Scope of right to access personal data: exclusion of source documents and distribution statements under data protection law

Asupra recursului de faţă:

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Bucureşti, secţia a III-a civilă, sub nr. x/3/2012, reclamanta A. a chemat în judecată pe pârâtul C.R.E.D.I.D.A.M., solicitând ca, în temeiul Legii nr. 677/2001, acesta să fie obligat să îi comunice toate datele pe care le prelucrează cu privire la persoana sa (playlist-uri şi desfăşurătoare repartiţii), precum şi orice informaţii cu privire la originea acestor date.

Prin Încheierea din 5 decembrie 2013, Tribunalul Bucureşti, secţia a III-a civilă, a disjuns cererea reconvenţională şi a înaintat dosarul ce urma a se forma completului specializat în materia proprietăţii intelectuale.

La data de 13 martie 2014, reclamanta şi-a precizat cererea de chemare în judecată, solicitând să fie obligat pârâtul să îi acorde acces la toate play-listele primite de la toţi utilizatorii, aferente fiecărei repartiţii prin programul informatic, începând cu data de la care acesta a început să-i prelucreze datele cu caracter personal; în subsidiar, a solicitat ca pârâta să fie obligată să îi acorde accesul la play-listele primite de la utilizatori începând cu data de la care a devenit membră C.R.E.D.I.D.A.M., respectiv 29 iulie 2006, să îi comunice extrase din playlist-urile pe care pârâtul le deţine şi care o privesc, în calitate de interpretă, informaţii cu privire la originea acestor date, şi să îi comunice toate desfăşurătoarele repartiţiilor începând cu data de la care a devenit membră C.R.E.D.I.D.A.M.

Prin Sentinţa civilă nr. 1.492 din 6 noiembrie 2014, Tribunalul Bucureşti, secţia a III-a civilă, a respins, ca neîntemeiată, cererea de chemare în judecată astfel precizată.

Pentru a hotărî astfel, prima instanţă a reţinut că, raportat la temeiul de drept invocat, dar şi la scopul urmărit de reclamantă, verificarea remuneraţiilor datorate, respectiv achitate, de la momentul la care a devenit membru C.R.E.D.I.D.A.M., play-listele care o privesc nu reprezintă date cu caracter personal, în sensul art. 3 din Legea nr. 677/2001.

În acest sens este şi răspunsul din anul 2012 al A.N.S.P.D.C.P., potrivit căruia "date cu caracter personal în sensul art. 3 lit. a) din Legea nr. 677/2001 reprezintă numai acele informaţii care permit identificarea directă sau indirectă a persoanelor vizate".

Având în vedere aceste considerente, prima instanţă a apreciat că pretenţia reclamantei nu îşi găseşte suport în legea invocată drept temei legal.

Prin Încheierea din Camera de Consiliu de la 2 aprilie 2015, Tribunalul Bucureşti, secţia III-a civilă, a admis cererea pârâtului şi a dispus completarea dispozitivului Sentinţei civile nr. 1.492 din 6 noiembrie 2014 cu menţiunea de respingere a cererii pârâtului de acordare a cheltuielilor de judecată.

Împotriva Sentinţei civile nr. 1.492 din 6 noiembrie 2014, pronunţată de Tribunalul Bucureşti, secţia a III-a civilă, reclamanta a formulat apel.

Pârâtul C.R.E.D.I.D.A.M. a declarat apel împotriva Încheierii pronunţate în Camera de Consiliu la 2 aprilie 2015.

Prin Decizia civilă nr. 410A din 21 septembrie 2015, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a III-a civilă şi pentru cauze cu minori şi de familie, a respins ca nefondat apelul declarat de reclamantă împotriva Sentinţei civile nr. 1.492 din 6 noiembrie 2014, pronunţată de Tribunalul Bucureşti, secţia a III-a civilă, şi a admis apelul declarat de pârât împotriva încheierii din Camera de Consiliu de la 2 aprilie 2015, pronunţată de acelaşi tribunal, pe care a modificat-o, în sensul că a admis cererea formulată şi a dispus completarea dispozitivului sentinţei, în sensul că a obligat reclamanta la plata către pârât a sumei de 2.500 RON, cu titlu de cheltuieli de judecată; a fost obligată apelanta-reclamantă la plata sumei de 1.500 RON, reprezentând cheltuieli de judecată în apel.

