pentru identificarea concretă a legii penale mai favorabile trebuie avute în vedere o serie de criterii care tind fie la înlăturarea răspunderii penale, ori a consecinţelor condamnării, fie la aplicarea unei pedepse mai mici.

Aceste elemente de analiză vizează în primul rând condiţiile de încriminare, apoi cele de tragere la răspundere penală şi, în sfârşit, criteriul pedepsei.

Comparând dispoziţiile legii penale vechi cu cele noi, instanţa constată că fapta prevăzută de art. 181 alin. (1) şi (3) se regăseşte în ambele reglementări, limitele pedepsei închisorii fiind reduse prin legea nouă de la 10 la 4 ani şi de la 20 la 14 ani.

Curtea de apel constată că legea nouă prevede limite de pedeapsă mult mai reduse în cazul acestei infracţiuni.

Infracţiunea de fals în înscrisuri sub semnătură privată prevăzută de art. 290 din C. pen. din 1969 (pedepsită cu închisoare de la 3 luni la 2 ani sau cu amendă) se regăseşte în încriminarea din art. 322 C. pen. (pedeapsa fiind închisoarea de la 6 luni la 3 ani sau cu amendă).

Analizând însă, în mod global, dispoziţiile legale amintite, curtea reţine că modificările legislative intervenite cu privire la limitele de pedeapsă nu au influenţă în cauza de faţă referitor la stabilirea legii penale mai favorabile.

Astfel, împrejurarea că minimul şi maximul special al pedepsei închisorii prevăzut de legea nouă sunt mai mici decât cele prevăzute anterior, deşi ar putea induce ideea că legea penală nouă este mai favorabilă, este lipsită de relevanţă câtă vreme dispoziţiile privind regimul circumstanţelor atenuante şi tratamentul sancţionator al concursului de infracţiuni sunt mai favorabile conform legii în vigoare la data săvârşirii faptelor.

În ceea ce priveşte contopirea pedepselor, se identifică drept dispoziţii penale mai favorabile cele ale art. 34 din C. pen. din 1969, în comparaţie cu cele ale art. 39 din actualul C. pen. care prevăd obligativitatea aplicării unui spor de o treime din totalul celorlalte pedepse stabilite.

Totodată, raportat la actele dosarului, instanţa urmează a reţine în favoarea inculpatului circumstanţele atenuante prevăzute de art. 74 alin. (1) lit. a) şi alin. (2) din C. pen. din 1969.

Conform art. 72 din C. pen. din 1969, care stabileşte criteriile generale de individualizare, la stabilirea şi aplicarea pedepselor se ţine seama: de dispoziţiile părţii generale a C. pen.; de limitele de pedeapsă fixate în partea specială a C. pen.; de gradul de pericol social al faptei săvârşite; de persoana infractorului; de împrejurările care atenuează sau agravează răspunderea penală.

Particularizând aceste criterii la prezenta cauză, curtea de apel reţine următoarele:

Inculpatul este în vârstă de peste 50 de ani, are studii superioare, a avut o prezenţă activă pe parcursul derulării procesului penal, inclusiv în faţa instanţei de control judiciar. Acesta nu este cunoscut cu antecedente penale, la dosar neexistând probe sau indicii care să sugereze că, până la data faptelor, ar mai fi fost cercetat pentru fapte prevăzute de legea penală. De asemenea, la data faptelor, acesta avea o ocupaţie stabilă, din care obţineu veniturile băneşti necesare, era integrat social şi familial. Se mai reţine că, în esenţă, inculpatul nu a negat materialitatea faptei pentru care au fost trimis în judecată, atribuind numai o altă semnificaţie acesteia - atitudine procesuală care se încadrează în limitele rezonabile ale apărării acuzatului. Prin urmare, se va reţine în favoarea inculpatului circumstanţa atenuantă prevăzută de art. 74 alin. (1) lit. a) din C. pen. din 1969 constând în conduita bună a infractorului înainte de săvârşirea infracţiunii.

De asemenea, ce este relevant în prezenta cauză este faptul că proiectul a fost finalizat, abatorul este în funcţiune, inculpatul depunând toate eforturile în acest sens, acestea constituind împrejurări care diminuează gravitatea infracţiunii şi periculozitatea inculpatului şi care vor fi reţinute de instanţă drept circumstanţa atenuantă prevăzută de art. 74 alin. (2) din C. pen. din 1969.

