Bills of exchange nullity action inadmissible; appeal dismissed under exclusive execution-challenge regime.

Asupra recursului de faţă;

Din examinarea actelor şi lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin Cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Bucureşti, secţia a VI-a civilă, la data de 17 februarie 2014, sub nr. x/3/2014, reclamanta SC A. SA, în contradictoriu cu pârâtele B. - Sucursala Bucureşti şi C. SRL, a solicitat tribunalului ca prin hotărârea ce o va pronunţa, să dispună constatarea nulităţii absolute a biletelor la ordin emise în baza Contractului de leasing din 31 august 2010, în valoare totală de 4.295.983,2 EUR; constatarea nulităţii absolute a avalului A. menţionat pe biletele la ordin; desfiinţarea efectelor garanţiilor create prin avalul biletelor la ordin; constatarea inexistenţei obligaţiei cambiale în sarcina A.; obligarea pârâtelor la restituirea către reclamantă a originalelor biletelor la ordin; obligarea pârâtelor la suportarea tuturor cheltuielilor de judecată.

În drept, au fost invocate dispoziţiile art. 948 pct. 1 şi 2, art. 953, art. 966, art. 969 C. civ. de la 1865, art. 19 şi urm. din Legea nr. 58/1934, dispoziţiile Normei-cadru nr. 7/1994 al B.N.R.

Pârâtele B. şi C. SRL au depus la data de 16 aprilie 2014 întâmpinare prin care au solicitat respingerea cererii de chemare în judecată, cu privire la toate capetele de cerere invocate, ca fiind nelegală şi netemeinică; obligarea reclamantei la suportarea cheltuielilor de judecată pricinuite de prezenta cauză. Pe cale de excepţie, au fost invocate excepţia inadmisibilităţii cererii pentru neîndeplinirea obligaţiilor prevăzute de art. 2 alin. (1)-(2) din Legea nr. 192/2006 actualizată şi excepţia inadmisibilităţii cererii formulată pe calea dreptului comun şi nu a Legii speciale nr. 58/1934.

La data de 6 mai 2014 reclamanta a depus răspuns la întâmpinare prin care a invocat excepţia lipsei calităţii de reprezentant în privinţa reprezentantului legal şi convenţional al pârâtelor.

Prin Sentinţa civilă nr. 5.012 din 16 octombrie 2014 Tribunalul Bucureşti, secţia a VI-a comercială, a respins excepţia lipsei calităţii de reprezentant în privinţa reprezentantului legal şi convenţional al pârâtelor, astfel cum a fost invocată şi precizată de către reclamantă, ca neîntemeiată, a respins excepţia inadmisibilităţii cererii pentru neîndeplinirea obligaţiilor prevăzute de art. 2 alin. (1)-(2) din Legea nr. 192/2006 actualizată, invocată de pârâte ca neîntemeiată.

A admis excepţia inadmisibilităţii formulării cererii pe calea dreptului comun invocată de pârâte şi a respins cererea de chemare în judecată, astfel cum a fost precizată, formulată de reclamanta SC A. SA în contradictoriu cu pârâtele C. - Sucursala Bucureşti (B. - Sucursala Bucureşti) şi C. SRL, ca fiind inadmisibilă.

Pentru a pronunţa această hotărâre instanţa de fond a reţinut, în esenţă, că acţiunea promovată de reclamantă este o acţiune de drept comun care nu îi este permisă părţii în raport de apărările formulate şi faţă de care nu devin incidente prevederile art. 19 din Legea nr. 58/1934 privind cambia şi biletul la ordin.

Împotriva acestei sentinţe a declarat apel reclamanta SC A. SA.

Curtea de Apel Bucureşti, secţia VI-a civilă, prin Decizia nr. 1.980 A din 2 decembrie 2015 a respins apelul formulat de apelanta SC A. SA, împotriva Sentinţei civile nr. 5.012 din data de 16 octombrie 2014 pronunţată de Tribunalul Bucureşti, secţia a VI-a civilă, ca nefondat, reţinând în esenţă legalitatea şi temeinicia sentinţei apelate din perspectiva criticilor formulate.

