Proof of simulated sales as disguised donations by third-party creditor via presumptions and lack of payment

Asupra recursului de faţă, constată următoarele:

Prin cererea de chemare în judecată înregistrată pe rolul Tribunalului Bucureşti, secţia a IV-a civilă sub nr. x/3/2013, la data de 5 februarie 2013, reclamanta A. SA, în contradictoriu cu pârâţii vânzători de rang I, soţii B. şi C., precum şi cu pârâţii cumpărători de rang II, D., E., F., în temeiul prevederilor art. 1175 şi art. 975 din vechiul C. civ. coroborat cu prevederile art. 112 şi urm. C. proc. civ., a solicitat instanţei, în principal, să constate că următoarele vânzări încheiate între pârâţii de rang I şi fiecare din pârâţii de rang II, (i) conform Contractului de vânzare-cumpărare din 10 iunie 2010 de către BNP G. cu privire la imobilul situat în comuna Afumaţi, judeţul Ilfov; (ii) Contractului de vânzare-cumpărare din 7 iulie 2010 de către BNP G. cu privire la imobilul apartament, situat în Bucureşti, sector 6 Bucureşti; (iii) Contractele de vânzare-cumpărare din 25 iunie 2010 de către BNP G. cu privire la imobilele situate în comuna Afumaţi, judeţul Ilfov, sunt simulate, respectiv să se constate că între pârâţii de rangul I şi fiecare dintre pârâţii de rangul II cu privire la fiecare din imobilele menţionate în aceste contracte de vânzare-cumpărare s-au încheiat contracte de donaţie, care reprezintă actul real/actul secret încheiat între aceştia şi, ca efect al acestei constatări, să fie declarată inopozabilitatea faţă de bancă a fiecărui act aparent/act simulat încheiat între pârâţii de rang I şi fiecare din pârâţii de rang II.

În subsidiar, reclamanta, în cazul în care nu va fi admisă acţiunea în simulaţie mai sus menţionată, a solicitat instanţei să declare inopozabilitatea faţă de bancă a fiecăruia dintre contractele de vânzare-cumpărare menţionate anterior.

Prin Sentinţa civilă nr. 1.587 din 18 decembrie 2015, Tribunalul Bucureşti, secţia a IV-a civilă, a admis în parte acţiunea, astfel cum a fost precizată şi modificată; a constatat caracterul simulat al Contractului de vânzare-cumpărare autentificat la dat de 25 iunie 2010 de Biroul Notarului Public G. în privinţa naturii juridice a convenţiei, în sensul că este un contract de donaţie; a constatat inopozabilitatea Contractului real de donaţie autentificat la data de 25 iunie 2010 de Biroul Notarului Public G. faţă de reclamantă; a constatat inopozabilitatea Contractului de vânzare-cumpărare din 7 iulie 2010 de Biroul Notarului Public G. faţă de reclamantă; a respins capătul de cerere având ca obiect constatarea simulaţiei Contractului de vânzare-cumpărare din 7 iulie 2010 de Biroul Notarului Public G. în privinţa naturii juridice a convenţiei; a respins capătul de cerere având ca obiect obligarea pârâtei F. la plata echivalentului în lei a sumei de 7.802 euro cu titlu de despăgubiri ca neîntemeiat; a luat act de renunţarea reclamantei la capătul de cerere având ca obiect declararea inopozabilităţii oricărui act subsecvent de înstrăinare sau de grevare; a mai luat act de renunţarea reclamantei la capetele de cerere având ca obiect constatarea simulaţiei şi a inopozabilităţii Contractului de vânzare-cumpărare din 10 iunie 2010 autentificat de Biroul Notarului Public G. formulate în contradictoriu cu pârâtul D., a respins acţiunea formulată în contradictoriu cu pârâţii H., I., J. şi K., ca neîntemeiată; a obligat pârâţii B., C., E., F., în solidar, la plata către reclamantă a sumei de 20.017,36 RON cu titlu de cheltuieli de judecată - taxă judiciară de timbru şi timbru judiciar.

Pentru a hotărî astfel, tribunalul a reţinut următoarele:

La data de 27 mai 2010, A. SA a acordat un credit ipotecar pentru investiţii imobiliare societăţii comerciale L. SRL, între părţi încheindu-se în acest sens Contractul de credit ipotecar pentru investiţii imobiliare cu destinaţia preluare credit aflat în sold la M., în valoare de 1.378.660,64 euro.

Creditul mai sus menţionat a fost garantat prin constituirea în favoarea băncii a garanţiilor prevăzute la pct. (6) Garanţii din Condiţiile Speciale ale Contractului de credit, inclusiv prin "(e) 2 bilete la ordin emise de către împrumutat şi avalizate de către soţii B. şi C.". Astfel, concomitent cu semnarea contractului de credit, respectiv la data de 27 mai 2010 au fost emise în favoarea băncii, de către societatea împrumutată SC L. SRL şi avalizate de către pârâţii B. şi C., 2 bilete la ordin, primul de valoarea creditului, respectiv în valoare de 1.378.660,64 euro fără scadenţă, iar al doilea pentru contravaloarea dobânzilor, comisioanelor, penalităţilor şi altor costuri rezultate din contractul de credit, în alb şi fără scadenţă.

La aceeaşi dată, respectiv la 27 mai 2010, A. SA a acordat aceleiaşi societăţi şi o linie de credit, prin Contractul de linie de credit, cu destinaţia susţinere activitate curentă, cu menţiunea că prima utilizare va fi folosită pentru rambursarea creditului capital de lucru aflat în sold la M., acordat în baza Convenţiei de credit din 7 martie 2007, în valoare de 9.000.000 RON.