Aceasta deoarece curtea consideră că împrejurările luate în considerare anterior reduc în asemenea măsură gravitatea faptei în ansamblu şi caracterizează favorabil de o asemenea manieră persoana inculpatului încât numai aplicarea unei pedepse sub minimul special se învederează a satisface, în cazul concret, imperativul justei individualizări a pedepsei.

Pe cale de consecinţă, raportat la împrejurările anterior reţinute şi având în vedere criteriile generale de individualizare a pedepsei prevăzute de art. 72 C. pen., instanţa apreciază că stabilirea unor pedepse constând în minimul special prevăzut de lege este de natură a contribui la realizarea scopului educativ şi coercitiv prevăzut de art. 52 din C. pen. din 1969.

Referitor la individualizarea judiciară a executării pedepsei rezultante, deşi faptele săvârşite de inculpat au un pericol social concret ridicat, instanţa va avea în vedere persoana acestuia, conduita avută anterior săvârşirii faptelor, lipsa antecedentelor penale, vârsta acestuia, aspecte care au format convingerea curţii că avertismentul dat inculpatului prin condamnarea la pedeapsa rezultantă de 3 ani închisoare şi impunerea unei forme de consiliere de specialitate desfăşurată de o instituţie abilitată, vor putea fi în măsură să determine o reflectare mai profundă a inculpatului asupra faptelor săvârşite şi a urmărilor acestora şi schimbarea atitudinii faţă de normele şi valorile ocrotite de legea penală, pentru ca, pe viitor, acesta să nu mai comită infracţiuni.

Instanţa consideră că pronunţarea condamnării constituie un avertisment pentru inculpat care, chiar fără executarea pedepsei în regim de penitenciar, nu va mai săvârşi infracţiuni.

Gravitatea infracţiunilor săvârşite nu justifică, doar prin ea însăşi, executarea pedepsei rezultante aplicate inculpatului în regim de detenţie, modalitate de executare care nu corespunde realizării scopului pedepsei în acest caz, scop care poate fi atins şi prin suspendarea executării acesteia sub supraveghere, întrucât inculpatului i s-a atras atenţia asupra gravităţii şi a consecinţelor nefaste ale faptelor, rolul condamnării fiind şi acela de a atrage atenţia asupra importanţei respectării relaţiilor în societate, rol care nu s-ar realiza în totalitate în cazul executării pedepsei în regim de detenţie.

Pentru toate considerentele expuse anterior, văzând şi dispoziţiile art. 421 pct. 2 lit. a) C. proc. pen., curtea a admis apelurile declarate de Direcţia Naţională Anticorupţie - Serviciul Teritorial şi partea civilă Ministerul Agriculturii şi Dezvoltării Rurale - Agenţia de Plăţi pentru Dezvoltare Rurală şi Pescuit împotriva sentinţei penale nr. 623 din 24 noiembrie 2014, pronunţată de Tribunalul Alba, în Dosarul nr. x/107/2012, a desfiinţat integral sentinţa penală atacată şi, procedând la o nouă judecată:

În baza art. 5 C. pen., a constatat că legea penală mai favorabilă inculpatului A. cu privire la faptele pentru care acesta a fost trimis în judecată în prezenta cauză este C. pen. din 1969.

În baza art. 386 alin. (1) C. proc. pen., a dispus schimbarea încadrării juridice dată faptelor pentru care inculpatul A. a fost trimis în judecată din infracţiunile prevăzute de art. 181 alin. (1), (3) din Legea nr. 78/2000 şi de art. 215 alin. (1), (2), (3) şi (5) din C. pen. din 1969 în infracţiunea prevăzută de art. 181 alin. (1) şi (3) din Legea nr. 78/2000.

