Prison sentence interruption refusal: failure to prove temporary special circumstance under Art. 453(c) CPC

Asupra recursului de față;

În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin sentința penală nr. 1184 din 17 decembrie 2003, Tribunalul București, secția a II-a penală, a respins, ca nefondată, cererea condamnatului T.M. privind întreruperea executării pedepsei.

S-a reținut că prin cererea înregistrată la data de 15 iunie 2003, condamnatul menționat a solicitat întreruperea executării pedepsei închisorii, invocând ca motiv situația materială deosebit de grea în care se află familia sa.

Referatul de anchetă socială întocmit în cauză confirmă susținerile petentului, în sensul că familia sa se confruntă cu mari greutăți financiare.

Însă, cererea sa nu poate fi admisă, întrucât greutățile reale menționate nu constituie împrejurări speciale, în sensul dispozițiilor art. 453 lit. c) C. proc. pen.

Curtea de Apel București, secția a II-a penală, prin decizia nr. 83/ A din 9 februarie 2004, a respins, ca nefondat, apelul declarat de petent împotriva hotărârii primei instanțe.

În motivarea acestei hotărâri, instanța de control judiciar a reținut că petentul T.M. se află în executarea unei pedepse de 20 ani închisoare, pentru săvârșirea unei infracțiuni de omor deosebit de grav, în scop de tâlhărie și tentativă la infracțiunea de tâlhărie.

Din referatul de anchetă socială rezultă că părinții condamnatului locuiesc într-o casă din chirpici, acoperită cu carton și fără iluminat electric.

Însă această situație, de durată, nu poate fi considerată împrejurare specială, în sensul art. 453 lit. c) C. proc. pen., și nici nu poate fi ameliorată în numai 3 luni, perioadă maximă pentru care inculpatului i s-ar putea acorda o întrerupere a executării pedepsei închisorii.

Ca atare, în mod judicios prima instanță a respins cererea condamnatului T.M. privind întreruperea executării pedepsei închisorii în temeiul art. 455, cu referire la art. 453 lit. c) C. proc. pen.

Împotriva acestei din urmă hotărâri condamnatul T.M. a declarat recurs, fără a invoca nici unul din motivele de casare prevăzute în art. 3859 C. proc. pen.

În susținerea recursului, condamnatul a arătat că instanțele nu au apreciat cu clemență cererea sa privitoare la întreruperea executării pedepsei, fără a avea în vedere că a executat 14 ani din pedeapsa închisorii aplicată acestuia, că părinții acestuia sunt în vârstă și au nevoie de un ajutor.

Recursul este nefondat, pentru considerentele ce se vor arăta în continuare:

Punerea de îndată în executare a hotărârii definitive de condamnare și executarea pedepsei închisorii constituie o condiție obligatorie pentru asigurarea, concomitent, a scopului procesului penal și a scopului pedepsei aplicate.

Așa fiind, întreruperea executării pedepsei închisorii poate fi dispusă, la cerere, exclusiv în acele situații în care instanța constată incidența în cauză a unuia din cazurile prevăzute limitativ de legea procesuală penală și îndeplinirea condițiilor prevăzute de lege pentru cazul invocat.

Or, nu corespunde cerințelor art. 453 lit. c) C. proc. pen., cu referire la caracterul vremelnic al situației invocate și posibilitatea înlăturării consecințelor grave ale acesteia, starea materială precară a familiei condamnatului, constatată prin ancheta socială.

Astfel, acestei stări, în condițiile continuării executării pedepsei închisorii, îi lipsește atât legătura de cauzalitate, cât și posibilitatea înlăturării acesteia, împrejurarea invocată având caracter de anterioritate în raport cu aplicarea pedepsei în a cărei executare recurentul condamnat se află.

Ca atare, în mod judicios instanța de executare a respins cererea condamnatului, iar instanța de control judiciar, respingând apelul, a menținut hotărârea primei instanțe, așa încât hotărârile pronunțate în cauză nu sunt supuse nici unuia din cazurile de casare determinate de legea procesuală penală.

În consecință, pentru considerentele ce preced, conform art. 38515 pct. 1 lit. b) C. proc. pen., Curtea va respinge, ca nefondat, recursul declarat de condamnatul T.M.

Totodată, în baza art. 192 alin. (2) din același cod, recurentul va fi obligat, potrivit dispozitivului, la plata cheltuielilor judiciare către stat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat de condamnatul T.M. împotriva deciziei nr. 83 din 9 februarie 2004 a Curții de Apel București, Secția a II-a penală, ca nefondat.

Obligă pe recurent să plătească statului 700.000 lei cu titlu de cheltuieli judiciare, din care suma de 200.000 lei, reprezentând onorariul apărătorului desemnat din oficiu se va avansa din fondul Ministerului Justiției.

Definitivă.

Pronunțată în ședința publică de la data de 10 iunie 2004.