Apelanta-reclamantă a formulat cerere de îndreptare a erorii materiale strecurate în dispozitivul deciziei pronunţate în sensul înlăturării din dispozitivul acestei a menţiunii definitivă.

Prin Încheierea nr. 13 din 3 februarie 2016, Curtea de Apel a respins cererea de îndreptare a erorii materiale.

Împotriva acestei decizii şi a Încheierii nr. 13A din 3 februarie 2016 a declarat recurs reclamanta SC A. SA.

Recurenta-reclamantă îşi subsumează criticile motivului de casare reglementat de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., reproşând instanţei de control judiciar, pe de-o parte, aplicarea şi interpretarea greşită a normelor de drept material reglementate de Legea nr. 58/1934 privind cambia şi biletul la ordin din perspectiva menţinerii soluţiei de inadmisibilitate a acţiunii pronunţată de instanţa de fond iar, pe de altă parte, aplicarea greşită a legii în ceea ce priveşte soluţia pronunţată prin încheierea recurată.

Recurenta-reclamantă a solicitat admiterea recursului, casarea deciziei atacate şi trimiterea cauzei spre rejudecare primei instanţe.

În drept, cererea de recurs a fost întemeiată pe dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ.

Cât priveşte decizia atacată, criticile de nelegalitate formulate de recurent vizează, în esenţă, faptul că instanţa de apel, menţinând soluţia pronunţată de instanţa de fond, făcând o interpretare eronată a dispoziţiilor Legii nr. 58/1934 privind cambia şi biletul la ordin, a exclus posibilitatea promovării acţiunii în constatarea nulităţii absolute a biletelor la ordin pe calea unei acţiuni de drept comun întemeiate pe absenţa condiţiilor generale de validitate a actelor juridice civile.

În fundamentarea acestei critici recurenta aduce următoarele argumente:

Instanţa de apel a reţinut că existenţa dispoziţiilor legii speciale privind reglementarea contestaţiei la executare înlătură posibilitatea promovării acţiunii de drept comun, deşi condiţiile de validitate ale actelor juridice civile se aplică şi titlurilor de credit în mod corespunzător, acestea completându-se cu prevederile Legii nr. 58/1934, după cum a fost reţinut constant atât în doctrină, cât şi în practica instanţelor judecătoreşti.

Instanţa de apel, în mod incorect, s-a raportat la dispoziţiile Legii nr. 58/1934 ca fiind derogatorii de la dreptul comun, respectiv de la reglementările ce prevăd condiţiile esenţiale pentru validitatea actelor juridice civile (consimţământ, obiect şi cauză). A admite opinia instanţei de apel ar însemna că în circuitul civil pot exista acte juridice lipsite de elemente fundamentale, iar dacă acestea sunt bilete la ordin, singura cale de desfiinţare a lor este cea a contestaţiei la executare prevăzută de Legea nr. 58/1934.

Contrar celor reţinute de instanţa de apel, opinia recurentei este în sensul că, prin calea de atac reglementată în cadrul legii speciale, pot fi invocate încălcări prevăzute de respectiva lege.

Acţiunea A. este o acţiune în constatarea nulităţii absolute a unor bilete la ordin, astfel încât nu i se pot aplica dispoziţiile Legii nr. 58/1934 privind cambia şi biletul la ordin, care prevăd calea de atac a contestaţiei la executare, în primă instanţă, care ar fi susceptibilă doar de calea de atac a apelului. Numai în situaţia în care A. ar fi invocat nulitatea biletelor la ordin prin mijlocul procedural al contestaţiei la executare, hotărârea pronunţată în primă instanţă ar fi fost susceptibilă doar de apel. Chiar prin absurd, în situaţia în care prima instanţă, Tribunalul Bucureşti, s-ar fi considerat învestită cu o cerere de contestaţie la executare întemeiată pe Legea cambiei, ar fi trebuit în mod necesar să dispună declinarea cauzei către instanţa competentă din punct de vedere material să judece astfel de pricini, respectiv către judecătoria de la sediul debitorului, întrucât tribunalul nu ar fi avut competenţa materială să procedeze la reţinerea pricinii spre judecată.

