Lease termination for in-kind rent payment: effect of subsequent contractual execution on unilateral rescission and res judicata

Asupra recursului de faţă;

Examinând actele şi lucrările dosarului, constată următoarele:

Prin Cererea înregistrată sub nr. x/196/2012* pe rolul Tribunalului Brăila, după declinarea competenţei materiale de către Judecătoria Brăila, reclamanta SC A. SRL Brăila a solicitat în contradictoriu cu pârâta SC B. SA Brăila să se constate rezilierea contractului de arendă înregistrat la data de 3 mai 2012 la Consiliul Local al comunei Traian, judeţul Brăila şi predarea terenului ce a format obiectul contractului.

Motivul pentru care s-a cerut constatarea rezilierii a fost neîndeplinirea de către pârâtă a obligaţiilor de plată a arendei, aşa cum s-a stabilit prin contract şi potrivit uzanţelor.

Valoarea la care a fost estimat contractul de către prima instanţă sesizată a fost de 633.377,25 RON.

În baza contractului de arendă, reclamanta SC A. SRL Brăila a dat pârâtei în arendă suprafaţa de 121,439 ha teren, pe o perioadă de 4 ani, începând cu data de 3 mai 2012, contractul putând fi prelungit potrivit voinţei părţilor şi prevederilor legale.

În cazul în care una din părţi doreşte rezilierea, este obligată să comunice această intenţie părţii contractante cu cel puţin un an înainte de expirarea contractului, în caz contrar contractul reînnoindu-se de drept.

Potrivit aceloraşi clauze ale contractului, arendaşul s-a obligat, printre altele, să plătească arenda în natură, în modalităţile şi la termenele stabilite în contract (art. 5.2). Preţul arendei a fost stabilit de comun acord prin art. 6.1, ca fiind de 1.200 kg grâu/ha în primii doi ani şi de 1.400 kg grâu/ha în următorii doi ani, plata urmând să se facă în natură, în cel mult 45 zile de la recoltare, dar nu mai târziu de 30 octombrie a anului în curs.

Pentru neplata la termen a arendei, s-a prevăzut o penalitate de 1% pe zi din suma datorată.

Potrivit art. 10.3, "în situaţia în care arendaşul nu respectă obligaţia prevăzută la art. 6.2, arendatorul poate rezilia unilateral contractul de arendă".

Ulterior, prin actul adiţional nr. 1 la contractul de arendare părţile au înţeles să modifice clauza din contract cu privire la data scadentă pentru plata arendei în primul an, stabilindu-se în acest sens data de 31 iulie 2012.

În baza clauzelor convenite a început derularea contractului, ajungându-se la recoltarea producţiei şi, implicit, la plata arendei.

Din buletine de cântărire, analiză şi recepţie din 9 iulie, 10 iulie, 11 iulie şi 17 iulie, s-a constatat că B. SA Brăila a recoltat şi a predat către SC C. SRL Brăila diverse cantităţi de grâu, în total 145.720 kg grâu.

La data de 25 iulie 2012, cu Avizul de însoţire a mărfii din 25 iulie 2012, B. SA Brăila a transmis reclamantei dovada punerii la dispoziţie în vederea ridicării a cantităţii de 145,72 tone, reprezentând contravaloarea plăţii arendei, conform Contractului de arendă din 3 mai 2012, menţionând că depozitarea s-a făcut în silozul din Mărtăceşti al SC C. SRL Brăila.

La data de 26 iulie 2012, cu adresa x, pârâta transmite către reclamantă înştiinţarea că, în conformitate cu clauzele contractuale, i-a pus la dispoziţie prin transferul proprietăţii, cantitatea de 145,72 tone grâu, reprezentând plata arendei pentru anul 2012, grâul fiind depozitat, aşa cum s-a arătat anterior, în silozul aparţinând SC C. SRL Brăila, de unde îl poate prelua până la data de 31 iulie 2012, data până la care toate cheltuielile de depozitare sunt acoperite.

Societatea-reclamantă, la rândul său prin Adresa din 31 iulie 2012, ca urmare a Adresei din 26 iulie 2012 emisă de B. SA Brăila, comunică SC C. SRL Brăila că se va prezenta la data de 1 august 2012 pentru ridicarea cantităţii de 145,72 tone grâu. Totodată, s-a obligat să plătească contravaloarea contractului de depozitare pentru o zi.

La data de 1 august 2012, orele 14.30 - 15.00, reclamanta s-a prezentat la sediul silozului aparţinând de SC C. SRL Brăila, sat Mărtăceşti, comuna Siliştea, judeţul Brăila, pentru a ridica 145,72 tone grâu, dar depozitarul nu i s-a permis accesul nici în fermă şi nici în siloz.

Considerând că pârâta nu i-a plătit arenda, reclamanta a notificat societatea pârâtă despre rezilierea unilaterală a contractului de arendă şi, totodată, să-i plătească arenda în termen de 3 zile, inclusiv penalităţile aferente, să-i predea terenul şi să nu mai efectueze niciun fel de lucrări pe terenul respectiv.

La 24 august 2012 reclamanta a promovat acţiunea de faţă, având ca obiect constatarea rezilierii contractului şi repunerea părţilor în situaţia anterioară.

Prin Sentinţa civilă nr. 69 din 31 ianuarie 2014, Tribunalul Brăila a respins, ca nefondată, acţiunea şi a obligat reclamanta să plătească pârâtei suma de 1.500 RON cu titlu de cheltuieli de judecată.

Pentru a pronunţa această hotărâre Tribunalul a reţinut următoarele considerente:

Rezilierea contractului este o cauză de încetare a efectelor sale, care intervine în condiţiile stabilite de părţi, pentru neîndeplinirea sau îndeplinirea necorespunzătoare a clauzelor.

În acest sens, Tribunalul a constatat că părţile au convenit asupra termenului, dar nu au convenit asupra locului plăţii arendei.

În temeiul art. 1494 alin. (1) lit. c) noul C. civ., atunci când nu se poate stabili locul plăţii în funcţie de natura prestaţiei, al practicilor statornice între părţi, ori al uzanţelor, plata se face la sediul debitorului de la data încheierii contractului.

În cauză, pe baza înscrisurilor analizate s-a constatat că debitorul-arendaş a depozitat grâul datorat arendatorului, la SC C. SRL Brăila, a plătit contravaloarea serviciului de depozit până la data de 31 iulie 2012 şi a înştiinţat pe reclamantă despre toate aceste operaţiuni în termenul convenit prin contract.

Reclamanta a acceptat întrutotul acţiunile reclamantei şi a emis o adresă către societatea depozitară, prin care a înştiinţat-o că se va prezenta pe 1 august 2012 pentru ridicarea grâului şi a plătit depozitarea pentru ziua de 1 august 2012.

Aşadar, cu privire la locul plăţii Tribunalul a reţinut că, fără a fi convenit de părţi, a fost acceptat de părţi ca fiind silozul aparţinând SC C. SRL Brăila.

Ultimul aspect, legat de dovedirea plăţii, de asemenea, neconvenit prin contract, este reglementat de art. 1499 noul C. civ., conform căruia dovada plăţii se face cu orice mijloc de probă.

În speţă, reclamanta a confirmat transferul de proprietate asupra cantităţii de 145,72 tone grâu, după ce pârâta a emis avizele în acest sens.

Împrejurările invocate de reclamantă ulterior datei de 1 august 2012, legate de neplata arendei, sunt considerate de instanţă nerelevante din punctul de vedere al obligaţiilor contractuale asumate, obligaţii pe care pârâta le-a adus la îndeplinire, aşa cum s-a reţinut mai sus.

