Revindication of dematerialized shares inadmissible as incorporeal movables excluded from possession

Prin Cererea înregistrată sub nr. x/302/2007 la 19 aprilie 2007, pe rolul Judecătoriei Sectorului 5 Bucureşti, reclamanta A.V.A.S. a chemat în judecată pe pârâtele SC A. SA, B. SA, C.N.V.M. şi SC C. SA, solicitând ca instanţa să o oblige pe pârâta SC A. SA să îi lase reclamantei în deplină proprietate şi posesie un număr de 524.366 de acţiuni la SC C. SA, iar pe celelalte pârâte să modifice numărul de acţiuni în registrele de evidenţă a valorilor mobiliare.

Cererea este întemeiată în drept pe dispoziţiile art. 480 şi urm. C. civ. din 1864, pe cele ale Legii nr. 31/1990 şi Legii nr. 247/2005.

La termenul de judecată din 19 iunie 2007, s-a modificat denumirea pârâtei B. SA în D. SA.

Prin Sentinţa civilă nr. 5.851 din 18 septembrie 2007, Judecătoria Sectorului 5 Bucureşti, a admis excepţia necompetenţei sale materiale şi a declinat competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Tribunalului Bucureşti, secţia comercială.

La 4 octombrie 2007, cauza a fost înregistrată pe rolul Tribunalului Bucureşti, secţia a VI-a comercială, sub nr. x/3/2007.

Prin Cererea înregistrată la 7 decembrie 2007, pe rolul Tribunalului Bucureşti, secţia a VI-a comercială, sub nr. x/3/2007, reclamanta A.V.A.S. a chemat în judecată pârâtele din Dosarul nr. x/302/2007, al Judecătoriei Sectorului 5 Bucureşti, cererea înregistrată la Tribunalul Bucureşti fiind identică cu cea din Dosarul nr. x/302/2007.

Prin Sentinţa comercială nr. 4.283 din 25 martie 2008, a fost admisă excepţia necompetenţei teritoriale absolute a Tribunalului Bucureşti şi a fost declinată competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Tribunalului Prahova, secţia comercială.

Prin Decizia comercială nr. 688 din 6 iunie 2008, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a V-a comercială, a modificat în tot Sentinţa comercială nr. 4.283 din 25 martie 2008, în sensul că a respins ca neîntemeiată excepţia necompetenţei teritoriale absolute şi a trimis cauza aceleiaşi instanţe pentru continuarea judecăţii.

Cauza a fost reînregistrată sub acelaşi număr de dosar pe rolul Tribunalului Bucureşti, secţia a VI-a comercială.

Prin Încheierea din 13 mai 2009, constatându-se îndeplinite cerinţele art. 163 C. proc. civ. din 1865, cauza ce forma obiectul Dosarului nr. x/3/2007 a fost reunită la Dosarul nr. x/3/2007, al Tribunalului Bucureşti.

În cursul judecăţii pricinilor reunite, instanţa a stabilit că au calitate procesuală activă M.E.C.M.A., care a preluat drepturile şi obligaţiile A.V.A.S., precum şi O.P.S.P.I., păstrând neschimbat cadrul procesual pasiv.

Prin Sentinţa comercială nr. 3.307 din 23 martie 2011, Tribunalul Bucureşti, secţia a VI-a comercială, a admis excepţia lipsei calităţii procesuale pasive a C.N.V.M., cu consecinţa respingerii cererii reclamanţilor ca fiind formulată împotriva unei persoane fără calitate procesuală pasivă; a respins cererea de obligare a pârâtei SC A. SA privind lăsarea în deplină proprietate a unui număr de 524.366 de acţiuni, pentru autoritate de lucru judecat; a respins cererea de modificare a numărului de acţiuni în registrele de evidenţă a valorilor mobiliare, formulată în contradictoriu cu pârâtele SC D. SA şi SC C. SA ca rămasă fără obiect.

Prin Decizia civilă nr. 460 din 20 octombrie 2011, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VI-a civilă, a respins, ca nefondate, apelurile declarate de reclamanţi împotriva Sentinţei comerciale nr. 3.307 din 23 martie 2011, pronunţată de Tribunalul Bucureşti, secţia a VI-a comercială.

Prin Decizia nr. 2.820 din 23 mai 2013, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia I civilă, a respins excepţia nulităţii recursului declarat de M.E.C.M.A. (la momentul soluţionării recursurilor, M.E.), invocată de C.N.V.M.; a admis recursurile declarate de reclamanţi şi a modificat Decizia nr. 460 din 20 octombrie 2011, pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VI-a civilă, în sensul că a admis apelurile declarate de reclamanţi împotriva Încheierii din 23 februarie 2011 şi Sentinţei comerciale nr. 3.307 din 23 martie 2011, pronunţate de Tribunalul Bucureşti, secţia a VI-a comercială; a desfiinţat în tot încheierea şi în parte sentinţa şi a trimis cauza spre rejudecare aceleiaşi instanţe; a menţinut dispoziţiile din sentinţă referitoare la admiterea excepţiei lipsei calităţii procesuale pasive a C.N.V.M. şi la respingerea acţiunii faţă de această pârâtă.

