Partial nullity of leonine clauses in commercial partnerships and scope of Article 1513 Civil Code

Asupra recursului civil de faţă;

Examinând actele şi lucrările dosarului constată următoarele:

Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Bucureşti, secţia a VI-a civilă, la data de 13 august 2014, reclamanta SC A. SA a formulat acţiune în rezilierea Contractului din 3 august 2007, de asociere în participaţiune, încheiat între reclamantă şi pârâta SC B. SRL (fosta SC C. SA) solicitând tribunalului ca, prin hotărârea pe care o va pronunţa, să dispună:

1. Desfiinţarea Contractului de asociere în participaţiune din 3 august 2007 pentru neîndeplinirea obligaţiilor asumate prin contract şi, pe cale de consecinţă solicită:

2. Obligarea pârâtei la plata sumei de 2.214.285,73 euro (în lei, la cursul BNR ziua efectuării plăţii) reprezentând contravaloarea tranşelor lunare, datorate de către pârâtă în baza Contractului de Asociere în Participaţiune din 3 august 2007 - Anexa nr. 4, la data de 31 iulie 2014;

3. Obligarea pârâtei la plata cotelor lunare izvorâte din Contractul de asociere din 3 august 2007 până la data desfiinţării contractului;

4. Obligarea pârâtei la plata sumei de 1.696.483,12 euro (în lei, la cursul BNR din ziua efectuării plăţii) reprezentând contravaloarea penalităţilor calculate până la data de 12 august 2014, conform art. 4.3, lit. h) din Contractul de asociere din 3 august 2007;

5. Obligarea pârâtei la plata în continuare, a penalităţilor datorate conform art. 4.3 lit. h) din Contractul de asociere din 3 august 2007, până la data efectivă a plăţii;

6. Obligarea pârâtei la plata sumei de 16.728,18 RON reprezentând contravaloarea facturilor din 27 martie 2014, din 15 iulie 2014 şi din 24 iulie 2014, facturi aferente utilităţilor consumate de către aceasta, a taxelor şi impozitelor locale - conform informaţiilor prezentate în Anexa nr. 5A.

7. Obligarea pârâtei la plata daunelor-interese echivalente cu prejudiciul suferit de societatea reclamantă ca urmare a încetării Contractului de asociere din 3 august 2007 înainte de termen, conform pct. 6.3 din contract, care se vor calcula de la data rămânerii definitive şi irevocabile a hotărârii judecătoreşti prin care se va dispune desfiinţarea contractului şi până la împlinirea termenul de 20 de ani - durata contractului (500.000 euro/an, până la: august, 2027).

8. Să se dispună actualizarea, atât a debitului principal cât şi a celui reprezentând penalităţile, cu indicele de inflaţie, până la data efectivă a plăţii;

9. Obligarea pârâtei la plata tuturor cheltuielilor de judecată.

Pârâta SC B. SRL (fosta SC C. SA) a depus la dosar întâmpinare, prin care a solicitat respingerea acţiunii şi a invocat nulitatea absolută a clauzei cuprinse în art. 3.3 din contractul de asociere încheiat între părţi, ca fiind o clauză leonină.

Prin Sentinţa civilă nr. 2.238 din 30 aprilie 2015, pronunţată de Tribunalul Bucureşti, secţia a VI-a civilă, în Dosarul nr. x/3/2014, a fost respinsă excepţia prescripţiei dreptului de a invoca nulitatea clauzei leonine.

A fost admisă în parte acţiunea formulată de reclamanta SC A. SA în contradictoriu cu pârâta SC B. SRL (fosta SC C. SA), dispunându-se rezilierea Contractului de asociere în participaţiune din 3 august 2007 încheiat între părţi.

Au fost respinse celelalte capete de cerere ca neîntemeiate.

A fost obligată pârâta la plata către reclamantă a sumei de 145.777,5 RON cheltuieli de judecată către reclamantă şi la plata sumei de 145.777,5 RON cheltuieli de judecată avansate de stat.

Împotriva sentinţei pronunţate de prima instanţă a declarat apel reclamanta SC A. SA solicitând admiterea apelului, schimbarea, în parte, a sentinţei atacate şi, pe cale de consecinţă, admiterea capetelor de cerere nr. 2, 3, 4, 5, 7, 8 şi 9 din cererea introductivă, cu obligarea intimatei la plata cheltuielilor de judecată.

Prin Decizia civilă nr. 837 din 19 mai 2016 pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a V-a civilă, s-a respins apelul formulat de reclamanta SC A. SA, ca fiind nefondat.

Împotriva acestei decizii reclamanta SC A. SA a declarat recurs.

