State forest land revindication: illegal transfer to local private domain without Government Decision and nullity of public sales

Asupra cauzei de faţă, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată la 25 noiembrie 2013 la Tribunalul Călăraşi, astfel cum a fost precizată prin cererile formulate la 28 martie 2014 şi 22 mai 2014, reclamanta Regia Naţională a Pădurilor - Romsilva - Direcţia Silvică Călăraşi a chemat în judecată pe pârâţii Municipiul Olteniţa, reprezentat prin primar, SC A. SRL, SC B. SA şi Consiliul Local al Municipiului Olteniţa, reprezentat de Primarul Municipiului Olteniţa, solicitând următoarele:

- revendicarea de la pârâtul Municipiul Olteniţa a suprafeţei de 3,64 ha situată în u.a. 31 N2, cuprinsă în Amenajamentul silvic UP III Frasin Ulmeni ediţia 2004, din fondul forestier proprietate publică a statului, inclusă ilegal în domeniul privat al Municipiului Olteniţa, în tarlaua 94;

- radierea intabulării din Cartea Funciară nr. 21090/2009 pentru suprafaţa de 3,64 ha, intabulată prin încheierea nr. 14179 din 26 noiembrie 2009, ce face obiectul revendicării în capătul de cerere anterior;

- revendicarea de la pârâta A. SRL Olteniţa a suprafeţei de 0,11 ha teren fond forestier proprietate publică a statului, ce a fost vândută ilegal de Consiliul Local al Municipiului Olteniţa prin contractul de vânzare-cumpărare nr. 283 din 04 februarie 2010 încheiat între acesta şi A. SRL;

- radierea intabulării din Cartea Funciară nr. 21167/UAT Olteniţa, B/5, pentru suprafaţa de teren forestier de 0,11 ha proprietate publică a statului, situat în UP HI Frasin-Ulmeni, u.a. 31 NI;

- revendicarea de la pârâta SC B. SA a suprafeţei de 0,52 ha fond forestier proprietate publică a statului, ce a fost vândută ilegal de Municipiul Olteniţa, prin Consiliul Local al Municipiului Olteniţa, prin contractul de vânzare-cumpărare nr. 3367 din 13 octombrie 2010 încheiat între acesta şi SC B. SA;

- radierea întabulării din Cartea Funciară nr. 21168/UAT Olteniţa, B/5, pentru suprafaţa de teren forestier de 0,52 ha proprietate publică a statului, situat în UP III Frasin-Ulmeni, u.a. 31 NI;

- constatarea nulităţii absolute parţiale a Contractului de vânzare-cumpărare nr. 283 din 04 februarie 2010 încheiat între Consiliul Local Olteniţa, în calitate de vânzător, reprezentat de Primarul Municipiului Olteniţa şi SC A. SRL Bucureşti, în calitate de cumpărător, pentru suprafaţa de 0,11 ha fond forestier;

- constatarea nulităţii absolute parţiale a Contractului de vânzare-cumpărare nr. 3367 din 13 octombrie 2010 încheiat între Consiliul Local Olteniţa, în calitate de vânzător şi SC B. SA, pentru suprafaţa de 0,52 ha fond forestier.

Prin acţiunea iniţială şi, ulterior, prin precizări, reclamanta a solicitat introducerea în cauză a Statului Român, prin Ministerul Finanţelor Publice conform art. 68 C. proc. civ. şi art. 865 alin. (2) lit. b) C. civ.

Statul Român prin Ministerul Finanţelor Publice, reprezentat prin Direcţia Generală Regională a Finanţelor Publice Ploieşti, prin Administraţia Judeţeană a Finanţelor Publice Călăraşi, a formulat o cerere de intervenţie în interes propriu, precizată la 8 aprilie 2014, chemând în judecată pe pârâţii Municipiul Olteniţa prin Consiliul Local ai Municipiului Olteniţa, SC A. SRL şi SC B. SA, cu acelaşi obiect ca şi cererea principală.

Pârâta SC B. SA a formulat cerere de chemare în garanţie a Municipiului Olteniţa, prin Consiliul Local al Municipiului Olteniţa, reprezentat de Primar, solicitând ca, în cazul admiterii acţiunii formulate de reclamanta Regia Naţională a Pădurilor - Romsilva - Direcţia Silvică Călăraşi şi anulării parţiale a contractului de vânzare-cumpărare nr. 3367 din 13 octombrie 2010, sa se dispună:

- repunerea părţilor din contractul de vânzare-cumpărare în situaţia anterioară şi, pe cale de consecinţă,

- obligarea Municipiului Olteniţa la plata sumei de 307.859,46 lei reprezentând preţul plătit de B. pentru achiziţionarea terenului ce face obiectul contractului de vânzare-cumpărare;

- obligarea Municipiului Olteniţa la plata sumei de 307.859,46 lei reprezentând penalitate contractuală conform art. V.6 din contractul de vânzare-cumpărare;

- obligarea Municipiului Olteniţa la plata sumei de 5.201,72 lei reprezentând cheltuieli de autentificare a contractului de vânzare-cumpărare, precum şi la plata oricăror altor daune interese ce vor fi dovedite pe parcursul judecăţii cauzei;

- obligarea Municipiului Olteniţa la plata tuturor cheltuielilor de judecată.

Pârâta SC A. SRL Olteniţa a formulat cerere de chemare în garanţie a Municipiului Olteniţa prin Consiliul Local ai Municipiului Olteniţa, solicitând ca, în cazul admiterii cererii de chemare în judecată şi a cererii de intervenţie în interes propriu să se dispună, în baza dispoziţiilor art. 1337 C. civ., obligarea pârâtului la restituirea sumei de 37.419 iei, reprezentând parte din preţul plătit de pârâta SC A. SRL Olteniţa, pentru suprafaţa de 1100 m.p., solicitată de reclamantă.

