Civil suspension quashed due to lack of criminal suspect, case remanded for continued appeal

Asupra recursului, constată următoarele:

Prin Sentinţa civilă nr. 477/C din 6 octombrie 2014, pronunţată de Tribunalul Braşov, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal, în Dosarul civil nr. x/62/2012 s-a respins excepţia lipsei de interes invocată de pârâta SC A. SA. A fost admisă cererea formulată şi precizată de reclamanta Asociaţia Pro Braşov, în contradictoriu cu pârâtele SC B. SA, SC A. SA şi SC C. SA (fostă SC D. SA) şi s-a constatat nulitatea absolută a:

- Contractului de împrumut din 25 iulie 2007 şi a Actului adiţional din 3 ianuarie 2011 la Contractul de împrumut din 25 iulie 2007 încheiate între pârâtele SC A. SA şi SC B. SA;

- Contractului de împrumut din 15 decembrie 2008 încheiat între pârâtele SC C. SA (fostă SC D. SA) şi SC B. SA;

- Contractului de împrumut din 15 decembrie 2008 încheiat între pârâtele SC A. SA şi SC C. SA (fostă SC D. SA);

- Contractului de antrepriză din 27 martie 2004 şi a Actului adiţional din 10 mai 2004 la Contractul de antrepriză din 27 martie 2004 încheiate între pârâtele SC C. SA (fostă SC D. SA) şi SC B. SA;

- Protocolului din 16 aprilie 2004 încheiat între pârâtele SC C. SA (fostă SC D. SA) şi SC B. SA;

- Contractului de cesiune de creanţă din 4 septembrie 2009 încheiat între pârâtele SC A. SA, în calitate de cesionar, SC C. SA (fostă SC D. SA), în calitate de cedent şi SC B. SA, în calitate de debitor cedat;

- Contractului de garanţie reală din 27 iulie 2007 încheiat între pârâtele SC A. SA şi SC B. SA.

Au fost obligate pârâtele să plătească reclamantei cheltuieli de judecată în sumă totală de 100.653,14 RON reprezentând: 74.803,14 RON taxă judiciară de timbru, 3.100 RON onorariu avocaţial şi 22.750 RON onorariu expert.

Au fost obligate pârâtele să plătească la bugetul local al U.A.T. Municipiul Braşov suma de 74.793,14 RON, facilitate acordată de instanţă reclamantei cu privire la plata taxei judiciare de timbru.

A fost obligată reclamanta să plătească la Biroul Local de Expertize Tehnice de pe lângă Tribunalul Braşov, în contul expertei E., suma de 21.750 RON cu titlu de onorariu expert pentru întocmirea Raportului de expertiză tehnică contabilă din 20 ianuarie 2014.

A fost respinsă cererea reclamantei de reducere a onorariului de expert.

Pentru a hotărî astfel, prima instanţă a reţinut că excepţia lipsei de interes invocată de pârâta SC A. SA este nefondată, întrucât reclamanta are interes ca patrimoniul SC B. SA, unde este acţionar majoritar, să se facă în condiţii de legalitate pentru a fi protejaţi acţionarii societăţii, astfel că excepţia lipsei de interes a fost respinsă ca neîntemeiată.

Pe fondul cauzei, tribunalul a reţinut că între pârâtele SC B. SA, SC A. SA şi SC C. SA (fostă SC D. SA) s-au încheiat contractele în litigiu, reclamanta invocând două motive de nulitate absolută a acestora, respectiv lipsa calităţii de reprezentant la încheierea acestora şi cauza ilicită pe care se fondează aceste contracte.

Potrivit art. 948 C. civ., consimţământul este o condiţie de fond a actului juridic care constă în exteriorizarea voinţei unei persoane de a încheia un act juridic. Deoarece contractul se încheie prin acordul de voinţă dintre părţi, existenţa consimţământului este indispensabilă pentru perfectarea vânzării.