Acţiunea promovată nu este o contestaţie la executare, astfel încât singurele dispoziţii procedurale aplicabile din acest punct de vedere sunt cele prevăzute de legiuitor în Noul C. proc. civ.. Acest act prevede posibilitatea atacării hotărârilor pronunţate în primă instanţă în funcţie de valoarea cererii introductive, printre altele.

Raportându-se la art. XVIII alin. (2) din Legea nr. 2/2013 privind unele măsuri pentru degrevarea instanţelor judecătoreşti, precum şi pentru pregătirea punerii în aplicare a Legii nr. 134/2010 privind C. proc. civ., indicând faptul că valoarea cererii de chemare în judecată este de 4.295,983,2 EUR, recurenta apreciază că nu este incident niciun text de lege care să limiteze posibilitatea părţilor de a ataca soluţia instanţei de apel, soluţionarea în fond şi în apel doar cu privire la excepţia inadmisibilităţii neavând nicio relevanţă în determinarea căii de atac, de vreme ce legiuitorul însuşi nu a făcut această distincţie şi nu a exceptat hotărârile prin care instanţa se pronunţă pe o excepţie, fără a intra în fondul cauzei, de la posibilitatea de a fi atacate şi cu apel şi cu recurs.

Încălcarea dispoziţiilor legale substanţiale instituite de legiuitor pentru protecţia intereselor subiectelor de drept poate fi invocată în mod firesc în plan procedural printr-o acţiune separată, prin care se urmăreşte nulitatea absolută a acestora.

Astfel se arată, decizia recurată este nelegală sub acest aspect, întrucât instanţa de apel a analizat în mod eronat caracterul special al dispoziţiilor Legii nr. 58/1934, care într-adevăr reglementează aspecte particulare privind titlurile de credit în sine, însă nu exclud condiţiile esenţiale pentru validitatea actului juridic civil obişnuit.

Instanţa de apel nu s-a raportat la faptul că, pentru a fi valide, titlurile de credit trebuie să îndeplinească concomitent atât condiţiile generale reglementate pentru actul juridic civil, cât şi pe acelea instituite prin legea specială referitoare la cambie şi la biletul la ordin. Per a contrario, se poate ajunge la concluzia potrivit căreia un bilet la ordin este valid dacă îndeplineşte exclusiv condiţiile Legii nr. 58/1934, deşi îi lipsesc elementele esenţiale ale unui act juridic civil.

Consideră recurenta că aplicarea corectă a normei speciale ar fi trebuit să conducă la concluzia conform căreia toate cambiile şi biletele la ordin sunt acte juridice obişnuite, în sensul că sunt supuse prevederilor dreptului comun privind condiţiile esenţiale de validitate prevăzute de C. civ. şi că nu toate actele juridice obişnuite pot fi cambii sau bilete la ordin, ci doar acelea care, în plus faţă de prevederile dreptului comun, îndeplinesc şi condiţiile formale şi substanţiale prevăzute de Legea nr. 58/1934.

În ceea ce priveşte avalizarea, care în sine reprezintă un act juridic separat, se arată că aceasta este supusă de asemenea dispoziţiilor generale privind validitatea actelor juridice civile, cât şi normelor speciale reglementate de Legea nr. 58/1934, astfel că, reglementarea unor aspecte specifice privind forma, protestul ori regresul în materie cambială nu exclude condiţiile generale aplicabile oricărui act juridic aflat în circuitul civil, în speţă fiind relevante cauza şi consimţământul.

În continuare, recurenta face trimitere la doctrina şi jurisprudenţa pe care la consideră relevante în ilustrarea faptului că, pe de o parte, în analiza motivelor de nulitate absolută, instanţa nu este limitată la verificarea dispoziţiilor legii speciale, ci urmează să observe şi îndeplinirea condiţiilor de fond pentru încheierea actelor juridice civile şi că, pe de cealaltă parte, practica judiciară a fost constantă în a aprecia fie direct, fie indirect, admisibilitatea motivelor referitoare la încălcarea condiţiilor de validitate a actelor juridice civile - titluri de valoare - formulate pe calea unei acţiuni de drept comun.

Referindu-se la Încheierea pronunţată de instanţa de apel, nr. 13A din 3 februarie 2016, recurenta-reclamantă precizează faptul că, deşi din motivarea instanţei de apel ce poate deduce faptul că menţiunile inexacte din cuprinsul dispozitivului nu pot conduce la eludarea căii de atac, care îi este recunoscută părţii în temeiul legii, conform art. 457 C. proc. civ.

