Legislator Case Law & Legislation
Decizia nr. 1527/2015 AI generated

Tax authority appeal dismissed: no suspension of administrative tax proceedings pending criminal investigation where prosecution has not commenced

Case Number Decizia nr. 1527/2015
Court / Authority
Jurisdiction Romania (RO)
Decision Date
Outcome Dismissed

Legislator summary

AI generated

The High Court of Cassation and Justice dismissed the tax authority's appeal, upholding the lower court's order compelling the administrative body to resolve on the merits a taxpayer's objection to a tax assessment decision and inspection report. The dispute concerned whether the pending criminal investigation regarding alleged fictitious service provision invoices and undeclared VAT obligations required the suspension of the administrative tax proceedings pursuant to Article 214 of the Fiscal Procedure Code. The court ruled that such suspension was not justified because the criminal case had not progressed beyond the preliminary stage and no formal investigation had commenced, meaning the tax authority's failure to address the merits of the objection violated the taxpayer's right to a fair trial; consequently, the appellate decision mandating the administrative resolution remains in force.

Legislator headnote

AI generated

art. 493 alin. (4) C. proc. civ, art. 493 alin. (7) C. proc. civ, art. 496 C. proc. civ, art. 20 alin. (3) din Legea nr. 554/2004, art. 488 C. proc. civ; Tax authority appeal dismissed: no suspension of administrative tax proceedings pending criminal investigation where prosecution has not commenced: The dispute concerned whether the pending criminal investigation regarding alleged fictitious service provision invoices and undeclared VAT obligations required the suspension of the administrative tax proceedings pursuant to Article 214 of the Fiscal Procedure Code. The court ruled that such suspension was not justified because the criminal case had not progressed beyond the preliminary stage and no formal investigation had commenced, meaning the tax authority's failure to address the merits of the objection violated the taxpayer's right to a fair trial; consequently, the appellate decision mandating the administrative resolution remains in force.

Keywords

AI generated
tax investigation pending proceedings VAT assessment suspension of investigation criminal prosecution administrative dismissal

Cited Legislation

AI generated
AI generated

Key legal questions extracted by Legislator

AI generated
art. 496 C. proc. civ.

Basis for dismissing the appeal as unfounded.

Need to analyze how this precedent applies to your matter?

Cross-reference this judgment against statutes, commentaries, and subsequent citing case law inside Legislator AI.

Open in Legislator →

Full text

Decizia nr. 1527/2015

Asupra recursului de față,

Din examinarea lucrărilor din dosar a constatat următoarele:

1. Hotărârea pronunțată de instanța de fond;

Prin sentința civilă nr. 20/CA/2014/PI din 4 februarie 2014, Curtea de Apel Oradea a admis acțiunea reclamantei SC A. SRL Satu Mare, în sensul că a anulat în parte Decizia nr. 23 din 5 iunie 2013 și a obligat pârâta B. Cluj-Napoca prin C. Satu Mare să soluționeze pe fond contestația formulată împotriva Raportului de inspecție fiscală nr. F/SM/64 din 29 ianuarie 2013 și a Deciziei de impunere nr. F/SM/76 din 29 ianuarie 2013.

2. Cererea de recurs;

2.1. Motivele de casare;

Împotriva soluției instanței de fond, pârâta B. Cluj - Napoca a formulat recurs, criticând soluția instanței de fond ca netemeinică și nelegală, invocând dispozițiile art. 3041 din Codul procedură civilă. Recurenta a solicitat modificarea sentinței recurate, în sensul respingerii acțiunii, ca neîntemeiată.

2.2. Principalele argumente invocate;

Recurenta a arătat că cele reținute în Decizia de impunere privind obligațiile fiscale suplimentare stabilite de inspecția fiscală nr. 76/2013 și în Raportul de inspecție fiscală nr. 64/2013 au făcut obiectul sesizării penale nr. 47705 din 18 martie 2013, înaintate către Parchetul de pe lângă Tribunalul Satu Mare, astfel că, între stabilirea obligațiilor bugetare și stabilirea caracterului infracțional al faptelor există o strânsă interdependență de care depinde soluționarea cauzei. Recurenta a susținut că intimata a procurat facturi de prestări servicii în care sunt consemnate operațiuni nereale cu scopul de a-și diminua T.V.A. de plată.