Pentru a decide astfel, instanţa de apel a reţinut că pârâtul este o persoană juridică română de drept privat, fără scop patrimonial, creată prin voinţa asociaţilor pentru o perioadă nedeterminată, în temeiul Legii nr. 21/1924 şi al Legii nr. 8/1996, al cărei obiect de activitate este de a colecta şi repartiza remuneraţiile cuvenite titularilor de drepturi, artişti interpreţi sau executanţi, români şi străini, ale căror prestaţii artistice sunt utilizate pe teritoriul României. Reclamanta a devenit membru al acestui organism de gestiune colectivă ale cărui atribuţii şi reguli de funcţionare sunt stabilite de Legea nr. 8/1996 prin Actul de adeziune din 29 iulie 2006, însuşindu-şi prevederile statutului acestuia, ordonate tocmai prin legea sus-menţionată.

În continuare, instanţa de apel a evocat dispoziţiile art. 130 alin. (1) lit. h) din Legea nr. 8/1996, a definit noţiunile de playlist şi desfăşurătoare şi a subliniat că, potrivit dispoziţiilor art. 134 din actul normativ sus-menţionat, pârâtul, în calitate de operator de date personale, potrivit cererii de adeziune formulată de fiecare membru, are obligaţia de a comunica fiecărui artist informaţii personale, iar artistul are posibilitatea de a se prezenta la sediul organismului de gestiune şi de a verifica personal înregistrările din evidenţele acestuia aferente ultimelor 12 luni şi de a efectua rectificările necesare, atunci când acestea se impun, dar şi dreptul de a accesa online, pe site-ul C.R.E.D.I.D.A.M., propriul său cont, unde sunt vizibile informaţiile personale, pentru a aprecia asupra necesităţii efectuării unor verificări, în situaţia în care constată inadvertenţe.

A reţinut instanţa de apel că, potrivit dispoziţiilor art. 13 şi art. 18 din Legea nr. 677/2001, pârâtul, ca şi operator de date cu caracter personal care privesc solicitantul, are obligaţia de a comunica acestuia, într-o formă inteligibilă, datele care formează obiectul prelucrării, conform dispoziţiilor Legii nr. 8/1996.

În acest context, a reţinut că, potrivit actelor dosarului, începând cu data de 12 iunie 2012, reclamanta a solicitat informaţii detaliate şi documentele justificative aferente acestora, referitoare la modul de calcul al sumelor repartizate până la acea dată, provenienţa şi modul de colectare a fondurilor, toate solicitările formulate de la această dată până în prezent fiind soluţionate de pârât conform Legii nr. 8/1996.

Totodată, a reţinut că pârâtul nu a acordat reclamantei accesul la informaţiile detaliate referitoare la sumele colectate începând cu data de 29 iulie 2006, motivat de faptul că aceasta nu a formulat o atare cerere la fiecare 12 luni, potrivit dispoziţiilor Legii nr. 8/1996, respectiv art. 6 alin. (1) lit. k) din Statutul C.R.E.D.I.D.A.M.

Curtea de Apel a apreciat că aceste dispoziţii speciale sunt clare şi precise, în sensul că acest drept poate fi exercitat numai cu privire la sumele ce i-au fost repartizate în ultimele 12 luni, nu oricând, această limitare reprezentând o derogare de la regulile generale ale mandatului, potrivit cărora mandatarul este dator, oricând i se va cere, să dea seamă mandantului şi să-i remită tot ceea ce a primit în puterea mandatului (art. 1541 C. civ., în vigoare la data aderării reclamantei la asociaţie).