Intimatele-pârâte C. - Sucursala Bucureşti şi C. SRL Bucureşti au formulat întâmpinare prin care au solicitat, pe cale de excepţie, anularea recursului, ca nemotivat iar pe fond, respingerea recursului, ca nefondat.

Înalta Curte, prin Încheierea de la 22 iunie 2017, a respins cererea petentei SC A. SA Bucureşti, de sesizare a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie în vederea pronunţării unei hotărâri prealabile, în temeiul art. 519 C. proc. civ.

Înalta Curte constată că recursul este nefondat pentru motivele ce se vor arăta:

Recurenta-reclamantă formulează o singură critică, subsumată motivului de casare reglementat de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., aceasta vizând nelegalitatea deciziei recurate în privinţa excluderii posibilităţii de promovare a acţiunii în constatarea nulităţii absolute a biletelor la ordin şi fiind susţinută prin reiterarea argumentelor folosite în fundamentarea apelului promovat de aceeaşi parte împotriva hotărârii instanţei de fond.

Instanţa de apel, faţă de limitele învestirii, s-a raportat în mod corect la dispoziţiile Legii nr. 58/1934, ca fiind derogatorii de la dreptul comun, respectiv la reglementările ce prevăd condiţiile esenţiale pentru validitatea actelor juridice civile, în considerarea particularităţilor de regim juridic aplicabil contenciosului cambial.

Specificitatea titlurilor comerciale de valoare din funcţiile pe care le îndeplinesc derivă în principal din identitatea existentă între titlu şi dreptul pe care îl încorporează, din funcţiile pe care le îndeplinesc, justifică unicitatea dreptului cambial, atât din perspectiva dispoziţiilor referitoare la formularea şi valorificarea titlurilor de valoare, cât şi a celor referitoare la realizarea creanţei cambiale, la procedura execuţională şi constituie raţiunea care a stat la baza creării dreptului cambial, ca sistem distinct, autonom reglementat de Legea nr. 58/1934 asupra cambiei şi biletului la ordin.

Prin art. 16 al Titlului IV denumit Modificarea şi completarea unor legi speciale din Legea nr. 76/2012 pentru punerea în aplicare a Legii nr. 134/2010 privind C. proc. civ., publicată în M. Of. nr. 365 din 30 mai 2012, art. 62 a fost modificat în sensul că unica posibilitate, de atacare a obligaţiei cambiale o reprezintă contestaţia la executare, eliminându-se calea procesuală a opoziţiei la executare.

Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţiile unite, prin Decizia nr. 4 din 19 ianuarie 2009, publicată în M. Of. nr. 381 din 4 iunie 2009, a statuat asupra caracterului exclusivist, derogatoriu şi special al dreptului cambial faţă de dreptul comun, faţă de faptul că prioritatea incidenţei dreptului cambial este strict condiţionată de îndeplinirea unor formalităţi specifice pentru valorificarea titlurilor de credit şi că executarea cambială constituie un sistem executor propriu dreptului cambial.

Aşadar, dreptul cambial are un caracter derogatoriu şi special în raport de dreptul comun, împrejurare ce presupune aplicarea principiului specialia generalibus derogant, ceea ce impune în această materie unicitatea căii procesuale ce poate fi valorificată în vederea constatării unei creanţe cambiale, aceasta fiind contestaţia la executare reglementată de art. 62 din Legea nr. 58/1934, astfel cum aceasta a fost modificată prin Legea nr. 76/2012.

Aserţiunea recurentei-reclamante potrivit căreia suprimarea opoziţiei la executare prin modificările aduse legii speciale de Legea nr. 76/2012 ar deschide calea procesuală a constatării nulităţii absolute întemeiată pe dispoziţiile dreptului comun a fost corect înlăturată de instanţa de apel în condiţiile în care modificările de terminologie nu au produs modificări de drept substanţial, domeniul de aplicare al contestaţiei la executare reglementat de art. 62 din evocata lege incluzând atât excepţiile de fond cât şi cele de formă relative la titlurile de credit, fiind astfel conservate garanţiile procesuale existente în reglementarea anterioară, pe calea contestaţiei la executare putându-se analiza şi valabilitatea titlului cambial, inclusiv obligaţiile ce revin avalistului.