Creditul mai sus menţionat a fost garantat prin constituirea în favoarea băncii a garanţiilor prevăzute la pct. (6) Garanţii din Condiţiile Speciale ale Contractului de credit, inclusiv prin "(e) 2 bilete la ordin emise de către împrumutat şi avalizate de către soţii B. şi C.". Astfel, concomitent cu semnarea contractului de credit, respectiv la data de 27 mai 2010 au fost emise în favoarea băncii, de către societatea împrumutată SC L. SRL şi avalizate de către pârâţii B. şi C., 2 bilete la ordin: primul de valoarea creditului, respectiv în valoare de 9.000.000 RON fără scadenţă, iar al doilea pentru contravaloarea dobânzilor, comisioanelor, penalităţilor şi altor costuri rezultate din contractul de credit, în alb şi fără scadenţă.

Din verificările efectuate de către reclamanta iniţială pe site-ul O.N.R.C., şi depuse la dosar, s-a constatat că, la 4 iunie 2010, s-a înfiinţat SC L. SRL, având acelaşi obiect principal de activitate ca şi SC L. SRL, respectiv Cod CAEN 4674 - Comerţ cu ridicata al echipamentelor şi furniturilor de fierărie pentru instalaţii sanitare şi de încălzire. De asemenea, şi obiectul secundar de activitate al celor două societăţi era identic. Unicul asociat şi administrator al SC L. SRL este numită N., rudă de gradul II cu C. (nepoată de soră) şi afin de acelaşi grad cu B. Faptul că numita N. este nepoata pârâtei C. rezultă şi din cele reţinute de Tribunalul Bucureşti, secţia I penală, prin Sentinţa penală nr. 558/F din 20 iunie 2012 pronunţată în Dosarul cu nr. x/3/2011.

La data de 8 iulie 2010 reclamanta iniţială a declarat scadenţa anticipată pentru Contractul de credit, din cauza faptului că SC L. SRL nu şi-a îndeplinit obligaţiile faţă de bancă, rezultate din cele două facilităţi de credit, neachitând băncii nici măcar prima rată la creditele acordate. Tot la data de 8 iulie 2010, reclamanta iniţială a declarat scadenţa anticipată şi a celuilalt contract de credit, cu o valoare de 1.378.660,64 euro.

Odată cu constituirea SC L. SRL, pârâţii B. şi C. au iniţiat procedura de insolvenţă a societăţii L. SRL, ce figura ca parte în contractele de credit încheiate cu reclamanta iniţială. Astfel, faţă de societatea împrumutată SC L. SRL, la data de 9 august 2010 (urmare a cererii sale din data de 5 august 2010), se deschide procedura generală a insolvenţei care formează obiectul Dosarului nr. x/3/2010 aflat pe rolul Tribunalului Bucureşti. Conform art. 36 din Legea nr. 85/2006 privind procedura insolvenţei, de la data deschiderii procedurii se suspendă de drept toate acţiunile judiciare, extrajudiciare sau măsurile de executare silită pentru realizarea creanţelor asupra debitorului SC L. SRL sau bunurilor sale, astfel că, de la 9 august 2010, executarea silită faţă de SC L. SRL a fost suspendată de drept iar la 4 mai 2011, s-a deschis procedura de faliment a SC L. SRL.

Din cauza faptului că sumele restante nu au fost achitate băncii reclamante iniţiale în termen, la 9 august 2010, A. SA a introdus la plată cele două bilete la ordin menţionate mai sus, unul în valoare de 1.378.660,64 euro şi celălalt în valoare de 13.433,33 euro, care, în aceeaşi zi, au fost refuzate total la plată pentru lipsa de disponibil, cu consecinţa că, de la data acestui refuz de plată, creanţa băncii faţă de cei 2 avalişti (soţii C. şi D.), prevăzută în cele două bilete la ordin, a devenit exigibilă.

A. SA a formulat plângere penală împotriva pârâtului B., iar prin Rechizitoriul din 23 decembrie 2011, după terminarea fazei de urmărire penală, s-au dispus, printre altele, punerea în mişcare a trei acţiuni penale şi trimiterea în judecată a inculpatului B. pentru săvârşirea infracţiunii de înşelăciune, prevăzută de art. 215 alin. (1), (2), (3) şi (5) C. pen.

Prin Sentinţa penală nr. 558/F din 20 iunie 2012, pronunţată în Dosarul nr. x/3/2011, Tribunalul Bucureşti, secţia I penală, l-a condamnat pe inculpatul B. la pedeapsa închisorii de 12 ani pentru săvârşirea infracţiunii de înşelăciune în convenţii cu consecinţe deosebit de grave, iar sub aspectul laturii civile, l-a obligat pe inculpatul B. la plata sumelor de 1.601.226,97 euro şi 11.643.083,68 RON cu titlu de despăgubiri civile către partea civilă A. SA.

Împotriva sentinţei penale mai sus menţionată au făcut apel D.N.A. şi inculpatul B., ambele apeluri fiind respinse de către Curtea de Apel Bucureşti, secţia I penală, prin Decizia penală nr. 11 din 18 ianuarie 2013, pronunţată în Dosarul nr. x/3/2011.

La data de 5 martie 2012, executorul bancar O., în dosarele execuţionale nr. x1, x2, x3, x4, x5 şi x6/2010 privind executarea silită a pârâţilor B. şi C., efectuată în temeiul titlurilor executorii reprezentate de cele 4 bilete la ordin, a emis Procesul-verbal de constatare a insolvabilităţii debitorului nr. x/313/1 din care rezultă că debitorii B. şi C. sunt insolvabili şi, pe cale de consecinţă, a dispus încetarea executării silite în temeiul art. 3715 lit. b) teza I C. proc. civ. şi restituirea titlului executoriu, motivat de lipsa bunurilor mobile şi imobile urmăribile în patrimoniul pârâţilor de rang I, cu excepţia a 3 terenuri intravilane situate pe raza sectorului 4 Bucureşti, fiecare în suprafaţă de 5.000 mp, dar asupra cărora sunt constituite şi conservate în condiţiile legii drepturi preferenţiale de ipotecă în favoarea creditorului ipotecar P., pentru următoarele sume: 700.000 euro, 3.550.000 euro şi 2.200.000 euro (la care se adăugă şi celelalte costuri ale instituţiei de credit cum ar fi dar fără a se limita la dobânzi, dobânzi majorate, comisioane).

