Legislator Case Law & Legislation
Decizia nr. 449/2018 AI generated

Revision for conflicting judgments denied where identity of parties, object, and cause fails and latest judgment not challenged

Case Number Decizia nr. 449/2018
Court / Authority
Jurisdiction Romania (RO)
Decision Date
Outcome Inadmissible

Legislator summary

AI generated

The High Court of Cassation and Justice dismissed as inadmissible the revision request filed by the claimant, thereby upholding the original 2011 civil judgment of the Bucharest Court of Appeal and leaving the 2017 appellate decision in force. The dispute involved a request to revise a final 2011 judgment regarding property restitution and reparations for expropriated land and demolished constructions under the claim of conflict with a later 2017 appellate decision issued in a separate but related proceeding. The court held that the revision was procedurally flawed because, under Article 322(7) of the Civil Procedure Code, the petition must target the latest conflicting judgment for annulment, not the earlier one; furthermore, the court found that the required triad of identity regarding parties, object, and cause was not met between the two cited decisions, rendering the request inadmissible.

Legislator headnote

AI generated

art. 322 pct. 7 C. proc. civ, art. 327 alin. (2) C. proc. civ; Revision for conflicting judgments denied where identity of parties, object, and cause fails and latest judgment not challenged: Împotriva Sentinţei civile nr. 1.194 din data de 14 iunie 2011, pronunţată de Tribunalul Bucureşti, secţia a IV-a civilă, la data de 4 decembrie 2017 reclamantul A. a formulat cerere de revizuire, întemeiată pe art. 322 pct. 7 C. proc. civ., susţinând că este potrivnică Deciziei civile nr. 899 din 3 noiembrie 2017 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a III-a civilă, şi pentru cauze cu minori şi de familie, iar cererea de revizuire a formulat-o pentru o judecată unitară a notificărilor formulate de cei doi moştenitori ai fostului proprietar, care privesc aceiaşi imobil.

Keywords

AI generated
revision of a judgment civil dispute restitution of property legal doctrine identity of claims separate property

Cited Legislation

AI generated
AI generated

Need to analyze how this precedent applies to your matter?

Cross-reference this judgment against statutes, commentaries, and subsequent citing case law inside Legislator AI.

Open in Legislator →

Full text

Asupra cauzei de faţă, constată următoarele:

Prin Sentinţa civilă nr. 1.194 din data de 14 iunie 2011, pronunţată de Tribunalul Bucureşti, secţia a IV-a civilă, în Dosarul nr. x/3/2009, s-a admis în parte cererea formulată de reclamantul A., a fost obligat pârâtul Municipiul Bucureşti să emită dispoziţie de restituire în natură a cotei de 1/2 din dreptul de proprietate asupra terenului în suprafaţă de 74 mp, identificat prin raportul de expertiză efectuat de expert B., delimitat în anexă a raportului prin punctele 7-8-9-10-11, precum şi să emită dispoziţie cu propunere de măsuri reparatorii prin echivalent sub forma despăgubirilor băneşti pentru cota de 1/2 din terenul de 476 mp, ce nu poate fi restituit în natura, precum şi pentru construcţiile ce s-au aflat pe acest teren, în prezent demolate. S-a respins excepţia lipsei calităţii procesuale pasive a Statului Român prin Ministerul Finanţelor Publice pe capătul 2 de cerere şi s-a respins cererea formulată în contradictoriu cu acesta, ca neîntemeiată.

Prin Decizia civilă nr. 54R din 15 ianuarie 2013 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a IV-a civilă, s-a respins, ca nefondat, recursul declarat de reclamant împotriva Sentinţei civile nr. 1.194 din data de 14 iunie 2011, pronunţată de Tribunalul Bucureşti, secţia a IV-a civilă,

Prin Decizia civilă nr. 899 din 3 noiembrie 2017 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a III-a civilă, şi pentru cauze cu minori şi de familie, pronunţată în Dosarul nr. x/3/2009, s-au decis următoarele:

"Admite, în parte, acţiunea formulată de reclamantul C., în contradictoriu cu pârâtul Municipiul Bucureşti prin Primar General.

Anulează în parte Dispoziţia din 25 mai 2015 emisă de Primarul Municipiului Bucureşti, în privinţa modalităţii de soluţionare a notificării din 10 august 2011, formulată de reclamantul C., privind imobilele-teren şi construcţii.

Constată că reclamantul C. are calitatea de persoană îndreptăţită la acordarea măsurilor reparatorii pentru cota de 1/2 din imobilul teren în suprafaţă de 1.209 mp identificat în planul de situaţie anexă la raportul de expertiză întocmit de expert D. prin punctele 2-12-3-4-5-6-7-8-13-9-2 şi construcţiile ce s-au aflat pe acest teren, demolate în anul 1973, identificate în raportul de expertiză tehnică întocmit de expert E. în Dosarul nr. x/3/2009 pe baza documentaţiei şi a planurilor existente la Direcţiile Administraţie Publică şi Evidenţă Imobiliară şi Cadastru ale Primăriei Municipiului Bucureşti şi a fişei tehnice întocmite la data de 27 februarie 1973.

