Classification of violent property taking as aggravated robbery versus qualified theft and individualization of sentence below statutory minimum.

Asupra recursului penal de față;

Din actele și lucrările dosarului, constată următoarele:

Prin sentința penală nr. 703 din 14 octombrie 2003 a Tribunalului Iași, a fost condamnat inculpatul C.C.M. la o pedeapsă de 3 ani închisoare, pentru infracțiunea prevăzută de art. 211 alin. (2) lit. b) și c) C. pen., cu aplicarea art. 76 lit. b) C. pen. și art. 74 lit. a) C. pen. (fapta comisă la 18 mai 2003) în condițiile art. 71 și art. 64 C. pen.

S-a luat act că partea vătămată L.I. nu a formulat pretenții civile în cauză.

În baza dispozițiilor art. 118 lit. d) C. pen., s-a dispus confiscarea în folosul statului de la inculpat a sumei de 1.500.000 lei (reprezentând parte din contravaloarea prejudiciului cauzat părții vătămate).

Instanța de fond a reținut următoarea situație de fapt:

Inculpatul C.C.M. era student la Colegiul de antrenori din cadrul Universității Al. I. Cuza Iași și locuia în căminul nr. 3 din C.S. Târgușor-Copou.

În seara zilei de 18 mai 2003, acesta a mers împreună cu fratele său la o petrecere organizată într-o cameră din căminul nr. 4 din același complex studențesc.

În jurul orelor 24,30, inculpatul, fiind sub influența băuturilor alcoolice, a coborât în holul de la parterul acestui cămin unde a văzut-o pe partea vătămată L.I. ce stătea pe o bancă.

Acesta din urmă avea dublă cetățenie (ucrainiană și română) și la 18 mai 2003 a venit în Iași pentru a obține pașaport.

În seara aceleiași zile, L.I. s-a prezentat la căminul C. 4 Târgușor-Copou unde i-a solicitat paznicului S.N. să-i permită să doarmă în noaptea respectivă în holul acestui cămin.

În momentul în care acesta era legitimat de paznic, a fost abordat de inculpat care era însoțit de fratele său C.P.L. și care i-a pretins suma de 100.000 lei pentru a-i permite să doarmă în holul căminului.

Partea vătămată a afirmat că nu are asupra sa bancnote românești, motiv pentru care inculpatul l-a trimis la o casă de schimb valutar în vederea preschimbării banilor săi în lei românești.

Paznicul S.N. a intervenit și i-a solicitat numitului C.P.L. să-l îndepărteze pe inculpat din holul respectiv.

Inculpatul și fratele său s-au întors la petrecere, partea vătămată a rămas pe banca din holul căminului, având lângă el un rucsac, iar paznicul s-a îndreptat spre un alt cămin ce-l avea în supraveghere.

După aproximativ 20 de minute, inculpatul a revenit în holul căminului și, profitând că acolo se afla doar partea vătămată L.I., s-a apropiat de acesta, a lovit-o cu palma peste față, i-a luat rucsacul din mână și a plecat spre căminul C. 3.

A urcat cu el la etajul 1 și a intrat în camera sa unde se afla V.C.C.

În prezența acestuia, inculpatul a scos din rucsacul părții vătămate o sticlă de suc goală pe care a aruncat-o în dulapul său, precum și 60 dolari S.U.A.

Din același rucsac, inculpatul a luat mai multe acte de stare civilă (legitimația de student, anexă la pașaport și o agendă telefonică) aparținând părții vătămate L.I. pe care le-a aruncat la sala de dușuri, iar rucsacul l-a abandonat în spatele căminului său.

Ulterior, inculpatul a schimbat dolarii și a obținut suma de 2.250.000 lei pe care i-a cheltuit pe produse alimentare și băuturi alcoolice.

În cursul cercetărilor au fost găsite actele și rucsacul părții vătămate, iar din prejudiciul de 8.000.000 lei s-au recuperat 6.500.000 lei; pentru diferență partea vătămată nu s-a constituit parte civilă.

Sentința penală a fost apelată de inculpat, în termen legal, sub aspectul încadrării juridice a infracțiunii și individualizării pedepsei.

Prin decizia penală nr. 409 din 11 noiembrie 2003, Curtea de Apel Iași a respins, ca nefondat, apelul declarat de inculpat.

Soluția a fost motivată prin aceia că probele administrate au dovedit nu numai sustragerea rucsacului, dar și violențele exercitate de inculpat asupra părții vătămate, în scopul sustragerii acestui bun; în privința pedepsei au fost respectate prevederile art. 72 C. pen., prin eficiența acordată circumstanțelor judiciare atenuante reținute în favoarea inculpatului.

În termen legal, împotriva hotărârilor de mai sus, a declarat recurs inculpatul.