Imediat după semnarea contractelor de credit cu banca, pârâţii B. şi C. au înstrăinat toate bunurile imobile urmăribile pe care le deţineau, după cum urmează:

Conform Contractului de vânzare-cumpărare autentificat la data de 10 iunie 2010 de către BNP G., pârâţii B. şi C. au înstrăinat către pârâtul D. imobilul situat în comuna Afumaţi, judeţul Ilfov. În acest contract se menţionează un preţ de 220.000 euro, pârâţii B. şi C. declarând că l-au primit în întregime de la cumpărător la data autentificării actului însă din relaţiile solicitate de tribunal la băncile la care pârâţii B. şi C. aveau deschise conturi bancare a rezultat că nu s-a evidenţiat nicio tranzacţie prin care aceştia să fi încasat suma de 220.000 euro menţionată ca preţ al vânzării conform acestui contract. De asemenea, s-a reţinut că pârâtul D. este fratele numitei N., deci nepot al pârâtei C.

Conform Contractului de vânzare-cumpărare din data de 7 iulie 2010 de către BNP G., pârâtul B. a înstrăinat către pârâtul E. imobilul apartament situat în Bucureşti, sector 6 Bucureşti. În acest contract se menţionează un preţ de 63.000 euro, din care suma de 41.650 euro pârâtul B. a declarat că a primit-o în numerar de la cumpărător la data autentificării actului. În contract s-a mai menţionat că din preţul vânzării, suma de 6.000 euro (echivalent a 25.435,8 RON) a fost plătită prin transfer bancar la un cont deschis la M. - sucursala Dristor pe numele pârâtului B., iar suma de 15.350 euro (echivalent a 65.073,25 RON) a fost plătită prin transfer bancar la un alt cont deschis la M. - sucursala Dristor pe numele pârâtului B.

Din relaţiile comunicate la solicitarea tribunalului de către M. - sucursala Dristor a rezultat că pârâtul B. a încasat, ca preţ al Contractului din 7 iulie 2010 în conturile sale, la data de 7 iulie 2010, sumele de 6.000 euro şi 65.073,25 RON, respectiv un total de aproximativ 20.460 euro.

Conform Contractului de vânzare-cumpărare autentificat din 25 iunie 2010 de către BNP G., pârâţii B. şi C. au înstrăinat către pârâta F. trei imobile: imobilele situate în comuna Afumaţi, judeţul Ilfov.

La încheierea acestui contract vânzătorii B. şi C. au fost reprezentaţi de mandatarul Q. Deşi citată această persoană ca martor în cauză, în virtutea rolului activ exercitat de tribunal, acesta nu s-a prezentat în instanţă în vederea audierii.

În acest contract de vânzare-cumpărare s-a menţionat un preţ al vânzării, total, de 37.275 euro, mandatarul pârâţilor declarând în contract că l-a primit integral la data autentificării actului. Din relaţiile efectuate de tribunal la băncile la care pârâţii B. şi C. aveau deschise conturi bancare a rezultat că nu s-a evidenţiat nicio tranzacţie prin care B. sau C. să fi încasat suma de 37.275 euro menţionată ca preţ al vânzării conform acestui contract.

Prin precizări şi modificări succesive ale acţiunii de faţă, reclamanta iniţială A. SA şi, ulterior, R. SA, după transmisiunea calităţii procesual active în prezentul litigiu, au renunţat la capătul de cerere completatoare având ca obiect declararea inopozabilităţii oricăror acte subsecvente, precum şi la capetele de cerere ce priveau imobilul situat în comuna Afumaţi, judeţul Ilfov, imobil ce a făcut obiectul Contractului de vânzare-cumpărare din 10 iunie 2010 autentificat de BNP G. încheiat între pârâţii B. şi C. şi pârâtul D.

Dând eficienţă principiului disponibilităţii ce guvernează întregul proces civil, ca efect al manifestării de voinţă a părţii reclamante, tribunalul a făcut aplicarea prevederilor art. 246 C. proc. civ. şi a luat act de renunţarea reclamantei la capătul de cerere având ca obiect declararea inopozabilităţii oricărui act subsecvent de înstrăinare sau de grevare şi de renunţarea reclamantei la capetele de cerere având ca obiect constatarea simulaţiei şi a inopozabilităţii Contractului de vânzare-cumpărare din 10 iunie 2010 autentificat de BNP G. formulat în contradictoriu cu pârâtul D.

Având în vedere aceste aspecte, tribunalul a reţinut că este învestit cu următoarele capete de cerere:

- cu privire la Contractul din 25 iunie 2010, autentificat de BNP G. cu o acţiune în declararea simulaţiei, în privinţa naturii juridice a convenţiei, şi cu o acţiune pauliană, revocatorie;

- cu privire la Contractul din 7 iulie 2010, autentificat de BNP G. cu o acţiune în declararea simulaţiei, în privinţa naturii juridice a convenţiei, şi cu o acţiune pauliană, revocatorie;

- cu un capăt de cerere având ca obiect obligarea pârâtei F. la plata echivalentului în lei a sumei de 7.802 euro cu titlu de despăgubiri.

Examinând capătul de cerere având ca obiect declararea simulaţiei Contractului de vânzare-cumpărare din 25 iunie 2010 de BNP G. în privinţa naturii juridice a convenţiei s-a reţinut că s-a făcut dovada simulaţiei prin deghizare totală, părţile încheind, de fapt, o donaţie în beneficiul pârâtei F.