Obligă pârâtul Municipiul Bucureşti, prin primarul general, să emită dispoziţie de restituire în natură a cotei de 1/2 din suprafaţa de 74 mp teren identificat în planul de situaţie anexă la raportul de expertiză întocmit de expert D. prin punctele 2-12-14-13-9-2.

Obligă pârâtul Municipiul Bucureşti, prin primarul general, să emită dispoziţie cu propunere de acordare de măsuri reparatorii în echivalent pentru cota de 1/2 din terenul în suprafaţă de 1.135 mp, identificat în planul de situaţie anexă la raportul de expertiză întocmit de expert D. prin punctele 12-3-4-5-6-7-8-13-14-12 şi pentru cota de 1/2 din construcţiile ce s-au aflat pe acest teren, demolate în anul 1973".

Împotriva Sentinţei civile nr. 1.194 din data de 14 iunie 2011, pronunţată de Tribunalul Bucureşti, secţia a IV-a civilă, la data de 4 decembrie 2017 reclamantul A. a formulat cerere de revizuire, întemeiată pe art. 322 pct. 7 C. proc. civ., susţinând că este potrivnică Deciziei civile nr. 899 din 3 noiembrie 2017 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a III-a civilă, şi pentru cauze cu minori şi de familie, iar cererea de revizuire a formulat-o pentru o judecată unitară a notificărilor formulate de cei doi moştenitori ai fostului proprietar, care privesc aceiaşi imobil.

Analizând cererea de revizuire sub aspectul admisibilităţii sale, Înalta Curte constată următoarele:

Revizuirea este o cale extraordinară de atac ce permite retractarea unei hotărâri numai pentru cazurile strict şi limitativ prevăzute de lege.

Potrivit dispoziţiilor art. 322 pct. 7 alin. (1) şi (2) C. proc. civ., revizuirea unei hotărâri rămase definitive în instanţa de apel, sau prin neapelare, precum şi a unei hotărâri dată de o instanţă de recurs, atunci când evocă fondul, se poate cere "dacă există hotărâri definitive potrivnice, date de instanţe de acelaşi grad sau de grade deosebite, în una şi aceeaşi pricină, între aceleaşi persoane, având aceeaşi calitate. Aceste dispoziţii se aplică şi în cazul când hotărârile potrivnice sunt date de instanţe de recurs. În cazul când una dintre instanţe este Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, cererea de revizuire se va judeca de această instanţă".

Conform dispoziţiilor art. 327 alin. (2) C. proc. civ., dacă instanţa încuviinţează cererea de revizuire, ea va schimba, în tot sau în parte, hotărârea atacată, iar în cazul hotărârilor definitive potrivnice, ea va anula cea din urmă hotărâre.

Din economia acestor dispoziţii legale rezultă că obiect al cererii de revizuire întemeiată pe dispoziţiile art. 322 pct. 7 C. proc. civ. îl constituie numai cea din urmă hotărâre, care, în cazul admiterii cererii de revizuire, se va "anula", iar, în speţa de faţă, ultima hotărâre pronunţată este Decizia civilă nr. 899 din 3 noiembrie 2017 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a III-a civilă, şi pentru cauze cu minori şi de familie.

Or, la termenul de astăzi, apărătorul revizuentului a precizat expres că nu a solicitat anularea ultimei hotărâri pretins a fi potrivnică, ci a Sentinţei civile nr. 1.194 din data de 14 iunie 2011, pronunţată de Tribunalul Bucureşti, secţia a IV-a civilă, în Dosarul nr. x/3/2009, ce constituie primul element în raport de care se analizează autoritatea de lucru judecat.

De altfel, chiar dacă ar fi fost îndeplinită condiţia mai sus expusă, cererea de revizuire nu ar fi fost admisibilă pentru că între cele două hotărâri pretins potrivnice nu este îndeplinită cerinţa triplei identităţi de părţi, obiect şi cauză.

Faţă de aceste considerente, cererea de revizuire formulată de revizuentul A., ce are ca obiect revizuirea Sentinţei civile nr. 3.194 din data de 14 iunie 2011, pronunţată de Tribunalul Bucureşti, secţia a IV-a civilă, ce se pretinde a fi potrivnică celei din urmă hotărâri, este inadmisibilă, urmând a fi respinsă în consecinţă.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca inadmisibilă, cererea de revizuire formulată de A. împotriva Sentinţei civile nr. 1.194 din data de 14 iunie 2011, pronunţată de Tribunalul Bucureşti, secţia a IV-a civilă, în Dosarul nr. x/3/2009.

Irevocabilă.

Pronunţată în şedinţa publică, astăzi 15 februarie 2018.

Procesat de GGC - ED