La data de 11 iunie 2014, SC C. SRL Olteniţa a formulat cerere de intervenţie în interes propriu, solicitând, în contradictoriu cu RNP - Romsilva - Direcţia Silvică Călăraşi şi Statul Român prin Ministerul Finanţelor Publice, reprezentat de Administraţia Judeţeană a Finanţelor Publice Călăraşi, ca în situaţia admiterii cererii principale şi a cererii de intervenţie în interes propriu formulată de Statul Român, să se dispună, în baza dispoziţiilor art. 755 raportat la art. 762 alin. (2) C. civ., obligarea pârâţilor de a permite şi a asigura intervenientei accesul la calea publică, cu mijloace de transport de mare tonaj precum şi accesul personalului angajat, a oricăror vehicule aparţinând intervenientei şi partenerilor săi comerciali, pe o perioadă nedeterminată, pe o suprafaţă de aproximativ 600 m.p.

Prin Sentinţa nr. 999 din 19 octombrie 2015, Tribunalul Călăraşi, secţia civilă, a respins excepţia inadmisibilităţii capetelor de cerere privind radierea întabulărilor dreptului de proprietate din cartea funciară şi a constatat că pârâta SC A. SRL Olteniţa nu are calitate procesuală pasivă în capetele de cerere nr. 3 şi 5 din acţiunea iniţială a reclamantei RNP - Romsilva.

A constatat că pârâta SC B. SA Galaţi nu are calitate procesuală pasivă în capetele de cerere nr. 2 şi 4 din acţiunea iniţială a reclamantei RNP Romsilva şi a admis în parte atât acţiunea formulată de reclamanta RNP - Romsilva, Direcţia Silvică Călăraşi împotriva pârâtelor Municipiul Olteniţa, prin primar, Consiliu! Local al Municipiului Olteniţa, prin primarul Municipiului Olteniţa, SC A. SRL Olteniţa şi SC B. SA Galaţi, cât şi cererea de intervenţie în interes propriu formulată de intervenienta Statui Român, prin Ministerul Finanţelor Publice, formulată împotriva pârâtelor Municipiul Olteniţa, SC A. SRL Olteniţa şi SC B. SA Galaţi.

Totodată, a obligat pârâta Municipiul Olteniţa să lase în posesie reclamantei RNP - Romsilva - Direcţia Silvică Călăraşi şi în deplină proprietate şi posesie intervenientului Statul Român, prin Ministerul Finanţelor Publice, suprafaţa de 3,64 ha teren cuprinsă în amenajamentul silvic UP III Frasin Ulmeni, ediţia 2004, proprietate publică a statului, suprafaţă identificată şi individualizată în planul de amplasament - planşa nr. 1, în coordonatele din sistemul stenografie 1970 - Sistemul Naţional - în suplimentul nr. 2 la raportul de expertiză judiciară efectuat de expertul D., care face parte integrantă din hotărâre; a obligat pârâta SC A. SRL Olteniţa să lase în posesie reclamantei RNP - Romsilva - Direcţia Silvică Călăraşi şi în deplină proprietate şi posesie intervenientului Statul Român, prin Ministerul Finanţelor Publice, suprafaţa de 746 mp teren individualizat conform planului de amplasament - planşa 1 din raportul de expertiză judiciară efectuat de expertul D., care face parte integrantă din hotărâre, suprafaţă având următoarele dimensiuni şi vecinătăţi: N - drum - 22,06 m, S - A. SRL - 22,76 m, E - RNP - Romsilva - 31,01 m, V - B. SA -36,14 m; a obligat pe pârâta SC B. SA Galaţi să lase în posesie reclamantei RNP - Romsilva - Direcţia Silvică Călăraşi şi în deplină proprietate şi posesie intervenientului Statul Român prin Ministerul Finanţelor Publice suprafaţa de 4532 mp teren individualizat conform planului de amplasament - planşa 1 din raportul de expertiză judiciară efectuat de expertul D., care face parte integrantă din hotărâre, suprafaţă având următoarele dimensiuni şi vecinătăţi: N - drum + RNP Romsilva - 108,30 m + 51,70 m, S - B. SA Galaţi - 117,37 m, E - A. SRL - 28,18 m, V - Zonă CF - 45,84 m.

A constatat nulitatea absolută parţială a contractului de vânzare-cumpărare autentificat sub nr. 283 din 04 februarie 2010 de BNP E. cu privire la suprafaţa de 746 mp teren ce a Scut obiectul vânzării, suprafaţă individualizată anterior prin prezenta hotărâre în dispoziţia privind revendicarea de la pârâta SC A. SRL Olteniţa şi a constatat nulitatea absolută parţială a contractului de vânzare-cumpărare autentificat sub nr. 3367 din 13 octombrie 2010 de BNP E. cu privire la suprafaţa de 4532 mp teren ce a tăcut obiectul vânzării, suprafaţă individualizată anterior prin prezenta hotărâre în dispoziţia privind revendicarea de la pârâta SC B. SA Galaţi.

A dispus radierea întabulării din cartea funciară nr. 21090/2009 pentru suprafaţa de 3,64 ha teren, dispusă prin încheierea nr. 14179 din 26 noiembrie 2009, suprafaţă individualizată anterior prin prezenta hotărâre în dispoziţia privind revendicarea de la pârâta Municipiul Olteniţa, a dispus radierea întabulării din cartea funciară nr. 21167/UAT Olteniţa, B/5, pentru suprafaţa de 746 mp teren ce a făcut obiectul vânzării către pârâta SC A. SRL Olteniţa şi pentru care s-a constatat anterior nulitatea absolută parţială a contractului de vânzare autentificat sub nr. 283 din 04 februarie 2010 de BNP E. şi a dispus radierea întabulării în cartea funciară nr. 21168/UAT Olteniţa, B/5, pentru suprafaţa de 4532 mp teren ce a făcut obiectul vânzării către pârâta SC B. SA Galaţi şi pentru care s-a constatat anterior nulitatea absolută parţială a contractului de vânzare-cumpărare autentificat sub nr. 3367 din 13 octombrie 2010 de BNP E.

A admis în parte cererea de chemare în garanţie formulată de pârâta SC B. SA Galaţi împotriva chematului în garanţie Municipiul Olteniţa şi l-a obligat pe acesta la plata, către pârâta SC B. SA Galaţi, a sumei de 154.167,85 lei.