A condamnat pe inculpatul A. la:

- 3 ani închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de folosire sau prezentare de documente false, incomplete sau inexacte care au avut ca rezultat obţinerea pe nedrept de sume de bani din bugetul general al Comunităţilor Europene sau din bugetele administrate de acestea ori în numele lor, prevăzută de art. 181 alin. (1), (3) din Legea nr. 78/2000, cu aplicarea art. 74 alin. (1) lit. a) şi alin. (2), art. 76 lit. a) din C. pen. din 1969 şi a art. 5 C. pen.;

- 2 luni închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de fals în înscrisuri sub semnătură privată în formă continuată - 5 acte materiale - prevăzută de art. 290 din C. pen. din 1969, cu aplicarea art. 41 alin. (2) din C. pen. din 1969, a art. 74 alin. (1) lit. a) şi alin. (2), art. 76 lit. e) teza I din C. pen. din 1969 şi a art. 5 C. pen.

În baza art. 33 lit. a), art. 34 lit. b) din C. pen. din 1969, a contopit pedepsele de 3 ani închisoare şi 2 luni închisoare, în pedeapsa cea mai grea de 3 ani închisoare, pe care inculpatul o va executa în final.

În baza art. 12 din Legea nr. 187/2012, cu aplicarea art. 5 C. pen. şi a art. 71 din C. pen. din 1969, a interzis inculpatului exercitarea drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) teza a II-a şi lit. b) din C. pen. din 1969, pe durata şi în condiţiile prevăzute de art. 71 din C. pen. din 1969.

În baza art. 861 alin. (1) şi (2) din C. pen. din 1969, a dispus suspendarea executării sub supraveghere a pedepsei de 3 ani închisoare aplicate inculpatului, pentru o durată de 5 ani, termen de încercare stabilit în condiţiile art. 862 alin. (1) din C. pen. din 1969.

În baza art. 863 alin. (1) din C. pen. din 1969, inculpatul va fi obligat să se supună pe durata termenului de încercare stabilit, următoarelor măsuri de supraveghere:

a) să se prezinte la termenele ce se vor stabilit de către Serviciul de Probaţiune Bucureşti;

b) să anunţe orice schimbare de domiciliu, reşedinţă sau locuinţă şi orice deplasare care depăşeşte 8 zile, precum şi întoarcerea;

c) să comunice şi să justifice schimbarea locului de muncă;

d) să comunice informaţii de natură a putea fi controlate mijloacele sale de existenţă.

Supravegherea executării obligaţiilor stabilite se va face de către Serviciul de Probaţiune Bucureşti.

Va atrage atenţia inculpatului asupra prev.art. 864 din C. pen. din 1969.

În baza art. 71 alin. (5) din C. pen. din 1969, pe durata suspendării sub supraveghere a executării pedepsei principale, se suspendă şi executarea pedepsei accesorii.

În ceea ce priveşte acţiunea civilă formulată în cauză de Ministerul Agriculturii şi Dezvoltării Rurale - Agenţia de Plăţi pentru Dezvoltare Rurală şi Pescuit, instanţa reţine că prin procesului-verbal de constatare încheiat de Agenţia de Plăţi pentru Dezvoltare Rurală şi Pescuit, la data de 20.12.2010 privind proiectul "Abator bovine, porcine, ovine secţie tranşare şi fabrică preparate carne", sat , s-a dispus obligarea SC B. la plata sumei de 10.530.761,37 lei.

Împotriva deciziei penale nr. 434/A din 05 mai 2016 a Curţii de Apel, secţia penală, au declarat recurs în casaţie Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, Direcţia Naţională Anticorupţie, la data de 20 septembrie 2016 şi inculpatul A., la data de 07 octombrie 2016 şi 18 octombrie 2016.

Cauza a fost înregistrată pe rolul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia penală, la data de 10 noiembrie 2016, când s-a stabilit termen la data de 20 ianuarie 2017, pentru examinarea în cameră de consiliu a admisibilităţii în principiu a cererilor de recurs în casaţie, conform art. 440 alin. (1) C. proc. pen.

Verificând îndeplinirea condiţiilor de admisibilitate a cererilor de recurs în casaţie, prin prisma dispoziţiilor art. 440 C. proc. pen., Înalta Curte a constatat întrunirea acestora.

În ceea ce priveşte cererea de recurs în casaţie formulată de Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, D.N.A., aceasta îndeplineşte cerinţele de formă prevăzute la art. 437 alin. (1) lit. a), b), c) şi d) C. proc. pen.

