Voluntary provision of space to former Securitate as statutory requirement for collaborator status despite coercion claims

Asupra recursului de faţă;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

1. Circumstanţele cauzei

Prin cererea înregistrată pe rolul Curţii de Apel Bucureşti sub nr. x/2/2015, reclamantul Consiliul Naţional pentru Studierea Arhivelor Securităţii a solicitat constatarea calităţii pârâtului A. de colaborator al fostei securităţi.

2. Soluţia instanţei de fond

Prin Sentinţa nr. 2468 din 5 octombrie 2015 pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, în Dosar nr. x/2/2015, a fost admisă acţiunea şi s-a constatat calitatea pârâtului A. de colaborator al fostei Securităţi.

3. Recursul exercitat în cauză

Împotriva acestei sentinţe a declarat recurs pârâtul A., care a solicitat casarea hotărârii şi, în rejudecare, respingerea ca neîntemeiată a cererii reclamantului Consiliul Naţional pentru Studierea Arhivelor Securităţii.

3.1. În motivarea cererii de recurs, s-au arătat următoarele:

Recurentul a arătat că în mod greşit s-a apreciat că ar fi fost îndeplinite cele două condiţii cerute de lege pentru constatarea calităţii sale de colaborator al fostei Securităţi, respectiv punerea la dispoziţia organelor de securitate a locuinţei sau a altui spaţiu deţinut şi aceea că punerea la dispoziţia Securităţii a spaţiului respectiv să se facă în mod voluntar.

Recurentul a invocat notorietatea situaţiei anterioare anului 1989, în sensul că era cu neputinţă să se refuze o solicitare venită din partea unui ofiţer de securitate de a preda cheia de la încăperea ce constituia sediul Asociaţiei de locatari (recurentul având atunci calitatea de preşedinte al acestei asociaţii). Acesta a arătat că nu a fost informat cu privire la scopul punerii la dispoziţie a acelei încăperi, ştiind doar că erau probleme ce ţineau de securitatea statului.

Recurentul a arătat că nu a avut reprezentarea că săvârşeşte ceva nelegal sau că face vreun rău cuiva; nu s-a ocupat cu delaţiunea, nu a furnizat niciodată niciun fel de informaţii cu privire la nicio persoană.

În ceea ce priveşte caracterul voluntar al punerii la dispoziţie a spaţiului, recurentul a susţinut că a fost într-un fel şi şantajat, cu retragerea permisului de conducere. Cu toate acestea, organele de securitate au prezentat situaţia - prin conţinutul angajamentului ce i-a fost dictat - ca fiind dorinţa, disponibilitatea sa, dar în realitate nu a fost vorba despre aşa ceva.

Recurentul a arătat că nu a fost membru de partid în perioada anterioară anului 1989, din însuşi raportul ofiţerului de securitate rezultă că a avut un comportament serios, corect la locul de muncă unde ajuta colegii de serviciu, nu a avut reprezentarea că face rău cuiva şi i-ar fi fost teamă de represiuni dacă nu semna acel angajament.

Recurentul a mai precizat că nu a formulat întâmpinare la acţiune, întrucât în perioada de vară a locuit la soacra sa în judeţul Galaţi şi nu a avut cunoştinţă de expedierea acţiunii de către Curtea de Apel, iar nu pentru că ar fi consimţit tacit la acţiune.

3.2. Întâmpinarea

Intimatul-reclamant Consiliul Naţional pentru Studierea Arhivelor Securităţii a formulat întâmpinare, prin care a invocat excepţia nulităţii recursului, iar în subsidiar a solicitat respingerea acestuia ca nefondat.

În motivarea întâmpinării, s-au arătat următoarele:

În ceea ce priveşte excepţia nulităţii recursului, faţă de dispoziţiile art. 486 alin. (1) lit. d) şi alin. (3) din noul C. proc. civ., intimatul a arătat că aspectele invocate de recurent nu se încadrează în motivele de nelegalitate limitativ prevăzute de art. 488 din noul C. proc. civ. şi nici recurentul nu a invocat, în motivarea recursului său, vreunul dintre motivele de nelegalitate limitativ prevăzute de art. 488 din noul C. proc. civ. Motivarea recursului vizează exclusiv interpretarea conţinutului înscrisurilor depuse în probaţiune şi a situaţiei de fapt din dosar, fără a încerca demonstrarea nelegalităţii hotărârii atacate. Practic, recurentul nu formulează veritabile critici de nelegalitate la adresa sentinţei atacate.