Pentru a ajunge la această concluzie, tribunalul a constatat că pârâţii B. şi C., deşi legal citaţi, nu s-au prezentat în instanţă în vederea administrării interogatoriului încuviinţat la solicitarea reclamantei ceea ce a condus la incidenţa prevederilor art. 225 C. proc. civ. şi s-a considerat această lipsă în mod nejustificat a pârâţilor la interogatoriu ca o recunoaştere deplină a pretenţiilor reclamantei, prezumţie simplă ce este confirmată şi de alte probe administrate în cauză.

Astfel, în înscrisul autentic ce a constatat convenţia în discuţie s-a menţionat un preţ al vânzării de 37.275 euro, mandatarul pârâţilor declarând în contract că l-a primit integral la data autentificării actului, însă din relaţiile comunicate de băncile la care pârâţii C. şi D. aveau deschise conturi bancare a rezultat că nu s-a evidenţiat nicio tranzacţie prin care aceştia să fi încasat suma de 37.275 euro menţionată ca preţ al vânzării conform acestui contract. Aceste relaţii se coroborează cu Procesul-verbal de constatare a insolvabilităţii întocmit la data de 5 martie 2012 de executorul bancar O., din care rezulta că debitorii B. şi C. sunt insolvabili.

Totodată, s-a mai reţinut că potrivit răspunsurilor la interogatoriu date chiar de pârâta F., aceasta nu a avut niciun loc. de muncă în România până la sfârşitul anului 2010, şi nici ulterior acelui moment, din care să realizeze venituri, că nu a avut deschise niciun fel de conturi la bănci şi nici nu a putut justifica în vreun fel deţinerea unei sume de bani echivalente cu preţul de 37.275 euro stabilit în mod fictiv de părţi. Pârâta nu a putut justifica cu nici un înscris afirmaţia conform căreia ar fi plătit realmente suma respectivă. De asemenea, tribunalul a mai reţinut şi faptul că, potrivit răspunsului pârâtei F. la întrebarea nr. 1 din interogatoriul administrat, pârâţii B. şi C. sunt naşii de botez şi de cununie al copilului pârâtei F., natura acestor relaţii fiind un element în plus ce a condus tribunalul la concluzia fictivităţii vânzării imobilelor în cauză.

Din moment ce din probatoriul administrat a rezultat că pârâta nu a deţinut niciodată vreo sumă de bani egală cu preţul de 37.275 euro stabilit în mod fictiv de părţi, iar pârâţii B. şi C. nu au încasat în perioada respectivă nici o sumă de bani echivalentă de la presupusul cumpărător, ţinând seama şi de faptul că plăţile de o asemenea valoare între rezidenţi se fac numai prin transfer bancar iar din relaţiile efectuate la bănci nu au rezultat astfel de transferuri bancare, s-a reţinut că a fost dovedit caracterul deghizat al vânzării, părţile încheind, în realitate, prin actul secret, o donaţie.

Prin urmare, tribunalul a admis capătul de cerere examinat şi a constatat caracterul simulat al Contractului de vânzare-cumpărare autentificat din 25 iunie 2010 de BNP G. în privinţa naturii juridice a convenţiei, în sensul că este un contract de donaţie.

Cu privire la acelaşi Contract autentificat din 25 iunie 2010 de BNP G. reclamanta a învestit tribunalul şi cu o acţiune pauliană.

Analizând condiţiile necesare pentru exercitarea acestei acţiuni în legătură cu contractul real de donaţie încheiat între pârâţii B. şi C., pe de o parte, şi pârâta F., pe de cealaltă parte, prima instanţă a constatat că acestea sunt îndeplinite în mod cumulativ.

Astfel, s-a reţinut că reclamanta are o creanţă certă, lichidă şi exigibilă împotriva pârâţilor B. şi C. în valoare de 1.601.226,97 euro şi 11.643.083,68 RON constatată prin titlurile executorii reprezentate de biletele la ordin menţionate mai sus şi prin Sentinţa penală nr. 558/F din 20 iunie 2012 pronunţată de Tribunalul Bucureşti, secţia I-a penală, definitivă, creanţa fiind anterioară contractului a cărui revocare se solicită.

De asemenea, tribunalul a reţinut că acest contract real de donaţie încheiat de pârâţii B. şi C. cu pârâta F. a fost încheiat în frauda drepturilor reclamantei, cauzându-i reclamantei un prejudiciu care constă în faptul că prin acel act debitorii B. şi C. şi-au provocat o stare de insolvabilitate, dovedită de executările silite menţionate anterior, din care a rezultat că nu au mai fost identificate alte bunuri în patrimoniul debitorilor care să poată fi supuse executării silite.

Tribunalul a reţinut că există şi frauda pârâţilor B. şi C., aceştia cunoscând că prin încheierea contractului real de donaţie, deghizat prin Contractul de vânzare-cumpărare din 25 iunie 2010 de BNP G., îşi provoacă insolvabilitatea, cauzând un prejudiciu reclamantei, aspect ce rezultă din faptul că aceştia în mod deliberat au înstrăinat imobilele cu titlu gratuit, chiar la câteva zile după încheierea contractelor de credit cu reclamanta iniţială şi după ce garantaseră acele contracte de credit cu biletele la ordin avalizate în nume personal.

De altfel, conduita frauduloasă a pârâţilor B. şi C. este relevată pe larg şi în cuprinsul considerentelor Sentinţei penale nr. 558/F din 20 iunie 2012 pronunţată de Tribunalul Bucureşti, secţia I-a penală, prin urmare, prima instanţă a admis şi acest capăt de cerere şi a constatat inopozabilitatea Contractului real de donaţie autentificat la data de 25 iunie 2010 faţă de reclamantă.

În ceea ce priveşte Contractul din 7 iulie 2010 autentificat de BNP G. reclamanta a învestit tribunalul atât cu o acţiune în declararea simulaţiei, în privinţa naturii juridice a convenţiei, cât şi cu o acţiune pauliană, revocatorie.

