Restitution of expropriated land: functional occupancy by public utilities triggering equivalent compensation under Law 10/2001

Asupra cauzei de faţă constată următoarele:

Prin Sentinţa civilă nr. 134 din 17 februarie 2010 a Tribunalului Cluj s-a admis excepţia lipsei calităţii procesuale pasive a pârâţilor SC A. SA, SC B. SRL, Primăria Municipiului Cluj-Napoca, Autoritatea Naţională pentru Restituirea Proprietăţilor şi Statul Român prin Ministerul Finanţelor Publice şi s-a respins acţiunea reclamantelor faţă de aceşti pârâţi, pentru lipsa calităţii lor procesuale pasive.

S-a admis plângerea formulată de reclamantele C. şi D. în contradictoriu cu pârâtul Primarul Municipiului Cluj-Napoca şi în consecinţă, s-a stabilit în favoarea reclamantelor dreptul la restituirea în natură a terenului în suprafaţă de 2121 mp înscris iniţial în CF nr. x3 Cluj, nr. top x2 şi CF nr. x9 Cluj, nr. top x/1/10/1/2, fiind transcris ulterior exproprierii în CF nr. x3 Cluj, identificat conform raportului de expertiză efectuat în dosar, pentru diferenţa de 372 mp teren menţinându-se dispoziţia atacată, în sensul acordării de despăgubiri.

S-a respins cererea de arătare a titularului dreptului.

A fost obligat pârâtul Primarul Municipiului Cluj-Napoca să le plătească reclamantelor cheltuieli de judecată în sumă de 1.700 lei.

Împotriva acestei sentinţe au declarat apel pârâţii Primarul Municipiului Cluj-Napoca, SC A. SRL Timişoara şi SC B. SRL Timişoara.

Prin Decizia civilă nr. 200/A din 30 ianuarie 2011 a Curţii de Apel Cluj s-au respins ca nefondate apelurile declarate de pârâţi, aceştia fiind obligaţi să le plătească intimaţilor E. şi F. suma de 3000 lei cheltuieli de judecată în apel.

Prin Decizia civilă nr. 4220 din 8 iunie 2012 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie s-a admis recursul declarat de pârâtul Primarul Municipiului Cluj-Napoca, s-a casat decizia şi s-a trimis cauza spre rejudecare la aceeaşi instanţă de apel. S-a respins, ca nefondat, recursul declarat de pârâta SC B. SRL împotriva aceleiaşi decizii. A fost obligată recurenta pârâtă SC B. SRL la plata sumei de 1000 lei cheltuieli de judecată către intimaţii reclamanţi E. şi F.

Pentru a pronunţa această decizie, instanţa de recurs a reţinut, cu privire la recursul formulat de pârâtul Primarul Municipiului Cluj-Napoca, următoarele:

Critica referitoare la întinderea dreptului de proprietate al reclamantelor nu a constituit motiv de apel, fiind formulată omisso medio, cu încălcarea art. 316 coroborat cu art. 294 C. proc. civ., nu a fost primită.

Recurentul-pârât nu justifică un interes în criticarea hotărârii cu privire la reţinerea lipsei calităţi procesuale a SC B. SRL Timişoara şi a SC A. SRL, acestea putând formula critici privind poziţia lor procesuală în cauză.

Prima instanţă a reţinut, de asemenea, că după intrarea în vigoare a Legii nr. 10/2001 reclamantele au solicitat restituirea în natură a unei suprafeţe de 2493 mp, terenul expropriat de la antecesori fiind însă mult mai mare.

Aceste reţineri ale instanţelor sunt confirmate de contestaţia formulată, prin care se contestă dispoziţia emisă în aplicarea Legii nr. 10/2001 şi se solicită restituirea în natură a terenului de x2 mp situat în Cluj-Napoca, înscris în Cf x3, nr. top x2, precum şi de întâmpinarea din dosarul de recurs, în care se susţine că prin notificare s-a solicitat restituirea în natură a terenului în suprafaţă de 2493 mp, cu toate că suprafaţa expropriată de la antecesori a fost mult mai mare.

În aceste condiţii, instanţa de recurs a considerat că nu se susţine argumentul instanţei de apel, în sensul că antecesorii reclamanţilor au deţinut o parte din terenul identificat cu nr. top x/1/10/1/2, ceea ce ar justifica o restituire în natură în sensul dispus - terenul în suprafaţă de 2121 mp restituit în natură fiind identificat cu o parte a nr. top x2 şi o parte a nr. top x/1/10/1/2.

În egală măsură, aplicarea în cauză a dispoziţiilor art. 14 din Legea nr. 10/2001 devine operantă numai în ipoteza în care terenul notificat şi solicitat a fi restituit în natură este afectat în sensul acestei norme legale, interesând regimul juridic al acestuia la data intrării legii în vigoare.

Toate aceste considerente nu atrag incidenţa în cauză a motivului de recurs prevăzut de art. 304 pct. 6 C. proc. civ., întrucât nu s-a dat mai mult decât s-a cerut - numai modalitatea de soluţionare a cererii ridicând probleme privind corecta aplicare a Legii nr. 10/2001, din perspectiva motivului de recurs prevăzut de dispoziţiilor art. 304 pct. 9 C. proc. civ.

Întrucât situaţia de fapt s-a apreciat că nu este lămurită în cauză sub aspectele sus-menţionate, pentru a se face aplicarea art. 314 C. proc. civ., s-a admis recursul, s-a casat decizia şi s-a trimis cauza pentru rejudecarea apelului declarat de Primarul Municipiului Cluj-Napoca.

În considerentele deciziei de casare s-a menţionat că, în rejudecare, instanţa urmează a analiza şi critica de apel vizând aplicabilitatea în cauză a dispoziţiile art. 11 alin. (4) din Legea nr. 10/2001, neanalizată şi reluată în cererea de recurs, ceea ce atrage incidenţa în cauză şi a dispoziţiilor art. 304 pct. 5 C. proc. civ.

Cu privire la recursul formulat de pârâta SC B. SRL, Înalta Curte a reţinut că:

Nepronunţarea de către instanţă asupra unui capăt de cerere, cu nesocotirea voinţei reclamantelor în stabilirea cadrului procesual şi încălcarea astfel a principiului disponibilităţii nu poate fi valorificată de partea adversă, singura parte care are interes în acest sens fiind numai reclamanta.

În rejudecare, prin Decizia civilă nr. 578/A din 13 iunie 2014, Curtea de Apel Cluj, secţia civilă, a admis apelul declarat de pârâtul Primarul Municipiului Cluj-Napoca împotriva Sentinţei civile nr. 134 din 17 februarie 2010 a Tribunalului Cluj, pe care a schimbat-o în parte, în sensul că:

A admis în parte plângerea formulată de reclamantele C., decedată în cursul soluţionării cauzei, la data de 27 februarie 2014, continuată de moştenitorii G. (fiu) şi H. şi I. (nepoţi de fiică predecedată la data de 12 aprilie 2005, J.) şi D. decedată în cursul soluţionării cauzei, la data de 24 martie 2009 şi continuată de moştenitorii E. şi F. în contradictoriu cu pârâtul Primarul municipiului Cluj-Napoca.