Prin cererea de recurs a solicitat admiterea recursului şi casarea, în tot, a deciziei recurate cu consecinţa trimiterii spre o nouă judecată.

A criticat hotărârea atacată ca fiind dată cu încălcarea sau aplicarea greşită a normelor de drept material, în temeiul art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ.

În dezvoltarea motivelor de recurs a arătat următoarele:

Instanţa de apel a soluţionat greşit excepţia prescripţiei dreptului material la acţiune în temeiul art. 2 din Decretul nr. 167/1958 prin raportare la incidenţa prevederilor art. 1513 C. civ. de la 1864 şi a regulii de interpretare cuprinse în art. 977 C. civ. de la 1864 care stabileşte că "interpretarea contractelor se face după intenţie comună a părţilor, iar nu după înţelesul literal al termenilor".

Relevă că în cauza dedusă judecăţii intenţia părţilor a fost aceea de a încheia un contract de asociere în participaţiune în sensul dispoziţiilor art. 251 - 256 C. com. şi nu a unui contract de societate, aşa cum greşit au reţinut instanţele de fond şi de apel.

Dată fiind natura comercială a contractului de asociere în participaţiune, în cauză nu sunt incidente prevederile art. 1513 C. civ. de la 1864, prevederi care vizează în mod exclusiv contractul de societate. În acest context, susţine că devin aplicabile prevederile art. 1 din Decretul nr. 167/1958 potrivit căruia "dreptul la acţiune, având un obiect patrimonial se stinge prin prescripţie dacă nu a fost exercitat în termenul stabilit de lege. Odată cu stingerea dreptului la acţiune privind un drept principal se stinge şi dreptul la acţiune privind drepturile accesorii. Orice clauză care se abate de la reglementarea legală a prescripţiei este nulă".

Recurenta-reclamantă apreciază că orice altă încadrare dată contractului care formează obiectul acţiunii nu poate fi primită, deoarece intenţia părţilor a fost aceea de a încheia un contract comercial, aşa cum era prevăzut de art. 251 - 256 C. com.

În ceea ce priveşte menţinerea hotărârii primei instanţe de respingere a capetelor de cerere nr. 2, 3, 4, 5, 7 şi 9 recurenta a invocat că, în mod greşit, instanţa a calificat prevederea art. 3.3 din contractul de asociere în participaţiune ca fiind o clauză leonină, specifică unui contract de societate, fără a ţine seama de caracterul comercial al contractului de asociere în participaţiune reglementat de art. 251 - 256 C. com.

Instanţa de apel nu a observat faptul că interpretarea contractelor, se face după intenţia comună a părţilor contractante, iar nu după înţelesul literal al termenilor, cu ignorarea naturii comerciale a contractului, precum şi a scopului pentru care părţile s-au asociat.

Instanţa de apel nu a efectuat o rejudecare în fond a cauzei în condiţiile în care nu a analizat înscrisurile care au stat la baza asocierii în participaţiune, în special studiul de fezabilitate care atestă obţinerea unui profit inclusiv într-o variantă pesimistă. Această situaţie reiese din formularea art. 3.3 din contract, în care se utilizează termenul "eventuale pierderi".

Nu a observat instanţa de apel că obligaţia intimatei de a achita recurentei suma de 500.000 euro/an s-a născut la data de 1 noiembrie 2009, dată la care intimata ar fi trebuit să îşi îndeplinească obligaţia asumată de finalizare a lucrărilor de investiţii la imobilele aportate în cadrul asocierii, şi nu anterior acestui moment. Aşa fiind, obligaţia de plată se corelează cu îndeplinirea obligaţiei asumate de către intimată, aceasta nefiind obligată să achite recurentei vreo sumă de bani anterior acestui moment, astfel încât să fie pusă în situaţia în care ar fi înregistrat vreo pierdere.

Instanţa de apel a dispus, în mod corect, rezilierea contractului, sancţionând astfel atitudinea pasivă a intimatei faţă de neîndeplinirea obligaţiilor contractuale asumate prin contract şi care se referă la neîndeplinirea obligaţiei contractuale principale, aceea de a pune la dispoziţia asocierii aportul în numerar de 10.500.000 euro, neîntocmirea decontului de venituri şi cheltuieli ale asocierii, neţinerea evidenţei contabile a asocierii, centralizat şi distinct, netransmiterea până la data de 15 ale fiecărei luni, pe bază de decont, cheltuielile şi veniturile înregistrate pentru a fi ulterior înregistrate în contabilitatea recurentei, neefectuarea plăţii rezultatelor financiare ale asociaţiei şi nedepunerea documentelor justificative cu privire la plata efectuată, nedepunerea bilanţului anual.