Astfel, a apreciat că, pentru a obţine informaţiile referitoare la fiecare an în parte, începând cu anul 2006, reclamanta ar fi trebuit să dea dovadă de diligenţă şi să formuleze cereri de acces la informaţiile privitoare la persoana sa, anual, cu respectarea dispoziţiilor Legii nr. 8/1996 şi ale art. 6 alin. (1) lit. k) din Statutul C.R.E.D.I.D.A.M., la care a aderat fără rezerve.

În privinţa apelului declarat de pârât, curtea de apel a apreciat că acesta este întemeiat, motivat de faptul că, întrucât apelantul-pârât a solicitat tribunalului obligarea reclamantei la plata cheltuielilor de judecată efectuate în cauză şi a ataşat documente din care rezultă achitarea onorariului de avocat, faţă de dispoziţiile art. 274 şi ale art. 281 C. proc. civ., se impunea admiterea cererii de completare a dispozitivului sentinţei, în sensul acordării cheltuielilor de judecată.

Împotriva acestei decizii, reclamanta apelantă A. a declarat recurs.

Prin Decizia nr. 1.134 din 14 iunie 2016, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, a admis recursul astfel declarat, a casat decizia atacată şi a trimis cauza spre rejudecare aceleiaşi instanţe, reţinând, în principal, următoarele:

Prima instanţă a respins acţiunea reclamantei, reţinând că, raportat la temeiul de drept invocat, respectiv Legea nr. 677/2001, dar şi la scopul urmărit de aceasta, verificarea remuneraţiilor datorate, respectiv achitate, de la momentul la care a devenit membru C.R.E.D.I.D.A.M., playlist-urile care o privesc nu reprezintă date cu caracter personal, în sensul art. 3 din Legea nr. 677/2001.

Prin apelul declarat împotriva sentinţei, apelanta-reclamantă a solicitat instanţei de prim control judiciar să constate că, în contra celor reţinute de tribunal, informaţiile solicitate de ea reprezintă date cu caracter personal, în sensul art. 3 din Legea nr. 677/2001.

Mai mult, prin concluziile scrise depuse la 11 septembrie 2015, apelanta a subliniat că, deşi intimatul a invocat prin întâmpinare dispoziţiile Legii nr. 8/1996, cererea sa de chemare în judecată este întemeiată pe dispoziţiile Legii nr. 677/2001.

Cu toate acestea, instanţa de apel şi-a motivat hotărârea prin prisma dispoziţiilor Legii nr. 8/1996.

Potrivit art. 294 alin. (1) şi art. 295 alin. (1) din C. proc. civ., instanţa de apel este chemată să verifice numai ce s-a judecat în primă instanţă - tantum devolutum quatum judicatum.

Or, analizând cererea de apel prin prisma dispoziţiilor Legii nr. 8/1996, instanţa de apel a schimbat cauza cererii de chemare în judecată, încălcând astfel dispoziţiile art. 294 alin. (1) C. proc. civ.

Cum, în speţă, apelanta-reclamantă a solicitat instanţei de prim control judiciar să verifice modul în care tribunalul a aplicat prevederile Legii nr. 677/2001, Curtea de Apel, motivându-şi hotărârea prin prisma dispoziţiilor Legii nr. 8/1996, a depăşit limitele învestirii.

În acest sens, s-a subliniat şi că, în aplicarea principiului disponibilităţii, instanţa este obligată să se pronunţe numai cu privire la ceea ce s-a cerut. Or, în speţă, cauza acţiunii a fost expres indicată de reclamantă ca fiind Legea nr. 677/2001, aceasta subliniind că nu doreşte ca pretenţiile sale să fie analizate prin prisma dispoziţiilor Legii nr. 8/1996. Aşa fiind, ignorând limitele învestirii, instanţa de apel a nesocotit şi principiul disponibilităţii.

Prin urmare, Înalta Curte a constatat că sunt întemeiate criticile recurentei vizând faptul că în mod nelegal instanţa de apel şi-a motivat hotărârea prin prisma Legii nr. 8/1996, deşi îşi întemeiase pretenţiile pe dispoziţiile Legii nr. 667/2001.

