Defendant's appeal rejected; payment of €1.89M substation rental and service fees affirmed.

Asupra recursului de faţă;

Din examinarea actelor şi lucrărilor din dosar, constată următoarele:

A. Obiectul cererii introductive

Prin acţiunea civilă înregistrată la data de 9 aprilie 2015 pe rolul Tribunalului Suceava, secţia a II-a civilă, reclamanta SC A. SA prin B. SPRL Iaşi şi prin C. SPRL Suceava, a solicitat obligarea pârâtei SC D. SRL, la plata sumei de 1.894.203,68 RON, compusă din suma de 1.456.000 RON, inclusiv TVA, conform Facturii din 22 octombrie 2014, reprezentând contravaloare utilizare parţială Staţie Electrică 110 KV pentru perioada 1 februarie 2014 - 12 octombrie 2014, suma de 122.043,68 RON, inclusiv TVA, conform Facturii din 22 octombrie 2014, reprezentând contravaloare utilizare instalaţii şi construcţii speciale din sectorul Staţie Electrică 110 KV, pentru perioada 10 octombrie 2013 - 12 octombrie 2014 şi suma de 316.160 RON, inclusiv TVA, conform Facturii din 22 octombrie 2014, reprezentând contravaloare servicii exploatare - mentenanţă pentru instalaţii şi echipamente aferente Staţiei Electrice 110 KV, pentru perioada 1 februarie 2014 - 12 octombrie 2014.

B. Hotărârea primei instanţe

Prin Sentinţa nr. 156 din 4 mai 2016, Tribunalul Suceava, secţia a II-a civilă, a admis acţiunea formulată de reclamanta SC A. SA, prin lichidatori judiciari B. SPRL Iaşi şi C. SPRL Suceava, în contradictoriu cu pârâta SC D. SRL, a obligat pârâta la plata sumei de 1.884.203,68 RON, compusă din: suma de 1.456.000 RON, incluzând TVA, contravaloare Factură din 22 octombrie 2014, suma de 122.043,68 RON, incluzând TVA, contravaloare Factură din 22 octombrie 2014 şi suma de 316.160 RON, incluzând TVA, contravaloare Factură din 22 octombrie 2014.

Instanţa de fond, prin Încheierea din data de 14 septembrie 2015, a respins excepţiile necompetenţei funcţionale, a necompetenţei teritoriale şi a lipsei calităţii de reprezentant, iar prin Încheierea din data de 12 octombrie 2015 a respins excepţia conexităţii, iar prin Încheierea din data de 16 noiembrie 2015, a respins excepţia lipsei de interes a acţiunii, invocată de pârâtă.

C. Calea de atac împotriva hotărârii primei instanţe.

Împotriva acestei sentinţe şi a încheierilor de şedinţă din 14 septembrie 2015, 16 noiembrie 2015, 1 martie 2016, a declarat apel pârâta SC D. SRL, reprezentantă legal de administrator E., criticând soluţia instanţei de fond pentru nelegalitate.

A solicitat admiterea apelului, schimbarea în totalitate a sentinţei atacate, în sensul respingerii cererii de chemare în judecată.

D. Hotărârea instanţei de apel

Prin Decizia nr. 394 din 29 noiembrie 2016, Curtea de Apel Suceava, secţia a II-a civilă, a respins, ca nefondat, apelul declarat de pârâta SC D. SRL împotriva Sentinţei civile nr. 156 din 4 mai 2016 şi a încheierilor de şedinţă din 14 septembrie 2015, 16 noiembrie 2015, 1 martie 2016 pronunţate de Tribunalul Suceava, secţia a II-a civilă.

E. Calea de atac împotriva hotărârii instanţei de apel

Împotriva acestei decizii a declarat recurs pârâta SC D. SRL, criticând-o sub următoarele motive de nelegalitate:

Prin hotărârea dată, instanţa a încălcat regulile de procedură a căror nerespectare atrage sancţiunea nulităţii, motiv de recurs prevăzut de pct. 5 al art. 488 C. proc. civ.

