Competence for reversal of enforcement: Application of execution court jurisdiction to post-judgment restitution of undue salary payments

Prin cererea înregistrată sub nr. x/2017 la data de 8 februarie 2017, pe rolul Tribunalului Iaşi, reclamanta A. SA Bucureşti prin Sucursala Regională Iaşi a chemat în judecată pe pârâtul B. pentru ca prin hotărârea ce se va pronunţa să se dispună obligarea acestuia la plata sumei de 1.481 lei, reprezentând sumă nedatorată încasată de la societate în calitate de angajator; obligarea la plata dobânzii legale de la data pronunţării sentinţei şi până la restituirea efectivă a debitului restant; obligarea la plata cheltuielilor de judecată ocazionate de prezenta acţiune.

În motivarea în fapt a cererii, s-a arătat că prin Sentinţa civilă nr. x/2014 pronunţată de Tribunalul Iaşi, instanţa a obligat societatea la plata actualizată cu indicele de inflaţie la data plăţii efective, a diferenţei dintre drepturile salariate efectiv încasate în perioadele: 9 septembrie 2010 - 31 decembrie 2010 şi cele cuvenite în mod legal, prin stabilirea salariului de bază brut, raportat la salariul minim brut la nivel de ramură de transporturi, cu aplicarea coeficienţilor de ierarhizare corespunzători clasei la care a fost salarizat reclamantul şi cu aplicarea procentelor de sporuri la salariul rezultat prin metoda corectă de calcul; 1 ianuarie 2011 - 18 aprilie 2014 şi cele cuvenite în mod legal, prin stabilirea salariului de bază brut, raportat la salariul minim brut pe ţară garantat în plată conf. H.G. nr. 1.193 din 24 noiembrie 2010, cu aplicarea coeficienţilor de ierarhizare corespunzători clasei la care a fost salarizat reclamantul şi cu aplicarea procentelor de sporuri la salariul rezultat prin metoda corectă de calcul; obligarea la plata către reclamant a dobânzii legale practicată de C. calculată de la data scadenţei fiecărei sume şi până la piaţa efectivă a acestora.

În baza acestei sentinţe executorii de drept şi ca urmare a solicitării scrise a Uniunii Sindicale Teritoriale "D." Iaşi, în numele şi pentru reclamant, societatea a încheiat convenţia de eşalonare la plata nr. x/2015 şi a achitat către pârât suma de 2.626 lei (tranşa 1 conform convenţiei).

Prin Decizia civilă nr. 937/2015 a Curţii de Apel Iaşi, instanţa a modificat sentinţa Tribunalului Iaşi, în sensul respingerii capetelor de cerere formulate de Uniunea Sindicală "D." laşi, în numele şi pentru reclamant în contradictoriu cu pârâtele SC A. SA şi SC A. SA, prin Sucursala CF Iaşi, referitoare la obligarea la plată, actualizată cu indicele de inflaţie şi cu dobânda legală aferentă, a diferenţei de drepturi salariale pentru perioada 1 ianuarie 2011 - 18 aprilie 2013.

În urma acestei decizii, prin care a fost admis apelul formulat de către societate, suma pe care reclamantul era îndreptăţit să o primească s-a diminuat, rezultând astfel o diferenţă de 1.481,00 lei achitaţi în plus de către societate.

Potrivit prevederilor art 256. alin. (1) C. muncii republicat, salariatul care a încasat de la angajator o sumă nedatorată, este obligat să o restituie. Dispoziţiile legale mai sus citate reglementează obligaţia de restituire pe care o au salariaţii faţă de angajator, ce are la bază îmbogăţirea fără justă cauză şi dau dreptul angajatorului de a urmări beneficiarul acestor sume nedatorate.

Chiar dacă în cuprinsul art. 256 C. muncii nu se dă o definiţie exactă a noţiunii de sumă nedatorată şi nu se detaliază condiţiile în care se naşte obligaţia de restituire, prin aceste prevederi, practic este reglementată situaţia în care este antrenată răspunderea patrimonială a salariatului, când fără a fi reţinută vinovăţia acestuia, este obligat la restituirea unor sume încasate fără a i se fi cuvenit.

În cazul de faţă, sumele primite în plus în baza Sentinţei civile nr. 1984/2014 pronunţată de Tribunalul Iaşi sunt nedatorate, întrucât cuantumul acestora a fost modificat prin Decizia civilă a Curţii de Apel Iaşi, devenind astfel sume încasate necuvenit.

Mai mult, în convenţia de eşalonare la plată, la art. 5 se stipulează că: "în condiţiile în care, în urma soluţionării irevocabile a sentinţei puse în executare instanţa micşorează cuantumul sumei datorate la plată de A., se angajează să restituie de bună-voie banii încasaţi în plus."

