Company dissolution opposition and peremption arising from suspension pending dependent administrative litigation

Asupra recursului a constatat următoarele:

Prin Cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Bucureşti, secţia a VI-a civilă, la data de 16 mai 2014, sub nr. x/3/2014, reclamanta D.G.I.T.L. Sector 1 - Bucureşti, în temeiul art. 62 din Legea nr. 31/1990, a formulat opoziţie la Hotărârea nr. 1 din 1 martie 2014 a adunării generale a SC C. SRL.

În motivarea cererii, reclamanta a arătat că în M. Of. , partea a IV-a, nr. 2414 din 30 aprilie 2014, a fost publicată Hotărârea adunării generale a SC C. SRL prin care asociaţii acesteia, respectiv domnul D. şi doamna E., au stabilit, în temeiul art. 227 alin. (1) lit. d) din Legea nr. 31/1990, dizolvarea societăţii comerciale ai căror asociaţi sunt.

Prin hotărârea menţionată, asociaţii au hotărât, în conformitate cu art. 235 alin. (2) din Legea nr. 31/1990 că nefiind creditori ai societăţii, activele vor reveni asociaţilor, transmiterea dreptului de proprietate asupra bunurilor va avea loc. la data radierii societăţii din registrul comerţului, măsură ce a fost luată cu prejudicierea intereselor reclamantei.

Prin Sentinţa civilă nr. 5.958 din 27 noiembrie 2014, pronunţată de Tribunalul Bucureşti, secţia a VI-a civilă, s-a respins ca neîntemeiată cererea reclamantei.

În motivarea acestei soluţii, s-a reţinut că reclamanta nu a făcut dovada îndeplinirii condiţiilor prevăzute de art. 61 din Legea nr. 31/1990, în sensul că nu s-a invocat o creanţă certă, lichidă şi exigibilă în favoarea sa.

Împotriva acestei soluţii, a declarat apel reclamanta D.G.I.T.L. Sector 1 - Bucureşti, iar prin Decizia civilă nr. 547 din 3 aprilie 2015 pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a V-a civilă, s-a admis apelul, s-a anulat sentinţa apelată şi s-a reţinut cauza spre rejudecare.

Prin Decizia civilă nr. 2.045 din 9 decembrie 2016 pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a V-a civilă, s-a constatat perimată cererea reclamantei. În motivarea acestei soluţii, instanţa de apel a reţinut, în esenţă, că prin Încheierea din 5 iunie 2015, în temeiul dispoziţiilor art. 413 alin. (1) pct. 1 C. proc. civ., s-a suspendat judecata apelului până la soluţionarea definitivă a cauzei ce face obiectul Dosarului nr. x/CA/2014 al Tribunalului Bucureşti, secţia a II-a contencios administrativ şi fiscal.

La data de 1 noiembrie 2016, reclamanta a formulat cerere de repunere pe rol, iar la termenul din 9 decembrie 2016, instanţa a invocat din oficiu excepţia perimării.

S-a mai reţinut că Dosarul nr. x/CA/2014 al Tribunalului Bucureşti, secţia a II-a contencios administrativ şi fiscal, a fost soluţionat la 20 aprilie 2016, dată de la care a început să curgă termenul de perimare de 6 luni prevăzut de art. 416 C. proc. civ.

Având în vedere că în cauză nu s-a formulat o cerere de redeschidere a procesului în interiorul acestui termen, instanţa a admis excepţia perimării şi a constatat perimată cererea.

La data de 14 decembrie 2016, recurenta-reclamantă D.G.I.T.L. Sector 1 - Bucureşti a formulat recurs împotriva Deciziei civile nr. 2.045 din 9 decembrie 2016 pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a V-a civilă.

În motivarea recursului, recurenta a susţinut că hotărârea atacată a fost dată cu aplicarea greşită a dispoziţiilor art. 416 alin. (2) şi art. 417 C. proc. civ., în sensul că termenul de perimare curge de la ultimul act de procedură îndeplinit de instanţă, respectiv data la care s-a comunicat hotărârea pronunţată în Dosarul nr. x/CA/2014 al Tribunalului Bucureşti, secţia a II-a contencios administrativ şi fiscal, 28 iunie 2016.