Instanţa de casare a reţinut, în esenţă, că instanţa de fond şi instanţa de apel au aplicat în mod greşit dispoziţiile art. 166 C. proc. civ. din 1865 şi ale art. 1201 C. civ. din 1864, întrucât au reţinut autoritatea de lucru judecat a unei hotărâri care a vizat un alt cadru procesual, caz în care nu era îndeplinită tripla identitate prevăzută de art. 1201 C. civ. din 1865.

În rejudecare, cauza a fost reînregistrată sub nr. x/3/2007, iar la 29 ianuarie 2014, prima instanţă a reţinut transmisiunea calităţii procesuale de la O.P.S.P.I. la Departamentul pentru Energie din cadrul M.E. - D.G.P.A.P.S.E., care a preluat procedura în calitate de reclamant.

Prin Sentinţa civilă nr. 1.296 din 19 martie 2014, pronunţată de Tribunalul Bucureşti, secţia a VI-a civilă, în Dosarul nr. x/3/2007, a fost respinsă acţiunea formulată de reclamanţi ca neîntemeiată.

Prima instanţă a reţinut, în esenţă, că este învestită în principal cu o acţiune în revendicare mobiliară, cu privire la 524.366 acţiuni ale SC C. SA, respectiv diferenţa dintre acţiunile transferate în concret pârâtei SC A. SA (1.390.119 acţiuni) şi numărul real al acţiunilor, în opinia reclamantelor (865.752 acţiuni), ce trebuiau a fi transferate potrivit Legii nr. 247/2005, în concordanţă cu reducerea de capital, eficientă de la data publicării hotărârii în M. Of. , dată anterioară înregistrării societăţii.

Tribunalul a apreciat că analiza inexistenţei dreptului de proprietate al pârâtei asupra celor 524.366 acţiuni şi a mecanismului juridic de dobândire a acestora, care a generat transferul acestui număr de acţiuni, nu mai este posibilă, deoarece se opune efectul pozitiv al puterii de lucru judecat, constatând că prin Sentinţa comercială nr. 2 din 18 martie 2009, pronunţată de Tribunalul Prahova în Dosarul nr. x/105/2008, a fost constatată calitatea reclamantei SC A. SA de deţinător al cotei de 20,0567 % din capitalul social al SC C. SA.

Prima instanţă a evocat considerentele sentinţei sus-amintite, în care s-a reţinut că reclamanta SC A. SA le-a chemat în judecată pe pârâtele SC C. SA şi A.V.A.S., solicitând instanţei, atât anularea hotărârii de repartizare a dividendelor pe anul 2007, în considerarea unei cote de 14%, cât şi constatarea în favoarea reclamantei a calităţii de deţinător al cotei de 20,056% din capitalul social al SC C. SA, aferentă unui număr de 1.736.420 acţiuni şi de beneficiar al dividendelor aferente acestei cote.

Tribunalul a constatat că, din motivarea Sentinţei comerciale nr. 2 din 18 martie 2009, rezultă că printre aceste acţiuni se regăsesc şi cele 1.390.119 acţiuni, despre care reclamanta din acel proces (pârâtă în prezenta cauză) a afirmat că au intrat de drept în patrimoniul său şi că sentinţa a fost modificată în calea de atac a recursului prin Decizia nr. 3.221 din 12 octombrie 2010, în sensul că a fost respinsă cererea formulată în contradictoriu cu A.V.A.S., pentru lipsa calităţii procesuale pasive, fiind însă menţinute celelalte dispoziţii ale sentinţei.

Astfel, prima instanţă a apreciat că această constatare anterioară irevocabilă a dreptului de proprietate al pârâtei SC A. SA asupra cotei de capital social care are în vedere cele 1.390.119 acţiuni, dobândite printr-un mecanism care este contestat în prezentul litigiu, reprezintă un aspect ce nu poate fi ignorat sau combătut în cadrul prezentei proceduri.

Tribunalul a evocat şi considerentele deciziei de casare în care se practică dihotomia între efectul pozitiv şi cel negativ al lucrului judecat şi a reţinut că instanţa de recurs, cu ocazia trimiterii spre rejudecare, a arătat că neîntrunirea elementelor pentru manifestarea efectului negativ al autorităţii de lucru judecat nu înseamnă că poate fi nesocotit efectul pozitiv al hotărârii anterioare.

Astfel, prima instanţă a reţinut că analiza lipsei titlului de proprietate al pârâtei asupra celor 524.366 acţiuni este paralizată de efectul pozitiv al puterii de lucru judecat, având în vedere cele stabilite anterior de o instanţă judecătorească printr-o sentinţă irevocabilă şi că, în acest context, nici condiţiile "pierderii posesiei" nu pot fi analizate, deoarece aceasta se confundă în speţă cu împrejurările de fapt şi de drept ale dobândirii dreptului de proprietate.

Pentru aceste considerente, Tribunalul a apreciat că este neîntemeiată acţiunea în revendicare a reclamanţilor, fondată pe lipsa titlului pârâtei asupra celor 524.366 acţiuni, fără a mai fi necesar a se analiza alte argumente sau apărări.