Pe fondul recursului, s-a arătat că, într-o speţă identică, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a confirmat interpretarea pe care C.N.S.A.S. a dat-o art. 2 lit. b) ultima teză din O.U.G. nr. 24/2008, arătând că în sensul legii pentru reţinerea calităţii de colaborator al securităţii era necesar ca înlesnirea activităţii de culegere de informaţii de la reţeaua informativă să se facă prin punerea la dispoziţia Securităţii a locuinţei sau a altui spaţiu deţinut şi punerea la dispoziţia Securităţii a spaţiului respectiv să se facă voluntar (Decizia nr. 5922 din 18 decembrie 2009, pronunţată în Dosarul nr. x/2/2009).

Din cuprinsul Deciziei mai sus citate rezultă că sunt lipsite de relevanţă titlul cu care era deţinut spaţiul pus la dispoziţia Securităţii sau destinaţia acelui spaţiu; dacă imobilul pus la dispoziţie reprezenta locuinţa gazdei casei conspirative sau spaţiul în care gazda îşi desfăşura activitatea profesională. Important, din perspectiva legiuitorului, este faptul că Securitatea nu ar fi putut folosi respectiva încăpere fără acordul gazdei casei conspirative. Or, odată ce acest acord a existat, este îndeplinită condiţia pusă de art. 2 lit. b) ultima teză din O.U.G. nr. 24/2008 pentru reţinerea calităţii de colaborator al Securităţii.

Spre deosebire de prima teză a art. 2 lit. b), care se referă la cei care au sprijinit fosta Securitate prin oferirea de informaţii, situaţie în care, pentru a se putea reţine calitatea de colaborator al Securităţii, informaţii furnizate trebuie să îndeplinească două condiţii (cu privire la conţinut şi la posibilele efecte) în această a doua ipoteză - a punerii la dispoziţia Securităţii a unui anumit spaţiu - legiuitorul nu a mai considerat necesară întrunirea altor condiţii pentru reţinerea calităţii de colaborator al Securităţii.

Din formularea textului reiese în mod vădit faptul că legiuitorul a tratat două situaţii diferite, cu referire la două categorii distincte de colaboratori ai Securităţii - colaboratorul care oferea informaţii, pe de o parte, respectiv colaboratorul care punea un imobil sau o încăpere la dispoziţia Securităţii, pe de altă parte. Soluţia legiuitorului se justifică prin aceea că o gazdă a unei case conspirative avea, în angrenajul Securităţii, un rol mult mai important decât cel al unui informator. Pentru acest motiv, legiuitorul a considerat că punerea voluntară la dispoziţia Securităţii a unui spaţiu deţinut duce la reţinerea calităţii de colaborator al Securităţii, fără existenţa unei alte condiţii.

Intimatul a mai arătat că recurentul şi-a dat acordul pentru folosirea respectivului spaţiu, fapt dovedit prin semnarea Angajamentului din data de 13 decembrie 1988, iar în faţa primei instanţe nu au fost administrate probe care să conteste această realitate.

Niciuna dintre cele două părţi - nici ofiţerul de Securitate, nici gazda casei de întâlniri - nu puteau să anticipeze, la momentul punerii la dispoziţie a spaţiului, ce fel de informaţii vor putea oferi colaboratorii Securităţii care vor intra în respectivul imobil.

Ar fi fost de ajuns ca o singură persoană căreia i s-ar fi cerut acordul pentru folosirea unui spaţiu să refuze propunerea, pentru ca o structură a Securităţii să fie lipsită, cel puţin temporar, de logistica necesară culegerii de informaţii. Or, dacă un astfel de refuz echivala cu o problemă creată Securităţii, în mod corelativ, acceptul dat de recurent nu putea să reprezinte decât un ajutor concret - prin urmare, o înlesnire - adusă activităţii Securităţii.

Potrivit practicii Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie nu are nicio relevantă dacă spaţiul pus la dispoziţia Securităţii era deţinut de colaborator (în calitate de proprietar sau de locatar etc), relevant fiind exclusiv acordul dat - prin semnarea angajamentului - pentru folosirea acestuia.

