Civil recourse competence: High Court lacks jurisdiction over tribunal appellate decisions without express statutory allocation.

Asupra cauzei de faţă, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei Târgu Cărbuneşti la data de 18 februarie 2016, reclamantul A., în contradictoriu cu pârâta Regia Naţională a Pădurilor (RNP "B."), prin Direcţia Silvică Gorj, a solicitat obligarea pârâtei să îl despăgubească cu suma de 42.177,19 lei, actualizată în funcţie de rata inflaţiei, de la data introducerii acţiunii, până la plata efectivă a întregii sume, către reclamant, ce reprezintă lipsa de folosinţă (chiria), pentru perioada 2006 - 2012, pentru terenul ocupat sau aferent sondei "X", cu cheltuieli de judecată.

Judecătoria Târgu Cărbuneşti, prin Sentinţa civilă nr. 2618 din data de 30 octombrie 2016 pronunţată de în Dosarul nr. x/2016, a admis excepţia prescripţiei dreptului material la acţiune, invocată de pârâtă.

A respins acţiunea formulată de reclamantul A., în contradictoriu cu pârâta Regia Naţională a Pădurilor (RNP "B.") - Direcţia Silvică Gorj, având ca obiect pretenţii.

A respins cererea reclamantului de acordare a cheltuielilor de judecată.

Prin Decizia civilă nr. 474 din data de 15 martie 2017, pronunţată în Dosarul nr. x/2016, Tribunalul Gorj a admis apelul declarat de apelantul-reclamant A., împotriva Sentinţei civile nr. 2618 din data de 30 octombrie 2016, pronunţată de Judecătoria Târgu Cărbuneşti, în Dosarul nr. x/2016, a anulat sentinţa civilă atacată, a respins excepţia prescripţiei dreptului material la acţiune şi a trimis cauza spre rejudecare la aceeaşi instanţă, pentru soluţionarea pe fond a cauzei.

Judecătoria Târgu Cărbuneşti, prin Sentinţa civilă nr. 1419 din data de 14 iunie 2017 pronunţată în Dosarul nr. x/2016*, a admis acţiunea formulată de reclamantul A., în contradictoriu cu pârâta Regia Naţională a Pădurilor (RNP "B.") - Direcţia Silvică Gorj, având ca obiect pretenţii.

A obligat pârâta Direcţia Silvică Gorj să plătească reclamantului suma de 42.177,19 lei despăgubiri civile, actualizată la data plăţii, reprezentând contravaloarea lipsei de folosinţă a terenului cu suprafaţa de 1675 mp, pentru perioada 2006 - 2012 şi suma de 5.406,31 lei cu titlul de cheltuieli de judecată.

Apelul declarat împotriva acestei sentinţe de către pârâta Regia Naţională a Pădurilor - B. - Direcţia Silvică Gorj a fost respins, ca nefondat, prin Decizia nr. 1967 din data de 4 decembrie 2017 pronunţată de Tribunalul Gorj, secţia I civilă, în Dosarul nr. x/2016*.

Prin aceeaşi decizie a fost obligată apelanta-pârâtă la 1.500 lei cheltuieli de judecată către intimatul-reclamant.

Împotriva acestei decizii a declarat recurs pârâta Regia Naţională a Pădurilor - B. - Direcţia Silvică Gorj, care a fost înregistrat la Tribunalul Gorj la data de 10 ianuarie 2018.

Tribunalul Gorj, prin intermediul Curţii de Apel Craiova, a înaintat cererea de recurs, împreună cu dosarul, spre soluţionare Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie.

Dosarul a fost înregistrat pe rolul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia I civilă, la data de 19 ianuarie 2018 şi trimis spre soluţionare, prin repartizare computerizată aleatorie, completului nr. 9.

Prin rezoluţia din data de 22 ianuarie 2018, s-a fixat termen la data de 13 februarie 2018, în vederea discutării competenţei materiale a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie în soluţionarea recursului.

Analizând excepţia, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie constată că este întemeiată pentru următoarele considerente:

Hotărârea atacată cu recurs a fost pronunţată de către Tribunalul Gorj într-un litigiu având ca obiect pretenţii.

Potrivit dispoziţiilor art. 97 C. proc. civ., Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie judecă: "1. recursurile declarate împotriva hotărârilor curţilor de apel, precum şi a altor hotărâri, în cazurile prevăzute de lege; 2. recursurile în interesul legii; 3. cererile în vederea pronunţării unei hotărâri prealabile pentru dezlegarea unor probleme de drept; 4. orice alte cereri date prin lege în competenţa sa".

Din norma de competenţă citată rezultă în mod neechivoc faptul că Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie soluţionează recursuri declarate împotriva altor hotărâri decât hotărârile curţilor de apel doar în cazurile în care legiuitorul a prevăzut în mod expres competenţa ratione materiae a Înaltei Curţi.

Prin urmare, art. 97 pct. 1 C. proc. civ. a atribuit Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, ca regulă, competenţa de soluţionare a recursurilor declarate împotriva hotărârilor curţilor de apel şi numai prin excepţie competenţa de soluţionare a recursurilor împotriva altor hotărâri.

Astfel formulată, norma în discuţie nu consacră plenitudinea de competenţă a Înaltei Curţi în soluţionarea recursurilor, indiferent de instanţa ce a pronunţat hotărârea supusă recursului. Cu alte cuvinte, norma de drept menţionată nu statuează în sensul că Înalta Curte soluţionează toate recursurile care nu sunt date în mod expres în competenţa altor instanţe.

