Revision inadmissibility where cassation remand for improper valuation method did not exceed jurisdictional limits

După deliberare, asupra cauzei de faţă, constată următoarele:

Prin cererea de chemare în judecată înregistrată pe rolul Tribunalului Vrancea, secţia civilă, sub nr. 3428/91/2009, reclamantul A. a formulat contestaţie împotriva dispoziţiei din 10 septembrie 2009, emisă de Primăria Municipiului Focşani, în contradictoriu cu această pârâtă.

Prin sentinţa civilă nr. 469 din 21 iunie 2010, pronunţată de Tribunalul Vrancea, secţia civilă, s-a admis, în parte, acţiunea formulată de reclamant, s-a modificat, în parte, dispoziţia din 10 septembrie 2009, emisă de Primăria Municipiului Focşani, în sensul că s-a constatat că reclamantul are calitatea de persoană îndreptăţită la despăgubiri pentru cota de 1/1 din imobil, în loc. de 13/16, iar imobilul se compune din suprafaţa de 633,82 m.p., în loc. de 495 m.p. şi din construcţii în suprafaţă de 175,21 m.p., în loc. de 92,69 m.p., din care locuinţă cărămidă 92,69 m.p., magazie cărămidă 41,34 m.p., magazie scândură 12,58 m.p., coteţ păsări scândură 8,10 m.p., WC cărămidă 2, 25 m.p. şi beci tencuit 16,25 m.p. S-a menţinut restul dispoziţiilor deciziei de restituire, în măsura în care nu sunt contrare hotărârii.

Prin decizia civilă nr. 27/A din 17 februarie 2011 a Curţii de Apel Galaţi, secţia civilă, a fost admis apelul declarat de reclamantul A., a fost schimbată, în parte, sentinţa civilă sus-menţionată, în sensul că s-a dispus acordarea, în compensare, a terenului în suprafaţă de 630 m.p, situat în Focşani, str. B. (mai puţin cei 228 m.p. restituiţi lui B. şi C.) de pe schiţa expertului D., întocmită în dosar. A fost menţinută dispoziţia vizând alte măsuri reparatorii pentru construcţii.

În pronunţarea acestei decizii, instanţa de apel a reţinut că, în condiţiile în care expertiza efectuată în cauză concluzionează că, din suprafaţa de 858 m.p. situată în Focşani, str. B. vizată de reclamant pentru a fi acordată în compensare, doar suprafaţa de 293 m.p. nu este liberă, fiind atribuită lui E. prin dispoziţia din 7 decembrie 2009, în mod greşit a reţinut instanţa de fond că nu s-a identificat nicio suprafaţă de teren disponibilă a fi dată în compensare.

Împotriva acestei decizii au declarat recurs ambele părţi, iar, prin decizia nr. 2181 din 23 martie 2012 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia I civilă, au fost admise recursurile, a fost casată decizia civilă atacată şi s-a dispus trimiterea cauzei, spre rejudecare, la aceeaşi instanţă, fiind reţinute dispoziţiile art. 304 pct. 7 C. proc. civ. referitoare la nemotivarea hotărârii. Instanţa de apel nu a făcut o analiză completă a condiţiilor impuse de Legea nr. 10/2001 pentru acordarea măsurii de reparaţie în echivalent constând în compensarea cu alte bunuri, a situaţiei concrete a terenului solicitat, în condiţiile în care, conform expertizei, pe acest teren au fost identificate construcţii aparţinând SC F. SA.

În rejudecare, instanţa de apel a dispus efectuarea unei expertize care să stabilească situaţia juridică a terenului ce a aparţinut autorilor reclamantului şi a terenului solicitat de acesta în compensare, precum şi echivalenţa valorică a celor două suprafeţe de teren.

Prin decizia nr. 84/A din 11 noiembrie 2013, a Curţii de Apel Galaţi, secţia I civilă, a fost respins apelul declarat de reclamantul A. şi a fost respinsă, ca nefondată, cererea de intervenţie formulată de G. Focşani.