Cu privire la îndeplinirea condiţiei prevăzută de art. 437 alin. (1) lit. c) C. proc. pen. în ceea ce priveşte recursul declarat, Parchetul a invocat cazul de casare prevăzut de art. 438 alin. (12) C. proc. pen.:

" s-au aplicat pedepse în alte limite decât cele prevăzute de lege".

Prima critică formulată împotriva deciziei penale recurate priveşte cuantumul pedepsei principale aplicate inculpatului A. pentru infracţiunea prevăzută de art. 181 alin. (1), (3) din Legea nr. 78/2000, cuantum ce a fost stabilit greşit.

A arătat că inculpatul a fost trimis în judecată şi condamnat sub aspectul comiterii infracţiunii prevăzute de art. 181 alin. (1), (3) din Legea nr. 78/2000, cu aplicarea art. 74 alin. (1) lit. a) şi alin. (2), art. 76 lit. a) C. pen. anterior şi a art. 5 C. pen., infracţiune pentru care minimul special al pedepsei era anterior datei de 01.02.2014 de 10 ani închisoare, astfel că instanţa nu putea să stabilească cuantumul pedepsei principale pentru această infracţiune sub limita minimă de 3 ani şi 4 luni închisoare.

În acest context, a apreciat că pedeapsa de 3 ani închisoare a fost aplicată în alte limite decât cele prevăzute de lege, respectiv cu încălcarea dispoziţiilor art. 76 alin. (2) C. pen. anterior, care stabilesc efectele circumstanţelor atenuante în cazul infracţiunilor prin care s-au produs consecinţe deosebit de grave, respectiv reducerea cuantumului pedepsei principale doar până la o treime din minimul special al pedepsei închisorii, care, în speţă a fost de 10 ani închisoare.

În opinia reprezentantului Ministerului Public, se impune majorarea pedepsei aplicate, recalcularea pedepsei rezultante, dată fiind pluralitatea de infracţiuni reţinută în sarcina inculpatului şi, faţă de dispoziţiile art. 86 alin. (2) C. pen., schimbarea modalităţii de executare a acesteia.

A doua critică formulată în susţinerea cererii de recurs în casaţie se referă la neaplicarea pedepsei complementare a interzicerii unor drepturi, având în vedere că infracţiunea reţinută în sarcina inculpatului, art. 181 alin. (1), (3) din Legea nr. 78/2000 este sancţionată şi prin aplicarea pedepsei complementare a interzicerii unor drepturi.

A apreciat că, în situaţia în care instanţa ar fi reţinut dispoziţiile art. 76 alin. (3) C. pen. anterior, era necesară indicarea acestui text de lege în cuprinsul dispozitivului, în caz contrar tratamentul sancţionator aplicat fiind nelegal.

Cu privire la cererea de recurs în casaţie formulată de inculpatul A., la data de 06 octombrie 2016, aceasta îndeplineşte cerinţele de formă prevăzute la art. 437 alin. (1) lit. a), b), c) şi d) C. proc. pen.

Referitor la îndeplinirea condiţiei prevăzută de art. 437 alin. (1) lit. c) C. proc. pen. în ceea ce priveşte recursul declarat, inculpatul a invocat cazul de casare prevăzut de art. 438 alin. (7) C. proc. pen.:

" inculpatul a fost condamnat pentru o faptă care nu este prevăzută de legea penală".

În esenţă, a arătat că decizia atacată este nelegală şi se impune a fi casată, întrucât, în mod greşit nu s-a dispus achitarea inculpatului, deşi nu există probe directe, clare şi certe care să formeze convingerea că fapta pentru care inculpatul a fost trimis în judecată se grefează pe dispoziţiile art. 181 alin. (1) şi (3) din Legea nr. 78/2000.

Pentru temeinicia recursului în casaţie, instanţa de control judiciar trebuie să analizeze elementele constitutive ale infracţiunii pentru care s-a dispus condamnarea, pentru a stabili în ce măsură fapta reţinută în sarcina inculpatului corespunde normei de încriminare.