A stabilit în favoarea reclamantelor dreptul la restituirea în natură a terenului în suprafaţă de 930 mp, înscris iniţial în CF nr. x2 Cluj, nr. top x2, identificat conform raportului de expertiză efectuat în rejudecarea apelului de expert K. raport care face parte integrantă din decizie, astfel: suprafaţa de 351 mp, identificată sub S1A, suprafaţa de 225 mp, identificată sub S2A şi suprafaţa de 354 mp, identificată sub S3A.

A obligat pe pârâtul Primarul Municipiului Cluj-Napoca să recunoască reclamantelor dreptul de a se subroga în drepturile concedentului SC B. SRL, în baza Contractului de concesiune nr. 166 din 05 ianuarie 1999, astfel cum a fost modificat prin actele adiţionale încheiate ulterior, cu privire la imobilul identificat mai sus.

A dispus acordarea de măsuri reparatorii prin echivalent, potrivit prevederilor Legii nr. 165/2013, modificată şi completată prin Legea nr. 368/2013 pentru diferenţa de suprafaţă de 1563 mp teren.

A înlăturat din sentinţă dispoziţia referitoare la imobilul evidenţiat în CF nr. x2 Cluj, nr. top x/1/10/1/2, raportat la cele statuate prin Decizia nr. 4220 din 8 iunie 2012 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, potrivit cărora obiect al prezentului litigiu îl constituie exclusiv imobilul cu nr. top 2147x2, întrucât numai acesta a făcut obiectul notificării.

A menţinut celelalte dispoziţii ale sentinţei, referitoare la: admiterea excepţiei lipsei calităţii procesuale pasive a pârâţilor SC A. SA, SC B. SRL, Primăria Municipiului Cluj-Napoca, Autoritatea Naţională pentru Restituirea Proprietăţilor şi Statul Român prin Ministerul Finanţelor Publice şi respingerea acţiunii reclamantelor faţă de aceşti pârâţi, pentru lipsa calităţii lor procesuale pasive; respingerea cererii de arătare a titularului dreptului; obligarea pârâtului Primarul Municipiului Cluj-Napoca să le plătească reclamantelor cheltuieli de judecată în sumă de 1.700 lei.

A respins apelurile declarate de pârâţii SC A. SA, SC B. SRL împotriva aceleiaşi sentinţe.

A respins cererea de intervenţie accesorie formulată de SC B. SRL, ca fiind formulată de o persoană fără calitate procesuală.

Instanţa de rejudecare, ţinută fiind de dezlegările irevocabile şi obligatorii asupra a trei probleme de drept incidente în cauză şi investită fiind şi cu indicaţia de a analiza şi critica din apelul pârâtului Primarul Municipiului Cluj-Napoca, vizând aplicabilitatea în cauză a dispoziţiilor art. 11 alin. (4) din Legea nr. 10/2001, în scopul justei soluţionări a cauzei, a suplimentat probaţiunea cu o contraexpertiză, urmată de răspuns la obiecţiuni, supliment la raportul de expertiză şi răspuns din partea pârâtului Primarul Municipiului Cluj-Napoca privind situaţia juridică a terenului ce face obiectul litigiului - nr. top x2.

Împotriva Deciziei nr. 578/A din 13 iunie 2014 a Curţii de Apel Cluj, secţia I civilă, au declarat recurs pârâţii Primarul Municipiului Cluj-Napoca şi SC A. S.R.L, aceasta din urmă în calitate de succesoare cu titlu universal, ca urmare a fuziunii prin absorbţie, a SC B. SRL.

Prin Decizia civilă nr. 3448 din 2014 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie au fost admise recursurile declarate de pârâţii Primarul Municipiului Cluj-Napoca şi A. SRL împotriva Deciziei nr. 578/A din 13 iunie 2014 a Curţii de Apel Cluj, secţia I civilă, a fost casată decizia atacată şi s-a trimis cauza spre rejudecare Curţii de Apel Cluj.

Pentru a pronunţa această decizie, instanţa de recurs a reţinut cu privire la recursul declarat de Primarul Municipiului Cluj-Napoca, următoarele:

Critica referitoare la modul de soluţionare a excepţiei lipsei calităţii procesuale pasive a SC B. SRL şi SC A. Prod SRL nu a mai putut fi examinată în această fază procesuală, deoarece a fost soluţionată în mod irevocabil prin decizia de casare pronunţată în ciclul procesual anterior, iar soluţia astfel pronunţată a intrat în puterea lucrului judecat.

În ceea ce priveşte critica încadrabilă în motivul de recurs prevăzut de art. 304 pct. 6 C. proc. civ. în cadrul căreia recurentul a susţinut că instanţa de apel a acordat reclamantelor mai mult decât au cerut, Înalta Curte a constatat că, prin decizia de casare nr. 4220 din 8 iunie 2012 a acestei instanţe, s-a reţinut că aceeaşi critică, susţinută de acelaşi recurent în recursul anterior, a fost formulată omisso medio, cu încălcarea art. 316 coroborat cu art. 294 C. proc. civ., motiv pentru care nu a fost analizată.

Ca atare, s-a apreciat că în mod corect instanţa de apel, în rejudecare, a reţinut că întinderea dreptului de proprietate al reclamantelor nu se impune a fi analizată.

Ca atare, nu s-a putut reţine că, prin hotărârea judecătorească recurată, instanţa a acordat mai mult decât au solicitat reclamantele.

Cu toate acestea, Înalta Curte a constatat ca fiind întemeiată critica referitoare la împrejurarea că instanţa de apel, în rejudecare, deşi a reţinut în cuprinsul considerentelor deciziei recurate statuarea irevocabilă a deciziei de casare, cu privire la terenul ce formează obiectul litigiului, s-a pronunţat cu privire la restituirea unor suprafeţe care nu rezultă din motivare dacă aparţin doar parcelei cu nr. top x2, sau aparţin şi celeilalte parcele identificate cu nr. top x/1/10/1/2.

Considerentele deciziei recurate sunt contradictorii, deoarece nu rezultă dacă terenul în suprafaţă de 2362 mp, compus din suprafeţele S1, S2, S3 şi S4 este aferent exclusiv parcelei cu nr. top x2, sau reprezintă parte din ambele parcele.

Având în vedere motivele contradictorii şi nelămurirea situaţiei de fapt în ceea ce priveşte suprafeţele de teren cu privire la care urmează a se acorda măsuri reparatorii (în natură sau în echivalent), în temeiul art. 304 pct. 7 şi art. 314 C. proc. civ. a fost admis recursul pârâtului şi casată decizia recurată, cu trimiterea cauzei spre rejudecare.

