Expropriation compensation undervalued: State’s appeal against increased award dismissed

Prin Sentinţa civilă nr. 442/C din 9 martie 2012 Tribunalul Bihor a respins acţiunea formulată de reclamanţii A., B. şi C., în contradictoriu cu pârâţii Statul Român prin Compania Naţională de Autostrăzi şi Drumuri Naţionale SA şi Primăria D., ca neîntemeiată, a respins excepţiile lipsei calităţii procesuale pasive şi a inadmisibilităţii, invocate de pârâtul Statul Român prin Compania Naţională de Autostrăzi şi Drumuri Naţionale SA, fără cheltuieli de judecată.

Împotriva acestei hotărâri, au declarat apel reclamanţii A., B. şi C. şi cerere de aderare la apel Statul Român prin Compania Naţională de Administrare a Infrastructurii Rutiere SA (fostă CNADNR).

Prin cererea de aderare la apel, Compania Naţională de Administrare a Infrastructurii Rutiere SA (fostă C.N.A.D.N.R.) solicită admiterea apelului, şi să se schimbe în parte sentinţa atacată în sensul admiterii excepţiei decăderii reclamanţilor din dreptul de a mai modifica cererea de chemare în judecată cu consecinţa respingerii acţiunii ca fiind neîntemeiată.

Prin Decizia nr. 596Ap din data de 3 octombrie 2017, pronunţată de Curtea de Apel Oradea, secţia I civilă, s-a admis apelul formulat de apelanţii-reclamanţi A., B. şi C., în contradictoriu cu intimaţii pârâţi Statul Român prin Compania Naţională de Administrare a Infrastructurii Rutiere SA Bucureşti (fostă Compania Naţională de Autostrăzi şi Drumuri Naţionale SA Bucureşti), împotriva Sentinţei civile nr. 442/C din 9 martie 2012, pronunţată de Tribunalul Bihor, pe care a schimbat-o în parte, în sensul că a admis, în parte, acţiunea precizată formulată de reclamanţii A., B. şi C., în contradictoriu cu pârâţii Statul Român prin Compania Naţională de Administrare a Infrastructurii Rutiere SA Bucureşti (fostă Compania Naţională de Autostrăzi şi Drumuri Naţionale SA Bucureşti) şi Primăria D. şi pe cale de consecinţă:

A obligat pârâtul Statul Român prin Compania Naţională de Administrare a Infrastructurii Rutiere SA Bucureşti (fostă Compania Naţională de Autostrăzi şi Drumuri Naţionale SA Bucureşti) să plătească reclamanţilor A., B. şi C., suma de 11.610, 34 euro sau echivalentul în lei a acestei sume la data plăţii, cu titlu de despăgubiri civile aferente diferenţei de teren expropriat în suprafaţă de 1778 mp, cota parte din nr. top. 334 şi 335 Margine şi care aparţine numerelor cadastrale 250 şi 251 D.

A păstrat celelalte dispoziţii ale sentinţei apelate care nu contravin prezentei decizii.

A respins cererea de aderare la apel formulată de Statul Român prin Compania Naţională de Administrare a Infrastructurii Rutiere SA Bucureşti (fostă Compania Naţională de Autostrăzi şi Drumuri Naţionale SA Bucureşti) şi a obligat apelantul pârât Statul Român prin Compania Naţională de Administrare a Infrastructurii Rutiere SA Bucureşti (fostă Compania Naţională de Autostrăzi şi Drumuri Naţionale SA Bucureşti) să plătească reclamanţilor apelanţi A., B. şi C., suma de 3600 lei, cheltuieli de judecată.

În motivarea deciziei s-au reţinut următoarele.

Criticile aduse hotărârii prin apelul formulat de reclamanţii A., B. şi C. sunt în parte întemeiate.

Conform art. 44 din Constituţia României, dreptul de proprietate este garantat de lege, alin. (3) şi (6) stipulând că nimeni nu poate fi expropriat decât pentru cauză de utilitate publică, cu dreaptă şi prealabilă despăgubire, despăgubirile stabilindu-se de comun acord sau prin justiţie. Aceleaşi prevederi se regăsesc şi în Protocolul I art. 1 la Convenţia Europeană a Drepturilor Omului.