Referitor la acţiunea în declararea simulaţiei, în sensul că vânzarea încheiată ar fi, în realitate, o donaţie, s-a reţinut că prin acest contract pârâtul B. a înstrăinat către pârâtul E. imobilul apartament situat în Bucureşti, sector 6 Bucureşti.

În acest contract se menţionează un preţ de 63.000 euro, din care suma de 41.650 euro pârâtul B. a declarat că a primit-o în numerar de la cumpărător la data autentificării actului. În contract s-a mai menţionat că din preţul vânzării suma de 6.000 euro (echivalent a 25.435,8 RON) a fost plătită prin transfer bancar la un cont deschis la M. - sucursala Dristor pe numele pârâtului B., iar suma de 15.350 euro (echivalent a 65.073,25 RON) a fost plătită prin transfer bancar la un alt cont deschis la M. - sucursala Dristor pe numele pârâtului B.

Din relaţiile comunicate la solicitarea tribunalului de către M. - sucursala Dristor a rezultat că pârâtul B. a încasat, ca preţ al Contractului din 7 iulie 2010 în conturile sale, la data de 7 iulie 2010, sumele de 6.000 euro şi 65.073,25 RON, respectiv un total de aproximativ 20.460 euro.

Prin urmare, tribunalul a constatat că nu s-a dovedit deghizarea totală a naturii juridice a acestei convenţii având în vedere că pârâtul E. a plătit un preţ - fiind, aşadar, în prezenţa unei vânzări - de aproximativ 20.460 euro.

În ceea ce priveşte restul sumei de 41.650 euro, pe care pârâtul B. a declarat că a primit-o în numerar de la cumpărător la data autentificării actului, s-a reţinut că, în realitate nu a fost plătită, nefiind preţ al acestei vânzări. În acest sens, tribunalul a avut în vedere lipsa nejustificată la interogatoriu a pârâţilor E. şi B., fapt pe care prima instanţă l-a valorificat, de asemenea, în plan probator ca o mărturisire deplină a pârâţilor, în temeiul art. 225 C. proc. civ., mărturisire deplină valorificată de instanţă ce se coroborează şi cu procesul-verbal de insolvabilitate a debitorului B., menţionat mai sus.

Prin urmare, tribunalul a respins capătul de cerere având ca obiect constatarea simulaţiei Contractului de vânzare-cumpărare autentificat la data de 7 iulie 2010 de BNP G. în privinţa naturii juridice a convenţiei, reţinând că între părţi s-a încheiat o vânzare însă preţul real al vânzării a fost de aproximativ 20.460 euro.

Examinând acţiunea pauliană formulată de reclamantă având ca obiect Contractul din 7 iulie 2010, s-a reţinut că fiind în prezenţa unui act cu titlu oneros este necesar a fi dovedită şi complicitatea la fraudă a terţului dobânditor.

Prima instanţă a reţinut existenţa creanţei certe, lichide, exigibile, constatată prin titlu executoriu şi anterioară a reclamantei, conduita frauduloasă a pârâtului B. şi cauzarea prejudiciului reclamantei şi cu privire la acţiunea pauliană având ca obiect Contractul din 7 iulie 2010. Prin urmare, pentru considerentele expuse deja în contextul analizei Contractului din 25 iunie 2010, tribunalul a reţinut că s-au dovedit condiţiile acţiunii pauliene şi cu privire la Contractul din 7 iulie 2010.

Deşi un contract cu titlu oneros, Contractul din 7 iulie 2010 i-a cauzat reclamantei un prejudiciu derivat din diferenţa de 41.650 euro care nu a fost avută în vedere de pârâţi, în mod real, ca preţ al vânzării. Valoarea reală a imobilului înstrăinat era de aproximativ 63.000 euro însă preţul convenit în mod real de pârâţi, şi care a şi fost plătit, a fost de aproximativ 20.460 euro. În acest context se relevă şi frauda intereselor reclamantei, urmărită de pârâtul B., care şi-a diminuat intenţionat patrimoniul cu valoarea de 41.650 euro, la doar câteva zile de la momentul încheierii contractelor de credit pe care le garantase cu propriul patrimoniu.

Examinând condiţia complicităţii la fraudă a terţului dobânditor, s-a reţinut şi natura relaţiilor de afinitate între cei doi pârâţi, pârâtul E. fiind nepot de frate al pârâtei C., soţia pârâtului B. Tribunalul a mai reţinut, din considerentele Sentinţei penale nr. 558/F din 20 iunie 2012 pronunţată de Tribunalul Bucureşti, secţia I-a penală, că pârâtul E. cunoştea situaţia creditelor acordate de reclamanta iniţială şi faptul că aceste credite au fost garantate de pârâtul B. cu patrimoniul propriu. Aceste elemente probatorii se coroborează şi cu împrejurarea lipsei nejustificate a pârâtului E. la interogatoriul propus de reclamantă, împrejurare pe care deja tribunalul a valorificat-o în plan probator ca o mărturisire deplină conform prevederilor art. 225 C. proc. civ., prin urmare, tribunalul a apreciat că pârâtul E. a încheiat contractul de vânzare-cumpărare pentru a-l ajuta pe pârâtul B. să-şi sustragă imobilul în cauză de la o eventuală urmărire silită din partea creditorilor acestora, fiind probată complicitatea la fraudă a terţului dobânditor.

Faţă de aceste aspecte, tribunalul a admis capătul de cerere în discuţie şi a constatat inopozabilitatea Contractului de vânzare-cumpărare din 7 iulie 2010 de BNP G. faţă de reclamantă.

Prin cererea completatoare reclamanta a solicitat şi obligarea pârâtei F. la plata echivalentului în lei a sumei de 7.802 euro, cu titlu de despăgubiri reprezentând valoarea reală a imobilului ce a făcut obiectul Contractului de vânzare-cumpărare din 5 aprilie 2012 de BNP G.

