Labor revision appeal dismissed for unfounded procedural nullity claims regarding constitutional referral order

Prin cererile înregistrate pe rolul Tribunalului Bucureşti, secţia a VIII-a conflicte de muncă şi asigurări sociale, sub nr. x/3/2015 şi nr. x/3/2015, revizuenta A. a solicitat, în contradictoriu cu intimata B. revizuirea Sentinţei civile nr. 1.305 din 9 februarie 2011, pronunţată de Tribunalul Bucureşti, secţia a VIII-a conflicte de muncă şi asigurări sociale, în Dosarul nr. x/3/2010.

Revizuenta A. a solicitat admiterea cererilor de revizuire şi schimbarea în tot a Sentinţei civile nr. 1.305 din 9 februarie 2011, pronunţată de Tribunalul Bucureşti, secţia a VIII-a conflicte de muncă şi asigurări sociale, în Dosarul nr. x/3/2010, în sensul admiterii cererii de chemare în judecată formulată împotriva intimatei B.

În drept, a fost invocat motivul de revizuire prevăzut de dispoziţiile art. 322 pct. 5 C. proc. civ. din 1865.

Prin Încheierea din 10 decembrie 2015, pronunţată de Tribunalul Bucureşti, secţia a VIII-a conflicte de muncă şi asigurări sociale, în Dosarul nr. x/3/2015, a fost admisă excepţia litispendenţei faţă de Dosarul nr. x/3/2015.

Ca urmare a admiterii acestei excepţii, cauza ce a format obiectul Dosarului nr. x/3/2015 a fost trimisă instanţei învestite cu soluţionarea Dosarului nr. x/3/2015.

Prin Sentinţa civilă nr. 1.240/2016 din 4 februarie 2016, pronunţată de Tribunalul Bucureşti, secţia a VIII-a conflicte de muncă şi asigurări sociale, în Dosarul nr. x/3/2015, a fost respinsă ca inadmisibilă cererea de revizuire formulată de reclamanta A., în contradictoriu cu intimatul B.

Împotriva acestei sentinţe, revizuenta A. a formulat recurs, prin care a solicitat admiterea recursului, casarea hotărârii recurate şi, în urma rejudecării, admiterea cererii de revizuire.

Cauza a fost înregistrată pe rolul Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VII-a pentru cauze privind conflicte de muncă şi asigurări sociale, sub nr. x/3/2015.

La termenul din 14 aprilie 2016, recurenta A. a invocat excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 251 alin. (2), art. 252 alin. (1) şi alin. (4) C. muncii şi a dispoziţiilor art. 80 alin. (1) C. proc. civ. din 1865 prin raportare la dispoziţiile art. 28 şi art. 31 din Constituţia României.

Prin Încheierea din 11 mai 2017, pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VII-a pentru cauze privind conflicte de muncă şi asigurări sociale, în Dosarul nr. x/3/2015, a fost respinsă ca inadmisibilă cererea formulată de recurenta A. privind sesizarea Curţii Constituţionale cu excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor legale anterior evocate.

În motivarea acestei încheieri s-a reţinut, în esenţă, că potrivit dispoziţiilor art. 29 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, Curtea Constituţională decide asupra excepţiilor ridicate în faţa instanţelor judecătoreşti privind neconstituţionalitatea unei legi sau ordonanţe ori a unei dispoziţii dintr-o lege sau dintr-o ordonanţă în vigoare care are legătură cu cauza.

S-a mai apreciat că instanţa de judecată în faţa căreia s-a invocat excepţia de neconstituţionalitate sesizează Curtea Constituţională potrivit prevederilor art. 29 alin. (4) din Legea nr. 47/1992, însă această obligaţie nu este absolută, întrucât instanţa poate respinge cererea de sesizare a Curţii Constituţionale printr-o încheiere motivată, în baza art. 29 alin. (5) din acelaşi act normativ dacă excepţia este inadmisibilă, fiind contrară prevederilor art. 29 alin. (1) - alin. (3).

S-a reţinut că posibilitatea pe care legiuitorul a lăsat-o la îndemâna instanţei de a putea respinge cererea de sesizare a Curţii Constituţionale cu excepţia de neconstituţionalitate este limitată strict la analizarea condiţiilor de admisibilitate prevăzute la art. 29 alin. (1) - alin. (3) din Legea nr. 47/1992.