Având în vedere considerentele expuse mai sus, Înalta Curte a casat decizia atacată şi a trimis cauza instanţei de apel, care, în rejudecare, va examina toate criticile invocate în apel, precum şi celelalte critici expuse în recurs, a căror analiză nu a mai fost utilă în această etapă procesuală.

În ceea ce priveşte întinderea casării, s-a reţinut că aceasta va fi totală, dat fiind că numai ca urmare a rejudecării apelului declarat de apelanta-reclamantă se va stabili partea care a căzut în pretenţii şi ar putea fi obligată la plata cheltuielilor de judecată.

Cauza a fost reînregistrată la data de 15 decembrie 2016 pe rolul Curţii de Apel Bucureşti, secţia a III-a civilă şi pentru cauze cu minori şi de familie, sub nr. x/3/2012*.

În rejudecarea apelului declarat de apelanta reclamantă A., Curtea a dat eficienţă exigentelor ce rezidă din prevederile art. 315 alin. (1) C. proc. civ., respectiv dezlegărilor din decizia de casare, astfel că a procedat la evaluarea criticilor susţinute de apelantă exclusiv prin prisma prevederilor Legii nr. 677/2001 care au constituit fundamentul legal pe care reclamanta apelantă a înţeles să îşi fundamenteze pretenţia dedusă judecăţii.

În speţă, reclamanta apelantă a solicitat ca pârâta intimată să fie obligată: să îi permită accesul la playlist-urile primite de la toţi utilizatorii, aferente fiecărei repartiţii, începând cu data la care acesta din urmă a început să prelucreze datele cu caracter personal ale reclamantei; să îi comunice extrase din playlistele pe care pârâtul le deţine care să conţină doar datele cu caracter personal care o privesc pe reclamantă precum şi informaţii cu privire la originea acestor date; să îi comunice toate desfăşurătoarele repartiţiilor începând cu data la care reclamanta a devenit membră C.R.E.D.I.D.A.M.

Demersul judiciar astfel întreprins a fost motivat prin prisma faptului că, deşi a solicitat entităţii pârâte să îi comunice toate datele cu caracter personal care privesc persoana reclamantei, date pe care pârâtul le-a prelucrat şi le prelucrează, precum şi orice alte informaţii prevăzute de art. 13 alin. (1) din Legea nr. 667/2001, C.R.E.D.I.D.A.M. a răspuns numai în parte solicitărilor cu acest obiect, refuzând să îi comunice cele solicitate prin acţiunea pendinte.

Prevederile art. 13 alin. (1) - invocat de reclamantă - se referă la "dreptul de acces la date", iar din economia acestei norme juridice rezultă că dreptul de acces la date al persoanelor vizate de prelucrarea făcută de operatorii de date personale, se raportează la date/informaţii care formează obiectul operaţiunilor concrete de prelucrare, iar nu la documentele care reprezintă suportul primar în care asemenea date/informaţii se regăsesc şi din care ele sunt extrase de operatorul solicitat, în vederea prelucrării.

Curtea a apreciat că interpretarea în acest sens a normei menţionate, relativ la conţinutul dreptului de acces conferit prin art. 13 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 677/2001 este susţinută şi din perspectiva precizărilor expres făcute de legiuitor relativ la domeniul de aplicare a legii speciale, astfel cum acestea se regăsesc în art. 2 alin. (1) şi (2) al legii - cu titulatura "Domeniu de aplicare".

Curtea a constatat că nu există temei spre a se reţine că operatorilor de date personale le-ar reveni obligaţia de a comunica - persoanelor vizate de datele pe care ei le prelucrează - chiar documentele din care cei dintâi culeg datele supuse operaţiunilor de prelucrare, ori documente pe care le întocmesc în urma prelucrării unor astfel de date, şi nici că ar fi ţinuţi să le pună aceste documente la dispoziţie spre consultare. Obligaţia operatorilor este limitată la a realiza operaţiune de comunicare a datelor/informaţiilor referitoare la: elementele (datele) extrase spre prelucrare din documentele pe care ei le deţin; date/informaţii care se regăsesc în documentele pentru a căror întocmire s-au prelucrat şi astfel de date personale; sursa obţinerii acestor date.