A precizat că, în speţă, lipseşte condiţia utilizării sau prezentării unor documente nereale, inexacte sau incomplete, în sensul că omisiunea inculpatului de a menţiona în cuprinsul declaraţiei sale de confidenţialitate şi imparţialitate relaţia de muncă avută anterior cu K. nu echivalează cu elementul de latură obiectivă cerut de norma legală cuprinsă în art. 181 alin. (1) constând în prezentarea unor declaraţii false, inexacte sau incomplete. În acest sens, a solicitat a se avea în vedere declaraţiilor martorului Z., Y.

Totodată, a mai invocat că nu există condiţia obţinerii pe nedrept a fondurilor din bugetul Uniunii Europene, consumarea infracţiunii are loc. doar la momentul la care fondurile solicitate au fost efectiv primite şi intră în sfera de dispoziţie a celui care a obţinut finanţarea prin mijloace frauduloase.

În speţă, modul de completare a declaraţiei de confidenţialitate şi incompatibilitate nu avea ca rezultat obţinerea de bani din fondurile europene. Singura consecinţă a neconformităţii acestei declaraţii putea fi reluarea procedurii de stabilire a antreprenorului. Mai mult, schimbarea antreprenorului C. SRL cu I. SRL nu a produs nicio consecinţă asupra valorii de finanţare a proiectului. Valoarea a fost aprobată în urma cererii de finanţare din 30.05.2006, prin contractul cadru nr. C11020167010008 la data de 01.02.2007, conform căruia valoarea totală eligibilă a proiectului a fost de 4.000.000 euro.

Astfel, nu se poate susţine că inculpatul, administrând în fapt şi societatea care a avut calitatea de antreprenor, a urmărit obţinerea pe nedrept de sume de bani din fondul Uniunii Europene, câtă vreme valoarea eligibilă nu a fost contestată, nici nu a fost modificată prin preluarea procedurii de achiziţie pentru lucrări şi achiziţii.

A mai susţinut că nu este întrunită nici condiţia relei-credinţe a inculpatului, având în vedere că la momentul declanşării procedurii de obţinere a fondurilor europene şi al completării declaraţiei, inculpatul nu a putut avea reprezentarea faptului că va lucra vreodată cu martorul K., deoarece, iniţial, a fost declarată câştigătoare o altă societate în calitate de antreprenor.

Referitor la desfăşurarea propriu-zisă a proiectului şi situaţia autovehiculelor din dosar, a precizat că soluţia de condamnare este fundamentată pe o gravă eroare de interpretare, făcându-se confuzie între momentul transferului dreptului de proprietate şi momentul transmiterii posesiei; operaţiunea de achiziţie nu echivalează cu operaţiunea de transfer al dreptului de proprietate.

A arătat că s-a dovedit că pe parcursul judecăţii faptul că la momentul întocmirii înscrisurilor apreciate ca fiind false de către instanţa de apel, autovehiculele se aflau în posesia cumpărătoarei I. SRL care le-a predat către beneficiara B. SRL, iar aceasta din urmă le-a recepţionat. O situaţie similară a avut loc. şi în privinţa autoutilitarelor N. În acest sens, a invocat concluziile raportului de expertiză întocmit în cauză, precum şi declaraţiile martorilor audiaţi în apel: W., V.

În susţinerea orală a recursului în casaţie s-a mai învederat că, potrivit cazului de casare invocat, hotărârile sunt supuse casării chiar dacă inculpatul a fost condamnat pentru o faptă care este prevăzută de legea penală, în condiţiile în care se circumscrie situaţiilor în care fapta concretă pentru care s-a pronunţat soluţia de condamnare nu întruneşte elementele de tipicitate prevăzute de norma de încriminare.

A arătat că elementului material al infracţiunii prev. de art. 181 din Legea nr. 78/2000 este legat de existenţa unui presupus "conflict de interese", care nu există.

Referitor la raporturile contractuale cu societatea I. SRL, în legătură cu care instanţa de apel a considerat că a existat un conflict de interese, s-a apreciat că nu există urmarea prevăzută de norma de încriminare, ca element constitutiv al infracţiunii. Toate faptele reţinute constituie temeiul unor sancţiuni contractuale întemeiate pe o cuplă civilă şi nicidecum pe fapte penale.