Astfel, s-a subliniat că instanţa are obligaţia de a verifica legalitatea excepţiei de neconstituţionalitate invocate în faţa sa, cauzele de inadmisibilitate putând fi legate de obiectul sesizării, de subiectul sesizării sau de temeiul constituţional al acesteia.

Fiind socotită ca un incident procedural apărut în cursul unui litigiu, s-a reţinut că invocarea excepţiei de neconstituţionalitate impune justificarea unui interes.

Or, stabilirea acestui interes se face pe calea verificării pertinenţei excepţiei în raport cu procesul în care a fost invocată, impunându-se ca decizia Curţii Constituţionale în soluţionarea excepţiei să fie de natură a produce un efect concret asupra conţinutului hotărârii pronunţate pe fondul cauzei.

În considerarea acestor aspecte, s-a constatat că excepţia de neconstituţionalitate a fost invocată în cadrul recursului declarat împotriva hotărârii prin care s-a respins ca inadmisibilă cererea de revizuire formulată de A.

Cum pentru soluţionarea cererii de revizuire şi a căilor de atac împotriva hotărârilor pronunţate în cererile de revizuire, dezbaterile sunt limitate la admisibilitatea revizuirii şi la faptele pe care se întemeiază aceasta, s-a apreciat că excepţia de neconstituţionalitate invocată în recurs nu are legătură cu pricina şi, în consecinţă, nu este relevantă pentru soluţionarea cauzei.

Totodată, prin Decizia nr. 116/2017 din 11 mai 2017, pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VII-a pentru cauze privind conflicte de muncă şi asigurări sociale, în Dosarul nr. x/3/2015, a fost respins, ca nefondat, recursul formulat de recurenta A. împotriva Sentinţei civile nr. 1.240/2016 din 4 februarie 2016, pronunţată de Tribunalul Bucureşti, secţia a VIII-a conflicte de muncă şi asigurări sociale, în contradictoriu cu intimatul B.

Împotriva Încheierii din 11 mai 2017, pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VII-a pentru cauze privind conflicte de muncă şi asigurări sociale, în Dosarul nr. x/3/2015, a formulat recurs recurenta A.

Prin cererea de recurs s-a solicitat admiterea recursului, casarea încheierii atacate şi, în urma rejudecării, admiterea cererii de sesizare a Curţii Constituţionale cu excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 251 alin. (2), art. 252 alin. (1) şi alin. (4) C. muncii şi a dispoziţiilor art. 80 alin. (1) C. proc. civ. din 1865.

În drept, au fost invocate motivele de recurs prevăzute la art. 304 pct. 5 şi pct. 8 C. proc. civ. din 1865.

În motivarea cererii de recurs s-a arătat că prin încheierea din 11 mai 2017 a fost respinsă excepţia de neconstituţionalitate invocată de recurentă, fără ca această încheiere să fie motivată în fapt şi în drept la momentul pronunţării.

S-a învederat că încheierea respectivă nu a fost motivată nici în intervalul următor al celor 48 de ore în care recurenta trebuia să declare recursul, astfel încât hotărârea instanţei este nulă de drept, conform art. 304 pct. 5 C. proc. civ. din 1865.

Totodată, s-a arătat că pronunţarea soluţiei s-a făcut după închiderea şedinţei de judecată, instanţa refuzând să se pronunţe în timpul şedinţei.

Recurenta a subliniat că încheierea motivată nu i-a fost comunicată, astfel încât de la data pronunţării hotărârii să poată formula recurs în termen de 48 de ore, conform legii.

Prin ultima critică din cererea de recurs s-a învederat că orice motivare ulterioară este nulă de drept şi străină de cauză, conform art. 304 pct. 8 C. proc. civ. din 1865, situaţie în care nu va mai putea fi primită, întrucât este făcută cu încălcarea legii.

Intimata B. a depus întâmpinare prin care s-a solicitat, în principal, respingerea recursului ca tardiv şi, în subsidiar, ca nefondat.

Excepţia tardivităţii formulării recursului a fost respinsă de Înalta Curte la termenul de judecată din 3 octombrie 2017, pentru motivele consemnate în practicaua prezentei decizii.

Examinând încheierea atacată, în raport de criticile formulate şi de dispoziţiile legale incidente, Înalta Curte constată că recursul declarat în prezenta cauză este nefondat pentru următoarele considerente.