În prezenta speţă, prin cererea înregistrată la Judecătoria Marghita la data de 15 februarie 2006 sub Dosar nr. x/2006, apelanţii reclamanţi în contradictoriu cu numitul E. şi Primarul comunei D. au solicitat să se constate că în calitate de proprietari asupra terenului în suprafaţă de 2700 mp situat pe nr. topo.334 al localităţii Margine şi care a fost preluată pentru construcţia autostrăzii Transilvania, sunt îndreptăţiţi la primirea despăgubirii aferente acestei suprafeţe, Judecătoria Marghita prin Sentinţa civilă nr. 1006 din 30 noiembrie 2006 concluzionând că reclamanţii sunt îndreptăţiţi să primească despăgubiri pentru suprafaţa de 2700 mp situată în parcela cu nr. top.334 Margine, care a fost preluată pentru construirea Autostrăzii Transilvania şi nu E.

Ca urmare a apelului formulat împotriva acestei sentinţe, Tribunalul Bihor prin Decizia nr. 522/A din 30 mai 2007 a respins acţiunea formulată de reclamanţi în contradictoriu cu pârâtul E. ca neîntemeiată.

Împotriva acestei decizii, reclamanţii au declarat recurs, iar Curtea de Apel Oradea prin Decizia civilă nr. 208/R din 12 februarie 2008 a reţinut, raportat la prevederile Legii nr. 198/2004 aplicabilă prezentei speţe, necompetenţa materială a Judecătoriei Marghita de a soluţiona fondul cauzei şi a trimis cauza spre competentă soluţionare în fond la Tribunalul Bihor, arătând în considerentele deciziei şi faptul că instanţa de fond va avea în vedere şi corecta stabilire a cadrului procesual raportat la dispoziţiile art. 129 C. proc. civ.

La primul termen de judecată, în rejudecare, reclamanţii, precizează acţiunea în sensul că înţeleg să se judece cu pârâţii C.N.A.D.N.R. şi Primăria D., solicitând să se constate că terenul în suprafaţă de 2700 mp situat pe nr. top.334 Margine, este proprietatea reclamanţilor conform Titlului de proprietate nr. 1993, să se constate că acest teren a fost expropriat fără consimţământul sau înştiinţarea lor pentru construcţia autostrăzii Borş - Braşov şi să fie obligată pârâta de rândul 1 la plata despăgubirilor aferente acestei suprafeţe în sumă de 150.000 Ron, cu penalităţi şi dobânzi aferente.

Prin Sentinţa civilă nr. 442/C din 09 martie 2012, Tribunalul Bihor a respins acţiunea formulată de apelanţii reclamanţi, reţinând că, din suprafaţa totală de 2700 mp înscrisă în titlul de proprietate nr. 1993/2004 eliberat pe numele antecesorului lor de C., numai o parte de 833 mp a fost expropriată pentru cauză de utilitate publică, suprafaţă pentru care pârâta a şi emis Hotărâre de stabilire a cuantumului despăgubirilor nr. 152 din 1 iunie 2006 (pentru suprafaţa de 778 mp, nr. top.259) şi nr. 15 din 05 februarie 2008 (pentru suprafaţa de 55 mp cu nr. top.789, despăgubiri care au şi fost încasate de reclamanţi în anul 2008, aspect necontestat de aceştia).

În faza apelului, apreciind că titlul de proprietate al antecesorului lor, conţinea anumite erori de identificare topografică, au promovat cauza ce a format obiectul Dosarului nr. x/255/2012 (devenit x/255/2012* - rejudecare) solicitând prin cererea depusă la dosar prin compartimentul registratură al Curţii de Apel Oradea la data de 22 octombrie 2012 suspendarea prezentei cauze până la soluţionarea irevocabilă a dosarului înregistrat pe rolul Judecătoriei Marghita sub nr. x/255/2012.

