Legislator Case Law & Legislation
Decizia nr. 247/2018 AI generated

Bar reinstatement action barred by appellant's death terminating civil capacity during appellate proceedings

Case Number Decizia nr. 247/2018
Court / Authority
Jurisdiction Romania (RO)
Decision Date
Outcome Dismissed

Legislator summary

AI generated

The High Court of Cassation and Justice dismissed the appeal in its entirety, upholding the Court of Appeal’s prior decision to reject the plaintiff's claims, based on the operative finding that the appellant lacked procedural capacity. The dispute was an administrative action filed by a lawyer against a national bar association and a local bar to annul a disciplinary decision and compel his reinstatement into the roll of definitive lawyers. The decisive legal basis for the final judgment was the appellant's death during the appellate proceedings, which extinguished his civil capacity for use under Articles 34 and 35 of the Civil Code and consequently deprived him of the necessary procedural capacity under Article 56 of the Code of Civil Procedure, rendering the action moot without the need for the succession of heirs.

Legislator headnote

AI generated

art. 493 alin. (4) C. proc. civ, art. 493 alin. (7) C. proc. civ, art. 248 C. proc. civ, art. 56 C. proc. civ, art. 34 C. civ; Bar reinstatement action barred by appellant's death terminating civil capacity during appellate proceedings: Raportul întocmit în cauză, în condițiile art. 493 alin. (2) și (3) C. proc. civ., a fost analizat în completul de filtru, fiind comunicat părților în baza încheierii de ședință din data de 2 octombrie 2017, în conformitate cu dispozițiile art. 493 alin. (4) C. proc. civ.

Keywords

AI generated
legal capacity procedural capacity article of civil procedure administrative dismissal procedural bar disciplinary proceedings

Cited Legislation

AI generated
AI generated

Need to analyze how this precedent applies to your matter?

Cross-reference this judgment against statutes, commentaries, and subsequent citing case law inside Legislator AI.

Open in Legislator →

Full text

Decizia nr. 247/2018

Asupra recursului de față,

Din examinarea lucrărilor din dosar constată următoarele:

1. Hotărârea instanței de fond

Prin cererea înregistrată pe rolul Curții de Apel București, secția a VIII-a de contencios administrativ și fiscal, la data 09 februarie 2015, reclamantul A. a solicitat, în contradictoriu cu pârâții Uniunea Națională a Barourilor din România și Baroul Galați, anularea Deciziei nr. 1051 din 13 decembrie 2014 emise de UNBR și obligarea pârâtului Baroul Galați să emită decizie de ridicare a incompatibilității și de reînscriere în tabloul avocaților definitivi în vederea continuării exercitării profesiei de avocat, începând cu data rămânerii definitive a hotărârii.

Prin Sentința civilă nr. 1523 din 27 mai 2015, Curtea de Apel București a respins excepția inadmisibilității acțiunii și a respins cererea reclamantului, ca neîntemeiată.

2. Cererea de recurs

Împotriva acestei hotărâri a formulat recurs reclamantul, întemeiat pe art. 488 alin. (1) pct. 4, 6 și 8 C. proc. civ., solicitând, în principal, casarea hotărârii cu consecința admiterii acțiunii formulate, sau, în subsidiar, casarea hotărârii și trimiterea cauzei spre rejudecare aceleiași instanțe.

3. Procedura de soluționare a recursului

3.1. Cu privire la examinarea recursului în completul de filtru

Raportul întocmit în cauză, în condițiile art. 493 alin. (2) și (3) C. proc. civ., a fost analizat în completul de filtru, fiind comunicat părților în baza încheierii de ședință din data de 2 octombrie 2017, în conformitate cu dispozițiile art. 493 alin. (4) C. proc. civ.

Prin încheierea din 11 decembrie 2017, completul de filtru a constatat că recursul îndeplinește cerințele de admisibilitate și, pe cale de consecință, a respins excepția nulității recursului invocată de intimatul-pârât Baroul Galați și a declarat recursul ca fiind admisibil în principiu, în temeiul art. 493 alin. (7) C. proc. civ., și a fixat termen de judecată.

3.2. Cu privire la soluționarea recursului

Înalta Curte urmează a analiza, cu prioritate, conform art. 248 C. proc. civ., excepția lipsei capacității procesuale de folosință a recurentului, ridicată din oficiu, excepție de fond, absolută și peremptorie.

Potrivit copiei Certificatului de deces nr. 007625 din 15 septembrie 2017 emis de Primăria Municipiului Galați, rezultă că recurentul-reclamant A. a decedat la data de 14 septembrie 2017.

Pentru a fi parte în proces este necesar, potrivit art. 56 C. proc. civ., să ai folosința drepturilor civile.

Conform art. 34 C. civ., "Capacitatea de folosință este aptitudinea persoanei de a avea drepturi și obligații civile.", iar, potrivit art. 35, "Capacitatea de folosință începe la nașterea persoanei și încetează odată cu moartea acesteia."

Prin urmare, având în vedere faptul că recurentul-reclamant a decedat în cursul soluționării recursului și reținându-se, în raport cu obiectul acțiunii - obligarea pârâților la reînscrierea în tabloul avocaților definitivi în vederea continuării exercitării profesiei de avocat -, că nu se impune introducerea în cauză a moștenitorilor acestuia, instanța de control judiciar urmează a admite excepția lipsei capacității de folosință a recurentului și a respinge recursul în consecință.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite excepția lipsei capacității procesuale de folosință.

Respinge recursul formulat de reclamantul A. împotriva Sentinței civile nr. 1523 din 27 mai 2015 a Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, ca fiind exercitat de o persoană care nu mai deține capacitate procesuală de folosință.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică astăzi, 29 ianuarie 2018.

Procesat de GGC - CT