Curtea de Apel a reţinut că Legea nr. 165/2013, fiind o lege care cuprinde dispoziţii exprese cu privire la imediata sa aplicare, este incidentă şi în speţa de faţă, existentă pe rolul instanţei şi nesoluţionată până la data intrării în vigoare a acestui act normativ.

Raportat la dispoziţiile imperative ale noului act normativ, care stabilesc o modalitate unică de despăgubire în caz de imposibilitate de restituire, în natură, a terenurilor preluate abuziv, dat fiind faptul că, în speţă, terenul ce a aparţinut autorilor reclamantului nu poate fi restituit, Curtea a constatat că nu mai poate analiza solicitarea apelantului de a i se acorda teren în compensare, singura modalitate de despăgubire care poate fi luată în discuţie fiind aceea a compensării prin puncte.

Cum, însă, apelul a fost promovat doar de către reclamant, iar acesta, contrar modificărilor legislative intervenite, şi-a menţinut poziţia, solicitând a-i fi atribuit teren în compensare, Curtea, în virtutea principiului neagravării situaţiei în propria cale de atac, a constatat că soluţia instanţei de fond, prin care a fost recunoscut dreptul reclamantului la despăgubiri conform Titlului VII din Legea nr. 247/2005, nu poate fi schimbată în sensul dispoziţiilor Legii nr. 165/2013, motiv pentru care a menţinut sentinţa atacată.

Prin decizia civilă nr. 1930 din 17 iunie 2014, pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia I civilă, s-a admis recursul declarat de reclamantul A., s-a casat decizia nr. 84/A din 11 noiembrie 2013 a Curţii de Apel Galaţi şi s-a trimis cauza, spre rejudecare, la aceeaşi curte de apel.

În pronunţarea acestei decizii, Înalta Curte a reţinut că, ulterior Legii nr. 165/2013, a fost adoptată Legea nr. 368/2013, legiuitorul revenind asupra soluţiei legislative consacrate iniţial, prin art. l alin. (2) din Legea nr. 165/2013, reinstaurând, pe lângă compensarea prin puncte, dreptul persoanelor îndreptăţite la acordarea de măsuri reparatorii prin compensarea cu bunuri oferite în echivalent.

Prin Decizia nr. 210 din 8 aprilie 2014, publicată în M. Of. nr. 417/5.06.2014, Curtea Constituţională a admis excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 4 teza a II-a raportate la cele ale art. 1 alin. (2) din Legea nr. 165/2013 privind măsurile pentru finalizarea procesului de restituire, în natură sau prin echivalent, a imobilelor preluate în mod abuziv în perioada regimului comunist în România, în redactarea anterioară modificării acestor prevederi prin Legea nr. 368/2013 pentru modificarea şi completarea Legii nr. 165/2013.

În rejudecare, cauza a fost înregistrată sub nr. RJ 3428/91/2009, pe rolul Curţii de Apel Galaţi, secţia I civilă.

Prin decizia nr. 235/A din 7 decembrie 2016, Curtea de Apel Galaţi, secţia I civilă, a admis apelul declarat de reclamant, a schimbat, în parte, sentinţa civilă nr. 469/2010 a Tribunalului Vrancea şi, în rejudecare, a modificat dispoziţia din 10 septembrie 2009 emisă de Primarul municipiului Focşani, a dispus atribuirea, prin compensare, a terenului în suprafaţă de 630 m.p. din Focşani, str. B., cu vecinii indicaţi în dispozitivul deciziei, precum şi a terenului în suprafaţă de 3.642 m.p., din tabel nr. 5, anexa 2, conform raportului de expertiză topografică şi completării acestuia, întocmite de expert H.. Au fost menţinute celelalte dispoziţii ale sentinţei apelate. A respins, ca nefondată, cererea de intervenţie formulată de G. Focşani.

În pronunţarea acestei decizii, Curtea de Apel a reţinut, în esenţă, situaţia de fapt stabilită de instanţele anterioare. Principala critică a apelantului priveşte modalitatea de acordare a măsurilor reparatorii conform Legii nr. 10/2001, solicitând acordarea măsurii reparatorii a compensării.

