Land restitution document claim assigned to district civil court; administrative court jurisdiction rejected
Legislator summary
AI generatedThe High Court of Cassation and Justice resolved a negative jurisdictional conflict by assigning the case to the Drobeta-Turnu Severin District Court, thereby rejecting the administrative court's claim of jurisdiction; this decision is final. The plaintiff sought an order compelling the local land fund commission and the mayor's office to respond to a notification and release documents underlying shareholder decisions and a certificate regarding agricultural land registered with the former agricultural cooperative, issued under the land restitution framework. The High Court held that the claim, though framed under administrative litigation law, in substance seeks the performance of a non-pecuniary obligation arising from the special land restitution legislation (Law No. 18/1991), and therefore constitutes a civil "land case" falling under Article 94(1)(h) of the Code of Civil Procedure, not an administrative dispute under Law No. 554/2004, since the refusal concerns duties regulated by restitution laws rather than administrative authority functions.
Legislator headnote
AI generatedart. 134 C. proc. civ, art. 10 din Legea nr. 554/2004, art. 1 din Legea nr. 554/2004, art. 135 alin. (1) C. proc. civ, art. 94 alin. (1) pct. 1 lit. h) C. proc. civ, art. 8 alin. (1) din Legea nr. 554/2004; Land restitution document claim assigned to district civil court; administrative court jurisdiction rejected: Astfel, potrivit art. 533 54, 55, 56 din Legea nr. 18/1991 toate cauzele care îşi au izvorul în dispoziţiile legii fondului funciar intră în competenţa de soluţionare a judecătoriei din raza teritorială în care este situat terenul care a făcut obiectul cererii de reconstituire a dreptului de proprietate.
Keywords
AI generatedCited Legislation
AI generatedRelated Decisions
AI generatedFull text
Asupra cauzei de faţă, constată următoarele:
Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Bucureşti sub nr. x/3/2017, reclamanta A. a chemat în judecată pârâtele Primăria comunei Devesel prin primar şi Comisia locală de fond funciar Devesel, solicitând, ca pârâtele să fie obligate să răspundă la notificarea nr. 325 din 12 decembrie 2016 transmisă prin intermediul BEJ B. şi să-i comunice în copie toate actele ce au stat la baza emiterii deciziilor de acţionar nr. 2326/1992, nr. 2305/1992 şi nr. 5697/1993 eliberate pentru autorul său, C., cu privire la terenul agricol ce a aparţinut bunicului C., decedat în anul 1969, şi adeverinţa din care să rezulte suprafaţa de teren agricol înscrisă în fostul C.A.P. Devesel şi menţionată în Registrul agricol al comunei la nivelul anilor 1963 - 1965, pe numele bunicului său, C.
Se solicită obligarea pârâtelor la plata cheltuielilor de judecată ocazionate cu prezentul proces.
În motivarea cererii, reclamanta a arătat că prin notificarea nr. 325 din 12 decembrie 2016 transmisă prin intermediul BEJ B. şi primită de pârâte sub semnătură la data de 19 decembrie 2016, a solicitat ca pârâtele să-i comunice în copie toate actele ce au stat la baza emiterii deciziilor de acţionar nr. 2326/1992, nr. 2305/1992 şi nr. 5697/1993 eliberate pe numele autorului său, C., cu privire la terenul agricol ce a aparţinut bunicului C., decedat în anul 1969, cu ultimul domiciliu în comuna Devesel, sat Scăpau, judeţul Mehedinţi.
De asemenea, a solicitat ca pârâtele să-i comunice adeverinţa din care să rezulte suprafaţa de teren agricol înscrisă în fostul C.A.P. Devesel şi menţionată în Registrul agricol al comunei la nivelul anilor 1963 - 1965, pe numele bunicului său, C.
Reclamanta a precizat că a solicitat actele menţionate în calitate de persoană îndreptăţită/moştenitoare a defunctului C., iar Instituţia Prefectului - Judeţul Mehedinţi, prin adresa nr. 11344 din 31 octombrie 2016, i-a comunicat că, pentru a obţine actele solicitate ce au stat la baza emiterii celor trei decizii, să se adreseze Comisiei locale de fond funciar Devesel.
Către Instituţia Prefectului Judeţului Mehedinţi şi către Primăria Comunei Devesel - Comisia locală de fond funciar s-a adresat în repetate rânduri pentru a obţine informaţiile privind actele care au stat la baza emiterii titlurilor de proprietate în baza Legii nr. 18/1991 pe numele autorului, conform răspunsurilor primite care au fost anexate în copie.
În drept, reclamanta a invocat Legea nr. 554/2004 actualizată.
Prin Sentinţa nr. 4051 din 23 iunie 2017, Tribunalul Bucureşti, secţia a II-a contencios administrativ şi fiscal, a calificat obiectul cererii ca fiind obligarea pârâtei Comisia locală de fond funciar Devesel la eliberarea către reclamantă a unor înscrisuri ce fac parte din documentaţia aferentă cererilor de constituire sau reconstituire a titlurilor de proprietate de pe urma defunctului C., formulate în baza Legii nr. 38/1991.