Litigiile dintre societatea-depozitară şi reclamantă sunt străine clauzelor contractului analizat, neavând nici o legătură cu clauzele acestuia sau cu pârâta.

Mai mult, instanţa de fond a reţinut că reclamanta se consideră proprietara cantităţii de grâu, invocând această calitate în toate demersurile ulterioare.

Susţinerea reclamantei, în sensul că reprezintă putere de lucru judecat ceea ce instanţa a stabilit prin Sentinţa civilă nr. 7.687 din 26 noiembrie 2012 a Judecătoriei Brăila, definitivă prin Decizia civilă nr. 113/R din 17 aprilie 2013, este nefondată.

Obiectul litigiului din dosarele menţionate l-a constituit contestaţie la executare, instanţele de judecată analizând din acest punct de vedere obligaţiile debitorului şi ale creditorului.

În litigiul de faţă instanţa a fost învestită cu examinarea clauzelor contractuale de arendă în vederea constatării rezilierii.

Mai exact, dacă prin litigiul de faţă părţile au supus analizei o cauză de încetare a efectelor contractului de arendă pe baza clauzelor negociate de părţi, în litigiul ce a format obiectul Dosarului nr. x/196/2012 şi în care s-au pronunţat hotărârile de mai sus, s-a examinat legalitatea efectelor produse de contract, astfel că puterea de lucru judecat nu a fost primită de instanţa de fond.

Întrucât celelalte două capete de cerere (predarea terenului şi încuviinţarea executării vremelnice) sunt dependente, în sensul că sunt consecinţa primului capăt de cerere, Tribunalul le-a respins ca nefondate.

În temeiul art. 274 vechiul C. proc. civ., reclamanta a fost obligată la plata cheltuielilor de judecată (onorariu avocat).

Împotriva hotărârii pronunţate de Tribunalul Brăila a declarat apel reclamanta SC A. SRL.

Prin intermediul căii de atac promovate a criticat sentinţa Tribunalului pentru nelegalitate, prin prisma ignorării excepţiei puterii de lucru judecat invocate, faţă de existenţa Sentinţei civile nr. 7.687 din 26 noiembrie 2012 a Judecătoriei Brăila şi a Deciziei civile nr. 113 din 17 aprilie 2013 a Tribunalului Brăila, ambele pronunţate în Dosarul nr. x/196/2012.

Prin Decizia civilă nr. 131/A din 10 noiembrie 2014 Curtea de Apel Galaţi, secţia I civilă, a admis apelul declarat de apelanta-reclamantă şi a schimbat în tot Sentinţa civilă nr. 69 din 31 ianuarie 2014 a Tribunalului Brăila, în sensul că a admis acţiunea formulată de reclamanta SC A. SRL Brăila în contradictoriu cu pârâta B. SA Brăila şi a dispus rezilierea Contractului de arendă din 3 mai 2012 încheiat între părţi.

Totodată, a obligat intimata să plătească apelantei suma de 22.669 RON, cheltuieli de judecată în fond şi apel.

Motivarea hotărârii instanţei de apel.

Principiul puterii de lucru judecat împiedică nu numai judecarea din nou a unui proces terminat, având acelaşi obiect, aceeaşi cauză şi fiind purtat între aceleaşi părţi, ci şi contrazicerea între două hotărâri judecătoreşti, adică infirmarea constatărilor făcute într-o hotărâre judecătorească irevocabilă printr-o altă hotărâre judecătorească posterioară dată în alt proces.

Pornind de la acest principiu, s-a subliniat distincţia clară între excepţia autorităţii de lucru judecat şi prezumţia autorităţii de lucru judecat. Astfel, pe când condiţia de aplicare a excepţiei autorităţii de lucru judecat presupune o identitate de acţiunii (sub aspectul părţilor, obiectului şi cauzei juridice) ce opreşte repetarea judecăţii, prezumţia de lucru judecat impune consecvenţa în judecată, şi anume, ceea ce s-a constatat şi statuat printr-o hotărâre judecătorească nu trebuie să fie contrazis.

Pentru a se avea în vedere efectul pozitiv al lucrului judecat este suficientă identitatea de părţi şi invocarea între acestea a chestiunilor soluţionate în procesul anterior, fiind vădit că dacă ar exista şi identitate de obiect şi de cauză, s-ar putea reţine excepţia însăşi a puterii de lucru judecat, conform art. 1201 vechiul C. civ.

Chiar şi fără o consacrare legală expresă, acceptarea efectului pozitiv al lucrului judecat apare ca o necesitate juridică evidentă, funcţia lui corespunzând nevoii de a se evita pronunţarea de hotărâri judecătoreşti contradictorii cu privire la aceleaşi chestiuni de fapt şi de drept.

Este adevărat că în sistemul nostru procesual actual, ceea ce poate fi pus în executare şi are putere de lucru judecat este dispozitivul, însă, în măsura în care argumentele de fapt şi de drept lămuresc înţelesul şi întinderea dispozitivului, se reflectă practic în modul de soluţionare a cauzei, şi considerentele hotărârii au putere de lucru judecat.

În speţă, prin Sentinţa civilă nr. 7.687 din 26 noiembrie 2013 a Judecătoriei Brăila, irevocabilă prin Decizia civilă nr. 113 din 17 aprilie 2013 a Tribunalului Brăila, respingând contestaţia la executare formulată de contestatoarea B. SA Brăila (pârâta în cauza prezentă), Judecătoria Brăila a reţinut prin considerentele hotărârii, care fac corp comun cu dispozitivul, că pârâta nu şi-a îndeplinit obligaţia asumată prin Contractul de arendă din 3 mai 2012, respectiv nu a predat efectiv cantitatea de 145,75 tone grâu, conform prevederilor 1475 C. civ.

Prin urmare, chestiunea litigioasă dintre părţi, cea a neîndeplinirii obligaţiei asumate de pârâtă a fost tranşată printr-o hotărâre definitivă şi irevocabilă, iar prin sentinţa civilă supusă apelului instanţa de fond, ignorând puterea lucrului judecat, a contrazis cele statuate irevocabil prin hotărârea anterioară.

Pentru aceste considerente, Curtea a admis apelul şi a schimbat hotărârea instanţei de fond, în sensul că a admis acţiunea reclamantei şi a dispus rezilierea contractului de arendă, pentru neîndeplinirea obligaţiei asumate, respectiv cea a plăţii în natură a arendei, aşa cum s-a obligat pârâta, în baza art. 1474 C. civ.

S-a făcut aplicarea dispoziţiilor art. 274 C. proc. civ.

Cererea de recurs.

Împotriva deciziei Curţii de Apel Galaţi a declarat recurs pârâta-intimată B. SA Brăila.

Motivele de fapt şi de drept pe care se întemeiază recursul:

Criticile aduse deciziei atacate se referă, în esenţă, la faptul că instanţa de apel a pronunţat o hotărâre nelegală faţă de soluţia primei instanţe, care în mod corect a analizat acţiunea promovată de reclamantă în raport de clauzele convenite de părţi în contractul încheiat, coroborate cu noile dispoziţii C. civ., respectiv art. 1167 şi art. 1836 - 1850.

Recurenta a considerat că, prin punerea în executare a contractului de arendă, prezumţia puterii de lucru judecat excede obiectului litigiului privind rezilierea contractului de arendă în care trebuie analizate cauzele de încetare a efectelor contractului de arendă pe baza clauzelor negociate de părţi, în timp ce contestaţia la executare privea legalitatea efectelor produse de contractul de arendă.