Fiind admisă proba testimonială, s-au încălcat prevederile art. 309 C. proc. civ. şi au fost audiaţi martori aflaţi în legături de interese cu reclamanta, încălcându-se astfel dispoziţiile art. 315 pct. 3 C. proc. civ.

Hotărârea nu cuprinde motivele pe care se întemeiază sau cuprinde motive contradictorii - pct. 6 al art. 488 C. proc. civ.

Recurenta a fost şantajată să accepte condiţiile impuse de intimată şi să semneze cele 3 contracte la preţurile impuse. Instanţa de apel trebuia să reţină violenţa şi să constate că prin sentinţa de fond se consfinţeşte această violenţă ca viciu de consimţământ, fapt ce face incidentă excepţia lipsei de interes invocată de recurentă.

Contractele au fost încheiate pentru viitor, începând cu 13 octombrie 2014. Perioada anterioară nu este acoperită de aceste contracte, iar preţul aferent trebuia să poarte girul A.N.R.E. pentru perioada februarie - octombrie 2014.

Hotărârea a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greşită a normelor de drept material - pct. 8 al art. 488 C. proc. civ.

În cauză se încalcă prevederile legale incidente în domeniul reglementat al energiei.

Intimata-reclamantă A. a evitat aplicarea dispoziţiilor legale în materie de distribuţie de energie electrică, unde există tarife reglementate şi unde preţul stabilit trebuie avizat de către A.N.R.E., prin mascarea obligaţiilor legale pe care le are în calitate de distribuitor sub forma unor contracte de închiriere instalaţii şi prestări servicii, însă acest lucru nu reprezintă altceva decât fraudarea legii, astfel că nu se poate vorbi de contracte legal încheiate, care să aibă putere de lege între părţi, astfel cum a reţinut instanţa.

Nu se pot aplica retroactiv cele 3 contracte deoarece trebuie să existe o manifestare expresă de voinţă a recurentei în sensul agreării plăţii chiriei stabilite prin contract retroactiv.

Fiind vorba de servicii, acestea nu aveau cum să fie prestate retroactiv.

Acţiunea reclamantei se fundamentează pe răspundere contractuală, fiind inadmisibilă această acţiune în condiţiile în care raporturile dintre părţi nu au fost reglementate contractual.

În cadrul negocierilor, deşi iniţial erau inserate în cuprinsul celor 3 contracte clauze conform cărora SC D. SRL trebuie să plătească retroactiv chiria, recurenta a solicitat expres eliminarea acestor clauze, iar intimata a acceptat această modificare, de vreme ce contractele în forma finală, semnate şi însuşite de ambele părţi, nu cuprind asemenea clauze.

În cauză sunt incidente dispoziţiile art. 1270 C. civ., contractul valabil încheiat având putere de lege între părţi şi neputând fi modificat decât prin act adiţional.

F. Analizând decizia recurată prin raportare la criticile formulate, Înalta Curte constată că recursul este nefondat pentru următoarele considerente:

În cauză nu sunt întrunite cerinţele art. 488 pct. 5 C. proc. civ.

Prin proba testimonială s-a urmărit a se face dovada unor fapte juridice, iar martorii audiaţi au fost cei care au participat efectiv la negocierile derulate între părţi. Instanţa de judecată are rolul de a aprecia de la caz la caz, legăturile de interese dintre martor şi vreuna din părţi, de natură a justifica respingerea martorului propus, sinceritatea depoziţiei martorului fiind apreciată prin raportare la relaţiile juridice dintre părţi şi interesul pe care l-ar avea faţă de rezultatul procesului.

În cauză, fiind un litigiu purtat între profesionişti devin aplicabile dispoziţiile art. 309 alin. (2): "Niciun act juridic nu poate fi dovedit cu martori, dacă valoarea obiectului său este mai mare de 250 RON. Cu toate acestea, se poate face dovada cu martori, contra unui profesionist, a oricărui act juridic, indiferent de valoarea lui, dacă a fost făcut de acesta în exerciţiul activităţii sale profesionale, în afară de cazul în care legea specială cere proba scrisă".

Nu sunt întrunite cerinţele art. 488 pct. 6 C. proc. civ.