După identificarea corectă şi neechivocă a terenului ce face obiectul litigiului, respectiv cel aferent nr. top. x2, conform celor statuate prin decizia anterioară de casare, s-a dispus ca instanţa să aibă în vedere şi critica recurentului pârât referitoare la incidenţa art. 11 alin. (3) şi (4) din Legea nr. 10/2001 în ceea ce priveşte terenul ocupat de investiţii, atât din punct de vedere fizic, dar şi funcţional, precum şi susţinerea referitoare la interesul public al amenajărilor de pe terenul concesionat. Consecutiv, s-a dispus a se stabili în ce proporţie suprafaţa de teren concesionată se impune a se restitui în natură, caz în care se va avea în vedere şi critica aceluiaşi recurent, referitoare la modul de aplicare a art. 14 din Legea nr. 10/2001.

Nici critica pârâtului referitoare la cheltuielile de judecată nu a fost examinată în această fază procesuală, aceasta dispunându-se a fi avută în vedere de instanţa de rejudecare, după stabilirea părţii care a căzut în pretenţii.

În ceea ce priveşte recursul declarat de recurenta SC A. SRL, Înalta Curte a examinat cu prioritate motivul de recurs referitor la soluţia respingerii în principiu a cererii de intervenţie accesorie, motiv ce se încadrează în dispoziţiile art. 304 pct. 5 C. proc. civ.

Astfel, s-a constatat că decizia de casare pronunţată în primul ciclu procesual a avut în vedere situaţia procesuală existentă la momentul soluţionării recursului, respectiv împrejurarea că la acel moment era în discuţie calitatea procesuală pasivă, de pârâtă, a SC B. SRL.

În acel context s-a reţinut că, dat fiind temeiul de drept al acţiunii (art. 26 alin. (3) din Legea nr. 10/2001), litigiul se poartă între persoana îndreptăţită şi emitentul actului contestat. Înalta Curte a reţinut că SC B. SRL nu are calitate procesuală şi nu justifică interesul de a fi parte pârâtă în proces. La acel moment nu se discuta problema unei alte forme de participare a SC B. SRL, în condiţiile în care cererea de intervenţie accesorie s-a formulat după trimiterea spre rejudecare.

Înalta Curte a constatat că SC B. SRL, ale cărei drepturi au fost preluate prin absorbţie de SC A. SRL justifică interesul de a interveni în proces pentru apărarea poziţiei pârâtului, având în vedere raporturile juridice existente între intervenientă şi pârât, precum şi consecinţele pe care hotărârea ce se va pronunţa în cauză le poate avea asupra acestor raporturi juridice.

De asemenea, s-a constatat că obiectul litigiului şi temeiul juridic al acestuia nu se opun admiterii în principiu a unei cereri de intervenţie accesorie în favoarea pârâtului.

Având în vedere greşita respingere a cererii de intervenţie accesorie şi faptul că instanţa de apel nu a analizat apărările formulate de intervenient în sprijinul poziţiei pârâtului, în temeiul art. 304 pct. 5 şi art. 312 alin. (5) C. proc. civ., s-a impus casarea cu trimitere spre rejudecare şi pe acest considerent.

În rejudecare, prin Decizia civilă nr. 542/A/2016 din 08 iunie 2016, pronunţată de Curtea de Apel Oradea, în Dosar nr. x/117/2006, s-a admis în parte apelul declarat de pârâtul Primarul Municipiului Cluj-Napoca cu sediul în Cluj-Napoca, judeţul Cluj, în contradictoriu intimaţii reclamanţi E., domiciliat în Cluj-Napoca, judeţul Cluj, F., domiciliată în Cluj-Napoca, judeţul Cluj, G., domiciliat în Cluj-Napoca, judeţul Cluj, H., domiciliat în Cluj-Napoca, judeţul Cluj, I., domiciliat în Cluj-Napoca, judeţul Cluj, împotriva Sentinţei civile nr. 134 din 17 februarie 2010 pronunţată de Tribunalul Cluj.

S-a admis în fond cererea de intervenţie accesorie formulată de intervenienta SC A. SRL, cu sediul procesual ales în Bucureşti, sector 1, în interesul apelantului, împotriva aceleiaşi sentinţe şi în consecinţă:

S-a schimbat în parte sentinţa apelată în sensul că:

S-a admis în parte plângerea formulată de defunctele C. şi D., continuată de moştenitorii acestora E., F., G., H., I., împotriva Dispoziţiei Primarului Municipiului Cluj nr. 3028/2006 şi în consecinţă:

A fost obligat pârâtul Primarul Municipiului Cluj-Napoca să dispună restituirea în natură în favoarea reclamanţilor a suprafeţei de 930 mp din imobilul nr. top x2, înscris în CF 2543 Cluj.

A fost obligat pârâtul Primarul Municipiului Cluj-Napoca să facă demersuri pentru acordarea de măsuri reparatorii prin echivalent, în favoarea reclamanţilor pentru suprafaţa de teren de 1563 mp din acelaşi imobil.

Au fost respinse pretenţiile reclamanţilor cu privire la imobilul nr. top x/1/10/1/2 din CF x2 Cluj.

Au fost menţinute restul dispoziţiilor sentinţei.

Pentru a pronunţa această hotărâre, instanţa de apel a avut în vedere următoarele considerente:

În primul rând, curtea a stabilit care este cadrul rejudecării, sens în care a constatat că în primul ciclu procesual prin Decizia nr. 578 din 13 iunie 2014 a Curţii de Apel Cluj, s-a dispus în favoarea reclamanţilor restituirea în natură a suprafeţei de 930 mp şi măsuri reparatorii prin echivalent pentru suprafaţa de 1563 mp şi s-a constatat incidenţa în cauză a dispoziţiilor art. 14 din Legea nr. 10/2001. Această decizie reclamanţii nu au atacat-o cu recurs, motiv pentru care în rejudecare, Curtea de Apel Oradea a cenzurat pretenţiile reclamanţilor doar în aceste limite, restul pretenţiilor fiind irevocabil respinse.

La termenul de judecată din 04 decembrie 2015, Curtea de Apel Oradea, urmare strămutării cauzei la aceasta instanţă, a admis în principiu cererea de intervenţie accesorie, formulată de SC A. S.R.L, succesoarea SC B. SRL, în favoarea Primarului Municipiului Cluj-Napoca.

La acelaşi termen de judecată, Curtea s-a conformat îndrumarului Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie şi a dispus completarea raportului de expertiză efectuat în cauză, stabilind obiectivele pentru expertiză conforme cu considerentele deciziei Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie.

Faţă de starea de fapt reţinută, Curtea a constatat, ţinând seama şi de concluziile completărilor la raportul de expertiză, care nu au modificat în esenţă, concluziile raportului reţinut la pronunţarea anterioarei decizii din apel, având în vedere şi îndrumarul deciziei de casare, următoarele:

- cu privire la terenul revendicat, rezultă fără dubiu din expertizele efectuate că imobilul cu nr. top. x2 Cluj şi exclusiv acesta, face obiectul prezentului litigiu.