Recurenta motivează că, prin neîndeplinirea obligaţiilor asumate, nu s-au putut aplica prevederile art. 3.2 din contract, respectiv părţile nu au putut proceda la revizuirea cotelor de participare în asociere, în schimb, intimata a obţinut profit utilizând în mod exclusiv singurul imobil finalizat.

Recurenta solicită a se înlătura argumentaţia instanţei de apel în legătură cu asemănările şi deosebirile dintre contractul de asociere în participaţiune şi contractul de societate, învederând că intenţia părţilor la semnarea contractului reiese din art. 1 al acestuia şi este de natură să înlăture orice interpretare sau asemănare a acestui contract cu contractul de societate.

Susţine că nu poate fi reţinută existenţa unei clauze leonine în cuprinsul art. 3.3 din contractul de asociere în participaţiune întrucât aceasta este specifică contractelor de societate, pe când forma, întinderea şi condiţiile asocierii sunt prevăzute de părţi la semnarea contractului.

În ceea ce priveşte respingerea criticilor prezentate în legătură cu modalitatea de soluţionare a capetelor de cerere 2, 3, 4 şi 5 recurenta subliniază că, în mod greşit, instanţele devolutive s-au raportat la existenţa clauzei leonine fără a observa că prin contractul încheiat părţile au prevăzut obligaţia de a achita un venit minim garantat. Prevederea contractuală prin care s-a stabilit un venit minim garantat putea fi revizuită, aşa cum rezultă din conţinutul art. 3.2 din contract, în condiţiile în care intimata şi-ar fi îndeplinit obligaţia asumată, de a finaliza lucrările de investiţii, astfel încât, centrul de afaceri să funcţioneze de la data de 1 noiembrie 2009. În această situaţie, convenită de ambele părţi, s-ar fi putut verifica venitul minim garantat, iar prin aplicarea art. 3.2 să se revizuiască cotele de asociere. Se arată că intimata a utilizat în mod exclusiv singurul imobil finalizat pe o perioadă de aproximativ 5 ani, timp în care a obţinut profit în detrimentul recurentei care nu a primit venitul minim garantat şi a avut indisponibilizate imobilele aduse ca aport în asociere.

Intimata-pârâtă a fost aceea care nu şi-a îndeplinit obligaţiile contractuale asumate şi, cu toate acestea, prin simpla utilizare a imobilului finalizat exclusiv în interes propriu rezultă că asocierea a generat venitul minim garantat.

Instanţa de apel nu a ţinut seama de faptul că recurenta-reclamantă a aportat în cadrul asocierii trei imobile, estimate la valoarea de 7.941.691 euro, iar intimata nu a pus la dispoziţia asocierii aportul său integral. Suma de 500.000 euro/an este o sumă rezonabilă în raport cu suprafaţa construită desfăşurată de 19.455,45 mp, rezultând un preţ derizoriu de 2,14 euro/mp în comparaţie cu preţurile practicate în zonă, fără a se lua în calcul suprafaţa terenului liberă de construcţii de 7.874,84 mp.

Instanţa de apel, în mod greşit, a respins capetele de cerere nr. 7, 8 şi 9 care vizau în principal obligarea pârâtei la plata daunelor-interese echivalente cu prejudiciul pretins de reclamantă ca urmare a încetării Contractului de asociere din 3 august 2007 înainte de termen, conform art. 6.3 din contract.

Recurenta solicită a se observa că temeiul legal al solicitării de acordare a despăgubirilor este dat de art. 6.3 din contractul de asociere şi nu de art. 3.3 din acelaşi contract, cum greşit a reţinut instanţa de apel.

Arată că modalitatea de cuantificare a acestor despăgubiri s-a efectuat prin raportare la suma prevăzută de art. 3.3, sub aspectul determinării sale, fiind o sumă minimă garantată, care are la bază un studiu de fezabilitate şi poate reprezenta contravaloarea daunelor - interese prevăzute de art. 6.3 din contractul de asociere.

Instanţele de fond şi de apel au considerat, în mod corect, că se impune rezilierea contractului de asociere în participaţiune pentru neîndeplinirea obligaţiilor contractuale de către intimată, iar în această situaţie recurentei i s-a produs un prejudiciu cuantificat la cel puţin 500.000 euro/an, sumă pe care a avut-o în vedere la întocmirea tuturor situaţiilor financiare şi a previziunilor de natură economică. Intimata a utilizat imobilul finalizat în interes propriu, fără îndeplinirea vreunei obligaţii de plată pentru folosirea acestuia, invocând caracterul leonin al clauzei 3.3, cu toate că nu a fost operantă pe parcursul derulării contractului.