De asemenea, în analizarea apelului, Curtea a avut în vedere şi dezlegarea problemelor de drept care sunt obligatorii pentru judecătorii fondului, conform art. 315 alin. (1) C. proc. civ., realizată prin decizia nr. 1930 din 17 iunie 2014 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia I civilă.

Astfel, potrivit evoluţiei cadrului legislativ, dispoziţiile art. 1 alin. (2) din Legea nr. 165/2013 prevăd că, în situaţia în care restituirea, în natură, a imobilelor preluate în mod abuziv, în perioada regimului comunist, nu mai este posibilă, măsurile reparatorii prin echivalent care se pot acorda sunt compensarea cu bunuri oferite în echivalent de entitatea învestită cu soluţionarea cererii, precum şi măsura compensării prin puncte. Totodată, Curtea a avut în vedere şi decizia nr. 25/2016 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept, care a decis, în interpretarea dispoziţiilor art. 1 alin. (2) raportat la art. 12 din Legea nr. 165/2013 privind măsurile pentru finalizarea procesului de restituire, în natură sau prin echivalent, a imobilelor preluate în mod abuziv în perioada regimului comunist în România, astfel cum au fost modificate prin Legea nr. 368/2013 şi la art. 22'-223 din Normele de aplicare a Legii nr. 165/2013, aprobate prin H.G. nr. 401/2013 şi completate prin H.G. nr. 89/2014.

În cauză, instanţa a reţinut că restituirea în natură nu mai este posibilă, având în vedere că, pe terenul din str. Ş., sunt edificate un bloc de locuinţe şi reţele tehnice edilitare, dar poate fi dispusă restituirea prin compensare, conform art. 1 alin. (2) din Legea nr. 165/2013. Curtea a stabilit că apelantul reclamant este îndreptăţit la măsuri compensatorii pentru imobilul din str. Ş., în suprafaţă de 633,82 m.p. (fostul amplasament), evaluat la 120.914 euro sau 532.928 RON la cursul B.N.R. din 24 martie 2015, conform concluziilor raportului de expertiză imobiliară întocmit de expert I.

Având în vedere diferenţa valorică dintre terenul din str. Ş. şi terenul din str. B., de 72.845 euro, precum şi principiul reparării integrale a prejudiciului suferit, instanţa a dispus atribuirea, prin compensare, a terenului din zona D, liber de construcţii, de 3.642 m.p., cu vecinii N- Drum, E-Drum, S- teren primărie, V- Drum, care face parte din terenul din tabelul de la nr. 5 - 4.298 m.p., anexa 2, conform raportului de expertiză topometrie (Dosar nr. x/91/2009) întocmit de expert H., unde valoarea terenului din T3, P68 este de 20 euro/m.p.

Cu privire la cererea de intervenţie formulată de G. Focşani în interesul Primăriei Municipiului Focşani, a constatat că dreptul de folosinţă al acesteia nu este afectat, în niciun fel, prin acordarea măsurii compensatorii vizând terenul din str. B., terenul fiind liber, motiv pentru care, în baza art. 51 C. proc. civ., a respins, ca nefondată, cererea de intervenţie accesorie.

Împotriva acestei decizii a declarat recurs Municipiul Focşani, prin Primar, susţinând că hotărârea este nelegală în ceea ce priveşte dispoziţia instanţei de atribuire, prin compensare, a terenului în suprafaţă de 3.642 m.p. din T3, P68 din tabelul nr. 5, anexa 2, conform raportului de expertiză întocmit de H.

Prin decizia civilă nr. 740 din data de 11 mai 2017, pronunţată în Dosarul nr. x/91/2009 de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia I civilă, a fost admis recursul formulat de recurentul Municipiul Focşani împotriva deciziei nr. 235 A din data de 7 decembrie 2016 a Curţii de Apel Galaţi, secţia I civilă, fiind casată decizia recurată şi trimisă cauza spre rejudecare la aceeaşi instanţă.