Totodată, a susţinut recurenta că termenul de perimare a fost întrerupt prin formularea cererii de repunere pe rol a cauzei, cerere formulată în interiorul termenului de 6 luni, având în vedere că ultimul act de procedură îndeplinit de instanţă a fost la 28 iunie 2016.

Prin întâmpinarea depusă la dosarul cauzei, intimata SC C. SRL a invocat excepţia nulităţii recursului apreciind că motivele invocate nu se încadrează în dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ.

Prin răspunsul la întâmpinare, recurenta-reclamantă a arătat că susţinerile intimatei sunt nefondate, solicitând în consecinţă respingerea acestora.

Înalta Curte a procedat la întocmirea raportului asupra admisibilităţii în principiu a recursului, în temeiul art. 493 alin. (2) C. proc. civ., prin raport constatându-se că recursul este admisibil.

Prin Încheierea din camera de consiliu din data de 16 mai 2017 a fost încuviinţat, raportul asupra admisibilităţii în principiu a recursului şi s-a dispus comunicarea acestuia părţilor, potrivit dispoziţiilor art. 493 alin. (4) C. proc. civ.

Intimaţii-pârâţi au formulat puncte de vedere asupra raportului, prin care au reiterat excepţia nulităţii recursului.

Prin Încheierea din 26 septembrie 2017, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a respins excepţia nulităţii recursului, cu motivarea că recurenta-reclamantă a invocat critici de nelegalitate ce ar putea fi încadrate în dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ. Totodată, prin aceeaşi încheiere, a fost admis în principiu recursul şi s-a acordat termen la 21 noiembrie 2017.

Analizând decizia atacată în raport cu criticile formulate şi temeiurile de drept invocate, Înalta Curte constată că recursul formulat de reclamanta D.G.I.T.L. Sectorul 1 Bucureşti este nefondat şi va fi respins, pentru următoarele considerente:

Din conţinutul criticilor formulate de către recurentă reiese că acestea vizează soluţia de perimare şi priveşte greşita aplicare şi interpretare de către curtea de apel a dispoziţiilor referitoare la procedura perimării cererii de chemare în judecată, reglementată de dispoziţiile art. 416 alin. (2) şi art. 417 C. proc. civ.

Prin urmare motivele de nelegalitate privesc greşita aplicare a regulilor de procedură, critică prevăzută de dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ., din perspectiva cărora va fi analizat recursul.

Potrivit dispoziţiilor art. 416 C. proc. civ. "Orice cerere de chemare în judecată, contestaţie, apel, recurs, revizuire şi orice altă cerere de reformare sau de retractare se perimă de drept, chiar împotriva incapabililor, dacă a rămas în nelucrare din motive imputabile părţii, timp de 6 luni. (2) Termenul de perimare curge de la ultimul act de procedură îndeplinit de părţi sau de instanţă. (3) Nu constituie cauze de perimare cazurile când actul de procedură trebuia efectuat din oficiu, precum şi cele când, din motive care nu sunt imputabile părţii, cererea n-a ajuns la instanţa competentă sau nu se poate fixa termen de judecată".

Pornind de la aceste dispoziţii legale, reiese că perimarea reprezintă o sancţiune procedurală ce operează de drept şi se răsfrânge asupra întregii activităţi judiciare, iar nu doar asupra unui act de procedură concret, fiind determinată de lipsa de stăruinţă a părţilor în soluţionarea litigiului, având un caracter mixt, de sancţiune procedurală şi de prezumţie de desistare.

Totodată, perimarea constând în stingerea litigiului, este edictată în interesul unei bune administrări a justiţiei, urmărind soluţionarea cauzelor cu celeritate şi degrevarea rolului instanţelor de dosare inactive, astfel încât răspunde unui interes general dar şi unui interes particular, al părţilor, anume acela ca drepturile lor să nu rămână un timp îndelungat într-o stare de incertitudine.