În acest context, nu a fost privită ca fondată critica potrivit căreia prima instanţă ar fi apreciat în mod greşit că documentele la care apelanta reclamantă a solicitat să i se permită accesul, ori să îi fie comunicate (în integralitatea lor, sau în extras) - şi anume playlist-urile şi desfăşurătoarele repartiţiilor primite, întocmite de la data la care reclamanta a devenit membră C.R.E.D.I.D.A.M. - nu reprezintă date cu caracter personal susceptibile a forma obiectul comunicării în condiţiile Legii nr. 677/2001.

Playlist-urile reprezintă, astfel cum însăşi apelanta reclamantă a precizat, rapoarte întocmite de terţi (utilizatorii operelor muzicale), astfel că, în mod evident, ele nu constituie rezultatul unei activităţi de prelucrare de date personale care să intre în sfera de reglementare a Legii nr. 677/2001.

În ce priveşte desfăşurătoarele repartiţiilor, acestea reprezintă documente care se întocmesc în exercitarea atribuţiilor specifice entităţii pârâte, de organism de gestiune colectivă, care conţin informaţii mai ample decât datele personale supuse prelucrării, şi au un scop plata remuneraţiilor cuvenite titularilor de drepturi derivate din operele ce intră în sfera gestiunii colective realizate de C.R.E.D.I.D.A.M. Astfel, nu se poate pune semnul echivalenţei între acest tip de desfăşurătoare şi datele personale care formează obiectul prelucrării şi pot face obiect al comunicării prevăzute la art. 13 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 677/2001.

În ce priveşte critica potrivit căreia prima instanţă nu ar fi avut în vedere şi solicitarea de comunicare a desfăşurătoarelor repartiţiilor, Curtea a apreciat că nu este întemeiată. Din modalitatea de formulare a considerentelor, care nu sunt unele detaliate, dar se referă la aspectele esenţiale ale litigiului dedus judecăţii, reiese că instanţa a avut în vedere toate documentele la care s-a referit reclamanta prin cererea de chemare în judecată, aspect care este neîndoielnic în condiţiile în care a concluzionat în sensul că "... nu a considerat fiind date cu caracter personal playlist-urile şi desfăşurătoarele repartiţiilor care o vizau pe reclamantă".

Având în vedere dispoziţiile legale menţionate şi considerentele expuse, Curtea a apreciat că soluţia adoptată de prima instanţă este corectă, iar considerentele din prezenta decizie le vor completa pe cele din sentinţa apelată, fundamentând astfel soluţia care urmează a fi menţinută de Curte.

În ce priveşte apelul declarat de apelantul pârât, relativ la cheltuielile de judecată solicitate de pârât pentru etapa judecării cauzei în fond, prima instanţă a reţinut că nu s-au depus dovezi care să ateste efectuarea unor astfel de cheltuieli.

Din verificarea actelor dosarului, s-a constatat că, la dosarul primei instanţe, se regăseşte Factura din 29 aprilie 2013, act conform căruia avocatul care i-a asigurat pârâtului asistenţa juridică în proces a perceput un onorariu în sumă de 2.500 RON, factură care a fost anexată concluziilor scrise depuse la ultimul termen de judecată (din 30 octombrie 2014).

Având în vedere proba astfel depusă înainte de închiderea dezbaterilor în fond, precum şi Extrasul de cont din 30 aprilie 2013 depus în completare în etapa apelului, înscris care atestă plata respectivului onorariu de avocat, Curtea a constatat că, în conformitate cu prevederile art. 295 alin. (2) raportat la art. 274 alin. (1) din C. proc. civ., a fost făcută dovada cheltuielilor avansate de pârâtul apelant pentru judecata în fond a cauzei şi, în condiţiile în care reclamanta se află în poziţia procesuală de parte căzută în pretenţii faţă de soluţia de respingere a acţiunii, acesteia din urmă îi incumbă obligaţia de a plăti cheltuielile de judecată efectuate de pârât.