Tot în acest context, recurenta a susţinut că reclamanta a intrat în posesia cantităţii de grâu din luna martie 2014, ca urmare a soluţionării plângerilor penale formulate de cele două societăţi SC A. SRL şi SC C. SRL, cantitatea de grâu fiindu-i predată reclamantei în calitate de proprietar, după ridicarea sechestrului judiciar, pârâta B. SA Brăila neavând nici un drept asupra acestei cantităţi de grâu şi nici acces la actele dosarului penal sau la cantitatea de grâu.

Prin urmare, reţinerea puterii de lucru judecat de către instanţa de apel este greşită deoarece, odată cu punerea în executare a contractului de arendă, instanţa trebuia să constate că acest contract nu se poate executa din culpa reclamantei, care a formulat plângeri penale şi în baza cărora s-a înfiinţat sechestrul asigurător.

Prin concluziile scrise depuse la data de 27 aprilie 2015, recurenta a arătat că la data de 26 martie 2015 între părţi a intervenit o înţelegere realizată prin încheierea unui nou Contract de arendă înregistrat din 27 martie 2015 la Consiliul Local al Primăriei Traian, judeţul Brăila, prin care părţile au stipulat la art. 8 lit. j) obligaţia arendaşului de a preda arendatorului, pe bază de proces-verbal, cel puţin 60 ha până la 15 august 2015 şi restul suprafeţei de teren să fie restituită până la 15 octombrie 2015, după recoltarea culturilor înfiinţate pentru anul 2015 şi predarea arendei.

În drept, a invocat dispoziţiile art. 304 pct. 8 şi pct. 9 C. proc. civ.

Intimata-reclamantă SC A. SRL Brăila a depus la data de 4 martie 2015 întâmpinare, prin care a solicitat respingerea recursului ca nefondat şi menţinerea deciziei atacate ca fiind legală şi temeinică.

Prin Decizia civilă nr. 1.219 din 5 mai 2015, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a admis recursul declarat de pârâta-intimată B. SA Brăila, a casat Decizia civilă nr. 131/A din 10 noiembrie 2014 a Curţii de Apel Galaţi şi a dispus trimiterea cauzei spre rejudecare la aceeaşi Curte.

Motivarea hotărârii instanţei de recurs.

În esenţă, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a reţinut că prin acţiunea formulată reclamanta SC A. SRL Brăila a solicitat instanţei să constate rezilierea Contractului de arendă din 3 mai 2012 şi obligarea pârâtei să predea terenurile ce au făcut obiectul contractului de arendă, iar Curtea de Apel Galaţi, prin admiterea apelului şi admiterea acţiunii reclamantei a dispus rezilierea contractului de arendă, fiind astfel încălcate dispoziţiile art. 129 alin. (6) C. proc. civ., potrivit cărora, "în toate cazurile, judecătorii hotărăsc numai asupra obiectului cererii deduse judecăţii".

Această încălcare a dispoziţiilor legale reiese din ultima precizare de acţiune depusă pentru termenul din 4 decembrie 2013, aflată la dosarul Tribunalului, denumită note de şedinţă - prin care s-a menţionat că rezilierea s-a făcut în baza notificării unilaterale, conform art. 1550 C. civ., prin care s-a solicitat instanţei să constate rezilierea contractului de arendă, aspect care nu a fost avut în vedere de instanţa de apel, întrucât aceasta a făcut analize străine de obiectul cauzei.

În ceea ce priveşte greşita aplicare a autorităţii de lucru judecat, Înalta Curte a apreciat că nu se pune problema estimării greşite a acestei puteri, însă contestaţia la executare soluţionată irevocabil prin Sentinţa civilă nr. 7.687 din 26 noiembrie 2013 a Judecătoriei Brăila a vizat executarea obligaţiilor pe anii 2011 - 2012, iar după această perioadă recurenta a afirmat şi a consemnat dovezi din care rezultă executarea ulterioară a contractului de arendă, iar în acest sens trebuie analizat dacă părţile au continuat contractul, revenind astfel asupra intenţiei de reziliere.

În acest context, s-a reţinut şi faptul că în faţa instanţei de recurs s-au depus acte noi, respectiv, la data de 26 martie 2015 între părţi a intervenit o înţelegere realizată prin încheierea unui nou Contract de arendă înregistrat la data de 27 martie 2015 la Consiliul Local al Primăriei Traian, judeţul Brăila, prin care părţile au stipulat la art. 8 lit. j) obligaţia arendaşului de a preda arendatorului, pe bază de proces-verbal, cel puţin 60 ha până la 15 august 2015 şi restul suprafeţei de teren să fie restituită până la 15 octombrie 2015, după recoltarea culturilor înfiinţate pentru anul 2015 şi predarea arendei.

În acest sens, s-a apreciat ca fiind fondate criticile formulate în cauză, având în vedere că din considerentele deciziei pronunţate se constată că soluţia de admitere a apelului reclamantei nu este susţinută de probele din dosar, instanţa de apel nerespectând caracterul devolutiv al căii de atac cu care a fost învestită, astfel că în rejudecare, instanţa de trimitere să ţină seama de considerentele expuse, actele noi depuse în recurs, precum şi dispoziţiile art. 1494 C. civ.

Raportat la cele anterior expuse, Înalta Curte a reţinut ca fiind fondate criticile dezvoltate de pârâtă circumscrise motivului de nelegalitate prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ., astfel încât, potrivit prevederilor art. 312 alin. (1), (3) şi (5) din acelaşi cod, a admis recursul declarat de pârâta B. SA Brăila şi a casat decizia atacată cu trimitere spre rejudecare aceleiaşi instanţe, care în conformitate cu art. 315 alin. (3) C. proc. civ. va analiza toate criticile şi apărările formulate de părţi.

Alte aspecte procesuale.

Prin cererea formulată la data de 23 decembrie 2014 de către apelanta-reclamantă SC A. SRL Brăila s-a solicitat completarea Deciziei civile nr. 131/A din 10 noiembrie 2014 a Curţii de Apel Galaţi, în sensul de a se dispune şi cu privire la cererea privind obligarea intimatei-pârâte de a-i preda terenurile ce au făcut obiectul contractului de arendă în discuţie.

Prin Decizia civilă nr. 217/A din 9 decembrie 2015 Curtea de Apel Galaţi a respins cererea ca fiind rămasă fără obiect, având în vedere că decizia ce se solicită a fi completată a fost casată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie şi s-a dispus trimiterea cauzei spre rejudecarea apelului.

Al II-lea ciclu procesual

Pe rolul Curţii de Apel Galaţi cauza a fost înregistrată sub nr. x/196/2012 şi, având în vedere decizia de casare a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie şi situaţia existentă la acea dată, apelanta a solicitat să se constate rezilierea Contractului de arendă din 5 aprilie 2012 şi să se constate că obligaţia de predare a terenurilor a rămas fără obiect.

Intimata-pârâtă a susţinut că în luna martie 2015 părţile, de comun acord, au încetat executarea Contractului de arendă nr. x/2012 şi au încheiat un nou contract de arendă, care produce efecte juridice până în luna octombrie 2015.

În dovedirea/combaterea pretenţiilor deduse judecăţii, la dosar au fost depuse acte, respectiv Procesul-verbal din 25 martie 2015 privind predarea terenului ce a făcut obiectul Contractului de arendă nr. x/2012 de la arendaş la proprietar, Contractul de arendă din 26 martie 2015 privind aceeaşi suprafaţă de teren de 121,439 ha teren încheiat între aceleaşi părţi, Procesul-verbal din data de 26 martie 2015 privind predarea terenului ce face obiectul Contractului de arendă din 26 martie 2015, acte privind executarea acestui contract de arendă şi a Contractului de arendă din 27 martie 2015, precum şi acte de executare reprezentând cheltuielile de judecată stabilite prin Decizia civilă nr. 131/A/2014 a Curţii.