- cu privire la suprafaţa parcelei identificate cu S1A, aceasta este de 351 mp - suprafaţa parcelei numerotate S este de 965 mp şi nu de 1001 mp.

Suprafeţele parcelelor S1A, şi S2A şi S3 A, totalizând 930 mp nu sunt ocupate de construcţiile concesionarului, ci de utilităţi necesare bunei funcţionări a magazinului A.

Curtea a apreciat că acestea nu sunt utilităţi publice în înţelesul legii, astfel cum susţine intervenienta accesorie, cât timp, chiar destinate accesului public fiind, nu sunt proprietate publică ci în proprietatea privată a unei persoane juridice.

În concluzie, s-a arătat că suprafaţa de 930 mp, compusă din parcele mai sus indicate, neocupată de construcţiile intervenientei, este liberă şi poate fi restituită în natură, în baza dispoziţiilor art. 11 alin. (3) din Legea nr. 10/2001.

S-a apreciat că intervenienta accesorie nu va fi prejudiciată prin aceasta măsura, cât timp restituirea în natură nu va putea fi efectivă pe durata contractului de concesiune, în speţă fiind incidente dispoziţiile art. 14 din Legea 10/2001, reclamanţii urmând să se subroge, de drept, în calitatea de concedent, în locul Primarului mun. Cluj-Napoca, în Contractul de concesiune nr. 166/1999.

Faţă de considerentele mai sus expuse, în baza art. 296 C. proc. civ., Curtea a admis apelul pârâtului şi cererea de intervenţie accesorie şi a schimbat în parte sentinţa instanţei de fond, reducând suprafaţa restituită în natură şi măsurile prin echivalent până la limita pretenţiilor stabilite urmare a neatacării cu recurs a deciziei pronunţate de Curtea de Apel Cluj, în ciclul procesual anterior.

De asemenea, s-a păstrat din sentinţa de fond capetele de cerere ce au fost irevocabil soluţionate în ciclurile procesuale anterioare şi au intrat în puterea lucrului judecat.

Împotriva acestei decizii au declarat recurs pârâtul Primarul Municipiului Cluj-Napoca şi intervenienta accesorie SC A. SRL.

Prin Decizia civilă nr. 263 din 13 februarie 2017, pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, au fost admise ca fondate recursurile declarate de Primarul Municipiului Cluj-Napoca şi de intervenienta SC A. SRL, casată Decizia civilă nr. 542 din 08 iunie 2016 pronunţată de Curtea de Apel Oradea şi trimisă cauza spre rejudecare la Curtea de Apel Oradea.

S-a reţinut în considerentele acestei decizii că instanţa de apel a aplicat art. 11 alin. (3) din Legea nr. 10/2001, or, raportul de expertiză a confirmat susţinerile recurenţilor în sensul că suprafaţa de 351 mp - S1A este situată sub clădire, însă s-a reţinut că întreaga suprafaţă de teren ce face obiectul litigiului nu este ocupată de construcţiile intervenientei.

Instanţa de casare a apreciat că nu s-a analizat cauza din perspectiva dispoziţiilor legale referitoare la construcţii noi autorizate ce fac trimitere şi la art. 10 alin. (3) din Legea nr. 10/2001, că nu s-au arătat motivele pentru care terenul a fost considerat ca fiind afectat de o utilitate, deşi din actele dosarului rezidă concluzia că se află sub clădire, ori, lămurirea acestor aspecte implică aprecierea situaţiei de fapt, a probelor administrate, activitate incompatibilă cu judecata în recurs.

Ca urmare, Curtea de apel, la rejudecarea apelului declarat de Primarul Municipiului Cluj-Napoca, a cererii de intervenţie accesorie, în interesul acestuia, formulată de SC A. SRL, a avut în vedere cele statuate de instanţa de casare asupra problemelor de drept dezlegate, câtă vreme potrivit art. 315 alin I C. proc. civ., hotărârile instanţei de recurs în acest sens fiind obligatorii pentru judecătorii fondului. Referitor la apelul declarat de SC B. SRL, întrucât recursul declarat de acesta împotriva Deciziei civile nr. 200 din 30 martie 2012 pronunţate de Curtea de Apel Cluj a fost respins prin Decizia civilă nr. 4220 din 08 august 2012 pronunţate de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, cele statuate au intrat în puterea lucrului judecat, astfel că instanţa de apel este învestită doar cu soluţionarea apelului declarat de Primarul Municipiului Cluj-Napoca şi a cererii de intervenţie accesorie formulate în favoarea acestuia de către SC A. SRL. Cât priveşte SC A. SRL aceasta nu a declarat recurs împotriva Deciziei nr. 200 din 30 martie 2011 pronunţate de Curtea de Apel Cluj, prin care s-a respins ca nefondat şi apelul declarat de aceasta, împotriva sentinţei apelate, astfel că, şi cu privire la aceasta cele statuate au intrat în puterea lucrului judecat. De altfel, s-a dispus în sensul respingerii apelurilor formulate de SC B. SRL şi SC A. SA şi prin Decizia civilă nr. 578 din 13 iunie 2014 pronunţate de Curtea de Apel Cluj iar recurs a formulat doar Primarul Municipiului Cluj-Napoca şi intervenienta SC A. SRL.

Se mai impune a se avea în vedere faptul că antecesorii reclamanţilor nu au declarat recurs împotriva deciziei pronunţate în apel prin care s-a reţinut că doar o suprafaţă de 930 mp din terenul în litigiu poate fi restituit în natură.

Anterior formulării acestei notificări şi a intrării în vigoare a Legii nr. 10/2001, Consiliul Local al Municipiului Timişoara prin Hotărârea nr. 44 din 30 martie 1995 a aprobat concesionarea prin licitaţie publică cu strigare a unei suprafeţe de teren de 5350 mp situat în Cluj-Napoca, pentru realizarea unei construcţii multifuncţionale compuse din anexe piaţă, depozite, grupuri sanitare, piaţă agroalimentară, spaţii comerciale, garaje, pentru o perioadă de 99 de ani.

Din cuprinsul raportului de expertiză, efectuat de ing. L., cu ocazia soluţionării cauzei în fond, în anul 1991 când antecesoarele intimaţilor reclamanţi au început demersurile pentru restituirea imobilului, pe terenul ce le-a aparţinut antecesorilor acestora, erau edificate blocuri de locuinţe B5 şi B6 din strada Fântânele nr. 53,55, împreună cu amenajările aferente constând în alei şi spaţii verzi, fiind astfel liber de construcţii 2121 mp. Se reţine că această suprafaţă este folosită în prezent de SC A. SRL Timişoara, pe care a edificat o construcţie în suprafaţă de 1008 mp cu destinaţia de magazin alimentar, restul fiind platformă pavată folosită tot de aceasta.