Cu titlu prealabil, se constată că la termenul de judecată din 3 octombrie 2017, recurenta a dezvoltat critici de nelegalitate care nu se regăsesc în cuprinsul cererii de recurs.

În concret, aceste critici se referă la pretinsa părtinire a intimatei prin necomunicarea către recurentă a Încheierii din 11 mai 2017, în termenul prevăzut de lege şi, totodată, la admisibilitatea cererii de sesizare a Curţii Constituţionale, susţinându-se că erau îndeplinite toate condiţiile impuse de Legea nr. 47/1992 pentru a se dispune sesizarea cu excepţia de neconstituţionalitate.

Având în vedere că instanţa de recurs este obligată să examineze numai criticile de nelegalitate formulate de parte cu respectarea termenului de motivare a recursului prevăzut de art. 303 C. proc. civ. din 1865, nefiind identificate motive de ordine publică, se reţine că noile critici formulate oral de către recurentă la termenul de dezbateri din 3 octombrie 2017 nu respectă această cerinţă imperativă, motiv pentru care nu vor fi analizate.

În legătură cu criticile de nelegalitate formulate prin cererea de recurs, se constată că, deşi recurenta şi-a întemeiat recursul pe motivele de nelegalitate prevăzute la art. 304 pct. 5 şi pct. 8 C. proc. civ. din 1865, criticile din cererea de recurs se încadrează doar în motivul de recurs prevăzut la art. 304 pct. 5 din aceleaşi act normativ, întrucât se invocă săvârşirea unor neregularităţi de ordin procedural.

Cu privire la motivul de recurs prevăzut la art. 304 pct. 8 C. proc. civ. din 1865, se reţine că acest motiv vizează situaţia în care instanţa, interpretând greşit actul juridic dedus judecăţii, a schimbat natura ori înţelesul lămurit şi vădit neîndoielnic al acestuia.

Având în vedere că recurenta nu a dezvoltat critici care să vizeze interpretarea greşită dată de instanţă unui act juridic, ci numai critici în legătură cu Încheierea din 11 mai 2017, care are natura juridică a unui act procedural, se constată că motivul de recurs prevăzut la art. 304 pct. 8 C. proc. civ. din 1865 a fost invocat strict formal, nefiind incident în prezenta cauză.

Cu privire la primele două critici de nelegalitate prin care s-a arătat că Încheierea din 11 mai 2017 este nulă de drept, întrucât nu a fost motivată în fapt şi în drept la momentul pronunţării şi nici în intervalul următor al celor 48 de ore, în care recurenta trebuia să declare recursul, se constată că sunt incidente dispoziţiile art. 255 alin. (2) C. proc. civ. din 1865, care stabilesc că hotărârile date de instanţă în cursul judecăţii se numesc încheieri.

Din cuprinsul acestui text de lege rezultă că în categoria hotărârilor judecătoreşti intră şi încheierile pronunţate pe parcursul litigiului, inclusiv cele prin care se soluţionează cererile de sesizare a Curţii Constituţionale.

Astfel, dispoziţiile procedurale din materia hotărârilor judecătoreşti se aplică deopotrivă şi încheierilor pronunţate de instanţă în cursul procesului.

Or, potrivit prevederilor art. 264 alin. (1) teza I C. proc. civ. din 1865, "motivarea hotărârii se va face în termen de cel mult 30 de zile de la pronunţare".

Din norma procedurală anterior evocată, reiese că instanţa nu este obligată să-şi motiveze hotărârea chiar la momentul pronunţării, ci în termen de 30 zile de la data pronunţării.

Mai mult decât atât, depăşirea termenului prevăzut de lege pentru motivarea hotărârii nu afectează valabilitatea hotărârii astfel redactate.

Prin urmare, se apreciază că primele două critici formulate de recurentă sunt nefondate, motiv pentru care vor fi înlăturate.

Cu privire la cea de-a treia critică de nelegalitate prin care s-a arătat că pronunţarea soluţiei s-a făcut după încheierea şedinţei de judecată, instanţa refuzând să se pronunţe în timpul şedinţei, se constată că nu există niciun text de lege care să oblige instanţa să se pronunţe în şedinţa în care au loc. dezbaterile.

Mai mult decât atât, art. 256 alin. (1) C. proc. civ. din 1865 prevede că, "după sfârşitul dezbaterilor, judecătorii chibzuiesc în secret, fie în şedinţă, fie în camera de consiliu".