Soluţia Curţii de Apel Galaţi în rejudecare

Prin Decizia civilă nr. 222/A din 21 decembrie 2015, Curtea de Apel Galaţi a admis apelul declarat de reclamantă, a schimbat în tot Sentinţa civilă nr. 69 din 31 ianuarie 2014 a Tribunalului Brăila şi, în rejudecare, a admis acţiunea, a constatat rezilierea unilaterală a Contractului de arendă din 3 mai 2012 şi a obligat intimata-pârâtă să plătească apelantei-reclamante suma de 22.669 RON, cu titlu de cheltuieli de judecată.

Motivarea hotărârii instanţei de apel în rejudecare

Potrivit dispoziţiilor art. 1494 C. civ., "în lipsa unei stipulaţii contrare ori dacă locul plăţii nu se poate stabili potrivit naturii prestaţiei sau în temeiul contractului, al practicilor statornicite între părţi ori al uzanţelor:

a) obligaţiile băneşti trebuie executate la domiciliul sau, după caz, sediul creditorului de la data plăţii;

b) obligaţia de a preda un lucru individual determinat trebuie executată în locul în care bunul se afla la data încheierii contractului;

c) celelalte obligaţii se execută la domiciliul sau, după caz, sediul debitorului la data încheierii contractului".

Cum în contract părţile nu au stabilit locul executării, acesta este, potrivit textului de lege sus-menţionat, la sediul creditorului, la locul unde se află bunul sau la sediul debitorului.

Având în vedere că presupusa plată s-a făcut prin depozitarea recoltei într-un depozit ce aparţinea unui terţ şi că reclamanta nu a putut intra în posesia ei, rezultă că obligaţia de plată nu a fost executată.

În acest sens a fost pronunţată şi Sentinţa civilă nr. 7.687 din 26 noiembrie 2013 a Judecătoriei Brăila, care se bucură de puterea de lucru judecat.

Prin urmare, s-a considerat că se impune constatarea rezilierii contractului pentru neîndeplinirea obligaţiei de plată.

Nu există probe din care să rezulte că ulterior lunii august 2012 contractul iniţial a continuat pentru a se putea trage concluzia că părţile, în special reclamanta, au revenit asupra intenţiei de reziliere.

Împrejurarea că în anul 2015 părţile au încheiat un nou contract de arendă este lipsită de relevanţă, din cuprinsul acestuia rezultând alte drepturi şi obligaţii ale părţilor fără nicio legătură cu primul contract, care face obiectul prezentului litigiu.

Împotriva Deciziei nr. 222/A din 21 decembrie 2015 a Curţii de Apel Galaţi, la data de 4 februarie 2016 a declarat recurs pârâta-intimată B. SA Brăila.

Prin Decizia civilă nr. 2.112 din 14 decembrie 2016, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a respins excepţia nulităţii recursului, a admis recursul, a casat Decizia civilă nr. 222/A din 21 decembrie 2015 a Curţii de Apel Galaţi şi a trimis cauza spre rejudecare la aceeaşi instanţă.

Motivarea deciziei de recurs

Înalta Curte, în temeiul art. 137 C. proc. civ., analizând cu prioritate excepţia nulităţii recursului, a constatat că aceasta este nefondată, având în vedere că recurenta a dezvoltat critici care pot fi încadrate în motivul de nelegalitate invocat, respectiv art. 304 pct. 9 C. proc. civ.

Înalta Curte, analizând recursul prin prisma motivului de nelegalitate, a constatat că acesta este fondat şi trebuie a fi admis, având în vedere următoarele considerente:

Prin Decizia civilă nr. 1.219 din 5 mai 2015, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a admis recursul împotriva Deciziei civile nr. 131/A din 10 noiembrie 2014 a Curţii de Apel Galaţi, a casat decizia şi a trimis cauza spre rejudecare acestei instanţe.

Din considerentele deciziei de casare rezultă fără echivoc îndrumările şi recomandările obligatorii date instanţei în rejudecarea cauzei.

Verificând respectarea acestor dispoziţii de către instanţa de apel, Înalta Curte a reţinut că în judecarea apelului în fond după casare instanţa de apel nu a ţinut seama de niciuna dintre îndrumările date prin decizia de casare menţionată şi nu a analizat în niciun fel actele depuse în recurs cu privire la continuarea executării contractului de arendă, astfel cum s-a dispus prin decizia de casare.

Deşi obligatorii aceste recomandări, potrivit dispoziţiilor art. 315 C. proc. civ., instanţa de apel nu s-a conformat recomandărilor date prin decizia de casare.

Or, potrivit art. 315 alin. (1) C. proc. civ., în caz de casare, hotărârea instanţei de recurs asupra problemelor de drept dezlegate, precum şi asupra necesităţii administrării unor probe, sunt obligatorii pentru judecătorii fondului.

Soluţia consacrată de art. 315 alin. (1) C. proc. civ. are o justificare deplină şi o legitimare incontestabilă, ce decurge din însăşi raţiunea controlului judiciar, dispoziţiile evocate limitând însă obligativitatea deciziei instanţei de recurs la problemele de drept dezlegate şi la necesitatea administrării unor probe.

Procedând astfel, instanţa de apel nu s-a conformat dezlegărilor obligatorii date de instanţa de recurs şi nu a răspuns pe deplin recomandărilor formulate de aceasta, ceea ce atrage casarea deciziei pronunţate pentru încălcarea prevederilor art. 315 C. proc. civ.

În respectarea art. 315 C. proc. civ., raportat la art. 261 alin. (5) C. proc. civ., în rejudecare, instanţa va analiza apelul sub toate aspectele şi va ţine seama de toate dispoziţiile date prin decizia de casare.

Al III-lea ciclu procesual

Alte aspecte procesuale

În rejudecare, Cauza a fost înregistrată sub nr. x/196/2012 pe rolul Curţii de Apel Galaţi şi intimata-pârâtă B. SA Brăila a solicitat administrarea probei cu acte, depunând la dosar adresele din 10 iulie 2013 şi din 8 iulie 2014 ale apelantei, adresa din 28 februarie 2014 emisă de SC C. SRL Brăila, plângerea penală formulată de apelantă la data de 10 august 2012 şi extras din Sentinţa penală nr. 465 din 17 februarie 2014, adresele din 28 iulie 2014, avizele de însoţire a mărfii din 28 iulie 2014 şi din 13 iulie 2015 eliberate de intimată, Contractul de vânzare-cumpărare din 27 martie 2015 şi Factura fiscală prin care apelanta a vândut intimatei grâul primit ca arendă pentru anul agricol 2014 - 2015, acte de executare a contractelor de arendă din anii 2012, 2015 şi acte eliberate de A.P.I.A. Brăila privind plata subvenţiilor pentru terenul de 121,439 ha în discuţie.

Prin Decizia civilă nr. 114/A din 28 aprilie 2017, Curtea de Apel Galaţi a respins, ca nefondat, apelul declarat de reclamanta SC A. SRL Brăila împotriva Sentinţei civile nr. 69 din 31 ianuarie 2014 pronunţată de Tribunalul Brăila, secţia a II-a civilă, în Dosarul nr. x/196/2012*.

A obligat apelanta să plătească intimatei suma de 10.953 RON, cheltuieli de judecată în căile de atac.