Analizând decizia civilă atacată în raport de criticile formulate şi de dispoziţiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ., Înalta Curte a constatat că, în mod nelegal, Curtea de Apel a avut în vedere, în stabilirea echivalenţei valorice a terenului solicitat de reclamant prin notificare, situat în municipiul Focşani, str. Ş., expropriat de la autorii săi, şi terenurile acordate în compensare, situate în aceeaşi localitate, str. B., şi, respectiv, terenul în suprafaţă de 3.642 m.p. din T3, P68 din tabelul nr. 5, anexa 2, valoarea de piaţă a imobilelor din anul 2015.

Conform art. 221 alin. (3) din H.G. nr. 401/2013 pentru aprobarea Normelor de aplicare a Legii nr. 165/2013 privind măsurile pentru finalizarea procesului de restituire, în natură sau prin echivalent, a imobilelor preluate în mod abuziv în perioada regimului comunist în România, introdus prin H.G. nr. 89/2014 pentru completarea acestor norme, echivalenţa valorică între bunurile obiect al notificării formulate în temeiul Legii nr. 10/2001 şi bunurile care se acordă în compensare se stabileşte prin aplicarea grilei notariale valabile la data intrării în vigoare a Legii nr. 165/2013, cu modificările şi completările ulterioare.

Or, cum s-a arătat deja, instanţa de apel nu a avut în vedere cele două criterii.

În raport de care urma să stabilească echivalenţa valorică între terenuri, potrivit textului de lege indicat mai sus, respectiv grilele notariale şi data intrării în vigoare a Legii nr. 165/2013 (20 mai 2013), ci valoarea de piaţă a bunurilor (terenul expropriat, situat în str. Ş., şi terenul acordat în compensare, situat în str. B.) prin utilizarea metodelor comparaţiei prin bonitare şi comparaţiei directe pe piaţă la nivelul anului 2015 (24 martie 2015), respectiv valoarea reţinută în raportul de expertiză întocmit de expert H. pentru celălalt teren acordat în compensare, situat în T3, P68, tabel 5, anexa 2, de 20 euro/m.p., stabilită prin utilizarea aceloraşi metode ca şi în cazul celor două terenuri deja menţionate, la nivelul datei de 16 februarie 2016.

A mai reţinut instanţa de recurs că nu poate fi primită critica recurentului conform căreia diferenţa valorică dintre terenul preluat de stat în perioada de referinţă a Legii nr. 10/2001 şi terenul acordat în compensare, situat în str. B., poate fi acoperită doar prin măsura compensării prin puncte, determinat, în opinia părţii, de împrejurarea că suprafaţa terenului oferit în echivalent nu poate depăşi suprafaţa terenului intrat în mod abuziv în proprietatea statului în condiţiile Legii nr. 165/2013, cele două măsuri de reparaţie în echivalent pot coexista în cazul aceluiaşi bun obiect al notificării, imposibil de restituit în natură, ceea ce se deduce din chiar conţinutul art. 1 alin. (2) din actul normativ în forma actuală. Aceeaşi lege nu interzice, însă, ca reparaţia în echivalent să vizeze o suprafaţă excedentară a bunului acordat în compensare sau, ca în cazul de faţă, acordarea mai multor bunuri în compensare, sub rezerva păstrării echivalenţei valorice între bunul preluat de stat în perioada regimului trecut şi bunurile oferite în compensare (art. 1 alin. (2) din Legea nr. 165/2013) şi, evident, a disponibilităţii acestor din urmă bunuri. Din această perspectivă, în esenţă, bunurile oferite în compensare nu trebuie să formeze obiect al altor solicitări din partea unor persoane îndreptăţite la reparaţie în baza legilor speciale şi nici să fie afectate uzului sau interesului public.

Împotriva acestei decizii a formulat cerere de revizuire intimatul-reclamant A., la data de 10 iunie 2017.

Revizuentul a invocat faptul că, în cauză, sunt incidente prevederile art. 322 pct. 2 C. proc. civ., referitoare la motivul plus petita, instanţa de recurs acordând mai mult decât s-a cerut şi încălcând principiul de drept tantum devolutum, quantum anellatum.