Statuând asupra caracterului leonin al clauzei de la art. 3.3 din contractul de asociere, instanţele anterioare au lipsit contractul de un element esenţial, preţul acestuia şi, în această modalitate, au lăsat în beneficiul intimatei bunurile recurentei-reclamante şi folosinţa cu titlu gratuit a acestora.

Recurenta-reclamantă a făcut referire la practica judiciară în această materie care ilustrează că o clauză din contractul de asociere, prin care unei părţi îi revine o cotă minimă garantată şi nu participă la pierderile asocierii, nu este o clauză leonină, iar cota minimă prevăzută are caracter fix şi periodic, plata acesteia constituind o obligaţie care trebuie să fie îndeplinită chiar dacă activitatea devenea mai puţin profitabilă.

Relevă că obţinerea de profit minim, dar nu mai puţin de o anumită sumă pe lună avea drept scop şi garantarea executării obligaţiilor, iar suma stabilită a fost cea pe care părţile au considerat că o pot obţine la data asocierii pe baza unui studiu de fezabilitate întocmit.

Instanţa nu se poate substitui voinţei părţilor şi nu poate dispune cu privire la respectarea obligaţiilor contractuale, stabilirea cotei minime obligatorii reprezentând în esenţă rezultatul voinţei părţilor contractante. Invocă în acest sens art. 251 C. com., prevedere legală care nu sancţionează cu nulitatea limitarea convenită de părţi precum şi dispoziţiile art. 256 C. com. în temeiul căruia părţile determină forma, întinderea şi condiţiile asociaţiei.

În drept, a invocat dispoziţiile art. 483, art. 486 şi urm. C. proc. civ.

Intimata-pârâtă SC B. SRL (fosta SC C. SA) a formulat întâmpinare prin care a solicitat respingerea recursului declarat de SC A. SA şi menţinerea deciziei pronunţate în apel.

Raportat la criticile prezentate în memoriul de recurs intimata-pârâtă a prezentat în esenţă următoarele apărări:

Instanţa de apel a soluţionat, în mod corect, excepţia prescripţiei dreptului material în invocarea nulităţii unei clauze leonine.

Nu poate fi admis argumentul recurentei pentru înlăturarea aplicabilităţii art. 1513 C. civ. în condiţiile în care C. civ. stipulează aplicabilitatea art. 1513 C. civ. pentru toate tipurile de societăţi, atât pentru cele care dobândesc personalitate juridică cât şi pentru cele care nu dobândesc personalitate juridică.

În mod corect, a reţinut instanţa de apel asemănările şi deosebirile dintre cele două tipuri de contracte şi a stabilit că asocierea în participaţie constituie o specie a contractului de societate, cu diferenţa că sunt scutite de formalităţile pentru societăţi conform art. 256 C. com.

În ceea ce priveşte susţinerea că societatea intimată ar fi înregistrat profit, arată că scopul asocierii nu a fost atins, nefiind înregistrat nici un profit, ci dimpotrivă a acoperit toate pierderile şi cheltuielile generate de întreţinerea imobilelor. În această situaţie instanţa de apel a făcut o corectă aplicare a normei de drept incidente, motiv pentru care nu se impune reformarea deciziei recurate.

În mod judicios, a înlăturat instanţa de apel critica referitoare la respingerea capătului de cerere de obligare la plata sumei de 2.214.285,73 euro, reprezentând contravaloare a 12 tranşe lunare din venitul minim garantat, cu aplicarea corectă a normelor de drept incidente, arătând că nu se pot acorda sumele solicitate în temeiul unei clauze nule absolut, în condiţiile în care a constatat anterior nulitatea clauzei în temeiul căreia era formulat capătul de cerere.

Intimata arată că simplele calculaţii subiective ale unei potenţiale chirii nu pot fi reţinute ca probatorii pentru determinarea lipsei de folosinţă, în condiţiile în care prejudiciul este fundamentat exclusiv prin raportare la o clauză nulă, schimbarea fundamentului juridic fiind inadmisibilă în apel.

În ceea ce priveşte pretenţiile referitoare la daune arată că instanţa de apel a procedat la o justă şi corectă aplicare a dispoziţiilor legale, cu motivarea că recurenta apelantă şi-a întemeiat pretenţiile privitoare la aceste daune exclusiv pe stipulaţiile unei clauze nule absolut. În mod justificat, instanţa de apel a respins aceste pretenţii pentru că nu sunt îndeplinite condiţiile răspunderii civile delictuale.

În ceea ce priveşte apărările pe fondul cauzei, susţine că asocierea în participaţiune nu şi-a îndeplinit obiectul pentru care s-a încheiat contractul, activitatea desfăşurată nu a înregistrat profit şi intimata a achitat toate cheltuielile aferente amenajării şi conservării bunurilor, care rămân în proprietatea recurentei, precum şi faptul că a suportat în integralitate taxele şi impozitele aferente imobilelor.