Prin încheierea de şedinţă din 25 octombrie 2012 s-a dispus suspendarea judecării cauzei conform dispoziţiilor art. 244 pct. 1 C. proc. civ. până la soluţionarea irevocabilă a Dosarului nr. x/255/2012 aflat pe rolul Judecătoriei Marghita, apreciindu-se că soluţionarea prezentei cauze atârnă de soluţia ce urmează a se pronunţa în acel dosar.

Dosarul nr. x/255/2012* a fost soluţionat în mod irevocabil prin Decizia civilă nr. 88/R din 12 aprilie 2017 pronunţată de Tribunalul Bihor, prin care s-a constatat că suprafaţa de 2611 mp la care sunt îndreptăţiţi apelanţii reclamanţi în baza legilor fondului funciar, în calitate de moştenitori ai defunctului C., se compune din suprafaţa de 322 mp din nr. top. 334 Margine şi suprafaţa de 2289 mp din nr. top. 335 Margine şi aceste suprafeţe se suprapun pe numerele cadastrale pe care se află amplasată autostrada Borş - Braşov.

Raportat la cele statuate în mod irevocabil prin decizia civilă mai sus-menţionată (prin care a fost modificată în parte Sentinţa civilă nr. 596 din 25 mai 2016 pronunţată de Judecătoria Marghita) nu se mai impun a fi analizate criticile privind capetele de cerere cu care instanţa de apel a fost investită prin cererea de apel privind constatarea că apelanţii sunt proprietari asupra unei suprafeţe de 1867 mp teren pe nr. top. 334 Margine conform titlului de proprietate nr. 1993 din 2004, respectiv constatarea că acest teren a fost expropriat în fapt fără consimţământul sau înştiinţarea lor pentru construcţia autostrăzii Borş - Braşov (prin concluziile scrise făcându-se referire doar la o suprafaţă de 1778 mp ca urmare a soluţiilor pronunţate în Dosarul nr. x/255/2012 al Judecătoriei Marghita), câtă vreme în mod irevocabil şi cu autoritate de lucru judecat s-a statuat că întreaga suprafaţă de 2611 mp la care sunt îndreptăţiţi apelanţii reclamanţi, în calitate de moştenitori ai defunctului C. se compune din suprafaţa de 322 mp din nr. top. 334 Margine şi suprafaţa de 2289 mp din nr. top. 335 Margine, precum şi faptul că aceste suprafeţe se suprapun pe numerele cadastrale pe care se află amplasată autostrada Borş - Braşov.

Ca urmare ar fi superfluă constatarea încă o dată a faptului că reclamanţii, pentru diferenţa de teren de 1778 mp (2611 mp/suprafaţa de teren la care sunt îndreptăţiţi reclamanţii stabilită irevocabil în Dosarul nr. x/255/2012 minus 833 mp/suprafaţa de teren pentru care s-a emis de către pârâtă Hotărârea 152 din 01 iunie 2006 şi Hotărârea nr. 15 din 05 februarie 2008) au fost expropriaţi faptic pentru construirea autostrăzii Borş - Braşov, neimpunându-se astfel admiterea apelului în acest sens.

Totodată referitor la solicitarea apelanţilor reclamanţi prin notele de şedinţă depuse la dosar prin compartimentul registratură la data de 22 octombrie 2012 respectiv prin concluziile scrise depuse la dosar prin compartimentul registratură la data de 18 septembrie 2017, privind obligarea Statului român prin C.N.A.I.R. la plata sumei de 17.977,29 stabilită prin Hotărârea nr. 152 din 01 iunie 2006 emisă de Comisia pentru Aplicarea Legii nr. 198/2004 pentru suprafaţa de 778 mp reactualizată cu indicele de inflaţie şi dobânda legală, calculate de la data de 01 septembrie 2006 şi până la data plăţii efective, este de reţinut că potrivit art. 295 alin. (1) teza I C. proc. civ., "instanţa de apel va verifica, în limitele cererii de apel, stabilirea situaţiei de fapt şi aplicarea legii de către prima instanţă", ori prin cererea de apel, apelanţii reclamanţi nu au investit instanţa cu o astfel de solicitare, motiv pentru care nu se impune analiza acesteia.