Potrivit completării raportului de expertiză tehnică judiciară, întocmită de expert K., cu ocazia soluţionării apelului de către Curtea de Apel Oradea, urmare a casării Deciziei civile nr. 578 din 13 iunie 2014 a Curţii de Apel Cluj, de către Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie prin Decizia civilă nr. 3448 din 04 decembrie 2014, dosar apel al Curţii de Apel Oradea, din nr. topografic x2 este ocupată o suprafaţă de teren de 351 mp de clădire, identificată prin reperele S1A, suprafaţa de 225 mp este teren aferent clădirii, ocupat de utilităţile acesteia, identificată cu reperele S2A, platforma de parcare ocupă o suprafaţă de 354 mp, identificată cu reperele S3A iar trotuarele, spaţiile verzi, carosabilul ocupă o suprafaţă de 53 mp, identificată prin reperele S4A, total 983 mp. A mai concluzionat expertul faptul că terenul în litigiu este ocupat de magazinul A., acesta are o suprafaţă de 1148 mp, mai mare decât cea identificată din nr. top în litigiu.

Curtea a reţinut faptul că după expropriere, construcţiile existente au fost demolate, obiectivul care a reprezentat scopul acestei măsuri - construcţie de blocuri - a fost realizat, însă a mai rămas la dispoziţia Statului teren aferent fostului nr. top x2 în suprafaţă de 2362 mp din totalul de 2493 mp, pe care la data intrării în vigoare a Legii nr. 10/2001 se afla amenajată o parcare şi spaţiu verde, care face obiectul prezentului litigiu, pe acesta, potrivit probaţiunii administrate se află o parte din construcţia magazinului A., platformă parcare, utilităţi, trotuare, spaţii verzi, carosabil, motive pentru care, potrivit deciziei de casare se impune a se verifica incidenţa dispoziţiilor cuprinse în Legea nr. 10/2001 privitor la cele dispuse prin sentinţa apelată.

Procedând la interpretarea acestor prevederi legale, raportat la probaţiunea administrată în cauză, Curtea reţine faptul că la data la care s-a comunicat de către antecesoarele intimaţilor reclamanţi notificarea în baza Legii nr. 10/2001, se realizase obiectivul pentru care s-a expropriat terenul proprietatea acestora, însă, o suprafaţă de teren de 983 mp a rămas liberă de construcţii, magazinul A. a fost edificat doar după formularea notificării, la fel şi parcarea, spaţiile verzi amenajate, trotuarele.

Este cert faptul că atât magazinul A., descris mai sus, amenajările din jurul acestuia, parcarea, spaţiile verzi, s-au edificat, respectiv s-au realizat doar după intrarea în vigoare a Legii nr. 10/2001, o parte din acest magazin, împreună cu celelalte amenajări descrise ocupând o suprafaţă totală de 983 mp, identificate cu reperele S1A, S2A, S3A, S4A. Blocurile, după exproprierea terenului în litigiu, au fost edificate, dar acestea nu au ocupat funcţional acest teren decât în parte, o suprafaţă de 983 mp rămânând liberă de construcţii, nefiind afectată nici bunei utilizări a acestora, deci, implicit doar această suprafaţă nu a primit afectaţiunea pentru care s-a dispus exproprierea şi nu cea de 2121 mp cum greşit a reţinut instanţa de fond.

Deoarece prin Decizia de casare nr. 4220 din 08 iunie 2012 pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie s-a statuat în sensul că terenul aferent parcelei cu nr. top x2/1/10/1/2 nu a fost solicitat de către antecesorii intimaţilor reclamanţi în cadrul procedurii reglementată de Legea nr. 10/2001, prin notificarea formulată, al cărui conţinut a fost expus mai sus, dispoziţia instanţei de fond referitor la acesta se impune a fi înlăturată.

Pentru toate motivele expuse, în baza art. 296 C. proc. civ., Curtea a admis ca fondat apelul declarat de Primarul Municipiului Cluj-Napoca, a admis în fond cererea de intervenţie accesorie formulată de intervenienta SC A. SRL în interesul Primarului Municipiului Cluj-Napoca, a schimbat în parte sentinţa apelată, a admis doar în parte acţiunea formulată de reclamantele C. (decedată la data de 27 februarie 2014, continuată de moştenitorii acesteia, G. - fiu - H. şi I., nepoţi de fiică predecedată J., la data de 12 aprilie 2005) şi D., decedată la data de 24 martie 2009, continuată de moştenitorii E. şi F., împotriva pârâtului Primarul Municipiului Cluj-Napoca, a desfiinţat în parte Dispoziţia nr. 3028 din 15 septembrie 2006 emisă de Primarul Municipiului Cluj-Napoca şi a stabilit că reclamantele, prin moştenitorii acestora, au dreptul la restituirea în natură a suprafeţei de teren de 930 mp, înscrisă iniţial în cartea funciară nr. x2 Cluj, sub nr. top x2, teren identificat de către expertul K., prin reperele S1A în suprafaţă de 351 mp, S2A în suprafaţă de 225 mp şi S3A în suprafaţă de 354 mp, raportul de expertiză întocmit în acest sens urmând a face parte din prezenta decizie.

Cât priveşte diferenţa de teren în suprafaţă de 1563 mp, aferentă aceluiaşi nr. top arătat mai sus, x2, întrucât aceasta nu poate face obiectul unei restituiri în natură, au fost păstrate cele dispuse prin dispoziţia contestată, respectiv de acordare a măsurilor reparatorii prin echivalent, urmând a fi obligat Primarul Municipiului Cluj-Napoca a face demersurile necesare în acest sens.

A fost obligat Primarul Municipiului Cluj-Napoca, potrivit considerentelor sus-menţionate, să recunoască în favoarea reclamantelor, a succesorilor acestora, dreptul de-a se subroga în drepturile concedentului SC B. SRL, în baza Contractului de concesiune nr. 166 din 05 ianuarie 1999, modificat prin actele adiţionale, potrivit art. 14 din Legea nr. 10/2001.

S-a înlăturat dispoziţia prin care s-au stabilit măsuri reparatorii pentru terenul având nr. top x/1/10/1/2 înscris în Cartea funciară nr. x2 Cluj.

Cât priveşte cheltuielile de judecată, sentinţa s-a schimbat potrivit celor dispuse doar în parte, însă, întrucât apelantul Primarul Municipiului Cluj-Napoca nu a dovedit ocazionarea cheltuielilor de judecată iar intervenienta SC A. SRL a arătat că le va solicita pe cale separată, nu au fost acordate.

Împotriva acestei decizii au declarat recurs pârâtul Primarul Municipiului Cluj-Napoca şi intervenienta accesorie SC A. SRL în favoarea pârâtului Primarul Municipiului Cluj-Napoca.

1. Recursul declarat de Primarul municipiului Cluj-Napoca împotriva Deciziei civile nr. 654/A din 05 octombrie 2017 a Curţii de Apel Oradea vizează motivul de nelegalitate reglementat de art. 304 pct. 9 C. proc. civ.