Apreciază că organele fiscale nu se pot pronunța pe fondul cauzei mai înainte de a se finaliza latura penală, potrivit principiului de drept care statuează că judecata în fața instanței civile se suspendă până la soluționarea cauzei penale, iar, în funcție de soluția pronunțată pe latura penală urmează ca procedura administrativă să fie reluată conform art. 214 alin. (3) și (4) din O.G. nr. 92/203.

În ceea ce privește suma de 9.000 lei, se arată că aceasta prezintă neconcordanțe constatate de echipa de inspecție fiscală, în sensul că societatea și-a dedus suma fără a avea documente justificative.

De asemenea, se arată că societatea ar fi trebuit să precizeze motivele de fapt și de drept, precum și dovezile pe care își întemeiază contestația, organele de soluționare neputându-se substitui contestatoarei cu privire la motivele pentru care înțelege să conteste suma respectivă.

3. Apărările intimatei;

Prin întâmpinarea depusă la dosarul de recurs, SC A. SRL a solicitat respingerea recursului ca nefondat și menținerea în totalitate a sentinței recurate, ca fiind temeinică și legală.

4. Procedura de soluționare a recursului;

4.1. Cu privire la examinarea recursului în completul filtru;

Raportul întocmit în cauză, în condițiile art. 493 alin. (2) și (3) C. proc. civ., a fost analizat în completul filtru, fiind comunicat părților în baza încheierii de ședință din data de 23 iunie 2014, în conformitate cu dispozițiile art. 493 alin. (4) C. proc. civ.

Intimata SC A. SRL a depus punct de vedere referitor la concluziile raportului întocmit asupra admisibilității în principiu a recursului.

Prin încheierea din 8 octombrie 2014 completul filtru a constatat, în raport de conținutul raportului întocmit în cauză, că cererea de recurs îndeplinește condițiile de admisibilitate și, pe cale de consecință, a declarat recursul formulat ca fiind admisibil în principiu, în temeiul art. 493 alin. (7) C. proc. civ., și a fixat termen de judecată pe fond a recursului.

4.2. Cu privire la fondul recursului;

4.2.1. Argumentele de fapt și de drept relevante;

Analizând actele și lucrările dosarului, Înalta Curte a constatat că instanța de primă jurisdicție a interpretat și aplicat în mod corect dispozițiile legale aplicabile cauzei, astfel încât soluția dată de instanța de fond va fi menținută în totalitate.

Criticile formulate de recurentă nu pot fi primite de instanța de recurs, care a constatat că în mod corect a apreciat instanța de fond că nu există niciun impediment pentru recurenta-pârâtă cu privire la soluționarea contestației formulate de intimata-reclamantă în procedura administrativ-jurisdicțională.

Potrivit art. 214 C. proc. fisc. "organul de soluționare competent poate suspenda, prin decizie motivată, soluționarea cauzei atunci când:

a) organul care a efectuat activitatea de control a sesizat organele în drept cu privire la existența indiciilor săvârșirii unei infracțiuni a cărei constatare ar avea o înrâurire hotărâtoare asupra soluției ce urmează să fie dată în procedură administrativă."

Înalta Curte a reținut că organul de soluționare competent poate suspenda, prin decizie motivată, soluționarea cauzei, atunci când organul care a efectuat activitatea de control a sesizat organele în drept cu privire la existența indiciilor săvârșirii unei infracțiuni a cărei constatare ar avea o înrâurire hotărâtoare asupra soluției ce ar urma să fie dată în procedura administrativă, însă în cauza de față instanța a constatat că nu s-a început urmărirea penală, până în prezent, iar dosarul se află încă în faza actelor premergătoare.

În condițiile în care actele administrativ fiscale au fost emise, ele pot fi puse în executare cu consecințe prejudiciate pentru reclamantă, ale cărei apărări invocate pe calea contestației administrative nu au fost analizate pe fond de organul fiscal competent, motiv pentru care pentru respectarea dreptului la un proces echitabil, soluția dată de instanța de fond urmează a fi menținută de instanța de recurs.

4.2.2. Soluția instanței de recurs.

Temeiul legal al soluției adoptate în recurs.

Pentru considerentele expuse, în temeiul art. 496 C. proc. civ., Înalta Curte va respinge recursul ca nefondat, constatând că nu există motive de reformare a sentinței, potrivit art. 20 alin. (3) din Legea nr. 554/2004 ori potrivit art. 488 C. proc. civ.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat de B. Cluj-Napoca prin C. Satu Mare împotriva sentinței civile nr. 20/CA/PI din 4 februarie 2014 a Curții de Apel Oradea, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal, ca nefondat.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 1 aprilie 2015.