Motivarea hotărârii instanţei de apel în a treia rejudecare

Aşa cum şi Tribunalul a reţinut, contractul de arendă a fost executat de către pârâta-arendaşă conform clauzelor contractuale în ceea ce priveşte data plăţii arendei şi cantitatea de cereale pe care aceasta trebuia să o plătească reclamantei-arendator.

În lipsa stabilirii pe cale contractuală a locului plăţii, pârâta-intimată a înţeles să facă plata prin depozitarea cerealelor respective la un siloz pe care părţile îl mai folosiseră pentru astfel de depozite, respectiv silozul aparţinând SC C. SRL Brăila.

Aşa cum corect s-a reţinut de către Tribunal, reclamanta a fost înştiinţată de pârâtă (Factura fiscală din 20 iulie 2012, Avizul de însoţire a mărfii din 25 iulie 2012) şi de terţul-depozitar cu privire la locul plăţii (Adresa din 31 iulie 2012) şi reclamanta a acceptat plata executată la depozitele terţului SC C. SRL, aşa cum rezultă din Adresa din 31 iulie 2012 formulată terţului-depozitar, căruia îi aduce la cunoştinţă că se va prezenta la locul depozitului la data de 1 august 2012, orele 14,30 - 15,00, pentru a ridica cerealele.

De asemenea, prezenţa reclamantei-apelante la depozitele terţului la data de 1 august 2012 (Procesul-verbal întocmit chiar de reclamata-apelantă la data de 1 august 2012) demonstrează faptul că a acceptat plata şi sub aspectul locului executării ei, iar faptul că între apelantă şi terţ s-au ivit unele neînţelegeri generate de ridicarea arendei depozitate nu poate fi imputat intimatei-pârâte şi în niciun caz nu poate produce efecte juridice, în sensul constatării încetării contractului ca o sancţiune pentru neexecutarea culpabilă din partea arendaşului.

Aşa cum şi avocaţii părţilor au arătat cu ocazia dezbaterilor în fond asupra apelului de faţă, anterior anului 2012 apelanta, intimata şi terţul SC C. SRL făceau parte din aceeaşi entitate juridică şi, probabil pe fondul unor neînţelegeri interne, acestea au luat naştere ca entităţi distincte, dar raporturile bune sau mai puţin bune dintre părţi au continuat şi s-au răsfrânt şi asupra bunei derulări a raporturilor juridice în care s-au implicat reciproc.

Aşa cum s-a arătat pe parcursul procesului, exista obiceiul depozitării cerealelor în depozitele ce acum aparţin terţului SC C. SRL, astfel că nu apare neobişnuit ca plata arendei pentru anul 2012 să fie făcută la locul respectiv de depozitare nici pentru arendaş şi nici chiar pentru arendator.

În fapt, după executarea plăţii pentru anul 2012 la data de 26 iulie 2012, aspectele litigioase nu au fost generate de arendaş, ci de depozitar, care a refuzat să predea arendatorului-deponent prin subrogaţie cerealele depozitate, ceea ce a generat inclusiv plângeri penale.

Totodată, aşa cum s-a demonstrat cu actele depuse la dosar, în dosarul penal s-a dispus sechestrarea cerealelor proprietatea apelantei aflate în depozitul terţului C., ulterior respectivele cereale fiind predate proprietarului lor, reclamanta-apelantă.

Dacă apelanta însăşi nu s-ar fi considerat proprietara cerealelor, urmare plăţii făcute de intimată la data de 26 iulie 2012, nu ar fi acceptat să primească grâul sechestrat.

Respectând indicaţiile date de instanţele de recurs, Curtea, făcând analiza probelor administrate în cauză cu privire la posibilitatea ca şi ulterior anului 2012 contractul de arendă să fi fost executat în fapt, apreciază că acest contract a continuat să producă efecte juridice chiar şi în condiţiile în care apelanta a susţinut că a intervenit rezilierea contractului şi a promovat prezenta acţiune.

Această apreciere este susţinută de faptul că şi în perioada 2013 - 2015 părţile au rămas în relaţiile contractuale de arendator-arendaş, terenul nu numai că nu a fost predat de arendaş, dar nici nu a fost preluat sau cultivat sau chiar arendat unui terţ de către apelantă, aceasta a încasat în continuare arenda stabilită contractual, nu a iniţiat demersurile de a i se plăti de către A.P.I.A. subvenţiile, nu a împiedicat în nici un fel intimata să preia subvenţiile A.P.I.A. şi, mai mult decât atât, în anul 2015 încheie cu intimata un nou contract de arendă, privind acelaşi teren.

Este adevărat că prin Sentinţa civilă nr. 7.687/2012 a Judecătoriei Brăila, rămasă irevocabilă prin Decizia civilă nr. 113/2012 a Tribunalului Brăila, s-a considerat într-o contestaţie la executare că nu s-a dovedit că arendaşul a făcut plata arendatorului şi că puterea de lucru judecat nu se răsfrânge doar în ceea ce priveşte dispozitivul hotărârii, ci şi considerentele acesteia, dar respectivele hotărâri nu pot conduce prin ele însele la admiterea prezentei acţiuni.

Aşa cum şi Înalta Curte a arătat în motivarea Deciziei civile nr. 1.219 din 5 mai 2015, pronunţată în primul ciclu procesual, nu se pune problema estimării greşite a puterii de lucru judecat, "însă contestaţia la executare soluţionată irevocabil prin Sentinţa civilă nr. 7.687 din 26 noiembrie 2013 a Judecătoriei Brăila a vizat executarea obligaţiilor pe anii 2011 - 2012, iar după această perioadă arendaşul-intimat a afirmat şi a consemnat dovezi din care rezultă executarea ulterioară a contractului de arendă, iar în acest sens s-a analizat dacă părţile au continuat contractul, revenind astfel asupra intenţiei de reziliere.

Din actele depuse la dosar rezultă fără putinţă de tăgadă că şi în anii 2013 - 2015 contractul de arendă a continuat să producă efecte juridice (apelanta a preluat ca un adevărat proprietar arenda pe anul 2012, arendă ce fusese sechestrată ca urmare a propriilor plângeri penale formulate împotriva terţului SC C. SRL, terenul a fost în continuare cultivat de intimată, aceasta a plătit arenda la termenele stipulate contractual, intimata a încasat în continuare subvenţiile A.P.I.A., apelanta nu a realizat alte demersuri, cu excepţia procesului de faţă, de a intra în posesia terenului sau de a intra în alte raporturi de arendare cu terţi etc.) şi, mai mult decât atât a încheiat cu acelaşi arendaş un nou contract de arendă în anul 2015.

În aceste condiţii, este corectă aprecierea Tribunalului că plata arendei pe anul 2012 s-a făcut la data de 27 iulie 2012, că efectele juridice ale contractului de arendă din anul 2012 au continuat prin voinţa părţilor, că între apelantă şi intimată nu există reale neînţelegeri în executarea contractului de arendă, aceste neînţelegeri fiind de fapt generate de relaţiile arendator - depozitar, şi că respectivul contract de arendă s-a executat în anul 2012 corespunzător şi chiar a continuat până în anul 2015, când a fost încheiat un nou contract de arendă.

Aşa fiind, Curtea de Apel a considerat că nu s-a dovedit că pârâta-intimată nu a respectat obligaţiile asumate prin contractul de arendă în discuţie, în sensul neplăţii arendei pentru anii 2011 - 2012, şi, mai mult decât atât, s-a dovedit că ambele părţi contractante au înţeles să dea eficienţă clauzelor contractuale la care s-au obligat în anul 2012 şi în perioada 2012 - 2015, perioadă în care au continuat benevol executarea contractului de arendă, astfel că nu se poate pronunţa o hotărâre prin care să se constate că a intervenit încetarea culpabilă a Contractului de arendă din 3 mai 2012.