Se arată că, în motivarea deciziei pronunţate în cauză, instanţa de apel statuează în mod greşit că prevederile art. 11 alin. (3) şi (4) din Legea nr. 10/2001 nu sunt aplicabile în speţa dedusă judecăţii, raportat la faptul amenajările efectuate pe terenul în litigiu, care însumează suprafaţa de 930 mp, au fost efectuate ulterior datei de intrare în vigoare a Legii nr. 10/2001.

Mai mult, în conformitate cu dispoziţiile art. 9 ale Legii nr. 10/2001, imobilele preluate în mod abuziv, indiferent în posesia cui se află în prezent, se restituie în natură în starea în care se află la data cererii de restituire şi libere de orice sarcini.

De asemenea, Curtea de Apel Oradea a mai arătat că legiuitorul a avut în vedere prin adoptarea art. 10 alin. (2), art. 11 alin. (3) şi (4) ale legii speciale, doar situaţia în care s-au edificat construcţii autorizate anterior intrării în vigoare a Legii nr. 10/2001 şi nu cele edificate ulterior, în caz contrar, ar însemna golirea de conţinut a dispoziţiei mai sus menţionată.

În concluzie, instanţa de apel a reţinut că, în speţă, câtă vreme aceste amenajări nu au existat la data întrării în vigoare a Legii nr. 10/2001, aceste prevederi nu sunt aplicabile, respectiv faptul că suprafaţa de 930 mp nu a primit afectaţiunea pentru care s-a dispus exproprierea.

Faţă de reţinerile instanţei de apel cum că legiuitorul a avut în vedere prin adoptarea art. 10 alin. (2) şi art. 11 alin. (3) şi (4) ale Legii nr. 10/2001, doar situaţia în care s-au edificat construcţii autorizate anterior intrării în vigoare a Legii nr. 10/2001 şi nu cele edificate ulterior, se consideră că această interpretare nu este judicioasă, întrucât interdicţiile cu privire la imobilele supuse restituirii sunt cele reglementate, printre altele, de prevederile art. 21 alin. (5) ale Legii nr. 10/2001.

În speţă, magazinul A. inclusiv cu amenajările necesare acestuia au fost efectuate anterior legii speciale. Ca atare, terenul în litigiu nu a fost liber de construcţii, nici la momentul intrării în vigoare a Legii nr. 10/2001, cât nici la momentul soluţionării notificării.

Prin urmare, se consideră că, în cauza dedusă judecăţii sunt incidente dispoziţiile art. 11 alin. (4) din Legea nr. 10/2001.

Cu privire la reglementarea art. 11, la alin. (3) din Legea nr. 10/2001, în opinia recurentului, concepţia legiuitorului a avut în vedere interesul public determinat de existenţa unor construcţii de utilitate publică, respectiv de adoptarea a unei soluţii de restituire prin echivalent în caz de soluţionare favorabilă a unei notificări formulată în baza legii speciale, iar nu cea a restituirii în natură.

Or, raportarea instanţei de apel, în aprecierea faptului că legiuitorul a avut în vedere prin adoptarea art. 10 alin. (2), art. 11, alin. (3) şi (4), doar situaţia în care s-au edificat construcţii autorizate anterior intrării în vigoare a Legii nr. 10/2001 şi nu cele edificate ulterior este nelegală, întrucât construcţia, cât şi amenajările necesare acesteia au fost realizate anterior intrării în vigoare a legii speciale.

Aşa fiind, se consideră că în mod eronat instanţa de apel dispune restituirea în natură a unei porţiuni de 930 mp din terenul în litigiu, această suprafaţă este afectată, pe lângă detaliile de sistematizare, şi de un contract de concesiune având ca obiect o construcţie de interes public, autorizata. De altfel, suprafeţele S1A, S2A şi S3A nu sunt ocupate de construcţiile concesionarului, ci de utilităţi necesare bunei funcţionări a magazinului A.

Astfel cum reiese din cuprinsul raportului de expertiză, niciuna din suprafeţele restituite nu este "teren liber", pentru a putea fi restituit, fără a cauza probleme funcţionale şi urbanistice.

Pe de altă parte, având în vedere faptul că instituţia pârâtă a achitat pe parcursul derulării procesului diverse sume de bani, reprezentând onorariile experţilor, se solicită instanţei de control în situaţia admiterii recursului să dispună obligarea reclamanţilor la restituirea sumelor plătite de către acesta aşa cum rezultă din dovezile depuse la dosarul cauzei.

2. Recurenta intervenientă S.C.A. S.R.L a solicitat modificarea deciziei în sensul respingerii în tot a acţiunii reclamantelor iniţiale D. şi C., cu consecinţa menţinerii Dispoziţiei nr. 3028 din 15 septembrie 2006 emisă de Primarul Municipiului Cluj-Napoca prin care s-a dispus acordarea de măsuri reparatorii prin echivalent pentru întreaga suprafaţa de teren solicitată de către reclamante.

Se invocă, în primul rând, incidenţa motivului de nelegalitate reglementat de art. 304 pct. 9 C. proc. civ., ca urmare a aplicării greşite a art. 11 alin. (4) C. proc. civ. Se arată că dispoziţiile art. 11 alin. (4) nu pot fi interpretate în sensul în care acestea se referă exclusiv la construcţii edificate anterior intrării în vigoare a Legii nr. 10/2001, interpretarea instanţei de apel potrivit căreia construcţiile trebuie să fi existat şi să fi fost deja finalizate la data intrării în vigoare a Legii nr. 10/2001 conduce la concluzii absurde.

În plus, un alt argument care sprijină această ipoteză, şi anume că prezintă relevanţă situaţia terenului la data soluţionării cererii, şi nu la data intrării în vigoare a Legii nr. 10/2001, este acela că dispoziţia prin care se admite cererea de restituire nu are caracter retroactiv, ci va produce efect numai pentru viitor. Practic, numai după momentul soluţionării favorabile a cererii de restituire prin emiterea dispoziţiei, autorul notificării va deveni proprietar şi va putea exercita atributele dreptului de proprietate, deci va putea să realizeze inclusiv acte de dispoziţie materială şi juridică cu privire la terenul revendicat. Raportul de expertiză topo efectuat în cauză a evidenţiat însă că acesta este afectat funcţional lucrărilor pentru care s-a dispus exproprierea, ceea ce se circumscrie dispoziţiilor art. 11 alin. (4) din Legea nr. 10/2001, nefiind posibilă decât acordarea unor măsuri reparatorii prin echivalent pentru întregul imobil.

Chiar dacă s-ar aprecia că este necesar ca amenajările/construcţiile să fi existat la data intrării în vigoare a Legii nr. 10/2001, în speţă această condiţie este îndeplinită, atât timp cât magazinul A. şi amenajările conexe acestuia reprezintă o modernizare a unei construcţii existente pe teren anterior intrării în vigoare a Legii nr. 10/2001, construcţie care avea aceeaşi destinaţie ca şi a cea a construcţiei ulterioare (respectiv o piaţă agroalimentară).