Mai mult, nici prin cererea de chemare în judecată, reclamanţii nu au investit instanţa de fond cu o astfel de cerere, fiind inadmisibil a se formula cereri noi în apel, faţă de prevederile art. 294 alin. (1) C. proc. civ. potrivit cărora "în apel nu se poate schimba calitatea părţilor, cauza sau obiectul cererii de chemare în judecată şi nici nu se pot face alte cereri noi".

În ceea ce priveşte solicitarea apelanţilor reclamanţi privind obligarea pârâtei C.N.A.I.R. în calitate de reprezentant al Statului Român la despăgubiri pentru diferenţa de teren ce le-a fost expropriat şi pentru care nu s-au stabilit despăgubiri în favoarea lor, criticile formulate sunt întemeiate.

Astfel, s-a arătat anterior că în Dosarul nr. x/255/2012 al Judecătoriei Marghita prin Sentinţa civilă nr. 88/R/2017 a Tribunalului Bihor s-a statuat cu putere de lucru judecat că întreaga suprafaţă de teren la care sunt îndreptăţiţi reclamanţii în calitate de moştenitori ai defunctului C., în suprafaţă de 2611 mp, parte din nr. top. 334 Margine şi 335 Margine se suprapune pe numerele cadastrale pe care se află amplasată autostrada Borş - Braşov.

Potrivit considerentelor Sentinţei civile nr. 596/2016 al Judecătoriei Marghita menţinută sub acest aspect şi prin Decizia nr. 88/R/2017 a Tribunalului Bihor, suprafaţa ce li se cuvine apelanţilor reclamanţi a fost stabilită ţinându-se seama de raportul de expertiză topografică întocmită de experţii topografi F., G. şi H. în prezentul dosar, în primă instanţă, respectiv s-a reţinut că reclamanţii sunt îndreptăţiţi la o suprafaţă de 2611 mp din care 322 mp aparţin nr. topo.344 Margine şi 2289 mp aparţin nr. top.355 Margine, respectiv 322 mp aparţin nr. cadastral 250 D. şi 2280 mp aparţin nr. cadastral 251 D..

Cum prin Hotărârea de stabilire a cuantumului despăgubirii nr. 152 din 01 iunie 2006 respectiv nr. 15 din 05 mai 2008 emise de C.N.A.D.N.R.- Comisia pentru Aplicarea Legii nr. 198/2001 a fost stabilită valoarea despăgubirilor ce li se cuvin apelanţilor reclamanţi pentru o suprafaţă totală expropriată de doar 833 mp, deşi în fapt pentru considerentele anterior menţionate întreaga suprafaţă ce aparţine apelanţilor reclamanţi în calitate de moştenitori ai defunctului C. în suprafaţă de 2611 mp a fost expropriată, se impune a fi obligată pârâta de rândul 1 la despăgubiri în favoarea apelanţilor reclamanţi şi pentru diferenţa de teren în suprafaţă de 1778 mp (2611 mp - 833 mp) parte din nr. top.344 şi 355 Margine şi care aparţine numerelor cadastrale 250 şi 251 D. pe care se află amplasată autostrada Borş - Braşov, astfel cum rezultă din raportul de expertiză topografică întocmit de experţii F., G. şi H. depus la dosar pentru termenul din 3 mai 2010.

În ceea ce priveşte cuantumul despăgubirilor la care sunt îndrituiţi apelanţii reclamanţi, este de remarcat că potrivit Hotărârii nr. 152 din 01 iunie 2006 pentru suprafaţa de 778 mp, parte din nr. top.334 s-a stabilit o valoare a despăgubirilor reprezentând echivalentul a 5080,34 euro, respectiv 6,53 euro/mp valoare necontestată de apelanţii reclamanţi şi cum diferenţa de teren în suprafaţă de 1778 mp face parte din aceeaşi parcelă, instanţa apreciază că, cuantumul despăgubirilor ce se cuvin reclamanţilor este de 11.610 euro (1778 mp x 6,53 euro/mp) sau echivalentul în lei al acestei sume la data plăţii, urmând a fi admis apelul reclamanţilor în acest sens.

