Jurisdictional Competence for Adjudication Disputes: Civil Nature of Forced Auction Claims vs. Professional Status of Debtor

Asupra conflictului negativ de competenţă de faţă, constată următoarele:

Prin acţiunea înregistrată pe rolul Tribunalului Harghita la data de 10 august 2016, reclamantul A. a solicitat, în contradictoriu cu pârâta B. SA, în principal obligarea pârâtei la plata sumei reprezentând diferenţa dintre valoarea de piaţă a pachetului de 4.021.808 acţiuni deţinute de reclamant la societatea pârâtă şi valoarea la care acest pachet de acţiuni a fost adjudecat de pârâtă, respectiv de 330.190,40 RON, iar în subsidiar, desfiinţarea actului de adjudecare ca fiind lovit de nulitate, repunerea părţilor în situaţia anterioară şi obligarea pârâtei la plata retroactivă a dividendelor.

Prin sentinţa civilă nr. 106 din 19 ianuarie 2017, Tribunalul Harghita, secția civilă, a admis excepţiile inadmisibilităţii şi prescripţiei dreptului material la acţiune şi, în consecinţă, a respins capătul principal al acţiunii ca inadmisibil şi capătul subsidiar ca prescris.

Împotriva acestei hotărâri a formulat apel reclamantul.

Prin decizia nr. 451/A din 14 septembrie 2017, Curtea de Apel Târgu Mureş, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal, a declinat competenţa de soluţionare a apelului în favoarea secţiei I civile, a aceleiaşi instanţe, reţinând în motivarea acestei soluţii următoarele considerente:

Pentru stabilirea competenţei materiale procesuale în soluţionarea apelului trebuie avute în vedere dispoziţiile art. 226 alin. (1) şi ale art. 228 alin. (1) din Legea nr. 71/2011, astfel cum acestea au fost interpretate de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie prin Decizia nr. 18/2016 pronunţată în soluţionarea recursului în interesul legii, în sensul următor:

"

Competenţa materială procesuală a tribunalelor/secţiilor specializate se determină în funcţie de obiectul sau natura litigiilor de genul celor avute în vedere cu titlu exemplificativ de art. 226 alin. (1) din Legea nr. 71/2011 pentru punerea în aplicare a Legii nr. 287/2009 privind C. civ., cu modificările şi completările ulterioare".

Luând în considerare această decizie, pentru stabilirea competenţei este necesar să se determine natura şi obiectul prezentei cauze, fiind evident totodată că aceasta nu se încadrează între cele enumerate de art. 226 alin. (1) din Legea nr. 71/2011.

În speţă, împrejurarea că actul de adjudecare se referă la un pachet de acţiuni nu are relevanţă sub aspectul analizat, nefiind de natură a modifica obiectul cauzei, având în vedere că cererea nu este întemeiată pe dispoziţiile Legii societăţilor (nr. 31/1990), iar litigiul nu este purtat între acţionari, adjudecarea făcându-se în cadrul unei proceduri de executare silită desfăşurată potrivit dispoziţiilor C. proc. civ.

Ţinând seama de cuprinsul cererii de chemare în judecată şi de calificarea dată acesteia de prima instanţă, s-a apreciat că litigiul este de natură civilă, având ca obiect plata unei sume de bani ca diferenţă de preţ, respectiv desfiinţarea unui act de adjudecare încheiat în procedura executării silite.

Cauza păstrează aceeaşi natură şi în apel, care se impune a fi soluţionat tot de instanţa civilă. Din această perspectivă, stabilirea competenţei instanţei de apel prin raportare la calitatea de profesionist a uneia dintre părţi ar fi lipsită de suport juridic prin prisma prevederilor legale menţionate mai sus.

Prin decizia nr. 417/A din 07 noiembrie 2017, Curtea de Apel Târgu Mureş, secţia I civilă, a declinat competenţa de soluţionare a apelului în favoarea secţiei a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal şi, constatând ivit conflict negativ de competenţă, a înaintat dosarul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie în vederea pronunţării regulatorului de competenţă.

În motivarea acestei soluţii, au fost reţinute următoarele considerente:

Reclamantul, fost proprietar al unui pachet de acţiuni la societatea pârâtă, a solicitat, în principal, obligarea pârâtei la plata unei diferenţe de preţ a pachetului de acţiuni, iar în subsidiar, anularea vânzării acţiunilor, repunerea reclamantului în situaţia anterioară vânzării şi plata dividendelor ce i se cuvin pentru aceste acţiuni.