Se observă că acest text de lege stabileşte, în mod clar, că etapa dezbaterilor în fond este urmată, în mod obligatoriu, de etapa deliberărilor care are loc. în secret.

În aceste condiţii, cea de-a treia critică prin care recurenta invocă nelegalitatea Încheierii din 11 mai 2017, decurgând din refuzul instanţei de a se pronunţa în timpul şedinţei de judecată, apare ca fiind în contradicţie cu textele de lege anterior evocate, aplicabile în orice proces civil, motiv pentru care va fi înlăturată ca nefondată.

Cu privire la cea de-a patra critică din cererea de recurs prin s-a învederat că încheierea motivată nu i-a fost comunicată recurentei, astfel încât de la data pronunţării hotărârii să poată formula recurs în termen de 48 de ore, se impun a fi făcute anumite precizări.

Dispoziţiile art. 301 teza I C. proc. civ. din 1865 reglementează termenul de recurs de drept comun care curge de la data comunicării hotărârii, dacă legea nu dispune altfel.

Unul dintre cazurile în care legea dispune altfel, în sensul textului de lege anterior evocat, este cel prevăzut de art. 29 alin. (5) teza a II-a din Legea nr. 47/1992, potrivit căruia "încheierea poate fi atacată numai cu recurs la instanţa imediat superioară, în termen de 48 de ore de la pronunţare".

Astfel, se observă că, în cazul încheierilor prin care se respinge cererea de sesizare a Curţii Constituţionale cu o excepţie de neconstituţionalitate, se derogă de la termenul de recurs de drept comun atât în privinţa duratei termenului, cât şi în privinţa momentului de la care curge acest termen.

În concret, există un termen de 48 de ore pentru declararea recursului, care curge de la data pronunţării şi un alt termen de 48 de ore pentru motivarea recursului, care curge de la data comunicării încheierii.

În sprijinul acestei concluzii pot fi evocate şi prevederile art. 303 alin. (2) C. proc. civ. din 1865, care stabilesc că termenul pentru depunerea motivelor recurs se socoteşte de la comunicarea hotărârii, chiar dacă recursul s-a făcut mai înainte.

Având în vedere aceste consideraţii, se constată că încheierea ce face obiectul prezentului recurs a fost pronunţată la 11 mai 2017 şi comunicată recurentei la 16 mai 2017.

Faptul că recurenta a ales să formuleze motivele de nelegalitate prin chiar cererea de recurs, depusă la 15 mai 2017, nu o împiedica pe aceasta să formuleze noi motive recurs, în condiţiile în care beneficia de un nou termen de 48 de ore, calculat de la data comunicării încheierii, pentru depunerea motivelor de recurs.

Prin urmare, se apreciază că şi cea de-a patra critică din cererea de recurs este nefondată, motiv pentru care va fi înlăturată.

Cu privire la ultima critică din cererea de recurs prin care se susţine că orice motivare ulterioară este nulă de drept şi străină de cauză, situaţie în care nu va mai putea fi primită, fiind incident art. 304 pct. 8 C. proc. civ. din 1865, se constată că recurenta reiterează aceeaşi pretinsă neregularitate procedurală, indicată şi prin primele două critici din cererea de recurs, invocând însă incidenţa motivului de recurs prevăzut la art. 304 pct. 8 din acelaşi Cod.

Având în vedere că deja s-a stabilit că pentru motivarea hotărârilor judecătoreşti, legea procesual civilă instituie un termen de 30 zile a cărui nerespectare nu afectează valabilitatea hotărârii, se constată că şi ultima critică din cererea de recurs este nefondată, motiv pentru care va fi înlăturată.

Pentru toate aceste considerente, constatând că în cauză nu sunt incidente motivele de recurs prevăzute la art. 304 pct. 5 şi pct. 8 C. proc. civ. din 1865, în temeiul art. 312 alin. (1) teza a II-a din acelaşi act normativ, Înalta Curte va respinge ca nefondat recursul declarat de recurenta A.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondat, recursul declarat de recurenta A. împotriva Încheierii din 11 mai 2017, pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VII-a pentru cauze privind conflicte de muncă şi asigurări sociale, în Dosarul nr. x/3/2015.

Irevocabilă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 3 octombrie 2017.

Procesat de GGC - N