Referitor la capătul de cerere privind obligarea pârâtelor SC D. SA şi SC C. SA la modificarea numărului de acţiuni în registrele de evidenţă a valorilor mobiliare, prima instanţă a reţinut că acesta are caracter accesoriu faţă de capătul de cerere privind revendicarea acţiunilor, motiv pentru care se impune a fi respins ca neîntemeiat.

Prin Decizia civilă nr. 118/A din 30 ianuarie 2015, pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a V-a civilă, în Dosarul nr. x/2/2014, a fost admis apelul declarat de apelanţii-reclamanţi Departamentul pentru Energie din cadrul M.E. şi de M.E., în calitate de succesor în drepturi al M.E.C.M.A.; a fost schimbată Sentinţa civilă nr. 1.296 din 19 martie 2014, pronunţată de Tribunalul Bucureşti, secţia a VI-a civilă, în Dosarul nr. x/3/2007, în sensul că au fost respinse excepţiile invocate ca neîntemeiate şi a fost admisă acţiunea apelanţilor-reclamanţi, fiind constatat dreptul de proprietate al reclamantului M.E. asupra a 524.366 acţiuni la SC C. SA; pârâtele au fost obligate la efectuarea demersurilor necesare în vederea înscrierii în registrul acţionarilor.

Prin Încheierea din 3 aprilie 2015, pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a V-a civilă, în Dosarul nr. x/2/2014, a fost respinsă ca neîntemeiată cererea formulată de M.E.I.M.M.M.A. privind îndreptarea erorii materiale şi lămurirea înţelesului dispozitivului Deciziei civile nr. 118/A din 30 ianuarie 2015.

Prin Decizia nr. 802 din 19 aprilie 2016, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia a II-a civilă, a admis recursurile declarate de recurentul-reclamant M.E. şi recurenta-pârâtă SC A. SA împotriva Deciziei civile nr. 118/A din 30 ianuarie 2015, pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a V-a civilă; a casat decizia atacată şi a trimis cauza spre rejudecare aceleiaşi instanţe; a respins recursul declarat de recurentul-reclamant M.E. împotriva Încheierii din 3 aprilie 2015, pronunţată de aceeaşi instanţă.

În motivarea acestei decizii, instanţa de casare a reţinut, în esenţă, că instanţa de apel a stabilit cadrul procesual activ cu încălcarea dispoziţiilor art. 3 alin. (1) şi art. 13 alin. (3) din O.U.G. nr. 86/2014, modificată prin Legea nr. 174/2015.

Instanţa de casare a mai constatat că instanţa de apel a menţinut în proces două entităţi cu statut de apelanţi-reclamanţi - M.E. şi Departamentul pentru Energie din cadrul M.E. - şi, în ciuda acestui litisconsorţiu, deşi a admis apelul declarat de ambii apelanţi-reclamanţi, a constatat existenţa dreptului de proprietate asupra acţiunilor doar în beneficiul M.E., fără a motiva de ce a exclus de la acest beneficiu Departamentul pentru Energie.

Prin decizia de casare s-a mai reţinut că, deşi reclamanta iniţială A.V.A.S. a învestit instanţa cu soluţionarea unei acţiuni în revendicare mobiliară, întemeiată pe dispoziţiile art. 480 C. civ. din 1864, instanţa de apel a soluţionat-o ca pe o acţiune în constatarea dreptului de proprietate, fără a motiva de ce s-a îndepărtat de la învestirea iniţială şi fără a motiva în drept chiar soluţia la care s-a oprit.

În acest context, instanţa de casare a constatat că nu poate verifica, sub aspectul legalităţii, dacă o astfel de acţiune era admisibilă în condiţiile în care bunul revendicat este un bun mobil încorporal, altul decât cele la purtător - aspect afirmat şi susţinut de recurenta SC A. SA -, nu poate verifica în ce măsură acest tip de bun este susceptibil de posesie - aspect susţinut de aceeaşi parte -, nu poate verifica dacă, admiţând că se poate exercita posesia asupra unui asemenea bun, aceasta este în speţă de bună-credinţă, aşa cum susţine recurenta-pârâtă, după cum nu poate verifica apărarea aceleaşi părţi bazată pe dispoziţiile art. 1909 C. civ. din 1864 privind prescripţia achizitivă instantanee, ca mijloc de paralizare a acţiunii în revendicare mobiliară.

Cu titlu de îndrumări pentru faza rejudecării, instanţa de casare a stabilit că, sub aspectul cadrului procesual activ, pentru a se tranşa problema titularului dreptului de proprietate, în condiţiile în care în cauză există coparticipare procesuală activă, instanţa de apel va analiza şi susţinerile recurentului M.E. referitoare la faptul că, potrivit Anexei nr. 3 pct. 3 la H.G. nr. 42/2015, are în portofoliu SC C. SA. În verificarea acestei susţineri, instanţa de rejudecare va trebui să se raporteze şi la dispoziţiile Anexei nr. 3 pct. 3 din H.G. nr. 980/2012, care a abrogat H.G. nr. 42/2015.

Totodată, prin decizia de casare s-a mai stabilit că instanţa de apel va verifica, prin prisma dispoziţiilor legale incidente, toate condiţiile de admisibilitate a acţiunii în revendicare mobiliară.