În ceea ce priveşte dobânda legală solicitată de apelanţii reclamanţi, este de remarcat că abia prin Sentinţa civilă nr. 596/2016 a Judecătoriei Marghita pronunţată în Dosarul nr. x/255/2012*, irevocabilă prin Decizia civilă nr. 88 din 12 aprilie 2017 a Tribunalului Bihor s-a stabilit irevocabil că suprafaţa de 2611 mp la care sunt îndreptăţiţi apelanţii reclamanţi în calitate de moştenitori ai defunctului C. se suprapune pe numerele cadastrale pe care se află amplasată autostrada Borş-Braşov, motiv pentru care nu se poate reţine culpa pârâtei C.N.A.I.R. care nu le-a acordat despăgubiri pentru întreaga suprafaţă expropriată, astfel că nu vor fi acordate dobânzile legale solicitate.

În ceea ce priveşte cererea de aderare la apel formulată de pârâta CNAIR (fostă C.NA.D.N.R.) în calitate de reprezentantă a Statului Român, instanţa o apreciază ca fiind neîntemeiată.

Astfel, sunt nefondate criticile apelantei pârâte în sensul că instanţa de fond nu s-ar fi pronunţat asupra excepţiei decăderii reclamanţilor din dreptul de a mai modifica cererea de chemare în judecată, pe care ar fi unit-o cu fondul şi ar fi lăsat-o nesoluţionată, deoarece câtă vreme, instanţa a pronunţat o hotărâre pe fondul cauzei vizând cererea de chemare în judecată precizată, această excepţie a fost implicit respinsă.

Pe de altă parte consecinţa formulării unei precizări sau modificări de acţiune cu depăşirea termenului prevăzut de art. 132 C. proc. civ. de la 1865 nu poate determina decăderea reclamantului din dreptul de a-şi modifica cererea de chemare în judecată, cu consecinţa respingerii acţiunii ca fiind neîntemeiată, ci eventual disjungerea şi judecarea separată a cererii modificatoare. Dar, după cum de altfel au arătat şi apelanţii reclamanţi prin întâmpinare, nu se impune disjungerea în cazul în care între cauze există o strânsă legătură ce justifică judecarea împreună a cererilor (art. 164 C. proc. civ.).

Mai mult, chiar prin considerentele Deciziei nr. 208/R din 12 februarie 2008 pronunţată de Curtea de Apel Oradea în primul ciclu procesual cu ocazia casării cu trimitere spre rejudecare pe temei de necompetenţă a primei instanţe, s-a reţinut faptul că în rejudecare se va avea în vedere şi corecta stabilire a cadrului procesual raportat la dispoziţiile art. 129 C. proc. civ., astfel că nici din acest punct de vedere criticile formulate prin cererea de aderare la apel nu sunt întemeiate.

Fiind în culpă procesuală, în temeiul art. 274 C. proc. civ. a obligat pârâtul Statul Român prin C.N.A.I.R. la cheltuieli de judecată în măsura dovedirii lor în favoarea apelanţilor reclamanţi A., B. şi C. în sumă de 3600 lei reprezentând: 300 lei cheltuieli de judecată în apel conform chitanţei nr. 345 din 08 octombrie 2012 şi 3300 lei onorar experţi topografi în prima instanţă din care 2400 lei achitată cu chitanţa nr. 2925629/1 din 29 decembrie 2009 şi 900 lei achitată cu chitanţa nr. 3810629/1 din 07 martie 2011.

Împotriva acestei decizii a declarat recurs pârâtul Statul Român prin Compania Naţională de Administrare a Infrastructurii Rutiere SA solicitând modificarea deciziei recurate în sensul stabilirii despăgubirii cuvenite reclamanţilor prin raportare la sumele acordate de expropriator pentru imobilele expropriate identificate cu numerele cadastrale 250 şi 251 D. (47.271 lei, în loc. de 11.610,34 euro).

