Mining-induced property damage: High Court declination of jurisdiction for appeal against tribunal decision under Art. 97(1) CPC

Asupra cauzei de faţă, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei Motru la data de 14 iunie 2016, sub nr. x/2016, reclamanţii A. şi B. au chemat în judecată pe pârâţii C. SA, Ministerul Economiei Comerţului şi Relaţiilor cu Mediul de Afaceri şi Agenţia Naţională Pentru Resurse Minerale, solicitând instanţei ca, prin hotărârea ce se va pronunţa, să se dispună obligarea pârâţilor la plata de despăgubiri reprezentând valoarea pentru construirea imobilelor construcţii proprietatea reclamanţilor din judeţul Gorj, în raport de suprafaţa construită, cu materiale de construcţie actuale, cu firmă de specialitate, cu studiu geotehnic de caz şi proiect de execuţie, imobile ce au fost degradate de activitatea minieră sau obligarea pârâtelor ca, în cazul în care imobilele construcţii pot fi reparate fără a se înlătura cauzele degradărilor, sa plătească reclamanţilor despăgubiri reprezentând contravaloarea reparaţiilor capitale şi consolidări cu studiu geotehnic, cu proiect de execuţie şi firmă de specialitate, cu cheltuieli de judecată.

Pârâta C. SA a formulat cerere reconvenţională prin care a solicitat, în situaţia admiterii acţiunii principale, obligarea reclamanţilor să achite societăţii pârâte contravaloarea imobilelor situate în judeţul Gorj, construcţii compuse dintr-o casă de locuit şi anexa gospodărească edificate pe terenul intravilan de 744 mp din titlul de proprietate nr. x din data de 22 februarie 1995, precum şi compensarea valorii imobilelor, compensaţie care să opereze între valoarea la nou a imobilelor şi valoarea celor existente la momentul actual.

Judecătoria Motru, prin Sentinţa civilă nr. 1239 din data de 31 mai 2017 pronunţată în Dosarul nr. x/2016, a admis excepţia lipsei calităţii procesuale pasive a pârâtei Agenţia Naţională pentru Resurse Minerale şi Ministerul Economiei Comerţului şi Relaţiilor cu Mediul de Afaceri şi a respins cererea faţă de aceste pârâte.

A respins excepţia lipsei calităţii procesuale pasive a pârâtei C. SA.

A respins excepţia prescripţiei dreptului material la acţiune.

A admis în parte cererea formulată de reclamanţii A. şi B., în contradictoriu cu pârâta C. SA, aşa cum a fost precizată.

A obligat pârâta C. SA la plata sumei de 234.673 lei, reprezentând valoarea de reconstrucţie a casei de locuit.

A obligat pârâta C. SA la plata sumei de 10.634 lei, reprezentând cheltuieli de judecată către reclamanţi.

A respins în rest cererea principală şi a respins cererea reconvenţională.

Apelul declarat împotriva acestei sentinţe de către pârâta C. SA a fost respins, ca nefondat, prin Decizia nr. 1915 din data de 24 noiembrie 2017 pronunţată de Tribunalul Gorj în Dosarul nr. x/2016.

Împotriva acestei decizii a declarat recurs pârâta C. SA, care a fost înregistrat la Tribunalul Gorj la data de 5 ianuarie 2018.

Tribunalul Gorj, prin intermediul Curţii de Apel Craiova, a înaintat cererea de recurs, împreună cu dosarul, spre soluţionare Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie.

Dosarul a fost înregistrat pe rolul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia I civilă, la data de 19 ianuarie 2018 şi trimis spre soluţionare, prin repartizare computerizată aleatorie, completului nr. x.

Prin rezoluţia din data de 22 ianuarie 2018, s-a fixat termen la data de 13 februarie 2018, în vederea discutării competenţei materiale a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie în soluţionarea recursului.

Analizând excepţia, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie constată că este întemeiată pentru următoarele considerente:

Hotărârea atacată cu recurs a fost pronunţată de către Tribunalul Gorj într-un litigiu având ca obiect pretenţii-acţiune în răspundere delictuală.

Potrivit dispoziţiilor art. 97 C. proc. civ., Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie judecă: "1. recursurile declarate împotriva hotărârilor curţilor de apel, precum şi a altor hotărâri, în cazurile prevăzute de lege; 2. recursurile în interesul legii; 3. cererile în vederea pronunţării unei hotărâri prealabile pentru dezlegarea unor probleme de drept; 4. orice alte cereri date prin lege în competenţa sa".

Din norma de competenţă citată rezultă în mod neechivoc faptul că Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie soluţionează recursuri declarate împotriva altor hotărâri decât hotărârile curţilor de apel doar în cazurile în care legiuitorul a prevăzut în mod expres competenţa ratione materiae a Înaltei Curţi.

Prin urmare, art. 97 pct. 1 C. proc. civ. a atribuit Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, ca regulă, competenţa de soluţionare a recursurilor declarate împotriva hotărârilor curţilor de apel şi numai prin excepţie competenţa de soluţionare a recursurilor împotriva altor hotărâri.

Astfel formulată, norma în discuţie nu consacră plenitudinea de competenţă a Înaltei Curţi în soluţionarea recursurilor, indiferent de instanţa ce a pronunţat hotărârea supusă recursului. Cu alte cuvinte, norma de drept menţionată nu statuează în sensul că Înalta Curte soluţionează toate recursurile care nu sunt date în mod expres în competenţa altor instanţe.