Faţă de obiectul acţiunii deduse judecăţii, tribunalul a constatat că în cauză sunt aplicabile dispoziţiile Legii nr. 18/1991, faţă de care se determină competenţa funcţională, materială şi teritorială de soluţionare a cauzei.
Astfel, potrivit art. 533 54, 55, 56 din Legea nr. 18/1991 toate cauzele care îşi au izvorul în dispoziţiile legii fondului funciar intră în competenţa de soluţionare a judecătoriei din raza teritorială în care este situat terenul care a făcut obiectul cererii de reconstituire a dreptului de proprietate.
Pentru toate aceste considerente, tribunalul a admis excepţia necompetenţei funcţionale, materiale şi teritorială şi a declinat cauza în favoarea Judecătoriei Drobeta-Turnu Severin.
Cauza a fost înregistrată pe rolul Judecătoria Drobeta-Turnu Severin sub nr. x/215/2017.
Prin Sentinţa civilă nr. 3052 din data de 6 decembrie 2017, pronunţată de Judecătoria Drobeta-Turnu Severin, a declinat competenţa în favoarea Tribunalului Bucureşti şi, constatând existenţa unui conflict negativ de competenţă, în temeiul art. 133 şi art. 134 C. proc. civ., a înaintat dosarul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie pentru pronunţarea unui regulator de competenţă.
Pentru a hotărî astfel, Judecătoria Drobeta-Turnu Severin a constatat că cererea reclamantei are ca obiect obligarea pârâtelor să răspundă la notificarea formulată şi să-i comunice relaţii cu privire la un teren, în calitatea lor de autorităţi publice în materia respectivă, iar temeiul legal invocat este precizat în cerere - art. 8 şi art. 10 din Legea nr. 554/2004.
Potrivit art. 1 din Legea nr. 554/2004, orice persoană care se consideră vătămată într-un drept al său ori într-un interes legitim, de către o autoritate publică, printr-un act administrativ sau prin nesoluţionarea în termenul legal a unei cereri, se poate adresa instanţei de contencios administrativ competente, pentru anularea actului, recunoaşterea dreptului pretins sau a interesului legitim şi repararea pagubei ce i-a fost cauzată, potrivit art. 2 alin. (2), se asimilează actelor administrative unilaterale şi refuzul nejustificat de a rezolva o cerere referitoare la un drept sau la un interes legitim ori, după caz, faptul de a nu răspunde solicitantului în termenul legal, potrivit art. 8, persoana nemulţumită de nesoluţionarea unei cereri poate sesiza instanţa de contencios competentă, instanţă care poate fi, conform art. 10, tribunalul de la domiciliul său,
Faţă de obiectul cererii şi de motivele invocate, Judecătoria Drobeta-Turnu Severin a apreciat că nu este competentă să soluţioneze cererea ce formează obiectul acestui dosar, competentă fiind instanţa investită de reclamantă, respectiv Tribunalul Bucureşti.
Înalta Curte, competentă să soluţioneze conflictul conform art. 133 pct. 2 raportat la art. 135 alin. (1) C. proc. civ., stabileşte competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Judecătoriei Drobeta-Turnu Severin, în considerarea argumentelor ce succed;
Obiectul cererii de chemare în judecată îl constituie obligarea pârâtei Comisia locală de fond funciar Devesel la eliberarea către reclamantă a unor înscrisuri ce fac parte din documentaţia aferentă cererilor de constituire sau reconstituire a titlurilor de proprietate de pe urma defunctului C., formulate în baza Legii nr. 18/1991.
Prin urmare, obiectul cererii de chemare în judecată este strâns legat de atribuţiile Primăriei comunei Devesel şi ale Comisiei locale de fond funciar Devesel în procedura de retrocedare efectuată în temeiul Legii nr. 18/1991.
Cererea de chemare în judecată, astfel cum a fost formulată şi motivată, se încadrează în noţiunea de "proces funciar" prevăzută de art. 1 din Titlul XIII ai Legii nr. 247/2005, care are în vedere plângerile, contestaţiilor şi a altor litigii apărute în urma aplicării Legii fondului funciar nr. 18/1991, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, precum şi ale Legii nr. 1/2000 pentru reconstituirea drepturilor de proprietate asupra terenurilor agricole şi celor forestiere, solicitate potrivit prevederilor Legii fondului funciar nr. 18/1991 şi ale Legii nr. 169/1997*), cu modificările şi completările ulterioare.
Conform acestui text de lege, în cazul proceselor funciare, procedura în faţa instanţelor judecătoreşti se va efectua conform prevederilor acestui titlu, care se vor completa cu cele ale Codului de procedură civilă.
În cuprinsul Titlul XIII al Legii nr. 247/2005 însă nu se regăseşte nicio dispoziţie privind competenţa materială de soluţionare a proceselor funciare, ceea ce înseamnă că se aplică normele Codului de procedură civilă şi ale legilor speciale în materia fondului funciar.