În motivarea recursului s-au arătat următoarele.

Decizia civilă nr. 596/2017 a fost pronunţată cu aplicarea şi interpretarea greşită a art. 26 alin. (1) din Legea nr. 33/1994 şi a art. 9 din Legea nr. 198/2004.

Art. 26 alin. (1) din Legea nr. 33/1994 evidenţiază înţelesul noţiunii de despăgubire în cazul exproprierii pentru utilitate publică şi reglementează modalitatea determinării despăgubirilor pe cale judiciară. Astfel, potrivit normei sus-menţionate "despăgubirea se compune din valoarea reală a imobilului şi din prejudiciul cauzat proprietarului sau altor persoane îndreptăţite."

În ceea ce priveşte dispoziţiile art. 9 din Legea nr. 198/2004 acestea statuează: "Expropriatul nemulţumit de cuantumul despăgubirii prevăzute la art. 8, precum şi orice persoană care se consideră îndreptăţită la despăgubire pentru exproprierea imobilului se poate adresa instanţei judecătoreşti competente în termen de 3 ani de la data intrării în vigoare a hotărârii Guvernului prevăzute la art. 4 alin. (1) sau în termen de 15 zile de la data la care i-a fost comunicată hotărârea comisiei prin care i s-a respins, în tot sau în parte, cererea de despăgubire."

Prin cererea de chemare în judecată, formulată în prezentul dosar, reclamanţii nu au înţeles să conteste despăgubirile acordate de către expropriator pentru terenul în litigiu. În aceste sens, trebuie remarcat că nici la fondul cauzei, nici în faza procesuală a apelului în dosar nu s-a solicitat efectuarea unei expertize judiciare de evaluare, pentru a se determina cuantumul despăgubirilor cuvenite părţilor reclamante.

Prin Decizia civilă nr. 88/R din 12 aprilie 2017, pronunţată de Tribunalul Bihor în Dosarul nr. x/255/2012*, s-a constatat că terenul reclamanţilor se suprapune cu imobilele expropriate în vederea construirii Autostrăzii Braşov - Borş. Din materialul probator administrat în cauză rezultă că reclamanţii erau îndreptăţiţi la o cotă-parte din despăgubirile acordate pentru imobilele expropriate identificate cadastral cu numerele 250 şi 251 D.

Expropriatorul a stabilit pentru imobilul expropriat având număr cadastral 250 D., în suprafaţă totală de 2.700 mp, o despăgubire în cuantum de 71.253,12 lei (respectiv 26,39 lei/mp), aşa cum rezultă din Hotărârea nr. 26 din 10 septembrie 2004, emisă de Comisia pentru Aplicarea Legii nr. 198/2004, D., iar pentru imobilul expropriat având număr cadastral 251 D., în suprafaţă totală de 2.500 mp, o despăgubire de 66.566,82 lei (26,63 lei/mp) aşa cum rezultă din Hotărârea nr. 11 din 01 septembrie 2004, emisă de Comisia pentru Aplicarea Legii nr. 198/2004, D..

Ambele hotărâri de stabilire a cuantumului despăgubirilor anterior menţionate au fost comunicate la dosar prin cererea de chemare în garanţie, depusă pentru termenul din 28 iunie 2010 şi sunt anexate şi prezentului memoriu de recurs.

În condiţiile în care Curtea de Apel Oradea a constatat că reclamanţii sunt îndreptăţiţi la despăgubiri pentru suprafaţa de 1.778 mp, cotă parte din nr. top. 334 şi 335 Margine şi care se suprapune cu imobilele expropriate având numerele cadastrale 250 şi 251 D., şi dat fiind faptul că reclamanţii nu au contestat despăgubirile acordate de expropriator (solicitând doar obligarea la plata acestora) instanţa de control judiciar ar fi trebuit să determine valoarea de despăgubire cuvenită părţilor reclamante prin raportare la sumele stabilite prin Hotărâre nr. 26 din 10 septembrie 2004 (cadastral 250 D.) şi Hotărârea nr. 11 din 01 septembrie 2004 (cadastral 251 D.).