În speţă, fiind confirmată cu efect declarativ calitatea de acţionar a Asociaţiei F. la SC B. SA, pârâta SC B. SA şi-a exprimat consimţământ prin G., H., I. sau J., care însă nu aveau nici calitatea de acţionar majoritar al SC B. SA (în cazul d-lui G.) şi nici pe aceea de preşedinţi ai Consiliului de Administraţie.

În aceste condiţii, voinţa pârâtei SC B. SA a lipsit la încheierea, actelor în litigiu, iar lipsa totală a consimţământului determină nulitatea absolută a actelor în litigiu.

În privinţa motivului de nulitate absolută care priveşte cauza ilicită, instanţa a reţinut ca întemeiat şi acest motiv.

Reclamanta, prin invocarea caracterului ilicit al cauzei, are în vedere scopul imediat al convenţiilor, care nu era de a primi preţul/împrumutul/creanţa, ci de a scoate din SC B. SA o parte din patrimoniu acesteia.

În acest context, s-a considerat că aceste susţineri sunt fondate, actele încheiate de pârâte fiind întemeiate pe o cauză ilicită, deoarece reprezintă, în fapt operaţiunii speculative, înstrăinarea unei părţi din patrimoniu de către pretinşii reprezentanţi care nu aveau, la data vânzării, nici un raport juridic cu B. SA, iar pârâtele cunoşteau aceste aspecte.

Astfel, tot pentru cauză ilicită s-a constatat a fi nul absolut şi Contractul de împrumut din 15 decembrie 2008 încheiat între pârâtele SC A. SA şi SC C. SA.

Împotriva Sentinţei civile nr. 477/C din 6 octombrie 2014, pronunţată de Tribunalul Braşov, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal, în Dosarul civil nr. x/62/2012, au declarat apel reclamanta Asociaţia F. şi pârâta SC A. SA Braşov.

Prin Încheierea din 13 aprilie 2017, Curtea de Apel Braşov, secţia civilă, a dispus suspendarea judecării cauzei, în temeiul dispoziţiilor art. 244 alin. (1) pct. 2 C. proc. civ., până la soluţionarea Dosarului penal nr. x/P/2013 înregistrat la D.N.A. - Serviciul Teritorial Braşov.

Pentru a dispune astfel, instanţa de apel a reţinut că în dosarul de apel din primul ciclu procesual se află adresa emisă de D.N.A. - Serviciul Teritorial Braşov în care se menţionează că s-a început urmărirea penală in rem pentru săvârşirea infracţiunilor de înşelăciune, fals în înscrisuri sub semnătură privată şi uz de fals, în cuprinsul adresei făcându-se referire expresă la Contractul de garanţie reală imobiliară nr. x/2007 încheiat între apelanta SC A. SA şi SC B.

A mai reţinut instanţa, că aceleaşi aspecte rezultă şi din adresa emisă de aceeaşi unitate de Parchet, în care se menţionează suplimentar că în Dosarul penal nr. x/P/2013 este supus cercetării şi contractul de împrumut în valoare de 6.244.800 RON.

Din înscrisul intitulat "Proces-verbal" datat 9 martie 2017, întocmit în Dosarul de urmărire penală nr. x/P/2013, rezultă că s-a formulat o plângere prealabilă sub aspectul săvârşirii infracţiunii de bancrută frauduloasă, prevăzută de art. 241 C. pen., în raport de ordinele de plată cu privire la creanţa de 6.244.800 RON a SC A. SA Braşov.

Împotriva acestei încheieri, pârâta SC A. SA Braşov a declarat recurs întemeiat pe dispoziţiile art. 304 pct. 7, 8 şi 9 C. proc. civ., solicitând admiterea recursului, casarea încheierii atacate şi, pe cale de consecinţă, trimiterea cauzei pentru continuarea judecării apelului Curţii de Apel Braşov.

În argumentarea memoriului de recurs, recurenta susţine că în mod greşit instanţa de apel a dispus suspendarea cauzei, întrucât nu sunt îndeplinite condiţiile prevăzute de dispoziţiile art. 244 alin. (1) pct. 2 C. proc. civ.