Pentru aceste motive a solicitat respingerea recursului.

În temeiul art. 493 alin. (2) C. proc. civ. s-a întocmit raportul asupra admisibilităţii în principiu a recursului, reţinându-se în cuprinsul acestuia incidenţa motivului de nelegalitate prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ. în privinţa criticilor formulate de recurentă în legătură cu încălcarea şi aplicarea greşită a prevederilor art. 1 şi 2 din Decretul nr. 167/1958, art. 1 şi art. 251 - 256 C. com. şi art. 1513 C. civ. de la 1864.

De asemenea, circumscris motivului de nelegalitate reglementat de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ. s-a considerat că ar putea fi reţinută invocarea aplicării greşite a dispoziţiilor art. 1513 C. civ. de la 1864, în sensul extinderii incidenţei textului legal la clauza stipulată la art. 3.3 din contractul de asociere în întregul ei, nu doar în ceea ce priveşte scutirea unuia dintre asociaţi de participarea la pierderi.

Analizând recursul în cadrul controlului de legalitate Înalta Curte, reţine următoarele:

Recurenta-reclamantă, SC A. SA a invocat, în mod expres, cazul de nelegalitate reglementat de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., prevedere legală potrivit căreia hotărârea atacată va fi casată atunci când aceasta a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greşită a normelor de drept material.

Prima critică prezentată de recurenta-reclamantă, subsumată motivului de nelegalitate prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ. se referă la modalitatea în care, instanţa de apel, confirmând raţionamentul primei instanţe a soluţionat excepţia prescripţiei dreptului material la acţiune, în privinţa nulităţii clauzei cuprinse în art. 3.3 din Contractul de asociere din 3 august 2007.

În acest context, recurenta a arătat că instanţele de fond şi de apel au reţinut greşit incidenţa dispoziţiilor art. 2 din Decretul nr. 167/1958, cu toate că natura comercială a contractului de asociere impunea aplicarea prevederilor art. 1 din Decretul nr. 167/1958 în soluţionarea excepţiei nulităţii clauzei contractuale.

Această critică de nelegalitate este în strânsă legătură cu critica referitoare la aplicarea greşită a prevederilor art. 1513 C. civ. de la 1864 care, în opinia recurentei, sunt specifice clauzelor leonine din contractul de societate şi nu sunt aplicabile în privinţa contractului de asociere în participaţiune, reglementat special prin art. 251 - 256 C. com.

Faţă de natura criticilor formulate, instanţa supremă apreciază necesară analiza cu prioritate a motivelor referitoare la greşita aplicare a art. 1513 C. civ. de la 1864 şi la stabilirea greşită a regimului juridic al contractului de asociere în participaţiune.

După lămurirea acestor chestiuni se va analiza regimul juridic al nulităţii clauzei cuprinse în art. 3.3 din contract.

Criticile sunt neîntemeiate.

Cu titlu preliminar este necesar a determina legea aplicabilă în timp contractului de asociere încheiat între părţi, contract care cuprinde şi clauza invocată de intimata-pârâtă ca fiind nulă din cauza caracterului leonin.

Contractul de asociere în participaţiune s-a încheiat la 3 august 2007, înainte de intrarea în vigoare a noului C. civ., la 1 octombrie 2011, prin Legea nr. 287/2009 privind C. civ. ("Noul C. civ.").

Prin Legea nr. 71/2011 privind punerea în aplicare a Noului C. civ. au fost abrogate inclusiv dispoziţiile C. civ. de la 1864 (art. 230 lit. a)) şi ale C. com. (art. 230 lit. c)), cu excepţia Cărţii a II-a "Despre comerţul maritim şi despre navigaţie".

Norma relevantă de drept intertemporal, respectiv art. 102 din Legea de punere în aplicare a Noului C. civ., precizează că regimul juridic al contractului este supus legii în vigoare la data la care acesta a fost încheiat.

Regula tempus regit actum, evocată de textul art. 102 din Legea de punere în aplicare a C. civ. are o sferă extinsă, privind nu numai valabilitatea contractului, ci şi efectele sale, inclusiv executarea obligaţiilor izvorâte din contract. Aşadar, pentru orice chestiuni care ţin de valabilitatea contractului, cât şi de executarea acestuia sunt incidente regulile în vigoare la data încheierii sale, respectiv este aplicabil regimul juridic impus de C. civ. de la 1864 şi de C. com.

Natura contractului de asociere în participaţiune are un pregnant caracter comercial deoarece se încheie cu scopul vădit de a împărţi beneficiile şi pierderile unei afaceri comerciale. Din această cauză, C. com. a reglementat contractul de asociere în participaţiune, în cuprinsul art. 251 - 256 C. com.