Astfel, deşi recursul declarat de către Primăria Focşani a fost unul parţial, prin care a vizat doar dispoziţia de atribuire a suprafeţei de teren de 3642 m.p. din T3 P 68 tabel nr. 5, anexa 2, conform raportului de expertiză întocmit de expert H., instanţa de recurs a casat în întregime decizia recurată în parte şi a trimis cauza în rejudecare, anulând şi dispoziţiile de atribuire a suprafeţei de teren de 630 m.p. de pe str. B., Focşani.

Astfel, în recurs s-a arătat că se solicita desfiinţarea doar în parte a deciziei civile nr. 235/A din 2016 a Curţii de Apel Galaţi şi se cere alternativ, fie trimiterea cauzei în rejudecare cu indicarea ca instanţa de apel să dispună refacerea raportului de expertiză evaluatorie raportat la art. 221 alin. (3) din H.G. nr. 89/2014, fie să se reţină cauza spre rejudecare şi pe baza rapoartelor de expertiză efectuate în cauză să se dispună acordarea de măsuri compensatorii prin puncte.

A mai arătat recurentul că întregul procesul civil este guvernat de principiul disponibilităţii, părţile stabilind limitele investirii instanţei, atât în acţiunea de fond, cât şi în căile de atac, instanţa de control judiciar urmând a se pronunţa şi analiza în calea de atac doar cu privire la ce anume s-a atacat din hotărâre. Prin pronunţare peste limitele investirii reprezintă plus petita şi dă dreptul la a obţine revizuirea întrucât hotărârea instanţei de recurs nu este legală.

A apreciat revizuentul că instanţa de recurs a încălcat şi prevederile art. 6 din Convenţia Europeană a Drepturilor Omului, ale art. 24 şi 44 din Constituţia României şi ale art. 1 din Primul Protocol adiţional la Convenţia Europeană a Drepturilor Omului (care garantează dreptul de proprietate), deoarece a anulat dispoziţia de atribuire în natură a suprafeţei de teren de 630 m.p. de pe strada B., din Focşani, dispoziţie care nu fusese atacată cu recurs.

A susţinut revizuentul că recursul era nefondat şi se impunea a fi respins. Astfel, instanţa de recurs a ignorat toate susţinerile referitoare la modalităţile de evaluare ale terenului făcute de Primăria Focsani/Mun. Focşani, în apel şi faptul că instanţa de apel, Curtea de Apel Galaţi, a respectat întru totul aceste susţineri şi cereri şi a admis, inclusiv a se reveni la expert cu solicitarea de a întocmi o altă modalitate de evaluare faţă de evaluările făcute până atunci în rapoartele de expertiză. Instanţa de recurs nu a observat că recurenta a cerut în mod expres să se ţină cont în evaluare de valorile stabilite prin expertiza J., care sunt valorile conform grilei notariale, astfel ca cerinţele legii au fost întru totul respectate.

Nu s-a observat faptul că recurenta nu a avut obiecţiuni faţă de ultima evaluare şi că singura obiecţiune a fost aceea că nu sunt de acord de principiu cu atribuirea de teren în compensare pentru diferenţa de valoare, pentru că nu au acordat astfel de terenuri în alte cazuri.

De asemenea, nu s-a ţinut cont de faptul că Municipiul Focşani a indicat valoarea de 17 euro pe metru pătrat, după cum rezultă din procesul-verbal întocmit la 22 august 2016, la sediul Primăriei Focşani cu ocazia efectuării expertizei, iar expertul a luat în calcul valoarea de 20 de euro la completarea la raportul de expertiza făcută de expert H., ceea ce a condus la diminuarea suprafeţei de teren care putea fi atribuită în compensare pentru diferenţa de valoare. Or, dacă se lua în calcul valoarea de 17 euro indicată de Primărie, conform grilelor notariale, rezulta o suprafaţă de teren de atribuit, mai mare.

De asemenea, nu s-a ţinut cont că nu era incident art. 304 pct. 9 C. proc. civ., deoarece textele de lege la care face referire recurenta nu sunt aplicabile în cauză, acelea vizând procedura administrativă de stabilire a punctelor de despăgubire în situaţia în care se stabileşte aplicarea acestei măsuri. Or părţilor li se aplică prevederile Legii nr. 10/2001 cu atribuirea în natură a terenului şi cu aplicarea principiului restitutio in integrum principiu menţinut inclusiv de Legea nr. 165/2013.