În aceste condiţii, Curtea de Apel a considerat că Tribunalul Brăila a pronunţat o hotărâre temeinică şi legală, ce nu se impune a fi reformată, cu consecinţa menţinerii ei prin respingerea apelului ca nefondat, în temeiul dispoziţiilor art. 296 alin. (1) C. proc. civ.

În temeiul dispoziţiilor art. 274 C. proc. civ., a obligat apelanta să plătească intimatei suma de 17.946 RON, cu titlu de cheltuieli de judecată avansate în toate fazele procesuale.

Împotriva Deciziei nr. 114/A din 28 aprilie 2017, pronunţate de Curtea de Apel Galaţi, a declarat recurs recurenta-reclamantă SC A. SRL.

Prin cererea de recurs a solicitat admiterea recursului, modificarea în tot a hotărârii recurate în sensul admiterii apelului formulat împotriva Sentinţei civile nr. 69 din 31 ianuarie 2014 şi schimbarea acestei din urmă hotărâri, în sensul de a se constata rezilierea Contractului de arendare din 3 mai 2012 şi rămânerea fără obiect a capătului de cerere privind obligarea intimatei-pârâte la predarea terenului, cu obligarea intimatei-pârâte la plata cheltuielilor de judecată.

În motivarea recursului a criticat decizia instanţei de apel pentru următoarele motive:

Hotărârea nu corespunde exigenţelor dispoziţiilor art. 261 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ., în sensul că nu cuprinde motivele pentru care au fost înlăturate susţinerile din apel cu referire la probe, la dispoziţiile legale invocate pe tot parcursul soluţionării cauzei şi cu privire la anumite chestiuni litigioase puse în discuţie în diversele etape procesuale.

Recurenta redă în continuare conţinutul art. 304 pct. 9 C. proc. civ. potrivit căruia modificarea unei hotărâri se poate solicita atunci "când hotărârea pronunţată este lipsită de temei legal ori a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greşită a legii".

În acest context, recurenta-reclamantă se referă la aprecierea instanţei de apel, potrivit căreia intimata-pârâtă şi-a respectat obligaţia de plată a arendei şi că, raportat la lipsa menţiunii din contractul de arendă cu privire la locul plăţii, a ales să depoziteze arenda (145,72 tone grâu) "la un siloz pe care părţile îl mai folosiseră pentru astfel de depozite".

Susţine recurenta că între părţi nu a existat nicio uzanţă, niciun obicei cu privire la locul unde ar fi trebuit depozitat grâul, iar anterior încheierii contractului de arendă nu a existat nicio altă relaţie de afaceri, pentru a reţine că intimata a procedat ca şi în trecut.

Dacă ar fi fost consultată de intimata-pârâtă cu privire la locul plăţii ar fi indicat depozitul altei societăţi, debitoarea neavând posibilitatea, legal şi contractual să stabilească singură locul plăţii deoarece ar echivala cu o modificare unilaterală a contractului, aspect interzis de lege, echivalent abuzului de drept.

Recurenta-reclamantă motivează că instanţa de apel nu a analizat împrejurarea că intimata-pârâtă şi terţul depozitar au acţionat cu rea-credinţă, depozitarea grâului în depozitele terţului şi împiedicarea de a-l ridica fiind stabilite de acestea anterior.

În susţinerea acestui motiv indică o serie de acte şi împrejurări de fapt pentru fundamentarea susţinerii referitoare la faptul că ambele societăţi (intimata şi societatea în silozurile căreia s-a depozitat grâul) au fost reprezentate în litigiile purtate cu recurenta de aceeaşi societate de avocaţi. Se mai indică înscrisuri din care rezultă că intimata-pârâtă a constituit cantitatea de 145,72 tone de grâu (arenda) în perioada 9 iulie 2012 - 20 iulie 2012, dar a fost anunţată cu privire la locul plăţii în ziua scadenţei pentru a nu intra în posesia arendei. Învederează că acest fapt le-a permis intimatei pârâte şi terţului depozitar să formuleze plângere penală împotriva societăţii recurente şi a administratorului său şi să justifice astfel refuzul şi împiedicarea recurentei-reclamante să intre în posesia grâului depozitat ce reprezenta plata arendei.

Recurenta-reclamantă subliniază că această conivenţă a fost observată de instanţele de judecată care au soluţionat Dosarul nr. x/196/2012, având ca obiect contestaţia la executare, finalizat prin respingerea contestaţiei la executare, cu motivarea că intimata-pârâtă (contestatoare în acea cauză) nu şi-a respectat obligaţia de plată a arendei potrivit contractului.

A motivat recurenta-reclamantă că, în Dosarul nr. x/196/2012, instanţele de judecată au stabilit cu putere de lucru judecat că intimata-pârâtă nu a plătit arenda aferentă anului agricol 2011 - 2012, iar constatarea instanţei de apel, potrivit căreia intimata a plătit arenda aferentă anului agricol 2011 - 2012, s-a făcut cu încălcarea puterii de lucru judecat a acelor hotărâri, respectiv Sentinţa civilă nr. 7.687 din 26 noiembrie 2012 a Judecătoriei Brăila şi Decizia civilă nr. 113 din 17 aprilie 2013 a Tribunalului Brăila.

Recurenta-reclamantă solicită să se constate că toate referirile instanţei de apel, cu privire la îndeplinirea obligaţiei de plată de către intimata-pârâtă, încalcă puterea de lucru judecat a acestor hotărâri, dreptul la un proces echitabil şi principiul securităţii juridice, ceea ce impune ca în prezentul litigiu constatările anterioare privind neplata arendei de către intimată să fie avute în vedere fără a se mai proceda la o nouă analiză.

Chiar şi reţinerea intervenirii sechestrului penal asupra cantităţii de grâu nu putea justifica neplata acesteia de către intimata-pârâtă, motivat de faptul că sechestrul penal a intervenit la 27 noiembrie 2012, iar scadenţa plăţii a fost la 31 iulie 2012.

Motivează recurenta că instanţa de apel a încălcat şi dispoziţiile art. 315 alin. (1) C. proc. civ. prin reanalizarea susţinerii intimatei-pârâte privind plata arendei pentru anul agricol 2011 - 2012.

De asemenea, arată că instanţa de casare a dispus ca în rejudecare să se analizeze conduita ulterioară a părţilor, respectiv în anii următori anului agricol 2011 - 2012 raportat la susţinerile intimatei-pârâte din primul recurs, precum şi prin raportare la noul contract încheiat în martie 2015.

Instanţa de apel a ignorat prevederile art. 1549 alin. (3) C. civ. raportat la art. 1552 alin. (4) C. civ. în conformitate cu care declaraţia de reziliere este irevocabilă de la data comunicării ei către debitor, astfel că nu era posibilă revenirea asupra rezilierii contractului de arendare, contract care nu mai produce efecte juridice.

Precizează că primirea unei cantităţi de grâu de la intimata-pârâtă în anii următori notificării rezilierii a avut ca justificare raţiuni economice, nefiind admisibil ca să fie lipsită în totalitate de beneficiile terenurilor deţinute în proprietate.

Furnizarea de către intimată a unei cantităţi de grâu pentru folosirea terenului nu are semnificaţia reluării raporturilor contractuale, pentru că au fost continuate toate demersurile pentru constatarea rezilierii contractului de arendare şi intrarea în posesia terenurilor.