Instanţa de apel a reţinut în mod corect faptul că obiect al litigiului nu îl constituie daune derivând din preţurile/tarifele neachitate, ci contravaloare utilizare parţială a Staţiei Electrice pentru perioada 1 februarie - 12 octombrie 2014, a instalaţiilor şi construcţiilor speciale pentru perioada 10 octombrie 2013 - 12 octombrie 2014, precum şi contravaloare exploatare - mentenanţă pentru instalaţiile şi echipamentele aferente Staţiei electrice, aferente perioadei 1 februarie - 12 octombrie 2014 având semnificaţia de chirie în considerarea actelor juridice încheiate între părţi. Este de necontestat faptul că raporturile juridice dintre părţi sunt de natură contractuală.

Aşadar, litigiul nu are ca obiect tarife s-au preţuri avizate de A.N.R.E., ci un raport specific locaţiunii.

Susţinerea potrivit căreia contravaloarea chiriei la care a fost obligată recurenta a fost stabilită prin utilizarea violenţei, în lipsa unui aviz prealabil al A.N.R.E. nu poate fi primită.

În cauză SC A. SA nu este licenţiată de A.N.R.E. pentru a presta activitatea de distribuţie a energiei electrice astfel încât nu are calitatea de operator de distribuţie în accepţiunea legii.

Pe de altă parte, instanţa nu a fost investită cu o cerere privind legalitatea preţului din cele 3 contracte sau privind anularea celor 3 contracte pentru nesocotirea unor norme de ordine publică la încheierea lor.

SC A. SA conform comenzilor primite de la SC D. SRL a pus la dispoziţia acesteia Staţia Electrică de 110 KV şi a efectuat toate serviciile necesare materializate prin cele trei facturi aflate în litigiu.

În cauză nu au fost încălcate dispoziţiile C. civ. în materie de contracte.

Prin Adresa înregistrată la SC A. SA din 7 martie 2014, recurenta D. solicită încheierea unui contract de închiriere a Staţiei electrice de 110 KV în vederea integrării centralei electrice în cogenerare în sistemul energetic naţional. În cuprinsul acestei adrese este menţionat "clauzele acestui contract vor fi valabile începând cu 1 februarie 2014".

Neîntocmirea unui contract de locaţiune în formă scrisă nu afectează valabilitatea raportului juridic, faţă de prevederile art. 1781 C. civ., potrivit cărora: "Contractul de locaţiune se consideră încheiat îndată ce părţile au convenit asupra bunului şi preţului".

Pe de altă parte, potrivit dispoziţiilor art. 1233 C. civ.: "Dacă un contract încheiat între profesionişti nu stabileşte preţul şi nici nu indică o modalitate pentru a-l determina, se presupune că părţile au avut în vedere preţul practicat în mod obişnuit în domeniul respectiv pentru aceleaşi prestaţii realizate în condiţii comparabile sau, în lipsa unui asemenea preţ, un preţ rezonabil".

S-a reţinut, în mod corect, de către instanţă faptul că sumele de bani care trebuie plătite de recurentă pentru perioada 1 februarie - 12 octombrie 2014 reprezintă contravaloarea chiriei şi a serviciilor şi această chirie este identică cu preţurile cuprinse în contractele din 13 octombrie 2014.

Faţă de aceste considerente, potrivit dispoziţiilor art. 496 alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte va respinge recursul, ca nefondat.

Potrivit dispoziţiilor art. 453 C. proc. civ., recurenta-pârâtă va fi obligată la plata cheltuielilor de judecată către intimată.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondat, recursul declarat de pârâta SC D. SA împotriva Deciziei nr. 394 din 29 noiembrie 2016, pronunţate de Curtea de Apel Suceava, secţia a II-a civilă.

Obligă recurenta-pârâtă SC D. SA la plata sumei 1.122,81 RON, reprezentând cheltuieli de judecată către intimata-reclamantă SC A. SA prin lichidatori judiciari B. SPRL Iaşi şi C. SPRL Suceava.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţa publică, astăzi 23 noiembrie 2017.

Procesat de GGC - N