Validity of public authority’s engagement of external counsel for judicial costs under Emergency Ordinance No. 26/2012

Asupra recursului, constată următoarele:

Prin Sentinţa civilă nr. 955/civ din 18 iunie 2013 pronunţată de Tribunalul Iaşi, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal, s-a admis excepţia autorităţii de lucru judecat invocată de către pârâtă şi, în consecinţă, s-a respins acţiunea formulată de reclamanta SC A. SRL Suceava, în contradictoriu cu pârâta B. Bârlad, fiind obligată reclamanta să plătească pârâtei suma de 2.000 RON cheltuieli de judecată.

Pentru a pronunţa această sentinţă, tribunalul a reţinut în considerarea dispoziţiilor art. 1201 C. civ., că în speţă, între părţi a mai existat o judecată în Dosarul nr. x/99/2010 al Tribunalului Iaşi, având acelaşi obiect şi în care au fost invocate aceleaşi motive ca şi în prezenta cauză, dosar în care a fost pronunţată Sentinţa civilă nr. 2.677 din 15 noiembrie 2011, devenită irevocabilă şi din care rezultă că instanţa a analizat şi capătul de cerere, precizat ulterior de reclamantă prin cererea completatoare, privind nulitatea absolută a Actului adiţional nr. x/2009 de modificare a Contractului nr. x/2007, capăt de cerere ce face obiectul principal şi în prezentul dosar.

Reclamanta SC A. SRL Botoşani a declarat apel şi a criticat sentinţa tribunalului ca fiind nelegală.

Prin Decizia nr. 148 din 18 noiembrie 2013 Curtea de Apel Iaşi, secţia civilă, a respins apelul declarat de apelanta SC A. SRL Botoşani împotriva Sentinţei civile nr. 955/civ din 18 iunie 2013 pronunţată de Tribunalul Iaşi şi a obligat apelanta să achite intimatei B. Bârlad suma de 4000 cheltuieli de judecată.

Pentru a decide astfel instanţa de apel a reţinut că atât în prezenta cauză, cât şi în Dosarul nr. x/99/2010, reclamanta a solicitat constatarea nulităţii absolute a Anexei nr. 1/2009, prin raportare la frauda la lege motivat de faptul că la momentul încheierii anexei reclamanta nu a cunoscut că acumularea Pârcovaci este rezervaţie naturală, fiind înştiinţată de acest fapt prin Adresa din 22 octombrie 2010 a G.N.M.

Astfel, constatând că există identitate de părţi, obiect şi cauză, potrivit art. 1201 C. civ. cu privire la primul capăt de cerere între prezenta acţiune şi cea soluţionată în Dosarul nr. x/99/2010, motivul de apel referitor la lipsa identităţii de cauză s-a apreciat a fi nefondat.

A mai reţinut instanţa de apel că autoritatea de lucru judecat există însă cu privire la capătul de cerere referitor la plata cheltuielilor efectuate pentru concesiunea acumulării Pârcovaci, constatând că în cauză există identitate de părţi, obiect, cauză cu privire la obligarea pârâtei la plata concesiunii acumulării Pârcovaci între prezenta cauză şi Dosarul nr. x/99/2010, reţinându-se astfel ca fiind întemeiată excepţia autorităţii de lucru judecat invocată de pârâta-intimată.

Împotriva acestei decizii a formulat cerere de revizuire SC A. SRL prin administrator C.

Prin Decizia nr. 136/2017 din 21 februarie 2017 pronunţată de Curtea de Apel Iaşi, secţia civilă, s-a anulat ca netimbrată cererea de revizuire formulată de SC A. SRL prin administrator C., fiind obligată revizuienta să plătească intimatei suma de 4.000 RON cheltuieli de judecată.

Pentru a decide astfel, s-a reţinut că instanţa a pus în vedere revizuientei să achite o taxă judiciară de timbru în cuantum de 200 RON, potrivit art. 26 alin. (2) din O.U.G. nr. 80/2013, până la termenul de judecată din 13 decembrie 2016, revizuienta fiind citată cu această menţiune.

În cauză, revizuienta a formulat cerere de acordare de facilităţi, sub forma reducerii, eşalonării sau amânării la plata taxei judiciare de timbru, însă ulterior a renunţat la această cerere, astfel că obligaţia de achitare a taxei judiciare de timbru în cuantum de 200 RON a rămas în sarcina acesteia.