Susţine că este contrară realităţii afirmaţia instanţei de apel potrivit căreia avocatul apelantei ar fi arătat la 21 aprilie 2017, în faţa Curţii, că relaţiile dintre părţi sunt bune şi se doreşte continuarea raporturilor contractuale cu privire la terenul arendat.

Recurenta menţionează că, la întrebarea instanţei de apel cu privire la interesul susţinerii apelului, având în vedere situaţia actuală, s-a explicat că instanţa urmează să se pronunţe doar pe primul capăt de cerere (referitor la rezilierea contractului), întrucât capătul de cerere privind predarea terenurilor a rămas fără obiect. Totodată, confirmă încheierea unui nou contract de arendă începând cu anul 2015, faţă de împrejurarea că pe terenuri sunt efectuate lucrări agricole şi însămânţate culturi.

Instanţa de apel nu a observat că anterior încheierii acestui contract s-a încheiat procesul-verbal de predare-primire a terenurilor, astfel că noul contract de arendă nu poate justifica soluţia la care s-a oprit instanţa de apel.

Predarea terenurilor de către intimata-pârâtă către recurenta-reclamantă nu reprezintă decât o recunoaştere a rezilierii contractului de arendă.

În drept, recurenta-reclamantă a invocat art. 304 pct. 9 C. proc. civ. raportat la art. 315 alin. (1) C. proc. civ. şi art. 1552 alin. (4) C. civ.

Intimata-pârâtă a formulat întâmpinare prin care a solicitat respingerea recursului declarat de recurenta-reclamantă şi obligarea acesteia la plata cheltuielilor de judecată.

Înalta Curte, analizând recursul prin prisma motivelor invocate reţine următoarele:

Prin cererea de recurs recurenta-reclamantă a indicat în mod expres cazul de nelegalitate prevăzut de art. 304 alin. (1) pct. 9 C. proc. civ. în temeiul căruia se poate cere modificarea unei hotărâri lipsite de temei legal sau date cu încălcarea sau aplicarea greşită a legii.

Prima critică adusă deciziei atacate se referă la încălcarea dispoziţiilor art. 261 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ. de către instanţa de apel prin omisiunea de a arăta în cuprinsul considerentelor motivele pentru care au fost înlăturate susţinerile recurentei-reclamante referitoare la probe, la dispoziţiile legale invocate pe parcursul soluţionării cauzei, la faptul că nu a existat o uzanţă, un obicei cu privire la alegerea locului de depozitare a cantităţii de grâu pe care intimata o datora recurentei cu titlu de preţ al arendei şi la reaua-credinţă manifestată de intimată şi de terţul depozitar în legătură cu cantitatea de grâu depozitată de intimată în executarea contractului de arendă pe anul 2011 - 2012.

Prealabil analizei criticii relevate, trebuie notat că deficienţa hotărârii instanţei de apel, prin raportare la prevederile art. 261 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ., atrage nu incidenţa dispoziţiilor art. 304 pct. 9 C. proc. civ., aşa cum a încadrat recurenta această critică, ci incidenţa dispoziţiilor art. 304 pct. 7 teza I C. proc. civ., text legal care sancţionează lipsa motivelor pe care se sprijină soluţia.

Se cuvine a sublinia că motivarea unei hotărâri este înţeleasă ca un silogism logic, de natură a explica inteligibil hotărârea luată, ceea ce nu înseamnă un răspuns exhaustiv la toate argumentele aduse de parte, ci un răspuns la argumentele fundamentale, care sunt susceptibile prin conţinutul lor să influenţeze soluţia.

În cauză, amplele considerente ale hotărârii recurate, din care rezultă pe deplin argumentele care au fundamentat silogismul judiciar sunt de natură să infirme motivul de nelegalitate invocat.

În considerentele deciziei atacate se remarcă o analiză pertinentă a aspectelor invocate de recurentă ca nefiind înlăturate motivat.

În acest sens, instanţa de apel a motivat, după luarea în analiză a probelor prezentate de reclamantă, că prezenţa reclamantei-apelante la depozitele terţului, la data de 1 august 2012, atestată prin procesul-verbal întocmit chiar de reclamanta-apelantă la data de 1 august 2012 "demonstrează faptul că a acceptat plata şi sub aspectul locului executării ei, iar faptul că între apelantă şi terţ s-au ivit unele neînţelegeri generate de ridicarea arendei depozitate nu poate fi imputat intimatei-pârâte şi în niciun caz nu poate produce efecte juridice, în sensul constatării încetării contractului, ca o sancţiune pentru neexecutarea culpabilă din partea arendaşului".

De asemenea, instanţa de apel surprinde faptul că anterior anului 2012 apelanta, intimata şi terţul depozitar au făcut parte din aceeaşi entitate juridică şi că probabilitatea unor neînţelegeri interne a dus la divizarea în trei entităţi distincte şi că "raporturile bune sau mai puţin bune dintre părţi au continuat şi s-au răsfrânt şi asupra bunei derulări a raporturilor juridice în care s-au implicat reciproc".

S-a mai consemnat în considerentele deciziei atacate faptul că "aspectele litigioase nu au fost generate de arendaş, ci de depozitar, care a refuzat să predea arendatorului - deponent prin subrogaţie cerealele depozitate, ceea ce a generat inclusiv plângeri penale".

Raportat la cele mai sus reliefate rezultă că, în considerentele deciziei pronunţate de instanţa de apel, se regăsesc analizate aspecte legate de evaluarea probatoriului şi de stabilirea unor circumstanţe factuale în temeiul probatoriului administrat.

Recurenta-reclamantă aduce în sprijinul criticii referitoare la nemotivarea hotărârii argumente care decurg dintr-o analiză proprie a unor elemente probatorii, tinzând astfel spre o reapreciere a probatoriului administrat, aspecte incompatibile cu controlul de legalitate specific recursului precedat de apel.

Mai mult, aspectele invocate de recurentă în cadrul criticii circumscrise motivului de nelegalitate prevăzut de art. 304 pct. 7 C. proc. civ., dincolo de analiza pertinentă regăsită în considerentele deciziei atacate, sunt fără pondere şi fără vocaţie să fundamenteze o altă soluţie prin raportare la obiectul acţiunii deduse judecăţii.

Printr-o altă critică, care se circumscrie cazului de nelegalitate prevăzut de art. 304 alin. (1) pct. 9 C. proc. civ., recurenta-reclamantă a invocat încălcarea puterii de lucru judecat a Sentinţei civile nr. 7.687 din 26 noiembrie 2012 a Judecătoriei Brăila, irevocabilă prin Decizia civilă nr. 113/RCIV/2013 a Tribunalului Brăila, în ceea ce priveşte constatarea reţinută în aceste hotărâri, referitoare la neplata arendei pentru anul agricol 2011 - 2012 de către intimată. S-a mai invocat şi încălcarea dispoziţiilor prevăzute art. 315 alin. (1) C. proc. civ., în contextul în care instanţele de recurs în fazele procesuale anterioare au apreciat că nu se pune problema soluţionării greşite a excepţiei puterii de lucru judecat.

Motivează recurenta că nu se putea reanaliza susţinerea potrivit căreia intimata-pârâtă a plătit arenda pentru anul 2011 - 2012 decât cu încălcarea puterii de lucru judecat a hotărârilor pronunţate.

Critica invocată este neîntemeiată.

În primul rând, instanţa de apel în rejudecare nu a nesocotit prevederile art. 315 alin. (1) C. proc. civ. sub aspectul problemelor de drept dezlegate, ci, dimpotrivă, s-a conformat îndrumărilor date prin deciziile de casare, prin care s-a statuat că soluţionarea irevocabilă a contestaţiei la executare, prin Sentinţa civilă nr. 7.687 din 26 noiembrie 2013 a Judecătoriei Brăila, a "vizat executarea obligaţiilor pe anii 2011 - 2012, iar după această perioadă arendaşul intimat a afirmat şi a consemnat dovezi din care rezultă executarea ulterioară a contractului de arendă, iar, în acest sens, trebuie analizat dacă părţile au continuat contractul, revenind asupra intenţiei de reziliere".