În acest sens, recurenta arată că cererea de suspendare a judecării cauzei a fost formulată de reclamanta Asociaţia F. pentru prima dată în recurs, în faţa Înaltei Curţi, cerere asupra căreia instanţa nu s-a mai pronunţat, întrucât prin Decizia nr. 1.463 din 22 septembrie 2016 a fost admis recursul pârâtei SC A. SA, fiind casată hotărârea instanţei de apel, iar prezumţia ce decurge din această soluţie este aceea că suspendarea nu se impunea, din moment ce instanţa de recurs a trimis cauza pentru judecarea fondului litigiului, fără a face nicio referire la cererea de suspendare. Mai mult, cererea de revizuire formulată de reclamantă pe motiv că instanţa de recurs nu s-a pronunţat asupra cererii de suspendare a rămas fără obiect, întrucât reclamanta a renunţat la judecarea acesteia.

De asemenea, în cadrul rejudecării, nu a fost formulată o nouă cerere în acest sens, ci doar s-a menţinut cererea formulată în faţa instanţei supreme, la care au fost adăugate câteva elemente noi. Însă, având în vedere soluţia instanţei de recurs precum şi renunţarea la cererea de revizuire, recurenta consideră că nu se mai putea relua aceeaşi cerere, ci, eventual, formulată o nouă cerere, pe temeiuri cu totul noi şi cu totul diferite, desigur, dacă acestea existau.

Mai susţine recurenta că, chiar dacă art. 244 C. proc. civ. permite suspendarea unei cauze civile în cazul în care s-a început urmărirea penală, raportat la prevederile Noului C. proc. pen., aceasta consideră că nu sunt îndeplinite condiţiile suspendării. Astfel, potrivit noii legislaţii procesual penale, nicio cercetare nu poate începe fără a se fi dispus începerea urmăririi penale in rem, aceasta reprezentând o etapa obligatorie, indiferent de obiectul unei eventuale plângeri, iar în aceste condiţii, formularea unei plângeri penale, oricât de neîntemeiată ar fi duce, în mod obligatoriu, la începerea urmăririi penale.

Raportat la dispoziţiile din vechea reglementare procesual-penală, arată recurenta că începerea urmăririi penale era similară întotdeauna cu dispunerea efectuării urmăririi penale faţă de o persoană. În aceste condiţii, este evident că suspendarea judecării cauzei civile poate fi dispusă doar dacă în cauză există un suspect sau inculpat ceea ce nu este cazul. În caz contrar, orice persoană ar putea, cu rea-credinţă, să obţină suspendarea unei cauze, doar ca urmare a formulării unei plângeri penale împotriva părţii adverse, indiferent cât de neîntemeiată ar fi aceasta, însă nu acesta a fost scopul avut în vedere de legiuitor.

Totodată, susţine recurenta că suspendarea judecării cauzei duce la tergiversarea soluţionării cauzei, şi în consecinţă îi încalcă dreptul la un proces echitabil.

Astfel, o garanţie de ordin general înscrisă în art. 6 parag. 1 al Convenţiei Europene a Drepturilor Omului este cea a termenului rezonabil în care orice persoană are dreptul să fie judecată. Prin impunerea respectării unui termen rezonabil pentru înfăptuirea actului de justiţie, Convenţia subliniază importanta faptului că justiţia trebuie să fie administrata fără întârzieri de natură a-i compromite eficacitatea şi credibilitatea (Cauza Katte Klitsche de la Grange c/Italie, 293-B/1994), statul fiind responsabil pentru activitatea ansamblului serviciilor sale, nu numai pentru cea a organelor judiciare. Chiar şi în sistemele judiciare ce consacră principiul conducerii procesului de către părţi, atitudinea acestora nu dispensează pe judecător de a asigura celeritatea lui, impusă evocate, fiind evidenţiat astfel rolul activ al judecătorului în materie.