Intimatul a arătat că, potrivit art. 490 alin. (2) şi art. 493 noul C. proc. civ., este de acord cu soluţionarea recursului de către completul de filtru.

În drept, au fost invocate prev. art. 2 lit. b) şi art. 11 din O.U.G. nr. 24/2008 şi ale art. 490 şi art. 205 noul C. proc. civ.

3.3. Răspunsul la întâmpinare

Recurentul-pârât a depus răspuns la întâmpinare, prin care a arătat că îşi menţine susţinerile din cererea de recurs şi a solicitat respingerea excepţiei nulităţii recursului, ca nefondată.

4. Procedura de soluţionare a recursului

4.1. Cu privire la examinarea recursului în completul de filtru

Raportul întocmit în cauză, în condiţiile art. 493 alin. (2) şi (3) C. proc. civ., a fost analizat în completul de filtru, fiind comunicat părţilor în baza încheierii de şedinţă din data de 09 octombrie 2017, în conformitate cu dispoziţiile art. 493 alin. (4) C. proc. civ.

Părţile nu au depus puncte de vedere faţă de raport, intimatul-reclamant solicitând prin întâmpinare aplicarea art. 493 alin. (6) C. proc. civ.

Prin încheierea din 20 noiembrie 2017, completul de filtru a respins excepţia nulităţii recursului, invocată de intimat ca nefondată, apreciind că motivele de recurs invocate pot fi încadrate în prev. art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ. şi a constatat, în raport de conţinutul raportului întocmit în cauză, că cererea de recurs îndeplineşte condiţiile de admisibilitate şi că nu sunt îndeplinite condiţiile pentru soluţionarea recursului conform art. 493 alin. (5) sau (6) C. proc. civ.; pe cale de consecinţă, a declarat recursul ca fiind admisibil în principiu în temeiul art. 493 alin. (7) C. proc. civ. şi a fixat termen de judecată pe fond a recursului.

4.2. Soluţia şi considerentele Înaltei Curţi asupra recursului

Recurentul a arătat că în mod greşit s-a apreciat că ar fi fost îndeplinite cele două condiţii cerute de lege pentru constatarea calităţii sale de colaborator al fostei Securităţi, respectiv punerea la dispoziţia organelor de securitate a locuinţei sau a altui spaţiu deţinut şi aceea că punerea la dispoziţia Securităţii a spaţiului respectiv să se facă în mod voluntar, criticile sale fiind încadrate în motivul de casare prev. de ar.t 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ.

Înalta Curte constată că, potrivit prev. art. 2 lit. b) din O.U.G. nr. 24 din 5 martie 2008 privind accesul la propriul dosar şi deconspirarea Securităţii, prin "colaborator al Securităţii" se înţelege: "persoana care a furnizat informaţii, indiferent sub ce formă, precum note şi rapoarte scrise, relatări verbale consemnate de lucrătorii Securităţii, prin care se denunţau activităţile sau atitudinile potrivnice regimului totalitar comunist şi care au vizat îngrădirea drepturilor şi libertăţilor fundamentale ale omului. Persoana care a furnizat informaţii cuprinse în declaraţii, procesele-verbale de interogatoriu sau de confruntare, date în timpul anchetei şi procesului, în stare de libertate, de reţinere ori de arest, pentru motive politice privind cauza pentru care a fost fie cercetată, fie judecată şi condamnată, nu este considerată colaborator al Securităţii, potrivit prezentei definiţii, iar actele şi documentele care consemnau aceste informaţii sunt considerate parte a propriului dosar. Persoanele care, la data colaborării cu Securitatea, nu împliniseră 16 ani, nu sunt avute în vedere de prezenta definiţie, în măsura în care se coroborează cu alte probe. Colaborator al Securităţii este şi persoana care a înlesnit culegerea de informaţii de la alte persoane, prin punerea voluntară la dispoziţia Securităţii a locuinţei sau a altui spaţiu pe care îl deţinea, precum şi cei care, având calitatea de rezidenţi ai Securităţii, coordonau activitatea informatorilor".