De asemenea, a considerat că omisiunea inculpatului de a menţiona relaţia de muncă avută anterior cu K. nu echivalează cu elementul de latură obiectivă cerut de norma legală cuprinsă în art. 181 constând în prezentarea unor declaraţii false, inexacte sau incomplete.

A mai arătat că, aprecierea instanţei de apel în sensul că, pentru realizarea proiectului inculpatul a încercat să identifice o societate care să aibă calitatea de antreprenor, societate pe care în fapt a administrat-o tot el, nu se confirmă probator.

A apreciat că nu există niciun act material care să se grefeze pe modalităţile normative ale art. 181.

Faţă de considerentele expuse, a solicitat în temeiul art. 448 alin. (1) pct. 2 C. proc. pen. admiterea recursului în casaţie şi să se dispună achitarea inculpatului în baza art. 16 lit. b) teza I C. proc. pen.

Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, tratând de o manieră simplist-juridică recursul în casaţie formulat de inculpat, constată argumente depline de respingere principială a acestuia întrucât instanţa de apel a decis în mod corect, prin raportare de probe, că elementele constitutive ale infracţiunilor pentru care inculpatul a fost trimis în judecată există.

De plano, calea de atac extraodinară a recursului în casaţie nu se rezumă în analiză decât la cazurile de casare expres indicate de legiuitor, într-o abordare strictă de jure, fără reluarea şi reanalizarea contextului probator ce a condus instanţele inferioare la prezentarea unei anumite stări de fapt, ce nu poate fi contestată.

Inculpatul a invocat cazul de casare prevăzut de art. 438 alin. (7) C. proc. pen.:

" inculpatul a fost condamnat pentru o faptă care nu este prevăzută de legea penală". Însă, ca argumentare concretă din partea recurentului se arată că, potrivit acestui caz de casare, hotărârile sunt supuse casării chiar dacă inculpatul a fost condamnat pentru o faptă care este prevăzută de legea penală, în condiţiile în care se circumscrie situaţiilor în care fapta concretă pentru care s-a pronunţat soluţia de condamnare nu întruneşte elementele de tipicitate prevăzute de norma de încriminare. Mai mult, s-a arătat că decizia atacată este nelegală şi se impune a fi casată, întrucât, în mod greşit nu s-a dispus achitarea inculpatului, deşi nu există probe directe, clare şi certe care să formeze convingerea că faptele pentru care inculpatul a fost trimis în judecată se întrunesc.

Or, asemenea învederări nu sunt specifice în abordare într-o cale de atac extraordinară cum este cea a recursului în casaţie, grefat fie şi pe cazul de casare invocat.

Instanţa supremă se rezumă la aprecierea concretă că instanţa de apel a reţinut juridic corect că fapta inculpatului, care nu a comunicat autorităţii contractante situaţia de "conflict de interese" cu privire la care avea această obligaţie şi în contextul existenţei căreia nu se mai putea încheia contractul cu autoritatea contractantă, intră în conţinutul normei de încriminare, în sensul în care disp. art. 181 alin. (1) se referă inclusiv la folosirea de documente inexacte sau incomplete.

În ceea ce priveşte infracţiunile de fals, de asemenea, s-a apreciat de către instanţa de apel că, prin raportare la materialul probator, s-a reţinut o stare de fapt ce, deplin juridic întruneşte elementele infracţiunii consemnate în sarcina inculpatului.

Aşadar, principial, recursul în casaţie astfel cum a fost formulat de către inculpat apare neîntemeiat.

O altă situaţie juridică funcţionează raportat la recursul în casaţie al procurorului care, ca primă critică, formulată împotriva deciziei penale recurate, priveşte cuantumul pedepsei principale aplicate inculpatului A. pentru infracţiunea prevăzută de art. 181 alin. (1), (3) din Legea nr. 78/2000, cuantum ce ar fi fost stabilit greşit.

După cum s-a observat, inculpatul a fost trimis în judecată şi condamnat sub aspectul comiterii infracţiunii prevăzute de art. 181 alin. (1), (3) din Legea nr. 78/2000, cu aplicarea art. 74 alin. (1) lit. a) şi alin. (2), art. 76 lit. a) C. pen. anterior şi a art. 5 C. pen., infracţiune pentru care minimul special al pedepsei era anterior datei de 01.02.2014 de 10 ani închisoare.