Una dintre caracteristicile acestui contract este aceea referitoare la lipsa personalităţii juridice a asocierii în participaţie.

Aspectele de regim juridic relative la validitatea clauzelor din contractul de asociere în participaţiune, prin care un asociat şi-ar stipula totalitatea câştigurilor sau ar fi scutit de participare la eventuale pierderi, care nu sunt reglementate prin normele prevăzute de art. 251 - 256 C. com., rezervate contractului de asociere în participaţie, urmează a fi supuse prevederilor art. 1513 C. civ. de la 1864, care reglementează obligaţiile între asociaţi din cadrul contractului de societate. Natura juridică similară dintre aceste două contracte rezultă din analiza de conţinut a dispoziţiilor art. 251 - 253 C. com. în corelare cu dispoziţiile cuprinse în art. 1491 C. civ. de la 1864, care definesc societatea ca fiind un contract prin care două sau mai multe persoane se învoiesc să pună ceva în comun, cu scopul de a împărţi foloasele ce ar deriva.

În ambele forme de asociere fără personalitate juridică, societate şi asociere în participaţie, scopul comun urmărit de toate părţile contractante este acela de a obţine profit.

Ca urmare, în temeiul art. 1 C. com. şi cu aplicarea principiului de interpretare sistematică specialia generalibus derogant, generalia specialibus non derogant, regimul juridic al asocierii în participaţiune reglementat special prin prevederile art. 251 - 256 C. com. se completează cu dispoziţiile C. civ. relative la contractul de societate.

Aşa fiind, aspectele de regim juridic referitoare la validitatea clauzelor din contractul de asociere în participaţiune, prin care un asociat şi-ar stipula totalitatea câştigurilor sau ar fi scutit de participare la eventuale pierderi, care nu sunt reglementate prin normele prevăzute de art. 251 - 256 C. com., rezervate contractului de asociere în participaţiune, urmează a fi supuse prevederilor art. 1513 C. civ. de la 1864, care reglementează obligaţiile între asociaţii din cadrul contractului de societate.

Ca urmare, atunci când se invocă nulitatea absolută a clauzei prin care un asociat îşi stipulează totalitatea câştigurilor sau este scutit de a participa la pierderi devine aplicabil art. 1513 C. civ. de la 1864.

Este lipsită de fundament legal distincţia pe care recurenta o face atunci când susţine că o clauză leonină este specifică raporturilor de drept societar şi nu celor de drept comercial pentru că dreptul comercial cuprinde atât normele care reglementează societăţile, deci normele dreptului societar, cât şi contractele speciale, cum este cel reglementat de art. 251 - 256 C. com. Mai mult, aspectele de regim juridic ale unui contract special care nu sunt reglementate prin normele rezervate respectivului tip de contract urmează a fi supuse regulilor speciale privitoare la contractul cu care se aseamănă cel mai mult.

Pe cale de consecinţă, instanţa supremă reţine că, în soluţionarea excepţiei nulităţii clauzei cuprinse în art. 3.3 din contract, incriminată ca având caracter leonin, este incident art. 1513 C. civ. de la 1864.

Norma juridică prevăzută de art. 1513 C. civ. de la 1864 are caracter imperativ, dedus atât din modul în care este formulată ("este nulă convenţia prin care s-a stipulat ca unul sau mai mulţi asociaţi să fie scutiţi de a participa la pierdere") cât şi din conţinutul său normativ, cu referire expresă la una dintre condiţiile de validitate pentru încheierea contractului.

Faţă de natura interesului ocrotit la edictarea acestei dispoziţii legale, nulitatea care operează este una absolută.

Regimul juridic al nulităţii absolute este subordonat regulii consacrate şi prin art. 2 din Decretul nr. 167/1958 potrivit cu care nulitatea absolută poate fi invocată oricând, pe cale de acţiune sau de excepţie, fiind deci imprescriptibilă.

În considerarea regulii imprescriptibilităţii nulităţii absolute, susţinerile recurentei, privind aplicarea greşită a dispoziţiilor prevăzute de art. 2 din Decretul nr. 167/1958 în detrimentul înlăturării de la aplicare a dispoziţiilor art. 1 din acelaşi act normativ, sunt neîntemeiate.

Cât priveşte întinderea efectelor nulităţii este de observat că modul de împărţire al rezultatelor financiare ale asociaţiei a fost stabilit prin art. 3.3 din contract, cu următorul conţinut.