Cu alte cuvinte, instanţa de casare observând că sunt indicii cu privire la executarea contractului de arendă şi la faptul că are loc. o continuare a executării contractului de arendă după ce reclamanta a susţinut că a notificat rezilierea contractului, a casat decizia instanţei de apel pentru a se analiza probele invocate de părţi şi pentru a se stabili situaţia de fapt, din această perspectivă, în vederea aplicării corecte a legii la o situaţie de fapt pe deplin lămurită.

Este adevărat că efectul pozitiv al puterii de lucru judecat demonstrează modalitatea în care au fost dezlegate anterior anumite aspecte litigioase în raporturile dintre părţi, fără posibilitatea de a mai fi contrazise, impunându-se în al doilea proces care are legătură cu chestiunea litigioasă dezlegată anterior, din nevoia de ordine şi stabilitate juridică. Cum, potrivit art. 1200 pct. 4 cu referire la art. 1202 alin. (2) C. civ. de la 1864, în relaţia dintre părţi această prezumţie are caracter absolut, înseamnă că nu se poate introduce o nouă acţiune în cadrul căreia să pretindă stabilirea contrariului a ceea ce s-a statuat anterior.

Cauza în care au fost pronunţate hotărârile menţionate de către recurenta-reclamantă are ca obiect contestaţie la executare formulată de intimata-pârâtă, ca urmare a executării silite declanşate de recurenta-reclamantă SC A. SRL, în temeiul contractului de arendă care are natura de titlu executoriu.

Prin Sentinţa civilă nr. 7.687 din 26 noiembrie 2012 pronunţată de Judecătoria Brăila, irevocabilă prin respingerea recursului (Decizia civilă nr. 113/RCIV/2013 a Tribunalului Brăila, s-a respins contestaţia la executare formulată de contestatoarea SC B. SA, reţinându-se, printre altele, în considerentele acestor hotărâri, neexecutarea obligaţiei de plată a arendei aferentă anilor 2011 - 2012 de către contestatoarea SC B. SA, situaţie care justifică declanşarea executării silite şi legalitatea actelor de executare întocmite.

Aceste hotărâri, deşi statuează o neexecutare a obligaţiei de plată a arendei, nu evidenţiază modalitatea în care s-a finalizat procedura de executare silită şi, dacă, în cele din urmă, recurenta-reclamantă a intrat în posesia cantităţii de grâu ce reprezintă plata arendei.

Or, îndrumările instanţei de casare au fost concentrate spre a se determina, pe baza probatoriului administrat, dacă executarea contractului de arendă a continuat între părţi, şi dacă circumstanţele cauzei conduc spre concluzia că părţile au revenit asupra intenţiei de desfiinţare a contractului.

Împrejurarea că recurenta-reclamantă a intrat în posesia cantităţii de grâu aferentă obligaţiei de plată a arendei pentru anul 2011 - 2012 este reţinută în considerentele deciziei recurate şi este confirmată chiar de către recurenta-reclamantă, ceea ce impune concluzia, reţinută de instanţa de apel, că recurenta-reclamantă a primit plata arendei pe anul 2011 - 2012 şi că, practic, executarea acestei obligaţii din partea intimatei-pârâte a fost îndeplinită, ulterior pronunţării hotărârilor în soluţionarea contestaţiei la executare.

De altfel, trebuie subliniat că recurenta-reclamantă nu neagă intrarea în posesia cantităţii de grâu corespunzătoare plăţii arendei pe anul 2012, ci doar se prevalează de statuarea instanţei de executare în soluţionarea contestaţiei la executare pentru a avea suport în susţinerea cauzei de reziliere a contractului.

O atare statuare se circumscrie situaţiei existente între părţi la data declanşării executării silite, pentru a justifica legalitatea actelor de executare întocmite în procedura execuţională şi nu este de natură a tranşa cu caracter definitiv modul în care s-a executat sau nu s-a executat, în final, obligaţia de plată a arendei.

O altă critică subsumată motivului de nelegalitate prevăzut de art. 304 alin. (1) pct. 9 C. proc. civ. se referă la nesocotirea de către instanţa de apel a prevederilor art. 1549 alin. (3) C. civ. coroborat cu art. 1552 alin. (4) C. civ., susţinând că, în temeiul acestor prevederi legale, declaraţia de reziliere este irevocabilă de la data comunicării ei de către debitor, astfel că, în opinia recurentei, nu era posibilă revenirea asupra rezilierii contractului de arendare.

Critica este neîntemeiată.

Constatarea caracterului irevocabil al declaraţiei de reziliere la care se referă dispoziţiile art. 1549 alin. (3) C. civ. coroborat cu art. 1552 alin. (4) C. civ. impune ca, în prealabil, să se determine care dintre cele trei ipoteze, la care se referă art. 1552 alin. (1) C. civ., este invocată de către reclamantă (părţile au convenit rezilierea unilaterală, debitorul se află de drept în întârziere, debitorul nu a executat obligaţia în termenul fixat prin punerea în întârziere) şi dacă declaraţia de reziliere este făcută în termenul de prescripţie prevăzut de lege pentru acţiunea corespunzătoare.

În cauză, reclamanta a invocat în termenul legal de prescripţie intervenirea rezilierii unilaterale pentru cazul neexecutării obligaţiei contractuale de plată a arendei. În acest caz, intervenţia instanţei presupune a se stabili cu precădere, existenţa unei neexecutări culpabile din partea debitorului obligaţiei pretins neexecutate şi apoi constatarea intervenirii rezilierii, ca o consecinţă a caracterului irevocabil al declaraţiei unilaterale de reziliere.

Raportat la împrejurările concrete ale cauzei, condiţia esenţială a neexecutării culpabile a obligaţiei debitoarei s-a reţinut a nu fi îndeplinită, astfel că decizia instanţei de apel, de a păstra hotărârea instanţei de fond, este legală.

În plus, în cauză, nu este îndeplinită condiţia prevăzută de art. 1549 alin. (1) C. civ., aceea de a nu se fi solicitat executarea silită a obligaţiilor contractuale, situaţie premisă pentru opţiunea aleasă de recurentă, de a solicita rezilierea contractului.

În cauză, recurenta-reclamantă a declanşat procedura executării silite şi a obţinut în final executarea obligaţiilor pretins neexecutate, astfel că opţiunea aleasă închide creditorului posibilitatea de a solicita şi rezilierea contractului.

Faţă de considerentele mai sus reţinute, în temeiul art. 312 alin. (1) C. proc. civ., va respinge recursul ca nefondat.

În temeiul art. 274 C. proc. civ. recurenta-reclamantă va fi obligată la plata cheltuielilor de judecată către intimata-pârâtă constând în onorariu de avocat în cuantum de 2.000 RON.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondat, recursul declarat de recurenta-reclamantă SC A. SRL împotriva Deciziei civile nr. 114/A din 28 aprilie 2017, pronunţată de Curtea de Apel Galaţi, secţia I civilă.

Obligă recurenta-reclamantă la plata către intimata-pârâtă SC B. SA a sumei de 2.000 RON, cu titlu de cheltuieli de judecată.

Irevocabilă.

Pronunţată în şedinţa publică, astăzi 24 octombrie 2017.

Procesat de GGC - N