În plus, s-a ignorat de instanţa de recurs prevederea constituţională de la art. 16, potrivit căreia legea prevede numai pentru viitor cu excepţia legii penale şi contravenţionale mai favorabile. Cu alte cuvinte, Legea nr. 165/2013 nu se aplică retroactiv, iar litigiul este pornit în anul 2009, cu 7 ani înainte de apariţia acestei legi.

Prin urmare, faţă de faptul că la ultimul termen de judecată de la Curtea de Apel Galaţi recurenta nu a avut obiectiuni faţă de ultima variantă de evaluare, care a fost făcută raportat la cererea expresă a Municipiului Focşani, se constată că nu se poate vorbi despre o aplicare greşită a legii, ci de incidenţa principiului turpitudinii, conform căruia nimeni nu poate invoca propria culpă în a obţine un drept. Mai mult, nu s-a observat incidenţa principiului matematic al simetriei sau păstrării proporţiilor în evaluarea terenurilor atunci când se utilizează mai multe grile de evaluare. Astfel, diferenţa de valoare rămâne aceeaşi, indiferent de grila de valoare utilizată. Prin urmare, de aici rezultă şi lipsa de interes a recursului în condiţiile în care va rezulta aceeaşi suprafaţă de teren, în urma rejudecării.

Examinând cererea de revizuire prin prisma criticilor formulate, a actelor şi lucrărilor dosarului, precum şi a legislaţiei incidente în cauză, Curtea a constat următoarele:

C. proc. civ. reglementează în Titlul V - Capitolul II, revizuirea hotărârilor (art. 322 - 328), cale extraordinară de atac, iar în conformitate cu dispoziţiile prevăzute de art. 322 pct. 2 C. proc. civ., revizuirea unei hotărâri rămase definitive în instanţa de apel sau prin neapelare, precum şi a unei hotărâri dată de o instanţă de recurs atunci când evocă fondul, se poate cere dacă s-a pronunţat asupra unor lucruri care nu s-au cerut sau nu s-a pronunţat asupra unui lucru cerut, ori s-a dat mai mult decât s-a cerut.

Motivul de revizuire reglementat de art. 322 pct. 2 C. proc. civ. constituie practic o aplicare a principiului disponibilităţii, dar, reprezintă şi o aplicare a principiului consacrat de art. 129 alin. final C. proc. civ., conform căruia, în toate cazurile judecătorii hotărăsc numai asupra obiectului cererii deduse judecăţii.

În aplicarea riguroasă a art. 129 alin. final C. proc. civ., instanţa are obligaţia de a judeca toate pretenţiile deduse judecăţii cu respectarea cadrului procesual fixat de părţi.

Se reţine că, în speţă, deşi revizuentul a invocat ipoteza prevăzută de pct. 2 din art. 322 C. proc. civ. respectiv:

" instanţa s-a pronunţat asupra unor lucruri care nu s-au cerut sau nu s-a pronunţat asupra unui lucru cerut, ori s-a dat mai mult decât s-a cerut", în esenţă, susţinerile din cererea de revizuire reprezintă critici referitoare la soluţia dată de instanţa de recurs prin admiterea recursului şi casarea în tot a deciziei recurate, pronunţate de instanţa de apel, cu trimiterea cauzei spre rejudecare.

Astfel, pe de o parte, revizuentul susţine că instanţa de recurs a acordat mai mult decât s-a cerut deoarece, deşi recurentul-pârât a solicitat desfiinţarea, în parte, a deciziei recurate şi trimiterea cauzei spre rejudecare, numai în ceea ce priveşte dispoziţia instanţei de atribuire, prin compensare, a terenului în suprafaţă de 3.642 m.p. din T3, P68 din tabelul nr. 5, anexa 2, instanţa de recurs, în mod nelegal, a casat în întregime decizia recurată în parte şi a trimis cauza în rejudecare, anulând şi dispoziţiile de atribuire a suprafeţei de teren de 630 m.p. de pe str. B., Focşani, Vrancea.