Totodată, s-a reţinut că revizuienta a formulat cerere de renunţare la judecată, fără însă să facă dovada achitării taxei judiciare de timbru.

Împotriva acestei decizii, a declarat recurs revizuienta SC A. SRL Suceava solicitând admiterea acestuia astfel cum a fost formulat în scris şi depus la dosar.

În argumentarea memoriului de recurs, revizuienta SC A. SRL arată că a renunţat la judecarea cererii de revizuire deoarece situaţia economico-financiară a societăţii nu permitea achitarea taxei judiciare de timbru, sens în care renunţarea la judecată s-a făcut până la primul termen stabilit pentru data de 31 ianuarie 2017, când instanţa de judecată trebuia să ia act de cererea formulată şi nu să acorde un nou termen în vederea depunerii unor precizări privind acordarea facilitaţilor referitoare la plata taxei de timbru.

Mai susţine recurenta în considerarea dispoziţiilor art. 406 alin. (3) din Noul C. proc. civ. că instanţa, la cererea pârâtului îl poate obliga pe reclamant la plata cheltuielilor de judecată pe care pârâtul le-a făcut, ori B. Bârlad nu a făcut dovada achitării onorariului de avocat şi, chiar dacă acest lucru s-ar fi făcut, angajarea de către o instituţie publică a unui avocat în vederea reprezentării în instanţă este ilegală, în condiţiile în care instituţia pârâtă are angajaţi trei consilieri juridici care beneficiază de salarii consistente.

În acest sens, recurenta susţine că pârâta nu a demonstrat că a făcut alte cheltuieli în afara celor solicitate prin apărătorul ales, suma solicitată depăşind cu mult posibilităţile financiare ale societăţii şi, având în vedere că administratorul societăţii nu înregistrează venituri, solicită ca societatea să fie obligată doar la plata sumei de 200 RON reprezentând cheltuieli de judecată.

Prin întâmpinarea depusă la dosar la data de 12 mai 2017, intimata-pârâtă B. Bârlad a invocat excepţia inadmisibilităţii recursului, prin prisma motivelor formulate care exced dispoziţiilor prevăzute de art. 304 C. proc. civ., precum şi excepţia lipsei de interes în promovarea prezentei căi de atac, având în vedere că recurenta a renunţat la judecata cererii de revizuire.

Înalta Curte va examina cu precădere excepţia inadmisibilităţii, calificată ca excepţia nulităţii recursului invocată de intimată, prin întâmpinare, care stabileşte condiţiile obligatorii pe care trebuie să le cuprindă cererea de recurs, printre acestea înscriindu-se motivele de nelegalitate pe care se întemeiază recursul şi dezvoltarea lor.

Raportând dispoziţiile de mai sus la cererea de recurs se constată că prin recursul promovat de revizuientă, deşi nu s-au indicat motivele de nelegalitate prevăzute de dispoziţiile art. 304 C. proc. civ. de la 1865, ci cele ale Noului C. proc. civ. adoptat prin Legea nr. 134/2010, Înalta Curte constată din cuprinsul argumentelor aduse în sprijinul motivelor, că recurenta a expus în fapt greşelile, care în opinia sa, au dus la pronunţarea unei soluţii nelegale cu privire la obligarea sa la plata cheltuielilor de judecată către intimata-pârâtă, prin încălcarea dispoziţiilor Ordonanţei de urgenţă nr. 26/2012, critică ce se încadrează în prevederile art. 304 pct. 9 din acelaşi cod.

Aprecierea acestor argumente şi măsura în care se încadrează în cerinţele motivelor de nelegalitate invocate presupune examinarea acestora de către instanţa de recurs, aşa încât, în situaţia dată nu va putea fi reţinută excepţia invocată de intimată privind nulitatea recursului în conformitate cu art. 3021 lit. c) C. proc. civ.

În ceea ce priveşte excepţia lipsei de interes în promovarea prezentei căi de atac, Înalta Curte constată că acesta este nefondată, având în vedere că recurenta are interes în cauză, deoarece prin recursul formulat aceasta urmăreşte înlăturarea obligaţiei de la plata cheltuielilor de judecată stabilite în sarcina sa de către Curtea de Apel Iaşi în cadrul soluţionării cererii de revizuire.

