Labor-conflict execution suspension ruling upheld; recourse to suspensive order inadmissible

Asupra cauzei de faţă, prin raportare la dispoziţiile art. 499 C. proc. civ., constată următoarele:

1. Cererea de recurs

Se reţine că la data de 25 octombrie 2017, petenta Convenţia Naţională a Fundaţiilor pentru Tineret (CNFT) a formulat calea de atac intitulată "apel", îndreptată împotriva încheierii din data de 10 octombrie 2017, pronunţată în Dosarul nr. x/3/2014/a1 prin care Curtea de Apel Bucureşti, secţia a Vll-a pentru cauze privind conflicte de muncă şi asigurări sociale a respins cererea de suspendare a executării provizorii a sentinţei civile nr. 1053 din 15 februarie 2017 a Tribunalului Bucureşti, secţia a VIII-a conflicte de muncă şi asigurări sociale.

Fără a realiza o încadrare formală, în susţinerea căii de atac, petenta a criticat soluţia Curţii de Apel Bucureşti din perspectiva incidenţei prevederilor art. 466 şi urm. din noul C. proc. civ., susţinând faptul că, în contra celor reţinute de instanţa de fond, din înscrisurile pe care le depune odată cu formularea căii de atac, rezultă că se află într-o situaţie financiară dificilă, având datorii la bugetul statului (fapt ce a dus la blocarea conturilor bancare de către A.N.A.F. - A.F.P.) şi sume de încasat de la debitori. Pentru aceste considerente, apreciază că se justifică suspendarea executării provizorii a sentinţei civile nr. 1053 din 15 februarie 2017 a Tribunalului Bueureşti, secţia a Vlll-a conflicte de muncă şi asigurări sociale, până la finalizarea apelului.

Dosarul a fost înregistrat pe rolul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia I civilă, la data de 1 noiembrie 2017, fiind repartizat Completului de filtru nr. 2 (CF 2).

Prin rezoluţia din data de 14 noiembrie 2017, s-a dispus întocmirea raportului asupra admisibilităţii în principiu a căii de atac.

În baza raportului întocmit Ia data de 14 noiembrie 2017, însuşit de completul de filtru la data de 15 noiembrie 2017, ale cărui reţineri sunt avute în vedere de prezentul raport, calea de atac a fost calificată ca fiind recurs, reţinându-se faptul că că potrivit art. 97 C. proc. civ., Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie judecă numai recursuri, neavând competenţa materială în soluţionarea apelurilor.

Astfel, în temeiul dispoziţiilor legale mai sus-citate, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie judecă recursurile declarate împotriva hotărârilor curţilor de apel, precum şi a altor hotărâri, în cazurile prevăzute de lege, recursurile în interesul legii, cererile în vederea pronunţării unei hotărâri prealabile pentru dezlegarea unor probleme de drept şi orice alte cereri date prin lege în competenţa sa.

Instanţei supreme nu i-au fost atribuite în competenţă litigii aflate în stadiul procesual al apelului, în condiţiile în care legile procesuale şi de organizare judiciară nu menţionează expres o astfel de abilitare.

Prin urmare, în aplicarea dispoziţiilor legale mai sus-indicate, la examinarea condiţiilor de fond şi de formă ale exercitării prezentei căi de atac, au fost avute în vedere dispoziţiile care reglementează calea extraordinară de atac a recursului.

Părţile nu au formulat punct de vedere la raportul comunicat lor, aşa cum rezultă din înscrisurile aflate Ia dosarul acestei instanţe.

2. Asupra admisibilităţii recursului promovat în cauză, Înalta Curte constată următoarele:

Prin sentinţa civilă nr. 1053 din 15 februarie 2017, pronunţată de Tribunalul Bucureşti, secţia a VIII-a conflicte de muncă şi asigurări sociale in Dosarul nr. x/3/2014, a fost admisă, în parte, cererea principală formulată de reclamanta-pârâtă A. în contradictoriu cu pârâta-reclamantă Convenţia Naţională a Fundaţiilor pentru Tineret, a fost respinsă cererea reconvenţionaiă ca neîntemeiată, a fost obligată pârâta la plata către reclamantă a sumei de 7996 RON, reprezentând plata indemnizaţiei pentru concediul de odihnă aferent perioadei 03 iulie 2013 - 09 iulie 2013 şi a indemnizaţiei pentru concediul medical de sarcină şi lăuzie aferent perioadei 10 iulie 2013 - 12 noiembrie 2013, sumă actualizată cu indicele de inflaţie la data plăţii efective, precum şi la plata dobânzii legale pentru sumele datorate, calculată de îa data introducerii cererii de chemare în judecată până la plata efectivă, a fost obligată pârâta la plata contribuţiilor de asigurări sociale aferente indemnizaţiei pentru concediul de odihnă pentru perioada 01 iulie 2013 - 09 iulie 2013 şi a indemnizaţiei pentru concediul medical de sarcină şi lăuzie pentru perioada 10 iulie 2013 - 12 noiembrie 2013 şi a fost obligată pârâta la plata către reclamantă a cheltuielilor de judecată în cuantum de 3000 RON, reprezentând onorariu de avocat şi onorariu de expert judiciar.