Apreciază recurentul că, în acest fel, instanţa de recurs a încălcat limitele învestirii, acordând mai mult decât s-a cerut.

Înalta Curte, în calitate de instanţă de revizuire, reţine faptul că prin recursul promovat împotriva deciziei nr. 235/A din 7 decembrie 2016, a Curţii de Apel Galaţi, secţia I civilă, recurentul-pârât a solicitat desfiinţarea, în parte, a deciziei recurate şi trimiterea cauzei spre rejudecare, cu indicarea către instanţa de apel de a dispune refacerea raportului de expertiză evaluatorie în raport de art. 221 alin. (3) din H.G. nr. 89/2014 pentru completarea Normelor de aplicare a Legii nr. 365/2013 privind măsurile pentru finalizarea procesului de restituire, în natură sau prin echivalent, a imobilelor preluate în mod abuziv în perioada regimului comunist în România, aprobate prin H.G. nr. 401/2013; în subsidiar, a solicitat reţinerea cauzei spre rejudecare şi, în baza rapoartelor de expertiză efectuate, să se dispună acordarea măsurii compensării prin puncte pentru diferenţa valorică dintre terenul din str. Ş. şi terenul din str. B., în cuantum de 72.845 euro; menţinerea dispoziţiei de respingere a cererii de intervenţie formulate de G. Focşani.

Instanţa de recurs a constatat că instanţa de apel a pronunţat o decizie cu încălcarea dispoziţiilor art. 221 alin. (3) din H.G. nr. 401/2013, astfel cum a fost completată prin H.G. nr. 89/2014.

În mod nelegal, Curtea de Apel a avut în vedere, în stabilirea echivalenţei valorice a terenului solicitat de reclamant prin notificare, situat în Municipiul Focşani, str. Ş., expropriat de la autorii săi, şi terenurile acordate în compensare, situate în aceeaşi localitate, str. B. şi, respectiv, terenul în suprafaţă de 3.642 m.p. din T3, P68 din tabelul nr. 5, anexa 2, valoarea de piaţă a imobilelor din anul 2015.

A mai reţinut instanţa de recurs că instanţa de apel nu a avut în vedere cele două criterii în raport de care urma să stabilească echivalenţa valorică între terenuri, potrivit textului de lege indicat mai sus, respectiv grilele notariale şi data intrării în vigoare a Legii nr. 165/2013 (20 mai 2013), ci valoarea de piaţă a bunurilor (terenul expropriat, situat în str. Ş., şi terenul acordat în compensare, situat în str. B.) prin utilizarea metodelor comparaţiei prin bonitare şi comparaţiei directe pe piaţă la nivelul anului 2015 (24 martie 2015), respectiv valoarea reţinută în raportul de expertiză întocmit de expert H. pentru celălalt teren acordat în compensare, situat în T3, P68, tabel 5, anexa 2, de 20 euro/m.p., stabilită prin utilizarea aceloraşi metode ca şi în cazul celor două terenuri deja menţionate, la nivelul datei de 16 februarie 2016.

Totodată, instanţa de recurs a precizat că, deşi în preambulul cererii de recurs, recurentul a constestat măsura de atribuire a terenului în suprafaţă de 3.642 m.p., situat în T3, P68 din tabelul nr. 5, anexa nr. 2, criticile vizează modul de stabilire a echivalenţei valorice raportat la dispoziţiile legale incidente în cauză, sus­menţionate şi a căror aplicare, în vederea pronunţării unei soluţii corecte, trebuie să se refere atât la terenul obiect al notificării, cât şi la terenurile acordate în compensare.

Prin urmare, s-a considerat că soluţia de admitere a recursului pentru motivul de nelegalitate prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ., în condiţiile în care susţinerile recurentului analizate în precedent sunt fondate pentru argumentele expuse, impune casarea deciziei atacate şi trimiterea cauzei, spre rejudecare, la instanţa de apel, care va trebuie să procedeze la stabilirea valorii tuturor terenurilor în discuţie potrivit criteriilor menţionate în art. 221 alin. (3) din H.G. nr. 401/2013, completată prin H.G. nr. 89/2014. Evaluarea terenurilor, inclusiv printr-un nou raport de expertiză sau o completare la cele deja efectuate, reprezintă o chestiune de fapt, în baza unor probe imposibil de administrat în recurs. De asemenea, lipsa evaluării terenurilor în condiţiile arătate echivalează şi cu o necercetare, în fond, a cauzei.

