Road-accident costs appeal transferred to Court of Appeal as Supreme Court lacks jurisdiction
Romania (RO)
Legislator summary
AI generatedThe High Court of Cassation and Justice admitted the exception of its own material incompetence and declined jurisdiction over the appeal in favor of the Court of Appeal of Craiova, leaving that court to hear the merits of the appeal filed by the defendant against the appellate decision of the Dolj Tribunal. The underlying dispute was a civil claim for damages arising from a road traffic accident, in which the first-instance court dismissed the claim after noting payment, the appellate court then dismissed the action as moot but awarded litigation costs against the defendant, and the defendant appealed that costs ruling. The High Court held that under Articles 97(1), 483(3)–(4), and 122 of the Civil Procedure Code, the Supreme Court has jurisdiction over appeals only against decisions of courts of appeal, except where the law expressly provides otherwise; it is not a general appellate court of last resort, and appeals against tribunal appellate decisions lie with the competent court of appeal, so no new jurisdictional rule could be created by judicial interpretation.
Legislator headnote
AI generatedart. 97 C. proc. civ, art. 97 pct. 1 C. proc. civ, art. 122 C. proc. civ, art. 483 alin. (3) C. proc. civ, art. 126 alin. (3) din Constituție, art. 483 alin. (4) C. proc. civ; Road-accident costs appeal transferred to Court of Appeal as Supreme Court lacks jurisdiction: The underlying dispute was a civil claim for damages arising from a road traffic accident, in which the first-instance court dismissed the claim after noting payment, the appellate court then dismissed the action as moot but awarded litigation costs against the defendant, and the defendant appealed that costs ruling. The High Court held that under Articles 97(1), 483(3)–(4), and 122 of the Civil Procedure Code, the Supreme Court has jurisdiction over appeals only against decisions of courts of appeal, except where the law expressly provides otherwise; it is not a general appellate court of last resort, and appeals against tribunal appellate decisions lie with the competent court of appeal, so no new jurisdictional rule could be created by judicial interpretation.
Keywords
AI generatedCited Legislation
AI generatedRelated Decisions
AI generatedKey legal questions extracted by Legislator
AI generatedThe court relied on these provisions to determine its material jurisdiction, concluding that it lacked jurisdiction and that the appeal should be heard by the Court of Appeal.
Used to decline jurisdiction in favor of the Court of Appeal Craiova as the hierarchically superior court for resolving the appeal.
Full text
Decizia nr. 775/2018
Asupra recursului civil de față, constată următoarele:
Prin cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei Craiova la data de 01 iulie 2016, reclamantul A. a solicitat în contradictoriu cu pârâtele B. și SC C. SA pentru ca, prin hotărârea ce se va pronunța să dispună obligarea pârâtelor la plata sumei de 2.946 lei reprezentând c/val prejudiciului produs în data de 30 mai 2016 ca urmare a accidentului rutier.
Prin sentința nr. 5860 din 05 mai 2017 pronunțată de Judecătoria Craiova a fost respinsă cererea de chemare în judecată formulată de reclamantul A. împotriva pârâtelor B. și SC C. SA, luându-se act că pretențiile precizate au fost achitate de pârâta SC C. SA. Prin aceeași sentință a fost respinsă cererea precizată față de pârâta B. și a fost respinsă cererea privind obligarea pârâților la plata cheltuielilor de judecată.
Prin decizia nr. 916 din 7 noiembrie 2017, Tribunalul Dolj, secția a ll-a civilă, a admis apelul declarat de reclamantul A. împotriva sentinței nr. 5860 din 05 mai 2017 pronunțată de Judecătoria Craiova în Dosarul nr. x/215/2016, în contradictoriu cu intimatele-pârâte B. și SC C. SA București.
A schimbat în tot sentința nr. 5860 din 5 mai 2017 pronunțată de Judecătoria Craiova în sensul că a respins acțiunea reclamantului, ca rămasă fără obiect și a obligat-o pe pârâta B. la plata sumei de 1.212 lei cheltuieli de judecată către reclamant și a sumei de 106 iei reprezentând cheltuieli de judecată efectuate în apel.