A admis cererea de chemare în garanţie formulată de pârâta SC A. SRL Olteniţa împotriva chematului în garanţie Municipiul Olteniţa, prin Consiliul Local al Municipiului Olteniţa şi 1-a obligat pe acesta la plata, către pârâta S.C, A. SRL Olteniţa, a sumei de 25.377,16 lei.

A respins cererea de intervenţie în interes propriu formulată de intervenienta SC C. SRL Olteniţa împotriva pârâţilor RNP - Romsilva - Direcţia Silvică Călăraşi şi Statul Român, prin Ministerul Finanţelor Publice.

A obligat pe pârâtul Municipiul Olteniţa la plata către reclamanta RNP - Romsilva - Direcţia Silvica Călăraşi a sumei de 31.3 68 lei cu titlu de cheltuieli de judecată; a obligat pe pârâta SC A. SRL Olteniţa la plata către reclamanta RNP Romsilva - Direcţia Silvică Călăraşi a sumei de 1917 lei cheltuieli de judecată; a obligat pe pârâta SC B. SA Galaţi la plata către reclamanta RNP Romsilva - Direcţia Silvică Călăraşi a sumei de 6212 lei cu titlu de cheltuieli de judecată şi a obligat pe chematul în garanţie Municipiul Olteniţa la plata către pârâta SC B. SA Galaţi a sumei de 4388,35 lei şi către pârâta S.C- A. SRL Olteniţa a sumei de 1366,31 iei cu titlu de cheltuieli de judecată.

Împotriva Sentinţei civile nr. 999 din 19 octombrie 2015 au declarat apel pârâta-chemata în garanţie U.A. T. Municipiul Olteniţa prin primar, Consiliul Local al municipiului Olteniţa prin primar, pârâta SC A. SRL Olteniţa, pârâta SC B. SA, F. SA şi intervenienta S.C C. SRL Olteniţa.

Prin Decizia nr. 641/A din 28 septembrie 2016 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a IV civilă, s-au respins, ca nefondate, apelurile declarate de pârâtul-chemat în garanţie Municipiul Olteniţa prin primar, de pârâtul Consiliul Local al municipiului Olteniţa prin primar, de pârâta SC A. SRL şi de intervenienta SC C. SRL.

S-a admis apelul declarat de pârâta SC B. SA, succedat de SC F. SA. A fost schimbată în parte sentinţa apelată, în sensul că s-a stabilit cuantumul cheltuielilor de judecată la care este obligat pârâtul-chemat în garanţie Municipiul Olteniţa către pârâtul SC B. SA la suma de 34.188,35 lei. Au fost păstrate restul dispoziţiilor sentinţei.

Împotriva deciziei menţionate au declarat recurs chematul în garanţie Municipiul Olteniţa prin Primar şi pârâtul Consiliul Local al Municipiului Olteniţa prin Primar.

Recurenţii, invocând dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 5 şi 6 C. proc. civ., solicită admiterea recursului, cu consecinţa casării Deciziei civile nr. 64 l/A din 28 septembrie 2016 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a IV-a civilă, şi trimiterea cauzei, pentru o nouă judecată, instanţei de apel.

În motivarea cererii de recurs se arata faptul ca instanţa de apel a înlăturat probele propuse de recurente de plano, într-un mod arbitrar şi abstract-generic, fără a le supune în niciun fel analizei şi silogismului judiciar, încălcându-se dispoziţiile art. 258 şi urm. C. proc. civ. şi devenind astfel incidente în cauza motivele de nelegalitate prevăzute de art. 488 pct. 5 şi pct. 6 C. proc. civ.

Recurenţii arată faptul că atitudinea părtinitoare a instanţei este dovedită şi prin aceea că s-a creat o imagine negativă în ceea ce priveşte situaţia de fapt, prin utilizarea, în motivarea deciziei civile, de negaţii în respingerea apelului, fără să existe corespondent juridic obiectiv în piesele dosarului în analiza materialului probator administrat şi fără să se analizeze transferul sarcinii probaţiunii în procesul civil de la apelant la intimat şi invers, recurentele având o atitudine procesuală activă pe durata cauzei la fond, cât şi pe durata cauzei în apel, fiindu-le încălcat astfel dreptul la un proces echitabil conform art. 6 din Convenţia Internaţională a Drepturilor Omului şi Libertăţilor Fundamentale.

Astfel, arată recurenţii, prin apelul pe care l-au depus, au învederat instanţei faptul că terenurile care au fost vândute în mod legal de către U.A.T. Municipiul Olteniţa, în suprafaţă de 1.700 mp şi respectiv 9050 mp, conform contractelor de vânzare-cumpărare nr. 283 din 04 februarie 2010 şi 3367 din 13 octombrie 2010, sunt prevăzute în Planul Urbanistic General al Municipiului Olteniţa, tarlaua 88, parcela NP 5770, ca teren extravilan. Aceste terenuri au fost introduse în domeniul privat al Municipiului Olteniţa în mod legal, iniţial în baza H.G. nr. 113 din 04 martie 1992, art. 1 alin. (1) şi (2), respectiv H.G. 1349/2001, respectiv Anexa 3 la această hotărâre, iar ulterior prin H.C.L. nr. 51 din 24 mai 2001, H.C.L. nr. 27 din 24 martie 2003 şi H.C.L. nr. 118 din 13 februarie 2009

Cu toate că au fost indicate exact H.G.-urile prin care aceste suprafeţe de teren au fost introduse în domeniul privat al U.A.T. Municipiul Olteniţa, instanţa de apel, în considerentele deciziei, nici măcar nu argumentează clar de ce nu a luat în considerare cele menţionate în apel, deşi în argumentare susţine că singura modalitate prin care aceste suprafeţe de teren ar fi putut trece în proprietatea U.A.T. Municipiul Olteniţa ar fi fost prin H.G., conform art. 10 alin. (2) din Legea nr. 213/1998.

Astfel, instanţa de apel nu a luat în calcul, astfel cum ar fi fost normai, toate documentele învederate de cele două părţi ca fiind documente din care emană titlul de proprietate al acestora, şi nici măcar nu a făcut o comparare corectă a acestor titluri, alegându-l în final pe cel care este cel mai bine caracterizat, astfel cum prevede legea în cazul unor acţiuni în revendicare, cum este şi cea de faţă.