Împotriva acestei hotărâri a formulat apel Convenţia Naţională a Fundaţiilor pentru Tineret, solicitând şi suspendarea executării provizorii până la finalizarea apelului.

Prin încheierea din data de 10 octombrie 2017, pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a Vll-a pentru cauze privind conflicte de muncă şi asigurări sociale a fost respinsă cererea de suspendare a executării provizorii a sentinţei civile nr. 1053 din 15 februarie 2017, pronunţată de Tribunalul Bucureşti, secţia a VIII-a conflicte de muncă şi asigurări sociale, în Dosarul nr. x/3/2014, formulată de petenla Convenţia Naţională a Fundaţiilor pentru Tineret (CNFT), în contradictoriu cu intimata A., ca nefondată şi dispusă restituirea către apelanta-petentă a cauţiunii în cuantum de 799,6 RON, consemnată conform recipisei din 09 octombrie 2017.

Instanţa a reţinut că, în cauza de faţă, apelanta a solicitat suspendarea executării provizorii a sentinţei apelate şi a făcut dovada achitării cauţiunii, iar dosarul a fost înaintat instanţei de apel pentru soluţionarea căii de atac, sens în care sunt incidente în cauză prevederile art. 450 alin. (1) C. proc. civ.

A mai reţinut Curtea că sentinţele pronunţate în primă instanţă în cauze având ca obiect litigii de muncă, cum este cel de faţă, sunt executorii de drept, dată fiind importanţa acestor litigii pentru patrimoniile părţilor implicate. Prin urmare, suspendarea provizorie a executării unei asemenea sentinţe este o situaţie de excepţie, ce trebuie justificată, în sensul că executarea hotărârii primei instanţe ar produce un prejudiciu de nerecuperat debitorului, în cauza de faţă cererea de suspendare a executării fiind întemeiată pe împrejurarea că executarea sentinţei de fond ar putea conduce la blocarea activităţii apelantei.

În ceea ce priveşte urgenţa măsurii suspendării, Curtea a constatat că intimata nu a solicitat punerea în executare silită a dispoziţiilor sentinţei de fond, neexistând la dosar nicio dovadă în acest sens. Totodată, deşi se invocă împrejurarea că executarea sentinţei de fond ar determina blocarea activităţii apelantei, aceasta nu şi-a probat afirmaţiile. Astfel, nu se poate aprecia de plano, fără nicio probă privind situaţia financiară a apelantei, că executarea sentinţei de fond ar avea drept consecinţă imposibilitatea desfăşurării în continuare a proiectelor pe care apelanta le promovează.

În consecinţă, atâta timp cât nu s-a făcut în concret dovada iminenţei unui blocaj financiar sau a imposibilităţii obiective de executare a acestei sentinţe, acestea nu pot justifica suspendarea executării unei hotărâri judecătoreşti.

Această decizie a fost atacată de petentă cu recurs, la data de 25 octombrie 2017.

Se constată că, în conformitate cu dispoziţiile art. 448 alin. (1) pct. 10 şi alin. (2) C. proc. civ., hotărârile primei instanţe sunt executorii de drept "în orice alte cazuri în care legea prevede că hotărârea este executorie", executarea având un caracter provizoriu.

Totodată, potrivit art. 274 C. muncii, hotărârile pronunţate în fond, în litigiile de muncă, sunt executorii de drept.

Se mai reţine că, potrivit dispoziţiilor art. 450 alin. (1) C. proc. civ.: Suspendarea executării provizorii va putea fi solicitată fie prin cererea de apel, fie distinct în tot cursul judecăţii în apel', iar în conformitate cu prevederile alin. (3) al aceluiaşi art. . "Cererea de suspendare se va judeca de instanţa de apel. Dispoziţiile art. 719 alin. (6) C. proc. civ. sunt aplicabile. Încheierea dată asupra cererii de suspendare este supusă aceloraşi căi de atac ca şi hotărârea atacată.

Cu privire la problema de drept supusă analizei prezentului raport, referitoare la admisibilitatea căii de atac, se reţine că, în speţă, hotărârea împotriva căreia s-a formulat cerere de suspendare a executării provizorii, respectiv sentinţa civilă nr. 1053 din 15 februarie 2017, pronunţată de Tribunalul Bucureşti, secţia a VIIl-a conflicte de muncă şi asigurări sociale, în Dosarul nr. x/3/2014, a fost pronunţată în soluţionarea unui litigiu de muncă.

