Insurance damages appeal declared inadmissible due to individual claim values falling below cassation threshold.

După deliberare, asupra cauzei de faţă, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Harghita, la data de 7 decembrie 2015, reclamanţii A. prin B., C., D., E., F., G., H., B., I. şi F., în contradictoriu cu pârâta J. SA Polonia prin reprezentantul de despăgubiri în România SC K. SRL. au solicitat obligarea pârâtei la plata daunelor morale şi material, respectiv, pentru: A., prin B. - fiul şi fratele decedaţilor L. şi M., 1.000.000 lei - daune morale; C. - sora decedatei L., 300.000 lei - daune morale; D. - sora decedatei L., 300.000 lei - daune morale; E. - fratele decedatei L., 300,000 lei - daune morale; F. - fratele decedatei L., 300.000 lei - daune morale; G.-fiica decedaţilor N. şi O., 1.000.000 lei - daune morale; H. - fiul decedaţilor N. şi O., 1.000.000 lei - daune morale; B. - fiul decedaţilor N. şi O. 1.000.000 lei - daune morale; 4.338,39 lei - daune materiale; J. - fratele decedatei O., 300.000 lei - daune morale; I.-sora decedatei O., 300.000 lei - daune morale; F. - fratele decedatei O., 300.000 lei - daune morale.

Prin Sentinţa civilă nr. 431 din 29 martie 2016 pronunţată în Dosar nr. x/2015 al Tribunalului Harghita s-a admis în parte acţiunea şi, în consecinţă, a fost obligată pârâta să plătească: reclamantului A., reprezentatul legal B., suma de 300.000 lei reprezentând daune morale; reclamantei G. suma de 100.000 lei reprezentând daune morale; reclamantului H. suma de 100.000 lei reprezentând daune morale; reclamantului B. suma de 100.000 lei reprezentând daune morale şi suma de 4.338,39 lei reprezentând daune materiale; fiecăruia dintre reclamanţii C., D., E., F., J. şi I. câte 30.000 lei reprezentând daune morale; a fost respinsă ca nefondată cererea formulată de reclamantul J.; a fost obligată pârâta să plătească reclamanţilor C., F. şi B. suma de 55.802 lei reprezentând cheltuieli de judecată - onorariu avocat; a fost obligată pârâta să plătească tuturor reclamanţilor suma de 250,33 lei reprezentând cheltuieli de judecată (cheltuieli de deplasare); au fost respinse restul pretenţiilor.

Prin Decizia civilă nr. 1755/A din 31 octombrie 2016 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a V-a civilă, s-a admis formulat de reclamantul A., prin B. şi de reclamantul J. împotriva Sentinţei nr. 431 din 29 martie 2016 pronunţată de Tribunalul Harghita în Dosar nr. x/2016 şi, în consecinţă, a fost schimbată în parte hotărâre atacată în sensul că: s-a admis în parte acţiunea formulată de reclamantul J. împotriva pârâtei J. SA Polonia, prin reprezentantul de despăgubiri în România SC K. SRL, a fost obligată pârâta să plătească acestuia suma de 30.000 lei reprezentând daune morale; a fost obligată pârâta să plătească reclamantului A., reprezentatul legal B., suma de 500.000 lei reprezentând daune morale; au fost menţinute celelalte dispoziţii ale hotărârii atacate; s-a respins apelul formulat de reclamanţii C., D., E., F., G., H., B., I. şi F., precum şi apelul formulat de pârâtă; s-a respins cererea apelanţilor-reclamanţi de obligare a pârâtei la plata cheltuielilor de judecata în apel.

La data de 27 iunie 2017 reclamanţii A., C., D., E., F., G., H., B., J., I., F., au declarat recurs împotriva Deciziei civile nr. 605 din 26 octombrie 2016 a Curţii de Apel Târgu Mureş, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal.

În raport de prevederile art. 248 alin. (1) coroborate cu cele ale art. 493 alin. (5) C. proc. civ., cu referire la art. 499 teza finală din acelaşi act normativ, Înalta Curte urmează să analizeze cu prioritate admisibilitatea recursului, faţă de care constată următoarele:

Potrivit dispoziţiilor art. 457 alin. (1) C. proc. civ., hotărârea judecătorească este supusă numai căilor de atac prevăzute de lege, în condiţiile şi termenele stabilite de aceasta, indiferent de menţiunile din dispozitivul ei.

O hotărâre judecătorească nu poate fi atacată pe alte căi decât pe cele expres prevăzute de lege.