Recurenţii arata faptul că argumentul suprem pe care instanţa de apel îşi motivează decizia este însăşi lipsa acestei hotărâri de guvern.

Un alt motiv pentru care recurenţii critică decizia instanţei de apel este acela că, prin apelul depus, U.A.T. Municipiul Olteniţa a invocat excepţia inadmisibilităţii acţiunii pentru neîndeplinirea procedurii administrative prealabile cu privire la H.C.L. nr. 51 din 24 mai 2001, H.C.L. nr. 27 din 24 martie 2003, H.C.L. nr. 118 din 13 noiembrie 2009.

Instanţa de apel, fără a da o motivare coerentă şi corectă acestei excepţii şi fără a încerca măcar să o unească cu fondul pentru a da şansa apelantei U.A.T. Municipiul Olteniţa de a demonstra că a făcut toate demersurile de publicitate cu privire la aceste H.C.L.-uri, a respins excepţia invocată.

Instanţa de apel nu se axează decât pe o analiză istorică şi prezumtivă a dreptului de proprietate publică, aparţinând Statului prin Ministerul Finanţelor Publice, asupra terenului în litigiu, omiţând faptul că intimata RNP - Romsilva, respectiv intervenientul Statul Român prin Ministerul Finanţelor Public, proprietar sau nu, ar fi trebuit să ataşeze la acţiunea sa şi dovada legală a cauzei de nulitate invocate, respectiv a faptului că terenurile vândute la licitaţie publică, procedură necontestată ia aceea epocă, era la momentul vânzării în proprietatea publică a statului,

Ceea ce a făcut intimata, în condiţiile în care nu a produs o dovadă a temeiniciei acţiunii sale în nulitate, a fost să conteste titlul de proprietate al vânzătorului U.A.T. Municipiul Olteniţa, cu opozabilitate erga omnes, prin îndeplinirea formalităţilor de publicitate imobiliară, producându-se astfel o nelegală răsturnare a sarcinii probei în procesul civil, reglementat de art. 1169 C. civ., cu consecinţe asupra securităţii şi certitudinii juridice.

S-au nesocotit, de asemenea, şi dispoziţiile Legii nr. 7/1996 privind publicitatea imobiliară, respectiv ale art. 30 alin. (1).

Intimata RNP - Romsilva, precum şi intervenientul Statul Român prin Ministerul Finanţelor Publice au invocat drept cauză de nulitate înstrăinarea unui bun imobil care la momentul vânzării s-ar fi aflat în proprietatea publică a statului prin Ministerul Finanţelor Publice, nu în proprietatea privată a autorităţii administrativ locale şi deci scos din circuitul civil, dar nu a răsturnat prezumţia legală la care se referă art. 30 alin. (1) din Legea nr. 7/1996 în limitele de probă stabilite de art. 30 alin. (2), şi anume că la momentul înscrierii dreptului în folosul vânzătorului, ai autorităţii administrativ teritoriale, Municipiului Olteniţa, prin împuternicit Consiliul Local Olteniţa, ar fi fost înregistrată vreo acţiune în constatarea cuprinsului cărţii funciare sau dacă din titlul transmiţătorului şi din cuprinsul cărţii funciare, cumulativ, ar reieşi vreo neconcordanţă între aceasta şi situaţia juridică reală.

Vânzătorul din contractele de vânzare-cumpărare a căror nulitate se solicită, autoritate publică de stat, şi-a înscris dreptul de proprietate privată în cartea funciară, acesta fiind un drept constituit în condiţiile Legii nr. 18/1991, constatat prin hotărâri de consiliu local ca făcând parte din inventarul şi deci din patrimoniul local, prezumţie legală instituită în favoarea celui care şi-a înscris dreptul în cartea funciară, dispensând de orice dovadă pe acesta, conform art. 1202 alin. (1) C. civ.

În fine, al treilea argument în vederea admiterii cererii de recurs este reprezentat de faptul că instanţa de apel consideră că titlul intimatei RNP - Romsilva, respectiv al intervenientului Statul Român prin Ministerul Finanţelor Publice este amenajamentul silvic, astfel cum rezultă şi din cuprinsul art. 35 alin. (1) din Legea nr. 18/1991.

Din cuprinsul articolului pe care instanţa îl invocă ca text de lege în baza căruia titlul de proprietate al intimatei RNP - Romsilva, respectiv al intervenientului Statul Român prin Ministerul Finanţelor Publice, este mai bine caracterizat, rezultă, fără urmă de îndoială din faptul că doar terenurile cuprinse şi în sistemul de evidenţă al cadastrului funciar general, precum şi în amenajamentele silvice sunt proprietatea statului. Cum însă nici intimata, dar nici intervenientul nu au reuşit să facă dovada acestor evidenţe din cadrul sistemului cadastral funciar general şi au depus la dosarul cauzei doar nişte amenajamente silvice, care ele singure nu pot constitui titlu de proprietate, fără a face dovada şi evidenţierilor într-un sistem cadastral, recurentele consideră că instanţa a dat întâietate unui titlu care nu îndeplineşte toate criteriile de caracterizare cerute de lege, făcând o superficială analiză a acestuia în detrimentul titlului de proprietate al recurentelor.

Împotriva Deciziei nr. 641/A din 28 septembrie 2016 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a IV-a civilă, s-a depus şi cerere de recurs incident de către pârâţii SC B. SA şi F. SA (în calitate de succesor al B. SA).

Recurentul, invocând dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., solicită admiterea recursului incident, casarea Deciziei nr. 641/A din 28 septembrie 2016, pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a IV-a civilă, şi trimiterea cauzei spre o nouă judecată instanţei de apel, cu obligarea la achitarea cheltuielilor de judecată ocazionate de prezentul litigiu, în temeiul art. 453 C. proc. civ.

În motivarea recursului, se invocă, în esenţă, următoarele critici ce vizează hotărârea pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti:

1. Instanţa de apel, aplicând în mod greşit dispoziţiile Legii nr. 46/2008 privind Codul Silvic şi ale Legii nr. 18/1991 privind fondul funciar şi încălcând principiul legalităţii, a stabilit că amenajamentele silvice depuse de către RNP - Romsilva în extras ar face dovada dreptului de proprietate publică al Statului Român, fiind astfel incident motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ. (a se vedea, în acest sens, parag. 35 - 48 din cererea de recurs).

