High Court cedes material jurisdiction over rectification appeal to court of appeal, eschewing merits.

Asupra cauzei de faţă, constată următoarele:

Prin Sentinţa civilă nr. 2909 din 20 aprilie 2016 pronunţată de Judecătoria Arad în Dosar nr. x/2013, s-a admis excepţia lipsei calităţii procesuale pasive a A. Arad, invocată de A. Arad prin întâmpinare; s-a respins acţiunea civilă formulată de SC B. SRL împotriva A. Arad, ca fiind introdusă împotriva unei persoane fără calitate procesuală pasivă; s-a respins excepţia inadmisibilităţii acţiunii principale formulată de reclamanta SC B. SRL invocată de pârâta SC C. SRL; s-a respins excepţia lipsei de interes a acţiunii principale şi a cererii reconvenţionale invocată de pârâta SC C. SRL; s-a respins excepţia prescripţiei dreptului la acţiunea în rectificare invocată de pârâta SC C. SRL; s-a admis acţiunea civilă principală formulată de reclamanta SC B. SRL în contradictoriu cu pârâta SC C. SRL şi pârâtul D.; s-a admis în parte cererea reconvenţională formulată de pârâtul-reclamant reconvenţional D. în contradictoriu cu reclamanta-pârâtă reconvenţional SC B. SRL şi pârâta SC C. SRL; s-a anulat contractul de vânzare-cumpărare încheiat între SC C. SRL şi numitul D., autentificat prin Încheierea din 8 mai 2007 de B.N.P. E.; s-a dispus radierea dreptului de proprietate înscris în favoarea pârâtei SC C. SRL, a fost menţinut contractul de vânzare-cumpărare încheiat între pârâtul D. şi cumpărătoarea F., autentificat prin Încheierea din data de 8 octombrie 2001 de B.N.P. G.; s-a dispus rectificarea nr. top X cad. a imobilului evidenţiat în CF x Zimandu Nou, provenit din conversia pe hârtie a CF y Zimandu Nou, reprezentând teren arabil în extravilan în suprafaţă de 50.000 m.p. - 5 ha, în care este înscris dreptul de proprietate al reclamantei SC B. SRL, conform titlului de proprietate din 12 mai 2000 şi s-a dispus sistarea CF nr. x Zimandu Nou, convertită pe hârtie în CF nr. y şi înscrierea tuturor operaţiunilor în CF. nr. z, ca fiind prima coală deschisă pentru evidenţierea cadastrală a imobilului.

Totodată a fost obligată pârâta SC C. SRL la plata către reclamanta SC B. SRL a sumei de 1.443,75 lei reprezentând cheltuieli de judecată, din care 25 lei reprezentând taxa de timbru, 418,75 onorariu expert şi 1.000 lei onorariu avocat şi către pârâtul reclamant reconvenţional D. a sumei de 1.735,5 lei cu titlu de cheltuieli de judecată reprezentând taxă de timbru parţială, iar pârâtul D. a fost obligat la plata către reclamanta SC B. SRL a sumei de 2.943,75 lei cu titlu de cheltuieli de judecată, din care 25 Iei reprezentând taxă de timbru, 418,75 lei onorariu expert şi 2.500 lei onorariu avocat.

Împotriva acestei sentinţe au declarat apel D. şi SC C. SRL, apeluri respinse de Tribunalul Arad, secţia I civilă, prin Decizia nr. 887 din 4 octombrie 2017.

Împotriva acestei din urmă decizii pârâtul D. şi pârâta SC C. SRL, au declarat recurs, înregistrate la Tribunalul Arad la data de 13 decembrie 2017 şi 4 decembrie 2017 şi înaintate spre soluţionare Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie.

Dosarul a fost înregistrat pe rolul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia I civilă, la data de 11 ianuarie 2018 şi trimis, spre soluţionare, prin repartizare computerizată aleatorie, completului de filtru nr. x.

Prin rezoluţia completului din data de 15 ianuarie 2018, s-a fixat termen de judecată la 13 februarie 2018 în vederea discutării competenţei materiale a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie în judecarea cererilor de recurs.

La acest termen, Înalta Curte a rămas în pronunţare asupra excepţiei necompetenţei sale materiale în soluţionarea recursurilor de faţă, în raport de dispoziţiile art. 97 pct. (1) coroborate cu art. 483 alin. (4) C. proc. civ.

Analizând excepţia, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie constată că este întemeiată pentru următoarele considerente:

Hotărârea atacată cu recurs a fost pronunţată de către Tribunalul Arad într-un litigiu având ca obiect o acţiune în rectificare de carte funciară.

Potrivit dispoziţiilor art. 97 C. proc. civ., Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie judecă: "1. recursurile declarate împotriva hotărârilor curţilor de apel, precum şi a altor hotărâri, în cazurile prevăzute de lege; 2. recursurile în interesul legii; 3. cererile în vederea pronunţării unei hotărâri prealabile pentru dezlegarea unor probleme de drept; 4. orice alte cereri date prin lege în competenţa sa".

Din norma, de competenţă citată rezultă în mod neechivoc faptul că Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie soluţionează recursuri declarate împotriva altor hotărâri decât hotărârile curţilor de apel doar în cazurile în care legiuitorul a prevăzut în mod expres competenţa ratione materiae a Înaltei Curţi.

Prin urmare, art. 97 pct. 1 C. proc. civ. a atribuit Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, ca regulă, competenţa de soluţionare a recursurilor declarate împotriva hotărârilor curţilor de apel şi numai prin excepţie competenţa de soluţionare a recursurilor împotriva altor hotărâri.