Mai susţine recurenta, că suspendarea cauzei îi produce şi prejudicii materiale certe, întrucât creanţa sa în valoare de 6.244.800 RON deţinută faţă de B. SA a fost înscrisă în tabelul de creanţe al acesteia doar ca şi creanţă sub condiţie până la soluţionarea prezentei cauze, aşa încât, la acest moment aceasta nu poate participa la procedura de insolvenţă a B. SA, neavând drept de vot şi nici dreptul de a participa la distribuirea sumelor. Astfel, având în vedere specificul procedurii insolvenţei, în cazul în care între timp Societatea B. SA va fi lichidată, existând premise în acest sens, recurenta consideră că va înregistra un prejudiciu iremediabil având în vedere că nu va mai putea niciodată recuperarea creanţei.

Analizând critica adusă încheierii atacate în raport de temeiurile de drept invocate, Înalta Curte constată că aceasta este fondată, urmând ca recursul pârâtei SC A. SA Braşov să fie admis, casată încheierea recurată şi trimisă cauza aceleiaşi instanţe, pentru continuarea judecăţii.

Cu privire la pct. 7 al art. 304 C. proc. civ., recurenta a precizat în instanţă că nu mai susţine această critică, astfel încât acest motiv de recurs nu va mai fi analizat, luându-se act de poziţia exprimată de recurentă.

În argumentarea motivului de recurs întemeiat pe dispoziţiile art. 304 pct. 8 C. proc. civ., recurenta arată că actele depuse de către reclamantă în susţinerea cererii de suspendare au fost greşit interpretate de către instanţa de apel.

Potrivit art. 304 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., modificarea unei hotărâri se poate cere numai pentru motive de nelegalitate, când instanţa interpretând greşit actul dedus judecăţii, a schimbat natura ori înţelesul lămurit şi vădit neîndoielnic al acestuia.

Acest motiv de casare îşi găseşte aplicaţiunea numai în cazul în care din probele administrate în cauză coroborate cu susţinerile părţilor ar rezulta un dubiu asupra conţinutului actului supus judecăţii, iar judecătorii s-ar substitui părţilor contractante modificând sau înlocuind clauzele contractuale fie schimbând natura juridică a actului care a fost încheiat.

Această ipoteză nu se regăseşte în criticile aduse încheierii atacate, câtă vreme din considerentele acesteia se constată că, criticile recurentei se referă la faptul că instanţa de apel a făcut o interpretare eronată a probelor administrate în cauză, în temeiul cărora s-a dispus suspendarea cauzei, conform art. 244 alin. (1) pct. 2 C. proc. civ.

Analizând critica formulată de recurentă, Înalta Curte constată că nu este întemeiată, întrucât dispoziţiile art. 304 pct. 8 C. proc. civ. nu sunt aplicabile în speţă, cu referire la interpretarea actului juridic dedus judecăţii, în sensul în care la judecarea cererii de suspendare au fost avute în vedere înscrisurile depuse de reclamantă, respectiv adresa emisă de DNA - Serviciul Teritorial Braşov depusă în dosarul de apel din primul ciclu procesual, precum şi adresa depusă în şedinţa din 13 aprilie 2017, emisă de aceeaşi unitate de Parchet la data de 21 martie 2016, înscrisuri care nu reflectă stadiul prezent al cercetărilor penale.

În ceea ce priveşte înscrisul intitulat "Proces-verbal" din 9 martie 2017, întocmit în Dosarul de urmărire penală nr. x/P/2013, din care rezultă că s-a formulat o plângere prealabilă sub aspectul săvârşirii infracţiunii de bancrută frauduloasă, prevăzută de art. 241 C. pen., în raport de ordinele de plată cu privire la creanţa de 6.244.800 RON a SC A. SA Braşov, Înalta Curte constată că nici acest înscris nu justifică suspendarea cauzei.

Prin urmare, suspendarea judecăţii civile ar echivala cu adoptarea unei măsuri inutile şi implicit cu tergiversarea soluţionării cauzei civile şi cu încălcarea nejustificată a drepturilor fundamentale ale părţilor procesului civil, printre care şi a dreptului la un proces echitabil, care presupune soluţionarea pretenţiilor formulate într-un termen optim şi rezonabil, aspect invocat de altfel şi de recurentă.