Cu toate acestea, cu încălcarea dispoziţiilor art. 26 din Legea nr. 33/1994 şi art. 9 din Legea nr. 198/2004, instanţa de apel a majorat nepermis despăgubirea cuvenită părţilor reclamante la suma de 11.610,34 euro, ţinând cont de suma stabilită prin Hotărârea nr. 152 din 01 iunie 2006.

Despăgubirea acordată prin hotărârea anterior arătată este corespunzătoare imobilului cu număr cadastral 259 D., care nu se suprapune cu imobilul reclamanţilor. Mai mult decât atât, instanţa de apel a reţinut atât în considerentele cât şi în dispozitivul hotărârii atacate că reclamanţilor li se cuvin "despăgubiri civile aferente diferenţei de teren expropriat în suprafaţă de 1778 mp, cotă parte din nr. top. 334 şi 335 Margine şi care aparţine numerelor cadastrale 250 şi 251 D."

Or, atât timp cât instanţa de apel a analizat cererea de chemare în judecată şi a constatat că reclamanţii nu au solicitat majorarea despăgubirilor stabilite de către expropriator este de neexplicat de ce aceasta s-a raportat la despăgubirea acordată pentru un alt imobil expropriat, decât cele cu care se suprapune terenul părţilor reclamante - despăgubire care este superioară valoric celei propuse pentru imobilele având numerele cadastrale 250 şi 251 D.

În acord cu dispoziţiile art. 26 din Legea nr. 33/1994 şi art. 9 din Legea nr. 198/2004, instanţa de apel era obligată să determine despăgubirea cuvenită reclamanţilor pentru suprafaţa de 7.775 mp ţinând cont de valorile propuse de expropriator prin Hotărârea nr. 26 din 10 septembrie 2004 (cad. 250 D.) şi Hotărârea nr. 11 din 01 septembrie 2004 (cad. 251 D.). În consecinţă, instanţa de control judiciar nu putea acorda reclamanţilor, cu titlu de despăgubire, o sumă superioară celei de 47.271 lei (322 mp x 26,39 lei + 1456 mp x 26,63 lei). Acordarea unei despăgubiri majorate de 11.610,34 euro de către instanţa de apel nu poate fi justificată sau motivată din punct de vedere legal.

În drept, invocă art. 304 pct. 9 C. proc. civ., prevederile Legii nr. 198/2004, Norma de aplicare a Legii nr. 198/2004, Legea nr. 33/1994, precum şi actele normative menţionate mai sus.

Înalta Curte a constatat nefondat recursul pentru considerentele expuse mai jos.

Prin recursul formulat recurentul a susţinut în esenţă, pe de o parte că reclamanţii nu au contestat modul de evaluare a despăgubirilor pentru terenurile în cauză prin Hotărârea nr. 26 din 10 septembrie 2004 şi Hotărârea nr. 11 din 01 septembrie 2004, emise de Comisia pentru Aplicarea Legii nr. 198/2004, D., şi că prin neluarea în calcul a despăgubirii stabilite prin aceste hotărâri s-ar fi încălcat prevederile art. 9 din Legea nr. 198/2004, iar pe de altă parte că despăgubirea stabilită de instanţa de apel prin raportare la suma stabilită prin Hotărârea nr. 152 din 01 iunie 2006, care se referă la un teren din altă tarla decât cele ce fac obiectul litigiului, s-a făcut cu încălcarea art. 26 din Legea nr. 33/1994.

Este nefondat motivul de recurs prin care se susţine încălcarea prevederilor art. 9 din Legea nr. 198/2004, având în vedere că Hotărârea nr. 26 din 10 septembrie 2004 şi Hotărârea nr. 11 din 01 septembrie 2004, emise de Comisia pentru Aplicarea Legii nr. 198/2004, D., deşi se referă la terenurile cu numerele cadastrale 250 şi 251 D., nu au fost emise pe numele reclamanţilor. Ca atare, reclamanţii nu se încadrează între persoanele care trebuia să conteste despăgubirea stabilită prin aceste hotărâri, nefiind persoanele cărora li s-a comunicat hotărârea comisiei prin care să li se fi respins în tot sau în parte cererea de despăgubire conform art. 9 din Legea nr. 198/2004.