Astfel formulată, norma în discuţie nu consacră plenitudinea de competenţă a Înaltei Curţi în soluţionarea recursurilor, indiferent de instanţa ce a pronunţat hotărârea supusă recursului. Cu alte cuvinte, norma de drept menţionată nu statuează în sensul că Înalta Curte soluţionează toate recursurile care nu sunt date în mod expres în competenţa altor instanţe.

O asemenea formulare de principiu nu se regăseşte în conţinutul art. 97 pct. 1 - precum s-a procedat, de exemplu, prin art. 95 pct. 1 din cod, în cazul competenţei de atribuţiune a tribunalelor pentru judecata în primă instanţă-, ceea ce relevă că legiuitorul a optat pentru o soluţie legislativă diferită, prin indicarea expresă şi limitativă a cazurilor de atribuire a competenţei în favoarea Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie.

Reformularea art. 97 pct. 1 din cod, în sensul că Înalta Curte este instanţă de drept comun pentru soluţionarea oricărui recurs pentru care nu este prevăzută competenţa altei instanţe, ar echivala cu nesocotirea intenţiei legiuitorului la edictarea normei şi cu extinderea nepermisă a sferei de aplicare a normei, în condiţiile în care legiuitorul a limitat competenţa Înaltei Curţi la cazurile de atribuire expresă a competenţei. Mai mult, s-ar ajunge la o regulă nouă de competenţă, prin adăugare la lege, rezultat ce contravine prevederilor art. 122 C. proc. civ., care prevăd că "Reguli noi de competenţă pot fi stabilite numai prin modificarea normelor prezentului cod" şi art. 126 alin. (2) din Constituţie, potrivit cărora "competenţa instanţelor judecătoreşti şi procedura de judecată sunt prevăzute numai de lege".

Constatări similare se impun şi în privinţa art. 483 alin. (3) C. proc. civ., ce prevede că "Recursul urmăreşte să supună Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie examinarea, în condiţiile legii, a conformităţii hotărârii atacate cu regulile de drept aplicabile".

Nici această normă nu conţine o formulare de principiu în sensul că Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie soluţionează toate recursurile care nu sunt date în mod expres în competenţa altor instanţe, formulare ce s-ar fi impus dacă legiuitorul ar fi intenţionat consacrarea Înaltei Curţi ca instanţă de drept comun pentru soluţionarea recursurilor.

Raţiunea normei rezidă în explicitarea scopului recursului, după cum indică titlul prevederii legale, în cazurile în care Înaltei Curţi îi revine prin lege competenţa de soluţionare a recursului. De altfel, acelaşi scop îl urmăreşte şi recursul soluţionat de alte instanţe de recurs decât Înalta Curte, astfel cum se prevede în art. 483 alin. (4) teza finală, potrivit căruia "Dispoziţiile alin. (3) se aplică în mod corespunzător".

Este incontestabil că Înalta Curte are rolul de a realiza interpretarea şi aplicarea unitară a legii, rol consacrat de art. 126 alin. (3) din Constituţie, însă acesta nu conduce eo ipso la plenitudine de competenţă în soluţionarea recursurilor, în absenţa unei norme exprese de competenţă în acest sens. Astfel, art. 126 alin. (3) din Constituţie prevede că acest rol se exercită de către Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie "potrivit competenţei sale".

Din considerentele expuse anterior, rezultă că art. 483 alin. (3) C. proc. civ. nu permite o concluzie diferită de cea desprinsă din art. 97 pct. 1 C. proc. civ., anume că Înalta Curte are, ca regulă, competenţa de soluţionare a recursurilor declarate împotriva hotărârilor curţilor de apel şi numai prin excepţie competenţa de soluţionare a recursurilor împotriva altor hotărâri, atunci când aceasta a fost prevăzută în mod expres.

Pornind de la această premisă, demonstrată prin cele ce preced, se constată că nu este prevăzută în mod expres competenţa Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie de soluţionare a recursurilor declarate împotriva hotărârilor pronunţate de tribunale în apel.

Noul C. proc. civ. păstrează principiul ierarhiei instanţelor, astfel încât, coroborând acest principiu cu dispoziţiile art. 483 alin. (4) din Legea nr. 134/2010 privind Codul de procedură civilă, curţile de apel sunt competente să soluţioneze recursurile împotriva hotărârilor pronunţate de tribunale, procedând la examinarea, în condiţiile legii, a conformităţii hotărârilor atacate cu regulile de drept aplicabile, conform art. 483 alin. (3) din Legea nr. 134/2010 privind Codul de procedură civilă.

Cum în speţă, judecătoria a fost învestită în primă instanţă cu judecarea acţiunii, iar apelul a fost soluţionat de tribunal, rezultă că nu este incidentă norma art. 97 pct. 1 C. proc. civ., care reglementează competenţa în materia recursului a instanţei supreme.

Aceasta întrucât, pe de o parte, nu este supusă cenzurii o decizie a curţii de apel şi, pe de altă parte, nu este vorba despre un caz prevăzut de lege (cu privire la alte hotărâri ale instanţelor), care să atragă competenţa de judecată în recurs a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie.

În aplicarea acestor norme, competenţa de soluţionare în cauză a recursurilor declarate împotriva hotărârii pronunţate în apel de către Tribunalul Arad revine instanţei ierarhic superioare, respectiv Curţii de Apel Timişoara, instanţă în favoarea căreia Înalta Curte urmează a declina competenţa de soluţionare a recursurilor, văzând şi dispoziţiile art. 132 alin. (3) C. proc. civ.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Declină competenţa de soluţionare a recursurilor declarate de pârâtul D. şi de pârâta SC C. SRL împotriva Deciziei nr. 887 din data de 4 octombrie 2017, pronunţate de Tribunalul Arad, în favoarea Curţii de Apel Timişoara.

Fără cale de atac.

Pronunţată în şedinţă publică astăzi, 13 februarie 2018.

Procesat de GGC - CL