2. Instanţa de apel, încălcând dispoziţiile Codului Civil, ale Legii nr. 554/2004 privind contenciosul administrativ şi ale Constituţiei României, a reţinut că nu ar fi întrunite condiţiile prevăzute de lege pentru aplicarea principiului error communis facit jus întrucât cumpărătorul, cu ignorarea prezumţiilor de care se bucură orice act administrativ (legalitate, autenticitate şi veridicitate), ar fi trebuit sa constate un pretins caracter nelegal al actelor administrative aduse de către Municipiul Olteniţa în dovedirea dreptului de proprietate privată (H.C.L. nr. 51/2001, nr. 27/2005 şi nr. 152/2005), fiind astfel incident motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ. (a se vedea, în acest sens, parag. 49 - 57 din cererea de recurs).

3. Instanţa de apel, încălcând dispoziţiile de drept material ale Codului civil (care reglementează obligaţia vânzătorului de garanţie contra evicţiunii), a reţinut că obligaţia de garanţie contra evicţiunii, fiind un efect specific contractului de vânzare-cumpărare, ar fi aplicabilă doar în cazul unui contract valabil încheiat, fiind astfel incident motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ. (a se vedea, în acest sens, parag. 58 - 71 din cererea de recurs),

4. Instanţa de apel, încălcând dispoziţiile de drept material ale Codului civil (art. 1347 C. civ. 1865), a reţinut că sancţiunea rezoluţiunii, fiind un efect specific contractelor sinalagmatice, este aplicabil doar în cazul unui contract valabil încheiat, fiind astfel incident motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ. (a se vedea, în acest sens, parag. 72 - 82 din cererea de recurs).

5. Instanţa de apel, aplicând în mod greşit dispoziţiile de drept material ale Codului civil (care reglementează clauza penală), a reţinut că validitatea clauzei penale depinde de validitatea obligaţiei principale a contractului, nu de validitatea obligaţiei contractuale pe care se grefează clauza penală şi cu care clauza penală se află în raport de accesorietate, fiind astfel incident motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ. (a se vedea, în acest sens, parag. 83 - 96 din cererea de recurs).

Recurentul face o dezvoltare amplă a motivelor de nelegalitate invocate în cuprinsul cererii de recurs, întemeiate pe dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., arătând că instanţa de apel a pronunţat decizia civilă recurată cu încălcarea şi aplicarea greşită a dispoziţiilor legale aplicabile în materie.

Prin încheierea din Camera de consiliu din 21 noiembrie 2017, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia I civilă, a respins excepţia inadmisibilităţii recursului incident invocată de intimata Administraţia Judeţeană a Finanţelor Publice Călăraşi pentru Statul Român prin Ministerul Finanţelor Publice, pentru motivele expuse pe larg în cuprinsul acesteia, a admis în principiu recursul principal şi recursul incident şi a fixat termen de judecată în şedinţă publică.

Examinând recursul declarat de Municipiul Olteniţa şi Consiliul Local al Municipiului Olteniţa raportat la motivele de nelegalitate prevăzute de art. 488 pct. 5,6 şi 8 C. proc. civ., Înalta Curte va constata că acesta este nefondat pentru următoarele considerente:

Critica formulată prin primul motiv de recurs, întemeiată pe dispoziţiile art. 488 pct. 5 şi 6 C. proc. civ., vizând înlăturarea arbitrară a probelor propuse de pârât şi, pe cale de consecinţă, încălcarea dreptului acestuia ia un proces echitabil conform art. 6 din Convenţia Europeană a Drepturilor Omului şi Libertăţilor Fundamentale, nu poate fi primită. Odată cu această critică va fi examinat şi argumentul expus prin cel de-al treilea motiv de recurs, vizând greşita reţinere ca fiind titlu de proprietate a amenajamentului silvic, cu încălcarea art. 35 alin. (1) din Legea nr. 18/1991, critică ce se circumscrie pct. 8 al art. 488 C. proc. civ.

Instanţa de apel, fără a încălca prevederile art. 258 C. proc. civ. şi dreptul pârâţilor la un proces echitabil, a reţinut, în mod legal, că schimbarea regimului juridic al terenurilor forestiere revendicate, în sensul trecerii lor din proprietatea publică a statului în proprietatea privată a Unităţii administrativ-teritorial Olteniţa nu se putea face decât prin hotărâre de guvern, iar apelantele-pârâte nu au dovedit îndeplinirea acestei condiţii legale.

H.G. nr. 113/1992, invocată de Municipiul Olteniţa şi Consiliul Local Olteniţa nu a aprobat trecerea terenurilor în litigiu din domeniul public al statului în domeniul privat al U.A.T. Olteniţa, ci a avut ca obiect luarea unor măsuri premergătoare, în sensul constituirii în fiecare judeţ a unei comisii având ca atribuţie inventarierea patrimoniului public şi privat al comunelor, oraşelor şi judeţelor (art. 1) şi a unei subcomisii, cu atribuţia determinării, potrivit legii, a bunurilor mobile şi imobile, precum şi a drepturilor şi obligaţiilor aferente acestora, ce urmau a constitui patrimoniul unităţii administrativ-teritoriale, precum şi definitivarea propunerilor de determinare şi defalcare, urmată de predarea-primirea prin protocol a patrimoniului, după aprobarea prin hotărâre de guvern a propunerilor prezentate de comisia constituită potrivit art. 1 (art. 7).

H.G. nr. 1349/2002 privind atestarea domeniului public al judeţului Călăraşi, precum şi al municipiilor, oraşelor şi comunelor din judeţul Călăraşi a avut ca obiect atestarea domeniului public ai Judeţului Călăraşi, în timp ce terenurile revendicate au fost trecute în domeniul privat al Municipiului Olteniţa. De altfel, terenurile în litigiu nu se regăsesc în Anexa 3 a actului normativ menţionat, susţinerile pârâţilor în acest sens nefiind dovedite.