Aceasta deoarece, reclamanta a invocat prin plângerea penală falsificarea unor ordine de plată, însă în prezenta cauză civilă se pune în discuţie valabilitatea unor alte acte juridice, respectiv contracte de împrumut, de antrepriză a căror valabilitate nu depinde de autenticitatea unor eventuale ordine de plată, acestea fiind acte subsecvente.

În acest context, Înalta Curte constată că, criticile recurentei care se referă la faptul că instanţa de apel a făcut o interpretare eronată a probelor administrate în cauză, în temeiul cărora s-a dispus suspendarea cauzei, nu pot fi subsumate dispoziţiilor art. 304 pct. 8 C. proc. civ., care vizează interpretarea actului juridic ce determină casarea hotărârii judecătoreşti numai în acele împrejurări în care o atare interpretare a determinat schimbarea naturii actului juridic sau a înţelesului vădit neîndoielnic al acestuia.

Modificarea sau casarea unei hotărâri poate fi solicitată, potrivit art. 304 pct. 9 C. proc. civ. atunci când hotărârea pronunţată este lipsită de temei legal ori a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greşită a legii.

Din perspectiva acestui motiv de recurs, recurenta a pus în discuţie aplicarea greşită, de către instanţa de apel a dispoziţiilor art. 244 alin. (1) pct. 2 C. proc. civ., în sensul că, în mod greşit s-a dispus suspendarea cauzei.

Această susţinere a pârâtei SC A. SA Braşov este întemeiată, având în vedere că instanţa de apel a aplicat greşit prevederile art. 244 alin. (1) pct. 2 C. proc. civ.

Conform prevederilor art. 244 alin. (1) pct. 2 C. proc. civ., "instanţa poate suspenda judecata când s-a început urmărirea penală pentru o infracţiune care ar avea o înrâurire hotărâtoare asupra hotărârii ce urmează să se dea".

Din analiza dispoziţiilor evocate, se observă că măsura suspendării reprezintă un incident în cursul desfăşurării acesteia, constând în oprirea vremelnică a procedurii de judecată din cauza unor împrejurări voite de părţi sau independente de voinţa lor, aceste prevederi reglementând un caz de suspendare facultativă a judecăţii şi nu obligaţia instanţei de a suspenda judecata cauzei.

Prin urmare, chiar dacă ar exista vreo legătură între dosarul penal aflat în stadiul cercetărilor penale şi cauza de faţă, Înalta Curte consideră că suspendarea acesteia nu se justifică, având în vedere că dosarul penal se află abia în faza de urmărire penală, fază care a fost parcursă pe o perioadă de patru ani, în prezent, nefiind dispusă continuarea urmăririi penale faţă de nicio persoană, neexistând niciun suspect sau inculpat, urmărirea penală desfăşurându-se exclusiv cu privire la faptă.

Aşadar, prin menţinerea măsurii suspendării judecăţii cauzei s-ar încălca şi dispoziţiile constituţionale care prevăd liberul acces la justiţie şi garantarea dreptului la apărare, precum şi cele referitoare la dreptul persoanei la un proces echitabil şi soluţionarea cauzei într-un termen rezonabil.

Astfel, suspendarea judecăţii urmăreşte acordarea posibilităţii celor interesaţi de a lua măsurile necesare în vederea continuării procesului, în funcţie de împrejurarea ivită, iar în speţa de faţă nu a apărut nici unul din motivele de suspendare, care să conducă la măsura suspendării cauzei, conform prevederilor art. 244 alin. (1) pct. 2 C. proc. civ.

Pentru aceste considerente, Înalta Curte, în temeiul art. 312 alin. (3) C. proc. civ. va admite recursul declarat de pârâta SC A. SA Braşov, cu consecinţa casării încheierii atacate şi trimiterii cauzei aceleiaşi instanţe pentru continuarea judecăţii.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursul declarat de pârâta SC A. SA Braşov împotriva Încheierii din 13 aprilie 2017 pronunţată de Curtea de Apel Braşov, secţia civilă, pe care o casează şi dispune trimiterea cauzei aceleiaşi instanţe pentru continuarea judecăţii.

Irevocabilă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 26 septembrie 2017.

Procesat de GGC - N