Potrivit dispoziţiilor art. XVIII alin. (2) din Legea nr. 2/2013 privind unele măsuri pentru degrevarea instanţelor judecătoreşti, precum şi pentru punerea în aplicare a Legii nr. 134/2010 privind C. proc. civ., hotărârile pronunţate în cererile privitoare la conflictele de muncă nu sunt supuse recursului, fiind supuse numai apelului.

Prin urmare, cum în speţa sentinţa civilă nr. 1053 din 15 februarie 2017, pronunţată de Tribunalul Bucureşti, secţia a VlII-a conflicte de muncă şi asigurări sociale, este supusă numai căii de atac a apelului, încheierea pronunţată în soluţionarea cererii de suspendare provizorie a executării acestei hotărâri devine definitivă.

O asemenea soluţie decurge din interpretarea dispoziţiilor legale incidente, nefiind admisibil, din punct de vedere legal, ca încheierea pronunţată în soluţionarea unei cereri de suspendare a executării provizorii a unei hotărâri să fie supusă altor căi de atac decât cele pe care le are deschise hotărârea supusă executării, dat fiind caracterul incidental al cererii formulate în cadrul unui proces aflat în curs de desfăşurare.

Se reţine că această interpretare este coerentă cu dispoziţiile art. 450 alin. (3) teza a II-a C. proc. civ. care prevăd că: Încheierea dată asupra cererii de suspendare este supusă aceloraşi căi de atac ca şi hotărârea atacată".

Totodată, deşi potrivit art. 719 alin. (6) C. proc. civ. încheierea asupra suspendării executării se poate ataca cu apel, în mod separat, trebuie avută în vedere particularitatea speţei, respectiv faptul că încheierea supusă analizei este pronunţată de către curtea de apel, în faza procesuală a apelului, devenind astfel o hotărâre definitivă, nefiind susceptibilă de a mai fi atacată cu apel, care să fie judecat la instanţa imediat superioară, respectiv Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie.

Pe de altă parte, dispoziţiile art. 466 C. proc. civ. prevăd că sunt supuse apelului hotărârile pronunţate în primă instanţă, dacă legea nu prevede în mod expres altfel, respectiv hotărârile date în ultimă instanţă dacă, potrivit legii, instanţa nu putea să judece decât în primă instanţă.

Or, încheierea atacată prin prezenta cale de atac nu se regăseşte în niciuna din ipotezele textului legal, fiind o hotărâre dată în apel, astfel încât calea de atac cu care a fost învestită instanţa în prezenta speţă ar reprezintă, practic, un apel la apel, ceea ce, în condiţiile art. 460 alin. (1) C. proc. civ., nu esle posibil decât cu încălcarea principiului unicităţii căii de atac.

Se reţine şi că, potrivit art. 457 C. proc. civ.: (1) Hotărârea judecătorească este supusă numai căilor de atac prevăzute de lege, în condiţiile şi termenele stabilite de aceasta, indiferent de menţiunile din dispozitivul ei. (2) Menţiunea inexactă din cuprinsul hotărârii cu privire la calea de atac deschisă contra acesteia nu are niciun efect asupra dreptului de a exercita calea de atac prevăzută de lege.

Prin urmare, menţiunea curţii de apel cu privire la calea de atac a apelului ce poate fi exercitată de către părţi, nu le poate crea acestora un drept dincolo de prevederile legale.

Legalitatea căilor de atac presupune faptul că o hotărâre judecătorească nu poate fi supusă decât căilor de atac prevăzute de lege. Prin urmare, în afară de căile de atac prevăzute de lege nu se pot folosi alte mijloace procedurale în scopul de a se obţine reformarea sau retractarea unei hotărâri judecătoreşti.

Această regulă are valoare de principiu constituţional, dispoziţiile art. 129 din Constituţie arătând că mijloacele procesuale prin care poate fi atacată o hotărâre judecătorească sunt cele prevăzute de lege, dar şi că exercitarea acestora trebuie făcută în condiţiile legii.

În raport de dispoziţiile legale anterior menţionate, încheierea din data de 10 octombrie 2017, pronunţată de Curtea de Apei Bucureşti. secţia a VII-a pentru cauze privind conflicte de muncă şi asigurări sociale, nu este supusă recursului.

Prin urmare, instanţa urmează să respingă, ca inadmisibil, recursul formulat de petenta Convenţia Naţională a Fundaţiilor pentru Tineret (CNFT) împotriva încheierii din data de 10 octombrie 2017, pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VII-a pentru cauze privind conflicte de muncă şi asigurări sociale, în Dosarul nr. x/3/2014.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D I S P U N E:

Respinge, ca inadmisibil, recursul formulat de petenta Convenţia Naţională a Fundaţiilor pentru Tineret (CNFT) împotriva încheierii din data de 30 octombrie 2017, pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIl-a pentru cauze privind conflicte de muncă şi asigurări sociale, în Dosarul nr. x/3/2014,

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică astăzi, 16 ianuarie 2018.