"Asociatul-administrator este autorizat, prin prezentul contract să administreze exploatarea centrului de afaceri, urmând ca rezultatele financiare realizate de asociaţie să fie împărţite de Asociatul - Administrator între părţile asociate, după cum urmează:

- Asociatul administrator primeşte lunar 57% din rezultatul financiar al asociaţiei şi suportă eventualele pierderi înregistrate de acesta

- Asociatul participant primeşte lunar 43% din rezultatul financiar al asociaţiei, dar nu mai puţin de 500.000 euro pe an în 12 tranşe lunare egale şi nu suportă eventuale pierderi înregistrate de aceasta.

Minimul garantat de 500.000 euro/an va fi renegociat din 5 în 5 ani, în funcţie de profiturile realizate".

Din analiza de conţinut a clauzei din cuprinsul art. 3.3 din contract, prin prisma dispoziţiei art. 1513 C. civ. de la 1864, rezultă că intră sub incidenţa regimului sancţionator al efectelor nulităţii doar prevederile relative la modalitatea de repartizare a pierderilor. Aceasta deoarece, doar în această privinţă clauza cuprinsă în art. 3.3 este lovită de nulitate, numai în partea prin care s-a convenit că asociatul-administrator suportă eventuale pierderi înregistrate de rezultatul financiar al asociaţiei, iar asociatul participant nu suportă eventuale pierderi.

În ceea ce priveşte modalitatea de împărţire a câştigurilor, prevederile art. 3.3 din contract conţin dispoziţii clare de repartizare, respectiv 57% din rezultatul financiar al asociaţiei pentru asociatul-administrator şi 43% din rezultatul financiar al asociaţiei, dar nu mai puţin de 500.000 euro/an pentru asociatul participant.

Astfel, dispoziţiile contractuale cuprinse în clauza art. 3.3, prin care părţile au convenit modul de împărţire a beneficiilor, scapă sancţiunii nulităţii instituite prin art. 1513 alin. (1) C. civ. de la 1864, incidente doar pentru situaţia în care un asociat îşi stipulează totalitatea câştigurilor.

O asemenea ipoteză nu se regăseşte în clauza stipulată la art. 3.3 din contract, în partea referitoare la modalitatea convenită de părţi pentru împărţirea beneficiilor.

Suma minimă garantată stabilită prin art. 3.3 din contract are menirea să acopere cel puţin în parte contravaloarea lipsei de folosinţă a imobilelor, după ce o atare obligaţie devine exigibilă şi să garanteze un venit minim al asociatului al cărui aport în natură este esenţial pentru asociere.

Partea din clauza art. 3.3, prin care părţile au convenit, în cunoştinţă de cauză, modalitatea de împărţire a beneficiilor este expresia libertăţii de voinţă a părţilor şi se impune cu putere de lege, potrivit principiului "pacta sunt servanda" prevăzut de art. 969 C. civ. de la 1864.

Din această perspectivă, instanţa supremă constată că în fazele procesuale anterioare, instanţele devolutive au extins în mod nelegal efectele nulităţii asupra clauzei prevăzute de art. 3.3 din contract, în totalitatea sa, cu toate că efectele nulităţii sunt doar parţiale, numai în ceea ce priveşte modalitatea convenită în legătură cu împărţirea pierderilor.

Faţă de cele mai sus reţinute, este întemeiat motivul de ordine publică invocat de instanţa de recurs din oficiu, privind greşita aplicare a dispoziţiilor art. 1513 C. civ. de la 1864, în sensul extinderii incidenţei textului legal la clauza stipulată la art. 3.3 din contractul de asociere în întregul ei, nu doar în ceea ce priveşte scutirea unuia dintre asociaţi de participarea la pierderi.

Sub acest aspect, se cuvine subliniat şi faptul că instanţa de apel, confirmând soluţia primei instanţe de anulare a clauzei nr. 3.3 din contractul părţilor în întregul ei, a nesocotit şi principiul salvgardării contractului, precum şi regula potrivit cu care nulitatea este parţială, ceea ce presupune că nulitatea produce efecte doar asupra clauzei care contravine unei dispoziţii legale, restul convenţiei rămânând în fiinţă atunci când clauza afectată de nulitate nu este esenţială pentru derularea ei.

În ceea ce priveşte criticile referitoare la modalitatea de soluţionare a capetelor de cerere nr. 2-5 şi nr. 7, 8 şi 9 instanţa supremă reţine, cu caracter preliminar, că recurenta-reclamantă a solicitat în principal rezilierea Contractului de asociere în participaţiune din 3 august 2007 pentru neîndeplinirea culpabilă a obligaţiilor contractuale asumate de către intimata-pârâtă.