Prin Contractul de vânzare-cumpărare din 5 aprilie 2012 de BNP G. pârâta F. a înstrăinat către numiţii S. şi T. terenul intravilan în suprafaţă de 470 mp situat în comuna Afumaţi, judeţul Ilfov, imobil ce fusese dobândit de pârâta F. de la pârâţii B. şi C. prin Contractul din 25 iunie 2010.

Tribunalul a apreciat că nu pot fi reţinute condiţiile răspunderii civile delictuale în temeiul căreia să fie indemnizată reclamanta cu suma pretinsă, de la pârâta F.

Astfel, s-a reţinut că efectul acţiunii pauliene este inopozabilitatea actului în raport de partea ce a iniţiat procesul, prin urmare, pentru reclamantă s-a considerat că niciodată pârâţii B. şi C. nu au înstrăinat către pârâta F. imobilele indicate prin Contractul din 25 iunie 2010 de BNP G., reclamanta ar putea, deci, să le execute silit, considerându-se că aceste bunuri nu au ieşit din patrimoniul debitorilor săi.

Prima instanţă a apreciat că reclamanta nu are un drept de a alege între a exercita acţiunea pauliană şi împotriva actului subsecvent şi a pretinde despăgubiri pe tărâm delictual de la terţul dobânditor deoarece nu se poate considera că prin înstrăinarea subsecventă terţul dobânditor ar fi săvârşit vreo faptă ilicită, de vrem ce acţiunea pauliană de faţă nici nu fusese declanşată. De asemenea, efectul prezentei acţiuni pauliene este inopozabilitatea primei înstrăinări şi nu crearea unui nou titlu pentru reclamantă împotriva pârâtei F. Reclamanta, ca efect al admiterii prezentei acţiuni, poate executa bunurile ce au făcut obiectul Contractului din 25 iunie 2010, considerându-se că aceste bunuri nu au ieşit din patrimoniul debitorilor săi, nu ca efect al unui alt titlu împotriva terţului dobânditor.

În măsura în care terţul dobânditor a înstrăinat deja bunurile, reclamanta are la dispoziţie o nouă acţiune pauliană împotriva subdobânditorilor din cel de-al doilea act şi nu poate pretinde despăgubiri de la primul dobânditor. Or, numiţii S. şi T. nu au fost introduşi ca pârâţi în prezenta cauză, iar reclamanta nu a lărgit obiectul dedus judecăţii şi prin promovarea unei alte acţiuni pauliene îndreptate împotriva Contractului din 5 aprilie 2012 de BNP G.

În considerarea acestor aspecte, tribunalul a respins capătul de cerere având ca obiect obligarea pârâtei F. la plata echivalentului în lei a sumei de 7.802 euro cu titlu de despăgubiri, ca neîntemeiat.

În temeiul art. 274 C. proc. civ., tribunalul a dispus obligarea pârâţilor, în solidar, către reclamantă la plata sumei de 20.017,36 RON cu titlu de cheltuieli de judecată, reprezentând taxă judiciară de timbru şi timbru judiciar.

Împotriva acestei sentinţe a declarat apel pârâta F., iar prin Decizia civilă nr. 505A din 30 mai 2017 pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a IV-a civilă, s-a respins apelul, ca nefondat.

În motivarea acestei soluţii, instanţa de apel a reţinut că nu sunt supuse criticii cele reţinute în fapt de tribunal privind condiţiile în care intimatul pârât B. a încheiat actele şi au făcut obiectul acţiunii, respectiv efectuarea vânzărilor în perioada iunie - iulie 2010, în preajma declarării scadenţei anticipate a creditului acordat acestuia de reclamanta SC A. SA, urmată de refuzul total la plată a biletelor la ordin avalizate de pârât, care a fost condamnat la pedeapsa închisorii pentru înşelăciune în convenţii cu consecinţe deosebite grave şi obligat la plata unor despăgubiri, ceea ce atrăgea interesul sustragerii bunurilor din patrimoniul său de la previzibila executare silită.

Apelanta a criticat exclusiv admiterea capătului de cerere prin care a fost declarat simulat Contractul din 2010, prin care a cumpărat de la pârâţii B. şi C. trei terenuri pentru suma de 37.275 euro, susţinând că preţul plătit a fost real şi nu fictiv, astfel că nu se pune problema deghizării unei donaţii în vânzare cumpărare şi, pe de altă parte, că nu s-a făcut dovada unui contraînscris.

Curtea de apel a observat că, în cazul deghizării unui contract, simulaţia implică, pe de o parte, actul public (în speţă, vânzarea), iar pe de altă parte actul secret cu privire la care se pretinde că a fost mascat prin actul public, şi anume un act juridic în sens de negotium juris (manifestare de voinţă producătoare de efecte juridice), în speţă - donaţia iar contraînscrisul nu reprezintă decât instrumentul probator necesar dovedirii actului secret, dacă acesta are o valoare mai mare de 250 RON.

În măsura în care nu există un contraînscris, aceasta nu înseamnă că nu există un act secret, ci doar că acesta fie nu poate fi probat, fie poate fi probat în alte condiţii prevăzute de lege.

În speţă, existenţa actului secret este invocată nu de către părţile acestuia (care nu ar avea vreun interes), ci de către banca terţă prejudiciată, astfel încât existenţa unui act secret sau a unui contraînscris reprezintă pentru terţ un simplu fapt juridic, şi nu un act juridic, aşa că poate fi dovedit prin orice mijloace de probă, inclusiv prezumţie.

Faptul prejudiciabil pentru reclamantă al înstrăinării unor imobile de către pârâtul debitor către apelantă rezultă din însuşi actul public, rămânând a se stabili în ce măsură este demonstrată fictivitatea preţului, cu consecinţa deghizării unei donaţii.