Prin Sentinţa civilă nr. 709 din 10 aprilie 2017, pronunţată de Tribunalului Iaşi, secţia I civilă, s-a declinat competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Tribunalului Bucureşti, pe rolul secţiei a VIII-a conflicte de muncă şi asigurări sociale, în raport de dispoziţiile art. 269 alin. (1) şi (2) C. muncii şi având în vedere că sediul reclamantei este în Municipiul Bucureşti.

Prin Sentinţa civilă nr. 5278 din 12 iulie 2017 a Tribunalului Bucureşti, secţiei a VIII-a conflicte de muncă şi asigurări sociale, s-a declinat în favoarea Judecătoriei Vaslui competenţa de soluţionare a cauzei.

Tribunalul a reţinut că situaţia reclamantei este reglementată de dispoziţiile art. 723 şi următoarele C. proc. civ., referitoare la dreptul celui interesat la întoarcerea executării, în cazul în care s-a desfiinţat titlul executoriu sau executarea silită însăşi, întrucât prejudiciul invocat s-a creat ca urmare a executării unei obligaţii stabilite printr-un titlu ce a fost ulterior desfiinţat parţial.

Potrivit dispoziţiilor art. 724 C. proc. civ., restabilirea situaţiei anterioare executării se poate dispune, la cererea celui interesat, fie de către instanţa care a desfiinţat titlul executoriu sau actele de executare, fie de către instanţa care rejudecă fondul, după desfiinţarea hotărârii executate, fie de către instanţa judecătorească competentă, pe cale separată, în cazul în care aceasta nu s-a dispus în condiţiile anterioare.

Pentru aceste considerente, s-a apreciat că dispoziţiile legale referitoare la întoarcerea executării sunt deopotrivă incidente şi în situaţia executării de bună voie a unei obligaţii stabilite printr-un titlu executoriu, iar nu numai cazurilor de plată efectuată în cadrul unei proceduri de executare silită, căci altfel s-ar crea o inechitate între debitorul care execută de bună voie şi cel care execută datoria silit, în condiţiile în care art. 622 C. proc. civ. prevede atât executarea de bună voie, cât şi pe cea silită, ca modalităţi de aducere la îndeplinire a obligaţiei stabilită prin hotărârea unei instanţe.

Prin Decizia nr. 5 din 12 martie 2012, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, admiţând recursul în interesul legii, a stabilit că, "în interpretarea şi aplicarea dispoziţiilor art. 4042 alin. (3) C. proc. civ., instanţa competentă potrivit legii să soluţioneze cererea de întoarcere a executării silite prin restabilirea situaţiei anterioare este instanţa de executare, respectiv judecătoria".

Cum interpretarea instanţei supreme a purtat asupra competenţei de soluţionare a cererilor având ca obiect restabilirea situaţiei anterioare executării, în condiţiile art. 4042 alin. (3) din vechiul C. proc. civ., raportat la temeiul legal incident în cauză, s-a constatat că aparţine Judecătoriei Vaslui competenţa de soluţionare a cauzei.

Prin Sentinţa civilă nr. 2396 din 27 noiembrie 2017, pronunţată de Judecătoria Vaslui, s-a declinat competenţa de soluţionarea cauzei în favoarea Tribunalului Bucureşti, s-a constatat ivit conflictul negativ de competenţă şi s-a trimis dosarul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie în vederea soluţionării conflictului negativ de competenţă.

Judecătoria a reţinut că litigiul reprezintă un conflict individual de muncă, în sensul art. 1 lit. p) din Legea nr. 62/2011, întrucât are ca obiect plata sumelor pretinse a fi încasate nedatorat de către salariat şi nu se poate raporta la dispoziţiile art. 723 şi urm. C. proc. civ. Situaţia invocată de reclamantă prin cererea de chemare în judecată nu se încadrează în situaţia prevăzută de art. 4042 alin. (3) C. proc. civ. în legătură cu care a fost pronunţată Decizia nr. 5 din 2012 de instanţa supremă în recursul în interesul legii.

Potrivit dispoziţiilor art. 269 alin. (1) C. muncii, judecarea conflictelor de muncă este de competenţa instanţelor stabilite conform C. proc. civ., iar potrivit alin. (2) al aceluiaşi articol, cererile referitoare la cauzele prevăzute la alin. (1) se adresează instanţei competente în a cărei circumscripţie reclamantul îşi are domiciliul sau sediul. De asemenea, potrivit dispoziţiilor art. 210 din Legea nr. 62/2011, cererile referitoare la soluţionarea conflictelor individuale de muncă se adresează instanţei judecătoreşti competente în a cărei circumscripţie îşi are domiciliul sau locul de muncă reclamantul.

Totodată, conform dispoziţiilor art. 95 pct. 1 C. proc. civ., tribunalele judecă în primă instanţă toate cererile care nu sunt date prin lege în competenţa altor instanţe.

Prin urmare, în ceea ce priveşte conflictele de muncă, competenţa materială revine tribunalului, iar competenţa teritorială nu este alternativă, ci revine exclusiv instanţei în a cărei circumscripţie îşi are domiciliul/reşedinţa/sediul sau locul de muncă reclamantul.

