Legislator Case Law & Legislation
Decizia nr. 55/2018 AI generated

Inadmissibility of extraordinary appeal against a decision dismissing a prior plea in amendment as inadmissible

Case Number Decizia nr. 55/2018
Court / Authority
Jurisdiction Romania (RO)
Decision Date
Outcome Inadmissible

Legislator summary

AI generated

The High Court of Cassation and Justice dismissed as inadmissible the extraordinary appeal (contestație în anulare) filed by eight appellants against the Supreme Court’s own prior decision that had rejected their previous appeal as inadmissible, effectively finalizing the dismissal of their claim for remaining revolutionary indemnities against the national and sectoral pension institutions. The case concerned a procedural challenge where appellants argued that the prior decision failed to state reasons for rejecting their appeal and suffered from an irregular composition of the judicial panel, alongside substantive claims that the dispute should have been handled by labor or social security courts rather than civil courts. The court held that such a meta-appeal against a decision dismissing an inadmissible plea did not fall within the limited grounds for exceptional review under Article 503(2) of the Civil Procedure Code, as the challenged decision did not address the merits of a substantive appeal on the law or fact, and thus the procedure was procedurally barred from further judicial scrutiny.

Legislator headnote

AI generated

art. 503 alin. (2) C. proc. civ, art. 493 alin. (5) C. proc. civ; Inadmissibility of extraordinary appeal against a decision dismissing a prior plea in amendment as inadmissible: Înalta Curte reţine că, pentru a fi incidente dispoziţiile legale menţionate, este necesar ca hotărârea atacată să fi fost pronunţată de o instanţă ce a soluţionat cauza în recurs. Situaţia în care contestaţia în anulare este îndreptată împotriva unei decizii ce a respins, ca inadmisibilă, o altă contestaţie în anulare, nu se circumscrie niciuneia din ipotezele prevăzute art. 503 alin. (2) pct. 1 şi 3 C. proc. civ.

Keywords

AI generated
judicial review grounds for cassation article of civil procedure pleas in law objection of unconstitutionality amendment of the claim

Cited Legislation

AI generated
AI generated

Need to analyze how this precedent applies to your matter?

Cross-reference this judgment against statutes, commentaries, and subsequent citing case law inside Legislator AI.

Open in Legislator →

Full text

Asupra cauzei de ţaţă, constată, următoarele:

Prin cererea înregistrată pe rolul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia I civilă, la data de 27 noiembrie 2017 sub nr. 3278/1/2017 contestatoni A., B., C., D., E., F., G., H. au solicitat, în temeiul dispoziţiilor art. 503 alin. (2) pct. 1 şi 3 C. proc. civ., desfiinţarea deciziei nr. 1457 din 04 octombrie 2017 pronunţată în Dosar nr. x/1/2017 de către această instanţă.

În motivare, contestatorii au arătat că prin hotărârea contestată nu se arată motivele pentru care a fost respins recursul, din completul de judecată în şedinţă publică, a făcut parte o singură persoană de sex feminin, în timp ce în decizie apar două astfel de persoane.

Contestatorii au mai arătat că indemnizaţia de revoluţionar nu se încadrează nici în sfera conflictelor de muncă, nici în cea de asigurări sociale, situaţie faţă de care decizia pronunţată este lovită de nulitate, impunându-se admiterea cererii şi obligarea celor două case de pensii la acordarea indemnizaţiilor restante.

Analizând cauza, Înalta Curte constată următoarele:

Potrivit art. 503 alin. (2) C. proc. civ., invocat de către contestator:

"

Hotărârile instanţelor de recurs mai pot fi atacate cu contestaţie în anulare atunci când: 1. hotărârea dată în recurs a fost pronunţată de o instanţă necompetentă absolut sau cu încălcarea normelor referitoare la alcătuirea instanţei şi, deşi se invocase excepţia corespunzătoare, instanţa de recurs a omis să se pronunţe asupra acesteia; 2. dezlegarea dată recursului este rezultatul unei erori materiale; 3. instanţa de recurs, respingând recursul sau admiţându-l în parte, a omis să cerceteze vreunul din motivele de casare invocate de recurent în termen; 4. instanţa de recurs nu s-a pronunţat asupra unuia din recursurile declarate în cauză.

Rezultă că motivele contestaţiei speciale au caracter limitativ şi de strictă interpretare, calea de atac neputând fi exercitată pentru remedierea unor greşeli de judecată, respectiv de apreciere a probelor, de interpretare a unor dispoziţii legale de drept substanţial sau procedural.

Prin decizia nr. 1457 din 04 octombrie 2017 pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia I civilă, în Dosar nr. x/1/2017 s-a respins, ca inadmisibilă, contestaţia în anulare formulată de contestatorii A., B., C., D., E., F., G., H. împotriva deciziei nr. 1087 din 20 iunie 2017 a aceleiaşi instanţe.

Înalta Curte reţine că, pentru a fi incidente dispoziţiile legale menţionate, este necesar ca hotărârea atacată să fi fost pronunţată de o instanţă ce a soluţionat cauza în recurs. Situaţia în care contestaţia în anulare este îndreptată împotriva unei decizii ce a respins, ca inadmisibilă, o altă contestaţie în anulare, nu se circumscrie niciuneia din ipotezele prevăzute art. 503 alin. (2) pct. 1 şi 3 C. proc. civ.

Obiectul contestaţiei în anulare - hotărârea dată în recurs şi motivele pentru care aceasta poate fi retractată nu pot fi extinse, prin analogie, la alte situaţii decât cele conţinute expres în dispoziţiile C. proc. civ.

De asemenea, potrivit dispozitivului deciziei împotriva căreia este îndreptată prezenta contestaţie în anulare, se menţionează expres că nu este supusă niciunei căi de atac, în condiţiile în care aceasta, la rândul ei, a soluţionat, prin respingerea ca inadmisibilă, o contestaţie în anulare împotriva unui recurs respins, ca inadmisibil, în procedura filtru (decizie nesupusă vreunei căi de atac potrivit art. 493 alin. (5) C. proc. civ.).

Pentru aceste considerente, întrucât aspectele deduse judecăţii prin intermediul prezentei căi extraordinare de atac nu se circumscriu dispoziţiilor art. 503 alin. (2) C. proc. civ., Înalta Curte va constata că cererea formulată este inadmisibilă şi o va respinge ca atare.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca inadmisibilă, contestaţia în anulare formulată de contestatorii A., B., C., D., E., F., G., H., împotriva deciziei nr. 1457 din 04 octombrie 2017 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia I civilă, în contradictoriu cu intimaţi Casa Judeţeană de Pensii Argeş, cu sediul în Piteşti, Casa de Pensii Sectorială a Ministerului Apărării Naţionale, cu sediul Bucureşti.

Fără cale de atac.

Pronunţată în şedinţă publică azi, 17 ianuarie 2018.