Pentru aceste considerente, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a III-a civilă şi pentru cauze cu minori şi de familie, prin Decizia civilă nr. 186A din 27 februarie 2017 a respins, ca nefondat, apelul formulat de apelanta- reclamantă A. împotriva Sentinţei civile nr. 1.492 din 4 februarie 2015, a admis apelul declarat de apelantul pârât C.R.E.D.I.D.A.M. împotriva Încheierii de şedinţă de cameră de consiliu din 2 aprilie 2015, a modificat încheierea apelată în sensul că a admis cererea de completare a dispozitivului Sentinţei civile nr. 1.492 din 6 noiembrie 2014 şi a dispus completarea dispozitivului în sensul obligării reclamantei la plata către pârâtă a sumei de 2.50 RON cheltuieli de judecată efectuate în primă instanţă.

Împotriva acestei decizii a declarat recurs reclamanta A. prin care a solicitat admiterea recursului, modificarea hotărârii instanţei de fond şi a instanţei de apel, în sensul respingerii apelului formulat de pârâtul C.R.E.D.I.D.A.M., iar pe fond admiterea cererii de chemare în judecată aşa cum a fost formulată şi precizată.

Cererea de recurs a fost întemeiată în drept pe dispoziţiile art. 304 pct. 7, 8 şi 9 C. proc. civ.

În ceea ce priveşte criticile formulate de recurenta-reclamantă cu privire la motivele de nelegalitate invocate, s-a susţinut că instanţa de apel a respins în mod greşit apelul, apreciind că niciuna dintre categoriile de informaţii solicitate de recurentă prin acţiune nu reprezintă date cu caracter personal. Instanţa de apel a reţinut faptul că este relevant scopul urmărit de recurentă pentru obţinerea datelor cu caracter personal, iar oportunitatea demersului judiciar se raportează la interesul părţii de a-i fi comunicate datele cu caracter personal.

Recurenta-reclamantă a arătat că Legea nr. 677/2001 nu impune persoanelor vizate să justifice vreun interes, iar scopul urmărit nu poate influenţa caracterul de date cu caracter personal al informaţiilor. Din această perspectivă, simpla prelucrare a datelor cu caracter personal ale unei persoane fizice este suficientă pentru a justifica interesul acesteia de a solicita de la operator datele cu caracter personal.

De asemenea, s-a susţinut că art. 1 din Legea nr. 677/2001 nu este incident în speţă, întrucât prin cererea de chemare în judecată a solicitat să fie puse la dispoziţie playlist-urile prelucrate de către intimatul C.R.E.D.I.D.A.M.. Instanţa de apel, în mod greşit, a reţinut că pârâtul C.R.E.D.I.D.A.M. nu este obligat să pună la dispoziţie documentele întocmite ca urmare a prelucrării datelor, deşi pârâtul prelucrează informaţiile în aproape toate modalităţile menţionate de definiţia dată în lege.

Recurenta a invocat aplicabilitatea dispoziţiilor art. 13 din Legea nr. 677/2001, care prevăd dreptul oricărei persoane de a obţine de la operatorul de date cu caracter personal, comunicarea datelor cu caracter personal, ceea ce este în spiritul dispoziţiilor art. 14 din Legea nr. 677/2001 şi nerespectarea de către pârât a dreptului său prevăzut de art. 13 alin. (1) lit. b), respectiv de a-i fi comunicate datele cu caracter personal prelucrate, precum şi dreptul prevăzut de art. 14, dreptul de intervenţie asupra datelor.

În ceea ce priveşte apelul formulat de pârât cu privire la acordarea cheltuielilor de judecată efectuate la instanţa de fond, recurenta a solicitat respingerea apelului, apreciind că hotărârea primei instanţe este legală sub acest aspect întrucât pârâtul nu a depus dovada cheltuielilor efectuate la ultimul termen de judecată.

În combaterea cererii de recurs, intimatul C.R.E.D.I.D.A.M. a formulat întâmpinare, prin care a solicitat respingerea recursului ca nefondat şi obligarea recurentei la plata cheltuielilor de judecată.