Ceea ce prezintă relevanţă în cauza de faţă este ultima ipoteză a textului legal amintit, adică aceea care defineşte noţiunea de colaborator prin raportare la persoana care a înlesnit culegerea de informaţii de la alte persoane prin punerea voluntară la dispoziţia Securităţii a locuinţei sau a altui spaţiu pe care îl deţinea.

O primă apărare a recurentului constă în invocarea situaţiei istorice de notorietate specifică perioadei comuniste, în care refuzul de a colabora era supus unui risc de represalii din partea puterii comuniste.

Instanţa de recurs constată că, fără a nega caracterul notoriu al aspectelor invocate de recurent, ca şi trăsătură generală a acelei perioade, în concret recurentul nu a indicat care era pericolul specific la care se expunea în cazul unui refuz, acesta arătând doar că a fost ameninţat cu retragerea permisului de conducere.

Or, dacă legitima apărare sau violenţa (şantajul) ar putea fi considerate cauze de exonerare sau de atenuare a răspunderii, trebuie dovedită lipsa de proporţionalitate între răul la care se expunea recurentul dacă nu se conforma solicitării şi răul provocat prin conformarea la solicitare. Or, apare ca fiind disproporţionată apărarea interesului personal al recurentului de a nu i se retrage permisul de conducere în raport de scopul represiv al punerii la dispoziţie al acelei încăperi şi astfel, nu poate fi reţinută neîndeplinirea condiţiei ca punerea la dispoziţie a spaţiului să fi fost făcută în mod voluntar.

În ceea ce priveşte susţinerile că redactarea angajamentului ar duce la concluzia că a fost dorinţa sa, deşi acesta a fost şantajat, Înalta Curte reţine că ceea ce este esenţial este faptul că nu se contestă semnarea acestui angajament; având în vedere cele menţionate mai sus cu privire la nedovedirea pericolului concret şi imediat la care se expunea recurentul în lipsa acordului de a pune acel spaţiu la dispoziţie, se reţine că acesta şi-a dat acordul pentru folosirea respectivului spaţiu, cu atât mai mult cu cât în faţa primei instanţe nu au fost administrate probe care să conteste această realitate.

Recurentul a mai invocat faptul că nu a avut reprezentarea că săvârşeşte ceva nelegal sau că face vreun rău cuiva; or, nu se poate reţine, tocmai având în vedere notorietatea scopurilor în care Securitatea de la acea vreme racola persoane sau solicita punerea la dispoziţie de spaţii, că acesta nu putea, cu minime diligenţe, să realizeze care era scopul solicitării.

Celelalte împrejurări invocate de recurent, în sensul că nu s-a ocupat cu delaţiunea şi nu a furnizat niciodată niciun fel de informaţii cu privire la nicio persoană, că nu a fost membru de partid în perioada anterioară anului 1989, că a avut un comportament serios şi corect la locul de muncă unde ajuta colegii de serviciu, nu pot prezenta relevanţă din perspectivă legală a verificării îndeplinirii condiţiilor prev.- de art. 2 lit. b) teza finala din O.U.G. nr. 24/2008.

De asemenea, din perspectivă procesuală, faptul că recurentul nu a formulat întâmpinare la acţiune nu are importanţă, cât timp nu s-ar fi reţinut o eventuală achiesare a sa la acţiunea reclamantului.

Înalta Curte mai reţine că, spre deosebire de prima teză a art. 2 lit. b), care se referă la cei care au sprijinit fosta Securitate prin oferirea de informaţii, situaţie în care, pentru a se putea reţine calitatea de colaborator al Securităţii, informaţii furnizate trebuie să îndeplinească două condiţii (cu privire la conţinut şi la posibilele efecte) în această a doua ipoteză - a punerii la dispoziţia Securităţii a unui anumit spaţiu - legiuitorul nu a mai considerat necesară întrunirea altor condiţii pentru reţinerea calităţii de colaborator al Securităţii.

Astfel, constatând nefondate criticile recurentului, în temeiul art. 497 raportat la art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., Înalta Curte va respinge recursul ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat de pârâtul A. împotriva Sentinţei nr. 2468 din 5 octombrie 2015 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, în Dosar nr. x/2/2015 în contradictoriu cu intimatul-reclamant Consiliul Naţional pentru Studierea Arhivelor Securităţii, ca nefondat.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 15 ianuarie 2018.

Procesat de GGC - CT