În ceea ce priveşte regimul juridic al terenurilor revendicate, Curtea de Apel Bucureşti a reţinut corect incidenţa în cauză a dispoziţiilor art. 35 din Legea nr. 18/1991 potrivit cărora "terenurile forestiere proprietatea publică a statului sunt acele suprafeţe intrate în patrimoniul său în conformitate cu prevederile legale existente până la data de 1 ianuarie 1990 şi înregistrate ca atare în amenajamentele silvice".

S-a mai arătat că raţiunea acestui text este aceea de a da posibilitatea dovedirii dreptului de proprietate al statului cu înregistrările efectuate în sistemul de evidenţă al cadastrului funciar, pentru acele terenuri din fondul funciar care au una din destinaţiile de la art. 2 lit. a), c), d) şi e) din Legea fondului funciar, respectiv cu amenajamentele silvice, pentru acele terenuri din fondul funciar care au destinaţie forestieră, conform art. 2 lit. b) din lege.

Aplicând dispoziţiile Legii nr. 46/2008 privind Codul Silvic şi ale Legii nr. 18/1991 privind fondul funciar, instanţa de apel a stabilit că extrasele amenajamentelor silvice depuse de RNP Romsilva fac dovada prin ele însele a dreptului de proprietate al Statului Român.

În cuprinsul art. 35 alin. (1) din Legea fondului funciar, legiuitorul a prevăzut, într-adevăr, expressis verbis, că înregistrarea atât în sistemul de evidenţă al cadastrului funciar general, cât şi amenajamentele silvice sunt cerute de lege în mod cumulativ şi nu alternativ, cum a reţinut instanţa de apel, interpretând sistematic dispoziţiile art. 1, 2 şi 35 alin. (1) din Legea fondului funciar.

Prin urmare, simpla includere într-un amenajament silvic, rară înregistrarea în sistemul de evidenţă al cadastrului funciar general nu face dovada dreptului de proprietate, astfel cum rezultă şi din art. 19 alin. (1) C. silvic conform căruia "modul de gestionare a fondului forestier naţional se reglementează prin amenajamentele silvice, care constituie baza cadastrului de specialitate al statului pentru fondul forestier proprietate publică a statului".

Art. 3 alin. (3) din C. silvic, la care face trimitere instanţa de apel în justificarea faptului că amenajamentele silvice ar reprezenta titlul de proprietate publică, nu este aplicabil în cauză, având în vedere că se referă la dovada deţinerii în administrare a terenurilor forestiere şi nu vizează, prin urmare, dreptul de proprietate.

Înalta Curte va constata că, deşi instanţa de apel a interpretat eronat dispoziţiile legale menţionate, ceea ce ar atrage incidenţa motivului de recurs prevăzut de art. 488 pct. 8 C. proc. civ., critica analizată nu poate fi primită, având în vedere că înscrisurile noi depuse în această fază procesuală (a recursului) cu respectarea dispoziţiilor art. 492 alin. (1) C. proc. civ., fac dovada că terenul în litigiu este teren forestier proprietate publică a statului administrat de RNP Romsilva, prin Direcţia Silvică Călăraşi.

Astfel, prin adresa nr. 174 din 26 ianuarie 2017, OCPI Călăraşi a comunicat către RNP Romsilva - Direcţia Silvica Călăraşi că terenul situat în parcelele T87, T93 şi T94, are categoria de folosinţă "păduri", conform lucrării de cadastru extravilan al teritoriului administrativ Olteniţa, întocmită în anul 1976 şi extrasului din registrul cadastral şi planul cadastral 1/10000 UAT Olteniţa. Având în vedere că pentru teritoriul administrativ Olteniţa nu s-au mai efectuat lucrări de întreţinere a cadastrului nu s-a putut preciza dacă a intervenit o schimbare a categoriei de folosinţă actuale pentru aceste suprafeţe.

Pentru ca terenurile revendicate să fi putut fi trecute din domeniul public al Statului Român în domeniul public sau privat al UAT Olteniţa s-ar fi impus ca prin hotărâre de guvern să se prevadă expres ce suprafaţă de teren forestier îşi va schimba regimul juridic în sensul menţionat şi în ce amenajament silvic sau unitate amenajistică se află respectiva suprafaţă.

Aşa cum s-a arătat, cele două hotărâri de guvern invocate de pârâţi, H.G. nr. 113/1992 şi H.G. nr. 1349/2001 nu cuprind aceste menţiuni, astfel că nu sunt îndeplinite prevederile Legii nr. 213/1998 privind transmiterea bunurilor proprietate publică.

Terenul forestier proprietate publică a statului ce face obiectul prezentei acţiuni a fost introdus în domeniul privat ai Municipiului Olteniţa prin H.C.L. Olteniţa nr. 51 din 24 mai 2001, nr. 27 din 24 martie 2005 şi nr. 118 din 13 noiembrie 2009, fapt atestat şi de expertul tehnic.

Aceste terenuri sunt incluse în H.G. nr. 1705 din 29 noiembrie 2006 pentru aprobarea inventarului centralizat al bunurilor din domeniul public al statului, conform adresei Ministerului Finanţelor Publice nr. 445585 din 23 februarie 2012, depuse la dosar, fondul forestier proprietate publică a statului fiind înregistrat compact, fără a fi evidenţiat pe suprafeţe, poziţii cadastrale, tarlale sau vecinătăţi, fără a fi nominalizat distinct pe fiecare direcţie sau ocol silvic, ci exclusiv pe amenajamente silvice.

În condiţiile în care includerea în domeniul privat al Municipiului Olteniţa nu s-a produs printr-o hotărâre de guvern prin care să se aprobe scoaterea din domeniul public al statului a terenurilor forestiere atestate prin H.G. nr. 1705/2006, se constată că suprafaţa ce face obiectul revendicării a fost în permanenţă în proprietatea statului, fiind administrată de Direcţia Silvică Călăraşi şi nu a fost predată Consiliului Local ai Municipiului Olteniţa.

