Cassation inadmissibility of final labor judgment under two-instance jurisdiction regime

Decizia nr. 504/2018

Deliberând asupra cauzei de față, constată următoarele:

Prin Decizia civilă nr. 3670 din 15 iunie 2017, Curtea de Apel București, secția a VlI-a pentru cauze privind conflicte de muncă și asigurări sociale, a respins apelul formulat de apelantul reclamant A. împotriva sentinței civile nr. 10973 din data de 29 noiembrie 2016, pronunțată de Tribunalul București, secția a VllI-a conflicte de muncă și asigurări sociale, în contradictoriu cu intimata-pârâtă CN B. SA, ca nefondat.

Împotriva acestei decizii a declarat recurs recurentul-reclamant A., la data de 21 octombrie 2017 (data depunerii la oficiul poștal), prin care a solicitat admiterea căii de atac, invocând în drept dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ.

În raport de prevederile art. 248 alin. (1), coroborate cu cele ale art. 493 alin. (5) C. proc. civ., cu referire la art. 499 teza finala din același act normativ, Înalta Curte urmează a analiza, cu prioritate, admisibilitatea recursului, față de care constată următoarele:

Potrivit dispozițiilor art. 457 alin. (1) C. proc. civ., hotărârea judecătorească este supusă numai cailor de atac prevăzute de lege, în condițiile și termenele stabilite de aceasta, indiferent de mențiunile cuprinse în dispozitiv.

O hotărâre judecătorească nu poate fi atacată pe alte căi decât pe cele expres prevăzute de lege.

Regula are valoare de principiu constituțional, prevederile art. 129 din Constituția României, republicată, stipulând în sensul că mijloacele procesuale de atac ale hotărârii judecătorești sunt cele prevăzute de normele legale, iar exercitarea acestora se realizează în condițiile legii.

Litigiul de față are ca obiect acțiunea reclamantului A., formulată în contradictoriu cu pârâta CN B. SA, prin care a solicitat, în principal, constatarea nulității, iar în subsidiar anularea Deciziei nr. 61 din 13 iulie 2016, emisă de pârâtă, prin care s-a dispus încetarea contractului său individual de muncă, în baza art. 81 alin. (1) din Legea nr. 53/2003 privind C. muncii, republicată; reintegrarea sa în muncă, pe postul deținut anterior concedierii, respectiv cel de șef serviciu juridic; obligarea pârâtei la plata unei despăgubiri, reprezentând drepturile salariale de care reclamantul a fost lipsit, începând cu data desfacerii contractului individual de muncă, până la data reintegrării efective în muncă, precum și la plata contravalorii tichetelor de masă de care ar fi beneficiat, sume indexate, majorate și actualizate, inclusiv cu dobânda legală aferentă.

Înalta Curte constată că pretenția dedusă judecății izvorăște dintr-un conflict de muncă, cauza circumscriindu-se dispozițiilor prevăzute de art. 18 alin. (2) din Legea nr. 2/2013 privind unele măsuri pentru degrevarea instanțelor judecătorești, precum și pentru pregătirea punerii în aplicare a Legii nr. 134/2010 privind C. proc. civ., modificată prin O.U.G. nr. 62 din 23 decembrie 2015, respectiv prin O.U.G. nr. 95/2016, conform cărora „în procesele pornite începând cu data de 1 ianuarie 2016 și până la data de 33 decembrie 2016, nu sunt supuse recursului hotărârile pronunțate în cererile privind conflictele de muncă și asigurări sociale".

Pentru această categorie de litigii, Legea nr. 2/2013 a instituit două grade de jurisdicție, respectiv fond și apel.

Actul normativ mai sus menționat prevede, de asemenea, că în procesele al căror obiect se circumscrie sferei conflictelor de muncă „nu sunt supuse recursului deciziile pronunțate de instanțele de apel, în cazurile în care legea prevede că hotărârile de primă instanță sunt supuse numai apelului".

Față de conținutul dispozițiilor legale mai sus evocate și de natura pretențiilor solicitate de reclamant prin acțiunea introductivă de instanță, Înalta Curte constată că Decizia civilă nr. 3670 din 15 iunie 2017, pronunțată de Curtea de Apel București, secția a VII-a pentru cauze privind conflicte de muncă și asigurări sociale, nu este susceptibilă de recurs.

Prevederile art. 634 alin. (1) pct. 4 C. proc. civ. consacră caracterul definitiv al hotărârilor date în apel, iară drept de recurs, precum și a celor neatacate cu recurs.

Din coroborarea dispozițiilor art. 18 alin. (2) din Legea nr. 2/2013 cu cele ale art. 634 alin. (1) pct. 4 C. proc. civ., rezultă că Decizia civilă nr. 3670 din 15 iunie 2017, pronunțată de Curtea de Apel București,secția a VlI-a pentru cauze privind conflicte de muncă și asigurări sociale, nu este susceptibilă de recurs, fiind pronunțată în cadrul soluționării unui apel declarat împotriva unei hotărâri supuse numai apelului.

Pentru considerentele expuse, în baza art. 493 alin. (5) C. proc. civ., Înalta Curte va respinge recursul formulat de recurentul-reclamant A. împotriva Deciziei civile nr. 3670 din 15 iunie 2017, pronunțată de Curtea de Apel București, secția a VII-a pentru cauze privind conflicte de muncă și asigurări sociale, ca inadmisibil.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat de recurentul-reclamant A. împotriva Deciziei civile nr. 3670 din 15 iunie 2017, pronunțată de Curtea de Apel București, secția a VII-a pentru cauze privind conflicte de muncă și asigurări sociale, ca inadmisibil.

Decizia nu este supusă niciunei căi de atac și se comunică părților.

Pronunțată în ședință publică, astăzi, 16 februarie 2018.