Instanţa de casare a reţinut că recursul formulat de recurentul M.E. împotriva Încheierii din aprilie 2015 este nefondat, întrucât problema cadrului procesual activ, precum şi cea care vizează recunoaşterea dreptului doar în favoarea uneia dintre părţile unui litisconsorţiu nu pot fi asimilate erorilor materiale, omisiunilor sau neclarităţilor pentru a căror îndreptare legiuitorul a instituit procedurile prevăzute de art. 281 - art. 2811 C. proc. civ. din 1865, acestea constituind chestiuni de judecată care privesc fondul cauzei şi care pot fi cenzurate doar pe calea controlului judiciar.

În urma trimiterii spre rejudecare, cauza a fost reînregistrată pe rolul Curţii de Apel Bucureşti, secţia a V-a civilă, sub nr. x/2/2014*.

Prin Decizia civilă nr. 932/2017 din 19 mai 2017, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a V-a civilă, a admis excepţia lipsei calităţii procesuale active a apelantului M.E. şi a respins apelul formulat de această parte pentru lipsa calităţii procesuale active; a respins excepţia lipsei calităţii procesuale active a apelantului-reclamant M.E., ca neîntemeiată; a respins apelul formulat de apelantul-reclamant M.E. împotriva Sentinţei civile nr. 1.296 din 19 martie 2014, pronunţată de Tribunalul Bucureşti, secţia a VI-a civilă, în Dosarul nr. x/3/2007, în contradictoriu cu intimaţii-pârâţi A. SA, D. SA şi SC C. SA, ca nefondat; a obligat apelantul-reclamant M.E. la plata către intimatul-pârât A. SA a cheltuielilor de judecată, constând în taxa judiciară de timbru în sumă de 10.708 RON şi onorariul de avocat în sumă de 150.000 RON.

În motivarea acestei decizii, instanţa de apel a reţinut, în esenţă, următoarele:

Cu privire la excepţia lipsei calităţii procesuale active a apelantului-reclamant M.E., instanţa de apel a constatat că această parte şi-a pierdut calitatea procesuală activă ca urmare a reorganizării M.E., prin H.G. nr. 980/2015 - Anexa 2, în care sunt menţionate companiile naţionale, societăţile naţionale şi societăţile pentru care M.E. îndeplineşte atribuţiile de instituţie publică implicată în domeniul privatizării, precum şi regiile autonome aflate sub autoritatea M.E., iar la pct. 3 este indicată SC C. SA.

În urma acestei reorganizări la nivel de ministere, M.E. nu mai are atribuţii de instituţie publică implicată în procesul privatizării, astfel că nu-şi mai justifică nici calitatea procesuală activă, care revine în totalitate M.E.

Cu privire la excepţia lipsei calităţii procesuale active a apelantului-reclamant M.E., instanţa de apel a reţinut că această parte a a avut calitate procesuală activă în faţa instanţelor de fond, apel şi de recurs, în prezent cauza aflându-se în rejudecare după a doua casare cu trimitere dispusă de către Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie. Totodată, s-a reţinut că apelantul-reclamant şi-a justificat calitatea procesuală activă.

Cu privire la fondul cauzei, instanţa de apel a reţinut că prima instanţă a pronunţat o sentinţă temeinică şi legală, ca urmare a respingerii cererii de chemare în judecată, în temeiul efectului pozitiv al puterii de lucru judecat, rezultat din Sentinţa comercială nr. 2 din 18 martie 2009, pronunţată de Tribunalul Prahova.

Curtea de Apel a constatat că intimatul-pârât a intrat în posesia a 10% din capitalul social al SC C. SA, reprezentând un număr de 1.390.119 acţiuni nominative emise în formă dematerializată, care constituie bunuri mobile incorporale, pe care le posedă prin acte juridice înscrise într-un registru special.

Prin urmare, acţiunile a căror revendicare face obiectul cererii de chemare în judecată sunt nominative şi dematerializate, tranzacţionabile pe o piaţă a valorilor mobiliare reglementată, fiind astfel bunuri mobile incorporale susceptibile de posesie.

Curtea de Apel a mai reţinut că intimatul-pârât a intrat în posesia acestor acţiuni cu bună-credinţă, astfel încât sunt aplicabile dispoziţiile art. 1909 C. civ. din 1864.

În urma examinării înscrisurilor administrate în cauză, instanţa de apel a reţinut că intimatul-pârât este posesor de bună-credinţă, deoarece a dobândit dreptul de proprietate asupra unui procent de 10%, respectiv un număr de 1.390.119 acţiuni la SC C. SA, prin efectul Legii nr. 247/2005, începând cu data înfiinţării A. SA - 28 decembrie 2005 - prin H.G. nr. 1.481/2005.

Astfel, transferarea procentului de 10% din capitalul social al SC C. SA, reprezentând un număr de 1.390.119 acţiuni nominative în formă dematerializată, a avut loc. prin raportare la valoarea capitalului social al acestei societăţi, astfel cum acesta era înscris în registru la 28 decembrie 2005, dată care a marcat înfiinţarea intimatului-pârât A. SA

În aceste condiţii, instanţa de apel a reţinut că, prin efectul legii, intimatul-pârât a dobândit posesia de bună-credinţă asupra acţiunilor, operând astfel prescripţia achizitivă.