Analizând decizia atacată în raport de criticile formulate, în limitele controlului de legalitate şi temeiurilor de drept invocate, Înalta Curte constată recursul reclamantei este nefondat pentru următoarele considerente:

Deşi reclamanta a indicat în memoriul de recurs motivele de nelegalitate cărora înţelege să-şi subsumeze criticile ca fiind cele prevăzute de dispoziţiile art. 304 pct. 7, 8 şi 9 C. proc. civ., Înalta Curte, verificând susţinerile părţii, constată că unele dintre acestea sunt nefondate, iar altele nu pot fi încadrate în normele legale evocate.

Astfel, art. 304 pct. 7 C. proc. civ. reglementează situaţia în care hotărârea atacată nu cuprinde motivele pe care se sprijină sau când cuprinde motive contradictorii ori străine de natura pricinii.

Din perspectiva acestui motiv de nelegalitate, nu au fost identificate critici concrete în cuprinsul memoriul de recurs, în condiţiile în care susţinerile părţii nu au fost structurate potrivit fiecărui motiv de recurs invocat, situaţie în care susţinerile recurentei-reclamantă nu pot fi analizate.

Mai mult, Înalta Curte constată că hotărârea a fost pronunţată cu respectarea dispoziţiilor art. 261 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ., instanţa de apel expunând pe larg motivele de fapt şi de drept relevante în pronunţarea soluţiei adoptate.

Recurenta a mai invocat motivul de nelegalitate prevăzut la art. 304 pct. 8 C. proc. civ., potrivit căruia recursul este admisibil atunci când prin hotărârea atacată, interpretând greşit actul juridic dedus judecăţii, instanţa a schimbat natura ori înţelesul lămurit şi vădit neîndoielnic al acestuia.

În raport de pretinsa incidentă în cauză a acestui motiv de nelegalitate, Înalta Curte reţine că reclamanta nu a dezvoltat niciun argument referitor la o eventuală interpretare greşită a actului juridic dedus judecăţii, astfel încât Înalta Curte apreciază că nici acest motiv de nelegalitate nu se regăseşte în speţă.

În ceea ce priveşte motivul de nelegalitate prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ., Înalta Curte constată că recurenta-reclamantă a formulat critici în ceea ce priveşte aplicarea art. 13 şi 14 din Legea nr. 677/2001, acesta fiind cadrul procesual dedus judecăţii, după cum s-a reţinut şi în decizia de casare anterioară, obligatorie potrivit art. 315 C. proc. civ.

Potrivit dispoziţiilor art. 13 alin. (1) din Legea nr. 677/2001 - invocat de reclamantă - se referă la "dreptul de acces la date", şi sunt în sensul că:

"(1) Orice persoană vizată are dreptul de a obţine de la operator, la cerere şi în mod gratuit pentru o solicitare pe an, confirmarea faptului că datele care o privesc sunt sau nu sunt prelucrate de acesta. Operatorul este obligat, în situaţia în care prelucrează date cu caracter personal care privesc solicitantul, să comunice acestuia, împreună cu confirmarea, cel puţin următoarele:

a) informaţii referitoare la scopurile prelucrării, categoriile de date avute în vedere şi destinatarii sau categoriile de destinatari cărora le sunt dezvăluite datele;

b) comunicarea într-o formă inteligibilă a datelor care fac obiectul prelucrării, precum şi a oricărei informaţii disponibile cu privire la originea datelor;

c) informaţii asupra principiilor de funcţionare a mecanismului prin care se efectuează orice prelucrare automată a datelor care vizează persoana respectivă;

d) informaţii privind existenţa dreptului de intervenţie asupra datelor şi a dreptului de opoziţie, precum şi condiţiile în care pot fi exercitate;

e) informaţii asupra posibilităţii de a consulta registrul de evidenţă a prelucrărilor de date cu caracter personal, prevăzut la art. 24, de a înainta plângere către autoritatea de supraveghere, precum şi de a se adresa instanţei pentru atacarea deciziilor operatorului, în conformitate cu dispoziţiile prezentei legi".