Motivarea cererii de chemare în judecată se întemeiază pe o hotărâre judecătorească prin care, în afara procedurii de soluţionare a contestaţiei la executare, s-a anulat raportul de expertiză de evaluare a acţiunilor.

Acţiunea reclamantului nu reprezintă o simplă pretenţie de natură civilă, ci este un litigiu în care un fost acţionar formulează pretenţii împotriva societăţii la care a deţinut acţiuni, în legătură cu aceste acţiuni.

Totodată, reclamantul a cerut obligarea pârâtei la plata dividendelor cuvenite în raport cu acţiunile avute, iar petitul subsecvent nu reprezintă o cale de atac în cadrul procedurii de executare silită.

În raport cu obiectul şi cauza cererii de chemare în judecată, s-a apreciat că sunt incidente dispoziţiile art. 226 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 71/2011, cererea fiind de competenţa secţiei a II-a civilă şi de contencios administrativ şi fiscal, secţie care a soluţionat anterior intrării în vigoare a C. civ. cauzele comerciale.

Conflictul negativ de competenţă a fost înregistrat pe rolul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie la data de 24 noiembrie 2017, fiind fixat termen pentru soluţionare la 18 ianuarie 2018.

Înalta Curte va stabili competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Curţii de Apel Târgu Mureş, secţia I civilă, pentru considerentele care succed.

Prezentul conflict negativ de competenţă a fost generat de aprecierea diferită a celor două instanţe cu privire la natura litigiului dedus judecăţii.

Astfel, prin cererea de chemare în judecată formulată la data de 10 august 2016, reclamantul A. a chemat în judecată pe pârâta B. SA, solicitând, în principal, obligarea societății pârâte la plata unei sume de bani reprezentând diferența între valoarea de piaţă şi valoarea de adjudecare a unui pachet de acţiuni, iar în subsidiar, desființarea actului de adjudecare ca fiind lovit de nulitate, repunerea părților în situaţia anterioară şi obligarea pârâtei la plata retroactivă a dividendelor.

În motivare, reclamantul a arătat, în esență, că a deținut calitatea de acționar în cadrul societății pârâte și că aceasta, deținând un titlu executoriu împotriva sa, a demarat procedura de executare silită prevăzută de C. proc. civ.; în procedura executării silite au fost urmărite acțiunile deținute de el la societatea pârâtă și adjudecate de aceasta în contul creanței, la o valoare sub cea reală, expertiza în raport de care s-a stabilit prețul licitației fiind ulterior anulată prin hotărâre judecătorească irevocabilă, susținând astfel că i se cuvine diferența dintre valoarea de piață și valoarea de adjudecare a acțiunilor, fie în temeiul dispozițiilor art. 448 alin. (1) C. proc. civ. și art. 1719 C. civ., fie în temeiul dispozițiilor art. 1345 C. civ. referitoare la îmbogățirea fără justă cauză. Pe de altă parte, s-a arătat că actul de adjudecare, care are valoarea unei vânzări forțate, este lovit de nulitate în condițiile art. 1665 C. civ., prețul de adjudecare fiind derizoriu, iar ca efect al anulării acestui act se impune repunerea părților în situația anterioară, potrivit art. 1254 C. civ.

În stabilirea competenţei de soluţionare a litigiului pendinte, aflat în apel, în care una dintre părți are calitatea de profesionist, prezintă relevanță Decizia în interesul legii nr. 18/2016 a Înaltei Curți de Casaţie şi Justiţie.

Prin această decizie s-a admis recursul în interesul legii și, în interpretarea și aplicarea dispoziţiilor art. 226 alin. (1) şi art. 228 alin. (2) din Legea nr. 71/2011 pentru punerea în aplicare a Legii nr. 287/2009 privind C. civ., cu modificările și completările ulterioare, s-au stabilit următoarele:

"

Competența materială procesuală a tribunalelor/secțiilor specializate se determină în funcție de obiectul sau natura litigiilor de genul celor avute în vedere cu titlu exemplificativ de art. 226 alin. (1) din Legea nr. 71/2011 pentru punerea în aplicare a Legii nr. 287/2009 privind C. civ., cu modificările și completările ulterioare."