De altfel, atât Legea nr. 247/2005, cât şi H.G. nr. 1.481/2005 prevăd în mod expres că subscrierea şi vărsământul integral al capitalului social al A. SA are loc. la momentul înregistrării sale în Registrul Comerţului.

În ceea ce priveşte motivele de fapt şi de drept ale acţiunii în revendicare formulate de reclamantul M.E. prin invocarea reducerii capitalului social ca urmare a adoptării Hotărârii A.G.E.A., instanţa de apel a reţinut că această hotărâre nu-şi produsese efectele asupra reducerii capitalului social la 28 decembrie 2005.

Astfel, Hotărârea A.G.E.A. nr. 3 privind reducerea capitalului social al SC C. SA a fost publicată în M. Of. la 22 decembrie 2005, dată de la care a început să curgă termenul de 2 luni prevăzut de art. 208 alin. (1) din Legea nr. 31/1990, care prevede că reducerea capitalului social va putea fi făcută numai după trecerea a două luni din ziua în care hotărârea a fost publicată în M. Of. , Partea a IV-a.

Curtea de Apel a reţinut că operaţiunea de reducere a capitalului social trebuia realizată de către reprezentanţii legali ai SC C. SA, conform O.U.G. nr. 37/2005, publicată în M. Of. nr. 397 din 11 mai 2005, prin care s-a prevăzut că operaţiunea care implica reducerea capitalului social trebuia să aibă loc. în termen de 60 de zile de la intrarea în vigoare a Ordonanţei, adică la 5 iulie 2005.

Or, reprezentanţii legali ai SC C. SA sunt în culpă pentru nerealizarea reducerii capitalului social în termenul stabilit de către O.U.G. nr. 37/2005, astfel că Hotărârea A.G.E.A. de reducere a capitalului social după data înfiinţării A. SA nu poate fi opusă Legii nr. 247/2005.

Totodată, din moment ce termenul de 2 luni prevăzut de art. 208 din Legea nr. 31/1990 expirase la 22 februarie 2006, neoperarea reducerii de capital în registrul acţionarilor până la 9 martie 2006 - data înscrierii A. SA în registrul acţionarilor - este o altă omisiune imputabilă acţionarului majoritar, nicidecum operatorului ori noului acţionar - A. SA

Instanţa de apel a reţinut că nu a existat o încălcare a dispoziţiilor Legii nr. 31/1990, deoarece art. 98 alin. (1) prevede că dreptul de proprietate asupra acţiunilor nominative emise în formă dematerializată se transmite prin declaraţie făcută în registrul acţionarilor, semnată de cedent şi cesionar, însă acordul statului cedent fusese deja dat prin adoptarea Legii nr. 247/2005 şi, chiar dacă s-ar fi solicitat din nou acest acord la 9 martie 2006, un eventual refuz al cedentului nu era în niciun caz protejat prin lege.

În ceea ce priveşte obligarea apelantului-reclamant la plata cheltuielilor de judecată, instanţa de apel a făcut aplicarea dispoziţiilor art. 274 alin. (1) şi alin. (3) C. proc. civ. din 1865 şi a constatat că intimatul-pârât a prezentat o notă de cheltuieli de judecată în care se menţionează taxa judiciară de timbru achitată în recurs în cuantum de 10.708 RON, precum şi onorariul de avocat în cuantum de 368.872,76 RON pentru activitatea desfăşurată.

Curtea de Apel a apreciat că speţa dedusă judecăţii nu a fost caracterizată de un grad ridicat de dificultate şi complexitate. Totodată, a reţinut că valoarea pricinii nu este exagerat de ridicată prin raportare la valoarea nominală a acţiunilor revendicate (3,3 RON/acţiune), iar activitatea avocaţială desfăşurată în cauză nu a presupus administrarea unui probatoriu complex pe o durată mare de timp. Depunerea aceloraşi concluzii scrise într-o formă sau alta la cele două judecăţi în apel şi una în recurs, precum şi a unui material jurisprudenţial pentru un interval lung de timp, justifică pe deplin acordarea cheltuielilor de judecată într-un cuantum de 150.000 RON, suficient de rezonabil pentru munca depusă de către reprezentanţii convenţionali ai intimatului-pârât.

Împotriva Deciziei civile nr. 932/2017 din 19 mai 2017, pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a V-a civilă, a formulat recurs reclamantul M.E., prin care a solicitat admiterea recursului, modificarea în parte a deciziei recurate în sensul admiterii apelului şi schimbării sentinţei primei instanţe, cu consecinţa admiterii cererii de chemare în judecată.

În motivarea recursului, recurentul-reclamant a arătat, în esenţă, că instanţa de apel a reţinut, în mod greşit, autoritatea de lucru judecat a Sentinţei comerciale nr. 2 din 18 martie 2009, pronunţată de Tribunalul Prahova în Dosarul nr. x/105/2008, întrucât instanţa fusese învestită numai cu stabilirea cotei asupra dividendelor aferente anului 2007, prin raportare la pachetul de acţiuni deţinute la acel moment de către părţi la SC C. SA.