Prin motivele scrise, cât și oral, inculpatul a criticat hotărârile pentru nelegalitate sub aspectul încadrării juridice a faptei, care, pe baza declarației părții vătămate nu îndeplinește elementele constitutive ale tâlhăriei, ci furtului; iar pe de altă parte, sub aspectul netemeiniciei pedeapsa nu a fost corect individualizată.

Criticile formulate vor fi examinare în raport de cazurile de casare, prevăzute de art. 3859 alin. (1) pct. 17 și 14 C. proc. pen., constatându-se însă că sunt nefondate, pentru cele ce urmează:

Instanțele au reținut o corectă încadrare juridică a faptei în concordanță cu probele administrate în cauză, stabilind o pedeapsă în limitele legale, cu respectarea art. 72 C. pen.

Chiar dacă recurentul inculpat a avut o atitudine procesuală nesinceră și oscilantă pe parcursul procesului penal, este evident, în raport chiar de propria declarație (ocazionată de prezentarea materialului de urmărire penală), cât și de restul probatoriului administrat, că acesta a comis împotriva părții vătămate o infracțiune de tâlhărie și nu una de furt calificat, așa cum a pretins prin motivele de recurs.

Deși, în susținerea acestui motiv de nelegalitate, invocă chiar declarația părții vătămate, făcută cu ocazia audierii în fond, realitatea este alta în raport de totalitatea probelor administrate.

Astfel, pe parcursul urmăririi penale, fără rezervă, partea vătămată a susținut că a fost lovit de două ori cu palme peste față de inculpat, după care, acesta i-a furat rucsacul.

Aceiași declarație, partea vătămată a reiterat-o și în fața paznicului S.N., audiat în cauză în calitate de martor.

Prin declarația dată, acest martor precizează condițiile în care partea vătămată a recunoscut în persoana inculpatului pe cel care-l lovise peste față și-i sustrăsese rucsacul.

De altfel, prin declarația din 20 mai 2003, în prezența apărătorului, inculpatul a confirmat susținerile părții vătămate descriind, după cum urmează, comiterea faptei: „ne-am apropiat de L.I., l-am lovit de două ori cu palma peste față, el s-a ridicat și îndepărtat, moment în care au i-am luat rucsacul de pe bancă și am fugit”.

Referindu-se la declarația prezentată în instanță de partea vătămată, care nu s-a constituit nici parte civilă, și prin care acesta montează altfel modul său de agresare, este evident că s-a încercat indirect o apărare a inculpatului, iar pe de altă parte, chiar acțiunea de împingere a părții vătămate (la care se referă aceasta) în scopul sustragerii rucsacului este o violență ce poate caracteriza latura obiectivă a infracțiunii de tâlhărie.

Ori, în acest context probator, agresarea părții vătămate, în loc public și pe timp de noapte, în scopul deposedării ei de bunuri, constituie, în sensul legii infracțiunea de tâlhărie calificată, prevăzută de art. 211 alin. (2) lit. b) și c) C. pen., așa cum corect a fost condamnat inculpatul.

În ce privește netemeinicia invocată, rezultând din greșita individualizare a pedepsei, critica este de asemeni, nefondată.

Pentru o justă aplicare a dispozițiilor art. 72 C. pen., în cauză, apreciindu-se situația personală a inculpatului s-au constatat și acordat circumstanțe atenuante personale, ceea ce a condus la stabilirea unei pedepse sub limita minimă legală.

Pentru aceste considerente nu se mai justifică o altă coborâre a pedepsei, care este de natură, așa cum a fost aplicată, să asigure cerințele art. 52 C. pen.

Pe cale de consecință, în temeiul art. 38515 pct. 1 lit. b) C. proc. pen., recursul declarat de inculpat se va respinge, ca nefondat.

În baza art. 38517 alin. (4) C. proc. pen., combinat cu art. 88 C. pen., se va computa din pedeapsa aplicată timpul arestării preventive la zi.

Conform art. 192 alin. (2) C. proc. pen., recurentul inculpat va fi obligat la plata cheltuielilor judiciare către stat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondat, recursul declarat de inculpatul C.C.M. împotriva deciziei penale nr. 409 din 11 noiembrie 2003 a Curții de Apel Iași.

Deduce din pedeapsa aplicată, timpul reținerii și arestării preventive a inculpatului de la 19 mai 2003 la 21 ianuarie 2004.

Obligă pe recurentul inculpat la plata sumei de 1.500.000 lei cheltuieli judiciare către stat, din care suma de 400.000 lei, reprezentând onorariul de avocat pentru apărarea din oficiu, se va avansa din fondul Ministerului Justiției.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, azi 21 ianuarie 2004.