Împrejurarea că terenul în litigiu a fost folosit temporar pe perioada 9 noiembrie 1987 - 31 decembrie 1989 la lucrările Canalului Dunăre-Bucureşti, conform Ordinului Ministrului Silviculturii nr. 189 din 15 ianuarie 1987, nu putea conduce la schimbarea regimului juridic, câtă vreme nu s-a emis o hotărâre de guvern în condiţiile art. 10 alin. (2) şi art. 9 alin. (1) din Legea nr. 213/1998.

Cel de-al doilea motiv de recurs invocat de pârâţii Municipiul Olteniţa şi Consiliul Local al Municipiului Olteniţa, vizând nemotivarea respingerii excepţiei inadmisibilităţii acţiunii pentru neîndeplinirea procedurii administrative prealabile cu privire la H.C.L. nr. 51/2001, nr. 27/2003 şi nr. 118/2009 este, de asemenea, nefondat.

Potrivit art. 5 alin. (2) din Legea nr. 18/1991, terenurile care fac parte din domeniul public sunt inalienabile, insesizabile şi imprescriptibile.

Având în vedere că, aşa cum s-a arătat în analiza celorlalte critici formulate prin motivele de recurs, terenurile în litigiu au fost introduse în domeniul privat al Municipiului Olteniţa fără respectarea dispoziţiilor art. 10 alin. (2) din Legea nr. 213/1998, a art. 861 C. civ. şi ale art. 7 alin. (4), art. 34 şi art. 35 C. silvic, nu se impunea contestarea cu titlu prealabil a H.C.L. nr. 54/2001, nr. 27/2005 şi nr. 118/2009.

Instanţa de apel, confirmând soluţia primei instanţe asupra excepţiei inadmisibilităţii acţiunii, pronunţată prin încheierea din 4 iunie 2014, a constatat corect ca, având în vedere obiectul cauzei, care nu este reprezentat de contestarea unor acte administrative, nu se punea problema derulării unei proceduri prealabile.

Astfel, s-a constatat corect că dispoziţiile art. 193 alin. (1) C. civ., potrivit cărora sesizarea instanţei se poate face numai după îndeplinirea unei proceduri prealabile, dacă legea prevede expres aceasta, nu sunt incidente raportat la obiectul cauzei, acţiune în revendicare, în cadrul căreia actele administrative de care se prevalează în apărare pârâţii sunt cele trei hotărâri ale Consiliului Local, prin care se pretinde că terenurile în litigiu se află în domeniul său privat.

H.G. nr. 841/1995 privind procedurile de transmitere fără plată şi de valorificare a bunurilor aparţinând instituţiilor publice, invocate de pârâţii Municipiul Olteniţa şi Consiliul Local al Municipiului Olteniţa nu au relevanţă în cauză, având în vedere că niciuna dintre hotărârile consiliului local exhibate ca titluri nu au fost emise în temeiul acestui act normativ.

H.C.L. nr. 110/2007 privind vânzarea la licitaţie publică a terenului de 1.700 m.p. situat în Olteniţa. Şos. Portului, tarlaua 88 şi H.C.L. nr. 171/2007 privind vânzarea la licitaţie publică a terenului în suprafaţă de 9050 m.p., situat în Olteniţa, şos. Portului, tarlaua 88 nu au fost emise de Consiliul Local Olteniţa în baza H.G. nr. 841/1995, ci a art. 13 alin. (1) din Legea nr. 50/1991 şi a art. 36, 45 şi 123 din Legea nr. 215/2001 privind administraţia publică locală.

Prin urmare, nu poate fi primită critica potrivit căreia intimata RNP Romsilva nu a uzat de calea procedurală a contestării hotărârilor Consiliului Local al Municipiului Olteniţa privind însuşirea listei terenurilor aparţinând domeniului privat al Municipiului Olteniţa şi nici nu a atacat hotărârile acesteia privind lotizarea sau vânzarea terenului în discuţie nu sunt de natură să conducă la respingerea ca inadmisibilă a acţiunii în revendicare, deoarece instanţa învestită cu o astfel de acţiune, prealabil efectuării operaţiunii de comparare a titlurilor exhibate de părţi, stabileşte dacă ambele părţi prezintă un titlu valabil, sau dacă numai una dintre părţi invocă un titlu de proprietate valabil.

În acest context este nefondată şi critica vizând încălcarea prezumţiei de proprietate de care beneficiază pârâţii care şi-au înscris dreptul real în cartea funciară. Prezumţia legală reglementată de art. 30 alin. (1) din Legea nr. 7/1996 are caracter relativ şi, în esenţă, a fost răsturnată, prin probele administrate de intimata RNP Romsilva, care a făcut dovada contrară a dreptului de proprietate publică asupra terenurilor în litigiu.

Recursul incident declarat împotriva aceleiaşi decizii de pârâţii SC B. S.A, şi F. SA, în calitate de succesor al B. SA va fi, de asemenea, respins ca nefondat.

Critica formulată prin primul motiv de recurs, întemeiată pe dispoziţiile art. 488 pct. 8 C. proc. civ., va fi respinsă pentru aceleaşi considerente expuse în analiza primului motiv de recurs al pârâţilor Municipiul Olteniţa şi Consiliul Local ai Municipiului Olteniţa.

Cel de-al doilea motiv al recursului incident, întemeiat pe dispoziţiile art. 488 pct. 8 C. proc. civ., vizând încălcarea dispoziţiilor Codului civil şi ale Legii nr. 554/2004 privind contenciosul administrativ, în sensul că ar fi întrunite condiţiile prevăzute de lege pentru aplicarea principiului error communis facit jus, este nefondat.

Eroarea în care pretinde că s-a aflat recurenta la încheierea contractului de vânzare-cumpărare nu era nici comună şi nici invincibilă, astfel cum corect au reţinut instanţele de fond şi apel.

Actul de vânzare-cumpărare a cărui nulitate este în discuţie cuprinde menţiuni detaliate cu privire la istoricul dobândirii proprietăţii de către vânzător, inclusiv menţiunile că Hotărârile Consiliului Local nr. 51/2009, nr. 27/2005 şi nr. 152/2007 referitoare la trecerea în domeniul privat al Municipiului Olteniţa a terenului obiect al contractului constituie anexe ale acestuia. Or, în aceste hotărâri, vânzătorul însuşi a invocat drept temei ai intrării terenului în domeniul său privat H.G. nr. 113/1992 privind stabilirea unor măsuri pentru defalcarea şi trecerea terenului în patrimoniul comunelor, oraşelor sau judeţelor a bunurilor şi valorilor de interes local din domeniul public şi privat.