Din acest punct de vedere, circumstanţele în care s-au încheiat toate vânzările imobilelor pârâtului debitor, inclusiv cea încheiată cu apelanta (în aceeaşi perioadă, respectiv în preajma declarării scadente a creditului şi a previzibilei introduceri la plată de către reclamantă a biletelor la ordin ulterior refuzate), prezumţia de recunoaştere sau cel puţin de început de dovadă scrisă decurgând de neprezentarea pârâţilor B. şi C. la interogatoriu (art. 225 C. proc. civ.), precum şi celelalte fapte probatorii vecine şi conexe menţionate de tribunal, respectiv lipsa unui loc. de muncă în România al apelantei din care să realizeze venituri sau a vreunei surse plauzibile, absenţa vreunui cont bancar al apelantei din care să rezulte că ar fi deţinut suma de 37.275 euro plătită, relaţiile dintre apelantă şi pârâţii debitori (care sunt naşii de botez şi de cununie ai copilului apelantei), precum şi faptul că pârâţilor nu li s-au virat şi nu au primit sau depus în vreun cont suma menţionată ca preţ al tranzacţiei (în condiţiile în care contractele de vânzare imobiliare ce presupun un preţ la nivelul a câteva zeci de mii de euro implică un transfer bancar), toate aceste aspecte, coroborate generează o prezumţie solidă de fictivitate a preţului, care nu a fost răsturnată probatoriu de către apelantă.

Împotriva deciziei sus-menţionate, a declarat recurs recurenta-pârâtă F., invocând dispoziţiile art. 304 pct. 7, 8 şi 9 C. proc. civ., în temeiul cărora a solicitat casarea deciziei recurate, cu consecinţa respingerii acţiunii ca neîntemeiată.

În dezvoltarea motivelor de nelegalitate invocate, recurenta a reiterat situaţia de fapt şi a arătat că ambele instanţe de fond au neglijat actele sale de proprietate din care rezultă în mod evident că terenul a fost achiziţionat pentru sine şi nu pentru a-l ajuta pe pârâtul B. să sustragă terenurile de la urmărirea silită.

A mai arătat recurenta că pentru a dovedi caracterul nereal şi simulat al contractului prin care a cumpărat terenul, instanţa reţine un singur argument, că nu ar fi putut să plătească suma de 37.275 euro, iar recurenta nu este cunoscută cu venituri oficiale şi nu a avut cont bancar până în anul 2010, argument ce nu poate să probeze presupusul caracter simulat al contractului.

În continuare, a arătat recurenta că în speţă nu s-a făcut dovada actului secret, care de altfel nu există, iar argumentele instanţei de apel sunt în contradicţie flagrantă cu situaţia de fapt.

A mai arătat recurenta că, deşi a solicitat proba cu cercetarea la faţa locului, pentru ca instanţa să constate că pe terenurile achiziţionate de aceasta se află casa în care locuieşte şi casa vecinilor săi, proba a fost respinsă iar în hotărâre nu se menţionează această chestiune esenţială şi hotărâtoare pentru judecarea cauzei care răstoarnă orice suspiciune de simulare, instanţa de apel reţinând numai chestiuni care nu privesc în nici un fel pe recurentă (insolvenţa, dosarele penale ale familiei B. şi C.), fără să răstoarne într-un fel prezumţia de bună-credinţă a sa şi fără sa abordeze situaţia de fapt.

Analizând decizia atacată în raport de criticile formulate, în limitele controlului de legalitate şi temeiurilor de drept invocate, Înalta Curte constată că recursul este nefondat pentru următoarele considerente:

În ceea ce priveşte excepţia de netimbrare a recursului, Înalta Curte constată că reprezentantul recurentei a depus la dosar, prin serviciul registratură, dovada plăţii taxei judiciare de timbru, motiv pentru care va respinge excepţia invocată din oficiu.

Prealabil examinării motivelor de nelegalitate invocate, prima chestiune ce se impune a fi precizată este cea referitoare la obligaţia prevăzută în sarcina părţii care exercită această cale de atac de a respecta dispoziţiile art. 3021 şi 304 C. proc. civ. Exigenţele impuse prin cele două texte legale au în vedere faptul că recursul este cale extraordinară de atac şi în consecinţă, ca ultim grad de jurisdicţie nu îşi propune rejudecarea fondului, ci examinarea legalităţii hotărârilor atacate în condiţiile prescrise de art. 304 pct. 1 - 9 C. proc. civ.

Faţă de aceste precizări, se constată că, deşi pârâta, în memoriul de recurs, a indicat motivele de nelegalitate prevăzute de art. 304 pct. 7, 8 şi 9 C. proc. civ., nu a dezvoltat şi structurat criticile formulate subsumat acestora.

Criticile formulate permit totuşi încadrarea recursului în dispoziţiile art. 304 pct. 7 C. proc. civ., dar nu sunt fondate, pentru cele ce se vor arata în continuare.

Art. 304 pct. 7 C. proc. civ. reglementează ca motiv de recurs situaţia în care hotărârea nu cuprinde motivele pe care se sprijină sau când cuprinde motive contradictorii ori străine de natura pricinii.

Motivarea hotărârii înseamnă că aceasta trebuie să cuprindă, în considerentele sale, motivele de fapt şi de drept care au format convingerea instanţei şi au condus la soluţia pronunţată, care au legătură directă cu aceasta şi care susţin soluţia pronunţată.

Motivarea unei hotărâri este contradictorie atunci când există considerente contradictorii, din care rezultă atât temeinicia cât şi netemeinicia cererii de chemare în judecată, ori atunci când există contradicţie între considerente şi dispozitiv.

Motivarea străină de natura pricinii se regăseşte într-o hotărâre, atunci când argumentele avute în vedere de instanţă în considerentele acesteia nu au legătură cu soluţia şi nu sunt de natură să o susţină.