Instanţa însă nu putea să stabilească cuantumul pedepsei principale pentru această infracţiune sub limita minimă de 3 ani şi 4 luni închisoare.

Pedeapsa principală a fost aplicată în alte limite decât cele prevăzute de lege, respectiv cu încălcarea dispoziţiilor art. 76 alin. (2) C. pen. anterior, care stabilesc efectele circumstanţelor atenuante în cazul infracţiunilor prin care s-au produs consecinţe deosebit de grave, respectiv reducerea cuantumului pedepsei principale doar până la o treime din minimul special al pedepsei închisorii, care, în speţă a fost de 10 ani închisoare.

În consecinţă, în opinia reprezentantului Ministerului Public, se impune majorarea pedepsei aplicate, recalcularea pedepsei rezultante, dată fiind pluralitatea de infracţiuni reţinută în sarcina inculpatului şi, faţă de dispoziţiile art. 86 alin. (2) C. pen., schimbarea modalităţii de executare a acesteia.

Cu evidenţă, instanţa de recurs constată incidenţa cazului de casare invocat, cu consecinţa admiterii recursului în casaţie promovat şi casării deciziei pronunţate.

În înlăturarea greşitei aplicări a legii sub aceste aspecte, reluând argumentaţia ce a stat la baza catalogării de către instanţa de apel că stabilirea unor pedepse inculpatului constând în minimul special prevăzut de lege este de natură a contribui la realizarea scopului educativ şi coercitiv prevăzut de C. pen., instanţa supremă constată că se impune a se face o nouă apreciere a acestui "minim", iar ulterior a întregului regim sancţionator de aplicat, prin raportare atât la prevederile vechiuluim dar şi noului C. pen.

Este real că instanţa de apel a dat dovadă de aplecare deosebită pe marginea instituţiei juridice a "legii penale mai favorabile" în cauză. Astfel, se reţine în concret că, "comparând dispoziţiile legii penale vechi cu cele noi, instanţa constată că fapta prevăzută de art. 181 alin. (1) şi (3) se regăseşte în ambele reglementări, limitele pedepsei închisorii fiind reduse prin legea nouă de la 10 la 4 ani şi de la 20 la 14 ani. Curtea de apel constată că legea nouă prevede limite de pedeapsă mult mai reduse în cazul acestei infracţiuni. Infracţiunea de fals în înscrisuri sub semnătură privată prevăzută de art. 290 din C. pen. din 1969 (pedepsită cu închisoare de la 3 luni la 2 ani sau cu amendă) se regăseşte în încriminarea din art. 322 C. pen. (pedeapsa fiind închisoarea de la 6 luni la 3 ani sau cu amendă). Analizând însă, în mod global, dispoziţiile legale amintite, curtea reţine că modificările legislative intervenite cu privire la limitele de pedeapsă nu au influenţă în cauza de faţă referitor la stabilirea legii penale mai favorabile. Astfel, împrejurarea că minimul şi maximul special al pedepsei închisorii prevăzut de legea nouă sunt mai mici decât cele prevăzute anterior, deşi ar putea induce ideea că legea penală nouă este mai favorabilă, este lipsită de relevanţă câtă vreme dispoziţiile privind regimul circumstanţelor atenuante şi tratamentul sancţionator al concursului de infracţiuni sunt mai favorabile conform legii în vigoare la data săvârşirii faptelor. În ceea ce priveşte contopirea pedepselor, se identifică drept dispoziţii penale mai favorabile cele ale art. 34 din C. pen. din 1969, în comparaţie cu cele ale art. 39 din actualul C. pen. care prevăd obligativitatea aplicării unui spor de o treime din totalul celorlalte pedepse stabilite. Totodată, raportat la actele dosarului, instanţa urmează a reţine în favoarea inculpatului circumstanţele atenuante prevăzute de art. 74 alin. (1) lit. a) şi alin. (2) din C. pen. din 1969". Mai mult, toate aceste explicitări au fost analizate prin raportare la posibilitatea de aplicare a unei pedepse rezultate a închisorii inculpatului fără executare efectivă.