Regula are valoare de principiu constituţional, dispoziţiile art. 129 din Constituţia României, republicată, prevăzând că mijloacele procesuale de atac a hotărârii judecătoreşti sunt cele prevăzute de lege, iar exercitarea acestora se realizează în condiţiile legii.

Litigiul de faţă are ca obiect cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Harghita, la data de 7 decembrie 2015, prin care reclamanţii au solicitat obligarea pârâtei la plata daunelor morale şi materiale în cuantumul indicat: - A., prin B. - fiul şi fratele decedaţilor L. şi M. 1.000.000 Iei - daune morale; C. - sora decedatei L., 300.000 lei - daune morale; D. - sora decedatei L., 300.000 lei - daune morale; E. - fratele decedatei L., 300.000 lei - daune morale; F. - fratele decedatei L., 300.000 lei - daune morale; G. - fiica decedaţilor N. şi O., 1.000.000 lei - daune morale; H. - fiul decedaţilor N. şi O., 1.000.000 lei - daune morale; B. - fiul decedaţilor N. şi O. 1.000.000 lei - daune morale; 4.338,39 lei - daune materiale; J. - fratele decedatei O., 300.000 lei - daune morale; I. - sora decedatei O., 300.000 lei - daune morale; F. - fratele decedatei O., 300.000 lei - daune morale.

Potrivit art. 634 alin. (1) pct. 4 C. proc. civ., sunt hotărâri definitive, hotărârile date în apel, fără drept de recurs, precum şi cele neatacate cu recurs.

Art. 483 alin. (1) C. proc. civ. dispune că "Hotărârile date în apel, cele date, potrivit legii, fără drept de apel, precum şi alte hotărâri în cazurile expres prevăzute de lege sunt supuse recursului", iar, conform alin. (2) din acelaşi act normativ, "Nu sunt supuse recursului hotărârile pronunţate în cererile prevăzute la art. 94 pct. 1 lit. a)-i), în cele privind navigaţia civilă şi activitatea în porturi, conflictele de muncă şi de asigurări sociale, în materie de expropriere, în cererile privind repararea prejudiciilor cauzate prin erori judiciare, precum şi în alte cereri evaluabile în bani în valoare de până la 500.000 lei inclusiv. De asemenea, nu sunt supuse recursului hotărârile date de instanţele de apel în cazurile în care legea prevede că hotărârile de primă instanţă sunt supuse numai apelului."

Potrivit art. XVIII alin. (1) din Legea nr. 2/2013 privind unele măsuri pentru degrevarea instanţelor judecătoreşti, precum şi pentru pregătirea punerii în aplicare a Legii nr. 134/2010 privind Codul de procedură civilă, "Dispoziţiile art. 483 alin. (2) din Legea nr. 134/2010 privind Codul de procedură civilă, republicată, se aplică proceselor pornite începând cu data de 1 ianuarie 2016", iar, conform alin. (2) al aceluiaşi articol, în procesele pornite începând cu data intrării în vigoare a prezentei legi (15 februarie 2013) şi până la data de 31 decembrie 2015 (termen care prin O.U.G. nr. 62/2015 a fost extins până la data de 31 decembrie 2016) nu sunt supuse recursului hotărârile pronunţate în cererile prevăzute la art. 94 pct. 1 lit. a)-i) din Legea nr. 134/2010 privind Codul de procedură civilă, republicată, în cele privind navigaţia civilă şi activitatea în porturi, conflictele de muncă şi de asigurări sociale, în materie de expropriere, în cererile privind repararea prejudiciilor cauzate prin erori judiciare, precum şi în alte cereri evaluabile în bani în valoare de până la 1.000.000 lei inclusiv. De asemenea, în aceste procese nu sunt supuse recursului hotărârile date de instanţele de apel în cazurile în care legea prevede că hotărârile de primă instanţă sunt supuse numai apelului.

Potrivit dispoziţiilor art. 99 alin. (2) C. proc. civ., "în cazul în care mai multe capete principale de cerere întemeiate pe un titlu comun ori având aceeaşi cauză sau chiar cauze diferite, dar aflate în strânsă legătură, au fost deduse judecăţii printr-o unică cerere de chemare în judecată, instanţa competentă să le soluţioneze se determină ţinându-se seama de acea pretenţie care atrage competenţa unei instanţe de grad mai înalt".