O asemenea formulare de principiu nu se regăseşte în conţinutul art. 97 pct. 1 - precum s-a procedat, de exemplu, prin art. 95 pct. 1 din cod, în cazul competenţei de atribuţiune a tribunalelor pentru judecata în primă instanţă - ceea ce relevă că legiuitorul a optat pentru o soluţie legislativă diferită, prin indicarea expresă şi limitativă a cazurilor de atribuire a competenţei în favoarea Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie.

Reformularea art. 97 pct. 1 din cod, în sensul că Înalta Curte este instanţă de drept comun pentru soluţionarea oricărui recurs pentru care nu este prevăzută competenţa altei instanţe, ar echivala cu nesocotirea intenţiei legiuitorului la edictarea normei şi cu extinderea nepermisă a sferei de aplicare a normei, în condiţiile în care legiuitorul a limitat competenţa Înaltei Curţi la cazurile de atribuire expresă a competenţei. Mai mult, s-ar ajunge la o regulă nouă de competenţă, prin adăugare la lege, rezultat ce contravine prevederilor art. 122 C. proc. civ., care prevăd că "Reguli noi de competenţă pot fi stabilite numai prin modificarea normelor prezentului cod" şi art. 126 alin. (2) din Constituţie, potrivit cărora "competenţa instanţelor judecătoreşti şi procedura de judecată sunt prevăzute numai de lege".

Constatări similare se impun şi în privinţa art. 483 alin. (3) C. proc. civ., ce prevede că "Recursul urmăreşte să supună Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie examinarea, în condiţiile legii, a conformităţii hotărârii atacate cu regulile de drept aplicabile".

Nici această normă nu conţine o formulare de principiu în sensul că Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie soluţionează toate recursurile care nu sunt date în mod expres în competenţa altor instanţe, formulare ce s-ar fi impus dacă legiuitorul ar fi intenţionat consacrarea Înaltei Curţi ca instanţă de drept comun pentru soluţionarea recursurilor.

Raţiunea normei rezidă în explicitarea scopului recursului, după cum indică titlul prevederii legale, în cazurile în care Înaltei Curţi îi revine prin lege competenţa de soluţionare a recursului. De altfel, acelaşi scop îl urmăreşte şi recursul soluţionat de alte instanţe de recurs decât Înalta Curte, astfel cum se prevede în art. 483 alin. (4) teza finală, potrivit căruia "Dispoziţiile alin. (3) se aplică în mod corespunzător".

Este incontestabil că Înalta Curte are rolul de a realiza interpretarea şi aplicarea unitară a legii, rol consacrat de art. 126 alin. (3) din Constituţie, însă acesta nu conduce eo ipso la plenitudine de competenţă în soluţionarea recursurilor, în absenţa unei noime exprese de competenţă în acest sens. Astfel, art. 126 alin. (3) din Constituţie prevede că acest rol se exercită de către Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie "potrivit competenţei sale".

Din considerentele expuse anterior, rezultă că art. 483 alin. (3) C. proc. civ. nu permite o concluzie diferită de cea desprinsă din art. 97 pct. 1 C. proc. civ., anume că Înalta Curte are, ca regulă, competenţa de soluţionare a recursurilor declarate împotriva hotărârilor curţilor de apel şi numai prin excepţie competenţa de soluţionare a recursurilor împotriva altor hotărâri, atunci când aceasta a fost prevăzută în mod expres.

Pornind de la această premisă, demonstrată prin cele ce preced, se constată că nu este prevăzută în mod expres competenţa Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie de soluţionare a recursurilor declarate împotriva hotărârilor pronunţate de tribunale în apel.

Noul C. proc. civ. păstrează principiul ierarhiei instanţelor, astfel încât, coroborând acest principiu cu dispoziţiile art. 483 alin, (4) din Legea nr. 134/2010 privind Codul de procedură civilă, curţile de apel sunt competente să soluţioneze recursurile împotriva hotărârilor pronunţate de tribunale, procedând la examinarea, în condiţiile legii, a conformităţii hotărârilor atacate cu regulile de drept aplicabile, conform art. 483 alin. (3) din Legea nr. 134/2010 privind Codul de procedură civilă.

Cum în speţă, judecătoria a fost învestită în primă instanţă cu judecarea acţiunii, iar apelul a fost soluţionat de tribunal, rezultă că nu este incidentă norma art. 97 pct. 1 C. proc. civ., care reglementează competenţa în materia recursului a instanţei supreme.

Aceasta întrucât, pe de o parte, nu este supusă cenzurii o decizie a curţii de apel şi, pe de altă parte, nu este vorba despre un caz prevăzut de lege (cu privire la alte hotărâri ale instanţelor), care să atragă competenţa de judecată în recurs a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie.

În aplicarea acestor norme, competenţa de soluţionare în cauză a recursului declarat împotriva hotărârii pronunţate în apel de către Tribunalul Gorj revine instanţei ierarhic superioare, respectiv Curţii de Apel Craiova, instanţă în favoarea căreia Înalta Curte urmează a declina competenţa de soluţionare a recursului, văzând şi dispoziţiile art. 132 alin. (3) C. proc. civ.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Declină competenţa de soluţionare a recursului declarat de pârâta C. SA împotriva Deciziei civile nr. 1915 din data de 24 noiembrie 2017, pronunţate de Tribunalul Gorj, secţia I civilă, în favoarea Curţii de Apel Craiova.

Fără cale de atac.

Pronunţată în şedinţă publică astăzi, 13 februarie 2018.

Procesat de GGC - CL