O asemenea formulare de principiu nu se regăseşte în conţinutul art. 97 pct. I - precum s-a procedat, de exemplu, prin art. 95 pct. 1 din cod, în cazul competenţei de atribuţiune a tribunalelor pentru judecata în primă instanţă -, ceea ce relevă că legiuitorul a optat pentru o soluţie legislativă diferită, prin indicarea expresă şi limitativă a cazurilor de atribuire a competenţei în favoarea Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie.

Reformularea art. 97 pct. 1 din cod, în sensul că Înalta Curte este instanţă de drept comun pentru soluţionarea oricărui recurs pentru care nu este prevăzută competenţa altei instanţe, ar echivala cu nesocotirea intenţiei legiuitorului la edictarea normei şi cu extinderea nepermisă a sferei de aplicare a normei, în condiţiile în care legiuitorul a limitat competenţa Înaltei Curţi la cazurile de atribuire expresă a competenţei. Mai mult, s-ar ajunge la o regulă nouă de competenţă, prin adăugare la lege, rezultat ce contravine prevederilor art. 122 C. proc. civ., care prevăd că "Reguli noi de competenţă pot fi stabilite numai prin modificarea normelor prezentului cod" şi art. 126 alin. (2) din Constituţie, potrivit cărora "competenţa instanţelor judecătoreşti şi procedura de judecată sunt prevăzute numai de lege".

Constatări similare se impun şi în privinţa art. 483 alin. (3) C. proc. civ., ce prevede că "Recursul urmăreşte să supună Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie examinarea, în condiţiile legii, a conformităţii hotărârii atacate cu regulile de drept aplicabile".

Nici această normă nu conţine o formulare de principiu în sensul că Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie soluţionează toate recursurile care nu sunt date în mod expres în competenţa altor instanţe, formulare ce s-ar fi impus dacă legiuitorul ar fi intenţionat consacrarea Înaltei Curţi ca instanţă de drept comun pentru soluţionarea recursurilor.

Raţiunea normei rezidă în explicitarea scopului recursului, după cum indică titlul prevederii legale, în cazurile în care Înaltei Curţi îi revine prin lege competenţa de soluţionare a recursului. De altfel, acelaşi scop îi urmăreşte şi recursul soluţionat de alte instanţe de recurs decât Înalta Curte, astfel cum se prevede în art. 483 alin. (4) teza finală, potrivit căruia "Dispoziţiile alin. (3) se aplică în mod corespunzător".

Este incontestabil că Înalta Curte are rolul de a realiza interpretarea şi aplicarea unitară a legii, rol consacrat de art. 126 alin. (3) din Constituţie, însă acesta nu conduce eo ipso la plenitudine de competenţă în soluţionarea recursurilor, în absenţa unei norme exprese de competenţă în acest sens. Astfel, art. 126 alin. (3) din Constituţie prevede că acest rol se exercită de către Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie "potrivit competenţei sale".

Din considerentele expuse anterior, rezultă că art. 483 alin. (3) C. proc. civ. nu permite o concluzie diferită de cea desprinsă din art. 97 pct. 1 C. proc. civ., anume că Înalta Curte are, ca regulă, competenţa de soluţionare a recursurilor declarate împotriva hotărârilor curţilor de apel şi numai prin excepţie competenţa de soluţionare a recursurilor împotriva altor hotărâri, atunci când aceasta a fost prevăzută în mod expres.

Pornind de la această premisă, demonstrată prin cele ce preced, se constată că nu este prevăzută în mod expres competenţa Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie de soluţionare a recursurilor declarate împotriva hotărârilor pronunţate de tribunale în apel.

Noul C. proc. civ. păstrează principiul ierarhiei instanţelor, astfel încât, coroborând acest principiu cu dispoziţiile art. 483 alin. (4) din Legea nr. 134/2010 privind Codul de procedură civilă, curţile de apel sunt competente să soluţioneze recursurile împotriva hotărârilor pronunţate de tribunale, procedând la examinarea, în condiţiile legii, a conformităţii hotărârilor atacate cu regulile de drept aplicabile, conform art. 483 alin. (3) din Legea nr. 134/2010 privind Codul de procedură civilă.

Cum în speţă, judecătoria a fost învestită în primă instanţă cu judecarea acţiunii, iar apelul a fost soluţionat de tribunal, rezultă că nu este incidentă norma art. 97 pct. 1 C. proc. civ., care reglementează competenţa în materia recursului a instanţei supreme.

Aceasta întrucât, pe de o parte, nu este supusă cenzurii o decizie a curţii de apel şi, pe de altă parte, nu este vorba despre un caz prevăzut de lege (cu privire la alte hotărâri ale instanţelor), care să atragă competenţa de judecată în recurs a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie.

În aplicarea acestor norme, competenţa de soluţionare în cauză a recursului declarat împotriva hotărârii pronunţate în apel de către Tribunalul Gorj revine instanţei ierarhic superioare, respectiv Curţii de Apel Craiova, instanţă în favoarea căreia Înalta Curte urmează a declina competenţa de soluţionare a recursului, văzând şi dispoziţiile art. 132 alin. (3) C. proc. civ.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Declină competenţa de soluţionare a recursului declarat de pârâta Regia Naţională a Pădurilor - B. - Direcţia Silvică Gorj împotriva Deciziei civile nr. 1967 din data de 4 decembrie 2017, pronunţate de Tribunalul Gorj, secţia I civilă, în favoarea Curţii de Apel Craiova.

Fără cale de atac.

Pronunţată în şedinţă publică astăzi, 13 februarie 2018.

Procesat de GGC - CL