Decizia a fost dată cu drept de recurs în termen de 30 zile de la comunicare.
Împotriva acestei decizii a declarat recurs pârâta B., recursul fiind înaintat, spre soluționare, Înaltei Curți de Casație și Justiție.
S-a fixat termen de judecată la 14 martie 2018 în vederea discutării competenței materiale a Înaltei Curți de Casație și Justiție în judecarea cererii de recurs.
La acest termen, Înalta Curte a rămas în pronunțare asupra excepției necompetenței sale materiale în soluționarea recursului de față, în raport de dispozițiile art. 97 pct. 1 coroborate cu art. 5 alin. (3) și ari 483 alin. (4) C. proc. civ.
Analizând excepția, Înalta Curte de Casație și Justiție constata că este întemeiată pentru următoarele considerente:
Potrivit dispozițiilor art. 97 C. proc. civ., Înalta Curte de Casație și justiție judecă: „1. recursurile declarate împotriva hotărârilor curților de apel, precum și a altor hotărâri, în cazurile prevăzute de lege; 2. recursurile în interesul legii; 3. cererile în vederea pronunțării unei hotărâri prealabile pentru dezlegarea unor probleme de drept; 4. orice alte cereri date prin lege în competența sa".
Din norma de competență citată rezultă în mod neechivoc faptul că Înalta Curte de Casație și Justiție soluționează recursuri declarate împotriva altor hotărâri decât hotărârile curților de apel doar In cazurile în care legiuitorul a prevăzut în mod expres competența ratione materiae a Înaltei Curți.
Prin urmare, art. 97 pct. 1 C. proc. civ. a atribuit Înaltei Curți de Casație și Justiție, ca regulă, competența de soluționare a recursurilor declarate împotriva hotărârilor curților de apel și numai prin excepție competența de soluționare a recursurilor împotriva altor hotărâri.
Astfel formulată, norma în discuție nu consacră plenitudinea de competență a Înaltei Curți în soluționarea recursurilor, indiferent de instanța care a pronunțat hotărârea supusă recursului. Cu alte cuvinte, norma de drept menționată nu statuează în sensul că Înalta Curte soluționează toate recursurile care nu sunt date în mod expres în competența altor instanțe.
O asemenea formulare de principiu nu se regăsește în conținutul art. 97 pct. 1 - precum s-a procedat, de exemplu, prin art. 95 pct. 1 din cod, în cazul competenței de atribuțiune a tribunalelor pentru judecata în primă instanță, ceea ce relevă că legiuitorul a optat pentru o soluție legislativă diferită, prin indicarea expresă și limitativă a cazurilor de atribuire a competenței în favoarea Înaltei Curți de Casație și Justiție.
Reformularea art. 97 pct. 1 din cod, în sensul că Înalta Curte este instanță de drept comun pentru soluționarea oricărui recurs pentru care nu este prevăzută competența altei instanțe, ar echivala cu nesocotirea intenției legiuitorului la edictarea normei și cu extinderea nepermisă a sferei de aplicare a normei, în condițiile în care legiuitorul a limitat competența Înaltei Curți la cazurile de atribuire expresă a competenței. Mai mult, s-ar ajunge la o regulă nouă de competență, prin adăugare la lege, rezultat ce contravine prevederilor art. 122 C. proc. civ., potrivit cărora „Reguli noi de competență pot fi stabilite numai prin modificarea normelor prezentului cod",
Constatări similare se impun și în privința art. 483 alin. (3) C. proc. civ., care prevede că „Recursul urmărește să supună Înaltei Curți de Casație și Justiție examinarea, în condițiile legii, a conformității hotărârii atacate cu regulile de drept aplicabile".