Faptul că aceste hotărâri ar fi fost depuse în cadrul prezentului dosar alăturat cererii de chemare în garanţie formulată de către recurent nu echivalează cu comunicarea prevăzută de art. 9 din Legea nr. 198/2004, tocmai pentru că hotărârile în cauză au fost emise pe numele altor persoane.

Or, prin cererea care face obiectul prezentului litigiu, aşa cum a fost reţinut de către instanţa de apel, reclamanţii au solicitat plata despăgubirilor aferente în sumă de 150.000 lei, sumă mai mare decât cea acordată de către instanţa de apel.

Este nefondat motivul de recurs prin care se susţine încălcarea prevederilor art. 26 din Legea nr. 33/1994.

Instanţa de apel s-a raportat la determinarea despăgubirii pentru suprafaţa de 1778 mp parte din nr. top.344 şi 355 Margine care aparţine numerelor cadastrale 250 şi 251 D. la Hotărârea de stabilire a cuantumului despăgubirii nr. 152 din 01 iunie 2006 emisă pe numele reclamanţilor, prin care s-a stabilit despăgubirea pentru suprafaţă expropriată de 778 mp, parte din nr. top. 344 Margine.

Instanţa de apel a avut în vedere faptul că această hotărâre privea un teren care se afla în vecinătatea celor de faţă şi care făcea parte din aceeaşi parcelă, întreaga suprafaţă de teren de 2611 mp fiind moştenită de către reclamanţi de la defunctul C., iar hotărârea de mai sus fiind emisă pentru o parte din aceasta, deşi în fapt a fost expropriată în tot.

Potrivit art. 26 din Legea nr. 33/1994 despăgubirea se compune din valoarea reală a imobilului, iar la calcularea cuantumului despăgubirilor instanţa va ţine seama de preţul cu care se vând, în mod obişnuit, imobilele de acelaşi fel în unitatea administrativ-teritorială.

Faptul că terenul care a făcut obiectul Hotărârii de stabilire a cuantumului despăgubirii nr. 152 din 01 iunie 2006 ar avea un alt număr cadastral, nr. 259 D., potrivit susţinerilor recurentului, nu este de natură a susţine încălcarea art. 26, atâta timp cât nu s-a contestat că imobilele sunt de acelaşi fel (arabil, extravilan) şi că fac parte din aceeaşi unitate administrativ-teritorială (localitatea Margine, comuna D.).

Ţinând cont că instanţa de apel s-a raportat la o valoare a despăgubirii stabilită chiar de către expropriator pentru o parte a terenului aflat în aceeaşi parcelă, proprietatea aceloraşi persoane, nu era necesară efectuarea unei expertize pentru determinarea valorii reale a acestuia, probă care de altfel nici nu a fost solicitată de către niciuna dintre părţi.

În consecinţă, în temeiul art. 312 alin. (1) raportat la art. 304 pct. 9 C. proc. civ., Înalta Curte va respinge, ca nefondat, recursul.

În temeiul art. 274 alin. (1) C. proc. civ. va obliga pe recurentul-pârât la plata sumei de 1.000 lei, cu titlu de cheltuieli de judecată, reprezentând onorariu de avocat, către reclamanţii C., A. şi B.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondat, recursul declarat de pârâtul Statul Român prin Compania Naţională de Administrare a Infrastructurii Rutiere SA împotriva Deciziei nr. 596Ap din data de 3 octombrie 2017, pronunţate de Curtea de Apel Oradea, secţia I civilă.

Obligă pe recurentul-pârât Statul Român prin Compania Naţională de Administrare a Infrastructurii Rutiere SA la plata sumei de 1.000 lei, cu titlu de cheltuieli de judecată către reclamanţii C., A. şi B.

Irevocabilă.

Pronunţată în şedinţă publică astăzi, 13 februarie 2018.

Procesat de GGC - GV