Astfel cum s-a stabilit deja în ciclurile procesuale anterioare şi inclusiv în actuala etapă a apelului), terenul în litigiu nu a fost în niciun moment liber de construcţii, nici la data intrării în vigoare a Legii nr. 10/2001 şi nici la momentul soluţionării cererii de restituire. Pe acest teren au existat în permanentă construcţii care de-a lungul timpului au făcut obiectul unor lucrări de reamenaja are/moderni zare (piaţă, clădiri accesorii/auxiliare, supermarket, parcare).

Prin urmare, construcţiile existente la acest moment pe terenul în litigiu (despre care instanţa de apel a menţionat că reprezintă construcţii edificate ulterior intrării în vigoare a Legii nr. 10/2001), reprezintă, în realitate, o versiune modernizată a construcţiilor existente pe teren anterior intrării în vigoare a Legii nr. 10/2001, astfel că instanţa de apel trebuia să valorifice aceste elemente deosebit de importante ale situaţiei de fapt şi să constate că magazinul A. şi amenajările aferente acestuia trebuie considerate ca fiind construcţii anterioare intrării în vigoare a Legii nr. 10/2001, cu privire la care s-au efectuat ulterior anumite lucrări de modernizare şi reamenajare.

Se mai susţine că interpretarea din opinia separată este conformă pct. 11.3 din Normele metodologice unde se precizează ce înseamnă imobile expropriate libere în sensul legii, şi anume imobilele care nu au primit afectaţiunea pentru care s-a dispus exproprierea. Or, terenul în cauză a primit afectaţiunea pentru care s-a dispus exproprierea fiind afectat succesiv, în timp, unor amenajări de utilitate publică, şi anume, parcare, spaţii verzi, piaţă agroalimentară, magazin cu specific alimentar în general, necesare asigurării unor condiţii de viaţă optime locuitorilor cartierului de locuinţe pentru construcţia cărora au fost expropriate terenurile din acea zonă.

Referitor la cealaltă parte din terenul solicitat spre restituire în cadrul acestui dosar, s-a considerat prin decizia pronunţată într-un ciclu procesual anterior neatacată de către reclamanţi, menţionată mai sus, că nu poate fi restituită în natură întrucât este afectată de construcţii autorizate şi amenajări de utilitate publică.

În concluzie, se consideră că întregul teren care face obiectul litigiului este afectat de lucrările pentru care s-a dispus exproprierea, în sensul legii, în temeiul art. 11 alin. (4) din Legea nr. 10/2001.

Se mai susţine că instanţa de apel a interpretat şi aplicat greşit dispoziţiile art. 11 alin. (3) teza a II-a din Legea nr. 10/2001 concluzionând în sensul că obiectivul realizat în temeiul Contractului de concesiune - magazin alimentar trebuie considerat o amenajare de utilitate publică destinată a deservi nevoile comunităţii.

Analizând decizia recurată prin prisma motivelor de recurs şi a dispoziţiilor legale incidente, Înalta Curte constată că recursurile sunt fondate, urmând a fi admise pentru următoarele considerente:

Recursurile declarate de Primarul Municipiului Cluj-Napoca şi de intervenienta A. SRL vizează, în esenţă, motivul de nelegalitate reglementat de art. 304 pct. 9 C. proc. civ., în ceea ce priveşte incidenţa dispoziţiilor art. 11 alin. (3) şi (4) C. proc. civ. Prin ambele recursuri se susţine că terenul în litigiu este afectat funcţional lucrărilor pentru care s-a dispus exproprierea, ceea ce se circumscrie dispoziţiilor art. 11 alin. (4) din Legea nr. 10/2001, nefiind posibilă decât acordarea unor măsuri reparatorii prin echivalent pentru întregul imobil. Aşadar, criticile formulate de recurenţi vor fi analizate unitar, ele vizând aceleaşi aspecte de nelegalitate a deciziei recurate.

Se arată de către recurenţi că cererea formulată de reclamanţi trebuia soluţionată în raport de prevederile art. 11 din Legea nr. 10/2001, iar nu în baza dispoziţiilor art. 10 din Legea nr. 10/2001, de asemenea, că în mod greşit instanţa a apreciat că amenajările efectuate pe teren au fost efectuate ulterior intrării în vigoare a Legii nr. 10/2001.

Susţinerile pârâtului şi ale intervenientei în favoarea acestuia sunt fondate.

Cererea reclamanţilor vizează restituirea în natură a unei suprafeţei de teren expropriat pentru construirea unui cartier de locuinţe format din blocuri şi amenajări aferente.

Către o atare finalitate, de restituire în natură, nu se poate tinde decât verificându-se disponibilitatea terenului la momentul soluţionării raportului de restituire, respectiv, dacă acesta constituie teren liber în sensul Legii 10/2001, în contextul art. 11.

Dispoziţiile alin. (3) din art. 11 din Legea nr. 10/2001 prevăd că "în cazul în care construcţiile expropriate au fost integral demolate şi lucrările pentru care s-a dispus exproprierea ocupă terenul parţial, persoana îndreptăţită poate obţine restituirea în natură a părţii de teren rămase liberă, pentru cea ocupată de construcţii noi, autorizate, cea afectată servituţilor legale şi altor amenajări de utilitate publică ale localităţilor urbane şi rurale, măsurile reparatorii stabilindu-se în echivalent. Dispoziţiile art. 10 alin. (3), (4), (5) şi (6) se vor aplica în mod corespunzător".

Alin. (4) al aceluiaşi articol prevede că "în cazul în care lucrările pentru care s-a dispus exproprierea ocupă funcţional întregul teren afectat, măsurile reparatorii se stabilesc în echivalent pentru întregul imobil."

Diferenţa dintre aceste prevederi aceea că alin. (3) vizează ipoteza în care lucrările pentru care s-a dispus exproprierea ocupă terenul parţial, în timp ce alin. (4) are în vedere ipoteza în care lucrările pentru care s-a dispus exproprierea ocupă terenul integral.

Atât instanţa de fond, cât şi instanţa de apel au considerat că se aplică dispoziţiile art. 11 alin. (3) din Legea nr. 10/2001 în sensul că lucrările pentru care s-a dispus exproprierea ocupă terenul parţial, ceea ce a condus la lipsa analizei aplicării prevederilor art. 11 alin. (4), care avea ca ipoteză ocuparea integrală a terenului.

În cauza dedusă judecăţii, s-a reţinut în mod irevocabil, că,din moment ce reclamanţii nu au atacat partea nefavorabilă din Decizia civilă nr. 578/2014 a Curţii de Apel Cluj, pronunţată în apel într-un ciclu procesual anterior, terenul este afectat, cel puţin parţial, de lucrările pentru care s-a dispus exproprierea, în sensul legii menţionat mai sus, terminologie folosită de alin. (3) şi (4) ale art. 11, spre deosebire de art. 11 alin. (2) care avea în vedere situaţia neexecutării lucrărilor pentru care s-a dispus exproprierea, alineat care nu a fost considerat aplicabil în cauză.