În acest sens, M.E. a susţinut că instanţa care s-a pronunţat anterior s-a rezumat la a constata că repartizarea beneficiilor nu a respectat cota de participare a A. SA, astfel cum aceasta rezultă din registrul acţionarilor, la momentul exercitării dreptului la dividende.

Mai mult decât atât, recurenta-reclamantă precizează că acţiunea în revendicare ce face obiectul prezentei cauze a fost formulată anterior celei declanşate de către A. SA pentru obţinerea dividendelor corespunzătoare pachetului de acţiuni cu care se înregistrase.

Ca atare, nu sunt îndeplinite condiţiile autorităţii de lucru judecat, instanţa nefiind ţinută de soluţia pronunţată în dosarul anterior menţionat, întrucât cele două acţiuni au obiecte diferite.

Recurenta-reclamantă a mai arătat că succesiunea actelor normative incidente în prezenta cauză relevă că intenţia legiuitorului a fost aceea de a transfera din portofoliul statului un număr de acţiuni corespunzător a 10% din capitalul social al SC C. SA, iar nu un număr de acţiuni individualizate.

Totodată, aceasta a susţinut că SC C. SA îşi diminuase capitalul social printr-o hotărâre a adunării generale extraordinare a acţionarilor publicată în M. Of. al României anterior înfiinţării A. SA.

În continuare, recurentul-reclamant învederează că A. SA nu a ţinut cont de această hotărâre de reducere a capitalului social care era opozabilă de la data publicării în M. Of. , respectiv la 22 decembrie 2005.

În condiţiile în care A. SA s-a constituit ca societate la 28 decembrie 2015 şi a fost înregistrat în registrul acţionarilor la 9 martie 2006, deci ulterior publicării hotărârii de reducere a capitalului social, rezultă că acesta trebuia înregistrat cu 865.733 acţiuni, iar nu cu 1.390.119 acţiuni.

M.E. a mai arătat că intimatul-pârât nu se poate prevala de dispoziţiile art. 208 alin. (1) din Legea nr. 31/1990 pentru a justifica deţinerea unui procent de 20%, în loc. de 10% din capitalul social al SC C. SA.

De asemenea, recurentul-reclamant a mai susţinut că A. SA a fost înregistrat în registrul acţionarilor fără a exista un acord al cedentului şi cesionarului, consemnat în acel registru.

Prin cererea de recurs, a fost criticată şi soluţia instanţei de apel privitoare la obligarea M.E. la plata cheltuielilor de judecată în cuantum de 150.000 RON, cu titlu de onorariu de avocat.

În acest sens, s-a arătat că la acordarea cheltuielilor de judecată într-un cuantum atât de ridicat nu s-a ţinut cont de faptul că o instituţie publică nu are cum să-şi prevadă în buget sume atât mari, existând riscul declanşării executării silite.

Totodată, recurentul-reclamant a învederat că A. SA nu a cerut aceste cheltuieli de judecată nici în apel şi nici în recurs în faţa Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, motiv pentru care nu avea temei să le pretindă în cadrul acestui litigiu, ci numai pe cale separată.

De asemenea, M.E. a arătat că, în perioada anterioară anului 2014, A. SA s-a judecat cu alte entităţi de la care ar trebui să pretindă eventualele cheltuieli de judecată.

Aşadar, la stabilirea cheltuielilor de judecată în sarcina M.E. ar fi trebuit să se ţină cont de participarea efectivă a acestuia în prezentul litigiu.

În drept, cererea de recurs a fost întemeiată pe motivele de recurs prevăzute la art. 304 pct. 8 şi pct. 9 C. proc. civ. din 1865.

Intimatul-pârât A. SA a depus întâmpinare în termen legal prin care a solicitat respingerea recursului ca nefondat.

Examinând decizia atacată, în limitele controlului de legalitate, în raport de criticile formulate şi de dispoziţiile legale incidente, Înalta Curte constată că recursul este nefondat pentru următoarele considerente:

Cu titlu prealabil, se constată că recurentul-reclamant a invocat motivele de recurs prevăzute la art. 304 pct. 8 şi pct. 9 C. proc. civ. din 1865.

Prin raportare la criticile dezvoltate prin cererea de recurs, Înalta Curte reţine că acestea pot fi subsumate doar motivului de recurs prevăzut la art. 304 pct. 9 din acelaşi act normativ care prevede că modificarea unei hotărâri se poate cere când hotărârea pronunţată este lipsită de temei legal ori a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greşită a legii.

Motivul de recurs prevăzut la art. 304 pct. 8 C. proc. civ. din 1865, invocat prin cererea de recurs, vizează situaţia în care instanţa, interpretând greşit actul juridic dedus judecăţii, a schimbat natura ori înţelesul lămurit şi vădit neîndoielnic al acestuia.

Având în vedere că recurentul-reclamant nu a dezvoltat critici care să vizeze interpretarea greşită dată de instanţă unui act juridic, instanţa supremă constată că motivul de recurs prevăzut la art. 304 pct. 8 C. proc. civ. din 1865 a fost invocat strict formal, nefiind incident în prezenta cauză.