Instanţa de revizuire constată că instanţa de recurs a pronunţat o hotărâre cu respectarea limitelor învestirii prin recursul promovat în cauză şi cu respectarea principiilor care guvernează materia recursului referitoare la casarea deciziei recurate pentru imposibilitatea de administrare a unor probe în recurs, precum şi în cazul necercetării fondului, prin raportare la prevederile art. 312 alin. (1)-(3) şi (5) C. proc. civ.

Considerentele pe care instanţa de recurs şi-a întemeiat hotărârea sunt argumente care au determinat convingerea instanţei asupra adevărului şi justeţii soluţiei pronunţate, cu respectarea principiilor care guvernează procesul civil.

Prin urmare, din analiza motivelor formulate de pârât, pentru a se putea stabili în concret ce anume s-a solicitat prin recurs, instanţa de revizuire reţine că instanţa de recurs a pronunţat o hotărâre cu respectarea limitelor cererii de recurs.

Pe de altă parte, Înalta Curte reţine că incidenţa dispoziţiilor art. 322 pct. 2 C. proc. civ. potrivit cărora: Instanţa s-a pronunţat asupra unor lucruri care nu s-au cerut sau nu s-a pronunţat asupra unui lucru cerut, ori s-a dat mai mult decât s-a cerut", trebuie analizată mai degrabă în raport cu pretenţiile concrete ale reclamantului, formulate prin cererea cu care a fost sesizată instanţa de judecată.

Numai în raport de cererea introductivă de instanţă se poate constata dacă instanţa de fond sau instanţa de apel, în rejudecare, în baza caracterului devolutiv al apelului, respectiv instanţa de recurs, evocând fondul, au dat sau nu mai mult decât a cerut reclamantul prin cererea cu care a fost sesizată instanţa.

Or, în cazul de faţă, instanţa de recurs nu a evocat fondul prin reţinerea unei alte situaţii de fapt sau a altor dispoziţii legale, cu consecinţa admiterii recursului. În speţă, Înalta Curte a casat decizia recurată şi a trimis cauza spre rejudecare în vederea aplicării dispoziţiilor legale incidente în cauză, fără să tranşeze fondul litigiului, motiv pentru care instanţa de recurs nu era în situaţia de a se fi pronunţat asupra unor lucruri care nu s-au cerut, de a nu se fi pronunţat asupra unui lucru cerut, ori a de a fi dat mai mult decât s-a cerut.

Faţă de cele precizate, Înalta Curte reţine că în, speţă, nu sunt întrunite condiţiile prevăzute de art. 322 pct. 2 C. proc. civ., dat fiind faptul că, din analiza actelor şi lucrărilor dosarului, a rezultat o corectă rezolvare a cererilor formulate de părţi, în limita cadrului procesual cu care a fost învestită instanţa, pentru acest motiv urmând a fi respinsă cererea de revizuire promovată în cauză.

Pe de altă parte, se constată că o mare parte a motivelor cererii de revizuire vizează caracterul nefondat al dezlegărilor date de instanţa de recurs.

Înalta Curte reţine că revizuirea este o cale de atac de retractare, ce se poate promova numai în condiţiile şi pentru motivele strict reglementate de prevederile art. 322 C. proc. civ. Nu se pot promova pe această cale critici care să vizeze caracterul nefondat al soluţiei pronunţate de instanţa de recurs, cu consecinţa transformării căii de atac a revizuirii într-un "recurs la recurs".

Pentru toate aceste motiv, Înalta Curte urmează să respingă calea de atac formulată de revizuenlul A.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge cererea de revizuire formulată de revizuentul A. împotriva deciziei nr. 740 din 11 mai 2017 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia I civilă, pronunţată în Dosarul nr. x/91/2009.

Irevocabilă.

Pronunţată în şedinţă publică astăzi, 16 ianuarie 2018.