Ca atare, singura problemă care a rămas în discuţie în rejudecare a fost aceea a stabilirii măsurii în care "construcţiile noi, autorizate, şi suprafaţa de teren afectată servituţilor legale şi altor amenajări de utilitate publică ale localităţilor urbane şi rurale" ocupă terenul, parţial sau integral.

Pe de altă parte, Normele metodologice de aplicare a Legii nr. 10/2001, la pct. 11.3 prevăd că "imobilele expropriate (construcţii nedemolate şi teren) care sunt libere (deci care nu au primit afectaţiunea pentru care s-a dispus exproprierea sau care nu au fost înstrăinate legal) se vor restitui integral persoanei îndreptăţite. Sintagma "despăgubiri primite "vizează acele despăgubiri calculate şi încasate efectiv de proprietarul imobilului care a fost expropriat.

De asemenea, expresia amenajări de utilitate publică ale localităţilor urbane şi rurale din cuprinsul pct. 10.3 din Normele metodologice vizează acele suprafeţe de teren afectate unei utilităţi publice, suprafeţele de teren supuse unor amenajări destinate a deservi nevoile comunităţii, şi anume căi de comunicaţie (străzi, alei, trotuare etc.), dotări tehnico-edilitare subterane, amenajări de spaţii verzi din jurul blocurilor de locuit, parcuri şi grădini publice, pieţe pietonale, parcări amenajate şi altele.

După casarea cu trimitere spre rejudecare, prin hotărârea ce face obiectul prezentului recurs, instanţa de apel a reţinut că "suprafeţele parcelelor S1A, S2A, S3A totalizând 930 mp nu sunt ocupate de construcţiile concesionarului, ci de utilităţi necesare bunei funcţionări a magazinului A.". Aşa cum susţin recurenţii, curtea de apel în mod nelegal a considerat că aceste suprafeţe de teren pot fi restituite în natură întrucât nu ar fi "utilităţi publice în sensul legii (...) cât timp, chiar destinate accesului public fiind, nu sunt proprietate publică, ci în proprietatea privată a unei persoane juridice", dat fiind faptul că, potrivit raportului de expertiză, suprafaţa de 351 mp este teren aflat sub clădirea administrativă şi platformă parcare, suprafaţa de 225 mp este teren aferent clădirii şi utilităţi, iar suprafaţa de 354 mp este platformă parcare.

Astfel, sunt fondate criticile recurenţilor în sensul că terenul a primit afectaţiunea pentru care s-a dispus exproprierea fiind afectat succesiv, în timp, unor amenajări de utilitate publică, şi anume, parcare, spaţii verzi, piaţă agroalimentară, magazin cu specific alimentar în general, necesare asigurării unor condiţii de viaţă optime locuitorilor cartierului de locuinţe pentru construcţia cărora au fost expropriate terenurile din acea zonă, integral, ceea ce conduce la concluzia aplicării şi interpretării eronate de către instanţa de apel, a dispoziţiilor art. 11 alin. (4) din Legea nr. 10/2001.

Pe de altă parte, sunt fondate şi susţinerile ce vizează cealaltă parte din terenul solicitat spre restituire în cadrul acestui dosar, deoarece s-a reţinut prin decizia pronunţată într-un ciclu procesual anterior, neatacată de către reclamanţi, menţionată mai sus, că nu poate fi restituită în natură întrucât este afectată de construcţii autorizate şi amenajări de utilitate publică. Aşa cum se susţine, pe această suprafaţă de teren se aflau aceleaşi detalii de sistematizare precum cele de pe terenul în litigiu, şi anume clădirea magazinului, platformă parcare, teren aferent utilităţilor, iar pe o mică suprafaţă, trotuare, stradă şi spaţii verzi.

Or, instanţa de apel în rejudecare, în cadrul deciziei atacate prin prezentul recurs, a reţinut că şi suprafeţele de teren considerate libere, şi astfel supuse restituirii în natură, sunt ocupate de "utilităţi necesare bunei funcţionări a magazinului A."

Raportat la dispoziţiile aplicabile în cauză, coroborat cu statuările instanţei de recurs, intrate în puterea de lucru judecat cu privire la partea din teren cu privire la care s-a reţinut că nu poate fi restituită în natură, considerăm că ambele părţi ale terenului solicitat au acelaşi regim juridic.

Drept urmare, dată fiind relevanţa dispoziţiilor art. 11 alin. (4) din Legea nr. 10/2001 în soluţionarea prezentei cauze, Înalta Curte constată a fi fondate criticile recurenţilor privind incidenţa motivului de nelegalitate reglementat de art. 304 pct. 9 C. proc. civ., ceea ce conduce la admiterea recursurilor, modificarea în parte decizia recurată, în sensul că va respinge, ca neîntemeiată, contestaţia formulată de reclamantele C. şi D., continuată de moştenitorii G., H., I., E. şi F., în contradictoriu cu pârâtul Primarul Municipiului Cluj-Napoca.

Se vor menţine celelalte dispoziţii ale deciziei recurate şi ale Sentinţei nr. 134 din 17 februarie 2010 a Tribunalului Cluj.

Cu privire la motivul de recurs invocat de recurentul pârât privind acordarea cheltuielilor de judecată constând în plata onorariilor de expert achitate pe parcursul soluţionării dosarului, acesta nu poate fi primit, constituind o critică de netemeinicie ce nu poate fi supusă controlului de legalitate prin prisma dispoziţiilor art. 304 C. proc. civ., câtă vreme se solicită aceste cheltuieli în faza recursului, nefiind solicitate în faţa instanţei în apel.

Pentru aceste considerente, se vor admite recursurile declarate de pârâtul Primarul Municipiului Cluj-Napoca şi de intervenienta A. SRL împotriva Deciziei nr. 654 din 5 octombrie 2017 a Curţii de Apel Oradea, secţia I civilă, în baza art. 312 C. proc. civ., în sensul că se va modifica în parte decizia recurată, în sensul respingerii, ca neîntemeiate, a contestaţiei formulate de reclamantele C. şi D., continuată de moştenitorii G., H., I., E. şi F., în contradictoriu cu pârâtul Primarul Municipiului Cluj-Napoca.

Se vor menţine celelalte dispoziţii ale deciziei recurate şi ale Sentinţei nr. 134 din 17 februarie 2010 a Tribunalului Cluj.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursurile declarate de pârâtul Primarul Municipiului Cluj-Napoca şi de intervenienta A. SRL împotriva Deciziei nr. 654 din 5 octombrie 2017 a Curţii de Apel Oradea, secţia I civilă.

Modifică în parte decizia recurată, în sensul că respinge, ca neîntemeiată, contestaţia formulată de reclamantele C. şi D., continuată de moştenitorii G., H., I., E. şi F., în contradictoriu cu pârâtul Primarul Municipiului Cluj-Napoca.

Menţine celelalte dispoziţii ale deciziei recurate şi ale Sentinţei nr. 134 din 17 februarie 2010 a Tribunalului Cluj.

Irevocabilă.

Pronunţată în şedinţă publică astăzi, 2 februarie 2018.

Procesat de GGC - NN