Cumpărătorul avea, astfel, posibilitatea de a consulta respectiva hotărâre de guvern, publicată în Monitorul Oficial, putând observa că aceasta reprezintă doar un temei al unor acte premergătoare şi nu un act efectiv de trecere în domeniul privat al UAT Olteniţa, respectiv protocol de predare-primire emis după aprobarea prin hotărâre de guvern.

Pe cale de consecinţa, cumpărătorul nu se afla în situaţia imposibilităţii constatării caracterului nelegal al actelor administrative de care se prevala Municipiul Olteniţa în dovedirea dreptului său de proprietate, ci, prin simpla analiză a cuprinsului acestuia ar fi putut constata că nu erau de natură să transfere dreptul de proprietate în patrimoniul vânzătorului, câtă vreme nu a existat un protocol de predare-primire efectivă.

Cel de-al treilea motiv de recurs, întemeiat pe cazul de casare prevăzut de art. 488 pct. 8 C. proc. civ., este nefondat.

Constatând nulitatea absolută parţială a contractului de vânzare-cumpărare autentificat sub nr. 3367 din 13 octombrie 2010 cu privire la suprafaţa de 4.532 m.p., prima instanţă a cărei soluţie a fost confirmată de instanţa de apel, a admis în parte cererea de chemare în garanţie formulată de SC B. SA Galaţi şi a obligat-o pe chemata în garanţie Municipiul Olteniţa la plata sumei de 1.154,167,85 lei reprezentând partea proporţională din preţul total al contractului, corespunzătoare suprafeţei de teren pentru care intervenienta a fost evinsă.

Având în vedere obiectul cererii de chemare în garanţie, prin care pârâta a solicitat repunerea părţilor în situaţia anterioară încheierii contractului de vânzare-cumpărare, soluţia admiterii doar în parte a acestei cereri este legală, ca efect al constatării nulităţii parţiale a contractului.

Obligaţia vânzătorului de garanţie pentru evicţiune reprezintă unui din efectele specifice ale contractului de vânzare-cumpărare, aplicabile situaţiei unui contract valabil încheiat care dă naştere unor obligaţii specifice atât în sarcina cumpărătorului, cât şi a vânzătorului.

Este nefondată critica pârâtei conform căreia, în aplicarea principiului rolului activ al judecătorului ar fi trebuit să se califice cererea de chemare în garanţie în sensul de a se reţine că s-a solicitat rezoluţiunea totală a contractului.

O asemenea cerere, formulată de B. SA Galaţi nu a făcut obiectul învestirii tribunalului, pretenţiile în sensul menţionat neputând fi solicitate implicit, cum se pretinde de această pârâtă, întrucât au un temei juridic distinct şi presupun administrarea unui probatoriu diferit, rezoluţiunea presupunând încheierea unui contract valabil, deoarece cauza rezoluţiunii apare ulterior momentului încheierii actului juridic.

Recurenta are posibilitatea de a formula o asemenea cerere pe cale separată, putând solicita rezoluţiunea contractului şi eventual daune interese conform art. 1347 C. civ. de la 1864.

Într-adevăr, în cazul evicţiunii parţiale, legea conferă cumpărătorului dreptul de a opta între a cere "stricarea vânzării" (rezoluţiunea contractului) şi menţinerea contractului şi obligarea vânzătorului la despăgubiri. O asemenea opţiune nu a fost, însă, tăcută prin cererea de chemare în garanţie, conform art. 1347 C. civ., astfel cum s-a arătat, motiv pentru care critica având ca obiect încălcarea art. 1347 a fost corect respinsă de instanţa de apel.

Cel de-al cincilea motiv de recurs, vizând respingerea cererii formulate de B. SA în sensul obligării Municipiului Olteniţa la plata penalităţilor în cuantumul stabilit conform art. V.6 din contractul de vânzare-cumpărare, ca urmare a aplicării greşite a art. 1067 C. civ. de la 1865, nu este fondat, raportat la dispoziţiile art. 488 pct. 8 C. proc. civ.

Clauza stipulată de părţi la art. V.6 din Contractul de vânzare-cumpărare nr. 3367/2010 reprezintă o clauză penală prin care părţile au determinat anticipat echivalentul prejudiciului suferit de creditor ca urmare a pronunţării unei hotărâri definitive şi irevocabile privind revendicarea, posesia sau administrarea suprafeţei de teren ce a tăcut obiectul vânzării.

Având în vedere că obligaţia principală a fost lipsită de efecte doar parţial, corespunzător suprafeţelor de teren pentru care s-a constatat nulitatea contractului cu efect retroactiv, nu se poate da eficienţă clauzei penale stipulate pentru situaţia în care contractul ar fi rămas în tot lipsit de efecte.

Prin urmare, este corect argumentul instanţei de apel în sensul că nu se pot da efecte clauzei penale, validă, în măsura în care şi obligaţia principală este validă, atâta timp cât contractul de vânzare-cumpărare în care a fost stipulată a fost lipsit de efecte parţial, iar părţile nu au determinat anticipat un mod de calcul al echivalentului prejudiciului.

Curtea nu îşi va însuşi, în aceste condiţii, considerentul din decizia recurată, referitor la lipsa de relevanţă a împrejurării că pârâta B. a solicitat sau nu rezoluţiunea totală a contractului.

Pentru toate aceste considerente, Înalta Curte, în temeiul art. 496 alin. (1) C. proc. civ., va respinge recursurile ca nefondate.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondate, recursurile declarate de pârâtul Consiliul Local al Municipiului Olteniţa prin Primar şi de chematul în garanţie Municipiul Olteniţa prin Primar împotriva Deciziei nr. 641/A din 28 septembrie 2016 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a IV-a civilă.

Respinge, ca nefondat, recursul incident declarat de pârâţii SC B. SA şi F. SA, în calitate de succesor al acesteia împotriva aceleiaşi decizii.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică astăzi, 13 februarie 2018.

Procesat de GGC - GV