Prin hotărârea pronunţată de prima instanţă, Tribunalul Bucureşti, s-a dispus rezilierea contractului de asociere în participaţiune, pentru neîndeplinirea obligaţiilor contractuale asumate de către intimata-pârâtă. Dispoziţia instanţei de fond asupra desfiinţării contractului de asociere în participaţiune a intrat în puterea de lucru judecat întrucât intimata-pârâtă, în calitate de asociat administrator, în sarcina căruia s-a reţinut neexecutarea culpabilă a obligaţiilor contractuale, a achiesat tacit la hotărârea primei instanţe, prin neexercitarea căii de atac a apelului.

În contextul în care s-a reţinut în considerentele ce preced nulitatea parţială a clauzei prevăzute de art. 3.3 din contract, apar ca fiind întemeiate criticile prin care se susţine că instanţele devolutive, în mod greşit, au respins capetele de cerere nr. 2-5 şi nr. 7, 8 şi 9 dat fiind că efectele nulităţii sunt parţiale, iar nu totale, cu consecinţa extinderii nelegale a efectelor nulităţii şi în privinţa prevederilor clauzei art. 3.3 din contract care nu au caracter leonin.

În acest context, este întemeiat motivul de recurs prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ. referitor la nelegalitatea hotărârii date cu aplicare greşită a normelor de drept material, respectiv art. 1513 alin. (1) C. civ. de la 1864.

În ceea ce priveşte aspectele legate de modalitatea de soluţionare a capătului de cerere accesoriu cererii principale privind rezilierea contractului de asociere în participaţiune, prin care recurenta-reclamantă a solicitat obligarea pârâtei la plata de daune-interese, ca urmare a rezilierii contractului, sunt întemeiate criticile recurentei-reclamante potrivit cărora instanţa de apel nu a observat că temeiul legal al cererii de acordare a despăgubirilor este dat de art. 6.3 din contract şi nu de art. 3.3 din contract.

Doar modalitatea de cuantificare a despăgubirilor s-a efectuat prin raportare la suma prevăzută la art. 3.3 din contract şi la lipsa de folosinţă a imobilelor, ceea ce nu echivalează cu schimbarea temeiului juridic al cererii de chemare în judecată, aşa cum greşit a reţinut instanţa de apel.

Temeiul juridic al despăgubirilor ca efect al rezilierii contractului se regăseşte în cuprinsul prevederilor art. 1021 C. civ. de la 1864 transpuse şi în art. 6.3 din convenţia părţilor, iar modalitatea de cuantificare este un aspect distinct de temeiul legal incident. Deşi se reţine în considerente că recurenta-pârâtă nu a dovedit prejudiciul încercat, în temeiul art. 1169 C. civ. de la 1864, referirea la aceste prevederi legale este formală pentru că instanţa de apel nu se raportează la modalitatea concretă în care reclamanta a înţeles să dovedească pretenţiile sale, ci doar la nulitatea clauzei art. 3.3 din contract care ar lipsi de fundament pretenţiile recurentei-reclamante.

O atare situaţie echivalează cu nesoluţionarea acestor capete de cerere în fond, cu atât mai mult cu cât s-a reţinut şi efectul parţial al nulităţii clauzei art. 3.3 din contract.

Faţă de considerentele ce preced, în temeiul art. 494 C. proc. civ., va admite recursul, cu consecinţa casării deciziei atacate şi a trimiterii cauzei spre o nouă judecată.

În rejudecare, instanţa de apel urmează a stabili, în funcţie de motivele de fapt şi de drept prezentate de reclamantă, dacă pretenţiile aferente capetelor de cerere nr. 2-5 ţin de obligarea pârâtei la executarea unor obligaţii contractuale sau au natura unor daune-interese. Distincţia este importantă pentru că potrivit art. 1021 C. civ. "Partea în privinţa căreia angajamentul nu s-a executat are alegerea sau să silească pe cealaltă a executa convenţia, când este posibil sau să-i ceară desfiinţarea, cu daune-interese".

Dispoziţia legală mai sus enunţată conferă părţii reclamante două posibilităţi alternative la care poate recurge pentru situaţia în care cealaltă parte nu îşi execută obligaţiile şi anume, fie obligarea la executarea convenţiei, fie desfiinţarea cu daune-interese, fără a fi posibilă cumularea celor două posibilităţi conferite de lege. De aceea, instanţa de apel cu ocazia judecării din nou a cauzei, va trebui să stabilească natura pretenţiilor solicitate şi temeiul lor juridic.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursul declarat de recurenta-reclamantă SC A. SA împotriva Deciziei civile nr. 837 din 19 mai 2016, pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a V-a civilă.

Casează decizia atacată şi trimite cauza spre o nouă judecată aceleiaşi instanţe.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţa publică, astăzi 24 octombrie 2017.

Procesat de GGC - N