Din aceleaşi reglementări legale rezultă şi condiţiile ce trebuie îndeplinite în mod cumulativ pentru a interveni sancţiunea perimării, şi anume instanţa să fi fost învestită cu o cerere care se judecă în primă instanţă sau într-o cale de atac, pricina să fi rămas în nelucrare timp de 6 luni, iar lăsarea cauzei în nelucrare să se datoreze unor motive imputabile părţii.

Perimarea fiind sancţiune procedurală intervine în condiţiile legii, consecutiv măsurii suspendării judecăţii, întrucât numai în acest fel poate fi întrunită premisa rămânerii cauzei în nelucrare din motive imputabile părţii.

Una dintre situaţiile în care cauza rămâne în nelucrare şi care atrage suspendarea judecăţii cauzei este prevăzută de dispoziţiile art. 413 alin. (1) pct. 1 C. proc. civ., respectiv când dezlegarea cauzei depinde, în tot sau în parte, de existenţa ori inexistenţa unui drept ce face obiectul unei alte judecăţi, cum este, cazul în speţă.

Norma juridică cuprinsă în art. 413 alin. (1) pct. 1 C. proc. civ. este facultativă, lăsată la aprecierea judecătorului, însă, chiar şi în aceste condiţii, suspendarea poate să fie dispusă tot numai în cazurile prevăzute de lege.

Totodată, fiind o sancţiune procedurală, perimarea operează de drept, instanţa putând să constate perimarea şi din oficiu, astfel cum reiese şi din dispoziţiile art. 420 alin. (1) C. proc. civ.

În speţă, se reţine că prin Decizia civilă nr. 2.045 din 9 decembrie 2016, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a V-a civilă, a constatat perimată cererea formulată de reclamanta D.G.I.T.L. Sector 1 Bucureşti având ca obiect opoziţie, în temeiul dispoziţiilor art. 416 alin. (1) C. proc. civ.

În raport cu dispoziţiile art. 416 alin. (2) C. proc. civ., "Termenul de perimare curge de la ultimul act de procedură îndeplinit de părţi sau de instanţă."

Ultimul act de procedură îndeplinit în cauză, înainte de împlinirea termenului de perimare de 6 luni, astfel cum este reglementat de dispoziţiile art. 416 alin. (2) C. proc. civ., a fost efectuat la data de 20 aprilie 2016, momentul soluţionării litigiului care a atras măsura suspendării judecării cauzei pendinte.

Critica recurentei-reclamante potrivit căreia termenul de perimare ar curge de la data de 28 iunie 2016, respectiv momentul comunicării hotărârii pronunţate în Dosarul nr. x/CA/2014 al Tribunalului Bucureşti, secţia a II-a contencios administrativ şi fiscal, nu este fondată, având în vedere că, aşa cum a reţinut şi Curtea de Apel Bucureşti, suspendarea operează până la momentul în care hotărârea care a provocat această măsură a devenit definitivă.

În consecinţă, termenul de 6 luni curge de la momentul rămânerii definitive a hotărârii pronunţate în dosarul care a generat suspendarea, şi nu de la ultimul act de procedură îndeplinit în dosarul care a determinat suspendarea, respectiv comunicarea hotărârii.

În acest sens sunt şi dispoziţiile art. 416 alin. (2) C. proc. civ. care prevăd că termenul de perimare curge de la ultimul act de procedură îndeplinit de părţi sau de instanţă, însă în dosarul care a rămas în nelucrare, şi nu în dosarul care a generat suspendarea.

Prin urmare, constatând că prin decizia recurată dispoziţiilor legale care reglementează sancţiunea perimării, au fost corect aplicate conform art. 496 alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte urmează să respingă recursul declarat de recurenta-reclamanta D.G.I.T.L. Sectorul 1 Bucureşti.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat de reclamanta D.G.I.T.L. Sectorul 1 Bucureşti împotriva Deciziei civile nr. 2.045 din 9 decembrie 2016 pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a V-a civilă.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 21 noiembrie 2017.

Procesat de GGC - N