Analizând decizia atacată în raport de criticile formulate şi temeiurile de drept invocate, Înalta Curte constată că recursul formulat de revizuienta SC A. SRL este fondat şi va fi admis, pentru următoarele considerente:

Cu titlu prealabil, se impune subliniat că, deşi recurenta a indicat în cererea de recurs dispoziţiile art. 406 alin. (3) din Noul C. proc. civ., conform art. 3 alin. (1) din Legea nr. 76/2012, potrivit căruia dispoziţiile Noului C. proc. civ. se aplică numai proceselor şi executărilor silite începute după intrarea acestuia în vigoare, în speţă sunt incidente dispoziţiile C. proc. civ. de la 1865, prin prisma cărora va fi examinat recursul formulat în cauză.

În susţinerea memoriului de recurs, recurenta consideră că în mod greşit instanţa a apreciat că în cauză se impune obligarea sa la plata cheltuielilor de judecată efectuate de pârât, constând în onorariu de avocat, în condiţiile în care angajării de către o instituţie publică a unui avocat în vederea reprezentării în instanţă în contextul în care societatea pârâtă are asigurată asistenţa juridică prin consilierii juridici din cadrul unităţii.

Această susţinere a recurentei este întemeiată pe dispoziţiile Ordonanţei de urgenţă nr. 26/2012 - privind unele măsuri de reducere a cheltuielilor publice şi întărirea disciplinei financiare şi de modificare şi completare a unor acte normative.

Acest act normativ prevede la art. I alin. (1) "Autorităţile şi instituţiile publice ale administraţiei publice centrale şi locale, indiferent de modul de finanţare şi subordonare, societăţile naţionale, companiile naţionale şi societăţile comerciale cu capital integral sau majoritar de stat, precum şi regiile autonome care au în structura organizatorică personal propriu de specialitate juridică nu pot achiziţiona servicii juridice de consultanţă, de asistenţă şi/sau de reprezentare", iar la alin. (2) "În situaţii temeinic justificate, în care activităţile juridice de consultanţă, de asistenţă şi/sau de reprezentare, necesare autorităţilor şi instituţiilor publice prevăzute la alin. (1), nu se pot asigura de către personalul de specialitate juridică angajat în aceste entităţi, pot fi achiziţionate servicii de această natură, în condiţiile legii, numai cu aprobarea: ordonatorilor principali de credite pentru autorităţile şi instituţiile publice ale administraţiei publice centrale, respectiv consiliilor locale, consiliilor judeţene sau Consiliului General al Municipiului Bucureşti, după caz, pentru autorităţile şi instituţiile publice ale administraţiei publice locale".

În această situaţie, Înalta Curte constată că se impune verificarea situaţiei de fapt de către instanţa de apel, cu referire la îndeplinirea condiţiilor prevăzute de art. 1 alin. (2) din Ordonanţa de urgenţă nr. 26/2012, în sensul de a se stabili dacă intimata-pârâtă B. Bârlad face parte din societăţile reglementate de aceste dispoziţii.

Tot în acelaşi context, se constată că este necesară şi verificarea îndeplinirii condiţiilor aceluiaşi act normativ, privind activităţile juridice de consultanţă, de asistenţă şi/sau de reprezentare, necesare autorităţilor şi instituţiilor publice prevăzute la alin. (1), care nu au putut fi asigurate de către personalul de specialitate juridică angajat în societatea pârâtă.

Astfel, în speţă se impune completarea probatoriului administrat în sensul menţionat, întrucât din considerentele deciziei pronunţate se constată că soluţia adoptată nu a fost analizată din această perspectivă, sens în care urmează ca aceste aspecte să fie lămurite de instanţa de trimitere.

Aşa fiind, potrivit prevederilor art. 312 alin. (1) şi (3) C. proc. civ., Înalta Curte urmează să admită recursul declarat de revizuienta SC A. SRL Suceava să caseze decizia atacată cu trimitere spre rejudecare aceleiaşi instanţe.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge excepţia nulităţii şi excepţia lipsei interesului invocate de intimata B. Bârlad.

Admite recursul declarat de revizuienta SC A. SRL Suceava împotriva Deciziei nr. 136/2017 din 21 februarie 2017 pronunţată de Curtea de Apel Iaşi, secţia civilă, pe care o casează şi dispune trimiterea cauzei spre rejudecare aceleiaşi instanţe.

Irevocabilă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 26 septembrie 2017.

Procesat de GGC - N