Potrivit dispoziţiilor art. 315 alin. (1) din acelaşi act normativ, "în caz de casare, hotărârile instanţei de recurs asupra problemelor de drept dezlegate, precum şi asupra necesităţii administrării unor probe sunt obligatorii pentru judecătorii fondului".

Textul de lege anterior evocat instituie în sarcina instanţei de trimitere obligaţia de a respecta hotărârea instanţei de casare în privinţa problemelor de drept dezlegate.

Astfel, chestiunile de drept tranşate de către instanţa de recurs rămân câştigate cauzei, nemaiputând fi repuse în discuţie în fazele ulterioare ale procesului.

În considerarea acestor aspecte, instanţa supremă constată că în motivarea Deciziei nr. 802 din 19 aprilie 2016, pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia a II-a civilă, s-a reţinut că, deşi reclamanta iniţială A.V.A.S. a învestit instanţa cu soluţionarea unei acţiuni în revendicare mobiliară, întemeiată pe dispoziţiile art. 480 C. civ. din 1864, nemodificată pe parcursul procesului, instanţa de apel a soluţionat-o ca pe o acţiune în constatarea dreptului de proprietate, fără a motiva de ce s-a îndepărtat de la învestirea iniţială.

Totodată, în considerentele aceleiaşi decizii, s-a reţinut că instanţa de casare nu poate verifica, sub aspectul legalităţii, dacă o astfel de acţiune era admisibilă în condiţiile în care bunul revendicat este un mobil incorporal, altul decât cele la purtător şi nici dacă acest tip de bun este susceptibil de posesie.

Statuându-se de către instanţa de casare că prima instanţă a fost învestită cu o acţiune în revendicare mobiliară a unor bunuri mobile incorporale, altele decât cele la purtător, instanţa supremă reţine că aceste considerente vizează dezlegarea unor chestiuni de drept care au intrat în puterea lucrului judecat, rămânând câştigate prezentei cauze, conform art. 315 alin. (1) C. proc. civ. din 1865.

Acţiunea în revendicare, astfel cum a fost conturată în practica judiciară şi doctrina de sub imperiul C. civ. din 1864, reprezintă acea acţiune prin care proprietarul neposesor pretinde restituirea bunului său de la posesorul neproprietar.

Astfel, prin intermediul acţiunii în revendicare, proprietarul care a pierdut posesia bunului său pretinde restituirea acestui bun de la posesorul neproprietar.

Din modul în care este configurată această acţiune, rezultă că obiectul acţiunii în revendicare îl poate reprezenta numai un bun susceptibil de posesie.

Or, bunurile susceptibile de posesie pot fi numai bunurile imobile sau bunurile mobile corporale.

În categoria bunurilor mobile intră şi acţiunile emise de societăţile comerciale.

Astfel, potrivit art. 91 alin. (2) teza finală din Legea nr. 31/1990, "acţiunile nominative pot fi emise în formă materială, pe suport de hârtie, sau în formă dematerializată, caz în care se înregistrează în registrul acţionarilor".

Din analiza acestui text de lege, rezultă că acţiunile nominative ale unei societăţi comerciale pot fi emise fie în formă materială, fie în formă dematerializată.

În timp ce acţiunile nominative emise în formă materială reprezintă bunuri mobile corporale, acţiunile emise în formă dematerializată reprezintă bunuri mobile incorporale.

Având în vedere că, în privinţa bunurilor mobile, posesia poate fi exercitată numai asupra bunurilor mobile corporale, rezultă că nu sunt susceptibile de posesie acţiunile emise în formă dematerializată.

În aceste condiţii, se impune concluzia că nu pot face obiectul acţiunii în revendicare mobiliară acţiunile emise în formă dematerializată.

Prin raportare la aceste consideraţii, instanţa supremă constată că acţiunea în revendicare mobiliară formulată de recurentul-reclamant M.E. vizează un număr de 524.366 acţiuni nominative, emise în formă dematerializată de SC C. SA.

Fiind vorba de acţiuni dematerializate care nu sunt susceptibile de posesie, rezultă că mijlocul procedural ales de către recurentul-reclamant pentru a obţine recunoaşterea calităţii de proprietar asupra acestor acţiuni nu îndeplineşte cerinţa de admisibilitate, constând în revendicarea unor bunuri mobile corporale.

Astfel, din moment ce acţiunea în revendicare poate fi introdusă doar de către proprietarul neposesor împotriva posesorului neproprietar, rezultă că şi bunurile care formează obiectul acestei acţiuni trebuie să fie susceptibile de posesie.

Or, revendicarea unor acţiuni nominative emise în formă dematerializată, care au natura unor bunuri mobile incorporale, nu îndeplineşte cerinţa anterior menţionată.

Critica prin care recurentul-reclamant a arătat că succesiunea actelor normative incidente în prezenta cauză relevă că intenţia legiuitorului a fost aceea de a transfera din portofoliul statului român un număr de acţiuni corespunzător a 10% din capitalul social al SC C. SA, iar nu un număr de acţiuni individualizate, va fi înlăturată, întrucât nu reprezintă o veritabilă critică de nelegalitate, din moment ce nu sunt indicate în concret textele de lege care ar justifica o asemenea concluzie.