În considerente deciziei evocate, s-au reținut, printre altele, următoarele:

"

165. (...) potrivit dispozițiilor procedurale în vigoare, criteriile de determinare a competenței materiale sunt instituite după natura, obiectul sau valoarea pretenției.

173. Interpretarea în sens contrar, dată de instanțele de judecată care au calificat litigiile nu după obiectul sau natura pricinii, ci după calitatea de profesionist a uneia dintre părți, este fără nicio acoperire în dreptul pozitiv, contravenind practic prevederilor art. 122 C. proc. civ., conform cărora "reguli noi de competență pot fi stabilite numai prin modificarea normelor prezentului Cod", și dispozițiilor art. 126 alin. (2) din Constituția României, potrivit cărora "competența instanțelor judecătorești și procedura de judecată sunt prevăzute numai prin lege".

174. În realitate, în interpretarea și aplicarea dispozițiilor art. 226 alin. (1) și art. 228 alin. (2) din Legea nr. 71/2011, cu modificările și completările ulterioare, pentru determinarea competenței materiale procesuale a tribunalelor/secțiilor specializate, se va ține seama de criteriile legale referitoare la obiectul sau natura litigiilor, de genul celor avute în vedere cu titlu exemplificativ de art. 226 alin. (1) din Legea nr. 71/2011, cu modificările și completările ulterioare."

Raportat la Decizia în interesul legii nr. 18/2016 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, rezultă că, pentru determinarea competenței materiale procesuale a tribunalelor/secțiilor specializate, trebuie să se țină seama de criteriile legale referitoare la obiectul sau natura litigiilor, de genul celor avute în vedere cu titlu exemplificativ de art. 226 alin. (1) din Legea nr. 71/2011.

Litigiile enumerate exemplificativ de art. 226 alin. (1) din Legea nr. 71/2011 se referă la: cereri în materie de insolvenţă, concordat preventiv şi mandat ad hoc; cereri în materia societăţilor reglementate de Legea nr. 31/1990, republicată, cu modificările și completările ulterioare, şi a altor societăţi, cu sau fără personalitate juridică, precum şi în materia registrului comerțului; cereri care privesc restrângerea, împiedicarea ori denaturarea concurenţei; cereri privind titlurile de valoare şi alte instrumente financiare.

Litigiul pendinte nu se încadrează, însă, în categoriile de litigii exemplificate în art. 226 alin. (1) din Legea nr. 71/2011, spre a atrage competența secțiilor specializate, pretențiile reclamantului fiind de natură civilă, derivând dintr-o adjudecare efectuată în procedura executării silite desfășurate potrivit dispozițiilor C. proc. civ.

Astfel, acțiunea dedusă judecății în prezenta cauză are ca obiect obligarea adjudecatarului la plata unei sume de bani ca diferență de preț, respectiv desființarea unui act de adjudecare emis în procedura executării silite, cu repunerea părților în situația anterioară, aspecte care nu pun în discuție actele efectuate de profesionist în desfășurarea activității sale economice, acțiunea nefiind întemeiată pe norme speciale care reglementează activitatea profesionistului, pentru a fi atrasă competenţa unei secții specializate în litigii cu profesionişti.

Împrejurarea că actul de adjudecare se referă la un pachet de acțiuni este lipsit de relevanță sub aspectul analizat, litigiul având natură civilă în raport cu obiectul și cauza cererii de chemare în judecată.

Faptul că reclamantul a solicitat și obligarea pârâtei la plata retroactivă a dividendelor nu este nici el de natură a determina o altă calificare a litigiului decât civil, întrucât această pretenție constituie o consecinţă a repunerii părţilor în situaţia anterioară în ipoteza în care s-ar dispune desfiinţarea actului de adjudecare.

Aşa fiind, Înalta Curte apreciază că litigiul are natură civilă, cauza păstrându-şi aceeaşi natură şi în apel, care se impune a fi soluţionat tot de instanţa civilă.

Faţă de considerentele expuse, instanţa competentă să judece cauza în apel este Curtea de Apel Târgu Mureş, secţia I civilă.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Stabileşte competenţa de soluţionare a cauzei în apel în favoarea Curţii de Apel Târgu Mureş, secţia I civilă.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 18 ianuarie 2018.