În cauză, în ceea ce priveşte hotărârea pronunţată de instanţa de apel nu se regăseşte niciuna dintre cele trei ipoteze avute în vedere de legiuitor pentru ca hotărârea să fie susceptibilă de reformare pe calea recursului.

Hotărârea atacată este judicios motivată, răspunzând tuturor criticilor formulate de apelanta-pârâtă, nu cuprinde motive contradictorii, considerentele acesteia fiind conforme cu dispozitivul, iar argumentele reţinute susţin întrutotul soluţia de respingere a apelului ca nefondat.

Analizând apelul declarat de pârâtă, curtea a constatat nefondate criticile formulate, iar faptul că instanţa nu a făcut referire în considerentele hotărârii la chestiunea referitoare la construirea de către recurentă a imobilului proprietatea sa pe terenul în discuţie, nu poate fi apreciat ca lipsă de motivare sau insuficientă motivare a hotărârii, aspectele evocate fiind lipsite de relevanţă în raport de ansamblul probator administrat şi de normele legale incidente, care au format convingerea instanţei că actul este simulat.

Potrivit dispoziţiilor art. 304 pct. 8 C. proc. civ., recursul este admisibil atunci când, prin hotărârea atacată, instanţa, interpretând greşit actul juridic dedus judecăţii, a schimbat natura ori înţelesul lămurit şi vădit neîndoielnic al acestuia.

Altfel spus, acest motiv de recurs, sancţionează hotărârea prin care s-a nesocotit principiul înscris în art. 969 C. civ., trecând peste voinţa părţilor exprimată în actul dedus judecăţii.

În speţă, Înalta Curte constată că criticile dezvoltate de recurenta-pârâtă subsumat acestui motiv de nelegalitate nu vizează faptul că instanţa de apel ar fi interpretat greşit contractul încheiat, ci modalitatea de interpretare a probatoriului administrat ce a condus la constatarea simulaţiei, or, acest aspect nu face obiectul art. 304 pct. 8 C. proc. civ.

Motivul prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ. vizează lipsa temeiului legal al hotărârii criticate sau încălcarea ori aplicarea greşită a legii.

Altfel spus, motivul de recurs invocat statuează trei ipoteze distincte - prima vizând lipsa temeiului legal, situaţie în care urmează a se demonstra lipsa de bază legală a soluţiei cu argumente din care să rezulte că, din conţinutul deciziei atacate, nu se poate determina dacă legea a fost sau nu corect aplicată, a doua ipoteză se referă la încălcarea unei norme de drept substanţial, iar ultima vizează interpretarea eronată a unei norme juridice.

Deşi recurenta-pârâtă a indicat motivul de nelegalitate prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ., nu a structurat criticile formulate, în raport de niciuna dintre ipotezele prevăzute şi nu a argumentat niciuna dintre cele ele, în sensul de a indica norma de drept pretins a fi fost interpretată sau aplicată greşit.

Susţinerile recurentei privitoare la absenţa înscrisului secret nu pot fi subsumate acestui motiv de nelegalitate, în condiţiile în care, aşa cum se reţine prin hotărârea atacată, contraînscrisul nu reprezintă decât instrumentul probator necesar dovedirii actului secret, în speţă donaţiei, dacă acesta are o valoare mai mare de 250 RON. Cum existenţa actului secret este invocată de terţul prejudiciat, existenţa unui act secret sau a unui contraînscris reprezintă pentru terţ un simplu fapt juridic, care poate fi dovedit prin orice mijloace de probă.

Prin urmare, analiza probelor în raport de care instanţa de apel a dispus asupra constatării simulaţiei, nu constituie argument suficient pentru a susţine lipsa de temei legal a deciziei criticate. Modul de redactare al deciziei şi analiza amplă şi riguroasă a înscrisurilor depuse în probaţiune, demonstrează preocuparea instanţei de a fundamenta soluţia pronunţată pe probe şi pe dispoziţiile legale aplicabile speţei.

Situaţia de fapt stabilită de instanţa de apel, constituie o premisă care nu mai poate fi repusă în discuţie în cadrul controlului de legalitate exercitat pe calea recursului, iar criticile recurentei nu relevă nicio încălcare a dispoziţiilor legale de natură să impună casarea sau modificarea soluţiei adoptate.

De altfel, recurenta-pârâtă, în argumentaţia criticilor formulate s-a referit şi la respingerea probei cu cercetarea la faţa locului, repunând în discuţie probele şi solicitând instanţei de recurs să reconsidere concludenţa lor, ceea ce nu este permis în această fază procesuală.

În concluzie, cu referire la motivele invocate se va reţine că recurenta-pârâtă prin argumentele aduse a cerut instanţei de recurs să statueze asupra cauzei ca atare, judecând în fond şi nu doar să verifice decizia din apel în ce priveşte modul de aplicare a legii.

Este de reţinut că simpla nemulţumire a părţii cu privire la soluţiile pronunţate atât de prima instanţă, cât şi de instanţa de apel, modalitatea în care acestea au analizat probele administrate în cauză, precum şi situaţia de fapt asupra căreia s-a statuat nu pot constitui obiectul analizei instanţei de recurs, în raport de dispoziţiile art. 304 C. proc. civ.

Aşa fiind, constatând că instanţa de apel a analizat şi a răspuns tuturor criticilor formulate şi că în cauză nu există motive de nelegalitate care sa poată fi reţinute, Înalta Curte urmează ca, în temeiul dispoziţiilor art. 312 alin. (1) C. proc. civ., să respingă recursul declarat de pârâta F., ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge excepţia de netimbrare a recursului.

Respinge, ca nefondat, recursul declarat de recurenta-pârâtă F. împotriva Deciziei civile nr. 505A din 30 mai 2017 pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a IV-a civilă.

Irevocabilă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 10 noiembrie 2017.

Procesat de GGC - N