Este de observat că, prin soluţia adoptată în noua reglementare, legiuitorul se îndepărtează, parţial, de doctrină, care a preconizat, în condiţiile vechiului cod, soluţia cumulării valorii cererilor în cazul în care cererile au o cauză comună, provenind din unul şi acelaşi raport juridic substanţial.

Astfel, legiuitorul exclude determinarea competenţei pe baza valorii totale a cererilor principale ale reclamantului, din moment ce întrevede posibilitatea ca respectivele capete de cerere să fie în competenţa unor instanţe de grade diferite; dacă valoarea tuturor pretenţiilor s-ar fi însumat, ar fi existat o singură instanţă competentă.

Prin urmare, în speţa pendinte, câtă vreme prin demersul judiciar reclamanţii au solicitat atât daune morale, cât şi daune materiale, care se constituie în capete principale ale cererii de chemare în judecată, având aceeaşi cauză şi aflate în strânsă legătură, stabilirea instanţei competente nu se face în funcţie de valoarea cumulată a tuturor pretenţiilor, ci ţinându-se seama de acea pretenţie care atrage competenţa unei instanţe de grad mai înalt (1.000.000 lei cu titlu de daune morale).

În plus, din prevederile art. 100 alin. (1) şi (2) C. proc. civ., rezultă că, în cazul în care mai mulţi reclamanţi, prin aceeaşi cerere de chemare în judecată, formulează pretenţii proprii împotriva mai multor pârâţi, invocând raporturi juridice distincte şi neaflate într-o legătură care să facă necesară judecarea lor împreună, determinarea instanţei competente se face cu observarea valorii sau, după caz, a naturii ori obiectului fiecărei pretenţii în parte.

Astfel, în acest caz, stabilirea instanţei competente nu se face în funcţie de valoarea cumulată a tuturor pretenţiilor, ci în funcţie de valoarea fiecărei pretenţii în parte, această soluţie fiind justificată prin o mai bună administrare a justiţiei, facilitarea administrării probelor şi a rezolvării unitare a unor aspecte ce interesează deopotrivă pe toţi reclamanţii, fără însă să existe un raport juridic unitar între părţi, cum este cazul în speţă.

De altfel, împrejurarea că fiecare reclamant a solicitat atât daune morale, cât şi daune materiale, face ca acţiunea să aibă două capete principale de cerere, fiind aplicabile dispoziţiile art. 99 alin. (2) C. proc. civ., neputând fi primită alegaţia recurenţilor în sensul că pretenţia principală rezultă din însumarea despăgubirilor solicitate.

Din parcursul dosarului, se constată că raporturile juridice dintre reclamanţi şi pârât sunt distincte şi valoarea fiecărei pretenţii în parte este sub pragul valoric prevăzut de textul menţionat mai sus.

Aşadar, valoarea pretenţiei (daună morală sau materială) fiecărui reclamant la data de 7 decembrie 2015, data înregistrării cererii de chemare în judecată, era sub valoarea de 1.000.000 lei inclusiv.

Prin raportare la dispoziţiile legale evocate şi la faptul că decizia instanţei de apel a fost pronunţată într-o acţiune evaluabilă în bani, în valoare de până la 1.000.000 lei inclusiv pentru fiecare reclamant, formulată la data de 7 decembrie 2015, decizia atacată nu este susceptibilă de recurs.

În consecinţă, Înalta Curte va respinge recursul declarat de reclamanţi împotriva Deciziei nr. 605 din 26 octombrie 2016, pronunţată de Curtea de Apel Târgu Mureş, secţia a II-a civilă de contencios administrativ şi fiscal, ca inadmisibil.

Având în vedere şi culpa procesuală a reclamanţilor, Înalta Curte, în raport de dispoziţiile art. 453 C. proc. civ., urmează a-i obliga pe aceştia la plata cheltuielilor de judecată în cuantum de 3.000 lei către pârâtă.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca inadmisibil, recursul declarat de reclamanţii E., F., F., C., G., D., H., B., J., I. şi A. împotriva Deciziei nr. 605 din 26 octombrie 2016, pronunţată de Curtea de Apel Târgu Mureş, secţia a II-a civilă de contencios administrativ şi fiscal.

Obligă pe reclamanţii E., F., F., C., G., D., H., B., J., I. şi A., la plata sumei de 3.000 lei către pârâta J. SA Polonia, prin reprezentant SC K. SRL, cu titlu de cheltuieli de judecată.

Fără nici o cale de atac.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 25 ianuarie 2018.

Procesat de GGC - CL