Criticile din cererea de recurs prin care s-a susţinut că la stabilirea numărului de acţiuni transferate către A. SA trebuia să se ţină cont de capitalul social modificat ca urmare a hotărârii de reducere a capitalului social al SC C. SA, publicată în M. Of. la 22 decembrie 2005, urmează a fi înlăturate ca nefondate.

Potrivit art. 208 alin. (1) din Legea nr. 31/1990, "reducerea capitalului social va putea fi făcută numai după trecerea a două luni din ziua în care hotărârea a fost publicată în M. Of. , Partea a IV-a".

Termenul instituit de textul de lege evocat anterior are natura juridică a unui termen dilatoriu care împiedică producerea efectului de reducere a capitalului social înainte de expirarea celor două luni, calculate de la momentul publicării hotărârii în M. Of.

Totodată, art. 91 teza I din Legea nr. 247/2005 prevede că, prin derogare de la prevederile Legii nr. 31/1990, capitalul social iniţial este considerat subscris şi integral vărsat de statul român, prin efectul legii, sub condiţia înregistrării A. SA la O.R.C., iar art. 1 din H.G. nr. 1.481 din 2005 stabileşte că A. SA se înfiinţează de la data înregistrării în Registrul Comerţului.

În condiţiile în care capitalul social iniţial al A. SA este considerat subscris şi integral vărsat de la data înregistrării în Registrul Comerţului, rezultă că acest efect s-a produs la 28 decembrie 2005.

Or, la această dată nu operase reducerea capitalului social al SC C. SA, întrucât nu expirase termenul de două luni, calculat de la data publicării în M. Of. a hotărârii de reducere a capitalului social.

Prin urmare, contrar celor susţinute de către recurentul-reclamant, instanţa supremă constată că A. SA i s-a transferat, prin efectul legii, un procent de 10% din capitalul social neredus al SC C. SA.

Critica din cererea de recurs prin care s-a arătat că A. SA a fost înregistrat în registrul acţionarilor, fără a exista un acord al cedentului şi cesionarului, consemnat în acel registru, este nefondată, întrucât acordul cedentului în sensul transferării acţiunilor a fost dat ca urmare a adoptării Legii nr. 247/2005, care derogă de la dispoziţiile Legii nr. 31/1990.

Criticile prin care se susţine că, la acordarea cheltuielilor de judecată în cuantum de 150.000 RON, nu s-a ţinut cont de faptul că o instituţie publică nu are cum să-şi prevadă în buget sume atât mari, existând riscul declanşării executării silite, vizează aspecte de netemeinicie care nu pot face obiectul controlului de legalitate în recurs, întrucât recurentul-reclamant urmăreşte redimensionarea cheltuielilor de judecată la care a fost obligat prin decizia recurată, fără a invoca nerespectarea criteriilor prevăzute la art. 274 alin. (3) C. proc. civ.

Critica prin care s-a învederat că A. SA nu a cerut cheltuielile de judecată în cuantum de 150.000 RON nici în apel şi nici în recurs, motiv pentru care nu avea temei să le pretindă în cadrul acestui litigiu, ci numai pe cale separată, sunt nefondate, întrucât aceste cheltuieli au fost cerute prin cererea de recurs soluţionată prin Decizia nr. 802 din 19 aprilie 2016, pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia a II-a civilă, şi prin notele de şedinţă depuse în apel.

Susţinerea recurentului-reclamant în sensul că A. SA trebuia să solicite cheltuielile de judecată pe cale separată este nefondată, întrucât partea care câştigă procesul poate opta între a solicita cheltuielile de judecată fie în cadrul procesului care le-a generat, fie pe cale separată.

Ultimele două critici din cererea de recurs prin care s-a arătat că, în perioada anterioară anului 2014, M.E. nu a participat efectiv în proces sunt, de asemenea, nefondate, întrucât recurentul-reclamant a preluat în cursul procesului calitatea procesuală a antecesorilor săi, dobândind astfel toate drepturile şi obligaţiile procesuale ale acestora din urmă, inclusiv în privinţa cheltuielilor de judecată.

Criticile din cererea de recurs prin care se susţine că instanţa de apel a reţinut în mod greşit autoritatea de lucru judecat a Sentinţei comerciale nr. 2 din 18 martie 2009, pronunţată de Tribunalul Prahova în Dosarul nr. x/105/2008 devin inutil a fi analizate, în condiţiile în care celelalte apărări reţinute anterior sunt suficiente pentru a întemeia respingerea acţiunii în revendicare mobiliară, fiind astfel lipsit de relevanţă în ce măsură instanţele de fond au făcut o corectă aplicare a efectului pozitiv al autorităţii de lucru judecat.

Pentru toate aceste considerente, constatând că în cauză nu sunt incidente motivele de recurs prevăzute la art. 304 pct. 8 şi pct. 9 C. proc. civ. din 1865, în temeiul art. 312 alin. (1) teza a II-a din acelaşi act normativ, Înalta Curte va respinge ca nefondat recursul declarat de recurentul-reclamant M.E.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondat, recursul declarat de recurentul-reclamant M.E. împotriva Deciziei civile nr. 932/2017 din 19 mai 2017, pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a V-a civilă.

Irevocabilă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 3 octombrie 2017.

Procesat de GGC - N