Nici această normă nu conține o formulare de principiu în sensul că Înalta Curte de Casație și Justiție soluționează toate recursurile care nu sunt date în mod expres în competența altor instanțe, formulare ce s-ar fi impus dacă legiuitorul ar fi intenționat consacrarea Înaltei Curți ca instanță de drept comun pentru soluționarea recursurilor.
Rațiunea normei rezidă în explicitarea scopului recursului, după cum indică titlul prevederii legale, în cazurile în care Înaltei Curți îi revine prin lege competența de soluționare a recursului. De altfel, aceiași scop îl urmărește și recursul soluționat de alte instanțe de recurs decât Înalta Curte, astfel cum se prevede în art. 483 alin. (4) teza finală, potrivit căruia „Dispozițiile alin. (3) se aplică în mod corespunzător".
Este incontestabil că Înalta Curte are rolul de a realiza interpretarea și aplicarea unitară a legii, roi consacrat de art. 126 alin. (3) din Constituție, însă acesta nu conduce la plenitudine de competență în soluționarea recursurilor, în absența unei norme exprese de competență în acest sens. Astfel, art. 126 alin. (3) din Constituție prevede că acest rol se exercită de către Înalta Curte de Casație și Justiție „potrivit competenței sale".
Din considerentele expuse anterior, rezultă că art. 483 alin. (3) C. proc. civ. nu permite o concluzie diferită de cea desprinsă din art. 97 pct. 1 C. proc. civ., anume că Înalta Curte are, ca regulă, competența de soluționare a recursurilor declarate împotriva hotărârilor curților de apel și numai prin excepție competența de soluționare a recursurilor împotriva altor hotărâri, atunci când aceasta a fost prevăzută în mod expres.
Pornind de la această premisă, demonstrată prin cele ce preced, se constată că nu este prevăzută în mod expres competența Înaltei Curți de Casație și Justiție de soluționare a recursurilor declarate împotriva hotărârilor pronunțate de tribunale în apel.
N.C.P.C. păstrează principiul ierarhiei instanțelor, astfel încât, coroborând acest principiu cu dispozițiile art. 483 alin. (4) C. proc. civ., curțile de apel sunt competente să soluționeze recursurile împotriva hotărârilor pronunțate de tribunale, procedând la examinarea, în condițiile legii, a conformității hotărârilor atacate cu regulile de drept aplicabile, conform art. 483 alin. (3) C. proc. civ.
Cum în speță, judecătoria a fost instanța învestită cu soluționarea fondului, iar soluționarea în apel a cauzei a realizat-o tribunalul, rezultă că nu este incidență norma art. 97 pct. 1 C. proc. civ., care reglementează competența în materia recursului a instanței supreme.
O altfel de interpretare care să atribuie competența de drept comun a instanței supreme în materia recursului, indiferent de hotărârea ce face obiectul acesteia, ar însemna, în realitate, crearea pe cale jurisprudențială, a unei norme noi de competență, în contradicție cu dispozițiile constituționale (conform art. 126 alin. (2) din Constituție „competența instanțelor judecătorești și procedura de judecată sunt prevăzute numai de lege") și cu cele ale art. 122 C. proc. civ. („reguli noi de competență pot fi stabilite numai prin modificarea normelor prezentului cod").
În aplicarea acestor norme, competența de soluționare în cauză a recursului declarat împotriva hotărârii pronunțate în apel de către Tribunalul Dolj revine instanței ierarhic superioare, respectiv Curții de Apel Craiova, instanță în favoarea căreia Înalta Curte urmează a declina competența de soluționare a recursului, văzând și dispozițiile art. 132 alin, (3) C. proc. civ.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Admite excepția necompetenței materiale a Înaltei Curți de Casație și Justiție,
Declină în favoarea Curții de Apel Craiova competența de soluționare a recursului declarat de pârâta B. împotriva Deciziei nr. 976 din 7 noiembrie 2017 a Tribunalului Dolj, secția a Il-a civilă.
Fără cale de atac.
Pronunțată în ședință publică, astăzi 14 martie 2018.