Verificând în cadrul acestui motiv de recurs modalitatea de aplicare în concret a prevederilor sus-evocate, Înalta Curte constată că instanţa a analizat, în mod corect, pricina prin prisma scopului legii care constituie temeiul acţiunii, respectiv protejarea drepturilor şi libertăţilor fundamentale ale persoanei fizice, în special a dreptului la viaţă intimă, familială şi privată, cu privire la prelucrarea datelor cu caracter personal, şi nu a scopului urmărit de recurenta-reclamantă în acţiune, care vizează în esenţă componenta publică a vieţii sale, activitatea sa profesională de interpret.

Din acest punct de vedere, instanţa de apel a făcut trimitere la dispoziţiile art. 1 şi art. 2 din Legea nr. 677/2001, pentru a verifica dacă situaţia expusă de reclamantă se încadrează în aceste dispoziţii legale.

În ceea ce priveşte aplicarea dispoziţiilor art. 13 alin. (1) lit. b) cu privire la datele care fac obiectul prelucrărilor astfel cum sunt definite de lege, ambele instanţe au reţinut că acţiunea nu este fondată întrucât s-au solicitat documente care reprezintă suportul primar în care pot fi regăsite informaţii şi date care pot constitui obiectul prelucrării. Prin prezenta acţiune reclamanta a solicitat accesul la toate playlist-urile şi comunicarea desfăşurătoarelor.

Înalta Curte constată că în mod legal conţinutul dreptului de acces a fost analizat de către instanţa de apel care a statuat în sensul că obligaţia operatorilor este limitată la a realiza operaţiune de comunicare a datelor/informaţiilor referitoare la datele extrase spre prelucrare din documentele pe care ei le deţin.

În ceea ce priveşte playlist-urile acestea reprezintă informaţii provenite de la utilizatori sub forma unor declaraţii pe proprie răspundere, în baza cărora se efectuează repartiţiile către membri, care nu reprezintă date cu caracter personal pentru a putea fi solicitate în temeiul Legii nr. 677/2001.

Desfăşurătoarele reprezintă documente concepute special pentru a răspunde solicitărilor pe care artiştii interpreţi le pot formula în temeiul art. 1341 alin. (2) din Legea nr. 8/1996, care se întocmesc de pârâtă în executarea atribuţiilor sale de organism de gestiune colectivă, care conţin informaţii mai ample decât datele personale supuse prelucrării.

În ceea ce priveşte criticile formulate de către reclamantă cu privire la admiterea apelului declarat de pârât împotriva Încheierii de şedinţă din 2 aprilie 2015 pronunţată de Tribunalul Bucureşti, secţia a III-a civilă, Înalta Curte constată că acestea vizează cheltuielile de judecată efectuate de pârât la instanţa de fond.

Considerentele instanţei de apel cu privire la admiterea apelului declarat de pârât constau în aspecte probatorii, legate de interpretarea înscrisurilor depuse la dosarul cauzei în completarea probei privind plata onorariului de avocat, care scapă controlului de legalitate în această etapă procesuală.

Pentru toate argumentele ce preced, în aplicarea dispoziţiilor art. 312 alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte va respinge, ca nefondat, recursul

În considerarea dispoziţiilor art. 274 alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte urmează să admită cererea intimatei privind obligarea recurentei la plata cheltuielilor de judecată reprezentând onorariu de avocat în cuantum de 1.000 RON, achitat la data de 26 mai 2017 conform Facturii fiscale din 24 mai 2017.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondat, recursul declarat de recurenta-reclamantă A. împotriva Deciziei civile nr. 186 A din 27 februarie 2017 pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a III-a civilă şi pentru cauze cu minori şi de familie, în contradictoriu cu intimatul C.R.E.D.I.D.A.M.

Obligă recurenta A. la plata sumei de 1.000 RON, reprezentând cheltuieli de judecată în favoarea intimatului.

Irevocabilă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 12 octombrie 2017.

Procesat de GGC - N