Pe de altă parte, legislaţia specială în materie de fond funciar, respectiv Legea nr. 18/1991, prevede norme de competenţă numai pentru plângerile întemeiate pe prevederile art. 53 - 56 şi art. 64 din acest act normativ. Or, în speţă, reclamanta nu a formulat o astfel de plângere şi nici nu şi-a întemeiat cererea pe dispoziţiile menţionate.
Prin urmare, Înalta Curte reţine că în prezenta cauză sunt aplicabile dispoziţiile generale în materie de competenţă ale noului C. proc. civ., având în vedere data înregistrării cererii de chemare în judecată.
Conform prevederilor art. 95 pct. 1 din cod, tribunalele judecă în prima instanţă toate cererile care nu sunt date prin lege în competenţa altor instanţe.
Potrivit art. 94 alin. (1) pct. 1 lit. h) C. proc. civ., judecătoriile judecă în primă instanţă cererile privind obligaţiile de a face sau de a nu face neevaluabile în bani, indiferent de izvorul lor contractual sau extracontractual, cu excepţia celor date de lege în competenţa altor instanţe.
Cererea introductivă de instanţa are, în mod cert şi neîndoielnic, ca obiect, o obligaţie de a face neevaluabilă în bani, în materia fondului funciar, iar nu o cerere de contencios administrativ.
Astfel, în speţă, prin petitul cererii introductive de instanţă se invocă refuzul sau omisiunea instituţiilor abilitate prin Legea fondului funciar să soluţioneze cererea de eliberare către reclamantă a unor înscrisuri ce fac parte din documentaţia aferentă cererilor de constituire sau reconstituire a titlurilor de proprietate de pe urma defunctului C., formulate în baza Legii nr. 18/1991, în cadrul procedurii prevăzute de legile fondului funciar.
Prin obiectul său, cererea de chemare în judecată nu se circumscrie cadrului procesual al unei acţiuni în contencios administrativ, aşa cum este configurat prin art. 52 din Constituţia României şi art. 1 alin. (1), precum şi art. 8 alin. (1) din Legea nr. 554/2004.
În temeiul acestor prevederi legale, se poate adresa instanţei de contencios administrativ competente, orice persoană care se consideră vătămată într-un drept al său ori într-un interes legitim, de către o autoritate publică, printr-un act administrativ ori prin soluţionarea în termen sau prin refuzul nejustificat de soluţionare a unei cereri.
Ca atare, în cadrul unei acţiuni în contencios administrativ, recunoaşterea sau realizarea unui drept ori a unui interes legitim nu pot fi solicitate decât în legătură cu un act administrativ tipic sau asimilat, supus controlului de legalitate exercitat de instanţă.
Refuzul nejustificat de rezolvare a unei cereri referitoare la un drept sau la un interes legitim ori, după caz, faptul de a nu răspunde solicitantului în termenul legal se asimilează actelor administrative, conform art. 2 alin. (2) din Legea nr. 554/2004.
Din întreaga reglementare a contenciosului administrativ rezultă că este supus controlului de legalitate pe această cale numai refuzul de rezolvare a unei cereri legate de un raport de drept administrativ.
Or, cererea de eliberare a unor înscrisuri ce fac parte din documentaţia aferentă cererilor de constituire sau reconstituire a titlurilor de proprietate eliberate în baza Legii nr. 18/1991 reprezintă îndeplinirea unor atribuţii reglementate prin legile reparatorii, astfel cum este Legea nr. 18/1991, iar nu atribuţii legale ale autorităţilor publice locale în limitele prevăzute de Legea nr. 554/2004, astfel încât, litigiul pendinte este în mod cert unul civil, iar nicidecum unul de contencios administrativ.
Prin urmare, prezentul litigiu are ca obiect o obligaţie de a face neevaluabilă în bani, astfel încât, prin prisma obiectului său, un astfel de litigiu este în competenţa de primă instanţă a judecătoriei, conform art. 94 pct. 1 lit. h) C. proc. civ.
În egală măsură, Înalta Curte constată că scopul/interesul juridic al unei acţiuni se fixează nu întotdeauna în raport cu temeiul legai al acţiunii, astfel cum este indicat de reclamant, ci, în principal, în acord cu temeiul juridic al acţiunii, care nu se reduce la indicarea normelor juridice invocate de reclamant în sprijinul acţiunii sale.
Sub acest aspect, insistenţa reclamantei de a i se judeca cauza de către o instanţă de contencios administrativ nu prezintă relevanţa juridică pentru stabilirea competenţei materiale de soluţionare a cauzei, poziţia procesuală a reclamantei putând fi evaluată cu ocazia judecării acţiunii acestora de către instanţa competentă, astfel cum este aceasta stabilită în procedura prevăzută de art. 20 - 22 C. proc. civ.
Aşa fiind, în temeiul tuturor considerentelor anterior expuse, Înalta Curte constată că instanţa competentă material să soluţioneze prezentul litigiu în primă instanţă este Judecătoria Drobeta-Turnu Severin.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Stabileşte competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Judecătoriei Drobeta-Turnu Severin.
Definitivă.
Pronunţată în şedinţă publică astăzi, 2 februarie 2018.
Procesat de GGC - GV