Având în vedere dispoziţiile legale citate, precum şi faptul că sediul reclamantei este în Municipiul Bucureşti, s-a constatat că Tribunalul Bucureşti este instanţa competentă în soluţionarea prezentei cauze.

În determinarea instanţei competente în soluţionarea cauzei, s-a arătat că nu prezintă relevanţă faptul că acţiunea introductivă a fost formulată de reclamanta A. SA Bucureşti, prin Sucursala A. Iaşi, sucursală al cărei sediu este în municipiul Iaşi. În stabilirea instanţei competente, trebuie avut în vedere sediul/domiciliul reclamantului, şi nu sediul procedural ales sau sediul reprezentantului reclamantului.

Cu privire la conflictul negativ de competenţă, cu a cărui judecată a fost legal sesizată în baza art. 133 pct. 2 raportat la art. 135 alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte reţine următoarele:

În speţa dedusă judecăţii, analizând şi calificând obiectul cererii de chemare în judecată, şi, în consecinţă, natura litigiului, Înalta Curte reţine că suma de bani pe care reclamanta Compania Naţională A. SA Bucureşti prin Sucursala A. Iaşi solicită a fi restituită de către pârât, a fost plătită de aceasta în executarea unei hotărâri judecătoreşti, astfel că suntem în prezenţa unei cereri de întoarcere a executării silite, întemeiată pe dispoziţiile art. 724 alin. (3) C. proc. civ.

Instituţia întoarcerii executării este reglementată în C. proc. civ., cartea a V-a "Despre executarea silită", cap. VIII "Întoarcerea executării", ce constituie, deci, sediul materiei.

Este de observat că prin art. 643 C. proc. civ. se prevede expres şi imperativ că "dacă s-a desfiinţat titlul executoriu, toate actele de executare efectuate în baza acestuia sunt desfiinţate de drept, dacă prin lege nu se prevede astfel. Dispoziţiile privind întoarcerea executării sunt aplicabile".

În consecinţă, din însăşi reglementarea instituţiei întoarcerii executării, constând în repunerea părţilor în situaţia anterioară, în cadrul executării silite, rezultă, fără echivoc că legiuitorul a avut în vedere ca această instituţie juridică reprezintă de fapt o situaţie "simetric inversă executării săvârşite".

Că este aşa rezultă chiar din dispoziţiile art. 723 alin. (1) C. proc. civ., care prevede: "În toate cazurile în care se desfiinţează titlul executoriu sau însăşi executarea silită, cel interesat are dreptul la întoarcerea executării, prin restabilirea situaţiei anterioare acesteia."

Or, întoarcerea executării şi repunerea părţilor în situaţia, anterioară este chiar obiectul cererii de chemare în judecată cu care reclamanta a învestit instanţa în prezentul litigiu, textul invocat prevăzând posibilitatea unei astfel de acţiuni "în toate cazurile în care se desfiinţează titlul executoriu".

În acest context, Înalta Curte apreciază că în cauza dedusă judecăţii este pe deplin aplicabilă Decizia nr. 5 din 12 martie 2012, pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, în recurs în interesul legii, publicată în M. Of. , Partea I nr. 253 din 13 aprilie 2012, prin care s-a stabilit că, în interpretarea şi aplicarea dispoziţiilor art. 4042 alin. (3) C. proc. civ., instanţa judecătorească, competentă, potrivit legii, să soluţioneze cererea de întoarcere a executării silite prin restabilirea situaţiei anterioare este instanţa de executare, respectiv judecătoria, această decizie fiind obligatorie pentru instanţe conform dispoziţiilor art. 3307 alin. (4) C. proc. civ.

În ceea ce priveşte stabilirea competenţei teritoriale, aceasta urmează a se determina după regulile aplicabile în materia executării silite, respectiv potrivit prevederilor cuprinse la art. 651 alin. (1) C. proc. civ., conform cărora instanţa de executare este judecătoria în a cărei circumscripţie se află la data sesizării organului de executare, domiciliul debitorului, sau după caz sediul acestuia, în afara cazurilor în care legea dispune altfel.

Se reţine că întoarcerea executării reprezintă în fapt o reluare a executării, însă în sens invers, prin restabilirea situaţiei anterioare executării săvârşite, ca urmare a desfiinţării ulterioare a titlului executoriu.

Reiese, deci, că, în cererea de întoarcere a executării silite, Compania Naţională de A. SA Bucureşti prin Sucursala A. Iaşi are calitatea de creditoare, astfel încât, potrivit prevederilor art. 651 alin. (1) şi (2) C. proc. civ., instanţa competentă a soluţiona cererea este judecătoria în circumscripţia căreia îşi are domiciliul debitorul, respectiv localitatea Negreşti, judeţul Vaslui, adică Judecătoria Vaslui.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Stabileşte competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Judecătoriei Vaslui.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 25 ianuarie 2018.

Procesat de GGC - CL