În consolidarea raţionamentului expus prezintă relevanţă dispoziţiile art. 713 alin. (2) C. proc. civ. potrivit cărora în cazul în care executarea silită se face în temeiul unui alt titlu executoriu decât o hotărâre judecătorească - ipoteză în care se situează prezenta cauză - se pot invoca în contestaţia la executare şi motive de fapt şi de drept privitoare la dreptul cuprins în titlul executoriu, numai dacă legea nu prevede în legătură cu acel titlu executoriu o cale procesuală specifică pentru desfiinţarea lui.

Această reglementare exclude expres posibilitatea invocării unor aspecte ce ţin de valabilitatea titlului cambial pe calea dreptului comun în condiţiile existenţei unei căi de atac specifice contenciosului cambial.

Curtea Constituţională prin Decizia nr. 6/2015 referitoare la respingerea excepției de neconstituţionalitate a prevederilor art. 62 alin. (1), (4) şi (5) precum şi celor ale art. 63 din Legea nr. 58/1934 asupra cambiei şi biletului la ordin, astfel cum a fost modificată prin Legea nr. 76/2012, reţine în hotărâre că, în cuprinsul art. 62 din Legea nr. 58/1934 modificată, legiuitorul a înlocuit sintagma iniţială de opoziţie la executare cu cea de contestaţie la executare, că având în vedere caracterul formalizat al dreptului cambial, prevederile art. 62 din lege reprezintă norma specială, acestea aplicându-se cu prioritate faţă de dreptul comun, astfel încât, în materia dreptului cambial opoziţia/contestaţia la executare se va judeca după procedura prevăzută de legea specială.

Împrejurarea că în art. 63 din evocata lege se regăseşte termenul, "opoziţie" nu este de natură a anula intenţia exprimată de legiuitor în articolul precedent de a institui contestaţia la executare ca fiind singura cale de atac, cu o fizionomie juridică aparte, aspect ce particularizează procedura specială a contestaţiei la executare reglementată de art. 62 din Legea nr. 58/1934 faţă de cea reglementată de art. 713 alin. (2) C. proc. civ., neputându-se accepta astfel existenţa a două proceduri paralele, între care partea interesată ar avea dreptul să opteze.

Urmare a modificărilor operate de Legea nr. 76/2012, contopirea opoziţiei la executare cu contestaţia la executare are ca efect unificarea domeniului de aplicare şi a condiţiilor de exercitare a acestora, pe calea contestaţiei la executare putând fi analizate excepţiile cambiale, atât cele care vizează forma titlului de credit, condiţiile procedurale pentru punerea în executare a acestora, dar şi excepţiile cambiale ce presupun analizarea fondului raporturilor fundamentale ce stau la baza titlurilor de credit şi prin care se pune în discuţie fondul raporturilor de drept cambial, astfel că dreptul persoanelor interesate de a contesta aspectele referitoare la valabilitatea biletelor la ordin - ipoteza în care se situează speţa - subzistă, el putând fi valorificat pe calea contestaţiei la executare.

În ceea ce priveşte încheierea recurată Înalta Curte constată că soluţia pronunţată este legală în raport de dispoziţiile art. 457 alin. (2) C. proc. civ. conform cărora menţiunea inexactă din cuprinsul hotărârii cu privire la calea de atac deschisă contra acestuia nu are nici un efect asupra dreptului de a exercita calea de atac prevăzută de lege.

În considerarea celor ce preced, Înalta Curte constatând că decizia recurată nu este susceptibilă de a fi cenzurată din perspectiva criticilor formulate, în temeiul art. 496 C. proc. civ., va respinge recursul, ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat de recurenta SC A. SA Bucureşti împotriva Deciziei civile nr. 1.980 A/2015 din 2 decembrie 2015 şi a Încheierii nr. 13 A/2016 din 3 februarie 2016 pronunţate de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VI-a civilă, ca nefondat.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţa publică, astăzi 9 noiembrie 2017.

Procesat de GGC - N