Însă, după cum s-a văzut, întrega construcţie juridică punitivă a pornit de la o situaţie greşită, de individualizare a unui minim de 3 ani înschisoare pentru o infracţiune reţinută şi nu unul legal mai mare de 3 ani şi 4 luni ce ar fi condus implicit la o interpretare diferită a întreg regimului sancţionator incident.

Inclusiv persoana interesată direct de aceste operaţiuni, respectiv inculpatul, a depus note scrise (cu toate erorile prezentate pe acest palier), care deşi nesusţinute atâta vreme cât s-a solicitat achitarea în recursul în casaţie promovat, fac trimitere la o constatare plauzibilă, şi anume aceea că într-o analiză matematică, raportată la prevederile noului C. pen., ar rezulta un "minim" legal mai mic decât cel raportat la prevederile C. pen. din 1969.

Sigur că o analiză concretă, bazată pe întreg sistemul de individualizare judiciară a unei sancţiuni, este de apanajul unei instanţe ce se găseşte într-o cale ordinară de atac, sens în care, în funcţie şi de jurisprudenţa constantă a Înaltei Curţi care, atunci când constată necesitatea de apelare la astfel de operaţiuni ce reclamă aprecieri din partea judecătorului recurge la formula dispunerii rejudecării laturii penale a cauzei de către o astfel de instaţă, se va proceda în consecinţă.

Procedural, în funcţie şi de interesul inculpatului în demararea operaţiunilor legale şi temeinice sus menţionate, ce vor fi obligatoriu puse în discuţie contradictorie, se impune admiterea ambelor recursuri în casaţie exercitate în cauză, potrivit art. 448 pct. 2 lit. b) C. proc. pen.

Casându-se în întregime decizia atacată sub aspectul laturii penale (regimul sancţionator decurgând din aceasta), implicit dispar temeiurile de subzistenţă a formelor de executare a pedepsei anterior emisă faţă de inculpat. Astfel de forme sunt incidente chiar şi în cazul unei pedepse a închisorii aplicate fără regim de executare efectivă.

În contextul în care recursul în casaţie din partea inculpatului, pe "fondul" său, nu a fost primit, după cum s-a explicitat, constatându-se o deplină legalitate în cauză în ceea ce priveşte aspectele criticate, iar recursul în casaţie al procurorului vizează şi alte chestiuni juridice plasate în acelaşi cadru al individualizării sancţiunii, ce vor fi astfel de dezbătut, sarcina instanţei de apel va fi aceea de a se preocupa de îndreptarea acestor din urmă nelegalităţi sus constatate.

Vor fi astfel de menţinut toate actele procedurale perfectate până la etapa dezbaterilor asupra apelurilor formulate de Direcţia Naţională Anticorupţie - Serviciul Teritorial şi Ministerul Agriculturii şi Dezvoltării Rurale - Agenţia de Plăţi Pentru Dezvoltare Rurală şi Pescuit, acestea fiind valabile.

Aşadar, procesul penal îţi va relua cursul de la momentul acordării cuvântului în susţinerea apelurilor ce au fost exercitate, această etapă fiind limitată la motivele pentru care s-a dispus casarea şi rejudecarea laturii penale a cauzei, respectiv tratarea tuturor elementelor ce vizează regimul sancţionator incident pentru inculpat, cu consemnarea şi aprofundarea evidentă a poziţiei juridice a numitului A. raportat la aceste aspecte.

Văzând şi disp. art. 275 alin. (3) C. proc. pen.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursul în casaţie declarat de Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Direcţia Naţională Anticorupţie - Serviciul Teritorial şi de inculpatul A. împotriva deciziei penale nr. 434/A din 05 mai 2016 pronunţată de Curtea de Apel, secţia penală.

Casează hotărârea atacată şi dispune rejudecarea laturii penale a cauzei vizând pe inculpatul A. de către Curtea de Apel.

Dispune anularea formelor de executare emise în cauză.

Menţine celelalte dispoziţii ale deciziei

Cheltuielile judiciare ocazionate cu soluţionarea recursului în casaţie formulat de parchet şi inculpat rămân în sarcina statului.

Onorariul parţial cuvenit apărătorului desemnat din oficiu, în sumă de 90 lei, rămâne în sarcina statului.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 17 martie 2017.